Flaneurism şi Second Life: aspecte estetice ale cotidianului

Ioana BACIU

Rezumat
Viaţa cotidiană are un "alter ego": Second Life. O lume unde te poţi implica sau nu, poţi
privi cu detaşare ceea ce se întâmplă în jurul tău, poţi zbura. Îmi propun să abordez, ăn
rândurile ce urmează, această temă, pornind de la neimplicarea specifică flaneurismului şi de la
trăsăturile dandy-smului, anume acea plăcere a detaţării şi, totodată, paradoxal, o plăcere a
faptului de a fi văzut, caracteristic flaneurism-ului, în care, aşa cum afirmă şi W. banjamin,
omul devine "botanist al străzii": îi place să observe fără a fi observat. Implicarea Second Life -
ului în demersul meu critic e dată de faptul că acest fenomen vizează o oarecare detaşare faţă de
unoversul cotidian "real", proiectând o lume diferită (sau transformată) care, deşi observă
lumea adevărată, o neagă, transformând-o, într-un mod estetic, dar şi axiologic. Voi încerca să
prezint figura flaneur-ului, dandy-ului, dar şi a badaud-ului, acea figură "curioasă", avidă des
enzaţiona şţi vulgar, kitsch: în fond, figura "omului-masă".

I. Introducere
Pentru început, voi preciza ce înseamnă termenul "flaneur", termen ce provine din limba
franceză, având ca înţeles "plimbăreţul", "vagabondul"; întâlnim la Ch. Baudelaire o definiţie a
flaneur-ului ca fiind "persoana care se plimbă prin oraş pentru a-l experimenta". Baudelaire
caracterizează, aşadar, flaneur-ul ca fiind acea persoană care se "plimbă"prin oraş (trebuie reţinut
faptul că flaneurismul se referă exclusiv la contextul urban), având rolul de a înţelege, participa
şi portretiza oraşul. O dată cu industrializarea secolului XIX şi cu schimbările sociale şi
economice produse de acestea se ajunge la o impunere a unui nou statut al artistului: cel de
"botanist al străzii". Astfel, artistul poate fi un plimbăreţ dezinteresat şi cinic, sau o persoană a
oamenilor, care intră în viaţa subiecţilor săi cu pasiune. Dacă în Franţa avem figura flaneur-ului,
în Marea Britanie (aşa cum ni-l ilustrează, de ex. Oscar Wilde) îl avem pe acel dandy conştient
de sine, flamboyant şi teatral, manifestând o atitudine critică faţă de uniformitate, viteză şi
anonimitatea vieţii moderne a oraşului.

1
 Reveind la flaneur, trebuie amintit modul în care W. Benjamin vorbeşte despre acesta ca
despre o persoană care merge fără vreo direcţie, ţintă, de-a lungul străzilor. Străzile capătă un
magnetism aparte; cu fiecare pas pe care îl face, trăieşte un moment special. Dar omul acesta nu
vrea să profite de pe urma posibilităţilor pe care le oferă oraşul - el doar "zboară" spre locuri
străine, până când va ajunge în camera sa. Oraşul se va deschide în jurul său ca o cameră. Aici ar
interveni conceptul postmodern de Second Life, o "a doua viaţă", un mediu virtual (pe care îl voi
descrie mai târziu în acest text): flaneur-ul are o aparenţă de familiaritate: îşi construieşte acel
"avatar" atât de evident în cazul dandy-ului. Se asemenea, există şi o dialectică a flaneurism-
ului, aşa cum o înţelege Walter Benjamin1: pe de o parte, flaneur-ul e persoana care se simte
privit de toţi ca fiind complex ca un adevărat suspect; pe altă parte, omul care e total
nedescoperit, omul comun.

Flaneur-ul
http://3.bp.blogspot.com/_imwii1LdjiM/SWc6kXoArOI/AAAAAAAAB9o/qe0hr9y1STc/s400/
flan.05.jpg), accesat 08.01.2010

1
W. Benjamin, Arcades Project, Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, 1999, p.420.

2
 Aşa cum voi aminti mai târziu în text, există o diferenţă între flaneur şi turist, aşa cum e
văzută de V. Fournel, citat de W.Benjamin: flaneur-ul obişnuit e mereu în posesia individualităţii
sale, dar cea a turistului dispare, absorbit de lumea externă, care îl va duce la intoxicaţie2.Sub
influenţa spectacolului, turistul ve deveni o fiinţă impersonală, va deveni publicul, mulţimea şi
va ajunge să degenereze în acel "badaud", omul-mulţime, despre care voi vorbi în apitolul ce
urmează.

