Organizarea interna a subsistemului de aprovizionare

Derularea normala a proceselor de aprovizionare si de

desfacare necesita organizaream in cadrul structurii manageriale
a unitatilor industriale, a unor compartimente de specialitate
constituite sub forma de divizii, directii, departamante, servicii,
birouri, in concern, companie, trust, regie autonoma, societate
comerciala pe actiuni sau si cu raspundere limitata s.a). Fiecarui
compartiment, in functie de natura activitatiilor pe care ii sunt
specifice, trebuie sa i se asigure o organizare interna rationala.
Organizarea structurala proprie influenteaza direct
functionalitatea subsistemului de aprovizionare materiala si\sau
de desfacere; o organizare eficienta trebuie sa aibe in vedere:
-

identificarea principalelor functii ale subsistemului

definirea criteriilor pe baza carora se va contura organizarea
structurala
precizarea rolului subsistemului in cadrul organizarii structurale
de ansamblu a intreprinderii
stabilirea gradului de centralizare-descentralizare
definirea precisa a functiilor

Sistemele concrete de organizare structurala a

compartimentelor de asigurare materiala din intreprinderi sunt
variate. In acest sens, experienta practica, generalizata la nivelul
teoriei de specialitate, evidentiaza urmatoarele posibilitati :
sistemul pe grupe de activitati distincte si sistemul pe grupe de
aprovizionare-depozitare-control utilizare resurse materiale.
Modalitatile concrete de organizare a compartimentului
de aprovizionare materiale se diferentiaza prin modul cum se
rpartizeaza si se prevede realizarea sarcinilor stabilite. In toate
cazurile, compartimentul, in ansamblul sau, raspunde de derularea
procesului in modul cel mai economic, echilibrand factorii
contradictorii pentru a obtine cel mai bun rezultat final. Prin
organizarea interna, se stabilesc, de fapt, domeniile de actiune,
atributiile si cadrul compartimentului de aprovizionare , de la initiera
activitatilor si pana la finalizarea lor.

Sistemul pe grupe de activitati distincte consta in

departajarea procesului de aprovizionare pe principalele activitati
componente in functie de natura, gradul de complexitate sau de
omogenitate a acestora.

Organizarea interna a compartimentului de

aprovizionare dupa acest sistem presupune ca la nivelul grupei de
plan, contractare, evidenta sa se realizeze activitati ca: prognozarea
necesitatilor materiale, fundamentarea planurilor si programelor de
aprovizionare, elaborarea bilanturilor materiale, dimensionarea
cantitatilor economice de comandat, selectia si testarea credibilitatii
furnizorilor, participarea la negocierea conditiilor de livrare si
incheierea contractelor comerciale, determinarea stocurilor
economice, a cantitatilor optime de comandat, intocmirea de situatii
privind stadiul si gradul de acoperire cu materiale a necesarului,
realizarea contractelor de aprovizionare, incadrarea in consumurile
specifice in documentatie si in nivelul prestabilit al stocurilor.

Grupele operative de aprovizionare, constitune, in

principiu, dupa gradul de omogenitate sau de asemanare a
resurselor materiale, sunt in numar mai mare.

Grupa depozitelor asigura primirea-receptia partizilor

de materiale sosite de la furnizor, depozitarea si pastrarea integritatii
proprietatilor fizico-chimice a resurselor, in functie de natura si
conditiile specifice de conservare, evidenta si securitatea lor,
pregatirea si eliberarea in consum sau pe destinatiile de utilizarevalorificare a acestora.
Grupele operative si cele de depozitare sunt asezate
pe acelasi nivel ierarhic.

Sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitarecontrol, utilizare a resurselor materiale are in vedere constituirea de

grupe de materiale in cadrul compartimentului in a caror atributie
intra realizarea procesului de aprovizionare in intregul sau dupa o
conceptie unitara.
O importanta deosebita revine criteriului de
constituire a grupelor in cadrul acestui sistem care poate fi
omogenitatea resurselor, in functie de destinatia de utilizare. In
acest sens se pot folosi trei variante: pe grupe omogene de
materiale, pe sectii consumatoare sau ca sistem mixt :

a. Organziarea compartimentului pe grupe de aprovizionaredepozitare-control, utilizare materiale asemanatoare prezinta

avantaje care sunt determinate de simplificarea si specializarea
activitatii lucratorilor, ca urmare a numarului redus de
materiale si, implicit, de furnizori pe o grupa; totodata, se
asigura conditii pentru stabilirae unor relatii traditionale de
continuitate, in aprovizionare.
b. Organizarea pe grupe de aprovizionare, depozitare, control,
utilizare in functie de destinatia de consum a materialelor are
in vedere unitatile in cadrul carora sectiile, atelierele si alte
sectoare de activitate, prin profilul lor, consuma materiale
distincte.

c. Organizarea pe grupe de aprovizionare, depozitare, control,

utilizare in sistem mixt presupune constituirea de grupe care se
vor ocupa cu asigurarea materialelor care pripn natura lor
formeaza obiectul consumului numai in cadrul unei anumite
sectii de productie si de grupa de materiale asemanatoare, dar
destinate consumului mai multor sau tutror sectiilor din
unitatea economica.
In aplicarea variantelor respective este necesara o analiza
dataliata a nomenclatorului de materiale si structurii consumului, a
subunitatilor consumatoare din unitatea economica, a surselor de
furnizare si cailor de distributie, a fluxurilor de transport intern si de
aprovizionare, precum si a conditiilor pe care procesul de productie
le pune pnetru aprovizionarea completa, complexa si ritmica a
tuturor locurilor de munca.
In literatura de specialitate se prezinta si alte forme de
organizare a compartimentului de asigurare materiala practicabile la
nivelul marilor unitati. Un exemplu in acest senes poate fi :

Conducatorul departamentului de aprovizionare : 4 departamente

1.
2.
3.
4.

planificare si control
procurare
receptie si depozitare
transport

Intre aceste departamente se stabilesc relatii reciproce. Prin

aceste relatii de colaborare intre departamente se are in vedere
armonizarea desfasurarii activitatiilor care le sunt specifice in scopul
evitarii perturbatiilor, dereglarilor, necorelarilor care ar avea
implicatii directe asupra procesului de aprovizionare materiala in
ansamblul sau. Totodata, se creeaza conditii pentru informarea
reciproca asupra stadiului realizarii diferitelor activitati. Se furnizeaza
date si informatii care inlesnesc derularea acestora in concordanta
cu programele stabilite.
O asemenea structura de organizare suporta frecvente
modificare in functie de conditiile noi care apar pe parcursul
desfasurarii acestor activitati.

