Sunteți pe pagina 1din 52

SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE.

CONVERSIUNI

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE pagina 1

CAPITOLUL I pagina 2
ISTORIA CLĂDIRILOR DE BIROURI
Istoria evoluţiei clădirilor administrative pornind din antichitate şi ajungând în prezent este strâns
legată de tehnologia folosită şi de invenţii, fiind expus pe scurt contextul existent al perioadei
respective şi influenţa lui asupra arhitecturii de birouri.

CAPITOLUL II pagina 9
ORGANIZAREA SPAŢIULUI DE LUCRU
1. Schema funcţională generală pagina 9
Schema funcţională generală a unei clădiri de birouri are mai multe zone funcţional – spaţiale
importante care cuprind anumite spaţii necesare arhitecturii de birouri.
2. Sistemele principale de organizare a spaţiului de lucru pagina 9
Spaţiul de lucru are patru sisteme principale de organizare: sistemul celular, sistemul grupat,
sistemul marilor birouri şi sistemul mixt.
3. Modalităţi de lucru şi conceptele birourilor pagina 10
În prezent sunt mai multe modalităţi de lucru datorate tehnologiei IT, în principal, care facilitează
lucrul la birou şi au nevoie de concepte care să le susţină.
Conceptele inovatoare de birouri pun accentul pe echipamentele suplimentare din cadrul biroului,
iar conceptele convenţionale optimizează modulul de bază al spaţiului de lucru computerizat.
4. Lucrul în echipă şi organizarea spaţiului de lucru pagina 12
Formele de lucru, organizarea personalului în grupuri sau în echipe, influenţează relaţiile spaţiale
între modulele de bază, determinând o anumită organizare a spaţiului de lucru.
5. Amenajarea spaţiului de lucru şi comunicarea pagina 14
Amenajarea unui spaţiu de lucru trebuie să ţină cont de interacţiunea şi comunicarea la locul de
muncă, spaţiul de lucru eficient fiind o reprezentare spaţială a procesului de comunicare.
6. Structurile de acces şi designul lor pagina 15
Zonele de acces sunt structurate în diferite forme şi sunt proiectate în prezent astfel încât numărul
de interacţiuni între angajaţi să fie ridicat, iar designul lor să încurajeze comunicarea informală.

I
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CAPITOLUL III pagina 16


NECESITĂŢILE UMANE CARE INFLUENŢEAZĂ MEDIUL DE LUCRU
1. Acustica pagina 16
Nivelul zgomotului în spaţiile de lucru trebuie să fie controlat deoarece acesta poate afecta
sănătatea angajaţilor şi este un factor important pentru scăderea concentraţiei la locul de muncă.
2. Iluminatul mediului de lucru pagina 17
Spaţiul de lucru trebuie iluminat corespunzător activităţii desfăşurate în cadrul clădirii de birouri
pentru a realiza un confort vizual şi pentru a spori eficacitatea.
3. Confortul termic pagina 19
Confortul termic depinde de o serie de parametrii fizici, organici şi externi şi influenţează
concentrarea la locul de muncă.
4. Ergonomia pagina 20
Amenajarea spaţiului de lucru cu mobilier şi echipamente reglabile de fiecare utilizator în parte duc
la micşorarea efortului fizic şi intelectual şi acomodarea personalului, reprezentând confortul
ergonomic.

CAPITOLUL IV pagina 21
MOBILIERUL DIN CADRUL SPAŢIULUI DE LUCRU
1. Istoria mobilierului pentru birouri pagina 21
Istoria mobilierului pentru birouri este relativ recentă, birourile apar în perioada medievală,
termenul datează din secolul al XIV-lea, iar mobilierul este în strânsă legătură cu tehnologia
folosită şi cu echipamentele necesare, precum maşina de scris şi computerul.
2. Ergonomia mobilierului din spaţiul de lucru pagina 24
Ergonomia mobilierului a devenit foarte importantă după ce s-au demonstrat efectele unei poziţii
necorespunzătoare la birou, iar diferite instituţii alcătuiesc studii şi norme pentru mobilierul destinat
spaţiului de lucru.

CAPITOLUL V pagina 25
CONVERSIUNEA
Conversiunea unei clădiri este o provocare şi are foarte multe avantaje. Tendinţa actuală este de a
interpreta şi actualiza la standardele din prezent arhitectura din altă epocă, conversiunea fiind o
modalitate pentru dezvoltarea durabilă.

CAPITOLUL VI pagina 27
ARHITECTURA PERIOADEI INTERBELICE ÎN ROMÂNIA
Perioada interbelică a fost o perioadă cu orientări şi căutari stilistice variate. Sunt enumerate în
acest capitol stilurile arhitecturale practicate în perioada aceasta.

II
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

BIBLIOGRAFIE pagina 28

ANEXĂ CU MATERIAL ILUSTRATIV pagina 30

III
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CUVÂNT ÎNAINTE

Tema de disertaţie “Spaţiul de lucru în arhitectura de birouri. Scurtă istorie. Conversiuni” este
în strânsă legatură cu tema proiectului de diplomă, “Conversiunea unei locuinţe interbelice în birou
de arhitectură”. Lucrarea teoretică tratează aspectele esenţiale ale proiectării unui spaţiu de lucru,
având o scurtă istorie a spaţiului de lucru în arhitectura de birouri, în arhitectura contemporană,
studiind organizarea birourilor de-a lungul timpului şi în prezent; analizează conversiunea clădirilor
şi necesităţile umane care influenţează designul spaţiului de lucru. Disertaţia mai cuprinde o scurtă
istorie a mobilierului pentru birouri şi informaţii privind factorii care au influenţat evoluţia lui în timp,
precum tehnologia, studiile despre ergonomie sau industria IT.

Ar trebui să se acorde o atenţie mai mare clădirilor de birouri deoarece majoritatea oamenilor
îşi petrec acolo cea mai mare parte a timpului şi designul lor le influenţează sănătatea şi psihicul,
dar depinde şi de tehnologia folosită.
Revoluţia din IT a avut cel mai mare impact asupra clădirilor de birouri. În Londra o treime din
vechile clădiri de birouri în acea perioadă au fost reamenajate, deci vechile clădiri au fost “distruse”
şi “înlocuite” cu altele noi.
Având în vedere că globalizarea şi reţelele globale sunt laitmotivele timpului nostru, o
transformare fundamentală este iminentă. Acestă transformare forţează chiar şi companiile
conservatoare să îşi schimbe viziunea asupra clădirilor de birouri. Noile tipuri de birouri trebuie să
fie centre foarte flexibile de servicii şi comunicaţii. Principiile de bază pentru clădirile de birouri erau
până acum funcţionalitatea şi eficienţa, dar trebuie să se includă pe viitor şi dimensiunea
referitoare la calitatea vieţii la locul de muncă. Preocupările referitoare la tema clădirilor de birouri
trebuie să aibă ca principii constitutive spaţiul şi timpul. Interacţiunea umană este şi ea foarte
importantă, ea nu poate fi substituită de spaţiul virtual în care majoritatea afacerilor au loc acum.
Contactele sociale trebuie să fie stimulate prin intervenţii arhitecturale inteligente. Prin încurajarea
comunicării se stabileşte o nouă relaţie între oameni şi mediul lor, pentru care tehnologia e doar un
sprijin. Spaţiul destinat clădirilor de birouri trebuie să se amestece cu spaţiile destinate relaxării.

-1-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CAPITOLUL I
ISTORIA CLĂDIRILOR DE BIROURI

Istoria clădirilor de birouri nu este nici consecventă şi nici continuă, termenul de birou apărând
destul de târziu, în secolul al XIV-lea, cu toate că existau încă din antichitate clădiri administrative.
Încă din Egiptul antic s-a produs separarea dintre palat şi clădirile administrative. Acestea din
urmă fiind organizate în funcţie de ierarhii. În diferite departamente ale administraţiei templului erau
repartizaţi scribi care înregistrau date şi făceau “contabilitate”. În scenele de la resedinţa lui
Amenomphis al IV-lea (Amarna) sunt ilustrate clădirile administrative cu scribii care lucrau acolo.
Spre deosebire de uriaşa putere administrativă a Egiptului antic, poleis-ul grecesc avea unităţi
administrative mai mici care s-au înfiinţat în secolul al V-lea î.Hr. În Atena instituţiile erau găzduite
în clădiri multifuncţionale. Majoritatea erau localizate în agora, centrul politic şi social al oraşelor
greceşti.
Romanii au dezvoltat rapid sectorul de servicii private (bănci, edituri) şi un sistem administrativ
organizat. Până în primul secol î.Hr. serviciile civile ale republicii erau îndeplinite de patricieni. Un
simbol al libertăţii absolute era deţinerea sau lucrul într-o clădire publică numită operæ liberales.
Activităţile comerciale sunt întrerupte după căderea Imperiului roman.
Abia în secolul al XII-lea oraşele din zone diferite din Europa şi-au reluat activităţile comerciale
care au dezvoltat statul şi corpurile privat-administrative. Nevoia de spaţii adaptate activităţilor de
administrare, de gestionare şi de birocraţie a apărut odată ce oamenii şi-au dezvoltat relaţiile şi
activităţile sociale.
A apărut necesitatea de relaţii comerciale cu teritoriile îndepărtate şi cu oraşele comerciale
precum Veneţia (piaţa San Marco), Anvers (primăria lui Cornelis Floris 1561-1565), Amsterdam
(palatul regal de Jacob von Campen 1648-1655) şi Florenţa (palatul Uffizi de Georgio Vasari 1560-
1571), care aveau importante birouri.
Cu toate că unele firme de comerţ făceau afaceri internaţionale, munca la birou şi registratura
nu au sporit în importanţă. Familia Medici din Italia avea la sfârşitul secolului al XV-lea angajaţi
care lucrau la birou în palatele sale. În secolul următor, familia Fugger avea organizată foarte bine
întreprinderea şi existau cinci niveluri ierarhice pornind de la scrib şi ajungând la guvernator. În
acelaşi timp, Cosimo de Medici făcea reformă în Florenţa, concentrând autorităţile administrative în
centrul oraşului. Galeriile Uffizi reprezintă primul complex de clădiri din perioada modernă care
erau exclusiv pentru birouri. De aici derivă şi termenul din engleză “office”.
În 1694 s-a inaugurat prima bancă centrală a unui stat european – Banca Angliei. Sediul din
Londra era realizat de arhitectul George Sampson. Angajaţii băncii erau împărţiţi după funcţiile pe
care le îndeplineau.

