Sunteți pe pagina 1din 25

Sindromul de tunel carpian, numit si neuropatia mediana a incheieturii mainii, este

o afectiune medicala ce se caracterizeaza prin compresia nervului median, insotita


de durere,parestezii, anestezii si hipotonie musculara. Nervul median este unul din
cei mai importanti nervi localizati in membrul superior. Are origine complexa,
deriva din plexul brahial si are traiect descendent de-a lungul bratului, antebratului,
pe sub tunelul carpian, pana la nivelul mainii, unde se imparte in ramuri ce
inerveaza degetele. Este singurul nerv care trece pe sub tunelul carpian, o structura
fibro-osoasa situata pe partea palmara a incheieturii mainii. Tunelul carpian
contine, alaturi de nervul median, noua tendoane ale muschilor flexori ai degetelor.
Nervul median este responsabil de inervatia motorie si senzitiva a degetului mare
si a urmatoarelor trei degete, insa nu si a degetului mic.
Datorita faptului ca tunelul carpian este o structura ingusta si inextensibila, dar cu
un continut dens, orice modificare de calibru a structurilor ce il traverseaza se va
rasfrange si asupra nervului median. Tunelul este o structura cam de
dimensiunile degetului mare!
De aceea, orice modificare a continutului se va rasfrange si va afecta
functionalitatea nervului. Edematiereatendoanelor sau degenerarea lor pot fi cauze
frecvente de aparitie a sindromului de tunel carpian. Aceste modificari determina
cresterea presiunii in tunel, ceea ce se rasfrange negativ asupra nervului median,
comprimandu-l. Sindromul de tunel carpian poate sa apara si in cadrul unor
afectiuni sistemice de tipul hipotiroidismului, artritei reumatoide,diabetului,
in sarcina, in obezitate, in traumatisme ale mainii si incheieturii. Chiar si pacientii
care au un istoric indelungat de fumat pot dezvolta in timp sindrom de tunel
carpian, datorita faptului ca este afectata circulatia sangelui, foarte multe organe si
tesuturi suferind ischemie.
Pacientii cu sindrom de tunel carpian se plang, cel mai adesea, de slabiciune la
nivelul degetelor, de dureri, parestezii, furnicaturi sau chiar abolirea senzatiei
la nivelul degetelor si palmei (anestezie). In unele cazuri durerea este mult mai
intensa si mai difuza, incepand chiar de la nivelul cotului si coborand de-a lungul
antebratului, pana in varful degetelor. Tulburarile sunt resimtite la nivelul
degetului mare, indexului, degetului trei si jumatate din degetul patru (inelar), in
timp ce degetul mic nu este deloc afectat. O particularitate a simptomelor aparute
in cadrul sindromului de tunel carpian o reprezinta debutul lor noaptea si disparatia

dupa scuturarea mainii.


Diagnosticarea sindromului de tunel carpian se realizeaza in general de catre
un medic specialist neurolog. Acesta trebuie intai sa poarte o discutie cu
pacientul, pentru a intelege care sunt simptomele, care a fost debutul si evolutia
lor, dar si pentru a stabili daca exista si alte afectiuni sistemice ce pot fi factori de
risc pentru sindromul de tunel carpian. In plus, activitatile zilnice trebuie si ele
discutate, deoarece, din ce in ce mai mule persoane care lucreaza foarte mult la
calculator si tin mana excesiv de mult pe mouse acuza simptome sugestive
pentru sindromul de tunel carpian. Examenul fizic va obiectiva simptomele
descrise de pacient, medicul efectuand o serie de investigatii si verificand
mobilitatea incheieturii, consistenta canalului carpian, dar si sensibilitatea cutanata
in teritoriul inervat de nervul median. Testele de laborator ce vor fi cerute, in
principal hemograma, vor putea stabili daca exista o problema sistemica a
organismului, ce se rasfrange si asupra nervului, sau daca, dimpotriva, problema
este doar locala. Se poate testa, de asemenea, si nervul median in sine. Prin
efectuarea unor teste neurologice se va stabili daca stimulii nervosi sunt condusi
corespunzator de-a lungul traiectului sau, daca viteza de conducere este cea
normala sau daca exista, undeva de-a lungul nervului, blocaje sau intreruperi ale
continutitatii.
Simptomele de intensitate moderata pot fi tratate chiar si la domiciliu, fara a
se interveni mai agresiv. Cu cat pacientul se adreseaza medicului mai repede si
este inceput tratamentul, cu atat simptomele se vor atenua mai rapid, si vor trece
doar prin aplicarea unor masuri fiziokinetoterapeutice. Prevenirea evolutiei bolii
este primul pas in evitarea complicatiilor ulterioare. Specialistii recomanda tuturor
pacientilor care se confrunta cu simptome sugestive pentru sindromul de tunel
carpian ca, ori de cate ori apar durerile sau paresteziile, sa opreasca activitatea din
acel moment, sa isi odihneasca mana si sa o scuture de cateva ori. In cazul in care
durerile sunt intense, se poate aplica local gheata, pentru 10- 15 minute, sau de 1-2
ori pe ora, sau se pot administra analgezice cu actiune moderata, cum ar
fiantiinflamatoarele nesteroidiene (aspirina, ibuprofen, naproxen). Acestea au
avantajul ca, pe langa diminuarea durerii, pot sa reduca si inflamatia care sta de
cele mai umlte ori, la baza cresterii presiuniii in interiorul tunelului carpian.
In prezent, exista chiar si niste dispozitive medicale similare unor atele, care sunt
special concepute pentru a servi pacientilor cu sindromul de tunel carpian. Acestea

se pun seara, la culcare, pe incheietura si ajuta mana sa stea intr-o pozitie neutra,
astfel incat sa se mai reduca din presiunea care apasa pe nervul median. Se
considera ca mana este intr-o pozitie neutra cand sta intinsa, dreapta, sau cand este
usor inclinata. De exemplu, tinerea unui pahar cu apa in mana este o pozitie
neutra.
Pacientii sunt sfatuiti sa isi consulte medicul personal in cazul in care simptomele
se agraveaza sau nu dispar in urma aplicarii, timp de 1-2 saptamani, a unor masuri
terapeutice la domiciliu. O astfel de evolutie indica o afectiune mai grava,
sindromul necesitand in acest caz un tratament mai agresiv. Adesea, chiar si
interventia chirurgicala poate fi considerata o optiune terapeutica foarte utila, insa
la ea se recurge doar daca simptomele sunt atat de grave incat sa afecteze
capacitatea de lucru a pacientului si nu dispar nici chiar dupa 3-12 luni de
tratament neurologic si fiziokinetic corect aplicat. Chirurgia presupune
sectionarea ligamentelor tunelului, ceea ce va reduce semnificativ presiunea din
interior, ameliorand simptomele prin imbunatatirea conducerii nervoase. Chiar
daca in numeroase cazuri tratamentul chirurgical a ameliorat semnificativ
simptomele, el nu are rezultate la fel de bune in cazul tuturor pacientilor, multi
ramanand cu senzatia de parestezie sau chiar anestezie la nivelul degetelor, daca
boala a fost tratata in stadii foarte tardive.
Specialistii considera ca, pentru a preveni reaparitia simptomelor
sindromului, pacientii trebuie sa respecte, totusi, cateva recomandari de
baza. Acestea pot imbunatati starea generala de sanatate a organismului, prevenind
aparitia si a altor probleme. Astfel, printre recomandarile specialistilor se numara,
atat cele clasice: evitarea fumatului, mentinerea unei greutati in limite normale,
adoptarea unei diete sanatoase si echilibrate, efectuarea de exercitii fizice zilnice,
dar si cele specifice: evitarea mentinerii mainii in aceeasi pozitie timp indelungat,
realizarea de pauze frecvente daca pacientul lucreaza mult la calculator, incercarea
de a tine mana intr-o pozitie neutra, prinderea si tinerea obiectelor cu toata mana,
nu doar cu degetele, relaxarea umerilor cand mainile sunt pe langa corp, si
alternarea mainilor cand sunt realizate miscari repetate. Din fericire, majoritatea
pacientilor care dezvolta sindrom de tunel carpian se prezinta in timp util la medic,
astfel incat tratamentul recuperator ii ajuta foarte mult, iar complicatiile apar mai
rar.
Cuprins articol

