Cap.2.

Cinematica vibraţiilor

Cap.2. CINEMATICA VIBRAŢIILOR

Deseori, asupra unui sistem mecanic acţionează simultan mai multe
vibraţii perturbatoare. Pentru studierea, cât şi pentru o corectă proiectare a
acestuia, trebuie să se ţină cont de efectul vibraţiei rezultante.

2.1. Compunerea vibraţiilor armonice paralele de aceeaşi pulsaţie

Se consideră un punct material supus simultan la două mişcări vibratorii
armonice paralele şi de aceeaşi pulsaţie (spre exemplu, un punct execută o
vibraţie armonică în lungul unei drepte, iar dreapta efectuează simultan o altă
mişcare vibratorie după o direcţie paralelă cu ea însăşi. Cele două vibraţii, de
aceeaşi pulsaţie ω, au legile de mişcare date de ecuaţiile (2.1):
⎧⎪ x = x ⋅ sin(ωt + ϕ )
1 10 1
⎨ (2.1)
⎪⎩ x2 = x20 ⋅ sin(ωt + ϕ2 )
Prin compunere, se urmăreşte găsirea legii mişcării rezultante, de forma
ecuaţiei (2.2)
x = x0 ⋅ sin(ω0t + ϕ) (2.2)
şi exprimarea coordonatelor acesteia (amplitudine x0, defazaj φ, pulsaţie ω0) în
funcţie de coordonatele mişcărilor componente. În acest scop se utilizează
soluţia analitică sau cea geometrică.

2.1.1. Soluţia analitică

™ Legea mişcării rezultante se obţine prin însumarea algebrică a celor două
mişcări componente (2.1):
x=x1 +x2 = x10(sin ωt⋅cos ϕ1 + cos ωt⋅sin ϕ1 ) + x20 (sin ωt⋅cos ϕ2 + cos ωt⋅sin ϕ2)=
= sin ωt⋅ (x10 cos ϕ1 +x20 cos ϕ2) + cos ωt⋅ ( x10 sin ϕ1 + x20 sin ϕ2 ) =
= C1 ⋅ sin ωt + C2 ⋅ cos ωt (2.3)
unde s-a notat:
⎧⎪C = x ⋅ cos ϕ + x ⋅ cos ϕ
1 10 1 20 2 (2.4)
⎨
⎪⎩ C 2 = x10 ⋅ sin ϕ1 + x20 ⋅ sin ϕ 2

23
 VIBRAŢII MECANICE

Având în vedere că deplasarea x din relaţia (2.3) trebuie pusă în forma (2.2), se
poate scrie egalitatea (2.3’):
x = x1 + x2 = C1 sin ωt + C2 cos ωt = x0 sin (ωt + ϕ) (2.3’)
Se dezvoltă şi se identifică coeficienţii din (2.3’)
C1 sin ωt + C2 cos ωt = x0 sin ωt ⋅ cos ϕ + x0 cos ωt ⋅ sin ϕ
şi se obţin coeficienţii C1 şi C2 în funcţie de parametrii mişcării rezultante,
conform (2.5):
⎧⎪C = x ⋅ cos ϕ
1 0 (2.5)
⎨
⎪⎩ C 2 = x0 ⋅ sin ϕ
Comparând relaţia (2.2) cu (2.3’) se observă că
mişcarea rezultantă este tot o vibraţie armonică, cu aceeaşi pulsaţie
ω ca şi mişcările componente x1 şi x2,
ceea ce permite scrierea legii mişcării rezultante în forma (2.2’):
x = x0 sin(ωt + ϕ) (2.2’)
™ Cu ajutorul coeficienţilor C1 şi C2 (daţi prin expresiile 2.5 – în funcţie de
parametrii mişcării rezultante şi 2.4 – în funcţie de parametrii mişcărilor
componente), se determină mărimile caracteristice ale mişcării vibratorii
rezultante: amplitudinea x0 şi defazajul ϕ:
x0 = C12 + C22 = x10
2 2
+ x20 + 2 x10 x20 cos(ϕ2 − ϕ1 ) (2.6)
C2 x10 sin ϕ1 + x20 sin ϕ2
tgϕ = = (2.7)
C1 x10 cos ϕ1 + x20 cos ϕ2
™ Prin generalizare, pentru mai multe mişcări vibratorii armonice paralele şi
de aceeaşi pulsaţie ω, cu ecuaţiile de mişcare în forma generală (2.8),
xi = xi 0 sin(ωt + ϕi ) (i = 1, 2, ..., n) (2.8)
se obţine, pentru mişcarea rezultantă, amplitudinea şi defazajul exprimate prin
relaţiile (2.9) şi respectiv (2.10):
n n n
x0 = ∑ xi20 + ∑ ∑ 2 xi0 x j 0 cos(ϕ j − ϕi ) (2.9)
i =1 i =1 j =1

