Sunteți pe pagina 1din 58

Cuprins

Introducere
Capitolul 1. Consideraţii generale.
1.1 Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.
1.2 Principalele probleme care trebuie clarificate la cercetarea furturilor
săvîrşite prin pătrundere.
Capitolul 2. Aportul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice în
cadrul efectuării unor acţiuni de cercetare a furturilor savîrşite prin
pătrundere.
2.1 Folosirea mijloacelor tehnice în procesul cercetării la faţa locului a
furturilor savîrşite prin pătrundire.
2.2 Aplicarea mijloacelor tehnice în cadrul efectuării altor acţiuni de urmarire
penală la cercetarea furturilor savîrşite prin pătrundere.
2.3 Rolul mijloacelor tehnice în efectuarea expertizelor criminalistice dispuse
în procesul cercetării furturilor.
2.4 Contribuţia mijloacelor tehnice criminalistice în activitatea de prevenire a
furturilor.
Încheiere
Bibliografie

Introducere.
Relaţiile de proprietate sunt cunoscute pe bună dreptate, drept cele mai
importante relaţii economice materiale. Constituţia Republicii Moldova
reglamentează dreptul la proprietate, ocroteşte relaţiile de proprietate, defineşte
drepturile şi obligaţiile participanţilor la aceste raporturi.
Dreptul la proprietate poate să apară în urma unor activităţi fireşti, legale prin
cumpărarea unor bunuri, moştenirea acestora, în urma respectării şi îndeplinirii
condiţiilor unor contracte, dar pot aparea şi în urma unor acţiuni ilicite ca
sustragerea anumitor bunuri, neexecutarea clauzelor unor contracte etc.
În perioada de tranziţie la economia de piaţa, transformările în toate sferele
societăţii s-au manifestat prin înrrăutăţirea nivelului de trai al oamenilor.
Salariile şi pensiile mizere, somajul, lipsa surselor de existenţă au sporit
săvîrşirea furturilor proprietăţii de orice formă.
Analiza dinamicii săvîrşirii infracţiunilor de furt ne arată, că furturile săvîrşite
prin pătrundere prevalează şi constituie aproximativ 75% din numarul total de
infracţiuni.
Pericolul social sporit, al acestei categorii de infracţiuni, este determinat de
faptul că, pentru a comite infracţiunea, faptuitorul depune anumite eforturi,
pentru a depăşi obstacole, folosind cu ingeniozitate instrumente şi mecanizme
sofisticate.
Pentru descoperirea acestor infracţiuni organele de cercetare penală trebuie să
recurgă la aplicarea diverselor mijloace tehnico-ştiinţifice criminalistice de către
colaboratori cu o temeinică pregatire în scopul descoperirii şi atragerii la
raspundere penală a infractorilor cu repararea prejudiciului material pricinuit
părţilor vătămate.
Cunoscînd starea deplorabilă în activitatea de descoperire a acestor
infracţiuni am început să caut direcţiile de îmbunătaţire a situaţiei.
Una din căile corecte în activitatea organelor de cercetare penală este
utilizarea profesionistă a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Acest
subiect a fost ales ca temă a tezei de licenţa. Fiind desfaşurat în două capitole
am încercat să dau o caracteristică generală a mijloacelor tehznico-ştiinţifice.
Am conturat principalele probleme care trebuie clarificate la cercetare furturilor
săvîrşite prin pătrundere.
În capitolul doi al tezei am descris rolul, metodele şi procedeele principale de
folosire a mijloacelor tehnice, în cadrul efectuării principalelor acţiuni
procesuale în cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere.
Studierea unor lucrări ştiinţifice al autorilor ruşi, romîni şi celor din ţările
Europei Occidentale, analiza practicii judiciare actuale ne oferă exemple
concrete că neglijarea sau folosirea incorectă a tehnicii criminalistice ne
depărtează de momentele aflării adevărului, identificarea şi tragerea la
răspundere penală a faptuitorului.
Coloborarea cu lucrătorii practici din M.A.I. ne-au permis să facem o
caracteristică a dinamicii acestor infracţiuni, am obţinut posibilitatea de ilustra
teza cu imagini ale tehnicii de ultimă oră utilizată în activitatea de investigaţie a
infracţiunilor.

Capitolul 1. Consideraţii generale.


1.1Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice.

Cuvîntul tehnica provine de la cuvîntul greacesc " tehne " – meşteşugărie.


Prin noţiunea de " tehnică " se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite
de om în activitatea sa făuritoare. Reflectînd în forma materializată experienţa
umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul
dintre factorii determinaţi ai progresului social.
Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al
acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos
toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica
criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor
naturale în justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării
activităţii de urmarire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în
cautarea urmelor infracţiunelor săvîrşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la
aplicarea intensă, în direct sau adaptîndu-le la specificul activităţii judiciare, a
celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Actul de justiţie în
actualele condiţii, impune folosirea pe scară din ce în ce mai largă, a celor mai
avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, în activitatea de prevenire şi
combatere a infracţiunelor, precum şi largirea posibilităţilor de cercetare ale
laboratoarelor criminalistice care influenţează pozitiv eficienţa activităţii
organelor judiciare, servind aflării adevărului în procesul judiciar1.
Potrivit atribuţiilor ce îi revin, fie în calitate de organ de urmărire penală, fie
în calitate de magistrat sau de apărator, orice jurist trebuie să fie bine pregătit în
următoarele direcţii:
a. Să aplice direct mijloacele tehnico criminalistice sau cu sprijinul
specialiştilor;
b. Să vegheze la corectitudinea folosirii metodelor ştiinţifice de investigare a
faptelor penale;

1
Dicţionar de criminalistică,-Bucureşti, 1984, p. 127.
c. Să aprecieze şi să valorifice în deplină cunoştinţă de cauză rezultatele
expertizelor criminalistice în procesul judiciar.
În prezent, nu se mai poate nega faptul că fiecare subiect oficial chemat să
participe la realizarea actului de justiţie trebuie să fie mai mult decît avizat
asupra metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispune
Criminalistica, cît şi asupra posibilităţilor reale ale acesteia clarificare a
împrejurărilor în care a fost săvîrşită o infracţiune, precum şi de identificare
a subiecţilor faptei penale1.
Preocupările ulterioare au adus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a
proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor
criminalistice.
Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific
de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii
de urmarire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii,
examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în
procesul judiciar, în scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunelor2.
Vorbind despre clasificarea mijlocelor tehnico-ştiinţifice putem spune că
mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi
clasificate după mai multe criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim
mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor – aparate,
dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională –
fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare
a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare – instrumente, rechizite
pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc1 Fără a pune la
îndoială însemnatatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai
rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după
scopul preconizat prin folosirea lor2. Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-
ştiinţifice în discuţie se împart în trei categorii:
1
Paul L. Kirk, Crime investigation, Physical Evidence and the Police Laborathory. Interscience.-New York:
1995, p. 5.
2
Селиванов А.Н, Советская криминалистика,- Москва, 1982, p. 61.
1
Гончаренко В. Н. Научно-технические средства в следственной практике,-Киев, 1984, p. 14.
2
Mircea I., Criminalistica,-Iaşi, 1992, p. 14.
1. de prevenire a faptelor ilicite;
2. folosite în activitatea de urmarire penală în vederea descoperirii, fixării şi
ridicării probelor;
3. ale expertizei criminalistice.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a faptelor ilicite se împart în
două categotii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub
denumirea de capcane criminalistice.3
Cele din prima categorie sunt predestinate să impiedice săvîrşirea unor
acţiuni ( deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea
mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie ) semnalizînd
tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregestreze acţiunile
săvîrşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa
locului.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în activitatea de urmărire penală în
vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor, sunt cuprinse în truse
criminalistice portative, complete speciale şi laboratoarele criminalistice
mobile.
Trusele portabile se împart în universale, destinate cercetării la faţa
locului şi efectuării altor acţiuni procesuale, în speceal, a percheziţiei,
prezentării pentru recunoaştere, experimentului judiciar; şi specializate
pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte.
Mijloacele tehnice şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice
portabile sunt întroduse în valize, asigurîndu-le comoditatea necesară în
explotare( vezi anexa 2; 3 ).
Trusele universale, fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice
efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor, includ diverse instrumente,
utilaje şi materiale dintre care putem menţiona:
1. Mijloace de iluminare. Mijloace de iluminare artificială sunt aplicate în
cautarea urmelor latente, precum şi pentru efectuarea diferitelor
reproduceri fotografice. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă

3
Suciu C., Criminalistica,-Bucureşti, 1972, p.191.
cu lumina concentrată, surse de iluminare fotografică ( blitz ),
dispozitive cu radiaţii ultraviolete.
2. Instrumente de măsurare. Dimensiunile liniare, unghiulare şi de volum
constitue caracteristici de o deosebită valoare criminalistică a obiectelor
– probe materiale ale infracţiunii. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de
probă reclamă efectuarea unui şir de masurări exacte.
Trusele criminalistice sunt dotate cu o ruletă metalică, un distanţier, un
raportor şi o riglă gradată.
3. Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse, care constau dintr-un
dispozitiv de pătrundere la adîncime în sol, detector magnetic şi metalic.
4. Mijloacele tehnice şi materialile pentru revelarea, ridicarea şi
conservarea urmelor şi a obiectelor ce constituie probe materiale:
a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea, fiăarea şi ridicarea
amprentelor digitale: lupă, pensulă, pulverizator cu aburi de iod,
pulverizator cu substanţe pulverente, pelicule adezive
(dacteloscopice);
b) Dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a
cadavrelor: rulou din cauciuc, placă de înşirare a vopselei, lingură
necesară ampretării cadavrelor, un tub cu vopsea tipografică, mănuşi
de cauciuc;
c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adîncime şi de copiere a
celor de suprafaţă: un vas de masă plastică în care se pregăteşte
soluţia de ghips, şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de
ghips, pensetă pentru înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de
picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport, substanţe
polimerice, vase mici de masă plastică, lopăţică, bisturiu.
5. Instrumentar auxiliar general şi materialile de ambalare, spre
exemplu, briceag universal, cleşte, trusă de şurubelniţe, diamant de
tăiat sticlă, diverse containere de masă plastică sau polietilenă.
În trusa criminalistică mai este compartamentul necesar executării
desenelor şi schiţei locului faptei, conţinînd riglă gradată, busola, hîrtie
milimetrică, hîrtie de calc, diverse creione colorate, şablon tip pentru
lucrul pe hartă etc.
Pentru descoperirea furturilor există trusă specializată pentru
marcarea unor obiecte cu substanţe fluoriscente sau chimice. Frecvent,
se foloseşte în descoperirea furturilor, cum ar fi, de exemplu,
contactorilor de argint de la diverse instalaţii electrice, ori al altor piese
de valoare. Trusa mai conţine, în afară flacoanelor cu substanţe de
marcare ( aflate sub formă de prafuri, de lichide sau unguente ) şi alte
obiecte, dintre care putem numi: pensulile, mojar de porţelan,
pulverizator, cilindru gradat, mănuşile chirurgicale, precum şi un
detector cu radiaţii ultraviolete.
Depistarea persoanelor care vin în contact cu obiectele marcate se
face fie datorită aderării prafului fluoriscent ( pus în evidenţă numai cu
radiaţii ultraviolete ) pe mîinile sau îmbrăcămintea persoanei, fie
datorită reacţiei dintre substanţele chimice şi elementele din compoziţia
transpiraţiei, care determină o colorare specifică a pielii.
Substanţele din trusă, îndeosebi cele chimice ( ninhidrina, nitratul de
argint ), dar şi cele fluoriscente, cum este cazul acidului
betaoxinaftonic, reclamă respectarea unor reguli stricte de conservare,
transport şi manipulare, întrucît conţin o serie de elemente toxice. Ele
se păstrează în vase închise ermetic, la adăpost de căldură şi lumină
puternucă, evitîndu-se răsturnarea lor. La sfîrşitul fiecărei operaţii se
procedează la spălarea atentă a fiecărei piese folosite.
Mai sunt şi truse pentru revelarea urmelor papilare latente cu
radiaţia de tip laser, portabile şi astfel concepute încît să asigure atît
descoperirea urmelor, cît şi fixarea lor fotografică, în condiţii de mare
acurateţe.1
Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea
majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării
operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. În majoritatea lor,
1
Stancu E., Criminalistica, Ed. Actami.-Bucureşti, 1995, p. 77.
laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze, uneori pe
autoturisme.2
La confecţionarea truselor universale, cît şi a celor cu destinaţie specială,
s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de
volum, greutate şi, desigur, transportabile în condiţii de transport comun.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice ale expertizei criminalistice sunt folosite în
următoarele scopuri:
- stabilirea identităţii;
- descoperirei urmelor;
- reconstituirii obiectelor materiale.1
În literatura de specialitate se mai întălneşte părerea că mijloace
tehnico-ştiinţifice se disting, pe de o parte, în cele folosite în cercetarea
la faţa locului, iar pe de altă parte, în cele folosite la examinările
criminalistice de laborator. Domnul E. Stancu consideră că distincţia
este însă numai de ordin metodologic, întrucît dintre aceste metode sau
mijloace, cum sunt, de exemplu, cele specifice fotografiei judiciare, în
radiaţii vizibile sau invizibile, pot fi întîlnite în ambele împrejurări.1
2.2 Principalile probleme care trebuie clarificate la cercetarea
furturilor savîrşite prin pătrundere.
Cercetarea a furturilor savîrşite prin patrundere presupune elucidarea unor
aspecte de natură să servească la conturarea elementelor constitutive ale acestor
infracţiuni. Principalile probleme care se cer a fi rezolvate sunt, în esnţă,
următoarele:
1. Determinarea concretă a bunurilor mobile luate din posesia sau deţinerea
unei persoane ori aparţinînd patrimoniului public. De rezolvarea acestei
probleme depinde atît încadrarea faptei in prevederile art. 119 C.P.R.M., cît
şi stabilirea calităţii, cantităţii şi valorii bunurilor furate, în vederea estimării
cuantumului prejudiciului cauzat şi a recuperării sale.2 Determinarea
2
Păşescu Gh., Tratat practic de criminalistică.-Bucureşti, 1976, p.28
1
Simion Gh. Doroş, Criminalistica. Vol. 1.- Chişinău: 1996, p. 61.
1
Stancu E., Criminalistica,-Bucureşti. p.72. Într-un sens apropiat şi Henri G. Wells, " Forensic sciences ", Td.
Sweet Maxwell, Ltd. Londra, 1969, p.3.
2
Golunski S.,(red)., Criminalistica, Ed. şt.,-Bucureşti, 1961, p.466-467.
precisă, concretă, a bunurilor furate, oferă posibilitatea urmaririi lor, în
vederea identificării şi recuperării acestora, precum şi a prinderii
făptuitorilor.
2. Stabilirea exactă a locului şi momentului savîrşirii faptei are semnificaţii
juridice multiple de exemplu, în funcţie de locul din care s-a sustras, furtul
poate fi simplu sau calificat ( furt într-un loc public sau într-un mijloc de
transport în comn ).
Determinarea momentului savîrşirii furtului este importantă, pe de o parte,
pentru încadrarea faptei în categoria furtului, atunci cînd este luat un bun ce
aparţine în întregime sau în parte faptuitorului, dar care se găsea în posesia
sau deţinerea legitimă a altei persoane. Pe de altă parte, comiterea faptei în
timpul nopţii ori al unei calamităţi conduce în conformitate cu art. 208 C.P.
al Romîniei, la încadrarea acesteia în categoria furtului calificat.
Stabilirea precisă a locului şi momentului furtului prezintă interes pentru
cercetarea criminalistică a faptei, în primul rînd pentru urmele ce pot fi
descoperite la faţa locului şi care pot conduce la identificarea autorului. Mai
este posibilă, de pildă, delimitarea mai exactă a cercului de bănuiţi,
verificarea modului în care şi-au petrecut timpul, în ipoteza în care unii
invocă alibiuri, selecţionarea marturilor din rîndul persoanelor care ar fi
putut percepe actele infracţionale ş.a.
3. Indentificarea mijloacelor şi metodelor folosite în săvîrşirea infracţiunii
serveşte la încadrarea juridică a faptei în categoria furtului simplu ori
calificat. Totodată, va fi posibilă conturarea modului de operare, aspect
important pentru organele de urmărire penală în determinarea cercului de
suspecţi, fiind recunoscută specializarea unor infractori pentru furturi din
buzunare, din locuinţe, folosindu-se de anumite pretexte, calităţi, deghizări
etc.
4. Identificarea făptuitorului şi a participanţilor la savîrşirea furtului, pe lîngă
importanţa sa cunoscută, este absolut necesară pentru conturarea formelor
calificate ale furtului şi pentru stabilirea exactă a răspunderii penale ce
revune fiecărui coautor ori complice, în funcţie de contribuţia avută la
savîrşirea infracţiunii, la tainuirea bunurilor sau la favorizarea infractorului.
5. Identificarea persoanei vatamate, operaţie care trebuie privită sub două
aspecte:
a) În primul rînd, frecvent se impune în practica identificarea posesorului
unor bunuri furate şi descoperite asupra autorului. De exemplu, sînt dese
cazurile în care se savîrşesc furturi din apartamente, din autoturisme, de la
serviciu, bunurile sustrase fiind ascunse ori folosite de făptuitor în deverse
moduri, inclusiv puse în vînzare. În asemenea împrejurări, este nevoie să se
procedeze la stbilirea persoanelor cărora le-au apărţinut aceste bunuri.
b) În al doilea rînd, identificarea persoanei vatamate reprezintă o sarcină
deosebită în cazul cînd infractorul cu intenţia de a savîrşi furtul a pătruns în
locuinţă şi văzănd că proprietarul este acasă savîrşeşte un atac tîlharesc, în care
victima se află în stare de inconştienţă datorită violenţelor la care a fost supusă
sau chiar a murit în urma leziunilor provocate de răufăcător.
6. Stabilirea condiţiilor care au favorizat savîrşirea infracţiunii reprezintă o
sarcină cu un caracter preventiv, în sensul sprijinirii, a îndrumării celor în
drept să ia măsuri eficace de asigurare a securităţii, a pazei bunurilor.
Datorită neglijenţei sau lipsei unui elementar simţ de prevedere, deseori
infractorii sînt " invitaţi " să savîrşescă furtul. De exemplu, obişnuinţa unor
persoane, mai ales femei, de a umbla cu poşetele deschise, mai ales în
locuri aglomerate, lăsarea în autoturisme la vedere a unor obiecte de valoare
sau
tentante, nesupravegherea bagajilor în stanţii.
Rezultate pozitive în investigarea infracţiunilor de furt pot fi obţinute în
cazul studierii minunţioase a tuturor circumstanţelor în care a avut loc fapta
ilicită, aprecierea corectă a mijloacelor materiale de probă administrate cu
trasarea unor direcţii şi acţiuni concrete care la rîndul lor vor fi îndeplinite
calitativ.
Capitolul 2. Aportul mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice în cadrul efectuării unor acţiuni de cercetare a
furturilor săvîrşite prin pătrundere.

