Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Psihologie, anul I

Introducere n Filozofia Minii

Dualismul cartezian

Bucureti 2014

Dualismul din punct de vedere filozofic, este definit ca relaia dintre minte i materie,
aceast relaie este posibil datorit aseriunii c fenomenele mentale sunt, din anumite puncte de
vedere, lipsite de o baz material. Cu alte cuvinte, este un set de viziuni care fac referire la
relaia dintre minte i trup, deciziile i inteligena neavnd o baz material.
Dualismul descrie starea a dou pri, acest cuvnt are la baz cuvantul latin duo, adic
doi. Termenul a fost folosit iniial pentru a descrie o opoziie binar co-etern, o idee prezent n
discursurile filozofice metafizice, dar care e diluat atunci cnd e folosit la modul general.
Ideile privind dualismul provin de la Zarathushtra. Platon i Aristotel au mai avut
speculaii cu privire la existena unui suflet care are inteligen i emoii n afara trupului i ca
inteligena nu poate fi explicat n termeni fizici.
n discursul Phaedo, Platon a spus celebra sa teorie a formelor, unde afirm c formele pe
care le percepem sunt imateriale, fiind dect simple umbre ale minii noastre. Dogma lui Platon a
fost prototipul tuturor manifestaiilor dualismului n ontologie. Doctrina lui nu trebuie
considerat nvechit deoarece are afirmaii directe cu privire la filozofia minii i la problema
minte-corp. Prin urmare, intelectul (cea mai important form a dualismului pn la Descartes)
ca s aib acces la informaii trebuie neaparat s fie imaterial.
Aristotel respinge afirmaia lui Platon ca mintea este independent de corp. n
Metaphysics, el pune aceast idee printre problemele eseniale. Unu la mn, dac spunem c
particularitile fenomenelor lumeti particip la forma sau i-o mpart, se pare c distrugem baza
esenial i indispensabil a formei. n alt ordine de idei, nu putem spune c fiecare om are
particulariti asemntoare, sau ca evenimentele pe care le percepem nu sunt dect nite umbre.
Teoria lui Platon nu poate explica sentimentele pe care le mprtaesc oamenii, trdrile,
minciunile, iubirea. Aceasta teorie a fost numit de Platon Argumentul celui de-al treilea
om. A mprtit aceast idee prima dat n discursul sau Parmenide.
Dup cum apreciaz numeroi specialiti, emoiile sunt procese fiziologice care particip
la meninerea echilibrului general al organismului. Ele rezult din interaciuni incontiente ntre
stimuli externi i interni i ntre anumite arii cerebrale. Aceste procese sunt universale i, cel mai
adesea, nnscute, chiar dac educaia poate modela expresia. Ele pot rmne la stadiul
incontient sau se pot manifesta ca o stare de proast dispoziie difuz, ce poate rbufni n
2

entuziasm sau, dimpotriv, n descurajare. Totodat, emoiile pot ajunge n zona contientului
sub form de sentimente primare, precum frica, bucuria, tristeea, furia, sau de sentimente
secundare, ca gelozia, orgoliul sau jena.
Argumentul celui de-al treilea om - S admitem c toi oamenii muritori particip la
Forma Omului, sau Omul Ideal, sau Omul n sine (kath-auto) n virtutea proprietii comune,
Omenirea (O). Acceptm astfel Principiul Abstraciei: pentru orice mulime de obiecte (oameni,
cai, lucruri frumoase, lucruri drepte etc.) constituit n virtutea proprietii comune X, susinem
existena unui obiect inteligibil Forma sau Ideea respectiv, care nu e altceva dect ipostazierea
proprietii X. Va exista aadar un Om ideal, un Frumos ideal etc., care nota bene nu sunt
gnduri, ci realiti autentice (ta ontos onta).
Se pune ntrebarea: Omul ideal este i el om? Frumosul e frumos? Dreptatea e dreapta?
Altfel spus, au si Formele proprietatea comun (predicatul comun) a lucrurilor particulare? Dac
da, avem ceea ce se numete autopredicatie. Exist deci autopredicaie cnd: a) Forma are i ea
acel predicat pe care l posed mai multe obiecte, care devin astfel participante la Forma
respectiv; b) sensul n care e luat predicatul comun este identic n cazul participantelor si in
cazul Formei. n acest caz, s-ar spune c nimic nu ne oprete s admitem c toi oamenii muritori
laolalt cu Omul ideal vor forma o noua mulime de obiecte asemntoare, n virtutea proprietii
comune Omenirea (O). Am aplicat astfel un alt principiu, numit Principiul Feedback-ului. n
acest caz, ns, conform Principiului Abstraciei, pentru noua mulime va exista o nou Forma,
Omul ideal secund, la care vor participa att oamenii senzoriali, ct i Omul Ideal prim.
El va fi al treilea om, aadar. Dar procesul se va repeta, prin utilizarea alternat a celor dou
principii. Omul ideal secund + Omul ideal prim + toi oamenii senzoriali vor forma, conform
Principiului Feedback-ului, o nou mulime de obiecte asemntoare n virtutea unei proprieti
comune O, careia, iarai, conform Principiului Abstractiei, i va reveni o nou Forma un Om
ideal ter, i aa mai departe.
Rezultatul va fi inflaia nelimitat a inteligibilelor, ceea ce ruineaza teoria Formelor sau
Ideilor. Mai trebuie spus aici i c exist i un alt principiu, cel al Unitii: pentru fiecare mulime
de lucruri senzoriale asemntoare, definita printr-o unic proprietate esenial, nu exista decat o
singur Forma, astfel nct, odat acceptat argumentul celui de-al treilea om, teoria Formelor
apare nu numai c inacceptabil metafizic, dar i ca logic incoeren.

