Femeia este fiina cea mai complex in faa brbatului i cel mai greu de ineles,

deoarece, de multe ori in faa brbatului, ea dorete s par aspr, cu un caracter

ferm, ins in realitate ea este cea mai ginga i sensibil floare dintre toate florile
ce au existat vreodat sau, uneori poate fi invers: dulce in aparent i rece in
realitate, exact ca menta. Ins oricum ar fi ea, femeia este cea care face lumea
fiindc intreaga societate i intregul univers a atirnat i va continua s atrne de
genele femeii, cci, dup cum spune Jouy, acolo unde pentru brbai e u n zid de
aram, pentru femei nu e adesea dect o pnz de pianjen. Eu sunt de acord cu
aceast afirmaie deoarece frumuseea i inteligena ei arma principal a femeii
topes inimi de ghea i deschid ui de fier.
Astfel, personajul nostru feminin Cezara din nuvela cu acelai nume a lui
Eminescu face parte din categoria femeilor care topesc ninimi de ghea. Ea este
personajul prinicpal, la fel ca i iubitul ei, Ieronim. Cezara ne apare ca o contes
frumoas. Prin trsturile ei fizice o putem defini ca personaj romantic: Dar ce
frumoas, ce plin, ce amabil era! Fa ei era de-o albea chihlimbarie intunecat
numai de-o viorie umbr, transpariiunea acelui fin sistem venos ce concentreaz
idealele artei in boltit frunte i-n acei ochi de-un albastru intuneric care sclipesc in
umbra genele lungi i devin prin asta mai dulci, mai intunecoi, mai demonici.
Prul ei blond pare-o brum aurit, gura dulce, cu buza de desupt puin mai plin,
prea c cere srutri, nasul fin i brbia rotund i dulce ca la femeile lui Giacomo
Palma. Att de obil, att d efrumoas, capul ei se ridica c-un fel de copilroas
mndrie, astfel cum i-l ridic caii de ras arab, -atunci gtul nalt lua acea energie
marmoree i doritoare totodat ca gtul lui Antinuous. i aici, observm in opera
lui Eminescu, chipul angelic i perfect al femeii.
Pe lng faptul c era de o frumusee dumnezeiasc, ea mai era curioas i
neastimprat. Astfel, dup ce l-a vzut pe tinrul clugr Ieronim care in
viziunea ei pare un demon frumos, serios, nepstor, s-a dus s cotrobiasc
prin odaia pictorului Francesco in sperana c va gsi ceva. Dar, in scurt timp,
Francesco i Ieronim se intorseser in odaie i, ca s nu fie vzut, Cezara se
ascunse dup patul artistului i nu se mica din loc tcea ca petele, iar atunci
cind vzuse acel model frumos, snii ei crescuse intr-atita de btile inimii,
inct srise un bumb de la pieptnaul cam ingust de catifea neagr //. Ea-i
dezbumb pieptarul, snii ei albi ca zpada se eliberar din inchisoarea lor de
catifea. In aceste clipe ea tria nite stri de agitaie, dup care se liniti puin: i
o duioie dulce i linitit i umplu sufletul Ea nu mai era aceeai. Din
tremurtoare deveni lin acuma-l iubea. // i venea s pling acum buzele ei
se descletar c-o dulce expresie de durere i de umor. Simea c plinge fr s
vreie.
Prin elementele de autocaracterizare ea ii cere iertare pentru dragostea ce o poart
in suflet. Dar de ce? Atunci cind te indrgosteti de cineva, te indrgosteti fr s
vrei i fr ca s-i dai seama la inceput. Inima se indrgostete de cel pe care il

