CONSERVAREA BIODIVERSITATII

Definitii:
Conservare: un ansamblu de masuri necesare pentru mentinerea sau restabilirea
habitatelor naturale si populatiilor speciilor din fauna si din flora salbatica intr-o stare
favorabila.
Habitate naturale: zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristicile lor
geografice, abiotice si biotice, fie ele in intregime naturale sau semi-naturale;
Tipuri de habitate naturale de interes comunitar: cele care sunt in pericol de
disparitie in aria lor de raspandire naturala sau au o arie de raspandire naturala redusa ca
urmare a regresului lor, sau constituie exemple remarcabile pentru una sau mai multe din
urmatoarele regiuni biogeografice: alpina, atlantica, continentala, macaronesiana si
mediteraneana.
Tipuri de habitate naturale prioritare: tipurile de habitate naturale in pericol de
disparitie si pentru a caror conservare Comunitatea are o responsabilitate particulara.
Stare de conservare a unui habitat natural: suma influentelor ce actioneaza asupra
unui habitat natural si a speciilor tipice pe care le adaposteste, care pot afecta pe termen lung
repartitia sa naturala, structura si functiile sale ca si supravietuirea pe termen lung a speciilor
sale tipice.
"Starea de conservare" a unui habitat natural va fi considerata "favorabila" cand:
aria sa de raspandire naturala ca si suprafetele pe care le acopera in cadrul acestei arii
sunt stabilite sau in extindere
exista structura si functiile specifice necesare pentru mentinerea pe termen lung si
sunt susceptibile sa existe in viitorul previzibil
starea de conservare a speciilor care ii sunt tipice este favorabila in sensul punctului
1).
Habitatul unei specii: mediul definit prin factori abiotici si biotici in care traieste o
specie in oricare stadiu al ciclului sau biologic.
specii de interes comunitar: speciile care sunt:
periclitate, exceptand cele ale caror areal natural este marginal in teritoriu si care nu
sunt nici periclitate nici vulnerabile in regiunea vest-palearctica
vulnerabile, adica a caror trecere in categoria speciilor periclitate este probabila intrun viitor apropiat, in caz de persistenta a factorilor cauzali
rare, adica a caror populatii sunt mici si care chiar daca in prezent nu sunt periclitate
sau vulnerabile, risca sa devina. Aceste specii sunt localizate in arii geografice restranse sau
sunt rar dispersate pe suprafete pe suprafete largi
endemice si necesita o atentie particulara datorita naturii specifice a habitatului lor
si/sau impactului potential a exploatarii lor asupra habitatului lor si/sau a impactului potential
al exploatarii lor asupra starii lor de conservare.
Specii prioritare: sunt speciile vizate la punctul g) i) si pentru a caror conservare
Comunitatea are o responsabilitate particulara.
Starea de conservare a unei specii: suma influentelor care, actionand asupra speciei,
pot afecta pe termen lung distributia si abundenta populatiilor sale.
"Starea de conservare" va fi considerata "favorabila" cand:
datele relative la dinamica populatiei speciei in cauza arata ca aceasta specie
continua si este susceptibila sa continue, pe termen lung, sa fie o componenta viabila a
habitatului sau natural

 aria de rapartitie naturala a speciei nu se reduce si nu risca sa se reduca intr-un viitor

previzibil
exista si probabil va exista un habitat destul de intins pentru ca populatiile sale sa se
mentina pe termen lung.
Sitarie definita geografic a carei suprafata este clar delimitata.
Sit de importanta comunitara: sit care in regiunea sau regiunile biogeografice la care
apartine, contribuie in mod semnificativ la mentinerea sau restabilirea unui tip de habitat
natural sau a unei specii intr-o stare de conservare favorabila si poate, de asemenea, sa
contribuie in mod semnificativ la mentinerea diversitatii biologice in regiunea sau regiunile
respective.
Pentru speciile animale care ocupa teritorii vaste, siturile de importanta comunitara
corespund locurilor din cadrul ariei de repartitie naturala a acestor specii, care prezinta
elemente fizice si biologice esentiale pentru viata si reproducerea lor:
Zona speciala de conservare: sit de importanta comunitara desemnat de Statele
Membre printr-un act legal, administrativ si/sau contractual in care sunt prevazute masurile de
conservare necesare pentru mentinerea sau restabilirea intr-o stare de conservare favorabila a
habitatelor naturale si/sau populatiilor speciilor pentru care situl este desemnat.
Mostra: orice animal sau planta, vie sau moarta, orice parte sau produs obtinut din
acestea ca si orice alt bun, in cazul ca rezulta dintr-un document justificativ, de ambalare sau
dintr-o marca ori eticheta sau din orice alta circumstanta ca este vorba de parti sau derivate de
animale sau plante din aceste specii.
Diversitatea biologica inseamna variabilitatea organismelor vii din toate sursele,
inclusiv, a ecosistemelor terestre, marine si a altor ecosisteme acvatice si a complexelor
ecologice din care acestea fac parte. Aceasta include diversitatea in cadrul speciilor, dintre
specii si a ecosistemelor.
Resursele biologice includ resurse genetice, organisme sau parti din ele, populatii sau
orice alte componente biotice ale ecosistemelor avand folosinta sau valoare efectiva sau
potentiala pentru umanitate.
Biotehnologie inseamna orice aplicatie tehnologica ce foloseste sisteme biologice,
organisme vii sau derivate din ele, pentru a realiza sau a modifica produse sau procese pentru
utilizare specifica.
Tara de origine a resurselor genetice inseamna tara care poseda acele resurse genetice in
conditii "in situ".
Ecosistem inseamna un complex dinamic de comunitati de plante, animale si
microorganisme si mediul lor fara viata, care interactioneaza ca o unitate functionala.
Conservare "ex situ" inseamna conservarea componentelor diversitatii biologice in
afara habitatelor lor naturale.
Material genetic inseamna orice material de origine vegetala, animala, microbiana sau
altele care contine unitati functionale de ereditate.
Resurse genetice inseamna material genetic de valoare actuala sau potentiala.
Habitat inseamna locul sau tipul de loc unde exista in mod natural un organism sau o
populatie.
Conditii "in situ" inseamna conditiile in care resursele genetice exista in cadrul
ecosistemelor si al habitatelor naturale si, in cazul speciilor domestice si cultivate, in mediul
in care s-au dezvoltat caracterele lor distincte.
Conservare "in situ" inseamna conservarea ecosistemelor si habitatelor naturale si
mentinerea si refacerea populatiilor viabile de specii in mediul lor natural. Iar in cazul
speciilor domestice sau cultivate, in mediul in care si-au dezvoltat caracterele lor distincte.
Diversitatea biologica reprezinta o particularitate specifica a planetei noastre, care
asigura functionalitatea optima a ecosistemelor, existenta si dezvoltarea biosferei in general.