2.1 Folosirea mijloacelor tehnice în procesul cercetării la


faţa locului a furturilor săvîrşite prin pătrundere.

Sarcinile specifice şi complexe, pe care urmează să le rezolve organele


judiciare cercetînd actele infracţionale, reclamă folosirea pe scară largă a
metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixării şi ridicării
urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Practica
demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice
aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor
de cercetare, garantînd, în cele din urmă, stabilirea adevărului în
conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare.1
Din cele expuse, devine evident că dotarea organelor de anchetă cu
mijloace performante şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa
locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii
idispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. Rolul
principal în acest sens îi aparţine criminalisticii, prin intermediul căreia
realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adoptate le scopurile
probaţiunei.
Vorbind despre folosirea mijloacelor tehnice în procesul cercetării la faţa
locului a furturilor săvîrşite prin patrundere trebuie să precezăm esenţa
termenilor " pătrundere ", " încapere ", " alt loc de de depozitare ", "
locuinţa " şi ce înseamnă cercetarea la faţa locului.
În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii
Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în
procesele penale despre sustragerea averii proprietarului " prin noţiunea "
încăpere " se înţeleg construcţiile, edificiile, hambarele, garajele şi alte
construcţii gospodăreşti, menite pentru amplasarea bunurilor materiale. Ea
poate fi atît permanentă, cît şi temporară, staţionară sau mobilă.1
În aceeaşi Hotărîre a Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii
Moldova se lămureşte că prin " alt loc pentru depozitare " trebuie de înţeles:
sectoarele de teritoriu, inclusiv curţile caselor menite pentru păstarea
permanentă sau temporară a bunurilor, utilate cu un gard ori mijloace
tehnice, fie asigurate cu altă pază; magazinele auto, limuzinele,
refrigeratoarele,containerele, safeurile şi alte asemenea amplasamente
destinate păstrării. Totodată, sectoarele de teritoriu, folosite nu pentru

1
Doraş S., Criminalistica,-Chişinău, 1996, p. 51.
1
Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău:
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
păstrare, ori de exemplu, pentru cultivarea căreva producţii, nu se referă la
noţiunea " alt loc pentru depozitare ".2
În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii
Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în
procesele penale despre sustragerea averii proprietarului ", prin noţiunea "
locuinţă " se înţelege încăperea menită traiului permanent sau temporar al
persoanelor, în care se află averea de care dispun acestea, sau o parte din ea.
De asemenea, se au în vedere părţile componente ale locuinţei ( ca încăpere
unitară ), în care persoanele pot să nu se afle sau să nu locuiască nemijlocit
o perioadă de timp. În afară de aceasta, prin " locuinţă " se are în vedere nu
numai încăperile de locuit ( odăile, antreurile,bucătăriile ) dar şi cele care
sunt nemijlocit învecinate cu acestea, alcătuind un tot întreg, cum ar fi
balcoanele, lodgiile, iar în casele individuale – tinzile, podurile, subsolurile
etc.3
În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii
Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în
procesele penale despre sustragerea averii proprietarului " prin " pătrundere
" se are în vedere intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, alt
loc pentru depozitare sau locuinţă în scopul săvîrşirii furtului, jafului sau
tîlhariei. Ea poate fi comisă atît cu înfrîngerea obstacolelor şi rezistenţei, cît
şi fără aceasta. Pătrunderea poate fi realizată, de asemenea, cu ajutorul
dispozitivelor cu care infractorul extrage obiectele materiale sustrase, fără a
intra în locul corespunzător.1
Cercetarea la faţa locului constitue una dintre cele mai complexe şi
importante activităţi, ale cărei rezultate condiţionează de cele mai multe ori,

2
Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău:
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
3
Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău:
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
1
Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău:
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
nu numai direcţia ci însaşi finalitatea investigaţiilor ce se efectuiază în
cauza dată.
Într-adevăr, locul unde făptuitorul şi-a desăvîrşit activitatea infracţională,
locul unde s-au produs consecinţele infracţiunii, sau, care în orice mod
conservă date, urme legate de săvîrşirea faptei, constituie sursa celor mai
ample şi totodată mai fidele informaţii.2
Cercetarea minuţiosă a locului faptei de către grupul operativ, cu
atragerea vecinilor ca martori, constitue punctul de plecare a anchetei şi este
esenţial în descoperirea a crimelor ne demonstrează urmatorul exemplu:
În C.P.S. Buiucani a parvenit informaţia despre săvărşirea unui furt.
Grupul operativ în componenţă căruia întra anchetatorul, lucratorul poliţiei
criminale şi specialistul - criminalist a început lucrul cu cercetarea uşii de
întrare, ascultarea victimelor infracţiunii şi a persoanelor care aveau acces
în apartamentul dat. Fiica victimei a arătat, că în apartament domiciliază
mama ei, care în timpul de faţă se afla la lucru peste hotoarele R.M. Lucruri
preţioase în apartamentul nu erau, deoarece, înainte de a pleca, mama a
predat lucrurile preţioase spre păstrare. În procesul cercetării locului
săvîrşirii faptei s-a stabilit, că hoţii au pătrtuns în apartament prin fereastra
de la bucătărie ( apartamentul se afla la primul etaj). De pe pervaz au fost
ridicate două urme de încalţăminte, mărimea încalţămintei 42. De
asemenea la bucătărie au fost descoperite resturi de mîncare şi resturi de la
ţigări ieftine. Amprentele digitale nu au fost descoperite. În toate camerele
au fost descoperite chibrite arse. Toate hainele din dulapuri au fost aruncate
pe podea. Fiica victimei a observat că au despărut: o magnetola mică, cîteva
casete audio şi un pachet de sapun. La cercetarea mai detaliată s-a stabilit,
că în casă au rămas obiecte de cristal şi alte obiecte preţioase, inclusiv
televizorul şi aparate de telefon la care infractorii au taiat cablurile. A fost
descoperit şi cuţitul, care apărţinea victimei, cu care infractorii au taiat
cablurile telefonice. S-a stabilit, că în timpul savîrşirii furtului în apartament
nimeni nu se afla. După urmele descoperite la faţa locului anchetatorul a

2
Ciopragă A., Iacobuţă I., Criminalistica, Editura Fundaţiei Chemarea.-Iaşi, 1997, p.239.
făcut concluzia, că furtul a fost savîrşit de către două persoane ( la faţa
locului au rămas 2 furculiţe cu care au mîncat infractorii ), după construcţia
uscăţivi deoarece au patruns prin fereastră de la bucătorie, care n-au atins
majoratul, reeşind după obiecte pe care au ales infractorii ( numai
casetofonul vechi, şi cîteva casete audio). De asemenea anchetatorul a
presupus ca infractorii nu locuesc în sectorul dat şi acest apartament l-au
găsit întămplator prin metoda controlului cu soneria ( au sunat la uşa şi
văzînd că nimeni nu a deschis uşa au pătruns în apartament ), deoarece,
dacă infractorii locuieau în sectorul dat, atunci ei ştiau că în apartament nu
sunt lucruri preţioase.
Toate acestea au condiţionat direcţia urmăririi persoanelor minore cu
vîrsta, de aproximativ 15-20 de ani, uscăţivi, care poartă adidaşi şi fumează
ţigări ieftene, probabil că după tipul de caracter – nervoase. În urma
măsurilor operative a fost stabilită persoana unui infractor minor, după
descrierea arătată mai sus, care peste puţin timp a arătat coparticipantul
său. Expertizele traseologică şi biologică ( după resturi de ţigări
descoperite ) au identificat persoanele date, ca persoane care au fost în
noaptea furtului în apartamentul cu pricina.1
De aceea nu trebuie de diminuat rolul cercetării locului săvîrşirii faptei
infracţionale. Cercetarea locului savîrşirii infracţiunii trebuie de efectuat
calitativ, descoperind minunţios urmele infracţiunei, atragănd specialişti nu
numai din domeniul criminalisticii ci şi din alte domenii pentru atingerea
rezultatului dorit – descoperirea infracţiunii.
Cercitarea locului săvîrşirii furtului prin pătrundire este studiat de tactica
şi metodica criminalistică.
Săvîrşirea acestui tip de infracţiune pune în faţă ştiinţelor juridice sarcina
studierii aprofundate a problemei legate de întărirea legalităţii şi luptei cu
criminalitatea, un loc important în care îl joacă ocrotirea proprietăţii.
Experienţa înaintată a cercetării locului săvîrşirii furtului, arată, că
descoperurea infracţiunilor se atinge pe calea iscusită a cercetării urmelor