24
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

n
∑ xi 0 sin ϕi
tgϕ = i =1
n (2.10)
∑ x j 0 cos ϕ j
j =1

2.1.2. Soluţia geometrică

Mişcările vibratorii armonice paralele ale căror legi de mişcare sunt
date în ecuaţiile (2.1) pot fi compuse folosind vectorii rotitori (construcţia lui
Fresnel). În fig.2.1 cele două vibraţii armonice sunt reprezentate prin doi
vectori OA1 şi OA2 , de modul x10 şi respectiv x20, ce se rotesc în jurul originii
O cu aceeaşi viteză unghiulară ω. Deoarece unghiul dintre cei doi vectori ϕ2–
ϕ1 se menţine constant, paralelogramul OA1AA2 este nedeformabil. Vectorul
OA , suma celor doi vectori OA1 şi OA2 , reprezintă vibraţia armonică
rezultantă. Parametrii acestuia, amplitudinea x0 şi defazajul ϕ, se determină
geometric prin relaţiile (2.6’) şi 2.7’):

Fig.2.1

25
 VIBRAŢII MECANICE

2 2
x0 = x10 + x20 + 2 x10 x20 cos(ϕ2 − ϕ1 ) (2.6’)
AC AD + DC x20 sin ϕ2 + x10 sin ϕ1
tgϕ = = = (2.7’)
OC OB + BC x10 cos ϕ1 + x20 cos ϕ2
Se observă că atât soluţia analitică cât şi cea geometrică conduce către aceleaşi
ecuaţii.
™ Caz particular
Un caz des întâlnit este cel de sumare a două mişcări armonice paralele x1
şi x2 defazate cu un unghi egal cu π/2, ceea ce face ca, în relaţiile (2.1), ϕ1 = 0 ;
ϕ2 = ϕ1 + π/2 = π/2); ecuaţiile de mişcare iau forma (2.1’),
⎧⎪ x = x sin(ωt + ϕ ) = x sin ωt
1 10 1 10 (2.1’)
⎨
⎪⎩ x2 = x20 sin(ωt + ϕ1 + π 2) = x20 sin (ωt + π 2 )
iar legea mişcării rezultante, forma (2.11):
x = x10 sin ωt + x20 sin(ωt + π 2) = x10 sin ωt + x20 cos ωt (2.11)
unde: x02 = x10
2 2
+ x20 2
+ 2 x10 x20 cos(π 2) = x10 2
+ x20 (2.12)
şi tgϕ = x20 x10 (2.13)

™ Caz general
Dacă numărul vibraţiilor armonice paralele, de aceeaşi pulsaţie ω, este mai
mare ca 2, se compun primele două vibraţii, rezultanta cu a treia şi aşa mai
departe, ajungându-se astfel la concluzia că vibraţia rezultată este armonică, de
aceeaşi pulsaţie şi reprezentată printr-un vector egal cu suma vectorială a celor
n vectori ce reprezintă vibraţiile componente.

2.2. Compunerea vibraţiilor armonice paralele de pulsaţii diferite

Se consideră un punct material ce efectuează simultan două vibraţii
armonice paralele cu pulsaţii diferite ω1 şi ω2 (se admite ω1 < ω2); mişcările
vibratorii sunt caracterizate de ecuaţiile (2.14):
⎧⎪ x = x cos(ω t + ϕ )
1 10 1 1 (2.14)
⎨
⎪⎩ x2 = x20 cos(ω2t + ϕ2 )

26
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

Se urmăreşte să se exprime caracteristicile mişcării vibratorii rezultante

(amplitudine, defazaj, pulsaţie) în funcţie de caracteristicile mişcărilor
componente şi să se scrie ecuaţia mişcării rezultate sub forma (2.15):
x = x1 + x2 = x0 cos(ω0t + ϕ) (2.15)
Rezolvarea se poate face pe cale analitică sau pe cale geometrică.

