TEORII ALE DEZVOLTARII

In ceea ce priveste contributiile teoretice privind dezvoltarea, exista o multitudine de

categorisiri ale teoriilor developmentaliste. In cele ce urmeaza vom prezenta succint principalele teorii
ale dezvoltarii:
Teoriile psihanalitice
S. Freud, parintele psihanalizei, a vorbit despre rolul instinctelor, structura mintii, teoria
proceselor constiente si inconstiente, stadiile secventiale ale dezvoltarii personalitatii, relatiile parintecopil. Aceasta este prima teorie care acorda importanta relatiei parinte-copil in dezvoltarea
personalitatii sanatoase, dar si a deviantelor. E1 a creat concepte de baza in teoria dezvoltarii umane,
cum ar fi : sine, ego, superego, refulare, complexe, transfer, acte ratate etc.
El a considerat natura umana ca fiind emotionala si a descris pulsiunile (energiile) vitale.
Pulsiunile sunt elanuri primare, surse fiziologice care au un scop ; ele cer o descarcare. Libidoul este
ratiunea de a fi a fiintei umane. Sinele este si sediul Thanatosului, al pulsiunii morlii, care se
evidentiaza prin distrugere, agresivitate, violenta. Dupa modul in care individul reuseste sa isi
controleze trairile emotionale, el va avea o dezvoltare mentala sanatoasa ori va dezvolta o forma de
nevroza. Complexele pot fixa individul intr-o anumita varsta sau il pot face chiar sa regreseze.
Activitatea psihica nu este in totalitate constienta si aceea cu substrat inconstient se manifesta in vis,
greseli de exprimare, acte ratate.
Fiecare stadiu al dezvoltarii umane descris in teoria psihanalitica a lui Sigmund Freud are la
baza un conflict specific. Daca acesta nu este rezolvat pozitiv, individul dezvolta un complex care-1 va
fixa psihic in stadiul respectiv.
Maturizarea individului, in viziunea lui Freud si a psihanalizei, inseamna dezvoltarea
abilitatilor de a munci si de a iubi.
Conform teoriei freudiene, individul uman functioneaza la confluenta a trei instante :
id (sine), sediu motivational al pulsiunilor libidinale, cautand placerea, precum si al
energiilor agresive care tin de Thanatos (moarte), prezent de la nastere ;
ego (eu), care se dezvolta si functioneaza conform principiului realitatii, teritoriu al luptelor
dintre energiile sinelui si regulile ingraditoare ale super-ego-ului ;
superego (ego ideal), avand ca rol principal franarea exprimarii libere a pulsiunilor sinelui.
Superego-ul, reprezentand forta grupului social, cristalizata in imaginea talalui, devine activ in
perioada prescolara, iar la pubertate este forta majora care orienteaza personalitatea copilului. Aceste
trei instante psihice sunt foarte rar in echilibru. Fie id-ul, fie superego-ul se impune in anumite situatii.
Aceasta continua confruntare reprezinta motorul dezvoltarii eului.
Freud concepe trei spatii de manifestare psihica a individului : inconstient, subconstient si
constient.
Freud considera ca baza naturii umane o constituie emotiile. Felul in care individul isi va gira
emotiile in diferitele momente ale dezvoltarii va constitui cheia unei dezvoltari sanatoase sau a
dezvoltarii nevrozei. Ideea este preluata si valorizata astazi in domeniul teoriei atasamentului.