Din cauza acestui argument, Aristotel a revizuit teoria formelor, a eliminat ideea
existenei lor independente fa de entitile particulare concrete. Forma unui lucru, este pentru
Aristotel, natura sau esena (ousia) acelui lucru. Dac spunem c Socrate i Callias sunt amndoi
oameni, nu nseamn c exist o entitate transcendent numit om creia i aparin cei doi.
Forma este substana, dar nu este ce depete substana entitii concrete pe care o
caracterizeaz. Aristotel respinge att ideea de universalia n rebus ct i pe cea de universalia
ante rem. Ceea ce conteaz cu adevarat e faptul c Aristotel nu credea c intelectul poate fi
conceput ca ceva fizic, material. El zice c: dac intelectul ar fi material, atunci nu ar putea
percepe toate formele. Dac intelectul ar fi reprezentat printr-un organ anume sau o parte a unui
organ, atunci ar fi limitat doar la o anumit gam de informaii i stimuli. Din moment ce
intelectul este capabil sa primeasca si sa reflecteze asupra tuturor formelor de date, nu are cum sa
fie un organ fizic, deci trebuie sa fie imaterial.
O versiune a dualismului cunoscut a fost dezvoltat de Ren Descartes (1641). Acesta a
fost primul care a descris clar c mintea este separat de creier, creierul fiind lipsit de informaii.
Dualismul este n contrast cu diferite forme de monism i cu toate formele de materialism.
Dualismele sunt diferite de Monisme, care admit doar un singur element sau fel de
element, si de Pluralisme, care admit mai mult de doua elemente sau feluri de elemente.
Polaritatile unui dualism sunt distinse de tezele si antitezele unui Dialectic (opinii contradictorii
sunt legate una de alta, pentru ca astfel sa se ajunga la o alta afirmatie cu continut epistemologic
superior), deoarece primele sunt stabile si exclusive in mod reciproc si ultimele sunt dinamice,
intotdeauna tinzand spre sinteza. Dualismul explica o situatie data sau un domeniu, prin
intermediul a doi factori sau principii opuse.
Dualismul incorporeaza mai multe forme de Monism (conceptie conform careia in Univers exista
o singura substanta, temei pentru tot ceea ce exista.), inclusiv fizicalismul (cunoscut si ca
materialism, dar care odata cu evolutia stiintelor fizice, a ajuns sa incorporeze notiuni mult mai
sofisticate decat materia, cum ar fi relatie dintre unda si particula si fortele non-materiale produse
de particule) si fenomenalismul (un curent filozofic conform caruia obiectele fizice nu exista ca
atare, ci ca fenomene perceptive sau stimuli senzoriali cu diverse localizari in timp si spatiu).
Dualismul e opusul materialismului, deoarece considera ca dincolo de realitatea fizica,
exista o realitate psihica/spirituala si ca existenta fiintelor noastre nu e limitata doar la corp.
Fiinta si devenirea lui Platon, forma si materia lui Aristotel, numenul si fenomenul lui Kant, yin
4

si yang din filozofia chineza si chestiunile traditionale despre Dumnezeu si om, spatiu si timp, si
natura si nutrire sunt printre alte dualisme faimoase.
Dualismul metafizic afirma ca faptele universului sunt cel mai bine explicate in termenii
elementelor ireductibile in mod reciproc. Acestia sunt considerati adesea a fi mintea si materia,
sau precum Descartes, gandul si intinderea. Mintea este de obicei conceputa ca experienta
constienta, materia ca ocupand spatiul si care este in miscare. Ele sunt astfel doua ordine diferite
in mod calificativ ale realitatii. Dualismele metafizice admit doua substante, cum ar fi lumea si
Dumnezeu, sau doua principii, cum ar fi binele si raul, ca mijloace de explicare ale naturii
realitatii. Descartes a argumentat un dualism metafizic intre minte substanta de gandire si
trup substanta extinsa. El sustinea ca toate elementele realitatii sunt in cele din urma una sau
cealalta din aceste doua substante eterogene.
Dualismul grecesc - este o analiza a situatiei cunoasterii care sustine ca ideea sau obiectul
judecatii este in mod radical altul decat obiectul real. Obiectul cunoasterii este sustinut a fi
cunoscut doar prin medierea ideilor. Acest tip de gandire ridica intrebarea importanta a
manierei in care cunoasterea poate pune punte peste prapastia dintre ideea unui obiect si obiectul
in sine. Dualismele epistemologice folosesc doua substante sau principii, cum ar fi constiinta si
fenomenul sau subiectul si obiectul, pentru a analiza procesul de cunoastere. in general, un
dualist epistemologic distinge intre ceea ce este imediat prezent fata de mintea observatoare din
determinarea de retrospectiva a obiectului real cunoscut.
Platon si Aristotel au speculat existenta unui suflet non-corporal, detinator al
inteligentei si intelepciunii. Folosind diverse motive drept argumente, ei sustineau ca
inteligenta umana nu poate fi identificata sau explicata prin sau cu ajutorul corpului fizic.
In dialogul Phaedo, Platon formuleaza faimoasa Teorie a Formelor, conform careia
substantele distincte si imateriale a obiectelor percepute de catre noi, nu sunt altceva decat
simple umbre. Doctrina lui Platon reprezinta prototipul tuturor viitoarelor manifestari ale
dualismului substantial ontologic (ontologia e studiul naturii fiintei, existentei sau a realitatii, in
general). Dar doctrina platoniana a formelor nu trebuie considerata antica si depasita, deoarece
are implicatii precise legate de filozofia mintii si problema minte-corp.
Teoria Formelor - aceasta teorie ce ii apartine lui Platon, sustine ideea conform careia
Formele/Ideile si nu lumea materiala cunoscuta noua, prin intermediul senzatiilor, poseda cea
mai esentiala si fundamentala realitate. Formele/Ideile sunt singurele si adevaratele obiecte de
5

