Sunteți pe pagina 1din 53

CUPRINS:

1.Consiliere si orientare scolara si profesionala


- alegerea vocationala – expresie a personalitatii
- consilierea pentru orientarea profesionala
- consilierea pentru orientarea profesionala
2.Copii strazii – exigente metodologice
- un punct de vedere
- cercetare
- psihologul si asistentul social
3.Tinerii in spirala violentei
4.Radiografia unei relatii : parinte – adolescent
5.Parinti de adolescenti
6.Reprezentarea celuilalt si aspiratia catre celalalt in adolescenta
- cine este celalalt ?
- doresc sa-l cunosc pe celalalt ?
7.Adolescenta – cautarea identitatii - ancheta
8.Parinti si copii vulnerabili
9.Adolescenta si implicatiile ei
10.Personalitatea adolescentilor : in cautarea unei identitati
11.Reprezentarile sociale ale caminului la adolescenti
12.Comunicarea interactiva la tineri
13.Adolescentul si cinematografia
14.M I S C
15.Raportul dintre factorii de personalitate si creativitatea
adolescentilor
Consiliere si orientare scolara si profesionala

Orientarea profesionala este acea activitate in cadrul careia o persoana


este ajutata sa se dezvolte si sa accepte o imagine completa despre sine,
despre rolul sau in societate ; testarea conceptiilor acesteia si transformarea
lor in conformitate cu realitatea inconjuratoare, astfel incat acea persoana sa
obtina satisfactii si sa desfasoare o munca benefica societatii.
Orientarea carierei consta in acele activitati si programe prin care
indivizii sunt ajutati in asimilarea si integrarea cunostintelor , a experientei,
in corelatie cu :
- autointelegerea – care include cunosterea propriei personalitati si
raportarea acesteia la personalitatile altora.
- intelegerea mecanismelor de functionare a societatii si deci a acelor
factori care contribuie la schimbarea continua a acesteia, incluzand
aici si atitudinea fata de munca.
- constitentizarea rolului pe care-l poate juca timpul liber in viata
personala.
- intelegerea necesitatii existentei unei multimi de factori cu rol activ in
planificarea carierei.
- intelegerea necesitatii informatiilor si a abilitatilor in obtinerea
succesului si a satisfactiei de munca, dar si in activitatile desfasurate
in timpul liber.
- invatarea procesului de luare a deciziilor in alegerea si dezvoltarea
carierei.

Alegerea vocationala – expresie a personalitatii

Dupa John Holland, alegerea profesiei reprezinta o expresie a


personalitatii; inventarele de interes sunt inventare de personalitate; membrii
aceluiasi domeniu de activitate au personalitati similare, precum si istorii
similare ale dezvoltarii personalitatii ; indivizii unui grup vocational, avand
personalitati similare, vor raspunde, in multe situatii si la multe probleme, in
mod similar, punandu-si amprenta asupra mediului de munca, dandu-i
acestuia anumite caracteristici ; satisfactia profesionala, stabilitatea si
realizarea in profesie depind de congruenta dintre propria personalitate si
mediul in care lucreaza.
John Holland ajunge la urmatoarele concluzii :
- in cultura nostra, majoritatea oamenilor pot fi impartiti in sase tipuri
de personalitate : realist, intelectual, social, conventional,
intreprinzator si artistic
- sunt sase cateorii de medii de munca : realist, intelectual, social,
conventional, intreprinzator si artistic
- oamenii cauta medii si vocatii care sa le permita sa-si exerciteze
deprinderile si aptitudinile, sa-si exprime si valorile, sa rezolve
probleme sau sa joace roluri agreabile si sa le ocoleasca pe cele
dezagreabile
- comportamentul unei persoane poate fi explicat prin interactiunea
personalitatii sale cu mediul inconjurator
Cele sase tipuri de personalitate sunt :
1. Tipul Realist ( motor ) – ii plac activitati care impun forta fizica ; este
agresiv ; are o organizare motorize buna; nu are deprinderi verbale si
de relationare interpersonala; prefera sa rezolve probleme concrete
concrete si nu pe cele abstracte ; este nesociabil. Preferintele sale se
indreapta spre acele activitati care nu solicita manipularea ordonata si
sistematica a obiectelor , instrumentelor , masinilor. Achizitioneaza
competente manuale in domeniul mecanic, agricol, tehnic. Ii displac
activitatile sociale si educationale.
2. Tipul Intelectual ( investigator) – este orientat in sarcina; gandeste
problemele; incearca sa inteleaga si sa organizeze lumea; ii plac
sarcinile ambigue si activitaile intraceptive; este orientat spre abstract.
Preferintle sale se orienteaza spre acele activitati care implica
investigatii creatoare ale fenomenelor fizice, biologice si culturale.
Achizitioneaza competente stiintifice si matematice. Ii displac
activitatile persuasive, sociale si repetitive.
3. Tipul Artistic ( estetic) – prefera relationarea personala indirecta,
printr-o autoexprimare proprie mediului artistic. Preferintele sale sunt
axate pe activitati nestructurate, care presupun manipularea
materialelor pentru a crea forme artistice noi. Achizitioneaza
competente artistice in domeniul musical, lingvistic, al artelor
plastice, literar. Ii displac activitatile ordonate, administrative,
sistematizate, de afaceri.
4. Tipul Social ( de sustinere ) – alege roluri de predare si/sau
terapeutice; ii plac lucrurile sigure; are deprinderi verbale si
interpersonale; este orientat social. Preferintele sale se indreapta spre
acele activitati care implica informarea, pregatirea, dezvoltarea, grija
pentru alte persoane.
Achizitioneaza competente in stabilirea unei bune relationari cu alte
persoane. Ii displac activitatile manuale si tehnice care presupun
utilizarea de materiale, masini, unelte de lucru.
5. Tipul Intreprinzator (persuasiv) – prefera sa-si foloseasca
deprinderile sale verbale in situatii care-i furnizeaza ocazii de vanzare,
de dominare, de conducere a altora. Prefera acele activitati in care
solicita alte persoane pentru atingerea scopurilor sale organizatorice
sau financiare. Are competente de lider, de persuasiune, de relationare
interpersonala. Ii displac activitatile stiintifice, de observare.
6. Tipul Conventional ( conformist) – prefera activitatile in care
foloseste cifre ; alege rolurile de subordonat ; isi realizeaza scopurile
prin conformism ; este loial sefilor. Prefera activitatile care solicita
folosirea ordonata si sistematica a datelor.

Sunt zile cand orele de matematica ti se par o pierdere de timp , cand


ai abandona orele de literatura cu draga inima, istoria te plictiseste de
moarte...
De fapt, ele iti vor pemite in viitor sa dobandesti acele deprinderi
generale pe care orice patron de firma le solicita angajatilor sai. Este un
mare avantaj sa le poti adauga studiilor tale in cadrul unui C.V, pentru ca iti
asigura succesul :
- capacitatea de a analiza problemele ivite si de a gasi solutii ;
- capacitatea de a expune clar si precis cauzele, conditiile, faptele ;
- aptitudinea de a lucra in echipa si adaptarea la noi situatii ;
- o puternica motivatie, initiativa si perseverenta in realizarea oricaror
sarcini ;
- aptitudini de organizare;
- asumarea de responsabilitati;
- respectarea termenelor si punctualitatea;
- capacitatea de a utiliza calculatorul si de a invata noi programe.
De multe ori, « vanatorii de slujbe » sunt angajati in locul unor
candidati foarte bine pregatiti profesional, dar inabili in prezentarea unui
interviu.
Defecte in cadrul unui interviu :
*aroganta, infumurare, pripeala ;
*lipsa unui plan vocational, a scopurilor si obiectivelor in cariera ;
dezinteres, pasivitate, indiferenta ;
*neincredere si instabilitate ;
*interesul exagerat pentru venituri si salariu ;
*invocarea de scuze ;
*impolitetea, lipsa de maniere ;
*denigrarea fostilor patroni ;
*evitarea privirii interlocutorului ;
*imprastiere, superficialitate ;
*intarzierea la interviu fara un motiv serios ;
*depasirea timpului acordat interviului ;
*incapacitatea de a raspunde clar si la obiect ;
*provizoratul in slujba, nehotararea ;
*lipsa de pregatire ( profesionala) ;
*rigiditatea in opinii si atitudini ;
*prezenta personala dezordonata si neingrijita.

In functie de imprejurari si de cei care te judeca, unele din trasaturile


tale de personalitate pot fi considerate fie calitati, fie defecte.
Astfel ceea ce crezi tu a fi un mare defect, poate fi un atu la angajare.
De exemplu :
1. Prea meticulos = Prietenii te cred ciudat pentru ca iti aranjezi prea atent
lucrurile
= Sunt inzestrat cu calitati organizatorice si cu capacitate
de planificare
2. Prea direct = Spui intotdeauna oamenilor exact ce gandesti si ce simti
chiar daca ii priveste personal
= Am incredere in mine si abordez problemele in mod direct.
Imi place sa ma angajez in solutionarea unor probleme dificile.
3. Prea lenes = Iti incepi mereu treburile pe ultima suta de metri. Daca
exista un motiv pentru care sa nu faci ceva, il vei gasi.
= Pot face fata sarcinilor de ultim moment si pot lucra sub
presiune.
4. Prea zgomotos = Cand vorbesti nu se aude decat glasul tau. Iti place sa fii
in centrul atentiei.
= Sunt entuziast si deschis. Intr-un grup intru in relatii
firesti cu ceilalti.
5. Prea incapatanat = Nu suporti sa recunosti ca ai gresit sau sa renunti.
= Sunt perseverent. Predau totdeauna un proiect la
termen.
6. Prea vorbaret = Cand participi la o conversatie, nimeni nu poate scoate
un cuvant. Monopolizezi discutia.
= Ma exprim bine si imi place sa vorbesc in public, sunt
convingator si stiu sa-mi prezint ideile.
7. Prea bizar = Nu mergi de obicei in pas cu ceilalti si faci lucrurile in felul
tau.
= Sunt inventiv si pot oferi intotdeauna un punct de vedre
original. Imi place sa am initiativa.
8. Prea apatic, indiferent = Nu pari sa ai vreodata o parere ferma si nimic
nu pare sa te stimuleze.
= Sunt adaptabil si se poate conta pe calmul meu
in situatii stresante.
9. Prea sensibil = Pui totul la inima.
= Sunt o persoana binevoitoare si perspicace, abila in
relatile interpersonale si dornica sa placa altora.
10. Prea serios = Totul ti se pare important. Pari mereu incordat .
= Sunt o persoana prudenta si de nadejde. Stiu sa tin seama
de toate posibilitatile.
11. Prea extermist = Reactionezi intodeauna in maniera excesiva. Fiecare
eveniment din viata ta pare extras dintr-un roman.
= Sunt o persoana creativa. Imaginatia mea abunda in
idei.
12. Prea timid = Orice persoana nou intalnita te face nervos. Sfarsesti prin a
face totul singur.
= Stiu sa ma motivez. Lucrez bine in mod independent si nu
am motive de supraveghere.

Abilitati cerute pe piata muncii :


Cei care ajgajeaza prefera persoanele care:
Comunica:
- inteleg si vorbesc “limba” ocupatiei pe care o solicita
- asculta , inteleg, si invata
- citesc, inteleg si folosesc adecvat materialele scrise : grafice, harti,
diverse alte modalitati de a expune date
- scriu si vorbesc usor si eficient in limbile solicitate de ocupatie
Gandesc :
- gandesc critic si actioneaza logic in evaluarea situatiilor , in
rezolvarea problemelor si in luarea deciziilor
- inteleg si rezolva probleme care presupun cunostinte matematice si
stiu sa foloseasca rezultatele obtinute
- folosesc tehnologii, instrumente, unelte si sisteme de informatii
- au cunostinte variate in diferite domenii si le pot aplica in situatii
concrete.
Invata :
- invata permanent din experienta de viata

Pentru a intelege totul despre o meserie, adolescentii ar trebui sa-i


intrebe pe cei care o exercita. Adolescentii ar putea apela la consilierul
scolar sau la diriginte sa le faciliteze posibilitatea de a fi pentru o vreme
« umbra » unui profesionist de a carui meserie sunt interesati.
O alta cale este de a intocmi o lista a persoanelor experte in domeniu
care ar putea fi rugate sa le vorbeasca despre profesia lor.
La sfrasitul intrevederii trebuie sa se multumeasca interlocutorul
pentru timpul si informatiile acordate.
Lista de intrebari : Cum ati inceput sa exercitati aceasta meserie ? Ce
fel de experienta aveati inainte de a intra in acest domeniu ? Ce fel de
aptitudini sunt necesare pentru aceasta meserie ? Ce calitati personale se cer
pentru a o exercita ? Ce pregatire profesionala se cere ? Ce nivel de
educatie ? Este posibila calificarea la locul de munca ? Este necesara o
diploma sau un atestat ? Ai nevoie de unelte sau instrumente specifice
meseriei ? Cum se desfasoara o zi obisnuita la acest loc de munca ? Cum va
simtiti cand munciti ? Care sunt momentele de varf si cele de destindere ?
Ce va atrage cel mai mult la caest gen de munca ? Dar cel mai putin ? Care
sunt prognozele in legatura cu meseria dumneavoastra ? Este in crestere sau
in declin ? Ce schimbari majore in plan tehnic-tehnologic au intervenit in
acest domeniu si cum le-au afectat ele pe angajati? Care sunt posibilitatile de
avansare ? Daca ar fi sa o luati de la inceput, ati alege aceeasi meserie ? Ati
proceda in mod diferit ? Recomandati altora sa aleaga acesta ocupatie ?