1
Din practică anchetei a C.P.s. Buiucani mun. Chişinău, 1999 materialile dosarului penal N 99032051
materiale şi obiectelor care au nimerit în sfera de pregătire şi înfăptuire a
infracţiunii.
Cercetarea locului savîrşirii furtului îndeplenită corect tactic şi tehnic, la
timp şi iscusit, precum şi cu folosirea mijloacelor tehnice contemporane -
permite anchetatorului descoperirea, fixarea, ridicarea, studierea şi folosirea
urmelor şi obiectelor materiale în calitate de mijloace de probă care pot
ajuta la stabilire existenţei sau inexistenţei componentei infracţiunii.
Succesul cercetării locului depinde nu numai de nivelul înalt de
cunoştinţe criminalistice pe care le posedă închetatorul. Folosirea lor în
cercetare va aduce resultatele numai în cazurile, cînd ele vor fi înfăptuite în
conformitate cu legislaţia procesuală.
Lupta înpotriva sutragerilor averii private cît şi a celei publice prin furt
formează partea importantă a luptei întregii societăţi împotriva criminalităţii
în statul nostru şi reprezintă una din cele mai periculoase fapte sociale
existente în lume.
Cercetarea locului savîrşirii furtului prezintă nu puţine greutăţi şi cere de
la organul judiciar prezenţa unei înalte pregătiri profesionale şi a unei
bogate practici. Toate acestea impun atitudine serioasă la studierea tacticii şi
metodicii de cercetare a fufturilor şi faţa de procesul de studiu în instituţiile
superioare de învăţămînt.
Cercetarea furturilor începe, de regulă, cu cercetarea la faţa locului, spre
deosebire de delapidări, unde pe primul plan se află studiul înscrisurilor ce
atestă întrarea şi ieşirea din gestiune a bunurilor materiale, astfel la
înşelaciune se studiază persoanele care au descoperit fapta şi apoi se
examenează actele false de care s-a folosit infractorul.
Efectuarea anchetei preliminare, conform art. 107 alin. 4 C.P.P.R.M.,
infracţiunea prevăzută de art. 119 C.P.R.M. întră în competenţa organelor
afacerilor interne.
Cercetarea locului savîrşirii furtului este primul act de urmărire pe care
înfăptueşte anchetatorul, şi este unicul act pentru efectuarea căruia nu este
necesar să fie pornit procesul penal. Furtul face parte din infracţiunile,
pentru care ancheta preliminară este obligatorie, organul de cercetare penală
porneşte procesul penal după ce se confirmă faptul săvîrşirii furtului.
O importanţă deosebită pentru cercetarea locului savîrşitii furtului,
prezintă calificarea persoanei care cercetează locul faptei. După cum ne
demonstrează practica, colaboratorii organelor de cercetare, de multe ori, nu
pot cerceta calificat locul săvîrşirii faptei, ceea ce duce la efecte negative pe
parcursul desfaşurării anchetei.
Incorect procedează şi acei anchetatori, care în urma primirii înştiinţării
din partea organelor de cercetare despre săvîrşirea furtului, nu se deplasează
la locul savîrşirii infracţiunii, şi astfel, impun organelor de cercetare
înfăptuirea cercetării locului infracţiunii fără participarea anchetatorului.
Este foarte important că cercetarea locului săvîrşirii furtului să fie efectuată
în conformitate cu legislaţia procesual penală.
Vorbind despre cercetarea locului savîrşirii furtului noi nu putem trece cu
vederea masurile ce vizează pregătirea pentru efectuarea cercetării locului
savîrşirii infracţiunii. Aşa dar, măsurile de pregătire în vederea cercetării la
faţa locului se desfaşoară în două etape:
1). la sediul organului judiciar;
2). la locul săvîrşirii faptei.
În unele lucrări noi mai întîlnim o altă etapă, care se află înaintea primelor
dou etape mentionate mai sus şi această etapă se numeşte etapă de asigurare
a operativităţii.1
În literatura de specialitate măsurile pregătitoare luare la sediul organului
judiciar se mai numesc şi pregătirea pînă la deplasarea la faţa locului.
Măsurile date sînt mai mult de ordin organizatoric, în vederea asigurării
cercetării locului furtului în bune condiţii sub toate aspectele.2
Din măsurile pregătitoare în sediul organului judiciar putem numi:
α a). premirea şi verificarea sesizării;

1
Быховский, Справочник.Осмотр места происшествия.- Москва, 1982, р. 45.
2
Mircea I., Criminalistica.– Iaşi, 1994, p. 233.
β b). transmiterea unor acţiuni urgente pe care organele de poliţie urmează să le
îndeplinescă la faţa locului pînă la sosirea echipei de cercetare în vederea
menţinerii locului faptei în starea sa iniţială;
χ c). completarea echipei de cercetare;
δ d). verificarea şi pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice.
Acum noi vom numi măsurile de pregătire la locul faptei, din ele putem
menţiona:
a). obţinerea informaţiei operative privind situaţia de la faţa locului;
b). delimitarea spaţiului ce urmează a fi cercetat;
ε c). alte operaţiuni de pregătire efectuate la faţa locului.
După ce echipa de cercetare soseşte la faţa locului, ea trebuie imediat,
dacă a realizat etapele pregătitoare, să treacă la efectuarea cercetării propriu-
zise. În procesul acestei cercetări anchetatorul se conduce şi îşi desfaşoară
activitatea după anumite faze şi metode de cercetare a locului faptei.1
Efectuarea cercetării locului conform regulilor tactice le putem deviza în
două faze succesive:
1). de observare generală a locului savîrşirii furtului
2). de cercetare detaliată a ambianţei lui
Observarea generală a locului furtului constă în efectuarea de către
persoana investită a unui studiu preliminar al locului savîrşirii furtului, al
obiectelor de acolo, a urmelor materiale de probă, în vederea orientării,
fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. La această etapă
organul judiciar încearcă să înainteze primele versiuni despre fapta săvîrşită.
Pe parcursul cercetării versiunele primare se transformă în versiuni generale
şi în baza lor se înaintează versiunile principale.
Faza de observare generală debutează, de obicei, cu un sondaj vizual
efectuat în prezenţa marturilor asistenţi a locului faptei în scopul determinării
dacă împrejurările faptei impun atragerea persoanelor specializate.
Observarea generală este o reflectare vizuală a cea ce se află pe suprafaţă
precum şi o procedura de cautare a obiectelor probatorii, pe parcursul căreia

1
Васильев А.Н., Методика расследования отдельных видов преступлений. – Москва, 1962, p.49.
se folosesc nu numai mijloace tehnice, dar şi metodile logice: de analiză,
sinteză, inducţie şi deducţie. Este un proces de găndire care cuprinde în orbita
sa pe toţi participanţii la cercetare.1
Înaintarea versiunelor iniţiale – este activitatea creativă a organului
judiciar îndreptată nu numai spre înţelegerea celor întîmplate sau aranjarea
presupunerilor despre modul de pătrundire a făptuitorului în încapere şi
ieşirea lui din ea, dar şi la cunoaşterea însuşirilor psihice a le persoanelor
care au participat la sustragere.3
În procesul deplasării pe teritoriul încaperii supuse cercetării
reprezentantul organului judiciar trebuie să manifeste atenţie pentru a nu
deteriora urmele existente.
În faza observării generale se indică sau se schiţează planul cercetării de
mai departe, se stabileşte în ce succesiune se va cerceta încăperea, precum şi
succesiunea procedeelor tactice.
Pe parcursul efectuării cercetării, în ambele faze, din partea anchetatorului
şi a altor persoane participante se cere necesitatea respectării cerinţelor
morale, ceea ce presupune un comportament serios, fară zîmbete şi glume
mai ales în ce preveşte comportamentul părţii vatamate sau asupra obiectelor
din locuinţa.1
Tabloul de ansamblu al locului furtului se va fixa cu ajutorul fotografiei
judiciare.
A doua fază de cercetare detaliată, constă în examinarea de sinestătător a
tuturor obiectelor, în vederea stabilirii legaturii lor cu fapta, descoperirii şi
fixării urmelor activităţii infracţionale.
Cel mai important şi cel mai greu în tactica cercetării locului faptei se
socot problemele legate de delimitarea obiectului cercetării de locul savîrşirii
furtului. Dacă anchetatorul determină corect obiectul cercetării, precum şi
ridicarea şi folosirea obiectelor în procesul de dovedire ca probe tactice,
1
Пантелеева И.Ф., Селиванова Н.А. Криминалистика. – Москва: 1988 г. стр.344.
3
Гутман И.Криминалистическая тактика и методика расследования отдельных видов преступлений.
МВД. – Москва: 1976 г.
1
Любичев С.Г., Этические основы следственной тактики, – Москва, 1980, p. 67.
atunci anchetatorul va atinge scopul principal – de a stabili adevărul, dar mai
întîi de a descoperi infractorul.2 Astfel activitatea echipei de cercetare va fi
îndreptată spre desfăşurarea succesivă pas cu pas, astfel ca nici o porţiune de
teren, nici un obiect, care ar putea furniza informaţii de natura să contribuie
la soluţionarea cauzei, să nu rămînă necercetată.
Faza de cercetare detaliată a ambianţei se poate efectua prin două metode:
metodă statică şi metodă dinamică.
Metoda statică constă în studierea obiectelor şi a poziţiei lor faţă de alte
obiecte din apropiere fără a mişca ceva. Astfel în cazurile în care au avut loc
modificări anchetatorul va indica în procesul verbal poziţia lor în momentul
recipţionării de către anchetator a modificărilor care au avut loc. Tot aici se
va face fotografierea lor pe suprafaţa care o contactează.
Metoda statică deschide posibilitatea trecerii la metoda dinamică de
cercetare a locului săvîrşirii furtului prin pătrundere. Faza dinamică cuprinde
examinare fiecărui obiect în parte, mişcîndu-le de la locul şi din poziţia în
care se afla. Obiectul se ridică pentru a fi examinat în detaliu, dacă este
necesitatea obiectul poate fi fotografiat, apoi se împachetează şi se sigilează
pentru a fi trimis la expertiză şi se descrie în procesul verbal de cercetarea la
faţa locului.
În baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte
de toate va determina punctul de plecare, modul şi direcţia în care trebuie să
se desfăşoare cercetarea. Începutul şi modul efectuării cercetărilor se
stabilesc în funcţie de structura spaţiului, aşezarea odăilor a locului săvîrşirii
furtului.
Cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere se începe cu cercetarea
locului pătrunderii a infractorului în locuinţă, deoarece aici de cele mai dese
ori pot fi descoperite urme lăsate de infractor în timpul spargerii, apoi se
desfăşoară de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. Ulterior
se va trece la studierea obiectelor care se află pe planul al doilea, continuînd
astfel pînă la centrul încăperii. În funcţie de forma geometrică a încăperii,

2
Колмаков В.П., Следственный осмотр, – Москва, 1969, p. 89.
cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: procedeul
tactic frontal, care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar,
echipa de cercetare deplăsîndu-se dela punctul de plecare spre partea opusă şi
invers, pe raze bine delimitate,1 şi circulară – echipa va realiza cercetarea
deplăsîndu-se concentric pe spirală, de la pereţi spre centrul încăperii, şi
excentric de la centrul locului faptei spre pereţi.
Încăperile cu proporţii mai mari se recomandă de a fi cercetate pe sectoare
şi fiecare în parte va fi cercetat conform unei din procedeile tactice.2
În literatura de specialitate la unii autori se mai enumeră încă două
procedee de efectuare a cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundere:
obiectiv şi subiectiv.
Procedeul obiectiv constă în aceea, că locul săvîrşirii furtului se cercetează
complet, indiferent de căile de pătrundere în locuinţă, fiind o examinare
compactă a întregii încăperi.
Cea subiectivă – anchetatorul cercetează locul mergînd după urmele
infractorului orientîndu-se la împrejurările care indică drumul lui de
pătrundere în locuinţă pînă la ieşirea lui.
Importanţa procedeelui obiectiv constă în cercetarea locuinţei fără a scăpa
vreo urmă, iar celei subiective pentru determinarea modului de orientare a
infractorului în locuinţă, a împrejurărilor negative precum şi la reconstituirea
faptei.
Date despre profesie şi genul de activitate a infractorului primim pe calea
analizei metodei de pătrundere în încăpere, aceasta analiză ne dă posibilitatea
de a da răspuns la modul săvîrşirii furtului, a instrumentelor utilizate la
spargerea uşilor, geamurilor.
După aceasta se cercetează cu atenţie locurile unde s-au aflat lucrurile
sustrase: bani, obiecte preţioase, bijuterii, obiecte de valoare.
La cercetarea locului faptei este necesar de a atrage atenţia la împrejurările
care arată cunoaşterea de către infractor a locurilor unde se aflau obiectele de
1
Doraş S., Criminalistica, – Chişinău, 1999, p.64.
2
Звирбуль А. К., Смыслов В. И., Расследование краж, грабежей и разбойных нападений. – Москва,
1982, p. 76.
preţ, aceasta ne dă posibilitatea studierii cercului de persoane presupuse de a
fi săvîrşit infracţiunea.
Futurile de apartamente deseori se săvîrşesc de persoane care într-un mod
sau altul cunosc, fie partea vătămată, fie rudile ei, fie vecinii acesteia.
Cunoaşterea de infractor a situaţiei familiare, a activităţii gospodăreşti
precum şi a modului de viaţă dusă de partea vătămată – neapărat se reflectă
la metoda prin care se săvîrşeşte furtul. Astfel se recomandă de a atrage
atenţia la modul de pătrundere a persoanei în apartament, cunoaşterii de către
ea: a construcţiei zăvorului de la uşă, locul păstrării obiectelor de
preţ.Orientarea infractorului la locul faptei se reflectă asupra rapidităţii de
pătrundere şi găsire locului unde se află obiectele ce prezintă importanţa
pentru infractor.1
Dovedirea participării persoanei la furt necesită primirea unui şir întreg de
informaţii. Descifrarea acestor informaţii depinde de profesionalismul
anchetatorului, care este folosit pentru, primirea de la locul săvîrşirii
infracţiunii a unui număr maxim de obiecte purtătoare de informaţii.
Anchetatorul în legătură cu înfăptuirea acestor procedee tinde de a da
răspuns la următoarele întrebări: locul pătrunderii infractorului în locuinţă;
direcţia de ieşire din locuinţă; a putut oare infractorul pătrunde fără a fi văzut
şi auzit; ce instrumente a folosit la spargere; cîte persoane au participat; în ce
perioadă de timp s-a săvîrşit; ce urme ar putea lăsa infractorul la locul faptei,
şi ce urme ar putea să rămîie pe infractor, pe hainele lui, pe obiectul atentării,
ce scop a urmărit persoana.
Vorbind despre cercetarea la faţa locului trebuie să ne referim şi la fixarea
rezultatelor cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundire.
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către
organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi
reprezintării fidele şi integrale a stării de lucru, a poziţiei şi a raportului de
legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia, conservării şi retragerii
urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.

