Sunteți pe pagina 1din 10

Facultatea de Teologie Ortodoxa

Teologie Pastorala
Lucrare de seminar la Vechiul Testament anul 2, semestrul 2

Sfintenie si dreptate in Vechiul Testament

Dan Verman
anul 2, grupa 10

SFINTENIE, SFANT - In Scriptura calitatea de sfintenie se aplica in primul rand lui


Dumnezeu. El este sfant, in harul Sau, in dragostea Lui, in dreptatea Lui, precum si in
mania Lui. Sfintenia este reprezentata in Scriptura si ca lumina slavei divine
transformata intr-un foc mistuitor. In foc, Iahve se manifesta foarte frecvent, in special in
teofaniile din vremea lui Moise (Iesire 3,2-3; 19,18; 24,17; Deuteronom 4,12-24; 5,2227; 9,3; Psalmi 18,8-14; II Regi 22,19-15; Ezechiel 1,4-28; Avacum 3,3-4); acestea si
alte versete sunt asociate cu sfintenia. Judecata divina se face tot prin foc, in special in
Ziua Domnului (Isaia 34,8-10).
Intr-un sens derivat ideea de sfintenie este, de asemenea, aplicata la lucrurile si
persoanele care sunt plasate intr-o relatie speciala cu Dumnezeu. Tara Canaanului,
orasul Ierusalim, templul-munte, cortul si templul, zilele de Sabat si sarbatorile lui Israel,
- toate sunt numite sfinte. De asemenea, profetii, levitii si preotii sunt numite sfinti ca
persoane aflate intr-o relatie speciala cu Dumnezeu.
Nu exista probabil nici o religie fara o distinctie intre sfant si profan, si in majoritatea
religiilor, daca nu in toate, omul religios este cel pentru care ceva este sfant.
Cuvantul sfant1 apare in limba ebraica in forma qados2. Din punct de vedere etimologic
este qadas care inseamna separat. Deasemenea cuvantul qodes inseamna sfintenie,
lucru sfant. Qados3 (sfant) apare in Vechiul Testament de 116 ori, iar qodes (sfintenie)
de 469 de ori. In numeroase texte din afara Bibliei, care lamuresc asupra originii acestui
cuvant, qds este o notiune religioasa, de cult, si nu una morala; ea nu exprima prin sine
insasi separatia si nu poate fi confundata cu ceea ce este curat. Septuaginta si dupa ea
Noul Testament utilizeaza de obicei (gr. hagios) si derivatele sale drept
echivalente ale termenilor obtinuti din radicalul qds. Daca radacina principala qds este
derivata de la radacina simpla qd, insemnand a separa", ea denota calitatea de a fi
aparte si, prin urmare, separarea In scopul unei Intrebuintari divine a unei persoane sau
a unui obiect, de ceea ce este comun sau profan. Terminologia NT sugereaza distinctia
dintre sfintenie care este insasi fiinta lui Dumnezeu si sfintenia care marcheaza
caracterul poporului Sau. Termenii semnos, aceea ce invoca reverenta (1 Timotei 3-8),
hieros, sacru, avand legatura cu divinitatea (2 Timotei 3-15), si hagnos, aceea ce este
pur sau cast (2 Corinteni 11-2) sunt folositi cu referire la poporul lui Dumnezeu, In timp
ce termenii hosios (Apocalipsa 15-4) si hagios (Ioan 17-11) sunt aplicati In primul rand
la Dumnezeu, denotand un caracter care este In antiteza absoluta fata de caracterul
lumii.