1. Generalitati
2. Cauze
3. Simptomatologie
4. Mecanism fiziopatologic
5. Factori de risc
6. Consultarea unui specialist
7. Investigatii paraclinice
8. Tratament
9. Medicamente recomandate
10.Optiunile chirurgicale
11.Tratament la domiciliu
12.Alte tipuri de tratament
13.Tratamente alternative si complemenare
14.Preventie
P
Homeourorenal - remediu cu efect rapid

Homeogenezis

Cauze
Sus
Desi poate parea ca sindromul de tunel carpian este o afectiune ce apare doar in
cazul programatorilor IT, care lucreaza foarte mult la calculator si tin mana intr-o
singura pozitie, boala are, de fapt, o serie foarte larga de cauze, adesea patologii
sistemice, generale, care ajung sa afecteze si functionalitatea nervului median, prin
faptul ca va creste presiunea in interiorul tunelului carpian. Aceasta presiune
crescuta duce la aparitia intregului tabloul clinic pe care il acuza pacientul:
furnicaturi, dureri, amorteli, pierderea fortei in mana respectiva. Simptomele sunt
combinate (motorii si senzitive) deoarece nervul median are o functie complexa.
Uneori, daca presiunea este foarte ridicata, nervul median poate suferi pe intregul
sau traiect, nu doar local, astfel aparand durere intensa, resimtita la nivelul
antebratului.
Cauzele de aparite a sindromului de tunel carpian sunt foarte numeroase.
Dimensiunile acestui spatiu sunt foarte mici, si cu toate acestea, prin el trec noua
tendoane si un nerv, de aceea, orice modificare, oricat de mica si aparent

neimportanta, poate determina aparitia bolii.


Cele mai frecvente afectiuni ce se pot complica cu sindromul de tunel carpian
sunt:
- Boli de tesut conjunctiv, care determina aparitia inflamatiei si tumefactiei
articulatiilor sau care reduc fluxul sangvin catre mana. Aceste boli sunt
reprezentate de poliartrita reumatoida, guta, lupus eritematos sistemic, dar si
de obezitate,diabet zaharat, hipotiroidism.
- Inflamatia tendoanelor (tenosinovita), care va reduce semnificativ spatiul din
tunel.
- Acumularea de fluid in interiorul tunelului carpian (edem) ce poate sa apara
in sarcina (stare caracterizata prin retentie de lichide in intregul organism), in
diabet sau in poliartrita reumatoida.
- Traumatisme osoase: fracturi de oase carpiene, de epifiza distala de radius
sau ulna, dislocari osoase, osteofitoza (excrescente osoase anormale). Aceste
afectiuni pot reduce spatiul si pot creste tensiunea, declansand simptomele.
- Tumori sau aparitia altor mase inlocuitoare de spatiu, care de obicei sunt
benigne si sunt mai rare.
- Hemoragie aparuta in interiorul tunelului carpian.
- Arsuri prin electrocutie. Ele determina aparitia sindromului acut de tunel
carpian.
- Amiloidoza, o afectiune ce se caracterizeaza prin formarea de depozite de
amiloid, o proteina anormala produsa de celule din maduva osoasa.
- Mucopolizaharidoze, un grup complex de afectiuni metabolice care determina
acumularea si depunerea de glicozaminoglicani in celule, tesuturi si in special
articulatii.
- Acromegalie, o tulburare endocrina ce se caracterizeaza prin hipersecretie de
hormon de crestere, dupa inchiderea cartilajelor de crestere, deci dupa ce
organismul si-a finalizat, de fapt, dezvoltarea osoasa. Ea apare mai ales la adultii
de varsta medie, prin tumori hipofizare secretante de GH (hormon de crestere).
- Inaintarea in varsta si modificarea calitatilor tesutului conjunctiv de la acest
nivel, degradarea sa, sau aparitia calcificarilor, a fibrozarii excesive, care reduce si
mai mult mobilitatea tunelului si care vor fi un factor foarte important in cresterea
presiunii locale.
- Fumatul cronic, deoarece modifica semnificativ calitatea vaselor sangvine si

favorizeaza aparitia ischemiei.


Sindromul de tunel carpian este o afectiune ce are drept factor de risc foarte
important, profesia. In general sunt expusi la aparitia acestui sindrom cei care
lucreaza foarte mult la calculator, cei care presteaza munca fizica in constructii si
lucreaza cu picamere, utilaje ce vibreaza intens, cu masini de gaurit, cei care
lucreaza in pozitii dificile, care trebuie sa tina pentru mult timp mana in acelasi loc,
care trebuie sa tina mult timp diverse obiecte in mana, si in general, toti cei care
realizeaza miscari bruste de flexie si extensie cu mana. Aceste profesii sunt cu atat
mai periculoase cu cat pacientul are deja si alte afectiuni ce predispun la aparitia
sindromului de tunel carpian.
Uneori, sindromul de tunel carpian poate sa apara datorita unor caracteristici
anatomice particulare ale respectivului pacient, deoarece unele tunele carpiene sunt
mult mai inguste decat altele.
Exista si situatii in care medicii nu pot stabili care este cauza de aparitie a
sindromului, diagnosticul fiind in final de sindrom de tunel carpian idiopatic.
Simptomatologie
Sus
Cele mai frecvente simptome pe care pacientii cu sindrom de tunel carpian le acuza
sunt parestezii, furnicaturi, slabiciune, durere resimtita la nivelul degetelor sau, mai
rar, in palma. Simptomele apar cel mai adesea in zonele mainii pe care nervul
median le deserveste (atat din punct de vedere motor cat si senzitiv), anume
tegumentul de pe fata palmara a degetului mare, indexului (degetului aratator),
degetului mijlociu si jumatate din degetul inelar (jumatatea dinpre degetul
mijlociu), precum si patul unghial al acestor degete. Daca degetul mic nu este
afectat, iar simturile sunt pastrate intacte la nivelul lui, este un semn pozitiv pentru
sindromul de tunel carpian. Degetul mic este inervat de un alt nerv, nervul ulnar.
Simptomele sindromului de tunel carpian pot sa apara la ambele maini, insa
adesea, ele sunt mult mai grave la o mana comparativ cu cealalta. Pacientii observa
aparitia simptomelor la inceput noaptea, pentru ca in timp ele sa apara si in timpul
zilei. Durerea, amorteala sau furnicaturile trezesc pacientul din somn, si il
impiedica sa se culce la loc. Simptomele apar initial noaptea deoarece persoanele

