Sunteți pe pagina 1din 25

Membrana celulara

1.

Introducere

Membrana celular (membrana plasmatic, plasmalema) este o structur celular ce delimiteaz i


compartimenteaz coninutul celular. Constituie o barier selectiv pentru pasajul moleculelor i ionilor. Este o structur
bidimensional continu cu grosimea de 6-9 nm i cu proprieti caracteristice de permeabilitate selectiv, ce confer
individualitate celulei.
Membrana celular a fost pentru prima dat observat de Robert Hooke, ns acesta a considerat-o parte integral a
unei celule unitare. Abia n 1855 Karl Wilhelm von Ngeli i Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenei unei
membrane celulare responsabile pentru secreia extracelular i meninerea presiunii intracelulare. n 1935, Hugh
Daveson i James Frederic Danielli au sugerat structura bilipidic a membranei celulare, iar n 1972, Nicholson i Singer
au formulat modelul mozaicului fluid. Acest model a fost modificat datorit descoperirii unor structuri ce
compartimentalizeaz membrana celular. Acestea cuprind: zonele de jonciune intercelular; "barierele" membranare
formate de complexe multiproteice sau de specializri ale citoscheletului subcortical; subdomenii membranare cu o
compoziie proteo-lipidic specific, cum ar fi cele insolubile in detergeni (lipid rafts). Aceasta organizare complex a
membranei este important, ntre altele, pentru polaritatea celulei i pentru organizarea semnalelor primite din exterior.
2.

Rol

Transportul de substane;

asigurarea homeostazei;

protejarea spaiului celular;

conferirea unei forme celulei;

echilibru osmotic; (osmoz)

permeabilitate selectiv (vezi mai jos);

particip n cadrul proceselor metabolice;

comunicarea bidirecional ntre celule i mediul extern;

locomoia.

3. Structur
Membrana celulara delimiteaza continutul celular, confera individualitate celulei si mentine
diferentele esentiale ntre citosol si mediul extracelular. Realizeaza transportul molecular si
ionic, conexiunile intercelulare si ancorarea celulelor n matricea extracelulara, este sediul
reactiilor enzimatice asociate structurilor membranare, are rol n semnalizarea celulara,
recunoasterea, legarea si transmiterea moleculelor semnal care nmagazineaza informatie,
precum si n imunitate.
Membrana celular este format din lipide si proteine. Elementul structural fundamental al membranelor celulare
este dublul strat lipidic care se comport ca o barier impenetrabil pentru majoritatea moleculelor aqua-solubile.
Proteinele membranare, asociate dublului strat lipidic, asigura funcionalitatea membranei.
3.1. Dublul strat lipidic ( bistratul lipidic) al membranelor biologice
Este o componenta fundamentala de 5nm grosime, observabila n microscopie electronica. Are structura
fluida, confera membranelor proprietatea de membrana impermeabila pentru moleculele hidrosolubile. Structura de
bistrat este atribuabila proprietatilor speciale ale lipidelor membranare, care se asociaza spontan sub forma de
bistrat si n conditii artificiale.

3.1.1. Lipidele
Membrana celular const din 3 tipuri de lipide: fosfolipide, glicolipide i steroli. Fosfolipidele i
glicolipidele constau dintr-un cap hidrofil i o coad hidrofob. Colesterolul, cel mai cunoscut dintre steroli, este cel
care confer membranei rigiditatea, fiind poziionat ntre capetele hidrofobe ale lipidelor i nepermindu-le s se
contracte.
Lipidele majore ale membranelor celulare reprezinta 50% din greutatea acestora si sunt reprezentate de trei
clase majore: fosfolipidele, colesterolul, glicolipidele. Exista 500-1000 de tipuri diferite de lipide n functie
gruparile din capul polar, lungimea si gradul de desaturare al acizilor grasi componenti, n care sunt incluse si
lipidele minore, de exemplu fosfatidilinozitolul. Bistratul lipidic contine 5x106 molecule lipidice/ m2.
3.1.2.

Fosfolipidele membranare

Clasa fosfolipidelor cuprinde fosfogliceridele si sfingolipidele si reprezinta peste 50% din fosfolipidele
membranare. Fosfolipidele au caracter amfipatic deoarece sunt formate dintr-o regiune hidrofila polara sau cap polar
si o regiune hidrofoba nepolara sau cozi hidrofobe. Regiunea hidrofoba este formata din doua cozi hidrofobe

alcatuite fiecare din cte un acid gras cu 14-24 atomi de carbon, unul fiind acid gras saturat, iar celalalt nesaturat, cu
una sau mai multe legaturi duble de tip ,,cis". Diferentele n lungimea lantului de atomi de carbon ai acizilor grasi si
n gradul lor de nesaturare influenteaza mpachetarea moleculelor lipidice si fluiditatea bistratului. Prezenta dublelor
legaturi de tip ,,cis" introduce un punct de inflexiune n catenele acidului gras nesaturat.
Cele mai numeroase fosfolipide membranare sunt fosfogliceridele. Ele sunt formate dintr-un
schelet de glicerina, prin esterificarea a doua grupari hidroxil din structura glicerinei cu doi acizi grasi si a celei de-a
treia, cu acid fosforic. Gruparea fosfat la rndul ei, leaga diferite tipuri de molecule, formndu-se regiunea cap
hidrofila a diferitelor tipuri de fosfogliceride: fosfatidiletanolamine, fosfatidilserina, fosfatidilcolina,
fosfatidilgicerol, difosfatidilglicerol (cardiolipina), fosfatidilinozitol. n acidul fosfatidic gruparea fosfat nu este
legata la o alta molecula polara.
Sfingolipidele contin sfingozina (un aminoalcool) n loc de glicerol. Sfingozina este formata dintr-un lant
lung nesaturat, cu o grupare amino care leaga un acid gras prin legatura amidica, rezultnd structura ceramidica si
doua grupari hidroxil, dintre care gruparea hidroxil terminala a sfingozinei leaga prin legatura fosfodiesterica
gruparea polara. Sfingolipidul major este sfingomielina.
3.1.3.

Colesterolul

Raportul molecular colesterol:fosfolipide n membranele celulare este de 1:1. Molecula de colesterol se


insereaza ntre fosfolipidele membranare, orientndu-se cu gruparea hidroxil n vecinatatea capului polar al
fosfolipidelor. Inelul steroidic este o structura rigida, plana, care interactioneaza cu lantul hidrocarbonat adiacent
capului polar, lasnd restul cozilor hidrofobe ale acizilor grasi libere, flexibile. Colesterolul moduleaza proprietatile
bistratului lipidic, intensificnd proprietatea de bariera impermeabila fata de moleculele mici solubile n apa,
influenteaza fluiditatea membranei, previne interactiunea lanturilor hidrocarbonate ale acizilor grasi din structura
lipidelor membranare.
3.1.4.

Glicolipidele membranare

Glicolipidele membranelor celulare sunt specifice pentru specie, sunt de asemenea tisular-specifice si
reprezinta 5% din moleculele lipidice ale monostratului extern. Contin un cap polar format din unul sau mai multe
resturi glucidice, atasate la o structura ceramidica. De exemplu, n structura galactocerebrozidelor, sfingozina
mpreuna cu acizii grasi formeaza o structura ceramidica de care sunt atasate resturi de galactoza, iar gangliozidele
contin unul sau mai multe resturi de acid sialic (acid N-acetilneuraminic) care imprima acestor molecule
ncarcatura negativa. n consecinta, gangliozidele participa la constructia moleculara a canalelor ionofore si la
mecanismul de transmitere a informatiei de la suprafata celulei (semnalizarea celulara).
Clasele de lipide membranare, datorita structurii si proprietatilor lor imprima membranelor anumite
caracteristici:
1. Fosfolipidele formeaza spontan bistratul, deoarece au o regiune hidrofila sau polara care este capabila
de interactiuni electrostatice sau prin legaturi de hidrogen cu moleculele de apa. Regiunile hidrofobe sunt
insolubile n apa deoarece nu pot forma interactiuni energetic favorabile cu moleculele de apa. Ca urmare,
moleculele de apa nconjoara moleculelehidrofobe formnd structuri asemanatoare unor ,,custi", n care moleculele
de apa se prezinta ntr-un aranjament mult mai ordonat dect n apa care constituie mediul nconjurator. Costul
energetic este minimalizat daca moleculele hidrofobe se acumuleaza ct mai strns, astfel nct un numar ct mai
mic de molecule de apa sa fie implicate n nconjurarea lor.Introduse n mediu apos, moleculele cu caracter
amfipatic ale lipidelor membranare agrega spontan n asa mod nct adapostesc regiunile (cozile) hidrofobe n
interiorul structurilor sferice denumite micelii sau plane denumite bistrat lipidic, fiind expuse apei regiunile cap
hidrofile.

2. Fosfolipidele se rearanjeaza spontan, refac bistratul atunci cnd apar brese n acesta.

3. O alta proprietate este fluiditatea care sta la baza caracterului dinamic al membranelor celulare. La o
anumita valoare de temperatura denumita temperatura critica, are loc tranzitia de faza, adica trecerea bistratului din
stare fluida n stare de gel, datorita scaderii mobilitatii legaturilor C-C din lanturi hidrocarbonat ale acizilor grasi
din structura fosfolipidelor. Are loc trecerea de la o conformatie randomica la o conformatie cu grad superior de
ordonare. Valoarea de temperatura la care are loc tranzitia de faza depinde de lungimea si caracterul nesaturat al
lanturilor hidrocarbonate ale fosfolipidelor. Lanturile hidrocarbonate mai scurte si prezenta legaturilor duble
favorizeaza organizarea randomica datorita scaderii numarului de legaturi van der Waals dintre regiunile hidrofobe.
Fluiditatea depinde si de continutul de colesterol al membranelor, concentratiile mari de colesterol scad
fluiditatea bistratului. Aceasta scadere a fluiditatii are efecte aupra functiilor membranei celuare, prin scaderea
permeabilitatii pentru apa si molecule hidrofile si cresterea rezistentei mecanice a acestora. Prezenta glicolipidelor
influenteaza fluiditatea: gangliozidele se caracterizeaza prin capacitatea de a participa la formarea legaturilor de
hidrogen care determina cresterea gradului de ordonare moleculara si scaderea fluiditatii.
4. Bistratul lipidic este format din domenii cu compozitie diferita: fortele van der Waals (forte de atractie
ntre lanturile hidrocarbonate ale lipidelor membranare adiacente) nu sunt suficient de selective pentru a tine
mpreuna grupurile de molecule fosfolipidice, n consecinta apar domenii specializate denumite ,,bacuri de lipide".
Un exemplu de astfel de domenii sunt caveolele implicate n endocitoza, bogate n colesterol si sfingolipide,
mpreuna cu proteine specifice cu rol stabilizator al acestor domenii. Un alt exemplu este cel al unor domenii care
contin o proportie ridicata de sfingolipide care, avnd lanturi hidrocarbonate mai lungi, determina la acest nivel o
grosime crescuta a bistratului, intervenind n organizarea moleculelor proteice pentru a-si ndeplini functiile: de
transport, de semnalizare celulara.
5. Organizarea sub forma de monostrat a lipidelor (n loc de bistrat) este caracteristica picaturilor lipidice
cu rol n depozitarea trigliceridelor si colesterolului esterificat, fiind sursa de precursori lipidici pentru sinteza
membranelor sau sursa de substrate pentru metabolismul energetic. Monostratul lipidic contine mari cantitati de
proteine, unele cu functie n metabolismul lipidelor, altele cu functie necunoscuta. Lipidele neutre din aceste
picaturi lipidice sunt molecule hidrofobe care n mediul apos intracelular agrega n picaturi tridimensionale
nconjurate de monostratul lipidic, cu cozile hidrofobe orientate spre continutul n lipide neutre, iar cu capetele
hidrofile spre mediul apos intracelular. Aceasta organizare este ntlnita n special n adipocite.