Insa in ultimul timp, problema conservarii biodiversitatii la nivel de ecosisteme, specii,

populatii si gene devine din ce in ce mai acuta din cauza intensificarii impactului uman asupra
biosferei.
In acest context, mentinerea biodiversitatii este necesara nu numai pentru asigurarea
vietii in prezent, dar si pentru generatiile viitoare, deoarece ea pastreaza echilibrul ecologic
regional si global, garanteaza regenerarea resurselor biologice si mentinerea unei calitati a
mediului necesare societatii.
Variabilitatea biotopica este determinata de diversitatea vasta a speciilor si grupelor
ecologice, ce include conditii ecologice cu diversi indici de temperatura, umiditate sau reactie
a solului.
Solurile ocupa un loc aparte in biodiversitate, este mediul si baza biodiversitatii.
Pierderea solului (prin eroziune, decopertare, poluare, salinizare) conduce la degradarea
radicala a biodiversitatii. Cu aproape 100 ani in urma continutul humusului, principalul
component al solului, constituia 5-6 %, iar in prezent circa 3-5 %. Acum 40,6 % din solurile
tarii contin numai 2 % de humus. Solul prezinta un mediu vital specific, chiar si cel mai
populat mediu, cu habitantii lui. Peste 90 % din insecte permanente sau temporare habiteaza
in sol. Extrem de variabila este pedofauna (macro-, mezo- si micro-) si microflora.
Una din cele mai periculoase consecinte a activitatii antropogene antiecologice,
antiumane a omului este ca biosfera pierde capacitatea sa de autoreglare. Referitor la
cantitatea enorma de deseuri cu care omul polueaza mediul inconjurator, cea mai periculoasa
consecinta a acestui fenomen reprezinta dispozitia ireversibila a unui numar considerabil de
specii vegetale, animale sau a unor microorganisme, ecosisteme deci, degradarea biosferei.
Degradarea Biosferei conduce la reducerea considerabila a calitatii mediului vital.
Astfel, problema conservarii diversitatii biologice depaseste limitele problemelor
stiintifice si se amplaseaza la nivelul problemelor stringente ale statelor si institutiilor
internationale, obiective care sint menite sa asigure conditii favorabile populatiei.
Unul din documentele importante ce reglementeaza aceasta activitate este Conventia cu
privire la diversitatea biologica (Rio de Janeiro, 1992).
Extinderea si exploatarea nechibzuita a terenurilor agricole au cauzat accelerarea
proceselor de erodare hidrica a solului si de dehumificare.
Cu cat cresc suprafetele terenurilor din circuitul agricol cu atit se reduce mai mult
spatiul naturii spontane. Ramane tot mai putin loc pentru flora si fauna salbatica. Solul nu se
mai poate restabili, odihni si in cele din urma natura veritabila dispare.
Ca urmare a impactului antropic, ecosistemele forestiere, de stepa, de lunca, cele
acvatice si palustre au fost fragmentate si in mare masura deteriorate, ajungind la o diversitate
populationala, specifica si biocenotica diminuata, la o stabilitate redusa.
Astfel, biodiversitatea este afectata la toate nivelurile de urmatorii factori antropici:
valorificarea extensiva a terenurilor ocupate cu vegetatie naturala;
utilizarea nerationala si intensiva a ecosistemelor naturale;
defrisarea padurilor de lunca, a fisiilor forestiere de protectie, a terenurilor agricole si
a obiectivelor industriale si urbane;
desecarea biotopurilor zonelor umede si canalizarea riurilor mici;
distrugerea integritatii ecosistemelor naturale;
poluarea ecosistemelor naturale si agricole.

Ariile protejate
Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umane pe
teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologice naturale si
seminaturale. Totodata, pentru a realiza tranzitia de la actualul model de dezvoltare la un
model de dezvoltare durabila, este necesara cercetarea, cunoasterea si experimentarea teoriilor
pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabila.
Astfel, atat evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cat si dezvoltarea
cunoasterii, se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.
"Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care functioneaza in
regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate, prin transformarea si simplificarea
primelor categorii.

Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol,

carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de
catre componentele Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de
productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice.
Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure
conservarea unei structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si serviciilor
produse de acesta in limitele capacitatii de suport a componentelor sale.
Astfel conservarea Capitalului Natural presupune, in principal, mentinerea unui raport
acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea
heterogenitatii in cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre aceste
ecosisteme.
Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de
ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a unui mozaic de ecosisteme
naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme.
Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata
prin coridoare naturale si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o
conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a
sistemelor ecologice.
Infiintarea de arii protejate si managementul eficient al acestora reprezinta o necesitate
deoarece:
ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi
evaluate si monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat.
Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului
natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice.
ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea
tranzitiei la un model de dezvoltare durabila.
ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care oamenii pot fi educati
cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.
In prezent exista in lume peste 1388 de titluri care desemneaza arii protejate, fiecare
dintre ele fiind desemnata prin lege la nivel national.
Se pot gasi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar care au acelasi scop, cum ar
fi: rezervatie naturala stricta in Bhutan; rezervatie pentru managementul naturii in Bahamas;
rezervatie naturala in Ontario - Canada; rezervatie naturala nationala in Cehia; rezervatie
naturala marina in Indonesia; arie pentru conservarea naturii in Japonia si rezervatie naturala
stricta in Sri Lanka, dar toate reprezentand acelasi lucru, si anume o Rezervatie Strict
Protejata - categoria I-a conform IUCN.

De asemenea acelasi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de mangement si
caracteristici foarte diferite in tari diferite.
Exemplul clasic este dat de larg utilizata denumire de Parc National, care a inceput sa
fie uzitata odata cu infiintarea Parcului National Yellowstone in anul 1872.
Astfel, in timp ce in multe parti ale lumii (America, Africa, Asia de Sud si Sud-Est,
Australia si Noua Zeelanda) parcurile nationale sunt mari teritorii naturale, in Europa se
gasesc arii protejate care poarta denumirea de parc national dar in care interventia omului este
evidenta, cum ar fi toate cele 11 parcuri nationale din Anglia si Tara Galilor, majoritatea
parcurilor nationale din Germania si Parcul National Cevennes din Franta.
Eliminarea acestor diferente de terminologie se poate face doar utilizand sistemul IUCN
de clasificare care se bazeaza pe principalul obiectiv de management al ariei protejate.
Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implica si o gradatie a
interventiei umane, variind de la o interventie umana nula proprie categoriilor Ia/Ib pana la o
interventie umana de un nivel mai ridicat in cazul categoriei V.
Categoria VI este singura care a fost adaugata ulterior, astfel incat din punctul de
vedere al interventiei umane se intercaleaza intre categoriile III si IV.
Toate categoriile sunt la fel de importante si relevante pentru conservarea biodiversitatii.

Structura biocenozei
Structura unui sistem cuprinde atat elementele sale componente, cat si relatiile spatiale
si temporale intre ele.
Studiul structurii biocenozei implica inregistrarea cat mai completa a speciilor care o
alcatuiesc, pe cele trei mari grupe functionale- producatori, consumatori de diferite ordine si
reproducatori ( descompunatori).
Pentru aprecierea mai exacta a rolului diferitelor populatii in functionarea biocenozei,
proportiile trebuie exprimate atat prin numarul de indivizi cat si prin biomasa lor,datorita
faptului ca organismele mici, desi nu produc o biomasa prea mare, au o activitate metabolica
relativ mai intensa decat organismele mari si determina desfasurarea mai rapida a proceselor
de mineralizare.
Organismele mari au rol mai important in acumulare de biomasa.
Totodata un element important al structurii il reprezinta distributia in spatiu a
populatiilor si dinamica in timp (in decurs de 24 ore, pe sezon, pe ani) a tuturor acestor
trasaturi structurale.

Structura genetica populatiilor

Populatia constituie unitatea de baza a microevolutiei. Asupra populatiei actioneaza
factorii evolutiei: mutatia, migratia, selectia naturala, driftul genetic etc.
Caracteristicile cele mai importante ale populatiei sunt panmixia si structura ei
genetica.
Panmixia asigura mperecherea randomizata a indivizilor, iar structura ei genetica
asigura prezenta unei totalitati de gene care confera populatiei unitate.
Populatiile au capacitatea de a se schimba in timp. Aceasta insusire este determinata de
variabilitate.
Variabilitatea populationala poate fi divizata in:
variabilitate neereditara, care asigura adaptarea individului;
variabilitate ereditara, care asigura adaptarea populatiei.
Variabilitatea neereditara este foarte diversificata. Se poate evidentia:
Variabilitate individuala determinata de timp:
Variabilitate de varsta (adaptarea insectelor la diferite stadii ale ontogenezei si
ocuparea niselor ecologice specifice);
Variabilitatea individuala sezoniera (schimbarea blanii la unele mamifere sau a
penajului la unele pasari);
Variabilitatea generatiilor (adaptarea generatiilor in dependenta de anotimp);
Variabilitatea sociala (castele la o serie de insecte);
Variabilitatea ecologica:
Variabilitatea biotipica (adaptari ce apar ca rezultat al actiunii factorilor ecologici
ai mediului [acofenotipuri]);
Variabilitatea determinata de schimbarea temporara a conditiilor mediului;
Variabilitatea determinata de organismul-gazda;
Variabilitatea determinata de densitatea populatiei;
Variabilitatea traumatologica:
Variabilitatea provocata de paraziti;
Variabilitatea provocata de leziuni si traumatisme.
Se evidentiaza diferite forme de variabilitate ereditara:
Variabilitatea mutationala este rezultatul aparitiei unor remanieri in structurile
ereditare, fie ADN (mutatii genice), fie cromozomi (mutatii cromozomiale);
Variabilitatea combinativa apare la urmasi ca rezultat al incrucisarii formelor
parentale ce poseda genotipuri specifice;
Variabilitatea epigenetica este rezultatul activitatii diferentiate a genelor in cadrul
dezvoltarii individuale a organismului (ontogenezei);
Variabilitatea corelativa si
Variabilitatea compensationala, care sunt rezultatul dereglarii in functionarea
genotipului ca sistem integru.

