Sunteți pe pagina 1din 5

Andrei Pietraru si Ioana Boiu

- relatia dintre personaje -

"Suflete tari"
de Camil Petrescu
Camil Petrescu (1894 -1957) este un scriitor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru,
construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie (utopice), intelectuali
traind in lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat in realitatea concrete. Conceptia lui
Camil Petrescu despre tragismul uman evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe
indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de
contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare,
singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama ."
Andrei Pietraru este personajul principal al dramei "Suflete tari" de Camil Petrescu. Fiu
de tarani, cu studii stralucite, fusese de mic foarte harnic, talentat si inteligent, speranta generatiei
sale pentru orice cariera ar fi dorit sa imbratiseze.
Desi personaj de dramaturgie, Andrei Pietraru beneficiaza, ca toti eroii lui Camil Petrescu,
de un portret fizic ale carui trasaturi sugereaza caracteristici morale relevante: "un tanar ca de 30
de ani, malt, delicat, fara sa fie slab. Par castaniu, fata palida si ochii verzi-albastri, foarte
puternici, patrunzatori. Are figura obosita de om mistuit de o framantata viata interioara. Fire
bolnavicios de impresionabila, cand prea timida, cand excesiv de violenta. O neliniste si o
nestabilitate in gesturi de aparat de mare precizie, sensibil la mai multe influente deodata".
Portretul etic al protagonistului reiese indirect din trairile interioare si zbuciumul sufletesc,
reliefate prin analiza psihologica a starilor traite in profunzime de intelectualul insetat de iubirea
ideaia, chinuit de incertitudini si de imperfectiunile societatii, toate aceste modalitati inscriindu-se
in formula artistica de construire a personajului modern.
Creionat succint, eroul ilustreaza principalele trasaturi ale personajului-cadru din opera lui
Camil Petrescu: nascut din framantari sufletesti, hipersensibil, inadaptat superior, intelectual
intransigent, dominat de lumea ideilor pure, inflexibil, analitic i interiorizat.
Andrei Pietraru este un personaj tipic, intruchipand intelectualul tnsetat de absolutul in iubire si
traind tn lumea ideilor pure. De sase ani era indragostit in taina de Ioana Boiu-Dorcani si, ca sa
poata sta in preajma ei, isi intrerupsese studiile si facuse eforturi sa ocupe postul de bibliotecar
din casa boierului Matei Boiu-Dorcani. Aceasta functie este sub demnitatea si sub capacitatea sa
intelectuala, motiv pentru care aceasta decizie umilitoare ii uimise pe toti cei care credeau in el.
Cinstit si corect, Andrei rupsese logodna cu bogata nepoata a lui Sinesti deoarece n-o iubea, fiind
definitiv subjugat Ioanei, insa "jupanita" este, in toti cei sase ani, indiferenta, rece, distanta,
inaccesibila, de o distinctie strivitoare, dezarmanta pentru tanarul indragostit de conditie sociala
modesta. Se poate spune ca Ioana nici nu-l observase pe Andrei, considerandu-l una dintre slugile
lor care aveau, din punct de vedere al stapanilor, aceeasi infatisare terna.