R. Otto, The Idea of the Holy, 1946

limba ebraica in forma vwOdq


W. Eichrodt, Theology of the Old Testament, 1, 1961, p. 270-271

a. Sfintenia ca separare si puritate etica


Este limpede faptul ca, in general in Scriptura, sfintenia semnifica separare, si termenul
este folosit cu referire la persoane sau lucruri care au fost separate sau puse deoparte
pentru Dumnezeu. Astfel, in Exod avem mentionat un pamant sfant (3-5), o adunare
sfanta (12-16), un Sabat sfant (16-23), un neam sfant (19-6) si un loc sfant (29-31),
pentru a aminti doar cateva. Dumnezeu este Cel care cauzeaza aceasta separare si
prin urmare transfera sfintenia ce poate fi implicata prin aceasta separare. De ex. cea
de-a saptea zi a fost desemnata sfanta, in primul rand pentru ca a fost separata de
celelalte sase zile ale saptamanii, si in al doilea rand pentru ca a fost dedicata
serviciului Domnului. Cand cuvantul este aplicat unui anumit loc, aceasta se intampla
datorita unei asocieri divine cu acel loc. Lui Moise, la Horeb, in fata rugului aprins i-a
fost data porunca- ...scoate-ti incaltamintele din picioare, caci locul pe care calci este
un pamant sfant4" (Exod 3-5). Pamantul era sfant deoarece in acel moment el era locul
revelatiei divine. In mod similar, Dumnezeu a sfintit poporul lui Israel, separandu-l de
celelalte natiuni ale pamantului si intrand cu el in legamant, aceasta a implicat insa
faptul ca le-a dat o cunoastere a legii divine, morale si ceremoniale. Sfintenia este, in
consecinta, recunoscuta drept tinand de ceea ce a fost ales si pus de o parte de catre
Dumnezeu si caruia i s-a dat un caracter ce se conformeaza legii lui Dumnezeu.
b. Sfintenia caracterului lui Dumnezeu.
Din cele ce s-au spus deja este clar ca sfintenia nu reprezinta atat o legatura a creaturii
cu Creatorul cat mai curand o legatura a Creatorului cu creatura. Cu alte cuvinte,
sfintenia lui Dumnezeu este cea care subliniaza acea separare a vietii si acea natura
distincta a caracterului ce tin de poporul lui Dumnezeu. Aceasta accentueaza distinctia
notata mai sus, cum ca sfinteniei lui Dumnezeu si sfinteniei poporului Sau li se aplica
termeni diferiti. Sfintenia apartine lui Dumnezeu care este divin, si El nu ar fi Dumnezeu
fara de ea. In aceasta privinta nimeni nu este sfant ca Domnul5" (1 Samuel 2-2).
Termenul de sfintenie se refera la superioritatea morala a lui Dumnezeu si pentru faptul
ca El este liber de toate limitarile la perfectiunea Lui morala (Habacuc 1-13). Din acest
punct de vedere Dumnezeu singur este sfant si reprezinta standardul puritatii etice in
creaturile Lui.
Intrucat sfintenia cuprinde toate atributele distincte ale dumnezeirii, ea poate fi
conceputa ca stralucind mai puternic decat tot ceea ce este Dumnezeu. Dupa cum
razele soarelui, imbinand toate culorile spectrului, se intalnesc in stralucirea soarelui si
se combina dand lumina, tot asa in auto-manifestarea lui Dumnezeu toate atributele Lui
se intalnesc si se combina dand sfintenia. Din acest motiv sfintenia a fost numita un
atribut al atributelor", cel care da unitate tuturor atributelor lui Dumnezeu. A concepe
4

Domnul a zis: "De-aici mai departe s nu te-apropii!"; scoate-i nclmintea din picioare, c locul pe care stai
este pmnt sfnt!" (Anania, Bartolomeu Valeriu, IPS 2009, Biblia sau Sfanta Scriptura)
5
C nu este sfnt ca Domnuli nu e drept ca Dumnezeul nostru; nimeni nu e sfnt n afar de Tine. (Anania,
Bartolomeu Valeriu, IPS 2009, Biblia sau Sfanta Scriptura)

