Sunteți pe pagina 1din 11

Modelele fundamentale

ale comunicarii
COCU ANDREI
GRUPA 2 C.R.P.
Anul I, semestrul I

INTRODUCERE
Cercetarea comunicarii de masa, stimulate cu precadere de preocuparea privind influenta
politica a cotidianelor de mare tiraj si conscintele morale si sociale ale filmului si radioului, isi
are originile la inceputul secolului XX. Comunicarea in general a fost cercetata din dorinta de a
testa si de a spori eficienta si influenta in domeniul educatiei, propagandei, telecomunicatiilor,
publicitatii, relatiilor publice si relatiilor interumane. Activitatea de cercetare a fost ghidata de la
inceput de preocupari practice si alimentata de dezvoltarile in sociologie si, in general, de
progresele in domeniul metodologiei, prin folosirea cu deosebire a experimentelor, a anchetelor
sociale si a statisticii. (Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.15)

FORMULA LUI LASSWELL


Cercetatorul american Harold D. Lasswell, specializat in domeniul stiintei politice, a
debutat intr-un articol din 1948 cu, probabil, cea mai cunoscuta formula in domeniul
comunicarii. Aceasta se baza pe idea ca actul de comunicare poate fi corect descris daca se
raspundea la intrebarile: cine? ce spune? prin ce canal? cui? cu ce efect?
De atunci, afirmatia a fost cunoscuta si citata dupa numele sau, drept formula lui Lasswell.
Aceasta formula simpla a fost folosita in modalitati diferite, cu deosebire pentru a
organiza si structura discutiile despre comunicare (cf. Riley si Riley, 1959). Lasswell insusi o
utilizeaza pentru a delimita campurile distincte ale cercetarii comunicarii. Pentru fiecare
intrebare, el a identificat un camp distinct de cercetare :
o
o
o
o
o

Cine? - cercetarea institutiilor media


Ce spune? - analiza de continut
Prin ce canal? - analiza rolului mijloacelor de comunicare
Cui? - analiza audientei
Cu ce efect? - analiza efectelor

(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.20).

Considerand modelul lui Lasswell util, dar oarecum prea simplu, unii cercetatori l-au
dezvoltat. In 1958, Braddock a sesizat ca sunt implicate mai mult decat cele cinci elemente din
teoria lui Lasswell in procesul de comunicare. Prin urmare, Braddock creeaza o versiune proprie
a modelului lui Lasswell, la care adauga doua noi elemente ale actului comunicational: contextul
in care este transmis mesajul si scopul cu care emitatorul transmite o informatie.
Formula lui Lasswell ilustreaza o trasatura tipica a primelor modele ale comunicarii:
acestea considera aproape de la sine inteles ca emitatorul are anumite intentii de a influenta
receptorul si, prin urmare, comunicarea ar trebui tratata ca un process de persuasiune. Se
presupune de asemenea ca mesajele au intotdeauna efecte (Denis McQuail, Sven Windahl, 2004,
pg.20).

MODELUL LUI SHANNON SI WEAVER, AL LUI OSGOOD SI CEL AL LUI DANCE


In ciuda numeroaselor diferente , primele doua modele care urmeaza a fi prezentate au in
comun faptul ca au exercitat o mare infulenta in scurta istorie a cercetarii comunicarii de masa.
Primul dintre ele a fost elaborat de catre matematicianul Claude Shannon la sfarsitul anilor 40.
Al doilea, bazat pe ideile psiholingvistului C.E. Osgood, a fost dezvoltat si prezentat de catre
Wilbur Schramm, cercetator in domeniul comunicarii de masa, la inceputul anilor 50. Modelul
elicoidal, mai recent, propus de catre F.E.X. Dance, incheie capitolul (Denis McQuail, Sven
Windahl, 2004, pg.21)