www.referate.k5.ro

Din relatia care se modifica mereu intre Andrei Pietraru si Ioana Boiu reies cele mai relevante
trasaturi ale celor doua personaje. Conflictul dintre idealul de iubire si neputinta aplicarii fn viata
reaia pricinuieste drama de constiinta a lui Andrei Pietraru. El afla intamplator despre posibila
logodna a Ioanei cu printul Bazil Serban si se hotaraste sa-si marturiseasca, dupa sase ani,
dragostea. El intra pierit, asemenea lui Mien Sorel (personajul lui Stendhal, din romanul "Rosu si
negru", o cucerise la fel pe Mathilde de la Mole), in iatacul Ioanei si-i declara, cu delicatete, ca-si
sacrificase studiile, cariera numai din dragoste pentru ea: "a trebuit sa te intalnesc pe dumneata,
mormantul mandriei mele". Tanara il respinge dispretuitoare, considerandu-l un ratat, atitudine
care starneste orgoliul tanarului si-l face sa devina categoric si agresiv.
Stupefiat de lipsa
ei de suflet, jupanita ii pare incapabila sa se induioseze de ceva, rupe zagazurile si, cu ochi
halucinati, izbucneste navalnic, amenintand ca, daca pana la l2 noaptea n-o cucereste, se sinucide.
Impresionata de forta iubirii lui si coplesita de indrazneala barbateasca dominatoare, Ioana
cedeaza exploziei pasionale si timp de o saptamana cei doi tainuiesc relatia, apoi tanara il
constrange sa-i marturiseasca adevarul tatalui ei. Andrei este sovaitor, curajul cu care o cucerise
pe Ioana se consumase si redevenise acelasi barbat nesigur si nehotarat, isi recapatase
platitudinea si lipsa de farmec, din cauza carora Ioana nici nu-l observase in cei sase ani. In plus,
il surprinde sarutand-o pe Elena care pleca pentru totdeauna iar Andrei isi lua ramas bun de la ea
si, brusc, loana redevine aristocrata dispretuitoare, vazand in iubitul ei, un arivist marunt, "un
suflet de sluga" si nu-l mai crede in stare sa se sinucida, asa cum el o ameninta din nou. Injosit,
jignit in demnitatea lui si mai ales in sentimentele lui de dragoste pentru care sacrificase tot,
Andrei Pietraru se sinucide. Spirit absolutizant, Andrei marturiseste, insa, ca nu intentionase
neaparat sa-si ia viata, ci dorise mai ales, sa ucida in el iubirea - "Pe dumneata te-am ucis in
mine... Esti moarta... mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata..." - ceea ce argumenteaza
faptul ca eroul este insetat de o "dragoste in stare pura".
Pentru Andrei, Ioana este iubirea absoluta, unica lui ratiune de a fi, "un exemplar unic", asa
cum Gelu Ruscanu (din "Jocul ielelor") gasise unul in ideea de dreptate absoluta. Asemanarea
celor doi eroi camilpetrescieni consta in faptul ca distanta dintre constiinta si obiect este absoluta,
la Andrei intre iubirea absoluta si aristocrata inaccesibila, iar la Gelu tntre dreptatea sociala si
justitia absoluta.
Andrei Pietraru este dominat de un hybris (orgoliu nemasurat - n.n.) care ii determina destinui
dramatic. Aceasta constanta a constiintei eroului este observata de fostul coleg de scoala si
prietenul sau, Culai Darie: "Omule, toate drumurile pe care puteai sa le apuci in viata due pana la
capatul lumii. Cum naiba de l-ai ales tocmai pe asta, de te-ai infundat tocmai aici?". Inclinatia lui
Andrei spre absolut, il face sa-si explice hotararea: "Ei, Culai, si intr-o iubire poti sa ajungi pana
la capatul lumii!". Orgolios, ca si Gelu Ruscanu, Andrei este rupt de realitatea concreta, deoarece,
insetat de absolut, crede ca poate trece peste barierele sociale si poate sa capete demnitatea
umana de care fusese lipsit atata vreme, din cauza conditiei sociale umile. Eroarea este
constientizata atunci cand ii destainuie lui Matei relatia amoroasa cu fiica sa, iar acesta
reactioneaza cu indignare si furie nestapanite, considerandu-l un "vanator de zestre".
Conflictul de constiinta se manifesta intre orgoliile celor doua personaje ale cuplului antitetic,
la Ioana este evident orgoliul de casta, de clasa aristocratica, iar la Andrei este vorba de un
www.referate.k5.ro