tind ca in timpul somnului sa indoaie incheietura mainii, ceea ce va comprima


suplimentar nervul median.
Simptomele de intensitate medie ce caracterizeaza majoritatea cazurilor de sindrom
de tunel carpian se localizeaza la mana si pot sa aiba si traiect ascendent, spre
antebrat, urmand distributia nervului median in acest segment anatomic.
Adesea, simptomele includ:
- Amorteala localizata la nivelul mainii, pe fata palmara, ce trezeste pacientul
din somn si nu ii permite sa adoarma decat dupa ce scutura mana de cateva ori.
- Dureri ocazionale, ciupituri, furnicaturi, toate similare senzatiei avute cand
amorteste mana. Majoritatea apar cand sunt efectuate miscari de tipul tinutului
telefonului la ureche, condusului unui automobil sau chiar cititului unui ziar.
- Parestezii si dureri ce se agraveaza pe masura ce este folosita mana, si se
accentueaza in momentul in care sunt efectuate miscari de apucare sau de flexie a
mainii.
- Dureri ascutite, aparute ocazional, in antebrat.
- Imobilitatea si impotenta functionala a degetelor, resimtite dimineata la trezire.
- Senzatia de slabiciune a mainii, de imposibilitate de a tine obiectele si nici macar
de a le apuca.
Sindromul de tunel carpian, moderat sau intens, poate sa interfere cu capacitatea
pacientului de a realiza activitatile cotidiene. Astfel, in timp, pacientii pot
observa ca le devine din ce in ce mai greu:
- Sa realizeze miscari usoare, cum ar fi igiena orala, sa se pieptene, sau sa tina
furculita in mana. Frecvent, pot sa scape obiectele din mana.
- Sa prinda obiecte cu degetul mare si index, ca intr-o pensa.
- Sa utilizeze degetul mare cand deschid un borcan de exemplu, sau cand folosesc
o surubelnita. In cazul sindromului evoluat, se poate observa ca si muschii
degetelor, in special ai degetului mare pot sa sufere o atrofie ce va ingreuna
realizarea miscarilor relativ usoare.
In cazul in care paresteziile, amortelile nu sunt printre simptomele predominante,
este mai putin probabil ca boala de baza sa fie sindromul de tunel carpian. Astfel,
indiferent de tipul durerilor, daca nu exista si parestezii asociate, medicul, cel mai
probabil, nu va orienta diagnosticul spre sindrom de tunel carpian.

Trebuie precizat ca nu toate durerile localizate la nivelul degetelor si palmei sunt


cauzate de sindromul de tunel carpian. Exista o serie de boli care pot avea semne
clinice similare, fara a fi insa expresia clinica a presiunii crescute in tunelul
carpian.
Cele mai frecvente afectiuni cu simptome similare sindromului, sunt:
- Leziuni musculare, tendinite
- Fracturi de masiv carpian
- Oase dislocate
- Hipotiroidism, obezitate, poliartrita reumatoida, diabet zaharat
- Artrita sau atroza localizata la nivelul incheieturii mainii.
Simptomele sindromului de tunel carpian nu sunt intotdeauna foarte sugestive, de
aceea sindromul poate fi adesea gresit diagnosticat, iar pacientului i se va pune un
alt diagnostic, dupa cum, la fel de usor se poate cadea si in extremea cealalta, cand
de fapt boala de baza nu este sindromul de tunel carpian, dar aceasta va ajunge sa
fie in final, diagnosticata. De aceea intotdeuna, simptomele vor fi atent investigate
din punct de vedere paraclinic, si vor fi efectuate studii care sa investigheze
conducerea nervoasa prin nervul median.
Mecanism fiziopatologic
Sus
Simptomele sindromului de tunel carpian apar de obicei in timp, si sunt agravate
de mentinerea anumitor pozitii vicioase, care nu fac decat sa accentueze cresterea
presiunii in tunel si compresia nervului median.
Nervul median trece prin tunelul carpian, o formatiune anatomica ce este
inconjurata din trei parti de formatiuni osoase si de ligamentul carpian transvers,
din a patra partea. Prin acest canal trec noua tendoane si nervul median poate fi
usor de comprimat in acest tunel, fie prin reducere dimensiunilor tunelului, fie prin
marirea volumului structurilor ce il traverseaza, fie prin ambele
mecanisme. Simpla flexie a incheieturii, la 90 de grade, poate foarte usor sa
reduca dimensiunile tunelului carpian.
Comprimarea nervului ce trece profund de ligamentul transvers carpian determina

hipotonia eminentei tenare a palmei (zona mai proeminenta situata imediat sub
degetul mare, pe fata palmara a mainii), precum si a unor muschi flexori ai
policelui (degetul mare), dar si pierderea simturilor in teritoriul de inervatie al
nervului median.
Cu cat compresia este mai importanta si pentru un timp mai lung, cu atat si
simptomele se vor agrava progresiv. In stadiile incipiente ale bolii pacientul acuza
o usoara pierdere a simturilor. Datorita faptului ca pacientii se prezinta in timp la
medic, nu apar complicatii ale sindromului, acesta rezolvandu-se prin aplicarea
unor metode fiziokinetoterapeutice. In plus,daca sindromul apare ca o complicatie
a altor stari, cel mai adesea el va disaprea dupa ce afectiunea de baza se remite, sau
dupa ce stare respectiva trece. De exemplu, dupa sarcina, el poate sa dispara la fel
de brusc cum a aparut. Modificarea pozitiei si relaxarea mainii pot sa fie si ele
foarte utile in ameliorarea simptomelor sindromului.
In anumite situatii, sindromul poate determina aparitia unor leziuni permanente la
nivelul nervului median, leziuni ce nu vor putea fi corectate nici macar dupa
tratamentul chirurgical. Sindromul de tunel carpian ce evolueaza timp
indelungat, poate cauza:
1. Pierderea coordonarii miscarii mainii si degetelor, aparatia atrofiei muschilor
degetelor I-IV, ceea ce ingreuneaza foarte mult, daca nu face chiar imposibila
realizarea miscarilor fine, apucarea obiectelor.
2. Leziuni permanente ale nervului median ce vor determina mari dificultati in
folosirea mainii. In acest caz cel mai probabil va trebui intervenit neurochirurgical,
in incercarea de a recupera nervul, insa acest tratament nu va reusi sa
imbunatateasca functia motorie si senzitiva in teritoriul deservit, sechelele
ramanand definitive.
Comparativ cu alte afectiuni si leziuni, se pare ca totusi, sndromul de tunel carpian
este unul din cele mai frecvente motive de absenteism de la locul de munca.
Factori de risc
Sus
Unele studii sugereaza faptul ca sindromul de tunel carpian apare ca urmare a
suprasolicitarii din cadrul unor meserii sau profesii, care necesita realizarea unor