1
Баев О., Расследование отдельных видов преступлений, – Воронеж, 1986, p. 90.
Fixarea rezultatelor cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundere este
o fixare procesuală a informaţiei primite despre starea, capacitatea, semne şi
particularităţile obiectului cercetării.2
Legislaţia procesuală penală actuală în mod expres specifică, potrivit
prevederilor art. 115 şi 161 ale C.P.P.R.M., că efectuarea cercetării la faţa
locului se încheie cu un proces – verbal de cercetare la faţa locului.
În legatură cu cercetarea locului savîrşirii furtului se vor executa acţiuni
de fotografiere, lucrări de schiţare a locului furtului, precum şi de modelare
prin mulare, desenare sau copiere a urmelor materiale ale infracţiunii. Legea
prevede utilizarea celor mai diverse procedee şi mijloace tehnico-ştiinţifice,
inclusiv reprezentarea grafică a locului cercetat, fotografierea ambianţei
acestuia, ridicarea prin modelare şi copiere a urmelor infracţiunii,
înregistrarea videomagnetică a activităţii de cercetare desfăşurată la faţa
locului.1
În ghidul de cercetare a locului faptei sînt indicate regulile generale de
întocmire a procesului – verbal :
a) procesul – verbal trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei procesual –
penale;
b) oglindirea obiectivă şi în întregime a împrejurărilor;
c) reflectarea tuturor urmelor şi a obiectelor descoperite la locul furtului
care pot avea importanţa pentru stabilirea adevărului;
d) conţinutul procesului – verbal trebuie să fie întocmit corect cu
respectarea normelor ortografice, laconic pentru a avea posibilitate de a
petrece reconstituirea faptei.
Pentru a asigura calitatea a procesului – verbal de cercetarea la faţa
locului, unii autori recomandă că el de la început să fie întocmit pe un
maculator, iar mai apoi transcris în procesul - verbal.2
În practica deseori se observă o reflectare a elementelor de natură
subiectivă, adică procesele – verbale de cercetare la faţa locului sînt

2
Колмаков В.П., Следственный осмотр, - Москва, 1969, p. 67.
1
Doraş S., Criminalistica,-Chişinău, 1996, p. 89.
2
Быховский., Осмотр места происшествия. Справочник,- Москва, 1982, p. 89.
întocmite într-un limbaj neclar, inaccesibil, cu folosirea a unor construcţii
dubioase formulate de tipul " probabil că…", " nu departe de…", "
aproximativ la…".3
Procesul – verbal de cercetare la faţa locului are următoare structură:
- partea introductivă;
- partea descriptivă;
- partea finală.
Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data cînd
s-a efectuat cercetarea locului savîrşirii furtului, denumirea şi profilul
unităţii din care face parte organul de cercetare, temeiul de fapt şi juridic
al cercetării, numele prenumele şi numele după tată cît şi domiciliul a
martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea.
Partea descriptivă debutează cu o caracterizare generală a locului faptei
şi toate datele faptice referitoare la cauză în ordinea în care ele au fost
descoperite.1
Înscrierea rezultatelor cercetării locului savîrşirii furtului se efectuiază
de la general spre particular. La început se dă caracteristica încaperii în
care au pătruns infractorii, apoi sunt descrise împrejurările legate de
pătrunderea şi ieşirea făptuitorului, aici trebuie s-ă menţionăm, că o
importanţă deosebită o are descrierea urmelor de spargere. În procesul –
verbal trebuie de menţionat care anume obiecte au fost supuse spargerii,
care obiecte din interiorul camerei au fost supuse spargerii, aceste obiecte
se descriu în procesul – verbal amănunţit, de asemenea în procesul –
verbal se indică locul aflării lor, dimensiunile, forma, culoarea.
La fixarea urmelor descoperite trebuie indicat locul lor iniţial şi pe ce
obiecte au fost descoperite. În procesul – verbal obiectele se descriu:
a). după însuşirile pe care le posedă în special, după natura, destinaţie,
modul de confecţionare, marimea, forma, culoarea lor …;

Ciopraga A., Criminalistica – tratat de tactica, – Iaşi, 1996, pg. 77.


3

Яблоков К.П., Криминалистика, – Mосква, 1996, p. 589.


1
b). după anumite elemente particuloare caracteristice cum ar fi spre
exemplu: semnele marcate de producator (marca, seria, modelul,
numărul) sau condiţionate de gradul de uzură ( dereglarea, degradarea,
defectarea, murdarirea … ). Se fac menţiuni de asemenea cu privire la
procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea, fixarea şi ridicarea
urmelor şi a mijloacelor materiale de probă.
Partea finală a procesului – verbal cuprinde menţiuni referitor
la urmele şi mijloacele materiale de probă, care au fost ridicate. Se
pricezează dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară sau
schiţirea grafică a camerelor încaperii. Procesul - verbal se încheie cu
notarea timpului în care s-a desfaşurat cercetarea locului savîrşirii
furtului, a obiecţiilor martorilor asistenţi. Se semnează fiecare pagina
de către persoane care au desfăşurat activitatea de cercetare şi de
martorii asistenţi, iar la sfîrşit de toţi cei care au participat într-o
calitate sau altă, la efectuarea activităţii de cercetare.
Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele mai
importante mijloce de fixare a rezultatelor cercetării, deşi este considerată
drept o modalitate auxiliară procesului – verbal.
Fotografia la faţa locului include, aşa cum s-a văzut, fotografia de
orientare, fotografiile schiţă, fotografia obiectelor principale, fotografiile de
detaliu şi măsurătorile fotografice.
a). Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei,
raportat la anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea
zonei în care s-a săvîrşit infracţiunea;
b). Fotografiile schiţă servesc la redarea, în primul rînd, a locului faptei, cu
tot ce are el mai caracteristic, redarea în întregime sau în parte a locului
respectiv, în funcţie de varianta în care este executată. De pildă, fotografia
schiţă unitară, fotografia schiţă panoramică, în variantele liniară sau
circulară, fotografia schiţă pe sectoare, fotografia shiţă încrucişată;
c). Fotografia obiectelor principale, cum sunt, de exemplu, corpul victimei,
armele sau instrumentele folosite de autor în savîrşirea infracţiunii,
obiectele purtătoare de urme ş.a.
d). Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidenţă a urmelor, a
detaliilor caraceristice ale acestora, a modului în care sunt dispuse pe
suprafaţa obiectului purtător, a modificărilor, degradărilor etc. produse prin
săvărşirea infracţiunii;
e). Filmul şi videofonogramă judiciară se inscriu printre metodele moderne
de fixare a rezultatelor de cercetate la faţa locului, metode devenite, în
prezent, idispensabile în cazurile deosebite ( vezi anexa 6 ).
Înregistrarea pe bandă videomagnetică, spre deosebire de filmare, prezintă
mai multe avantaje ce nu pot fi neglijate. Astfel, ea este mai uşor de executat,
şi nu necesită o pregătire deosebită din partea celui care o execută. Totodată,
permite verificarea imediată a calităţii şi eventuala refacere a acesteia, în
măsura în care situaţia a impune.
În acest context, remarcăm faptul, că o bună parte dintre laboratoarele de
criminalistică sunt dotate cu videomagnetofoane, folosite cu mult succes, atît în
fixarea rezultatelor cercetătrii la faţa locului, cît şi în fixarea altor acte de
urmărire penală, îndeosebi reconstituiri, percheziţii, ascultări de martori şi
învinuiţi, recunoaşteri grup.
Sub raport tehnico-tactic criminalistic, fixarea pe bandă videomagnetică sau
film presupune, ca şi în cazul fotografiei judiciare, înregistrărilor video sau
filmări de orientare, schiţă, în toate variantele acesteia, anume înregistrarea
obiectelor principale, a urmelor şi a detaliilor, inclusiv înregistrări la scară, au o
semnificaţie deosebită.
Fireşte că, în ipoteză utilizării acestor mijloace de fixare, realizarea filmării
sau înregistrării videomagnetice presupune respectarea unor reguli tehnice
specifice filmului clasic. De pildă, este necesară o iluminare adecvată prin
folosirea de surse naturale sau artificiale, surse aflate în dotarea laboratoarelor
criminalistice mobile.
Spre deosebire de filmare, înregistrarea videomagnetică este mai puţin
pretenţioasă din acest punct de vedere şi, deci, mult mai uşor de executat, din
acestă cauză fiind şi mai mult folosită în practică.
La momentul actual unii anchetatori atrag o atenţie deosebită urmelor
tradiţionale indicate în literatura criminalistică ca: urmele de mîini, picioare, şi a
instrumentelor de spargere. Uneori aceste urme tradiţionale nu dau posibilitatea
de a fi descoperite, deoarece ele pot fi uşor distruse de oameni, sau infractor
dacă acesta cunoaşte proprietăţile acestora şi modul de lichidare.
Aproape în toate cazurile, împreună cu aceste urme, un timp îndelungat se
păstrează sub forme de particule mici a microobiectelor, ca rezultat al legăturii,
atingerii infractorului cu obiectele înconjurătoare.
Pînă în prezent anchetatorii echipelor de cercetare nu atrag atenţie la aceste
obiecte, microdimensionale, fie că nu ştiu despre existenţa lor, fie din
necunoaşterea cum să le descopere.
Microobiectele pot fi: particulele de praf, sticlă, fire de păr, de materie. Ele
pot fi descoperite pe suprafaţa contactată de către infractor cu obiectele
înconjurătoare. În vederea descoperirii se cere o respectare a cerinţelor
suplimentare, o atenţie pentru a nu fi suflate de strănut, de eventualul curent de
aer.
Pentru descoperirea microobiectelor şi a particulelor mici se pot folosi toate
acele aplicate la revelarea urmelor.
În anul 1893 a fost editată o lucrare cu denumirea " Instrucţiuni pentru
anchetări judiciare". Autorul lucrării date a fost Haus Gross, care lucra în calitate
de anchetator în oraşul austriac Graţe. În această carte, în afară de capitolele
acordate medicini legale, cercetării otrăvurilor armei de foc şi sîngelui, se
întîlneau şi noţiuni care pînă atunci nu puteau întîlnite nici într-o carte
specializată. Menţionăm următoarele denumiri: '' Atragerea specialistului de
cercetarea microscopică '' , '' Atragerea la cercetări chimice '', '' Atragerea
fizicianului'', '' Cercetarea părului, colbului, glodului pe încălţăminte, şi a
petelor pe îmbrăcăminte.'' Titlul despre ''Atragere a specialistului în domeniul
microscopului'' H.Gross a început cu următoarele cuvinte:'' Cît de perfectă nu ar
fi astăzi construcţia microscopului, cît de mare nu ar fi succesul stiinţei,
descoperirilor realizate cu ajutorul acestui apărat minunat, arta specialistului de
cercetări cu microscoape, cu părerea de rău, foarte rar se foloseşte de către
anchetator ".1
Cartea lui H.Gros cheamă stiinţa criminalistica mai des cît acesta a fost mai
mărunte se folosească posibilitatea a ştiinţei naturii şi a tehnicii. ''Anchetatorul
foarte rar foloseşte ajutorul chimistului şi cercetarea majorităţii cazurilor
nedescoperite putea să svîrşească cu succesul, dacă se foloseau de consultaţiile
lui H.Gross a afirmat, că botanistul poate acorda ajutor în rezolvarea celor mai
grele şi cele mai importante întrebări. Glodul lipit de încălţăminte şi alte urme
pot demonstra despre locul aflării stăpînului, particularităţile acestor obiecte pe
calea îndelungată a cercetări.''
Prima lucrare în care figurează termenul '' microobiect '', este articolul
criminalistului suedez M.F.Şuliţer sub denumirea '' Fixarea microobiectelor cu
ajutorul bandei lipicioase ", care a fost editată în anul 1954.2 Ca urmare, acest
termen a fost folosit pe larg de către criminalistul american Chirc, în manualul
de criminalistică care a fost editat în Cehoslovacia în anul 1954 de acum a fost
dată noţiunea microobiectului. Manualul dat definitivează microobiectele ca
urme de demensiuni mici, care pot fi cercetate numai cu ajutorul microscopului.
Această a fost prima definiţia a microobiectelor.
Mai amănunţit aceasta problemă a studiat-o criminalistul iugoslav Vlado
Vidiţi. În anul 1970 el a definitivat microobiectele ca urme materiale, care nu se
văd cu ochiul neînarmat şi exestenţa lor în anumite locuri poate fi doar
presupusă.
În baza celor expuse, noi am propune următoarea noţiune a microobiectelor
şi anume: " Microobiectele – sînt particule a substanţelor sau oglindirea
acţiunelor fizice, invizibile sau vizibile slab cu ochiul neînarmat, care sînt în
legatură cauzală cu activitatea infracţională a faptuitorului ".

1
Gross H., Instrucţiuni pentru anchetări judiciare, 1893, p.76.
2
Торвальд Ю., Век криминалистики,- Москва, 1991, p. 98.
Dezvoltarea rapidă a progresului tehnico-ştiinţific a creat posibilităţi reale
pentru sistematizarea şi cercetarea microurmelor de către criminalistică, însă
această problema şi astazi nu este clarificată şi în criminalistică nu s-a ajuns la o
concluzie comună.
Din punct de vedere a probaţiunei microobiectele nu sunt omogene.
Microobiectele pot fi împarţite în trei grupe: microurme, microparticule şi
microcantităţi a substanţelor.
Microurmele – sunt urmele, în sens traseologic, care doar se deosebesc ca
mărime ( microscopice ).
Întroducere în traseologie a capitolului privind studierea microurmelor, a
fost pentru primă dată efectuată în anul 1974 de către G.L. Granovskii. El a
propus de a numi capitolul dat microtraseologia. Mai tîrziu în Bulgaria a apărut
lucrarea " Bazele microtraseologiei ", în care se studia sistemul
microtraseologiei.
Microparticulile - sunt obiecte materiale, care s-au desprins în rezultatul
acţiunii macanice sau a altei acţiuni de alt obiect, proecţia cărora nu depăşeşte 2
mm.4 La această noţiune se mai poate de a adăuga, că microparticula este un
corp dur, care posedă forma geometrică şi morfologică stabilă. Pentru
criminalistică microparticula prezintă interes în studierea structurii exterioare cît
şi ca studierea structurii interioare şi a ingredientelor.
Microcantităţi ale substanţelor – sunt lichide viscoase şi friabile cu frontiere
nestabile.
Microparticulile pot fi divizate în următoarele grupe, după forma şi structură,
natura lor:
- particulile ale vopselei;
- particulile biologice ( fire de păr, particulile de piele );
- particulile a materialelor sintetice şi naturale;
- particulile a fierului;
- particulilea sticlei.