fiinta si caracterul lui Dumnezeu ca fiind numai o sinteza a unor perfectiuni abstracte
inseamna a-L priva pe Dumnezeu de intreaga realitate. In Dumnezeul Bibliei aceste
perfectiuni traiesc si functioneaza in sfintenie.
Din aceste motive noi putem intelege de ce in Scriptura sfintenia este atribuita in mod
expres fiecarei persoane din dumnezeire, Tatalui (Ioan 17-11), Fiului (Faptele
Apostolilor 4-30), si Duhului, cel care manifesta si comunica sfintenia lui Dumnezeu
fapturilor Lui.
Mai apare gelozia ca atribut a lui Dumnezeu6. Este in natura Lui sa mentina unicitatea si
integritatea divinitatii Sale. Taina coplesitoare este revelata prin zelul Fiintei Sale divineCci Domnul, Dumnezeul tu, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.(Deut.4,24).
Forta dinamica a geloziei Sale este atat de mare incat pare sa se identifice cu sfintenia
insasi. Chiar numele Lui este gelos (Iesire 34,14; Deut.4,24; 6,15; Ezechiel 39,25).
Pasiunea sa imprevizibila, impulsul patosulul divin este legat de gelozia Sa, si exprima
vitalitatea si perseverenta intensa a sfinteniei Sale. In acest context, trebuie sa citim
pasajele care se refera la ura lui Iahve (Ps. 11,5; Isaia 1,14; Osea 9,15; Amos 5,21;
Maleahi 1,3); nu poate tolera modul in care este venerat, simtindu-se sfidat in natura sa.
Aceasta se refera si la natura sa razbunatoare (Isaia 63,3). Este important sa intelegem
astfel de versete in relatiile lor contextuale, unde uneori citim despre parerea de rau sau
induiosarea lui Iahve (Ieremia 18,8; 26,3,13,19), care apartin aceleiasi terminologii
dinamice ca gelozia, razbunarea si mania.
c. Sfintenia lui Dumnezeu In raport cu poporul Lui
VT aplica cuvantul sfant" fiintelor umane in virtutea consacrarii lor unor scopuri
religioase, de ex. preotilor care au fost consacrati prin ceremonii speciale, si chiar
intregii natiuni a lui Israel in calitate de popor separat dintre natiuni si consacrat lui
Dumnezeu. Astfel relatia cu Dumnezeu a fost cea care a format din Israel un popor
sfant si in acest sens ea a fost cea mai inalta expresie a relatiei legamantului. Aceasta
idee nu este intru totul absenta din NT; In pasajul din 1 Corinteni 7-14, se arata cum
sotul necredincios este sfintit in virtutea relatiei lui cu sotia credincioasa si vice versa.
Insa pe masura ce conceptul de sfintenie a progresat, alaturi de revelatia progresiva a
lui Dumnezeu, de la exterior la interior, de la ceremonial la realitate, el a dobandit o
semnificatie etica puternica, si aceasta este conotatia lui principala, si practic exclusiva,
In NT. Prorocii VT au proclamat sfintenia ca fiind In mod proeminent auto-dezvaluirea
lui Dumnezeu, marturia pe care El Si-o depune Lui Insusi si aspectul sub care El vrea
sa fie cunoscut de fapturile Sale. Mai mult decat atat, prorocii au declarat ca Dumnezeu
vrea sa le comunice creaturilor Lui sfintenia Sa si ca, la randul Lui El pretinde sfintenie
de la ele. Daca Eu sunt sfant" este afirmatia divina categorica despre Sine, ridicandu-L
pe Dumnezeu incomensurabil deasupra creaturilor Lui, atunci Fiti sfinti" este chemarea

Grecescul inseamna zel, ardoare,ravna, dar si gelozie,emulatie,rivalitate; inseamna zelos


sau gelos; sensul e dictat de context. Dumnezeu isi revendica in exclusivitate fidelitatea si iubirea celor cu care a
incheiat legamantul;Dumnezeu nu admite mariajul sau adulterul spiritual cu nicio alta divinitate.

