Schizofrenia

Definitie
Schizofrenia este o tulburare psihica caracterizata prin prezenta unui polimorfism
simptomatic, grupat in mai multe entitati nosologice, simptome ce se incadreaza in
principal in tulburarile de perceptie, gandire, afectivitate si de comportament.
Simptomele variaza in cursul vietii pacientului, sunt diferite de la pacient la
pacient, efectele bolii fiind pe termen lung iar evolutia - severa.
Din punct de vedere etimologic, cuvntul schizofrenie provine din skhizein = a
despica, a rupe + phren = suflet, spirit
Istoric
Inca din antichitate (mai ales cea greaca) au fost descrise simptome de psihice de
tipul delirului de grandoare si de persecutie, tulburarilor de comportament si
tulburarilor de personalitate.
Morel (1856) are meritul de a introduce termenul de "dementia precox", denumind
astfel ansamblul simptomelor , cunoscute astazi ca apartinand schizofreniei.
Hecker (1871) descrie hebefrenia.
Kahlbaum (1876) descrie catatonia.
Emil Kraepelin (1855-1926) reuneste dementia paranoida, catatonia si hebefrenia
intr-o singura afectiune numita dementia precox (1896), termen preluat de la
Morel, dar avand o semnificatie diferita sub aspectul delimitarii conceptului.
Dementia precox era caracterizata, in acceptiunea sa, in primul rand prin pierderea
unitatii proceselor mentale si prin scaderea vointei si, in mod aditional prin
halucinatii, delir, scaderea afectului, lipsa interesului, etc. Aceste simptome ar
apare devreme in viata pacientului si ar avea o evolutie sigura spre deteriorare
intelectuala si saracire emotionala.
Eugen Bleuler (1857-1939) a denumit aceasta boala dupa criteriul etiologic, dandui numele de schizofrenie (1911) ceea ce ilustreaza fenomenul de scindare a vietii
psihice (schizein = scindare, phrenos = minte). Pentru a diagnostica aceasta
maladie, Bleuler a introdus 2 categorii de simptome:
simptome fundamentale: tulburari de asociere a ideilor, autism, ambivalenta si
aplatizare afectiva;
simptome accesorii: halucinatii si delir.
El era de parere ca simptomatologia se poate imbunatati in timp, chiar daca o
insanatosire completa nu este posibila. In timp el revine asupra conceptului, dandusi seama ca este vorba de fapt de mai multe tulburari, introducand conceptul de

grupul schizofreniilor. Din acest grup facea parte si o alta forma de schizofrenie, pe
care el a sesizat-o, si anume schizofrenia simpla.
In 1912 Chaslin denumeste schizofrenia - psihoza discordanta.
Kasanin (1933) descopera un tip de schizofrenie pe care o numeste tulburare
schizo-afectiva, care are un prognostic mai bun.
Langfeld (1956) denumeste tulburare schizofreniforma, care nu are un parcurs
deteriorativ.
Kurt Schneider (1957) defineste urmatoarele criterii de diagnostic (simptome de
rangul I):
halucinatii auditive;
sonorizarea gandirii;
influenta gandirii;
halucinatii somatice;
influenta asupra actiunilor;
perceptia deliranta;
Crow (1980) divizeaza schizofrenia in tipul I si tipul II prin integrarea datelor
clinice, biologice si psihofarmacologice.
Manualul de diagnostic si tratament IV (2000) stabileste criteriile pentru
schizofrenie luand in considerare criteriile antecedente, dar si numeroase informatii
din studii efectuate pe diferite esantioane de populatie.
Epidemiologie
Prevalenta schizofreniei, daca ne referim la populatia generala este de 0,07- 1,6%
(o rata mai mica se intalneste in tarile in curs de dezvoltare).
Incidenta bolii este de aproximativ 0,02-0,04% pe an, cu o rata mai crescuta in
cazul tarilor industrializate, la persoane cu un nivel cultural mai scazut.
Factorii de risc incriminati in aparitia schizofreniei sunt :
- factori demografici: varsta, sex, rasa, clasa sociala ;
- factori precipitanti: evenimente stresante de viata, migratia ;
- factori predispozanti: factori genetici, complicatii perinatale, infectii.
Factorii genetici reprezinta o categorie de factori ce sunt implicati in aparitia
schizofreniei, la ora actuala nu se cunoaste insa modul de transmitere al acesteia.
Studiile au aratat ca:
- predispozitia genetica pentru schizofrenie la gemenii monozigoti prezinta o
concordanta de 33-78%, in timp ce la gemenii dizigoti, aceasta este de 8-28%.
Diferenta intre aceste rezultate rezida si in faptul ca la cei monozigoti, pe langa
factorii genetici mai actioneaza si cei ambientali (este mai probabil ca acestia sa
traiasca in aceleasi conditii de mediu). Deoarece nu s-a gasit la gemenii monozigoti
o concordanta de 100%, se poate spune ca nu se transmite boala, ci vulnerabilitatea
de a o dezvolta.

- rudele de gradul I al unui bolnav de schizofrenie prezinta un risc de a dezvolta

boala de 5-10 ori mai mare decat alte persoane care nu au o incarcatura genetica de
acest tip. Daca ambii parinti sunt schizofrenici, riscul copilului de prezenta boala
este de aproximativ 35%.
- la copiii adoptati, proveniti din familii cu un membru schizofrenic, creste riscul
de a dezvolta aceasta boala sau o alta maladie din spectrul schizofrenie.
Majoritatea studiilor ce au avut in vedere factorii etnici, au aratat ca nu sunt
diferente in ceea ce priveste prevalenta schizofreniei in diferite culture.
Varsta de aparitie a schizofreniei este de obicei la sfarsitul adolescentei sau la
inceputul tineretii, de cele mai multe ori sub varsta de 45 ani. Se pare ca s-au
intalnit cazuri de schizofrenie si dupa aceasta varsta, dar este mai greu de
diagnosticat, fiindca se schimba tabloul clinic, dat fiind stadiul de dezvoltare la
aceasta varsta.
Raportul pe sexe este aproximativ 1, diferenta sta in debutul bolii, care la sexul
masculin este intre 15-25 de ani, iar la cel feminin 25-35 de ani. Aceasta s-ar putea
datora diferentelor hormonale si a anumitor factori premorbizi cum ar fi
complicatiile perinatale, mai des raportate la sexul masculin.
Sezonalitatea nasterii poate avea si ea un rol in aparitia schizofreniei: copii nascuti
in perioada iernii si inceputul primaverii pot fi vulnerabilizati datorita temperaturii
scazute, deficitelor nutritive specifice perioadei reci si diferitilor agenti infectiosi.
Complicatiile obstetricale (hipoxia, prematuritatea, traumatismele) sunt si ele
considerate ca factor de vulnerabilizare, ele fiind asociate cu aparitia precoce a
bolii, simptomele negative si prognostic defavorabil.
Statutul socio-economic este unul din factorii cei mai adesea incriminati in
favorizarea aparitiei schizofreniei. S-a constatat ca cele mai multe cazuri provin din
medii sociale paupere, reduse cultural, ceea ce implica existenta evenimentelor
stresante de viata, contactul cu diversi agenti infectiosi, asistenta prenatala
necorespunzatoare, sprijin moral redus in intampinarea evenimentelor de viata
negative. Un alt aspect al statutului social este faptul ca el ar putea fi, de fapt,
rezultatul dizabilitatilor produse de aceasta boala.
Statutul marital este si el un factor de vulnerabilizare, ratele crescute de
schizofrenie intalnindu-se la persoanele singure, necasatorite sau divortate. Si in
aceasta analiza se poate presupune ca statutul de necasatorit rezulta in urma
instalarii bolii si a dificultatilor de relationare care succed.
Studiile ce arata concordanta schizofreniei si a gradului de urbanism releva faptul
ca in zonele urbane creste rata de aparitie a bolii, ca urmare a stresului si a
schimbarilor multiple ce au loc in aceste zone, spre deosebire de zonele rurale unde
exista o mai mare stabilitate sociala si o integrare mai buna a locuitorilor.
Evenimentele de viata stresante s-au dovedit a avea rol de trigger in declansarea
schizofreniei, numai daca exista un teren vulnerabilizat biologic sau biochimic.

