Sunteți pe pagina 1din 7

CONFLICTELE SOCIALE

1. Teorii sociologice referitoare la conflict


Din punct de vedere sociologic, conflictul reprezint o opoziie deschis, o lupt ntre
indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comuniti, state cu interese economice, politice,
religioase, etnice, rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra
interaciunii sociale.Din definiie rezult faptul c atta vreme ct puterea se exercit
asupra unui adversar extern sau intern, n acest din urm caz mpotriva unei organizaii,
grupri, clase etc. exist i posibilitatea conflictului.
Definiia sugereaz, de asemenea, i posibilele cauze:

inegaliti i discriminri sociale, rasiale, economice etc;

incapacitatea prilor de a ajunge la un compromis acceptat de ambele

pri;

acces prin competiie la posibiliti crescute;

dorina de dominare, putere, prestigiu.

Un fenomen att de prezent n orice societate a intrat relativ repede n atenia


sociologiei, teoriile elaborate ncercnd s explice:

cauzele poteniale i manifeste ale conflictului;

cile de evoluie i posibilitile de soluionare;

efectele directe i indirecte, funciile i disfunciile sale n procesul de

desfurare a vieii sociale i n schimbarea social

tipurile de conflict i aria lor de cuprindere;

instituionalizarea conflictului;

managementul conflictului, procesele de negociere i atingerea pcii

sociale, meninerea ordinii sociale n ciuda marilor inegaliti dintre pri


i a deosebirilor de interese etc.

2. Tipuri de conflicte. Etapele conflictelor


a) Exist o tipologie divers a conflictelor, tipuri ce urmeaz a fi analizate ulterior:
conflictul dintre clasele sociale, conflictele industriale, revoluiile, micrile sociale
ce adopt confruntarea etc.
b) Dinamica manifestrilor conflictuale este divers. Un model complet al
desfurrii conflictului cuprinde cinci etape:
1. dezacordul;
2. confruntarea
3. escaladarea
4. de-escaladarea;
5. rezolvarea (Forsyth).
Dezacordul debuteaz prin simple nenelegeri, diferenierea indivizilor sau
grupurilor prin modul lor de a fi i a gndi (uneori pot fi i pseudo-nenelegeri),
divergene minore, nesemnificative pentru interaciunea social, de grup, dar care,
necontrolate la timp, pot evolua n conflicte reale.
Confruntarea adncete diferenele dintre indivizi, grupuri, clase etc.,
acestea fiind percepute de ctre pri ca importante pentru interaciunea de grup, ca
ameninnd unitatea grupului; n aceast faz fiecare parte i susine poziia sa,
accentund-o pe baza unei ideologii justificative (se intensific angajarea prilor
pe linia dezacordului iniial; fiecare parte subliniind erorile din gndirea celeilalte;
este faza n care fiecare parte se convinge pe ea nsi c trebuie s conving
adversarul s-i schimbe prerea, s renune la poziia lui, acceptnd argumentele
sale; aciunea de persuasiune devine exagerat, poate degenera n aciuni de for,
de coerciie, cu efect de boomerang asupra prilor; expresia emoional domin
asupra argumentelor logice; rata comunicrii n grup scade; sunt antrenate
mecanisme psihologice i interpersonale ale luptei care duc la stress crescut,
atmosfer tensionat, frustrri succesive ce antreneaz n lan ostiliti, forme de
violen, agresivitate n limbaj (vezi celebra ipotez frustrare/ agresiune); lipsa de
ncredere crete; apare necesitatea unei soluii.