Norma de consum : definire, continut, clasificare.

In categoria indicatorilor de consum se incadreaza consumurile specifice

din documentatiile tehnico-economice de fabricatie a produselor, de executie a
lucrarilor sau prestatiilor de servicii care sunt cunoscute in practica economica sub
denumirea de norme tehnice de consum, sau, dupa caz, indici de deviz.
Consumul specific din documentatiile tehnico-economice, sau norma tehnica
de consum, reprezinta cantitatea maxima de materii prime noi si refolosibile,
compustibili, energie electrica, energie termica si carburanti, pieste de schimb etc. ,
admisa a fi consumata pentru fabricatia unei unitati de produs, executarea unei unitati
de lucrare sau prestatie de serviciu in conditii tehnice, tehnologice si organizatorice
definite. Nivelul normei de consum se stabileste in conditiile organizarii optime a
proceselor de productie, incarcarii la parametrii proiectati de functionare a masinilor,
utilajelor si instalatiilor, respectarii stricte a prescriptiilor tehnologice de lucru,
aplicarii solutiilor care conduc la folosirea rationala a materiilor prime, materialelor,
combustibililor, energiei etc. si, implicit, la resturi si pierderi minime de material.
Este util ca, de la inceput, sa fie precizata diferenta dintre notiunile de
norma tehnica de consum si consum specific efectiv ( definit simplu consum
specific) intrucat in vorbirea uzuala se fac adeseori confuzii in interpretarea si
utilizarea lor. Norma de consum este elaborata inaintea perioadei de timp la care se
refera, si are caracter obligatoriu pentru executantii carora le-a fost stabilita; consumul
specific reprezinta cantitatea medie de resursa materiala si energetica efectiv folosita in
procesele de fabricatie pentru obtinerea unitatii de produs finit sau pentru executarea
unitatii de lucrare sau prestatie.

Pentru a se aprecia ca economica folosirea resurselor materiale,

consumul specific trebuie sa fie mai mic sau cel mult egal cu norma tehnica de
consum. Orice depasire evidentiaza, la prima interpretare, un consum irational, situatia
impunand analize concrete ale starilor de fapt, pentru a se stabili cauzele care au
condus la un asemenea fenomen, implicit a masurilor care se impun.
In ceea ce priveste structura materiala a normei de consum, specificam
ca aceasta poate include:
a. materii prime, materiale, combustibili, energie termica, piese de schimb noi
aprovizionate din afara unitatii economice consumatoare;
b. materii prime, materiale, combustibili, energie termica, piese de schimb noi
produse de unitatea care le si consuma
c. materii prime, materiale, combustibili, energie termica, piese de schimb
refolosibile aprovizionate din afara unitatii economice care le consuma
d. materii prime, materiale, combustibili, energie termica, piese de schimb
refolosibile aprovizionate in cadrul unitatii economice consumatoare.

Trebuie mentionat ca exista, prin exceptie, unele cantitati de materiale

care nu se iau in calcul normei de consum sau al consumurilor specifice. Ne referim la
materialele refolosite in aceleasi sectii si acelasi proces tehnologic din care acestea
rezulta; cel mai frecvent, aceasta situatie apare in otelarii si in procesele de turnare a
fontei sau a metalelor neferoase, caz in care maselotele, culeele, zgurile, resturile
rebuturile se circula in cadrul procesului tehnologic respecitv.
Unitatea de masura a normei de consum se prezinta sub forma unui raport
intre unitateade masura specifica fiecarei resurse materiale si cea a produsului, lucrarii
sau prestatiei la care se prevede folosirea acesteia.
Diversitatea nomenclatorului de materii prime si materiale, a celui de
produse, necesita o anumita clasificare a normei de consum, folosind, in acest sens,
mai multe criterii astfel:
a. Dupa elementele componente:
-norma de consum tehnologic se foloseste la calculul cantitatilor de materiale
ce urmeaza a fi eliberate din depozit pentru trecere in consum in cadrul sectiilor
de productie in scopupl realizarii programelor de fabricatie specifice.
-norma de consum de aprovizionare se foloseste la fundamentarea necesarului
de resurse materiale pentru indeplinirea planului si programelor de productie
indicator component al plnanului de aprovizionare al intreprinderii.
b. Dupa destinatia de consum a resurselor materiale si energetice:

-norme de consum pentru materii prime de baza destinatie fabricatiei produselor

finite, executarii de lucrari sau prestatii
-norma de consum pentru materialele auxiliare destinate fabricatiei productiei
finite sau confectiei de ambalaje, executarii de lucrari de reparatii, asigurarii
functionarii normale a utilajelor etc.
In cazul resurselor energetice, dupa acelasi criteriu se desprind :
-norma de consum de combustibil, diferentiate pentru scopuri tehnologice,
transport, incalzit si altele
-norma de consum de energie electrica folosita in scopuri tehnologice, ca forta
motrice, pentru iluminat etc.
c. Dupa natura resurselor materiale:
-norme de consum pentru materii prime siderurgice si materiale metalurgice;
-norme de consum pentru lemn si pentru produse plate din lemn;
-norme de consum pentru materiale si produse chimice;
-norma de consum pentru carburanti;
-norme de consum pentru piese de schimb s.a;
d. Dupa orizontul de timp de aplicare sau perioada de valabilitate:
-norme de consum pe termen scurt ( cu orizont de valabilitate, dupa caz, pana la
1 an); se folosesc la fundamentarea planului anual si programelor de apro.
materiala
-norme de consum de perspectiva ( cu durata de timp de valabilitate medie sau
lunga), folosite in previziuni privind evolutia consumului de resurse materiale.
e. Dupa modul de agregare:
-norme de consum individuale
-norme de consum grupate pe material sau familia de materiale, pe produs sau
grupa de produse, pe mai multe tipuri de utilaje si instalatii, pe veriga
organizatorica a intreprinderii sau pe intreprindere.
Asadar, normele de consum au un rol esential in elaborarea si fundamentarea
planului si programelor de aprovizionare, in previziunea consumurilor, ca si in
folosirea economica a resurselor materiale care reprezinta una dintre caile
principale pentru protectia bugetului de aprovizionare si obtinerea rezultatelor
productiei la costuri competitive.

VII. Metode de determinare a normelor de consum

Principalele metode de determinare a normelor de consum de materiale sunt:
metodele bazate pe calculul tehnico-analitic; metodele experimentale si
metodele statice.

a. Metodele bazate pe calculul tehnico-analitic sunt folosite cu prioritate in

elaborarea normelor tehnice de consum cu materiale. Ele pornesc de la
documentatia tehnica ( proiectul produsului, desenul piesei, reteta de fabricatie,
fisa tehnologica de prelucrarea a piesei etc) , de la cunoasterea configuratiei
produsului, a caracteristicilor procesului tehnologic ce urmeaza a fi folosit, ale
utilajului tehnologic de prelucrare, ale tuturor factorilor care pot influenta
dimensiunea consumului .

O metoda tehnico-analitica cu larga sfera de aplicabilitate este cea a croirii,

pentru care s-a creat o gama larga de modele matematice de optimizare a
folosirii resurselor materiale, aplicabile pe scara larga cu ajutorul mijloacelor
electronice de prelucrare a datelor.
Elementele principale ale problemelor de croire sunt, in genera :
1. materiile prime care urmeaza a fi supuse procesului de croire, privite din
punctul de vedere dimensional si al configuratiei
2. reperele, piesele care urmeaza a se obtine din materiile prime supuse croirii,
privite, de asemenea, ca forma, dimensiune si calitate.
3. conditiile tehnice si tehnologice in care se va realiza debitarea.

In rezolvarea probelmelor de croire se folosesc frecvent mai multe

notiuni specifice, intre care amintim:
-

suportul pentru croire reprezentat de materialele supuse operatiei,

definite prin dimensiunile si formele specifice
planul de croire care indica o asezare posibila a reperelor pe suprafata,
lungimea materialului
restul de la croire, care exprima partea din materialul croit care nu a
putut fi acoperita cu reperele luate in calcul; in frecvente cazuri, marimea

acestui rest se exprima sub forma procentuala fata de suprafata, lungimea

integrala a suportului.

In procesul de croire un rol semnificativ il joaca dimensiunile materialelor si

reperelor, in functie de care aceasta operatie poate fi: unidimensionala, bidimensionala
si tridimensionala.

Daca se are in vedere varietatea dimensional-configurativa a reperelor

obtinute dintr-un suport definit, croirea poate fi diferentiata in simpla si complexa.
Croirea simpla- presupune obtinirea din acelasi suport (material) a unui singur tip de
reper;
Croirea complexa- are in vedere ca planul pentru un suport sa prevada obtinerea mai
multor repere de forme si dimensiuni diferite.

Rezolvarea probelmelor de croire, indiferent de gradul de complexitate, se

asigura prin aplicarea de metode si modele matematice ale cercetarii operationale
special concepute in acelasi sens; in literatura de specialitate este prezentata o gama
larga de modele si metode care in functie de natura lor se impart in: metode
algoritmice, euristice si combinate .

O alta metoda tehnico-analitica de determinare a normelor de consum este

cea bazata pe calculul stoichiometric. Prin aceasta metoda, intr-o prima etapa, se
stabilieste consumul teoretic (stoichiometric) aplicand relatiile chimice care permit
obtinerea produsului dorit; in etapa urmatoare se definitiveaza norma de consum,
avandu-se in vedere randamentul instalatiilor in care se realizeaza produsul respectiv,
in conditii de functionare normala, corespunzator parametrilor tehnico-constructivi
specifici acestora.
Metoda masuratorilor directe ( cantarire, numarare ) se utilizeaza in acele
cazuri in care determinarea consumului nu se poate face prin calculul analitic, cum
este, de exemplu, cazul pieselor turnate de configuratie complexa, la care reperul
omologat se cantareste.

b. Metoda expermientala se prezinta in doua variante : de laborator si de productie

1. Metoda experimentala de laborator porneste in determinarea normelor de
consum de materii prime, materiale, combustibili, energie de la incercari, probe,

experiente, cantarire efectuate asupra materialelor in sistemul de simulare in

laborator a conditiilor de productie obisnuite

2. Metoda experimentala de productie consta in elaborarea normelor de consum de

materii prime, materiale, combustibili si energie prin incercari si experiente ce
se fac direct in productie, in conditii normale de fabricatie, de tehnologie si de
organizare.
Nomenclatorul de materiale si echipamente tehnice.

In vederea realizarii activitatii economice, a obiectivelor propuse, unitatile din

industrie, constructii si transporturi trebuie sa isi asigure, in fiecare perioada de
gestiune, baza materiala si de echipamente tehnice a carei structura este, de regula,
extrem de extinsa. Din aceasta cauza, prelucrarea manuala a datelor pentru elaborarea
programelor de aprovizionare, evidenta exigenta a miscarii materialelor, a stocurilor
etc., este greoaie, necesita un volum de munca mare si nu asigura operativitate la un
grad de reactie care sa permita actiune in timp util pentru luarea deciziilor si
masurilor care se impun,dupa caz.