2.2.1. Soluţia analitică

Pentru a facilita operarea se fac substituţiile (2.16),
⎧ ω + ω2 ω2 − ω1
⎪⎪ω1 = 1 −
⎨ 2 2 (2.16)
⎪ω = 1 ω + ω ω
2 + 2 − ω 1
⎪⎩ 2 2 2
care se introduc în ecuaţiile (2.14) ale mişcărilor vibratorii componente;
sumarea celor două conduce la forma (2.17),
⎡ ω +ω ⎛ ω −ω ⎞⎤ ⎡ ω +ω ⎛ ω −ω ⎞⎤
x=x1 +x2 =x10cos ⎢ 1 2 t−⎜ 2 1 t−ϕ1 ⎟⎥+x20cos ⎢ 1 2 t+⎜ 2 1 t−ϕ2 ⎟⎥=
⎣ 2 ⎝ 2 ⎠⎦ ⎢⎣ 2 ⎜ 2 ⎟⎥
⎝ ⎠⎦

⎛ω +ω ⎞ ⎛ω −ω ⎞ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞
= x10 cos⎜ 1 2 t ⎟ cos⎜ 2 1 t−ϕ ⎟+x sin ⎜ ω1 +ω2 t ⎟ sin ⎜ ω2 − ω1 t−ϕ ⎟+
⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 1 ⎟ 10 ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ω +ω ⎞ ⎛ω −ω ⎞ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞
+x20cos⎜ 1 2 t ⎟ cos⎜ 2 1 t+ϕ ⎟−x sin ⎜ ω1 + ω2 t ⎟ sin ⎜ ω2 − ω1 t+ϕ ⎟=
⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 2 ⎟ 20 ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ω +ω ⎞ ⎡ ⎛ ⎞ ⎛ω −ω ⎞⎤
= sin⎜ 1 2 t ⎟ ⋅ ⎢ x sin ⎜ ω2 − ω1 t − ϕ ⎟ − x sin ⎜ 2 1
+ ϕ ⎟⎥
⎜ 2 ⎟ ⎢ 10 ⎜ 2 1⎟ 20 ⎜
t 2⎟ +
⎝ ⎠ ⎣ ⎝ ⎠ 2 ⎥
⎝ ⎠⎦
⎛ω +ω ⎞ ⎡ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞⎤
+ cos⎜ 1 2 t ⎟ ⋅ ⎢ x cos⎜ ω2 − ω1 t − ϕ ⎟ + x cos⎜ ω2 − ω1 t + ϕ ⎟ ⎥ ⇒
⎜ 2 ⎟ ⎢ 10 ⎜ 2 1⎟ 20 ⎜ 2 2⎟
⎝ ⎠ ⎣ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎥⎦
⎛ω +ω ⎞ ⎛ ⎞
x = C1 sin ⎜ 1 2 t ⎟ + C cos⎜ ω1 + ω2 t ⎟ = C sin ω t + C cos ω t (2.17)
⎜ 2 ⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ 1 0 2 0
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
în care s-au făcut notaţiile (2.18) şi (2.19):

27
 VIBRAŢII MECANICE

⎧ ⎛ω −ω ⎞ ⎛ ⎞
⎪ C1 = x10 sin ⎜ 2 1 t − ϕ ⎟ − x sin ⎜ ω2 − ω1 t + ϕ ⎟
⎪ ⎜ 2 1⎟ 20 ⎜ 2 2⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ (2.18)
⎨
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
⎪
C = x cos ⎜ ω2 − ω1 t − ϕ ⎟ + x cos⎜ ω2 − ω1 t + ϕ ⎟
⎪ 2 10 ⎜ 2 1⎟ 20 ⎜ 2 2⎟
⎩ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
ω1 + ω2
= ω0 (2.19)
2
Se observă că C1 şi C2 sunt funcţii variabile în timp.
Ecuaţia (2.17) a celor două mişcări oscilatorii sumate trebuie pusă sub forma
generală (2.15), motiv pentru care se dezvoltă şi se identifică relaţia (2.20):
x = x0 cos(ω0t + ϕ) = C1 sin ω0t + C2 cos ω0t (2.20)
x = x0 cos ω0t cos ϕ − x0 sin ω0t sin ϕ = C1 sin ω0t + C2 cos ω0t (2.20’)
Se obţin astfel expresiile (2.21) ale coeficienţilor C1 şi C2, în funcţie de
parametrii generici ai mişcării rezultante (x0 şi ϕ):
⎧⎪C = − x sin ϕ
1 0
⎨ (2.21)
⎪⎩ 2
C = x 0 cos ϕ
Relaţiile (2.18) − (2.21) permit exprimarea parametrilor mişcării oscilatorii
rezultante (x0, ω0, ϕ) în funcţie de parametrii mişcărilor componente.
™ Pentru determinarea amplitudinii mişcării rezultante x0, se ridică la pătrat
relaţiile (2.21) şi se sumează:
x02 = C12 + C22
În relaţie se înlocuiesc valorile lui C1 şi C2 din (2.18) şi rezultă expresia (2.22):
⎛ω −ω ⎞ 2 ⎛ω −ω ⎞ ⎛ω −ω ⎞
x02 =x10
2
sin 2 ⎜ 2 1 t−ϕ1 ⎟+x20 sin 2 ⎜ 2 1 t+ϕ2 ⎟−2 x10 x20sin ⎜ 2 1 t−ϕ1 ⎟ ⋅
⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ω −ω ⎞ 2 ⎛ω −ω ⎞ 2 ⎛ω −ω ⎞
⋅ sin ⎜ 2 1 t + ϕ 2 ⎟ + x10 cos 2 ⎜ 2 1 t − ϕ1 ⎟ + x20 cos 2 ⎜ 2 1 t + ϕ2 ⎟ +
⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ω −ω ⎞ ⎛ω −ω ⎞
+ 2 x10 x20 cos⎜ 2 1 t − ϕ1 ⎟ ⋅ cos⎜ 2 1 t + ϕ2 ⎟ = x10 2 2
+ x20 + 2 x10 x20 ⋅
⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎡ ⎛ω −ω ⎞ ⎛ω −ω ⎞ ⎛ω −ω ⎞ ⎛ω −ω ⎞⎤
⋅ ⎢cos⎜ 2 1 t − ϕ1 ⎟ ⋅ cos⎜ 2 1 t + ϕ 2 ⎟ − sin ⎜ 2 1 t − ϕ1 ⎟ ⋅ sin ⎜ 2 1 t + ϕ2 ⎟⎥ =
⎢⎣ ⎜⎝ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟⎥
⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎦

28
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

⎛ω −ω ⎞
2
= x10 2
+ x20 + 2 x10 x20 ⋅ cos⎜ 2 1 t − ϕ + ω2 − ω1 t + ϕ ⎟ ⇒
⎜ 2 1
2 2⎟
⎝ ⎠
2 2
x0 = x10 + x20 + 2 x10 x20 ⋅ cos[(ω2 − ω1 )t + ϕ2 − ϕ1 ] (2.22)
Observaţii:
• amplitudinea x0 este o funcţie de timp, prin intermediul funcţiei:
cos[(ω2− ω1)t + ϕ2−ϕ1];
• în cazurile în care este îndeplinită condiţia (2.23),
cos[(ω2 − ω1 )t + ϕ2 − ϕ1 ] = ±1 (2.23)
se obţin valorile extreme ale lui x0:
⎧⎪ x
0 max = x10 + x 20
⎨ (2.24)
⎪⎩ x0 min = x10 − x20
• amplitudinea funcţiei x0(t) variază periodic, cu perioada T0, conform relaţiei
(2.25):
2π 2π
T0 = = (2.25)
Δω ω2 − ω1
• frecvenţa de variaţie a amplitudinii x0 este dată de relaţia (2.26):
1 Δω ω 2 ω1
f0 = = = − = f 2 − f1 ⇒ f 0 = f 2 − f1 (2.26)
T0 2π 2π 2π
Š Defazajul ϕ al mişcării rezultante se obţine din raportul relaţiilor (2.21) şi
completarea cu rel.(2.18):
⎛ω −ω ⎞ ⎛ ⎞
x20 sin ⎜ 2 1 t + ϕ ⎟ − x sin ⎜ ω2 − ω1 t − ϕ ⎟
C1 ⎜ 2 2⎟ 10 ⎜ 2 1⎟
tgϕ = − = ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
(2.27)
⎛ω −ω ⎞ ⎛ ⎞
1 t + ϕ ⎟ + x cos⎜ ω2 − ω1 t − ϕ ⎟
C2
x20 cos⎜ 2
⎜ 2 2⎟ 10 ⎜ 2 1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Se observă că defazajul ϕ este o funcţie de timp.
™ Concluzia care se desprinde din studierea relaţiilor (2.22) şi (2.27) este că
mişcarea vibratorie rezultantă, având amplitudinea x0 şi defazajul
ϕ variabile în timp, este modulată atât în amplitudine cât şi în
frecvenţă.

29
 VIBRAŢII MECANICE

Reprezentarea grafică a acestei mişcări este dată în fig.2.2.

