Sunteți pe pagina 1din 7

Sisteme politice contemporane

• Revizuirea constitufionald din 1999 din Finlanda a accentuat sau,

dimpotriva,

ras-

a diminuat caracteristicile semiprezidenfiale ale sistemului politic? Argumentafi

Care dintre

cele patru state ewopene

analizate

a fast primul

punsul. • Argumentafi in favoarea tezei ca premierul irlandez are pozifia dominanta in sistem, in raport cu presedintele.

condus de o

femeie?

• Cum se explica excep[ia consociafionalismului

din Austria?

76

IX.

Sistemul parlamentar din Marea Britanie

Modelul Westminster al premieratului In Anglia, fara care a „inventat" parlamentarismul si, totodata, Jara fara constitute scrisa, sistemul politic este bazat pe principiile tradijiei si respectului cutumei poli- tice. Funcplonarea exemplara a sistemului Westminster nu rezida in existenja unui riguros cadru juridico-politic, precum in SUA, ci in indelungata practica parla- mentara si politica cutumiara. Dezvoltarea a ceea ce putem numi civilizajia parlamentara engleza s-a datorat in foarte mare masura izolafionismului geografic si politic specific insulelor britanice, reflectat in spiritul traditionalist al locuitorilor lor. Statul britanie s-a format si a evoluat intr-un spatiu geografic inchis, lipsit de convulsiile politice de pe continent, realitate istorica ce i-a conferit o remarcabila stabilitate funcjionala in timp, cu mecanisme si solujii politice ramase neclintite multe secole. Cultura tradrfionalista britanica este cea care contribuie si astazi la menjinerea nealterata a formei de guver- namant monarhice, in varianta monarhiei constitutionale sau parlamentare.

Parlamentarismul britanie

La rigoare, istoria statului englez este istoria parlamentarismului, a procesului de constituire a institufiilor de guvernare in general, proces ale carui origini pot fi localizate inca la inceputul mileniului I. Este interesant de remarcat ca Parlamentul a debutat ca institute politica anex§ a Monarhiei. Ca simbol al autoritatii publice si sef al ierarhiei politice, orice monarh era indrituit sa decida in mod suveran asupra treburilor statului. Ca o particularitate a monarhiei engleze, regele isi sprijinea deciziile sale, indeosebi cele legate de obfi- nerea de venituri pentru coroana, pe opiniile exprimate de un organism consultativ. Initial, acest organism reunea numai marii nobili si clerici purtand numele de Magnum Concilium. Cu timpul, structura si componenta acestei adunari consultative au suferit modificari determinate de evolutia raporturilor dintre clasele sociale. Totodata, rolul sau a crescut constant, autonomia decizionala si sfera atributiilor proprii s-au largit progresiv, transformandu-se in institufia parlamentara actuala. Se considera ca prima adunare reprezentativa a fost convocata de regele Eduard I in 1295, compusa din cite doi cavaleri din fiecare tinut, doi reprezentanti ai bur- gheziei din fiecare tirg si doi cetateni din partea fiecarui oras. Aceasta adunare repre- zentativa s-a adaugat celei deja existente formata din marii aristocrati si clerici. Convocarea de catre regele Eduard I si a reprezentantilor claselor inferioare a inijiat procesul de separare a parlamentului in doua camere distincte. In temeiul solidaritatii nobiliare, reprezentantii initiali din Marele Consiliu au format o adunare exclusivista - Camera Inalta, cavalerii si reprezentantii burgheziei constituindu-se in Camera