studiu care ne pot furniza adevarata cunoastere. Cuvantul forma capata doua intelesuri,
forma drept infatisarea unui lucru si Forma, ce are un sens tehnic, inventat de Platon.
Diferentierile se fac de regula prin intermediul folosirii majusculei. Conform lui Platon,
formele pe care le vedem nu sunt reale, ci doar copii ale Formelor reale. In alegoria Pestera ce
a fost infatisata in Republica, lucrurile percepute , in mod normal, in lume, sunt caracterizate
ca fiind drept umbre ale lucrurilor reale, pe care nu le percepem in mod direct. Ceea ce intelege
observatorul atunci cand percepe formele sunt doar arhetipurile proprietatilor si tipurilor
lucrurilor din jurul nostru, a universaliilor.
Formele sunt esenta diverselor lucruri, ele sunt cele fara de care un lucru nu ar mai fi
lucrul care este. De exemplu, exista numeroase mese in lume, dar Forma mesei este esenta sa,
este esenta tuturor meselor din lume. Platon sustinea ca Lumea Formelor e separata de lumea
noastra (lumea substantei), si ca totodata e lumea care sta la baza realitatii noastre. Daca
inlaturam materia, Formele sunt cele mai pure lucruri, de aceea Platon credea ca adevarata
inteligenta/intelepciune e abilitatea de a intelege Lumea Formelor.
O Forma e aspatiala (in afara lumii) si atemporala (in afara timpului). O Forma
atemporala nu exista in nici o perioada de timp. Nu a inceput si nu se va termina, nu este nici
eterna sau nemuritoare, pur si simplu e in afara timpului. Formele sunt aspatiale, nu au
dimensiuni spatiale, deci nu au o orientare sau o locatie in spatiu, de asemenea sunt si non-fizice,
dar

nu

exista

in

mintea

noastra,

Formele

sunt

extra-mentale.

Formele sunt schitele obiective a perfectiunii. Ele sunt perfecte pentru ca nu se schimba.
Daca desenam pe o tabla un triunghi, adica un poligon cu 3 laturi, acel triunghi e departe
de perfectiune, dar aceasta e singura noastra inteligibilitate a Formei de triunghi, care ne
permite

sa

percepem

desenul

ca

fiind

un

triunghi.

In Phaedo, Formele sunt considerate universalia ante rem, adica concepte universale care fac
lumea inteligibila. Prin urmare, pentru ca intelectul (cel mai important aspect al mintii, pana la
Descartes) sa aiba acces la cunostinte legate de diverse aspecte ale Universului, acesta trebui sa
aiba o natura non-fizica si imateriala, de aceea Platon e un precursor important al lui Descartes.
Aristotel respinge notiunea Formelor ca entitati independente. In Metaphysics, el
indica problemele centrale ale acestei ideii. Pe de o parte, daca spunem ca particularitatile
fenomenelor lumesti participa la Forma sau si-o impart, se pare ca distrugem unitatea esentiala si
indispensabila a Formei. Pe de alta parte, daca spunem ca particularitatile sunt asemanatoare sau
6

copie Forma, avem nevoie de o Forma suplimentara care sa explice conexiunea dintre membrii
clasei constituita din particularitati si forma, si tot asa la infinit. Acesta idee a fost numita de
catre Aristotel argumentul celui de al treilea om, argument care a fost folosit pentru prima oara
de catre Platon in dialogul sau Parmenide.
Dualismul cartezian - desi originile dualismului metafizic se regasesc la anticii greci, versiune
curenta a dualismului ii este atribuita lui Descartes, care sustinea ca mintea e o substanta nonfizica. Descartes e cel care a identificat mintea cu constiinta de sine si a separat-o de creier,
locasul inteligentei, formuland problema dualismului minte-corp, in forma existenta in prezent.
In Meditatii asupra primei filozofii, Descartes porneste intr-o calatorie pe parcursul
careia se indoieste de tot ceea ce stie, pentru a descoperi lucrurile concrete. A ajuns la concluzia
ca se poate indoi de existenta corpului sau (simpla iluzie sau vis), dar ca nu poate pune la
indoiala existenta mintii sale. Acest lucru l-a condus la concluzia ca mintea si corpul sunt doua
substante diferite. Mintea, era o substanta ganditoare si imateriala. Aceasta substanta
reprezenta esenta unei persoane, lucrurile de care se indoieste, in care crede, pe care le spera si
gandeste. Descartes e cel care a oferit lumii faimosul citat Cogito ergo sum. Tot el e cel care a
popularizat ideea realitatii drept o dihotomie a materiei (substanta intinsa sau spatiala) si a
spiritului (substanta ganditoare, inclusiv Dumnezeu). Aceasta forma de dualism a devenit
cunoscuta ca dualism cartezian. Acest gen de dualism e reprezentat prin orice variatie a relatiei
dintre minte si materie, care sustine ca mintea si materia sunt sunt doua categorii ontologice
separate. Acest dualism presupune existenta a doua principii distincte de existenta in univers:
spirit si materie, suflet si corp.
Ideea centrala a dualismului cartezian e faptul ca mintea imateriala si corpul material,
desi sunt substante ontologice distincte, pot interactiona una cu alta. Evenimentele corporale pot
provoca evenimente mentale si vice-versa. Dar acest lucru duce la o problema majora a
dualismului cartezian: Cum e posibil ca mintea imateriala sa afecteze corpul material si viceversa?