orgoliu determinat de egolatrie (adorare de sine, divinizare a propriei persoane - n.n.). Tanara
apartine acelei clase sociale care are radacini adanci in nobilimea romaneasca, Pietraru reprezinta
taranimea. Andrei n-o iubea pe Ioana pentru calitatile ei umane, ci mai ales ca sa-si dovedeasca
siesi ca are puterea de a iubi, dar mai ales orgoliul ca are forta de a infrunta obstacolele care-i
stau in cale pentru dobandirea acestei iubiri. Atunci cand Culai il intreaba de ce el, fiu de tarani,
iubeste o boieroaica, Andrei este foarte incurcat, insa tot colegul sau gaseste raspunsul, deoarece
isi cunostea bine prietenul: "E ceva in tine, nemasuratul tau orgoliu, care ar fi iubit-o si fara s-o fi
vazut vreodata".
Andrei are onoare, fapt pentru care provoaca la duel pe printul Bazil Serban si nu renunta la
confruntarea cu acesta, cu toate ca Ioana il determinase pe boier sa-si ceara scuze. Daca ar fi fost
de acord cu anularea duelului, el n-ar mai fi putut dovedi ca este, la randul lui, inzestrat cu simtul
onoarei, calitate proprie clasei aristocrate si n-ar mai fi impresionat-o pe domnisoara Boiu.
Totusi, din iubire, renunta la studii, desi statutul de servitor in casa Boiu aproape ca i-a anulat
sansele de a fi iubit de tanara aristocrata. Simtul onoarei se supune, asadar, iubirii absolute.
lubirea in sine este un act irational, Pietraru se rupe de realitatea concreta, traieste in lumea
ideilor pure, din care cauza ajunge, dintr-un intelectual in devenire, cu o cariera straiucita, un
ratat, fapt ce determina si destinul sau dramatic: chiar si dragostea se falsifica daca este privita in
absolut, lipsita de orice determinari obiective, reale.
Ambele personaje poarta masti, puse de situatiile intolerabile. Andrei isi impune o atitudine
falsa pentru a putea sta in preajma iubitei, insa, pentru a comunica, el se hotaraste: "Sa sfasii
aceasta masca mincinoasa, care a facut din mine un bolnav". Ioana tainuieste iubirea ei cu
Andrei, purtand masca nevinovatiei, care insa o impovareaza: "De o saptamana, viata mea nu e
decat o prefacatorie dezgustatoare".
Ca in teatrul lui Bernard Shaw, in piesa se manifesta vadit paradoxuri in cadrul situatiilor de
constiinta. Andrei cauta femeia si nu aristocrata de stirpe, dar Ioana este boieroaica bogata si de
vita veche; el nu doreste sa parvina pe scara sociaia si totusi aspirase toata viata catre un loc de
frunte; el se sinucide pentru iubire, dar omoara in el tocmai iubirea: "Pe dumneata te-am ucis in
mine... Esti moarta... mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata."
"Exista in toata opera d-lui Camil Petrescu o intuitie unitara a omului. Barbatul lucid si activ,
ambitios si individualist e infrant de obsesia simturilor si tncarcerat de instinctuaiitatea femeii".
(Pompiliu Constantinescu)
Ioana Boiu-Dorcani este fiica boierului de vita Matei Boiu-Dorcani, descendenta "a trei
logofeti si patru spatari". Tanara de 29-30 de ani este pasionata de literatura veche bisericeasca,
nu este deloc mondena, dispretuieste balurile si pe snobii a caror superficialitate este
caracteristica "omului de lume". Ea este alintata de prieteni "jupanita", datorita mandriei reci si
pretuirii pentru stramosii sai, boieri de vita veche, a caror genealogie este riguros cercetata, acesta
fiind si scopul pentru care fusese angajat un tanar pasionat de istorie, Andrei Pietraru.
Portretul fizic al Ioanei Boiu-Dorcani este relevat in mod direct prin intermediul unui articol
aparut in revista "Lumea ilustrata": "ovalul chipului prea fin, ochii prea mari, gura prea expresiva,
degetele subtiri". Orgoliul de casta aristocratica se desprinde, indirect, din privirea plina de "o

www.referate.k5.ro

reverie cu viziuni medievale" si echipajul elegant care se distinge intre toate trasurile ce se
plimba la sosea. "Jupanita", cum o numeau prietenii, "are treizeci de ani, zece milioane si nu s-a
maritat inca". Ioana il admira pe Stendhal si reporterul sustine ca ea vrea "sa semene neaparat cu
domnisoara de la Mole...", afirmatie care prevesteste punctul culminant al dramei.
O admiratie deosebita are loana pentru Suzana Boiu, o ascendenta care, cu cateva secole in
urma, in vremea fanariotilor, avusese indrazneala sa ceara in casatorie un haiduc condamnat la
moarte, salvandu-i astfel viata. Ioana Boiu o considera pe stramoasa ei "patroana mea" si
marturiseste ca jupanita de demult este "idealul meu in trecut... o simt in sangele meu mai mult ca
pe oricare dintre stramosi". Copia portretului pe care o face dupa tabloul original aflat la
manastirea ctitorita de aceasta cutezatoare predecesoare seamana, de altfel, foarte bine cu Ioana
nu numai ca trasaturi fizice, ci si ca fire: "ochii mari, ficsi, arzatori, ocolesc parca tot ce e
uraciune pamanteasca; fruntea inaltata si limpede dispretuieste bucuriile de pret marunt, ale celor
din jurul ei...".
Portretul moral al eroinei reiese, in mod indirect, din faptele, atitudinea si mentalitatea sa,
precum si din reactiile bine controlate si ferme. Ioana Boiu, indiferenta, rece, distanta, mandra,
inaccesibila, il striveste cu distinctia ei pe indragostitul Andrei Pietraru, care se simte incapabil de
a stabili o comunicare cu ea timp de peste sase ani, de cand era bibliotecar in casa boiereasca.
Cand el intra in iatacul printesei intocmai ca Julien Sorel, ca sa o cucereasca, Ioana este stapanita
de dilema intre a-l alunga cu dispret pe umilul servitor sau de a avea cutezanta predecesoarei sale
de a-i accepta iubirea. Orgoliul clasei sale aristocratice trebuie sa fie satisfacut de firea puternica,
autoritara si poruncitoare a barbatului. Acesta este si motivul pentru care, in cele din urma, ti
cedeaza lui Andrei, fiind impresionata de curajul cu care intrase in iatacul ei, de faptul ca se
batuse in duel cu prinful Bazil, fara sa tina seama de porunca ei, precum si ca acesta repeta gestul
lui Mien Sorel, personajul lui Stendhal, din romanul ei preferat ("Rosu si negru").
Ioana fusese logodita cu un francez din inalta societate, dar rupsese logodna, deoarece se
simtise jignita de atitudinea superioara a viitoarei soacre, avand o prima dezamagire din partea
clasei sociale careia ii apartinea. Despre printul Serban, care ii ceruse mana, are o parere
dispretuitoare, deoarece, cu toate ca se considera "sportman, om de lume, donjuan, poet, pictor si
cantaret", nu este nimic din toate acestea, ci numai un diletant mediocru. Poate ca si din cauza
acestor dezamagiri fata de barbatii apartinand clasei ei sociale, Ioana ii cedeaza lui Andrei.
Cu o educatie solida in distinctie si eleganta comportamentala, Ioana se autodispretuieste
pentru ca se iubeau in taina de o saptamana si comportamentul acesta s-ar fi potrivit servitorilor,
nu boierilor de stirpe: "De o saptamana, viata mea nu e decat o prefacatorie dezgustatoare".
Atunci cand Andrei sovaie sa-i destainuie tatalui ei legatura lor amoroasa, Ioana redevine
dispretuitoare si vede, ca si tatal ei, in modestul bibliotecar, un arivist marunt. Ambitioasa, voind
totusi sa-i verifice sentimentele, dupa ce il surprinsese sarutand de despartire pe Elena, Ioana il
trateaza cu superioritate si raceala, nu mai crede amenintarea lui cu sinuciderea, ci devine
sarcastica si dispretuitoare, amintindu-si scena din noaptea in care o cucerise: "Sa te omori? Iar
[...] sa te omori?". Andrei, "cu un zambet alb, cu o liniste de mort", se impusca in inima pentru
iubire, dar omoara in el tocmai iubirea, soptind cu ultimele puteri: "Pe dumneata te-am ucis in
mine... Esti moarta... mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata".
www.referate.k5.ro

