Sunteți pe pagina 1din 17

SERVICIULUI DIPLOMATIC coninut i

elemente (abordare teoretic)


Posted on februarie 10, 2012
Radj Crbune, politolog, lector superior USPEE C. Stere
Elementele serviciului diplomatic n totalitatea sa reprezint instituiile sau organele de
resort. Sistemul instituiilor serviciului diplomatic este format din urmtoarele structuri:

ministerul Afacerilor Externe, cu statut de instituie central;


misiunile diplomatice, inclusiv reprezentantele permanente de pe ling organismele
internaionale, delegaiile si misiunile ad-hoc;
oficiile consulare;
alte uniti, create in scopul asigurrii activitii instituiilor serviciului diplomatic,
inclusiv pentru instruirea si reciclarea personalului acestora.

Misiunilor diplomatice li se atribuie urmtoarele ranguri: rangul I ambasadei, conduse de un


ambasador extraordinar si plenipoteniar, sau reprezentantei permanente, conduse de un
reprezentant permanent; rangul II misiunii conduse de un trimis; rangul III misiunii conduse
de un nsrcinat cu afaceri en titre (permanent).
Oficiilor consulare li se atribuie urmtoarele clase:
clasa I consulatului general;
clasa II - consulatului;
clasa III viceconsulatului;
clasa IV - ageniei consulare.
La momentul actual cele mai rspndite instituii ale serviciului diplomatic sunt misiunile
diplomatice si oficiile consulare cu caracter permanent.
Misunile diplomatice joac un rol instrumental, n sensul c ajut la atingerea obiectivelor
de politic extern i ofer modalitile de stabilire i de ducere a relaiilor dintre state.
Noiunea de reprezentan diplomatic este denumirea cu caracter generic care desemneaz toate
organele permanente de relaii diplomatice ntre state de peste hotare, n practic ns mai
frecvent este utilizat termenul de misiune diplomatic, aceast delimitare fiind nesemnificativ,
deoarece ambele denumiri pot fi considerate echivalente, pentru c desemneaz aceiai instituie.
Termenul misiune diplomatic este tratat n literatura de specialitate ca: grup constituit din
totalitatea persoanelor nsrcinate cu funcii diplomatice sau care asist agentul diplomatic cu
ndeplinirea sarcinii; raport juridic bilateral de drept internaional; sarcin ncredinat de statul
trimitor agentului diplomatic; n sfrit sensul care ne intereseaz de organ al statului
trimitor, instituie permanent i distinct de persoanele fizice care o constituie, acea instituie
care preexista numirii agenilor diplomatici i continua s subziste chiar i dup ce misiunea
individual a unuia dintre aceti ageni s-a ncheiat.

Definiia misiunii diplomatice poate fi cristalizat analiznd expunerile autorilor competeni n


domeniu. Acestea ar fi:

organe extrastatale de relaii externe a statelor (i naiunilor n perioada de formare)


mputernicite s reprezinte statul dat (i naiunea n perioada de formare) ca subiect al
dreptului internaional, s apere interesele lor i a cetenilor lor i s prezinte n
problemele internaionale voina statului; organe ale statului care asigur desfurarea
adecvat a relaiilor dintre state (relaii diplomatice) i care aduc la ndeplinire n ara
unde sunt acreditate scopurile politice externe a statului trimitor;
organe extrastatale de relaii externe, instituite pe baza consimmntului reciproc de un
stat pe teritoriul altui stat pentru meninerea contactelor oficiale permanente (sau
temporare) i care se pronun din numele statului trimitor asupra tuturor problemelor
politice i de alt tip, aprute n raporturile dintre statele date;
forme instituionalizate care se folosesc de ctre subiectele de drept internaional pentru a
asigura ntre ele fie permanena relaiilor diplomatice, fie comunicarea ntre ele pe una
sau mai multe probleme de interes reciproc.

Deci, a defini misiunea diplomatic ca fiind o form instituionalizat constituit i utilizat de


ctre subiectele de drept internaional n vederea desfurrii adecvate i permanente (sau
temporare) a relaiilor ntre ele, mputernicit s le reprezinte i s se pronune din numele
acestora asupra tuturor problemelor politice i de alt tip.
Misiunile diplomatice pot fi mprite, reieind din statutul aparte i regimul juridic complex, n
trei mari categorii:
1. Misiunile diplomatice permanente sunt instituii care asigur permanena relaiilor
dintre state, ca subiecte de drept internaional; regimul lor este stabilit prin Convenia de la Viena
din 1961. Sunt misiuni diplomatice permanente ntre state: ambasadele, legaiile, nuniaturile,
internuniaturile apostolice, naltele comisariate i nalii reprezentani.
Statele pot ntreine relaii diplomatice permanente i cu organizaiile internaionale
interguvernamentale, ca subiecte derivate de drept internaional. Aceste reprezentane se numesc
misiuni permanente, regimul lor fiind stabilit prin practica statelor consemnat n documente sau
n cutum.
La rndul lor, organizaiile internaionale interguvernamentale pot trimite misiuni permanente
att pe lng statele care sunt membre ale organizaiilor respective, ct i pe lng alte organizaii
internaionale. Tipul, rangul, sediul, funciile i statutul acestor misiuni sunt convenite ntre
organizaie i statul de reedin. Misiunile diplomatice permanente se disting n funcie de
criteriul rangului misiunii, al nivelului de reprezentare i cel al calitii pe care-1 are subiectul de
drept internaional al crui organ este.
Ambasada constituie o misiune de categorie superioar, fiind n mod preponderent
folosit de ctre state, ea avnd cel mai nalt grad de reprezentare.
Ambasada este condus de un ambasador extraordinar i plenipoteniar, care face parte din prima
clas a efilor de misiuni diplomatice. Totui, trebuie s facem o distincie ntre funcia de
ambasador i gradul de ambasador (n sens de ierarhie administrativ). Dac cea dinti se refer
la postul ocupat, fiind exercitat att de ambasadori ct i de minitri sau consilieri, atunci cea de
a doua se refer la cea mai nalt treapt de serviciu al unui diplomat, n unele cazuri, cu caracter
excepional, ambasada poate fi condus de ctre un nsrcinat cu afaceri temporar sau permanent.