Aceasta

problema

se

mai

numeste

si

problema

interactionarii.

Descartes a incercat sa ofere un raspuns viabil, el a sugerat ca spiritele animale (transmiterea

semnalelor nervoase se facea in opinia lui Descartes printr-un aer fin sau spirite)
interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale.
Glanda pineala e un organ localizat in centrul creierului, acest organ a avut un rol important in
filozofia lui Descartes. El il considera resedinta sufletului si locul in care se formeaza gandurile.
7

El considera corpul uman drept o masinarie, care functioneaza pe baza spiritelor animale ce sunt
inmagazinate in glanda pineala. In descrierea rolului glandei pineale, traseul urmat de spiritele
animale reprezinta o notiune cruciala.
Descartes considera ca nervii sunt tuburi umplute cu spiritele animale, acestea mai
contineau si un anumit numar de fibre ce strabateau corpul uman de la un capat la altul. Aceste
fibre erau legate de organele de simt, fiind puse in legatura cu creierul prin intermediul unor mici
valve aflate in peretii ventriculelor creierului. Atunci cand organele de simt erau stimulate, partile
lor componente erau puse in miscare. De aceea fibrele nervilor erau trase, provocand
inchiderea/deschiderea valvelor si eliberarea spiritelor animale, aceste spirite produceau o
imagine a stimulului senzorial pe suprafata glandei pineale.
In conceptia lui Descartes, sufletul rational, o entitate independenta de corp si care
interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale, ar putea fi sau nu constient, de
spiritele animale ce apar ca rezultat a rearanjarii spatiilor intrafibrilare. Cand aceasta
constientizare are loc apare o senzatie constienta corpul interactionand cu mintea. E valabil si
reversul medaliei, sufletul poate influenta si el transferul de spirite animale, deci si el poate
interactiona/afecta corpul.
Termenul de dualism cartezian e asociat uneori cu notiunea de interactiune cauzala
prin intermediul glandei pineale. Datorita faptului ca teoria carteziana era extrem de dificil de
aparat, unii dintre discipolii sai, cum ar fi Arnold Geulincx si Nicholas Malebranche, au propus o
explicatie diferita: Toate interactiunile minte-corp au loc prin intermediul lui Dumnezeu.
Conform acestor filozofi, starile normale a mintii si corpului reprezinta doar ocaziile in care
aceste interventii divine au avut loc, ci nu cauze reale. Descartes a ridicat problema relatiei dintre
minte si lume, punctul de pornire al filozofiei. Prin indicarea glandei pineale ca loc de origine al
contactului sufletului cu corpul, Descartes indica o alta problema, cea a relatiei minte-creiersistem nervos. In acelasi timp prin trasarea unei distinctii ontologice radicale intre corp, ca
materie extinsa, si minte, ca gand pur, Descartes, in cautarea certitudinii, a creeat in mod
paradoxal, un haos intelectual.
Conform filozofiei carteziene, mentalul nu poseda o extensie in spatiu, iar materialul nu
poate gandi. Dualismul substantial are o pozitie filozofica compatibila cu majoritatea teologiilor,
acestea afirma ca sufletele ocupa un taram independent de lumea fizica. Dualismul minte-corp
spune ca nici mintea si nici materia nu pot fi reduse una la alta, de aceea se opune
8

materialismului in general, in special celui reductiv. Acest dualism poate exista ca un dualism
substantial, care se bazeaza pe ideea ca mintea si corpul sunt compuse din substante distincte sau
ca dualism al proprietatilor, adica sunt compuse din aceeasi substamta, dar proprietatile mentale
si fizice sunt diferite din punct de vedere categorial si nu pot fi reduse una la cealalalta. Acesta e
dualismul care e numit de regula, dualism minte-corp. El e in contrast cu monismul filozofic,
care considera ca mintea si corpul sunt facute din aceeasi substanta.
Experiment mental
David Chalmers si-a imaginat un experiment inspirat de filmul The Matrix, in care dualismul
substantial

ar

putea

fi

adevarat.

Luati in considerare o simulare a unei lumi virtuale in care corpurile creaturilor sa fie controlate
de mintile lor, iar mintile sa fie externe simularii. Creaturile pot sa experimenteze si sa avanseze
in tehnologie la infinit, dar nu vor reusi niciodata sa afle sursa mintii lor, pentru simplul fapt ca
nu e localizata in universul observat de ei. Acest caz difera de o simulare in care mintile sunt
integrate in simulare. In acest caz, monismul substantei ar fi adevarat.
Tipuri de dualism minte-corp: se trateaza problema existentei in stransa legatura cu
mintea si corpul:

dualismul substantial, mintea si materia sunt doua substante diferite.

dualismul de proprietate, distinctia ontologica e evidentiata prin diferentele dintre

proprietatile materiei si mintii.

dualismul de predicat, ireductibilitatea predicatelor mentale fata de predicatele

fizice.

