Sunteți pe pagina 1din 14

CAPITOLUL III

Cazuri clinice

Caz clinic 1

O femeie M. J. de 35 de ani, imunocompetentă, din mediul urban se prezintă la


Clinica Oftalmologie pentru scăderea vederii centrale la ochiul drept de 3 săptămâni cu
mialgii concomitente, episoade febrile, transpiraţii nocturne şi frisoane. Din anamneza
oculară era semnificativă o fractură orbitară dreaptă în urmă cu 5 ani.
La examinare, corecţia cea mai bună a fost 20/60 OD, 20/20 OS. Examinarea
microscopică arată o uveită posterioară bilaterală cu difuzie în camera anterioară.
Examinarea fundului de ochi cu dilatare arată un diametru dublu, lărgit, cu o leziune
retiniană moale OD. (Figura 19). O leziune similară, dar mai mică, albă s-a observat la
OS. (Figura 20).
Pacienta a fost tratată iniţial topic cu prednisolon acetat 1% şi pentroxifilin şi s-a
produs o activare hematologică. Şase zile mai târziu vederea a scăzut la 20/40 OD, 20/40
OS, cu creşterea semnificativă a leziunii retiniene la OD.

FIG. 19. Fundul de ochi drept la prezentare FIG. 20 Fundul de ochi stâng la prezentare

58
Bazat pe aparenţele clinice s-a pus un diagnostic prezumtiv de toxoplasmoză şi
pacienta a fost tratată cu clindamicină intravitreal şi dexametazonă la OD, asociat oral
Biseptol. Analizele sistemice au inclus teste de Toxoplasma gondii, tuberculoză, sifilis,
Borellia burgdorferi, HIV, titruri ANCA şi ANA pentru a căuta etiologia inflamatorie. S-
au efectuat tomografia computerizată a întregului corp şi teste complete de sânge pentru
limfom sau metastaze. S-a observat creşterea titrului de anticorpi anti Toxoplasma IgM şi
IgG, celelalte analize erau normale, fără evidenţierea unei boli imune supresoare.
Având testele serologice pozitive pentru toxoplasmă, pacienta a continuat biseptol
de 480 mg 2x2/zi. 8 săptămâni după începerea tratamentului, acuitatea ei vizuală s-a
îmbunătăţit la 20/40 OD şi 20/25 OS, cu regresia leziunilor retiniene bilateral. Figurile 21
şi 22.

FIG. 21 Fundul de ochi drept post-tratament FIG. 22 Fundul de ochi stâng post-
tratament

Discuţii
Implicarea oculară nu e obişnuită la persoane imunocompetente care contactează
toxoplasmoza, spre deosebire de cele congenitale. Nu am găsit asemenea cazuri de
infecţie prezentate des în literatură. Retinocoroidita bilaterală este atipică şi a fost
descrisă doar la cazurile congenitale şi în anumite subgrupe de pacienţi—bătrâni, pacienţi
infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane, pacienţi cu alte forme sistemice de
imunosupresie.

59
Indicaţiile clasice de tratament ale toxoplasmozei oculare includ: 1) leziuni
localizate în aria papilomaculară, 2) leziuni largi retiniene (diametru >2 disc) cu
deteriorare vizuală marcată şi 3) toate leziunile la pacienţi imunocompromişi. S-a utilizat
o varietate largă de terapii antiparazitare, terapia clasică este asocierea de pirimetamină
cu sulfonamide. În plus, s-a raportat un beneficiu la administrarea concomitant de
dexametazonă şi clindamicină intravitreal în reducerea inflamaţiei oculare secundare
toxoplasmozei. La această pacientă s-au folosit tratamentul general şi local ocular şi s-a
obţinut o regresie a leziunilor retiniene cu îmbunătăţirea acuităţii vizuale.

