Curs 8

1. AGENŢII TRAUMATICI FIZICI

În mod frecvent pot fi constatate consecinţele acţiunii următorilor factori

fizici:
• temperatura
• presiunea atmosferica
• radiaţiile
• electricitatea

Temperatura

Temperaturile crescute cât şi cele scăzute se pot manifesta nociv asupra

organismului uman atât pe plan local cat si pe plan general.
Temperatura înaltă - la nivel local - termoagresiunea este responsabila de
arsuri: prin contact direct al corpului cu sursa de căldura, flacăra, sau diverşi
agenţi termovulneranţi, solizi, lichizi sau gazoşi sau prin contact mediat (prin
aer) al corpului uman cu o sursa foarte puternica de căldura: soare, cuptoare
îndustriale.
Evoluţia arsurilor: consecinţele arsurilor sunt limitate la nivel local si
dimpotrivă cu repercursiuni majore la nivelul întregului organism uneori
culmînând cu decesul. Evoluţia lor poate fi: vindecare fără sechele; vindecare cu
sechele sau deces. Evoluţia tîne si de :
a) rezistenţa biologică a persoanei
b) suprafaţa arsa - ( la copil la peste 5 - 10 % suprafaţa arsa = risc vital)
- (la adult la peste 15 - 20 % suprafaţa arsa = risc vital)

Se acceptă ca o arsură ce depăşeşte 50 % din suprafaţa corporala nu mai

este compatibila cu viata. Exista o regulă, a lui Baux care spune că suma dintre
suprafaţa arsa si vârsta este mai mare de 100 moartea este inevitabilă, daca suma
este între 70 si 100 şansele de supravieţuire sunt de 50% iar daca este sub 75%
posibilitatea de supravieţuire creste proporţional cu scăderea sumei si
corectitudinea tratamentului. După metoda lui Frank suma produselor dintre
suprafaţa arsa si profunzimea arsurii reprezintă un indice de prognostic.
c) Profunzimea arsurilor – în funcţie de adâncime arsurile pot fi clasificate
în 4 grade:
Arsura de gradul 1 – eritematoasă – congestivă reprezentată prin roşeaţa
locala si durere, usturime , iar după o anumita perioada de timp roşeaţa se
hiperpigmentează iar în final stratul tegumentar superficial se descuamează.
( apare la 50 - 60 grade, se vindeca fără sechele ; nu se poate evidenţia la

1
cadavru deoarece are la baza un mecanism vascular de vasodilataţie care nu
exista după moarte ; iar când ocupa peste 75% din suprafaţa corporala chiar daca
este de gradul 1 poate determină moartea).
Arsura de gradul 2 flictenulara ( veziculara sau buloasa ) este
caracterizata prin acumulare de lichid între epiderm si derm cu un tegument
congestionat, cu durere , usturime si cu vezicule ce conţin un lichid clar care
după spargerea acestora dermul restant apare colorat roşu viu, se vindeca sechele
în 10,12 zile. Dacă ocupa peste 50 % din suprafaţa corporala pot genera decesul.
Arsura de gradul 3 - denumita si arsura de gradul 2 profunda -
caracterizata prin aparitia unor vezicule cu lichid sangvinolent fie prin lipsa
veziculelor când dermul este rosu- violaceu care în timp se acopera de cruste;
este letala daca afecteaza mai mult de 30 % din suprafaţa corpului, se vindeca
prin cicatrizare cu sechele.
Arsura de gradul 4 sau carbonizarea presupune distrugerea în totalitate a
tegumentului impreuna cu tesuturile subdiacente si uneori chiar a oaselor. Apare
o escara bruna, negricioasa, sfaramicioasa. Sangerarea este redusa sau absenta,
victima nu acuza dureri datorita distrugerii filetelor nervoase din zona; se
vindeca greu, necesita grefe, sechelele sunt importante ( cicatrici inestetice,
retractile, ce limiteaza miscarile cu potential crescut de malignizare). Decesul
survine frecvent datorita complicaţiilor. Carbonizarea întregului organism
determina poziţia de boxer. Moartea provocata de arsuri are loc :
1 imediat la locul accidentului de regula prin intoxicaţie cu oxid de
carbon, prin asfixie chimico atmosferica – fum în exces sau prin edem ori spasm
laringian .
2 în orele sau zilele următoare prin soc post combustional, prin
insuficienta respiratorie consecutiva arsurilor cailor aeriene.
3 tardiv prin complicaţie ( boala arşilor ) .
Examinarea medico-legala trebuie sa stabilească 1) – Diagnosticul de
arsura
2) Etiologia arsurii –
a) arsura chimica (acizi, baze, solvenţi), electrica, prin radiaţii sau
secundara unui agent termovulnerant.
b) agentul termovulnerant, încriminat: flacăra (leziunile se însoţesc de
arsura hainelor, a parului)
- corpurile solide incandescente (arsurile sunt limitate dar profunde si au
forma asemănătoare obiectului care le-a produs.
- lichide fierbinţi : arsurile apar în zone descoperite , sunt mai deschise în
suprafaţa, cu multe flictene.
- în agresiuni când se urmăreşte desfigurarea victimei situaţie în care nu
se constata arsura parului sau a hainelor si nici depuneri de funingine.
- vapori, aburi fierbinţi; leziuni întinse , superficiale , interesând zone
descoperite, au un caracter local în tânta, acolo unde acţionează jetul de vapori.
Nu se insoteste de arderea parului, hainelor si nici depuneri de funingine.
- flash – brun, arsuri consecinţe a unei explozii frecvente în ½ corp;
jumătate superioara .
2
 3) Caracterul vital al arsurii – ne interesează dacă arsura s-a produs în
timpul vieţii sau postmortem. Caracterul vital este reprezentat de triada :
coloraţie roşiatica, flictene cu lichid si desen vascular zonal evident.
Caracterul vital al arsurii este susţinut de : compoziţia lichidului din
flictene în care găsim : leucocite, hematii, fibrine, spre deosebire de flictenele
postmortem ce conţin de regula aer. Desenul vascular din zona expusa apare sub
forma unor trasee roşiatice. Prezenta funinginii în cazul deceselor din incendii în
căile aeriene inclusiv în alveolele pulmonare si în sinusurile fetei si căile
digestive. Carboxihemoglobina are o concentraţie de peste 30-40%, prezenta
emboliilor de grăsime în circulaţia pulmonara.