77

Sisterae politice contemporane Inferioara. Divizarea Marelui Consiliu a devenit efectiva un secol mai tarziu, in 1327, sub domnia lui Eduard al III-lea, cind pe structura anterioara s-au constituit Camera Lorzilor (House ofLords) si Camera Comunelor (House of Commons) Cat priveste diferentierea functonala si specializarea celor doua Camere, sunt necesare cateva precizari cu caracter istoric. Cum am sugerat deja, monarhia britanica nu poate fi considerata o autentica monarhie absolutista de factura con- tinentald. In esenfa, o asemenea situafie s-a datorat specificului raporturilor de vasalitate din Anglia, ca §ifunc(ionarii unor norme juridice cutumiare, a cdror forfa de impunere provenea chiar din vechimea lor. Absolutismului „cu fafa umana" al monarhiei i-a corespuns un absolutism temperat al aristocrafiei in general. In aceste condifii istorice, limitarea puterii regalitafii si aristocrafiei a constituit un proces oarecum natural in cadrul caruia rolul politic principal a revenit alianfei dintre nobilimea inferioara si burghezie. Practic, asa cum suspln teoreticienii dreptului con- stitutional, aceste clase sociale au reprezentat purtatorii de stindard ai drepturilor poporului, inclusiv ai dreptului de reprezentare parlamentara2. Paralel cu acest proces si dependent de el, rolul Camerei Lorzilor s-a diminuat treptat, ajungandu-se ca de la inceputul secolului al XlX-lea supremajia Camerei Comunelor sa devina efectiva. Ascensiunea burgheziei, cu intreg cortegiul de revolujii savarsite de aceasta in dife- ritele sfere ale vietii sociale britanice - vezi, spre exemplu, revolutia industrials - a sustinut procesul de consolidare politica a institu|iilor reprezentative. Momentul istoric considerat ca marcand rasturnarea balanfei puterii in favoarea Camerei Comunelor a fost anul 1832, respectiv adoptarea Acrului Reformei (The Reform Act), eel care a pus bazele elective ale constituirii acestei camere si a anulat dreptul cutumiar al lorzilor de a-i numi pe membrii Camerei Comunelor. Ulterior, pe parcursul secolului al XlX-lea si al XX-lea, declinul Camerei Lorzilor s-a accentuat, aceasta pierzandu-si prerogativele sale tradifionale. Principalele legi care reglementeaza astazi raporturile dintre cele doua camere ale Parlamentului britanie sunt The Parliament Acts din 1911 si 1949. Camera Comunelor este institu{ia care define, practic, intreaga putere legislativa din Marea Britanie. Membrii sai sunt alesi prin vot universal direct pentru un mandat de 5 ani. Tipul de scrutin folosit este eel majoritar uninominal cu un singur tur (scrutin pluralitar). Aceasta inseamna ca in fiecare din cele 646 circumscripta electorate este ales un singur deputat dintre candidajii participant la scrutin (inde- pendent sau prezentati de partidele politice), respectiv eel care ob{ine eel mai mare numar de voturi. Reactualizarea listelor electorale se face din 10 in 10 ani, astfel incat sa se asigure cuprinderea in sistemul de vot a tuturor cetatenilor britanici. Conform legii electorale, nu pot fi alesi deputati persoanele care ocupa o functie in serviciul Coroanei, militarii, magistrate, politistii. In schimb, titularii funcfiilor ministeriale pot face parte din Camera Comunelor. In cadrul Camerei se organizeaza doua grupuri parlamentare, corespunzatoare puterii (majoritatea parlamentara) si opozitiei (minoritatea). Grupurile parlamentare

1 Cum aceasta camera era compusa traditional din oameni fara rang nobiliar, probabil ca traducerea mai corecta a denumirii sale ar fi Camera Comunilor.