In sistemele computerizate de planificare a cererilor de materiale, un rol

important revine nomenclatorului de materiale si echipamente tehnice. Acesta
reprezinta o lista centralizatoare a tuturor resurselor materiale, pieselor de schimb,
subansamblurilor, altor repere necesare unitatii economice, ordonate dupa anumite
criterii, definite prin toate caracteristicile fizico-chimice, dimensional configurative si
de calitate, prin care se asigura individualizarea distincta a fiecarui articol. Totodata, in
cadrul nomenclatorului se mai precizeaza, pentru fiecare articol component, sursele de
furnizare cunoscute, preturile de oferta, dupa caz si conditiile de livrare furnizare care
sunt specificate in oferte. Pe baza acestui nomenclator se elaboreaza fisierul de
materiale si de echipamente tehnice care va fi actualizat ori de cate ori este nevoie
pentru lucrarile de prelucrare automata a datelor de genul: elaborare de planuri
strategice si programe de aprovizionare, stabilirea cantitatilor economice de comandat,
studierea si alegerea furnizorilor, alegerea substituentilor etc.
In elaborarea nomenclatorului general de materiale, produse si echipamente
tehnice sunt antrenate toate compartimentele si subunitatile intreprinderii in scopul
identificarii reale a tuturor resurselor necesare pentru fiecare perioada de gestiune;
totodata se foloseste o documentatie larga de informare care sa evidentieze elementele
si caracteristicile care prezinta interes pentru a fi precizate in cadrul nomenclatorului :
purtatorii de informatii existenti in unitatea economica care evidentiaza clar si complet
resursele folosite curent in cadrul acesteia ( retetele de fabricatie, ateliere, fise de

magazie etc ) , cataloage de STAS-uri, cataloage comerciale, oferte ale furnizorilor,

prospecte, pliante etc. Pe aceasta baza, se defineste in detaliu, pana la ultimul element
de individualizare, fiecare articol. De fapt, toate elementele de caracterizare permit
intocmirea unei cartele informative sugestive pentru fiecare material, care sa asigure
informarea factorului de decizie si a celui de aprovizionare, in scopul identificarii si
formularii cererilor de resurse materiale, ca si in asigurarea acestora. Datele din
nomenclator asigura vehicularea si comunicarea informatiei tehnico-economice intr-un
limbaj comun intre utilizatorii din unitatea ecnonomica si in relatiile cu furnizorii
resurselor prevazute pentru aprovizionare.

In elaborarea nomenclatorului se succed doua etape. Prima etapa este cea de

pregatire a actiunii si consta in strangerea purtatorilor de informatii ( cataloage
comericale, STAS-uri, liste cu norme de consum, caiete de sarcini s.a.) din care se vor
colecta datele necesare definirii continutului viitorului nomenclator, ca si in stabilirea
formei de prezentare a acestui instrument. A doua etapa are in vedere elaborarea
propriu-zisa care presupune parcurgerea umatoarelor momente de lucru:
1. Intocmirea listei centralizatoare a tuturor resurselor materiale si produselor
potential necesare intreprinderii, fiecarui articol precizandu-i-se denumirea
oficiala, nominalizata in cadrul purtatorilor de informatii recunoscuti atat pe
planul intern al unitatii, cat si in afara ei,dupa caz.
2. Restructurarea si rearanjarea articolelor pe grupe, subgrupe, feluti, tipuri si alte
subdiviziuni si stabilirea astfel a locului real pe care trebuie sa-l ocupe fiecare
dintre ele in nomenclatorul de aprovizionat.

Principalul criteriu de clasificare este cel al naturii resurselor materiale,

produselor sau echipamentelor tehnice; dupa acest criteriu se disting: grupa metalelor
feroase, a celor neferoase, a materialelor si produselor din lemn, a produselor
petroliere, a componentelor electronice s.a . Fiecare grupa se subdivide pe subgrupe,
familii, clase, etc, dupa STAS-uri, norme tehnice, caiete de sarcini, alte documentatii.
3. Codificarea (indexarea) materialelor, pieselor de schimb, a altor repere incluse
in cadrul nomenclatorului; codificarea reprezinta actiunea prin care, folosind un
anumit sistem de indexare, se atribuie fiecarui articol un simbol, in scopul
substituirii denumirii acestuia;

Pentru ca nomenclatorul de resurse materiale si echipamente tehnice sa fie

de utilitate practica, sa raspunda scopului esential pentru care se elaboreaza
informarea completa, la zi, a factorilor interesati asupra elementelor materiale

necesare unitatii economice, ca si a surselor potentiale de furnizare etc, aceasta

trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte: sa fie complet, adica sa cuprinda toate
articolele de care are nevoie intreprinderea, pe toate subsistemele componente,
pe intreaga perioada de gestiune; sa prevada pozitii de rezerva pentru includerea
ulterioara in cadrul acestuia a noi articole neprevazute si neindentificate initial;
sa cuprinda fiecare articol distinct la o singura pozitie si sa ii corespunda un
singur cod; sa fie actualizat cu noile informatii care impun actiunea. Numai
astfel acest catalog de informare isi justifica utilitatea si efortul antrenat in
elaborarea si adaptarea sistematica a lui.

Etape in organizarea si concretizarea relatiilor comerciale de aprovizionare-desfacere .

Contractul comercial.