4) Felul si cauza morţii.

5) Elementele de identificare - în cazul deceselor prin carbonizare

generalizata (Daca fragmentele arse aparţin unui om, sexul acestuia, grupa de
sânge).

Circumstanţele de producere

Accidente: casnice, de munca, terapeutice.

Disimularea unei alte forme de moarte.
Omucidere - în cazul persoanelor aflate în imposibilitatea de a se apăra
sau în cazul copiilor.
Sinuciderea (fanatism religios, psihopaţi).
La nivel general acţiunea agentului termovulnerant se manifesta prin
hipertermie.
Organismele vii în funcţie de modul în care răspund la variaţiile
temperaturii mediului pot fi:
- polikiloterme adopta temperatura mediului ambiant fiind depenedente de
variaţiile acesteia;
- homeoterme care îşi păstrează o temperatura interna constanta
independenta de temperatura mediului – exemplu - omul;
Temperatura interna a organismului este o consecinţa a proceselor
metabolice ce au loc 40% în ficat, 30% în muşchi.
Temperatura normala a organismului uman este între 36,2 -36,9 grade
Celsius la nivel axilar, 36,4-37,3 gr Celsius în cavitatea bucala, 36,7-37,9 gr
Celsius la nivel anorectal. Dpdv etiologic hipertermia poate fi de natura
exogena, endogena, medicamentoasa.
A) De natura exogena când temperatura mediului ambiant creste
excesiv, organismul îşi reduce termogeneza intensificându-si termoliza si se
manifesta prin:
• crampa calorica (contracturi musculare dureroase tetaniforme).

3
 • sincopa calorica – pierdere brusca si de scurta durata a stării de
conştienta însoţită de întreruperea activităţii cardiovasculare si respiratorii
după expunerea la căldura.
• hipertermia calorica (leşinul) – pierderea stării de conştienta dar fără
întreruperea activităţii cardiorespiratorii.

Sincopa si leşinul apar mai ales la cei care stau în mediul cald în poziţie
ortostatica – sindromul soldatului din garda.
socul caloric sau socul hipertermic apare la cei care muncesc în medii
supraîncălzite si umede de regula pe fondul consumului de alcool; temperatura
corpului creste la peste 41 gr Celsius, pielea este fierbinte si uscata, ritmul
cardiac si respirator sunt accelerate, se instalează uşor convulsiile si coma,
moartea survine rapid într-un interval de pana la o săptămână si datorita
leziunilor cerebrale .
• insolaţia sau helioza determinata de căldura si expunerea regiunii
craniene la radiaţiile infraroşii ; se poate prezenta sub o forma uşoara cu
febra cefalee sau grava cu semne de iritaţie menîngiala coma si deces.
• anhidroza termogenica ( sindromul desertului ) – expunere
îndelungată la un mediu cald si uscat cu transpiraţii numai la nivelul fetei
si a gatului, astenie , ameţeala, cefalee, anorexie, timp în care temperatura
corpului este normala sau foarte puţin crescuta.

B) Ce natura endogena ( febra ce apare în boli infecţioase toxico-septice,

sau în hipertensiunea intracraniana).
C) Medicamentoasa ca o reacţie adversa a organismului la administrarea
unor medicamente.

Temperatura scăzută

Frigul sau crioagresiunea:

a) La nivel local :
1) prin acţiune rapida ;
2) prin acţiune lenta
A) Prin acţiune rapida se manifesta prin degerături, îngheţare locala; o
întâlnim la degete, urechi, nas datorita frigului si umidităţii, curentului de aer. S-
a observat ca în timp ce pielea poate suporta temperaturi de pana la -40° în aer
calm, contactul cu un corp rece de aceeaşi temperatura determina îngheţarea
zonei respective în câteva minute; ţesuturile umane îngheaţă la o temperatura de
circa + 1 grad. Formarea si evoluţia degerăturilor este:
1. perioada expunerii la frig caracterizata prin vasoconstricţie zonala,
piele alba, rece.
2. perioada de încălzire (perioada de dezgheţare ce durează mânute
pentru degete si ore pentru întregul membru caracterizat prin vasodilataţie, piele
roşie umflata si regiune dureroasa.
3. perioada de degerătura care poate fi:
4
 - degerături gradul 1 – eritemo-edematoasa, tegument roşu cald si
tumefiat, se vindeca fora sechele după câteva săptămâni;
- degerătura de gradul 2 – este flictenulara în care veziculele conţin
lichid seros sau hemoragic, apar în 10-12 ore de la încălzire iar în
câteva zile veziculele se usucă si în 2 săptămâni tegumentul uscat se
detaşează lăsând un focar - escara care se vindeca fără sechele în
câteva săptămâni.
- degerăturile de gradul 3 - degerătura necroza – este o forma grava,
interesează toate straturile pielii, apare deci o zona de tegument mort
printr-o regiune negricioasa care după câteva săptămâni lasă o
ulceraţie atona ce se va cicatriza în 2- 3 luni.
- degerătura de gradul 4 - sau gangrena este forma cea mai grava
necroza poate cuprinde întreg membrul pana la os inclusiv acesta ;
aceasta zona moarta apare mumifiata, urat mirositoare si începe sa se
separe de regiunea sănătoasa în aproximativ o luna pentru ca în câteva
luni sa se detaşeze complet de aceasta, uneori gangrena se poate
suprainfecta.
4. perioada sechelelor : trofice , nervoase, vasculare
- trofice : cicatrici, amputări ( prin detaşarea regiunii gangrenoase),
unghii deformate etc.
- nervoase: dureri, parestezii etc.;
- vasculare : prin irigarea insuficienta a regiunii respective ( sindrom
de ischemie periferica)