3.1.5. Proteinele
Proteinele membranare sunt moleculele implicate n functiile majore ale membranelor celulare. Reprezinta
50% din greutatea membranelor celulare si 75% din greutatea membranelor mitocondriale, cu o intensa activitate
metabolica.
Clasificarea acestor proteine s-a facut dupa criteriul topografic, dar si dupa aspectul interactiunilor cu
moleculele lipidice ale bistratului n doua clase: proteine integrale ale membranelor si proteine periferice (de
suprafata).
Proteinele sunt fie nglobate n membrana lipidic (transmembranare), fie asociate suprafe ei acesteia
(proteine membranare periferice i proteine legate prin lipide). Exist mai multe tipuri de proteine, incluznd:

Protein-marker;

Receptori;

de susinere;

de transport.

Proteinele sunt implicate n multiple procese:

transportul molecular i ionic transmembranar;

realizarea conexiunilor intercelulare i a ancorrii celulelor n matricea extracelular;

desfurarea reaciilor enzimatice asociate structurilor membranare;

controlol fluxului de informaie ntre celul i mediu prin recunoa terea, legarea i transmiterea
moleculelor-semnal;

imunitatea celular;

4.

Modelul mozaicului fluid

Modelul mozaicului fluid, propus de Jonathan S. Singer i Garth L. Nicholson, prezint membrana
celular ca un model fluid mozaicat, unde numeroasele componentele structurale se pot deplasa liber.
La suprafaa membranei celulei animale se afl proteine periferice i glucide sub form de glicolipide i
glicoproteine. Setul de proteine i glucide (de pe suprafata plasmalemei fiecrei celule animale) se nume te
glicocalix i este specific, constituind buletinul de identitate al acesteia. Membrana celulei vegetale este protejat
de un perete celular rigid. Acesta este format din celuloz i este permeabil pentru ap, precum i pentru unele
molecule organice.
4.1. Fluiditatea bistratului lipidic
Discutia asupra starii fizice a bistratului lipidic isi propune sa ne dea o imagine intuitiva asupra efectelor
structurii bistratului asupra functionarii membranelor. Bistratul lipidic este fluid, intr-o continua dinamica cu efect
asupra inter-relatiilor dintre moleculele care il compun, care sunt intr-o permanenta modificare. Fluiditatea
bistratului lipidic este o rezultanta a diverselor posibilitati de miscare a lipidelor ce il alcatuiesc. Lipidele
membranare pot executa urmatoarele tipuri de miscari:
1.

Miscari intramoleculare , pe care lipidele le executa in raport cu propria lor structura (in raport cu propria
lor axa, volumul ocupat de ele putand fi aproximat cu un cilindru al carei baze are o suprafata de ~60 2 si
cu inaltimea de ~30 ). Aceste miscari pot fi:

De rotatie, cu o frecventa de 109 rotatii/s; aceste miscari izvorasc din capacitatea lanturilor acizilor grasi de
a se roti in jurul legaturilor C-c, capacitate care se rasfrange asupra comportamentului intregii molecule
prin cuplurile de forte pe care le induc; rezultanta acestui zbucium intern molecular este miscarea de rotatie
a moleculei lipidice in ansamblu.

De flexie a cozilor hidrofobe, cu o frecventa de 108 flexii/s; aceste miscari trebuie intelese tot ca rezultat al
miscarilor din interiorul moleculelor de lipid. La nivelul cozilor hidrofobe ale acizilor grasi nesaturati care,
datorita impiedicarilor datorate prezentei celuilalt acid gras din structura, nu pot executa decat miscari
asemanatoare stergatorului de parbrize; efectul la nivelul intregii molecule este acela al miscarii de flexie a
cozii

2.

Miscari intermoleculare care impiedica schimbarea pozitiei moleculelor de lipid unele in raport cu altele.
Acestea pot fi:

Miscari de translatie, miscari ale lipidelor in planul membranei,in aceeasi foita a bistratului, unele printre
altele; frecventa acestei miscari este de 107 schimbari de directie/s;

Miscari flip-flop, adica miscari de trecere e lipidelor dintr-o foita a bistratului in cealalta; aceste miscari
presupun o rasturnare a moleculei in planul membranei, pentru a-si pastra capul hidrofil la exteriorul
structurii, adica trecerea capului hidrufil prin portiunea hidrofoba a membranei; frecventa acestor miscari
este foarte mica, practic nula,ceea ce pare logic; exista totusi o endomembrana la nivelul careia miscarea de
flip-flopare loc frecvent si anume membrana reticulului endoplasmic (vezi la Reticulul endoplasmic).

Revenind la tema acestei sectiuni, sa punctam ca absenta practica a miscarilor flip-flop explica
bidimensionalitatea starii fluide a bistratului lipidic, structura de baza a membranelor celulare. Miscarile lipidelor se
manifesta practic numai in cadrul aceluiasi strat al bistratului. Deasemenea, frecventa extrem de redusa a miscarilor
flip- flop are ca efect mentinerea distributiei asimetrice a moleculelor de lipide in cele doua straturi, distributie

construita de celula cu mare consum energetic odata cu biosinteza de novo a membranelor (vezi la Reticulul
endoplasmic). Manifestarea bidimensionala a fluiditatii bistratului lipidic da membranei celulare caracterul de
structura cu proprietati mezomorfe, proprietati specifice cristalelor lichide. Acest comportament mezomorf este
accentuat de capacitatea lipidelor de a structura microdomenii bogate in sfingolipide, parte dintre ele glicolipide,
colesterol si anumite proteine membranare. Aceste microdomenii sunt denumite plute lipidice(lipid rafts) si au
deosebita importanta atat structurala (organizeaza structuri specializate ale membranei, cum ar fi caveolele), cat si
metabolica tinand laolalta molecule si macromolecule destinate a functiona impreuna in complexe supramoleculare.
Capacitaea de miscare a lipidelor in cadrul membranei determina proprietatea membranelor numita fluiditate.
Fluiditatea membralelor poate fi modulata (modificata, reglata) de mai multi factori. Acesti factori pot fi de natura
fizica sau chimica. Ca factori fizici amintim temperatura si presiunea. Fluiditatea membranelor este direct
proportionala cu presiunea.Efectivitatea acestor factori fizici in modularea fluiditatii membranare este insa limitata,
dupa cum usor ne putem da seama. Mult mai pregnant este efectul factorilor chimici in modularea fluiditatii
membranei. Acestia, in functie de provenienta , se pot clasifica in

factori chimici intrinseci;

factori chimici extrinseci.

Factorii chimici intrinseci pe care celula ii foloseste in modularea fluiditatii membranei in functie de
necesitati , sunt cantitatea de acizi grasi nesaturati din structura fosfolipidelor , sau sau glicolipidelor, si/sau
cantitatea de colesterol din structura bistratului.Fluiditatea membranei este direct proportionala cu procentul de acizi
grasi nesaturati din structura lipidelor bistratului.(creste cantitatea de acizi grasi nesaturati , creste si fluiditatea), in
timp ce cresterea procentului de colesterol duce la rigidizarea membranei.(micsorarea fluiditatii)Asadar fluiditatea
membranei este invers proportionala cu cantitatea de colesterol din bistrat.Cum trebuie intelese sugestiv motivele
acestor efecte ale colesterolului si acizilor grasi nesaturati asupra fluiditatii membranelor celulare. Descriptiv,
geometria angulara a cozilor acizilor grasi nesaturati are ca efect departarea spatiala a lipidelor si micsorarea
interactiunilor intre acestea atat la nivelul portiilor hidrofobe, cat si al capetelor hidrofile. In ceea ce priveste efectul
colesterolului , din motive structurale (datorita geometriei spatiale) acesta sporeste taria interactiunilor atat la nivelul
cozilor hidrofobe , cat si al capetelor hidrofile, anuland efectul acizilor grasi nesaturati. Factori chimici extrinseci se
clasifica la randul lor in

(a) fiziologici (hormoni sau mediatori chimici liposolubili),

(b) patologici (metaboliti liposolubili ai unor agenti patogeni , substante chimice toxice liposolubile).

Multe analgezice ca si unele anestezice , fiind compusi liposolubili, actioneaza prin modificarea fluiditatii
membranelor neuronale. Dupa cum vom vedea, fluiditatea membranelor este modulata si nuantata si de celelalte
componente ale membranelor proteinele si structurile glucidice.
Lipidele i proteinele membranare sunt antrenate n diferite tipuri de mi cri n interiorul membranei.
Aceasta se datoreaz mobilitii moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza n interiorul
bistraturilor. Difuziunea lateral are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectund schimb de locuri cu moleculele
nvecinate. O molecul lipidic strbate aprox. 2 micrometri n timp de o secund, adic poate s ajung de la un
capt la altul al unei celule bacteriene de talia E. coli. Mi carea are loc n planul bistratului. Mi carea de rota ie se
refer la micarea pe care o efectueaz fiecare molecul lipidic n jurul axei longitudinale a moleculei, de asemenea
rapid. Difuziunea trasversal este rar; apare, n medie, o dat la o lun pentru fiecare molecul (bistraturi lipidice
artificiale). Cu alte cuvinte, moleculele lipidice rmn o lung perioad de timp n acela i monostrat. n membranele

celulare exist proteine speciale denumite translocatori fosfolipidici sau flipaze care poten eaz o mi care flip-flop
rapid din monostratul citosolic n cel lumenal.
4.2. Asimetria bistratului lipidic
Distribuia asimetric a moleculelor membranare joac un rol eseni al n realizarea func iilor celulare.
Distribuia asimetric a componentelor lipidice pe cele dou fe e ale dublului strat lipidic determin o fluiditate
diferit a celor dou straturi lipidice. Explicaia asimetriei n distribu ia lipidelor membranare const n procesul de
biosintez a lipidelor i se bazeaz pe micarea flip-flop a acestor molecule, care este catalizat de fosfatiltranslocaza la nivelul reticulului endoplasmatic. n multe celule, distribu ia asimetric a lipidelor i a proteinelor
conduce la delimitarea unor domenii specfice n membranele plasmatice. Astfel, membrana celulelor epiteliale este
mparit n dou domenii distincte: apical i latero-bazal, ambele avnd un coninut proteic i lipidic diferit.