Fig.2.2

2.2.2. Soluţia geometrică

Utilizând metoda vectorilor rotitori, în figura 2.3 cele două vibraţii
componente − cu ecuaţiile de mişcare (2.14), au fost reprezentate prin vectorii

30
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

OA1 şi OA2 .
Š Câteva precizări sunt necesare:
y Vectorii rotitori OA1 şi OA2 au vitezele unghiulare ω1 şi ω2 diferite, iar
defazajul dintre ele variază în timp după relaţia:
θ2 − θ1 = ω2t + ϕ2 − (ω1 t + ϕ1 ) = (ω2 − ω1 )t + ϕ2 − ϕ1 (2.28)
Aceasta face ca paralelogramul OA1AA2 să fie deformabil în timp, iar vectorul
rezultant OA – ce reprezintă mişcarea vibratorie rezultantă (vezi ecuaţia de
mişcare 2.15) – are atât modulul x0, cât şi defazajul ψ faţă de mişcarea
vibratorie x1 variabile în timp.
y Amplitudinea mişcării rezultante x0 variază între valoarea maximă
x0max = x10 + x20 (când cei doi vectori au aceeaşi direcţie şi acelaşi sens) şi
valoarea minimă x0min =|x10–x20| (când cei doi vectori au aceeaşi direcţie şi
sensuri opuse).

Fig.2.3
™ Cu ajutorul vectorilor rotitori se pot determina amplitudinea şi faza
mişcării rezultante (v.fig.2.3).
Š Amplitudinea mişcării rezultante x0 este modulul diagonalei OA, latură în
triunghiul oarecare OA1A:

31
 VIBRAŢII MECANICE

2 2
x0 = x10 + x20 + 2 x10 x20 ⋅ cos[π − (θ 2 − θ1 )] =
2 2
= x10 + x20 + 2 x10 x20 ⋅ cos[(ω2 − ω1 )t + ϕ 2 − ϕ1 ] (2.21’)
Deoarece amplitudinea x0 este variabilă în timp, mişcarea rezultantă este
modulată în amplitudine.
Š Faza θ a mişcării rezultante poate fi exprimată în funcţie de defazajul ψ
dintre vectorul OA1 şi vectorul OA (v.fig.2.3), din relaţia de legătură (2.29):
θ = θ1 + ψ = ω1 t + ϕ1 + ψ (2.29)
Din triunghiul OA1A, în care ∠OA1 A este complementar ∠A1 OA2 , se deduce
ψ, prin aplicarea teoremei sinusurilor:
∠OA1 A = π − (θ2 −θ1 ) = π−[(ω2t + ϕ2 )−(ω1 t + ϕ1 )] = π−[(ω2 −ω1 )t + ϕ2 − ϕ1 ]
OA AA x0 x
= 1 ⇒ = 20 ⇒
sin(OAˆ1 A) sin ψ sin{π − [(ω2t + ϕ2 ) − (ω1 t + ϕ1 )]} sin ψ
obţinându-se relaţia de legătură (2.30).
x20
sin ψ = sin[(ω2 − ω1 )t + (ϕ2 − ϕ1 )] (2.30)
x0
Relaţiile (2.29) şi (2.30) ilustrează că faza θ este variabilă în timp, ceea ce
demonstrează că mişcarea rezultantă este modulată în frecvenţă.

2.2.3. Observaţii
Š Pentru ca mişcarea vibratorie rezultantă (dată prin ecuaţia de mişcare 2.15) să
fie periodică (de perioadă T), este necesar ca vectorul OA al mişcării să ocupe
în mod periodic (după fiecare interval de timp T) aceeaşi poziţie şi să aibă
simultan aceeaşi valoare. Aceasta se întâmplă numai dacă vectorii OA1 şi OA2
ai mişcărilor componente ocupă periodic (după acelaşi timp T) şi simultan
aceleaşi poziţii. Pentru aceasta, perioada T trebuie să fie multiplu atât a
perioadei T1 = 2π/ω1 , cât şi a perioadei T2 = 2π/ω2, a celor două mişcări
componente, deci va trebui să existe dependenţa:
T = n1 ⋅ T1 = n2 ⋅ T2 (2.31)
unde n1 şi n2 sunt numere întregi; ele trebuie să fie şi prime între ele, pentru ca
T să fie minim.

32
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

Din relaţia (2.31) rezultă legătura (2.32),

2π 2π n1 n2 ω2 n2
T = n1 ⋅ = n2 ⋅ sau = ⇒ = (2.32)
ω1 ω2 ω1 ω2 ω1 n1
care precizează că raportul pulsaţiilor trebuie să fie o fracţie raţională.
Š Satisfacerea condiţiei (2.32) asigură simultan şi condiţia ca perioada mişcării
rezultante T să fie un multiplu a perioadei T0 de variaţie a amplitudinii x0, după
cum se poate demonstra prin relaţia (2.33):
2π 2π ω − ω1 ⎫
T = n1 T1 = n2T2 ⇒ T = n2T2 = n2 ⋅ = ⋅ 2 ⋅ n2 ⎪
ω2 ω2 − ω1 ω2 ⎪
⎬ ⇒
2π 2π ⎪
s − a notat : = = T0 ⇑
ω2 − ω1 Δ ω ⎪
⎭
2π ω2 − ω1 ⎛ ω ⎞ ⎫
T= ⋅ ⋅ n2 = T0 ⋅ ⎜1 − 1 ⎟ ⋅ n2 ⎪
Δω ω2 ⎜ ω ⎟ ⎪
⇒ ⎝ 2⎠
⎬ ⇒
ω1 n1 ⎪
unde : = ⇑ ⎪
ω2 n2 ⎭
⎛ n ⎞ n −n
⇒ T = T0 ⋅ ⎜1 − 1 ⎟ ⋅ n2 = T0 ⋅ 2 1 ⋅ n2 = T0 ⋅ (n2 − n1 ) (2.33)
⎜ n ⎟ n2
⎝ 2⎠