1 Vezi Cristian Ionescu, Sisteme constitufionale 1994, cap. 2.

78

contemporane,

Bucuresti, Editura §ansa,

Sistemul parlamentar din Marea Britanie se caracterizeaza printr-o stricta disciplina politica si de vot. Fiecare din cele doua grupuri parlamentare are in frunte cite un lider. Camera Comunelor este condusa de un Speaker, provenit din randurile parla- mentarilor. Initial, Speaker-ul era numit de rege, pe baza unei cutume constitutionale, avand sarcina de a asigura o buna relatie intre monarhie si parlament. In prezent, presedintele Camerei este desemnat de catre parlamentari, dar nu prin vot, ci prin consensul celor doua mari partide britanice. Mandatul sau este de cinci ani, functia fiind atribuita la inceputul fiecarei legislaturi. Speaker-ul este dublat de un supleant, al carui rol este de a prelua prerogativele titularului in anumite condifii- Opozitiei parlamentare din Camera (Her Majesty's Loyal Opposition) i se asigura toate conditiile de a se manifesta politic liber, in primul rind de a critica activitatea guvemului. Partidul din opozitie are la dispozrfie procedura chestionarii membrilor cabinetului, asemanatoare unei conferinje de presa, dar si posibilitatea de a stabili tema dezbaterilor pentru o patrime din durata sesiunii parlamentare. Liderul acestuia formeaza un „cabinet din umbra", avand rolul unui potential guvern. Camera Lorzilor nu are caracter reprezentativ, in sensul ca baza ei nu este electiva, avand in componenta sa mandate ereditare si mandate numite. Cum am ara- tat, aceasta camera cuprinde in mod traditional exponent ai nobilimii inalte, lorzii, depasind ca numar camera inferioara. Transformarile petrecute in structura sociala britanica, reducerea progresiva a numarului demnitatilor nobiliare au determinat anumite modificari in procedura de recrutare a membrilor Camerei Lorzilor pentru a se asigura continuitatea acestui organism. Astfel, printr-un act juridic din 1958 i s-a acordat Coroanei dreptul de a numi noi lorzi, indiferent de originea sociala a persoanei innobilate, dar numai bar- bat. Din 1963 si femeile au putut beneficia de innobilare. Un caz celebru de femeie innobilata, devenita deci membra a Camerei Lorzilor, este eel al „Doamnei de fier", Margaret Thatcher, lider al Partidului Conservator si prim-ministru al Marii Britanii intre 1979 si 19901. Din acelasi an, s-a autorizat si posibilitatea ca lorzii sa renunte la titlul lor pentru a avea posibilitatea sa concureze si pentru fotoliile parlamentare din Camera Comunelor. In prezent, pe linga cele 92 de mandate rezervate lorzilor ere- ditari, 633 de locuri sunt ocupate de life peers (lorzi pe viata), iar 23 de reprezentant ai clerului. Sub aspect organizatoric, Camera Lorzilor, mai conservatoare prin componenta si spirit, si-a prezervat cutumele cu mai mare forta decat cealalta camera. Spre exemplu, conducerea ei este asigurata si astazi de un Lord Cancelar, membru al guvernului si, totodata, presedinte al Curtii Supreme de Apel. Dar cutumele sunt prezente si in ritualul specific desfasurarii sedintelor din aceasta camera, si chiar in vestimentatia membrilor ei, facind din Camera Lorzilor un organism care traiesce parca intr-un alt timp istoric. Modul diferit de recrutare al celor doua camere parlamentare si modificarea de-a lungul timpului a raporturilor dintre acestea au avut efecte directe asupra atributiilor

1 Margaret Thatcher este prima femeie din Europa devenita sef al guvernului si a patra din

premier

conservator

din istoria

moderna a Marii

Britanii

reales de trei

ori

lume, unicul

consecutiv.