-2-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Clădirile de birouri de astăzi îşi au bazele în secolul al XVIII-lea, în care s-au fondat bănci
private şi companii de asigurări. Încet s-au separat zonele de lucru de zona de locuit. Această
separare s-a produs mai repede după ce s-au construit căi ferate.
Înainte de 1800, înaintea apariţiei Statului modern centralizat, a marilor unităţi industriale şi
comerciale, birourile aveau aspectul unor cancelarii remarcabile, fiind spaţii de recepţie, dar în care
nu se luau în considerare nevoile angajaţilor care erau înghesuiţi la mezanin.
De la mijlocul secolului al XIX-lea, expansiunea firmelor industriale, comerciale şi de transport
au generat o cerere tot mai mare pentru finanţare. O clădire de birouri era împărţită ierarhic,
fiecare departament avea o zonă proprie.
În secolul al XIX-lea, mai ales sub impulsul lui Napoleon, administraţia devine o utilitate
indispensabilă. Administraţia se dezvoltă şi se ierarhizează având modelul militar. Birourile sunt
unităţi tactice, grupate pe divizii cu direcţii specifice.
În Anglia, companiile de asigurări au fost primele din sectorul privat dotate cu clădiri pentru
birouri (Country Fire Office din Londra, de Robert Abraham, 1819; Westminster Fire Office, 1830;
Westminster Insurance Co, 1832, şi Sun Fire Office, 1842, realizate de C. R. Cockerell). Aceste
birouri erau caracterizate prin austeritate pentru a convinge clienţii.
Creşterea economică de la începutul secolului al XIX-lea a dus la apariţia clădirilor de birouri
de închiriat. Aceste clădiri erau asemănătoare ca aparenţă şi în planimetria primelor etaje. Astfel
erau trei tipuri de planimetrie la parter: clădiri de birouri cu un coridor central în jurul căruia se
dispuneau camere, altul similar era cu încăperile de birouri grupate în jurul unui atrium şi birouri
dispuse adiacent unei camere centrale. Prima clădire de acest tip a fost realizată de arhitectul
Voysey la Clement’s Lane, Anglia, în anul 1830.
Majoritatea întreprinderilor aveau sediul în clădiri de locuinţe reamenajate, în depozite sau
magazine special adaptate planimetric noilor exigenţe funcţionale.
Amenajarea interiorului a depins de nivelul de traforare al faţadelor, iar dezvoltarea birourilor
este rezultatul evoluţiei tehnicii de contrucţie. O suprafaţă vitrată foarte mare poate fi realizată în
cazul arhitecturii cu structură de metal, iar un exemplu este clădirea Oriel Chambers din Liverpool,
construită în 1864 după proiectul lui Peter Ellis.
Clădirile de birouri din acea perioadă aveau o arhitectură neoclasică datorită preferinţelor
beneficiarilor pentru istoricism şi stilurile nobile (Home Insurance Building, de William Le Baron
Jenney, 1885; Tacoma Building, de Holabird&Roche, 1889).
Pe lângă expansiunea economică, dezvoltarea tehnologiei a avut o influenţă importantă în
construcţia de clădiri de birouri. În 1880, producerea de grinzi de oţel şi a lifturilor a contribuit la
dezvoltarea pe verticală a construcţiilor având structură cu cadre. Telefonul, lumina electrică şi
producţia în serie a maşinilor de scris – invenţii ale anilor 1870 – au facilitat lucrul la birou şi au
mărit eficacitatea.

-3-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Ca urmare a perfecţionării ascensorului electric de către Werner von Siemens în 1880, în 1911
clădirea Wool Worth din Time Square a fost echipată cu 28 de ascensoare.
În anii următori, s-au dezvoltat soluţii diferite pentru planimetria parterului, în America şi în
Europa, diferenţele fiind în regulile de construcţie, situarea în cadre diferite socio-cultural.
Normativele determinau adâncimea clădirii pentru ca lumina naturală şi ventilaţia să fie asigurate.
În America companiile care închiriau câteva etaje într-o cladire nu mai făceau subdiviziuni
pentru unităti mai mici de birouri, acesta a fost începutul biroului peisajer.
Către sfârşitul secolului al XIX-lea biroul reprezenta un mediu bazat pe informaţie.
În secolul al XX-lea tehnologia de construcţie şi aspectul estetic al clădirilor de birouri erau
foarte importante pentru arhitecţi. Frank Lloyd Wright a stabilit în 1906 un nou standard pentru
clădirile de birouri cu soluţia sa pentru birourile companiei Larkin. Conducerea acestei companii
era interesată şi de starea angajatului, oferindu-i diverse activităţi pentru recreere. Frank Lloyd
Wright perfecţionează biroul cu plan deschis, prefigurând marile amenajări de tip peisager.
În primele trei decenii ale secolului al XX-lea, lucrul la birou s-a schimbat complet.
Specializarea şi standardizarea atribuţiilor, sistematizarea procesului de lucru şi optimizarea forţei
de muncă pentru mărirea eficienţei au constituit bazele restructurării companiilor. Organizarea
ierarhică a devenit o caracteristică cheie a întreprinderilor moderne. Un exemplu foarte bun al
acestor birouri organizate ierarhic, cu plan liber pentru angajaţi şi birouri separate cu pereţi din
sticlă pentru şefi este clădirea Johnson Wax Company a lui Frank Lloyd Wright. Această companie
avea cincisprezece departamente care nu erau împărţite în spaţii diferite, dar fiind toate într-o sală
uriaşă de birouri, doar directorii având birouri separate.
Bazele structurii organizatorice ierarhice ale epocii industriale au fost stabilite de Federick
Taylor în cartea sa “Principiile managementului ştiinţific” publicată în 1915. Analizând şi
sistematizând procesele de producţie, lucrul putea fi standardizat şi puterea de muncă optimizată.
Scopul era acela de a mări productivitatea făcând munca manuală la fel de eficientă ca cea
automată. Principiile lui Taylor au fost aplicate şi la birouri.
În Europa birourile celulare erau dominante, simboluri ale birocraţiei şi a muncii monotone.
Datorită crizei economice globale şi a celui de-al Doilea Război Mondial, construcţia de clădiri
de birouri în anii 1930 -1940 aproape a încetat. După război, arhitecţii au continuat tradiţia
construirii de clădiri de birouri din anii 1920 şi au avut o abordare funcţionalistă. Zgârie-norii au
devenit un simbol al creşterii economice. În timp ce în America şi în Asia majoritatea clădirilor de
birouri peisajere pentru a economisi spaţiu, în Europa expresia lumii economice era cu birouri
celulare. La începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea atenţia a revenit asupra
nevoilor angajaţilor.
Creşterea profitului şi a eficienţei au dus la evoluţia clădirilor de birouri din anii 1963 şi până în
prezent. Doi factori determinanţi pentru organizarea birourilor şi pentru partiţionarea lor sunt
izolarea şi deschiderea, sau mai precis birourile celulare şi birourile peisajere.

-4-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Unul din momentele importante pentru angajaţii din secolul trecut a fost descoperirea
capitalului uman. Se presupune că eficacitatea unei organizaţii poate fi mărită daca se încurajează
comunicarea informaţională dintre personal. Datorită schimbărilor recente în modalitatea de lucru,
de la simpla îndeplinire a sarcinilor de lucru până la munca independentă, această idee a devenit
centrul de interes în organizarea birourilor. O dezvoltare care iniţial avea o expresie spaţială
precum Bürolandschaft (modalitate de organizare a unor birouri peisajere, derivate din cele
apărute în anii 1940, în America) acum face parte din conceptul birourilor noi.
În trecut lucrul la birou a fost influenţat de “managementul ştiinţific” cum îl numea inventatorul
termenului, Frederick Taylor, urmărind creşterea producţiei.
Toate procesele de lucru se împărţeau în sarcini individuale şi optimizate prin standardizare.
După cel de-al Doilea Război Mondial, aceste idei s-au materializat în zgârie-norii din America de
Nord. Aceste clădiri erau complet independente de mediul lor înconjurator, având lumină artificială,
aer condiţionat şi o anvelopă care o proteja de intemperii, astfel au devenit un standard
internaţional.
În anul 1963 în Europa s-a creat un concept inovator de lucru într-o clădire de birouri. Firma
Quickborner Team, de consultanţă în management condusă de Wolfgang şi Eberhard Schnelle, a
încercat avantajele marilor birouri şi ideile teoreticienilor americani precum Douglas McGregor şi
au facut din relaţiile umane un centru de interes. Dispunerea birourilor peisajere era determinată
de fluxul de lucru în respectivele companii. Comunicarea nu mai avea loc vertical pe scară
ierarhică, ci orizontal, între personal. Cea mai importantă schimbare a fost adăugarea posibilităţilor
de comunicare informală: zone speciale, de şedinţe, de relaxare care au fost poziţionate în
vecinătatea spaţiului de lucru. Planimetria trebuia să reflecte organizarea internă şi să fie destul de
flexibilă pentru schimbările din firmă.
Bürolandschaft-ul a beneficiat şi de avantajele economice, procentul de posturi de lucru era
foarte mare în raport cu volumul clădirii, nu mai existau restricţii spaţiale sau ierarhice.
Criza petrolului din 1973 a fost o lovitură adusă tehnologiei. Recunoaşterea faptului că
resursele sunt limitate au adus în discuţie dezavantajele clădirilor de birouri iluminate şi ventilate
artificial. Lipsa de intimitate, de lumină naturală, niveluri de zgomot ridicate – dezavantaje ale
marilor birouri – depăşeau avantajele libertăţii comunicării informale. Bürolandschaft-ul nu a mai
fost apreciat, dar dispariţia sa nu este datorată doar crizei economice; o altă cauză ar putea fi
orientarea către o politică conservatoare a societăţii.
În consecinţă, clădirile de birouri din nordul Europei şi din lumea anglo-americană au început
să urmeze două căi diferite. În ţările din nordul Europei, angajaţii au avut o influentă mai mare
asupra condiţiilor de lucru şi au impus standarde ergonomice pentru toată lumea. Aceste condiţii le
îndeplineau birourile celulare cu ventilaţie şi lumină naturală, care au fost redescoperite. De atunci
fiind forma dominată de organizare a clădirilor de birouri din Europa de Nord. În acelaşi timp, în
Suedia s-a încercat combinarea avantajelor birourilor grupate (comunicarea) cu birourile celulare.