II. Flaneurism şi cotidianitate: flaneur, badaud, dandy

Gregory Shaya, asist.univ.dr. la Colegiul Wooster, S.U.A., face o interesantă deosebire
între flaneur şi badaud, pe site-ul www.historycooperative.org, distincţie pe care aşa dori s-o
prezint în rândurile ce urmează, nu înainte, însă, de a face o succintă caracterizare a flaneur-ului,
aşa cum ne este prezentată de W. Benjamin, în lucrarea sa, Arcades Project. Astfel, flaneur-ul
apartţine unui moment al copilăriei, mergând fără ţintă, zâmbind trecătorilor, cu o sete faţă de
posibilităţile pe care metropola i le deschide 3; Benjamin îl aminteşte pe Proust, cu un citat din
Du Coté de chez Swann, unde ne este prezentat principiul flaneurism-ului: "Deodată, o rază de
soare reflectată într-o piatră, mirosul pământului, mă va face să mă opresc, să savurez speciala
plăcere, acel ceva care mă invită să mă apropii şi să iau ceva ce nu pot descoperi". Astfel, se
observă un sentiment romantic, o percepţie romantică faţă de peisaj.
Revenind la studiul lui G.Shaya, menţionăm existenţa unei mulţimi, între 1860-1910,
care manifesta o atenţie specifică unor "fapte diverse" (faits divers), acele ştiri despre "mizeria
umană", sinucideri, crime, accidente de trafic, incendii. În acelaţi timp, presa construieşte şi
exploatează publicul-masă, un public definit de senzaţii, pasiuni, curiozitate. Habermas va vorbi
despre o presă comercială la sfârşitul secolului XIX, unde publicul educat într-o cultură a
dezbaterii face loc unui public al culturii de consum, unde dezbaterile raţional.crititce de
discriminare a informaţiilor face loc unei opinii "stagnante" a publicului.
Cultura demasă a sfârşitului de secol XIX, va spune Vanessa Schwatz, amintită de Shaya,
e construită pe o reprezentare a realului sub forma unui spectacol, exprimată în cultura pariziană
sub forma unei "realităţi" spectaculare,reprezentat de presă şi de imaginile pericolului ce
invadează străzile Parisului, dar şi de dezastrul dorit de publicul-masă. În contextul unui astfel de
decor, se întâlnesc pe străzi două figuri emblematice ale individului "stradal": flaneur-ul
2
Ibidem, p. 429.
3
Ibidem, p. 417.

3
(plimbăreţul) şi badaud-ul ("gură-cască", acel curios observator; cultura de masă în Franţa a fost
posibiliă, spune Shaya, nu datorită flaneurismului, ci prin imaginea badaud-ului.)
Scenele crimelor, catastrofele, sunt ocazii de "fiori" ieftini, oportunităţi de conversaţie
asupra mediului social. Odată ce flaneur-ul, Parisul va lua contact cu omul plăcerii, loisir-ul, care
străbate străzile în căutarea satisfacerii unei dezvoltări a sensibilităţii. Flaneur-ul e un cunoscător,
un artist şi "adevăratul suveran al Parisului". E figura modernului artist-poet, atent la viaţa
modernă, un detectiv amator şi investigator al oraşului, dar şi semn de "alienare" a
capitalismului. Flaneurism-ul înseamnă, de fapt, contemplarea urbană. Baudelaire va vedea
flaneur-ul ca pe acea persoană care simte bucurie în a-şi amplasa casa în mijlocul mişcării, un Eu
ca un apetit pentru non-Eu.
Spre diferenţă de fleneur, imaginea badaud-ului, acel "gură-cască", poartă cu sine
curiozitatea, naivitatea, prostia şi ignoranţa. În Grand dictionnaire universel, badaud-ul e
prezentat ca fiind acea persoană uimită de orice vede, crezând orice aude şi ţinându-şi gura
căscată la orice conţinut surprinzător. Dacă flaneur-ul este un gourmet, badaud-ul este un
gourmand. Flaneur-ul observă oraşul cu inteligenţă şi distinctiv, însă badaud-ul caută o poveste
care să-i domine curiozitatea. Flaneur-ul e gânditorul solitar, dar badaud-ul e unui din mai mulţi;
badaud e la plural (un grup de badauds), dar flaneur-ul constituie, mai degrabă, o stare, un verb.
Dacă flaneurism-ul e asociat cu aristocraţia spirituală, badaud-ul e mai degrabă muncitorul,
artizanul, vânzătorul. Acolo unde flaneur-ul explică alienarea oraşului, badaud-ul revelă o
curiozitate adesea morbidă a culturii de masă; flaneur-ul e detaşat şi "blazat", dar badaud-ul e
condus de emoţii; genul flaneur-ului e masculin, dar badau-ul de feminin.

