Sunteți pe pagina 1din 8

Portrete -Ion Neculce

Fie ca isi propune sau nu, Ion Neculce reuseste sa contureze in


O sama de cuvinte o intreaga galerie de portrete ale
domnitorilor : Stefan cel Mare, Petru Rares, Miron Barnovski,
Vasile Lupu, Gheorghe Stefan, Stefanita- voda.
Portretul lui Neculce sta la mijloc intre caricatura si tablou. La el
se observa o tehnica incheiata a portretului in care apar cateva
elemente specifice: un tic, o manie, un obicei, o trasatura sau o
anomalie fizica, o insusire morala etc.
Neculce isi caracterizeza personajele prin faptele lor, le
insufleteste, le inzestreaza cu sentimente pozitive dar si
negative, le ajuta sa evolueze.
Folosindu-se de trasaturile morale si fizice ale peronajelor sale,
de varsta, de fizionomii, de calitati, de defecte, de vorbele lor
de duh, Ion Neculce creioneaza o paleta extreme de larga si de
variata de figuri omenesti.
Neculce este recunoscut ca portretist.
1.Stefan cel Mare

Figura lui Stefan cel Mare apare cel mai des in O sama de
cuvinte, fiind ilustrat in povestirile de la I la IX. Lui in acorda
Ion Neculce importanta cea mai mare.

Ancepand cu prima povestire, Neculce relateaza cum Stefan


voda cel Bun ia domnia Moldovei, cum se lupta el cu turcii in
lupta de la Razboieni. An celelalte legende, Neculce vorbeste
depre razboiele lui Stefan si depre binecunoscutul fapt ca
pentru fiecare razboi pe care l-a dus Stefan a ridicat cate o
manastire.
Cea mai cunoscuta manastire a lui Stefan este Putna. Ion
Neculce relateaza mai pe larg despre aceasta in legenda III.
Povesteste cum alege domnul locul manastirii : trage cu arcul si
acolo unde ajunge sageata, acolo face manastirea.
Neculce vorbeste si despre intalnirea lui Stefan cu Daniil
sihastrul, care il sfatuieste pe domn ce sa faca cu tara.
Legenda cu numarul V vorbeste despre rolul aprodului Purice si
de ajutorul acordat de acesta lui Stefan cel Mare in lupta de la
Scheia cu pretendentul Petre Hronot. El i-a fost de mare ajutor
lui Stefan, dandu-i calul sau si ajutandu-l sa incalece.
Figura lui Stefan, pe care Neculce il numeste acel buna
apare in primele povestiri din O sama de cuvinte. Autorul scoate
in evidenta faptele sale de vitejie si de bunatate devenite
legendare: eliberarea de sub turci a Chiliei si a Cetatii Albe,
ridicarea unei biserici sau manastiri pentru fiecare victorie pe
campul de lupta, ajutorul dat de aprodul Purice, reorganizarea
dupa refuzul mamei de a-l gazdui in Cetatea Neamtului, dupa
insuccesul de la Razboieni.
In unele povestiri apare si figura fiului sau, Bogdan voda , care
la randul lui devine domn al Moldovei si care, se pare ca inchina
tara turcilor, sfatuit de tatal sau.
2.Petru Rares

O alta figura istorica, una dintre cele mai de seama, care apare
in O sama de cuvinte este Petru Rares.
Tarul Rusiei apare in cronicile moldovenesti, la Ion Neculce, dar
si la Neculai Costin, in cronica racoviteana, dar si la Dimitrie
Cantemir in Istoria imperiului Otoman.
Prezenta lui a mai fost semnalata in Anomimul Brancivenesc,
cronicile muntene ale lui Radu Popescu, cronica lui Radu
Greceanu si Cronica Balenilor.
Cel mai viu, cel mai pregnant si poate cel mai colorat portret al
lui Petru Rares a fost facut de Ion Neculce.
An O sama de cuvinte , Neculce schiteaza in cateva randuri
prima domnie a lui Petru Rares , cum a fost facut domn, a doua
domnie. An legenda cu numarul XIII, Petru Rares este inchis
in Cetatea Ciceului, la unguri, se insoara cu o sarboaica si astfel
obtine eliberarea.
Apoi merge la Poarta sa ceara iertare imparatului si astfel
ajunge din nou domn : aPetru-voda Rares, cind era inchis in
cetatea Ciceiului in Tara Ungureasca, ave nevoie de nemti si de
unguri. Iar fiind doamna lui sirboaica, de neamul Despotilor,
fata lui Despot-crai, au scris o carte sirbeasca la imparatu
turcescu si la vizirul cu o rugaminte. Si au slobozit cartea pre o
fereastra gios din cetate. Si au invatat pe o sluga a lor, sirbu, ce
ave, sa se duca cu cartea la Poarta, la vizirul. Si mergind sluga

aceea la Poarta, a lui Petru-voda, au scris vizirul la unguri sa-l


sloboada pre Petru-Voda. Si dupa ce l-au slobozit, s-au dus la
Poarta.a
De obicei, portretul lui Petru Rares este redus la vizita la Iasi,
vizita ce-i prilejuieste lui Neculce ocazia de a contura cateva
trasaturi: era un om inalt, rotund la fata, oaches, cu un tic,
acam arunca cateodata din cap, fluturanda.
Era imbracat modest si ii placea sa umble pe jos fara alai.
Neculce subliniaza expansivitatea temperamentala a imparatului
in dragostea lui fata de Dimitrie Camtemir pe care-l
aimbratisa si saruta pe fata, pe cap si pe ochia.