Escaladarea conflictului distruge normele reciprocitii pozitive,


nlocuindu-le cu unele de tip negativ (Schlenker, Goldman, 1978) care susin un
comportament concurenial exagerat; tensiunile i ostilitile din grup sunt scpate
de sub control; reacia de autoaprare a fiecrei pri strnete violene fizice i
simbolice, agresivitate maxim; n aceast etap conflictul atinge punctul
culminant, de vrf care poate distruge total interaciunea de grup, ajungnd
uneori chiar pn la distrugerea fizic a prilor
De-escaladarea i rezolvarea conflictului presupun orientarea spre soluie
raionale, spre intervenii legale de tip instituional, prin negocieri i compromisuri
treptate, prin stimularea posibilitilor de comunicare deschis ntre pri, prin
captarea bunvoinei prii adverse, prin apariia celei de a treia pri n calitate
de mediator, moderator, facilitator, diplomat, sftuitor, contientizator, judector,
expert etc. (Pruitt), toate avnd ca scop integrativ, de refacere a interaciunii sociale
normale. Pentru a avea reuit n timp i eficien n procesul interaciunii sociale,
de grup, compromisul final cerut de rezolvarea conflictului nu trebuie s fie privit
de nici una din pri ca un semn al slbiciunii sale, nu trebuie s fie speculat n
procesul concilierii de nici o parte, ci apreciat prin funcia lui pozitiv-integrativ
pentru unitatea i pacea social. Incapacitatea adoptrii unor soluii constructive,
mutual acceptate duce fie la dezagregarea sistemului, fie la generarea unui echilibru
precar i provizoriu, fundat de for.
3. Tehnici de rezolvare a conflictelor
Conflictele necesita existenta unei relatii de tip interdependenta, de aceea este
posibil ca acel gen de conflicte sa fie solutionate prin restructurarea conexiunilor
comune grupurilor aflate in conflict. O modalitate este aceea de a configura si
dezvolta obiective noi, cu scopul de a obliga grupurile aflate in conflict sa lucreze
impreuna. Alte tehnici vizeaza clarificarea unor aspecte ierarhice, separarea
resurselor comune etc..
AGRESIVITATE (fermitate, necooperare) - reprezinta o tehnica ce presupune
incercarea de a domina celelalte grupuri si de a impune conceptul de grup
conducator al celorlalte grupuri.

ACCEPTARE (lipsa de fermitate, cooperare) - reprezinta tehnica prin care li se


permite si celorlalte grupuri sa-si satisfaca propriile doleante.
NEUTRALITATEA (lipsa de fermitate si de cooperare) - presupune situarea in
afara conflictului si refuzul de a avea un rol activ in rezolvarea acestuia.
COLABORAREA (fermitate, cooperare) - reprezinta tehnica ce presupune
rezolvarea tuturor doleantelor prin lucrul impreuna si gasirea unor solutii optime
din care toata lumea are de cistigat.
COMPROMISUL - reprezinta cautarea satisfactiei partiale prin schimb la nivelul
tuturor grupurilor.
Conflictele trebuie intelese si rezolvate, ele fiind uneori chiar constructive pentru
evolutia relatiilor in cadrul organizatiei sau a relatiilor interumane.Multe conflicte
se rezolva prin comunicarea deschisa intre opozanti. Conflictul este considerat
chiar necesar, pornind de la ipoteza ca un grup pasnic, armonios si cooperant risca
sa devina static, apatic si sa nu mai raspunda stimulilor schimbarii. Putem admite
existenta unor conflicte pozitive functionale si conflicte negative disfunctionale.
Conflictul functional este acel tip de conflict care incurajeaza comunicarea si este
benefic indivizilor sau grupului pentru discutarea problemelor, ce determina
membrii grupului sau ai organizatiei sa fie mai constienti de problemele interne si
sa caute solutii de rezolvare a acestora.
Conflictul intareste relatiile intergrupale si motiveaza grupul in adoptarea unor
solutii constructive care sa salveze coeziunea grupului in fata unor amenintari din
exterior. Prin evidentierea motivelor frustrarilor, a nemultumirilor sau a lipsei de
comunicare, se promoveaza constiinta de sine a grupului si se cauta solutii de
acomodare cu valorile generale ale organizatiei.Conflictul stimuleaza si evolutia
personala.La nivel individual, conflictul stimuleaza autocunoasterea si capacitatea
de intelegere si acceptare a resorturilor motivationale ale celorlalti, dezvoltand
spiritul de toleranta.Caile de solutionare a conflictului ajuta membrii grupului sa
cunoasca mai bine complexitatea relatiilor intergrupale si sa gaseasca solutii
creative si stimulative in conformitate cu interesele grupului.Cautarea mijloacelor