Infectiile virale au fost si ele incriminate in dezvoltarea schizofreniei, prin

contractarea infectiei intrapartum, in trimestrul al doilea de sarcina, sau postpartum
(virusul gripal).
Mortalitatea in schizofrenie are ca principal mijloc - suicidul. Rata de suicid in
schizofrenie este de 10% si el apare mai ales daca sunt prezenti urmatorii factori de
risc: rasa alba, sex masculin, izolare sociala. El apare cu frecventa mai mare la
pacientii cu simptome depresive, la cei care realizeaza starea deteriorata in care se
afla si posibilitatile reduse de revenire a starii de sanatate.
Etiopatogenie
Schizofrenia, aceasta boala bizara prin manifestare si extrem de debilIitanta prin
consecinte, a suscitat de-a lungul timpului numeroase supozitii in legatura cu
determinismul sau. Pana la Galileo, explicatiile au constat in diferite motive
religioase. Apoi, a urmat o perioada in care se incrimineaza exclusiv factorii
organici-neurologici si boala este considerata a fi de natura deteriorativa-idiotie.
Inclusiv marii corifei ai psihiatriei, Kraepelin si Bleuler au considerat factorii
organici ca fiind determinanti in etiologia schizofreniei. La inceputul secolului XX
se naste teoria psihanalitica si prin aceasta, ipoteza functionala a aparitiei
schozofreniei. La sfarsitul secolului, isi fac aparitia teoriile neurodinamice care iau
in considerare atat factorii costitutionali-organici, cat si factorii de mediu ce
actioneaza asupra subiectului.
TEORII PSIHODINAMICE
Modelul psihanalitic:
Freud a fost primul care a creat un model psihodinamic al schizofreniei, desi nu a
avut experienta clinica cu aceasta boala. Conform teoriei structurale elaborate chiar
de el insusi, si la schizofrenici exista un conflict intre dorinte si pulsiuni
reprezentate de id si instanta eu-lui care incearca tot timpul sa adapteze subiectul la
realitate. Se nasc astfel mecanisme de aparare (defense), care in cazul schizofreniei
sunt in principal de negare si proiectie, mecanisme care duc la o rupere a
contactului cu realitatea.
Deci, in cazul schizofreniei apar aceleasi mecanisme ca si in cazul nevrozei,
diferenta fiind numai de intensitate si, in plus, are loc o regresiune a bolnavului
pana la cele mai primitive stadii de dezvoltare (perioada pre-oedipiana) si o fixatie
a acestuia in momentul in care a intervenit psihotrauma.
Paul Federn, contemporan cu Freud, a fost primul clinician al schizofreniei pe
model psihodinamic. El a fost mai optimist decat Freud, considerand ca si
schizofrenia poate beneficia de tratament psihanalitic. Federn a nuantat conceptul
de eu, descriindu-I granite. Exista o granita externa care se afla la interfata eu-lui
cu lumea exterioara si care opune fenomenele mentale celor reale si o granita

interna care desparte eul de lumea interioare ce intermediaza lumea constienta de

cea inconstienta. Deci, schizofrenia ar fi o boala a eu-lui. Atenuarea limitei interne
ar duce la o depresiune a fenomenelor inconstiente, in timp ce slabirea limitei
externe duce la disparitia distinctiei intre real si propriu mental.
Modelul interpersonal:
Harry Stack Sullivan a dezvoltat o teorie ce are la baza sentimentul eu-lui,
concept descris prima data de Federn, dar utilizat ca fenomen central in
psihopatologie de catre Sullivan. Conform acesteia, omul este vazut ca fiinta
sociala, care inca de la inceput relationeaza cu lumea inconjuratoare in scopul
indeplinirii nevoilor sale. Procesul incepe devreme, inca din primii ani, cand
interactiunea cu o mama extrem de anxiogena poate submina dezvoltarea
armoniasa a eu-lui prin crearea unei stari anxiogene intense. Mai tarziu, celelalte
relatii ce survin pe acest edificiu slab construit induc chiar starea de panica, traita
intens negativ, fapt ce duce la dezvoltarea mecanismelor de aparare (disociatia,
proiectia, sublimarea). Deci schizofrenia este vazuta ca o strategie de adaptare in
fata terorii prin reconstructia cu milloace proprii (mecanisme de aparare) a
identitatii de sine, chiar daca aceasta se face la un nivel caricatural.
Dinamica familiala si modelul tranzactional
Acest model are la baza observatia ca pacientul cu schizofrenie provine dintr-o
familie cu interactiuni relationale aberante, iar psihopatologia lui este determinata
de experienta a ceea ce este vazut si trait in cadrul familiei.
Gregory Bateson si Donald Jackson au pus in evidenta dubla legatura intre
pacientul schizofrenic si un parinte in care, acesta din urma impune o anumita
atitudine, dar in acelasi timp solicita copilului o anumita conduita care nu poate sa
existe in prezenta atitudinii manifestate (conceptul "double bind").
Ruth si Theodore Lidz au descris diferite moduri de relationare intrafamiliala care
influenteaza psihologia copilului in perioada de formare:
- scindarea relatiei maritale in ciuda pastrarii oficiale a statului de cuplu ;
- controverse puternice intre parteneri, desi aparenta arata un climat de intelegere ;
- conferirea unui rol parental copilului.
Lyman Wynne si Margaret Singer incrimineaza alte doua moduri de comunicare
intrafamiliala:
- comunicarea vaga, neexplicita, deseori intrerupta ;
- atmosfera tensionata, ostila ce ascunde conflicte majore.
Alti cercetatori au pus in discutie expresia emotionala:
- expresie emotionala crescuta;
- climat afectiv negativ ce consta in: criticism, inducerea viei, intrusivitate, lipsa de
support.

