Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizare Ion de Liviu Rebreanu

Ion apare in anul 1920 si este reprezentativ pentru romanul realist


traditional. Acesta ofera o noua viziune asupra taranului fata de operele lui
Cosbuc. Caracteristica specifica a romanului realist, Ion incepe si se termina cu
aceeasi scena, avand o constructie circulara. Autorul foloseste tehnica detaliului,
iar descrierile sale sunt verosimile. Drumul face trecerea de la lumea reala la cea
fictionala, acesta fiind tocmai legatura intre Pripas si Armadia.
Ion este protagonistul romanului, deoarece toata actiunea este construita in
jurul sau si actiunile lui determina si destinele celorlalte personaje. Personaj
eponim, acesta este complex, fiind asezat in diferite situatii care ii ilustreaza
caracterul. Ca tip uman, are o singura trasatura de caracter dominanta si anume
patima stihiala pentru pamant. El ilustreaza o anumita categorie sociala : taranul
pentru care pamantul este singurul lucru in raport cu care se defineste .
Mijloacele prin care un personaj poate fi caracterizat sunt directe si
indirecte. In cazul lui Ion, acesta este caracterizat direct de narator drept iute si
harnic , munca-i era draga, oricat ar fi fost de aspra, si de celelalte personaje,
anume Vasile Baciu care il numeste sarantoc .
Romanul este impartit in doua parti : Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Inca din prima parte, Ion este caracterizat indirect prin comportament si prin
atitudine, acesta dovedindu-se indraznet, orgolios, impulsiv si hotarat, dand
dovada de toate aceste calitati la hora. O alta modalitate prin care este caracterizat
este relatia cu celelalte personaje, mai exact cu George, cand are loc un conflict
determinat de plata lautarilor. Inca din incipit sunt anticipate marile conflicte ale
romanului.
Ion este definit de lacomie si de patima pentru pamant inca din intriga.
Elementul care declanseaza actiunea, intriga, este gestul lui Ion de a smulge cateva
brazde din pamantul lui Simion Lungu, pamant care odinioara fusese al familiei
sale. Gestul are urmari neprevazute, intrucat, la indemnul preotului va fi dat in
judecata, ceea ce va determina interventia lui Zaharia Herdelea, dornic ssa ia
partea lui Ion, pe care-l considera nedreptatit si scrie o jalba impotriva preotului.
Aceasta patima isi are cauze sociale, determinate de dorinta lui Ion de a-si depasi
conditia de taran sarac, dar si cauze psihologice, motivate de elemente din zona
subconstientului: pamantul nu este un obiect de exploatat, ci o fiinta vie fata de
care nutreste un sentiment straniu de adorare si teama. .

Ion este caracterizat indirect prin lipsa de scrupule, remarcata in


atitudinea fata de invatatorul Herdelea, intrucat nu se tine de promisiune si
marturiseste ca el a facut jalba, determinand astfel conflictul dintre invatator
si preot. Viclean, Ion se foloseste de Ana pentru a obtine pamanturile lui
Vasile Baciu, iar gestul sau are doua interpretari diferite, una apartinandu-i
lui G. Calinescu, conform caruia Ion este o bruta care a necinstit o fata si a
determinat-o sa se spanzure si una a lui Lovinescu, care afirma ca Ion este

expresia instinctului de stapanire a pamantului si ca Ion este inteligent,


viclean si da dovada de o vointa imensa.
In Glasul iubirii protagonistul este caracterizat prin relatia cu celelalte
personaje: este nepasator in relatia cu Ana. Ana este un personaj plat cu
vocatia tragicului; Ion se foloseste de naivitatea ei si este uimit ca la nunta,
o data cu pamanturile, o primeste si pe Ana : tare-i slabuta si uratica, saraca
de ea . Nici nasterea copilului nu schimba atitudinea lui Ion fara de Ana,
care isi indeplineste destinul tragic.
Tenace si perseverent, in relatia cu Vasile Baciu, Ion recurge la
amenintarea cu judecata in momentul in care Vasile reflecta la a-i da toate
pamanturile. Trasaturile protagonistului devin totusi contradictorii: cand ii
venea in minte Florica, uita de toate, precum odiniara a uitat-o pe ea din
cauza oamantului. . Ion da inca o data dovada de viclenie cand se
imprieteneste cu George doar pentru a ajunge la Florica.
Scena in care saruta pamantul este o descriere cu valoare simbolica si
o secventa semnificativa pentru obsesia lui Ion, o pasiune maladiva. Moartea
lui este simbolica : este ucis cu o sapa, sugerand faptul ca pamantul pentru
care luptase toata viata nu il lasa sa traiasca.
Ion traieste o dilema morala din care iese infrant. Victima a trairilor
sufletesti, el este lucid, tenace, lacom si are o vointa imensa. Mesatul etic
transmis este acela al degradarii morale a fiintei umane.
Romanul se incheie cu o hora care are loc la sfintirea bisericii lui
Belciug pentru crestinii din Pripas. Biserica este construita dupa ce
pamanturile lui Ion intra in posestia bisericii. Hora nu mai este la fel de
impresionanta. In ciuda dramei unor personaje, viata isi urmeaza cursul.
Drumul este descris iarasi, realizand trecerea de la fictiune la realitate.
Fiind un roman realist, finalul este inchis, dar destinul lui Titu este
continuat in Rascoala .
Ion, protagonistul, da dovada pe parcursul romanului de viclenie,
inteligenta , perseverenta si lipsa de scrupule. Acesta, prin orice mijloace,
lupta pentru a-si indeplini obiectivul si anume acela de a avea pamanturi. El
renunta la sine si la orice alte dorinte, cum ar fi iubirea pentru Florica, toate
acestea doar pentru a obtine pamantul, in a carui posesie se va simti
desavarsit si implinit.