miscari repetitive, uneori intense si care realizeaza un stress mecanic deosebit


asupra mainii si incheieturii. Desi inca nu s-a stabilit care sunt exact profesiile cele
mai periculoase, specialistii sunt de parere ca daca hobby-ul sau meseria impun
utilizarea intensa a mainilor, riscul de aparitie a sindromului de tunel carpian
exista.
Sindromul de tunel carpian poate aparea ca rezultat al combinatiei dintre o profesie
cu risc si o afectiune medicala deja existenta.
Cei mai importanti factori de risc sunt considerati a fi:
- Sexul: Se pare ca femeile sunt de trei ori mai susceptibile la a dezvolta sindrom
de tunel carpian, comparativ cu barbatii. Riscul cel mai mare il au femeile cu
varsta intre 40 - 60de ani, precum si cele care sunt insarcinate. Simptomele apar
mai degraba catre sfarsitul sarcinii, pe masura ce retentia de fluide a organismului
este mai mare si edemele sunt din ce in ce mai importante. Se pare ca risc crescut il
au si femeile care iau anticonceptionale orale, care sunt lamenopauza sau care
iau terapie hormonala de substitutie.
- Ereditatea: daca una din rudele apropiate a avut sindrom de tunel carpian,
riscurile sunt mult mai mari.
- Profesia: in special cele care necesita multa munca manuala, in care persoana
respectiva tine mana in acelasi fel, tine diverse obiecte sau manipuleaza utilzaje
industriale ce vibreaza.
- Comportante cu risc: fumatul este unul din cele mai frecvent citate
comportamente cu risc, el afectand semnificativ circulatia sangvina.
- Alte afectiuni medicale coexistente: diabetul zaharat, lupusul eritematos
sistemic, poliartrita reumatoida,hipotiroidism, scleroza multipla, insuficienta
renala cronica in stadiu avansat, amiloidoza.
- Obezitatea.
Unul din cei mai importanti pasi in controlul simptomelor sindromului de tunel
carpian este reprezentat de mentinerea unei greutati normale, evitarea
supraponderabilitatii si obezitatii avand efecte benefice resimtite de intregul
organism. Este foarte important ca, daca pacientul realizeaza ca anumite activitati
la locul de munca sau chiar anumite hobbyuri ii declanseaza simptome, efectuarea
lor sa fie redusa sau chiar evitata, cel putin o perioada. Daca simptomele dispar,

atunci, mai mult ca sigur, efectuarea acelei activitati este un factor de risc pentru
aparitia sindromului, iar continuarea ei va duce in mod sigur la dezvoltarea bolii.
Consultarea unui specialist
Sus
Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze de urgenta unui medic sau sa se prezinte la
camera de garda a unui spital de urgenta, daca observa abolirea simturilor la
nivelul mainii, sau daca forta motorie dispare complet.
Medicul trebuie anuntat in cazul in care apar:
- Senzatie de parestezie, amorteala, gadilatura, slabiciune sau durere la nivelul
degetelor sau mainii, mai ales daca aceste simptome au caracter recurent si nu
dispar dupa 2 saptamani de tratament la domiciliu.
- Anestezie locala, cu evolutie gradata in timp sau brusca.
- Imposibilitatea de a realiza anumite miscari, cum ar fi apucarea obicteleor intre
degetul mare si aratator.
- Scaparea obiectelor din mana.
- Imposibilitatea utilizarii normale a degetului mare.
- Probleme la locul de munca datorita imposibilitatii folosirii corecte si
corespunzatoare a mainilor si degetelor.
In cazul in care simptomele sunt usoare, pacientii pot incerca sa se trateze acasa,
insa daca acestea nu se amelioreaza dupa 1-2 saptamani, cel mai sigur este
contactarea unui specialist.
Specialisti ce pot fi consultati
In vederea evaluarii simptomelor, investigarii de specialiate, stabilirii unui
diagnostic de certitudine, si instituirii tratamentului adecvat, pacientii se pot adresa
mai multor tipuri de specialisti. In cazul in care exista o afectiune de baza, care
poate fi un factor de risc in vederea aparitiei sindromului de tunel carpian (de
exemplu diabet zaharat, boli de tesut conjunctiv, hipotiroidism), cel mai bine ar fi
ca pacientul sa se adreseze intai medicului in grija caruia se afla pentru afectiunea
respectiva. Printre primii medici consultati pot fi: medicul de familie, medicul
internist sau un fizikinetoterapeut.
Ulterior, pacientul poate fi trimis, pentru investigatii suplimentare, catre un:

- Ortoped
- Neurolog sau neurochirurg
- Reumatolog
Tratamentul poate fi realizat de catre medicii mentionati sau poate fi lasat in seama
altor specialisti, cum ar fi un fiziokinetoterapeut, sau mai frecvent, un medic de
recuperare medicala.
Investigatii paraclinice
Sus
In vederea stabilirii unui diagnostic de certitudine, medicul va trebui sa
investigheze cu atentie starea pacientului si ii va efectua o serie de analize si
investigatii foarte amanuntite. Anamneza este partea in care medicul poarta o
discutie cu pacientul in vederea aflarii datelor privitoare la simptome si la
antecedentele medicale.
Ce intereseaza in aceste situatii sunt:
- Debutul simptomelor, evolutia lor in timp, raspunsul la tratamentul la domiciliul.
- Agravarea sau ameliorarea pana la prezentarea la medic.
- Alte boli de care pacientul sufera, evolutia lor precum si raspunsul la tratamentul
administrat pentru acestea.
- Existenta altor astfel de episoade in trecut.
- Profesia, hobby-uri, factori de risc si comportamente periculoase (consum
de alcool, droguri, fumat).
- In cazul femeilor este important de precizat daca sunt insarcinate, daca
iau anticonceptionale orale sau daca sunt la perioada menopauzei.
- Antecedentele medicale heredocolaterale (ale familiei), deoarece exista riscul ca
o astfel de afectiune sa se transmita de la o generatie la alta, sau cel putin riscul de
aparitia al ei sa fie mai ridicat daca una din rude a avut sindrom de tunel carpian.
Anamneza va fi efectuata simultan cu examenul fizic, medicul dorind sa
investigheze si sa obiectiveze modificarile de senzatie si de forta pe care le
acuza pacientul.
Medicul va realiza o serie de manevre si teste, printre care:

