Sunteți pe pagina 1din 3

Ion

de Liviu Rebreanu
Romanul Ion de Liviu Rebreanu, aparut in 1920, este un roman realist care
deschide o noua epoca in literatura romana interbelica.
Ion, protagonistul romanului, intruchipeaza tipologia tranului sarac
nemultumit de propia conditie sciala, pe care vrea sa si-o imbunatateasca. In
societatea rurala a satului Pripas, unde conditia sociala a individului este data de
numarul de pogoane de pamant detinute, Ion se simte marginalizat social. Si asta
datorita faptului ca detinul i-a harazit sa traiasca intr-o familie in care tatal a risipit
zestrea sotiei. Destinul prestabilit al protagonistului este surpins inca de la scena
horei, printr-o secvanta de perspectiva finalista, cand naratorul il surpinde pe
Alexandru Glanetasul abandonat ca un caine la usa bucatariei, sfiindu-se sa se
amestece in vorba printre bocotanii satului. La polul opus al statutului social se
situeaza Ana, fica bocotanului Vasile Baciu. Femeia devine o tinta pentru Ion
care profita de nevoia ei de tandrete si de afectiune pentru a pune mana pe
pamanturile lui Vasile Baciu. Cele doua personaje par sa reitereze destinul
parintilor lor a caror casatoriei are la baza acelasi motiv al flacaului sarac si al fetei
bogate. Tatal lui Ion s-a casatorit cu Zenobia, o fata cu zestre, pe care ulterior a
risipit-o. Tatal Anei, Vasile Baciu, si-a luat o sotie bogata, a pastrat averea, dar si-a
pierdut nevasta. Asadar, in acest roman care porpune o viziune traditionala,
datele biografice ale celor doua personaje au rolul de a avertiza asupra destinului
lor prestabilit. Atat Ion cat si Ana vor incerca sa forteze limitele destinului astfel
sfarsind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atat Ion cat si Ana reprezinta caractere
slabe, suspuse obsesiilor. Ion actioneaza obsesiv in dorita lui de a avea cat mai
mult pamant, in vreme ce Ana isi doreste obsesiv afectiunea lui Ion. Relatia dintre
cele doua personaje este una specifica intre manipulator si manipulat. Ion
constientizeaza nevoia fetei de afectiune si recurge la manipulare pentru a-si
atinge scopul, acela de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Orbita de
dorinta de afectiune si de protectie, Ana se lasa antrenata in jocul malefic a lui Ion.
Din punct de vedere moral, existenta celor doua personaje este situata
inafara sferei eticii. Ion este total imoral, pentru ca recurge la gesturi necinstite
pentru a-si atinge scopul: o lasa insarcinta pe Ana, facand-o de ras in fata satului,
impingand-o in cele din urma la spanzuratoare. Ana, la randul ei, poate fi
considerata imorala avand in vedere faptul ca a acceptat sa fie partasa la actul
erotic inainte de casatorie. Cu toate acestea, cele doua personaje pot fi absolvite

partial de vina, daca avem in vedere ca au actionat influentati din exterior. Ion a
inceput sa-si puna in aplicare planul de seducere a fetei bocotanului in urma
unei vorbe aruncate in vant de Titu Herdelea daca Vasile Baciu nu vrea sa ti-o
dea de buna voie, trebuie sa-l obligi sa o faca. De asemenea, Ana este influentata
in gestul ei de catre Ion.
Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza inca de la scena horei,
prezentata inca din expozitiunea romanului. Desi o iubeste pe Florica, Ion alege sa
o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorba singuri,
feriti de ochii lumii. Prin stil indirect liber naratorul omniscient patrunde in
gandurile protagonistului. Cititorul observa ca Ion nu-si indreapta privirea spre
ochii Anei ci ii surpinde doar buzele care se misca lent, dezvelindu-i gingiile
trandafirii, cu niste dinti albi ca laptele si cu strungulita la mijloc. Faptul ca privirea
Anei nu este inregistrata de protagonist sugereaza faptul ca acesta nu are niciun
interes sa cunoasca sufletul femeii. In schimb ii apare in minte imaginea Floricai
cu ochii albastrii ca cerul de primavara. Aceasta secventa narativa reliefeaza
relatia dintre cele doua personaje, faptul ca Ion nu o iubeste pe Ana, ci pe Florica,
fata frumoasa,dar saraca.
Imediat dupa ce Vasile Baciu afla ca Ana este insarcinata cu Ion o bate si
o alunga de acasa. Ajunsa la locuinta Glanetasului, femeia este intampinata de
indiferenta lui Ion care continua sa manance, taindu-si tacticos bucatile de
mancare. Isi sterge apoi briceagul de pantaloni, ridicandu-si privirea spre
pantecele Anei, moment in care afiseaza un zambet de satisfactie. Este constient
ca-n pantecele Anei se afla garantul pentru pamanturile lui Vasile Baciu. O trimite
apoi pe Ana dupa tatal sau pentru a discuta conditiile de nunta. Intr-un razboi al
orgoliilor masculine, Ana nu este decat o victima a desinului.
Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta
pentru pamant in satul Pripas. Protagonistul este raspunzator pentru toate
conflictele majore prezente in text: intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile
Baciu, intre Ion si George Bulbuc etc. Modernitatea romanului consta insa in
surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat intre cele
doua porniri contradictorii: Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Perspectiva narativa este obiectiva,Naratorul obiectiv face o relatare voit
neutral a intamplarilor la care iau parte personajele. El nu intervine in
desfasurarea actiunii prin comentarii sau explicatii. Controleaza discret faptele,
fara sa aiba intentia de a manipula personajele i fara a emite judecati asupra
conduitei acestora.
Modalitatile de caracterizare a celor doua personaje sunt cele consacrate de
proza realista: direce si indirecte. In capitolul al doilea naratorul ofera informatii

biografice semnificative pentru evolutia ulterioara a celor doi. Despre Ion aflam ca
era cel mai bun elev al invatatorului Herdelea, dar ca baiatul a refuzat sa-si
continue scoala pe motiv ca pamantul ii era mai drag ca ochii din cap. Despre
Ana ni se spune ca a ramas orfana de mama, nevoita fiind sa traiasca langa un tata
sever si alcoolic. Aceste elemente biografice sunt semnificative pentru a intelege
comportamentul obsesiv al celor doua personaje: Ion isi doreste pamant, iar Ana
afectiune. Gesturile, faptele, gandurile sau relatia dintre personaje se constitue in
adevarate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe langa mijloacele consacrate de
carcaterizare autorul foloseste si modalitati moderne: monologul interior si situlul
indirect liber.
n opinia mea, relaiile dintre Ana i Ion sunt cele dintre manipulator i
manipulat, ns niciunul nu reuete s obin ce vrea de la cellalt. Pe de-o parte,
cei doi au n comun tentativa de a-i schimba statutul : Ion dorete s-i schimbe
statutul social prin obinerea averii, pe cnd Ana dorete s-i schimbe statutul
psihologic, cutnd iubirea. Pentru Ana, Ion e un substitut al afeciunii de care e
lipsit, iar pentru Ion, Ana e o cale de a se mbogi rapid i sigur.
In concluzie, prin Ion si Ana, personaje purtatoare de semnificatie al
mesajului transmis prin discursul narativ, scriitorul transilvanean si-a exprimat
viziunea asupra unei existente tragice, reseimtindu-se influente ale naturalismului.