Finalizarea negocierilor in procesele de vanzare-cumparare (achizitionare)

se concretizeaza, atunci cand se ajunge la un acord intre partenerii de tratative, in
intocmirea si incheierea unor instrumente ( contracte, comenzi etc ) in cadrul carora se
mentioneaza toate elementele care intereseaza partile si asupra carora s-au inteles. In
cele mai frecvente cazuri, intrumentul principal folosit in concretizarea viitoarelor
relatii de vanzare-cumparare este contractul economic; acesta este intrumentul juridic
cel mai eficient in asigurarea conduitei fiecarui partener, in respectarea obligatiilor
care si le-a asumat in urma negocierilor prin acordul deplin al participantilor.
Contractul economic asigura garantie, certitudine in asigurarea bazei materiale sau
vanzarea produselor pentru fiecare agent economic.

Modul de concretizare a relatiilor economice dintre agentii economici, in

general, ca si intrumentele folosibile sunt reglementate de Codul comercial si Codul
civil. Atat rapoartele comerciale, cat si cele civile sunt cu caracter de drept privat,
aspect care evidentiaza stransa legatura dintre aceste instrumente. Reglementarile
prevazute in Codul comercial si cel civil se aplica in raporturile contractuale dintre
regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat, de pe o parte, si
intreprinzatorii particulari pe de alta parte. Insa, pentru raporturile comerciale dintre
regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat se aplica si Articolul 47 din
Legea nr. 15/1990, care prevede ca relatiile dintre acestea sa se desfasoare numai pe
baza contractuala.
Contractul economic de vanzare-cumparare este un acord de vointa intre
doua parti, in virtutea caruia cel care vinde se obliga sa transmita celui care cumpara

dreptul de proprietate asupra unui obiect ( materie prima, piesa, subansamblu etc. ), in
schimbul unui pret pe care-l plateste in cele din urma.
Prin definitie, contractul de vanzare-cumparare exprima :
-

un acord bilateral, care da nastere la obligatii de ambele parti

un acord cu titlu oneros, ceea ce inseamna ca fieceare din parti urmareste
realizarea unui folos patrimonial in schimbul prestatiei la care se obliga
un acord de vointa, adica se incheie numai in momentul in care s-a
realizat acordul intre vanzator si cumparator cu privire la bunul care se
vinde si pretul care se plateste in schimb fara alte formalitati necesare.

In general, contractul de vanzare-cumparare are un caracter translativ de

proprietate ( prin incheierea lui, dreptul de proprietate asupra lucrului se transmite de
la vanzator la cumparator ). Daca vanzarea-cumpararea reprezinta un act de comert, in
sensul Codului comercial, atunci acest instrument are si un caracter comercial.
Contractele economice se diferentiaza intre ele in functie de mai multe
criterii, intre care mentionam:
-dupa obiect : contract de vanzare-cumparare de bunuri materiale, pentru executarea de
lucrari; pentru prestarea de servicii; cercetare stiintifica
-dupa orizontul de timp la care se refera: contracte pe termen scurt, mediu si lung;
-dupa forma in care se concretizeaza: contract scris, contract verbal.

Pentru concretizrea unor relatii economice de aprovizionare, de desfacere

si subfurnizorat viabile, un rol deosebit il are continutul care se asigura contractelor
economice. Acesta trebuie sa fie complet, cuprinzator, clar stimulator pentru a
cointeresa partile in indeplinirea obligatiilor care revin in conditii de operativitate si
eficacitate.
In forma sa generala, contractul de vanzare-cumparare cuprinde:
denumirea si domiciliul unitatilor contractante; persoanele imputernicite sa semneze
contractul; produsul care constituie obiectul contractului; cantitatea ce urmeaza a fi
fabricata si livrata; lotul de livrarel conditiile de calitate; tipurile si sortimentele;
adaptarile si imbunatatirile care trebuie aduse acesteia; durata de executare in natura a
obiectului contractual economic, respectiv perioada pe care se intinde obligatia
contractuala; termenele calendaristice de executare a cantitatii prevazute; conditiile de
receptie a cantitatii si calitatii produsului contractat; modalitatile de efectuare a
probelor tehnologice; formele de asistenta tehnica si regimul de garantii; preturile de
vanzare la care urmeaza a fi livrare produsele si forma de decontare; conditiile de
ambalare, marcare, etichetare, livrare si transport; alte clauze menite sa sigure un
continut cat mai complet, mai clar si mai precis si care ii asigura contractului rolul de
instrument juridic in executarea obligatiilor asumate de catre parti in concordanta cu
acordul la care au ajuns dupa negociere.

In contracte trebuie sa se includa, in final, si clauze in legatura cu

raspunderile partilor contractuale pentru cazul executarii partiale, cu intarziere sau
neexecutarii obligatiilor ce le revin. Acestea se stabilesc numai prin acordul de vointa
al partenerilor de contract, care pot specifica o suma de bani pe care o datoreaza
celeilalte, cu titlu de penalitati pentru executarea partiala sau cu intarziere a obligatiilor
asumate prin contract sau neexecutarea integrala a acestuia. Penalizarea se poate stabili
si procentual fata de valoarea produsului nelivrat sau pe zi de intarziere.
In general, exista un interes pentru a prevedea anticipat in contract clauze
privind penalitatile, deoarece, in caz de nerespectare a obligatiilor, partea pagubita
poate obtine sumele prevazute, fara sa fie necesara dovada ca a suferit un prejudiciu.
In schimb, pentru obtinerea despagubirilor trebuie sa se faca dovada ca, prin
nerespectarea obligatiilor contractuale, s-a cauzat un prejudiciu. Or, dovada existentei
unui prejudiciu nu este usor de facut.

Clauzele contractuale prezinte anumite particularitati, astfel :

Persoana care semneaza contractul este, in principiu, conducatorul unitatii.