B) Prin acţiune lentă

În cazul în care extremităţile corpului sunt expuse pentru un timp mai
îndelungat la temperaturi reduse ( 4°– 6°C) în aer sau în apa, apar o serie de
modificări marfo-funcţionale locale ( determinate, se pare , atât de formarea
cristalelor de gheata în piele, în vasele de sânge, etc. la temperaturi mai mari
decât cea la care îngheaţă apa libera, cat si de vasoconstricţie), care conturează
următoarele entităţi clinice:
- „piciorul de imersie” sau piciorul de transee (degerătura umedă); după
contactul cu mediu umed si rece (când fluxul sanguin zonal scade prin
vasoconstricţie), la câteva ore de la trecerea în mediul cald zona respectiva
devine fierbinte, roşiatica, tumefiata; pe acest fond apar flictene cu lichid sero-
hemoragic ( după ce se sparg rămân ulceraţii ce se vindeca greu) si tulburări de
sensibilitate cu parestezii (mâncărimi). De regulă, fenomenele se remit în 2-3
săptămâni; în cazurile grave (prin ischemie cronico-locală), picioarele rămân
reci, dureroase, hiperhidrotice (transpiraţie, umede), cu senzaţie permanentă de
mâncărime;
- perio acut (piele roşiatica, cianotica, tumefiere, prurit exacerbat de
expunerea la căldura, uneori mici flictene cu conţinut sero-hemoragic – la
gambe, picioare si mâini de regula, fenomenele retrocedează în 1-2 săptămâni)
sau cronic (pete mici roşii cu diametrul de 1-2mm, la nivelul cărora în câteva
zile apar flictene care lasă în urma lor ulceraţii ce se vindeca în câteva
5
săptămâni – la gambe, picioare, degete, mai ales la femei; ciclul lezional
recidivează în următorul sezon rece);
- perinoza, termen ce denumeşte diferite dermatoze caracterizate prin
tulburări circulatorii;
- perioane – tumefieri cutanate cu tendinţa la ulcerare ( apar mai ales pe
fondul unor degerături în antecedente).

La nivel general
Pe plan sistemic, crioagresiunea se manifesta prin hipotermie.
Deoarece organismul uman rezista mai bine la frig decât la căldura,
aclimatizarea la temperaturi mai mici se realizează mai uşor decât la temperaturi
mai înalte .
Din punct de vedere termic, organismul uman este structurat în doua
compartimente: compartimentul intern ( sistemul nervos central, organe toraco-
abdominale) si compartimentul extern ( trunchi, muşchi, oase). Menţinerea
constanta a temperaturii de 37° a compartimentului intern se realizează pe seama
compartimentului extern. La tot acest proces intervin sistemul de termoreglare,
exista o fază de reacţie
a) faza de aparare sau compensatorie când organismul îşi mobilizează
rezervele
b) faza de hipotermie paralitica sau de compensare relativa care poate
ajunge pana la instalarea morţii viscerale.
c) faza de coma hipotermica, faza terminală sau decompensatorie. Sub
28° temperatura centrala funcţiile biologice se blocheze si se instalează moartea.
Trebuie specificat faptul ca nu toate organele mor în acelaşi timp deşi sub 30°
temperatura centrala, organismul uman se comporta ca un poikiloterm astfel 0°
grade biologic înseamnă pt. inima 21°C iar pt. trunchiul cerebral circa 18-20° C.
Moartea prin hipotermie denumita si moarte prin refrigeraţie generalizata sau
moartea dulce sau moartea perfida ( datorita halucinaţiilor ce apar în starea de
coma, însoţite de senzaţia de căldura nu de puţine ori cadavrele sunt găsite la
fata locului dezbrăcate de euforie, de bine general) se produc prin stop cardiac
sau prin fibrilaţie ventriculara. Dpdv. medico-legal:
1. cadavrele îngheţate se pot conserva un timp indefinit dar după
dezgheţare putrefacţia avansează rapid.
2. diagnosticul de moarte se pune rapid atunci când temperatura ano-
rectală este de 20 de grade
3. se pot evidenţia anumite semne care sugerează moartea prin refrigeraţie
generalizata:
- lividităţi de culoare roşiatica, pete roz-roşiatice diseminate (bujori în
obrăjori), poziţia ghemuit în care este găsit cadavrul, ţurţuri de gheaţă la nivelul
orificiilor respiratorii si bruma pe gene - semnul Raiski
- retracţia scrotului si a testicolelor – semul Puparev
- stomacul de obicei gol si retractat - semnul Puharevici
- prezenţa de pete Visnevski, aceste pete apar pe duoden

6
 - rinichiul poate prezenta pete Fabricantov, pete si roz-roşiatice în
bazinet.
- disjuncţia sudurilor dintre oasele craniului la tineri sau fracturi la bătrâni
fără caracter vital

Circumstanţe de producere
Accidente în special pe fondul consumului de alcool , disimulări ale altor
forme de moarte – sinucideri la psihopaţi ( sindromul de ascunde-te si mori
întâlnit frecvent la bătrâni, omucideri la nou născuţi si copii mici).

Presiunea atmosferica
Aerul sau învelişul gazos al pământului este divizat în 3 zone:
1) Homosfera caracterizata prin omogenitatea compoziţiei chimice si
alcătuita din :
a) troposfera cu o înălţime de 10.000 - 12.000 m;
b) tropopauza;
c) stratosfera 35-40.000 m, stratopauza, si mezosfera pana la 100.000 m,
cu mezopauza.
2) Heterosfera se întinde pana la 2.000 km, este puternic ionizata mai
poarta denumirea de ionosfera si are temperatura ridicata ( termosfera )
3) Exosfera care practic nu are limite. Cea mai mare influenta asupra
organismului uman o are troposfera datorita compoziţiei chimice a aerului omul
inhalează zilnic 14 m cubi de aer, 2,3 l de apa si aproximativ 1,5 kg de
alimente. Aerul este format din gaze: azot 78 % , oxigen 21% bioxid de carbon
0,04 %, gaze rare: argon, Xe, Ne, Cripton, Ozon 0,01 % si vapori de apa între
0,2 si 0,6 % si pulberi, polen, bacterii, fungi.
Presiunea atmosferica normala este de 760 coloana de Hg iar devine
periculoasa peste sau sub aceasta valoare.