Consilierea profesionala poate fi descrisa ca ansamblul activitatilor care ii


ajuta pe participanti (clienti) sa constientizeze calificarea si abilitatile de care
dispun , astfel incat sa-si imbogateasca resursele si optiunile in relatia cu
sistemul educational, cu piata muncii si viata in general. Consilierea
profesionala este un proces interactiv intre informare, monitorizare, activitati
practice si interviuri personale informale.
Beneficiarii activitatii de consiliere sunt : persoanele individuale
(dezvoltare personala, incredere, siguranta); familia ( siguranta sociala si
economica); mediul de afaceri ( personal calificat disponibil la momentul
portivit) ; societatea la nivel local, national, global ( cresterea veniturilor,
cunoasterea ca instrument democatic).
Orientarea are trei directii de abordare :
1. Orientarea scolara privind optiunile scolare si sprijinirea elevilor ;
2. Orientarea profesionala privind optiunile si plasarea in rolurile
ocupationale si locurile de munca;
3. Orientarea/consilierea individuala.
Orientarea profesionala este acea activitate in cadrul careia o persoana
este ajutata sa se dezvolte si sa accepte o imagine completa despre sine,
despre rolul sau in societate, presupune testarea conceptiilor si transformarea
lor in conformitate cu realitatea inconjuratoare, astfel incat acea persoana sa
obtina satisfactii si sa desfasoare o activitate benefica societatii.
Orientarea carierei consta in acele activitati si programe prin care
indivizii sunt ajutati in asimilarea si integrarea cunostintelor, a experientei in
corelatie cu : autointelegerea, care include cunoasterea propriei personalitati
si raportarea acesteia la personalitatea altora ; intelegerea mecanismelor de
functionare a societatii si a acelor factori care contribuie la schimbarea
permanenta a acestora, incluzand aici si atitudinea fata de munca ;
constientizarea rolului pe care il poate juca timpul liber in viata personala ;
intelegerea necesitatii existentei unei multimi de factori cu rol activ in
planificarea carierei ; intelegerea necesitatii informatiilor si abilitatilor in
obtinerea succesului si a satisfactiei in activitatile de munca, dar si in
activitatile desfasurate in timpul liber ; invatarea procesului de luare a
deciziilor in alegerea si dezvoltarea carierei.
Consilierea pentru orientarea scolara
Acest tip de consiliere consta in indrumarea clientului in vederea
alegerii unei forme de invatamant potrivit nivelului de pregatire atins
anterior si, mai ales, potrivit aptitudinilor , intereselor profesionale si
personalitatii lui. Nivelul cunostintelor si deprinderilor poate fi cunoscut prin
examene si probe profesionale. La acestea se adauga diagnosticul psihologic
stabilit de specialist prin aplicarea unor baterii de teste psihologice : teste de
aptitudini, teste de interese profesionale, teste si chestionare de personalitate.
In urma evaluarii, clientului i se fac recomandari privind continuarea
educatiei, i se ofera informatii despre unitatile scolare care corespund
cerintelor sale educationale, despre conditiile de acces la aceste unitati si
despre formalitatile ce trebuie indeplinite in acest scop. Apoi se alcatuieste
un plan de actiune. Orientarea scolara este o etapa premergatoare orientarii
profesionale si este important ca inca din aceasta etapa sa se tina seama de
criteriul integrarii ulterioare a actualului elev in viata activa.
In concluzie, putem spune ca o informare asupra principiilor care
guverneaza piata muncii, despre situatia privind perspectivele reale de
angajare, despre posibilitatile profesionale oferite de un anumit nivel de
educatie reprezinta un demers util inca din perioada scolarizarii. Prin
consilierea scolara si profesionala acordata elevilor se urmareste cresterea
increderii acestora in fortele proprii si in capacitatea lor de a alege.
Consilierea pentru orientarea scolara este un serviciu care se ofera atat
clientilor individuali, cat si unor grupuri de clienti ( de exemplu, elevii unei
clase) . Orientarea scolara prsupune si o serie de activitati dedicate parintilor
si profesorilor. Influenta acestora asupra deciziei copilului poate fi mai mare
sau mai mica, in functie de mentalitate, de pozitia sociala, de nivelul lor
cultural. Colaborarea cu parintii se poate face prin intrevederi, reuniuni,
seminarii, conferinte. Profesorilor li se pot propune stagii de formare prin
activitatea de orientare si li se pot furniza materiale informative. Scopul este
acelasi : transformarea parintilor si profesorilor in aliati in procesul de
orientare constienta si realista a copiilor pe un drum profesional care sa
corespunda aptitudinilor , dar si posibilitatilor concrete oferite pe piata
muncii.
Parintii pot participa la sedintele de consiliere sau pot fi informati
ulterior asupra mersului acestora. Ei pot sa-si prezinte propria experienta de
munca daca aceasta ofera informatii interesante pentru elevi.
Consilierea pentru orientarea profesionala
Acesta este strans legata de alegerea , schimbarea sau evolutia
profesiei. Ea se imbina cu orientarea scolara atunci cand se acorda elevilor
care se indreapta spre o scoala profesionala, o scoala de specialitate ( liceu
tehnologic, liceu de muzica, liceu sportiv, etc. ) sau care doresc sa urmeze o
facultate.
Consilierea pentru orientare profesionala se acorda si adultilor care
doresc sa actioneze pe plan profesional din diferite motive : sunt someri si se
afla in cautarea unui loc de munca ; nu sunt someri, dar doresc un loc de
munca mai bun ; au un loc de munca si vor sa il pastreze ; intentioneaza sa-si
schimbe profesia, deoarece aceasta nu le mai ofera satisfactii profesionale
sau materiale, le creeaza probleme familiale, etc. ; nu intentioneaza sa-si
schimbe profesia, dar doresc sa evolueze profesional prin specializari,
calificari suplimentare, perfectionari.
Teoriile privind deezvoltarea carierei vizeaza modul in care oamenii
invata sa-si administreze propriile cariere. Ele ofera descrieri privind modul
de alegere a ocupatiei, explicatii privind cauzele si avanseaza predictii
despre ceea ce se poate intampla in anumite conditii.
Conceptul de gestionare a carierei are doua obiective :
1. cel al individului , care cauta sa-si valorifice cat mai bine potentialul
fie prin avansarea in cariera, in cazul salariatilor, fie prin redobandirea
unui loc de munca, in cazul somerilor.
2. cel  al firmei, care cauta sa gaseasca criteriile cele mai bune de alegere
a salariatilor.
Consilierul – ca persoana si profesionist – exprima doua entitati care
se impletesc si nu pot fi separate in realitate. Succesul in activitatea de
consiliere depinde de urmatoarele aspecte :
- consilierul este interesat de cum apare lumea din punctul de vedere al
clientului ;
- consilierul are opinii pozitive despre oameni ; ii considera demni de
incredere, capabili si prietenosi ;
- consilierul are o imagine de sine pozitiva si incredere in propriile
abilitati ;
- interventia in calitate de consilier se bazeaza pe valori personale.
Consilierul poate fi util clientului in probleme precum alegerea sau
gasirea unui loc de munca sau adaptarea la cerintele postului sau climatului
din organizatia din care face parte. El poate ajuta clientii sa ajunga la o mai
buna intelegere a propriei persoane si a pietei muncii, sa coreleze propriile
interese si talente cu solicitarile asociate diferitelor oportunitati ocupationale.
Consilierea devine o componenta semnificativa a serviciilor furnizate in
domeniul muncii si al realtiilor de munca, precum si o conditie pentru o
plasare adecvata.
Intr-o piata a fortei de munca aflata in contiunua miscare exista o
presiune asupra valorilor salariatilor si nu numai. In mediul competitiv al
economiei de piata, managerii ii determina pe angajati sa adere la valorile
circumscrise carierei si in special la cele ale intreprinzatorilor. In economia
de piata tot mai multe regului, roluri si valori ale salariatilor sunt puse sub
semnul intrebarii de celelalte seturi de valori ( ale intreprinzatorului si celui
ce doreste sa faca o cariera). Intrebarea care se pune este daca se pot
schimba seturile de valori. Consilierea poate facilita acest proces prin
incercarea de a supune atentiei clientului ciocnirea dintre noile valori si
vechile valori. Este indicat sa privim cele trei seturi de valori ca fiind
complementare si nu opuse. Fiecare perspectiva are ceva de oferit : cel ce
vrea sa faca o cariera este pasionat de munca lui ; salariatul este echilibrat,
iar intreprinzatorul este flexibil. In orice activitate ar trebui sa le regasim pe
toate trei. Consilierul ii ajuta pe clienti sa mentina echilibrul intre aceste trei
perspective.
Copii strazii. Exigente metodologice

Un punct de vedere
La o analiza mai recenta, cu trimiteri la un anumit spatiu statistic, se
observa ca, poate cu exceptia capitalei, in toate celelalte orase ale tarii
minorii cu probleme de comportament (in special cei cu varsta mai mica de
14 ani) reprzinta un segment destul de mic din totalul populatiei minore.
Departe de a reprezenta un fenomen social de amploare, « copii strazii »
inglobeaza mai degraba grupuri de minori, mai mult sau mai putin izolate, ce
se manifesta in plan social prin comportamente si atitudini specifice.
Prin raportare la norma, copiii strazii se identifica in doua segmente
de populatie :
1. minorii cu un comportament predelincvent. Acesta include acele
categorii de copiii ce incalca frecvent normele morale, plasandu-se in
majoritatea lor, prin atitudini, intr-un camp de comportamente
antisociale. Opinia publica ii accepta intr-o forma tacita, iar
sanctiunea morala suprema, pentru unii dintre ei , o constituie
« deliciul » de a fi in centrul atentiei mass-mediei romanesti.
Vagabondajul, cersitul, micile furturi, consumul de alcool si tutun ne
apar ca fapte absolut firesti, prin raportare la varsta subiectilor nostrii.
Toleranta la astfel de comportamente atinge cota maxima.
2. minorii cu un comportament delincvent se refera la acea componenta
a copiilor strazii ce au comis acte antisociale, fiind sanctionati penal
sau conventional. Comportamentul acestora impune un grad ridicat al
pericolului social, iar sanctiunile sunt pe masura faptelor lor.
Care ar fi coordonatele psihosociale ale acestor categorii de minori
aflati in cele doua secvente comportamentale? Raspunsurile obtinute s-ar
putea circumscrie urmatoarelor enunturi: parasirea temporara sau definitiva
a familiei si a domiciliului ; abandonarea invatamantului scolar obligatoriu ;
majoritatea apartin unor familii dezorganizate, cu venituri mici si instabile,
familii ce nu le pot asigura un trai la nivelul decentei minime ; o parte dintre
ei prezinta deficiente fizice si psihice ; consumul de alcool , tutun si droguri
reprezinta ceva « normal » pentru varsta lor ; pot fi intalniti in locuri publice
(gari, piete, strazi aglomerate, terenuri virane, canale, etc.), dar si in jurul
unor asezaminte de genul restaurantelor sau hotelurilor ; uneori sunt
manipulati de adulti pentru obtinerea unor foloase materiale, pe cai mai mult
sau mai putin licite ; o buna parte dintre ei devin un fel de abonati ai
centrelor de primire a minorilor
(urmare a Ordonantei de urgenta nr. 26/1997, centrele de primire a
minorilor se numesc centre de plasament temporar) ; o alta categorie de
minori sunt implicati in activitati de pedofilie sau prostitutie.
Pornind de la o cercetare
In anul 1997 s-a realizat o cercetare de teren cu referire la minorii
internati in Centrul de primire a minorilor (CPM) Slatina, Olt, in perioada
1994-1997. Iata cateva concluzii:
- In ultimii ani am asistat la o usoara crestere a minorilor cu probleme
de comportament in judetul Olt;
- Se pastreaza un raport constant intre baieti si fete ( raportul este de 4
la 1 in favoarea baietilor) ;
- Cea mai mare parte a acestora provin din mediile urbane ale judetului
Olt, iar un procent neinsemnat il reprezinta minorii internati in CPM ,
avand domiciliul in alte judete. Asadar , orasul Slatina, cel mai mare
centru urban din judet, nu constituie un punct de atractie pentru astfel
de categorii de minori ;
Cum au fost depistati acesti minori ? Prin elemente specifice
comportamentului lor : furturi (uneori neinsemnate sub aspect valoric),
vagabondaj , cersetorie, limbaj indecent, prezente nejustificate , avand in
vedere varsta, in anumite locuri publice. Analizand in detaliu
comportamentele acestor minori, putem sustine ca marea majoritate a
acestora, cu referire la componenta psihosociala, nu fac parte nici din
categoria infractorilor inraiti, nici din ceea ce am putea numi « marginalizare
irecuperabila ». Comportamentul lor reprezinta intersectia intre esuarea
socializarii cu deficitul educational specific varstei.
Primele semne ale tulburarilor de comportament se manifesta in jurul
varstei de 7-8 ani. In intreaga perioada cat persoana este minora (pana la
implinirea varstei de 18 ani) exista o repartitie neuniforma dar continua
pentru toate grupele de varsta a unor astfel de comportamente. Se poate
sustine ca astfel de atitudini comportamentale sunt grefate pe o componenta
bio-organogena constitutionala sau dobandita precoce. Intr-o faza ulterioara,
cea a pubertatii, pot fi identificati alti vectori ce incadeaza astfel de
comportamente. Cauzele unor astfel de comportamente aflate in perimetrul
predelincventei sau al delincventei pot fi identificate ca avand un caracter
multiplu.
Frecvent se impune o analiza individualizata, care sa permita o
evaluare corecta a masurilor ce se vor lua pentru reusita terapiei sociale. Fata
de elementele constatate ce poarta o anumita specificitate, credem ca am
putea sa utilizam cu mai bune rezultate in investigatia psihosocilogica,
teoretica sau practica, conceptul de comportament predelincvent sau
delincvent. Toate aceste consideratii ar permite o mai buna evidentiere a
cauzelor si motivelor aflate in spatele unor asemenea comportamente.
In prea putine situatii din Romania s-au identificat « copii ai strazii »,
intelesi ca o banda in care « coeziunea este asigurata prin intermediul unei
diviziuni a sarcinilor. Fiecare, in functie de asteptarile si capacitatile sale are
o misiune de indeplinit ». Prin complexitate, durata, amplitudine si structura,
copiii strazii din Romania nu indeplinesc coordonatele necesare pentru a fi
subsumati unor fenomene sociale.
Psihologul si asistentul social – moderatori intre copiii cu probleme de
comportament si societate
Asistentul social si psihologul vor fi intr-o mare masura in stare sa
cunoasca si sa conecteze toate punctele triadei familie-unitate de invatamant-
institutii specifice implicate in procesele de preventie, de terapie propriu-zisa
si de recuperare a aminorilor cu probleme de comportament.
Astfel de actiuni pot fi realizate printr-o colaborare stransa, cu
caracter interdisciplinar. Implicatiile individulale si sociale ale
comportamentului predelincvent sau delincvent sunt complexe, aflandu-se
mai tot timpul in primele pagini ale mass-mediei. Ca factori educativi si de
cunoastere in terapia individuala si colectiva a minorilor cu probleme de
comportament, psihologul si asistentul social ar putea contribui decisiv la
resocializarea acestor categorii de minori. Cele doua profesii asigura
asistenta de specialitate in toate etapele procesului de recuperare si
reinsertie sociala a acestora. Se impune a se realiza intr-un interval de timp
previzibil o asistenta sociala individualizata, activitate la care sa fie atrasi si
sociologi, pedagogi si medici.
Fara a ne hazarda in prognoze privind dinamica unor astfel de
comportamente, putem avertiza asupra cresterii gradului de periculozitate
sociala a unor astfel de comportamente.
In acest context, psihologul si asistentul social, ajutati de elemente
specifice cunoasterii stiintifice, pot interveni in traiectul unor asemenea
destine. Acest demers trebuie sustinut de un cadru legislativ adecvat. In alte
conditii vom continua sa importam sfaturi si ajutoare venite din strainatate,
iar evaluarea copiilor strazii va avea un caracter sincretic, in loc de unul
teoretic-conceptual.
Tinerii in spirala violentei

Violenta este dominanta a comportamentului tinerilor, atat sub forma


agresivitatii fizice, cat si sub forma agresivitatii de limbaj. Acestea sunt
moduri de manifestare a personalitatii in formare si a teribilismului varstei,
dar si de aparare in fata duritatii vietii cotidiene, a comportamentului
expansiv si dominant al realitatii (autoritati, parinti, grupuri de presiune,
mass-media, stres, etc ) in sfera vietii private. Limbajul dur , plin de
vulgaritati, cu tonul ridicat si timbru masculin la fete, este pentru ei una din
sursele de afirmare personala, consolidare a statutului in microgrup si
descurajare a eventualilor agresori. Comportamentul agresiv este de
asemenea un instrument de afirmare sociala si defensiva. Pe langa toate
acestea, agresivitatea mai are si o functie compensatorie , fiind un canal de
refulare a tensiunilor si frustrarilor, materiale si afective, prezente la tanara
generatie azi maimmult ca oricand. Extinderea acestor tipuri de
comportamente cu caracter violent poate merge pana la transformarea lor in
componente de baza ale stilului comportamental, cu rol detrminant in
obtinerea succesului in plan social si chiar a mijloacelor de subzistenta ,
ajungand la conduite deviante si manifestari de delincventa.
Cercetarile comparative pe care le-am intreprins asupra unor loturi
tinta de tineri cu comportament normal (elevi de liceu din Bucuresti) si
deviant (internati in Centrul de resoacialiozare pentru minori Pinocchio) au
vizat diferentele si similitudinile de atitudini si comportament si stabilirea
cauzelor deviantei. In urma aplicarii unei scale de atitudini fata de valorile
fundamentale ale societatii a reiesit o atitudine estrem de favorabila pentru
ordinea sociala la ambele categorii, care se diferentiaza insa cand este vorba
de schimbare, sansa, competitie si conflict. In contextul unui mod de viata
nesigur si al unei lupte pentru adaptare si supravietuire , deviantii sunt mai
favorabili acestora, indicele mobilitatii atitudinale este mult mai ridicat in
cazul lor , dovedind flexibilitate si deschidere la noi exzperiente. Tendintele
de evolutie a personalitatii si a manifestarilor comportamentale prezinta
multe similitudini.
Aplicarea chestionarului Woodworth-Mathews a aratat prezenta in
egala masura la ambele cateegorii a tendintelor impulsive si deviante.
Deviantii au insa o mai mare inclinare spre instabilitate si sunt mai putini
emotive comparative cu ceilalti. Investigarea proiectiva a personalitatii
subiectilor cu ajutorul testului Rosenzweig a aratat optiunea pentru reactii
agresve, ostilitatea fata de persoanele si obiectele exterioare (considerate de
ambele categorii raspunzatoare pentru frustrarile se esecurile inregistrate) si
preferinta pentru o solutie sigura la problemele cu care se confrunta. La
tinerii normali ea este asteptata de la ceilalti (mai ales adultii, de care sunt
legati si care ii sprijina), ij timp ce tinerii devianti se orienteaza spre
cautarea si solutionarea problemelor pe cont propriu. Mediul ostil in care
traiesc (familii cu probleme, strada, etc.), lupta continua pentru subzistenta ii
fac sa apeleze la solutii aflate la limita permisivitatii sociale , mici delicte
(cersetorie, prostitutie, furturi marunte si agresiuni fizice), in care ulterior se
perfectioneaza si se specializeaza, devenind modurin de viata si conduite
delincvente.
Esential este ca aceste manifestari de invata si sunt promovate in
interiorul colectivitatii, unde functioneaza un dublu mecanism. In primul
rand sunt valorile si modelele comportamentale promovate de societate, in
care domina puterea , liberul arbitru, inechitatea si mai ales violenta , preente
in relatiile politice si sociale, in care multe medii familiale (fie ele
considerate defavorizate sau nu) si in mass-media (care , de cele mai multe
ori nu reflecta realitatea, ci o deformeaza, o deturneaza pe cordonatele
senzationalului si subiectivitatii). Apoi este vorba de experienta lor directa,
de modul in care sunt perceputi (« tineri imorali si salbatici, care aduc
sfarsitul lumii ») si de reactiile indiferente si chiar ostile pe care le
intampina. Barierele sociale si competitiile inechitabile ii determina sa
reactioneze in aceeasi maniera agresiva si intoleranta cu care s-au confruntat,
realitatea demonstrandu-le ca aceasta ete calea pe care isi vor satisface
necesitatile materiale si aspiratiile sociale, astfel ca pentru multi tineri de azi
aproape ca nun exista alternativa : sunt angrnati in spirala violentei, care-i
orienteaza ireversibil pe directiile deviantei si criminalitatii.