-5-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

În 1978, prima clădire de birouri mixte (combi-office) a fost construită pentru compania Canon în
Solna, după proiectul arhitecţilor de la firma Tengboom.
În lumea anglo-americană, în opoziţie cu viziunea din Europa nordică, forţa economiei a dus la
evoluţia clădirilor de birouri. Majoritatea birourilor erau închiriate şi investitorii se asteptau la o
creştere economică după cinci ani.
Bürolandschaft-ul a fost integrat în clădirea de birouri cu plan liber, au dispărut zonele de
relaxare în imediata vecinătate a spaţiului de lucru, în timp ce birourile celulare dispuse pe faţada
vitrată au devenit un simbol al statutului. Dezvoltarea mobilierului pentru birouri au dus la
combinarea birourilor celulare cu cele grupate într-un mod total diferit faţă de ţările nordice din
Europa. Biroul grupat alveolat (cubicles) au fost la început celule minimale, fără plafon şi aranjate
flexibil într-un plan liber. În clădirile de birouri, sistemele de mobilare au preluat rolul arhitectural de
creare a spaţiului. Pentru arhitecţi, proiectarea unei clădiri de birouri s-a redus la anvelopă şi
partea centrală a clădirii. Doar exteriorul clădirii, spaţiul central şi spaţiul adiacent intrării erau
definite.
Aproximativ în 1985, apariţia computerului personal la birou împreună cu globalizarea din
domeniul financiar din America şi Anglia au dus la o creştere în domeniul construcţiei de birouri.
Un mare procent din spaţiile pentru birouri nu mai corespundeau standardelor şi, ca rezultat, au
avut nevoie de o reînnoire. La nivelurile mai joase, trebuiau aduse diferite echipamente, iar
computerele şi monitoarele aveau ca efect creşterea temperaturii care trebuia să fie scazută prin
ventilaţie sau spaţii aerisite, ceea ce era un aspect foarte important.
În lumea anglo-americană, această dezvoltare a dus la zone mai spaţioase, clădiri mai flexibile
cu etaje cu diferite înălţimi şi cu servicii performante.
În nordul Europei, contrastând cu lumea anglo-americană, suprafeţele de construcţie reduse
permiteau furnizarea serviciilor pe faţadă prin tubulaturi pentru cabluri. Structura clădirii nu trebuia
să se schimbe şi conceptul orientării birourilor putea fi modificat în continuare. Astfel, atenţia a
revenit asupra comunicării informale şi s-a luat în considerare diversitatea cerinţelor beneficiarilor
prin diferenţierea conceptelor spaţiale. Clădirile de birouri au constituit peisajul urban al spaţiilor
comerciale cu zone publice, parţial publice şi private, incluzând diferitele concepte de birouri
precum biroul celular, biroul peisajer şi biroul mixt.
Cercetările privind clădirile “bolnave” au făcut legatura dintre mediul de lucru şi performanţa
angajatului foarte clară; chiar şi în America şi Anglia clădirile care acordau o atenţie sporită
ocupanţilor au devenit răspândite. Necesităţile pentru lumină naturală şi ventilaţie au dus la
reducerea profunzimii clădirilor şi la abordări mai ecologice în proiectare. Computerele erau
folosite pentru a coordona serviciile clădirii prin sisteme de management al construcţiei, şi printre
primele concepte de clădiri proiectate pentru dezvoltarea durabilă au fost în cazul clădirilor de
birouri.

-6-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

În anul 1995 tehnologia informaţiei împreună cu rapida avansare a globalizării au schimbat


structura organizatorică a companiilor. Internetul şi creşterea mobilităţii, împreună cu micşorarea
dimensiunilor computerelor şi a telefoanelor, au schimbat modul de gândire al oamenilor privind
organizarea companiilor internationale atât ca întreg cât şi ca parte componentă. Angajaţii au
devenit independenţi de spaţiu şi timp, şi, concomitent, lucrul în reţea a făcut locaţiile centrale ale
oraşelor mai libere. Problema esenţială a prezentului este modalitatea de integrare a tehnologiei
informaţiei în organizarea birourilor într-o clădire care îşi schimbă funcţiunea.
În organizarea economiei şi cea a muncii, o transformare structurală care afectează întreaga
societate are loc, în prezent, sub numele de Post-Fordism. Companiile în formă de reţea erau
diferite de cele organizate ierarhic. Modelele variate ale anilor 1970 au pus bazele acestor
structuri. Companiile de producţie din Japonia au fost primele care au pus în practică cel mai bine
aceste organizări, firma Toyota având o metodă nouă de management care a fost descrisă ca
producţia Post-Ford. Creând echipe de indivizi multitalentaţi care produceau multe produse,
producţia firmelor japoneze combină avantajele lucrului artizanal cu producţia în masă, evitând
costurile ridicate şi inflexibilitatea ierarhiilor.
Nici slăbiciunea din prezent a economiei sau criza locurilor de muncă din Germania nu pot
întarzia această transformare. Banii sunt câştigaţi tot mai mult din oferirea de servicii în loc de
producţia de bunuri.
Încă de la începutul anilor 1990 era tendinţa către lumea virtuală a companiilor. Primele
concepte experimentale de birouri ale acelor timpuri nu au fost remarcabile.
Conform unor experţi, sarcinile de rutină tipice pentru lucrul la birou în trecut vor fi înlocuite cu
activităţi de dezvoltare complexe. Ceea ce stă la baza acestei idei este automatizarea activităţilor
de rutină şi transferul lor către naţiunile în curs de dezvoltare sau a celor cu venituri mici; acesta
este cazul şi producţiei de bunuri.
Simone Jeska subliniază evoluţia de la compania organizată ierarhic la cea virtuală organizată
ca o reţea şi a studiat efectele tehnologiei informaţiei asupra structurilor companiilor. Wilhelm
Bauer şi Peter Kern, directorii şi fondatorii proiectului de cercetare “Office 21”, încearcă să prevadă
direcţiile birourilor în secolul al XXI-lea, descriind modalităţile de lucru în reţele mondiale şi
explicând semnificaţia cunoaşterii şi a creativităţii. Lucrul la birou devine un proiect, o dezvoltare,
în timp ce biroul propriu-zis devine un “centru de cunoaştere”.
În noile birouri, care vor servi drept schimb de informaţii şi comunicaţie, echipe cu acelaşi
proiect se vor forma şi reforma.
Thomas Arnold explică, în studiile efectuate, importanţa ustensilelor de lucru mobile care
înlocuiesc spaţiile tradiţionale ale biroului.
În viitor vor fi mai multe modalităţi de lucru (individual, colectiv, etc.) şi vor exista diferite
concepte spaţiale adaptate acestor modalităţi, iar vechea dispută dintre marile birouri şi birourile
celulare va fi de domeniul trecutului.

-7-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Potrivit sociologilor, economiştilor şi filosofilor, o transformare socială, politică şi economică are


loc acum. Efectele noii tehnologii sunt descrise prin expresii precum “a treia revoluţie industrială”,
“a doua epocă modernă”, “societatea cunoaşterii” etc. Ne aflăm într-un moment istoric de cotitură,
care revoluţionează mediul de lucru. În societatea actuală profitul nu mai este generat de capital şi
muncă, ci “creşterea se realizează prin productivitate şi inovaţie, amândouă fiind rezultate ale
aplicării ştiinţei în muncă” (spunea Ulrich Beck). Cunoaşterea devine o resursă economică.
Companiile structurate ierarhic în care luarea unei decizii se extindea pe mai multe niveluri
sunt prea complicate pentru noua piaţă. În contrast, companiile cu o reţea în formă de stea,
organizate în echipe, au flexibilitatea necesară. Aceste companii permit outsourcing-ul activităţilor
care nu intră în competenţa principală, precum înregistrările, procesarea datelor, vânzări, servicii,
etc. Aceste expertize necesare pot fi aduse în aceste companii când sunt cerute. Prin această
reţea de servicii şi personal exterior companiei propriu-zise, organizarea este cât mai mică şi mai
flexibilă cu putinţă. Un exemplu în acest caz îl reprezintă Nokia Display Products (producător de
monitoare) cu un capital de 160 milioane de dolari şi doar cinci angajaţi permanenţi. Celelalte
activităţi sunt îndeplinite de companiile specializate. Companiile “virtuale” iau naştere, acestea îşi
împart activităţile şi în alte ţări, datorită costurilor mai mici, şi au un program aproape non-stop.
Aceste companii moderne depăşesc limitele timpului şi spaţiului.

Tehnologia informaţiei a influenţat foarte mult spaţiul de lucru, dar înainte de aceasta alţi factori
au dus la evoluţia arhitecturii pentru birouri. Cu toate că istoria spaţiului de lucru nu este continuă,
avem multe informaţii referitoare la acest subiect.

-8-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CAPITOLUL II
ORGANIZAREA SPAŢIULUI DE LUCRU

1. Schema funcţională generală

Schema funcţională generală a unei clădiri de birouri pune în evidenţă existenţa câtorva zone
funcţional - spaţiale.
Există o zonă a funcţiunii de bază, dedicată în principal birourilor, care este cea mai importantă
din schema funcţională a clădirii de birouri.
Zona de primire are o structură funcţională ce cuprinde accesul principal, spaţii expoziţionale,
garderobe şi grupuri sanitare. Complexitatea şi dimensiunea acestei zone este determinată de
specificul clădirii. Accesul principal are un caracter oficial şi reprezentativ.
Zona funcţiunilor de deservire directă este alcătuită din biblioteca specializată, arhive şi alte
spaţii pentru prelucrarea datelor. Aceste spaţii se găsesc în imediata apropiere a birourilor, iar
ponderea şi mărimea lor este determinată de caracteristicile activităţilor dezvoltate în firma
respectivă.
Zona funcţiunilor de deservire indirectă cuprinde bucătaria-restaurant, vestiare pentru personal,
depozite şi spatii pentru administraţia clădirii.
Zona funcţiunilor de deservire energetică şi întreţinere cuprinde ateliere, depozite, centrale
termice şi spaţiile pentru ventilaţie.
Combinând funcţiunea de bază cu spaţiile folosite rar rezultă o varietate de zone de lucru care
sunt suplimentate de funcţiuni adiţionale şi speciale.
Programul clădirilor pentru birouri este unul din cele mai libere în ceea ce priveşte forma
partiurilor, acest lucru se datorează flexibilităţii foarte mari a ariilor funcţiunii de bază şi implicit a
capacităţii ei de adaptare la orice formă geometrică.