Dualismul de proprietate: acest tip de dualism spune ca distinctia ontologica e data de

diferentele dintre proprietatile mintii si a materiei, si ca constiinta e ireductibila ontologic, din
punct de vedere al neurobiologiei si a fizicii. Atunci cand materia se organizeaza in forma
corecta, apar proprietatile mentale. De aceea e o subcategorie a materialismului emergent. In
functie de tipul dualismului de proprietate, aceste stari mentale pot fi exclusiv non-fizice
(subiective), sau pot fi reduse cauzal la fizic (obiective). Doctrinele care se incadreaza in aceasta
categorie constituie un subiect de disputa. Exista versiuni diferite de dualism al proprietatii, iar
unele din ele cere o clasificare independenta.
Starile mentale ireductibile cauzal, acest tip de dualism al proprietatilor spune ca una sau
mai multe stari mentale sunt ireductibile la stari fizice, si care nu influenteaza starile fizice.
9

Epifenomenalismul (conceptie filozofica potrivit careia constiinta ar fi simplu epifenomen al

proceselor neurofiziologice) spune ca desi cauzele materiale dau nastere la senzatii, volitiuni,
idei, etc., aceste fenomene mentale se opresc la nivelul lor: sunt fundaturi cauzale. Acest lucru
e opus interactionalismului, in care cauzele mentale pot produce cauze materiale si vice-versa.
Stari mentale reductibile cauzal, cel de al doilea tip de dualism al proprietatilor spun ca
starile mentale sunt reductibile cauzal la stari fizice. John Searle, un aparator al unei forme
distincte de fizicalism numita naturalism biologic (teorie monista despre legatura dintre minte si
corp), are o teorie proprie. Searle spune ca desi starile mentale sunt ireductibile ontologic la
starile fizice, ele sunt reductibile cauzal.
Dualismul predicatului - Este un curent filozofic acceptat de majoritatea fizicalistilor
non-reductivi, ca Donald Davidson si Jerry Fodor, care sustin ca exista o singura categorie
ontologica a substantelor si proprietatilor substantelor (de regula fizica), predicatele folosite la
descrierea evenimentelor mentale nu pot fi descrise in termenii predicatelor fizice ale limbajului
natural. Daca caracterizam monismul predicatului ca fiind punctul de vedere al materialistilor
eliminativi (intelegerea normala a mintii e falsa si clasele de stari mentale in care majoritatea
cred, nu exista) care cred ca predicatele intentionale, gen crede, doreste, gandeste, simte, etc., vor
fi scoase din limbajul stiintific si cotidian, deoarece entitatile la care ne referim nu exista, atunci
dualismul

predicatului

va

fi

definit

ca

negare

acestei

pozitii.

Davidson e adeptul monismului anomaliei conform caruia nu exista legi psiho-fizice in relatia
minte-corp, legi care sa faca legatura intre evenimentele mentale si cele fizice. Dar evenimentele
mentale au o descriere fizica. Predicatele mentale sunt ireductibil diferite in caracterul lor
(rationale, holistice si necesare) fata de predicatele fizice (contingente, atomice si cauzale).
Abordari dualiste a cauzalitatii mentale

interactionismul reprezinta interactiunea cauzala a starilor mentale (credinte, dorinte, etc.)

cu starile fizice. Aceasta abordare e greu de validat prin argumentare logica sau dovezi
empirice. Face apel la experientele de zi cu zi, deoarece suntem inconjurati de
interactiuni similare, de exemplu un copil atinge o plita incinsa (eveniment fizic) care ii
produce durere (eveniment mental), ca mai apoi sa tipe si sa planga (eveniment fizic),
lucru care declanseaza o senzatie de teama si de protejare (eveniment mental) la parintii
sai si tot asa.

10

epifenomenalismul sustine ca toate evenimentele mentale sunt produse de un eveniment

fizic si nu au consecinte fizice. Evenimentul mental a deciziei de ridicare a pietrei (M) e
cauzat de declansarea unor neuroni specifici din creier (P). Cand mana si bratul ridica
piatra (E), acest lucru nu e cauzat de evenimentul mental precedent M, nici de catre M si
P la un loc, ci numai de catre P. Cauzele fizice, in principiu, sunt pot fi reduse la
principiile fizice fundamentale, de aceea cauzele mentale sunt eliminate folosind
explicatia reductionista. Daca P cauzeaza atat M cat si E, nu va exista o supradeterminare
in explicarea lui E.

paralelismul trateaza problema interactiunii dintre evenimentele mentale si cele fizice,

intr-un mod neobisnuit. Cea mai proeminenta abordare ii apartine lui Gottfried Wilhelm
von Leibniz. Acesta a recunoscut problemele sistemului cartezian de interactiune,
asemenea lui Malebranche.
Malebranche sustinea ca o baza fizica de interactiune intre material si imaterial, e
imposibila, de aceea si-a formulat propria doctrina a ocazionalismului, in care
interactiunea minte/materie avea locu prin interventia lui Dumnezeu. Ideea lui Leibniz, ca
Dumnezeu a creeat o armonie pre-stabilita, cu scopul de a face sa para ca evenimentele
fizice si mentale cauzeaza si sunt cauzate unele de catre altele. In realitate, cauzele
mentale au numai efecte mentale, iar cauzele fizice au numai efecte fizice. De aici si
numele de paralelism.