Radiografia unei relatii : PARINTE – ADOLESCENT

Cercetarile facute in ultimii ani asupra adolescentei, au aratat ca , desi


aceasta este varsta unor permanente schimbari a imaginii de sine, ea nu
trebuie insotita neaparat – asa cum s-a sustinut mereu – de tensiune, revolta
si crize adaptative. Se pare ca aceste caracteristici neplacute ale
adolescentului vin din aspectul si calitatea, autenticitatea realtiilor cu
familia, scoala si grupul de prieteni.
Adolescentul se afla la granita care marcheaza sfarsitul unei perioade
de ascultare si supunere fata de mediu – care reprezenta valoarea-etalon,
scopul de atins – sfarsitul epocii copilului–terapeut, a copilului–obiect de
satisfactie si placere pentru parinti. In fata dorintei firesti a tanarului de a fi
respectat ca fiinta independenta, cu propriul lui contur spiritual, parintii sunt
dezamagiti, uneori pana la disperare, facand eforturi inutile de a-si pastra
comoara tineretii lor trecute. Daca privim in urma, toata copilaria este
marcata de idealul de a deveni adult si de dorinta punitiva a parintilor de a
avea un copil normal, ca toti ceilalti, ca ei insisi. Aceasta atitudine numita in
psihologie «  adultocentrism » este prima si cea mai grava greseala in
educatia copilului. El nu are decat o singura sansa : sa devina ca oamenii
mari. Tentatia conformismului prezenta din prima zi de nastere a copilului
pana in adolescenta, vine din nevoia de securitate, chiar daca ea este
reductionista, chiar daca ea ascunde adevarul. Copilul poate fi vaccinat
impotriva bolilor, dar nu poate fi vaccinat impotriva imitarii adultilor, a
identificarii abuzive cu acestia. Dragostea parintilor este intotdeauna
posesiva, in loc sa fie eliberatoare si detasata. Se pare ca parintii au pentru
copiii lor o dragoste care este tot timpul parazitata de nevoia de a devora.
Parintele este adesea « devorat » de relatia cu propriul copil :sau este sedus
sau este respins ; sau doreste sa-l comande, sa-l dreseze, dar intotdeauna cu o
dragoste derivata din propriul narcisism, pentru ca el este - asa cum genial a
observat Freud prin complexul Oedip – trup din trupul nostru.
Varsta adolescentei este a doua nastere, sa-i spunem « renasterea intru
sine » in care « cordonul ombilical » gravitand intre familie si tanar este
indepartat. Maturizarea fiziologica rapida, aparitia semnelor preganante ale
sexualitatii, experimentarea primelor relatii intime sunt acompaniate de o
puternica nevoie de conturare a imaginii de sine, a continuturilor profunde
ale vietii. Refuzul parintilor de a accepta « eliberarea », dorinta lor de a viola
continuu intimitatea propriilor copiii, teama ascunsa, neinteleasa de forta si
increderea lor nelimitata duc, in final, la distorsionarea evolutiei firesti spre
maturitate, spre autentica feminitate sau masculinitate.
Nu de putine ori, adolescentului i se vorbeste ca unui parazit, parintii
enumerand « toate sacrificiile » facute, ceea ce implica impunerea dorintelor
lor, exprimate inconstient in maniera tutelei materne sau paterne. Mania
protectiei, cu radacini adanci in copilarie, se manifeata in continuare.
Adultocentrismul vizeaza sa repete societatea adultilor, ceea ce
inseamna, in esenta, amputarea fortelor creative, inventine, indrazanete,
poetice ale copilariei si tineretii, oprind reinnoirea societatii.
Adolescentul nu mai vrea sa fie terapeutul, preluind esecurile, nevroza
sau depresia parintilor. « Mananca,  sa cresti », i se spunea cand era mic. La
varsta adolescentei aceasta inseamna « pleaca , pentru a creste » ( a pleca
evident in afara familiei). Casa devine un hotel mobil, luicru de altfel absolut
necesar. Parintii – « patronii » hotelului mobil – trebuie sa fie bucurosi daca
tinerii revin dupa distractia din exterior. Panica familiei in fata acestei
frustrari este bine cunoscuta. Le e greu parintilor sa inteleaga ca adolescentii
lor nu mai sunt instrumente de dorinta, ca ei nu maim aduc placeri. Ei nu
mai vin decat sa profite. De aceea, in Occident exista institutii specializate in
adapostirea adolescentilor care vor sa « divorteze » un timp de parintii lor,
care vor sa evadeze din spatiul familial sufocant. Pedagogii responsabili din
aceasta institutie anunta parintii la telefon : «  Copilul dv. Este la noi ; e mai
bine asa decat sa stea in strada ! ».
Adolescenta inseamna momentul de maxima evolutie psihosomatica
si spirituala si poate de aceea adultilor le este teama sa elibereze anumite
energii care ar pune in umbra autoritatea, pozitiile lor sociale. Parintii
proiecteaza asupra adolescentilor dorintele lor contradictorii, raul fiintei lor,
impunandu-le propriul model.
Exista la varsta adolescentei numeroase forme de egocentrism, in
cadrul carora un element dominant il reprezinta identitatea sexuala. Este
grav faptul ca nimeni nu spune nimic despre coeziunea pe care o produce
sexualitatea , despre faptul ca ea este creatoare de placere, de fericire, de
implinire la nivelul profund al intimitatii. Cucerirea si apararea intimitatii
reflecta nevoia de diferentiere, anuntand capacitatea de a stabilii realtii
intime, fiind in acelasi timp declaratia de independenta fata de parinti.
Sexualitatea premaritala este o relitate frecventa aultimelor decenii ; in
schimb, adolescentul ar trebui sa afle ca angajarea in astfel de relatii implica
asumarea unei responsabilitati de ordin intim si social ca aceasta presupune
afectiune si daruire fata de celalalt si nu de putine ori si o independenta
materiala.
Componenta sociala in procesul adaptarii este, in mare parte, definita
de relatiile adolescentului in cadrul scolii. Fr. Dolto propune termenul de
« scoala digestiva », in care elevul bun este cel care accepta faptul ca adultul
i-a taiat radacinile sale si il forteaza sa –l imite. Aceasta place societatii,
pentru ca ea are teama de schimbare si repetitia este preferata. A nu fi elev
bun reprezinta un esec pentru tanar, iar pentru parinti o umilinta. Elevii buni
se integraza in rol, in comedia sociala care este ceruta. Adolescentul care
devine executantul zelos, elevul silitor opereaza in fapt o regresie
comportamentala la pozitii antterioare de comanda si supunere, ceea ce
blocheaza evolutia sa psihica si sociala printr-o nevroza obsesionala scolara.
Si iata, educatorii si parintii se fe,licita pentru reusita copilului lor. Este
reluata, practic, relatia prgenitala intre mama si sugar, cand mama stia tot ce
ewste necesar copilului, iar el nu trebuia decat sa se supuna. Aeasta este
atitudinea digestiva a unei scoli traditionale : elevii buni nu au nimic de
spus, totul in mintea lor pare in ordine, astfel ca ei dezvolta nevrotic o
mamiera de a fi hraniti, indopati si invatati.
Dintre tendintele proprii acestei varste una sinura atinge plenitudinea
si ramane profund umana : evolutia spre dimensiunea transcedentala a
spiritului, nevoia puternica de detasare de o lume stramta si meschina.
Rasturnand cunoscutul rationament despre aspectul conflictual al varstei
adolescentei, vom spune ca adultii intra intr-o noua criza atunci cand copiii
lor devin adolescenti : ei afla ca si-au tradat idealul tineretii lor, descopera ca
nu mai sunt capabili sa traiasca pe deplin sinceritatea, daruirea, loialitatea,
entuziasmul si libertatea. Aceasta frustrare ii face sa proiecteze asupra
copiilor lor propria criza de identitate.
Invocarea « normalitatii »de o parte sau de alta in cadrul relatiei
parinte-adolecent poate fi facuta reamintind definitia data de Krapf : « 
normalitatea este capacitatea de adaptare flexibila fata de situatiile
conflictuale, cand, desi se pastreaza tendintele instinctuale fundamentale,
individul este capabil sa suporte frustrarile si anxietatea care rezulta din ele »
Pentru adolescent, calitatea umana nu poate fi ascunsa sau diminuata,
ignorata. El are geniala intiutie a adevarului : ca viata trebuie cladita pe o
traire autentica si curata. Ca urmare, nu accepta compromisuri si se revolta
atunci cand este obligat sa le faca. Nimic dizarmonic, nimic patologic in
mintea acestor tineri. Ramanem insa cu o nedumerire: pentru cine se
manifesta cu adevarat criza de identitate ?

PARINTI DE ADOLESCENTI

Unii specialisti, au constatat ca la specia umana, spre deosebire de alte


vietuitoare, instinctul matern lipseste. Se admite astfel, ca sentimentul
matern ia nastere si este alimentat prin canale sociale, incapand cu jocul
cunpapusi si terminand cu influentele venite pe cai educationale, prin scoala
si mass-media.
Absenta la om a instinctului parental ar putea fi cu usurinta admisa cel
putin daca se au in vedere cazurile de pruncucidere, bandonarea copiilor,
comercializarea lor, situatii in care, de regula, este condamnata mama si nu
tatal, care, adesea, este complice.
Lasand la o parte aici aspectul juridic si moral si privind problema din
punct de vedere psiho-socio-pedagogic, se poate afirma ca parintii nu se
nasc, ci devin parinti, asa cum devin muncitori, ingineri, doctori, etc. Dar,
daca pentru a deveni specialist intr-o meserie este4 neaparat nevoie de o
scoala, pentru a deveni parinte nu se urmeaza nici o scoala, deci nimeni nu-i
invata pe oameni sa fie parinti. Se lasa totul pe seama experientei empirice a
fiecaruia si, eventual, pe autoinformarea din lucrari care, nu rareori, sunt
prea voluminoase sau puitn accesibile omuliui obisnuit.
Ar fi poate mult mai util si nu foarte greu de realizat o scoala a
parintilor inca din perioada in care se hotarasc sa aiba copii, prelungita pe
parcursul concediului pre si postnatal si chiar in continuare. Asemenea
cursuri cu parintii ar putea fi realizate cu ajutorul medicilor pediatri,
specialistilor in puericultura, psihologilor, pedagogilor, asistentilor sociali,
etc.
S-ar putea spera astfel intr-o ameliorare a relatiilor parinti-copii, cu
beneficii si satisfactii de ambele parti.
Daca varsta copilariei nu pune in general, parintilor probleme
deosebite, cu totul altfel stau lucrurile in prioada adolescentei. In aceasta
etapa, rolul parintilor devine mai dificil intrucat tinerii incep sa-si revendice
independenta de opinie si actiune in toate planurile :intelectual,
comportamental ,sexual.
De regula, adolescenta este considerata in psihologie varsta cea
mai critica din viata unui om , acum confruntandu-se copilaria cu
maturitatea, experienta de viata redusa cu interesele si preocuparile
adultului.
Multi parinti se vad parca pusi in fata unui alt copil decat cel pe
care il stiau ; parca nu-i mai asculta si nu-i mai respecta in aceeasi masura,
devine nonconformist si chiar rebel. S-ar putea spune ca , daca in anii
anteriori au invatat sa devina parinti « in general », acum au nevoie de o
noua « specializare », trebuind sa devina « parinti de adolescenti ».
Asa s-ar explica de ce multi dintre tinerii care au frati mai mari
nu acuza in mod deosebit relatii incordate cu parintii lor , acestia avand deja
o experienta privind manifestarile specifice adolescentei, cu alte cuvinte
sunt « vacinati ».
In etapa de varsta la care ne referim, tinerii, capabili sa judece
singuri, isi cauta identitatea, incearca sa se autodefineasca prin compararea
cu cei din jur (parinti, frati, colegi)
Nevoia firesca de perfecftionare a adolescentilor ii face sa fie
foarte critici fata de ceilalti, dar si fata de ei insisi ; isi descopera cele mai
diverse defecte, mai mult sau mai putin reale, pe care nu rareori le
reproseaza parintilor : ca au nasul prea mare (mostenit de la tata),parul prea
cret ( ca al mamei), ca ei i-au facut prea grasi, prea scunzi, goisti, rai, etc.
Complexele de inferioritate nu sunt rare la tineri si ele au fost
adesea discret alimentate inca din copilarie, chiar de parintii care nu-si dau
seama intotdeauna ce efecte pot avea asupra copiilor lor unele vorbe critice
aparent nevinovate. De pilda, o adolescenta foarte inteligenta isi exprima
neincrederea in cpacitatea sa intelectuala pentru ca in copilarie parintii o
considerau fatis « cam prostuta » ; o alta , in pragulm absolvirii liceului si
sub tensiunea examenelor cu care avea sa se confrunte, traversa o « cadere
psihica », intrucat parintii voiau s-o « ambitioneze » spunandu-i ca nu va fi
in stare sa faca nimic in viata..
Desigur ca asemenea parinti nu au o suficienta cultura
psihologica si nu cunosc eficacitatea motivatiei pozitive in comparatie cu
cea negativa ; altfel spus, ei ignora faptu ;l ca , in general, incurajarea , lauda
au efecte benefice asupra majoritatii oamenilor, fata de descurajare, critica,
pedeapsa, etc.
Dar reprosurile aduse de copii parintilor lor se extind uneori
chiar si asupra valorilor general recunoscute pe care acestia le-au sadit in
sufletul urmasilor ; astfle, sunt unii tineri care, fiind nevoiti sa plece din
caminul parintesc si sa dea  « piept » cu realitatea, ii invinovatesc pe cei care
le-au dat viata pentru ca, educandu-i in spiritul adevaruluio si omeniei, nu i-
au pregatir pentru lumea reala actuala, care le apare cu totul altfel.
O categorie aparte, chiar daca nu prea cunoscuta, o constituie
copiii adoptati, care, necunoscandu-si situatia cat sunt mici, nu pun
probleme deosebite ; acestea rabufnesc insa adesea atunci cand adevarul iese
la iveala in perioada adolescentei. Deja bulversati de transformarile
biologice si psihologice specifice varstei, acesti tineri traiesc o drama
vazandu-se brusc intr-o noua lumina din punct de vedere familial si social-
general. Cel putin din literatura si cinematografie, daca nu si din realitate,
este bine cunoscut zbuciumul sufletes prin care trec acesti tineri care, nu
rareori, parasesc casa in care au crescut si chiar tara,pentru a se « regasi ».
Poate ca astfel de situatii ar puteafi evitate daca parintii adoptivi
ar spune adevarul copiilor inca de la inceput.
O alta situatie circumscrisa problematicii abordat aici ar fi
rivalitatea intre frati. Lasand la o parte substraturile cele mai profunde
identificate de psihanalisti ca generatoare ale acestui fenomen, se poate
admite ca el este intretinut de atitudinile diferite ale parintilor fata de copii.
Aparitia si mentinerea unei tratari diferentiate a copiilor nu sunt insa de
regula constientizate de parinti care afirma , cu buna credinta ca-si iubesc la
fel toti copiii, ceea ce desigur , nu este recunoscut si de acestia. Asemenea
parinti , precum si fii lor , care se simt nedrepatiti, nu cunosc insa un alt
fenomen psihologic, acela ca investitiile sufletesti facute intr-o persoana
creeaza sentimente mai puternice si mai durabile la persoana investitoare.
Asa se explica de ce un parinte care a fost nevoit sa faca eforturi mai mari
pentru unul dintre copiii sai ( fie pentru ca acesta este mai bolnavicios sau a
traversat alte evenimente mai dificile0 va fi mai sensibil la nevoile acestuia
dand astfel impresia ca il iubeste mai mult.
Iata de ce afirmam din nou ca un plus de cunostinte psihologice
ar atenua cel putin, daca nu ar rezolva unele dintr rapporturile incordate
dintre oameni.
Alta categorie de tineri, insinuata printre ceilalti despre care am
amintit, este alcatuita din cei care au fost cresuti in primii ani de viata de
catre bunici sau late persoane, revenind ultrior la parintii adevarati.
Indiferent de cauzele care au condus la astfel de situatii (parinti prea tineri,
despartiti, fara suficiente posibilitati materiale sau din considerente
profesionale) la varsta adolescentei apar adesea conflicte. In asemenea
cazuri, neexistand de la inceput acele raporturi curente impuse de traiul in
comun, parintii aparand doar episodic, nu se pot stabili realtii afective
tranice, premisa absolut necesara pentru intelegerea ulterioara. Astfel, dupa
un numar de ani, pe de o parte tinerii considera ca au fost neglijati din lipsa
de iubire , iar pe de alta parte parintii lor , lipsiti in buna masura de
experienta reala, directa, a cresterii copiilor, ii intimpina cu prejudecati, idei
nerealiste, , adesealivresti. In aceste conditii este si de asteptat sa apara trairi
interne negative de ambele parti, iar relatia dintre ele sa para ireconciliabila.
Exista , de asemenea, o alta categorie de tineri ale caror relatii
nesatiafacatoare (nu neaparat conflictuale) cu parintii au relevat cauze mult
mai ascunse, cu radacini chiar inainte de nasterea copilului ; este vorba de
acle sarcini ( si respectiv nasteri) nedorite, nepalnificate, impuse, etc. , caci,
oricum li s-ar spune, toate exprima ideea aducerii a unui copil impotriva
dorintei mamei (si /sau a tatalui0. Si trebuie sa recunoastem ca adolescentii
nostrii din prezent au vazut lumina zilei intr-o epoca in care nasterile erau
« reglementate » prin decret prezidential ;prin urmare este de asteptat ca unii
dintre ei sa nu fi fost copii doriti de parintii lor, cu atat mai mult cu cat au si
frati mai mari , ai aparand la momentul respectiv ca o « grutate in plus ».
Unii parinti recfunosc deschis acest lucru in fata copiilor, fara insa a-i
asigura de schimbarea ulterioara a sentimentelor lor, ceea ce provoaca
adolescentilor tensiuni si conflicte intrapsihice , ei considerandu-se o povara
pentru familie. Alti parinti, genitori fara voie, raman permanent cu atitudine
ostila neconstientizata fata de copilul respectiv, caruia ii ofera adesea tot ce
pot sub aspect material, nu insa si afectiv, aspect ce este mai important in
relatia parinte-copil.
Toti tinerii la care am putut identifica o asemenea cauza la originea
neitelegerilor lor cu parintii au gasit ulterior confirmarea , deducand-o din
alte informatii detinute sau din surse credibile (bnici, alte rude, etc.).
Explicarea situatiei lor in lumina noilor « descoperiri » le-a adus totusi
revelatia unor parinti care au facut tot ce au putut pentru a-si creste copilul
eventual nedorit, in comparatie cu acei parinti care isi abandoneza copiii sau
chiar ii ucid.
Probabil ca situatia aceasta ar trebui studiata mai in profunzime de
catre specialisti, ea putand fi o cheie in inteegerea relatiilor dintre parinti si
copii precum si in interventiile psihoteraeutice asupra acestor relatii.
Aspectele prezentate sunt desigur numai cateva din multele care
pot fi intalnite ; toate insa ar merita o mai mare atentie din partea
psihologilor si educatorilor in general, caci pare foarte credibila ideea ca asa-
numitul « conflict intre generatii » este si va fi etern ; intotdeauna, parintii ca
adulti, vor avea principii stabilizate, verificate, o doza de scepticism, in timp
ce tinerii vor avea idealuri, vor tinde spre perfectiune, fiind mai increzatori.
Dar, intrucat tot ei, tinerii, sunt fortele progresului, poate ca riscul
« vesnicului conflict » ar trebui asumat de fiecare.