de solutionare a conflictului poate duce la schimbari pozitive sau la perceperea


laturii pozitive a unei situatii vazuta pana atunci ca fiind numai negativa.
Conflict de tip disfunctional, neconstructiv pentru grup si dificil de gestionat.
Acesta apare in contextul unor procese competitive, rezultate din obiective diferite
ale indivizilor care compun grupul si divergente unele fata de altele, care nu se pot
compatibiliza prin comunicare deschisa. In acest caz, la baza conflictului se afla o
perceptie gresita si partinitoare asupra unor persoane, situatie in care membriii
grupului se impart in tabere unde prevaleaza stereotipurile si prejudecatile.Alti
factori care pot duce la aparitia unor conflicte disfunctionale sunt tratarea
diferentiata a unor persoane din grup sau, din contra, persecutarea altora, ceea ce
conduce la cresterea gradului de subiectivitate in comunicare si induce un climat de
munca negativ in care se intaresc frustrarile si nemultumirile, lipsa de comunicare,
fiecare dintre parti avand tendinta, in absenta unui climat de deschidere, de a atribui
valori si intentii negative partii adverse.Escaladarea conflictului, care face ca
fiecare parte antrenata in conflict sa doreasca sa obtina victoria cu orice pret, chiar
cu pretul autodistrugerii, pune in pericol atat grupul, cat si structura din care face
parte. In organizatii, escaladarea unui conflict aduce atingere, de cele mai multe ori,
imaginii organizatiei in ansamblu.
4. Moduri de abordare a conflictelor
Se pot contura mai multe moduri de abordare a conflictului:
Retragerea combina preocuparea slaba atat pentru succesul organizatiei cat si
pentru relatiile cu subordonatii. Retragerea din conflict se poate face prin
schimbarea subiectului, ignorarea unor afirmatii, 'impingerea' responsabilitatilor in
alta parte, amanarea deciziei (in speranta ca problema conflictuala va disparea de la
sine
Aplanarea se caracterizeaza prin aceea ca se incearca a se aborda conflictul . Se
supraevalueaza valoarea mentinerii si se subevalueaza importanta atingerii
obiectivelor. Aplanarea genereaza un camuflaj care poate disparea oricand; ea poate

genera bariere pentru progres. Aplanarea conflictului poate fi insa utila atunci cand
problema este lipsita de importanta sau cand, oricum, cei implicati nu vor putea
cadea de acord.
Fortarea

este o abordare a conflictului folosita pentru a realiza cu orice pret

obiectivele ,fara a lua in considerare parerea sau acordul celorlalti, nevoile si


sentimentele lor. Forta poate rezolva disputa pentru moment, dar, pe termen lung
pot apare conflicte si mai grave.
Compromisul se afla undeva intre abordarea prin 'fortare' si prin 'aplanare' si consta
in rezolvarea problemelor conflictuale prin concesii reciproce, ambele parti
obtinand oarecare satisfactie. Se foloseste adeseori in negocieri.
Confruntarea este o abordare constructiva a conflictului, deoarece, luand in
considerare atat nevoia de productivitate, cat si aceea de relatii de cooperare, este
singura care poate conduce la rezolvarea lui definitiva.Abordarea pozitiva a
conflictelor genereaza o serie de sentimente pozitive: sentimentul desfasurarii
normale a evenimentelor, confort psihic, voie buna, vitalitate, deschidere, eficienta,
sentimentul fortei, usurare, senzatia succesului, senzatia dezvoltarii, placerea
muncii in echipa, relaxare, etc.
Negocierea este, in esenta, o modalitate de a rezolva un conflict sau o divergenta de
interese prin intermediul comunicarii. Negocierea este procedura care nu poate lipsi
din arsenalul metodelor de rezolvare efectiva dar si onorabila a situatiilor
conflictuale, inerente conducerii organizatiei scolare.
Frecventa conflictelor scade cu varsta, dar durata lor se prelungeste, conflictele cu
partenerii obisnuiti sunt mai numeroase dacat cu partenerii ocazionali; cu cat
mobilurile disputelor sunt obiecte personale cu atat conflictele sunt mai violente, la
baieti conflictele sunt mai dese decat la fete.Aceste aspecte necesita interventia
dirigintelui, actiunea preventiva pentru a evita situatii prin care repetarea poate
stimula anumite trasaturi caracteriale negative: egoism, lipsa de sensibilitate,
agresivitate.

MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA


UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Facultatea tiine Economice
Catedra Contabilitate

Referat
Tema :Conflictele

Sociale

Profesor: Bucanu Olesea


Elaborat de:Eni Olga, gr. CON1204

Chiinu, 2012