TEORII NEURODINAMICE:
Modelul vulnerabilitate - stress
Acest prim model neurodinamic, aparut in anii 80 considera schizofrenia ca
avand o etiopatogenie ce rezulta din interactiunea factorilor biologici (genetici sau
castigati prin complicatii perinatale) cu factorii psihologici.
In acest fel, factorii biologici (genetici) ar determina genotipul bolii, in timp
ce factorii psihologici ar constitui fenotipul si ar determina modul ei de
manifestare. Deci forma finala de expresie a schizofreniei este determinata de
natura vulnerabilitatii si a stressului versus resurselor interioare individuale si a
suportului ambiental.
Vulnerabilitatea este constituita de:
- factori genetici (constitutionali);
- factori biologici rezultati din complicatii postnatale;
Expresia vulnerabilitatii consta in mai multe categorii de factori:
- deficite cognitive;
- sindromul deficit de atentie/hiperactivitate;
- contact vizual sarac;
- capacitate de relationare redusa.
Stressul:
mediu social neprielnic marcat de saracie, lipsa de educatie, ignoranta;
retea sociala redusa, relatii de dependenta, non interactive;
evenimente de viata negative,
Tipuri de stress:
- stressori cronici: conditii materiale reduse, dizabilitati fizice sau mentale,
dificultati
profesionale;
- acute: deces, imbolnavire, pierdere, mutare.
Modelul de neurodezvoltare
Acest model aparut la mijlocul anilor 80 are meritul de a intensifica
cercetarile in ceea ce priveste substatul neurobiologic al schizofreniei. Pe scurt,
este vorba de aparitia unor anomalii in anumite teritorii cerebrale (datorita unor
factori genetici sau dobanditi la nastere) care antreneaza si alte modificari,
responsabile de expresia clinica a schizofreniei. De exemplu, lezionalitatea la
nivelul cortexului prefrontal poate duce, in adolescenta, atunci cand el se
maturizeaza la deficite comportamentale si cognitive. In plan biochimic,
hipofrantalizarea antreneaza importante modificari ale mediatorilor din etajele

subcorticale, cu cresterea dopaminei si glutamatului responsabile de aparitia

simptomelor psihotice.
Au fost deschise mai multe directii de cercetare a componentelor
cerebrale- structurale, metabolice si biochimice, ultima dintre acestea avand cea
mai mare dinamica si implicatii terapeutice.
Factorii genetici:
Multa vreme s-a crezut ca aparitia schizofreniei este legata de o
singura gena si numeroase studii de linkage au fost facute in scopul descoperirii
acesteia. La un moment dat s-a crezut ca gena responsabila se afla pe bratul lung al
cromozomului 5, dar studii ulterioare au infirmat acest lucru. Ipoteza actuala este
aceea ca schizofrenia nu se transmite printr-o singura gena dominanta, ci mai multe
gene cu penetranta incompleta din anumite regiuni ale cromozomilor 6, 8 22 sunt
implicate in transmiterea bolii.
In prezent este valabila asertiunea ca se transmite genetic spectrul
schizofreniei, adica un anumit teren genetic, din care se vor recruta apoi, in
anumite conditii, cazurile de schizofrenie. Din acest spectru fac parte mai multe
afectiuni (tulburari de personalitate, alte maladii psihice si chiar anumite trasaturi
cum ar fi creativitatea).
La unele cazuri de schizofrenie se intalneste, ca stare premorbida,
tulburarea de personalitate schizoida care are un pattern de timiditate, implicare in
activitati solitare, preocupare indeosebi pentru filozofie si psihologie, tendinta la
retragere sociala.
Factorii de mediu:
complicatii intrauterine: infectii virale (virusul gripei, influenza, retrovirusuri),
deficite nutritionale, eclamsia, toxemia ;
complicatii la nastere: travaliu prelungit, hipoxie, traumatisme, prematuritate ;
complicatii postpartum: infectii virale.
Dintre toate acestea, cel mai important rol il joaca hipoxia care se pare
ca este implicata in lezionalitatea sistemului limbic si anume a hipocampului,
recunoscut a fi sediul celor mai importante leziuni in schizofrenie.
Modificari structurale
Prezenta acestor anomalii a fost corelata cu functionare premorbida defectuoasa,
simptomele negative, deficite cognitive, raspuns slab la tratamentul antipsihotic.
Cea mai moderna metoda de neuroimagerie (rezonanta magnetica) a pus in
evidenta:
scaderea globala in volum a cortexului frontal (zona afectata preferential este
cortexul dorso- lateral prefrontal);
scaderea in volum a lobului temporal (amigdala, girusul hipocampal, girusul
entorinal, girusul temporal superior);
ventriculomegalia;
cresterea in volum a ganglionilor bazali.

Modificari ale metabolismului cerebral:

Aceste anomalii au fost evidentiate prin studii de PET si SPECT care au
aratat:
scaderea fluxului cerebral la nivelul lobului frontal (hipofrontalizarea) ce este
corelata, de asemenea cu simptomele negative;
scaderea fluxului cerebral la nivelul lobului temporal;
scaderea metabolismului la nivelul ganglionilor bazali, normalizarea acestuia dupa
tratamentul antipsihotic a fost considerat ca factor de responsivitate.
Modificari neurochimice:
Ipoteza neurochimica a fost mult discutata , existand si numeroase
studii in aceasta directie, toate aceste eforturi avand ca scop gasirea de noi
substante indreptate impotriva schizofreniei.
Ipoteza dopaminica a fost prima lansata, ca urmare a observatiei ca substantele
care blocau receptorii D2 aveau efect antipsihotic si, in plus, amfetamina, o
substanta agonist dopaminergica inducea simptome psihotice. In sprijinul acestei
ipoteze au stat masurarea nivelului metabolitilor dopaminei (acid homovanilic) in
lichidele biologice (plasma, LCR). S-a recomandat ca masurarea sa se faca in
dinamica, gasindu-se valori relative ridicate inainte de inceperea tratamentului,
valori foarte mult crescute imediat dupa inceperea tratamentului si scaderea
acestora dupa mai multe saptamani de tratament. Alte cercetari ce au stat la baza
acestei ipoteze s-au realizat prin intermediul studiilor de binding, PET sau SPECT
si ele au vizat receptorii dopaminici.Unele studii au aratat cresterea numarului de
receptori, mai ales la nivel striatal si limbic.
Ipoteza serotoninergica s-a constituit ca urmare a aparitiei simptomelor psihotice
dupa administrarea acidului lisergic (LSD). Esecul antagonistilor D2 asupra
simptomelor negative, deficitelor cognitive si rezultatele mai bune obtinute de
substantele antagoniste pe ambele mediatii (dopaminergica si serotoninergica) au
promovat de asemenea aceasta ipoteza. Ca si indicatori biochimici s-au folosit
masurarea nivelului de HIAA care este crescut mai ales la schizofrenii cu
comportament suicidar si studiile de binding pentru receptorii serotoninergici, care
la fel au aratat, la fel o densitate crescuta la schizofrenicii sinucigasi.
Ipoteza noradrenergica explica agitatia psihomotorie din schizofrenie ca urmare a
hiperfunctionalitatii sistemului noradrenergic, dar si anhedonia, apatia in cazul
scaderii transmiterii noradrenergice. Asadar, uneori este crescut nivelul de MHPG,
iar dupa tratament se inregistreaza scaderea metabolitului, studiile receptorale
semnaland modificari ale acestora (cresterea numarului de receptori A1) numai in
agitatia psihomotorie.
Ipoteze ce implica si alti mediatori (glutamat, GABA, alte neuropeptide)