Nuniatura Apostolic, care este misiunea diplomatic a Vaticanului (Sfntului Sediu)


ntr-un stat i egalndu-se ca nivel de reprezentare ambasadei. Funciile nuniaturii sunt de natur
dubl: de meninere a relaiilor diplomatice permanente cu subiecii dreptului internaional
(funcie diplomatic) i a relaiilor cu organul naional catolic (funcie de jurisdicie laic).
Nuniatura este condus de obicei de ctre un nuniu, care ca i ambasadorul face parte din
categoria superioar a reprezentanilor diplomatici, dar n cazuri aparte, ea poate fi condus de
un pro-nuniu.
Legaia este o misiune diplomatic de rang inferior ambasadei, fiind condus de un
ministru extraordinar i plenipoteniar, de ctre un ministru rezident, fie de un nsrcinat cu
afaceri temporar sau permanent.
In prezent statele recurg tot mai rar la instituia legaiei, aceasta explicndu-se prin tendina
ridicrii rangului misiunii diplomatice pn la cel de ambasad, cu toate c deosebirea ntre
aceste dou instituii nu mai este simit, dreptul internaional tinznd la o egalizare juridic a lor.
Internuniatura Apostolic constituie misiunea diplomatic la nivel de legaie a
Vaticanului ntr-un stat i n fruntea ei se afl un internuniu, acest titlu fiind echivalent cu cel al
trimisului extraordinar i ministru plenipoteniar.
naltul Comisariat este misiunea diplomatic care se nfiineaz ntre dou state dac
acestea sunt legate prin interese deosebit de strnse (de exemplu statele din Commonwealth).
naltul Comisariat are rang egal cu cel al ambasadei i este condus de ctre un nalt Comisar cu
atribuii similare ambasadorului.
nalta Reprezentan nu este altceva dect varietatea francez a naltului Comisariat i
este misiunea pe care Frana o constituie n statele care fac parte din Comunitatea francofon,
ndeplinind aceiai funcie de meninere a relaiilor speciale pe care le implic apartenena la
comunitate. efii acestor misiuni poart titlul de nali Reprezentani sau de ambasadori
extraordinari i plenipoteniari.
Misiuni cu denumiri specifice datorate anumitor circumstane de drept i organizaionale.
n practica unor aa subiecte ale dreptului internaional ca naiunile n proces de organizare n
state se observ tendina de instaurare peste hotare a misiunilor diplomatice care poart denumiri
de: misiune permanent, delegaie sau birou permanent. De asemenea n practica contemporan
se ntlnesc unele tipuri de reprezentane cu caracter tranzitoriu; grupele de legtur i seciile de
interese (activeaz n cazul cnd nu sunt prezente relaii diplomatice normale).
2. Misiunile diplomatice temporare sunt trimise de ctre state pentru comunicarea ntre
ele pe una sau mai multe probleme de interes comun. Ele pot fi trimise de ambele categorii de
subiecte ale relaiilor internaionale, state sau organizaii internaionale interguvernamentale i
statutul lor este reglementat de Convenia asupra misiunilor speciale din 1969.
Misiunile diplomatice ale statelor, trimise cu caracter temporar, la lucrrile organizaiilor
internaionale interguvernamentale se numesc delegaii. Ele sunt supuse n statul gazd a
organizaiilor internaionale regimului reciprocitii deoarece nu se ncadreaz n Convenia cu
privire la misiunile speciale, iar cutuma este n curs de formare. Misiunile speciale ale statelor,
organizate ntr-un stat ter, se consider ca fiind vizite de stat i de asemenea nu cad sub
incidena Conveniei cu privire la misiunile speciale.

Organizaiile internaionale pot trimite misiuni temporare n cadrul diplomaiei preventive (aa,
Naiunile Unite au folosit adesea misiuni temporare care au fost ndeplinite de Secretarul General
al ONU sau din nsrcinarea acestuia).
3. Misiunile specializate constituie soluii practice ale ambelor subiecte de drept
internaional pentru rezolvarea unor sarcini speciale, specifice sau pentru ndeplinirea unei
anumite misiuni. O denumire identificativ a esenei lor ar fi misiuni temporare care dureaz n
timp.
Misiunile specializate pot fi stabilite numai de o singur parte pentru a rezolva probleme n
domeniul economic, cultural sau chiar militar, iar stabilirea lor trebuie sa aib n prealabil un
acord de cooperare sau de asisten ntre statul trimitor i statul de reedin. Cele mai
cunoscute misiuni specializate sunt: misiunile franceze de cooperare, misiunile americane de
asisten, organizaiile internaionale pentru asisten i de misiuni de asisten.
Ct despre oficiile consulare, vom spune c activitatea consular este una din cele mai strvechi
ramuri ale relaiilor internaionale. La baza apariiei serviciului consular stau formele existenei
panice i comunicrii popoarelor Greciei Antice n perioada apariiei primelor formaiuni statale
(sec. al VIII-lea .Hr.) a aa numitelor orae polise.
Dezvoltarea vertiginoas a comerului i navigaiei maritime, au favorizat apariia unei astfel de
forme de interaciune ntre ele ca proxenia, care n doctrin a primit confirmarea sa ca
instituia de Protejat.
Esena acestei instituii const n asumarea de ctre o persoan a unor obligaii de intermediere i
aprare att a intereselor persoanelor particulare ct i a reprezentanelor diplomatice ale altor
orae, referitor la organele reprezentative ale polisului su. Aceste persoane erau alese dintre cele
mai onorabile persoana i care se bucurau de autoritate ale oraului proxenul.
n perioada nfloririi sale, ctre sec.al-V-lea .Hr., protejatul proxenilor se forma printr-un
contract, iar proxenii erau numii de acum numai n baza unei hotrri oficiale a sfatului i
Adunrii populare a polisului, interesele crora el trebuia s le reprezinte.
n Roma ca i n Grecia Antic, exista instituia protejrii strinilor -patronatul. Patronii care
aprau drepturile i libertatea personal a strinilor, conform analogiei cu proxenii, se alegeau
dup propriul consimmnt al strinilor, ns, mai trziu, aproximativ din sec. al III-lea .Hr., ei
au nceput s fie numii de senat din rndul familiilor patricienilor din Roma.
n acelai timp, n paralel cu patronatul, a mai aprut nc o form de intermediere, institutul aa
numiilor pretori, chemai s formeze judecata i s rezolve litigiile aprute ntre strini. Pretorii,
ca i patronii, erau numii de ctre organele supreme din rndul tagmei aristocratice i politice.
Istoria dezvoltrii relaiilor internaionale confirm c instituia de protejare a strinilor, proxenia
n Grecia Antic, respectiv patronatul n Roma Antic, a stat la baza apariiei nu numai a
serviciului consular, ci i a serviciului diplomatic i a dreptului internaional, care din cele mai
strvechi timpuri se dezvoltau mpreun, ca pri componente ale raporturilor internaionale.
Aurel Bonciog este de prere c apariia consulatelor este legat de evoluia drepturilor
conferite strinilor stabilii ntr-un stat.
Ion M. Anghel consider c crearea consulatelor a fost determinat de necesitatea de a organiza
i dezvolta relaiile economice, n special cele comerciale ntre state, dar a rezultat i din cerina