79

Sisteme politice contemporane specifice ce revin Camerei Comunelor si Camerei Lorzilor. Am amintit deja ca puterea primei a crescut constant in detrimental celei de a doua. Astazi, Camera Comunelor define rolul principal in procesul legislativ si totodata reprezinta forul politic in fafa caruia este responsabil guvernul. Desi cu puteri limitate, Camera Lorzilor continua sa joace un rol major in regimul parlamentar britanie. Fiind considerata un organism, in esenfa, de avizare si consultare in materie legis- lative deci fara funcfii legislative propriu-zise, Camera Lorzilor are ca atribufii specifice principale funcfia judiciara si funcfia constitufionala. Astfel, Camera Lor- zilor are rolul unei Curfi Supreme in materie civila, penala si constitufionala. Toto- data, ea are competenfa de a judeca inalfii demnitari pusi sub acuzafie de Camera Comunelor1. Pentru a infelege mai bine rolul judiciar al Camerei Lorzilor putem invoca exemplul cazului fostului dictator Chilian, Augusto Pinochet, refinut in Marea Britanie la sfarsitul secolului trecut si eliberat dupa 16 luni ca urmare a unei decizii a ministrului justitiei in baza hotararii adoptate de Camera Lorzilor. Pe de alta parte, aceasta Camera serveste Coroanei sa-si faca cunoscuta pozifia fata de programul guvernului prin intermediul traditionalului mesaj al Tronului. In fine, pe Ianga func- fiile menfionate, Camera Lorzilor reprezinta un simbol al dezvoltarii constitufionale $i politice a Marii Britanii, atribufie inca mai importanta decat celelalte intr-o socie- tate puternic tradifionalista. Parlamentul britanie se reuneste eel putin o data pe an, in principal pentru a sus- fine programul guvernului si pentru a aproba impozitele. Sesiunile parlamentare se desfasoara dupa reguli riguroase stabilite cu mult timp in urma si respectate cu stric- tete, chiar daca o serie de proiecte ale unor actuali parlamentari vizeaza renunfarea la aspectul simbolic al procedurilor respective. Sub acest aspect, extrem de edificatoare sunt ceremonialul ocazionat de citirea mesajului tronului, faptul ca distanfa dintre bancile puterii si ale opozitie este de doua lungimi de sabie sau chiar prezervarea arhitecturala a imobilului in care se desfasoara activitafile parlamentare. In fine, activitatea politica din Parlament si in general viata politica britanica, de$i de factura bipolara, este caracterizata printr-un spirit conciliator. In mod traditional, deciziile politice sunt rodul unui laborios proces de conciliere, proces care, in fond, exprima chiar natura parlamentarismului. In concluzie, Parlamentul este esenta regimului britanie si fundamentul stabilitafii sale politice. Totodata, in traditionalismul parlamentului britanie aflam si principala motivatie pentru care societatea nu a resimtit nevoia unei legi fundamen- t a l scrise. Cat priveste formula bicameralismului, aceasta are un caracter atipic datorat in principal mentinerii unei camere constitute printr-o procedura ne-electiva. Aceasta, la care se adauga neta separare functionala a celor doua camere (rolul legislativ prin- cipal apartine Camera Comunelor), determina plasarea parlamentului britanie intr-o categorie aparte, intre bicameralismul asimetric-incongruent si unicameralism.

1 John Morison, Gordon Anthony, Brian C. O'Neill, Le regime politique

Les

politiques

Roumanie, Bucuresti, Editura Monitorul Oficial, 2002, p. 352.

UNI, in Genoveva

Vrabie

(coord.),

regimes

des pays

de

80

du ROYAUME-

et

I'U.E.

