Sunteți pe pagina 1din 4

Analize de urina.

Examenul
fizic si chimic al urinei
Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost
urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe
baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma,
sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.
In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau diagnosticul
tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau si ajutoare,
"curieri de urina" care transportau urina de la bolnavi in "laboratorul" uroscopistilor.
Urina este produsa de rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin
retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai a acelor substante care mai pot fi necesare
corpului (apa, zahar, minerale, etc.). Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o
parte din apa minerala, reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism)
constituie urina finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel peste
150 de substante chimice, minerale si organice, dar in mod curent pentru diagnosticul
bolilor se analizeaza numai cateva componete principale.
Proprietatile fizice ale urinei
Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare
cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon,
antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea
sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila
trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea
neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa
modifice culoarea normala a urinei.
Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei,
mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau
medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri
aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.
Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se
poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii
(solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu
constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca urina proaspata,
calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau
de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea
aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta
necolorata.
Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul
cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa

fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de
hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta
cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi
(insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea
de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se
mai pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile
urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina,
cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum
mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri
(poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit
reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina.
Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina
cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a
urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea
acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai
multa urina decat femeile.
Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de
1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.
Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de
urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de
ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai
crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei
nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O densitate urinara se considera
anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca
rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie
un diabet zaharat.
PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.
Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau
cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea
culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste,
iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste. In mod normal
urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne
si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa
un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau
dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida
sau prea alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de
fosfat si carbonat de calciu.

Proprietatile chimice ale urinei

Albumina din urina (albuminuria)


Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal
ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in
bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina
(albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina
poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani,
de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in
picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa
repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale,
vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii.
Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale
cailor urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita,
tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de
albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima,
infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.
Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de
albumina prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative
asupra intregului organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si
se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)
Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea
furnicile si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru
descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se
cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet
zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la
analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange,
glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi
analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de
exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite
medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni.
Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar
prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite
trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.
Corpii cetonici din urina (cetonuria)
Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la
diagnosticul de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in
diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din
urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim
alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi

prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii
cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Pigmenti biliari
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea
brun-verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare
galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii
biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti".
Urobilinogenul
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala.
Insa in bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care
ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de
digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in
urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin expresia "normal" sau "crescut".
Alte componente ale urinei
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina
concentratia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de
minerale din sange si din organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de
asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar,
deoarece analiza sangelui ofera date mai precise.
Calculi urinari
Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara,
datorita solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin
urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare.
Analiza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se
cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi calculi. De aceea,
bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza
pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat. In vederea
recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile
intr-un borcan de sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine
calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar.
Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in
calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor
consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai
etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne.
Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la
indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei
urinare.