de a se asigura ocrotirea persoanelor fizice i juridice ale unui stat, care se aflau sau desfurau
activitatea pe teritoriul altui stat.
Grigore Tunkin consider c instituia proteciei strinilor a devenit prototipul actualului drept
consular. Ali autori au gsit analogia acestei instituii cu consulatele i i exprim prerea c
cele mai vechi instituii consulare indiscutabil prezint prototipul celor actuale. Prerea mea
este c odat cu cristalizarea relaiilor dintre state, o dat cu evoluia societii, a stabilirii
granielor i a ncercrii conductorilor de a extrage ordinea din haosul existent, la nivelul evului
mediu a aprut ca necesar ntrirea personalitii fiecrui stat, ntrirea suveranitii sale.
Ca urmare a manifestrii acestei suveraniti, din dorina de a-i apra proprii ceteni n faa
abuzurilor de putere, de a strnge mai mult i pe o baz legal relaiile economice, statele i-au
creat propriul punct de sprijin pe teritoriul altor state, un avanpost acceptat i creat pe baz de
reciprocitate astfel nct fiecare dintre statele acceptate s poat aciona numai n interesul lui cu
respectarea legilor statului acceptant i a principiilor internaionale unanim acceptate.
n prezent este imposibil s nu observm o deosebire principial ntre vechile instituii de
protejare i serviciul consular actual, care a mprumutat de la vechile instituii doar ideea aprrii
drepturilor i intereselor compatrioilor dincolo de hotarele rii de reedin.
n acest context este justificat prerea juristului italian D. Anzilotti, care scrie c n antichitate
statul acorda protecie strinilor doar prin intermediul organelor sale centrale pe cnd n
condiiile actuale statul i protejeaz cetenii desemnnd pentru aceasta funcionari speciali n
statul n care aceti ceteni se afl.
n primul caz, interesele statului reprezentat i ale cetenilor si le aprau proxenul sau patronul,
care se aflau completamente sub jurisdicia statului de reedin, n serviciul consular actual, n
baza evoluiei relaiilor internaionale i a tendinei ambelor pri spre egalitate, libertate i
independen n relaiile internaionale, aceste interese sunt aprate de ctre consulul, care este
numit de statul trimitor, ce cardinal deosebete instituia consulilor de instituia de
protejare.
O verig intermediar ntre aceste dou instituii poate fi considerat i judecata consular,
instituie ce ndeplinea funciile de judectorie comercial teritorial i care a aprut i a
funcionat n sec. al VIII-lea sec.al -XlI-lea d.Hr. n China, India, Frana, Spania, Italia. Aceste
judeci se ocupau cu soluionarea litigiilor negustorilor strini n conformitate cu legislaia
naional.
n realitate, serviciul consular actual l putem considera i ca instituie a factorilor, ce a aprut
n sec.al-XI sec.al-XII-lea ca rezultat al cruciadelor. n oraele ocupate de ctre cruciai (Accra,
Tira, Antiohia, Tripoli, Beirut, Cipru) au aprut coloniile europenilor, n fruntea crora se alegea
sau se numea de ctre metropol un consul. Jurisdicia Consulului se rsfrngea nu numai asupra
navigaiei maritime, competenelor comerciale i civile ale compatrioilor si, ci i asupra
cauzelor penale. Consulului i se oferea dreptul de a stabili relaii cu eful statului i cu
autoritile oraului.
Dup retragerea cruciailor din Orient, instituia factorilor s-a pstrat i a fost transferat n
Europa, pe baz de condiii contractuale reciproce, mai nti ntre Veneia i Egipt (anul 1238),
Aragon i Tunis (anul 1285), Genova i Egipt (anul 1290) etc. Din acel moment se schimb i
caracterul instituiilor consulare i apare noiunea de relaii consulare, ce sunt reglementate de
ctre diferite tratate internaionale. Instituia consulilor a fost stabilit cu acordul autoritilor
puterii de stat a rii de reedin.