Actual se considera ca in etiopatogenia schizofreniei exista o

disfunctionalitate in reglarea balantelor functionale ce se stabilesc intre diferite
sisteme de neurotransmisie.
Modelul bio-psiho-social:
Acest curent creat de George Engels considera ca fiecare individ contine, dar
in acelesi timp este continut intr-o multime de sisteme ce se afla in relatie unele cu
altele .Asadar, exista o relatie de interdependenta intre biologic si psihologic,
fiecare dintre ele modelandu-l pe celalalt, dar nu trebuie uitat faptul ca omul este o
fiinta sociala, iar aceasta dimensiune trebuie sa fie acordata mereu celorlalte doua,
realizandu-se astfel echilibrul.
Psihopatologie :
Initial denumita "dementa precoce" pentru incapacitatea severa n functionalitatea
zilnica pe care o produce (dementa) si avnd n mod tipic un debut n adolescenta
(precoce), schizofrenia este o boala a carei gravitate ar putea fi pe scurt
caracterizata prin urmatoarele trasaturi:
Distruge coeziunea si unitatea constiintei si personalitatii. Bolnavul este ".un
suflet frnt care reflecta realitatea ca o oglinda sparta" (fiecare fragment altceva).
Bolnavul pierde contactul vital cu realul (Minkowski).
Are o frecventa importanta - 0.5-1% din populatie.
Este o boala catastrofica denumita si "Cancerul bolilor mintale"
Are o mare probabilitate sa ramna cronica.
Are o rata de suicid de 10%.
Descrierea acestora a variat in timp in functie de modelul etiopatogenic ales
si in functie de criteriile de diagnostic valabile la acea data. Trebuie spus ca nu
exista manifestari clinice patognomonice pentru aceasta boala, fiecare simptom
putand apartine altei entitati clinice psihiatrice.
Tulburari de gandire:
de forma
- relaxarea asociatiilor - pierderea legaturii intre idei;
- incoerenta - pierderea asociatiilor in cadrul fiecarei idei;
- tangentialitatea - digresiunea ideativa, fara intoarcere la punctul initial al
discutiei;
- circumstantialitate - intoarcerea permanenta la o anumita idee;
- saracirea continutului verbal;

- oprirea fluxului ideativ - progresiv (fading) sau brusc (baraj);

- tulburari de limbaj:
- neologisme - cuvinte noi create in scopul de a ilustra mai bine continutul ideatic
propriu ;
- verbigeratia - repetitia persistente de cuvinte si fraze ;
- ecolalia - repetitia de cuvinte si fraze ale interlocutorului ;
- mutismul - scaderea pana la disparitie a activitatii verbale ;
- salata de cuvinte - forma extrema de incoerenta ;
de continut
- idei delirante de persecutie - ideea ca altii il urmaresc, vor sa-l omoare, sa-l
otraveasca, sa-l umileasca ;
- de referinta - credinta ca evenimentele care au loc in jurul sau au o semnificatie
aparte pentru el (la radio sau la televizor se vorbeste despre el, oamenii de pe
strada il privesc intr-un anumit fel ;
-de control al gandurilor, miscarilor, senzatiilor (de catre forte mistice, de
extraterestri, de alti oameni) ;
-de grandoare (de obicei exista ideea ca el are o legatura speciala cu o figura
importanta din viata publica sau cu Dumnezeu) ;
- somatice - ideea ca anumite forte ii manipuleaza corpul ;
- erotomaniace (are o legatura amoroasa, de obicei cu o figura publica);
Tulburari de perceptie:
halucinatii
- auditive: acestea pot fi cunoscute sau nu, sunt mai clar sau mai slab auzite. Din
punct de vedere al continutului, pot fi mai multe voci care discuta intre ele despre
comportamentul bolnavului, sau i se adreseaza personal, fie comentandu-i
comportamentul fie indemnandu-l sa efectueze anumite actiuni ;
- vizuale - mai frecvente sunt cele complexe : clar vizualizate, colorate,
tridimensionale, in miscare ;
- cenestezice - au specificitate mare pentru schizofrenie ;
- alte tipuri de halucinatii: tactile, gustative, olfactive.
pseudohalucinatii - aceleasi tipuri ca si in cazul halucinatiilor:
iluzii
- dj vu - are impresia ca a mai trait o data situatia in care se afla ;
- jamais vu nu mai recunoaste finte, situatii familiale ;
- perceptia deformata a timpului, spatiului, propriei persoane, a anturajului ;
- iluzia sosiilor.

Tulburari ale afectivitatii:

tocire afectiva - gama de emotii afisate este restransa, iar modularea afectiva nu
este corespunzatoare gandirii sau circumstantelor ambientale ;
anhedonie - lipsa interesului pentru orice fel de activitate ;
ambivalenta afectiva - prezenta concomitenta a doua sentimente opuse fata de o
persoana ;
inversiune afectiva - manifesta ostilitate fata de persoanele pe care anterior bolii lea iubit;
hipersensibilitate emotionala - sunt extrem de sensibili si se considera raniti in
situatiile in care se cred criticati sau rejectati ;
alte stari afective: depresie, anxietate, disforie, stari maniacale.