Reprezentarea celuilalt si aspiratia catre celalalt in adolescenta

Cautarea celuilalt, corelata imaginii celuilalt, constituie una dintre


structurile innascute ale fiintei umane pe care se va organiza treptat, pintr-o
continua invatare, socializarea individului.
Ne propunem sa suprprindem cateva dimensiuni ale imaginii celuilalt
si ale aspiratiei catre celalalt in adolescenta. Metodele folosite au fost
chestionarul cu raspunsuri libere si bservatia psihosociala. Subiectii
investigati sunt adolescenti de 17-18 ani, cu preponderenta fete.
Cine este celalalt ?
Raspunsurile pun in evidenta ca pentru 75, 85% dintre adolescenti
celalalt este alteritatea (cineva diferit de mine), iar pentru 24, 15% celalalt
este analogul ( este « eu » in alta ipostaza). Pentru mai putin de un sfert
dintre adoescentii investigati, celalalt sunt « eu » in ipostaza de « tu », « el »,
« ei ». Pentru trei sferturi dintre adolescenti, celalalt este altul decat mine si
altfel. In adolescenta experienta alteritatii este mai bogata si precede
experienta analogului ( a celuilalt ca dublul sinelui).
Principiul de individualizare in reprezentarea celuilalt, in menatlitatea
adolescentului, il reprezinta valorile. Printre cele mai frecvente sunt valorile
neposedate de eul propriu al evaluatorului prezente in referentialul celalalt
(« Celalalt este ceea ce nu sunt eu ») ; puternica proiectie a aspiratiilor, a
aeului propriu( « Un vulcan de dorinte si aspiratii ») ; misterul , enigma (« O
entitate a misteriosului ngrenaj universal ») ; melancolia tipic adolescentina
(« O umbra trecatoare asa cum suntem toti ») ; valori ale autoreferintei (« Un
punct de reper fata de care noi suntem mai buni sau mai rai ») ; valori ale
introspectiei («  Celalalt pot fi eu insumi sau o parte a eului meu pe care nu o
descopar decat in unele situatii, de obicei limita »).
Identitatea de varsta este o valoare prezenta la toti adolescentii
investigati. Pentrua acestia , celalalt este tot un adoescent , un membru al
aceleiasi generatii. Este ca si cum generatiile ar constituiii inele concentrice
pe axa timpului fiintarii, universurile existentiale gasindu-si implinirea in
sine si pentru sine. Adolescentul nu vrea sa se distinga de cei ce apartin
varstei sale , doreste sa fie asemeni lor, dar in acelasi timp vrea sa fie el
insusi. Celalalt este pentru adolescent cel care apartine « inelului
existential » al varstei adolescentei. Martin Heidegger (« Fiinta si timp »,
Editura Jurnalul Literar, bucuresti, 1994) a explicat acest fenomen :
« Ceilalti nu definesc totalitatea acelei multimi ramasa in afara mea , fata de
care eul meu se distinge : ceilalti sunt mai dgraba aceia de care eu insumi nu
ma pot, de cele mai multe ori, distinge si printre care sunt si eu ».
Deci valoarea identitatii de varsta se plaseaza pe primul loc in
raportarea la celalalt
Valorile prieteniei se plaseaza imediat dupa valoarea identitatii de
varsta. Pentru 83% dintre subiecti, celalalt este posibilul prieten , psibilul
partener de comunicare afectiva, niciodata indiferentul sau dusmanul
potential. Chiar daca se recunoaste ca celalalt poate avea trasaturi negative,
acestea sunt considerate de ctre adolescent ca fiind tolerabile cu putinta de a
fi indrepatate si ca neimpietind asupra posibilei prietenii. Acersta ne
indrepateste sa afirmam ca adolescentul are o imagine pozitiva despre
celalalt , imagine pe care o putem interpreta ca fiind o reminiscenta a
credulitatii infantile. Remanenta credulitatii infantile este generata de
experientele sciale sarace ale adolescentului si de caracterul protejat al
acestuia de catre familie si scoala.
Pe aceasta baza de reprezentari pozitive despre celalalt are loc
expansiunea relationala a sinelui in adolescenta.
Doresc sa-l cunosc pe celalalt ?
Toti adolescentii investigati isi manifesta dorinta de a-l cunoaste pe
celalalt. Dorinta de celalalt si aspiratia catre celalat cunosc o expansiune
maxima, un maximum maximorum in aceasta etapa a vietii. Se pare ca acum
se structureaza constiinta neputintei fara celalalt , frica instrainarii prin
neaccederea la celalalt. Ceea ce sublinia K. Jaspers : « Dar eu nu fiintez
decat impreuna cu ceilalti ; singur nu sunt nimic » (« Originile filosofiei »,
in « Texte filosofice ». Editura Politica, Bucuresti, 1980) se contientizeaza
incepand cu adolescenta.
Acest maximum maximorum al asipratiei catre celalalt exprima
cautarea obiectului de devotiune pentru adolescent. Celalat , prietenul sau
potentialul prieten , apare frecvent in ipostaza de obiect al devotiunii. Printre
primele valori ale devotiunii, la aproximativ 82% dintre adolescenti gasim
solicitudinea (« Si celalat are nevoie de ajutor, chiar daca nu recunoaste
acest lucru » ; « Sa-i ofer sansa de a se cunoaste mai bine si de a-si regasi
increderea in propriile forte » ; «  Sa il ajut », etc.)
Deoarece 85% dintre subiectii investigati sunt fete, s-ar putea ca
aceasta sa explice de ce cea mai proclamata valoare a dorintei de celalat este
grija, solicitudinea. Tzvetan Todorov, in studiul sau « Face a l’éxtreme »
(Edition du Suil, Paris, 1991) , face o constatare similara. « Virtutile
cotidiene » - cum le numeste Todorov – grija , servirea binlui celuilalt,
solicitudinea au fost constatae de autor ca fiind prezente preponderent la
femei. De aceea el le numeste « virtuti feminine ».
Celalat este pentru adolescent un ansamblu de asteptari si promisiuni
pozitive care indrepatesac ipostazierea lui in obiect de devotiune sau psibil
obiect de devotiune. Aceasta reprezentare a celuilalt cqa posibil obiect al
devotiunii constituie unul dintre mecanismele cele mai profunde ale cuceririi
umanitatii de catre adolescent. El este absolut necesar echilibrului afectiv al
tanarului si viitorului adult care va deveni acesta, asa cum remarca Erich
Fromm : «  Omul are nevoie nu umai de cadre de orientare , ci si de obiecte
de devotiune care devin o necesiatate vitala pentru echilibrul sau afectiv »
(« Speranta si revolutie » in « Texte alese », Editura Politica, Bucuresti,
1983).
In adolescenta obiectul dorit al adolescentei este celalalt ; el merita
aceasta consacrare. In acest fel imaginea celuilalt este pentru
adolescent « celebrare a fiintei » - ca sa folosim o minunata expresie a lui
Emmanuel Lévinas.
Din acesta nevoie de a se devota se naste cultul prieteniei in
adolescenta. El este celebrat in diferite modalitati specifice, adeseori
ritualizate, cum observam in grupurile de prieteni.
Pentru 76,86% dintre subiecti, determinatiile cele mai repudiate in
intalnirea celuilalt sujt minciuna, fatarnicia, duplicitatea. Aproape toti
subiectii considera ca minciuna este corelata intotdeauna cu un ansamblu de
determinatii negative. « Sa nu minti » - este prima porunca morala in
intalnirea cu celalalt ;.
Putem conchide ca in adolescenta, reprzentarea celuilalt este o
proiectie a afectivitatii ai imaginarului si mai putin a rationalitatii. Celalalt
este promisiunea binelui, niciodata a raului. Taramul intalnirii cu celalalt
este pentru adoescent taramul spiritual si cel etic. Prin urmare, afirmatia lui
Lévinas : « Nu e sigur ca la inceput a fost razboiul », pare valabila in cadrul
intalnirilor din concentrul erxistential al adolescentei.

Adolescenta – cautarea identitatii

Ancheta Institutului de Cercetare a calitatii Vietii, realizata in 1992


sub denumirea « Experienta de viata a tinerilor » a adresat fiecaruia dintre
cei 2496 de subiecti indemnul de a raspunde succint la intrebarea : «  Cum
va fi viata ta peste 10 ani ? »
Intrebarea, de tip proiectiv, ii confrunta pe subiecti cu o situatie
imaginara. Ea este menita sa releve semnificatiile pe care aceasta situatie le
are pentru subiecti. Proiectia va transfiorma astfel procesul  subiectiv al
reprezentariloe intr-un numar de discursuri care vor scoate la lumina
nivelurile proceselor de asimilare si acomodare fata de realitate, asa cum
rezulta ele din experienta de viata a subiectilor.
Rezultatele anchetei
La intrebare au raspuns circa 73% dintre subiecti. Intre raspunsuri, 65,
1% au caracter clar, precizand un mod de organizare familiala, o ocupatie,
inclinatii spre activitati profesionale sau de timp liber ; 37,4% sunt
raspunsuri vagi, neprecizand nimic, constand doar din expresii generale,
cum ar fi , de exemplu, « va fi bine ».
Analioza statistica a datelor care descriau prin elmente obiective
statutul famililor din care proveneau adolescentii care au facut obiectul
anchetei au relevat faptul ca subiectii care au dat raspunsuri clare apartin, in
principal, familiilor in care parintii au cel putin studii medii, in timp ce elevii
care au dat raspunsuri vagi apartin familiilor ai caror parinti au studii
primare sau elementare.
Discutia pe marginea acestui rezultat a plecat de la ipoteza ca
adolescentii care provin din randul familiilor cu un statut social mai scazut
nu-si fac iluzii cu privire la viitor.
In termeni mai rigurosi, ipoteza ar avea urmatoarea forma : «  Daca
statutul social al familiei este scazut, atunci copiii acelei familii dau
rasounsuri vagi ». Caracterul vag al raspunsului presupune insa asocierea
modului de reperezenttare a realitatii sociale cu o mare doza de incertitudine.
De aici concluzia : « Cu cat nivelul social al familiei este mai scazut , cu atat
copiii acelei famlii au reprezenari mai incerte cu privire la realitatea
sociala ».
Acestui grad de incertitudine ii corespunde o forma incipienta de
viziune obiectiva a realitatii care presupune o puternica asimilare a realului
la eul care se simte intr-o pozitie de a controla slab mediul si imposibilitatea
de a adopta un punct de vedere dintr-o perspectiva mai optimista , cu sanse
in evolutia ulterioara a personalitatii sale.
De aici reiese ca subiectii care raspund vag nu se pot detasa de rezultatul
experientei proprii pentru a adopta un punct de vedre eliberat de eu. Acesti
adolescenti nu se pot detasa de experienta lor imediata, in sensul ca nu o pot
corecta printr-o reprezentare constructiva care sa implice o acomodare la un
punct de vedere mai general care include un intreg sistem de realtii.
Concluzii :
Conform teoriei « controlului social », elaborata de Travis Hirschi in
1969, esecul socializarii constand in absenta sau intensittatea scazuta a
modelelor parentale absenta scopurilor educationale si neaccepatrii
validitatii morale a normelor sociale , devine principala cauza a
comportamentelor deviante. Cristalizarea tipului de comportament deviant
se face in timp dar isi are originile in raporturile timpurii ale copilului cu
parintii si cu celelalte instante de socializare cu care copilul este confruntat.
Ceea ce intereseaza cerecetarea nostra in legatura cu teoria controlului social
este modul in care aceasta teorie concepe explicatia delincventei ca pe o
consecinta a modului in care se realizeaza « consistenta interna » a factorilor
care contribuie la esecul socializarii.
Conceptia teoretica a lui E. Durkheim si M. Mauss privitoare la modul
de reprezentare a lumii stabileste ca «  omul incepe sa-si reprezinte lucrurile
referindu-se la el insusi », dar dupa accentul pus, teoria la care ne referim
este un sociocentrism. Referindu-se la sine, omul se refera de fapt la grupul
sau. Asa se ajunge la faptul ca orice ierarhie logica este doar un aspect al
ierarhiei sociale , iar unitatea cunoasterii este adevarata unitate a comnitatii,
extrapolata la realitatea totala.
Rezultatele anchetei intreprinse de noi in randul adolescentilor
evidentiaza deci, pe de o parte, modul in care structureaza pentru cele doua
tipuri de familii factorii care contribuie la socializarea adolescentilor si, pe
de alta parte , modul in care aceste procese transpar in povestile despre viitor
ale acestora.
Famiile formate din parinti cu studii medii si superioare favorizeaza
socializarea adolescentilor, fapt ce rezulta si din reprezentarile clare pe care
acestia si le fac despre propriul viitor. Familiile formate din parinti cu studii
primare sau elementare sunt in mai mare masura cadre propice pentru esecul
socializarii, lucru care se evidentiaza printr-o estompare a imaginarii
viitorului de catre adolescentii proveniti din aceste familii.
Am putea concluziona, conform lui Durkheim si Mauss, ca ceea ce
redau prin continut si forma povestirile despre viitor ale adolescentilor nu
este altceva decat gradul de coerenta si consistenta interna a mediilor
familiale in care debuteaza socializarea lor.