n Occident primii consuli au fost acei cataloni, care au aprut n 1282 n Genova, n 1345 in
Sicilia, n sec.al-XIV-lea n Malta, Sardinia i Pizza, n sec.al-XV-lea la Neapole, Florena i
Veneia.
n acel moment aproximativ 55 de consuli cataloni i ndeplineau funciile n strintate. Spre
sfritul sec.al-XVI-lea, n porturile Atlanticului, Mrii Baltice, Mrii de Nord i ale Mrii
Mediterane au aprut consuli francezi, italieni, germani i englezi.
Primul consulat rusesc a fost nfiinat n 1707 la Amsterdam, n 1711 apare nc un consulat n
Veneia, mai trziu, n 1718 la Viena, Bordo i Cadix. ntre 1778 i 1780 are loc prima numire
reciproc a consulilor Franei n SUA i ai SUA n Frana. Spre sfritul sec. al-XVI-lea i
nceputul sec. al-XVIII-lea, consulii sunt clasificai deja n consuli generali, consuli, viceconsuli.
Tot n aceast perioad apar primele convenii consulare, se iniiaz numirea consulilor n corpul
consular de ctre organele puterii de stat, pe un termen de la un an pn la trei ani. Apar primele
documente ce reglementeaz activitatea consulilor: patente, diplome, i ceva asemntor cu
exequaturul contemporan, care confirma drepturile i mputernicirile consulilor. Fiind unicul i
permanentul reprezentant al statului su, consulul se bucura de vaste drepturi i privilegii, avnd
totodat o larg gam de obligaii funcionale, ncepnd cu cele administrative i terminnd cu
cele de reprezentan politic.
n aceast perioad, n faa multor state i ndeosebi a statelor centralizate (rile Scandinave,
Anglia, Frana, Spania) apruse dilema de a continua i mai departe combinarea funciilor
consulare i diplomatice n persoana consulului general i a consulilor, sau de a merge n direcia
formrii unor reprezentane diplomatice permanente. Tot n aceast perioad are loc i
reaprecierea funciilor consulare: funcia de protejare a intereselor compatrioilor si trece de pe
planul nti pe planul doi, cednd locul intereselor statale.
Problema pcii i a rzboiului n relaiile internaionale a influenat n mod direct i activitatea
consular, dat fiind faptul c activitatea consular se afl n interdependen cu statul de
reedin, i aceast activitate nu ntotdeauna corespundea intereselor statale. Rzboiul, dup
prerea lui Hugo Grotius, cunoscut jurist olandez, este un factor natural, ce reiese din tendinele
omeneti spre autoaprare i trebuie s fie folosit numai n scopul stabilirii adevrului.Aceste
circumstane au determinat statul s formeze instituii paralele cu cele consulare
reprezentanele i misiunile diplomatice.
n sec. al-XV-lea a nceput s se formeze serviciul diplomatic, instituiile centralizate i cele de
peste hotare, care deserveau politica extern a noilor state centralizate, n mod natural, odat cu
apariia reprezentanelor diplomatice permanente, instituia consulilor ncepe s se formeze ca
o instituie aparte. Ea i pierde caracterul su reprezentativ i, ntr-o msur destul de mare,
imunitile i privilegiile legate de aceasta. O dat cu stabilirea principiului suveranitii statale
n dreptul internaional, jurisdicia consular, acolo unde ea mai exista, a fost anulat, iar
cetenii strini se supuneau nu judecilor consulare, ci instituiilor juridice ale statului de
reedin.
Marea revoluie francez a nscut noi concepii n sistemul relaiilor internaionale i al dreptului
internaional, care corespundeau unei noi formaiuni social-economice.
n legtur cu dezvoltarea rapid a forelor de producie i diversificarea pieei mondiale,
reprezentanele diplomatice s-au dovedit incapabile s asigure interesele ce erau legate de ramura
comerului i a industriei. Din aceste considerente s-a impus reanimarea serviciului consular,
care deja fusese bine reprezentat anterior i care, la acel moment, avea o structur
organizaional bine determinat i o baz juridic deja format, ce reglementa activitatea i

funciile instituiilor consulare. Conveniile Franco Spaniol (1769) i Franco American


(1798) au pus bazele codificrii dreptului consular.
n decursul sec. al-XIX-lea n majoritatea rilor dezvoltate au avut loc reforme ale serviciului
consular i au fost adoptate noi statute consulare, spre exemplu: n Rusia n 1820, Anglia
1825, Danemarca 1829, Suedia 1851, Frana 1883, SUA 1855, Spania 1879. La
nceputul sec. al-XX-lea dreptul cutumiar consular avea prioritate fa de dreptul convenional.
Funciile de protejare a intereselor persoanelor fizice i juridice au fost puse, din nou, pe primul
plan al activitii consulare. S-a accentuat necesitatea obinerii informaiilor referitoare la situaia
economic, dezvoltarea comerului, stabilirea relaiilor culturale i tehnico-tiinifice ntre statul
trimitor i statul de reedin.
n activitatea consular au aprut funciile administrative i de notariat. Hotarele
circumscripiilor consulare se rsfrngeau asupra ntregului teritoriu al statului de reedin. Se
poate meniona faptul c n aceast perioad (1914) Rusia avea peste hotarele sale 450 de
consulate.
Din punct de vedere cronologic dezvoltarea serviciului consular poate fi mprit n patru
perioade:

perioada de activitate a instituiei de protejat proxenii i patronatul (sec.al-VIII-lea


.Hr. sec. al-VIII-lea d.Hr.);
perioada de activitate a diferitelor judeci comerciale, denumite judeci consulare (sec.
al VII-lea - sec. al XII-lea d.Hr..);
perioada de activitate a instituiei de factoriu (sec. al-XI-lea sec. al-XVI-lea);
perioada de stabilire i activitate a serviciului consular contemporan (sec. al-XVIII-lea
sec. al-XX-lea).

Istoria apariiei i dezvoltrii serviciului consular nu poate fi separat de istoria dezvoltrii


relaiilor internaionale, n general, i a serviciului diplomatic n particular. Toate aceste sfere ale
activitii umane sunt pri componente ale unui proces unic de dezvoltare i consolidare a
comunitii umane.
Oficiul consular este organul permanent i de factur complex nfiinat pentru o perioad de
timp n vederea ntreinerii, realizrii i dezvoltrii relaiilor consulare. Instituia oficiului
consular, n sensul de organ al relaiilor consulare, ocup o poziie central n dreptul consular,
reprezentnd punctul de gravitaie n jurul cruia se grupeaz i din care deriv majoritatea
aspectelor sistemului relaiilor consulare. Funciile consulare determin esena activitii proprii
i specifice a oficiului consular, iar ndeplinirea lor apare ca manifestarea lui fireasc i
obligatorie, oficiul consular oferind calea normal i de deplin statornicie, ntreinere i
realizare a relaiilor consulare. Mai ales n concepia actual, oficiul consular este independent n
ceea ce privete existena sa de prezena efectiv a funcionarului consular astfel c el exist
deja n momentul n care i ncepe misiunea sa individual funcionarul consular nsrcinat cu
conducerea oficiului, dup cum el subzist independent de ncheierea misiunii acestuia, a
nlocuirii persoanei etc.
Oficiul consular este un organ de relaii externe, instrumentul prin care statele stabilesc i menin
relaii ntr-un anumit domeniu. Faptul c Oficiul consular este organul unui stat ce i desfoar
activitatea pe teritoriul altui stat i pune amprenta asupra modului n care este creat, asupra
modului de organizare i funcionare, precum i asupra statutului su juridic. Oficiul consular