de

la

Sistemul parlamentar din Marea Britanie Sistemul politic al premieratului Formal, in varful ierarhiei politice se afla Coroana1. indelungata traditie monar- hica a statului - intrerupta in ultima mie de ani doar pentru un deceniu, de catre Oliver Cromwell, conducatorul revolutiei republicane din 1648 -, rolul jucat de Coroana in diferitele momente cheie ale istoriei statului, caracterul luminat al monar- hiei britanice, respectul britanicilor pentru institufia regalitafii, toate acestea fac ca regele (regina) sa se bucure nu numai de o larga popularitate, ci si de recunoasterea implicita a pozifiei politice. Conform regulilor cutumiare si scrise, monarhul are atribufiile unui factor politic de prima importanfa. Astfel, monarhul desemneaza prim-ministrul, sancfioneaza legile, prezinta Mesajul Tronului, dizolva Camera Comunelor si define funcfia de sef al satului. Pe de alta parte, atribufiile monarhului au un caracter formal, simbolic. Mai intai, premierul desemnat de rege este in mod obligatoriu liderul partidului care a castigat alegerile. Apoi, desi cutuma ii recunoaste monarhului dreptul de veto pentru sancfionarea legilor, acest drept nu a mai fost folosit de circa doua secole. in al treilea rand, Mesajul Tronului este in fapt o pledoarie pentru programul cabinetului. in al patrulea rand, prerogativa dizolvarii Camerei Comunelor este delegata premie- rului, monarhul conformandu-se cererii acestuia. in fine, chiar exercitarea funcfiei de sef al statului este delegata premierului, acesta suplinind monarhia in special in acfiu- nile cu caracter international. In acest context trebuie menfionata si prerogativa rege- lui de sef al Commonweath, prelungire a fostului statut imperial al Marii Britanii, ca o functie cu caracter simbolic, fara relevanta practica asupra farilor membre. Singura atributie autentica a regelui este cea de sef al Bisericii anglicane, funcfie introdusa de Henric al Vlll-lea in secolul al XVI-lea. Chiar daca sub aspect tehnic, intelegand prin aceasta atribufiile concrete, institufia monarhiei nu mai are astazi putere politica efectiva, monarhul isi prezerva rolul de conducator ca efect al dreptului cutumiar, desi fara a se manifesta ca atare in mod direct. Cu alte cuvinte, se poate afirma ca status-quo-ul britanie se caracterizeaza prin neintervenfia monarhiei in viafa politica, dar, totodata, prin potentialitatea acestei intervenfii, potentialitate care constituie si garantia bunei functionari a sistemului. Intr-o astfel de structura politica, rolul politic prim ii revine sefului exe- cutivului - Prim-ministrul (PM). Bazat „pe trei conditii esenfiale majore care se construiesc una pe cealalta in aceasta ordine: i) alegeri cu votul majoritar simplu, ii) bipartidism, Hi) partide extrem de disciplinate"2, sistemul politic britanie se con- stituie intr-o forma specifica a parlamentarismului - guvernarea centrata pe premier sau premieratul (premiership)3, care are ca trasaturi principale cele pre- zentate in continuare.

1 Incepand cu 6 februarie 1952 (ceremonia incoronarii a avut loc pe 2 iunie 1953, fiind prima televizata), monarhul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord este regina Elisabeta a Il-a (Elizabeth Alexandra Mary), nSscuta pe 21 aprilie 1926.

Bucurejti, Ed. Mediterana 2000,

2002, p. 118.

3 Pentru G. Sartori, premieratul este varianta slaba a sistemului politic parlamentar (vezi supra „Tipologia sistemelor politice").