4
Крылов И.Ф., В мире криминалистики.- Ленинград, 1980, р. 196.
Aceste particule sunt cele mai frecvent descoperite la cercetarea locului
faptei.
Microcantităţile pot fi divizate în următoarele grupe:
- microcantităţi biologice ( sînge, salivă );
- microcantităţi ale colbului;
- microcantităţi ale vopselei;
- microcantităţi de lichide.
În ultimul timp, în practica criminalistică, se acordă o mare atenţie ridicării
de la faţa locului a microobiectelor şi cercetării lor. Această se lamureşte prin
aceea, că la creşterea nivelului criminalităţii, creşte şi nivelul cunoştinţelor
infractorilor. De regulă infractorii planifică acţiunele sale, stăruind se lase cît
mai puţine urme şi după săvîrşirea infracţiunei deteriorează urmele lăsate.
Microobiectele, fiind mici după demensiuni, aproape nu atrag atenţia asupra sa
şi de regulă nu sunt deteriorate de către subiectul infracţiunei, de aceea în cadrul
cercetării aceste obiecte pot fi descoperite şi ridicate pentru examinarea lor
ulterioară.
Pentru a descoperi şi ridica microobiectele la locul săvîrşirii faptei putem
evedenţia următoarele etape:
a) de pregătire;
b) de cautare;
c) de fixare;
d) de ridicare;
e) de cercetare prealabilă;
f) de împachetare.
Etapa de pregătire prezintă o importanţă deosebită în legatură cu specificul
microobiectelor ( ele sunt foarte mici, practic invizibile şi se pot uşor
depărta de obiectul – purtător ). Aceasta etapă cuprinde măsuri de protejare
a locului faptei. Esenţă protejării locului faptei constă în limitarea numărului
de persoane care participă la cercetarea locului faptei; apărarea obiectelor
purtătoare de urme de acţiuni exterioare; planificarea cercetării locului
faptei cu folosirea metodei de modelare şi întocmirea planului de cautare a
microobiectelor.
Cautarea efectivă a microobiectelor, cît şi cercetarea lor, este imposibilă
fară mijloace tehnice potrivite ( vezi anexa 5 ).
Mijlocul principal de cautare a microobiectelor sunt aparatele de
iluminiscenţă care se includ lampile ultraviolete cît şi lupe speciale.
Cautarea microobiectelor se efectuează cu iluminare suficientă prin
examinare cu ajutorul lupei. Se recomandă de cercetat obiectele fără a le
mişca, dacă aceasta este imposibil, atunci acest obiect trebuie pus cu mare
atenţie pe o foia curată de hîrtie, pentru a nu pierde microparticulile, e
necesar de intreprins măsuri de preîntîmpinare pentru păstrare a
microobiectelor pe obiectul – purtător. Toate obiectele trebuie protejate
împotivă murdăririi, contactării cu alte obiecte. Obiectele se împachetează
în hîrtie sau material. Toate manipulările cu aceste obiecte se recomandă de
a fi efectuate în mănuşi de protecţie.
Lămpile ultraviolete se folosesc pentru cautarea microurmelor biologice
şi alte microobiecte, care au o luminiscenţă deosebită de obiectul purtator.
Poate fi folosit şi detectorul portativ cu laser a urmelor ascunse ale
infracţiunii.
Următoarea etapă este fixarea microobiectelor descoperite.
După fixare microobiectele pot fi supuse cercetării prealabile.
Rezultatele acestei cercetări nu au o valoare probantă, însă ele pot fi folosite
pentru controlarea versiunilor de anchetă şi de asemenea pentru cautarea
noilor dovezi.
Următoare etapă este ridicarea microobiectelor descoperite. Cea mai
raţională metoda este metoda de ridicare a microobiectului cu obiectul
purtător. Această metodă poate fi folosită cînd obiectul purtător poate fi
ridicat de la locul faptei. Dacă obiectul purtător nu poate fi ridicat de la
locul faptei, sau sînt îndoieli că la transportare microobiectele vor fi
pierdute, atunci se trece la ridicarea separată a microobiectelor.
Pentru ridicarea a microobiectelor se recomandă de a folosi penseta
curată, ace. Particulile magnetice pot fi ridicate cu ajutorul pensulei
magnetice curate. Microobiectele ridicate prin astfel metodă să depun în
eprubete curate sau se împachetează în pachete de hîrtie.
În cazul ridicării a microobiectelor de pe suprafaţe mari se recomandă de
a folosirea bandei lipicioase ( lipofoli ), în cazul lipsei bandei lipicioase se
poate folosi foia dactiloscopică. Importanţa acestei metode de ridicare
constă în pastrarea şi localizarea a microobiectelor, care au fost descoperite
pe obiectul purtător de microurmă. Nu se recomandă ridicarea
microobiectelor cu scotch obişnuit, deoarece microobiectele ridicate prin
astfel de metodă se pot lipi de acesta.
Microcantităţile de lichide pot fi ridicate cu folosirea tubului capilar.
Unul din capetele tubului capilar după ridicare a microcantităţii se lipeşte
pe gămălia chibritului.
La ridicarea şi împachetarea a microobiectelor în totdeauna trebuie
respectate anumite reguli fiecare obiect – purtator de microurme, fiecare
grupă de microobiecte descoperită, trebuie să fie împachetată aparte, cu
respectarea formalităţilor respective. Astfel de metode se folosesc pentru a
impiedica nimirirea obiectelor straine pe obiecte – purtătoare.1
La cercetarea furturilor savîtşite prin pătrundere nu putem trece cu
vederea urmele instrumentelor de spargere lăsate la locul savîrşirii infracţiunii.
Literatura de specialitate foloseşte această noţiune deoarece este foarte
răspîndită în practica organelor judiciare, noţiunea cuprinde o sferă mult mai
largă decît o indică definiţia deja cunoscută. Prin instrumente de spargere
înţelegem o sferă extrem de largă de obiecte, aparate adaptate sau special
construite pentru a înfrînge rezistenţa încuietorilor şi a oricăror mijloace folosite
pentru protecţia şi paza bunurilor. În această categorie de instrumente sînt
incluse nu numai cele care se folosesc la spargere, în accepţia proprie a
cuvîntului, ci şi cele, care folosesc la tăiere, apăsare, lovire etc. De cele mai
multe ori sunt folosite obiecte dure avute la îndemînă. Sînt folosite şi obiecte şi
1
Aлексеев П., Понятие микрообъектов их обнаружение, фиксация и изъятие. Лекция.
aparate adaptate special sau construite penru săvîrşirea infracţiunilor, mergînd de
la ciocane, şurubelniţe, pînă la utilaje, care fol34sesc flacăra oxiacetilenică
pentru topirea uşilor din oţel de la casele de bani sau chiar aparatură cu raze
laser.
Multitudinea şi varietatea instrumentelor de spargere utilizate de infractori
face cu neputinţă o clasificare a acestora după natura, forma sau destinaţia lor.
De aceea s-a acceptat o clasificare a urmelor în raport cu modul în care
acţionează cu instrumentele asupra obstacului întîmpinat. Potrivit acestui
criteriu, urmele instrumentelor de spargere se clasifică în: urme de taiere, urme
de frecare, urme de apăsare, urme de lovire, precum şi urme de ardere şi topire.
Urmele de taiere se produc prin acţiunia mecanică a obiectului creator de
urme care este mai dur şi apt de a tăia, a străpunge obstacolol, prin impactul
asupra obiectului primitor de urme, care are o consistenţă mai slabă şi este
capabil de a păstra detaliile urmelor create.
Urmele de taiere pot fi grupate după natura instrumentului folosit la taiere.
Dintr-o primă subgrupă fac parte: toporul, cuţitul, dalta, care produc urme
dinamice, în timp ce obiectul creator pătrunde în masa obiectului primitor şi
detaşează o porţiune din acesta. Pe suprafaţa taiată de topor, cuţit, daltă, se vor
imprima detaliile obiectului creator sub formă de striaţii paralele cu valore de
identificare.
Din a două subgrupă fac parte urmele produse de diferite categorii de cleşti
sau foarfece. Aceste instrumente pot fi folosite la taiat tablă sau materiale textile.
Urmele produse sînt de dimensiuni mai mici, mai greu de observat cu ochiul
liber, însă oferă suficiente elemente de stabilire a apartenenţei de grup, avînd
forme caracteristice şi inconfundabile. Cele două lame, care acţionează în
direcţii opuse lasă urme care încep din exteriorul obiectului primitor şi sfîrşesc
în masa acestuia. La fiecare apăsare pe mînierul instrumentului se taie un
fragment din obiectul primitor, iar pentru a se continua tăierea trebuie ca
operatorul să schimbe poziţia foarfecelor, urmărind o linie dreaptă şi să apese
din nou pe mînere. La fiecare apăsare, respectiv ridicare a foarfecelui în
materialul textil sau tabla tăiată rămîne o urmă caracteristică sub forma de coadă
de rîndunică.
Există şi a treia subgrupă din care fac parte burghie şi sfredelele pentru
perforarea metalului sau a lemnului. Acestea produc urme caracteristice în masa
obiectului primitor, dar au valoare de identificare mai redusă.
Urmele de frecare se produc prin alunecarii obiectului creator pe suprafaţa
obiectului primitor. Cele mai caracteristice urme de această natură se produc
prin acţiunea sferedelelor, bomfaierelor sau pilelor. Detaliile urmelor produse pe
suprafaţa obiectului primitor, sau în masa acestuia prezintă o redusă valoare de
identificare De aceea se strînge pilitura ( cu ajutorul magnetului ) şi rumeguşul
pentru a se examina compoziţia ( reţetă de fabricaţie ) se ridică pulberile
metalice ce rezultă din uzură acestora.
Urmele de apăsare se produc prin apăsarea obiectului creator pe suprafaţa
obiectului primitor. Urmele formate reproduc detalii ale obiectului creator
existente în procesul de fabricaţie sau datorate uzurii. La faţa locului în special
sunt găsite la săvîrşirea furturilor din locuinţe, din autoturisme etc., cînd se
folosesc răngi de fier, leviere, şurubelniţe şi alte corpuri dure.
Urmele de lovire sînt întîlnite la spargerea vitrinelor magazinelor, geamurile
locuinţelor, parbrizelor sau pe geamurile portierilor de la autoturisme. Obiectele
care le-au produs nu lasă urme utile identificării. De aceea, în cursul cercetărilor
la faţa locului se caută chiar aceste obiecte, pe care făptuitorii le abandonează,
fiind preocupaţi de transportarea bunurilor însuşite şi părăsirea cît mai rapidă a
locului faptei.
Pentru a nu produce zgomote, făptuitorii aplică mai întîi o bandă adezivă pe
sticla de la geam, parbriz, etc., apoi o lovesc cu obiectele avute la îndemînă.
Uneori aceste obiecte lasă imprimat conturul şi forma lor, iar unele urme
produse pot fi utile pentru stabilirea apartenenţei de grup a acestor obiecte.
Urmele de ardere şi topire sunt produse de apărate cu flacără care lasă urme
specifice de ardere sau topire a metalului de la sistemele de închidere ale uşilor
metalice caselor de bani. Sunt folosite utilaje care dezvoltă temperaturi înalte
cum ar fi lămpi cu flacără oxiacetilenică sau raze laser.
Toate urmele descoperite la faţa locului sunt descrise în procesul-verbal,
după aceasta urmele vor fi fotografiate prin tehnici obişnuite sau prin tehnici
speciale pentru înregestrarea tuturor detaliilor urmei ( vezi anexa 4 ). Se
recomandă folosirea judicioasă a surselor de lumină în special pentru
fotografierea detaliilor urmelor de adîncime.
Pentru urmele de adîncime se execută mulaje din parafină ori ceară roşie,
dacă nu sunt prea bine conturate. Urmele mai bine conturate şi mai adînci se
ridică cu ajutorul mulajelor din plastelină sau ghips. Oricare ar fi materialul
folosit urma se tratează întîi cu glicerină pentru a se evita aderenţa la obiectul
purtător de urmă.

1.2 Aplicarea a mijloacelor tehnice în cadrul efectuării


unor activităţi de urmarire penală la cercetarea
furturilor săvîrşite prin pătrundere.

La interogatoriu, în conformitate cu art. 1151 C.P.P.R.M. se foloseşte


înregistrarea sonoră şi video. Acest articol prevede că în baza hotărîrii
anchetatorului penal la interogarea învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii
vatămate pot fi aplicate înregistrări sonore şi înregistrări video. Înregistrarea
sonoră şi înregistrare video pot fi aplicate, de asemenea, la interogarea
învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii vătămate.
Anchetatorul penal i-a hotărîrea privind înregistrarea sonoră şi înregistrarea
video şi comunică persoanei interogate faptul acesta înainte de interogatoriu.
Înregestrarea sonoră şi înregestrarea video trebuie să reflecte datele
menţionate în articolul 115, alineatul doi, din prezentul Cod, precum şi întrega
desfăşurare a interogatoriului. Nu se admite înregistrarea sonoră sau
înregistrarea video a unei părţi din interogatoriu, precum şi repetarea specială
pentru înregestrarea sonoră sau înregistrare video a declaraţiilor făcute în cadrul
aceluiaşi interogatoriu.