Modelul lui Shannon si Weaver


Claude Shannon a lucrat la unul dintre laboratoarele firmei Bell Telephone, iar teoriile si
modelele sale se adreseaza activitatii de comunicare specific acestei companii, implicand
intrebari precum: Care canal de comunicare poate transmite cel mai mare volum de semnale?
Cate dintre semnalele transmise de la emitator la receptor sunt anulate de bruiaj?
O mare parte din intrebarile adresate de acesta sunt specifice teoriei informatiei. Cu toate
aceastea, modelul grafic elaborat de catre Shannon si colegul sau, Warren Weaver a fost utilizat,
prin analogie, in lingvistica si in cercetarea comportamentului. (Denis McQuail, Sven Windahl,
2004, pg.21).
In cadrul acestui model, comunicarea este vazuta ca un proces linear si unidirectional.
Sunt stabilite cinci functii care trebuie indeplinite si este introdus si bruiajul, ca factor
disfunctional.
Primul element al procesului este sursa de informatii care genereaza mesajul sau pachetele de
mesaje, pentru a fi transmise. Semnalele trebuie adaptate particularitatilor canalului care la
conduce la receptor. Acesta din urma reconstruieste mesajul pe baza semnalelor primate si astfel
mesajul primit ajunge la destinatie. Semnalul are un mare grad de vulnerabilitate, putand suferi
distorsionari din cauza bruiajului sau poate interfera cu altceva. Din acest motiv se poate ajunge
la o diferenta intre calitatea semnalului trimis si a celui receptionat.
Cea mai frecventa cauza a esecurilor in comunicare este incapacitatea emitatorilor de a-si da
seama ca un mesaj transmis si unul primit nu sunt intotdeauna identice (Denis McQuail, Sven
Windahl, 2004, pg.22).
Modelul lui Shannon si Weaver a fost dezovltat de catre DeFleur in 1970 intr-o analiza
privind corespondenta dintre mesajul transmis si a celui receptionat. El remarca transformarea
semnificatiei in mesaj in urma procesului de comunicare si descrie modul in care la randul sau,
emitatorul converteste mesajul in informatie , care urmeaza sa treaca printr-un canal. Receptorul
decodifica informatia in mesaj, caruia destinatarul ii atribuie o semnificatie.

DeFleur arata ca sursa inregistreaza feedback si astfel are posibilitatea sa adapteze mai
efficient modalitatea de transmitere la particularitatile destinatarului, sporindu-se posibilitatea de
a atinge corespondenta intre intelesuri.

Modelul circular al lui Osgood si Schramm


Acest model isi are originea in lucrarile lui C.E. Osgood si a fost prezentat in 1954 de
catre Wilbur Schramm. Acesta difera de modelul linear al lui Shannon deoarece are un pronuntat
character circular si de asemenea, Osgood centreaza analiza pe comportamentul principalilor
actori in procesul comunicarii.
Aparitia aceste abordari marcheaza o ruptura limpede fara de reprezentarea traditionala a
comunicarii drept un process linear si unidirectional. Modelul este util mai ales in analiza
comunicarii interpersonale, dar este mai putin potrivit pentru cazurile in care nu avem feedback
sau avem un feedback redus. Comunicarea de masa este un astfel de caz, iar, intr-o versiune
ulterioara, Schramm a modificat modelul, pentru a fi apt sa descrie acest gen de comunicare
(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.24-25).
Desi modelul lasa impresia unei simetrii a relatiilor de comunicare, aceasta este de multe
ori, asimetrica, din punctul de vedere al pozitiei detinute de catre participant, precum si al
accesului la resurse sau la canale de comunicare.