1. Manevra Phalen
Presupune flexia usoara a incheieturii, cat permite pacientul, apoi mentinerea
acestei pozitii pentru cat mai mult timp, perioada in care se asteapta aparitia
simptomelor. Testul este inregistrat ca pozitiv daca in 60 de secunde de mentinere
a incheieturii in flexie apar amorteala, furnicaturi in teritoriul de distributie al
nervului median. Cu cat simptomele apar mai repede, cu atat se considera ca boala
este mai avansata.
2. Testul Durkan
Se mai numeste si testul de compresie carpiana si consta in aplicarea de presiune
pe palma, peste nerv, timp de 30 de secunde, pentru a declansa simptomele.
3. Semnul Tinel
Este un semn clasic ce apare in afectiunile caracterizate prin iritarea nervilor. Se
realizeaza prin ciupirea usoara a tegumentului deasupra retinaculului flexorilor
pentru a stimula aparitia unei senzatii de intepatura in teritoriul de distributie al
nervului.
De asemenea, pacientul poate fi rugat sa completeze si o diagrama, pentru a arata
exact unde simte amorteala si durerea.
In cazul in care simptomele sunt severe, daca tratamentul nonchirurgical nu a reusit
sa ameloreze starea pacientului sau daca diagnosticul nu poate fi stabilit cu precizie
doar pe baza informatiilor furnizate de anamneza si examen fizic, medicul poate
realiza si alte investigatii paraclinice de specialitate, precum:
1. Electromiograma si teste de conducere nervoasa
Sunt foarte importante in evaluarea functionalitatii nervului median. Realizarea lor
este recomandata in special pacientilor care sunt candidati pentru tratamentul
chirurgical sau celor al caror diagnostic nu poate fi stabilit
altfel.Electromiografia este o tehnica de evaluare si inregistrare a stimularii
musculare, ea detectand potentialul electric generat in muschi, in miocite, cand
aceste celule sunt in repaus sau in stare activa. Studiile de conducere nervoasa se
realizeaza pentru evaluarea unor simptome precum parestezii, amorteli, slabiciune
musculara, si evalueaza conducerea electrica prin nervii senzitivi si motori ai
organismului.

2. Radiografii
Sunt indicate in special pentru a exclude alte cauze care pot explica simptomele,
cum ar fi traumatisme osoase, fracturi, excrescente osoase localizate in oasele
carpului, artroza, si chiar tumori ce se extind in tunelul carpian.
3. Ecografii
Pot furniza informatii importante despre nervul median, cum ar fi dimensiunile
acestuia, integritatea anatomica, relatia cu structurile din jur. Este considerata o
procedura necostisitoare, confortabila si rapida, acestea fiind doar cateva din
motivele pentru care are o mare aplicabilitate clinica. Ecografia ca metoda de
diagnostic de certitudine pentru sindromul de tunel carpian inca nu si-a dovedit
eficienta, insa ea este utila pentru excluderea altor afectiuni.
4. Rezonanta magnetica nucleara (RMN)
Poate evidentia existenta unor edeme locale, ingustarilor de tunel carpian, precum
si problemelor de circulatie in interiorul tunelului carpian.
5. Hemograma
Este utila in aprecierea starii generale de sanatate, si se realizeaza obligatoriu
tuturor pacientilor.
In prezent, diagnosticul sindromului de tunel carpian se stabileste in functie de
rezultatele obtinute la investigatiile electrofiziologice. Pacientii cu amorteali
intermitente pe teritoriul de distrbutie al nervului median si care au rezultate
pozitive la testele Phalen si Durkan, dar care la investigatiile electrofiziologice nu
au rezultate anormale, au cel mult un sindrom de tunel carpian usor. In cazul in
care exista o predominanta a durerilor fata de amorteli si furnicaturi, este foarte
putin probabil ca afectiunea sa fie sindrom de tunel carpian, indiferent de rezultatul
testelor electrofiziologice.
Tratament
Sus
Scopul tratamentului sindromului de tunel carpian este ameliorarea simptomelor si
redarea mobilitatii in articulatia incheieturii, permiterea reluarii miscarilor cu mana
respectiva, dar si prevenirea evolutiei bolii si aparitia complicatiilor. In cazul in
care sindromul de tunel carpian apare pe fondul altor afectiuni, este foarte

important ca acestea sa fie tratate corect si starea pacientului, echilibrata.


Tratamentul sindromului de tunel carpian se realizeaza in functie de gravitatea
afectiunii, tinandu-se cont si daca exista sau nu leziuni nervoase sau alte boli
sistemice. Optiunile terapeutice includ masuri medicale,
fiziokinetoterapeutice, si chirurgicale.
Daca pacientul se prezinta la timp la medic, iar boala nu avanseaza, ii poate fi
recomandat tratament la domiciliu. Astfel, simptomele pot sa se remita in
aproximativ 2 saptamani. Daca insa metodele recomandate de catre specialisti
pentru tratamentul la domiciliu nu se dovedesc satisfacatoare, optiunile includ
administrarea de medicamente, montarea unor orteze sau atele sau interventia
chirurgicala.
Tratamentul nechirurgical
Daca simptomele pacientilor nu sunt severe, cel mai adesea medicii prefera
recomandarea unor masuri terapeutice nechirurgicale, cum ar fi injectii
cu corticosteroizi, plasarea atelelor, sau administrarea de medicatie analgezica si
antiinflamatorie.
Pentru sindromul de tunel carpian usor sau moderat, cel mai frecvent
recomandarile terapeutice includ:
- Modificarea tratamentului altor afectiuni medicale concomitente, daca este cazul
si daca tratamentul administrat pana in momentul consultatiei nu a putut echilibra
starea pacientului.
- Modificarea activitatilor zilnice, astfel incat sa nu mai existe factori de risc
ocupationali.
- Relaxarea cat mai frecventa intre diverse activitati, in special daca acestea
necesita lucrul manual.
- Purtarea unei orteze pentru incheietura, cu atela nedetasabila, in special noaptea,
care sa tina mana intr-o pozitie neutra, care va limita flexia incheieturii, asfel incat
presiunea exercitata asupra nervului sa nu fie prea mult crescuta. Desi specialistii
sunt de parere ca astfel de dispozitive sunt foarte utile, multi pacienti sunt reticenti
in a le folosi.
- Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene pentru ameliorarea durerii si

