OCEANUL ATLANTIC

Legaturi cu geografia

Legatura dintre apa si geografie este de nedesfacut. Apa joaca un rol de cea mai mare
importanta in natura: fara ea viata pe planeta noastra ar fi de neconceput. Este firesc deci ca
in geografie -stiinta care se ocupa cu studiul si descrierea regiunii scoartei Pamantului din
punct de vedere fizic, economic si politic- pretiosul lichid sa ocupe un loc major. Daca nu ne
gandim la altceva decat la faptul ca circa 72% din suprafata globului este acoperita de mari si
oceane, ca in 19 cazuri din 20 orice punct de pe suprafata unui continent are la antipodul sau
un punct situat in mare sau in ocean, intelegem nu numai locul ocupat de problemele apei in
geografie, dar si faptul ca s-au format ramuri aparte ale stiintei care intr-un fel sau altul se
ocupa cu studiul apelor. Printre acestea amintim hidrologia marilor sau oceanologia, care,
devenita chiar stiinta independenta, cerceteaza cu metode proprii oceanul planetar facand
parte dintre stiintele fizico-geografice.
Marile si oceanele constituie insa obiectul de predilectie al oceanografiei, stiinta care se ocupa
cu studiul reliefului si structurii fundului oceanului planetar, al fenomenelor fizice si chimice
din oceane si mari si de asemenea cu studiul influentei mediului marin asupra florei si faunei
marine de la diferite adancimi.
Complexitatea oceanografiei face ca in cadrul acesteia sa se aplice atat metodele clasice ale
geografiei, observatia cat si metodele moderne de lucru si cercetare ale stiintelor inrudite, ca:
hidrofizica, hidrochimia, hidrologia, geologia marina, etc.

Oceanul Atlantic

Are urmatoarele limite: la sud, paralela de 35olatitudine (trece pe la Capul Acelor-punctul

sudic al Africii); la nord , linia care uneste pragurile submarine (530m adancime) dintre Capul
Walsingham (Tara lui Baffin) si Capul Stadtland (Norvegia)- prin sudul Groenlandei; la vest
tarmurile celor doua Americi; la est, tarmurile Europei si Africii.
Oceanul Atlantic are o forma alungita-sinuoasa, larg deschisa spre sud si gatuita spre nord.
Latimea Oceanului Atlantic intre Coruna (Spania) si St. Pierre(Terra-Nova) este de cca.
3.610km, iar intre Dakar(Africa) si San Roque(Brazilia) de cca. 2.940km. Suprafata
Atlanticului este de cca. 93.100.000km2(impreuna cu toate marile secundare.
Interesant este si faptul ca pe fundul Oceanului Atlantic se gaseste un lant muntos submarin in
forma de "S" ce se intinde de la nord (Islanda) pana la 43o latitudine sudica pe directia
insulelor Azore, St. Paul, Ascension etc. Lantul submarin este intretaiat in regiunea
ecuatorului in groapa abisala de langa insulele Antile(9.218m) si langa insulele Sandwich de
sud (8.264m). Adancimea medie a oceanului este de 3.656m.
O alta caracteristica a Oceanului Atlantic o constituie marile si insulele sale, care in majoritate
sunt situate in partea centrala si in cea nord-estica.
De asemenea, se constata ca in acest ocean se varsa cele mai multe fluvii din lume. Structura
generala a cuvetei sale si corespondenta sinurilor(portiuni intinse din suprafata marii intrate in
uscat) si a promontoriilor respective(mai ales la ecuator) par sa fi usurat in trecut traversarea
oceanului. Cu toate acestea, Oceanul Atlantic a intrat in geografie cu mult mai tarziu decat
Oceanl Pacific si cel Indian.
Comparativ cu alte oceane, insulele dinAtlantic sunt putin numeroase si de suprafete reduse.
Dintre cele mai importante, cu exceptia celodr din Mediterana si din jurul Angliei, amintim:
insulele Falkland din sud-estul Americii si insulele: Cuba, Haiti, Jamaica, Porto-Rico,
Bahamas din regiunea de est a golfului Mexic, Islanda, etc.
Marile si sinurile principale ale Oceanului Atlantic sunt: Marea Nordului, Marea Baltica,
Marea Irlandei, Marea Manecii(Canalul englez), Marea Mediterana, golful
Gasconiei(Biscaya), golful Guineei, Marea Labrador, golful Hudson, Marea Sf. Laurentiu,
Marea Mexicana(golful Mexic), Marea Caraibilor. Intre insulele Capului Verde si arhipelagul
Bahamas se gaseste Marea Sargaselor, acoperita cu imense cantitati de alge.

1. Marea Nordului: Este limitata la nord de paralela de 61o; la sud de tarmul Olandei si
Belgiei; la est de tarmurile Norvegiei, iar la vest, de tarmurile Angliei. Ea ocupa o suprafata
de circa 544.300km2. Pragul din regiunea de nord o separa de marile adancimi oceanice. In
partea de vest, adancimile sunt mici (chiar 13m) din cauza multor praguri submarine, de unde
si denumirea ei de "Marea pragurilor".
Marea Nordului este bantuita de furtuni puternice, care produc deseori avarii insemnate
instalatiilor din porturile de pe tarmurile de sud si de sud-vest; insusi fluxul este periculos in
aceste regiuni.
Furtuna ingrozitoare din 2 februarie 1953 despre a carei tarie se mentioneaza ca nu a fost
intrecuta in ultimii 200 de ani, coincizand cu fluxul marii, a ridicat nivelul acesteia pe
tarmurile sudice ale Marii Nordului si valurile au rupt digurile de aparare ale Olandei, Belgiei
si Angliei, producand pagube incalculabile. S-au pierdur numeroase vase pe mare, au pierit
peste 5000 de oameni si au fost sinistrate peste 100.000 de persoane.

2. Marea Baltica: se incadreaza in inima sesurilor si a platourilor regiunii scandinave; ea

comunica cu Marea Nordului prin sistemul de stramtori Sund, Beltul Mare si Beltul Mic.
Tarmurile sale sunt foarte putin articulate, cuprinzand in afara de golful Botnic, golful Finic,
si golful Riga. In totalitate, are o suprafata de cca. 415.480 km2 si o adancime medie de 86m.
In Marea Baltica se varsa peste 250 rauri ceea ce contribuie simtitor la indulcirea apelor
marine.
Dintre insulele mai mari ale Marii Baltice amintim: Oland, Gotland, Bornholm, Seeland si
Funen. Din cauza vanturilor neregulate, a greului acces la coasta si a perioadei lungi de inghet
Marea Balticaeste putin favorabila navigatiei.

3. Marea Manecii: sau Canalul englez `desparte Franta de Anglia. La nord-est acest canal
comunica cu Marea Nordului prin Pasul Calais, iar la vest se deschide larg spre Oceanul
Atlantic. Canalul are o lungime de 500km, adancimea variind de la 36-42 m in est pana la 60100m spre vest.
Ceata foarte deasa in timpul iernii, adancimile mici, bancurile de nisip si curentii marini, fac
periculoasa navigatia in canal si totusi putin sunt regiunile oceanice cu o circulatie maritima
mai activa decat acesta.