Modelul elicoidal al lui Dance


Modelul elicoidal al lui Dance poate fi considerat o dezvoltare a modelului circular al lui
Osgood si Schramm, dar este mai nou comparativ cu cele doua din urma.
Reprezentarea elicoidala a comunicarii ne ajuta sa intelegem acele cazuri in care modelul
circular esueaza. Ea atrage atentia asupra faptului ca procesul comunicarii inainteaza continuu si
ceea ce comunicam acum va influenta structura si continutul comunicarii de mai tarziu(Denis
McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.25).
De asemenea, reprezentarea lui Dance se poate adapta la dimensiunile si la complexitatea
procesului de comunicare, astfel incat pentru persoane familiarizate cu o tema discutata spirala se
va largi foarte mult iar in mod invers, pentru cei care nu sunt familiarizati cu acea tema, spirala
se va extinde intr-un ritm mult mai lent.
In modelul sau, Dance pune accentual pe dinamismul comunicarii. Dance prezinta o
viziune a omului care se implica in procesul de comunicare, dand dovada de creativitate si de
capacitate de a stoca informatia, in ciuda faptului ca in multe alte modele este privit ca o fiinta
pasiva.

MODELUL MULTIFUNCTIONAL ELABORAT DE GERBNER


Prezentat pentru prima data in 1956, modelul lui George Grabner, cercetator american in
domeniul mass media, a fost conceput pentru a avea o arie mare de aplicabilitate.
O trasatura aparte a acestui model este ca poate lua forme diferite in functie de specificul
situatiei de comunicare pe care o descrie. Elementele sale pot fi folosite precum caramizile intr-o
constructive, cee ace permite modelului sa descrie procesele de comunicare, simple sau
complicate drept procese de producere a mesajelor si de percepere a acestora.
Modelul se bazeaza pe formula:
1. Cineva
2. percepe un eveniment
3. si reactioneaza
4. intr-o situatie
5. cu anumite mijloace
6. pentru a pune la dispozitie
7. intr-o anumita forma
8. si intr-un anumit context
9. un anumit continut
10. a carui transmitere are anumite consecinte (Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.27).
La nivelul comunicarii interpersonale, modelul lui Gerbner poate sa ilustreze de exemplu,
problemele de perceptive si de comunicare implicate de trairile unui martor intr-un tribunal.
Astfel se poate analiza cat de adecvata este perceptia martorului asupra evenimentului, cat de
bine este exprimat evenimentul la nivel de forma si continut si in ce masura perceptia
judecatoruluiu corespunde cu realitatea expusa.
La nivel societal, avand in vedere elemente precum sterile potentiale, mass media,
continutul media si audienta, acest model ne de posibilitatea sa raspundem la intrebari precum: ,,
Cat dde exacta este corespondenta dintre realitate si relatarile despre aceasta realtiate oferite de
media? si ,,In ce masura este inteles continutul media de catre audienta media? (Denis
McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.30).

MODELUL ABX ELABORAT DE NEWCOMB, ALTE MODELE - ,,BALANTA SI


CO-ORIENTAREA
Modelul ABX elaborate de Newcomb
Acest model a fost formulat de catre Newcomb in 1953 si are la baza lucarile de incepu
ale psihologului Heider, din 1946. Preocuparea acestuia a fost gradul de concordanta sau de
discordanta dintre doua persoane cu privire la o a treia persoana sau la un obiect.