este un organ de sine stttor, cu o organizare proprie, cu atribuii bine delimitate i statut
special.
nfiinarea, modul de organizare i funcionare, structura sa intern i sistemul intern de
desfurare a activitii sunt opera exclusiv a statului trimitor i pe care l reprezint. Cu toate
acestea, oficiul consular exist i activeaz n cadrul Jurisdiciei teritoriale a altui stat, aa nct
profilul i anumite coordonate de baz, ale sale constituie rezultatul acordului de voin a statelor
care se afl n raporturi de consulat. Dac statul trimitor este cel care precizeaz atribuiile,
trebuie s admitem n acelai timp c statul de reedin este cel care decide n ceea ce privete
admisibilitatea exercitrii acestor funcii. Elementele care caracterizeaz oficiul consular sunt
multiple i se pot referi la natura lui, adic la caracterul de consulat de carier (condus de un
funcionar de carier) sau de consulat onorific (condus de un funcionar consular onorific).
Aceast clasificare are la baz vechea mprire care se fcea ntre consulii alei (consules electi)
i consulii trimii (consules missi), distincie pstrat i n Convenia de la Viena 1963 cap.II i
III.
Oficiile consulare se mpart n mai multe clase, n raport de rangul lor consulate generale,
consulate, viceconsulate i agenii consulare, aceeai clasificare exist i n practic, ntre aceste
categorii de consulate exist anumite raporturi: n unele cazuri, raporturi de egalitate, n alte
cazuri raporturi de subordonare pe baza diferenelor de rang (n timp ce consulatele generale i
consulatele sunt, de regul, oficii consulare independente, viceconsulatele i ageniile consulare
sunt, de obicei, dependente, subordonate consulatelor generale sau consulatelor).
Organizarea intern a oficiului consular, formarea de secii (secia de paapoarte, notarial, stare
civil, secia comercial etc.) se face n raport de volumul i importana ce se acord activitilor
desfurate de ctre oficiu.
Potrivit practicii romne, seciile aparinnd serviciilor oficiilor consulare se nfiineaz i
funcioneaz potrivit specificului activitii (economice, culturale i de pres, navigaie). Pentru
definirea oficiului consular au importan urmtoarele dou elemente eseniale, de natur
geografic sediul i circumscripia consular.
Circumscripia consular reprezint cadrul, spaiul, n care oficiul consular este competent s-i
exercite funciile ce-i sunt ncredinate. n stabilirea limitelor circumscripiei consulare se
folosete criteriul mpririi administrative a teritoriului statului de reedin (orae, districte,
regiuni).
Sediul consulatului reprezint localitatea situat pe teritoriul statului de reedin, unde oficiul
consular a fost nfiinat i i desfoar activitatea.
Alegerea unei localiti (de obicei ora) se face n funcie de dou criterii i anume: importana i
interesul, din punct de vedere consular, pe care le prezint acea localitate, ntruct prin definiie
circumscripia consular constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are
competena de a-i desfura activitatea, aceasta are un caracter de exclusivitate, att n sensul c
oficiul consular este competent numai n limitele entitii teritoriale stabilite (deci nu este admis
ca oficiul i funcionarii lui s desfoare activiti dect n limitele acesteia), ct i n sensul c
un alt oficiu din afara circumscripiei nu este n drept s-i extind competena i asupra acesteia.
Delimitarea teritoriului pe care se exercit competena este intersecia dintre nfiinarea i
funcionarea unui oficiu consular, pentru c ntotdeauna existena unui oficiu consular presupune
n mod obligatoriu o competen care trebuie delimitat n spaiu, ca atare circumscripia intr n
categoria elementelor care l definesc i l individualizeaz. In anumite mprejurri, statul de

reedin poate permite funcionarului consular s-i exercite atribuiile i n afara circumscripiei
consulare. Oficiile consulare stabilesc legturi directe numai cu autoritile locale i nu cu
guvernul, ele se bucur de imuniti i privilegii mai restrnse i sunt subordonate, n activitatea
lor, efului reprezentanei diplomatice din ara de reedina.
n funcie de natura sarcinilor lor, de gradul de participare la realizarea scopurilor activitii
consulare, membrii oficiului consular se mpart n mai multe categorii: personalul consular,
personalul tehnico-administrativ i personalul de serviciu.
Dup natura funciilor Convenia de la Viena art.l distinge patru categorii de persoane:

eful de post consular persoana creia i revine conducerea i responsabilitatea pentru


ntreaga activitate a consulatului;
funcionarii consulari persoanele care ndeplinesc funciile consulare;
angajaii consulari persoanele care ndeplinesc n cadrul consulatului funcii cu
caracter tehnico-administrativ;
membrii personalului de serviciu persoanele care ndeplinesc sarcini cu caracter
gospodresc.

eful postului consular desfoar o activitate oficial i o activitate de reprezentare. Dac


exercitarea funciilor consulare constituie realizarea nsi a scopurilor activitilor consulare
activiti care exprim raiunea de a fi a oficiilor consulare celelalte activiti oficiale i de
reprezentare constituie activiti auxiliare i ocazionale, menite s ajute la crearea condiiilor
necesare pentru buna desfurare a activitii principale.
n privina funcionarilor consulari este de menionat faptul c la fel ca eful de oficiu consular,
ei sunt chemai s ndeplineasc funcii consulare n sensul restrns al cuvntului, adic s
efectueze acea categorie de acte oficiale numite acte consulare.
Funcionarilor consulari nu le revine responsabilitatea conducerii oficiului consular, ei nu
ntruchipeaz n persoana lor oficiul consular n unitatea sa organic.
n cazul funcionarilor consulari, distingem: funcionari consulari de carier i funcionari
onorifici.
Distincia are importan mai ales din punct de vedere al beneficiului drepturilor, facilitilor,
privilegiilor i imunitilor care sunt acordate difereniat pentru cele dou categorii de funcionari
consulari. Consulii de carier sau consules missi sunt funcionari publici ai statului trimitor
care n-au permisiunea de a se angaja n afaceri private de nici un fel i ca funcionari publici ei se
bucur de anumite privilegii i imuniti prescrise. Consulii comerciani sau consules electi sunt
alei de stat dintre proprii si ceteni, angajai n afaceri ntr-o ar strin sau din naionalii
strini.
Din teoria i practica dreptului consular ca i din doctrina n materie se reine o mprire a
consulilor: consuli generali, consuli, viceconsuli i ageni consulari, iar n Convenia de la Viena
din 1963 se arat c efii de post consular se mpart n patru clase ce au fost menionate mai sus
i se adaug precizarea c prin aceast clasificare nu se limiteaz cu nimic drepturile oricreia
din prile contractante de a fixa denumirea funcionarilor consulari care nu sunt efi de post
consular.