81

1 Giovanni Sartori, Ingineha

constitu[ionala

comparatd,

Sisteme politice contemporane In mod tradifional si ca urmare directs a sistemului electoral practicat in Marea Britanie, guvernul este expresia politica nemijlocita a partidului castigator in alegeri, respectiv a grupului parlamentar al majoritafii din Camera Comunelor. Sub acest aspect, guvernul se bucura de o stabilitate deosebita si de o puternica legitimi- tate. Totodata, aceeasi legatura directs dintre guvern si majoritatea parlamentara, asi- gura sprijinul parlamentar necesar sustinerii programelor guvernamentale, defecfiu- nile sub acest aspect fiind cu totul excepfionale. Puternica dependents a executivului de majoritatea parlamentara a partidului cas- tigator in alegeri face ca funcfia de iider politic sa fie antecedents in raport cu cea de premier. Astfel, orice schimbare la nivelul liderului respectivului partid atrage dupa sine desemnarea unui nou premier in persoana noului lider de partid, indiferent daca aceasta schimbare coincide sau nu cu momentul alegerilor parlamentare1. In acelasi timp, premierul si cabinetul sau se bucura de o autonomic larga din partea Camerei Comunelor, asa cum rezulta in principal din atribufia de a dizolva parlamentul, cedata de Coroana. De altfel, aceasta practica reprezinta un important instrument politic al premierului, acesta folosindu-1 pentru a declansa alegerile parlamentare in momentul considerat optim pentru o noua victorie electorate a parti- dului sau. Ca institute politica, guvernul este compus din prim-ministru si doua categorii de ministri - seniori sau titulari §i juniori (secretari de stat), numiti de premier, cu acordul formal al regelui. Exista, prin urmare, un cabinet largit, relativ numeros ca numar de membri, care cuprinde ambele categorii de ministri si unui restrans, format din titularii ministerelor importante. Sub conducerea prim-ministrului, cabinetul restrans este organismul care asigura practic realizarea puterii executive, in general, din randul ministrilor juniori sunt selectati titularii ministerelor. in cadrul executivului, prim-ministrul define o pozifie dominants, impunand o disciplina de fier in cabinet. Situatia premierului, pe care G. Sartori o descrie prin expresia primul deasupra inegalilor, este explicabila prin prisma faptului ca membrii guvernului sunt in acelasi timp subordonafi ai liderului partidului de guvernSmant, pozitia lor parlamentara si guvemamentalS depinzand direct de acesta. Pe de alta parte, asa cum membrii cabinetului sunt solidari, tot asa si prim-ministrul este solidar cu ministrii sai, astfel ca executivul isi pastreaza caracterul colegial specific siste- mului parlamentar. Guvernul este responsabil in fata Camerei Comunelor, ca organism care ii acorda votul de investitura. Controlul exercitat de aceasta se manifests sub forma prero- gative! parlamentarilor de a cere membrilor guvernului sa raporteze in legatura cu modul in care isi indeplinesc atribufiile. Ministrii sunt obligati sa raspunda solidar in fata parlamentului, dar pot rSspunde si individual pentru comiterea unor fapte (tra- dare, coruptie etc.) care atrag declansarea procedurii de impeachment. Cum am amintit deja, guvernul este dublat de o institute originals - Cabinetul fantoma (The Shadow Cabinet), formats de deputati ai opozitiei desemnati de liderul lor si condusi de acesta. Fara un rol politic formal si efectiv, utilitatea cabinetului

1 Bunaoara, in 1990, retragerea doamnei Margaret Thatcher din fruntea conservatorilor in favoarea lui John Major a insemnat si numirea acestuia in pozitia de prim-ministru.

82

Sistemul parlamentar din Marea Britanie fantoma este dovedita prin potenfialitatea sa, opozitia fiind permanent pregatita a prelua guvernarea. Din acest motiv, tranzifia de la o putere la alta este extrem de scurta, iar numele titularilor portofoliilor sunt deja cunoscute opiniei publice. in concluzie, raporturile executivului cu Coroana si cu Parlamentul fac ca pre-

mierul sa defina o pozifie cheie in cadrul sistemului politic britanie. Se poate afirma ca aceasta pozifie nu este rezultatul competitiei dintre puteri - de altfel in sistemul politic britanie separafia puterilor in stat are un sens diferit - ci al colaborarii dintre acestea. in practica, Cabinetul se bucura deopotriva de increderea Coroanei si

Parlamentului, in esenta pentru ca se bazeaza pe majoritatea legislative disciplinata

a

unui singur partid. in fine, nu este lipsit de semnificafie a aminti aici sensul britanie al termenului de guvern. Daca, spre exemplu, americanii infeleg prin guvern sau guvernare (government)

a

orice reprezentant al administrafiei, orice structura institutionala a acesteia, in Marea Britanie acest termen se refers exclusiv la Prim-ministru (P.M.) si la Cabinetul sau. Diferenfa nu este doar lingvistica. Ea da consistenfa celor doua realitafi politice. in SUA, prin natura federals a statului, autoritatea este dispersata atat pe orizontala cat

si

pe verticala puterii, pe cand in Marea Britanie autoritatea este concentratS, cum aratam, la nivelul Cabinetului, indeosebi a Prim-ministrului.