Concluzii
Infecţia dobândită cu Toxoplasma gondii poate fi considerată o cauză posibilă de
uveită posterioară bilaterală la pacienţi imunocompetenţi şi sugerăm că trebuie o abordare
mai agresivă să fie aplicată la pacienţii cu simptome atipice asociate cu deteriorare
concomitentă vizuală.
Descrierea unui caz de pacient imunocompetent cu corioretinită bilaterală datorată
infecţiei primare cu Toxoplasma gondii, o toxoplasmoză oculară atipică este rară.
Toxoplasma gondii este o cauză mai neobişnuită de uveită posterioară bilaterală apărând
în special la pacienţi imunodeprimaţi. Toxoplasmoză oculară bilaterală este observată
clinic şi confirmată prin titrul anticorpilor. Testele imunologice generale de suspiciunea
unei imunodeficienţe sunt negative. Vederea pacientei s-a îmbunătăţit ca răspuns la
tratamentul sistemic cu pirimetamină, sulfatiazină, leucovirin.
Deci toxoplasmoza dobândită poate fi considerată în caz de corioretinită bilaterală
la pacienţi imunocompetenţi.

60
Caz clinic 2

Pacienta S.C., în vârstă de 26 de ani, din mediul urban, se prezintă de urgenţă la


Cabinetul Oftalmologic teritorial pentru scăderea acuităţii vizuale, durere oculară, apărute
la ochiul stâng. Primul consult a constat o corioretinită recidivantă cu suspiciunea unei
toxoplasmoze şi a unei neuroretinite. Pacienta a fost îndrumată spre internare la Clinica
Oftalmologie. Se prezintă la Ambulanţa Clinicii şi este examinată şi internată cu
simptomele susmenţionate. Din antecedentele heredocolaterale şi personale patologice
reţinem relevant pentru boala actuală un tratament la acelaşi ochi în urmă cu un an pentru
toxoplasmoză.
Examenul local ocular realizat prin examinarea bolnavei la lumina zilei şi
examenul biomicroscopic al polului anterior evidenţiază:
-pleoape de aspect normal;
-secreţie lacrimală prezentă bilateral;
-conjunctiva integră şi normal colorată bilateral;
-motilitate normală în toate direcţiile monoocular şi binocular;
-corneea netedă, lucioasă, transparentă cu faţă posterioară curată bilateral;
-camera anterioară bilateral de profunzime medie şi umoare apoasă clară;
-iris cu structură şi relief bine reprezentat, tiv pigmantar prezent;
-pupila rotundă, centrală, cu reflexe fotomotorii directe şi consensuale păstrate bilateral;
--cristalin transparent;
-vitros OD cu opacităţi filamentoase plutitoare; OS cu opacităţi filamentoase plutitoare şi
flocoane plutitoare.
Examenele funcţionale ale ambilor ochi relevă: acuitate vizuală fără corecţie 5/5
OD, 4/50 OS; tensiunea intraoculară măsurată cu aplanotometrul Goldmann de 17,3
mmHg OD, de 17,3 mmHg OS; căi lacrimale permeabile bilateral.
Examenul fundului de ochi : OD-papila bine delimitată, normal colorată, vase cu
aspect normal, regiunea maculară cu aspect normal. OS- se vede şters, papila bine
delimitată, normal colorată, opacităţi vitreene, vase cu aspect normal. Regiunea maculară:
reflex foveolar absent. Alte modificări: un focar corioretinian atrofo-pigmentar, rotund,
inferior de papilă, de aproximativ 1 DP.

61
Examenul clinic pe aparate şi sisteme nu evidenţiază modificări patologice, stare
generală bună la internare, afebrilă. Din istoricul bolii actuale reţinem că pacienta a fost
tratată în urmă cu un an de toxoplasmoză la ochiul stâng, a primit antibiotice şi injecţii
ocular cu evoluţie favorabilă, are ca animal de companie o pisică, şi de câteva zile
prezintă o scădere a vederii la ochiul stâng.