Celebrele stadii ale dezvoltarii fiintei umane, asa cum au fost descrise de Freud, sunt :
oral (0-2 ani) ; are doua subperioade: oral pasiv si oral sadic.
anal (2-3 ani) ; satisfactia o da defecatia.
falic (3-5 ani) ; energia libidinala trece de la regiunea anala la cea genitala; copiii se
masturbeaza si au jocuri si interese sexuale.
perioada de latenta (peste varsta de 6 ani), incluzand pubertatea, semnifica o stergere a
preocuparilor ptr sexualitate, concomitent cu precizarea super-ego-ului, care va domina aceasta varsta.
sexualitatea matura apare in ultimul stadiu, cel genital, care se instaleaza in adolescenta.
Neopsihanalistii, pastrand mecanismele principale ale teoriei freudiene, lasa mai mult loc
socialului in construirea fiintei umane.
Teoriile neoanalitice incearca punerea stadiilor psihosexuale ale dezvoltarii umane in context
socio-cultural.
E. Erikson descrie dezvoltarea personalitatii in context cultural si istoric, pornind de la teoria
lui Freud. El urmareste dezvoltarea functiilor eului in relatie cu mediul social al copilului.
Erikson identifica 8 stadii in dezvoltarea umana:
- 0 1 ani - stadiul infantil in care conflictul de baza este incredere versus neincredere;
- 1 3 ani - stadiul in care conflictul de baza este autonomie versus dependenta;
- 3 6 ani - stadiul in care conflictul de baza este initiativa versus rusine;
- 6 12 ani - stadiul in care conflictul de baza este harnicie versus inferioritate;
- 12 18 ani - stadiul in care conflictul de baza este identitate versus confuzie de identitate;
- 18 35 ani - stadiul adultului tanar in care se dezvolta comportamente de intimitate cu alta
persoana;
- 35 60 ani - stadiul varstei medii in care conflictul de baza este capacitatea de a genera
versus stagnare;
- > 60 de ani - stadiul batranetii in care conflictul de baza este integritate versus disperare;
Teoriile cognitiviste
Cea mai cunoscuta teorie privind dezvoltarea cognitiva (epistemologia genetica, adica
dezvoltarea cailor prin care lumea externa ii devine cunoscuta individului uman) a fost elaborata de
Jean Piaget. El s-a preocupat de studiul dezvoltarii inteligentei la copil.

Dupa Piaget, exista doua functii care caracterizeaza organismele vii : organizarea si adaptarea.
Dezvoltarea inteligentei consta in schimbari progresive, secventiale in structurarea organizarii.
Sistemul cognitiv ori structurile cognitive se schimba prin adaptare. Adaptarea se realizeaza prin
asimilare si acomodare.
Cand copilul trateaza informatiile noi prin schemele de actiune de care dispune, acestea din
urma trebuie sa se schimbe ptr a se acomoda specificului noilor informatii. In acelasi timp, noua
informatie este asimilata sau incorporata in structura cognitiva existenta.
Asimilarea si acomodarea sunt factorii determinanti ai dezvoltarii structurii cognitive care il fac
pe individ capabil sa coopereze, sa rezolve problemele si sa se adapteze mai bine la schimbarile de
mediu.
Piaget spune ca schimbarile in inteligenta apar secvential, in stadii succesive. Fiecare stadiu
depinde de cel anterior. Dupa Piaget, dezvoltarea inteligentei se face in secvente invariabile (stadii).
Acestea sunt :
stadiul senzorimotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaste prin intermediul activitatilor fizice
pe care le indeplineste. Isi achizitioneaza baza intregului edificiu al cunoasterii umane : schema
obiectului permanent. Stadiul se incheie cu achizitia limbajului si a gandirii simbolice ;
stadiul preoperational (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de varsta prescolara, luptand ptr
a-si achizitiona gandirea logica ;
stadiul operatiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gandi logic probleme concrete',
acum si aici'. Gandirea devine reversibila, in limitele realitatii, copilul intelege deductia necesara
cunoscand proprietatile obiectelor ;
stadiul operatiilor formale (12/13 ani): sunt adolescentii capabili sa opereze mental asupra
unor probleme abstracte, ipotetice. Ei au o gandire stiintifica, fac deductii sistematice pe baza unor
ipoteze.
Piaget descrie doua mari etape in dezvoltarea inteligentei copilului : etapa preoperationala si
cea operationala.
Teoria lui privind dezvoltarea cognitiva ramane punctul de referinta al psihologiei
contemporane.
Piaget are o teorie functionala, accentuand rolul adaptarii. In acelasi timp, este teorie
structurala, accentuand rolul organizarii sistemului cognitiv.
Piaget a dezvoltat o teorie despre modul cum isi achizitioncaza fiinta umana cunostintele
(epistemologia genetica) plecand de la greselile pe care le fac copiii la anumite varste, in rezolvarea
unor probleme.
Teoria invatarii sociale
Incearca impacarea psihanalizei cu teoriile behavioriste ale invatarii. Ea sustine faptul ca toate
comportamentele sunt invatate. Achizitionarea comportamentului se lace in lant, fiecare veriga se