Bipartidismul

pur si votul

pluralitar

Fundamentul premieratului, asa cum aprecia G. Sartori, il reprezinta biparti- dismul generat de alegerile cu vot majoritar relativ. Organizarea partidista britanica este esentialmente duala. Exista doua partide mari, care domina categoric viata politica si defin majoritatea covarsitoare a mandatelor parlamentare, diferenta elec- torate dintre ele situandu-se intr-un palier foarte ingust. Totodata, guvernarea este asiguratS, altemativ, de cele doua partide mari. De altfel, bipartidismul britanie este considerat modelul sistemelor in care funcfioneaza doua mari partide, dominante electoral si politic, categoria aceasta fiind denumita chiar bipartidism englezesc. Tre- buie insS precizat ca dominatia politics a celor doua partide mari s-a diminuat in perioada postbelica, de la circa 90% din totalul voturilor exprimate in anii "60-~70 la aproximativ 80% in prezent, insa fara ca aceasta sa insemne modificarea formulei partidiste. Se considers ca istoria partidismului englezesc incepe in 1832, odata cu The Reform Act prin care se reorganizeaza sistemul electoral astfel incat, prin reducerea censului, respectiv prin cresterea numarului cetatenilor cu drept de vot - 7% reprezenta standardul eel mai ridicat al epocii - se asigura baza electorala necesara functionarii partidelor politice. Totusi, inceputurile partidismului pot fi localizate irvca in secolul al XVIII-lea in conflictul politic ce a opus cele doua grupari partizane din cadrul parlamentului: pe de-o parte, Tories, partizani ai regelui si in general ai randuielilor sociale existente, pe de alta, liTiigs, adepti ai rhonarhiei constitutional si ai institutiei parlamentare in sens modern. Pe structura acestor doua grupuri se vor constitui, in secolul al XlX-lea, Partidul Conservator si Partidul Liberal. Este demn de remarcat faptul ca procesul nasterii partidismului britanie constituie argumentul istoric eel mai solid pentru teoria institutionala a gertezei partidelor