Ocazionalismul e o doctrina filozofica despre cauzalitate conform careia substantele

create nu pot fi cauze eficiente de evenimente. Toate evenimentele sunt provocate in mod
direct de catre Dumnezeu. Teoria spune ca iluzia unei cauzalitati eficiente intre
evenimentele mondane sunt efectul unei conjunctii constante a lui Dumnezeu, pentru ca
fiecare situatie in care cauza e prezenta va constitui o ocazie pentru aparitia efectului,
ca forma de expresie a puterii divine. Dar aceasta relatie ocazionala nu produce o
cauzalitate eficienta. Din acest punct de vedere, primul eveniment il face pe Dumnezeu sa
intervina si sa cauzeze cel de al doilea eveniment, cand de fapt Dumnezeu ar trebui sa
cauzeze primul eveniment, si tot El pe cel de al doilea, in tot acest timp fiind in
concordanta cu legile generale ale naturii.

11

fizicalismul non-reductiv e o teorie conform careia toate starile mentale sunt reduse, prin
cauzalitate, la starile fizice. Deci evenimentele mentale ne pot ghida spre cele fizice si
vice-versa.
Perspectiva dualist este aceea prin care Descartes a desprit mintea de trup. n Discurs

asupra metodei i, apoi, n Meditaii apare renumita fraz, [g]ndesc, deci exist, prin care se
sugereaz clar c gndirea i contiina gndirii sunt substraturile reale ale fiinei. Descartes
privea gndirea ca pe o entitate separat complet de corp, astfel c lucrul gnditor (res
cogitans) era separat de trupul negnditor (res extensa), ns aceast afirma ie nu este cu totul
diferit de cea a lui Augustin, [s]unt indus n eroare, deci exist. n Meditaii metafizice putem
spune c abordeaz subiectul Geniului ru care se aseamn sau care, cel puin, i gsete,
oarecum, sorgintea n afirmaia lui Augustin. ndoiala cartezian este un fel de pruden logic,
dac se poate vorbi astfel, un purgatoriu logic. De fapt, Ipoteza demonului, n ilustrarea lui
Descartes, ne arat c lucrurile pe care le putem cunoate pot fi puse sub semnul ntrebrii,
acestea avnd un caracter ndoielnic. ns ea a fost construit pentru a arta dependena fiinei
umane de divinitatea creatoare care poate s schimbe sau s transforme ordinea lucrurilor din
natur, i iluziile n cunoatere adevrat. Scopul cunoaterii este cunotina sigur i evident.
Operaiile care realizeaz acest scop sunt experiena i deducia. Prin experien se
nelege o operaie cognitiv bazat pe activitatea simurilor. Cunoaterea prin experien este
nesigur pentru c se reduce la caracterul empiric al simurilor. n schimb, prin deducie se
nelege o operaie de care individul se folosete atunci cnd polivalena fenomenelor ntrece
caracterul naturii umane. Ca orice persoan care acioneaz i reprezint intelectul, Descartes se
sprijin pe cunoaterea matematic pentru a pune bazele unei tiinte universale de tip matematic
(fr a o identifica cu matematica), iar rezultatul formal al revelaiei obinut din aceasta va
fi Ideea . Un prim rezultat al meditaiei carteziene const n faptul c aceasta presupune o
revelaie a gndirii care se gndete pe sine. ns, terminologic, ideile la Descartes pot fi vzute
n dou feluri: idei intuitive i idei speculative. n cazul ideilor speculative, exist anumite
raporturi care stabilesc genul participrii sau al amestecului. n acest caz, se regsete i ideea de
gndire care se mpletete sau se identific cu ideea de fiin. Fiina uman ocup un loc n
spaiu, acesta este un atribut primit de la corp. Faptul c fiina uman se hrnete, se mic, simte
etc. este un atribut ce se reflect prin unirea corpului cu sufletul. n schimb, fiina uman care
gndete, cuget sau concepe, poate face aceste lucruri pentru c aceste atribute aparin numai
12

sufletului. Astfel, Descartes determin atributul ce exprim esena sufletului, iar atributul este
gndirea. Dac gndirea are un caracter ineluctabil, atunci existena acestui atribut implic
existena sufletului. n aceeai ordine de idei, dac Eul este nelat, nseamn c exist. Ca
subiect gnditor, se nelege c Eul are diferite funcii (ndoiala, simurile), c ocup un loc n
spaiu i n timp. n schimb, prin obiect negnditor (plant, animal), se nelege acel lucru de care
suntem contieni c exist, c are un corp, c ocup un loc n spaiu, ns doar omul este, el
are fiin sau fiineaz, cci numai el gndete. ns ceea ce remarc Damasio este separarea
abisal dintre corp i minte, dintre substana corpului, msurabil, avnd dimensiune, acionat
mecanic, divizibil la infinit, pe de o parte, i substana minii, nemsurabil, fr dimensiune,
imposibil de acionat mecanic, indivizibil, pe de alta parte, sugerarea faptului c raiunea,
judecata moral i suferina provocat de durerea fizic sau exaltarea emoional ar putea exista
separat de corp., altfel spus, separarea aciunilor minii de structura organismului biologic.
Damasio respinge aceast limitare; el susine c mintea este direct legat de activitatea
creierului, iar formularea cartezian i pare incomplet n plan uman: Probabil c cel mai
important lucru pe care l putem face ca fiine umane, n fiecare zi din viaa noastr, este s ne
reamintim nou i s reamintim celorlali complexitatea, fragilitatea, finitudinea i unicitatea
noastr[3]. A avea o imagine complet n ceea ce privete nelegerea profund a min ii omeneti
nseamn s avem n vedere o integrare care s se raporteze la ntregul organism care
interacioneaz fizic cu mediul social, i nu s vedem mintea ca un cogito nonfizic situat n
afara organismului uman. Analiza prezentat de Damasio * la nceputul lucrrii sale sprijin, n
bun parte, ipotezele pe care le formuleaz atunci cnd abordeaz problema cartezian. De fapt,
Damasio ncearc s sublinieze ideea de organism uman i relaia dintre sentimente i raiune i
ajunge la concluzia c raiunea se poate ntemeia pe emoii i sentimente, astfel c, pentru el,
raiunea pur nu exist fr celelalte funcii ale creierului i, implicit, ale corpului. Exist
contemporani care l critic pe Descartes, (Regius, Gassendi, Arnauld, Prinesa Elisabetha.)
principala obiecie fiind uniunea minte-corp, ns noi ne vom ndrepta atenia asupra obieciilor
aduse de Hobbes. Una din semnificaiile care au intrat n vizorul lui Thomas Hobbes, ale
lui Cogito, ergo sum, este modul n care gndirea, ca atribut esenial, implic cu necesitate
existena lucrului care gndete. Astfel c existena este strns legat de gndire, deoarece
gndirea, fcnd abstracie de corporalitate, se reflect pe sine i se contempl ca atare.
Prin Cogito, ergo sum nu se nelege existena omului, ci numai existena gndirii ca nchipuire a
13