2. Sistemele principale de organizare a spaţiului de lucru

În prezent sunt patru sisteme principale de organizare a spaţiului de lucru: sistemul celular,
sistemul grupat, sistemul marilor birouri şi sistemul mixt.
Sistemul celular a fost primul model apărut în evoluţia istorică a spaţiului pentru birouri şi este
specific clădirilor cu forme alungite sau reamenajarilor construcţiilor cu alte destinaţii iniţiale.
Spaţiul de lucru este organizat în “celule” înşiruite de-a lungul unei circulaţii sau de o parte şi de
alta a acesteia. Acest sistem are ca dezavantaje lipsa de flexibilitate şi circulaţii foarte lungi, dar
este folosit cu succes în cazul clădirilor mici sau a zonelor dedicate conducerii şi are ca avantaj
asigurarea confortului datorită izolării postului de lucru. Birourile celulare sunt foarte puţin flexibile
din punct de vedere arhitectural şi nu economisesc suprafeţele; sunt potrivite pentru o gândire

-9-
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

teritorială şi o organizare ierarhică. Birourile cu un post de lucru – constând în birou, scaun şi


spaţiul necesar pentru mişcare – formează modulul de bază al planificării spaţiului biroului.
Necesarul de suprafaţă pentru un birou de o persoană rămâne un lucru important în toate
deciziile de compartimentare sau organizare ale biroului. Regulamentele şi normativele
guvernamentale pentru aceste suprafeţe variază semnificant de la ţară la ţară. Standardul din
Germania, de exemplu, este de cel puţin 8-10 mp, în timp ce în Marea Britanie se cere un volum
spaţial de 11 mc. Acestea sunt influenţe regionale şi culturale şi obiceiuri, care sunt reflectate în
practică şi în îndrumatoarele fiecarei organizaţii sau companii.
Standardul minim
Regulamentul Necesarul brut al locului de
Ţara (potrivit regulamentelor din
zonei de lucru lucru
ţara respectivă)
Germania 8-10 mp 12-15 mp 25-27 mp
Marea Britanie 11 mc sau aprox. 4,6 mp 7-10 mp 14-16 mp
SUA - 6-12 mp 19-23 mp

În tabelul anterior este ilustrată compararea standardului minim şi necesarul mediu de


suprafaţă (fără a ţine cont de tipul de birou) pentru spaţiul de lucru destinat unei persoane.
Puţine module de bază cumulate nu doar întrunesc necesarul pentru mai multă varietate şi
flexibilitate, dar aduc şi avantaje economice semnificative.
Un caz aparte al biroului celular cu un post de lucru îl reprezintă biroul pentru membrii din
conducere, denumit şi birou managerial. Este un birou cu caracter reprezentativ, având în
majoritatea cazurilor o formulă funcţional-spaţială compusă din două camere, accesul fiind
controlat de prima cameră, secretariatul, cu rol de filtru şi zonă de asteptare, iar a doua cameră
fiind biroul propiu-zis.
Birourile cu două posturi de lucru fac parte şi ele din sistemul celular, destinate activitaţilor care
presupun lucrul în echipă de câte doi.
Sistemul grupat reprezintă o încercare de îmbunătăţire a sistemului anterior, dar prezintă
dezavantajul unei repartiţii monotone a pieselor de mobilier şi un confort scăzut din cauza lipsei de
protecţie sonoră şi vizuală. În cazul în care este un număr redus de posturi sistemul poate fi
considerat acceptabil. Pentru dimensionarea acestui tip de birouri se pot lua în calcul 2,80-3,00 mp
pentru o persoană. Biroul grupat alveolat cu partiu flexibil este derivat din biroul grupat.
Compartimentarea se face prin elemente uşoare precum panouri sau elemente de mobilier, fiind
foarte flexibilă în timp şi spaţiu. Elementele de compartimentare sunt de trei tipuri: cele care
realizează o separare minimală, asigurând o continuitate spaţială realizată cu panouri de înalţime
mică (140 cm) care izolează vizual angajatul în poziţia sezând; separarea parţială care permite o
continuitate spaţială moderată cu panouri de înalţime mijlocie (180 cm) ce realizează izolarea

- 10 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

pentru poziţia în picioare; şi separarea totală care presupune existenţa unor panouri pe toată
înălţimea nivelului şi asigură izolarea vizuală maximă (exceptând panourile cu campuri vitrate).
Sistemul marilor birouri, sau biroul peisajer, este rezultatul utilizării biroului grupat alveolat cu
partiu flexibil. Folosirea lui la scară mare impune acest sistem. Spaţiul de lucru ocupă aproape
întreaga arie construită a etajului, iar nucleul de deservire se plasează în zonele puţin accesibile
luminii naturale. Cu toate că birourile peisajere oferă flexibilitate şi deschidere, nu sunt potrivite
pentru o activitate ce implică o concentrare mare şi nici pentru comunicaţie (datorită acusticii
spaţiului). Este un sistem foarte flexibil şi este asociat cel mai adesea cu peretele cortină.
Sistemul mixt încearcă să pună în valoare calităţile sistemelor precedente diminuând sau
eliminând dezavantajele lor, îmbinând sistemul celular cu cel grupat.

3. Modalităţi de lucru şi conceptele birourilor

Pentru angajaţii “epocii cunoaşterii” sunt necesare noi stiluri de lucru, care corespund unor
concepte noi de amenajare a birourilor. Mentalitatea veche (cu program fix) pare să fie depăşită.
Trebuie să învăţăm să lucrăm în cel mai potrivit mediu într-o zi anume – de acasă, la birou sau pe
drum – şi în acelaşi timp trebuie să găsim un echilibru între muncă şi viaţa privată.
Când serverul companiei este conectat la internet, informaţiile legate de aceasta sunt
accesibile pentru toţi, la birou, acasă, în aeroport, internet-cafe-uri sau din alt loc în care există o
conexiune la internet.
Sunt interesante strategiile companiilor mari precum Sun, Cisco, Dell şi Sony, care sunt
familiarizate cu noile tehnologii şi care se bazează pe internet. Aceste firme ne conduc către noi
oportunităţi şi provocări precum tehnologia internetului, programul de jumătate de normă,
teleconferinţele, plecările temporare, condiţiile de lucru flexibile, organizarea birourilor şi regulile
mai flexibile pentru pensionări.
În viitor vor fi tot mai puţini angajaţi la birou şi trebuie să ne adaptăm acestei situaţii. Autonomia
angajaţilor şi a echipelor mici este un factor crucial care defineşte noi modalităţi de lucru.
Conceptele flexibile pentru birouri, mobilitatea muncii şi internetul sunt benefice acestor schimbări.
Astfel de concepte au fost experimentate pentru prima oara în Scandinavia, după 1996 acestea
dezvoltându-se şi în Olanda (firma The Vision Web), Statele Unite (firma Sun Microsystems) şi
Germania (firma dvg Datenverarbeitungsgesellschaft).
În “noul mediu de lucru” se pune accent pe legăturile sociale dintre angajaţi, iar biroul este un
loc unde se fac brainstorming-uri, seminarii şi alte activităţi care sunt plăcute şi eficiente.
Datorită faptului că mediul de lucru este mai flexibil, atât spaţial cât şi temporal, şi datorită noii
posibilităţi a lucrului în echipă pentru membrii unei companii internaţionale, spaţiul şi chiar
revendicările angajaţilor unei firme sunt în continuă schimbare.

- 11 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Solicitările beneficiarilor clădirilor pentru birouri se schimbă într-un ritm rapid, iar clădirile care
sunt de mai mult de 20 de ani trebuie să fie renovate şi modernizate pentru a fi eficiente şi în viitor.
Cea mai mare provocare apărută după introducerea calculatoarelor o reprezintă creşterea
flexibilităţii unei afaceri şi mediul de lucru (comerţ pe internet, teleconferinţe). Proporţiile spaţiului
de lucru se vor păstra, dar va creste flexibilitatea spaţiului. Un punct de plecare al unei amenajări
potrivite pentru mediul de lucru mobil este biroul mixt.
Spaţiul biroului de astăzi ar trebui să fie adaptat pentru toate cerinţele ocupării lui curente, iar
pentru acest lucru profunzimea clădirii şi faţada ar trebui să pemită mai multe variante de
amenajare.
În analiza lucrului la birou sunt trei întrebări fundamentale: ce face persoana respectivă, cu
cine şi unde? Lucrul la birou variază între activităţi facultative, activităţi de rutină şi funcţii
informative, şi pot fi împărţite în mai multe domenii de activitate. Depinzând de funcţia şi de poziţia
angajatului, aceste domenii de activitate sunt combinate în cursul unei zile, necesitând cerinţe
spaţiale schimbătoare. Cu un design inteligent al posturilor de lucru individuale şi amenajarea
corespunzătoare a spaţiului biroului, chiar şi nevoi contradictorii pot fi împlinite.
În noul mediu de lucru, biroul tradiţional este transformat, ca şi scaunul, într-un obiect
multifuncţional care permite lucrul în picioare, şezând sau stând întins.
Modulul de bază al spaţiului de lucru computerizat şi cel mai folosit astăzi este staţia de lucru
(workstation), chiar dacă se va schimba datorită dezvoltărilor în IT.
Factori precum identitatea şi individualitatea pot contracara uniformitatea în mediile de lucru. În
1996 s-a realizat un studiu de către Steelcase în America şi 85% dintre respondenţi (mai ales
persoanele mai în vârstă) îşi personalizau spaţiul de lucru. Dorinţa puternică de a personaliza
designul a fost recunoscută explicit în acest studiu ca o reacţie la standardizarea mediului de lucru.
În contrast cu aceasta, tinerii angajaţi adesea găsesc alţi factori pentru a exprima identitatea.
Instrumentele de promovare a imaginii şi a identităţii unei firme (laptop, telefoane mobile, etc.)
joacă un rol important, dar şi cluburile, terenurile pentru sport şi alte asemenea spaţii. Libera
alegere a birourilor (neatribuite unui angajat anume) nu înseamnă lipsa teritoriului propriu, ci
autodeterminare, iar în unele cazuri desktopul computerului (accesibil de oriunde) este lucrul
personalizat.
În efortul de a exprima eficacitatea şi individualitatea, s-au conceput o mare varietate de medii
de lucru, dar conceptele inovatoare de birouri au pus mai mult accent pe echipamentele
suplimentare, în timp ce conceptele convenţionale tind să optimizeze modulul de bază al spaţiului
de lucru computerizat.

- 12 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

4. Lucrul în echipă şi organizarea spaţiului de lucru

Munca la birou este îndeplinită de persoane, în grupuri sau în echipe. Aceste forme de lucru ne
determină să intuim relaţiile spaţiale potrivite între modulele de bază.
Activităţile realizate de grupuri permanente sau grupuri repartizate pe anumite proiecte sunt
acelea în care cei participanţi au un scop comun, sarcina totală fiind distribuită individual unor
specialişti şi fiecare lucrează într-un mod destul de autonom. Opus acestui mod de lucru este
munca în echipă, a cărei esenţă este în interactiunea dintre toţi membrii implicati. După Karen Lalli
sunt mai multe forme ale lucrului în echipă: echipa secvenţială, echipa matrice şi echipa
independentă.