4
 Badaud-ul
http://www.historycooperative.org/journals/ahr/109.1/images/shaya_fig07b.jpg, accesat
08.01.2010

5
 Flaneur-ul
http://4.bp.blogspot.com/_weGW92MnANA/SkuqwfT5hcI/AAAAAAAADhw/CL9-
gb7ZiWo/s400/flaneur-395x306.jpg), accesat 08.01.2010

Timotheé Trimm, în Le petit journal din 1860, scria: "Când un eveniment serios are loc
în Paris, e cunoscut, amplificat, discutat în câteva minute. Oamenii vor să ştie, să vadă, să atingă,
să ghicească". Întâlnim, astfel, o dorinţă a satisfacerii dorinţei de cunoaştere, însă una care să-i
satisfacă "curiozitatea de masă" pasivă; badaud-ul, cum am arătat mai sus, e marcat de acea stare
a "gurii căscate" ca semna al naivităţii, credulităţii stupefiate.
Putem încadra aceste caracteristici ale flaneur-ului şi badaud-ului într-un mediu al
metropolei. Georg Simmel afirmă că bazele psihologice ale individulităţii de tip metropolitan
constă în intensificarea stimulării nervoase4. Omul e o creatură care poate diferenţia lucrurile şi,
am adăuga, va aloca grade acestora. Mintea oamenilor va fi din ce în ce mai calculată, iar
relaţiile ş iafacerile sunt complexe şi se bazează pe punctualitate în promisiuni şi servicii.
Punctualitatea, calculabilitatea, exactitatea sunt caracteristice existenţei metropolitan, fără de
4
www.condor.depaul.edu, accesat 04.01.2010.

6
care ar exista haos. În cadrul metropolei, se dezvoltă acea cultură caracterizată de preponderenţa
spiritului obiectiv, faţă de cel subiectiv. Cultura obiectivă, se poate spune, e acea colecţie de
reguli, simboluri, creaţii ale oamenilor; cultura subiectivă ar fi ceea ce oamenii au fost capabili
să absoarbă şi să cuprindă în ei înşişi din cultura obiectivă.
Referitor la dandysm, Jules Lemaître va realiza, în Les Contemporains, portretul unui
veritabil dandy, Brbey d'Arevilly5: "Dandy acordă cea mai mare importanţă lucrurilor care o au
pe cea mai puţină; ne face să credem în ceea ce nu există; încearcă să răstoarne, astfel, ierarhia
meritelor, dominând prin fineţe, spirit artistic, demnitatea seducţiei". Remarci referitoare la
dandysm regăsim la Oscar Wilde, în romanul Portretul lui Dorian Gray, ediţia aparţinând
Editurii pentru Literatură, Bucureşti, 1967:
1) "Când ascult muzică, nu vorbesc niciodată; cel puţin, atunci când e vorba de
muzică bună. Dacă asculţi muzică proastă, eşti chiar dator s-o îneci în
conversaţie."(p.70);
2) "Visam la mii de lucruri. Simpla primejdie îmi dădea o senzaţie de desfătare.
Îmi revenea în minte faptul că adevărata taină a vieţii este căutarea frumosului. Am
plecat de acasă şi am pornit la întâmplare, spre partea de răsărit a oraşului, prin labirintul
de străzi murdare şi pieţe negre, fără fir de iarbă." (p.74);
3) "A fi bun înseamnă a te afla în armonie cu tine însuţi. Răul începe atunci când
eşti silit să fii în armonie cu ceilalţi. Propria ta viaţă - iată ce este important." (p.117);
"Pentru el, Viaţa rămânea prima şi cea mai grandioasă dintre arte, toate celelalte
preocupări artistice părând a nu fi decât simple pregătiri de a o întâmpina." (p.196)