FIG. 23 Infecţie activă


Pe baza anamnezei, a examenului local ocular şi a examenelor funcţionale se
formulează următorul diagnostic de prezumţie: CR Toxoplasmică recidivantă OS.
Pentru susţinerea diagnosticului, realizarea unui profil biologic al bolnavei şi
evaluarea extensiei bolii, au fost necesare următoarele investigaţii paraclinice:
-testarea la antibiotice şi anestezice,
-teste de laborator - analize uzuale: hemoleucogramă completă, frotiu periferic, teste de
inflamaţie, coagulogramă, glicemie, colesterol, uree serică, creatinină, examen complet
de urină, VDRL. Din testele de laborator reţinem frotiu periferic de aspect normal, VSH
30 mm/h; glicemie 135 mg%, ASLO negativ, PCR negativ, FR negativ.
- imunoteste: AAN- lipsa reactivităţii, Ac. Antitoxoplasma gondii
Igm-negativ, IgG 200 UI/ml.
Stabilindu-se un diagnostic de certitudine de corioretinită OS toxoplasmică recidivantă, s-
a instituit protocolul terapeutic care a constat din antibiotice şi antiinflamatorii pe cale

62
generală, vasodilatatoare, vitamine din grupul B şi tratament local OS cu injecţii
vasodilatatoare, antiinflamatoare şi anestezice, după cum urmează:
Tratamentul a constat în injecţii local cu dexametazonă, pentoxifilin şi xilină 2%.
Tratamentul general s-a efecutat cu Cefort 1gr 2x1/zi, Vitamina B1 100 mg 1 fiolă/zi,
Vitamina B6 5 ml, 1 fiolă/zi, Tarosin tb 3x1/zi.
Evoluţie favorabilă, a urmat tratamentul general instituit din momentul internării
cu antibiotice cu spectru larg, antiinflamatorii pe toată perioada de internare de 9 zile.
Se exernează în ziua a 9-a urmând supraveghere ambulatorie.
Indicaţiile la externare: evitarea efortului fizic, tratament medicamentos per oral cu
antibiotice până la 14 zile, examen de specialitate la Clinica Boli Infecţioase, control
oftalmologic periodic.
Particularitatea cazului prezentat constă în recidiva bolii după un an, când s-a
efectuat internarea prezentată mai sus, dar am remarcat urmărind evoluţia cazului în timp
că pacienta s-a reinternat şi în următorul an cu nevrită optică şi corioretinită toxoplasmică
la acelaşi ochi.

Discuţii

Unii autori indică tratamentul topic cu corticosteroizi injectaţi periocular sau


intraocular, în cazul inflamaţiei severe a segmentului anterior, respectiv în inflamaţia
secundară a camerei anterioare în cadrul corioretinitei. Injecţia intraoculară este mai
riscantă, dar pare mai eficientă, s-au prezentat cazuri în care a fost redusă rapid inflamaţia
în forme severe, dar şi cazuri de agravare a bolii. Se indică mai ales la acele cazuri cu
leziuni inflamatorii severe, care nu pot beneficia de corticoterapie sistemică. Este o
indicaţie în uveita anterioară. Dar alţi autori consideră că există riscul ca terapia
cortizonică intraoculară să scadă imunitatea local şi să agraveze leziunile oculare. Se
evită formulele cortizonice de depot, precum triamcinolon acetonid sau triamcinolon
diacetat, preferându-se cele cu acţiune scurtă, precum dexametazona, eventual asociat cu
un agent antimicrobian. Durata de acţiune a cortizonului intraocular nu e bine cunoscută,
dar s-au găsit urme după triamcinolon la 4 luni postinjecţie. Corioretinita toxoplasmică se