Consulul general este cel mai nalt funcionar al serviciului consular i el exercit o
supraveghere general asupra tuturor funcionarilor consulari, avnd de obicei, puterea de
a supraveghea asupra unei mari circumscripii sau a mai multor circumscripii consulare.
Consulul conduce numai o circumscripie consular i are supravegherea imediat a
funcionarilor consulari inferiori care-i sunt ataai.
Viceconsulul - este un funcionar consular subordonat consulului general sau consulului i
exercit funciile care-i sunt atribuite n limitele consulatului n acelai timp sau n locuri
diferite de cel n care eful su i are reedina , n alte cazuri i nlocuiete pe consulii
generali i pe consuli.
Agentul consular are statutul funcionarului consular delegat, este subordonat consulului
general sau consulului i ndeplinete funcii sub responsabilitatea efului su n locurile
unde acesta nu se poate afla.
Cancelarul este un secretar al consulului, care l asist n lucrrile de birou zilnice. n
materie politic, administrativ cancelarii ndeplinesc funcii de secretari.

Totalitatea efilor instituiilor consulare n circumscripia consular formeaz corpul consular, n


practica corpului consular se face referire i la alte funcii consulare acreditate n aceast
circumscripie consular. Corpul consular este condus de un decan, care este superior dup clas
i primul dup data primirii exequaturului. Prin efectivul oficiului consular, nelegem totalitatea
membrilor oficiului consular, adic toate persoanele care i desfoar activitatea la consulat
de conducere consular, tehnico-administrativ i de serviciu.

Organe statale interne cu activitate diplomatica ale Romaniei, Marii


Britanii, Statelor Unite ale Americii si Frantei
Romania
In tara noastra, activitatea de fundamentare, de realizare a politicii externe este
exercitata de: Parlamentul Romaniei; Presedintele Romaniei; Guvernul; Primul-ministru;
Ministerul Afacerilor Externe. Un organ central de sinteza al administratiei de stat specializat in
domeniul integrarii tarii noastre in Uniunea Europeana, specific perioadei pe care o parcurgem
este Ministerul Integrarii Europene.
Functii importante in domeniul relatiilor externe ale Romaniei, indeosebi cu privire la
incheierea si executarea acordurilor internationale bilaterale si la realizarea cooperarii cu alte
state, indeplinesc si alte ministere, cum sunt: Ministerul Apararii Nationale (preponderent in
etapa actuala sunt intensificate demersurile specifice pentru admiterea tarii in NATO),
Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor etc. De mentionat in
acest domeniu sunt si asociatiile, societatile si fundatiile ale caror preocupari se integreaza in
procesul de infaptuire si dezvoltare a relatiilor internationale ale tarii noastre (un exemplu fiind,
in acest sens, Asociatia de Dre 535g66f pt International si Relatii Internationale - A.D.I.R.I.-).
a) Parlamentul Romaniei, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, organul
reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii (art.58, pct.1 si 2
din Constitutie), are, potrivit legii fundamentale, importante atributii in domeniul relatiilor
externe, intre care: declararea starii de razboi, suspendarea sau incetarea ostilitatilor militare,
ratificarea si denuntarea tratatelor internationale etc.
b) Presedintele Romaniei indeplineste, in conformitate cu legea fundamentala (art. 91),
urmatoarele atributiuni principale in domeniul relatiilor externe:
-

incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern, si le supune


spre ratificare Parlamentului, in termen de 60 de zile ( pct.1);

la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai


Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor
diplomatice (pct.2);

reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langa presedintele


Romaniei (pct.3).

c) Guvernul Romaniei, ca organ suprem al administratiei de stat, exercita conducerea


generala in domeniul relatiilor cu alte state (art.101, pct.1 din Constitutie) si ia masuri pentru
incheierea acordurilor internationale.
Guvernul controleaza organele insarcinate cu relatiile externe, iar ministrul afacerilor
externe, ca membru in guvern, pune in discutie la reuniunile saptamanale ale guvernului
principalele probleme ale politicii externe.

Conform competentei numeste si recheama anumiti reprezentanti diplomatici (consulii


generali), la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, precum si pe sefii si membrii
delegatiilor imputernicite sa incheie acorduri internationale.
d) Primul-ministru are atributii importante in sfera relatiilor externe. Seful guvernului
poate invita si primi reprezentanti ai statelor straine, poate duce tratative si incheia acorduri
fara vreo imputernicire speciala, poate participa la conferinte internationale si la activitatea
unor organizatii internationale.
e) Ministerul Afacerilor Externe, constituie organul executiv cu atributii de a organiza si
desfasura direct relatiile externe ale statului. Printre principalele atributii le mentionam pe
urmatoarele:
-

duce la indeplinire sarcinile pentru infaptuirea liniei generale a politicii externe;

apara in strainatate drepturile si interesele statului roman, al cetatenilor romani si


ale persoanelor juridice romane;

indruma, supravegheaza si controleaza in mod permanent activitatea misiunilor


diplomatice si consulare care ii sunt subordonate. Mentine legatura cu reprezentantii
diplomatici acreditati in tara noastra si duce tratative cu acestia, precum si cu
diferite delegatii straine;

initiaza o serie de actiuni menite sa largeasca in mod continuu relatiile economice


externe ale tarii noastre;

duce tratative si participa la tratative in vederea incheierii de tratate internationale,


negociaza si incheie acorduri de colaborare, conventii comerciale si de cooperare
economica internationala.