reducerea inflamatiei. Desi studiile inca nu au demonstrat eficienta AINS in


sindromul de tunel carpian, pacientii resimt cu siguranta o imbunatatire a durerilor
si disconfortului local dupa administrarea lor.
Injectiile cu corticosteroizi pot fi foarte eficiente pentru ameliorarea temporara a
simptomelor. Nu sunt indicate in tratament pe termen lung datorita reactiilor
adverse semnificative, printre care reducerea functionalitatii sistemului imun,
aparitia osteoporozei, favorizarea diabetului zaharat iatrogen. In general, injectiile
sunt prescrise doar pana cand se poate recomanda un alt tratament eficient.
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical este recomandat de obicei cand alte terapii se dovedesc
ineficiente in controlul simptomelor si impiedicarea evolutiei bolii, dar si cand
exista semne care sugereaza o leziune importanta a nervului median. Pentru multi
din pacientii care se prezinta tardiv la medic, chirurgia este singura varianta
terapeutica eficienta. In cadrul procedurii chirurgicale se va sectiona ligamentul
carpian transvers, singurul element anatomic ce delimiteaza tunelul carpian asupra
caruia se poate interveni. Acest ligament se intinde de-a lungul incheieturii si
formeaza de fapt, tavanul tunelului carpian. Dupa ce se intervine si se sectioneaza,
el permite elementelor tunelului sa se rasfire, ceea ce va reduce foarte mult
presiunea din interior. Procedura este realizata in functie de experienta fiecarui
chirurg, in prezent existand mai multe tipuri de interventie. Toate au insa in comun
incizia la nivel fetei plamare sau pe incheietura, sectionarea transversa a
ligamentului si externarea rapida a pacientului. Procedurile pot fi realizate prin
tehnica clasica, cea deschisa, sau prin interventie endoscopica, incizia fiind in
aceste cazuri mai mica.
Rezultatele interventiei chirurgicale sunt de obicei bune sau foarte bune, in functie
de cat de avansata era boala de fapt. Datelele indica faptul ca peste 70% din
pacientii operati se declara foarte satisfacuti de rezultatele tratamentului chirurgical
si ca peste 90% isi pot relua activitatile cotidiene si se intorc la lucru. Exista insa si
cazuri in care tratamentul chirurgical nu poate ameliora amorteala si nici durerea,
daca nervul este foarte lezat. Un astfel de prognostic mai putin favorabil este
inregistrat in bolile cu evolutie lunga, netratate, sau in afectiunile ce se complica cu

sindrom de tunel carpain, cum este cazul diabetului, obezitatii, hipotiroidismului.


Rezultate nesatisfacatoare pot sa apara si in cazul pacientilor alcoolici, fumatori,
celor care nu respecta recomandarile postchirurgicale si isi reiau activitatile fizice
intense cat mai repede.
Indiferent de tipul de interventie ales, recuperarea este in general rapida,
iar cicatricea care ramane este estetica.
Medicamente recomandate
Sus
Tratamentul medicamentos este un tratament simptomatic, ce poate ameliora
durerea si inflamatia. Prin reducerea inflamatiei se pot trata si celelalte acuze ale
pacientului, starea generala ameliorandu-se semnificativ. Trebuie precizat ca
tratamentul medicamentos nu trebuie administrat pe termen lung. Daca simptomele
persista sau daca se agraveaza chiar si dupa 2-4 saptamani de tratament corect
aplicat, cel mai probabil afectiunea este mai grava, iar terapia trebuie reanalizata.
Variantele terapeutice includ antiinflamatoare
nesteroidiene si glucocorticoizi (administrati in injectie intraarticulara locala, sau,
mai rar, pe cale orala). Analgezice moderate, cum este paracetamolul, pot fi
administrate, insa eficienta lor este minima daca exista o componenta inflamatorie
a sindromului, deoarece ele nu au si proprietati antiinflamatoare.
Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt medicamente foarte utilizate, pe care
pacientii si le pot procura fara prescriptie medicala, si care sunt eficiente in
combaterea durerilor si semnelor inflamatiei. Datorita faptului ca pot reduce
semnificativ inflamatia, AINS sunt eficiente doar in cazurile de sindrom de tunel
carpian ce apar prin inflamatie (fie ca este vorba de inflamatia unui tendon din
tunel - tendinita, fie ca este vorba de o inflamatie sistemica, cum este cazul celor
din cadrul bolilor de colagen). Deocamdata studiile nu au demonstrat eficienta
particulara a AINS in sindromul de tunel carpian, insa adevarul este ca foarte multi
pacienti descriu o ameliorare importanta a simptomelor, cel putin pentru o
perioada. Cele mai recomandate AINS sunt aspirina, ibuprofen sau naproxen. Din
pacate, toate aceste medicamente sunt iritante gastrice, specialistii recomandand ca
administrarea lor sa fie acompaniata si de un protector gastric, in vederea evitarii
aparitiei unui sindrom dispeptic. Administrarea de AINS poate

agrava astmulpacientilor diagnosticati cu aceasta afectiune, impunand modificarea


regimului terapeutic. Adesea se vor recomanda antiinflamatoare steroidiene.
Glucocorticoizii sunt substante cu efect similar AINS, insa utilizarea lor este
semnificativ redusa datorita reactiilor adverse sistemice. Prednisonul este un
glucocorticoid ce poate fi administrat oral. In injectiile intraarticulare se foloseste
in special cortizonul. In unele cazuri de sindrom de tunel carpian s-a dovedit
eficienta si administrareavitaminei B12 (metilcobalamina).
De retinut!
Tratamentul medicamentos trebuie utilizat intotdeauna in combinatie cu alte
masuri pentru ameliorarea durerilor si inflamatiei. Corticosteroizii sunt
medicamente de linia a doua si nu sunt recomandate decat dupa ce AINS, dar si
aplicarea locala de gheata, sau purtarea unei orteze, s-au dovedit ineficiente. Ei se
administreaza doar o scurta perioada, timp in care medicul incearca sa gaseasca
alte variante terapeutice mai putin periculoase pentru sanatatea generala. Desi
glucocrticoizii sunt eficienti in ameliorarea simptomelor locale, ei au un impact
negativ asupra organismului. Reactiile adverse importante sunt cele care limiteaza
atat de mult utilizarea clinica a unor produse farmaceutice cu actiune atat de buna.
Administrarea intraarticulara se pare ca este mult mai eficienta comparativ cu cea
orala, insa nici una nu are efecte benefice pe termen lung sau de lunga durata. Cele
mai importante efecte adverse ale glucocorticoizilor
includ: imunosupresie, hiperglicemie, aparitia obezitatii, pierderea masei
musculare, cataracta,glaucom, stari euforice, psihoze, osteoporoza.
Optiunile chirurgicale
Sus
Majoritatea pacientilor cu sindrom de tunel carpian nu sunt tratati prin interventie
chirurgicala. Deoarece simptomele sunt foarte deranjante si impiedica realizarea
activitatilor cotidiene, pacientii se prezinta in timp util la medic. Cele mai
importante motive pentru care se ajunge in unele situatii la tratament chirurgical
sunt reprezentate de neprezentarea pacientului la spital (din diverse motive) sau de
diagnosticarea gresita a cazului. Datorita faptului ca simptomele sindromului de
tunel carpian pot fi foarte complexe si deloc specifice, uneori medicii pot considera
un alt diagnostic si ca urmare, vor institui un alt tratament.