5
A.Babeţi, Dandysmul: o istorie, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p.409.

7
 Dandy
http://www.lesnouveauxdandys.com/photos/uncategorized/2008/11/05/dandy_cravate.gif,
accesat 08.01.2010

Dandysmului îi este caracteristică, în general, o stare de bunăstare; cu toate acestea,

dandy refuză banul, dar şi munca. Acest tip de om e născut şi nu făcut, adoptând o atitudine
antiburgheză6. În acelaşi timp, manifestă o aversiune faţă de parveniţi dar şi faţă de
"manipulatorii de bani". Femeile le provoacă dezgust, oroare, ca urmare va rezulta un
misoginism orientat spre evitarea amorului carnal, simbolizat de femeie; Sartre va identifica un
scop vizat de dandysm, şi anume: "Idealul, proiectat pe dimensiunea scoialului, un model elitist
al comunităţii artistice". Ca şi flaneur-ul, dandy se opune unei lumi rigide, turmei, regulii.

6
Ibidem, p. 73.

8
 Există anumite tendinţe estetice de la începutul secolului XX, care influenţează
dandysmul7:
a). decadentismul: degradarea structurilor sociale, morale; criza valorilor;
exarcebarea formelor; spiritul "corupt";
b). nostalgia faţă de clasic: recuperarea mitologiei greco-latine. În acest caz,
dandy sunt temperaţi, mai conservatori; indiferenţi în faţa hazardului
cotidian.
Ca şi caracteristici ale dandysmului, putem enumera:
a) Aflarea acestuia în opoziţie. Se detaşează de principii, prin forţa refuzului.
b) Sfidează legile morale. Refuză orice "conţinut pozitiv", făcând, cum va afirma şi camus,
apologia răului.
c) Indiferenţa faţă de conversaţie. Dispreţ faţă de celălalt. Subversiune. Cinism.
d) Îndrăzneală. Dar plină de tact.
e) Transgresarea regulilor aflate în uz. Dacă ar ţine cont de acestea, s-ar afla în turmă, ceea
ce ar fi inadmisibil, deoarece el contestă întreaga societate, ridiculizând-o.
f) Repulsia faţă de natură şi natural. Acest lucru de datorează temei de a fi adus la un
numitor comun cu vulgul, fiind, astfel, "domesticit".
g) Totul devine spectacol. Lumea, ca joc al aparenţelor, suprafeţelor; propria viaţă devine
operă de artă, prin estetizarea modului de a fi, a conduitei, vestimentaţiei, educaţiei; e prezent
rafinamentul, gustul estetic, armonia manierelor.

III. Second Life şi utopia cotidiană

Second Life este unul dintre jocurile online multiplayer, destul de popular; mii de oameni
pot juca în acelaşi timp, acest joc fiind diferit de celelalte jocuri de gen.