2.2.4. Exemple de compunere a două vibraţii de pulsaţii diferite

™ Figura 2.4 ilustrează graficele deplasărilor componente şi rezultante a două
vibraţii paralele de pulsaţii diferite, raportul lor fiind un număr întreg (ω2 = 3
ω1), iar fazele iniţiale egale: ϕ1 = ϕ2 = 0. Ecuaţiile mişcărilor componente sunt
de tipul relaţiilor (2.34):
⎧⎪ x = x ⋅ sin ωt
1 10 (2.34)
⎨
⎪⎩ x2 = x20 ⋅ sin 3ωt
™ În figura 2.5 se prezintă graficele deplasărilor componente şi rezultante a
două mişcări vibratorii la care raportul pulsaţiilor este mare.

33
VIBRAŢII MECANICE

Fig.2.4

34
Cap.2. Cinematica vibraţiilor

Fig.2.5

35
 VIBRAŢII MECANICE

În cazul de faţă mişcarea a 2-a are pulsaţia şi amplitudinea mult mai mare decât
prima:
ω2 » ω1 (T2 « T1) şi x20 » x10 (vibraţia x1, de pulsaţie joasă, are
amplitudinea pronunţat mai mică).
™ În figura 2.6 este prezentat cazul compunerii a două vibraţii armonice în care
raportul pulsaţiilor este mare.
Mişcarea vibratorie x2 are pulsaţia ω2 mult mai mare, dar amplitudinea x20
mult mai mică decât prima mişcare:
ω2 » ω1 (T2 « T1); x10 > x20

2.3. Compunerea vibraţiilor armonice paralele de pulsaţii apropiate.

Fenomenul de bătăi
Dacă cele două pulsaţii ω1 şi ω2 ale mişcărilor componente vibratorii
paralele au valori foarte apropiate, diferenţa dintre ele Δω = ω2 – ω1 este foarte
mică şi poate fi neglijată, iar perioadele T1 şi T2 devin aproape egale. De aceea
se poate considera că, în timpul unei perioade T1 ≅ T2, amplitudinea mişcării
rezultante x0 rămâne constantă (v.rel.2.22), adică mişcarea rezultantă se poate
considera ca fiind armonică.
Prin studierea acestei mişcări într-un interval de timp oarecare, s-a ajuns la
concluzia că mişcarea rezultantă poate fi considerată ca o succesiune de mişcări
armonice, fiecare având aceeaşi durată T1 ≅ T2, dar cu amplitudini diferite,
amplitudini cuprinse între limitele x0min = ⏐x10 – x20⏐ şi x0max = x10 + x20.
Fenomenul se repetă după intervale de timp egale cu perioada T0 = 2π/Δω.
Mişcarea vibratorie realizată în aceste condiţii poartă denumirea de bătăi
(fig.2.7).
Frecvenţa bătăilor este dată de relaţia (2.35):
ω −ω ω ω
f0 = 1 = 1 2 = 1 − 2 = f1 − f2 (2.35)
T0 2π 2π 2π
Š În cazul particular în care x10 = x20 , amplitudinea mişcării rezultante variază
între x0min=0 şi x0max = 2 x10, iar diagrama de variaţie rezultă ca în fig.2.8.

36
Cap.2. Cinematica vibraţiilor

Fig.2.6

37
VIBRAŢII MECANICE

Fig 2.7.

38
Cap.2. Cinematica vibraţiilor

Fig.2.8

39
 VIBRAŢII MECANICE

2.4. Compunerea vibraţiilor armonice ortogonale

Se consideră un punct material ce execută o deplasare alternativă într-un
plan xOy (definit prin axele rectangulare Ox şi Oy), astfel încât coordonatele x
şi y ale mobilului să varieze armonic. Mişcarea complexă a mobilului în plan
poate fi redusă la două mişcări vibratorii ortogonale: una pe direcţia Ox, iar alta
pe direcţia Oy. Prezintă interes exprimarea matematică a traiectoriei mobilului.
Se vor trata separat cazurile în care cele două vibraţii ortogonale au sau nu
aceeaşi frecvenţă.