realitii. Hobbes crede c modurile de gndire nu reflect esena sufletului: eu sunt gnditor,
deci, eu sunt gndire sau, mai bine, eu sunt inteligent, deci, eu sunt inteligen. Cci n acelai fel
eu a putea s spun: eu m plimb, deci, eu sunt plimbare . Descartes, n rspunsul su, se
preocup mai mult de precizarea termenilor pe care-i folosete, dect de stabilirea profund a
raportului dintre suflet ca substan i ideile ca moduri ale substanei. Descartes credea despre
glanda pineal c ar fi un sediu mai potrivit pentru ceea ce ne guverneaz, pe motiv c este una
dintre puinele structuri nepereche ale creierului.
ntr-o oarecare msur, Descartes apare ca fiind un continuator al tradiiei scolastice, iar
n construcia sa l introduce pe Dumnezeu care ne ndrum prin voina sa ctre o cunoatere a
lucrurilor clare i distincte. n Principiile filosofiei, autorul arat clar ce nelege prin cuvntul a
gndi tot ceea ce se petrece n noi n aa fel nct intuim aceasta nemijlocit prin noi n ine;
iat de ce nu numai a nelege, a vrea, a imagina, ci i a simi este acelai lucru, aici, cu a gndi.
Mai departe, Daniel C. Dennett** analizeaz expunerea lui Rene Descartes i ajunge la
concluzia c nu exist niciun mediu misterios, ne-fizic al min ii i, n niciun caz, acesta nu este
glanda pineal care se afl n centrul creierului. n zilele noastre aproape niciun cercettor al
minii nu mai crede c exist un astfel de mediu non-fizic. Motivul pentru care min ile depind de
compoziia chimic a mecanismelor sau a mediilor lor este c, pentru a realiza ceea ce trebuie s
proiecteze, aceste tipuri de mecanisme trebuie s fie alctuite i vzute ca realitate bio-istoric
(substane compatibile cu corpurile preexistente pe care le controleaz). Aceste substane sau
aa-zisa lor natur intrinsec prind semnificaie doar atunci cnd funcioneaz ca pari ale unor
sisteme funcionale. Faptul c sistemul nervos nu este un sistem izolat i faptul c acioneaz i
convertete n aproape orice situaie ne oblig s vedem funciile prilor componente ntr-un
anume mod mai complex i, n acelai timp, mai realist. Nu pot fi desprit de corpul meu,
separat n mod clar de el cum au presupus adesea filosofii. Corpul meu conine tot atta din
mine, din valorile, talentele, amintirile i aptitudinile care fac s fiu ceea ce sunt, ca i sistemul
meu nervos. Dennett ne arat motenirea celebrului dualism care se extinde dincolo de mediul
academic i se poate regsi n gndirea de zi cu zi: [a]ceti atlei sunt pregtii att mental ct i
fizic, i [c]orpul i este sntos, totul se petrece n mintea ta, iar, n continuare, el puncteaz
c i printre cei care au combtut viziunea lui Descartes exist o anumit tendin de a vedea i
de a trata, n acelai timp, mintea ca ef al corpului. Dac acceptm acest mod de gndire,
ignorm faptul c i creierul (mintea) este un organ ca oricare altul, iar func iile sale nu le vom
14

putea nelege dac l tratm ca fiind ef al unei structuri mult mai complexe din care face parte
i el, iar, n acest fel, mintea trebuie vzut ca servitor.
Descartes, dei ncearc s aib o imagine ct mai cuprinzatoare i ct mai profund a
naturii umane, nu reuete s fac dect opusul. Chiar dac ncearc s se aproprie de Dumnezeu,
punnd la ndoial adevrurile matematice, formulnd tot felul de asumpii care s i sprijine
construcia filosofic, eueaz. Descartes se limiteaz, uit s se raporteze la ntregul organism
uman i s vad c mediul social afecteaz direct omul. El ncearc, de fapt, s ofere, prin
aceast concepie a sa, viaa omului dup moarte. ns nu trebuie uitat faptul c Descartes a avut
foarte multe realizri pe plan matematic, n 1631 inventnd geometria algebric. Chiar dac face
acest lucru, probabil c el confund regulile utile matematicii cu regulile ce ar putea reflecta
viaa uman.
n acest joc creat de Descartes, ecuaia gndirii nu admite o mulime infinit de soluii;
ceea ce, n mod paradoxal, l-a ajutat o via ntreag, acum l foreaz s gseasc o solu ie
banal. ndoiala metodic poate fi vzut ca o situaie dureroas prin care omul ncearc s
gsesc acel punct de plecare, acel loc stabil i sigur, n urma cruia ar putea ajunge la primul
adevr.
n mod clar, toate aceste instrumente leag gndirea i o limiteaz prin nsi natura lor,
aceea de rigurozitate metodic. i, s fim serioi, omul scap rigiditii. De multe ori ne lasm
condui de ceva infim, neclar, abscons i, totui, o facem doar pentru a parcurge un drum. De
multe ori ne pierdem n sine i cutm rspunsuri care nu pot fi date. Dar, totui, o facem!