Asimetria distributiei componentelor membranare


Este o caracteristica cu rol esential n realizarea functiilor celulare. Distributia asimetrica a moleculelor
lipidice pe cele doua fete ale bistratului poate fi exemplificata prin structura membranei hematiilor care contine n
monostratul lipidic extern predominant fosfatidilcolina si sfingomielina, iar n monostratul intern
fosfatidiletanolamina si fosfatidilserina. Consecintele sunt multiple: diferentele gradului de nesaturare ale lanturilor
hidrocarbonate ale lipidelor si natura diferita a gruparilor polare determina diferente n fluiditatea celor doua
monostraturi, apare de asemenea si o distributie diferita a sarcinilor electrice, fosfatidilserina fiind singurul
fosfolipid cu sarcina negativa.
Importanta functionala a asimetriei de distributie a componentelor membranare poate fi exemplificata
astfel:Activitatea enzimatica a proteinelor asociate membranei este dependenta de sarcina electrica a fosfolipidelor,
proteinkinazele necesitnd prezenta fosfatidilserinei cu sarcina electrica negativa.

n timpul apoptozei, fosfatidilserina este translocata n monostratul exoplasmic al bistratului lipidic si


expusa astfel pe suprafata celulara, semnalizeaza macrofagelor prezenta unei celule moarte, acesta fiind semnalul
pentru fagocitare. Translocarea fosfatidilserinei n monostratul extern se produce prin inactivarea translocazei care
realizeaza translocari din monostratul extern n cel intern si activarea scramblazei care transfera fosfolipide
nespecific ntre monostraturile lipidice.
Localizarea glicolipidelor n monostratul extern este implicata functional n mecanisme de semnalizare
celulara, ele functionnd ca receptori. De exemplu, toxina holerica se leaga doar de celule care prezinta gangliozide
GM1 pe suprafata celulara (celulele epiteliului intestinal).
Se remarca localizarea proteinelor membranare, mai precis orientarea stricta, specifica pe fata exoplasmica
sau citosolica a unor domenii ale moleculelor proteice. De exemplu, glicoproteinele au lanturile oligozaharidice
orientate pe fata externa a membranelor celulare si pe fata citosolica a membranelor reticului endoplasmic si
aparatului Golgi.
Localizarea asimetrica a lipidelor si proteinelor determina delimitarea specifica a unor domenii structuralfunctionale ale membranelor celulare: un exemplu ilustrativ este domeniul apical, respectiv laterobazal al
membranei celulelor epiteliului intestinal.

5.

Transport membranar

Existenta celulelor depinde de o permanenta comunicare cu mediul nconjurator, iar un rol fundamental n
aceasta comunicare o are proprietatea de permeabilitate selectiva a membranelor celulare. Consecinta este
mentinerea homeostaziei celulare, adica asigurarea concentratiilor intracelulare relativ constante ale substantelor
organice, ionilor, metabolitilor, mentinerea unei activitati metabolice stabile si reglarea volumului celular.
Permeabilitatea selectiva este influentata de metabolismul celular, conditiile din mediul extracelular si tipul de
tesut.
Transportul diferitelor substante prin membrana depinde de caracteristicile substantei transportate
(greutatea moleculara, forma, dimensiuni, gradul de ionizare, gradul de hidratare) si de compozitia chimica a
membranelor, clasificndu-se n:
Transport de ioni si molecule mici prin mecanisme de difuzie sau mecanisme n care sunt implicate
proteine membranare.
Transport de macromolecule si particule prin vezicule delimitate de membrane.
Dupa consumul de energie metabolica nmagazinata n ATP, transportul prin membranele celulare se
clasifica n
transport pasiv
transport activ.
5.1. Transport activ
Transportul activ se face contra sensului gradientului de concentraie sau a gradientului electrochimic- adic a
sensului spontan de difuzie din regiunea unde concentraia atomilor sau a moleculelor este mai mic n regiunea
unde concentraia lor este mai mare. Acest transport solicit consum de energie i este realizat de proteinetransportatoare speciale. Moleculele de dimensiuni mari (proteinele, lipidele, acizii nucleici) nu pot trece direct prin
plasmalem, transportul lor realizndu-se pe calea endocitozei. Endocitoza particulelor solide este numita
fagocitoz, iar a lichidelor pinocitoz. Evacuarea particulelor solide este o fagocitoz negativ, iar a lichidelor
pinocitoz negativ.
5.1.1.

Transportul activ propriu-zis

n acest tip de transport, proteina-transportor are si functie ATPazica si utilizeaza energia eliberata prin
hidroliza ATP n procesul de transport. Aceste proteine transportoare sunt clasificate n:
Clasa ATPazelor de tip P care au ca reprezentant major Na+-K+ ATPaza raspunzatoare de eliminarea
activa din celula a ionilor de sodiu concomitent cu acumularea intracelulara a ionilor de potasiu. Mentinerea
constanta a concentratiei intracelulare de K+ prin functia acestei pompe asigura conditii pentru desfasurarea
biosintezei proteinelor, activitatii unor enzime si mentinerii potentialului de membrana. Un alt reprezentant este
Ca2+ATPaza care este situata la nivelul membranei celulare si are rolul de a scoate ionii de calciu din celule,
pentru mentinerea unei concentratii intracelulare potrivite desfasurarii proceselor de semnalizare celulara. Pe de
alta parte, Ca2+ ATPaza localizata n membrana reticulului sarcoplasmic din celulele musculare, scade conentratia
intracelulara de Ca2+ prin transportul activ al acestor ioni n lumenul reticulului n timpul relaxarii musculare.

Clasa ATPazelor de tip V cuprind pompele de protoni (H+ATPazele) care au functia de a pompa protoni
prin membrana celulara a unor tipuri de celule ( renale, osteocaste, macrofage, neutrofile, spermatozoizi, celule
tumorale, fiind implicate n procese ca homeostazia, resorbtia osoasa, transportul cuplat prin membrana,
fecundarea ovulului de spermatozoid, metastazarea tumorala. H+ATPazele localizate la nivelul membranelor
endosomale si lizosomale cu rol n scaderea pH-ului din interiorul acestor organite.
Clasa ATPazelor de tip F din membrana mitocondriilor utilizeaza gradientul protonic pentru a sintetiza
ATP (cupleaza sinteza ATP cu transportul H+ de la concentratii ridicate la concentratii scazute).

Clasa ATPazelor de tip ABC se remarca printr-un numar mare de molecule ce apartin acestei clase,
implicate n mecanisme cu semnificatie n domeniul clinic. Daca ABC ATPazele bacteriene realizeaza importul de
ioni, aminoacizi, peptide, proteine, mono- si polizaharide necesare acestor celule, ATPazele ABC ale eucariotelor
sunt specializate pentru export. O astfel de ATPaza este proteina de multirezistenta la medicamente (,,multidrug
resistance protein" MDR ) care este supraexprimata n celulele tumorale umane, determinnd rezistenta simultana
la o varietate de medicamente citotoxice larg utilizate n chemoterapie, 40% din cancerele umane avnd rezistenta
multimedicamentoasa. ABC ATPazele din membrana reticulului endoplasmic transporta n lumen peptide provenite
din degradarea citosolica a proteinelor virale sau microbiene. Aceste peptide ajung din lumenul RE pe suprafata
celulara fiind recunoscute de limfocitele T citotoxice, care n acest mod suprima celulele infectate.Un alt
reprezentant al acestei clase este proteina CTFR (,,cystic fibrosis transmembrane conductance regulator"), care este
un transportor al ionilor de clor prin membranele celulelor producatoare de mucus, saliva, transpiratie, lacrimi sau
enzime digestive.Transportul clorului prin membranele celulare are rol n reglarea transportului de apa pentru
mentinerea fluiditatii secretiilor si mucusului, dar si n reglarea transportului membranar de sodiu. Deletia unui
aminoacid din pozitia 508 a proteinei CTFR determina un blocaj al transportului de apa si sare (NaCl) prin
membrane, cu producerea de catre celulele care captusesc caile respiratorii sau canalele secretorii ale pancreasului
a unui mucus vscos ce obstrueaza aceste cai. Mucusul cu aceste caracteristici defavorizeaza functia ciliara si
favorizeaza infectii bacteriene cronice.
5.1.2.

