Sunteți pe pagina 1din 2

Mintea unui barbat

august 15, 2009 de asaseya


Daca sunt sau nu indragostita am renuntat sa ma mai intreb, daca e sau nu bine am renuntat sa
mai inteleg, insa am decis ca este bine sa incerc sa traiesc momentul. Ceea ce simt eu pentru el
nu cred ca as sti sa descriu. Eu inteleg sexul, inteleg capacitatea mea de a ma detasa de om si a
ma bucura de un orgasm divin, inteleg ca intrebarile nu isi au rostul printre gemete si excitare.
Nu stiu sa vorbesc despre dragoste, despre nevoia de a face planuri si a planifica ziua de maine in
relatia cu cineva. Ii felicit pe cei care stiu sa vorbeasca utopic.
Am petrecut destul de mult timp cu el, i-am ascultat cele mai ascunse ganduri cu o rabdare de
fier, l-am excitat psihic si am invatat sa ma joc eu el. Dar poate cel mai important am inteles cum
sa fac sa nu imi mai pun intrebari. Este al meu iar faptul ca eu nu ii apartin ma face sa gandesc
logic.
De fapt ce isi doresc barbatii? Este adevarata replica curva in pat si doamna in societate? Am
aplicat-o de atatea ori incat ma face sa cred ca da. Ma gandesc ca pana ala urma patul face, patul
desface. Un barbat se va speria intotdeauna de o femeie inteligenta, de o femeie care are
capacitatea de a-i subjuga de aceea este bine sa le dai impresia de libertate, sa ii lasi sa creada ca
ei sunt cei care iau deciziile, ca ei pot spune oricand am plecat, insa e numai o impresie. Unui
barbat ii place sa fie intrigat de femeia de langa ei, sa o descopere treptat in asa fel incat sa vada
ca mai au inca de cunoscut. Misterul este bun atata timp cat nu induce in ceata totala, de aceea o
femeie trebuie sa stie sa isi joace cartea cu o maiestrie exemplara.
Zeul meu incepe sa ma adore, sa fie mult mai atent, sa ma ridice pe un piedestal si este teribil de
amuzant sa il vad cum isi repeta cu voce tare ca el mai poate sa iasa cu alte femei cu toate ca nu
o mai face de ceva vreme. Mai mult, aseara discutam despre oameni si relatiile interumane si
implicit despre noi ca individ. Fiecare se dadea cu parerea cu privire la viitorul celuilalt. El imi
expunea mie tipologia de barbat care m-ar putea face sa il vreau pentru toata viata. Se pare ca
diferenta ideala de varsta ar fi undeva la 8-10 ani (hmm intre noi sunt 7), ca as avea nevoie de
un barbat puternic care sa ma faca sa il respect si sa ii respect viata (hmmm din nou),
inteligent pentru ca sunt o femeie inteligenta si care sa ma intelega asa cum sunt eu (hmmm
oare vorbesti despre tine?). Mai mult, a incercat sa imi aproximeze o varsta la care as fi dispusa
sa ma casatoresc, cica undeva pe la 30.
Mergand cu jocul asta mai departe, am inceput eu sa ma dau cu parerea si i-am dat maxim 5 ani
de burlacie. Nu are sens sa descriu in detaliu femeie pe care i-am prezis-o insa vreau sa subliniez
ca nu deloc ca si mine. Satisfactia pe care mi-o produce jocul cu mintea unui barbat este
inegalabila. Mai mult, el vine dupa o casnicie de vreo 6 ani daca bine am retinut, asadar acest joc
devine cu atat mai incitant cu cat el este un barbat cu experienta. Il surprind pierdut in momente
de tandrete cand se uita la mine cu atata drag incat stiu ca si el simte ceva. Si nu am nevoie de
mai mult. Toata viata mea am auzit cuvinte mari din partea barbatilor insa faptele mi-au
demonstrat contrariul, asa ca nu pot sa nu ma intreb: pentru ce sa mai spui te iubesc?

Revenind, dupa ce am analizat si reanalizat viitorul ipotetic pe care ni l-am faurit, bineinteles
separat am ales sa facem un pact. Ne-am dat un death-line de 10 ani. Daca in 10 ani nici unul
dintre noi nu se va casatorii si nu va gasi ceea ce cauta vom fi impreuna. Stiu ca suna siropos dar
am observat, atat eu cat si el ca dupa o saptamana am ajuns la concluzia ca decat singur mai bine
unul in compania celuilalt. Disperare sau iubire?
Oricum, zilele acestea am ajuns sa descopar mintea lui asa cum nu am mai facut-o. Sa ma joc si
pentru prima data sa ma bucur la modul absolut. Imi place complexitatea mintii lui, teama si
dependenta.