Impactul antropic asupra bio-diversitatii in diferite sectoare

social-economice
Cele mai semnificative schimbari ale starii florei si faunei s-au produs si se mai produc
ca rezultat al impactului antropic direct (vanatul, nimicirea animalelor, colectarea
nereglementata a plantelor), precum si indirect (prin distrugerea sau schimbarea habitatelor
naturale).
Printre factorii care influenteaza nociv asupra florii si faunei sunt:
gospodarirea intensiva cu extinderea si valorificarea agricola a noilor teritorii
naturale;
ameliorarea prin secare a zonelor umede si exploatarea terenurilor ameliorate;
schimbarea cursurilor raurilor mici; nerespec-tarea tehno-logiilor de folosire a
pesticidelor si ingrasa-mintelor;
poluarea ecosistemelor naturale cu deseuri industriale;
braconajul;
deranjarea animalelor in perioada de reproducere.
Planificarea teritoriala si urbanizarea.
Poluarea mediului cu surse provenite din orase si centre industriale afecteaza
considerabil eco-sistemele raurilor.
Deversarea in ele a apelor reziduale provoaca eutroficarea excesiva a lor cu deformarea
ulterioara a componentei specifice a florei si faunei. Ca rezultat al eutroficarii s-au dezvoltat
puternic algele cianofite ce provoaca fenomenul inflorirea apei" - o adevarata calamitate
pentru raurile si bazinele de apa artificiale.
O alta sursa de poluare a ecosistemelor riverane este scurgerea de suprafata (de la ploi
si topirea zapezii) de pe teritoriile urbane (anual cca 200 mii tone de substante poluante), apa
patrunzand in rauri fara a fi purificata, continand un complex de substante suspendate,
produse petroliere si metale grele.
Conform datelor Serviciului Hidrometeo si publicatiilor stiintifice, aceasta scurgere
sporeste poluarea apelor cu 20-40% mai mult in comparatie cu sectoarele in amonte ale
raurilor.
Agricultura.
Utilizarea intensiva a teritoriului este un factor care influenteaza esential asupra
diversitatii biologice a ecosistemelor. Terenurile agricole ocupa cca 2560 mii ha, ceea ce
alcatuieste 75,6% din teritoriul tarii, in care ponderea araturii constituie cca 70%.
Activitatea agricola nechibzuita a dus la crearea unor terenuri agricole uniforme imense,
cu agrofitocenoze omogene, care se caracterizeaza printr-o diversitate biologica joasa.
Aceasta situatie, indeosebi, este caracteristica pentru perioada postbelica de intensificare si
specializare a agriculturii.
Un impact puternic asupra biodiversitatii are exploatarea intensiva a invelisului de sol
pe parcursul a 30 de ani.
Ca rezultat al acestor activitati au sporit suprafetele solurilor erodate, afectate de
alunecari de teren, salinizate, solonetizate, degradate din cauza calmatarii cu depozite slab
humificate, destructurate, cu bilantul negativ al humusului etc.
Toate acestea, in ansamblu, au provocat micsorarea fertilitatii resurselor de sol si
degradarea diversitatii biologice a solului.
O influenta negativa asupra biodiversitatii la nivelurile specific si ecosistemic a avut si
hidro-ameliorarea, care s-a dezvoltat intens in anii '60-'70. Desecarea, schimbarea cursurilor
raurilor mici etc. au dus la distrugerea totala a asociatiilor de plante si a habitatelor pentru
animalele acvatice si palustre. In trecut aceste teritorii serveau ca habitate pentru asa specii ca:
vidra, nurca europeana, hermelina, egreta, lebada, gasca s. a. Din cauza distrugerii acestor