Presiune atmosferica scăzuta

Se reduce cu un mm coloana de Hg la fiecare 10 m peste nivelul marii (ca
altitudine). Organismul uman în aceasta situaţie de scădere a presiunii îşi
modifica starea datorita aerului inspirat, prin scăderea oxigenului din aerului
inspirat, omul suporta mai bine creşterea cantitativa de oxigen decât scăderea
acesteia.
a) în cazul expunerii de scurta durata se constata răul de munte : apare la
persoanele care fac ascensiuni la 2500 -3000 m efortul ascensiunii duce la
consum mai mare de oxigen si răul de munte se evidenţiază prin oboseala,
somnolenta, tulburări respiratorii, modificări ale ritmului cardiac, epistaxis si în
cazuri extreme deces, răul de altitudine se manifesta la 6.000-7.000 m, nu este
influenţat de efort ci doar scăderea concentraţiei de oxigen , îl întâlnim la
personalul navigant, când aparatul de zbor se depresurizează la altitudini mari
( în astfel de situaţii intervine si frigul la 12.000m altitudine temperatura este de
-52 grade. Manifestările sunt mai ample reprezentate de dureri în regiunea
inimii, la nivel sistemului musculo articular, greaţa , voma .
7
 b) în cazul expunerii de lunga durata când organismul căuta sa
compenseze insuficienta cronica de oxigen prin creşterea ritmului respirator
(hiperventilatie) si prin sporirea nr. de hematii (poliglobulie) care transporta
oxigen de la plămâni către ţesuturi. Deci întâlnim: poliglobulia de altitudine
care duce la creşterea vascozitatii sângelui, HTA, accidente vasculare,
cerebrale.-Boala cronica a munţilor se manifesta la cei care locuiesc mai mulţi
ani la altitudini mari, oboseala fizica, intelectuala, cefalee, tulburări oculare,
auditive iar daca individul paraseste zona respectiva fenomenele se remit, altfel
se poate ajunge la deces.

Presiunea atmosferica crescuta

Creste cu 1 atmosfera pt. fiecare 10m sub nivelul marii. Pe măsura ce se
coboară omul suporta relativ bine o presiune de 7-8 atmosfere o durata mica de
timp. Mecanismul patogenic consta în creşterea concentraţiei sangvine a
azotului.
a) la coborârea în adâncuri când poate apare – narcoza hiperbata sau
beţia adâncurilor. Odată cu creşterea presiunii sale parţiale deoarece nu întra în
combinaţii chimice aşa cum (se întâmplă cu oxigenul si dioxidul de carbon )
azotul trece din forma gazoasa în cea lichida si se va depozita în ţesuturi bogate
în grăsimi. Ex: ţesutul adipos, creierul. Tulburările evoluează în 2 faze – faza de
excitaţie si faza de inhibiţie ce se finalizează cu pierderea contactului cu mediul
si înec.
Barotrauma se manifesta astfel:
Otic prin spargerea timpanului, hipoacuzie, vertij, în hemoragie si dureri
locale care pot duce pana la înec.
Pulmonar – prin creşterea presiunii asupra plămânului cu rupturi de
ţesuturi pulmonare sau sinuzal cu hemoragie în sinusurile fetei
b) la ascensionarea către suprafaţa apei
- boala „de cheson” denumita aşa deoarece a fost observata la cei care
lucrau în chesoane atunci când se pierdea etanşeitatea cunoscuta si sub
denumirea de embolia de ridicare, la scufundătorii care se ridicau spre suprafaţa
apei azotul redevine din stare lichida în stare gazoasa, este eliminat pe cale
respiratorie iar dacă ascensiunea estre prea rapida depaseste capacitate a de
epurare a plămânului, azotul nemaiputând fi eliminat în totalitate rezultând
embolii gazoase ce interesează inima, creierul, plămânul, ele fiind mortale.
Emboliile gazoase cu azot pot fi evitate prin ascensionare lenta în trepte.

Radiaţiile
Au efecte sonogene dar si patogene asupra omului. Radiaţiile ubicuitare în
mediul înconjurător se caracterizează prin energie, frecventa si lungime de unda,
au o viteza de deplasare în vid de 300.000 km pe secunda iar în funcţie de
intensitatea efectelor produse se pot împărţi în ionizante si neionizante.

8
 Radiaţiile ionizante
Au lungime de unda cuprinse între 10 nano metri si 1 pico metru. Ele
ionizează materia asupra căreia acţionează si se împart în:
a) radiaţie elecromagnetice X şi Gama formate din fotoni cu capacitate de
penetrare mare, străbat corpul uman iar radiaţiile electromagnetice sunt folosite
în radio diagnostic si radioterapie, capacitate de ionizare mica .
b) radiaţii corpusculare realizate din fluxuri de particule atomice:
- radiaţia alfa (formată din 2 protoni si 2 neutroni);
- radiaţii beta (dintr-un flux de corpusculi);
Pozitroni si neutroni se caracterizează prin capacitate de penetrare mica,
radiaţii alfa reţinute în straturile superficiale ale pielii iar radiaţiile beta pătrund
în corp pe o distanta de 2 - 8 cm , au capacitate mare de ionizare, iradierea poate
fi: externă si internă (administrarea enterală sau parenterală a substanţelor
radioactive)