Tulburari ale activitatii si comportamentului:

cantitative
- agitatie psihomotorie in timpul episoadelor acute delirant-halucinatorii sau
agitatia catatonica;
- scaderea marcata a activitatii, anergie, apatie care se intalneste mai ales la
cazurile institutionalizate sau stuporul catatonic in care pacientul poate fi imobil
timp indelungat.
calitative
- bizarerii de comportament (comportament igienic, social, sexual neadecvat);
- manierisme - gesturi comportamentale pervertite care dau un aspect caricatural,
pueril ;
- grimase - miscari ale regiunii periorale ;
- stereotipii - miscari repetitive fara nici un scop, sau care au in inteles special
pentru bolnav ;
- posturi catatonice - pozitii bizare sau chiar incomode, rigide, mentinute mult
timp ;
- flexibilitatea ceroasa - membrul unui bolnav aflat in postura catatonica poate fi
mobilizat si apoi mentinut de bolnav in acea pozitie ;
- ecopraxia - imitarea miscarilor unei alte persoane.
Diagnostic pozitiv
Pentru a stabili diagnosticul de schizofrenie se are in vedere :
- anamneza (antecedente heredocolaterale si personale patologice,
informatii referitoare la starea prezenta la nastere, dezvoltarea psihica pana la

momentul prezentarii la medic, istoricul afectiunii - debut, descrierea episodului

(sau a episoadelor), evolutie, eventual terapia administrata (daca a fost cazul).
Debutul schizofreniei poate avea importanta in cunoasterea factorilor etiologici si,
implicit, a tratamentului ce urmeaza a fi administrat. Se presupune ca debutul brusc
cu simptome psihotice raspunde bine la antagonistii dopaminici, in timp ce debutul
insidios, cu simptome negative necesita antagonisti serotonin-dopaminici.
Debut :
- insidios, cand bolnavul prezinta inca din adolescenta sau chiar din copilarie
tendinta la retragere sociala, rezultate slabe in activitatea educationala in
comparatie cu colegii sai, dezinteres in ceea ce priveste ingrijirea igienica si
vestimentara;
- brusc cu agitatie psihomorie si idei delirante, halucinatii, ce urmeaza de obicei
dupa un eveniment negativ ;
- subacut, cu faza prodromala - exista o perioada de cateva saptamani sau luni cand
bolnavul este tensionat, irascibil, prezinta diverse tulburari de comportament, lipsa
interesului pentru activitatile scolare si sociale, se izoleaza social, pentru ca apoi sa
se declanseze episodul psihotic.
Faza activa consta in simptomele prezentate la criteriul A al schizofreniei,
diferentiate in functie de tipul de boala.
- examen fizic: pot fi prezente unele malformatii congenitale (malformatii ale
ochilor, urechilor), sindrom parkinsonian sau alte anomalii motorii (datorate
tratamentului);
- examen psihiatric: tulburari de gandire, ale afectivitatii, perceptiei,
comportamentului;
- scale de evaluare a severitatii simptomelor: PANSS, SANS, SAPS;
- investigatii de laborator: CT (anomalii cerebrale structurale), tehnici de
imagistica functionala (flux sangvin cerebral , metabolismul glucozei), examene
sangvine ce releva, uneori, "intoxicatia cu apa".
Criteriile de diagnostic pentru schizofrenie (DSM IV) :
Simptome caracteristice : doua (sau mai multe) din urmatoarele simptome,
fiecare prezent o portiune semnificativa de timp in cursul unei perioade de o luna
(sau mai putin, daca sunt tratate cu succes) :
A.idei delirante;
halucinatii;
limbaj dezorganizat (de ex, deraieri frecvente sau incoerenta);
comportament catatonic sau flagrant dezorganizat;
simptome negative, adica aplatizare afectiva, alogie sau avolitie.
Nota: este necesar numai un singur simptom de la criteriul A, daca ideile
delirante sau bizare ori halucinatiile constau dintr-o voce care tine un comentariu
cursive despre comportamentul sau gandurile persoanei, ori doua sau mai multe
voci care comenteaza intre ele.

B. Disfunctie sociala/profesionala: o portiune semnificativa de timp de la debutul

perturbarii, unul sau mai multe domenii de functionare (serviciu, relatii
interpersonale, autoingrijirea) sunt considerate sub nivelul atins anterior debutului
(sau cand debutul are loc in copilarie ori in adolescenta, incapacitatea de a atinge
nivelul expectat de realizare interpersonala, scolara sau profesionala).
C. Durata: semne continue ale tulburarii persistand timp de cel putin 6 luni.
Aceasta perioada de 6 luni trebuie sa includa cel putin 1 luna (sau mai putin, daca
sunt tratate cu succes) de simptome care satisfac criteriul A (adica, simptome ale
fazei active) si poate include perioade de simptome prodromale sau reziduale. In
cursul acestor perioade prodromale sau reziduale, semnele perturbarii se pot
manifesta numai prin simptome negative ori doua sau mai multe simptome
mentionate la criteriul A, prezente intr-o forma atenuata (de ex, convingeri stranii,
experiente perceptuale insolite).
D. Excluderea tulburarii schizoafective si a tulburarii afective cu simptome
psihotice: Tulburarea schizoafectiva si tulburarea afectiva cu elemente psihotice au
fost excluse, deoarece fie 1) nici un fel de episoade depresive majore, maniacale
sau mixte nu au survenit concomitant cu simptomele fazei active, ori 2) daca
episoadele au survenit in timpul simptomelor fazei active, durata lor totala a fost
mai scurta in raport cu durata lor totala a fost mai scurta in raport cu durata
perioadele, active si reziduala.
E. Excluderea unei substante/conditii medicale generale: perturbarea nu se
datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex, un drog de abuzz,
un medicament) sau unei conditii medicale generale.
F. Relatia cu o tulburare pervaziva: Daca exista un istoric de tulburare autista sau
de alta tulburare de dezvoltare pervasive, diagnosticul additional de schizofrenie
este pus, numai daca idei delirante sau halucinatii notabile sunt, de asemenea,
prezente timp de cel putin o luna (sau mai putin, daca sunt tratate cu success).

Forme clinice:

Tipul paranoid
Criterii de diagnostic pentru tipul paranoid de schizofrenie (DSM IV):
Preocupare pentru una sau mai multe idei delirante sau halucinatii auditive
frecventeNici unul din urmatoarele simptome nu este notabil: limbaj dezorganizat,
comportament catatonic sau flagrant organizat, afect plat

Tipul dezorganizat
Criterii de diagnostic pentru tipul dezorganizat de schozofrenie (DSM IV):
Oricare din urmatoarele sunt valabile:
1. Limbaj dezorganizat
2. Comportament dezorganizat
3. Afect plat
B. Nu sunt satisfacute criteriile pentru tipul catatonic
Tipul catatonic
Criterii de diagnostic pentru tipul catatonic al schizofreniei (DSM IV):
Imobilitate motorie evidentiata prin catalepsie (incluzand flexibilitatea ceroasa) sau
stupor.
Activitate motorie excesiva (care este evident lipsita de sens si nu este influentata
de stimuli externi).
Negativism extrem (o rezistenta evidenta la toate instructiunile ori mentinerea unei
posturi rigide la incercarile de a fi miscat) sau mutism.
Bizarerii ale miscarilor voluntare evidentiate prin posturi (asumarea voluntara a
unor posturi inadecvate sau bizare), miscari stereotipe, manierisme sau grimase
notabile.
Ecolalie sau ecopraxie

Tipul nediferentiat
Un tip de schizofrenie, in care simptomele care satisfac criteriul A sunt prezente,
dar criteriile pentru tipul paranoid, dezorganizat sau catatonic nu sunt satisfacute.
Tipul residual
Criterii de idgnostic pentru tipul rezidual de schizofrenie (DSM IV):
A. Absenta de idei delirante, de halucinatii, limbaj dezorganizat si comportament
catatonic sau flagrant dezorganizat notabile.
B. Exista proba continuitatii perturbarii, indicata de prezenta de simptome negative
ori a doua sau mai multe simptome mentionate la criteriul a pentru schizofrenie,
prezente intr-o forma atenuata (de exemplu, convingeri bizare, experiente
perceptive insolite).