Sistemele de cotransport

Proteinele transportor de tip ATPazic nu sunt singurele raspunzatoare de transportul activ prin membranele
celulare. Celulele au o clasa secundara de proteine care importa sau exporta ioni si molecule mici cum sunt glucoza
sau aminoacizii mpotriva gradientului lor de concentratie, fara consum de energie provenita din hidroliza de ATP.
Proteinele care realizeaza cotransport utilizeaza energia gradientului electrochimic al Na+ sau H+ pentru a
transporta simultan o alta substanta, proces denumit cotransport. Cnd molecula/ionul transportat si ionul
cotransportat trec prin membrana n aceeasi directie, procesul se numeste cotransport, iar cnd trec n directii
opuse, procesul este antiport.
Un exemplu de cotransport este importul
glucozei sau aminoacizilor n celulele epiteliului intestinal sau al tubilor renali mpotriva gradientului lor de
concentratie prin cuplarea cu transportul n celula al ionilor de Na. Miscarea Na+ din mediul extracelular n celule
este determinata de doua forte: gradientul de concentratie ( concentratia Na+ este scazuta n mediul intracelular
fata de cel extracelular) si de potentialul de membrana (fata citoplasmica a membranelor celulare fiind ncarcata
negativ n raport cu fata exoplasmica). Pentru fiecare doi ioni de sodiu transportati n celula se produce
cotransportul unei molecule de glucoza. n aceelasi timp, activitatea Na+-K+ATPazei asigura mentinerea
gradientului de concentratie al Na+ si simportul continuu al Na+ - glucozei/AA n celulele epiteliale. Transportul
transcelular al glucozei si aminoacizilor din lumenul intestinal sau tubii renali n snge este conditionat de
polaritatea celulelor epiteliale: membrana apicala contine proteina simport Na+- glucoza/aminoacizi, iar membrana
latero-bazala detine pompe de tip Na+-K+ATPaza si proteine (permeaze) care mediaza difuzia facilitata a glucozei
si aminoacizilor n circulatie.
Celulele miocardice au o proteina membranara denumita sistem antiport Na+-Ca2+ care are un rol mai

important n mentinerea unei concentratii intracelulare scazute de Ca2+ n aceste celule, importul a trei ioni de
sodiu fiind nsotit de exportul unui ion de calciu mpotriva gardientului sau de concentratie (concentratia
extracelulara de Ca2+ este de 10000 de ori mai mare dect cea intracelulara). Cresterea concentratiei intracelulare
de calciu determina contractia, iar activitatea antiportului Na+-K+ care scade concentratia intracelulara de calciu
reduce forta contractiilor inimii. Gradientul de Na+ necesar functionarii acestui antiport este furnizat prin
activitatea Na+-K+ATPazei. Ouabaina si digoxina cresc contractiile musculaturii cardiace n insuficienta cardiaca
congestiva, prin inhibarea Na+-K+ATPazei ceea ce determina cresterea concentratiei intracelulare de Na si
reducerea activitatii sistemului antiport Na+-Ca2+, cu cresterea concentratiei intracelulare de ioni de calciu,
consecinta fiind cresterea fortei de contractie a miocardului.
Proteina antiport Cl/HCO3 denumita proteina AE1 este proteina integrala de membrana predominanta
n eritrocitele mamiferelor. Schimbul unui anion de clor contra unui anion bicarbonat nu implica modificari ale
ncarcaturii electrice a membranei, antiportul fiind dependent doar de gradientii de concentratie ai celor doi anioni
pe cele doua fete ale membranei. CO2 eliberat din celule ajunge n sngele capilar, difuzeaza prin membrana
eritrocitului si este transformat n bicarbonat solubil n apa (anionul HCO3-), reactie catalizata de anhidraza
carbonica:

Eliberarea O2 din oxihemoglobina induce o schimbare conformationala n polipeptidul globina, care


permite unei histidine sa lege protonul produs n reactia catalizata de anhidraza carbonica cu formare de
hemoglobinat acid. HCO3 format este transportat din eritrocit prin acivitatea antiportului Cl/HCO3, la schimb
cu Cl, care patrunde n eritrocit.
La nivelul capilarelor pulmonare, procesul este invers. CO2 difuzeaza din eritrocite, scaderea concentratiei
citosolice a CO2 determina activarea anhidrazei carbonice care catalizeaza reactia de la dreapta la stnga, n sensul
formarii CO2 si OH. Prin legarea oxigenului la hemoglobina, este eliberat protonul, care formeaza cu OH
molecula de apa. Scaderea concentratiei intracelulare a HCO3 datorita activitatii anhidrazei carbonice determina
patrunderea HCO3 n celula, la schimb cu Cl. Daca schimbul anionic prin proteina AE1 nu ar avea loc, HCO3
s-ar acumula n eritrocite si ar genera mult CO2, modificnd pH-ul citosolic eritrocitar, care devine alcalin.
Aproximativ 80% din CO2 din snge este transportat prin mecanismul de generare al bicarbonatului n eritrocite.
Sistemul antiport Cl/HCO3 permite transportul unor mari volume de CO2 de la tesuturi spre plamni, schimbul
HCO3 cu Cl mentine pH-ul citosolic neutru.

Transportul CO2 de la tesuturi la plamni mediat de antiportul Cl/HCO3

(sursa: Lodish ,,Mollecular Cell Biology")

n reglarea pH-ului celular , un rol esential au proteinele cotransportor Na+HCO3/Cl si antiportul


Na+/H+. Metabolismul anaerob al glucozei produce acid lactic, iar metabolismul anaerob aerob produce mari
cantitati de CO2, care este hidratat de anhidraza carbonica la acid carbonic. Acest acid slab disociaza, crescnd
concentratia intracelulara de protoni, pH-ul celular devine acid, afectnd metabolismul celulelor. Proteina antiport
Na+HCO3/Cl importa un ion de sodiu n sensul gradientului sau de concentratie, mpreuna cu ionul bicarbonat
si exporta la schimb un ion de clor mpotriva gradientului de concentratie.
HCO3 importat se combina cu
protonii, genernd CO2, care difuzeaza din celule. Antiportul Na+/H+ importa un ion de sodiu n sensul
gradientului de concentratie si exporta la schimb un proton.
Aceste sisteme de export de protoni sunt activate de scaderea pH-ului intracelular. Cresterea pH-ului
celular stimuleaza antiportul Cl/HCO3, care determina intensificarea exportului de HCO3 si normalizarea pHului citosolic la valori de 7,4. Mentinerea pH-ului fiziologic creeaza conditiile desfasurarii normale a proceselor de
sinteza a ADN, a ARN, de biosinteza a proteinelor (cresterea si diviziunea celulara) si o activitatea enzimelor
implicate n desfasurarea altor cai metabolice celulare.

5.2. Transport pasiv


Transportul pasiv se realizeaz dup gradientul de concentraie din regiunea unde concentra ia atomilor
sau a moleculelor este mai mare n regiunea unde concentraia lor este mai mic. Acest transport nu necesit consum
de energie i are loc pe calea difuziunii simple sau a difuziunii facilitate. Difuziunea simpl se realizeaz prin porii
formai de molecule proteice sau cu participarea componentelor lipidice ale membranei. Difuziunea facilitat este
asigurat de proteinele-transportatoare din membran, care se leag selectiv cu anumi i ioni sau molecule,
transportndu-le prin membran. Difuziunea apei se numete osmoz. n cazul n care concentra ia solu iei din afara
celulei este mai mica dect n celul, apa prsete celula. n acest caz, volumul vacuolelor, par ial al citoplasmei, se
micoreaz i citoplasma parietal se ndeparteaz de membran. Acest fenomen este numit plasmoliz. Dac celula
plasmolizat este pus n ap, aceasta va ptrunde n celul, restabilind volumul ei ini ial. Fenomenul este numit
deplasmoliz.

5.2.1.

Difuzia simpla

Caracterizeaza moleculele mici cu caracter hidrofob si gazele: CO2, O2. Este cel mai simplu tip de
transport pasiv, difuzia simpla fiind determinata de gradientul de concentratie si/sau electric al particulelor
transportate, de o parte si de alta a membranei. Moleculele nu sunt modificate chimic sau asociate altor molecule n
cursul trecerii prin membrana. Difuzia simpla se desfasoara n urmatoarele etape:
1.
2.
3.

Trecerea moleculelor din mediul extracelular sau intracelular apos n interiorul hidrofob al
membranei
Traversarea bistratului lipidic
Deplasarea moleculelor din membrana n mediul apos intracelular sau extracelular

Viteza cu care se desfasoara etapa 1 depinde de coeficientul de partitie (K) al moleculei, care masoara
afinitatea relativa a moleculei pentru mediul lipidic n raport cu apa, altfel spus, ilustreaza gradul de
hidrofobicitate al moleculei. Cu ct valoarea acestui coeficient este mai mare, molecula este mai hidrofoba
(liposolubila) si patrunde mai repede n celula.Coeficientul de partitie este direct proportional cu constanta de
permeabilitate a membranelor celulare (P).
Viteza de difuzie a moleculelor prin membrana este mult mai mica n mediu apos, deci etapa 2 limiteaza
viteza transportului. Difuzia simpla se desfasoara conform legii lui Fick daca avem gradient de concentratie pe cele
doua fete ale membranei:
(dn/dt) = P x S (C1aq - C2aq)
adica, viteza de difuzie este direct proportionala cu diferenta de concentratie, suprafata si coeficientul de
permeabilitate al membranelor.
5.2.2. Difuzia facilitata a moleculelor si ionilor
A.n difuzia facilitata transportul pasiv este mediat de proteine membranare denumite permeaze care au
specificitate fata de molecula transportata, proces cu cinetica de tip enzimatic. Permeaza leaga reversibil la un situs
activ pe o fata a membranei o singura specie moleculara sau molecule ce apartin unei singure familii: se formeaza
complexul
permeaza-molecula care traverseaza bistratul, disociindu-se pe cealalta fata a membranei, cu
eliberarea moleculei transportate. Viteza cu care are loc difuzia facilitata n functie de concentratia moleculei
transportate a evidentiat existenta unei relatii de tip Michaelis-Menten pentru reactii enzimatice cu un singur
substrat. Viteza atinge o valoare maxima atunci cnd devine independenta de concentratia substratului: la viteza
maxima apare fenomenul de saturare, toate permeazele fiind ,,ocupate", implicate n complexe de tip permeazamolecula de transportat. O alta caracteristica comuna ntre difuzia facilitata si reactiile enzimatice este inhibitia
specifica competitiva prin molecule similare sau necompetitiva, de exemplu prin ioni ai metalelor grele sau 2,4
dinitrofluorobenzen.
Modelul propus: modelul transportorilor carausi care executa o miscare de rotatie n bistratul lipidic care
are drept rezultat trecerea moleculelor de pe o fata pe alta a membranelor celulare. Un exemplu este transportul
unor ioni de polipeptide antibiotic ( valinomicina transporta n acest mod ionul de potasiu). Un alt model este cel n
care permeaza sufera o modificare conformationala n urma legarii moleculei de transportat, consecinta fiind o
modificare conformationala, formarea unui ,,canal" prin care moleculele pot traversa membrana. Modificarea
conformationala ar determina de fapt orientarea aminoacizilor hidrofili ai permeazei spre interiorul moleculei, care

ar delimita ,,canalul" prin care pot trece moleculele hidrofile.


B. Difuzia mediata de proteinele canal, proteine transmembranare strabatute de un canal delimitat de
aminoacizi hidrofili care formeaza pori membranari:
1.proteinele canal ionice prin care ionii difuzeaza cu diferite viteze n sensul gradientului de concentratie.
Sunt de mai multe tipuri n functie de modul cum are loc deschiderea lor care este un raspuns celular la stimuli
mecanici, sau pot fi canale dependente de voltaj ( potentialul de membrana) sau de liganzi. Ligandul poate fi un
mediator extracelular (neurotransmitator) sau intracelular (ion, nucleotid, proteina de legare a GTP).