habitate, abundenta multor specii s-a redus brusc, iar unele din ele au devenit rare si au fost
incluse in Cartea Rosie".
Irigarea intensiva si utilizarea in aceste scopuri a apei cu un continut sporit de saruri,
aplicarea tehnologiilor neadecvate la prelucrarea solurilor desecate au provocat salinizarea si
distrugerea structurii acestora, scaderea brusca a conti-nu-tului de humus in sol si, in
consecinta, diminuarea fertilitatii lor. Concomitent s-a produs si saracirea biocenozelor.
Folosirea intensa nejustificata a pesticidelor si ingrasamintelor minerale a dus la
saracirea faunei, iar din cauza aplicarii masinilor agricole necorespunzatoare, nerespectarii
cerintelor tehnologice se nimiceste un numar mare de animale (de 10-15 ori mai mult decat in
timpul vanatoarei autorizate).
Silvicultura. In cadrul fondului forestier, in ultimele doua secole au intervenit
schimbari substantiale. Problemele principale cu care se confrunta acest sector sunt
urmatoarele:
gradul insuficient de mpadurire;
reducerea continua a biodiversitatii forestiere;
potentialul bioproductiv si ecopro-tectiv scazut al padurilor.
Cresterea in ultimele 4-5 decenii a ponderii culturilor silvice in fondul forestier a
provocat reducerea genofondului speciilor autohtone din cadrul formatiunilor forestiere. De
asemenea, o data cu degradarea arboreturilor, se intensifica si diminuarea calitatii
potentialului stational. Diminuarea conditiilor stationale duce inevitabil la simplificarea
structurii si compozitiei comunitatilor forestiere si predominarea arboreturilor
monodominante.
Factorii esentiali ai schimbarii calitatii si cantitatii componentelor biodiversitatii
forestiere sunt pasunatul si cositul in paduri, fapt ce se rasfrange negativ asupra procesului de
regenerare a acestora.
Vanatul si piscicultura. In prezent, cea mai mare influenta asupra multor specii
faunistice economic importante o exercita vanatul si braconajul, deranjarea animalelor in
perioada de reproducere. Anume acestea sunt cauzele principale ale reducerii numarului de
caprioare si mistreti. Ele au dus la scaderea brusca a numarului sau la disparitia locala a unor
specii pretioase, cum sunt vidra, hermelina, cerbul, elanul etc.
Vanatul excesiv al animalelor din categoriile de specii vulnerabile si periclitate duce la
degradarea puternica a populatiilor si disparitia lor.
Gospodarirea apelor. Valorificarea terenurilor funciare, cresterea numarului populatiei
au contribuit la schimbarea esentiala a retelei hidrografice. S-au efectuat lucrari de proportii
de canalizare a raurilor, construire a rezervoarelor, desecare a luncilor etc., care au dus la
sporirea turbiditatii apelor, distrugerea si innamolirea habitatelor hidrobiontilor, diminuarea
brusca a diversitatii specifice, in multe cazuri in raurile mici ihtiofauna fiind nimicita
totalmente.
Complexul energetic si industria sunt poluanti de proportie ai mediului. La poluarea
bazinelor acvatice cu saruri ale metalelor grele, produse petroliere, fenoli, detergenti
contribuie, de asemenea, si industria. Sursele stationare si cele mobile degaja in atmosfera
peste 800 mii tone de substante poluante. Starea mediului inconjurator se agraveaza si din
cauza transferului peste frontiere a substantelor nocive, predominarii curentilor maselor de aer
din nord-vest.
Poluarea mediului cu deseuri toxice industriale si menajere se rasfrange negativ asupra
biodiversitatii. Acesti poluanti se acumuleaza in sol si apa, organe si tesuturi, se incadreaza in
lanturile trofice si provoaca diferite dereglari ale func-tionalitatii organismelor vii,
biocenozelor, biotopurilor si a ecosistemelor in general. Poluarea termica a apei poarta un
caracter mai ingust, dar produce schimbari serioase ale ciclurilor biologice.

Transportul si constructia drumurilor. Amenintarea biodiversitatii si populatiilor

unor specii de catre mijloacele de transport se manifesta prioritar prin dereglarea conditiilor
de functionare a ecosistemelor naturale si nimicirea fizica a animalelor in procesul migratiei.
Complexul militar. S-au distrus sectoare imense de padure pentru construirea bazelor
militare, poluarea mediului a atins cote inalte datorita utilizarii intensive a aeroporturilor.
Utilizarea acestor teritorii in economie sau protectia mediului se pot efectua numai dupa
evacuarea armamentului si elaborarea recomandarilor stiintifice respective.
Turismul si activitatea recreationala. Actualmente se desfasoara procesul de
restabilire si ocrotire a monumentelor naturii, de istorie, cultura.
Pentru utilizarea lor in scopuri turistice se impune necesitatea solutionarii unor
probleme, cum ar fi protejarea teritoriilor destinate turismului ecologic de expansiunea
activitatilor economice si de impactul turistic neorganizat.