1
După terminarea interogatoriului înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se
reproduc în întregime în faţa persoanei interogate. Completările la înregistrarea
sonoră şi la înregistrarea video a declaraţiilor făcute de persoana interogată se
înregistrează de asemenea pe fonogramă şi pe casetă video. Înregistrarea sonoră
şi înregistrarea video se încheie cu declaraţia persoanei interogate, care confirmă
justeţeia lor.
Declaraţiile obţinute în timpul interogatoriului cu aplicarea înregistrării
sonore şi înregistrării video se înscriu în procesul – verbal al interogatoriului în
conformitate cu prevederile prezentului Cod. Procesul – verbal al
interogatoriului trebuie să conţină de asemenea: menţiunea privitoare la
aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video şi informarea asupra acestui
fapt a persoanei interogate; date cu privire la mijloacele tehnice şi condiţiile
înregistrării sonore şi înregistrării video; declaraţia persoanei interogate privind
aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video; menţiunea privind
reproducerea înregistrării sonore şi înregistrării video în faţa persoanei
interogate; certificarea justeţii procesului – verbal, a înregistrării sonore şi
înregistrării video de către persoana interogată şi anchetatorul penal. Fonograma
şi caseta video se păstrează în dosar şi după terminarea anchetei preliminare se
sigilează.
În caz de reproducere a înregistrării sonore şi înregistrării video a
declaraţiilor la efectuarea unui alt act de urmărire, anchetatorul penal să facă
despre aceasta o menţiune în procesul – verbal al actului de urmărire respectiv.1
Tactica înregistrării sonore a ascultării persoanelor în cadrul urmăririi penale
este determinată în mare măsură de natura ascultării, de posibilităţile tehnice de
înregistrare şi de reproducere a sunetului.
Unul din principalele rezultate ale folosirii înregistrării sonore în cursul
ascultării persoanelor este fixarea cea mai completă a conţinutului şi formei
relatărilor celui ascultat. Inregistrarea sonora are ca scop fixarea completă a
declaraţiilor persoanelor ascultate şi nu permite denaturarea acestora pe
parcursul soluţionării cauzei. La rîndul sau, acest lucru oferă posibilitatea de a

1
C.P.P.R.M. art. 115/1.
nu se face întreruperi pentru consemnarea sau pentru întocmirea în ciornă a
procesului-verbal de ascultare, chiar atunci cînd ascultarea este de durată mai
lungă şi prin aceasta, posibilitatea ca ascultarea să dicurgă în ritmul unei discuţii
obişnuite. Toate acestea prezintă importanţă pentru realizarea unui contract
psihologic poziiv cu persoana ascultată care de multe ori, atunci cînd este
îtntreruptă sau i se cere să vorbească mai rar, se derutează şi pierde firul
expunerii.
Pe langa aceasta, întreruperile pe parcursul ascultării, în situaţia în care cel
ce este ascultat face declaraţii mincinoase, îi înlesnesc acestuia posibilitatea de a
analiza cele relatate anterior, şi, prin aceasta, posibilitatea, de a nu da greşi, de a
comite inadvertenţe în explicaţiile sale. Persoana ascultată, dacă este inzestrată
cu spirit de observaţie, poate sa-şi dea seama, în timp ce anchetatorul penal îşi
face unele însemnări, ce anume îl interesează în mod deosebit care sunt
împrejurările cărora acesta le acordă importanţă.
Or, cunoaşterea acestor împrejurări de către cel ascultat de multe ori nu intră în
planurile tactice ale anchetatorului penal.
Practica demonstrează că audierea fără întreruperi, activă, îmbinată cu
înţelegerea faptului că se consemnează fiecare cuvînt, exercită o influenţă
pozitivă asupra celui ascultat. Acesta gîndeşte mai bine răspunsprile pe care le
dă, îşi modifică mai rar declaraţiile iniţiale şi la consemnarea relatărilor nu
suţine niciodată că el nu a spus aşa sau a fost înţeles greşit, deoarece îşi dă foarte
bine seama că în condiţiile înregistrării sonore fiecare raspuns pe care I-a dat
anterior poate fi uşor reprodus şi verificat.
Anchetatorul penal trebuie, de asemenea, să capete experienţa
înregistiarii sonore. Fără suficiente deprinderi el se gîndeşte, uneori, mai mult la
aspectul exterior al ascultarii şi la respectarea tuturor regulilor procesuale, decît
la tactica eficientă de realizare a ascultării. În legătură cu aceasta capătă o
importanţă deosebită un plan de ascultare bine pus la punct şi pregătirea
prealabila în scris a principalelor întrebări. Este indicat un ghid privind ordinea
de desfăşurare şi consemnare a declaraţiilor cu înregistrare sonora, inclusiv
formularea orientativă a părţii introductive, a explicării drepturilor persoanei
ascultate şi alte texte ce urmează a fi rosite de anchetatorul penal.
În realizarea înregistrării sonore sporeşte importanţa formulării clare a
întrebărilor care, de regulă, trebuie să fie puse după ce persoana ascultată a
răspuns la întrebarea precedentă sau după ce a terminat fraza. Acest lucru este
important nu numai pentru a nu-l deruta pe cel ascultat, dar şi pentru faptul ca
dacă vocile se suprapun, înregistrarea sonoră devine de neînţeles. Înregistrarea
sonoră poate fi realizată deschis, în faţă sau în secret cînd cel ascultat nu vede
nici magnetofonul, nici microfonul, ceea ce însă, nu-l scuteşte pe anchetatorul
penal de obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă celui ascultat că declaraţiile sale se
înregistrează. Această chestiune reprezintă şi un aspect tactic. Magnetofonul
aşezat la vedere distrage de obicei atenţia celui ce este ascultat. El trebuie să se
obişnuiască cu microfonul. Legat de aceasta, indicat ar fi ca, întotdeauna
magnetofonul să nu fie aşezat la vedere, iar microfonul să fie mascat de un
obiect oarecare. O asemenea recomandare nu este însă valabilă în toate cazurile,
deoarece la ascultările ulterioare cînd nu se mai recurge la înregistrarea sonoră a
declaraţiilor, unele persoane ascultate iniţial cu folosirea în faţă a înregistrării
sonore, nu mai cred acest lucru şi în cursul discuţiilor cu anchetatorul penal se
abţin de a face afirmaţii care " nu sunt pentru procesul-verbal "
(nu se consemneaza-n.trad.), discuţii lipsite de importanţă pentru stabilirea
contactului psihologic cu persoana ascultată. Prin urmare, în unele cazuri, în
funcţie de trăsăturile de caracter ale celui ascultat, de exemplu, în cazurile cînd
acesta este deosebit de suspicios şi neîncrezator, este mai corect din punct de ve-
dere tactic că microfonul să fie aşezat la vedere. Mai bine este înregistrarea
sonoră să nu fie folosită la prima, ci la ascultările ulterioare cînd s-a stabilit deja
cu aproximaţie valoarea declaraţiilor şi cănd anchetatorul penal are o viziune
mai clara asupra situaţiei urmăririi penale, cînd el se poate, deci, pregăti mai
bine pentru ascultare. Uneori din considerente de ordin tactic este indicat ca
înregistraria sonoră să fie folosită la prima ascultare. Este cazul ascultare
persoanei care se autodenunţă şi care, într-o răbufnire de sinceritate dă în vileag
mai multe fapte din activitatea sa infracţională, pentru că, ulterior, să regrete că a
fost sinceră şi să încerce, retractîndu-şi declaraţiile, să-şi diminueze răspunderea.
Este de asemenea indicat să se folosească înregistrarea sonoră a primei declaraţii
şi în cazul părţilor vatămate în cauzele privind violul, deoarece, după un timp
oarecare sub înfluenţa rudelor celui care a săvîrit violul, ele pot schimba
declaraţiile sincere iniţiale.
Aceasta este valabil şi în ce priveşte prima ascultare a celor în legătură cu care
există temerea că, pe viitor, sub influenţa unor persoane interesate în
soluţionarea cauzei într-un anume mod, sau din alte cauze, îşi pot schimba
declaraţiile adevărate. Cunoaşterea faptului că declaraţiile sunt consemnate cu
folosirea înregistrarii sonore, îl determina pe cel ascultat să opună o rezistenţă
mult mai activă faţă de încercările de a-i face să-i le retracteze. În cazul, în care
totuşi declaraţiile au fost retractate reproducerea fonogramelor permite o
apreciere mai obiectivă a veridicităţii lor.1
Incontestabil este necesară înregistrarea sonoră a declaraţiilor şi cu ocazia
ascultării unei persoane atunci cînd starea sănătăţii acesteia ori alte împrejurări,
de exemplu, faptul că în viitorul apropiat acestă persoană va fi plecată într-o
delegaţie pe o perioadă mai mare de timp, creează temerea că prezentarea în
continuare a acestei persoane pentru a fi ascultată, este îngreunată.
Din considerente de ordin tactic este indicat ca întegistrarea sonoră să fie
folosită atunci cînd o persoană este ascultată prin interpret, precum şi în cazurile
ascultării unor persoane cu un grad scăzut de şcolarizare şi a unor persoane
oarbe care nu pot lua cunoştinţă direct de conţinutul procesului-verbal de
ascultare. Pe baza fonogramei ascultării este uşor de verificat declaraţiile celor
ascultaţi, corectitudinea traducerii sau citirea defectuoasă a procesului-verbal.
La înregistrarea sonoră nu este indicat de obicei să se înceapă ascultarea
imediată a celui care a fost invitat în cabinetul de anchetă. Persoanei ce
urmează a fi ascultată trebuie să i se ofere puţin răgaz pentru a se familiariza,
de exemplu, întreţinîndu-se cu acesta o discuţie pe o temă oarecare, în caz
contrar la început ascultarea este imprecisă, persoana ascultată răspunde
crispat, cu pauze mari, ceea ce la ascultarea fonogramei poate crea impresia

1
Ursu i., Cristescu I., Ghidul procurorului criminalist,-Timişoara 1994, p.78.
unei lipse de obiectivitate a anchetei penale.
Există particularităţi ale tacticii inregistrării sonore şi în cazul ascultării
unor părţi vătămate şi martorilor minori. Un copil nu trebuie să ştie despre
înregistrarea sonoră, deoarce atunci cînd se convinge de faptul că relatarea sa
este înregistrată, el începe uneori să fabuleze străduindu-se să relateze ceva
care, după părerea sa pare a fi deosebit de interesant. De aceea, înregistrarea
declaraţiilor trebuie să se facă cu magnetofonul şi microfonul ascuns, făcîndu-
se cunoscut reprezentantului legal al copilului sau pedagogului prezent la
ascultare că se foloseşte inregistrarea. După înregistrarea părţii introductive a
ascultării, copilul este invitat în încăpere. Este indicat ca un minor să fie
ascultat nu în cabinetul de anchetă, ci într-un cadru obişnuit pentru copil, de
exemplu, acasă la el, în una din camerele de la grădiniţă de copii.
La înregistrarea sonoră a ascultării copiilor trebuie să se ţină cont de
următoarele particularităţi: unii copii sunt necomunitativi şi vorbesc în cuvinte
puţine, răspunzînd la întrebari uneori, prin gesturi, făcînd din cap. Persoanele
prezente se conving uneori de felul de a reacţiona la întrebarea pusă minorului,
prin mimica acestuia. Pe fonogramă bineînţeles aceste date nu apar, deşi la
consemnarea declaraţiilor toate acestea trebuie avute în vedere. Ca urmare
declaraţia consemnată în scris va conţine mai multe informaţii decît materialele
de înregistiare sonoră şi în continuare persoanele care ascultă fonograma pot
avea impresia că declaraţia scrisă nu este obiectivă. Anchetatorul penal trebuie
să ţină seama de acest lucru şi să consemneze în mod obligatoriu în declaraţia
scrisă reacţia copilului la întrebările ce i se pun.
Nu trebuie să se renunţe la înregistrarea sonoră a declaraţiilor unui copil
introvertit, care se exprimă în cuvinte puţine. Tocmai în acest caz este extrem de
important să se fixeze corect fiecare cuvînt al copilului, să se înţeleagă în ce
cadru şi ca răspuns la ce întrebare a fost rostit.
Sunt cazuri cînd în prezenţa anchetatorului, un copil refuză să relateze
împrejurările de care are cuoştinţă. În asemenea situaţii anchetatorul poate să
roage pe careva dintre persoanele apropiate copilului să vorbească cu acesta şi
să facă înregistrarea sonora în secret. Datorită fonogramei el are posibilitatea să
verifice exactitatea redării conţinutului răspunsurilor de către persoana care a
purtat discuţia cu minorul. Din punctul nostru de vedere materialele de
înregistrare sonoră trebuie să fie anexate la dosar ca probe materiale.
Posibilităţile tactice considerabile îi oferă anchetatorului penal reproducerea
materialelor de înregistrare sonoră pe parcursul desfăşurării ascultării sau în
cadrul altor activităţi de anchetă penală, precum şi a fonogramelor – probe
materiale şi a fonogramelor - înscrisuri în sensul restrîns al acestei noţiuni. Dacă
la o întrebare care se referă la precizarea unor elemente ale declaraţiilor,
persoana ascultată va susţine că pe parcursul acestei ascultări sau al unei
activităţi de anchetă penală efectuate anterior, ea nu a făcut asemenea declaraţii
este indicat, să i se reproducă partea respectivă a fonogramei şi să i se propună
să dea explicaţii în legatură cu conţinutul acesteia. Dacă pe parcursul unor
activităţi de anchetă penală efectuate cu folosirea înregistrării sonore, persoana
ascultată a făcut declaraţii diferite, este util să i se reproducă una după alta
porţiunile respective ale fonogramei, acordîndu-se ateniţie contrazicerilor din
cuprinsul acestora. Practica a demonstrat că, de multe ori, un asemenea mod de
a proceda serveşte la stabilirea adevărului.
Vorbind despre aplicare a mijlocelor tehnice în cadrul efectuării unor
activităţide urmărire penală la cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere, nu
putem trece cu vedere aparate speciale de tip poligrafic. Poligraful este un mijloc
de apriciere a sincerităţii sau nesincerităţii celor ce se compar în procesul penal
în difirite calităţi. În R.M. acest aparat nu se foloseşte şi respectiv nu constituie
mijloc de probă, însă în multe ţări el constituie o practică curentă şi relativ
recent se utilizează şi în Romania.
Constatarea stresului cu ajutorul poligrafului nu înseamnă o nesocotire a
prezumţiei de nevinovaţie deoarece sunt anumite acte procesuale sau activităţi
operative de strîngere a probelor ( percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri )
care, deşi au un evident caracter de constrîngere, nu aduc atingere prezumţiei de
nevinovaţie, prezumţie care operează în favoarea învinuitului sau inculpatului
pînă la pronunţarea unei hotătîri judecătoreşti definitive.
Poligraful înregistrează modificări fiziologice ale organismului, provocate de
diverse stări emoţionale ce însoţesc simularea. Încercarea de simulare reclamă
un efort voluntar ce declanşează stări emoţionale, unele supuse observaţiei
directe ( modificări ce ţin de compartamentul aparent al emoţiei, manifestate în
limbajul vorbit sau cel gestual, în activitatea de mişcare a membrelor sau a
corpului, în expresivitatea feţei ), altele indirect, prin depistarea reacţiilor
psihofiziologice ( modificarea ritmului pulsului, creşterea tensiunei arteriale
etc. ).
Detectorul de simulare poate constitui un auxiliar al organelor judiciare la
efectuarea unei importante activităţi: ascultarea persoanelor în procesul - penal
chemat să contribuie la evidenţierea pe cale fiziologică a unor stări, situaţii,
împrejurări, indicii, care în urma unui complex proces de analiză şi sinteză a
datelor existente în cauză, să ofere organelor ce înfăptuiesc justiţia posibilitatea
de a desprinde concluzii cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea persoanei
ascultate.1
În cadrul percheziţiei cu excepţia truselor criminalistice pot fi folosite
următoarele mijloace tehnice: aparatul de fotografiat şi camera de filmat video.
Fotografia de percheziţie se execută în scopul prezentării unei imagini de
ansamblu a locului percheziţionat, fixării obiectelor sau documentelor
descoperite, precum şi a locurilor tainice, ascunzătorilor amenajate în mod
special. Din punct de vedere metodic, fotografia de perheziţie este analogică
celei aplicate în cadrul cercetării la faţa locului. Astfel, fixarea fotografică a
tabloului de ansamblu al şocului percheziţionat se realizează prin fotografierea
încăperii sau a spaţiului deschis în perimetrii cărora s-a desfăşurat activitatea de
cautare. Ordinea realizării acestor fotografii corespunde totalmente celei a
fotografiei – schiţă a locului faptei.
Locurile tainice, ascunzătorile se fotografiază în momentul descoperirii
obiectelor, valorilor sau documentelor ce interesează cauza, înainte ca aceasta să
fie scoase de acolo. Dacă se consideră importantă demonstrarea dimensiunelor şi
a modului de amenajare a locurilor de tăinuire, la fotografierea lor se va aplica