Acesta poate da imputernicire unui salariat sa semneze contractul in calitate de
reprezentat al agentului economic. Desi nu este o conditie pentru angajarea
unitatii din punct de vedere juridic, contractul se mai semneaza de contabilul sef
si dejuristul firmei semnaturi care nu afecteaza valabilitatea intrumentului
repsectiv.
Obiectul se nominalizeaza clar pentru identificare unitara de catre parti cu
precizarea cantitatii, calitatii si sortimentatiei. Cantitatea se indica in expresie
naturala si valorica. Calitatea se precizeaza prin referire la docuemntatii tehnice
prin care sunt stabilite prescriptiile de calitate
Termenel de garantie trebuie sa se prevada in sensul ca reconditionarile sau
inlocuirea produselor sa se faca pe cheltuiala vanzatorului, daca nu se dovedeste
ca deficientele de calitate nu ii sunt imputabile.
Pretul se stabileste prin negociere si se include expres in contract
Receptia se precizeaza ca forma, loc, conditii de desfasurare.

La incheierea contractelor comerciale, o importanta deosebita

prezinta si clauza referitoare la stabilirea duratei si termenelor de executie a
obligatiilor asumate. Durata de executie se stabileste prin acordul de vointa al partilor.
Termenele de executie reprezinta momentele calendaristice pana la care obiectul
contractului, in totalitate sau partial, trebuie sa fie realizat si predat la furnizor. In acest
sens, se intocmesc grafice de livrare ca anexe la contract. In functie de aceste termene

se analizeaza si se stabilesc raspunderile pentru executarea partiala sau neexecutarea

contractelor economice incheiate. Indeplinirea obligatiilor la alte termene decat cele
precizate in contract se face numai pe baza acordului partilor.

Contractul comercial se incheie prin acordul de vointa al partilor, care au

convenit asupra tuturor clauzelor care definesc viitorul continut al acestui instrument.
Pentru a fi valabil, contractul incheiat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa
existe consintamantul partilor; partile sa aibe capacitatea de a incheia acte juridice;
obiectul sa fie legal.

Repartizarea atributiilor si responsabilitatilor pe posturi si pe functii ( a personalului

din aprovizionare )

Oricare ar fi forma sau sistemul de organizare, este necesar ca, in final, sa se

asigure derularea activitatiilor de aprovizionare si de desfacere in stricta concordanta
cu necesitatea realizarii obiectivului de baza al intreprinderii : functionalitatea ei
in conditii de eficienta, obtinerea de profituri cat mai mari din investitiile de capital
efectuare . In organizarea conducerii aprovizionarii si desfacerii se imppune
orientarea spre sisteme deschise, usor adaptabile la noile conditii care apar in relatiile
de vanzare-cumparare de pe piata interna si internationala, in organizarea si marimea
unitatilor economice etc. Dupa alegerea sistemului de organizare se trece la
repartizarea pe posturi si functii a atributiilor si responsabilitatilor specifice, respectiv
a activitatilor pe care le au de realizat viitorii angajati, cu precizarea raspunderilor ce le
revin. In concretizarea actiunii se are in vedere incarcarea rationala cu sarcini si
atributii a fiecarui post pe orice nivel ierarhic din structura organizatorica a
compartimentelor. In repartizarea sarcinilor pe posturi se urmareste ca volumul de
munca pntru indeplinirea lor, corelat cu gradul de complexitate a acestora, sa asigure,
in conditiile unei intensitati normale a muncii, folosirea integrala a timpului disponibil
al fiecarui lucrator.
Selectia personalului trebuie sa se faca pe baza examenului profesional si
psihologic al candidatilor la diferite posturi si functii, in raport cu natura acestora
pentru a se respecta principiul angajarii pe baza de competenta. Acest aspect imppune,
chiar in structurile de personal existente, sa se procedeze periodic la reexaminari
privind nivelul de pregatire pe plan profesional al angajatilor fiecarui loc de munca, la
reasezari pe posturi, la actiuni de reciclare si perfectionare, la noi angajari etc.

O importanta deosebita o prezinta numarul si structura pe functii a

personalului din cadrul compartimentelor de management in aprovizionare si
desfacere. Astfel, in cazul celui de aprovizionare, numarul este relativ mare daca firma
efectueaza in principal operatii de ansamblare si relativ mic daca este integrata pe
verticala. Structura de personal include seful de compartiment care poate purta
denumirea de director cu aprovizionarea, vicepresedinte responsabil cu aprovizionarea
sau sef de serviciu, de birou. Ocupantul functiei trebuie sa fie un om cu vederi largi
care initial poate sa nu aiba o experienta vasta in domeniu, dar sa dispuna de
capacitatea potentiala de a intelege scopul asigurarii materiale, incepund dela munca
laborioasa de tinere a evindentelor si de aplicare a metodelor matematice, pana la
deplasarea fizica a materialelor si folosirea lor in consum. Totodata, acesta trebuie sa
dispuna de capacitate organizatorica si de profunzime a spiritului de analiza a
fenomenelor si proceselor economice, in general. In subordinea acestuia se afla
grupele de agenti si sau achizitori. In cadrul departamentelor mari, complexe, structura
de personal cuprinde si analisti de aprovizionare, dispeceri si experti in transporturi.
Semnificativ este faptul ca achizitorul si procuristul, intr-un cuvant agentul de
aprovizionare, actioneaza intr-un spirit specific profesiei, manifestand o afinitate tot
mai mare fata de activitatea financiara a unitatii economice. Aceasta pentru ca rolul
agentului de aprovizionare este de a cumpara si a asigura transportul resurselor
materiale necesare firmei pe care o reprezinta in numele careia actioneaza; el
alimenteaza astfel un complex de productie conditionandu-i functionalitatea prin
atributiile si responsabilitatiile care ii sunt stabilite.
Prin angajamentele financiare importante pe care le antreneaza, la randul
ui, procuristul isi pune amprenta substantial asupra situatiei economice a firmei sale. In
viziunea noua a conducerii unitatiilor economice, agentul de aprovizionare in general
este considerat ca factor aducator de profit la fel ca si vanzatorul de produse;
interpretarea este determinate de faptul ca, ori de cate ori agentul cumpara materiale la
un pret mai mic, el va spori profitul firmei cu diferenta respectiva. Se stie ca peste 50%
din volumul profitului este realizat din actiunea de cumparare a resurselor materiale.
Pentru a sporti eficienta actiunilor sale, agentul de aprovizionare poate
folosi urmatoarele cai :
-