3.Miron Barnovschi

Figura lui Barnovski voda nu este foart bine conturata in O


sama de cuvinte. El apare in doua legende XXII si XXIII.
Legenda XXII relateaza cuvintele puse de boieri la o masam in
drumul fatal spre Constantinopol al lui Barnovski a voda.
Apucandu-l pe drum stranutul, boierii i-au zis : aSanatate,
doamne, si pe voia marii-talea , dar apoi vazand ca nu se
mai opreste din stanut, un boier i-ar fi zis : a
viermi,doamnea si s-a oprit din stranutat.
Legenda XXIII arata ca dupa executarea lui Miron voda

Barnovski la Constantinopol, a calul lui au si inceput a sari,


cit n-au mai putut sa-l ti comisul in mina si , scapandu-l din
mana, pe loc au cazut de au muritaaCeea ce, vazand
turcii, amult s-au mai mirat si au dzis: aNevinovat au fost
ace oma si s-au giurat ca sa nu mai taie domnu de
Moldovaa.
Miron Barnovski este mai bine descris la Miron Costin. Acesta il
lauda pentru caracterul sau milostiv. Se pare ca Miron
Barnovski, in afara de binele tarii mai era preocupat si de alte
lucruri, precum zidirea de manastiri si biserici.
La Miron Costin portretul lui Miron Barnovski se contureaza pe
parcurs si se deprinde cel mai clar din scenele dramatice care
duc la sfarsitul lui tragic.
Costin infatiseaza sfarsitul lui Miron Barnovski intr-o aureola
sacra, recurgand si la marturii contemporane.
Tragedia lui Barnovski este tragedia unui om drept, nevinovat,
el fiind o victima a cruzimii, a ipocriziei.

4.Vasile Lupu

Vasile Lupu apare ca un adevarat personaj literar de prim plan.


El se distinge in cursul actiunii prin faptele sale, prin gesturi si

vorbe. Ion Neculce ii dedica lui Vasile Lupu cinci dintre


povestirile sale.
Cronicarul relateaza inceputurile domniei lui Vasile Lupu, cum a
luat domnia de la Tarigrad si arata ca domnul, intre altele, a
au facut carti de de slobozie in toata taraa, ca, de aceea ,
fiind scutite de dari, apina in trei ani s-au umplut tara de
oamenia si ca a au scos atunce pre tara fumarit, cite un
leu de casaa, platind tot ce datora Portii si ramanandu-i si
lui a o mie de pungi de BANI dobindaa.
Neculce relateaza felul in care, prin daruri bogate (20.000 de
galbeni dati in patru transE) Vasile Lupu l-a convins pe un turc
trimis in Moldova de vizir, sa nu-l mai sustina pe fiul mai tanar
al lui Radu-voda, care dorea sa devina domn.
Pe langa faptele bune, Vasile Lupu iese in evidenta si prin
lucruri mai putin demne de lauda. El strica manastirea Putna,
gandindu-se ca gaseste niste BANI , dar nu a gasit. Nu-I
ramane altceva de facut decat sa o ridice la loc. An aceasta
legenda, iese in evidenta o trasatura negativa a lui: lacomia.
Dar aceasta este infirmata, in momentul in care domnul
Moldovei merge la Poarta, este inchis si isi cheama toate slugile
si le imparte averea sa.
Vointa de putere, ambitia de a domni a lui Vasile Lupu aputut fi
remarcata inca din
a II-a domnie a lui Alexandru Ilias, cand era vornic si sculase
tara impotriva domnului si a grecilor ce-l inconjurau.

O data cu intratrea in scena a lui Gheorghe Stefan, figura lui


Vasile Lupu se contureaza in opozitie cu principalul sau rival,
pana in momentul cand Gheorghe Stefan, prin Victoria sa, ca
domn al Moldovei, ramane singur in arena.

5. Gheorghe Stefan

Ultimul dintre domnitori, caruia Neculce ii acorda o importanta


mai mare alocandu-i sapte povestiri, este Gheorghe Stefan.
Cronicarul infatiseaza o scena din divan in anul 1653 pe cand
viitorul domn, Gheorghe Stefan era logofat mare si pregatea
lovitura care avea sa-l rastoarne pe Vasile Lupu., dar si
peregrinarile lui Gheorghe Stefan, dupa ce a parasit domnia,
a pe la nemti, pe la lesi , pe la Moscu, pe la svedzia.
El relateaza cateva momente din viata sentimentala a
domnitorului, despre temperamentul lui, despre firea sa
nestapanita in ceea ce priveste femeile, in ce imprejurari a

cunoscut el, boier fiind, pe tanara si frumoasa Safta. Dar


povesteste cum, dupa ce a parasit domnia, pribeag fiind prin
tari staine, Gheorghe Stefan o urase pe Safta.