O forma de schizofrenie care se diagnosticheaza frecvent si care face

parte din ICD 10 (echivalentul DSM IV din Europa) este schizofrenia simpla
caracterizata prin : declin marcat in functionarea profesionala, simptome negative,
retragere sociala. Pot fi prezente si tulburari perceptuale, dar acestea sunt de
intensitate mica.
Diagnostic diferential
Tulburarea afectiva cu elemente psihotice - simptomele psihotice survin exclusiv
in cursul perioadelor de perturbare afectiva.
Tulburarea schizoafectiva - exista un episod afectiv care este concomitent cu
simptomele fazei active a schizofreniei, simptomele afective sunt prezente o
portiune considerabila din durata totala a perturbarii, iar ideile si halucinatiile sunt
prezente cel putin 2 saptamani, in absenta unor simptome afective notabile.
Tulburarea schizofreniforma - durata totala a simptomelor este de cel putin o luna
si cel mult 6 luni.
Tulburarea psihotica scurta - simptomele prezente la criteriul A la schizofrenie
dureaza cel putin o zi, dar mai putin de 1 luna.
Tulburarea deliranta - sunt prezente idei delirante nonbizare si lipsesc simptomele
caracteristice schizofreniei.
Tulburarile de dezvoltare pervaziva (autismul) - manifestarile apar inainte de
varsta de 3 ani si sunt absenta ideile delirante si halucinatiile notabile, in schimb
sunt prezente simptome afective, iar limbajul este absent sau minim.
Tulburarile de personalitate (paranoida, schizoida, schizotipala, borderline,
evitanta) - nu exista faza activa a schizofreniei.
Tulburarea psihotica datorita unei conditii medicale generale, delirul sau dementaanamneza, examenul somatic si testele de laborator indica faptul ca ideile delirante
sau halucinatiile se datoreaza unei conditii medicale generale.
Tulburarea psihotica indusa de o substanta, delirul indus de o substanta si dementa
persistenta indusa de o substanta - o substanta (drog, medicament) determina
aparitia simptomelor psihotice.
Evolutie
Schizofrenia are o evolutie variabila, dar, in marea majoritate a cazurilor aceasta
este marcata de importante dizabilitati pe plan psihic, social, profesional. Tipuri de
evolutii :
remisiune completa - este citata a fi posibila, insa in rare cazuri si numai in
conditiile unei terapii de intretinere bine conduse si strict urmate de bolnav.
remisiune marcata de recaderi - se considera ca dupa a doua recadere, creste riscul
de deteriorare a personalitatii ce se caracterizeaza prin scaderea ambitiei, a
interesului, a energiei, a emotivitatii cu tendinta la izolare sociala. De asemenea

mai pot exista simptome pozitive, dar fara a avea intensitatea celor din faza activa
si anumite actiuni comportamentale bizare. In plan social trebuie sa se tina seama
de aceste defectualitati ale bolnavului si, in cazul in care este reintegrat in campul
muncii trebuie sa se incredinteze munci de rutina, fara responsabilitate, sa-i solicite
mai putin creativitatea si pe care poate sa le presteze oarecum independent.
stadiul cronic- in aceasta situatie bolnavii prezinta neintrerupt simptome ale fazei
active, si, daca simptomele sunt severe este recomandata institutionalizarea
stadiul deteriorativ terminal- bolnavul este incapabil de o minima ingrijire,
asocializat, deteriorat intelectual. In zilele noastre nu se mai intalnesc asemenea
cazuri.
Factori de prognostic
Prognostic favorabil
Debut tardiv
Factori precipitanti
Debut acut
Functionare premorbida
sociala, profesionala,
sexuala buna
Simptome afective (in
special depresive)
Casatorit
Istoric familial de tulburari
afective
Sistem suportiv bun
Simptome pozitive

Prognostic nefavorabil
Debut precoce
Fara factori precipitanti
Debut insidios
Functionare premorbida sociala, profesionala,
sexuala necorespunzatoare
Retragere sociala
Necasatorit, divortat, sau vaduv
Istoric familial de schizofrenie
Sistem suportiv slab
Simptome negative
Semne si simptome neurologice
Istoric de complicatii perintale
Nici o remisie in 3 ani
Multe recaderi
Istoric de manifestari agresive

Complicatii
Suicidul reprezinta o modalitate de exitus de aproximativ 10% dintre cele 40%
tentative de suicid ce survin la bolnavii de schizofrenie, in primii 10 ani de boala.
Rata de suicid este mai mare in schizofrenie decat in tulburarea bipolara I, desi
aceasta din urma are un risc de suicid mai mare, ceea ce sugereaza
impredictibilitatea acestui act in schizofrenie.Totusi, se stie ca suicidul se asociaza
cu simptomele depresive, cu perioadele in care constiinta bolii este prezenta, cu

halucinatiile auditive imperative care ii comanda acest lucru, sau pur si simplu
survine in timpul unui raptus.
Factorii de risc pentru suicid sunt:
- sexul masculin ;
- izolare sociala ;
- celibatul ;
- lipsa suportului social ;
- statut economic deficitar.
Agresiunile fizice si homicidul au, de asemenea caracteristica de impredictibilitate
si apartin, cel mai adesea bolnavilor cu schizofrenie paranoida care si-au pastrat
functiile cognitive si sunt capabili sa elaboreze un plan de atac. Aceste atacuri au
ca si cauza, hipersensibilitatea patologica pe care o au acesti bolnavi si care se
manifesta mai ales ca urmare a perceptiei de rejectare pe care o simt din partea
membrilor familiei. Alte cauze sunt reprezentate de continutul ideilor delirante si a
halucinatiilor si de impulsiile agresive care survin la un moment dat.
Tratament
Schizofrenia beneficiaza de un tratament complex ce vizeaza multiplele sale
posibilitati etiopatogenice, fiecare dintre terapii avand o pondere mai mare sau mai
mica in functie de modalitatea de expresie a bolii si de posibilitatile socioeconomice pe care le avem la dispozitie.
Farmacologic
Medicatia de electie in schizofrenie este reprezentata de substantele antipsihotice,
care in ultimul deceniu, au cunoscut o dezvoltare importanta, asa incat astazi
putem vorbi de o schimbare in dinamica acestei boli. Chiar daca se mentine
prognosticul agravant al bolii, totusi, se inregistreaza o imbunatatire a conditiilor
de existenta a acestor bolnavi.
Inainte de a administra tratamentul specific, este necesara o evaluare
somatica ce trebuie sa includa un examen clinic, examen neurologic, teste de
laborator pentru a depista eventualele suferinte somatice sau substante straine
organismului si o verificare cardiologica (EKG).
Faza acuta
Aceasta faza ce are o durata de aproximativ 2-4 saptamani este caracterizata prin
simptome psihotice floride care necesita o sanctionare cat mai rapida si radicala.
Poate fi un prim episod psihotic, sau poate fi o recadere la un bolnav cu multiple
episoade psihotice.Se alege antipsihoticul cel mai potrivit ce tine seama de
particularitatile bolnavului si a bolii sale.