Temporizarea tratamentului corect, indiferent de motiv, poate duce in final la


necesitatea de interventie chirurgicala reparatorie. Astfel, tratamentul chirurgical
este luat in discutie in momentul in care:
1. Simptomele nu se amelioreaza dupa aplicarea, pentru o perioada lunga de timp,
a tratamentului nonchirugical. In general, se prefera sa se astepte 3-12 luni, timp in
care pacientului ii sunt recomandate tehnici de fizioterapie, medicamente, masuri
la domiciliu. Daca acestea nu influenteaza in nici un fel sindromul, atunci chirurgia
poate fi considerata o alternativa.
2. Simptomele sunt severe si restrictioneaza activitatile cotidiene, pacientul
pierzandu-si capacitatea de coordonare a miscarilor, nu mai poate apuca obiecte,
nu le mai poate tine in mana, nu mai are forta in mana.
3. Simptomele afecteaza calitatea vietii pacientului sub toate aspectele, inclusiv ii
perturba somnul.
4. Exista evidente paraclinice ca nervul median este lezat, sau riscul de aparitie a
unor leziuni viitoare este iminent daca nu se intervine. Adesea, odata lezat, nervul
median nu se poate recupera, iar sechelele ce apar sunt permanente.
Procedurile chirurgicale pentru sindromul de tunel carpian au drept scop reducerea
presiunii din interiorul tunelului carpian si deci a presiunii care apasa pe nervul
median. Aceasta se realizeaza intervenind asupra ligamentului carpian transvers si
sectionandu-l. Sectionarea va largi spatiul ingust in care sunt cuprinse 9 tendoane
si nervul median. Un alt avantaj al interventiilor chirurgicale de acest tip este acela
ca, daca sindromul de tunel carpian a aparut prin existenta unei mase inlocuitoare
de spatiu, tumora poate fi indepartata cu aceasta ocazie.
In convalescenta, pana cand zona respectiva se vindeca in totalitate, este cel
mai bine ca pacientul sa evite realizarea anumitor activitati care pot constitui
factori de risc pentru reaparitia simptomelor si deci, pentru recidiva
sindromului.
Optiuni chirurgicale
Procedura chirurgicala clasica presupune sectionarea (taierea) ligamentului carpian
transvers, ceea ce se va traduce clinic prin ameliorarea simptomelor ca urmare a
reducerii presiunii din incheietura. In prezent exista mai multe tehnici chirurgicale,
fiecare chirurg preferand-o pe cea pe care o poate efectua cel mai bine si pe care o

considera, avand in vederea experienta personala, cea mai sigura si cea mai
eficienta.
Printre cele mai folosite sunt:
1. Chirurgia deschisa, metoda clasica
Este o tehnica foarte des utilizata, a fost prima descrisa pentru
rezolvarea sindromului de tunel carpian, chirurgii preferand-o deoarece permite
accesul direct si vizualizarea intregii regiuni anatomice. Ligamentul tranvers poate
fi observat in intregime si astfel se poate aprecia mult mai corect unde trebuie
facuta sectionarea. Incizia se face de obicei pe fata palmara a mainii sau exact pe
incheietura. Fiind o incizia totala si profunda, arhitectura si integritatea tesuturilor
locale este mult mai afectata, iar recuperarea necesita mai mult timp. Cicatricea,
desi este totusi de mici dimensiuni, poate fi perceputa de unii pacienti drept
inestetica, in special daca exista tendinta generalizata de formare a
cheloidului.Incizia nu depaseste, de cele mai multe ori, 3-5cm.
2. Metoda endoscopica
Presupune realizarea unei incizii de foarte mici dimensiuni (care nu depaseste 23cm) la nivelul incheieturii (tehnica uniportala) sau la nivelul incheieturii si palmei
(tehnica biportala). In ciuda dimensiunilor foarte mici ale inciziei, prin ea se poate
introduce intregul instrumentar, si endoscopul, care permite chirurgului
vizualizarea partilor anatomice. Procedura a fost introdusa mai recent, pe la
inceputul anilor 90, insa castiga din ce in ce mai mult teren. Disconfortul este
minim pentru pacient, iar tesuturile sunt mai putin afectate comparativ cu metoda
clasica. Recuperarea este si ea mai rapida, iar cicatricea este mult mai mica. In
timp, s-a observat ca riscul de reinterventie pentru rezolvarea definitiva a
sindromului este mai mare dupa realizarea tehnicii endoscopice comparativ cu cea
clasica.
In prezent, chirurgii aleg sa realizeze interventii cat mai simple, iar incizia pe care
o fac este minima. Avantajele sunt atat pentru pacient, care nu se va alege in fnal
cu o cicatrice mare, cat si pentru medic in sine, deoarece astfel ii este permis sa
crute cat mai mult tesuturile si faciile din regiunea respectiva. In plus, riscurile de a
leza iatrogen, prin instrumente sau tehnica chirurgicala, nervul median sunt mult
reduse. Aceste proceduri se anunta foarte promitatoare, insa pana in prezent au fost

efectuate doar cateva studii care sa le demonstreze superioritatea comparativ cu


procedurile clasice.
De retinut!
Tratamentul chirurgical este cel care rezolva, cel mai adesea, simptomele. El se
considera insa tratament de rezerva si trebuie recomandat doar pacientilor a caror
boala este foarte evoluata sau celor al caror sindrom a aparut prin procese locale
tumorale, degenerative sau traumatice. Inaintea interventiei, pacientului ii vor fi
realizate o serie de teste care sa determine cu exactitatea starea nervului median
(teste de conducere a impulsului nervos, electromiograma). Rezultatele dupa
chirurgie sunt cu atat mai bune cu cat pacientul a avut modificari ale nervului
median, obiectivate prin aceste teste.
Chirurgia nu este o alternativa terapeutica pentru femeile insarcinate decat daca
simptomele devin insuportabile. Cel mai adesea sindromul va disparea de la sine
dupa finalizarea sarcinii, o data cu resorbtia tuturor edemelor caracteristice acestei
perioade.
Exista foarte multe afectiuni sistemice, cronice, care se pot complica, daca nu sunt
echilibrate corect prin tratament, cu sindrom de canal carpian. De aceea, pacientii
care sunt diagnosticati cu diabet zaharat, hipotiroidism, poliartrita
reumatoida, lupus eritematos sistemic, amiloidoza, trebuie intai sa discute noile
simptome cu medicul care ii trateaza de afectiunile respective, si apoi sa se
adreseze unui specialist pentru rezolvarea sindromului de tunel carpian.
Decizia de a folosi tehnica chirurgicala clasica sau cea endoscopica depinde in
principal de experienta medicului in realizarea interventiilor, dar si de gravitatea
bolii si de cauza de aparitie a sindromului. Tehnica endoscopica, desi este preferata
pacientilor din cauza cicatricilor foarte mici si disconfortului minim pe care le
asociaza, nu este indicata tuturor, chirurgul fiind cel care apreciaza ce trebuie facut
si cum.
Tratament la domiciliu
Sus
Tratamentul la domiciliu este indicat pacientilor care au simptome usoare, ce nu
impun un tratament agresiv de specialitate. Tratamentul la domiciliu poate sa