63
poate asocia cu uveită anterioară, glaucom sau sinechii posterioare, aceste situaţii
necesitând steroizi topic.
Combinaţia de Pirimetamină cu Sulfadiazină acţionează în vitro asupra
trofozoiţilor de Toxoplasma gondii, în cură de 4-6 săptămâni constituind terapia cea mai
activă în toxoplasma acută, reactivată şi congenitală. Deşi acest tratament a fost instituit
în urmă cu 50 de ani, rămâne în uz pe plan mondial.
Pirimetamina: Doza de atac la adult: 200 mg, doza de întreţinere 50-75 mg/zi; doza
pentru nou-născuţi infectaţi congenital este de 0,5-1 mg/zi per os sau parenteral.
Sulfadiazina: Doza la adult: 4-6 g în 4 prize/zi; doza pentru nou-născuţi infectaţi
congenital este de 100 mg/zi timp de 1 an.
Deşi aceste medicamente au o acţiune benefică administrate în stadiul acut al bolii,
când există o multiplicare intensă a parazitului, acestea de obicei nu eradichează infecţia.
Se crede că aceste medicamente au un efect redus în cazurile subclinice de boală, deşi s-a
dovedit că la şoarece se reduce mărimea chistelor cu sulfonamide.
Alte medicamente, precum diaminofenilsulfona, atovaquone, spiramicina,
clindamicina se folosesc de asemenea în cazurile dificile.
În infecţia dobândită în cursul sarcinii se recomandă administrarea de spiramicină 2-3
g/zi (per os 4 doze), în cură de 3 săptămâni şi 2 săptămâni pauză, acesta fiind cel mai
puţin toxic dintre antimicrobienele utile în toxoplasmoză. În primul trimestru se poate
recomanda chiar întreruperea terapeutică a sarcinii, alteori tratarea mamei, riscul
transmiterii fiind mai scăzut în acest stadiu al sarcinii. Spiramicina nu depăşeşte bariera
hematologică a ochiului, de aceea nu este indicată decât la gravidă cu scopul de a steriliza
microbii trecuţi prin placentă la făt. Dacă totuşi apare boala la făt, se recomandă
tratamentul acestuia cu pirimidină şi sulfadiazină. Se urmăreşte şi tratamentul mamei
doar dacă apare scăderea vederii, tratamentul pentru mamă având pericol de toxicitate
pentru făt. Prirmidina, sulfanilamidele,trimetoprim-sulfametoxazol, prednisonul sunt
considerate în grupa C de siguranţă la gravide (siguranţă incertă), iar tetraciclinele în
grupa D (nesigure). Sulfanilamidele nu pot fi folosite în primele două semestre de
sarcină. Atovaquone, spiramicina, clindamicina, azitromicina sunt sigure şi eficiente.
Totuşi, riscul teratogenităţii nu poate fi exclus total. Se consideră şi terapia intraoculară,
cu efecte teratogene mai reduse, de exemplu clindamicina sau dexametazona.

64
O cură de terapie sistemică instituită de urgenţă pentru corioretinită necrozantă, care
poate fi toxoplasmoză oculară sau retinită virală este descrisă astfel:
1. trimetoprim-sulfametoxazol: trimetoprim 160 mg+sulfametoxazol 800 mg
2x/zi ,
2. valganciclovir 900 mg oral 2x/zi, în aşteptarea rezultatelor PCR şi serologice.
Dacă rezultatul PCR este pozitiv pentru toxoplasma şi negativ pentru virus, se
continuă trimetoprim-sulfametoxazol pentru 4 sau 6 săptămâni.
Alţi autori consideră următoarea cură: sulfadiazină 1 g oral zilnic şi pirimetamină 75
mg oral zilnic. În caz de alergie sau intoleranţă la pirimetamină, clindamicină 300 mg
oral de 3x/zi sau atovaquone 750 mg 3x/zi suplimentat cu acid folic 5mg o dată la 2 zile
sau azitromicină. Pentru profilaxia recurenţelor de toxoplasmoză oculară trimetoprim-
sulfametoxazol.
Pirimetamina poate fi dată în doza de 75 mg în prima zi, apoi 25 mg/zi. Nu se poate
administra perioade lungi pentru că produce depresia măduvei osoase.
Sulfadiazina şi clindamicina se administrează 3 săptămâni, pirimetamina 1
săptămână, apoi în general se opresc. La pacienţi imunodeprimaţi, tratamentul poate dura
6 săptămâni. Există şi situaţia de infecţie recurentă, în special la pacienţi cu SIDA sau
transplantaţi, la care se administrează de unii autori trimetopri-sulfametoxazol 1 tb/zi
pentru 1 an. Pentru a reduce riscul recurenţei se poate prelungi tratamentul până la 20 de
luni. Riscul de recurenţă este mai mare la leziuni maculare. Dar acest tratament poate da
dermatită alergică, ceea ce înseamnă că agentul antimicrobian trebuie rotat, alegându-se
una din următoarele variante: clindamicina, tetraciclina, doxiciclină, azitromicina,
atovaquone.
Unii autori consideră că medicaţia antimicrobiană nefiind chistocidă, o prelungire a
tratamentului nu poate prezenta indicaţie în profilaxia recidivelor. Atovaquone este
studiată pentru o posibilă acţiune chistocidă [43].
În leziuni oculare care nu afectează vederea s-au recomandat minociclină 100 mg sau
azitromicină. Minociclina este o soluţie şi pentru tratamente lungi, în profilaxia
recidivelor 6 luni.