Canalele cu poarta comandata de voltaj

Celulele excitabile (neuronul si celulele musculare) sufera modificari controlate ale valorilor potentialului
de membrana, asigurndu-se conducerea impulsului electric de-a lungul membranei plasmatice. Celulele aflate n
stare de repaus se caracterizeaza prin potential de membrana denumit potential de repaus. n prezenta unui
stimul, se produce o excitatie electrica rapida, autopropagabila, cu caracter tranzitoriu denumita potential de
actiune care genereaza un ciclu de depolarizare a membranei, hiperpolarizare, revenire la starea de repaus, asociate
cresterii tranzitorii a permeabilitatii membranei celulare pentru ionii de Na si K, datorita conformatiilor moleculare
alternative ale proteinelor canal n functie de diferenta de potential. Depolarizarea este determinata de cresterea
permeabilitatii pentru Na+, n consecinta ionii de Na patrund n celule datorita gradientului de concentratie ionica
si potentialului de repaus. Se deschid si proteinele canal pentru K+, se produce efluxul ionilor de potasiu. Exista
doua optiuni n acestmoment: anularea generarii potentialului de actiune sau dezvoltarea potentialului de actiune,
n functie de permeabilitatea pentru Na/K. Daca permeabilitatea pentru ionii de sodiu este mai mare dect
permeabilitatea pentru ionii de potasiu, influxul de Na este mai mare dect efluxul de K: se produce accentuarea
depolarizarii locale a membranei si apare potentialul de actiune. La un prag de +35 mV canalele de Na+ sunt
nchise-inactive si membrana fiind refractara la noi stimuli, este posibila restabilirea potentialului de repaus.
Proteinele canal pentru Na+ sunt formate din patru domenii transmembranare, fiecare alcatuit din cte sase helixuri. Al 4-lea -helix din fiecare domeniu este alcatuit din aminoacizi ncarcati pozitiv ( arginina, lizina), cu rol
de senzor voltaic.

Canalele cu poarta comandata de liganzi.

Structurile jonctionale specializate n transmiterea semnalelor de la neuroni la celule-tinta: neuroni, celule


musculare, poarta denumirea de sinapse, care pot fi electrice sau chimice. Sinapsele chimice implica eliberarea de
catre neuroni a neurotransmitatorilor care actioneaza asupra celulelor-tinta, mpachetati sub forma de vezicule
sinaptice n terminatia axonala a neuronului presinaptic. Eliberarea neurotransmitatorului n placa sinaptica
determina cresterea concentratiei de Ca++ n celula presinaptica, ca urmare a deschiderii canalelor pentru Ca++ cu
poarta comandata de voltaj, n momentul aparitiei potentialului de actiune. Legarea neurotransmitatorilor de
receptorii membranari ai celulei postsinaptice determina modificarea conformatiei acelui receptor, deschiderea
canalului ionic, adica modificarea permeabilitatii locale a membranelor urmata de depolarizare si propagarea
potentialului de actiune. De exemplu, legarea acetilcolinei la receptorul nicotinic creste local permeabilitatea
membranei postsinaptice pentru Na+ si K+ , apare depolarizarea membranei si este generat potentialul de actiune.
La rndul sau, propagarea potentialului de actiune determina deschiderea proteinelor canal pentru Na +(comandate
de voltaj) din sarcolema, depolarizarea membranei reticulului sarcoplasmic si eliberarea Ca++ n citosol. Cresterea
concentratiei intracelulare a calciului determina contractia musculara.
2. proteinele canal ionice de repaus, dintre care cel mai reprezentativ este canalul de K+ a carui existenta
explica permeabilitatea mare a membranelor celulare pentru ionii de potasiu si rolul major al K+ n mentinerea
potentialului de membrana. Exista peste 100 de tipuri de canale pentru ioni. Canalul de K+ este un tetramer dotat

cu aminoacizi ncarcati electronegativ care atrag cationii si cu un filtru ion-selectiv care se deschide spre mediul
apos extracelular, expunnd cei 4 atomi de oxigen carbonil dintr-un rest de glicina (Gly79 KcsA). Urmatorul rest
al partii extracelulare a filtrului este asparagina un aminoacid ncarcat negativ (Asp80 KcsA). Oxigenii carbonil
sunt puternic electronegativi si atrag cationi, filtrul ion-selectiv poate astfel lega ioni de K la nivelul a 4 situsuri
notate S1S4 ncepnd din partea extracelulara a canalului ionic. Transportul ionilor de sodiu prin aceste proteinecanal este energetic nefavorabil, interactiunile puternice dintre filtru si buclele porului nu pot permite interactiunu
cu cationi de dimensiuni mai mici, cum este cationul de Na.Datorita transportului selectiv al ionilor prin membrana
plasmatica si a diferentelor de compozitie ionica dintre citosol si mediul extracelular, cele doua fete ale membranei
sunt diferite din punctul de vedere al ncarcaturii electrice: fata citoplasmica este ncarcata negativ n raport cu fata
exoplasmica, deci exista o diferenta de potential electric denumita potential de membrana. Transportul unei specii
ionice prin aceste proteine canal depinde de gradientul de concentratie ionica si valoarea potentialului de
membrana, care mpreuna formeaza gradientul electrochimic. Mentinerea stabilitatii potentialului de membrana se
realizeaza prin mecanisme n care proteinele canal pentru K+ au un rol central. Pomparea ionilor de Na n spatiul
extracelular prin activitatea Na+/K+ ATPazei conduce la cresterea numarului sarcinilor electrice pozitive pe fata
exoplasmica a membranelor si la aparitia unui exces de sarcini electrice negative pe fata citoplasmatica datorita
anionlor organici intracelulari. Restabilirea echilibrului se produce datorita influxului de K+ prin functionarea
Na+/K+ ATPazei, dar si prin difuzia lor libera prin canalele de K+. Influxul de potasiu are loc mpotriva
gradientului de concentratie, sub actiunea fortelor de atractie electrostatica determinate de sarcinile electrice
negative din celula.
3. canalele de transport pentru apa (aquaporinele)
Au fost identificate 13 tipuri de aquaporine n membranele celulelor umane, membri ai unei familii de
proteine majore intrinseci de membrana, care transporta apa n si din celula, prevenind trecerea ionilor si altor
substante. Prima aquaporina descoperita a fost AQP1 din membrana eritrocitului, a carei existenta a fost raportata
de profesor dr. Gheorghe Benga de la Universitatea de Medicina si Farmacie ,,Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, n
1986. ncercarile de izolare ale antigenului Rh, evidentiau constant o proteina asociata de 28 kDa, necunoscuta, cu
functie nedeterminata, dar cu prezenta constanta n membrana hematiilor si n membranele celulelor tubilor renali.
Peter Agre este cel care izoleaza si caracterizeaza aceasta proteina cu functie de transport al apei, dupa ce mult
timp a fost suspectat un mecanism aditional de transport al apei care ar explica permeabilitatea mare pentru apa a
membranelor unor tipuri de celule, permeabilitate care nu poate fi explicata prin simpla osmoza. Pentru activitatea
sa de caracterizare si demonstarare a existentei aquaporinelor, Peter Agre primeste premiul Nobel n 2003.
Aquaporinele sunt formate din 6 domenii -helix transmembranare care determina 5 bucle interhelicale (A-E) care
formeaza domeniile extracelulare si citosolice ale proteinei. Buclele B si E sunt bucle hidrofobe care contin un
motiv nalt conservat Asn-Pro-Ala (NPA) care prin suprapunere n portiunea centrala hidrofoba a bistratului lipidic,
formeaza una din cele doua constrictii ale aquaporinei n forma de clepsidra. Cealalta constrictie, mai ngusta, este
filtrul selectiv ar/R (aromatic/Arg), care slabeste legaturile de H dintre moleculele de apa, permitnd acestora sa
traverseze porul ngust al aquaporinelor si sa interactioneze cu resturile de arginina ncarcate pozitiv, care n
acelasi timp opresc trecerea protonilor prin aceasta proteina-canal. AQP1 se gaseste n membrana bazolaterala si
apicala a celulelor epiteliale din tubii contorti proximali, ansa lui Henle si vasa recta, n membranele hematiilor,
endoteliilor vasculare si tractului gastrointestinal. AQP2 se gaseste n ductul colector principal al rinichilor si este
controlata de vasopresina, mutatii n gena AQP2 determina diabetul insipid. AQP2 apare n membrane
intracelulare. Tipurile 3 si 4 sunt raspunzatoare de reabsorbtia apei la nivelul ductelor colectoare medulare din
rinichi. Tipurile 3, 7, 9 si 10 sunt aquagliceroporine, canale care transporta glicerol si apa. Daca aquaporinele au un
rol crucial n mentinerea homeostaziei apei, rolul lor fiziologic si patologic ca transportori ai glicerolului nu este
elucidat deplin. Adipocitele sunt sursa majora de glicerol, substrat pentru gluconeogeneza hepatica. Aquaporinele 7
si 9 (AQP7, AQP9) sunt canale pentru glicerol n adipocite si hepatocite, care mentin balanta optima ntre
eliberarea glicerolului din adipocite si preluarea acestuia n hepatocite.

Aquaporin-0

Aquaporin-1

Aquaporin-2

Major Sites of Expression

Comments

Eye: lens fiber cells

Fluid balance within the lens

Red blood cells

Osmotic protection

Kidney: proximal tubule

Concentration of urine

Eye: ciliary epithelium

Production of aqueous humor

Brain: choriod plexus

Production of cerebrospinal fluid

Lung: alveolar epithelial cells

Alveolar hydration state

Kidney: collecting ducts

Mediates antidiuretic hormone activity

Kidney: collecting ducts

Reabsorbtion of water into blood

Trachea: epithelial cells

Secretion of water into trachea

Kidney: collecting ducts

Reabsorbtion of water

Brain: ependymal cells

CSF fluid balance

Brain: hypothalamus

Osmosensing function?

Lung: bronchial epithelium

Bronchial fluid secretion

Salivary glands

Production of saliva

Lacrimal glands

Production of tears

Kidney

Very low water permeability; function?