amelioreze durerea si sa previna aparitia unor leziuni suplimentare, sau poate chiar
sa inlature in intregime simptomele daca pacientul se adreseaza medicului imediat
ce sindromul isi face simtita prezenta.
Cele mai importante recomandari in ceea ce priveste tratamentul la domiciliu
includ:
- Oprirea activitatii, indiferent de natura acesteia, daca apar simptome dureroase
sau amorteli.
- Aplicarea locala de gheata timp de 10- 5 minute o data, sau de una doua ori pe
ora, in scopul ameliorarii durerii si reducerii inflamatiei locale.
- Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) de
tipul ibuprofenului, aspirinei, care pot trata atata durerea cat si inflamatia. Se poate
administra si paracetamol (acetaminofen), insa acesta nu influenteaza inflamatia,
doar reduce simptomele dureroase.
- Purtarea unei orteze de incheietura care poate preveni cresterea presiunii in
tunelul carpian pe timpul noptiii (si nu numai) si poate tine mana intr-o pozitie
neutra.
- Efectuarea unor exercitii fizice, dar doar in momentele in care nu exista
simptome clinic manifeste. Acestea pot imbunatati rezistenta dar si flexibilitatea la
nivel local.
Alte tipuri de tratament
Sus
Alte optiuni terapeutice pentru ameliorarea simptomelor sindromului de tunel
carpian includ:
1. Fiziokinetoterapie
Poate fi foarte utila. Metodele utilizate de recuperare pot include hidroterapie,
exercitii de stretching, masaj. Acestea pot fi realizate de catre un medic de
recuperare medicala sau de catre un fiziokinetoterapeut. Terapia cu ultrasunete
poate fi si ea inclusa in aceste proceduri. Ea utilizeaza sunetele pentru a crea
caldura, aceasta reducand durerea din tesuturile moi, in special din tendoane.
Hidroterapia implica imersia incheieturii in apa calda pentru 3 minute, apoi in apa
rece pentu 3 minute. Acest tip particular, numit hidroterapie de contrast, poate
ameliora circulatia sangvina prin incheietura.
2. Purtarea ortezelor de incheietura

In unele cazuri, purtarea acestor orteze si relaxarea mainii pot fi singurele


recomandari terapeutice pe care medicul le considera utile. Cu cat pacientul se
prezinta mai rapid la medic, cu atat si tratamentul va fi mai simplu, daca boala este
diagnosticata intr-un stadiu incipient. Ortezele previn flexia ingheieturii pe timpul
noptii, ceea ce va minimaliza presiunea la care este supus nervul median. Exista
orteze ce pot fi purtate exclusiv noaptea, dar si orteze pentru zi, mai flexibile.
Eficienta lor este maxima daca sunt purtate conform sfaturilor medicului, chiar
daca initial pot parea mai disconfortante. Reorientarea profesionala poate fi
necesara pacientilor cu simptome intense si cu sindrom de tunel carpian avansat,
dar si celor care au suferit interventie chirurgicala de corectie a tunelului.
Beneficiile reorientarii sunt duble pentru pacientii cu sindrom de tunel carpian:
ameliorarea simptomelor si prevenirea recurentelor.
Tratamente alternative si complemenare
Sus
Aceste masuri terapeutice pot ajuta pacientul, deoarece reduc amorteala, durerile si
furnicaturile. Principalele astfel de metode sunt:
1. Acupunctura: pare a fi una din cele mai recomandate metode de tratament
alternativ pentru sindromul de tunel carpian. Specialistii au demonstrat ca aceasta
metoda este foarte eficienta in ameliorarea simptomelor, in special a durerilor, in
peste 28 de afectiuni, printre care si acest sindrom.
2. Yoga si alte tehnici de relaxare pot ameliora si ele durere resimtita in articulatii
si unii muschi. Pozitiile yoga sunt special recomandate pentur stretching, tonifiere
si echilibru si pot imbunatati semnificativ starea de sanatate a unor pacienti cu
sindrom de tunel carpian.
3. Suplimentarea dietei cu vitamina B6 poate ameliora simptomele. Totusi,
vitamina B6 trebuie administrata cu grija, deoarece dozele prea mari pot determina
aparitia neuropatiei. Pacientiilor le este recomandat sa se sfatuiasca intai cu
medicul personal inainte sa ia suplimente de vitamina B6.
4. Chiropractica sau manipularile articulare au eficienta nedemonstrata insa, dar
multi pacienti raporteaza o imbunatatire a starii articulatiilor, in special a
incheieturii.
5. Stimularea electrica, magnetoterapia si tratamentul laser nu au rezultate
foarte eficiente, iar testele clinice inca nu le recomanda cu incredere.
Preventie

Sus
Specialistii considera ca sindromul de tunel carpian poate fi prevenit, deoarece
aparitia lui este corelata cu realizarea anumitor activitati profesionale sau existenta
unor boli cronice de fond. De aceea, printre cele mai importante recomandari cu
scop de preventie a aparitiei sindromului sunt: pastrarea unei stari bune de sanatate,
evitarea fumatului, consumului exagerat de alcool, mentinerea unei greutati in
parametri optimi, tratarea afectiunilor coexistente, dar si evitarea suprasolicitarii
mainilor.
Alte recomandari includ:
- Realizarea de exercitii fizice care sa promoveze flexibilitatea mainii,
articulatiilor, si care sa ii intareasca forta musculara.
- Incetarea activitatii ori de cate ori apare un disconfort localizat, amorteala, durere
sau furnicaturi la nivelul incheieturii.
- Efectuarea de miscari care sa distribuie uniform presiunea de-a lungul mainii si
care sa nu creasca presiunea exclusiv la nivelul incheieturii.
- Schimbarea mainii cu care se efectueaza predilect anumite actiuni ori de cate ori
aceasta incepe sa se resimta. Mana suprasolicitata va avea astfel timp sa se
odihneasca.
- Mentinerea unei posturi corecte la birou. Evitarea impingerii umerilor in fata
deoarece in aceasta pozitie se comprima nervii din regiunea cervicala.
- Evitarea aportului excesiv de sare, unul din factorii ce favorizeaza
aparitia edemelor si care poate duce astfel la declansarea sindromului.
- Purtarea unei orteze de incheietura conform recomandarilor medicului, chiar daca
initial aceasta nu pare foarte confortabila, deoarece astfel se va reduce foarte mult
din presiunea la care este supusa incheietura.
- Mentinerea mainilor calde, in special daca pacientul lucreaza in mediu
rece. In cazul in care nu se poate controla temperatura la locul de munca, cel mai
util ar fi purtarea unor manusi (chiar si fara degete) care sa tine caldura la nivelul
palmei si incheieturii.
De retinut!
In cazul in care observati ca anumite activitati efectuate la locul de munca va
produc simptome sugestive pentrusindromul de tunel carpian, incercati sa ii
comunicati acest lucru superiorului dumneavoastra si pentru o perioada, evitati-le.

Daca simptomele dispar, cel mai sigur acea activitate era de fapt un important
factor de risc pentru aparitia in timp a sindromului de tunel carpian. In acest caz ii
puteti comunica sefului problema, rugandu-l sa va dea alte sarcini, care sa nu
includa folosirea timp indelungat a mainilor intr-o anumita pozitie. Medicul de
familie sau chiar medicul de intreprindere sau de medicina muncii va poate lua in
evidenta si va poate recomanda alte activitati mai potrivite.
In cadrul activitatilor zilnice si chiar si a hobby-urilor, trebuie evitate miscarile
care duc la cresterea presiunii in tunelul carpian. Miscarile repetate, sau
dimpotriva, cele in care mana este imobilizata mult timp, trebuie evitate, pe cat
posibil.