Echipa secvenţială este caracterizată printr-un flux de date şi informaţii – în care dezvoltatorul
fiecărei etape se bazează pe cel dinaintea lui – cu o structură organizatorică potrivită.
Echipa matrice adună la un loc oameni, care sunt mai pricepuţi într-o anumită zonă, din
departamente diferite, pentru a îndeplini sarcini specifice. Echipa matrice este cu funcţiuni
încrucişate, multi-disciplinară şi adesea organizată descentralizat, adică independentă de condiţiile
spaţiale.

- 13 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Echipa independentă este de asemenea cu funcţiuni încrucişate, dar angajaţii fac parte din
acelaşi departament, şi în termeni spaţiali, echipa este localizată central, astfel încât intensitatea
activităţilor grupului să fie mai mare. Atenţia este acordată celei mai eficiente combinaţii de
angajaţi având cunoştinţe speciale şi experienţa să îndeplinească o sarcină.
Spaţiile care încurajează intreacţiunea dintre membrii unei echipe şi susţin forme diferite de
lucru în echipe sunt create prin combinaţii specifice ale modulului de bază.
Lucrul în echipă este un factor strategic al succesului unei companii.

5. Amenajarea spaţiului de lucru şi comunicarea

În problema amenajării unui spaţiu de birouri un factor foarte important îl reprezintă


interacţiunea şi comunicarea, spaţiul de lucru ar trebui să fie o reprezentare spaţială a procesului
de comunicare.
În fiecare comunitate sunt mai multe modalităţi de comunicare. Comunicarea formală, care are
loc la conferinţe, este un scop al amenajării. Aceasta poate fi prevăzută în plan prin amplasarea
diferitelor săli de conferinţe, seminarii etc. Comunicarea informală, spontană, determină schimbări
şi stimulează dezvoltarea, este şi un mijloc de a căpăta încredere şi de a schimba idei.
Faţă în faţă La telefon
Comunicare
Comunicare Comunicare Comunicare
scrisă
verbală verbală
în cadrul departamentului 73% 22% 5%
între departamente 28% 53% 19%
cu parteneri externi 11% 46% 43%
Proporţia comunicării verbale şi scrise conform studiilor realizate de Picot şi Reichwaid

Indiferent de infrastructura inovatoare din IT şi managementul cunoştinţelor, modul în care


suprafeţele de lucru sunt legate între ele sau separate are o influenţă asupra procesului de
comunicare şi asupra schimbului de informaţii. Legătura dintre spaţiile individuale de lucru sau
spaţiile destinate echipelor are o influenţă semnificativă asupra oportunităţilor şi a frecvenţei
interacţiunilor dintre toţi angajaţii. Contrar acesteia, crearea de zone specifice pentru un individ sau
o echipă subliniază separarea fizică şi socială, facilitând comunicarea internă şi accentuând
identificarea angajaţilor cu propria lor echipă.
Compartimentările se pot realiza prin mai multe procedee, pot avea funcţiuni diferite, poate fi o
separare clară prin pereţi sau pot fi tranziţii imprecise prin care echipa este recunoscută prin
aranjamentul suprafeţelor de lucru. Tranziţiile imprecise pot deveni şi elemente de legătură.
Pentru a realiza acest lucru eficient, funcţiunile învecinate trebuie să fie amplasate strategic şi
ar trebui să aibă un caracter semi-public pentru a stimula comunicarea.

- 14 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

6. Structurile de acces şi designul lor


În trecut, zonele de acces erau reduse la minimum pentru a face economie de spaţiu, astăzi
sunt proiectate să încurajeze oamenii să parcurgă aceste zone mai încet, astfel producându-se
mai multe interacţiuni. Formele de acces pot fi divizate în structuri centralizate, liniare (sau seriale)
şi descentralizate.

Zonele de acces pot accelera tendinţa de mişcare a oamenilor sau o pot diminua, putând
contribui la comunicarea informală.
Alegerea unei forme de acces depinde în principal de contextul urban şi este strâns legat de
consideraţiile economice şi de structura organizatorică specifică a companiei. Toate aceste forme
sunt potrivite pentru a spori comunicarea, dar suprafaţa, programul şi designul sunt factorii decisivi.
Structura de acces centralizat leagă căi în formă de stea sau inele, poate fi combinat cu un
atrium care are ca scop mărirea numărului de întâlniri informale.
Structurile seriale pot fi dezvoltate ca linii sau pieptene, cu toate că accesul liniar este mai
potrivit pentru munca individuală relativ autonomă. Structura pieptene este o exprimare spaţială
clară a unor echipe mai mari sau chiar departamente şi susţin identificarea angajaţilor cu propriul
grup.
Structurile descentralizate de acces sunt majoritatea sub forma unei grile. Arterele legate între
ele pot fi aranjate ierarhic sau în mod similar.

Punctul iniţial al procesului de proiectare ar trebui să fie oamenii, sarcinile pe care le


îndeplinesc şi comunicarea necesară. Legăturile spaţiale sunt foarte importante pentru angajaţi, iar
noile medii de lucru se disting prin designul bazat pe oameni şi sarcinile pe care le îndeplinesc.

- 15 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CAPITOLUL III
NECESITĂŢILE UMANE CARE INFLUENŢEAZĂ MEDIUL DE LUCRU

Pentru a creşte eficacitatea, nu doar tehnologia are un rol important, dar şi designul şi
optimizarea spaţiului de birouri şi a instalaţiilor. Structurile spaţiale pot avea o influenţă pozitivă
asupra proceselor de muncă în colaborare şi fac parte din cadrul care poate susţine activităţile
individuale sau rolul angajaţilor.
Necesităţile umane necesare în mediul de lucru sunt necesităţi legate de echipamente, spaţiu,
acustică, confort vizual şi termic şi ergonomie, precum şi componentele sociale şi psihice
(interacţiune, apropiere, intimitate, teritoriu, statut). Factorii individuali se influentează reciproc,
astfel exigenţele sunt multe şi complexe atunci când se organizează un spaţiu pentru birouri. De
exemplu, senzaţia subiectivă de intimitate este strâns legată de izolarea acustică, designul
ergonomic al spaţiului de lucru, amenajarea spaţiului şi cantitatea de muncă, dar şi de motivarea
angajatului.
Spaţiile din cadrul clădirilor pentru birouri trebuie sã asigure parametrii optimi ai condiţiilor
acustice (nivel scãzut al zgomotului), condiţiilor vizuale (iluminare corespunzãtoare, mediu plãcut),
condiţiilor termice (temperaturã, umiditate, mişcarea aerului), şi de calitate a aerului (aer proaspãt,
control al mirosurilor şi poluanţilor).

1. Acustica

Zgomotul nu are numai o acţiune patologică specifică asupra organului auditiv, provocând
pierderile temporare sau permanente ale acuităţii auditive, dar poate să exercite un anumit efect
toxic asupra organismului. Astfel, zgomotul provoacă modificări în echilibrul fiziologic al
organismului; simptomul general este o senzaţie de oboseală, de slăbiciune. Tulburările pot duce
la ameţeli, cefalee, migrene permanente, pierderea poftei de mâncare, anemie. Zgomotul produce
tulburări neurovegetative cum ar fi accelerarea ritmului cardiac, a ritmului respirator, modificări ale
presiunii sanguine, slăbirea atenţiei, leziuni ale timpanului, diminuarea reflexelor.
În spaţiile unei clădiri de birouri trebuie să fie prevăzută protecţia la zgomot pentru ca nivelul
zgomotului să nu afecteze sănătatea utilizatorilor şi să le permită să lucreze în condiţii
satisfăcătoare.
Zgomotul este cauza scăderii concentării cu 35%, iar nivelul zgomotului în spaţiile de lucru
trebuie să fie cuprins între 45-55 dB.
În urmatorul tabel sunt prezentate valori orientative ale nivelului de zgomot echivalent interior
în unităţile funcţionale, datorat acţiunii concomitente a surselor exterioare de zgomot şi a
activităţilor curente.

- 16 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Nivel de zgomot
Unitatea funcţională echivalent interior
dB (A)
birouri cu concentrare mare a atenţiei, săli de studii, săli de lectură în biblioteci 45
birouri cu activitate normală, administraţie, laboratoare, calculatoare 50
birouri de lucru cu publicul 55
săli de conferinţe 40
săli de mese 60
biblioteci reduse ca dimensiune 40

2. Iluminatul mediului de lucru

Afacerile şi nivelul percepţiei se schimbă fundamental în ziua de astăzi, precum şi mediul în


care locuim şi muncim. Flexibilitatea şi mobilitatea sunt necesare într-un mediu de lucru variabil, iar
toate componentele sale trebuie să fie comode – şi lumina trebuie să fie percepută ca un factor
prielnic. Efectele radiaţiei optice asupra oamenilor sunt cunoscute, au fost demonstrate (terapia cu
lumină, influenţa luminii asupra bioritmului). După lumină ne dăm seama de timp, influentează
nivelul de hormoni şi este un stimul fiziologic. Un nivel mai mare de iluminare combate oboseala,
schimbarea rapidă a iluminatului este considerată a fi stimulentă, în timp ce un mediu monoton
vizual induce somnul.
Lumina naturală are un rol foarte important în viaţa noastră şi ea nu trebuie sa lipsească nici de
la mediul de lucru, dar este necesar şi un sistem de iluminat artificial care să suplimenteze
cantitatea de lumină diurnă când aceasta nu este suficientă.
Majoritatea sistemelor de iluminat din clădirile pentru birouri sunt executate conform unor
standarde, dar frecvent nu coincid cu
necesităţile ocupanţilor. Pentru a fi
acceptate de către ocupanţi trebuie să se
tină cont de distribuţia luminii în spaţiul
respectiv şi capacitatea de reglare a luminii
de către om.
Scopul iluminatului este de a stabili un
confort vizual, care cuprinde distribuţia
intensităţii luminii şi atractivitatea vizuală.
După IESNA (Illuminating Engeneering
Society of North America), calitatea luminii
depinde de nevoile umane, arhitectură,
mediu şi economie.