Conservarea biodiversitatii - Ecosisteme urbane

La nivelul extravilanului, conservarea biodiversitatii are o importanta nu numai de ordin
strict ecologic, ci si de ordin educativ, turistic si stiintific.
Identificarea ecosistemelor care prezinta interes pentru a intra in categoria zonelor
protejate este prima etapa de punere in valoare a biodiversitatii.
O biodiversitate difuza in zona periurbana poate fi indusa si de extinderea spatiilor
mpadurite, protejarea zonelor umede, lotizarea solului si practicarea agriculturii ca hobby,
plantarea de pomi si copaci in afara padurii. In noua abordare a spatiului periurban, gradinile
zoologice devin si centre de cercetare, de refacere a faunei salbatice, de cunoastere a
biodiversitatii locale.
Efectul poluarii mediului asupra vegetatiei ornamentale
Poluarea aerului
In zilele de astazi folosim echipamente sofisticate sa monitorizam calitatea aerului, dar
speciile naturale precum lichenii inca au un rol important in a ne avertiza de aerul raufacator.
Un lichen consta din funghi si alge traind mpreuna, de obicei intr-un parteneriat benefic
mutual.
Tipic, fungii absorb umezeala de care algele au nevoie, secreta acizi care ajuta lichenii
sa stea atasati de pietre sau copaci si dizolva mineralele din roci de care au nevoie atat fungii
cat si algele.
Alga in schimb realizeaza fotosinteza si se alimenteaza ca si fungii cu carbohidrati.
Cu mai mult de 20.000 de speci cunoscute, lichenii pot trai aproape oriunde pe roci,
copaci, cladiri, pietre si chiar oase uscate de soare si unii supravietuiesc mai mult de 4.000
ani.
Aceste specii pionier sunt buni detectori ai poluarii aerului, deoarece absorb intotdeauna
aer ca o sursa de hrana. Ei absorb tot ce aduce aerul chiar daca au nevoie sau nu.
Anumite specii de licheni sunt sensibili la chimicale specifice ale aerului. Barba
omului batran (Usnea trichodea) si lichenii galbeni Evernia spre exemplu, se mbolnavesc
sau mor in prezenta unei cantitati mari de dioxid de sulf, in timp ce lichenii Ramalina din
California sunt afectati de nitrati si saruri de fluor.
Lichenii, de asemenea variaza in vulnerabilitatea lor la diferiti poluanti. Cu toate acestea
ei pot fi folositi sa determine nivele ale poluarii cu un singur component si sa monitorizeze
acele nivele in timp. Pentru dioxid de sulf, de exemplu, Usnea trichodea este cea mai
sensibila, Evernia este moderat sensibila si lichenul european Lecanora conizaeoides prospera
practic in prezenta acestuia.
Deoarece lichenii sunt mprastiati peste tot, traiesc mult si sunt ancorati stabil in locurile
lor, ei pot fi de asemenea folositi sa urmaresca poluarea la sursa ei.
Cand dezastrul nuclear de la Cernobal a mprastiat nori de-a lungul zonei nordului
ajungand in Scandinavia patricule de cesium, acestea au fost absorbite de lichenii din covorul
Lapland.
Oamenii din aria Saami depind de carnea de ren pentru mancare si renii se hranesc cu
licheni. Dupa Cernobal mai mult de 70.000 de reni a trebuit sa fie omorati si carnea aruncata,
pentru ca era radioactiva si nu putea fi consumata. Oricum, oamenii de stiinta au ajutat
populatia Saami sa-si refaca turmele de reni, analizand lichenii sa puna in vedere cele mai
contaminate arii.
In cele din urma, dar nu cel mai putin, lichenii inlocuiesc statii de monitorizare
electronice care ar costa mai mult de 100.000$ fiecare.
Aceasta nu este atat de mult un triumf al naturii asupra tehnologiei, cat un parteneriat
intre cele doua, tehnicienii folosind metode inalte si sofisticate sa analizeze lichenii pentru
poluarea cu chimicale si sa masoare ratele lor de fotosinteza.

Pentru ca toti trebuie sa respiram aer dintr-o atmosfera globala comuna, poluarea aerului
de oriunde este o amenintare potentiala oriunde altundeva si, in unele cazuri, peste tot.
Cu toate ca lichenii pot sa ne avertizeze de pericolul cu toate formele de poluare,
singura solutie reala este prevenirea.
Raspunsul plantelor ornamentale la poluarea aerului
Cativa poluanti gazosi dioxid de sulf, oxizi de azot si in special ozon dauneaza
frunzelor plantelor de cultura in mod direct cand ei intra in porii frunzelor. Expunerea cronica
a frunzelor si spinilor la poluanti poate sa rupa suprafata de ceara care ajuta la prevenirea
pierderii excesive de apa si daunarea cauzata de boli, daunatori, seceta si gheata.
Asemenea expunere intervine de asemenea cu fotosinteza si cresterea plantelor, reduce
acumularea de nutrienti si cauzeaza frunzelor sau spinilor la ingalbenire sau sa devina maronii
si sa cada.
Expunerea prelungita la nivele inalte ale poluantilor aerului poate omor toti copacii si
cea mai mare parte a vegetatiei din regiune.
Oricum, efectele pot sa nu fie vizibile de-a lungul a mai multor decenii, pana cand un
numar mare de copaci incep sa moara subit din cauza lipsei de nutrienti in sol si cresterii
susceptibilitatii la daunatori, boli, fungi si seceta.
Acest fenomen, cunoscut sub numele de moartea padurii, a transformat intregi paduri de
molid si brad in pajisti.
Cele cinci tari europene cu cel mai mare procentaj de paduri de conifere distruse sunt
Polonia (75%), Cehia si Slovacia (71%), Marea Britanie (64%), Grecia (64%), si Germania
(60%). Productivitatea in total a padurilor europene a fost redusa cu 16% datorita poluarii
aerului, cauzand daune de aproape 30 bilioane $ pe an.
Orasele din ziua de astazi nu mai sunt sustenabile. Ele au devenit dependente pe resurse
indepartate pentru hrana lor, apa, energie si materiale. Prezenta lor apropiata aduce prejudicii
aerului din apropiere, apei, solului si vietii salbatice.
Virtual, orice oras poate deveni mai mult aprovizionat de sine insusi, oricum, prin
punerea unei baze mai mari pe resursele disponibile local si apoi utilizandu-le intr-un mod
mai sustenabil.
Un oras sustenabil si sanatos din punct de vedere ecologic este denumit oras verde .
Acesta se dezvolta cu mult mai putina poluare si pierderi decat un oras conventional.
Accentuata este prevenirea poluarii, refolosirea, reciclarea si folosul eficient de resurse. In
total, pierderea solida este redusa substantial si cel putin 80% din ce este produs este reciclat
sau refolosit.
Un oras verde este un oras orientat spre oameni, nu un oras orientat spre masini.
Rezidentii orasului sunt capabili sa mearga pe jos, sa merga pe biciclete in cele mai multe
locuri, incluzand serviciul, sau sa foloseasca mijloace de transport cu poluare mica. Este
alcatuit si condus pentru a oferi un sens comunitatii construite in jurul cooperativelor si
cartierelor vibrante din apropiere.
Codurile de constructie ale oraselor incurajeaza folosul energiei solare pentru apa si
incalzit.
Toate casele noi trebuie sa indeplineasca standarde inalte de eficienta energetica. Cand
o casa este cumparata, cumparatorul trebuie sa o aduca la standarde noi de conservare a
energiei.
Orasul descurajeaza folosirea automobilelor si incurajeaza folosirea bicicletelor prin
inchiderea unor strazi circulatiei automobilelor si prin construirea de piste speciale pentru
circulatia bicicletelor.