Teoria lui Heider sustine ca, in cazul in care doua persoane au o atitudine de acceptare
sau de respingere una fata de cealalta si fata de un obiect exterior, anumite componente ale
relatiei se vor afla in echilibru, iar altele in dezechilibru. Mai mult, cand exista echilibrul fiecare
participant va rezista la schimbare, dar cand se instaleaza dezechilibrul, vor fi facute incercari de
a restabili echilibrul ,,cognitiv. Heider a fost preocupat in principal de procesele cognitive din
mintea fiecaruia dintre cei doi participant, iar dezvoltarea lui Newcomb a constat in aplicarea
teoriei la comunicarea dintre doua sau mai multe persoane (Denis McQuail, Sven Windahl, 2004,
pg.31).
Modelul este structurat sub forma unui triunghi ale carui varfuri reprezinta persoanele A
si B, respective un obiect notat cu X, apartinand mediului lor comun de existenta. Toate cele trei
elemente sunt orientate unul catre celalalt, iar comunicarea este perceputa drept un process care
sustine structura relatiei. Este urmarita mentinerea sau chiar imbunatatirea relatiei dintre cele 3
elemente. Modelul functioneaza pe baza ipotezei ca atunci cand contextual o va perimte, efortul
indreptat spre armonizarea atitudinilor si a relatiilor in sine, va intensifica la maximum procesele
de comunicare.
Modelul confera greutate teoriilor cu privire la perceptia selectiva si ipotezei conform
careia efectele cele mai frecvente ale comunicarii, inculsiv ale comunicarii de masa, sunt cele de
consolidare a opiniilor, atitudinilor si tendintelor comportamentale existente. Cu toate acestea nu
trebuie sa consideram ca tendinta spre consens reprezinta singura cauza si singurul efect al
comunicarii. Incertitudinea sau discomfortul care insotesc disonanta cognitive se pot rezolva spre
exemplu prin formarea de noi relatii sau cuoasterea dovezilor care sprijina punctul de vedere
discordant.
De asemenea, societatile nu au aceeasi ,,nevoie de consens precum persoanele particulare sau
grupurile mici; se poate spune ca societatile au ,,nevoie de conflict si diversitate pentru a
stimula dezvoltarea (Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.33).

Modelul corelatiei dinamice


Denumirea de co-relatie dinamica a fost data de McLeod si Chaffee in 1973. Noua
orientare isi are originile atat in lucrarile lui Newcomb, cat si in preocuparile sociologice timpurii
legate de interactionismul simbolic. Trasaturile cheie ale abordarii sunt urmatoarele:
concentrarea aspupra comunicarii interpersonale sau intre grupuri; sublinierea cerintei de a
include simultan in orice analiza trei elemente: sursele de informare, emitatorii si receptorii;
focalizarea interesului asupra dinamicii situaiilor de comunicare(Denis McQuail, Sven Windahl,
2004, pg.33).
Modelul evidentiaza faptul ca membrii publicului pot dobandi o informatie fie prin
contact direct, fie de la elite, fie din mass media sau dintr-o combinatie a acestor surse. Relevanta
teoriilor despre adaptarea reciproca in vederea atingerii concordantei si despre cautarea
informatiilor cu rol de confirmare consta in faptul ca rezultatul a ceea ce reprezinta o stiuatie

dinamica depinde de relatiile dintre public si elite, de atitudinea publicului fata de media si de
relatia dintre elite si canalele media(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.34).
Discordantele dintre perceptia elitelor si a publicului fata de o problema ii pot determina
pe acestia sa afle informatii din media sau din alte surse. Totodata, astfel de discordante pot duce
la tentative ale elitelor de a manipula perceptiile, fie influentand evenimentele in mod direct, fie
cautand sa controleze alte canale media(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.34).
Abordarea propusa de model dispune de aplicabilitate si in domeniul relatiilor publice,
avand ca exemplu cazul in care agentia de relatii publice este vazuta ca media, iar clientul
acesteia ia locul elitelor din punctul de vedere al opiniei publice. Agentia de relatii publice are ca
scop sa apropie pozitiile publicului si ale clientului fata de o problema controversata.
In urma unei cercetari efectuate de Gruning si Hunt in 1984, reiese faptul ca folosirea
modelului corelatiei dinamice pentru activitatea de relatii publice are ca rezultat in cea mai mare
parte o mai buna cunoastere a pozitiilor, dar mult mai rar intelegerea respectivelor pozitii sau
obtinerea acordului.