- 17 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Conform studiului făcut de IESNA si de către alte instituţii de specialitate, nivelul de iluminare
mediu recomandat pentru fiecare spaţiu dintr-o clădire de birouri este prezentat în tabelul următor.
Nivelul iluminarii
Tipul activităţii
(Lux)
Spaţii pentru circulaţii temporare şi spaţii pentru depozitare 50
Spaţii de lucru cu sarcini vizuale îndeplinite doar ocazional, zone de circulaţie
100 - 150
(orientare simplă sau cu vizite temporare)
Activităţi cu sarcini vizuale simple (cu un contrast crescut sau de dimensiuni
300
mari)
Activităţi cu sarcini vizuale medii (cu un contrast mediu sau de dimensiuni mici) 500
Activităţi cu sarcini vizuale impuse (la birou – scris, citit) 750
Activităţi cu sarcini vizuale dificile (cu un contrast scăzut sau foarte reduse ca
1000
dimensiuni)
Activităţi cu sarcini vizuale speciale (lucru de precizie, controlul culorilor) 1500
Activităţi cu sarcini vizuale foarte dificile 3000-10000
Ergonomia luminii este definită ca relaţia dintre sursa de lumină şi individ. Trebuie să evităm un
iluminat insuficient, mai ales la birou, deoarece efectele sale sunt productivitatea scazută, grad
ridicat de eroare umană, afecţiuni ale ochilor, dureri de cap, reducerea activităţii mentale, moralul
angajatului scăzut.
Pentru birouri distribuţia fluxului luminos trebuie să fie semidirectă sau directă-indirectă.
Distribuţia fluxului luminos semidirectă are următoarele caracteristici: umbrele sunt pronunţate,
contrastul corp de iluminat-plafon este ridicat, creşte costul sistemului de iluminat şi costul energiei
electrice, confort ridicat faţă de iluminatului direct. Distribuţia fluxului luminos directă-indirectă are
următoarele caracteristici: umbre mai puţin remarcate, contrastul corp de iluminat - plafon scade,
confort luminos bun, creşte şi costul sistemului de iluminat şi al energiei electrice dar este sistemul
cel mai apreciat din punct de vedere al raportului confort – cost. Pentru zonele de relaxare din
cadrul unei clădiri de birouri distribuţia fluxului luminos poate fi semiindirectă sau indirectă.
La birouri se recomandă iluminatul de tip fluorescent (de joasă presiune sau compacte) care
are o eficacitate bună şi reprezentarea culorilor este relativ bună, dar se poate utiliza şi iluminatul
de tip incandescent, chiar dacă eficacitatea lui e mai slabă (consum ridicat), reprezentarea culorilor
este foarte bună.
Existenţa calculatorului în majoritatea spaţiilor pentru birouri implică rezolvarea problemelor
specifice precum reflexia de voal. Pentru spaţiile în care se lucrează cu calculatoare se recomandă
ca distribuţia fluxului luminos să fie indirectă. Valorile minime recomandate pentru nivelul de
iluminare ale spaţiului biroului sunt: pentru săli de proiecţie 100 lx, pentru biblioteci sau spaţiile de
lectură 300 lx, pentru săli de conferinţe 300 lx, iar pentru spaţiul de lucru (la birou) 500 lx.

- 18 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Sunt recomandate lămpi de culoare neutră (3300-4000 K) sau caldă (sub 3300 K) pentru
spaţiul de lucru.
Iluminatul birourilor de proiectare se realizează astfel încât pe planşeta de desen să nu se
creeze umbre. Se poate realiza prin utilizarea unui iluminat indirect - soluţia este deosebită din
punctul de vedere tehnic, dar scumpă atât la investiţie cât şi la întreţinere; prin utilizarea unui
iluminat general direct-indirect combinat cu un iluminat local cu un corp de iluminat mobil care să
fie acţionat de proiectant, dirijându-şi lumina după necesităţi; prin amplasarea planşetelor lângă
ferestre, lumina fiind dirijată din stânga (pentru dreptaci). În lipsa luminii naturale se poate utiliza un
iluminat care să direcţioneze fluxul în mod asemănător celui natural.
Ra (indice de redare a
Tipuri de destinaţii, activităţi sau sarcini vizuale în Nivelul iluminarii culorilor, Ra = 100
cadrul clădirilor pentru birouri (iluminare medie in lx) exprimând o redare
naturală a culorilor)
Scris, citit, procesare de date 500 80
Desen tehnic 750 80
Birouri sau săli de proiectare asistată de calculator 500 80
Săli de conferinţe şi reuniuni 300 80
Birouri de primire 300 80
Arhive 200 80

3. Confortul termic

Confortul termic asigură o existenţă civilizată, plăcută, comodă şi igienică într-un spaţiu dat.
Realizarea confortului termic depinde de o serie de parametrii fizici, organici şi externi.
Parametrii fizici reprezintă temperatura aerului, temperatura medie radiantă a pereţilor incintei,
umiditatea relativă a aerului, viteza relativă a aerului în interiorul incintei şi presiunea atmosferică.
Parametrii organici includ vârsta, sexul şi caracteristicile naţionale ale ocupanţilor.
Parametrii externi sunt formaţi din nivelul activităţii umane, tipul îmbrăcămintei şi condiţiile
sociale.
Cea mai mare influenţă asupra confortului termic o au: temperatura aerului, cuprinsă între
+20°C iarna şi +25°C vara; umiditatea relativă, cu valori optime de 45-55%; viteza aerului, 0,2 m/s
pentru o activitate uşoară şi 0,5 m/s pentru o activitate grea; presiunea barometrică,
îmbrăcămintea şi activitatea de la locul de muncă.
Confortul termic poate fi atins prin diferite combinaţii ale acestor parametrii, dar ar trebui
realizat cu un consum minim de energie. Echilibrul termic în spaţiul de lucru se obţine prin sisteme
de încălzire, prin activarea circulaţiei naturale a aerului şi prin sisteme de condiţionare a aerului.

- 19 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Disconfortul termic este cauza reducerii concentrării la locul de muncă, influenţând


performanţele şi productivitatea angajaţilor, el poate fi un simptom al „sindromului clădirilor
bolnave”.

4. Ergonomia

Confortul ergonomic se referă la amenajarea spaţiului de lucru cu mobilier şi echipamente


reglabile, pentru a fi ajustate de fiecare utilizator în parte.
Ergonomia în spaţiile pentru birouri este foarte importantă şi se ocupă de studiul condiţiilor de
muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. Are ca scop micşorarea
efortului fizic şi intelectual la muncă şi acomodarea personalului. Trebuie ca mobilierul să fie
potrivit caracteristicilor antropometrice ale angajaţilor, dar în loc de a face un obiect personalizat
pentru fiecare angajat se optează pentru mobilier sau echipamente reglabile, spre exemplu
scaune, monitoare ajustabile, etc.; optându-se pentru dimensiuni standard pentru restul
mobilierului, biroul pentru calculator trebuie să fie la o înălţime de 72 cm, iar o masă pentru scris,
desenat la aproximativ 76 cm.
Ar trebui să se studieze microclimatul, reducând efortul senzorial şi crescând puterea de
concentrare. Elementele constitutive ale microclimatului sunt temperatura, iluminatul, culoarea,
acustica şi acestea trebuie să fie adaptate la modul de desfăşurare a activităţii de lucru la birou.
Mobilierul trebuie să fie amplasat şi combinat eficient din punct de vedere functional şi estetic,
el trebuie să asigure o poziţie corectă a corpului uman pentru a evita oboseala şi incomodarea
angajatului.
Cele cinci aspecte ale ergonomiei sunt: siguranţa, confortul, uşurinta utilizării,
productivitate/performanţă şi aspectul estetic.
Asociaţia IEA (The International Ergonomics Association) împarte ergonomia în trei domenii:
ergonomia fizică este legată de anatomia umană (postura corectă, cum se manevrează anumite
materiale, mijloace de organizare a suprafeţei de lucru, elemente legate de siguranţă şi sănătate);
ergonomia cognitivă se referă la procesele mintale (percepţie, memorie, etc.) şi modul în care
acestea influentează interacţiunile dintre oameni şi alte elemente ale unui sistem, în domeniul
lucrului la birou se referă la încărcarea mintală la postul de lucru, deciziile oamenilor, performanţa,
interacţiunea dintre om şi computer, stresul; şi al treilea domeniu fiind ergonomia structurală se
concentrează asupra sistemelor socio-tehnologice, incluzând structurile şi procedeele
organizatorice, chestiunile relevante la birou includ comunicarea, managementul resurselor
umane, designul, perioada de lucru, munca în echipă, organizaţiile virtuale, teleconferinţele şi
managementul calităţii.

- 20 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CAPITOLUL IV
MOBILIERUL DIN CADRUL SPAŢIULUI DE LUCRU

1. Istoria mobilierului pentru birouri

În cadrul unui spaţiu de lucru sunt prezente ca piese de mobilier biroul, scaunul şi spaţiile de
depozitare.
Biroul este piesa de mobilier care are o formă şi o funcţie asemănătoare cu aceea a unei
mese, având sertare şi compartimente pentru hârtii sau documente. El are o suprafaţă de lucru
orizontală sau uşor înclinată pentru scris, citit şi alte activitaţi intelectuale şi o structură care susţine
această suprafaţă.
Termenul de birou, care denumeşte ansamblul de mobilier pe care se lucrează şi se scrie, a
apărut abia în secolul al XIV-lea şi provine de la “burel” care era o stofă de lână groasă cu care se
acoperea masa de lucru.
Istoria mobilierului pentru birouri este relativ recentă cu toate că existau din antichitate clădiri
administrative. Cuvântul “administraţie” a apărut în Franţa secolului al XII-lea şi la acea epocă nu
se lucra la “birou”.
Clădirile administrative erau prezente în timpul Egiptului antic, şi sunt reprezentate prin
scenele de la Amarna, dar scribii cand lucrau stăteau pe podea, nu aveau o masă sau un scaun, ci
doar instrumentele de scris şi papirus. Nici faraonii nu aveau o masă de lucru, fiind ilustraţi citind
cărţi sezând pe scaune.
Necesitatea de ţinere a unei evidenţe a dus în timp la renunţarea la poziţia supusă şi modestă
a scribului, care stătea pe podea, şi mutarea “angajatului” pe scaun şi având o masă simplă pe
care putea să scrie.
Ilustraţii medievale prezintă primele piese de mobilier create pentru activităţi precum cititul şi
scrisul.
Înainte de invenţia presei tipografice cu litere mobile în secolul al XV-lea, majoritatea
persoanelor care citeau erau şi scriitori sau editori, deoarece fiecare carte sau document trebuia să
fie copiat de mână. Suprafeţele pentru scris şi citit aveau scobituri şi cârlige pentru semele de carte
şi instrumentele de scris. Deoarece manuscrisurile erau câteodată grele şi mari, structura
suprafeţei de lucru era masivă.
În perioada Renaşterii şi după aceasta, birourile aveau o structură mai redusă, şi multe aveau
sertare deoarece prelucrarea lemnului a devenit mai precisă, realizându-se cabinete, considerate
produse de valoare. Dacă o piesă de mobilier era creată pentru a servi drept birou aceasta avea
un sertar cu trei compartimente mici (câte unul pentru călimara de cerneală, sugativă şi tava cu
pudră) şi spaţiu pentru stilouri.