divina adresata fapturilor Lui de a fi partase sfinteniei Lui7" (Evrei 12-10). Tocmai acest
partas sfinteniei divine" are loc In sufletul omului In cadrul regenerarii si devine izvorul
si temelia caracterului sfant.
Hristos, prin viata si caracterul Lui, este exemplul suprem al sfinteniei divine. In El
sfintenia a fost mai mult decat o simpla absenta a pacatului - era intreaga Lui
consacrare voii si scopului lui Dumnezeu, si In acest scop Iisus S-a sfintit pe Sine8 (Ioan
17-19). Sfintenia lui Hristos este atat standardul caracterului crestin, cat si garantia lui:
Cel ce sfinteste si cei ce sunt sfintiti, sunt dintr-unul" (Evrei 2-11).
In NT desemnarea apostolica pentru crestini este sfinti (hagioi) si ea a continuat sa fie
folosita ca o desemnare generala cel putin pana in zilele lui Irineus si Tertullian, desi
dupa aceea a degenerat intr-un titlu onorific. Desi semnificatia primara a acestui termen
a fost de relatie, ea a fost de asemenea descriptiva, cu privire la caracter, si mai ales a
caracterului asemenea lui Hristos. NT accentueaza peste tot natura etica a sfinteniei in
contrast cu orice fel de necuratie. Ea este prezentata drept vocatia suprema a crestinilor
si telul trairii lor.
d. Semnificatia eshatologica a sfinteniei
Scriptura accentueaza permanenta caracterului moral (Apocalipsa 22-11). Ea
accentueaza de asemenea aspectul retributiv al sfinteniei divine. Acest aspect implica
lumea in judecata. Dintr-o necesitate morala In Dumnezeu, viata este astfel organizata,
incat sfintenia atrage dupa sine bunastarea, iar pacatul, condamnarea. Deoarece
sfintenia divina nu a putut face un univers in care pacatul sa prospere in cele din urma,
calitatea retributiva din guvernarea divina devine perfect inteligibila, insa rasplata nu
este sfarsitul; sfintenia lui Dumnezeu ne asigura ca va exista o restaurare finala, o
palingenesia, care va determina o regenerare a universului moral. Eshatologia Bibliei
ofera promisiunea ca sfintenia lui Dumnezeu va face sa treaca tot ce nu este curat din
univers si va crea ceruri noi si un pamant nou in care va locui neprihanirea (2 Petru 313).
DREPTATE, DREPT. Cuvntul dreptate" apare de 115 ori n VT, fiind de obicei
traducerea termenului mispat, judecat", care constituie regula dup care ar trebui s
se ghideze judectorii. Termenul dreptate" este echivalent cu neprihnire, ndreptire
si numai rareori este o redare a ideii mai nguste de echitate legal", cu care este
asociat n prezent termenul dreptate". Expresia a face (cuiva) dreptate" apare de dou
ori, fiind derivata de la rdcina verbal ebr. corespunztoare, sadaq, cauzativ, care
nseamn a declara pe cineva drept"9 (2 Samuel 15-4; Psalmul 82-3). n mod
asemntor, adjectivul saddiq, neprihnit" (ndreptit"), este tradus de peste 40 de ori
prin adjectivul drept", n ambele versiuni menionate mai sus. n NT, substantivul
7

Pentru c ei ne pedepseau pentru puine zile, dup cum li se prea lor, dar Acesta spre folosul nostru o face, ca s
ne mprtim de sfinenia Lui. (Anania, Bartolomeu Valeriu, IPS 2009, Biblia sau Sfanta Scriptura)
8
i de dragul lor M sfinesc Eu pe Mine nsumi, pentru ca i ei s fie sfinii ntru adevr. (Anania, Bartolomeu
Valeriu, IPS 2009, Biblia sau Sfanta Scriptura)
9
i mai zicea Abesalom: "O, dac m'ar pune cineva pe mine judector n ara asta, atunci orice om care ar avea o
nenelegere sau o pricin ar veni la mine, iar eu i-a face dreptate". (Anania, Bartolomeu Valeriu, IPS 2009, Biblia
sau Sfanta Scriptura)

dreptate" reprezint att krisis, judecat", ct si dikaiosyne, neprihnire, ndreptire".