Orice casa noua trebuie sa aiba o linie separata de biciclete si angajatilor intreprinderilor
le sunt procurate biciclete.
Ca un rezultat, 28.000 de biciclete au suplinit 40% din transportul urban si mai putin
spatiu este folosit pentru parcare. Aceasta dependenta mare de biciclete este adaugata la
scaderea incalzirii climatului orasului.
Calitatea vietii la oras afecteaza fiecare persoana si fiecare specie de pe planeta. Astazi,
aproape 45% din populatia globului traieste in medii urbane, si pana in 2025 acest procentaj
este asteptat sa creasca la 61%.
Deoarece planeta devine mai urbanizata, reformarea oraselor existente si proiectarea
altora noi, ca ele sa fie potrivite cu natura, trebuie sa devina una din prioritatile esentiale.
Vegetatia in ariile urbane
Ariile urbane in general au putini pomi, arbusti sau alta vegetatie naturala care absoarbe
poluantii aerului, ofera oxigen, ajuta la racirea aerului deoarece apa se evapora din frunzele
lor, ofera habitate vietii salbatice si ofera placere estetica.
Precum a remarcat un observator Majoritatea oraselor sunt locuri unde se taie copacii
si apoi se numesc strazile dupa numele lor . Aceasta este o mare pierdere.
Conform Asociatiei padurilor americane, un oras de copaci ofera peste 57.000$ valoare
de aer conditionat, controlul apei si eroziunii, adapost pentru speciile salbatice si controlul
poluarii aerului timp de peste 50 de ani.
Numai trei copaci amplasati corespunzator sau conservati in jurul unei case, pot reduce
costurile aerului conditionat cu 10 -50%.
Vastitatea de forme de viata si ecosisteme ale Terrei ofera reciclare libera si servicii de
purificare si controlul de daunatori naturali.
Fiecare specie, astazi contine informatie genetica stocata, care reprezinta milioane de
ani de adaptare a Terrei la conditiile schimbatoare de mediu.
Biodiveritatea este polita de asigurare a naturii mpotriva dezastrelor.
Aproximativ 90% din culturile de hrana din zilele noastre au fost domesticite din plante
tropicale salbatice.
Oamenii de stiinta din domeniul agricol si inginerii genetici vor avea nevoie sa
foloseasca specii de plante salbatice existente, multe dintre ele necunoscute, pentru a dezvolta
noi soiuri de culturi, care pot deveni importante surse de hrana.
Plantele salbatice si plantele domesticite din specii salbatice sunt de asemenea baza
pentru alimentarea cu cauciuc, uleiuri, fibre si alte produse folositoare.
Aproximativ 75% din populatia lumii se bazeaza pe plante sau extracte de plante pentru
medicina.
Numai cca. 5.000 din speciile de plante, care sunt estimate la un numar de 250.000, au
fost studiate pentru posibilele lor utilizari medicale. Pe langa acestea, peste 3.000 antibioticeincluzand penicilina si tetraciclina- sunt provenite din microorganisme.
Multe specii de animale sunt folosite pentru testarea drogurilor, vaccinurilor, toxicitate
chimica si proceduri chirurgicale si in studiile de sanatate umana si boli. Spre exemplu
elefantii sub stres sunt folositi pentru a studia bolile de inima. Soarecele, cimpanzeii si
maimutele sunt folosite pentru a testa posibili agenti cauzatori ai cancerului.
Fiecare specie are o valoare stiintifica, deoarece poate ajuta oamenii de stiinta sa
inteleaga cum a evoluat viata si cum va continua sa evolueze pe aceasta planeta.
Trebuie sa protejam speciile salbatice pe cale de disparitie, pentru ca supravietuirea
noastra si supravietuirea altor specii depind de serviciile vitale ale ecosistemului oferit de
speciile salbatice.