2.4.1. Vibraţii armonice de aceeaşi pulsaţie

În cazul cel mai simplu, cele două vibraţii armonice ortogonale ale
punctului material au aceeaşi pulsaţie ω, pentru care ecuaţiile de mişcare pot fi
de forma:
⎧⎪ x = x cos ωt
0 (2.36)
⎨
⎪⎩ y = y0 cos(ωt + ϕ)
Pentru determinarea traiectoriei punctului oscilator se elimină din ecuaţiile
(2.36) faza ωt 1 .
⎧ x ⎫
⎪cos ωt = ⎪ x
⎨ x0 ⎬ ⇒ y = y0 cos ϕ − y0 sin ϕ ⋅ sin ωt ⇒
⎪ y= y (cos ωt ⋅ cos ϕ−sin ωt ⋅ sin ϕ)⎪ x0
⎩ 0 ⎭
1 ⎛⎜ x ⎞ x cos ϕ y ⎫
sin ωt = y0 cos ϕ − y ⎟ = − ⎪
⇒ y0 sin ϕ ⎜⎝ x0 ⎟ x sin ϕ y sin ϕ ⎪⎬ ⇒
⎠ 0 0
⎪
cos 2 (ωt ) + sin 2 (ωt ) = 1 ⎪⎭
x2 x 2 cos 2 ϕ y 2 1 xy cos ϕ
⇒ + ⋅ + ⋅ −2 ⋅ =1 ⇒
x 02 x 02 sin 2 ϕ y 02 sin 2 ϕ x 0 y 0 sin 2 ϕ

1
Practic, se scoate cosωt din prima ecuaţie şi se înlocuieşte în a doua ecuaţie dezvoltată;
apoi se exprimă sinωt din ecuaţia a doua; expresiile rezultate se ridică la pătrat şi se adună
în relaţia cunoscută: sin2ωt+cos2ωt=1.

40
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

x2 y2 2 xy ⋅ cos ϕ
+ − =1 (2.37)
x02 ⋅ sin 2 ϕ y02 ⋅ sin 2 ϕ x0 y0 ⋅ sin 2 ϕ
Conform ecuaţiei (2.37), traiectoria punctului vibrator în planul Oxy este o
elipsă cu centrul în origine şi cu axele rotite (fig.2.9).

Fig.2.9
Pentru diferite valori ale defazajului ϕ, ecuaţia (2.37) capătă forme
particulare evidenţiate în figura 2.10:
™ Când defazajul ϕ=0 traiectoria degenerează într-o dreaptă conţinută în
cadranele I şi III ale sistemului de axe Oxy (v.fig.2.10a); ecuaţiile (2.36) iau
forma (2.36’), iar traiectoria punctului în plan este dată de ecuaţia (2.38).
⎧⎪ x = x cos ωt
0 (2.36’)
⎨
⎪⎩ y = y0 cos ωt
x y
cos ωt = = (2.38)
x0 y0
Prin deplasarea rectilinie alternativă, mobilul descrie un segment simetric faţă
de origine.
™ Pentru defazajul ϕ=π mobilul descrie tot un segment de dreaptă simetric faţă
de originea sistemului, dar conţinut în cadranele II şi IV (v.fig.2.10e). Ecuaţiile
(2.36) iau forma (2.36"), iar traiectoria punctului în planul Oxy este dată de
egalitatea (2.39).
⎧⎪ x = x cos ωt
0 (2.36")
⎨
⎪⎩ y = y0 cos(ωt + π ) = − y0 cos ωt

41
 VIBRAŢII MECANICE

Fig.2.10
x y
cos ωt = =− (2.39)
x0 y0
™ Pentru ϕ=π/2 şi ϕ=3π/2, traiectoria este o elipsă simetrică faţă de axe, axele
sistemului Oxy devenind identice cu axele elipsei (v.fig.2.10c şi 2.10g). Prin
înlocuirea, în ecuaţia traiectoriei (2.37), a noilor valori particulare (2.40) pentru
sin şi cos, rezultă ecuaţia traiectoriei eliptice (2.41).
⎧ 2 π
⎪sin (2k + 1) 2 = 1
⎨ (2.40)
π
⎪cos (2k + 1) = 0
2
⎩ 2
x2 y2
+ =1 (2.41)
x02 y02