7
Ibidem, p. 94.

9
 Peisaj din universul Second Life

http://www.nearyonline.com/sl/landscape11.jpg

Second Life City

http://www.urbaninsight.com/images/articles/2life-15-amsterdam2.jpg

10
 Second Life Avatar
http://tdhahwiki.wikispaces.com/file/view/Falling_Waters.jpg/61277880/Falling_Waters.jpg

„Rezidenţii”, aşa cum jucătorii îşi spun, creează totul, permiţând oamenilor să creeze de la
haine la clădiri, construind orice îşi imaginează, de la servicii la lumânări care ard în continuu.
Cee ce m-a atras la acezt joc, dar şi la conceptul de second Life, e materializarea ideilor,
gusturilor, dar şi viziunea estetică a omului faţă de mediu, prin crearea unui anumit mod de a fi, a
unei înfăţişări; „avatarul” fiecărui jucător îşi poate schimba înfăţişarea, dispune de un set de
gesturi şi de replici. Dar jocul implică şi o anumită „regulă”: „Do not just watch – do
something!”. Bineînţeles, al început, nou fiind pe aceste meleaguri utopice, nu te poţi descurca
destul de bine, deoarece nu cunoşti regulile, oamenii sau locurile. Dar, pe măsură ce jocul
evoluează, decoperi toate elementele de care ai nevoie pentru a evolua în această dimensiune/
lume virutală.
Cu toate acestea, Second Life nu e o lume reală, dar face parte din cotidian: există oameni
care aleg să petreacă 12-15 ore pe zi, stând pur şi simplu în faţa P.C.-ului şi, chiar, reuşind să
câştige de pe urma acestui joc. Se pare că mirajul acestei ”insule” virtuale îi capturează pe
jucători într-o asemenea măsură încât aceştia tind să se identifice până şi cu avatarul lor, acest
lucru demonstrând dimensiunea ”schizoidă” a societăţii postmoderne. Acest joc poate simboliza
o ”oază”, o insulă virtuală a plăcerilor şi a punerii în valoare a imaginaţiei, a puterii creative, o
interfaţă între interioritate şi exterioritate. Invocarea Second Life-ului ca insulă utopică poate
duce la asemuirea lumii reale cu ”marea” care o înconjoară, astfel insula ajungând să depindă de
mare8. Putem observa, în acest caz, un efect al lumii reale cotidiene: cel al lumii utopice

8
A. Oroveanu (coord.), Insula:despre izolare şi limite în spaţiul imaginar, Colegiul Noua Europă, Bucureşti, 1999,
p. 165.

11
cotidiene, a Lumii Noi, virtuale, de experimentare a alterităţii utopice a limitei. Dar, dacă vom
compara second Life cu o insulă, iar realitatea cu o mare, atunci ce va însemna Pământul,
suprafaţa terestră? O putem asemui cu întinderea posibilităţilor, a alegerilor pe care le facem.
Aflându-te pe suprafaţa terestră înseamnă să-ţi asumi un fapt real, unde ajungi purtat de ”marea”
Realităţii. Apa, marea, reprezintă suportul Lumii reale, iar second Life, ca insulă, dar şi pământ,
reprezintă o alegere virtuală, pe care mulţi dintre noi şi-o asumă. A locui insula înseamnă a-i
hotărâ limitele, frontierele. Ceea ce desparte insula utopică de pământ, Realitatea, lasă loc unor
alte insule, jocuri virtuale, de con-vieţuire, care, chiar dacă sunt doar programe de P.C.,
constituie uneori realităţi mai ”consistente” decât lumea pe careo trăim. Un alt exemplu de
”insulă” este cea a ”agorei”, ca şi loc propriu al filosofului, însă, spre deosebire de Second Life,
unde totul se manifestă prin exteriorizare, aici are loc o interiorizare ca posibilitate a libertăţii
virtuale.

III. Flaneurism, Second Life şi ”civilizaţia” loisir-ului

Ceea ce am încercat să prezint, în fond, în rândurile de mai sus, reprezintă o caracterizare a
ceea ce am putea numi ”loisir activ”, adică implicarea în activităţi recreative, într-un mod activ.
Voi rezuma caracteristicile acestui tip de loisir în rândurile ce urmează, nu înainte de a preciza
ceea ce însemană loisir-ul, pornind de la afirmaţiile lui J. Dumazedier, şi anume: ”loisir-ul
reprezintă aspiraţiile omului spre căutarea unei noi ”fericiri”, raportate la o nouă necesitate, o
nouă morală, cultură, etc.; loisir-ul, plăcerea, se referă la ambianţa unde trăim, iar modul în care
societatea, cultura se dezvoltă, implică şi modalităţile de loisir pe care oamenii le pot trăi; însă şi
oamenii, prin loisir-ul pe care îl aleg, pot contribui la dezvoltarea societăţii, culturii, prin
caracterul activ al raportării lor la acesta, prin statutul lor de spectatori activi. Fiind specatori
activi, înseamnă că loisir-ul va fi activ, caracterizat prin9:
a) Atitudinea activă implică o participare conştientă la viaţa socială;
depinde de voinţa de asumare a unui grad variabil de responsabilitate în
cadrul unui grup, clasă, etc.;
b) Implică de asemeena o participare conştientă la viaţa culturală,
opunându-se imaginilior stereotipice şi ideilor false; de semenea, e prezent