Parinti si copii vulnerabili

Nimeni nu ne invata « meseria » de parinte ! Fiecare urmeaza aceasta


« scoala » atunci cand isi creste copiii, numai ca din aceasta oportunitate unii
invata mai mult , altii mai putin. Calitatea de parinte poate fi obtinuta voit ,
planificat, dar si printr-o serie de imprejurari accidentale. In prezent, pe
bancile scolilor noastre se afla, cu siguranta, inca destui copii care au aparut
pe lume neplanificati, ca urmare a constrangerilor legislatiei ceausiste.
Astfel, aproape in mod inevitabil si adesea neconstientizat, unparinte care si-
a dorit copilul se va comporta fata de el diferit de unul pentru care « micutul
vlastar » a aparut nepoftit, parca pentru a complica situatia familiei.
O alta sursa de dezamagire este, uneori, nasterea unui al doilea copil
de acelasi sex cu primul, fapt ce –i face pe unii parinti sa manifeste, mai fatis
sai mai mascat, o atitudine de ostilitate fata de copilul care « n-a vrut » sa fie
altfel. Asemenea situatii genereaza atitudini periculoase la acei parinti care
nu constientizeaza ca fiii lor n-au absolut nici o vina ca au venit pe lume
cand sau cum nu trebuia ! De aceea copiii aparuti in asemenea conditii
sufera adesea pe nedrept tratamente neadecvate ; aceste anu inseamna
neaparat ca sunt pedepsiti frecvent cu severitate maxima, ci mai ales ca sunt
abandonati pe la bunici in primii ani de viata, tocmai atunci cand ar trebui sa
se instaleze acele realtii afective fundamentale dintre parinti si copil. In
aceste conditii, cum sa se nasca dragostea parinteasca sau cea filiala,
sentimente obligatorii pentru o convietuire ulterioara fericita ,fara conflicte ?
Am intalnit deatui adolescenti in aceasta situatie care marturiseau ca-i iubesc
mai mult pe bunici decat pe parinti. Si oare sunt de condamnat ?
Alteori, chiar daca parintii isi tin « puii » pe langa ei, ii trateaza cu
destula raceala, interesandu-se numai daca au mancat, si-au facut temele, sin
au luat note mari la scoala. Prietenii, gandurile, preocuparile si temerile lor
le raman adesea necunoscute pentru ca nu au niciodata timp suficient sa stea
de vorba cu copiii lor.
O alta categorie de parinti considera ca fac tot ce pot pentru copii daca
ii aglomereaza cu meditatii si programme de limbi straine, muzica, sport,
gandind ca, daca vor fi ocupati tot timpul, nu vor fi atrasi de activitati
periculoase. Dar si in astfel de situatii rezultatul este tot o indepartare a
copilului de parintii sai, ba mai mult, o perceptie denaturata a lumii reale,
cocrete,careia va trebui sa-i faca fata candva.
Nu pot fi ignorate nici situatiile in care intre parinti persista
neintelegerile, care le consuma practic toate resursele de bunavointa sin
tandrete care ar trebui sa se reverse si asupra copiilor. Ca sa nu mai vorbim
despre parintii care-si pedepsesc fiii si fiicele pana la varste realtiv avansate,
convinsi fiind ca « bataia-i rupta din rai ». « Eu l-am facut , eu il omor »,
declara cate un parinte, convins cab are drepturi totale si exclusive asupra
urmasilor sai. Astfel de parinti se pare ca n-su aflat ca in tari cu adevarat
civilizate copiii sunt protejati prin lege chiar de agresiunile parintilor.
In orice fel si din orice cauze s-ar produce ea, distantarea afectiva a
paritilor de copii ii face pe acestia mai vulnerabili, mai fragili din puct de
vedere psihic, si prin aceasta, mai predispusi la comportamente deviante
diverse.
Orice om are nevoie de unsentiment de siguranta pentru a-si putea
duce existenta in mod normal ; aceasta siguranta insa nu provine numai din
posedarea a cat mai multor bunuri materiale, ci mai ales din certitudinea ca,
la nevoie cineva ii va acorda ajutor, intelegere si simpatie. Or, cum ar pute
un copil sau uj adolescent sa traiasca acest sentiment de securitate daca nu-si
simte parintii aproape,daca acestia, fie prin agresiune, fie printr-o
cvasiindiferenta, ii determina la instrainare ?
Un copil normal, dupa vasrta de 12 ani, poate intelege orice , daca i se
explica in mod corespunzator , dar este firesc sa mai faca inca multe greseli
datorita redusei sale experiente de viata. De aceea, in locul bataii – care nu-i
atrage decat teama si ura copilului – parintele trebuie sa foloseasca rabdarea
« infinita » si disponibilitatea la dialog. Calea negocierilor este in educatia
in familie, cea mai profitabila pe termen lung.
In mod specfial, in relatia cu adolescentii, parintii ar trebui sa utilizeze
exclusiv forta argumentelor si anu argumentul fortei ! Adolescentii aflandu-
se in etapa afirmarii de sine, a arevendicarii prorpiei independente, isi fac un
titlu de merit din a incalca aproape orice interdictie impusa de parinti si, in
general, de adulti.
Lovindu-se de asprimea exagerata a parintilor, copilul isi va cauta un
loc unde sa se simta mai bine ; astfel el se poate « refugia » intr-o sexualitate
precoce sau in consumul de tutun, alcool, droguri, ori in lumea tenebroasa a
diverselor secte, care nu fac decat sa subjuge trupul si mintea acestor tineri.
Copiii mai interiorizati din fire sunt cu atat mai vulnerabili in fata diverselor
influente din exterior daca nu-si gasesc un support psihologic real in
mijlocul familiei.
Adolescentii nu-i asculta si nu-i urmeaza decat pe cei pe care ii
apreciaza ; de aceea parintii trebuie s caute cntinuu cai de a se bucura de
aprecierea si admiratia copiilor lor, nerenuntand la fermitate, dar avand grija
sa nu cada nici in extrema supraprotejarii sau a permisivitatii absolute.
Persoanlitatea unui om nu se formeaza in cateva zile , ci in ani
intregi ; modificarea unei personalitati deja strucurate negativ necesita, de
asemenea, un timp considerabil , fapt ce-i obliga pe educatori ( fie ei parinti
sau cadre didactice) la interventii meticuloase, o perseverenta si o rabdare
demne de o cauza cu adevarat nobila.

Adolescenta si implicatiile ei

Adolescenta ramane perioada celor mai inflcarate visuri, perioada in


care , adeseori, ne punem atatea intrebari si ne dam atat de putine raspunsuri.
Ea reprezinta un fel unic de a fi al fiecaruia, mai ales ca tinerii trec de la o
stare de dependenta socio0economica totala – in care scoala si familia ii
calauzeau activitatea – la o independenta relativa. Aceasta independenta da
personalitate individului, il face sa simta ca « ia viata in propriile lui maini »,
desi, in multe cazuri, comportamentul ii este dirijat in mod inconstient de
catre alte persoane in fata carora cedeaza afectiv, lasandu-se prada
sentimentelor, atat de proprii acestei varste.
Psihologii au incercat sa explice acet fenomen, dar diversitatea
punctelor de vedere a impiedicat aparitia unei conceptii unitare si coerente.
Din aceasta perspectiva, un model de explicare a problemelor caracteristice
adolescentei il ofera Jean Rousselet, in lucrarea « Adolescentul, acest
necunoscut ».
Autorul considera ca paritia feminitatii la fete este caracterizata printr-
un sentiment de jena. Fata se simte dintr-o data impura : nu intelege de ce
este atat de diferita de cea dinainte si ii invidiaza pe baieti , care se
tansforma in barbati fara nici o incercare penibila. De multe ori, parintii
agraveaza inconstient acest sentimnet de inferioritate fata de sexul masculih.
Ascultand convorbirile adultilor, in care unele familii se plang ca au o fata si
nu un baiat, sau vazandu0i pe unii parinti temandu-se pentru viitorul fetei
lor, careia i se face mai greu un rost in viata decat unui baiat, ele tremura la
gandul ca proprii lor parinti pot avea regrete asemanatoare. Pentru a se
linisti, « cersesc » cu stangacie dovezi de dragoste, nu se mai dezlipesc de
parintiilor, ii coplesesc cu tandrete si sfarsesc prin a-i enerva. Alrtele,
dimpotriva, se izoleaza de ai lor spre a nu le impune prezenta dezagreabila,
pentru ca apoi sa se mire cu triste ca nau fost parasite , lucru care nunexista
decat in imaginatia lor. In ambele cazuri, izolate fiind, cauta iubirea in alta
parte. Au nevoie de o prietena de suflet. Eii incredinteaza toate aceste taine,
este geloasa pe ea, viseaza sa nu se mai desparta niciodata de ea.
Uneori, doua prietene se asociaza numai ca sa se sprijine
reciproc in intalnirile lor cu baietii. Timiditatea si sentimentul de inferioritate
dispar din momentul inn care observa ca nu mai sunt respinse,iar tovarasia
lor este , dimpotriva, cautata de baieti. Fiecare dintre ele va avea reactii
proprii descoperind puterea sa asupra barbatilor. Nu-I mai ajunge sa fie
iubita, va dori, acum sa iubeasca la randul ei.
Din clipa in care crede ca a intalnit dragostea, adolescenta este
intotdeauna convinsa ca va gasi la partenerul sau aceeasi inflacarare.
Adolescentul nu se poate darui , insa, cu o generozitate identica. Dupa ce
entuziasmul initial se stinge, el alearga catre alte aventuri, fata cunoscand
atunci tristetea unei deceptii in dragoste. Uneori, pentru a retine langa ea un
partener mai putin grabit, tanara indragostita nu pregeta sa-i acorde mai mult
decat ar fi vrut el in realitate. Aceasta daruire de sine nu face decat sa
intarzie sfarsitul aventurii, facandu-l si mai amar.
Pe de lat parte, o data cu pubertatea, tanarul simte nevoia,
constient sau nu, sa-si afirme virilitatea. Se considera matur si vrea sa-si
dovedeasca lui insusi, ca si prietenilor, acest lucru. Placerea simtita in urma
ejacularilor nocturne spontane ii dovedeste ca aparatul sau genital este
capabil sa-i provoace satisfactii. Dar se intampla ca el, uneori, sa si le
provoace prin masturbare. Majoritatea baietilor intre 13 si 18 ani cad, mai
mult sau mai puitn, in acest « pacat ». Indiferent daca adolescentul are sau
nu aceste obiceiuri, la un moment dat corpul lui cere si alte satisfactii : cauta
partenera posibila in fiecare trecatoare pe care o intalneste.
Daca o educatie sexuala bine gandita a reusit sa le transmita
respectul pentru anumite valori morale, ei se opresc de la orice flirt impins
dincolo de limitele permise sau cauta intr-o casatorie precoce imbinarea
aspiratiilor romantice cu dorintele sexuale. Daca, dimpotriva, evolutia lor
sexuala n-a fost supravegheata, acesti adolescenti, fara a-si da seama de
lasitatea pozitiilor lor, se lasa tarati intr-un vartej de aventuri, unele mai
jalnice decat altele. Se satura repede de aceste trasaturi efemere, si , putin
cate putin, aceasta atitudine sterilizeaza in ei orice posibilitate de dragoste
adevarata in viitor. De altfel, dintotdeauna, mici Don Juani au facut sa sufere
fetele din jurul lor, ei insisi ramanand la fel de nesatisfacuti.
Desigur nu am luat in calcul cupluile echilibrate , bazate pe
sinceritate si afectiune, petru ca acestea sunt mult mai putine procentual si,
pe masura trecerii timpului, tind sa devina si mai putine. Pe de alta parte, am
cautat sa insisitam asupra faptului ca majoritatea « iubirilor » au un scop
final precis ( actul sexual0 , chiard daca individul nu constientizeaza atractia
sexuala. El crede ca iubeste. Dar, oare, stie el ce este iubirea la 18 – 20 de
ani ? De cele mai multe ori, un tanar se inflacareaza de o traire imaginara,
peste care se suprapun emotii si dorinte. Este varsta naivitatilor, a
instabi8litatilor si a atumultului chinuitor din interior, cand persoana de care
te apropii parca ar veni sa realizeze imaginea visului launtric pe care il
intrupeaza. Pana la aflarea dragostei, se trece prin atatea cautari, incercari,
esecuri, iluzii pierdute si apoi regasite…
Deci, cel putin din punctul de vedere al gasirii parteerului ideal
si al dragostei adevarate, adolescenta ramane atat de complicata, tocmai
aceasta caracteristica conferindu-i frumusete si mister.

Personalitatea adolescentilor : in cautarea unei identitati

Adolescenta este perioada schimbarilor intr-o lume a schimbarilor.


Civilizatia umana se confrunta acum cu multipla probleme ce tin de
epuizarea resurselor conventionale de energie , de poluare , de dezechlibru in
sistemele ecologice, de suprapopulare. Problemele tinerilor de 14 – 20 de ani
nu mai seamana cu cele ale generatiilor anterioare. Li se cere acum sa fie
independenti si autonomi, sa-si asume responsabilitatea unui adult. In acelasi
timp, cultura adultilor cunoaste inn Romania o tranzitie nu totdeauna usoara.
Adolescentii raman adesea dependenti financiar de familie. Isi continua
pregatirea pentru o profesie, constienti de incertitudinea unui loc de munca.
Locuiesc cu familia si trebuie sa se supunaa standardelor ei. Valorile
promovate de parinti si profesori au incetat sa mai fie valorile societatii
romanesti. Ce alegere vocationala sa faca ? Unde vor lucra ? Cine va fi
partenerul de viata ? Unde vor locui ?
Identitate, versus confuzia identitatii este dilema cu care se confrunta
adolescentii. Identitatea este o « stradanie inconstienta pentru continuitatea
experientei », un sentiment al « solidaritatii cu idealurile grupului », « un
simt constient al unicitatii individuale » (Erikson, 1968). Identitatea este
suma tuturor identificarilor cu cei de care individul depinde si cu care ar vrea
sa semene. Dar identitatea nu se limiteaza la aceasta, ea este un « produs
unic », un mod propriu de integrare a impresiilor personale despre sine si a
opiniilor celorlalti despre sine. Erik Erikson considera adolescenta ca o
recapitulare a tuturor conflictelor nucleare din copil si ca o anticipare a
tuturor crizelor adultului.
Cum este influentata personalitatea adolescentilor de criza
identitatii de dezvoltare intelectuala si morala, de specificul relatiilor
interpersonale, de contextul social-istoric-cultural ? Raspunsul are la baza
datele obtinute de la adolescenti din bucuresti, elevi la Colegiul
National « Sf. Sava » si Scoala Normala. Analiza factoriala a pus in evidenta
5 factori, diferiti din punct de vedere al continutului si incarcaturii de cei din
NEO-PI si ABCD-M (modelul romanesc de personalitate pentru adulti).
Factorii identificati sunt : agreabilitatea, nevrotismul, infatisarea,
constiinciozitatea si extraversia.
Agreabilitatea este descrisa prin atribute ca : amabil, milos, generos,
politicos, tandru, sufletist, afectuos, iubitor, rabdator, darnic, tolerant,
respectuos, sensibil, melancolic. Aceasta dimensiune tine de relatiile
interpersonale, definindu-se ca tendinta de a fi simpatic, sensibil la
problemele celorlalti si gata sa ofere sprijin. Conform teoriei lui Erikson,
adolescentii se afla in cautarea propriei identitati. Relatiile interpersonale
contribuie la clarificarea eului si asigura cadrul unor noi identificari. In
acelasi timp, rezolvarea crizei propriei identitati influenteaza pozitiv
interactiunea cu ceilalti. Conformarea la grupul de varsta creste de –a lungul
copilariei, atingand un maxim in adolescenta , apoi scade treptat. Trasaturi
ce tin de agreabilitate asigura o puternica acceptare si intelegere reciproca in
grup. Peter Blos vorbea despre « uniformismul » adolescentilor, adica
imersiunea in grupul de varsta si acceptarea normelor acestuia ca fiind
infailibile. Se accepta depasirea dependentei de familie, existand inca nevoia
unei surse de control extrem.
Agreabilitatea s-a diferentiat pe primul loc poate si ca urmare a
structurii lotului de subiecti , 80% fiind fete. Studiile lui Gilligan relevau
tendinta femeilor de a-si defini identitatea in termeni ce tin mai mult de
relatiile interpersonale decat de realizari, cum fac barbatii. De aici
valorizarea crescuta a agreabilitatii.
Aplicand din nou metoda analizei factoriale s-au diferentiat in
cadrul agreabiltatii doua fatete : altruismul si caldura afectiva. Altruismul se
refera interesul activ pentru binele celorlalti, dorinta de a aajuta si de a oferi
intelegere. Caldura afectiva implica un comportament agreabil, dublat de o
calda participare emotionala. Adolescentii au nevoie de relatii afective,
anticipand criza intimitatii specifica tineretii.
Nevrotismul este tendinta de a trai stresul psihic sub forma unor
stari emotionale negative. Variabilele caracteristice sunt : nervos, mandru,
ingamfat, superficial, rau, razbunator, lenes, delasator, mincinos, infumurat.
Adolescentii trebuie sa se adapteze unei societati ce se modifica continuu, cu
un sistem de valori in criza. Ei traiesc sentimente negative ca : teama, apatie,
nervozitate, frustrare, vinovatie, . Se remarca prezenta unor trsaturi ce tin de
dezagrabilitate. Fatetele evidentiate sunt : apatia, inganfarea, ostilitatea.
Ap[atia semnifica descurajarea, lipsa de speranta, tendinta de retragere si
neimplicare. Aceasta tendinta depresiva se contureaza prin raportarea la
ceilalti. Fata de cei din jur, adolescentii se percep ca fiind indiferenti , egoisti
sau falsi. Poate fi vorba de o comunicare defectuoasa. Ingamfarea, opusa
modestiei, apare ca o tendinta de supraevaluare, compensand starea de
frustrare si incertitudine . Perceperea unei autoaprecieri crescute poate fi si
efectul raportarii la norma sociala. Cultura romaneasca traditionala
valorizeaza modestia , dar modelul cultural european nu promoveaza aceasta
trasatura. Tinerii sunt primii care accepta valori noi , cum ar fi manifestarea
deschisa a aprecierii de sine. Ostilitatea este definita prin tendinta de a se
infuria usor si printr-un anumit disconfort psihic. Se poate interpreta ca o
reactie la un mediu lipsit de receptivitate si inflexibil. Probabil controlul
asupra situatiei este perceput in exterior. Criza tranzitiei spre varsta adulta
este traita ambivalent.
Infatisarea este cel de-al treilea factor, caruia nu i s-au putut
releva mai multe fatete. Cuprinde caracteristici ce se refera la imaginea
fizica : atragator, frumos, aratos, dragut, elegant, placut, simpatic. Se
evidentiaza preocuparea pentru dezvoltarea propriului corp. Adolescentii
sunt constienti de transformarile fizice pe care le sufera. Corpul este vazut ,
perceput si trait intr-un mod diferit de cel din copilarie. O alta presiune
privind infatisarea o reprezinta idealul corporal, tipul fizic considerat
dezirabil si atractiv de catre cultura. Filmele, publicitatea, idolii din sport,
muzica sau film cultiva mitul uni corp ideal. Infatisarea agrabila influenteaza
integrarea in grupul de varsta si gasirea unui partener de viata. Factorul
acesta particularizeaza structura de personalitate a adolescentilor in raport cu
cea a adultilor.
Constiinciozitatea contine trasaturi specifice, referitoare la
vointa, hotarare in realizarea scopului, indeplinirea indatoririlor ( sigur pe
sine, demn de incredere, hotarat), cu note de extraversiune ( optimist versus
pesimist ) si deschidere ( inteligent). Probabil dorinta de realizare este
perceputa ca antrenand un comportament de afirmare si sentimente pozitive.
Cei care se simt competenti, deci mai pregatiti pentru viata, au un nivel
crescut al stimei de sine si traiesc stari de satisfactie, fata de cei care se
considera mai putin pregatiti, mai putin siguri pe ei si care traiesc stari de
descurajare si deruta. Adolescentii considera ca performanta include
capacitatea de a defini si urmari scopurile , dar si abilitaile cognitive si
emotiilepozitive. Cele doua fatete ale constiiciozitatii sunt : dorinta de
realizare si incopetenta. Dorinta de realizare (conducator, enegic, hotarat,
pasionat ) schiteaza imaginea unei persoane ce isi cinduce energic viata intr-
o anumita directie, fata de oamenii cu un nivel de aspiratie mai scazut si o
vointa mai slaba. Adolescentul dispune de resurse energetice considerabile.
Incvompetenta ilustreaza lipsa organizarii proprii, capacitati cognitive
deficitare si principii neclarificate ( prost, cicalitor, delasator, nehotarat,
nedemn de incredere). Majoritatea subiectilor sunt elevi in clasa a-XII-a .
Urmeaza sa se confrunte in scurt timp cu experienta muncii , pentru care nu
se simt pregatiti. Exista abilitati verbale critice, dar lipsesc capacitatile
cognitive si volitive care sa le sustina. Nu exista dorinta asumarii
responsabilitatii si nici aderarea stricta la principii etice. Apare si un fond de
anxietate , legat probabil de viitorul profesional.
Extraversiunea este cel de-al cincilea factor relevat de analiza
factoriala. Cuprinde trasaturi ca : deschis, vesel, sociabil, vorbaret, indraznet,
tacut, glumet, descurcaret.Adolescentul este un optimist. Se simte in largul
lui printre oameni, are deprinderi sociale. Este vorbaret si are simtul
umorului. Toate aceste atribute ii faciliteaza patrundere in grupul de varsta,
ca si in societatea adulta. Adolescentul apare ca fiind plin de resurse pentru
a face fata tensiunilor si incertitudinilor. Fatetele delimitate au continuturi
aparent opuse : activism, emotii pozitive, introversiune. Activismul se
manifesta printr-un comportament afirmativ in cadrul grupului si prin
deprinderi sociale. In relatiile interpersonale, individul este perceput ca fiind
mai putin sensibil la problemele altora, fara sa fie egoist.Este vorba de un
activism prezent in relatiile de competitie, nu de cooperare . Emotiile
pozitive reprezinta tendinta de a trai stari afecive pozitive, precum bucuria,
fericirea, veselia.
Simtul umorului ste trasatura centrala. Adoleescentul are o
atitudine pozitiva in fata vietii, gata mereu sa intampine situatiile cu rasul
sau. Intrroversiunea delimitata in cadrul celui de-al cincilea factor pare
paradoxala. Este tendinta de retragere, de evitare a coompaniei celorlalti, de
inhibare. Adolescentii au relatii ambivalente in raportarea la lume si la sine.
Dominanta extravertita este insotita in plan secund de note de introversiune,
de repliere asupra propriei persoane si de retragere sociala. Adolescentii se
decopera pe ei insisi si au o relatie mai nuantata cu mediul si cu propriul eu.
Corelatiile interfactorilae indica existenta unui acord intre
infatisarea fizica si agreabilitate ( 0,67). Persoanele atragatoare sunt
percepute a fi mai simpatice, mnai altruiste si mai calde emotional. Aceasta
ofera o explicatie pentru tratamentul favorizant de care se bucura oamenii
frumosi. Constiinciozitatea, in sensul aspiratiei spre performanta, coreleaza
negativ cu prezentarea fizica (- 0,63). Apare tendinta de a-I consider ape cei
realizati scolar ca fiind mai putin atragatori. Poate fi efectul a ceea ce M.
Horner numea “teama de success”. Constiinciozitatea corealeaza pozitv cu
extraversiinea ( 0,70) . Trasaturi ce tin de extraversiune faciliteazq obtinerea
succesului scolar, iar acesta stimuleaza starile afective positive si activismul.
Solutia factoriala privind personalitatea adolescentilor difera
semnificativ de cea obtinuta pentru adulti. Costa si McCrae sustin ca cei
cinci factori identificati prin chestionarul NEO-PI sunt stabili la maturitate,
in cuida trecerii anilor. Ramane de verificat ipoteza unei diferentiei
succesive a continutului si incarcaturilor principalilor factori pe parcursul
formarii si dezvoltarii personalitatii.