f) Ministerul Integrarii Europene este un minister de sinteza, cu personalitate juridica,


avand urmatoarele atributii: - coordoneaza raporturile ministerelor si ale altor organe de
specialitate ale administratiei publice centrale romane cu institutiile UE si cu statele membre
ale acesteia in procesul de aderare la UE;- asigura, sprijina sau coordoneaza, dupa caz,
indeplinirea obligatiilor care decurg din dispozitiile Acordului european;- conduce si
coordoneaza activitatea Delegatiei nationale pentru negocierea aderarii Romaniei la UE,
precum si procesul negocierilor de aderare in ansamblul sau, prin corelarea actiunilor sale
specifice cu ministerele si cu celelalte autoritati ale administratiei publice;- urmareste
asigurarea compatibilitatii si coerentei diferitelor programe si actiuni guvernamentale in
materie de dezvoltare, restructurare si reforma cu obiectivele aderarii la UE;- coordoneaza si
monitorizeaza utilizarea asistentei financiare nerambursabile acordate Romaniei de UE si
statele membre ale acesteia si indeplineste rolul de coordonator national al asistentei in relatia
cu UE;- asigura coordonarea, raportarea, monitorizarea si evaluarea Programului special de
preaderare pentru agricultura si dezvoltare rurala (SAPARD);- coordoneaza programarea si
asigura monitorizarea Instrumentului pentru politici structurale de pre-aderare (ISPA);-

urmareste, in colaborare cu MAE, procesul de reforma a institutiilor si politicilor UE si propune


masurile care decurg din acestea pentru autoritatile romane;- colaboreaza cu MAE la
organizarea reuniunilor informale ale ministrilor de resort ai statelor membre ale UE si ai
statelor candidate la aderare, in functie de calendarul si de tematica stabilite de Consiliul de
Afaceri Generale al UE;- avizeaza proiectele de acte normative care urmaresc armonizarea
legislatiei nationale cu cea comunitara;- coordoneaza evaluarea gradului de compatibilitate a
legislatiei nationale in vigoare cu actele normative comunitare si formuleaza propuneri in
vederea accelerarii procesului de armonizare si implementare;- propune Guvernului, in vederea
sustinerii in fata Parlamentului, lista cuprinzand actele normative prioritare, insotita de
fundamentarea necesara, in vederea accelerarii procesului de aderare la UE;- initiaza masuri si
participa, impreuna cu institutiile de profil, la elaborarea programelor menite sa sprijine
pregatirea profesionala a functionarilor publici, precum si a agentilor economici, in domeniul
integrarii europene;- stabileste, impreuna cu ministerele si cu celelalte organe de specialitate
ale administratiei publice centrale si locale, sistemul de date, informatii si raportari periodice
privind reflectarea evolutiei integrarii europene, pe care le supune analizei si, dupa caz,
aprobarii Guvernului;- asigura informarea, sub forma unor publicatii periodice, asupra
evolutiei procesului national si european de integrare si urmareste promovarea valorilor si a
spiritului european in cadrul societatii civile;- organizeaza, impreuna cu Ministerul
Informatiilor Publice si cu celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si
locale, dupa caz, actiuni pentru familiarizarea opiniei publice din Romania cu efectele
procesului de aderare;- promoveaza, in colaborare cu MAE, strategia de informare, comunicare
si imagine in statele membre ale UE si in statele candidate la aderare privind evolutia
procesului de pregatire a Romaniei pentru aderare;- asigura dialogul social pe problemele
integrarii europene cu organizatiile patronale si sindicale, reprezentative la nivel national,
potrivit legii.
Conform mandatului sau, in procesul de aderare a Romaniei la UE, Ministerul Integrarii
Europene supune dezbaterii Guvernului, semestrial, rapoarte privind negocierile cu UE, stadiul
pregatirii pentru aderare, modul de utilizare a fondurilor pentru asistenta, evaluarea gradului
de armonizare a legislatiei romane cu reglementarile comunitare, precum si masurile
corespunzatoare.
Marea Britanie *
Conform sistemului constitutional britanic, regina Marii Britanii este imputernicita in
probleme importante ale relatiilor externe: declararea razboiului sau a starii de razboi si
incheierea pacii, incheierea si ratificarea tratatelor internationale, numirea ambasadorilor si a
altor reprezentanti diplomatici. Aceste prerogative sunt considerate formale, pentru ca in
activitatea practica curenta ele revin Cabinetului de ministri.

Parlamentul britanic, cu o structura bicamerala - Camera Comunelor si Camera


Lorzilor-, dispune, de asemenea, de o serie de prerogative in domeniul relatiilor externe, mai
ales datorita rolului ce revine Camerei Comunelor: discutarea si aprobarea unor proiecte de
legi, stabilirea bugetului national care include si bugetul institutiilor pentru relatii externe,
dezbateri anuale in probleme de politica externa si interpelarile membrilor Parlamentului
adresate ministrilor. In comparatie cu celelalte organe centrale ale administratiei de stat Guvernul, Cabinetul de ministri, Ministerul Afacerilor Externe-, influenta Parlamentului asupra
politicii externe este mult mai mica. Guvernul si cabinetul sau - din Cabinet fac parte principalii
ministri ai Guvernului, dintre care un rol deosebit de important revine primului ministru si
ministrului de externe-, reprezinta organe centrale care au o importanta hotaratoare in
stabilirea orientarii politicii externe si a modului de aplicare a acesteia. In finalul enumerarii
atributiilor Cabinetului este facuta sublinierea responsabilitatii acestuia in legatura cu
coordonarea nemijlocita a activitatilor principalelor institutii guvernamentale, precum si a unor
ministere. De asemenea este de retinut faptul ca o serie din prerogativele regale, cum ar fi
dreptul de a declara razboi si de a incheia pacea sau de a incheia tratate internationale,
apartin, in ultima instanta Cabinetului.
Unul dintre organele centrale de stat, privilegiate intr-un anumit sens, este Consiliul
Privat (Privy Council), denumit in literatura de specialitate si Consiliul Secret, in componenta
caruia intra persoane desemnate de regina (in mod curent membrii Cabinetului de ministri si
politicieni de renume din intreg spectru politic britanic). Consiliul Privat, care se intalneste
foarte rar si numai in probleme deosebite, este condus de lordul presedinte al Consiliului.
Organul central operativ in problemele relatiilor externe este Ministerul de Externe
cunoscut sub denumirea de Foreign Office, care are o structura oarecum deosebita de a
celorlalte ministere. Astfel, exista o asa-numita ,,conducere politica" si o ,,conducere
permanenta" a Foreign Office-lui. Prima (conducerea politica), formata din membrii ai
Guvernului aflat la putere, care lucreaza pentru Foreign Office si se schimba odata cu
schimbarea Guvernului, se compune din: secretarul de stat pentru afaceri externe (ministrul de
externe), care este si membru al Cabinetului de ministri, doi ministrii de stat si doi subsecretari
parlamentari de stat. In aceeasi echipa (cu toate ca nu se schimba odata cu schimbarea
Guvernului) intra si subsecretarul permanent de stat, care face parte din personalul (diplomat
de cariera) Foreign Office-lui si reprezinta figura cea mai importanta dupa ministru de externe.
El are sarcina sa asigure elementul de continuitate si de experienta in cadrul conducerii politice
a ministerului.
Subsecretarii de stat parlamentari asigura coordonarea actiunilor intre Parlament si
Foreign Office . Ministrii de stat -unul din ei, membru al Camerei Comunelor, al doilea, membru
al Camerei Lorzilor- au sarcina sa ajute subsecretarul permanent de stat pentru afaceri externe
in problemele economice si sociale si, respectiv, in chestiuni privind Natiunile Unite sau
conferinte la nivel inalt.

