Sunteți pe pagina 1din 2

Ion Creanga (1837-1889) este considerat creatorul basmului cult in literatura romana, a

carui principala particularitate este caracterul realist al intamplarilor, iar personajele sunt putemic
umanizate si individualizate. Spatiul desfasurarii actiunii este ancorat intr-o realitate sociala si
istorica determinata, iar faptele ilustrate izvorasc din legile firii care guverneaza omenirea.
"Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creanga, fiind publicat
la 1 august 1877 in revista "Convorbiri literare", reprodus apoi de Mihai Eminescu in ziarul
"Timpul".
Spanul este un personaj secundar si negativ nu atat prin insusiri supranaturale. ca in basmele
populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umana.
Ca personaj de basm, Spanul intruchipeaza fortele raului (raufacatorul), un fel de ZmeulZmeilor, care seamana in lume teroare, rautate si violenta. Ca personaj real, el intruchipeaza
individul perfid, deprins a obtine avantaje si bogatie prin inselaciune. Falsificandu-si un statul
social, la care altfel n-ar fi avut acces, el este, prin nastere, un om rau si de proasta conditie
sociala, "vita de boz tot ragoz".
Personajul este conturat atat prin caracterizarea directa facuta de narator sau de celelalte
personaje, cat si prin caracterizare indirecta, comportamentul sau si relatiile cu ceilaiti
compunand un portret urn an infricosator.
Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, "un om span", (barbat caruia nu-i
creste barba - n.n.\ naratorul sugerand concepfia populara potrivit careia unei anomalii fizice ii
corespunde o deficienta caracteriala majora. Conform acestei idei stravechi, "omul insemnat"
este periculos si trebuie sa te feresti de el: "De obicei, acestia (oamenii insemnati - n.n.) sunt rai,
cruzi, perfizi si lingusitori" (O.Barlea).
Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si atitudinea personajului, precum si
din relatiile cu celelalte personaje.
La intalnirea cu Harap-Alb, Spanul este lingusitor si umil, "sa nu-ti fie cu suparare, drumetule",
"nu ai cumva trebuinta de sluga, voinice?", laudandu-se cu harnicia: "muncesc, muncesc si nu salege -nimica de mine, pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte". Se autocompatimeste,
plangandu-se de ghinionul care se tine scai de el si exprima, cu prefacuta modestie, filozofia sa
de viata,: "la calic slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste un stapan cum gandesc eu, n-as sti
ce sa-i fac sa nu-l smintesc" (sa nu-l supar - n.n.). Viclean peste masura, nu se da in laturi sa
pacaieasca un "boboc" (nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum era mezinul craiului si-l
atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni,
o pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de siabiciunile celorlalti. De indata ce pune
capacul pe gura fantanii in care se afla flul craiului, Spanul devine rautacios si amenintator si-l
sileste sa jure pe palos: "Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde,
atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n
foc de ti-as zice sa te arunci". Numele de Harap-Alb, pe care i-l da Spanul, intregeste umilinta la
care este supus fiul de crai: "D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si
altul nu".
Dupa ce "pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai", principiul dupa care se
conduce Spanul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considera ca slugile seamana cu
animalele, "ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau,

daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii". Din proprie experienta, stie ca "sa te fereasca Dumnezeu,
cand prinde mamaliga coaja", deoarece el, cum vede ca "i s-au prins minciunile de bune" si ca
este primit cu toate onorurile de catre imparatui Verde, devine amenintator si violent cu sluga, li
da o palma, cu scopul "sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica". Asadar, relatia
Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsiv si agresiv, cu un caracter degradant,
definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolica.
Vazandu-se ajuns urmas, la tronul imparatesc, Spanul devine arogant, dispretuitor si laudaros,
toate meritele lui Harap-Alb si le insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si
struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate poruncile, oricat ar fi de greu
de dus la bun sfarsit: "Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. Pana l-am
dat pe brazda, mi-am stupit sufletul cu dansul. Numai eu ti vin de hac. Vorba ceea: frica pazeste
bostanaria. Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul".
Adept al principiului "sluga-i sluga si stapanu-i stapan", Spanul este dictatorial si aspru cu
supusii, ca "nu-mi sufia nimene in bors; cand vad ca mata face marazuri (nazuri, mofturi - n.n.),
\-o Strang de coada de mananca si mere padurete, caci n-are incotro...".
Alte insusiri reies indirect din vorbele personajului si din relafia lui cu imparatul Verde.
Obraznic, infatuat si cu totul lipsit de bun simt, Spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde
ca daca o vrea Dumnezeu "sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale" o sa schimbe regulile
acestuia care, "prea intri in voia supusilor", iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, "n-or
mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt", pentru ca "omul sfinteste locul...".
Limbajul Spanului este popular, ca si al celorlalte personaje ale basmului, pe care Creanga le-a
umanizat, sugerand o intreaga galerie umana humulesteana: "Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa
ma mier ce m-a gasit". Uneori zicalele capata sensul unor adevaruri universal-valabile, ca aceea
rostita de Span - "de ce te-ai pazit n-ai scapat" - exprimand ideea ca omul este supus sortii, ca
nimeni nu poate evita sau schimba destinul si ca fiecare trebuie sa treaca prin ceea ce i-a fost
scris.
Punctul culminant al basmului ilustreaza destinul Spanului, care, vazand cat este de frumoasa
fata imparatului Ros, se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo
pentru Harap-Alb, cad "el este adevaratul nepot al imparatului Verde". Turbat de furie ca a fost
dat in vileag, Spanul se repede la Harap-Alb "si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos",
strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci, calul lui Harap-Alb se
repede la Span, il insfaca de cap, "zboara cu dansul in inaltul ceriului" de unde ii da drumul si
acesta se face "praf si pulbere", in timp ce fata imparatului Ros, il invie pe Harap-Alb cu
leacurile miraculoase.
Spanul "este demascat si pedepsit in numele dreptatii, aspiratiei etern-umane" ca raufacatorii
sa fie osanditi, intrucat Ion Creanga realizeaza - prin "Povestea lui Harap-Alb" - o sinteza a
"spiritualitatii romanesti, cumuland o intreaga filozofie asupra vietii, prin care profilul roman
fiinteaza in lume, inscriindu-se astfel in randul valorilor eterne si ale umanitatii".(Maria Nastase,
"Povestea lui Harap Alb")