Reprezentarile sociale ale caminului la adolescenti

Adolscentii isi construiesc reprezentarile sociale ale caminului din


experientele lor socio-cognitive, printr-un proces de comparare sociala a
propriului camin cu alte modele reale sau ideale, concrete sau abstracte.
Aceste reprezentari includ intotdeauna si un sistem de expectante ca vectori
ai lor in dinamica vietii.
Ne-am propus o analiza a continuturilor semantice ale reprezentarilor
sociale ale caminului in adolescnta relevand , pe cat ne-a stat in putiinta, si
sistemul de expectante pe care acestea le integreaza. Ca metode de cercetare
am folosit observatia psihosociala, convorbirea, metoda anchetei prin
chestionar si metoda scarilor de opinii. Cercetarea s-a realizat pe o populatie
de adolescenti 9104 subiecti0, cu preponderenta fete (75%), intre 18 si 19
ani ( elevi ai Scolii Normale, profil invatatori-educatoare si profil filologie-
teologie).
Analiza continuturilor semantice ale reprezentarilor caminului
la adolescentii investigati pune in evidenta , de la inceput, puternica lor
functie identitara ( Jean-Claude Abric, in « Psihologia campului social :
Reprezentari sociale », Editura Stiinta si Tehnica, 1995). Ea este cea care
defineste identitatea grupurilor de adolescenti – fetele, pe de o parte , si
baietii, pe de alta.
Vom folosi aceasta functie identitara pentru a face comparatie
intre reprezentarile sociale ale caminului la fete si reprezentarile caminului
la baieti.
Prima determinatie – afectivitatea. Prezenta vocatiei caminului cu
preponderenta la fete. Aproximativ 73,55% dintre subiecti considera ca
afectivitatea cu toate aspectele si formele pe care le implica, este o nota
definitorie a caminului. Daca la fete predomina atasamentul declarat fata de
camin, cultivarea vlaorilor simbolice ale caminului, la baieti remarcam o
oarecare detasare fata de acste valori afective, iar la o parte dintre ei se face
simtit un gen de teribilism fata de aceste valori : se considera o slabiciune
atasamentul fata de valorile afective ale caminului. Fetele sunt integrate mai
profund in structura afectiva si in functionalitatea caminului, se simt ocrotite
si aparate in camin, isi doresc aceasta structura securizanta a vietii.
Fetele sunt capabile de o reflexivitate mai profunda decat baietii. Suntem
indreptatiti sa afirmam ca la fete, prin natura subiectivitatii lor, valorile
afective ale caminului activeaza si dezvolta vocatia caminului. Poate ca nu
in ultimul rand isi spune cuvantul inconstruirea vocatiei caminului, vocatia
maternitatii pe care o au fetele. Nu intamplator, in gandirea mitica ( Roma
antica), cea care intretinea focul sacru, protectoarea vetrei caminului, era o
divinitate de gen feminin – Vesta.
Fetele se decalra fara reticente ca sunt purtatoare ale iubirii, ele
primesc si daruiesc in acelasi timp iubire in caminul lor. Mai mult, ele
considera ca intre parinti trebuie sa existe iubire « care sa reverbereze asupra
copiilor ».
Baietii sunt, in general, mai indiferenti la acest aspect. Ei manifesta un
gen de egocentrism, se manifesta mai mult ca « primitorii » de afectiune in
camin si mai putin daruiesc aceste sentimente.
Poate ca Emmanuel Lévinas spune acelasi lucru cand afirma : « …
Elementul masculin reprezinta legea omeneasca , iar elementul feminin
legea divina, care este si lege a caminului » ( Emmanuel Lévinas, « Moartea
si timpul », Cluj, Editura Bibliotecii Apostrof, 1996)
Nevoia de comunicare cu parintii. Una dintre valorile cele mai proclamate
de catre adolescenti, si fete si baieti, in raport cu caminul lor (58,90%) este
comunicarea intre parinti si copii, intalnire si comunicare pe care le-ar dori
permanetizate intr-un fel sau altul. Asteptare socio-afectiva fundamentala,
adeseori nerealizata, comunicarea cu parintii ramane, pentru multi
adolescenti, o nostalgie. Intr-o lume tot mai grabita, cu amenintari si
orizonturi de asteptare precare pentru cei mai multi adulti se pare ca parintii
au tot mai putin timp sa comunice cu copiii lor ( a vorbi nu inseamna a
comunica ) – se inscrie de asemenea in nodul central al reprezentarii sociale
a caminului. Ei sriu : « Imi place mult atunci cand am ocazia sa vorbesc cu
maica-mea despre anumite lucruri care poate imi sunt necesare in acel
moment » ; « Cel mai mult imi place cand suntem toti impreuna” ; “ Cel mai
mult imi place caminul nostrum atunci cand ne pregatim de marile sarbatori,
ador atmosfera din preajma sarbatorilor, mai ales de Paste, Craciun, Anul
Nou”.
Nevoia de afi impreuna la masa, nevoia de sarbatoare celebrata in
camin, deschisi comunicarii fata in fata, aminteste de « masa totemica » ce
intretinea membrilor unei comunitati primare atasamentul pentru strramosii
comuni. Pe adolescent, aceasta « impartasanie »cu parintii l-ar ajuta sa se
elibereze de angoasele varstei, l-ar putea ajuta sa se remonteze , sa-si
« incarce bateriile ».
Cei mai multi adolescenti plaseaza acest moment al intalnirii seara –
ritualul cinei. « Cel mai mult imi place cand manmcam toti la masa mare si
cand ne adunam seara si povestim : tata, mama, bunica, surorile mele si
eu » ; « Ar trebui ca familia sa se intalneasca zilnic, cel putin la cina. Eu
consider acest lucru absolut necesar ».
Gasom o stranie concordanta intre astptarile serii formulate de catre
adoescentii investigati si cele marturisite de Soren Kirkegaard intr-o
confesiune din « Banchetul » : «  Acea nostalgie a caminului la care oricine
aspira cu venirea serii … »
Parintii nu ar trebui sa piarda din vedere ca pentru fiecare membru al
familiei caminul reprezinta sau ar trebui sa reprezinte vatra in care arde focul
ce intretine viata familiei, si nu doar un acoperis deasupra capului.
Spre independenta, prin « democratia de camin ». 61,23% dintre
adolecentii investigati ar dori ca « forma de guvernamant » in caminul lor sa
fie democratia, in cadrul careia lor sa li se acorde mai multa incredere. Ei
afirma ca ii nemultumeste « neincrederea parintilor fata de noi , copiii ».
« Trebuie , totusi, sa apreciem faptul ca parintii nostrii au facut progrese
deosebite in atitudinea lor fata de noi, in felul in care ne privesc » - scrie o
adolescenta.
Valorile « democratiei caminului », in conceptia adolescentului, sunt :
increderea intre membrii familiei, orice problema « sa se rezove prin discutii
si nicidecum prin certuri sau alte modalitati », intelegerea , respectul, « sa
asculte fiecare parerile celorlalti », sa se sfatuiasca, sa fie uniti, fara
« jigniri », « copiii sa-ai asculte parintii, iar acestia sa-si ocroteasca copiii »,
comunicarea deplina intre parinti si copii, « problemele care apar sa nu-i
dezbine, ci sa-i uneasca si mai mult ».
Familia deschisa este, in conceptia adolescentului, om valoare a
democratiei caminului. Peste jumatate dintre subiecti prefera caminul
deschis : sa primeasca si sa faca vizite, sa iasa impreuna in natura, etc. Ar
dori ca parintii lor sa fie mai dispusi spre deschidere si iesire in lume.
Respingerea conduitelor autoritare, indeosebi a autoritarismului
tatalui, este o latura a « democratiei de camin ». O adolescenta scrie :
« Tatal este distant cu noi si nu ne da voie sa ne apropiem prea mult de el,
caci crede ca vom deveni obraznice. » Dintre parinti, tatal este cel mai
criticat, el nu se implica atat cat si cand ar trebui in « treburile casei ca s- o
ajute pe mama cand noi nu putem, datorita faptului ca este orgolios ».
Are loc o redistribuire a autoritatii in cadrul familiei. Autoritatea
suprema pentru subiectii investigati este de acum propria lor ratiune. Ei si-ai
interiorizat structurile de autoritate in eul propriu, dar aceasta constructie
este inca fragila. De aceea continua sa accepte si sa dotreasca autoritatea
parintilor, dar, de regula, numai pentru a-si valida prin aceasta autoritate
propriile judecati apreciative. De cele mai multe ori, ei stiu sa forteze nota
pentru a-i convinge pe parinti sa accepte aceasta validare, astfel ca, adeseori,
parintii sunt cei care adopta criteriile de validare a unor atitudini ale
adolescentilor. Cand parintii ajung sa comita erori datorita acestei atitudini,
se intampla sa se produca « rebeliunea » si revolta parintilor fata de
adolescenti. Tot atat de adevarata este si situatia cand adolescentii se revolta
impotriva parintilor pentru ca li s-au impus criterii parentale care s-au
dovedit neproductive.
50% dintre subiectii investigati se plang ca parintii nu le acorda
increderea pe care o doresc si pe care o merita. Aceasta este o atingere adusa
autoritatii proprii pe care inca nu stiu sa o gestioneze suficient de productiv
in relatiile cu sine si cu ceilalti.
Obiectivitatea si simtul realitatii conditii absolut necesare pentru o
fiinta normala, cum scrie Eric Fromm, sunt valori ce tind sa devina tot mai
consistente si mai stabile in aprecierea caminului. Trebuind sa aleaga un
calificativ pentru caminul lor, dintr-o scala de aprecieri ce cuprinde valori de
la « foarte bine » pana la « nesatisfacator », optiunile lor sunt :
45% - Bine
26,50% - Satisfacator
17% - Mediu
7,5% - Nesatisfacator
3,87% - Foarte bine
Gradul de adecvare a subiecctilor investigati se obiectiveaza si in
intelegerea categoriei de « camin ideal ». Un raspuns titpic : « Caminul ideal
nu exista. Cu toate acestea, nu incetam sa aspiram spre idealul nostru de
camin…Si totusi, ce este caminul ideal ? »
Trei tipuri de solidaritate ce apara onorabilitatea caminului si eul
social. In reprezentarile sociale ale adoolescentilor investigati, caminul este
un grup coeziv bazat pe cel putin trei tipuri de relatii de solidaritate : filiala,
parentala, fraternala. Diferitele tipuri deconflicet ce se manifesta in cadrul
caminului nu ajung sa ameninte sau nu sunt percepute ca amenintand
coeziunea acestuia, deoarece statutul si prestigiul social al adolescentului
sunt dependente de statutul si prestigiul social al caminului, al gerupului
generic de apartenenta. Intre parinti si copii, frati si surori, bunici si copii,
parinti si parinti sunt percepute relatii bazate pe afectiune si intrajutorare, pe
acceptarea diferentelor si toleranta fata de diferente.
Aproximativ 51% dintre subiecti traiesc in familii largite. In ciuda
arhaismului ei, familia largita si-a conservat si valentele pozitive – bunicii
sunt purtatorii unor valori ca modestia, austeritatea, altruismul, munca. Poate
nu in ultimul rand, prezenta lor are darul de a cultiva cultul caminului, ideea
si imaginea de « camin strabun » ce perpetueaza viata. Prezenta bunicilor
transmite , la nivel subliminal , acel sentiment al echilibrului si participarii
nepotilor la lungul lant al fiintei. In cadrul nici unui alt grup,adolescentul nu
are sentimentul solidaritatii si continuitatii vietii prin stramosi si urmasi.
Adolescentii isi introduc bunicii in familie, ii considera membrii ai
caminului cu drepturi depline, acordandu-le aceeasi afectiune ca si celorlalti
membrii. (Vezi in acest sens relatia bunica – nepot din « Testamentul
francez », romanul autobiographic al lui Andrei Makine.)
Excesiva ancorare a reprezentarilor sociale ale caminului. Remarcam in
analiza continuturilor semantice ale reprezentarilor sociale ale caminului la
subiectii investigati ca semnificatia acestora este dublu determinata, asa cum
sustine J.c Abric , de « contextul discursiv, mai intai » si de « contextul
social, mai apoi ».
In ancheta efectuata, adolescentii au produs o reprezentare sociala a
caminului onorabila. Nici unul dintre subiecti nu a relatat fapte sau aspecte
reprobabile care sa intre sub incinta oprobiului moral sau al codurilor
juridice. Subiectii se simteau datori sa apere prestigiul caminului, prestigiu
ce este integrat identitatii de sine.
Reprezentarile sociale ale caminului poarta in mod univoc
determinatia culturii. Comparand reprezentarile sociale ale caminului la
adolescentii de la profilul pedagogic cu ale celor de la profilul filologie-
teologie, constatam ca primii considera ca civilizatia cainului este data
exclusiv de nivelul de educatie al membrilor sai, iar cei din a doua categorie
exclusiv de credinta in Dumnezeu. In acest aspect gasim cel mai mare
exclusivism.
Concluzii :
 « Nodul central » al reprezentarilor sociale ale caminului la
adolescentii investigati il constituie valorile afectivitatii, nostalgia
comunicarii cu parintii, cucerirea independentei prin « democratia de
familie » si apararea prestigiului social. Fiecare atribut are continuturi
bogate si semnificatii multiple.
 Adolescentii investigati fac parte din categoria normalitatii, asa cum
fac parte din aceasta categorie marea masa a adoelscentilor dintr-o
societate. Ei sunt infinit mai multi decat deviantii.
 Prietenii si cultul prieteniei, pentru subiectii invstigati, nu se substituie
caminuluio, dupa cum nici caminul nu se substituie primilor
enumerati. Cele doua grupuri sunt reprezentate ca fiind
complementare. In reprezentarile sociale ale subiectilor cele doua
grupuri alternante de viata coexista – doua nise socio-culturale,
prioritare avand nisa caminului (« Familia nu-si tradeaza niciodata
copiii »)
 Cu toata imaginea coeziva a caminului, adolescentii investigati incep
sa simta tot mai mult in caminul originar o singularitate in comuniune,
isi simt tot mai mult independenta ca un inceput de insingurare in
coeziune si inradacinare. Se construiesc astfel marile antinomii ale
existentei prin care adolescentul se pregateste pentru viata de adult.