Sursele de iradiere:
Naturale
- terestre frecvent radiaţii gama prin emisie de radiu , uraniu, toriu,
sau alfa si gama prin radiaţie interne;
- surse extraterestre – radiaţie cosmica ( de origine solara sau
galaxică – particule încărcate electric sau particule rezultate din ciocnirea
radiaţiilor primare cu atomi atmosferici).
Iradierea artificială poate fi: profesională sau neprofesională
Profesionala: mineri, medici, centrale electronucleare.
Neprofesionala: tv, radiaţii X .
Efectelor radiaţiilor ionizante asupra organismului este patogen si se
manifesta mai ales la nivelul celulelor cu rata ridicata de multiplicare. La nivelul
organismului uman radiaţiile ionizante sunt responsabile de efecte somatice cat
si de efecte genetice.
Efectele somatice reprezentate prin leziuni la nivelului organelor sau
ţesuturilor, aceste leziuni pot fi: precoce sau tardive.
Leziunile precoce apar imediat în urma expunerii la doze mari de radiaţii
astfel iradierea întregului corp se soldează cu: modificări hematologice prin
leucopenie – scăderea nr. de leucocite la doze de 25 Rad.
Boala de iradiere care apare la doza de peste 100 Rad care se manifesta
prin tulburări neuropsihice pana la coma , tulburări hematologice cu scăderea
tuturor elementelor celulare al sângelui, tubului digestiv,decesul apare la peste
200 Rad iar probabilitate a morţii de 50% este la doze de 400 Rad si de 100 %
la valori mai mari de 500 Rad.
Iradierea locala duce la leziuni oculare, căderea parului, sterilitate,
radiodermita acuta. O situaţie particulara de iradiere locala este explozia atomica
cu lumina intensa flash care orbeşte la câţiva km, unda termica acţionează pana
la aproximativ 4 km si poate produce vaporizarea instantanee, carbonizarea sau
arsuri în zonele expuse . Radiaţiile ionizante au efect sub 5 km , suflul sau unda

9
de soc cu o viteza de 1000 km /sec reprezintă un veritabil agent mecanic,
determina leziuni în consecinţa.
b) Tardive care apar în urma expunerii repetate la doze mici sau la un
interval mai mare de timp după o expunere la doze mari. Efecte tardive: boala de
iradiere cronica : atrofie cutanata, ulceraţii ale mucoasei, cataracta , toate având
un potenţial malign. Efect somatic stocastic la mineri, radiologi, manifestat prin
leucemii, cancere pulmonare osoase. Efect teratogen responsabil de apariţia
malformaţiilor congenitale la om. Scăderea duratei vieţii .
c) Efecte genetice asupra celulelor germinale, cu afectarea materialului
genetic ereditar alterări cromozomiale, mutaţii genetice .

Radiaţii neionizante
Acestea fac parte din radiaţii elecromagnetice dar nu au energie suficient
de mare pentru a deplasa elecronii de pe orbitele periferice ale atomilor asupra
cărora acţionează.
Radiaţiile neionizante sunt: UV, infraroşii, luminoase si microundele.
Radiaţiile UV au lungime cuprinsa între 10 - 400 mm , sursa soarele, 5 %
din radiaţia solara este reprezentata de UV si cea mai mare parte din radiaţiile
UV este reţinută de stratul de ozon din ionosferă şi sunt şi surse artificiale :
lămpi fluorescente, aparate de sudura, corpuri încălzite la peste 1500 - 1800
grade.
Efectele radiaţiilor UV sanogene: bactericida la nivelul solului, apa, aer, si
de stimulare generala a metabolismului organismului uman creste rezistenta la
efort, creste capacitatea de apărare, activează vitamina D, reglează absorbţia
calciului din intestin, se poate trata rahitismul la copil si se poate trata
demineralizarea oaselor la adulţi.

Efecte patogene asupra organismului

1. Tegumentar ca efect precoce apare eritemul actinic în zonele de
expunere ulterior pigmentaţia actinica iar ca efect tardiv, fenomenul de
îmbătrânire a pielii care usucă si ridează si poate produce cancer cutanat si
mamar. La nivelul ochiului fotooftalmia ce apare la câteva ore cu senzaţie de
lacrimare , fotofobie poate sa duca pana la cheratoconjunctivita.
Radiaţiile luminoase au lungime de unda între 400-760 nm,
• Surse naturale - soarele;
• Surse artificiale calde: becul; reci: neonul.
Lumina alba se propaga în vid cu 300.000 km /sec si este formata din 7
culori principale ROGVAIV. Radiaţiile luminoase asupra sistemului nervos,
culorile reci au efect liniştitor, cele calde cu lungime de unda mare au efect
excitant.
Culorile deschise au efect stimulator iar cele închise au efect deprimant.
Asupra pielii fotosensibilizarea se manifesta sub forma unor leziuni alergice
pruriginoase, chiar hipercheratoze, asupra funcţiei vizuale, iluminat optim
pentru scris este între 70-150 Luxi, iluminatul insuficient natural sau artificial

10
determina la copil miopie iar la adulţi prin creştere efortului de acomodare duce
la apariţia cefaleei, ameţeli, greaţa, oboseala.
Iluminatul excesiv poate determina orbire temporara sau definitiva.
Iluminatul cu intensităţi diferite, stroboscopul poate genera nistagmus.
Radiaţiile infraroşii au lungime de unda între 760 nm, si 1 micrometru.
Sunt generate de orice corp cu temperatura mai mare de 0 grade Kelvin =
273,16°C =439,67 grade Farenheight si este calea principala care realizează
schimbul de căldura între corpul cu temperaturi diferite, omul însuşi emite
radiaţii infraroşii ca mecanism al termolizei.
Efectele radiaţiilor infraroşii asupra sistemului nervos: ele străbat cutia
craniana si determina iritatia menîngelui în cadrul însolatiei, asupra ochiului da
arsuri corneo-conjunctivale si cataracta la niveleul cristalinului. Asupra pielii au
efect de încălzire , analgezic , si regenerator în expunerile îndelungate sau de
intensitatea mari când pot apare chiar si arsuri.
Microundele au lungime de unda între 1mm si 10 m . În categoria lor sunt
incluse vibraţii sonore cu frecventa de 16-20000 Hz ce se propagă cu o viteză de
340 km/sec în orice mediu, sol, lichid, gazos. Vibraţii ultrasonore cu frecventa
mai mare de 20.000 Hz, tot unde elastice ce se propagă mai ales prin medii
lichide sau solide, în aer sunt atenuate si nu pot fi percepute de urechea umana ;
si vibraţii ultrasonore, trepidaţii cu o frecvenţă mai mică de 16 Hz, zgomotul
este responsabil de poluarea sonoră numit si fonotraumatism.
Câmpul auditiv al omului este cuprins între 0 şi 140 Db.
Zona liniştită între 0 -30 Db, zona efectelor fiziologice 30-60 Db, vorbitul
în şoaptă 20-30 Db, si vorbitul comun între 40-60 Db. Zona efectelor
neuropsihice între 60-90 Db, 60-80 zgomotul produs de autoturism, 75-90 Db
tramvai, 80 Db căruţa, aspirator 70 Db, trântit de uşa 80 Db.
Poluarea sonoră poate genera un complex de manifestări patologice
cunoscute sub denumirea de stres. Când se instalează oboseala auditivă creşte
pragul auditiv cu 10-15 Db pentru câteva ore sau chiar zile, hipoacuzia înseamnă
scăderea auzului, surditatea se poate instala brusc la un zgomot unic de 130 Db
dacă persistă peste 3 luni este definitivă şi se poate instala si lent, în timp ce la
120 Db senzaţia auditivă se transforma în durere iar la unii copii sau adulţi cu o
rezistenta scăzuta a organismului zgomotul intens poate produce moartea.
Deoarece si lipsa totala a zgomotului este noicivă (senzaţie de ureche înfundate ,
izolare) se poate afirma ca zgomotul este un rău necesar.