Comandarea si aducerea materialelor in loturi economice, fundamentale

prin calcule matematice adecvate scopului si conditiilor de furnizare
Aprovizionarea grupata, ritmica, de la furnizorii traditionali pentru a
beneficia de preturi acceptabile, de livrari avantajoase, de rabaturi
comerciale
Alegerea materialelor si in special a furnizorilor prin sisteme de testare si
selectie adecvate

Agentii de aprovizionare se ocupa, in general, cu : studierea pietelor de

materii prime si produse; depistarea surselor de furnizare; negocierea prelimiara a

conditiilor de furnizare; participarea la incheierea de conventii speciale, de contracte

economice de livrare; achizitionarea-cumparareacde materiale, produse sau
echipamente tehnice neprogramate anticipat; urmarirea derularii operative a procesului
de aprovizionare in raport cu prevederile contractuale; contactarea unitatiilor de
transport specializate si stabilirea conditiilor de deplasare a resurselor materiale de la
sursele de furnizare la punctele destinatie; participarea la bursele de materii prime si
studierea evolutiei potentialului de furnizare, a tendintelor de pret etc. ; informarea
factorilor de conducere a asigurarii materiale, a colaboratorilor din celelalte
compartimente asupra diferitelor situatii care presupun analize, evaluari, interpretari,
masuri, decizii s. a. Agentii de aprovizionare pot fi repartizati pe zone, teritorialgeografice de furnizare sau cu raza nelimitata de actiune. Ei pot fi angajati permanent
sau temporar chiar din zonele geografice repsective, avand resedinta stabilita in aceste
zone.
In sfarsit, expertii si dispecerii in transporturi se ocupa cu : elaborarea
programelor optime de transport intre punctele de consum ale intreprinderii, asigurarea
traficului privind miscarea materialelor in interiorul si in afara unitatii economice;
asigurarea necesarului de mijloace de transport din parcul propriu al firmei sau prin
incheiere; asigurarea condtiilor pentru realizarea, in timp util si cu eficienta, a
operatiilor de incarcare, descarcare, manipulare a resurselor materiale; stabilirea
masurilor pentru folosirea eficienta e mijloacelor de transport proprii sau inchiriate si
reducerea astfel a cheltuielilor cu miscarea materialelor s . a

Recuperarea si recircularea materialelor folosite

Desfasurarea continua a activitatii generale a intreprinderii, realizarea planului si programelor

prorii de productie impun asigurarea permanenta a resurselor
si ???????????????????????????????????????? de formare a bazei materiale si cu
echipamente tehnice a unitatilor economice devine din ce in ce mai complex, mai dificil;
acesta pentru ca potentialul de resurse materiale naturale clasice primare se ingusteaza, in
conditiile in care volumul si structura necesitatilor de asemenea resurse in continua crestere pe
plan mondial.
O cale de actiune de maxima importanta, care este in tot mai mare masura pusa in
valoare, se refera la recuperarea si reciclarea materialelor refolosibile; colectarea si
valorificarea materialelor, pieselor, subansamblelor reutilizabile, intr-o forma sau alta,
reprezinta o problema de mare actualitate, capatand astazi dimensiuni impresionante in toate
tarile lumii. S-a creat o adevarata industrie a reciclarii care este asezata in randul celor mai
prospere sectoare de activitate ale productiei materiale. Industria recuperarii si valorificarii

materialelor refolosibile isi face tot mai simtita prezenta in lumea contemporana, care este in
continuu preocupata de dezvoltarea economico-sociala, de lupta impotriva poluarii
atmosferice si infestarii mediilor naturale, de penuria de resurse materiale naturale clasice. In
aceste conditii, recircularea resurselor materiale refolosibile se detaseaza ca o directie de mare
eficacitate si utilitate pentru rezolvarea dezideratelor precizate mai sus, aceasta actiune
reprezentand o cale principala de refacere a bazei de materii prime si, totodata, o sursa
inepuizabila de furnizare a materialelor necesare fiecarei economii nationale.
Efectele economice si sociale importante se inregistreaza si in domeniul maculaturii,
care se gaseste din belsug, practic in toate locurile, sub forma de carti, ziare si reviste vehi,
hartie de ambalaj, caiete, dosare etc. Astfel, o tona de maculatura inlocuieste o tona de
celuloza, din care se poate fabrica hartie pentru 12.000 de ziare sau 2.500 de caiete sau 400 de
cutii de ambalaj. Pentru a fabrica o tona de hartie se taie opt arbori maturi, care produc oxigen
pentru 320 de oameni si purifica 24.000 mc de aer. Anual se arunca la cosul de hartii peste
1000 hectare de padure si aceasta cand pe piata mondiala aceasta resursa este foarte scumpa.
Din lesiile reziduale dela fabrica de hartie care sunt de astfel si substante chimice poluante
se pot obtine, prin neutralizare, mari cantitati de drojdie furajera, cu o concentratie de 44%
proteine.
Colectarea, prelucrarea si valorificarea materialelor refolosibile aduc insemnate
economii de resurse energetice, care se consuma in fazele necesare de obtinere si prelucrare a
materiei prime noi.