1
Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, Criminalistica,-Iaşi, 1997, p.320.
metoda metrică. Pentru a obţine o imagine perfectă, locurile tainice amenajate în
pereţi, ziduri şi alte obiecte de construcţie, în obiecte de mobilă sau în mijloace
de transport ş.a., se vor fotografia din poziţia în care obiectivul aparatului cade
perpendecular pe zona din centru a suprafeţei fotografiate. Obiectele descoperite
şi ridicate prin percheziţie se fotografiază împreună şi fiecare în parte,
evidenţiindu-se caracteristicile lor generale şi particulare, atributele ce le
individualizează. Obiectele cu semne de fabricare, marcate cu cifre sau cu alte
inscripţii, bancnotele, biletele valutare şi hîrtiile de valoare, actele de identitate
etc. se fotografiază astfel ca aceşti indici să se observe distinct.
Un alt procedeu tehnic important reprezintă înregistrarea videomagnetică
( vezi anexa 6 ). Datorită posibilităţilor de a reda cu fidelitate aspectul locului
percheziţionat, momentele de căutare şi descoperire a obiectelor ce interesează
cauza, înregistrarea videomagnetică în practica organelor de urmărire penală, îşi
găseşte o aplicare tot mai vastă, în special, în cazurile percheziţiilor dificile sau a
căror efectuare prezintă un grad sporit de complexitate.
Printre mijloacele tehnice de fixare a prezentării spre recunoaştere, pe primul
plan se situiază fotografia judiciară. Pentru a se asigura fixarea celor mai
semnificative momente şi a rezultatelor recunoaşterii, în cadrul acestei activităţi
este indicat să se realizeze trei fotografii: a persoanelor sau obiectelor prezentate
în grup care să demonstreze măsura în care s-au respectat cerinţele ligii ( art.
145, C.P.P.R.M. ) privind calităţile persoanelor ori ale obiectelor din grupul de
prezentat ; a momentului cînd cel ce recunoaşte indică persoana sau obiectul
identificat, din care să rezulte că din grupul prezentat a fost recunoscută o
anumită persoană sau obiect, a persoanei sau obiectul recunoscut, executată în
modul în care să redea elementele caracteristice ale acestora, dacă identificarea
se bazează pe caracteristice cromatice, este indicat să se recurgă la fotografia
color.
Un mijloc modern folosit cu mult succes în cadrul prezentării spre
recunoaştere, este înregistrarea videomagnetică. Principalul ei avantaj este în
capacitatea videofonogramei judiciare de a reda sincronic şi simultan imaginea
şi declaraţiile celor ce participă în mod activ la realizarea recunoaşterii. Din
perspectivă tactică, fixarea pe bandă videomagnetică presupune, ca şi în cazul
fotografiei judiciare, fixarea grupului prezentat, a momentului de recunoaştere, a
persoanei sau obiectului recunoscut şi, în mod deosebit, a declaraţiilor celui ce a
făcut recunoaşterea.1
Mijloacele tehnice folosite la reconstituirea faptei – un mijloc eficace de
fixare a rezultatelor reconstituirii, ca şi în cazul altor activităţi de procedură
penală, îl constituie fotografia judiciară operativă. Fotografiile efectuate pe
parcursul reconstituirii sunt destinate să imagineze condiţiile în care s-a
desfăşurat activitatea experementală, şi să demonstreze momentele principale ale
reconstituirii şi rezultatele obţinute pe cale experimentală. Fotografia locului
unde s-a efectuat reconstituirea demonstrează măsura în care condiţia
menţionată a fost respectată. Fotografia are valoare şi pentru fixarea şi
înfăţişarea celor mai importante secvente şi a rezultatelor reconstituirii.
Aceste fiind spuse, putem semnaliza că de obicei, în legătură cu efectuarea
reconstituirii se realizează trei fotografii: a împrejurărilor în care se desfăşoară
acţiunile experimentale, a momentelor principale şi a rezultatelor la care s-a
ajuns. Astfel, în cazul verificării pe cale experimentală a vizibilităţii, înainte de a
proceda la experimentarea propriu - zisă a posibilităţii de a observa, se va
fotografia locul în care urmează să se desfăşoare reconstituirea, aplicîndu-se
regulile fotografiei-schiţă. Ulterior, din punctul unde se află observatorul, se va
executa o fotografie spaţială care obiectiv confirmă sau infirmă declaraţiile
martorului sau ale victemei infracţiunei. Cu aceeaşi situaţie ne confruntăm şi în
cazul reconstituirii iniţiale în vederea posibilităţii de a exercita anumite acţiuni
( străbaterea unui spaţiu într-o unitate de timp, pătrunderea sau ieşirea dintr-un
loc, scoaterea anumitor obiecte dintr-o încăpere etc.). Înainte de a proceda la
efectuarea operaţiilor experementale, încăperea sau locul deschis, determinate
pentru realizarea reconstituirii, se vor fotografia în ansamblu, insistîndu-se, în
special, asupra elementelor refăcute ale acestora. Apoi se vor fotografia
momentele culminante ale acţiunelor experementale şi rezultatul final. Organul

1
Doraş S., Criminalistica, –Chişinău 1999, p. 149.
de cercetare este obligat să aleagă acele secvente din activitatea experementală
care fixate fotografic prezintă importanţă pentru înţelegerea procesului – verbal.
O sursă modernă de fixare, cu care actualmente sunt dotate practic toate
organele abilitate cu cercetarea infracţiunelor, reprezintă aparatura
videomagnetică. Înregistrarea videomagnetică a reconstituirii în special, în cazul
verificării pe cale experementală a posibilităii efectuării anumitor acţiuni asigură
redarea într-o formă accentuată a celor mai importante momente ale activităţii
experimentale prin aplicarea procedeului " stop-cadru ", şi fixarea concomitentă
a acţiunelor fizice şi a fenomenelor sonore ce le însoţesc.
În fine, dacă se experimentează condiţiile de audibilitate, se pot efectua
înregistrări fonice. În acest scop este indicat să se folosească un dictofon, care să
funcţioneze pe întregul parcurs al reconstituiri într-un singur regim tehnic de
înregistrare.

1.3 Rolul mijloacelor tehnice în efectuarea expertizelor


criminalistice dispuse în procesul cercetării furturilor
savîrşite prin pătrundere.

În administrarea justiţiei penale un rol deosebit îi aparrţine expertizei


judiciare, în special celei criminalistice, ea fiind prevăzută de legislaţia
în vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin
examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau
ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale.
Prin diversitatea obiectelor examinate, expertiza criminalistică pe
deplină dreptate este considerată ca una din principalile genuri de
expertiză utilizate în practica judiciară. Efectuarea ei presupune
antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea
diferitelor obiecte-probe materiale în scopul stabilirii şi prezentării
organului judiciar a faptelor probante cu privire la imprejurările
infracţiunii, pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe speciale.
Expertul criminalist are un rol foarte important la descoperirea şi ridicarea
urmelor la locul savîrşirii infracţiunei. De asemenea, el participă la înaintarea
versiunelor criminalistice pe faptă dată împreună cu anchetatorul. Expertul
criminalist posedă, cunoştinţe speciale din domeniul criminalisticii şi de aceea
sfaturile lui acordă ajutorul practic anchetatorului penal.1 În confirmarea celor
menţionate mai sus putem aduce următorul exemplu. La cercetarea la faţa
locului a furtului săvîrşit prin pătrundere expertul-criminalist împreună cu
anchetatorul au stabilit, că după urmele de picioare lăsate, furtul a fost săvîrşit
de un grup de persoane tinere. La prima etapa a cercetării ua fost stabilite cîteva
din ei. Ei depuneau declaraţii difirite şi nu menţionau coparticipaţii. În cadrul
cercetării la faţa locului s-a stabilit, că toate geamurile casei cu două etaje au
fost sparte, în afară de aceasta, de pe primul etaj a casei au fost sustrase obiecte
de valoare şi documente care aparţeneau părţii vatamate. La al doilea etaj a fost
spartă sticla de la uşă şi au ramas picături de sînge. După densitate şi direcţia lor
expertul criminalist a stabilit că fereastra de la uşa a fost stricată cu mîna de
către unul din infractori, în rezultatul el şi a taiat mîna, după ce au pătruns în
casă urmele s-au întors în ogradă, însă nu se întorc la primul etaj. Anchetatorul
împreună cu expertul criminalist au presupus, că persoana cu mîna taiată nu a
participat la sustragerea obiectelor şi documentelor de pe primul etaj, cea ce s-a
confirmat în viitor. Datorită cunoştinţelor speciale de care posedă expertul-
criminalist în acest caz a fost stabilit adevărul, deoarece infractorii depuneau
declaraţii false. Şi ca rezultat a cunoaşterii situaţiei la locul infracţiunii şi
petrecerii confruntărilor a fost stabilită situaţia a fiecărui infractor la momentul
savîrşirii furtului.1
În cadrul cercetării furtului savîrşit prin pătrundere poate aparea necesitatea
de ordonare a diferitor expertize pentru cercetarea urmelor şi altor probe
materiale, însă cel mai des se numeşte expertiza criminalistică. Expertiza
criminalistică ne dă posibilitate de a stabili mecanizmul creării a unor sau altor
urme la locul savîrşirii furtului prin pătrundere, de a identifica după urmele
.Крылов И .Ф., В мире криминалистики,-Ленинград, 1980, p. 83.
1

1
Practica. CPs Buiucani, dosar penal N 99032807.
descoperite infractorii şi de asemenea instrumentele folosite de ei pentru a
pătrunde în încăpere. Ea poate fi ordonată şi pentru stabilirea, descoperirea şi
ridicarea microobiectelor, precum şi pentru identificarea persoanei sau
obiectelor care au fost lăsate.2
În cazul descoperirii la locul faptei a urmelor de mîini, de dinţi, de picioare
spre soluţionare, expertului criminalist î se înaintează întrebări despre
particularităţile persoanelor care au lasat aceşte urme: existenţa cicatricelor,
lipsa unuia din degete etc. În cazul existenţei a bănuitului expertiza
criminalistică rezolvă întrebări de identificare individuală ( au fost sau nu urme
descoperite la locul săvîrşirii furtului lasate de această persoană ).
După urmele lasate de încălţăminte expertiza criminalistică delimitează la ce
gen se referă încălţămintea dată, care sunt particularităţile ei ( în cazul
descoperirii şi ridicării la bănuit a încălţămintei aceasta expertiză poate răspunde
la întrebarea dacă a fost lasată urma de aceasta încălţăminte ).
La săvîrşirea furturilor prin pătrundere cu forţarea lăcatelor expertiza
criminalistică se ordonă pentru a stabili metoda de forţare, genul şi
particularităţile instrumentelor folosite la forţarea cît şi pentru identificarea lor
individuală. În particular prin astfel de expertiză se poate afla raspunsul la aşa
întrebări cum sunt :
- din ce parte a fost forţată lăcata?
- prin ce metodă a fost săvîrşită forţarea?
- ce mijloace a folosit infractorul la forţare?
- care este succesiunea apăriţiei urmelor?
Expertiza criminalistică rezolvă de asemenea întrebările ce se referă la
stabilirea identificării obiectelor. De exemplu, la forţarea lacăţii cu ajutorul
cuţitului s-a rupt o parte din el, care apoi a fost descoperită în timpul cercetării la
faţa locului. Dacă în viitor la bănuit va fi descoperit cuţitul cu bucată lipsită,
expertiza poate stabili dacă bucată gasită la faţa locului face parte din cuţitul
care a fost descoperit la bănuit. De asemenea astfel de întrebare poate apărea