Teoria consonantei si a disonantei


Aceasta teorie mai este cunoscuta si sub numele de ,,asemanare versus deosebire.
Cercetarea opiniei publice si a mass media ne permite sa precizam in ce conditii una sau alta
dintre tendinte devine preponderenta, mai exact, atunci cand oamenii fie se distanteaza de sursele
media(disonanta mai mare), fie asimileaza punctul de vedere al media (consonanta) (Denis
McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.35).
Un asemenea proces poate fi intalnit in cadrul campaniei electorale, cand mijloacele de
comunicare in masa sustin partide sau candidati diferiti. De exemplu, un votant citeste in ziar
despre un scandal care implica un lider de partid. Daca este vorba de un lider pe care nu il
simpatizeaza, se mentine consonanta si nu se obtine nici un efect. In cazul in care scandalul se
refera la un lider simpatizat de catre votant, atunci echilibrul este afectat. Echilibrul initial se
poate reface doar daca votantul se declara sceptic cu privire la sursa sau din contra, ajunge la o
schimbare de opinie si posibil, si de comportament, devenind mai putin dispus sa sprijine
partidul din care face parte respectivul lider. Alti factori implicati sunt:
1. Perceptia si receptarea selectiva, prin care se realizeaza o prima filtrare.
2. Normele de grup, la care se face apel pentru consolidarea si sprijinirea opiniei existente.
3. Implicarea personala masura in care o opinie exprima o angajare personala profunda
sau o trasatura a personalitatii. Cu cat este mai profunda angajarea, cu atat sunt mai mici
sansele de schimbare si cu atat mai mari sansele de a respinge sura sau orice mesaj
perturbator.
4. Amploarea discrepantelor intre opinii. Cercetarea arata ca exista o relatie complexa intre
aceste discrepante si raspunsurile posibile. In general, diferentele mici dintre mesaj si
pozitia anterioara nu conduc la nici o schimbare, pe cand cele mari conduc la activarea

normelor de grup, la implicarea personala si au ca efect respingerea mesajului si a sursei,


precum si consolidarea opiniei respective.
Acest ultim fenomen a fost denumit ,,efect de bumerang deoarece mesajul care ar fi trebuit
sa influenteze are efectul contrar, accentuand decalajul atitudinal dintre sursa si receptor(Denis
McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.37).
Modelul convergentei
Modelul prezinta relatia dintre un participant A si un participant B, aflati intr-o situatie de
comunicare. Pornind de la schimbul de informatii, are loc un process ciclic de evolutie in
vederea unei intelegeri reciproce sporite. Inainte de a se ajunge la aceasta intelegere reciproca,
schimbul de informatii parcurge mai multe cicluri, iar intelegerea nu este in mod necesar
completa. Ciclul se desfasoara in felul urmator: A schimba informatii cu B, care le percepe, le
interpreteaza si da un raspuns. Aceste etape se repeta pana cand se ajunge la punctul maxim de
intelegere intre cei doi(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.37).
In cadrul acestui model se pune accentul pe consens si pe intelegere reciproca, pe relatiile din
interiorul retelelor compuse din persoane unite de fluxurile sistematice de informatii furnizoare
de feeback(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.38).
Modelul convergentei este adecvat in special situatiilor din tarile in curs de dezvoltare, unde
decalajul de cultura si de putere dintre emitator si receptor poate fi redus doar prin cresterea
treptata a increderii si a cunoasterii reciproce.

MODELUL CONCEPTUAL ELABORAT DE WESTLEY SI MACLEAN PENTRU


CERCETAREA COMUNICARII

Acest model dateaza din 1957 si a fost elaborat cu intentia de a ordona rezultatele
cercetarilor de pana atunci si de a oferi o analiza sistematica, adecvata mai ales pentru cercetarea
comunicarii de masa (Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.38).
Westley si MacLean au vrut sa elaboreze un model care sa reprezinte situatia mult mai
complexa a comunicarii de masa, mentinand totodata si avantajele modelului lui Newcomb, care
se referea la situatii mai simple, unde doua persoane se raporteaza la un obiect exterior.