alege ea, dar nu de cel pe care raiunea il vrea. Iar odat ce inima i-a fcut
alegerea, atunci raiunea cedeaz inimii fiind nevoit s accepte alegerea ei. i
astfel, pentru a obine dragostea celui pe care Cezara il iubete, e gata de orice,
chiar i s se umileasc in faa lui: Iart dac-o femeie ii spune c te iubete. O
femeie frumoas i tinr, cci tiu c snt frumoas Ah! Cum a topi gheaa
ochilor ti cu gura mea iubite! // cind te iubesc, cind a primi s fiu servitoarea
ta, numai s m suferi intr-un col al casei in care vei locui tu, s suferi ca s srut
perina pe care va dormi capul tu. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? //
a fi un miel, c n-a vorbi un cuvnt, c a tcea privindu-te, dac m-ai iubi i tu
pe mine.
Dar Ieronim nu voi s-i inspire sperane dearte, cu toate c cu ct o privea mai
mult, cu att o gsea mai frumoas. Pentru el, ea este scump, ins nu o iubeti in
felul cum i-ar dori el insui deoarece Ieronim nu cunoscuse acest profund
sentiment. La momentul dat el are pentru ea doar simpatie i i cere timp pentru ca
aceasta s se transforme in iubire. In viziunea lui Cezara este o copil namorat
de el, pe care n-o iubete. A vzut-o roie, sfioas, turburat m-a rugat s-i sufr
iubirea nu-i pot descrie expresia de nevinovie, candoare i amor din faa ei
dar am schiat-o. n acest mod, Ieronim incearc s se conving pe sine insui (sau
s se impun) s cread c n-o iubete, dar nu-i reuete acest lucru pentru c mai
apoi el singur se contrazice: e chiar frumoas s spun dreptul. Brbia se
rotunjete ca un mr galven guria cteodat parc-i o cirea i ochii, ah
ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei imi atinge genele i m-nfioar pin-in
tlpi. // s fiu drept ce tie ea c m chinuie. Dup ce accept in suflet c o
ibuete, chipul Cezarei se schimb in viziunea lui in raprot cu strile sufleteti
trite de el: faa ei nu mai era tras, ci se rotunjea vdit, snii ei erau mai plini,
numai roaa din obraz dispruse, fcnd loc unei palori care-i da un aer de nespus
blndee. Ochii nu mai aveau acea slabtic i noptoas strlucire in adincimea
crora fulgera intunecosul amor i intuneacoasa dorin, ci, limpezii, nespus de
adnci, te-ai fi uitat zile intregi in ei. Linite i o melancolic pace era in adincimea
lor i in acea fa atit de plalid, plin dar trist, suridea suferitor oarecum gura
de purpur o raz a Ierihonului a crei frumusee nu se trece. S-apropia incet,
asemenea unei lunatice, ca-n somn. i atunci, el recunoate c o ibuete, definind
i trsturile ei morale: Acum eti in capul meu, inger, frumoas cum nu te-am
vzut niciodat dulce Nu tii tu c eu te iubesc? Trandafirii infloresc pe faa
ta. Tu, regin a sfuletelor, nu eti curat ca izvorul? Mldioas ca chiparosul?
Dulce ca filomela? Tnr ca luna plin, copilroas ca luna plin, compilroas ca
un canar, iubit ca o Dumnezeire?.
Dup ce i-a pierdut iubirea, a plecat la mnstire unde s-a regsit pe sine insi i
in zilele calde ea se dezbraca i, lsndu-i hainele-n boschet, se cobora la mare.
Chip minunat, artare de zpad in care tinra delicatee, dulcea moliciunea a
copilriei era intrunit cu frumuseea mobil, coapt, suav, pronunat a femeii.
Prin transparena general a unei pielie calde, netede care lsa urme dac-o
atingeai, se vedeau parc vinele roii. Aceast nuditate descoperit de Cezara este

o stare ambigu, de via pleanar i de moarte simbolic. Astfel, ea a depit

condiia uman ptrunznd intr-o zon sacr, adic real, spre deosebire de
spaiul inconjurtor profan, mcinat de venica devenire i surpat de iluzii
dureroi zdrnicii.
Un alt ciclu al eronului simbolic transform ins, notul ei intr-o cuplare cu
Oceanul (masculin), Eminescu inchipuind o ap bivalent, inzestrat cu
magnetismul dorinei: cnd piciorul ei atingea marea, cnd simte apele muindu-i
corpul, sursul su devine iar nervos i slbatec, cu toat copilria ei; in lupt cu
oceanul btrin ea se simte rentinerind, ea suride cu gura incletat de energie i se
las mbririi zgomotoase a oceanului, tind din cnd in cnd cu braele albe
undele albastre notnd cnd pe-o coast, cnd pe spate, tologindu-se voluptos pe
patul de valuri.
Astfel, femeia cu frumuseea ei a reuit s topeasc inima de ghea a celui pe care
il iubea.