Secretarul de stat pentru afaceri externe dispune in staff-ul sau si de un secretar privat
(particular), care are obligatia de a fi la curent cu activitatea zilnica a Foreign Office-lui.
Conducerea permanenta a Foreign Office-lui este formata din 6 adjuncti ai
subsecretarului permanent de stat si din 9 asistenti ai acestuia. Adjunctilor si asistentilor
subsecretarului de stat le revine sarcina de a coordona si indruma direct activitatea zilnica a
directiilor. Avand in vedere rolul subsecretarului permanent de stat, acesta este considerat ca
face parte din conducerea a Ministerului de Externe britanic.
Adjunctii subsecretarului de stat sunt considerati membri superiori in cadrul aceleiasi
categorii din care fac parte si asistentii, insa nu ca intermediari intre ultimii si secretarul de stat.
Statele Unite ale Americii *
Autoritatea legislativa suprema in Statele Unite ale Americii este Congresul, alcatuit din
Camera Reprezentantilor si Senatul. Sfera atributiilor Congresului cuprinde, conform
prevederilor Constitutiei SUA: apararea tarii, declararea razboiului in caz de necesitate,
elaborarea de legi privind situatia de razboi pe uscat si pe mare, reglementarea comertului cu
alte state etc.
Cu puterea executiva este investit pentru o perioada de 4 ani Presedintele SUA, care isi
exercita prerogativele impreuna cu un vicepresedinte ales pentru aceeasi perioada de timp.
Presedintele este in acelasi timp si seful administrativ al ramurii executive a guvernului.
Fara ca in Constitutie sa fie prevazute in mod expres toate imputernicirile si atributiile
pe care le are Presedintele in domeniul relatiilor externe, cutuma a facut ca acesta - in dubla
calitate pe care o are, de sef al statului si de sef al Guvernului - sa joace un rol principal in acest
domeniu impreuna cu secretarul de stat (ministrul de externe al SUA). Atributii: Presedintele
poarta convorbiri cu reprezentanti ai altor state in probleme de politica externa, vorbeste in
numele SUA la reuniunile la care este invitat sa participe, primeste ambasadori ai altor state**,
semneaza acordurile aprobate de Senat etc.
Secretarul de stat, care conduce activitatea operativa a Departamentului de Stat
(Ministerul de Externe) al SUA, este principalul consilier al Presedintelui in probleme de relatii
externe, fiind considerat, din acest punct de vedere, ca a doua persoana importanta din stat,
dupa Presedinte.
Unul din organismele centrale importante, cu rolul de a sfatui Presedintele in orice
problema asupra careia aceasta cere avizul, este Cabinetul. In componenta Cabinetului intra
sefii celor 10 departamente (ministere) executive: secretarul de stat, secretarul de finante,
*
*

secretarul apararii, ministrul justitiei, directorul general al postelor, secretarul afacerilor


interne, secretarul agriculturii, secretarul comertului, secretarul muncii, secretarul sanatatii,
educatiei si bunastarii - si reprezentantul SUA la Organizatia Natiunilor Unite.
Pe langa Presedinte mai exista diferite organisme cu scopuri precise (care de cele mai
multe ori au legatura cu relatiile externe): Biroul Casei Albe, Biroul Bugetului, Consiliul
Expertilor Economici, Consiliul National de Securitate, Agentia Centrala de Investigatii (CIA),
Consiliul National pentru Spatiu Cosmic si Aeronautica, Biroul de Planificare Imediata, Biroul
pentru Stiinta si Tehnologie, Biroul Reprezentantului special pentru Negocieri Comerciale etc.
Conform legislatiei interne a SUA, activitatea Departamentului de Stat este coordonata
de secretarul de stat cu ajutorul unei echipe de experti care cuprinde: un subsecretar si un
subsecretar adjunct pentru probleme politice, un subsecretar adjunct pentru probleme
administrative, un consilier si presedinte al Consiliului de planificare a politicii, un consilier
juridic, un director al problemelor internationale de stiinta, 11 secretari asistenti, un
administrator al Biroului de Securitate si al problemelor consulare si un director al problemelor
de informare si cercetare.
Subsecretarul de stat sprijina pe secretarul de stat in rezolvarea sarcinilor, da orientarea
generala in conducerea zilnica a activitatii ministerului si coordoneaza problemele de politica
economica externa.
Din grupul de conducere care ajuta in activitate pe secretarul de stat, consilierul si
presedintele Consiliului de planificare a politicii are sarcina de a asista la negocierile
internationale complexe, de a sprijini cu sfaturi factorii de decizie din cadrul departamentului
care apreciaza si iau decizii in problemele curente de politica externa.
Franta *
Legea fundamentala franceza confera sefului statului largi competente in domeniul
relatiilor externe, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie informat in mod continuu si in
detaliu asupra evolutiei politicii externe.
In acest scop, exista o legatura stransa intre cabinetul ministrului afacerilor externe si
secretariatul general al Presedintiei Republicii.
Prin acelasi cabinet este informat si consilierul diplomatic al primului ministru, care, la
randul sau, informeaza Parlamentul asupra actiunilor de politica externa - mai ales cand
acestea au implicatii de ordin militar, economic sau financiar-.

In vederea informarii Guvernului, precum si pentru coordonarea activitatilor


guvernamentale care privesc relatiile statului pe plan extern, ministrul afacerilor externe
prezinta informari saptamanale Consiliului de Ministri asupra situatiei internationale si
participa la anumite intruniri in care i se cere avizul. Unele din acestea, care presupun
adoptarea unor hotarari deosebit de importante, au loc la nivelul sefului de stat, iar altele, la
nivel de Guvern - ministrul de externe trebuie sa fie la curent cu activitatile pe plan extern ale
celorlalte ministere pentru a putea asigura orientarea acestor activitati si pentru a realiza
unitatea actiunii diplomatice.