65
Dacă este un pacient la care trebuie evitată toxicitatea medicamentelor, unii autori
indică trimetoprim-sulfametoxazol 1tb/zi, 3 zile/săptămână, perioade lungi, de exemplu 3
luni.
Femeia gravidă cu toxoplasmoză oculară poate fi tratată cu spiramicină pentru că se
consideră că ar reduce pericolul transmiterii la făt a toxoplasmozei.

Concluzii
Toxoplasmoza oculară poate fi recidivantă, de aceea urmărirea prin dispensarizare a
cazului mai mulţi ani este necesară. La reactivare boala poate să prezinte aceeaşi formă
de manifestare, dar pot să apară şi elemente noi, aşa cum la acest caz în următorul an
pacienta prezenta şi neuroretinită

Am urmărit prin analiza fotografică unele cazuri dintre cele analizate la capitolul
de statistică al lucrării. Am prezentat în continuare imaginile fundului de ochi ale
pacienţilor cu corioretinită toxoplasmică la care am avut la dispoziţie înregistrarea
fotografică.
În primul caz este o femeie de 40 de ani din mediul urban, internată pentru
scăderea acuităţii vizuale la ochiul stâng. A urmat un tratament local şi general sub
internare de 15 zile.

FIG. 24 Infecţie acută toxoplasmică

66
Un băiat de 6 ani din mediul rural a cărui acuitate vizuală era semnificativ
scăzută. A urmat tratament sub internare timp de 10 zile.

FIG. 25 Infecţie acută toxoplasmică

Leziunea toxoplasmică din figura 25 la o femeie de 49 de ani din mediul urban,


internată pentru scăderea vederii, la care diagnosticul de laborator a confirmat infecţia. A
urmat tratament local injectabil cu dexametazonă şi general antibiotic timp de 20 de zile.

FIG. 26 Corioretinită toxoplasmică

67
Din cazuistica analizată am prezentat în figura 26 cazul unui bărbat de 72 de ani
din mediul rural care era cunoscut în antecedente cu o corioretintă toxoplasmică, se
reinternează pentru scăderea vederii la ochiul drept însoţită de durere şi hiperemie.
Urmeză tratament sub internare de 5 zile, cu evoluţie favorabilă, se externează cu
continuarea tratamentului prin dispensarizare. În figura 27 este prezentată o neuroretintă
la un bărbat de 20 ani din mediul urban, care a beneficiat de tratament sub internare 9
zile.

FIG. 27 Corioretinită toxoplasmică

FIG. 28 Neuroretinită

68
69
FIG.29 Imagini histologice de ţesut retinian cu toxoplasmoză

Dintre cazurile de toxoplasmoză congenitală am prezentat în imaginea de mai jos


fundul de ochi al unui băiat de 17 ani din mediul urban, reinternat pentru 15 zile în
vederea evaluarii de laborator şi a tratamentului.

FIG.30 Imagini de fund de ochi cu toxoplasmoză congenitală cicatrizată

După tratamentul formelor acute, în funcţie de severotatea cazului pot rămâne


cicatrici ale retinei.
În imaginile următoare sunt suprinse imagini ale fundului de ochi la cazuri tratate
aflate în faza inactivă a bolii.

70
FIG. 31 Cicatrici retiniene FIG. 32 Toxoplasmoză oculară
inactivă

FIG. 33 Leziuni centrale toxoplasmice cicatriceale

c d

71