Faza de consolidare
In aceasta faza care poate dura pana la 6 luni, simptomele psihotice sunt controlate,
insa se mentine riscul recaderii daca se intrerupe tratamentul sau daca evolutia este
marcata de aparitia unui stressor.
Se continua tratamentul in dozele stabilite in faza precedenta.
Faza de intretinere
Tratamentul in aceasta faza se face cu scopul de a preveni o eventuala recadere a
bolii si de a ridica standardul de viata al bolnavului la in nivel cat mai bun. Acum,
boala se afla intr-o remisiune partiala si tratamentul se face cu cele mai mici doze
capabile sa controleze boala si sa nu induca efecte adverse.
Reactiile extrapiramidale induse de medicamentele antipsihotice merita o atentie
deosebita prin frecventa cu care apar si prin scaderea compliantei bolnavilor.
Astfel, distonia si sindromul extrapiramidal sunt sanctionate terapeutic prin
anticolinergice- antiparkinsoniene, in timp ce akatisia cedeaza prin administrarea B
blocantelor adrenergice. Diskinezia tardiva nu numai ca nu este ameliorata de
medicatia antiparkinsoniana, dar poate fi si agravata de aceasta. In acest sens, sunt
indicate antipsihoticele atipice si in special clozapina si olanzapina.
Tratamentul psihoterapeutic
Daca la inceputul secolului XX se punea problema tratamentului psihologic in
schizofrenie, iar numeroasele tentativele aveau o finalitate modesta, astazi, cand se
recunoaste ca factorii biologici au o contributie marcanta la geneza bolii,
psihoterapiei ii revine un rol secundar in managementul tratamentului. In acelasi
timp a scazut expectanta in ceea ce priveste obiectivele de atins in cazul acestei
metode de tratament. In zilele noastre se urmareste ca acest tratament sa duca la o
mai buna functionare in cadrul familial, social si chiar profesional al bolnavului, la
o mai buna organizare a vietii personale.
Deci bolnavii de schizofrenie beneficiaza de terapie individuala (suportiva), de
grup si familiala iar rezultatele sunt incurajatoare pe palierul pregatirii unei
compliante a bolnavului ce priveste acceptarea tratamentului medicamentos si o
mai buna tolerabilitate a bolii si a efectelor sale.
Un alt punct important in terapia bolnavului de schizofrenie este ingrijirea acestuia,
in cazul in care conditiile de acasa nu permit, in centre medicale psihiatrice, cu
numar redus de bolnavi, care sa dispuna de personat medical specializat (nurse si
medici), psihologi, asistente sociale si alte categorii profesionale cu rol bine
determinat. Se evita astfel institutionalizarea, care prin specificul sau nu poate
contribui la instrumentarea bolnavului pentru a avea o viata relativ independenta.

La noi in tara acest sistem de organizare este mai putin reprezentat, cel mult
sporadic, insa reprezinta o directie certa de viitor.

SCHIZOFRENIA PARANOIDA
Prima descriere ii apartine lui Kraepelin, care a identificat schizofrenia paranoida
la pacienti cu deliruri bizare si nesistematizate.
Este cea mai frecventa forma clinica a schizofreniei care isi are originea in
notiunile de paranoid si parafrenie
Forma paranoida a schizofreniei se caracterizaza prin preocupari si convingeri
delirante si/sau halucinatii auditive, in timp ce comportamentul si discursul
dezorganizat precum si tocirea afectiva sunt mai putin pregnante.Este tipul cel mai
comun de schizofrenie pe plan mondial..
Parafrenia este utilizata pentru a desemna o forma cronica a schizofreniei
paranoide, caracterizata printr-un delir sistematizat care ramane nemodificat de-a
lungul anilor. Cu toate acestea schizofrenia paranoida difera de parafrenie prin
faptul ca delirul fantastic ofera doua fatete aceea de mit delirant si aceea de buna
adaptarea la realitatea cotidiana. Schizofrenia se caracterizeaza intotdeauna
printr-o regresiune mai ermetica in lumea ideilor, sentimentelor, perceptiilor si
credintelor din ce in ce mai impenetrabile.
Parafrenia trebuie privita ca un sindrom caracterizat printr-un delir cronic
sistematizat halucinator, saturat emotional, capabil sa influenteze conduita
bolnavului.
Debutul schizofreniei paranoide este pseudonevrotic, subacut si acut.
In forma insidioasa in anamneza pacientilor se intalnesc sindromul
neurasteniforme, depresiv- axioase, de intensitate nevrotica sau cu preocupari
dismorfofobice, fenomene de depersonalizare si derealizare lucida de tip
psihasteniform. In general debutul subacut cuprinde diverse sindroame afective,
depresive sau euforice atipice si mai ales sindroame paranoide critice( maternitate,
climax) sau in urma actiunii unor factori somatici sau endocrini metabolici
(traumatisme cranio cerebrale, interventii chirurgicale, boli infectioase,
hipertiroide, sindroame suprareno-metabolice .
Multe dintre formele de debut la pubertate sau adolescenta au aspect acut
zgomotos, nu rareori, confuziv, aici intrand uneori si fenomene exogene (toxice,
infectioase).
Schizofrenia paranoida este socotita de unii autori drept cea mai tipica forma de
schizofrenie, deoarece fenomenelor paranoide li se pot adauga elemente catatonice
hebefrenice.
In general schizofrenia paranoida se caracterizeaza prin predominant ideilor
delirante de obicei asociate cu o bogata productivitate halucinatorie .