Finalul piesei sugereaza ideea ca dragostea dintre cele doua personaje ce apartin unor clase
sociale diferite este imposibila, de aceea solutia unei iubiri neimplinite se afla in moarte.
"Suflete tari" situeaza conflictul dramei lui Camil Petrescu la nivelul constiintei personajelor,
care nu sunt caractere cu trasaturi morale traditionale, ci personalitati puternice, adevarate
"suflete tari", pentru care optiunile devin irevocabile. Ioana Boiu si Andrei Pietraru apartin unor
clase sociale diferite, antagonice, fiecare dintre eroi fiind dominat de conceptii inflexibile. Ioana,
tributara prejudecatilor de casta, mandra, inaccesibila, de o distinctie strivitoare, "dispretuieste
bucuriile de pret marunt ale celor din jurul ei...". In opozitie, Andrei Pietraru, total lipsit de
prejudecati, este insetat de o "dragoste in stare pura", absolute, dominat de un orgoliu exagerat
(hybris - n.n.), care-1 conduce spre eroarea ca poate trece peste barierele sociale si poate sa-si
recapete demnitatea umana, de care fusese frustrat in viata din cauza conditiilor sale sociale
umile. In fond, el n-o iubea pe Ioana, ci iubea sentimentul de iubire. Asadar, cele doua "suflete
tari" care compun un cuplu antitetic pot comunica pasional numai in faza iubirii tainuite, cand
interpreteaza deja alte roluri, purtand fiecare o masca: "De o saptamana, viata mea nu e decat o
prefacatorie dezgustatoare", marturiseste Ioana.
Camil Petrescu este creatorul dramei de constiinta, In care dramatismul personajelor este
realizat prin revelatii succesive si, in mod firesc, de esecurile succesive petrecute in constiinta
acestora. Conflictul dramelor camilpetresciene este unul ce se manifesta in constiinta
personajelor, generat de imposibilitatea aplicarii in realitate a ideilor absolute care-i domina si le
determina destinul tragic. Asadar, conceptul de absolut nu este unul filozofic, ci unul moral,
personajele fiind insetate de certitudini etice, incapabili de compromisuri, trdind in lumea ideilor
pure. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul ideal, din cauza principiilor absolute care
nu se pot pune in practica, nu se pot aplica in societatea dominata de imperfectiuni.
Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumos) si se particularizeaza prin
formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor,
exaltarea trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului. Constiinta eroului
selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii. Monologul interior constituie
un mijloc artistic de ilustrare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei.
Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuantelor
sufletesti, claritatea limbajului analitic. Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar
"fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie". (Camil Petrescu)
In opinia mea, iubirea dintre cei doi este imposibila, din cauza diferentelor de statut social si
din cauza faptului ca ei nu se cunosc cu adevarat reciproc, ci se imbata cu o imagine perfecta a
partenerului.

www.referate.k5.ro