leaga de cea anterioara. Dezvoltarea este un proces continuu , aditional, in care intregul e compus din
suma partilor. Teoria invatarii sociale dezvolta o viziunea mecanicista asupra naturii umane.
Teoria invatarii sociale a fost o incercare de aplicare a teoriei invatarii si metodelor
experimentale de cercetare la studierea comportamentului social si a caracteristicilor personalitatii
care, dupa cum spune psihanaliza, se formeaza in relatia parinte-copil.
Adeptii acestei teorii au explicat dependenta copilului fata de mama printr-o serie de aspecte
comportamentale cum ar fi : contactul fizic, cautarea de ajutor, aprobarea comportamentelor copilului
de catre mama, atentia din partea mamei.
Teoria invatarii sociale a stimulat studierea dezvoltarii copilului in relatie cu practicile de
crestere a copilului. Reprezentantii acestui curent au sustinut ca parintii pot fi invatati sa fie eficienti in
cresterea copiilor prin anumite metode pedagogice.
Eroarea principala a teoreticienilor din acest curent a fost sustinerea ideii potrivit careia
cresterea copilului este un proces unidirectional, dinspre parinte spre copil, neglijand capacitatea
copilului de a stimula si a mentine comportamentul parental al adultului.
Teoriile sociale ale invatarii incearca sa aplice teorii ale invatarii si metoda experimentului in
studiul comportamentului social si al caracteristicilor de personalitate care, conform teoriei
psihanalitice, se dezvolta in cadrul relatiilor parinte-copil.
Teoreticienii functionalisti mai noi accepta insa ideea unei inferente reciproce, desi nu egale.
Alfred Bandura a incercat sa distanteze teoriile sociale ale invatarii de radacinile lor istorice,
lumea vazuta mecanicist. Bandura a creat teoria sociala a invatarii numita determinism reciproc' in
care arata ca greseala primilor teoreticieni in teoria invatarii sociale a fost neglijarea rolului functiilor
cognitive ale copilului ca determinanta a comportamentului.
Comportamentul si mediul sunt interconectate, functiile psihice sunt explicate in termeni de
interactiune continua, reciproca'. Copiii invata mai intai prin observarea unor modele care ofera
informatii despre consecintele unui anumit comportament. Prin urmare, Bandura, precum si adeptii
acestei teorii transforma teoriile traditionaliste ale invatarii sociale in asa-zise teorii social-cognitive
ale organizarii comportamentului prin accentuarea importantei proceselor cognitive in achizitia
comportamentului social si a caracteristicilor de personalitate.
CICLURILE SI STADIILE DEZVOLTARII PSIHICE UMANE.
Dezvoltarea psihicului in ontogeneza se realizeaza pe etape sau stadii, intr-o succesiune
cronologica determinata.
Stadiile reprezinta diferite momente ale dezvoltarii, definite printr-un anumit ansamblu de
particularitati anatomofiziologice si psihice calitativ specifice, particularitati ce confera o fizionomie'
tipica fiecarei perioade de virsta.
Cunoasterea particularitatilor de virsta constituie a premisa absolut necesara pentru buna
desfasurare a activitatii instructiv-educative. Programele si manualele scolare, metodele de instruire si
de educare etc. se stabilesc tinandu-se seama si de particularitatile psihologice de virsta ale elevilor.