2.4.2. Vibraţii armonice de pulsaţii diferite

Dacă vibraţiile au pulsaţii diferite, ecuaţiile de mişcare pot fi de forma:
⎧⎪ x = x cos(ω t + ϕ )
0 1 1
⎨ (2.42)
⎪⎩ y = y0 cos(ω2t + ϕ2 )

42
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

Traiectoriile mişcării rezultante sunt mai complicate şi se pot distinge două

cazuri:
− traiectoriile sunt curbe închise;
− traiectoriile sunt curbe deschise.
™ Dacă traiectoriile se închid, înseamnă că mobilul trece prin acelaşi punct la
intervale egale de timp T0. Perioada T0 trebuie să fie multiplu al perioadelor T1
şi T2 ale celor două mişcări oscilatorii, pe direcţia Ox şi respectiv Oy, perioade
care satisfac relaţiile (2.43):
⎧⎪ x cos(ω t + ϕ ) = x cos[ω (t + T ) + ϕ ]
0 1 1 0 1 1 1 (2.43)
⎨
⎪⎩ y0 cos(ω2t + ϕ2 ) = y0 cos[ω2 (t + T2 ) + ϕ2 ]
Având în vedere perioadele T1 şi T2 din (2.44),
2π 2π
T1 = şi T2 = (2.44)
ω1 ω2
legătura dintre perioada generală T0 , T1 şi T2 dată prin relaţia (2.45),
2π 2π
T0 = n1 T1 = n2T2 ⇒ n1 = n2 (2.45)
ω1 ω2
conduce la egalitatea (2.46), unde n1 şi n2 sunt numere întregi.
n1 n2 ω1 n1
= sau = (2.46)
ω1 ω2 ω 2 n2
Concluzia este că:
T0 reprezintă cel mai mic multiplu comun al perioadelor T1 şi T2.
Condiţia ca traiectoriile să se închidă este ca raportul pulsaţiilor
ω1/ω2 să fie un număr raţional.
Forma traiectoriilor depinde esenţial de raportul pulsaţiilor şi mai puţin de
fazele ϕ1 şi ϕ2 sau de raportul amplitudinilor x0/y0.
Traiectoriile descrise de un mobil în mişcarea rezultată din
compunerea a două vibraţii armonice ortogonale se numesc
figurile (curbele) lui Lissajous.
Aceste curbe pot fi puse în evidenţă şi prin metode experimentale (mecanice,
optice, electronice etc).
În figura 2.11 sunt prezentate câteva figuri Lissajous pentru raportul
amplitudinilor x0/y0=1 şi pentru diferite rapoarte ω1/ω2 şi unghiuri de defazaj ϕ.

43
 VIBRAŢII MECANICE

a b c
Fig 2.11

44
 Cap.2. Cinematica vibraţiilor

Š Dacă raportul pulsaţiilor ω1/ω2 este un număr iraţional, traiectoria mişcării

rezultante nu va trece de două ori prin acelaşi punct.
Š Dacă pulsaţiile ω1 şi ω2 au valori apropiate, ecuaţiile de mişcare pe cele două
direcţii Ox şi Oy se pot scrie în forma (2.47), iar traiectoriile punctului oscilator
sunt foarte apropiate (fig.2.12).
⎧⎪ x = x cos ωt
0
⎨ (2.47)
⎪⎩ y = y 0 cos[(ω + Δω)t + ϕ]

Fig.2.12

2.5. Comunerea vibraţiilor armonice de direcţii oarecare

Se consideră un mobil ce execută o mişcare vibratorie armonică pe o
direcţie oarecare, cu legea de mişcare de tipul:
x1 = x1 (t ) (2.48)
Simultan, acelaşi mobil execută o altă vibraţie armonică, după o direcţie (δ), cu
legea deplasării de forma:
s = s (t ) (2.49)
Plecând de la cele două oscilaţii, se alege în mod convenabil un sistem
triortogonal drept Oxy, determinat de planul comun al deplasărilor vibratorii
(direcţia x1 şi δ), cu axa Ox coincizând cu direcţia x1, iar originea O în originea

45
 VIBRAŢII MECANICE

mişcării x1 (fig.2.13). Mişcarea oscilatorie pe direcţia (δ) se descompune în

două componente ortogonale: xS(t) după axa Ox şi yS(t) după axa Oy .

Fig.2.13
Pentru determinarea mişcării rezultante a mobilului, se compun mai întâi
mişcările vibratorii armonice paralele x1 şi xS conform relaţiei (2.50), după care
se comun mişcările ortogonale x(t) şi yS(t):
x(t ) = x1 (t ) + xS (t ) (2.50)
Orice situaţie de genul prezentat se reduce în final la cazuri simple, deja
studiate.

46