Ideea biblic de dreptate poate fi urmrit prin nou stadii cronologice de dezvoltare.
1. Din punct de vedere etimologic se pare c rdcina termenului sedaqa, la fel ca si
cea a substantivului nrudit yoser, curie de inim" (Deuteronom 9-5), nseamn ceva
drept", n sensul fizic.
2. nc n epoca patriarhal sedaqa a avut sensul abstract de conformare, a unui obiect
sau a unei aciuni, la un standard de valori acceptat, de ex. cinstea" lui Iacov n raport
cu termenii contractului su cu Laban pentru ngrijirea oilor (Geneza 30-33). Moise
vorbeste despre cntare, greuti si msuri drepte (corecte) (Levitic 19-36; Deuteronom
25-15) si insist ca judectorii lui Israel s judece cu dreptate" (Deuteronom 16-18, 20).
Argumente care sunt de fapt ndoielnice pot prea drepte" la prima vedere (Proverbe
18-17); stpnii crestini sunt atenionai s-i trateze pe sclavii lor cum se cuvine"
(Coloseni 4-1). Chiar si obiectele nensufleite pot fi descrise cu termenul sedeq dac se
conformeaz unor standarde adecvate. Expresia crri ale sedeq" (Psalmul 23-3), de
exemplu, indic niste crri pe care se poate umbla.
3. ntruct standardul cel mai nalt din via este derivat de la caracterul Dumnezeirii,
ncepnd din vremea lui Moise (cf. Deuteronom 32-4), dreptatea" sau justiia" face
distincie ntre ceea ce este voia lui Dumnezeu si activitile care rezult din ea. Corurile
ceresti declar- Drepte si adevrate sunt cile Tale" (Apocalipsa 15-3). Cnd a
recunoscut caracterul suprem al voii Domnului, Iov a spus- Cum ar putea omul s-si
scoat dreptatea naintea lui Dumnezeu?" (Iov 9-2; cf. 4-17; 33-12). Dar chiar dac
Dumnezeu nu d socoteal omului, dreptul si dreptatea deplin El nu le frnge" (3723), deoarece aciunile unui Dumnezeu care acioneaz n armonie cu propriile Sale
standarde sunt ntotdeauna perfecte si drepte (Psalmul 89-14). Prin urmare, sedaqa
poate descrie pstrarea de ctre Iahve a vieii oamenilor si animalelor (Psalmul 36-6)
sau separarea Lui de orice aciune desart (Isaia 45-19). n amndou aceste versete
sedaqa este tradus n engl. cu neprihnire", dar ar fi mai corect s fie tradus
temeinicie" sau ceea ce este demn de ncredere".
4. Printr-o tranziie natural, dreptate" ajunge s identifice acel standard moral prin
care Dumnezeu msoar conduita uman (Isaia 26-7). Si oamenii trebuie s fac
dreptate"10 (Geneza 18-19) n umblarea lor cu Dumnezeu (Geneza 6-9; Matei 5-48);
cci nu cei ce aud, ci aceia care mplinesc Legea sunt socotii neprihnii naintea lui
Dumnezeu" (Romani 2-13). Dreptatea este un atribut pe care ne asteptm s-l ntlnim
numai n inimile celor care se tem de Dumnezeu (Luca 18-2), deoarece dreptatea - n
sensul biblic - ncepe cu sfinenia (Marcu 6-20; 1 Tesaloniceni 2-10) si cu o nchinare
sincer naintea lui Dumnezeu (Luca 2-25; Faptele Apostolilor 10-22). n sensul pozitiv,
participarea cu toat inima a oamenilor din Gad la cucerirea Canaanului poruncit de
Dumnezeu a adus la ndeplinire dreptatea Domnului" (Deuteronom 33-21). Obligaia
10

C l-am ales, ca s nvee pe fiii i casa sa dup sine s umble n calea Domnului i s fac judecat i dreptate;
pentru ca s aduc Domnul asupra lui Avraam toate cte i-a fgduit". (Biblia sau Sfanta Scriptura, Editia Sinodala,
1991)