Curentul electric
Este o mişcare orientata a sistemelor de particule ce determina scurgerea
unei cantităţi de energie electrica .Totalitatea fenomenelor produse de sarcina
electrica în mişcare sau repaos poarta denumirea de electricitate, ea poate fi
naturala: atmosferica, animala, ( energie electrica generata de ţesuturile vii ) si
artificiala, tehnico-industriala sau casnica .
Agresiunea electrica asupra organismului uman poarta numele de
electrotrauma.
Electrotrauma artificiala se poate prezenta sub 2 aspecte:
11
 • electrocutare mortala sau electrocutie
• electrocutare nemortala sau electrizare.
Curentul electric se caracterizează prin: tensiune, intensitate si poate fi
continuu sau alternativ.
Electrocutarea se poate realiza prin contact direct sau indirect.
Când contactul este direct poate fi:
- unipolar - când numai o parte a corpului atinge sursa, se scurge prin corp
în pământ, bipolar - 2 parţi ale corpului;
- multipolar când între corp si sursa de curent se stabilesc mai multe
contacte.
Contactul indirect realizat prin arc electric, aşa-numita electrocutare a
hoţilor de pe vagoanele CFR sau prin intermediul unui bun conducător de
electricitate cum este apa.
Traseul curentului electric prin organism poate fi:
- mână-mână;
- picior-picior;
- mână-picior (de regulă traiectoria urmează calea vaselor de sânge sau a
nervilor)
Efectele curentului electric:
- efecte mecanice sub forma unor placi, zone excoriate sau chiar rupturi
musculare;
- calorice,
- termice (arsuri electrice de gravitate diferita pana la carboniozari totale
sau parţiale ale corpului)
- biochimice sau electolitice – edemul electrogen.
Pe plan general acţiunea curentului electric determina : disocierea
electolitica la nivel celular ce antrenează tulburări marfo-funcţionale ale
diverselor ţesuturi si organe; contracţii musculare spastice fie sub forma de
contracţii cronice, fie sub forma de contracţii tonice si în final inhibiţia S.N.C.
poate pentru o perioada foarte scurta de timp sa se manifeste prin pierderea stării
de conştienta si paralizia centrilor nervoşi vitali.
Moartea prin elecrocutie se produce:
1. Imediat:
a) insuficienta respiratorie acuta;
b) insuficienta cardiaca acuta;
2. După un interval de timp prin soc electric instalat.
Complicaţii ale arsurilor electrice:
- insuficienta renala;
- infarct de miocard;
În cazul în care electrocutarea nu a fost mortala electrizarea este urmata
de o serie de sechele: paralizii, epilepsie, tulburări de vedere sau tulburări de
vorbire, la gravide moartea fătului intrauterin.

12
 Leziunile electrotraumei
Pot fi puse în evidenta la autopsie prin intricarea celor 3 mecanisme
amintite: mecanic, caloric, bio-chimic si sunt reprezentate de:
1) Marca electrica – depresiunea crateriforma a pielii de culoare cenuşie
gălbuie cu margini albicioase, de obicei în jurul mărcii electrice se observa o
mica zona palida mărginita de un lizereu roşiatic. Foarte rar mărcile electrice
pot fi întâlnite si la nivelul organelor interne.
2) Arsura electrica (necroza) se reprezintă ca o zona gri - negricioasa sau
bruna ce pot apare la locul de intrare sau ieşire a curentului electric, sunt
rezistente la putrefacţie si se diferenţiază de arsurile termice prin faptul ca firul
de par este îndemn. La electrizaţi arsurile sunt nedureroase si nu sângerează.
3) Metalizarea electrica apare ca o zona rigida, uscata, si rugoasa la
nivelul orificiului de intrare. De menţionat este faptul ca unda laser nu produce
metalizare.
4) Edemul elecrogen apare sub forma unei suprafeţe tumefiate, dure,
albicioasa, palidă. Ea se produce prin extravazarea plasmei din sângele din
regiunea respectiva, consecutiv tulburărilor vasculare induse de trecerea
curentului electric.
5) Epidermoliza – fenomenul de detaşare a pielii în regiunea adiacenta
mărcii electrice.
6) Metacromazia – ce consta în modificarea culorii pielii datorita
disocierilor electrolitice ce au loc la nivelul porţii de intrare al curentului
electric.
Circumstanţe de producere:
- accidentale
- sinucideri
- omoruri (cel mai frecvent din culpa)
- execuţii capitale.

Electrotrauma atmosferica
Fenomenele electrice ce au loc în atmosfera: fulgerul, descărcare electrica
luminoasă care se produce între nori sau în interiorul unui nor, iar trăsnetul
descărcare electrica luminoasă care se produce între un nor si pământ. Deoarece
trăsnetul caută drumul cel mai scurt spre pământ prin cel mai înalt si apropiat
obiect se spune ca atunci când ploua si trăsneşte este bine sa te îndepărteze de
copaci si exista vorba fugi de stejari si caută fagul deoarece copacii cu coaja
neteda permit scurgerea curentului electric.
Efectul trăsnetului asupra organismului uman este ca si în cazul curentului
artificial:
1) Mecanic ce determina apariţia unor plăgi profunde la orificiul de
intrare si ieşire din organism, similare cu plăgile produse prin proiectilul armelor
de foc. În mod frecvent se constata si fracturi ale oaselor chiar si cu despicare
corpului.