Principalele criterii pe baza carora s-a realizat periodizarea dezvoltarii psihice in ontogeneza
sunt:
- sistemul de relatii dintre copil si mediul social-uman, sistem caracteristic fiecarei varste in
parte (familie, gradinita, scoala) ;
- activitatea de baza, predominanta, conducatoare a varstei : actiunile obiectuale imitative - in
copilaria timpurie ; jocul in perioada prescolara ; invatatura si munca - in perioada scolara, actiuni ce
constituie in esenta sistemul de influente educative ce au rol conducator in dezvoltarea copilului in
respectivele momente ale dezvoltarii sale ontogenetice :
- natura, continutul si structura organizatorica a influentelor instructiv-educative, exercitate de
adult asupra copilului in diversele institutii educative, in diferitele cicluri scolare (familie, gradinita,
scoala generala, liceu ).
Conform criteriilor de mai sus, stadiile dezvoltarii psihice a copilului sunt:
-

perioada sugarului 0-1 an ;

perioada anteprescolara (prima copilarie) 1-3 ani ;

perioada prescolara (a doua copilarie) 3-6/7 ani ;

perioada scolara mica (a treia copilarie) - 6/7-10/11 ani ;

perioada scolara mijlocie (pubertatea, preadolescenta) 10/11-14/15 ani ;

perioada scolara mare (adolescenta) - 14/15 - 18/19 ani.

Periodizarea psihologica coincide cu periodizarea socio-pedagogica, respectiv cu structura

invatamintului (prescolar, scolar, etc.).
Dupa copilarie urmeaza : tineretea - 18/19-25 ani ; maturitatea - 25-55 ani ; senectutea
(batrinetea) - peste 55 ani.
Stadiile dezvoltarii ontogenetice nu sunt unitati inchise, ci verigi strans legate intre ele ;
fiecare etapa este strins legata de cea anterioara si contine premisele dezvoltarii etapei urmatoare.
Stadialitatea dezvoltarii umane intr-o clasificare realizata de John W. Santrock:
Perioada prenatala cuprinde timpul scurs de la conceptie pana la nastere cand are loc evolutia
de la celula la organism pe parcursul a 9 luni dar si dezvoltarea unor procese psihice;
Perioada copilariei fragede cuprinde primii 2 ani de viata, perioada in care copilul este
dependent de adult, perioada in care achizitioneaza vorbirea, mersul, gandirea simbolica, coordonarea
senzorio-motorie;
Copilaria timpurie intre 2 si 6 ani este perioada prescolara cand copilul iti dezvolta deprinderi
de ascultare, de intelegere si indeplinire a unor instructiuni sau norme;

Copilaria mijlocie si tarzie 6-11-12 ani perioada scolaritatii mici, copilul isi dezvolta
deprinderile de citit-scris, calcul aritmetic, stapanirea de sine self-controlul;
Adolescenta cuprinsa intre 12-18-22 de ani e perioada de tranzitie de la copilarie la adultul
timpuriu; perioada insotita de modificari fizice si fiziologice rapide si adesea dramatice, au loc cresteri
de greutate si inaltime, se dezvolta caracterele sexuale, gandirea devine formala, logica si abstracta, se
dezvolta identitatea, constiinta si imaginea de sine;
Adultul tanar intre 22 si 30 de ani, periopada in care se castiga independenta economica, se
dezvolta cariera, se selcteaza partenerul de viata, se invata intimitatea si se nasc si cresc copii;
Adultul de mijloc: 30-60 de ani, perioada in care se extind responsabilitatile sociale si
profesionale, apar si se manifesta noile generatii;
Adultul tarziu intre 60-70 de ani si tine pana la moarte, perioada in care preocuparile pentru
sanatate sunt cele mai intense si se incearca redescoperirea unui nou sens al vietii in conditiile
pensionarii.