Comunicarea interactiva la tineri

In conditiile in care viteza de transmitere a informatiilor de la distanta,


prin mijloace tot mai sofisticate si mai diversificate, atinge dimensiuni
nebanuite, nevoia de comunicare directa, interactiva a persoanelor si
grupurilor umane in viata lor sociala devine imperioasa.
In cercetarea intreprinsa de noi si prezentata in continuare, conceptul
de comunicare interactiva este inteles ca find distinct si diferit de cele de
comunicare persuasiva, manipulativa, promotionala, didactica sau de alt tip.
Comunicarea interactiva, in acceptia psihologiei sociale (A. Tucicov-
Bogdan, 1998) se refera la o relatie speciala a partenerilor comunicarii prin
viu grai (comunicare verbala) in care acestia isi exprima opiniile , accepta,
resping sau aduc completari la opiniile si judecatile celorlalti in problemele
lor de viata, in care sunt nemijlocit implicati. Este asadar o comunicare
intersubiectiva, mutual-evaluativa, de consens, disparitati sau opozitii
verbale ale partenerilor. Destul de frecvent, acest gen de comunicare este
utilizat in procesul negocierilor, in care partile isi disputa un tel comun, la
impaciuiri, in procesul de reconciliere, in elaborarea unor decizii colective,
dar si in viata de familie, in grupurile de psihoterapie si in orice situatie de
comunicare in care au loc dialogul, dezbaterea tematica, discutia la « masa
rotunda », consilierea, etc.
Stimulata si cultivata in randul tinerilor preadolescnti si adolescenti,
comunicarea interactiva, in opinia noastra, poate avea efecte educative
benefice. Evident, asemenea celorlalte genuri de comunicare umana,
comunicarea interactivaa interlocutorilor urmareste modificarea
comportamentului lor social (G.miller, 1956 ; TH. Newcomb, 1970). Sub
aspect psihologic, comunicarea inetractiva este mult mai angajanta decat alte
forme de comunicare si, de regula, este focalizata pe satisfacerea unor
interese ale inyterlocutorilor, avand o puternica motivatie cognitiva si
afectiva.
Exersata de catre tineri, comunicarea poate deveni, si este de dorit sa
devina, o comunicare interactiv-atitudinala, cu deschidere pozitiva catre
influentele cultural-educative din societate (familie, scoala, grup de
prieteni,etc.)
Observatiile comunicarii libere a tinerilor , preadolescnti si adolescnti,
sondajele de incitare la « replica verbala », impreuna cu datele unor probe
experimentale preliminare aplicate pe teren, ne contureaza o imagine putin
satisfacatoare asupra limbajului si, in general, a comunicarii verbale a
acestor tineri.
Astfel, alaturi de exuberanta si dorinta de a comunica domina vorbirea
neingrijita sub aspect lingvistic, cu expresii de argou, formule socante,
stereotipii verbale, formule aluzive, cu tendinte spre ironie sociala. Adesea,
saracia si nuantarea simbolurilor verbale, frazele mai putin coerente, cu
intreruperi si preluari, uneori paralelisme si suprapuenri, din care mai geru se
poate decela ideea principala, sunt relevante pentru tendinta de exprimare a
tinerilor.
Cu toate acestea, se poate sesiza un context implicit (T. Slama-
Cazacu, 1954,1959,1968,1973,1995) comun informatiilor, ceea ce denota
existenta unei experiente de grup a tinerilor care imprima caracteristici
comune vorbirii lor.
In opinia generala a adultilor, adolescntii au un limbaj agresiv, cu
expresii ireventoase si vulgare, si figureaza, de obicei, sintagme de felul :
adolescentii « vorbesc urat », « nu gandesc atunci cand vorbesc », « vorbesc
de dragul dea vorbi », etc. – consideratii care, dupa parerea noastra, nu sunt
intotdeauna si total justificate.
Cercetarea intreprinsa de noi porneste de la ipoteza ca ideatia tinerilor
nu se reduce la exprimarea lor verbala, ca sensurile elaborate si intelegerea
relatiilor si evenimentelor umane sunt mult mai bogate decat instrumentul
lingvistic in care sunt formultae si exprimate.
Proba acestei idei o aduce un experiement desfasurat dupa urmatorul
design :

Tabel nr.1 – Design experimental

Lot Varsta Grupele Categoriile Subgrupele Tema


subiecti experimental experimentale investigata
e
Nr. = 36 1. = 12 f A=avertizatii A = 6f ,6b, Comunicare
Fete =18 16-18 2. = 12 b B=neavertizatii, mixta-3f+3b interactiva
Baieti=18 3. = 6f + 6b receptivii B = -6f,6b, parinti-copii
mixta 3f+3b

*A – avertizatii = emit opinii, intretin discutia, stimuleaza participarea la


discutie
B – neavertizatii, receptivii = asista la discutie, nu-si exprima opiniile ,
ulterior comenteaza tema discutata.

Subiectii provin dintr-un liceu din Bucuresti, sunt elevi in clasele


terminale si au participat voluntar, intr-un cadru informal la o discutie de
grup, cu inregistrare audio accepatat de subiecti, timp de 15 minute la fiecare
grupa experimentala.
Inregistrarea discutiei a fost transcrisa si analizata sub aspectul ideilor
din continutul replicilor verbale ale participantilor, permitand urmatoarele
constatari :
 Subiectele care apar in mod dominant in discutiile tinerilor investigati
cu parintii sunt prietenile si prietenii acestor tineri, inclusiv prietenia
parinte-copil ; incerderea reciproca dintre parinti si copii ; dreptul
tinerilor adolescnti la experientele proprii ; inconsecvente in opiniile
si comportamentele parintilor, s.a.
 In acelasi timp, apar relevante in replicile verbale ale subiectilor
dorinta de comunicare cu parintii si apelul la experienta de viata a
acestora.
 Remarcabial este sublinierea de catre tineri a ceea ce pretuiesc ei in
conduita parintilor – cinstea, corectitudinea, ajutorul dat la nevoie,
protectia, etc.
Participarea subiectilor la discutia de grup, in functie de stimularea
unora ( avertizatii) si retinerea altora de a participa (neavertizatii), conform
instructajului primit, a fost apreciata si cantitativ, prin numarul interventiilor
in discutie, asa cum apare in tabelul de mai jos :

Tabel nr. 2 – Frecventa interventiilor in discutie


Avertizati Neavertizati, receptivi
Nr. % Nr. %

Grupa 1 (fete) 172 60 117 40


Grupa 2 (baieti) 210 54 178 46
Grupa 3 (mixta) 163 62 99 38

Se constata urmatoarele :
 In toate grupele experimentale , subiectii avertizati au mai multe
interventii decat cei neavertizati, receptivi.
 Subiectii avertizati, din grupa a treia – mixta (fete si baieti), sunt mai
participativi decat cei din celelalte grupe.
Argumentarea situatiilor actualizate de subiecti in discutia purtata in grup
a fost facuta ulterior prin discutii in grupe mici, de cate trei subiecti. Din
analiza acestora rezulta urmatoarele :
 Argumentele adolescentilor in favoarea si in defavoarea copiilor si
parintilor se refera la caracteristici de personalitate , nevoia de
independenta si experiente personale, atitudinile parintilor (inclusiv
cea de comunicare, intelegere si incredere ), diferentele de opinii, etc.
 In toate cele trei grupe experiemntale au fost formulate mai multe
argumente care il justifica pe tanar decat cele care il acuza privind
comportamentul si atitudinile fata de parinti.
 De asemenea, este de notat faptul ca adolescentii gasesc mai multe
argumente de acuzare decat de justificare a unor comportamente, atat
ale parintilor cat si ale copiilor. Se manifesta o tendinta dea scoate in
evidenta greselile, defectele, motivele de nemultumire mai mult decat
de a gasi solutii si a cauta sa inteleaga comportamentele vizate.
In concluzie constatam :
 O disponibilitate crescuta a tinerilor pentru comunicarea verbala
interactiva, precum si interesul acestora de a discuta relatia dintre ei si
parinti.
 Ideatia lor, bogatia gandirii, intelegerea fenomenelor umane depasesc
cu mult nivelul exprimarii verbale si al mijloacelor lingvistice
necesare pentru a comunica interactiv.
 In discutiile purtate, tinerii accentueaza atitudinile si valorile implicate
in realtiile lor cu parintii.
 In consecinta, consideram ca sunt necesare atat crearea unor contexte
iinformale d stimulare a discutiilor adolescentilor pe teme de interes
pentru ei, cat si exersarea limbii romane pentru a largi exprimarea
corecta, culta in cadrul comunicarii interactive a tinerilor.

Adolescentul si cinematografia

Este greu de imaginat o persoana care sa nu vrea sa-si comunice sau


sa povesteasca observatiile, impresiile, dupa cum este tot atat de greu de
imaginat o fiinta care sa nu fie impresionata de povestile altora.
Cinematograful poate fi considerat o arta a coilariei. El pare a hrani in
chipul cel mai direct foamea de real, de joc, de bucurie, de speranta a omului
care a ramas copil. De altfel, spectatorii cinematografelor sunt in marea lor
majoritate copii si tineri. Ei pt fi impresionati , « pacaliti » de miracolul
imaginilor in miscare. Adolescentii au nevoie de mituri, iar cinematograful
le satisface aceasta necesitate. Asa se explica enormul succes pe care il au
filmele de actiune, care contin mitul eroului aflat in prelungirea eroilor
legendari din basme, balade. Arnold Schwarzeneger, Jean-Claude Van
Damme sunt perceputi ca fiind Hercule ai timpului modern.
Copilul traind intr-o societate plina de mituri devine dependent de
cinematograf, de televizor.
O influenta nefasta asupra personalitatii tinerilor au filmele care sunt
strabatute de ideea razbunarii, violentei. Fata de filmele clasice cu banditi si
criminali ce isi primesc pedeapsa, in zilele nostre « genul »s-a complicat.
Aceste filme ii invata sa nu aiba incredere in lege si sa-si faca singuri
dreptate. Copiii asteapta retete de conduite, cauta generalitatea care poate fi
aplicata ca sablon situatiilor cotidiene. De aici succesul serialelor care sunt
cu si despre tineri (« Sunset beach », « Beverly Hills”, “Melrose
Place”,”salvati de clopotel”,”Liceeni”).
Dintre actorii – barbate, preferintele sunt net de partea celor “duri, iar
printer vedetele feminine de paretea tipului sensual.
Cinematograful reflecta unele tendinte socio-psihologice, dar el
contribuie si la accentuarea lor. Rolul jucat de imaginile filmate in
psihologia adolescentului de ambele sexe poate deveni excesiv : ei
colectioneaza fotografii ale vedetelor , le imita comportarea. Procesul de
identificare se desfasoara intr-un sens care nu intotdeauna le este favorabil.
Pe de lata parte, cinematograful si televiziunea se pot dovedi de o
utilitate extrem de folositoare, mai ales daca pot fi adaptate la numite etape
de dezvoltare mintala.
Intr-o ancheta efectuata de UNESCO se confirma concluzia
experientelor remarcabile ale lui L. Berkovitz, conform carora violenta
vazuta la televizor sau pe marele ecran tinde sa creasca delincventa si
agresivitatea adolescentilor, servindu-le drept baza.
Experientele lui L. Berkovitz incearca sa demonstreze ca si copiii
normali pot fi afectati daca actul de violenta este comis de eroul simpatic,
cel cu care se identifica, si aceasta cu atat mai mult cu cat acest personaj
intruneste aprobarea societatii. De exemplu, western-ul propaga o violenta
marcata prin ritualizare. Violenta eroului pozitiv este mai contagioasa decat
cea a banditului din filmele clasice.
Se cinstata si o diferentiere pe sexe : baietii prefera filmele politiste si
filemele de actiune, iar fetele de actiune, iar fetele se uita mai ales la filmele
de dragoste si la foarte raspanditele telenovele sud-americane.
Rezultatele sondajului reflecta cele aratate anterior : imensa forta de
influenta a televiziunii si cinematografiei asupra comportamentului
adolescentilor.