conformrii constante la voia moral a lui Dumnezeu le revine n special regilor (2


Samuel 8-15; Ieremia 22-15), prinilor (Proverbe 8-15) si judectorilor (Eclesiastul 5-8);
dar de la orice credincios adevrat se asteapt s fac dreptate" (Psalmul 119-121;
Proverbe 1-3; cf. personificarea dreptii n Isaia 59-14). Dreptatea (justiia) constituie
opusul pcatului (Eclesiastul 7-20) si este o trstur caracteristic a lui Iisus, Mesia
(Isaia 9-7; Zaharia 9-9; Matei 27-19; Faptele Apostolilor 3-14). n scrierile poetice din VT
gsim declaraii de dreptate personal fcute de oameni ca David (F-mi dreptate
Doamne, dup neprihnirea si nevinovia mea", Psalmul 7-8-9; cf. 18-20-24) sau Iov
(Eu sunt... drept si nevinovat" (Iov 12-4; cf. 1-1).
5. n ce priveste guvernarea divin, justiia devine o trstur caracteristic a unui
anumit mod de a pedepsi infraciunea moral. n urma biciuirii plgilor trimise din cer,
Faraon a mrturisit- Domnul este saddiq, iar eu si poporul meu suntem vinovai" (Exod
9-27; cf. Neemia 9-33); iar unul dintre tlhari i-a strigat celuilalt n timp ce erau pe crucePentru noi este drept..." (Luca 23-41). Dumnezeu nu poate rmne indiferent fa de
ru, Cel Atotputernic nu perverteste dreptatea (Iov 8-3; cf. 8-4; 36-17). Chiar si pgnii
din Malta au crezut ntr-o judecat divin, asa nct atunci cnd l-au vzut pe Pavel
muscat de o viper au tras concluzia- Omul acesta este un ucigas, cci Dreptatea" nu
vrea s-l lase s triasc" (Faptele Apostolilor 28-4). Dreptatea punitiv a lui Dumnezeu
este un foc mistuitor (Deuteronom 32-22; Evrei 12-29) si condamnarea este dreapt
(Romani 3-8). Antropomorfismele si antropopatismele11 sunt prezente in pedepsele
divine. Cand Nadab si Abihu ofera foc spurcat , foc vine de la Iahve sa ii mistuie,
deoarece intru cei ce se apropie de Mine ma voi sfinti (Leviticul 10,3). Tinand cont de
rolul important pe care judecata divina o are in Biblie, nu este surprinzator faptul ca
terminologia este bogata si ca NT insista la fel de mult ca VT asupra 12. Ziua
lui Iahve este zi de manie (Ezechiel 7,5-13). Este clar ca in toate versetele in care este
mentionata mania lui Iahve, avem de a face cu o manifestare sfanta, chiar si atunci
cand cuvantul sfant nu este mentionat. Peste tot, tiparul simbolistic este limpede, ca in
profetia lui Ezechiel impotriva lui Gog (cap. 38-39), in special 38,18-23, unde imagistica
maniei si a sfinteniei sunt descrise intr-o concentratie nemaivazuta.
6. ncepnd din vremea judectorilor, ns, sedaqa a ajuns s descrie si aciunea
judectorilor de ndreptire a celui care o merit, triumful Domnului" (n trad, rom.
binefacerile Domnului") (Judectori 5-11). Astfel, Absalom i-a promis unui reclamant c
i va face dreptate" (2 Samuel 15-4; cf. Psalmul 82-3), iar Solomon a declarat c
locuina celor neprihnii (drepi)" este binecuvntat de Domnul (Proverbe 3-33; cf.
Psalmul 94-15). ndreptirea divin a devenit o cerere a contemporanilor lui Isaia- mi
cer hotrri drepte" (Isaia 58-2-3), deoarece chiar dac intervenia lui Dumnezeu se
poate s fi fost amnat (Eclesiastul 7-15; 8-14; cf. Isaia 40-27), El a fost plin de rvn
pentru tara Lui si S-a ndurat de poporul Su" (Ioel 2-18).
7. Asemenea cuvinte prezint un alt aspect, n care justiia divin nceteaz s
constituie o expresie a unei rspltiri morale bine definite si mparte mai degrab mil,
11

ANTROPOPATSM s.n. Atribuirea de nsuiri psihice i de stri afective specific umane animalelor sau
obiectelor nensufleite.
12
Mania lui Dumnezeu.