- 21 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Birourile cu forme asemănătoare celor din prezent au fost create în secolul al XVII-lea. Biroul
ergonomic este cea mai recentă formă de birou, dar este doar rezultatul elaborării mesei pentru
desenat sau planşetei de proiectare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În secolul al XIX-lea formele primelor birouri au evoluat. La sfarşitul primei etape a revoluţiei
industriale s-a reuşit producerea de hârtie cu ajutorul instalaţiilor mecanice cu abur. Aceasta a dus
la explozia numărului de muncitori la birou, astfel producţia industrială a birourilor a crescut, fiind
utilizate instalaţii mecanice cu abur pentru a prelucra lemnul. De atunci, au fost produse cantităţi
limitate de birouri atent decorate pentru casele şi clădirile administrative ale oamenilor bogaţi, în
timp ce majoritatea birourilor erau asamblate rapid şi neprofesionist.
Nevoia de birouri complexe şi specializate a apărut datorită cantităţilor mari de hârtie şi
corespondenţă. Astfel au fost fabricate multe modele precum biroul cu rulou (american), derivat al
"bureau Kaunitz" (birou cu o parte cilindrică pivotantă care se escamotează). Prin introducerea
cabinetelor pentru documente, biroul a fost eliberat de ele. Faimosul birou Wooton şi alte modele
asemănătoare au fost ultimele manifestări ale biroului care stoca documentele.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea s-a produs o schimbare
semnificativă pentru lucrul la birou şi producţia lui prin introducerea preselor electrice şi a hârtiei de
indigo împreună cu maşina de scris. Au fost introduse în spaţiile de lucru birourile din oţel pentru a
prelua încărcarea mare a maşinii de scris şi a documentelor. A devenit popular biroul în forma L,
folosit pentru utilizarea maşinii de scris.
După cel de-al Doilea Război Mondial s-au răspândit fotocopiatoarele, astfel a crescut iar
numărul de angajaţi în clădirile de birouri, dar suprafaţa de lucru a scăzut datorită creşterii de
birouri închiriate. În acea perioadă stocarea documentelor se făcea în arhive sau erau transformate
în microfilm. Au fost preferate birourile modulare închise cu mai mulţi angajaţi. Chiar şi birourile
membrilor din conducerea firmelor au fost produse în serie, din placaj de lemn furniruit, datorită
numărului crescut al persoanelor din conducere.
Odată cu vasta expansiune a clădirilor pentru birouri şi folosirea specialiştilor în proiectarea
spaţiilor de lucru, s-au dezvoltat companiile producătoare de mobilier pentru birouri. Acestea au
creat piese de mobilier complexe care aveau suprafeţele de lucru şi de depozitare integrate cu
panourile de compartimentare care asigurau intimitatea, dar rezolvau şi problema escamotării
cablurilor electrice şi telefonice. Robert Propst a creat o piesă de mobilier în 1964 pe care a numit-
o “Action Office” pentru compania Herman Miller. Scopul acestui tip de mobilier era îmbunătăţirea
aspectului şi a confortului. Propst a renunţat la formele inflexibile, pentru ca mobilierul să
îndeplinească nevoile utilizatorilor şi pentru a se adapta fiecarei schimbări. După puţin timp au
apărut pe piaţă tot mai multe astfel de tipuri de mobilier, fiecare fiind denumit după designerul său.
Piesele de mobilier Stephens, Zapf, Hannah şi Morrison au fost produse de firma Knoll. Alte
exemple de mobilier pentru birouri sunt: Haller din Elvetia, mobilierul Marcatre şi Olivetti din Italia,

- 22 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Lucas din Anglia, Race din Canada, Voko din Germania şi produsele Haworth şi Steelcase din
Statele Unite.
Descoperirea faptului că lucrul la birou, cu normă întreagă, stând pe scaun poate genera
probleme fiziologice a dus la dezvoltarea scaunelor ergonomice, care erau executate astfel încât
să fie confortabile fizic şi să protejeze sănătatea utilizatorului. Bill Strumpf (scaunul Ergon, 1976),
Niels Diffrient, şi alţi designeri au încercat să ofere scaune de birou superioare calitativ. Acestea au
devenit elemente esenţiale în amenajarea biroului modern.
Până la sfarşitul anilor 1980 birourile au rămas un spaţiu destinat lucrului şi negocierilor în
afaceri. La sfarşitul acestui deceniu computerul era utilizat în companiile mari şi medii. Noile birouri
aveau inclus un suport pentru unităţile de bază şi o poliţă glisantă pentru tastatură. S-au creat
birouri în forma U care aveau o suprafaţă de lucru mai mare. În timpul recesiunii de la începutul
anilor 1990 din America de Nord, mulţi manageri şi directori aveau unele atribuţiuni întocmite mai
demult de secretare. Astfel era nevoie de plasarea computerului cât mai central în birourile cu
forma U.
Datorită răspândirii calculatoarelor nu a mai fost nevoie de o cantitate mare de hârtie, iar în
viitor este posibil să existe birouri fără hârtie. Cu toate acestea, usurinţa tipăririi documentelor
personale şi lipsa confortului în timpul lecturii de pe monitorul computerului au dus la o cantitate
mare de documente tipărite. Spaţiul de lucru trebuia să crească datorită ocupării sale cu
monitoare, unităţi de bază, imprimante şi alte periferice.
În timpul anilor 1990, perioadă cunoscută în SUA drept “tech boom”, numărul angajaţilor în
clădirile de birouri a crescut foarte mult împreună cu costurile de închiriere a spaţiilor pentru birouri.
Biroul grupat alveolat era foarte răspândit, mai ales în America, fiind şi o formă economică de a
plasa mai mult personal în acelaşi spaţiu fără să îşi micşoreze suprafaţa de lucru. Elementele de
compartimentare ale biroului au devenit suprafeţe suport pentru hârtii sau alte obiecte.
La începutul anilor 2000, angajaţii companiilor au descoperit că modalitatea de amplasare a
computerului îngreuna prezentarea informaţiilor de pe ecran oaspeţilor sau colaboratorilor. Firmele
producătoare de mobilier au rezolvat această problemă creând birouri orientate frontal (“Forward
Facing desk”), care au poziţionate monitoarele în faţa biroului sub forma U. Această amplasare a
monitorului încurajează comunicarea cu ceilalţi angajaţi, măreşte intimitatea şi permite vizionarea
informaţiilor expuse pe monitor.
Compania producătoare de mobilier pentru birouri Steelcase este lider de piaţă din 1974 şi
până în prezent, fiind fondată în 1912 sub numele de Metal Office Furniture Company. Aceasta a
luat numeroase premii pentru piesele sale de mobilier, cele mai recente fiind în 2008 biroul Kalidro
şi scaunul 32 Seconds. În anul 2006 a creat mobilierul “B Free Lounge” care se adresează spaţiilor
de recepţie sau intermediare ale birourilor.

- 23 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Evoluţia mobilierului pentru birouri este în strânsă legatură cu tehnologia, de aceea designul
birourilor s-a schimbat de-a lungul timpului. Fără îndoială că vor apărea noi forme de mobilier
destinat birourilor şi vor fi adaptate tehnologiei viitorului.

2. Ergonomia mobilierului din spaţiul de lucru

Scaunul este una din cele mai importante piese de mobilier din cadrul biroului după specialiştii
în ergonomie, iar ajustarea lui este esentială. El asigură o poziţie potrivită a corpului şi ajută la
prevenirea durerilor de spate şi problemelor coloanei. În spaţiul de lucru, pe lângă buna dispoziţie
şi confortul angajaţilor, există şi alte motive serioase pentru investiţia în mobilier de birou
ergonomic. Un scaun potrivit va mări satisfacţia angajatului, nivelul său de productivitate iar relaţia
dintre angajat şi angajator se va îmbunătăţi deoarece angajaţii vor avea sentimentul că superiorilor
le pasă de confortul şi siguranţa lor. În SUA, ANSI-HFES (American National Standards Institute –
Human Factors and Ergonomics Society) analizează şi produce anumite studii de ergonomie.
Recomandările acestui institut (şi ale altora care studiază ergonomia) privind scaunul de birou şi
biroul propriu-zis sunt legate de poziţia corectă a corpului în timpul utilizării acestora.
În figura alăturată sunt ilustrate câteva reguli pentru
mobilierul din spaţiul de lucru: 1. Mijlocul ecranului
computerului trebuie să fie la nivelul umărului când
persoana este pe scaun; 2. Scaunul să fie direct în faţa
ecranului şi a tasturii; 3. Tastatura trebuie să fie mai jos
decât talia; 4. Monitorul nu trebuie să prezinte străluciri
sau reflexii; 5. Documentele se poziţionează între
tastatură şi ecran; 6. Mouse-ul se va afla în dreapta sau în
stânga tastaturii; 7. Ajustarea tastaturii se face pentru un
unghi potrivit; 8. Încheietura braţului trebuie să fie într-o
poziţie dreaptă; 9. Antebraţul şi cotul trebuie să se afle cât
mai aproape de corp când folosim tastatura sau mouse-ul;
10. Postura ar trebui schimbată des şi trebuie prevăzute pauze scurte pentru relaxare; 11.
Picioarele trebuie să fie pe podea sau pe un suport de relaxare
Altă recomandare (neobligatorie) pentru scaunul de birou presupune ca acesta să fie rotativ,
deoarece acest lucru oferă posibilitatea de a întoarce intreg corpul şi nu doar partea superioară.
Designul biroului trebuie să raspundă necesităţilor personalului, dar este influenţat şi de factori
precum filosofia şi cultura companiei, modalitatea de construcţie a clădirii, structura de organizare
şi numărul angajaţilor, tipurile de activităţi şi de comunicare în cadrul companiei, modul de lucru al
angajaţilor şi instrumentele tehnologice ce se folosesc. Designul biroului mai depinde şi de
inovaţiile din IT, comunicare şi mobilier şi de mobilierul ales.