9
J. Dumazedier, Vers une civilisation du loisir?, Editions du seul, paris, 1962, p. 229.

12
 efortul pentru înţelegere, explicare şi utilizare a operelor tehnice, ştiinţifice,
artistice;
c) Implică o dorinţă de ”cercetare” în timpul liber, dezvoltarea
armonioasă a personalităţii.
Am adus în discuţie conceptul de loisir activ referitor la flaneurism şi Second Life datortiă
caracterului acestor ultime noţiuni de favorizare a petrecerii timpului liber (şi nu numai), într-un
mod creativ-activ. Prin modul creativ de experimentare a vieţii cotidiene înţeleg o capacitate de
percepere estetică a realităţii, de emitere a judecăţilor estetice, axiologice, de gust, etc.,
referitoare la societate, viaţă, etc. Un flaneur, prin faptul de a fi ”gourmet” al străzii, cunoscător
al realităţii sociale, va fi capabil de a discrimina informaţiile primite. Un jucător din second Life
va fi capabil să-şi aranjeze, estetic, locul unde îşi desfăşoară activitatea. Atât flaneur-ul, cât şi
jucătorul, se află într-o ”civilizaţie a loisir-ului”, unde mediul de desfăşurare a activităţilor
cotidiene se ”construieşte” după dorinţele şi cunoştinţele stilistice ale locuitorilor: flaneurul se va
bucura de frumuseţea unei zile de primăvară, va admira peisajul acestetia, refuzând, poate, o
plimbare într-o zi ploioasă de toamnă; jucătorul din Second Life va prefera, poate, să-şi
construiască o clădire virtuală pe malul mării, ”savurând”, zilnic, peisajul oferit. Ambii au
puterea de a alege cum, unde şi când să se bucure, în mod activ, de esteticul cotidian.

Concluzie
În acest text am încercat să arăt faptul că, indiferent dacă este vorba de sec. XIX sau XXI,
cotidianul are întotdeauna o dimensiune estetică, resimţită şi construită în mod diferit de
locuitorii diferitor medii sociale şi economice. Fie că vorbimde flaneur-ul Franţei sec. XIX,
dandy-ul marii britanii a începutului de secol XX sau jucătorul unui mediu virtual Second Life
din sec. XXI, dimensiunile estetice rămân aceleaşi.
În oricare perioadă estetică ne-am situa, oamenii îşi construiesc perioade de loisir, fie
pentru a socializa, fie pentru a construi noi medii alternative de convieţuire. În acest ultim caz am
invocat cazul jocului Second Life, unde, dintr-o pornire ludică, s-a ajuns la construirea unei
”insule” utopice, care are, însă, şi consecinţă”profitabilă”. În cazul Second Life, dimensiunea
estetică este vizibilă, prin puterea de alegere a jucătorului referitor la modul cum se paote
desfăşura, într-un mod agreabil , activităţile.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. A. Babeţi, Dandysmul: o istorie, Editura Polirom, Iaşi, 2004;

2. W. Benjamin, Arcades Project, Belknap press of harvard University press, Cambridge,
1999;
3. A. Oroveanu (coord.), Insula: despre izolare şi limite în spaţiul imaginar, Colegiul Noua
Europă, Bucureşti, 1999;
4. O. Wilde, Portretul lui Dorian Gray, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967;
5. J. Dumazedier, Vers une civilisation du loisir?, Editions du Seul, Paris, 1962.

REFERINŢE WEB

1. www.businessweek.com , accesat 04.01.2010;

2. www.historycooperative.org , accesat 04.01.2010;
3. www.condor.depaul.edu , accesat 04.01.2010;
4. www.wikipedia.com , accesat 04.01.2010.

14