Activitatea operativa de desfacere ( vanzari )

Elaborarea planului si a programelor de livrare-vanzari este rezultatul unui efort laborios

si complex , care se desfasoara practic pe parcursul intregii perioade de gestiune; aceasta in
scopul corelarii permanente a ritmului si dimensiunii, a structurii fabricatiei cu cererile
clientilor, specificate in comenzile emise, contractele incheiate sau care sunt formulate in
ofertele de cumparare. Printr-o asemenea armonizare unitatea producatoare isi asigura, in
acelasi timp, satisfacerea intereselor proprii, aderenta la clienti, extinderea vanzarilor prin
sensibilizarea clientilor, asigurarea continuitatii in vanzarea produselor, functionalitatea in
conditii de eficienta etc.
Procesul operativ de livrare-vanzare presupune parcurgerea unui numar relativ mare
de operatiuni specifice. Prin realizarea acestora, se asigura onorarea cererilor clientilor si
incasarea contravalorii produselor livrate la preturile de vanzare negociate. Altfel spus, prin
activitatea operativa de livrare se asigura transferul ca atare al produselor finite de la
producator la destinatarii acestora. Aceasta activitate presupune: organizarea operatiunilor de
pregatire a produselor pentru livrare; formarea loturilor complete si comlexe unitare pentru
livrare; intocmirea documentelor de expeditiel derularea propriu-zisa a actiunii etc..
Desfasurarea in bune conditii a acestui proces necesita cunoasterea in detaliu a
cerintelor clientilor, stipulate in comenzi si contracte. In acest scop, se elaboreaza un fisier
al tuturor clientilor reali, in cadrul caruia sunt mentionate toate elementele caracteristice
pentru fiecare, intocmindu-se astfel cartele speciale pe clienti. Totodata, se intocmeste si un

fisier al produselor cu toate caracteristicile care le sunt specifice si in care se va evidentia,

de fapt, fisa de prezentare a fiecaruia.
Pe baza fisierelor pe clienti si produse se elaboreaza programele de livrare
detaliate si, implicit, cele de lansare in fabricatie a produselor solicitate. Programele de
livrare-vanzari vor cuprinde cantitatile comandate, contractele si cu vanzare probabila,
indicand si cadentele lunare, decadele sau saptamanale de distributie. Acestea se elaboreaza
pe tipuri, sortimente sau variante constructive de produse, pe canale de distributie si
destinatari. Asemenea programe stau la baza elaborarii celor de fabricatie, in functie de care,
in amonte, se intocmesc programele de aprovizionare-alimentare a productiei cu resursele
materiale necesare.
O atentie speciala, in derularea activitatii de desfacere, se acorda operatiei de
receptie finala cantitativa si calitativa, care se realizeaza inaintea livrarii produselor catre
clienti. Importanta acestei operatiuni deriva din faptul ca orice scapare privind calitatea
produselor, superficialitatea in receptia calitativa, va determina : respingerea produselor de
catre clienti; imobilizari nerationale de produse finite ; cheltuieli suplimentare si neeconomice
pentru reconditionarea si depozitarea pe o perioada de timp mai lunga a acestora; blocarea
fondurilor financiare si a spatiilor de depozitare etc.
Produsele finite se pot livra atat din depozitele centrale de desfacere, cat si
direct din sectii si ateliere de fabricatie.
Expedierea produselor finite se organizeaza de catre producatori care asigura :
inchirirea mijloacelor de transport, incarcarea produselor finite, intocmirea formalitatilor de
expeditie-transport, predarea catre unitatea de transport a produselor, depunerea
documentatiei corespunzatoare la banca.
Activitatea de desfacere nu se limiteaza la urmarirea realizarii contractelor
comerciale, la respectarea graficelor de livrare si la expedierea produselor; aceasta are in
vedere si un proces continuu de indrumare si control al necesarului de mijloace de transport si
ambalaje, de legatura permanenta a compartimentului de desfacere si clienti.
De modul cum este organizata activitatea operativa de desfacere depinde in mare
masura fidelitatea clientilor, extinderea paletei acestoram conlucrarea mai eficienta cu ei,
dezvoltarea activitatii viitoare a intreprinderii producatoare, implicit, sporirea eficientei
economice a acesteia.

Sistemul de relatii ale unitatii economice pt aprovizionarea materialelor

Desfasurarea in bune conditii a activitatiilor de aprovizionare si de desfacere in

concordanta cu cerintele de consum ale unitatii economice, cu necesitatea realizarii
contractelor incheiate cu clientii, cu furnizorii de materiale impune organizarea unor sisteme
complexe de relatii atat in interiorul fiecarei firme, cat si in afara acesteia. Pe plan intern,
relatiile se organizeaza intre compartimentele de aprovizionare materiala sau de desfacere si

celelalte compartimente sau subunitati din cadrul structurii organizatorice a firmelor de

productie.

Principalele relatii interne ale compartimentului de aprovizionare materiala se

stabilesc cu :
-

compartimentele de planificare-dezvoltare si de conducere operative a fabricatiei

compartimentul de desfacere a produselor
compartimentele financiar si de contabilitate
compartimentul de transport
compartimentul tehnic
depozitele de materiale
cu sectiile si atelierele de productie, cu subunitatile auxiliare si de servire
compartimentul de conceptie-proiectare sau de creatie
compartimentul de control tehnic de calitate

In afara, unitatea economica stabileste relatii, in primul rand, cu furnizorii de materiale de pe

piata interna si internationala . Alte relatii se organizeaza cu :
-

unitatile de transport
unitati specializate unitati si institutii de cercetare specializate pentru elaborarea de
studii de prognoza privind conjuctura morala a furnizarilor de resurse mteriale
centre de calcul specializate
unitati bancare
agenti de aprovizionare independenti angajati temporar
burse de marfuri
institutii de conjunctura mondiala
unitati specializate in comercializarea de materiale si produse reutilizabile

Toate aceste relatii sunt orientate in sensul asigurarii integrale, la termenele, locul si
momentele prevazute, cu cost minim, a bazei materiale, in volumul si structura strict corelate
cu cea a consumului productiv si neproductiv, folosirii cu maxima eficienta a resurselor
aprovizionate, incadrarii in consumurile specifice din documentatiile tehnico-economice si
stocurile prestabilite, valorificarii complete si eficiente a materiilor prime .