Adaptarea modelului ABX de catre Westley si MacLean


Adaptarea modelului lui Newcomb a avut la baza consideratiile autorilor cu privire la
principalele diferente dintre comunicarea de masa si comunicarea interpersonala. Diferentele
sunt urmatoarele: a) in comunicarea de masa, feedback-ul este minim sau intarziat;
extern

b) exista un numar mai mare de surse media alternative si de obiecte din mediul
la care un membru al audientei trebuie sa se raporteze si dintre care trebuie sa aleaga.

Modelul evidentiaza niste trasaturi semnificative si specific ale procesului de comunicare in


masa:
1. Sunt implicate selectii successive. Selectia intre diferite aspecte ale realitatii, operata de
catre ,,protagonisti, care pot fi experti sau lideri de opinie autentici. Intre protagonisti si
intre evenimente , selectia este facuta de catre institutia mediatica iar mesajele transmise
de aceasta sunt operate de catre audienta.
2. Sistemul este caracterizat de autoreglare. Aceasta reprezinta o garantie ca nevoile
receptorului de mesaje relevante sunt satisfacute.
3. Distinctia intre comunicarea care are un scop anume si cea care nu are, ambele putand fi
inalnite in comunicarea de masa.
4. Importanta feedback-ului. In perspectiva acestui model, feedback-ul asigura caracterul
systematic al relatiilor dintre participanti.
5. Modelul este conceput pentru a ilustra o situatie in care legaturile dintre membrii
audientei si obiectele din mediu extern, sau dintre sursele alternative media si membrii
audientei, nu pot fi monopolizate de un singur canal.

Modelul accentueaza in mod excesiv caracterul integrant al comunicarii de masa, gradul


in care protagonistii, institutiile media si audienta impartasesc un punct de vedere coun asupra
acestui proces. In realitate, fiecare poate sa urmareasca obiective care nu tin cont de obiectivele
celuilalt. Prin urmare, este oferita o viziune relative idealista si normative asupra institutiei
media, care, are rolul de a actiona in coditiile economiei de piata.
De asemenea, modelul supraevalueaza independent institutiei media fara de societate,
mai ales in problemele politice sau cele care privesc interesele de stat (Denis McQuail, Sven
Windahl, 2004, pg.43).

PROCESUL COMUNICARII DE MASA: MODELUL LUI MALETZKE


Cercetatorul german Maletzke ofera o perspectiva diferitain lucrarea sa ,,O schema a
campului comunicarii de masa. Elaborat metodic si amanuntit, modelul infatiseaza comunicarea
de masa ca pe un process foarte complex din punct de vedere social si pshologic, pentru
explicarea caruia este necesara luarea in considerare a mai multor factori si nu doar a unuia
singur(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.44).
Maletzke foloseste elementele traditionale: emitator, mesaj, mijloc de comunicare si
receptor, pentru a-si construi modelul. Intre mijlocul de comunicare si receptor, autorul surprinde
existenta a doi facotori suplimentari, acestia fiind presiunea venita din partea mijlocului de
comunicare si imaginea receptorului despre aceasta.
In acest context, Maletzke considera ca urmatoarele trasaturi ale mijlocului de comunicare sunt
relevante:
a) Tipul de perceptive pe care il solicita de la receptor ( telespectator, cititor, etc);

b) Masura in care receptorul este legat de mjlocul de comunicare in timp si spatiu;


c) Contextele sociale in care membrii audientei recepteaza mesajul media;
d) Decalajul temporal dintre eveniment si receptarea mesajului despre eveniment, cu alte
cuvine, gradul de simultaneitate (Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.44).