Instalarea si evolutia sindromului paranoid schizofrenic imbraca un polimorfism si

o dinamica deosebite. In ceea ce priveste continutul delirului, acesta este rupt de
realitate ermetic, incomprehensibil si apare cu toate trasaturile sale definitorii ca
delir primar descris mai sus. La acestea se adauga tulburarile desfasurarii
proceselor associative ale relatiilor emotionale , comportamentului si atitudinii
fata de sine si fata de cei din jur.
Indiferent de tematica formele paranoide ale schizofreniei au urmatoarele
caracteristici comune:
Aparitia la varste mai mature (dupa 25-30 de ani) fara a exclude insa
posibilitatea aparitiei in forme particulare inainte de 20 de ani( in special in
formele de pubertate).
Preponderenta delirului in tabloul clinic este dublata de obicei de abundenta
halucinatiilor .Datorita instalarii la varsta maturizarii personalitatii
fenomenologia disociativa a activitatii , capacitatii de insertie sociala si a
personalitatii in totalitatea ei se desfasoara mai lent.
Desi in marea majoritate a cazurilor, delirul este foarte polimorf ca expresivitate
clinica, prin transparenta fugacitatii unor idei delirante se poate observa oarecare
stabilitate a tematicii de persecutie, urmarire, relatie, supraevaluare(marire,
filiatie).
Schizofrenia paranoida cuprinde urmatoarea sistematizare:
schizofrenie paranoida cu fenomenologie deliranta polimorfa cu
halucinatii abundente plurisenzoriale adevarate sau sub forma pseudohalucinatorie.
In aceasta forma comportamentul delirant imbraca aspecte foarte variable, bizare si
asociaza adesea elemente de tip catatonic sau hebephrenic (manierismul, bizarerii,
negativism, fenomene de baraj
schizofrenie paranoida cu sindromul de automatism mental Kandinski
Clerambault. Fenomenologia deliranta cuprinde idei de relatie si influenta,
fenomene productive cu precadere pseudohalucinatorii avand ca expresivitate
clinica automatismul ideovertebral, senzorial si/sau motor
schizofrenie paranoida cu delir sistematizat halucinator( forma
parafrenica) se intalneste de obicei la distanta de debutul bolii, ea realizand mai
degraba o etapa a evolutiei schizofreniei paranoide decat o forma distincta a
schizofreniei superpozabila conceputului de parafrenie.
schizofrenia paranoida cu sindrom paranoic atipic( se intalneste foarte
rar) cand instalarea procesului disociativ survine la o personalitate cu trasaturi
stenice hipoparanoiac si cand in declansarea bolii intervin diverse situatii
traumatizante. Evolutia este trenanta de obicei progresiva si pe masura cresterii
fenomenelor disociative, tabloul aluneca spre ruperea legaturii cu realitatea si spre
ermetismul autist.
schizofrenia paranoida oneiroida reprezinta un sindrom particular de
modificare a luciditatii constiintei exprimat printr-o patrundere a imaginarului in
gandirea vigila sau mai bine zis printr-o alunecare a reflectarii lumii reale catre o

platforma de desfasurare a unor scene de vis detasate de realitate dar alimentate de

experienta traita, care scapa controlului lucid si critic al constiintei. Pacientul este
de obicei perplex, dezorientat in timp si spatiu procesele perceptive pot fi tulburate,
halucinatii vizuale. Starile oneiroide au in general durata scurta si survin in
episoadele acute ale schizofreniei.
schizofrenie paranoida afectiva (recurenta); tulburari afective (de tip
maniacal sau depresiv), delir fantastic, tulburari de constiinta de tip oneiroid,
simptome catatonice si de automatism psihic. Se disting printr-o mare frecventa a
recidivelor.
schizofrenie paranoida reziduala este definita ca o forma cronica de
schizofrenie in care simtomatologia fazelor acute este mult mai diminuata, cel
putin ca intensitate. Tulburarile emotionale , chiar si evidente ca si tulburarile de
gandire nu impiedica pacientul sa-si indeplineasca activitati uzuale.
schizofrenia grefata apare pe fondul unei oligofrenii, cuprinde tablouri
clinice sarace, caracterizate prin lipsa sindroamelor psihopatologice mai complexe.
Debutul este lent si progresiv, iar evolutia duce la o regresiune a intelectului si asa
deficitar prin nedezvoltarea globala pana la dementiere.

.
Tabloul clinic este dominat de deliruri relativ stabile, de obicei paranoide,
insotite de obicei de halucinatii, in special de tip auditiv, si de tulburari de
perceptie. Tulburarile afectului, voinaei si vorbirii, si simptomele catatone nu sunt
proeminente.

Exemple de simptome paranoide din cele mai obisnuite sunt:

(A). Deliruri de persecutie, ,nastere ilustra, misiune speciala, schimbare corporala
sau gelozie;
(B). Voci haluncinatorii, care ameninta pacientul sau ii dau comenzi, sau sau
halucinatii auditive fara forma verbala, cum ar fi fluieraturi, bazait sau rasete.
(C). Halucinatii ale mirosului sau gustului, sau ale senzatiilor sexuale sau alte
senzatii corporale. Halucinatiile vizuale pot apare, dar sunt rareori predominante.
Tulburarea de gandire poate fi evidenta in starile acute, dar in acest caz ea nu
impiedica ca delirele si halucinatiile tipice sa fie descrise clar. Simptomele
"negative" cum ar fi tocirea afectului si afectarea vointei sunt adesea prezente dar
nu domina tabloul clinic.

DIAGNOSTIC:
Criteriile generale pentru un diagnostic de schizofrenie trebuie sa fie indeplinite. In
plus, halucinatiile si/sau delirurile trebuie sa fie proeminente; tulburarile afectului,
voinaei si vorbirii, si simptomele catatonice trebuie sa fie relativ discrete. De
obicei, halucinatiile vor fi de tipul descris la (B) si (C), mai sus. Delirurile pot fi
aproape de orice fel, dar delirele de control, influenas sau pasivitate si convingere
de tip persecutoriu de variate tipuri sunte cele mai caracteristice.
Include: schizofrenia parafrenica
Diagnostic diferentiat:
Este important sa se excluda psihozele induse de drog si cele epileptice, si sa se
retina ca delirele de persecutie pot avea o pondere diagnostica redusa la populatia
unor tari sau in anumite culturi.
Exclude: starea paranoida de involutie, paranoia
.
EVOLUTIA schizofreniei paranoide poate fi episodica (cu remisiuni partiale sau
completE), sau cronica. In ultima varianta, simptomele floride persista de-a lungul
anilor si e dificil de identificat episoade distincte. Debutul tinde sa fie mai tardiv
decat in formele hebefrenica si catatonica.

n mod ironic, avnd n vedere bizareria simptomelor lor, schizofrenicii paranoici

manifest adesea puine deficiene n alte privine. Ei pot fi oameni inteligeni.
Deseori, ei pot funciona bine ntr-un loc de munc. Prognosticul lor
(perspectivele pentru viitor) este mai bun dect n cazul altor schizofrenici. Cu alte
cuvinte, ei au o probabilitate mai mare de a se simi mai bine i de a-i rectiga
capacitatea de a duce o via independent.

BIBLIOGRAFIE:

1. Brnzei P., Chirita V., Boisteanu P., Cosmovici N., Astarastoae V., Chirita R.
Elemente de semiologie psihiatrica si psihodiagnostic, Ed. Psihomnia, Iasi, 1995
2. Chirita R., Papari A - Manual de psihiatrie clinica si psihologie medicala, Ed.
Fundatia \"Andrei Saguna\", Constanta, 2002
3. Marinescu D, Udristoiu T, Chirita V, Ghid Terapeutic. Schizofrenie, Ed.
Medicala Universitara Craiova, 2001
4. Prelipceanu D, Mihailescu R, Teodorescu R, Tratat de sanatate mintala, vol I,
Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2000