15

Suprematia emotiilor asupra ratiunii: am putea sa ne vindecam depresia sau anxietatea fara
medicamente? Ar putea fi de ajuns cateva miscari oculare pentru a ne simti psihic mai bine?
Corpul, ca mijloc de actiune asupra psihicului, a revenit la moda printre terapeuti. Si atunci
creierul? Un organ ca oricare altul. Gata cu inteligenta pura a computerelor, cu care s-a presupus
ca seamana acest organ. Fara trupul si mediul care l-au modelat, creierul n-ar fi nimic. Cei mai
multi adepti ai noului curent sunt neurobiologi.
Potrivit lor, spiritul nu se poate emancipa de trup. "Nu creierul se afla la originea actiunilor
noastre, ci cunoasterea - ansamblul proceselor mentale care ne permit sa gandim, sa ne
amintim de lume", spune Marc Jeannerod, de la Institutul de Stiinte Cognitive din Lyon.
Majoritatea teoriilor de acest fel conduc spre rezultatele obtinute de celebrul neuropsihiatru
Antonio Damasio si fac apel la lucrarea sa majora Eroarea lui Descartes.
Damasio afirma ca gandurile noastre sunt orientate de emotiile pe care le traim. Mai
exact, de ceea ce el a numit "insemne somatice". In acord cu experiente traite sau imaginate, noi
am codifica, in retele neuronale, stereotipuri, "modele de stari corporale". Vederea unui jandarm
va solicita marca somatica alocata experientei deja traite sau doar fictive sa se activeze. In acel
moment, se vor excita automat diferite regiuni cerebrale, precum amigdalele sau anumiti centri
hipotalamici.
Damasio vs Descartes: rezultatul: o accelerare a ritmului cardiac si un sentiment de
vinovatie, o conduita specifica fata de omul in uniforma. Precablaj innascut Dupa Antonio
Damasio, chiar si o intrebare cu multiple variante de raspuns, pusa la un examen, activeaza
insemnele somatice: raspunsul corect e identificat cu ajutorul emotiilor ce se declanseaza la
vederea fiecarui raspuns propus. Aceste insemne sunt rezultatul unui "precablaj innascut", fruct a
milioane de ani de evolutie. "Semnele somatice rezulta din activitatea cortexului orbitofrontal",
precizeaza Olivier Koenig, profesor la Universitatea din Lyon. Spre aceasta regiune converg
semnale din arii cerebrale incarcate cu informatie senzoriala. Asta explica de ce lezarea regiunii
respective altereaza comportamentul. Cel mai faimos caz este acela al lui Phineas Gage din
Vermont, SUA, al carui craniu a fost strapuns de o bara. Rana l-a transformat pe seriosul si respectuosul Gage intr-un monstru neobrazat, incapabil sa ia cea mai neinsemnata decizie. In ce
consta eroarea lui Descartes? Conform lui Damasio, Descartes se insela luand in considerare
existenta naturala a unui suflet.

16

Damasio spune contrariul: alterarea procesarii emotiilor schimba personalitatea si

capacitatea de a rationa. Suprematia emotiilor asupra ratiunii este un fenomen binecunoscut de milenii la oameni, de cateva decenii la animale. Sa luam cazul sobolanilor. Cand regiunile
implicate in activarea sentimentului de frica, precum amigdalele, sunt supraexcitate, cortexul
frontal al animalului se blocheaza. Anglo-saxonii numesc acest fenomen flooding - o inundatie
emotionala ce impiedica actiunile planificate. Cat priveste alegerile irationale dictate de afect,
nimeni nu le-a negat vreodata existenta. Emotia si empatia pot conduce la alegeri perfect
irationale.
Trei creiere intr-unul singur - imensa diversitate a functiilor exercitate de creier i-a
adus pe unii neurofiziologi in situatia de a nega unicitatea acestuia. Cel mai cunoscut exemplu
este cel al creierului triunic, al lui Paul MacLean. Neurofiziologul vorbeste despre trei tipuri
distincte de creier, aparute unul dupa celalalt in cursul evolutiei: la baza se afla creierul reptilian,
insarcinat cu reglarea functiilor fiziologice primare si cu unele conduite primitive, imediat
deasupra se gaseste creierul paleomamifer, reprezentat de sistemul limbic, considerat centru al
emotiilor, iar peste amandoua se afla cortexul neomamifer, sediu al functiilor complexe ale
gandirii. Cercetarile recente tind sa demonteze aceasta teorie, deoarece este dovedit ca absolut
toate regiunile cerebrale sunt interconectate, fapt ce duce la imposibilitatea negarii caracterului
unitar a ceea ce pare a fi (si chiar este) un singur organ.

17