- 24 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CAPITOLUL V
CONVERSIUNEA

Probabil cel mai discutat subiect din arhitectura contemporană este legat de conversiuni,
extinderi şi renovări. În prezent există un fond de clădiri vechi, cu valoare arhitecturală, care
necesită diferite tipuri de intervenţii precum restaurarea, reabilitarea sau conversiunea lor pentru a
fi adaptate cerinţelor din prezent.
Din cauza costului, conservării istorice şi a stilului, tot mai mulţi beneficiari au optat pentru
refolosirea clădirilor vechi. În loc de a da o notă istorică noilor clădiri, precum a încercat
postmodernismul să facă, proprietarii şi arhitecţii au descoperit că procesul de a da viaţă unei
clădiri vechi este o provocare. Când materia existentă este mai valoroasă decât ce ar putea să fie
construit în locul acesteia, renovările şi extinderile sunt variantele logice. A face spaţiile să
funcţioneze împreună şi a face suprafeţele vechi să pară noi sunt sarcini care necesită un grad
superior de specializare şi o proiectare inteligentă.
Problematica stilului unei conversiuni, reabilitări sau extensii trebuie luată în considerare.
Trebuie să examinăm dacă este mai bine să combinăm intervenţia nouă cu ceea ce există sau
dacă este benefic un spaţiu tampon între structura veche şi cea nouă. În această problemă trebuie
consultat clientul şi adesea chiar autorităţile locale care se ocupă de patrimoniu în cazul unor
clădiri istorice. Tendinţa din prezent este către intervenţiile moderne, dar nu agresive cu structura
iniţială. Mulţi designeri optează pentru un aspect subtil şi aerisit, cu structura sustinută de piese
subţiri din oţel şi cu suprafeţe lustruite (excesiv chiar), făcând din intervenţia nouă o expresie plină
de lumină a sensibilităţii din prezent, fiind opusă intervenţiilor din trecut care erau întunecate şi
aveau un rol mai degrabă de protejare.
Arhitectul Robert Simeoni spunea că “intervenţia nouă este diferită ca expresie arhitecturală,
încercând să valideze construcţia existentă fără a încerca să imite sau să reducă valoarea sa
culturală. [...] Noua intervenţie, în timp ce are o formă şi o expresie diferită faţă de clădirea
originală, este în echilibru cu materia existentă prin amplasarea sa, prin proporţii şi prin
transparenţa sa particulară. Această transparenţă şi deschidere a sa deliberată formează
contrapunctul clădirii iniţiale”.
În cazul în care se renovează un spaţiu vechi, trecutul este o carcasă exterioară pentru
modernitate, decât un ghid real pentru arhitecţi. Considerentele financiare joacă un rol foarte
important în complexitatea procesului de renovare a clădirii existente, dar chiar structura şi situaţia
clădirii impun anumite reguli.
Conversiunile, renovările şi extinderile sunt la modă acum şi nu este doar din cauza clienţilor
care vor să aibe costuri reduse. Acceptarea bogaţiei trecutului, a arhitecturii din altă epocă
interpretată şi actualizată la standardele din prezent, este privită în prezent ca un element valoros
în arhitectură.

- 25 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

Reabilitarea clădirii şi transformarea imobilului existent are ca avantaje generarea unei imagini
uşor recognoscibile, emblematică pentru noua funcţiune, păstrarea contextului actual fără a-l pune
în pericol, reducerea eforturilor şi costurilor demolării integrale, limitarea costurilor şi reducerea
timpului pentru regenerarea volumul. Reabilitarea are şi posibile dezavantaje precum faptul că nu
oferă certitudini privind exploatarea structurii existente decât prin eventuale consolidări preventive,
proiectul necesită un efort creativ mai mare pentru rezolvarea constrângerilor unei structuri
existente şi pentru armonizarea noii arhitecturi cu expresia clădirii existente şi integrarea
problematică a sistemului de instalaţii necesar noii funcţiuni în structura existentă.
Există patru categorii majore de conversiuni ce se pot distinge din cazurile practicate precum:
conversiunea individuală, conversiunea parţială, conversiunea integrală şi conversiunea urbană.
Conversiunea individuală implică limitarea asupra unei singure construcţii şi modificarea
funcţiunii acesteia, stabilind noi relaţii cu fondul construit existent.
Conversiunea parţială se foloseşte în cazul anumitor construcţii din cadrul unor ansambluri
mari ce nu pot fi convertite în totalitate şi presupune o anumită condiţionare a intervenţiilor
ulterioare.
Conversiunea integrală presupune investiţii majore şi se aplică pe ansambluri mari şi, de
obicei, foarte importante datorită istoriei lor şi a relaţiilor cu fondul existent.
Conversiunea urbană necesită un ansamblu urbanistic, o zonă a orasului care trebuie
revitalizată şi modernizată.
În cazul conversiunii, este necesară luarea în considerare a urmatoarelor aspecte: aspectul
istoric – păstrarea memoriei locului fără denaturarea autenticităţii, aspectul arhitectural – realizarea
unui dialog între vechi şi nou, aspectul funcţional – utilizarea unei funcţiuni care satisface dinamica
urbană şi nevoile economice, factorul uman – acceptul comunităţii pentru noua funcţiune, aspectul
spaţial – reamenajarea spaţiului pentru a fi potrivit cerinţelor actuale, aspectul social –
obligativitatea de a mulţumi toate nevoile şi aşteptările unei comunităţi. Toate aceste constrângeri
trebuie să fie îndeplinite integral.
Conversiile în cadrul oraşelor sunt mijloace de reactivare a stocului de clădiri şi de combatere a
extinderilor suburbiilor. În aproape toate cazurile, conversiunea unei clădiri vechi este benefică
pentru mediu şi este o abordare pentru dezvoltare durabilă.
Readucerea la o viaţă economică a unei clădiri cu o oarecare încărcătură istorică este foarte
indicată, păstrand o personalitate distinctă a unui loc care trebuie să atragă oameni, definind în
acest fel un loc public de calitate.

- 26 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

CAPITOLUL VI
ARHITECTURA PERIOADEI INTERBELICE ÎN ROMÂNIA

Perioada interbelică a avut cea mai mare varietate de orientări şi căutari stilistice.
În perioada interbelică (1918 - 1938) România a traversat mai multe etape. Perioada 1919 -
1922 a fost etapa caracterizată prin resimţirea distrugerilor provocate de Primul Război Mondial.
Etapa 1922 - 1928 a reprezentat perioada dezvoltării relative. Criza mondială din 1929 - 1933 nu
va avea urmări importante asupra societăţii româneşti, deţinătorii de capital fac investiţii imobiliare
în intenţia de a se feri de pericolul devalorizării. Etapa 1934 - 1938 este o perioadă a relansării
economice a României, atingând în 1938 punctul maxim al evoluţiei sale.
Exista disputa între tradiţionalism şi modernitate, iar expresia artistică avea un caracter dual.
Principalele curente ale acestei perioade au fost: arhitectura clasicizantă, arhitectura Art-Deco,
arhitectura modernă şi arhitectura neo-romanească.
Pătrunderea noilor curente artistice, precum Art-Deco şi modernismul, găşeşte în ţară şi în
special în Bucureşti o arhitectură eterogenă, caracterizată prin coexistenţa stilurilor neoclasice,
bizantin sau eclectic, la care se va alătura stilul neo-românesc, ce prelucra arhitectura populară şi
religioasă romanească, fiind considerat stilul unităţii naţionale.
Arhitecţii români din perioada interbelică erau formaţi la École des Beaux-Arts din Paris sau la
Scola Românescă de Arhitectură din Bucureşti fiind capabili să răspundă oricăror cerinţe
funcţionale sau estetice la cele mai înalte standarde de calitate. Mulţi dintre aceştia au avut lucrări
în stiluri arhitecturale apropiate de cele de la începutul secolului, trecând apoi la arhitectura
modernă. Arhitecţii cei mai cunoscuţi din această perioadă sunt: Horia Creangă, Marcel Iancu,
George Matei Cantacuzino, Petre Antonescu, Duiliu Marcu.
Arhitectura din perioada interbelică explorează direcţii funcţionale ce răspund unor necesităţi
estetice şi de confort. Tema dezvoltată cu predilecţie de către arhitecţi este cea a locuinţei
individuale.
Majoritatea clădirilor din perioada interbelică au o planimetrie relativ flexibilă, funcţiunile putând
fi schimbate în funcţie de necesităţi. Conversiunea acestora este posibilă cu intervenţii reduse
asupra elementelor arhitecturale constitutive. Interpretarea şi actualizarea la standardele din
prezent a arhitecturii din perioada interbelică se poate realiza în diferite variante care să nu
afecteze valoarea arhitecturală a materiei iniţiale.

- 27 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

BIBLIOGRAFIE

CĂRŢI

Bianchi Cornel, Mira Niculae, Moroldo Dan – “Sisteme de iluminat interior şi exterior”,
Editura Matrixrom, 2001
Crafti Stephen – “Designing for success: The Office”, Editura Images Publishing, 2006
Hascher Rainer, Jeska Simone, Klauck Birgit – “Office Buildings. A Design Manual”,
Editura Birkhauser, 2002
Jodidio Philip – “100 Great Extensions & Renovations”, Editura Images Publishing, 2007
Leonardi Nicola – “BRT Architekten. Office Buildings”, Editura The Plan, 2006
Litchfield Frederick – “Illustrated history of furniture: from the earliest to the present
time...”, Editura Forgotten Books, 1922 (http://books.google.ro)
Mostaedi Arian, Chueca Pilar – “Office Interiors”, Editura Carles Broto i Comerma, 2003
Pile John – „A History of Interior Design”, Editura Laurence King Publishing, 2005
Piotrowski Christine, Rogers Elizabeth – “Designing Commercial Interiors”, Editura John
Wiley and Sons, 2007
Powell Kenneth – “Architecture reborn. The conversion and reconstructions of old buildings”,
Editura Rizoli, 1999
Rayfield Julie – “The Office Interior Design Guide: An Introduction for Facility and Design
Professionals”, Editura John Wiley and Sons, 1997
Schleifer Simone – “Small Offices”, Editura Taschen, 2005
Vais Gheorghe – “Programe de arhitectură”, Editura Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, 1998
Werner Katja, Tietenberg Annette – “Office Solutions”, Editura Birkhauser, 2004

SITE-URI INTERNET

http://books.google.ro
http://en.wikipedia.org/wiki/Desk
http://en.wikipedia.org/wiki/Ergonomics#cite_note-5
http://en.wikipedia.org/wiki/Light_ergonomics
http://www.hermanmiller.com
http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/a_arh2.html
http://www.officemuseum.com
http://www.steelcase.com

- 28 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

PERIODICE, NORMATIVE ŞI NOTE DE CURS

HU (Habitat Ufficio), numerele 133 / 2006 – 145 / 2008


Normativ privind protecţia la zgomot, 2003
Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de iluminat artificial din clădiri
(indicativ: NP 061 – 02), 2002
Brătuleanu Anca, Lascu Nicolae – “Istoria arhitecturii în România” - Note de curs, 2005

- 29 -
SPAŢIUL DE LUCRU ÎN ARHITECTURA DE BIROURI. SCURTĂ ISTORIE. CONVERSIUNI

ANEXĂ CU MATERIAL ILUSTRATIV

- 30 -