Diversitatea ecosistemelor
Ecosistemele se grupeaza in trei tipuri principale:
naturale (forestiere, de stepa, de lunca, petrofite, acvatice),
semiantropizate (gradini botanice si zoologice s.a.)
antropizate (agrare - cerealiere, pomicole, viticole etc.; urbane - localitati urbane,
rurale si industriale).
Ecosisteme forestiere
Ecosistemele forestiere sunt reprezentate de paduri de foioase de tipul celor din Europa
Centrala. Ele sunt o importanta sursa de produse biologice si indeplinesc functii de protectie a
resurselor acvatice si a solului, de recreatie, igiena si estetica.
Ecosisteme de stepa
Ecosistemele de stepa au suferit mari schimbari, vegetatia lor fiind in mare parte
distrusa si fragmentata.
Suprafetele habitatelor naturale din aceste ecosisteme s-au micsorat, in ultimii 40 de ani,
cu cca. 70% si au supravietuit doar unele fragmente de stepa.
Ecosisteme de lunca
Biodiversitatea ecosistemelor de lunca cuprinde: plante - cca. . 650 specii; animale
vertebrate - 88 specii.
Majoritatea ecosistemelor de lunca, ramase pe teritorii fragmentate, sunt puternic
degradate si adesea ocupate de biocenoze secundare cu participarea plantelor ruderale,
halofite etc.
Ecosisteme petrofite
Ecosistemele petrofite reprezinta forme unicate de relief (calcare)si ocupa suprafete
neinsemnate .
Biodiversitatea acestor ecosisteme este reprezentata de licheni si muschi, vegetatia de
stepa, paduri (in total 252 specii) si de diferite grupe de animale vertebrate terestre (38 specii).
Structurile de landsaft cavernicole (cavitati subterane) sunt reprezentate de pesteri,
grote, stolne.
Ecosisteme acvatice si palustre
Ecosistemele acvatice si palustre (acvatoriile raurilor, lacurilor, iazurilor) sunt
repartizate neuniform si se caracterizeaza printr-o varietate vasta a particularitatilor ecologice,
fizico-geografice, hidrochimice si hidrobiologice.
Biodiversitatea este vasta si include: specii floristice - 160; specii faunistice (vertebrate)
- 125. Hidrofauna raurilor si a lacurilor inregistreaza cca. 2135 specii si subspecii de animale
din cca. 55 taxoni din diferite categorii sistematice: protozoare - 633 specii; rotifere - 485;
insecte - 336; crustacee - 318 specii.
Ecosisteme agricole
Ecosistemele agricole ocupa cca. 75,6% din teritoriul tarii. In agrofitocenoze predomina
culturile cerealiere, pomicole, viticole, legumicole, tehnice, furajere etc
Ecosisteme urbane
Ecosistemele urbane au o importanta deosebita pentru protectia mediului si conservarea
biodiversitatii, impunandu-se ca un component de valoare in crearea ambiantei dintre
blocurile de constructii si mediul inconjurator.

In conditiile actuale de modificare antropica a naturii sunt deosebit de importante nu

numai ecosistemele naturale existente, dar si acele teritorii antropizate, care poseda o
diversitate floristica si faunistica bogata.
Teritoriile antropic-modificate, dar de o importanta majora pentru conservarea speciilor
de plante si animale sunt:
lacurile si bazinele artificiale
locurile de balta si luncile raurilor;
arboreturile diverse si unicale de provenienta artificiala (silvoparcuri, parcuri
dendrologice, fasii de protectie), care servesc in calitate de habitate valoroase ale
complexurilor faunistice originale si bogate;
zonele agroecologice cu un complex biotic bogat (plantatii multianuale si de culturi
mixte, sectoare cu o alternanta sporita a plantatiilor agricole si a celor de vegetatie naturala,
oaze de vegetatie spontana, coridoare de migratie a animalelor si dispersie a plantelor etc.).
Specii relicte si endemice
Majoritatea speciilor din flora sunt specii relicte tertiare (speciile genurilor Quercus,
Fagus, Carpinus, Swida, Berberis, Trapa, Typha, Phragmites, Nymphaea, Nyphaperus) si
cuaternare (familiile Asteraceae, Poaceae, Lamiaceae etc.). De exemplu, din categoria
plantelor relicte fac parte speciile: Lunaria rediviva, Coronilla elegans, Phyllitis
scolopendrium, Euonymus nana s.a.
Specii endemice lipsesc, insa este evident ca unele grupe de plante (briofitele, lichenii,
algele) si ciupercile sunt studiate insuficient pentru o atare afirmare. Prezenta organismelor
endemice in biotopurile specifice ale tarii este posibila. Drept exemplu pot servi unele specii
foarte rare, care reprezinta elementul subendemic: Genista tetragona, Centaurea thirkei, C.
angelescui, Euonymus nana. Unele specii se afla la frontiera arealurilor naturale: Fagus
sylvatica, Quercus pubescens, Carpinus orientalis, Paeonia peregrina etc.
Specii periclitate si vulnerabile
Problema reducerii diversitatii speciilor este una de ordin global. Starea populatiilor
speciilor de plante vulnerabile si periclitate se afla intr-un declin continuu.
Multe specii de plante, devin tot mai periclitate si necesita protectie de stat De
asemenea, se constata fenomene ireversibile de erodare si/sau degradare a varietatii genetice
la nivel de specie si populatie, ce duc la disparitia totala a unor taxoni din habitat.
Specii invazive si introducente
Prezenta plantelor invazive in ecosistemele naturale indica tendinta de sinantropizare .
Activitatea antropica intensiva a provocat invazia speciilor antropofile (sinantrope) in
ecosistemele agrare si naturale degradate, care franeaza procesele de dezvoltare fireasca si de
restabilire a biocenozelor naturale.
Flora sinantropa este constituita din 3 grupe principale: ruderala, segetala si adventiva,
diversitatea specifica a carora enumera 463 specii.
Buruienile - plante cu caracter agresiv - alcatuiesc 114 specii.
Grupa speciilor de carantina (11 specii), afecteaza, mai cu seama, ecosistemele terestre
naturale, de pajisti, degradate si agroecosistemele.
Un pericol considerabil pentru ecosistemele forestiere reprezinta artarul american (Acer
negundo).
Specii migratoare
Un sir de specii de pasari si mamifere migreaza. Migratia pasarilor decurge atat pe spatii
largi, cat si pe linii directoare ale caii est-europene de migratie .

Directiile principale de deplasare in timpul zborurilor vernale si autumnale sunt

determinate de amplasarea bazinelor mari de apa din Europa de Est.