2
Звирбуль А.К., Смыслов В.И. " Расследование краж грабежей и разбойных нападений ", ВЮЗИ, 1982,
р. 31
cînd la locul cercetării faptei s-a descoperit un obiect, o parte din care a fost
luată de infractor, de exemplu, pentru împachetarea bunurilor furate infractorul a
rupt jumatate din ziar, dar restul a aruncat la locul faptei.
Faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de
cunoştinţe speciale în criminalistică şi cum am menţionat deja, diverse mijloace
tehnice criminalistice, este rezonabilă întrbarea: este posibilă delimitarea
cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi în acest sens, cînd se
va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această
chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ.
Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la clarificarea
faptelor, a căror existenţa ori inexistenţă rămîne a fi determinată. Dacă atare
fapte sunt imperciptibile, iar depistarea lor impune nu numai folosire mijloacelor
tehnice, dar şi aprecieri, interpretări ştiinţifice, necesitatea expertizei
criminalistice este indiscutabilă.1
Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de
natură organică, fie anorganică, dacă el desigur, este purtător de informaţii
probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea
unei examinări speciale, bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor
criminalistice. Cele mai frecvent întîlnite obiecte ale expertizei criminalistice la
cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere sunt: diverse obiecte materiale
purtătoare de urme de mîini, de picioare, de mijloace de transport, instrumente
etc.; fragmentele textuale tipărite şi executate de mînă; mijloacele şi utilaje de
încuiere; obiecte, porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat.
În fond expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de
informaţie.
Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor
corpurilor materiale ( inclusiv ale celui uman ), condiţionate de legităţile
( biologice, fizice etc. ) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi
exploatare a lor. Astfel, caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi
1
Эйсман А.А., Критерии и формы использования специальных познаний при криминалистическом
исследовании в целях получения судебных доказательств, în Вопросы криминалистики, nr. 6-7, М.,
1962, p.38.
obiectelor materiale, reflectîndu-se în urmele infracţiunii, constituie latura
obiectivă, baza expertizelor de identificare dactiloscopică, traseologică, balistică,
a expertizelor textelor tipărite.
Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice
materializate ale deprinderilor umane. După cum este cunoscut, la baza
deprinderilor se află steriotipul dinamic, complexul format de reflexe
condiţionate, care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai
multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu, de a scrie şi vorbi, de a manipula
instrumentele. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate, cunoscute
în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice, constituie
obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor
după mers, scris, vorbă, modul săvîrşirii anumitor acţiuni, inclusiv a celor
infracţionale.
Al treilea sistem de informaţii, pe care sunt fundamentate unele expertize
criminalistice, îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. În
virtutea caracteristicelor de compoziţie se efectuiază expertizile urmelor-materie,
a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice, în scopul
stabilirii întregului după părţile componente, omogenităţii sau neomogenităţii
acestora cu probele de materie cunoscută.1
După cum am menţionat, expertiza criminalistică nu face parte din categoria
celor obligatorii. Acesta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se
sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. Prin lege ( art 64 ) se cere
efectuarea expertizei ori de cîte ori apar probleme, pentru a căror soluţionare
sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică.2
Pentru formularea concluziilor corecte expertul criminalist are nevoie de
anumite mijloace tehnico-ştiinţifice. Din cele semnalate rezultă că majoritatea
examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi
de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a
anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică.
1
Simion Gh. Doraş, Criminalistica. Vol. 1.-Chişinău, 1996, pg. 63-64.
212
Codul de procedură penală a Republicii Moldova art. 64.
În vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a
obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. Cel mai
simplu instrument optic de mărire este lupa. În activitatea de examinare
criminalistică se folosesc difirite tipuri de lupe: simple, cu piedestal,
monooculară sau binoculară, metrică, dactiloscopică etc. Puterea de mărire a
lupelor poate varia de la 2 pînă la 40 ori. Atunci cînd mărirea cu lupa a
obiectului cercetat este insuficientă, se recurge la examinarea microscopică.
Instituţiile de expertiză sunt dotate cu difirite tipuri de microscoape, cele mai
frecvent utilizate fiind:
- microscopul stereoscopic, care reprezintă un sistem optic din două obiective
şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor, făcînd posibilă
examinarea volumetrică a obiectelor;
- microscopul comparator, respectiv un sistem optic din două obiective şi
unocular, prezentînd imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur
ecran. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii ( sau lipsa
acesteia ) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai
eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice, balistice
etc.;
- microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării
intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului
( Vezi anexa 5 );
- microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură
suprafină.
O aplicabilitate vădită în examinările criminalistice de laborator o au utilaje
de examinare în radiaţii invizibile.
După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi
roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale,
de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decît radiaţiile vizibile şi
de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor
menţionate la efectuarea celor mai diverse cercetări criminalistice, avînd ca scop
descoperirea urmelor şi distingerea diferitelor corpuri şi substanţe după
proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca
luminiscenţă. Aplicarea radiaţiilor invizibile se realizează cu ajutorul unor
aparate speciale, cum e convertizorul radiaţiilor infraroşii, lampa de radiaţii
ultraviolete, aparatura roentgen etc.
Expertizele efectuate de către specialiştii instituţiilor de expertize judiciare,
cum ar fi acele destinate determinării provinienţei diferitelor fragmente de
obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea
structurii de compoziţie şi impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză
spectrală, cromatografică, electrochimică.1
Utilizarea acestor mijloace reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile
respective ale ştiinţelor naturale.

2.4 Contribuţia mijloacelor tehnice criminalistice în activitatea


de prevenire a furturilor.

După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a


dreptului este prevenirea acţiunelor infracţionale. Pe lîngă antrenarea
diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce
determină sau favorizează săvîrşirea acţiunelor ilicite, luarea anumitor
măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organile
menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile
infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin
înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare.
Mijloacele tehnice, după cum am menţionat mai sus, utilizate cu
acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de
cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice.1

1
Simion Gh. Doraş, Criminalistica. Vol 1.-Chişinău, 1996, pg. 68.
1
Suciu C.. Criminalistica,- Bucureşti, 1972, pg. 191.
Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a
actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor
realizării lor pot furniza date de ceartă valoare probantă. Astfel, în
virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să
săvîrşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind
fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o
semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunei în cauză. Imaginea
fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului
protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau
îmbracămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale
ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod
procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. În caz
contrar, rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui
probe, ele păstrîndu-şi doar valoarea de informaţie operativă.
Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite
în scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor
obiective sau valori.
Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte
electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a
mijloacelor de închidere etc. În acţiunele de pătrundere, prin închiderea sau
întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau
luminiscente de alarmă.
Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe
efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea
servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul
pătrunderei în zona păzită.
Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii
ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările
contemporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi
videosistemelor de autoimagine, autoradiografice etc.
Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialile utilizate, se împart în
două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosire anumitor
substanţe pulverente de natură să adereze la corpul, îmbracămintea sau obiectele
utilizate de persoana care a patruns în încăperea sau spaţiu interzis. Substanţele
pulverente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care
făptuitorul neapărat urmează a veni în contact sau în formă de construcţii cu
efect explozibil.
În cadrul metodelor de prevenire şi combatere a infracţiunelor se folosesc
anumite substanţe chimice, cu rol de a marca unele obiecte cu care infractorul
întră în contact pe timpul acţiunelor sale infracţionale, zădărnicind astfel
intenţiile acestuia sau uşurînd demascarea lui. Valoarea probantă a indicatorilor
tehnici stabiliţi prin marcări chimice se apreciază numai în raport de celelalte
materiale de probă de care se dispune într-un anumit caz şi numai după ce
rezultatele obţinute au fost fixate, conform normelor procedurale în vigoare, într-
un proces-verbal de constatare.
Substanţele chimice acţionează prin culoarea vizibilă sau invizibilă a
corpului, a îmbrăcămintei sau a uneltelor a persoanei care a venit în contact cu
obiectul marcat, în urma procesului de reacţie a acestor substanţe. Unele dintre
substanţele folosite în marcările respective produc rezultatele vizibile din primul
moment al acţionării, altele reacţionează prin culoare cu efect întîrziat sau printr-
o reacţie fără culoare care nu poate fi evidenţiată decît ca fenomen de
luminiscenţă, în urma acţionării cu anumite radiaţii.
În anumite situaţii, marcările chimice sunt combinate cu posibilităţi de
reproducere a desenelor papilare, marcănd şi mai mult cercetudinea asupra
autorului faptei. De menţionat că unele medicamente folosite în tratarea
anumitor boli, sub reacţii ultraviolete, dau o fluorescenţă specifică marcărilor
chimice. Pentru confirmarea celor spuse de mai sus vreau se aduc următorul
exemplu, care a avut loc în realitate cu colonelul romîn Nicolae Văduvă.
Într-una din nopţi, pe calea ferată Bucureşti – Craiova, din cabina postului de
subsecţionare a liniei de contact Fărcaşele, judeţul Olt, au fost furate patru
baterii acumulatori de 12 x 150 v. Cu ocazia cercetării la locul faptei au fost
observate urmele unei căruţe tractată de un cal. S-a luat masura înlocuirii
bateriilor furate cu altele care, în prealabil au fost marcate chimic, aşezîndu-se
pe toată suprafaţa lor un strat subţire de vaselină amesticată cu acid
oxibetanaftonic ( praf fluorescent care se observă numai sub acţiunea radiaţiilor
ultraviolete ). După aproape două luni, şi aceste baterii au fost furate, la faţa
locului constatîndu-se din nou urmele unei căruţe tractate de un cal. S-a folosit şi
cîinele de urmărire, care a condus de la calea ferată spre comuna Fărcaşale.
Cu ocazia constatării cercului de bănuiţi a fost luat în atenţie şi Băbălan
Florea, de 37 ani, muncitor la ferma zootehnică din Caracal, cu domiciliul în
comuna menţionată. Fiind supus examinării cu lampa de ultraviolete, s-a
constatat pe palma mîinii drepte, pe obraz şi pe un pantalon, existenţa unor pete
de culoare galben fluorescent, specifice marcării chimice aplicate pe cele patru
baterii de acumulatori.
Cazul părea să se îndrepte spre o rapidă soluţionare, dar, din cercetarea
suspectului, nu rezultau altele indicii care să conducă la concluzia că el este
autorul furtului savîrşit prin pătrundere. Mai mult, continua să nege participarea
la fapta respectivă, motivînd că petele de culoare galbenă provin de la … ciorba
de pasare servită în ziua cînd a fost chemat la poliţie!
După o zi de cercetări, contrariat de faptul că acesta neagă participarea la furt
şi cunoscînd probitatea marcării chimice, colonelul de poliţie Nicolae Văduva a
decis să porte personal o discuţie cu bănuitul. El a explicat bănuitului că nimeni
nu-l va crede nevinovat în condiţiile existenţei acestor urme specifice marcărilor
chimice. Cu toate acestea a negat orice participare şi Nicolae Văduva a sesizat
că afirmaţiile le face cu multă sinceritate, fără teama unei consecinţe de natură
juridică. Avînd o experienţă de lucru în domeniul criminalisticei, el a lărgit aria
discuţiilor pe diferite teme cu Băbălan. Astfel Nicolae Văduva a aflat că, în
ultimul timp, acesta suferise un accident de căruţă şi fusese internat la spital. El
a insestat că bănuitul să spună ce tratament a urmat, ştiind faptul că unele
medicamente, sub radiaţii ultraviolete, dau fluorescenţă. Acest lucru el a înţeles
în decursul anilor, avînd avantajul deoarece soţia lui farmacistă. Bănuitul a
explicat lui că foloseşte un spray cu Bioxiteracol, pentru vindecarea unei răni de
la antembraţul drept, fapt pentru care Nicolae Văduvă a rugat soţia sa să procure
astfel de spray şi el a făcut cîteva probe sub radiaţii ultraviolete. Rezultatul?
Urmele de spray produceau fluorescenţă specifică marcării chimice aplicată
pe cle patru baterii !!!
Pentru a se convinge, el a supus pe Băbălan, la antebraţul drept, unde avea
rana, la radiaţii ultraviolete, prilej cu care el a constatat că în zona respectivă
fluorescenţa era foarte puternică. Ulterior, la percheziţia domiciliară s-ă găsit şi
spray-ul folosit de suspect.
Explicaţia? Acest spray conţinea o substanţă care, sub radiaţii ultraviolete,
capătă o puternică fluorescenţă galbenă.
Prin urmare, poliţia a îndreptat atenţia către alţi suspecţi, între care a fost
descoperit adevaratul autor. Astfel, premisele unei erori judiciare fuseseră
evitate.
Încă odată se demonstrează adevărul că aparenţele pot fi înşelatoare chiar şi
atunci cînd par a se sprijini pe probe ştiinţifice. De aici obligaţia oamenilor
îndrituiţi să efectueze cercetarea să caute şi prin alte mijloace stabilirea
adevărului şi să nu considere niciodată un caz închiat cîtă vreme pot exista
îndoieli cu privire la veridicitatea probelor administrate.1

Încheiere.
În închiere pot s-ă menţionez că teza de licenţă a fost desfaşurată în două
capitole în care am încercat să dau o caracteristica generală a mijloacelor
tehnico-ştiinţifice. Am conturat principalele probleme care trebuie clarificate la
cercetare furturilor săvîrşite prin patrundere.
În capitolul doi al tezei am descris rolul, metodele şi procedeele principale de
folosire a mijloacelor tehnice, în cadrul efectuării principalelor acţiuni
procesuale în cercetarea furturilor săvîrşite prin patrundere.
Studierea unor lucrări ştiinţifice al autorilor ruşi, romîni şi celor din ţările
Europei Occidentale, analiza practicii judiciare actuale ne oferă exemple
concrete că neglijarea sau folosirea incorectă a tehnicii criminalistice ne
1
Văduva N., Revista de informare, documentare şi opinii Criminalistica. Art. Marcările chimice suspectul
ideal este salvat cu argumente farmaceutice. N 2 Anul 1, Mai 1999.
depărtează de momentele aflării adevărului, identificarea şi tragerea la
răspundere penală a faptuitorului.
Analiza practicii de anchetă şi a literaturii de specialitate ne permite se facem
următoarele concluzii şi presupuneri:
1. În prezent tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat
ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către
organele cu funcţii de urmărire penală precum şi de către experţi, în
vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare
pentru stabilirea adevărului.
2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice se utilizează pe parcursul tuturor
acţiunelor de cercetare şi de urmărire penală a furturilor săvîrşite prin
pătrundere. Fără mijloacele tehnico-ştiinţifice corespunzătoare nici
anchetatorul nici oricare alt participant al cercetării nu poate lucra
efecient asupra descoperirii furtului săvîrşit prin pătrundere.
3. Sarcinile specifice şi complexe, pe care urmează să le rezolve
organile judiciare cercetînd actele infracţionale, reclamă folosirea pe
scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii,
fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă.
4. Mijloacele tehnico-ştiinţifice se folosesc nu numai în scopul
descoperirii furturilor săvîrşite prin pătrundere ci şi în scopul
prevenirii lor.
5. Aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la ispoziţia
organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunelor de
cercetare, garantînd, în cele din urmă, stabilirea adevărului în
conformitate cu cerinţele legeslaţiei în vigoare.
6. Dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea
metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuarea a altor
acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării
nivelului ştiinţific al justiţiei penale.
7. Mijloacele tehnico-ştiinţifice se utilizează numai în conformitate cu
legislaţia procesual-penală în vigoare.
Recenzie

Eliberată d-rei Roşca Aurelia, studentă a Universităţii de Stat, facultatea de


drep, anul 4 bacalaureat.
Prezenta certificare o justific prin analiza congruentă a tezei de licenţă pe
tema "Iresponsabilitatea", care este o lucrare de o inteligenţă deosebită, punînd
în discuţie o serie de probleme, legate de viaţa de zilele noastre, adică realitatea.
Teza de licenţă are un conţinut foarte profund, în cercuind în limita
schemelor potenţeale, un plan logico-deductiv, o ierarhie a sintezei celor deduse
în urma verificării gradului de actualitate şi performanţă. Este o primă încercare
de a trata această temă atît din punct de vedere medical, cît şi juridic, la fel şi
compararea cu alte doctrine şi legislaţii, însă ferm pot să comunic că este o
încercare la nivel, reuşită, cu tendinţe excepţionale de formulare şi accepţionare.
Sper că această teză de licenţă va fi apreciată la nivel, deoarece merită a fi
luată ca exemplu atît pentru teoreticieni, cît şi practicieni.

S-ar putea să vă placă și