Fat cells

Transports glycerol out of adipocytes

Aquaporin-3 *

Aquaporin-4

Aquaporin-5

Aquaporin-6

Aquaporin-7 *
Testis and sperm
Aquaporin-8

Testis, pancreas, liver, others

Aquaporin-9 *

Leukocytes

* an aquaglyceroporin
(preluat www.vivo.colostate.edu/hbooks/molecules/aquaporins.html, autor R.Bowen

5.3. Transportul macromoleculelor si particulelor prin membrana celulara


Transportul proteinelor, polinucleotidelor, polizaharidelor
desfasoara prin mecanisme de transport mediate de vezicule.

si particulelor prin membrana celulara se

Transportul mediat de vezicule cuprinde:


1.Exocitoza prin care molecule sintetizate n celula sunt secretate n spatiul extracelular
2.Endocitoza prin care are loc transportul n celula al unor molecule sau particule din fluidul interstitial
3.Fagocitoza care reprezinta ingerarea de catre celule specializate a unor particule de ordinul
micrometrilor: bacterii, debriuri celulare
4.Transcitoza este procesul prin care moleculele sau particulele patrunse n celula prin endocitoza, strabat
spatiul celular fiind exportate din nou printr-o alta regiune membranara dect cea prin care au patruns.
Caracterele comune ale acestor tipuri de transport mediat de vezicule sunt: sechestrarea moleculelor sau
particulelor n vezicule, transportul strict directionat, procesele de fuziune ale veziculelor cu membrane.

1.Exocitoza este procesul pe care se bazeaza secretia celulara a componentilor structurali membranari si
extracelulari si a unor proteine solubile cum sunt moleculele-semnal (hormonii, neurotransmitatorii), enzimele.
Proteinele de export sunt sintetizate n ribozomii atasati reticulului enpoplasmic rugos, sunt procesate si sortate n
aparatul Golgi, de unde se desprind veziculele care contin proteinele de secretie si care traverseaza spatiul celular,
fuzioneaza cu membrana celulara si deverseaza continutul n spatiul extracelular. Componentele lipidice si proteice
ale membranelor veziculelor sunt ncorporate n membrana celulara si apoi recuperate prin endocitoza si reutilizate
la nivelul aparatului Golgi, de unde se desprind noi vezicule. Exocitoza este de doua tipuri: Ca2+ dependenta nonconstitutiva si Ca2+ independenta constitutiva. Exocitoza la nivelul sinapselor chimice neuronale este un exemplu
de exocitoza Ca2+ dependenta si are ca finalitate semnalizarea interneuronala. Exocitoza constitutiva este
caracteristica tuturor celulelor si are ca finalitate eliberarea componentilor matricii extracelulare si a proteinelor de
structurale de membrana care vor fi ncorporate n membrana plasmatica dupa fuziunea veziculelor cu aceasta.
Transportul intracelular al veziculelor de exocitoza implica activitatea proteinelor motor asociate citoscheletului
actinic si tubulinic. Urmeaza captarea veziculelor de catre membrana-tinta cu care va avea loc fuziunea care
implica legaturi care limiteaza mobilitatea veziculelor dar nu sunt foarte rigide si au o lungime >25 nm.
Ancorarea veziculelor la membrana plasmatica se realizeaza prin interactiunea stabila a celor doua membrane, la
distanta de 5-10nm, care implica rearanjari moleculare si aparitia unor structuri ncolacite extinse. O alta etapa este
conditionarea care nsa este caracteristica doar exocitozelor Ca2+ dependente neconstitutive, este etapa care
include modificarile moleculare ale proteinelor ATP-dependente si ale lipidelor, astfel nct infuzia de ioni de
calciu sa declanseze secretia, de exemplu a neurotransmitatorilor.
Fuziunea membranei plasmatice cu membrana veziculelor este mediata de proteinele SNARE, fiind
finalizata fie prin eliberarea continutului veziculei (enzime, hormoni, neurotransmitatori, toxine) n spatiul
extracelular, fie de ncorporarea unor componente ale membranei veziculare (proteine, lipide) n membrana tinta
(de exemplu membrana celulara). Ultimul proces e important pentru mentinerea compozitiei/dimensiunilor

membranei celulare, sau dimpotriva, pentru schimbarea rapida a acestora ca raspuns la semnale exterioare. Mai
mult, n acest fel se asigura cresterea suprafetei membranei n timpul cresterii.
Proteinele SNARE (,,Soluble NSF Attachment Protein Receptors") mediaza fuziunea veziculelor cu
membrana plasmatica sau cu membranele lizosomale. Proteinele v-SNARE , sunt localizate n membranele
veziculelor, iar t-SNARE, sunt localizate n membranele-tinta. Cele mai bine studiate sunt cele implicate n
fuziunea veziculelor sinaptice cu membrana presinaptica, fiind tinta neurotoxinelor bacteriene care produc tetania
si botulismul. Domeniul citoplasmic al acestor proteine, motivul SNARE alcatuit din 60-70 de aminoacizi este
capabil de asamblare reversibila n complexe strnse alcatuite din teancuri de cte 4 -helixuri, denumite complexe
trans- SNARE. Moleculele proteice implicate n formarea complexelor de fuziune sunt: sintaxina1 (1 -helix) si
SNAP-25 (2 -helixuri) n membrana celulara si sinaptobrevina (1 -helix) din membrana veziculara. Complexul
trans-SNARE este format din proteine SNARE ancorate n membrane ,,trans" aflate n opozitie nainte de fuziune.
Dupa unirea membranelor, proteinele SNARE formeaza un complex ,,cis" fiind localizate n membrana unica,
rezultata n urma fuziunii. Influxul de calciu completeaza fuziunea, prin interactiunea senzorului pentru calciu
denumit sinaptotagmin cu lipidele membranare si complexul trans-SNARE. Energia eliberata n cursul asamblarii
complexului SNARE este utilizata pentru a contracara fortele de respingere dintre membrane.
2.Endocitoza este un proces de importanta vitala pentru celule, intervenind n preluarea nutrientilor din
mediul extracelular, n adeziunea si migrarea celulara, semnalizarea celulara prin receptori, neurotransmisia,
prezentarea antigenelor, polaritatea celulara, diviziunea, cresterea si diferentierea celulara si importul unor
medicamente n celule. n functie de mecanism, se cunosc mi multe tipuri de endocitoza:
a.endocitoza mediata de receptor, un mecanism de transport specific, deoarece receptorul membranar
recunoaste si leaga macromolecule care intra n celula sub forma de complex receptor-ligand. Implica existenta
unor regiuni specializate ale membranei celulare, care au aspectul unor depresiuni si pe a caror fata citoplasmica se
afla o retea proteica. Componentul major al acestei retele proteice este clatrina, alcatuita din sase lanturi
polipeptidice care formeaza o structura caracteristica de stea cu 3 brate (,,triskelion"). Prin asamblarea moleculelor
de clatrina se formeaza o retea polihedrala care dau veziculelor de endocitoza aspectul de vezicule ,,mbracate".
Dupa formarea veziculelor, reteaua polihedrala se destrama, clatrina si celelalte proteine ale retelei sunt reciclate,
ajungnd din nou n membrana formnd noi regiuni specializate
pentru
endocitoza.
Depresiunile
membranare ,,mbracate" pot concentra si internaliza numeroase tipuri de molecule deoarece contin receptori
responsabili pentru endocitoza mediata a acestor liganzi, cum sunt: LDLcolesterolul, transferina, factori de
crestere, anticorpi, etc. Endocitoza mediata de receptor are loc si prin vezicule de endocitoza fara nvelis de
clatrina. Regiunile specializate ale membranei fara clatrina detin o proteina denumita caveolina care leaga
colesterolul si au un bistrat lipidic bogat n colesterol si glicolipide. Sunt abundente n celulele musculaturii netede,
pneumocite, fibroblaste, adipocite si celule endoteliale, au forma tipica de grota, de unde si denumirea lor.
b. Pinocitoza sau endocitoza de faza fluida este un proces constitutiv, comun tuturor celulelor, prin care
patrund n celule molecule n solutie, procesul fiind direct proportional cu concentratia moleculelor n fluidul
extracelular. Veziculele de pinocitoza fuzioneaza cu alte vezicule: endosomi si lizosomi.
Calea endocitozei consta din compartimente distincte care internalizeaza molecule si le recicleaza spre
membrana plasmatica (endosomii timpurii si endosomii de reciclare) sau le sorteaza spre a fi degradate ( endosomii
trzii si lizozomii). Endosomii timpurii sunt localizati la periferia celulei si receptioneaza veziculele internalizate
din membrana celulara. Au structura tubulo-veziculara si pH acid, datorita pompelor de H+ din structura
membranelor lor. Sunt organite de sortare n care receptorii disociaza de liganzi n mediu acid, receptorii fiind
reciclati n membrana celulara via tubulii endosomali sau de sortare spre calea transcitozei si spre endosomii trzii.
Endosomii trzii preiau particule sau molecule de la endosomii timpurii ai caii endocitozei, de la reteaua transGolgi n calea biosintetica sau de la fagosomi n calea fagococitozei, reprezentnd ultima etapa n procesul de
sortare nainte de a ceda continutul lizosomilor. Lizosomii sunt ultimul compartiment al caii de endocitoza, ffind
principalul compartiment hidrolitic al celulei cu un pH acid (4,8) si continut ridicat de enzime hidrolitice.