13
 2) Termic caloric, reprezentat de arsuri de diferite grade sub forma de
eritem erborizat - figura de trăsnet ce apare pe traiectul dintre locul de intrare si
cel de ieşire al trăsnetului sub forma unei frunze de feriga.
Leziunile calorice se însoţesc în mod frecvent de modificarea formei si
culorii firului de par, acesta devine spiralat de culoare galben pai ( atunci când
nu survin arsuri secundare prin aprinderea hainelor).
3) Efecte biochimice sau electrolitice – edem elecrogen sau
metacromazie.
Acţiunea conjugata a efectelor menţionate la care se adaugă si acţiunea
elecro-magenetica se manifesta si asupra hainelor, pantofilor, caselor din jur,
copacilor rupţi, pământul răscolit, obiectelor din metal, plastic pe care le poarta
victima si care apar îndoite , topite. Moartea în urma acţiunii electricităţii
atmosferice survine rapid prin stop cardio-respirator iar în cazul în care victima
supravieţuieşte va manifesta sechele reprezentate prin tulburări de vedere
(cataracta) hipoacuzie, paralizii sau diferite perturbări psihice.

Circumstanţele de producere
Accidente, sinucideri mai ales la bolnavi psihici.

Leziuni traumatice elementare

Sunt leziuni foarte frecvent întâlnite în practica medico - legala la
examinarea persoanei si la autopsie, întâlnind afectarea celor 3 straturi ale pielii:
epiderm, derm si hipoderm iar uneori straturi chiar imediat subdiacente.
Leziunile sunt foarte puţin periculoase, se vindeca fără urme pe piele.

Ex:
1. eritemul posttraumatic reprezintă o zona de coloraţie roşie fără
soluţie de continuitate iar la digitopresiune dispare coloraţia, o întâlnim la locul
de acţiune a agentului traumatic si se realizează prin loviri uşoare ; se însoţeşte
de căldura locala si durere.
2. echimoza sau vânătaia tot leziune traumatica fără soluţie de
continuitate, iniţial este roşiatică, roşeaţa nu dispare la digitoprtesiune, când sunt
punctiforme echimozele se mai numesc si petesi iar când au un aspect liniar sub
forma unor dungi sunt cunoscute sub denumirea de vibices; echimoza apare prin
ruptura vasculara care după câteva ore devine albăstruie, culoare ce persista 2-3
zile, cafenie 3-7 zile ce se transforma în verzuie iar în final gălbuie după 8-10
zile; evoluţia echimozei poate fi mai lenta în săptămâni sau mai rapida în zile în
funcţie de mărime, zona interesată si leziuni traumatice asociate . Simplificând
în activitatea practica medico-legala se accepta ca o echimoza este: recenta dacă
nuanţa este roşu purpuriu, albăstruie sau violacee si nu este însoţita de culoarea
verde; mai puţin recenta dacă nu prezintă nuanţa verde si veche dacă coloraţia
gălbuie sau cafeniu gălbuie nu este însoţită de culoarea verde; echimozele de la
ochi si buze si organe genitale nu evoluează cu modificarea culorii ci dispar
treptat prin reducerea în dimensiune. Ea poate avea forma obiectelor cu care s-a
produs lovitura .
14
 3. hematomul leziune traumatica tot fără soluţie de continuitate ce se
prezintă iniţial cu o coloraţie roşiatica violacee pe un fond tumefiat si nu dispare
la digitopresiune, se produce prin ruptura unor vase mai mari; coloraţia
evoluează în timp mai lent decât în cazul echimozei dar parcurge aceleaşi etape.
Ele pot fi superficiale: la cap, se cunosc sub denumirea de cucuie, sau profunde
detectate prin tomografii, ecografii iar la cadavru prin necropsie. Hematoamele
întinse pot induce stare de soc si pot pune în primejdie viata persoanelor.
4. limfoseromul posttraumatic este o leziune traumatica fără soluţie de
continuitate; prezintă la palpare tegumente tumefiate si fluctuante (nu da
senzaţia de tensiune, de duritate) si nu este însoţita de modificarea coloraţiei
locale. Se formează lent prin acumulare de limfa.

Leziuni traumatice cu soluţie de continuitate

1. Excoriaţia sau zgârietura este o leziune elementara cu soluţie de
continuitate realizându-se prin distrugerea straturilor superficiale ale pielii.
Prezintă o faza iniţială în primele 12 ore când suprafaţa excoriaţiei este umeda ,
după 12 - 24 ore apare crusta ( semn macroscopic de reacţie vitală) urmează apoi
faza de detaşare a crustei după 3- 4 zile pana la 7-12 zile si apoi faza de
reepitelitare între 7 -14 zile.
2. Plaga sau rana
a) în funcţie de adâncime - sunt plăgi superficiale ce interesează numai
pielea si plăgi profunde care pot ajunge pana la nivelul cavităţilor.
b) în funcţie de gravitate - uşoare, mediii, grave si foarte grave altele chiar
mortale;
c) în funcţie de evoluţie - simple, cu vindecare rapida, complicate ce
evoluează cu suprainfecţie sau se finalizează cu cicatrici inestetice.
d) Din punct de vedere medico-legal si criminalistic se pot deosebi – plăgi
de atac care vizează anumite zone ale corpului victimei si interesează anumite
organe vitale.
- plăgi de apărare ca urmare a intenţiei de apărare a victimei
- plăgi ofensive sau de apărare activa localizate la nivelul palmelor ,
victima încearcă sa apuce arma alba
- plăgi defensive sau de apărare pasiva localizate de regula la nivelul
antebratului , victima încearcă sa pareze lovitura.
e) în funcţie de aspectul morfologic plăgile pot fi :
1. plaga contuză sau zdrobita ce se produce de regula prin lovire cu un
corp dur . Plăgile contuze pot fi : pleznita, strivita, muscata , smulsa.
2. plaga înţepată .Uneori plaga înţepată produsa de un agent traumatic,
mecanic cu vârf ascuţit trebuie deosebita de înţepătura accidentala , de insecte ,
de spini, sau injecţii.
3. plaga tăiată : lineara, cu lambou, cu amputare.
4. plaga înţepat –tăiată si aceasta poate fi : plaga în pana de despicat, în
butoniera, stelate sau triunghiulare
5 paga despicata : lineara, dreptunghiulara, triunghiulara, sau cu lambou.