Modelul poate fi utlizat atunci cand se urmareste descrierea proceselor specific comunicarii de
masa. Maletzke si-a folosit modelul in structurarea lucrarii sale ,, Psihologia comunicarii de
masa din 1963, unde a detaliat fiecare relatie, factor sau element. Modelul atrage atentia asupra
faptului ca emitatorul trebuie sa aiba o precptie si o imagine clara despre audienta avuta in
vedere. Imaginea sau perceptia audientei despre emitator este si ea relevanta, asa cum este si
modul in care emitatorul isi concepe rolul si raspunderile(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004,
pg.49)

ALTERNATIVE LA PROCESUL DE TRANSMITERE: MODELUL RITUAL SI CEL AL


CASTIGARII ATENTIEI

Modelul ritual al comunicarii


James Carey a fost primul cercetator care a contestat modelele precedente ale comunicarii
si a sustinut ideea ca principala caracteristica este ,,transmiterea simbolurilor la distanta cu
scopuri de control( apud James Carey).
Comunicarea rituala sau expresiva depinde de abordari si trairi commune. Ea este mai
curand festiva, simbolica si decorative decat utilitarista si, adeseori, include o component de
sepctacol menita sa stimuleze comunicarea. Mesajul comunicarii rituale este, de obicei, latent si
ambiguu, depinzand de asocieri si simboluri care nu sunt alese de catre participant, ci puse la
dispozitie de cultura respectiva. Totodata comunicarea rituala este relativ atemporala si
invariabila(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.50).
Desi in conditii normale, comunicarea rituala nu are o dimensiune instrumental, putem
spune ca are consecinte asupra societatii si asupra relatiilor interumane. Principiile comunicarii
rituale sunt folosite si in campaniile de comunicare in domeniul politicii sau publicitatii, acestea
folosind simboluri de mare impact si apeluri la valorile culturale.

Comunicarea ca etalare si castigare a atentiei


Pe langa modelul ritual si cel al transmiterii, exista si o a treia perspectiva, care surprinde
un alt element al comunicarii de masa. De cele mai multe ori, scopul comunicarii nu este acela
de a transmite o informative, nici de a uni un public pe baza unor forme culturale ci , pur si
simplu, sa capteze si sa mentina atentia vizuala si auditiva ( apud McQuail 1987).

Comunicarea de masa poate fi privita din perspectiva unui spectacol, deoarece, in cea mai
mare parte, audienta este alcatuita din spectatori, si nu din participanti sau receptori de
informatie.
Chiar daca cei care folosesc mass media pentru anumite scopuri spera sa obtina si alte efecte
precum convingerea sau vanzarea, obiectivul principal este castigarea atentiei. Astfel, in
activitatea media, o parte considerabila din efort o constituie castigarea si apoi mentinerea
atentiei. Acest lucru este posibil prin stimularea vizuala, emotionala si a interesului.
Relatia dintre emitator si receptor nu este in mod necesar pasiva sau lipsita de participare, dar
este neutral din punct de vedere moral si nu implica neaparat transferul sau crearea de
intelesuri(Denis McQuail, Sven Windahl, 2004, pg.52).
Procesul de castigare a atentiei se aseamana cu atractia exercitata de un magnet asupra
obiectelor din fier. Puterea de atractie a media este temporara si uneori poate avea chiar efectul
opus, cel de respingere, avand in vedere ca nu actioneaza la fel asupra tuturor si nu are efect pe
termen lung.

CONCLUZIE
Modelul reprezinta un ghid in activitatea de cercetare si intelegere, potrivit in special
comunicarii. Desi in viata sociala comunicare ramane o prezenta importanta, aceasta nu este
vizibila, nu imbraca forme palpabile.
Prin urmare, exista tentatia de a transpune in forma grafica legaturile de a caror existenta
suntem constienti, dar pe care nu le putem vedea. Astfel, sunt folosite alte mecanisme pentru a
ilustra dispunerea, forta si directia relatiilor din structurile respective, concretizate sub forma
unor modele ale comunicarii. Cu ajutorul lor putem avea o perspectiva mai clara si mai ampla
asupra unor notiuni care sunt in cea mai mare parte abstracte.