3. Fagocitoza este un proces de aparare fata de substante straine, microorganisme, celule mbatrnite
sau tumorale, resturi celulare, etc. caracteristic unor celule specializate: monocitele care se diferentiaza n tesuturi
n macrofage si neutrofilele. Procesul de fagocitoza este influentat de compozitia chimica si proprietatile suprafetei
particulei ingerate si se desfasoara n urmatoarele etape:
a. legarea particulei de fagocit prin receptorii membranari ai fagocitului care recunosc si leaga specific
liganzii de pe suprafata particulei-tinta. De exemplu, fagocitarea bacteriilor este precedata de opsonizarea lor
(acoperirea cu anticorpi si/sau componente ale complementului). Regiunea FC a anticorpului este expusa spre
exterior fiind recunoscuta si legata de receptorii FC din membrana fagocitului. Formarea complexului receptorligand FC declanseaza semnalul intracelular pentru internalizarea bacteriei.
b. internalizarea bacteriei prin emiterea pseudopodelor care nchid particula ntr-o vezicula care se numeste
fagozom. Acesta fuzioneaza cu vezicule din compartimentul lizosomal formnd fagolizosomul unde se desfasoara
actiunea enzimelor hidrolitice si a enzimelor care catalizeaza reactii din care rezulta substante toxice: peroxid de
hidrogen, anion superoxid, care suprima bacteriile.
4.Transcitoza se caracterizeaza prin internalizarea veziculelor de endocitoza, dupa care urmeaza sortarea
la nivel endozomal, care presupune existenta unei secvente-semnal de recunoastere, complexul receptor-ligand
fiind sustras actiunii enzimelor lizosomale si transportat prin vezicule spre membrana celulara, unde are loc
externalizarea moleculei n spatiul extracelular.
6. Functia de adeziune celulara
Adeziunea celulara creeaza cai de comunicare, permite celulelor sa schimbe semnale prin care este
coordonat comportamentul lor si este reglata expresia genica. Adeziunea celula- celula sau adeziunea la matricea
extracelulara controleaza structura interna a fiecarei celule deoarece desfacerea si refacerea adeziunii si modelarea
matricii guverneaza modul n care celulele sunt orientate n timpul cresterii, dezvoltarii si proceselor reparatorii.
Jonctiunile celulare, mecanismul adeziunii celulare si matricea extracelulara
sunt esentiale pentru organizarea,
dinamica si functia structurilor multicelulare. Semnalele sunt transmise n structurile multicelulare prin 2 strategii:
prin matricea extracelulara
prin citoscheletul celular si adeziunea celula-celula care leaga citoscheletul celulelor adiacente.n
tesuturi contactul dintre celule se realizeaza prin structuri specializate care poarta denumirea de jonctiuni
intercelulare. Un rol important l are matricea extracelulara, ancorarea celulelor n matrice are loc prin jonctiuni
celula-matrice care sunt regiuni specializate ale membranei celulare. n tesutul epitelial matricea este subtire,
alcatuieste lamina sau membrana bazala, rezistenta tesutului epitelial fiind conferita de elementele citoscheletului
care interactioneaza cu membrana plasmatica la nivelul jonctiunilor specializate cu suprafata altor celule sau cu
matricea extracelulara. n tesutul conjunctiv celulele sunt dispersate n matricea extracelulara, elementele matricei
asigurnd n acest caz stabilitatea tesutului.
Aparatul de jonctiune este alcatuit din urmatoarele tipuri :
1. Jonctiunile de ancorare, realizeaza adeziunea celula- celula si celule- matrice extracelulara;
2. Jonctiunile de ocluzie, sudeaza membranele plasmatice ale celulelor epiteliale conferindu-le proprietati
de bariera impermeabila sau selectiv permeabila;
3.Jonctiunile de comunicare formeaza canale, creeaza pasaje care unesc citoplasma celulelor adiacente,
realiznd cuplarea metabolica a celulelor care ndeplinesc aceeasi functie;
4.Jonctiuni de retransmitere a semnalelor de la celula la celula prin membranele plasmatice, la situsurile de
contact celula- celula ( sinapsele interneuronale sau sinapsele imunologice n care limfocitele T interactioneaza cu

celulele prezentatoare de antigen si alte exemple ilustreaza faptul ca membranele celulare trebuie sa fie n contact
pentru a avea loc interactiunea ligandului cu receptorul)

6.1. Jonctiunile de ancorare realizeaza adeziunea celula- celula si celula-matrice extracelulara. Sunt
alcatuite din proteine de atasare intracelulara care leaga elemente ale citoscheletului de structurile jonctionale si din
glicoproteine transmembranare de legare care interactioneaza prin domeniul lor citoplasmic cu proteinele de
atasare si prin domeniul extracelular cu glicoproteinele transmembranare ale celulelor adiacente.
Jonctiunile de ancorare se clasifica n jonctiuni de adeziune si structuri dezmosomale.
6.1.1. Jonctiunile de adeziune intercelulara sunt structuri la nivelul carora sunt ancorate filamente de
actina dispuse n manunchiuri. O jonctiune de aderenta este definita ca o jonctiune celulara a carei fata
citoplasmica este atasata citoscheletului de actina. Aceste jonctiuni formeaza o banda de adeziune continua
(,,zonulae adherens"), caracteristice celulelor epiteliale. Astfel de structuri jonctionale se gasesc si n celule nonepiteliale, dar ele nu formeaza benzi de adeziune continua, de exemplu n cardiomiocite. Filamentele de actina
interactioneaza cu structurile jonctionale prin intermediul unor proteine de atasare: vinculina si -actinina.
Regiunea ,,cap" a vinculinei se leaga de E-caderina prin intermediul -, - si -cateninelor. Regiunea ,,coada" a
vinculinei leaga lipidele membranare si filamentele de actina. Domeniul extracelular al caderinelor interactioneaza
cu domeniile extracelulare ale glicoproteinelor omoloage din membranele celulelor nvecinate.
Jonctiunile de aderenta sunt compuse din urmatoarele proteine :
Caderinele, proteine transmembranare care formeaza homodimeri n maniera Ca-dependenta cu
moleculele de caderina ale celulelor adiacente.
Proteinele p120 denumite delta-catenine leaga regiunea juxtamembranara a caderinei. -catenina sau catenina (plakoglobina) leaga caderina la nivelul regiunii ce contine situsul specific de legare al cateninei.
- catenina leaga caderina indirect, prin -catenina sau plakoglobina.
E-caderina (epiteliala) este cea mai bine studiata, este alcatuita din 5 domenii repetitive (EC1 ~ EC5) n
domeniul extracelular, un domeniu transmembranar si domeniul intracelular care leaga p120 catenina si betacatenina. Domeniul intracelular contine o regiune nalt fosforilata care leaga beta-catenina, care la rndul sau leaga
alfa-catenina cu rol n reglarea citoscheletului de actina . E-caderina este exprimata si fosforilata n celule n cursul
diferentierii. n tesuturile adulte, E-caderina este exprimata n tesuturile epiteliale, cu un timp de njumatatire de
5ore. Pierderea functiei E-caderinei sau lipsa exprimarii acestei glicoproteine membranare este implicata n
dezvoltarea tumorii canceroase si n metastazare, deoarece n asemenea conditii descreste rigiditatea si stabilitatea
tisulara si creste motilitatea celulelor, ceea ce permite celulelor tumorale sa penetreze membrana bazala si sa
invadeze tesuturile din jur.
Jonctiunile intercelulare prin legarea homofilica a caderinelor au un rol esential n segregarea tisulara.
Aparitia si disparitia caderinelor specifice este corelata cu etapele dezvoltarii embrionare cnd celulele se grupeaza
si si modifica contactele pentru a forma noi structuri tisulare. n timpul formarii tubului neural din ectoderm,
celulele pierd E-caderina si sintetizeaza N-caderina, n timp ce celelalte celule din ectoderm continua sa sintetizeze
E-caderina. Cnd celulele crestei neurale migreaza din tubul neural, caderinele mentionate sunt greu detectabile, n
schimb sunt exprimate n aceste celule caderine-7 care mentin sub forma de grupari celulele migrate prin
adeziune intercelulara. n final, cnd aceste celule agrega pentru a forma un ganglion nervos, ele exprima Ncaderinele.
Daca ntr-o cultura de celule exista celule care exprima diferite tipuri moleculare de caderine, ele
vor fi sortate si vor agrega separat n functie de tipul de caderina exprimata, caderinele legndu-se preferential de
propriul lor tip molecular. Asamblarea celulelor n epitelii poate fi reversibila. Exprimarea E-caderinelor determina
adeziunea celulelor neatasate, dispersate denumite celule mezenchimale, care pot astfel forma un epiteliu. Invers,
celulele epiteliale se pot detasa, se disperseaza si si pot schimba caracterele migrnd din epiteliul parental. Aceasta

tranzitie epiteliu-mezenchim are un rol important n dezvoltarea embrionara normala, dar are un rol important n
procese patologice la adult, n cancer, multe tipuri de tumori maligne avnd originea n epitelii.
6.1.2.Jonctiunile de adeziune celula- matrice extracelulara conecteaza filamentele de actina cu
elementele componente ale matricei extracelulare. Adeziunea celula-matrice se realizeaza prin regiuni specializate
ale membranei plasmatice, prin structuri jonctionale denumite contacte focale sau placi de adeziune. La nivelul
acestor structuri se stabilesc interactiuni ntre manunchiurile de filamente de actina si elemente ale matricei, prin
intermediul unei glicoproteine membranare ce apartine familiei integrinelor. Interactiunea filamentelor de actina cu
integrina este mediata de 4 proteine diferite: o proteina de legare a capului filamentelor de actina, vinculina, actinina, talina.
6.1.3. Dezmosomii sunt structuri de adeziune celulara la nivelul carora se realizeaza contactul ntre
filamentele intermediare ale celulelor adiacente. n celulele epiteliale structurilor dezmosomale le sunt asociate
filamente de cheratina, n miocite filamente de desmina care sunt o cale de transmitere a fortei de contractie, n
celulele mezenchimale filamente de vimentina. Electronomicroscopic dezmosomii apar formati din doua discuri
dense de 15-20 nm grosime situate pe fata citoplasmica a membranelor a doua celule adiacente, alcatuite din
molecule proteice denumite desmoplachine care interactioneaza cu filamentele intermediare, dar si cu
glicoproteine transmembranara denumit desmogleina si desmocolina. Domeniile extracelulare ale desmogleinelor
si desmocolinelor interactioneaza homofilic printr-un mecanism Ca-dependent, conectnd desmosomii celulelor
adiacente. Desmogleina si desmocolina sunt membre ale familiei de molecule de adeziune celulara denumita
caderine. Domeniul extracelular a desmosomului se numeste Domeniu central extracelular (ECD) sau Desmoglea
n care desmogleina interactioneaza cu desmocolina. Pe fata citoplasmica se afla Placa densa externa (ODP) si
Placa densa interna (IDP), strabatute de moleculele de desmoplachina. La nivelul ODP, domeniul citoplasmic al
celor 2 caderine desmosomale interactioneaza cu desmoplachina prin intermediul plakoglobinei si plakofilinei. La
nivelul IDP, desmoplachina interactioneaza cu filamentele intermediare ale celulei.
6.1.4. Hemidesmozomii sunt structuri de ancorare a filamentelor de cheratina din celulele epiteliale de
membrana plasmatica si de lamina bazala a epiteliului prin intermediul unor glicoproteine transmembranare. HD
contin 2 placi asemanatoare unor nituri (placa interna si placa externa), mpreuna cu fibrile de ancorare si filamente
de ancorare care alcatuiesc mpreuna complexul HD de adeziune stabila sau complexul filamentos HD de ancorare.
Acest complex formeaza o structura continua de legatura ntre filamentele intermediare de keratina si membrana
bazala mpreuna cu componente ale dermei si este alcatuit din peste 10 molecule componente. Hemidesmosomul
este alcatuit din keratina citosolica legata noncovalent de o placa citosolica de plectina care interactioneaza cu
molecule de adeziune transmembranare- integrinele 64. Integrinele interactioneaza apoi cu una dintre
numeroasele proteine multiadezive cum este laminina, din matricea extracelulara, n acest fel formndu-se una
dintre multele adeziuni dintre celule si matrice.
6.2. Jonctiunile de ocluzie sau ,,zonulae occludens" , mai sunt denumite jonctiuni strnse sau
impermeabile (,,tight junctions") sunt prezente la nivelul polului apical al celulelor epiteliale ce delimiteaza
lumenul unor cavitati. Sunt evidentiate n M.E. ca puncte de contact sau de sudura ale membranelor celulelor
adiacente. Sunt formate dintr-o retea ramificata de catene strnse, fiecare catena fiind independenta. Eficienta
acestor jonctiuni n a preveni difuzia ionilor creste exponential cu numarul de catene componente. Fiecare catena
este formata dintr-un sir de proteine transmembranare, care interactioneaza direct la nivelul domeniilor
extracelulare. Speciile proteice majore sunt claudina si ocludina, asociate cu proteine membranare periferice
localizate pe fata citoplasmica a membaranei plasmatice, care ancoreaza aceste catene proteice de citoscheletul de
actina, unind n acest fel citoscheletul de actina al celulelor adiacente.
Functiile jonctiunilor de ocluzie sunt: mentinerea adeziunii intercelulare, mentinerea polaritatii celulelor
prin prevenirea difuziei laterale a proteinelor integrale de membrana ntre zona apicala si cea bazala sau zonele