M I S C
pentru un Copil Mai Inteligent si Sensibil

MISC= Mediational Intervention for Sensitizing Caregivers


= More Intelligent and Sensitive Child
Programul este initiat si elaborat de profesor Pnina Klein de la
Universitatea Bar-Ilan, Israel.
Obiectivele programului
Unul dintre obiectivele acestui model este de a ajuta parintii si
educatorii sa identifice si sa inteleaga procesul prin care ei influenteaza
dezvoltarea copiilor, sperand ca se va imbunatatii calitatea relatiilor dintre ei
si copiii pe care ii au in grija. Aceste schimbari pot sa produca, in
consecinta, modificari in dezvoltarea mintala si emotionala a copiilor,
pregatindu-i astfel pentru noi procese de invatare din experientele viitoare.
Cea ce individualizeaza insa acest program de altele asemanatoare
este faptul ca a fost conceput cu scopul de a depasi unele dificultati ce au
aparut in aplicarea altor proiecte de interventie timpurie in diferite tari din
Africa, Asia, Europa. Aceste dificultati sunt reprezentate de trei efecte
negative ale acelor trei proiecte :
- dependenta (datorita folosirii de catre altre programme a unor
materiale specifice –jucarii, brosuri etc – materiale ce sunt de cele mai
multe ori potrivite unui anumit grup de varsta sau unei situatii bine
definite ; astfel parintii ajung la convingerea ca nu isi pot educa in
mod corect copiii daca nu dispun de astfel de materiale)
- alienarea
- sentimentul de inferioritate al parintilor (mai ales parintii cu un statut
socio-economic scazut ; parintilor li se inoculeaza ideea ca ar exista
un singur model ideal de a-si creste copilul, mai bun decat
traditionalul pe care il cunosc ei ; in acet fel, acestia traiesc sentimente
de alienare si de inferioritate)
Programul MISC reuseste sa faca fata unor astfel de probleme. Una
dintre diferentele de baza dintre MISC si alte programme de interventie
mediata consta in faptul ca, in timp ce acestea urmaresc influentarea
abilitatilor si proceselor cognitive, MISC are ca prim obiectiv sa influenteze
sistemul de trebuinte al copilului, sa creeze noi si diferentiate trebuinte care
sa creasca apetitul si capacitatile sale viitoare pentru invatare.
Elementele de baza ale medierii
Definirea elementelor de baza ale medierii parinte-copil au fost
definite empiric de catre P.Klein si colaboratorii sai bazandu-se pe teoria
modificarii cognitive a lui Feuerstein si pe alte studii ale acestui autor.
Aceste elemente sunt urmatoarele :
1.Intentionalitatea si reciprocitatea reprezinta orice act sau secventa de
act al unui adult care apare ca directionat spre modificari ale perceptiei sau
comprtamentului copilului. Aceste comportamente sunt considerate
reciproce atunci cand copilul raspunde verbal sau nonverbal.
Exemple : selectarea, exagerarea, accentuarea, gruparea, succedarea
sau regalrea stimulilor. Vorbirea sau manuirea unei jucarii de catre copil este
considerata intentionata si reciproca doar atunci cand devine vizibil ca acest
comportament al adultului nu este accidental si exista un raspuns observabil
din partea copilului. De exemplu, aratandu-i acestuia un obiect, miscandu-l
inainte si inapoi, observand copilul si incercand sa se regleze stimulul pana
cand se concentreaza asupra lui ; miscarea unei sticle sau unei jucarii in fata
ochilor copilului pana cand se concentreaza asupra ei etc.
2.Medierea semnificatiei reprezinta un comportament al adultului care
exprima verbal sau non-verbal aprecierea, emotia, sau oricare alt sentiment
in realtiile cu obiectele, conceptele, valorile.
Aceste comportamente pot include gesturi faciale sau expresii
paralingvistice (sunete/strigat de surpriza), expresii verbale ale
sentimentelor, expresii ale valorizarilor copilului sau adultului. De
exemplu : « Uite, acum iti spal manutele ! » ; « Uite ce floare frumoasa !».
3.Transcendenta/depasirea concretului reprezinta un comportament al
adultului orientat spre extinderea constiintei cognitive a copilului, dincolo de
ce este necesar sa satisfaca trebuinta imediata pe care a vizat-o interactiunea.
Exemple : discutarea cu copilul despre calitatile mancarii in timpul
hranirii, fapt care depaseste ceea ce este necesar pentru asigurarea
elementelor nutritive. Transcendenta poate furniza motivari inductive si
deductive, comparatii spontane, observarea strategiilor pentru memoria de
scurta si luga durata sau activitati de cautarea si rechemare din memorie.
4.Sentimentul mediat al competentei este reprezentat de orice
comportament verbal sau nonverbal al unui adult care exprima satisfactie cu
privire la comportamentul copilului si identifica una sau mai multe
componente specifice ale comportamentului copilului pe care adultul il
considera ca participa la experiementarea succesului.
Exemple : prin expresii ca « Bine », « Minunat », « Da »,
« Bravo », deci prin atenta potrivire a expresiei verbale cu gesturile ce
privesc sentimentul se satisfactie , atunci cand copilul a reusit sa realizeze o
sarcina sau o parte din ea.
5.Reglarea mediata a comportamentului reprezinta comportamentele
adulte care imita, demonstreaza si/sau sugereaza verbal reglarea
comportamentului copilului in legatura cu cerintele specifice ale unei sarcini
sau cu orice alt proces cognitiv cerut inainte de executarea actiunii.
Comportamentul este reglat prin procese de adaptare a cerintelor sarcinii la
capacitatile si interesele copilului, ca si prin organizarea si succedrea pasilor
care conduc spre succes.
Exemple : « E fierbinte ! S-o racim mai inainte sa o punem in
gurita ! », « Hai sa spalam fata cu atentie si astfel sapunul nu o sa-ti intre in
ochi ! » sau « mai intai intoarce toate piesele si apoi cauta piesa corecta ».
Reglarea mediata a comportamentului poate fi legata de procesele
de perceptie (de exemplu, explorarea sistematica), de procesul de elaborare
(de exemplu, planificarea comportamentului) sau de procesul
comportamentului expresiv (de exemplu, reducerea expresiilor egocentrice
si regalrea intensitatii comportamentului).
Rezultatele obtinute
Dintre cele mai importante efecte obtinute in urma aplicarii acestor
strategii de interventie amintim flexibilitatea gandirii copilului : se dezvolta
capacitatea si apetitul sau de a invata din noile experiente.
Se modifica, de asemenea, calitatea medierii materne si totodata se
modifica si legatura dintre educatia mamei si comportamentul ei fata de
copil. Se clatina astfel convingerea conform careia mamele fara educatie nu
pot dezvolta capacitatile cognitive ale copiilor lor.
Un studiu realizat in Israel a aratat ca 75% din mamele cuprinse in
grupul experimental (si nici una din cel de control) si-au gasit un loc de
munca. Acest fapt s-a asociat cu o pozitivare a imaginii de sine. Cel putin
partial, explicatia este legata de efectele puternice ale medierii. Acele mame,
care initial se considerau neajutorate si ca avand un scazut potential de a
influenta dezvoltaarea copiilor lor, au constientizat ca elementele de baza ale
medierii le pot ajuta si in optimizarea interactiunii lor cu alte persoane (mai
ales persoane straine, autoritati). In acelasi timp, multe mame au dobandit
atitudini pozitive fata de fenomenul educational, scolar.
In concluzie, MISC reprezinta o incercare de a imbunatati calitatea
mediului inconjurator uman pentru copil deoarece include trei
comportamente majore :
 centrarea pe experienta culturala si personala a parintilor, pe
perceptia lor asupra rolului parental, pe punctul lor de vedere
asupra copilului, pe obiectivele educationale pe care le au pentru
copil ;
 centrarea pe climatul emotional al interactiunii parinte-copil, cu
scopul de a asigura varietatea tipurilor de interactiune, care sunt
esentiale pentru medierea emotiilor ;
 centrarea pe caracteristicile de baza ale unei medieri adecvate
pentru copil, pentru a se ajusta la lumea in continua schimbare,
pentru a beneficia de noile experiente si pentru a deveni o fiinta cu
adevarat umana si inteligenta.
Raportul dintre factorii de personalitate si creativitatea adolescentilor

Privind adolescenta din perspectiva creativitatii se poate adopta o


dubla pozitie :
 alaturi de multiplele transformari in plan biologic, psihologic, si
axiologic, creativitatea isi revendica drepturile cu o intensitate mai
mare decat la celelalte etape de varsta ;
 creativitatea ar putea si trebuie sa constituie un argument esential al
autodefinirii, autodescoperirii si autoimplicarii adolescentului in plan
social .
Deoarece in literatura de specialitate apar, uneori, informatii
contradictorii in ceea ce priveste raportul creativitastii cu o serie de factori
interni sau externi, am gasit de cuviinta sa studiez implicarea acestor tipuri
de factori in determinarea creativitatii la adolescenti. Lotul investigat a
cuprins un numar total de 183 de subiecti, elevi in clasa a-XII-a la cateva
licee din Iasi, ceea ce a favorizat ca rezultatele obtinute sa permita un anumit
grad de generalizare pntru acest tip de populatie. Alaturi de unii factori
biologici si socio-educationali, m-am oprit si asupra unor dominante ale
personalitatii adolescentilor relevate de unele teste/chestionare de
personalitate.
Pentru a realiza obiectivele cercetarii, care presupun nu numai
evaluarea prezentei si intensitatii sau nivelului unor factori (trasaturi) de
personalitate ai adolescentului, dar si examinarea acestora in raport cu
creativitatea, primul pas care s-a impus a fost gasirea unui criteriu pentru
extragerea sau identificarea subiectilor creativi. Intre a-i selecta pe criteriul
creativitatii actualizate si cel al creativitatii potentiale, am acordat ponderea
principala primului criteriu. In acest sens, am utilizat un chestionar de
creativitate manifesta, cu ajutorul caruia am extras din lotul ales toti subiectii
care pana la acea varsta si-au valorificat deja potentialul creativ.
Scorurile la factorii de personalitate au permis calcularea valorilor
medii ale acestor factori pe intregul lot de subiecti (N=183), pe lotul
subiectilor cu creativitate actualizata () si pe lotul subiectilor cu creativitate
potentiala (), precum si diferenta dintre mediile loturilor ..si.. Similar am
procedat si cu trasaturile gandirii creative (originalitate, fluenta si
flexibilitate).
Din lotul total al subiectilor (N=183) am ales cate doua perechi de
subloturi pentru fiecare dintre factoriii de personalitate la care mediile
corurilor sunt relativ mai accentuate, respectiv nevrozism, exaltare,
emotivitate si tensiune energetica. Fiecare pereche de subloturi a fost
alcatuitain ordinea scorurilor maxime (), respectiv minime (sublotul ..),
obtinute la factorii de personalitate amintiti. Fiecare sublot in parte cuprinde
un numar de subiecti (primii, respectiv ultimii, in ordinea scorurilor
obtinute, subiectii cu scoruri intermediare nefiind luati in calcul). Limitele
intervalurilor fiecarui sublot au fost stabilite prin metoda quartilelor, fiin
alesi subiectii din quartilul 1 si respectiv quartilul 4 (cei din quartilul 1
alcatuiesc sublotul…….., cei din quartilul 4 alcatuiesc sublotul……..).
Pentru fiecare sublot astfel format s-au calcualt mediile scorurilor obtinute a
estimarea nivelului fluentei, flexibilitatii si originalitatii gandirii prin proba
de utilizari neobisnuite « Bastonul ».
Dintre trasaturile considerate a fi mai accentuate la varsta
adolescentei, nevrozismul, exaltarea, anxietatea si emotivitatea s-au dovedit
a fi conforme cu ipoteza, in sensul ca la acestea s-au obtinut valori ale
mediilor care sunt oarecum semnificative, daca ne raportam la populatia
etalon. In ce priveste demonstrativitatea, radicalismul-conservatorismul si
dependenta-independenta fata de grup, mediile obtinute nu ne [permit sa
emitem o concluzie clara, chiar daca la unii subiecti scorurile obtinute au
fost destul de ridicate la aceste trsaturi. In plus, la factorul integrare, mediile
obtinute sunt la limita, ceea ce ne-ar putea sugera faptul ca la aceasta varsta
integrarea este in plin proces de desavarsire si incepe deja sa capete contur.
Acelasi lucru se poate spune si despre factorii considerati a fi nespecifici
pentru adolescenta ; forta eului si supraeului si inroversiunea-extraversiunea,
care au valori la limita sau sunt prezentate in egala masura, cum este cazul
celor din urma. La factorul tensiune energetica, mediile obtinute ne arata
prezenta unui oarecare surplus energetic , tradus prin neliniste, agitare,
incordare, iritare si prezenta unui sentiment de frustrare. Pentru a verifica
daca exista diferente semnificative la acesti factori intre lotul subiectilor cu
creativitate actualizata……. Si lotul subiectilor cu creativitate potentiala. ,
am efectuat un calcul de semnificatie a diferentelor dintre medii pentru
fiecare factor de personalitate in parte. Valori semnificative ale
coeficientului de semnificatie p au fost obtinute pentru urmatorii factori :
anxietate (p=0,004), forta supraeului (p=0,013), radicalism-conservatorism
(p=0,028), dependenta-independenta fata de grup (p=0,037) si nevrozism
(p=0,05). La ceilalti factori nu s-au obtinut valori semnificative pentru
diferenta dintre medii la cele doua loturi. Rezultatele enumerate ar pute
justifica urmatoarele observatii :
 subiectii care nu au reusit sa-si actualizeze potentialul creativ au
media scorurilor la anxietate mult mai mare decat subiectii creativi,
ceea ce sugereaza ideea ca anxietatea ar putea fi un factor inhibitor in
calea manifestarii potentialului creativ ;
 mediile la factorul forta supraeului sunt raltiv mici, ceea ce ar putea
insemna existenta unui supraeu slab, aflat in plin proces de formare si
dezvoltare la aceasta varsta. Desre subiectii aflati in avans la acest
proces se poate spune ca sunt in avans si la manifestarea potentialului
creativ ;
 pentru factorul radicalism-conservatorism mediile sunt studiate in
mijlocul intervalului de notare, facand dificila enuntarea unor
comentarii pertinente. Singura observatie ar putea fi legata de tendinta
subiectilor deschisi spre radiaclism (dorinta de a schimba, de a
investiga noul, de a impune progresul) de a-sai manifesta relativ
repede potentialul creativ decat ceilalti ;
 pentru factorul dependenta-independenta fata de grup mediile fac
parte tot timpul din mijlocul intervalului de notare, iar diferenta dintre
mediile celor doua loturi ne-ar putea sugera ideea ca subiectii cu o
oarecare dependenta de grup si-ar manifesta relativ mai repede
potentialul creativ decat cei cu tendinta de a fi independenti fata de
grup, cu alte cuvinte grupul ar fi un factor stimulator al potentialului
creativ (cel putin la aceasta varsta) ;
 s-ar parea cu o doza de iritabilitate (nevrozism) mai ridicata isi
manifesta potentialul creativ mai tarziu deact ceilalti, insa nu trebuie
omis faptul ca media pe intreg lotul de subiecti sugereaza o oarecare
accentuare a iritabilitatii la varsta adolescentei.
Aceste date privind factorii de personalitate ne permit formarea unei
idei de ansamblu asupra uor tendinte mai mult sau mai putin accentuate, dar
nu exclud nici pe departe existenta unor cazuri care vin sa contrazica ideea
generala. De acea , in abordarile individuale valorile mentionate isi pierd din
relevanta si este necesara o analiza focalizata pe subiectul in cauza.
Din datele obtinute se observa ca diferentele mediilor la gtrasaturile
gandirii creative sunt net in favoarea lotului de subiecti cu potential creativ
actualizat. In verificarea acestei supozitii am calculat si de aceasta data
valorile coeficientului de semnificatie a diferentelor dintre mediile celor
doua loturi, care de fiecare data ia valori mai mici de 0,001, ceea ce
confirma (daca mai era nevoie) ipoteza ca subiectii cu potential creativ
actualizat au un randamnet mai bun al gandirii creative decat cei cu
potentialul creativ neactualizat.
Pentru a incerca o raportare a factorilor de personalitate la anumite
trasaturi ale gandirii creative am selectionat patru factori considerati a fi
relavanti atat din punctul de vedere al valorilor obtinute, cat si al dominantei
lor in structura de personalitatea adolescentului, si anume nevrozismul,
exaltarea, emotivitatea si tensiunea energetica. S-a putut observa ca ppentru
subloturile formate () , diferentele dintre mediile trasaturilor gandirii creative
la factorii nevrozism, exaltare si emotivitate sunt relativ mai mici, iar
coeficientul de semnificatie a diferentelor dintre aceste medii a aratat ca nu
se pot trage niste cincluzii ferme, valorile lui p fiind lipsite de semnificatii in
aceste situatii. In schimb, la factorul tensiune energetica diferentele dintre
medii s-au dovedit a fi semnificative , fapt confirmat de valorile lui p ;
astfel, pentru originalitate p=0,001, pentru fluenta p=0,003 si pentru
flexibilitate p=0.001. Aceste rezultate vin sa argumenteze ideea, oarecum
surprinzatoare, ca subiectii cu o tensiune energetica ridicata (agitati,
dinamici, tensionati, cu sentimente de frustrare) obtin performante mai bune
la gandirea creativa decat subiectii cu tensiune energetica redusa (calmi,
destinsi, fara sentimente de frustrare) . In acest caz productia gandirii
creative ar putea cintribui la procesul de adaptare si integrare a adolescetului
cu tensiune energetica ridicata in grupul social, bineinteles in masura in care
grupul il valorizeaza si il apreciaza pentru produsele creativitatii sale.
In final se impun cateva concluzii pe care le-am desprins de-a lungul
desfasurarii demersului experimental in toate etapele sale :
1. Creativitatea, atat prin proces, cat si prin produs, are un caracter
specific individului, unicitate conferita de insasi specificitatea
persoanei, creatoare sau nu. De aici necesitatea utilizarii
complementare a unor standarde explicite si consistente pentru
evaluarea potentialului si performantei creatoare si a studiului
« clinic », strict individualizat. In dinamica factoriala a creativitatii ,
dimensiunea psihologica a personalitatii ramane o conditie esentiala si
necesara, dar nu si suficienta ; in cunoasterea si in educarea
creativitatii nu vom ignora factorii biologici (ereditate, varsta, sex,
sanatate mintala), socio-educationali si de experienta a vietii.
2. Creativitatea, ca dimensiune psihica, trebuie descrisa prin insumarea
ponderata a datelor relevante din cercetarile bazate pe crietrii bine
definite si corelarea cu alte dimensiuni psihice, fara a renunta la
algoritmul lucrului cu unitati mici de comparatie si corelatie,raportate
la unitatea de masura a psihismului in globalitatea sa si la caracterul
dinamic al functiilor psihice ; altfel spus, renuntarea la modelul
atomist-descriptiv unilateral, selectiv in intelegerea fenomenului
psihic, si transferul demersului explicativ catre un model de tip
sistemic, interactionist, care sa accentueze relatiile dintre elemente,
tipul acestor relatii si eventualele transformari care ar putea surveni la
nivelul lor prin interventia unor factori bine determinati.
3. Ca orice demers din campul cercetarii psihopedagogice, si cercetarea
creativitatii este tributara subiectivitatii in relevarea si interpretarea
datelor. Din fericire, spre deosebire de unele procese psihice,
creativitatea este o latura perceptibila substantilaizata in « produs »,
ceea ce ii ofera o relevanta crescuta in aria interpretarilor ulterioare.
4. Finalitatea cercetarii creativitatii are un puternic impact social si
economic tradus prin costul (uneori foarte ridicat) al produselor
creativitatii. Cunosterea in detaliu a specificului proceselor si
fenomenelor, precum si a particularitatilor psihice, biologice, sociale
si educationale implicate in actul creativ va conduce la cresterea
eficientei metodelor si tehnicilor de educare, antrenare si stimulare a
creativitatii.
Putem conchide ca adolescenta si creativitatea sunt doua notiuni
perfect compatibile, deoarece adolescenta, privita ca o varsta in sine,
poate gasi in sfera creativitatii argumentele necesare reusitei
adolescentului aflat in lin proces de integrare si devenire sociala, la
care stabila este instabilitatea, constanta este evolutia inconstanta, in
salturi si inegala a dimensiunilor personalitatii.

S-ar putea să vă placă și