dragoste si ndurare divin. Aceast idee apare prima dat n rugciunea lui David de a
fi iertat pentru pcatele sale n legtur cu Bat-Seba. El s-a rugat- Izbveste-m de
vina sngelui vrsat, si limba mea va luda sedaqa (ndurarea) Ta" (Psalmul 51-14).
David nu a cutat ndreptire, deoarece el tocmai si-a recunoscut pcatul murdar si, de
fapt, pctosenia sa nc de la nastere (Psalmul 51-5). Cererea lui a fost s primeasc
o iertare nemeritat; aici sedaqa poate fi tradus printr o simpl repetare - O,
Dumnezeul mntuirii mele, limba mea va cnta mntuirea" Ta". Cu alte cuvinte,
sedaqa a ajuns s aib un neles legat de mntuire; este acordarea milostiv de ctre
Dumnezeu a mntuirii promise, fr s in seam de meritele oamenilor (cf. David
foloseste termenul n acelasi sens n Psalmul 31-1; 103-17; 143-1). Sfetnicul lui David,
Etan, trece n cursul a numai dou versete de la o referire la dreptatea (sedeq, potrivit
cu sensul 4 de mai sus) si judecata" lui Dumnezeu (Psalmul 89-14) la o mrturie plin
de bucurie- (Poporul Israel) se bucur de sedaqa (dreptatea, ndurarea promis) Ta"
(Psalmul 89-16; cf. un contrast similar n Isaia 56-1). De asemenea, n NT citim c
dac ne mrturisim pcatele, El este credincios si drept (dikaios - credincios
promisiunii Sale milostive, fr s cear dreptate) s ne ierte pcatele noastre" (1 Ioan
1-9). Asemenea concepte de justiie non-judiciar, trebuie s fie limitate la acele pasaje
n care autorul a intenionat acest sens. n Romani 3, dimpotriv, contextul pune
accentul pe mnia lui Dumnezeu mpotriva pcatului si pe jertfa ispsitoare a lui Hristos
pentru a satisface justiia Tatlui, iar noi trebuie s interpretm dikaios13 (Romani 3-26)
n sensul tradiional- Ca Dumnezeu s fie drept (s stabileasc pedeapsa, potrivit cu
sensul 5. de mai sus) si totusi (n acelasi timp) s socoteasc drept pe cel ce crede n
Iisus".
8. Ca o stare care se naste din justiia" ierttoare a lui Dumnezeu, gsim n Scriptur o
sedaqa uman despre care se afirm n acelasi timp c este un atribut moral propriu lui
Dumnezeu (sedaqa n sensul 4. de mai sus), dar care a fost acordat acum celor care
cred n harul Lui. Moise a descris n felul acesta modul n care credina lui Avraam a
servit ca un mijloc pentru atribuirea neprihnirii (Geneza 15-6), desi trebuie s
observm, desigur, c n cazul lui credina nu a constituit n sine un merit pentru
ndreptire ci doar i-a fost socotit" astfel. El a fost justificat prin credin, nu datorit
credinei sale14. Habacuc a declarat n mod asemntor- Cel neprihnit (drept) va tri
prin credina lui" cu toate c si n cazul acesta justificarea nu deriv din credinciosia"
rudimentar a omului, ci din dependena sa umil de ndurarea lui Dumnezeu (n
contrast cu ncrederea n sine a babilonienilor, pe care acelasi context i condamn;
vezi si Romani 1-17; Galateni 3-11). Profetul lui Dumnezeu, Isaia, a fost cel dinti care
a vorbit direct despre mostenirea robilor Domnului... sedaqa care vine de la Mine"
(Isaia 54-17). A. B. Davidson a observat corect despre aceast ndreptire"- Nu este
un atribut divin. Este un efect divin... produs n lumea lui Dumnezeu"15. Cu alte cuvinte,
exist n Iahve o neprihnire care, prin harul Lui, devine o posesiune a credinciosului
(Isaia 45-24). Propria noastr neprihnire este total inadecvat (Isaia 64-6); dar n
Iahve" noi suntem neprihnii (ndreptii) (sadaq)" (Isaia 45-25), ntruct am fost fcui
13

ntru ngduina lui Dumnezeu - ca s-i arate dreptatea n vremea de acum, spre a fi El drept i ndreptindu-l
pe cel din credina n Iisus. (Anania, Bartolomeu Valeriu, IPS 2009, Biblia sau Sfanta Scriptura)
14
John Murray, Redemption, Accomplished and Applied, 1955, p. 155
15
A. B. Davidson,The Theology of the Old Testament, 1925, p. 143