15
Alcoolismul este o dependenta fata de alcool cu următoarele forme:
• Forma alfa sau alcoolismul nevrotic, anglo-saxon caracterizat printr-un
consum neregulat dar controlat, subiectul consuma alcool în perioadele de
criza, atunci când se confrunta cu probleme greu de rezolvat.
• Forma beta alcoolism somatic – mediteranean sau francez consuma de
obicei băuturi slabe.
• Alcoolismul psihiatric denumit si toxicomania alcoolica, caracterizat
prin dependenta fata de alcool cu cele 3 forme .
• Forma gama în care subiectul are o toleranta crescută fata de alcool ,
conuma băuturi alcoolice fără a se putea opri, pana ajunge în starea de
ebrietate, el poate rămâne câteva zile fără sa consume alcool însa
fenomenele de sevraj sunt manifeste .
• Forma delta sau beţia perpetua individul nu se poate abţine de la alcool
nici 12 zile si formele de sevraj sunt foarte accentuate .
• Forma epsilon ( alcoolism paroxistic ) individul manifesta periodic o
dorinţa irezistibila căreia nu i se poate sustrage fără a consuma băuturi
alcoolice.
• Alcoolism ocazional este consumul de alcool în weekend sau de
sărbători.

Aprecierea gradului de intoxicaţie etilica:

1. prin examinare clinica , prin detectarea prezentei în : aerul expirat -
concentraţia alcoolului se exprima în grame / litru, se determina cu etilometrele ,
ele pot fi simple de genul alcotestelor si alcoscoapelor si druncometru, si alte
aparate de măsura si complexe, performante: detecţie spectofotometrica în
infraroşu, detecţie prin senzori de gaze sau celule electrochimice etc.
2. alcooluria studierea concentraţiei salivare
3. alcoolul din sânge.
Alcoolul se mai pune în evidenta si în lichidul cefalorahidian si în stomac.
Conform legislaţiei actuale din România determinarea alcoolemiei se realizează
după recoltarea a 2 probe de sânge la interval de 1 ora una fata de alta ; numai
după astfel de recoltări se poate solicita o eventuala recalculare a alcoolemiei.

Asfixiile de aport
Prin asfixie se înţelege acea stare patologica a organismului determinata
de lipsa de oxigen. Concentraţia aerului atmosferic:
Oxigen – 20 %
Dioxid de carbon - 0,04 %

Acesta este aerul inspirat

Azot -78 %
Aerul expirat
Oxigen -16 %
Dioxid de carbon - 4 %
Azot - 78 %
16
 Organismul uman foloseşte oxigenul atmosferic pentru toate
procesele metabolice în funcţie de : efortul depus , condiţiile de mediu, vârsta,
etc. Procesul respirator se desfasoara în etape, aer inspirat – etapa de schimb
alveolo - capilar -> etapa de transport de la nivel alveolar în sânge - trecerea
dioxidului de carbon rezultat din procesele metabolice din sânge în aerul ce
urmează a fi expirat.
1) Exista anoxii de aport :
- neviolente date de pneumonii, bronhopneumonii, cancere,si alte boli
care împiedică buna ventilaţie pulmonara.
- violenţe care au ca mecanism scăderea sau absenta oxigenul în aerul
inspirat sau imposibilitatea de a inspira.
2) Anoxii de transport:
1. Anoxii stagnante atunci când sângele care a preluat oxigenul din
plămâni nu circula cu viteza normala către organe datorita disfuncţiilor cardio-
vasculare.
2. Anoxii anemice generate de situaţiile în care numărul de hematii,
cantitatea de hemoglobina este redusa si se întâlneşte în boli de sânge sau
hemoragii grave. Anoxii de utilizare ce se caracterizează prin imposibilitatea
celulelor de a utiliza oxigenul adus din sânge. În cauze violente ( intoxicaţii cu
cianuri si barbiturice sau în cazuri neviolente , modificări de Ph. în alcaloze sau
acidoze.

Asfixiile mecanice pot fi - prin comprimare fie a gatului, fie a toracelui

sau a abdomenului
- prin obstrucţia cailor respiratorii : sufocare, înnecare, diverşi corpi
străini.
În funcţie de intervalul de timp în care se instalează moartea se pot întâlni
1. forme supraacute – cu deces rapid
2. forme acute în 5 minute
3. forme subacute

Ca simptomatologie - faza preasfixică , de latenta sau cerebrala ce

durează un minut si este caracterizata prin apnee, stare de agitaţie, frica - lupta
pentru a putea respira.
2. Faza convulsiva sau medulara, cu o durata de 1-2 minute si se
caracterizează prin pierderea stării de conştienţă .
3. Faza asfixică sau decompensata care poate sa meargă pana la moarte si
faza finala în care se constata oprirea electrica a inimii.

Modificări generale interne si externe

Se pot pune în evidenta la autopsie diferite modificări interne si externe
care sa descrie stările de asfixie.
1. Modificări externe lividităţi cadaverice: sunt pronunţate, intens
violacee, precoce , apar rapid de la instalarea morţii. Cianoza de la nivelul fetei

17
cu distribuţie insulara si asemenea la nivelul extremităţilor, midriaza, pete si
asfixie, limba prolabata între arcade, urme de urina si fecale.
2. Modificări interne - 1 sângele este mai închis la colare, cavităţile inimii
sunt mai pline si mai dilatate, cavităţile stângi, goale, pete si asfixie; emfizem
asfixic pulmonar - plămânii apar măriţi de volum datorita acumulării unei mari
cantităţi de aer care nu a mai putut fi eliminata; hemoragie în muşchii temporali,
staza generalizata ce imprima o coloraţie intens violacee.

18