laterale, permitnd mentinerea functiilor specifice ale fiecarei suprafete celulare: de exemplu endocitoza mediata
de receptor pe suprafata apicala si exocitoza pe suprafata bazolaterala (transportul transcelular) sau antiportul Na/
glucoza la nivelul celulelor epiteliului intestinal. O alta functie este de prevenire a trecerii moleculelor sau ionilor
prin spatiile intercelulare. Ionii sau moleculele trebuie sa patrunda doar n celule prin difuzie sau transport activ.
Aceasta functie exercita control asupra transportului selectiv al particulelor, fiind nepermisiv pentru unele, ca n
cazul barierei hemato-encefalice, nsa mecanismul de control nu este cunoscut, poate sa se datoreze unor brese
aparute prin mici discontinuitati structurale sau prin pori multipli. n functie de permisivitatea fata de moleculele de
apa si solutii, epiteliile care contin astfel de jonctiuni se clasifica n epitelii impermeabile sau permeabile.

6.3. Jonctiunile de comunicare se numesc si jonctiuni permeabile (,,gap jonctions"). Conecteaza direct
citoplasma a doua celule si permit trecerea ionilor si moleculelor ntre celule. O astfel de jonctiune este formata din
2 conexoni sau hemicanale care strabat spatiul intercelular. Conexonii sunt formati din homo sau heterodimeri de
conexina-proteina constitutiva. La nivelul jonctiunilor de comunicare, spatiul intercelular este de 4 nm si unitatile
conexonilor apartinnd celor 2 celule adiacente sunt aliniate. Jonctiunile formate din doua hemicanale identice sunt
denumite homotipice, iar cele formate din hemicanale diferite sunt heterotipice. Hemicanalele formate din
conexine identice sunt homodimerice, cele formate din cenexine diferite sunt heterodimerice. Compozitia chimica
influenteaza functiile acestor canale, care sunt:
de comunicare electrica ntre
celule, diferitele subunitati de conexina pot mpartasi diferite conductante electrice
de comunicare chimica ntre
celule, prin transportul meleculelor mici, cum sunt mesagerii secundari (IP3, Ca2+), diferitele subunitati de
conexina pot rezenta selectivitate diferita pentru anumite molecule mici. Desi diferitele conexine determina
dimensiuni diferite ale porilor, cu selectivitate electrica diferita, toate aceste canale permit n general trecerea
moleculelor mai mici sau egale cu 1000 Da. Nu este permisa trecerea macromoleculelor: proteine, acizi nucleici.

asigura
controlul transportului moleculelor prin spatiul intercelular, confera caracter ordonat, nlatura posibilitatea
,,scurgerii" de molecule n acest apatiu. Functiile mentionate asigura cuplarea electrica si metabolica a celulelor
prin schimburi electrice si chimice prin hemicanale si are implicatii n homeostazie.
Potentialul de actiune este raspndit n miocard de la celula la celula determinnd contractia ritmica a
cordului. La nivelul anumitor sinapse din creier, jonctiunile de comunicare permit transmiterea potentialului de
actiune, ntr-un interval mai scurt de timp dect cel necesar neurotransmitatorilor. Defecte ale conexinelor ce
compun jonctiunile la nivelul tesutului nervos duc la degenerari ale substantei albe n maniera caracteristica unor
afectiuni cum este boala Pelizaeus-Merzbacher si scleroza multipla. Neuronii din retina sunt cuplati prin jonctiuni
permeabile care apar ntre aceleasi tipuri de celule dar si ntre celule diferite.
n timpul travaliului, jonctiunile permeabile dintre celulele musculaturii netede a uterului permit contractii
coordonate, puternice necesare expulziei fetale.
functia de transport este dublata de o functie de adeziune a celulelor adiacente n timpul dezvoltarii
embrionare, cu implicatii n diferentiere, ex.: migrarea neuronala n neocortex. Defectele genetice ale proteinelor
structurale ale jonctiunilor permeabile sunt implicate n boli ale pielii, deoarece acest tip de jonctiuni sunt puternic
implicate n procesele de diferentiere si proliferare ale acestor tesuturi.
sunt supresori ai oncogenelor, s-a constatat exprimarea scazuta sau lipsa totala a acestor proteine n
celule tumorale cu pierderea controlului proliferarii. Defecte ale conexinelor sunt implicate n cancerul mamar,
renal, esofagian, etc. Conexinele sunt exprimate n toate tipurile tisulare cu exceptia unor celule mobile cum sunt
hematiile si spermatozoizii
6.4. O alta categorie este adeziunea mediata de selectine ,,selected lectins", proteine de adeziune
celulara care leaga carbohidrati. n timpul raspunsului inflamator, stimuli ca histamina si trombina determina

mobilizarea P-selectinelor din interiorul celulelor, pe suprafata lor. n plus, citokinele ca TNF-alpha stimuleaza
exprimarea E-selectinelor si P-selectinelor aditionale, cteva ore mai trziu. Domeniul distal ,,lectin-like" al
selectinelor leaga grupuri carbohidrat prezente n molecula glicoproteinelor cum este glicoproteina PSGL-1 din
membrana leucocitelor, care favorizeaza patrunderea acestor celule la situsul infectiei. Neutrofilele si eozinofilele
se leaga de E-selectine.

1.IgSF(superfamilia imunoglobulinelor)

N-CAM ,,Neural Cell Adhesion Molecule" sau proteina


zero a mielinei

- Ca2+independente
ICAM1,5 ,,Intercellular adhesion molecules"
VCAM-1 ,,Vascular cell adhesion molecules"
PE-CAM molecule de adeziune plachetare/ endoteliale
L1-CAM molecule de adeziune din neuroni, intervin n
diferentierea si dezv. SN
CD2
de pe suprafata LT sau NK intervin n
interactiunea cu alte molecule de adeziune
(LFA3/CD58) de pe suprafata Mf
SIGLEC ,,sialic acid binding Ig-like lectins" de pe
suprafata Mf., LB
Familia CTX ex.: JAM ,,junctional adhesion molecule
B" n jonctiunile impermeabile ale cel. endoteliale
ESAM ,,endothelial cell selective adhesion molecules"

Integrina -2( CD18) este subunitatea a 3 structuri:


2. Integrinele sunt receptori care mediaza adeziunea
dintre o celula si alte celule sau matricea extracelulara
apartinnd tesuturilor din jurul ei. Au rol important n
semnalizarea celulara si definesc forma celulelor,
mobilitatea, regleaza ciclul celular

1.LFA-1 ,,Lymphocyte function-associated antigen"molecule de adeziune ale LT , LB , Mf, neutrofilelor


la cel. prezentatoare de Ag, are loc recrutarea lor la
situsul infectiei.
2.Integrina alphaXbeta2- receptor de complement.

-Ca2+independente
3.Antigenul 1 al macrofagelor- receptor de pe suprafata
Mf care recunosc componenta C3b a complementului
legata de suprafata cel. straine, declanseaza fagocitarea
acestor cel.
VLA1-6 molecule de adeziune celula-celula si de

integrare a EMC cu citoscheletul


Glicoproteina IIb/IIIa sunt receptori pentru fibrinogen
ai plachetelor, intervin n activarea plachetara

3. Caderinele sunt o clasa majora de proteine de


membrana cu rol proeminent n adeziunea celulara,

Desmogleina (DSG1, DSG2, DSG3, DSG4) au rol n


formarea desmosomilor

reglarea organizarii tisulare si morfogeneza.


Mediaza adeziunea monotipica celula-celula dar si
adeziunea heterotipica ntre diferite tipuri de caderine
este posibila. Actioneaza att ca receptor ct si ca
ligand. Sunt responsabile pentru adeziunea selectiva
celula-celula care este necesara pentru a repartiza
diferitele tipuri celulare n pozitia corecta n timpul
dezvoltarii. Caderinele tind sa se concentreze pe
suprafata celulara la nivelul jonctiunilor celula-celula,
fiind structural asociate filamentelor de actina.
Domeniul citoplasmic este asociat cu proteine
citoplasmice denumite catenine. Deletia domeniului
citoplasmic distruge aceste interactiuni si functia
caderinelor.Functia
caderinelor
ca
receptori
membranari este de a receptiona semnale externe si de
a le traduce n semnale interne prin activarea
GTPazelor si caii beta-catenin/Wnt rezultnd o
reorganizare dinamica a citoscheletului si schimbari
fenotipice.

Desmocolina (DSC1, DSC2, DSC3)

- Ca2+dependente

T-caderina
Protocaderina
CDH1 E-caderina (epiteliala)
CDH2 N-caderina (neurala)
CDH3 P-caderina (din placenta)
CDH4 R-caderina (din retina)
CDH5 VE-caderina (vasculara endoteliala)
CDH6 K-caderina (renala)
CDH8 CDH9(T1) CDH10(T2)
CDH11 OB-Caderina (osteoblastica) CDH12
CDH13 T-caderin - H-caderinA (inima)
CDH15 - M-caderina (miotubuli)
CDH16 - KSP-caderina
CDH17 - LI caderina (ficat-intestin)
CDH18 - caderina 18, tip 2
CDH19 - caderina 19, tip 2
CDH20 - caderina 20, tip 2

CDH23 - caderina 23, (epitelii neurosenzoriale

4.Selectinele sunt o familie de molecule de adeziune


heterofile care leaga carbohidrati fucozilati, de
exemplu mucine. Cel mai bine reprezentat ligand
pentru cele trei selectine este P-selectin glicoprotein
ligand-1 (PSGL-1), care este o glicoproteina tip
mucina exprimata n toate celulele albe ale sngelui.
- Ca2+dependente

E-selectina (endoteliala)
L-selectina (leucocitara)
P-selectina (plachetara)