drepi prin meritul lui Hristos imputat (atribuit) nou (Filipeni 3-9). Un secol mai trziu,
Ieremia vorbeste n felul acesta despre Iuda si despre Dumnezeu nsusi ca un locas al
neprihnirii (dreptii)" (Ieremia 31-23; 50-7), adic, o surs de justificare pentru cei
credinciosi (cf. Ieremia 23-6; 33-16, Iahve, neprihnirea noastr", Theo, Laetsch,
Biblical Commentary, Jeremiah, 1952, p. 191-192, 254).
9. Dup cum Dumnezeu, n harul Su, revars neprihnire peste cei nedemni, poporul
lui Dumnezeu este chemat s caute dreptatea" (Isaia 1-17) n sensul de a apra pe
vduv si de a Judeca pricina sracului si a celui lipsit" (Ieremia 22-16). Prin urmare,
dreptate" sau justiie" a ajuns s nsemne buntate (Luca 23-50) si consideraie plin
de dragoste (Matei 1-19). n afar de aceasta, ncepnd din vremea Exilului, cuvntul
aramaic sidqa, neprihnire", a avut un sens ngust si a indicat milostenie sau caritate
(Daniel 4-27), fiind echivalent cu expresia a da sracilor" (Psalmul 112-9; cf. Matei 6-1).
De aceea am putea concepe justiia" biblic, n special n aceste ultime trei sensuri
supra-juridice, implic o anumit tensiune sau contradicie- de ex. sedaqa, n sensul al
7-lea - ndurare - pare s ierte tocmai infraciunile pe care le condamn n sensul al 5lea - sensul punitiv. Soluia final, ns, apare n persoana si lucrarea Domnului Iisus
Hristos. Exemplul oferit de viaa Lui fr pcat (Evrei 4-15) constituie punctul culminant
al revelaiei biblice despre voia moral a lui Dumnezeu si depseste cu mult dreptatea
pervertit, numai cu o aparen de corectitudine, a crturarilor si fariseilor (Matei 5-20).
Totusi, El care le-a poruncit oamenilor s fie sfinti, asa cum Tatl lor cel ceresc este
sfant (Matei 5-48), a dat dovad n acelasi timp de o dragoste fr egal si Si-a dat viaa
pentru prietenii Si care nu meritau lucrul acesta (Ioan 15-13). Aici a fost revelat
sedaqa, justiia", n stadiul su etic 5., n stadiul rscumprtor 7. si n stadiul de
imputare 8., unite ntr-unul singur. Hristos a venit pentru ca Dumnezeu s poat fi drept
si totusi s ndrepteasc pe cel care crede n Iisus (Romani 3-26) si pentru ca noi s
fim gsii n El, care este fcut neprihnirea (dreptatea, ndreptirea), sfinirea si
rscumprarea noastr (1 Corinteni 1-30).

Bibliografie:

1. Anania, Bartolomeu Valeriu, IPS 2009, Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura
Renasterea, Cluj-Napoca.
2. Biblia sau Sfanta Scriptura, Editia Sinodala, Editura Institutului Biblic si de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti- 1991.
3. DEX DICTIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMANE, Editia a II-a, Academia
Romana Institutul de Lingvistica Iorgu Dan, Univers Enciclopedic, Bucuresti
1998.
4. Ionescu, Laurentiu, 2006 Lect.univ., DICTIONARUL STUDENTULUI EBRAICROMAN ROMAN-EBRAIC, Editura Societatii Biblice Interconfesionale din
Romania.
5. Peters, John P., The Hebrew Idea of Holiness, Vol. 14, No. 5 (Nov., 1899), pp.
344-355, The University of Chicago Press.
6. Semen, Petre, Pr.Prof.Dr., Sfintenia lui Dumnezeu si sfintenia oamenilor in
Vechiul si in Noul Testament, http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfinteniadumnezeu-sfintenia-oamenilor-vechiul-in-noul-testament-69389.html (13 aprilie
2011)
7. R. Otto, The Idea of the Holy, 1946, http://archive.org/
8. W. E. Sangster, The Path to Perfection, 1943;

10