83

Sisteme politice contemporane politice. Pusa la punct de Maurice Duverger, teoria institutionala explica geneza partidului politic prin extinderea grupurilor parlamentare initiate in afara parlamen- tului si permanentizarea lor organizafionalS, altfel spus, prin derivarea institufiei partidului politic din cea parlamentara. Aparifia, la inceputul secolului al XX-lea, a unui al treilea partid - Partidul Labu- rist - nu a modificat structura bipolara a esichierului politic, deoarece sporirea forfei noului partid s-a produs in contextul descresterii puterii liberalilor. Astazi, Parla- mentul si viafa politica sunt dominate de Partidul Laburist si Partidul Conser- vator, tot asa cum in secolul trecut erau dominante de conservators si liberali. In anul 1988, Partidul Liberal a fuzionat cu nou-constituitul. Partid Social-Democrat, sub numele de Liberal-Democrati. Acesta ocupa in prezent o pozifie parlamentara modesta, fiind totusi mai putemic decat celelalte partide minore ce compun sistemul de partide din Marea Britanie. Din aceasta categorie fac parte partidele locale, de factura nationalists, precum Partidul Nationalist Welsh, Partidul National Scotian sau Partidul Laburist Scofian, si alte formatiuni politice. Dominafia celor doua partide majore si corolarul acesteia, altemanta guver- namentalS, sunt creatia sistemului electoral britanie - majoritar relativ (pluralitar), in vigoare de circa doua secole. Longevitatea acestui tip de scrutin se explica prin efectele sale politice benefice, care pot fi cuprinse in urmatoarea idee: majoritSfile parlamentare sigure si stabile impreuna cu guvemele monocolore puternice si cu un solid sprijin parlamentar constitute baza eficientei sporite a actiunii guvernamentale si, implicit, a progresului social. In Marea Britanie este dovedit istoric ca nu exista crize politice guvernamentale, altfel spus, ca guvernul nu poate cadea prin pro- ceduri parlamentare obisnuite, ci numai in urma unei defecfiuni din interiorul parti- dului aflat la putere sau in conditiile unui parlament cu structura minoritara. Dar si astfel de situatii reprezinta excepfia, si nicidecum regula1. Exista insa si un revers al medaliei, dar pe care sistemul britanie il accepts ca pe un cost ce trebuie platit stabilitatii politice. Analiza rezultatelor alegerilor din Marea Britanie ne dezvaluie realitatea unei discrepanfe evidente intre opfiunile alegatorilor (votul popular) si distributia mandatelor parlamentare (votul politic). Astfel, un partid poate obtine guvernarea castigand in majoritatea circumscriptiilor electorale, dar avand pe ansamblul national un numar mai mic de voturi comparativ cu partidul din opozitie sau poate ajunge la o majoritate parlamentara consistenta in conditiile unei victorii electorale la limits. Totodata, din reprezentanta nationals este exclusS partea cetatenilor care si-au dat votul pentru partidele minore. Pentru a exemplifica efectele politice produse de sistemul electoral majoritar rela- tiv (cu un singur tur), vom prezenta rezultatele alegerilor parlamentare din 1997, care au marcat sfarsitul „erei" conservatoare. Astfel, Partidul Laburist a castigat alegerile cu 43,17% din voturi, pe urmatoarele doua locuri situandu-se Partidul Conservator cu 30,60% si Partidu^Liberal-Democrat cu 16,75%. Avand doar majoritatea relativS a voturilor, laburistii au obtinut 419 mandate, fatS de cele 165 care au revenit

1 Pe 28 martie 1979, Camera Comunelor a aprobat o motiune de cenzura impotriva premierului laburist James Callaghan, ce prezida un cabinet de coalitie laburist-liberal, cu 311 de voturi pentru si 310 impotriva; conducand la organizarea de alegeri anticipate, ce aveau sa fie castigate de conservatorii condusi de Margaret Thatcher

84

Sistemul parlamentar din Marea Britanie conservatorilor, respectiv cele 46 ale liberal-democrafilor, definand astfel majoritatea absolutS a locurilor din Camera, adicS 64,46%. O situafie excepfionala a fost generatS de alegerile parlamentare din 6 mai 2010, cand nici unui din cele doua partide majore nu a castigat suficiente mandate pentru a define majoritatea in Camera Deputafilor1. Ca atare, dupa o scurtS perioadS de nego- cieri politice2, pe 10 mai Partidul Conservator (clasat primul), si Partidul Liberal- Democrat (al treilea) au anunfat formarea guvernului de coalifie3. Postul de prim- ministru a revenit liderului conservator David Cameron, secondat de seful liberal- democrafilor Nick Clegg4. Sub aspect organizatoric, cele doua mari partidele britanice, desi genetic diferite, au o serie de trSsaturi comune. Este vorba in primul rind de faptul cS viafa de partid se subsumeazS aceluiasi proces al concilierii specific intregii viefi politice britanice. Privite din afara, partidele britanice apar ca puternic disciplinate, caracteristicS meta- morfozatS in disciplina de vot. Insa aceastS disciplina nu este rezultatul unei structuri de partid monolitice, ci, dimpotrivS, uneia consensuale. Dezbaterile politice si curen- tele de idei intra-partidiste defin un rol esenfial in viafa partidelor. In fapt, se poate aprecia cS fiecare partid este suma mai multor curente sau „aripi", a caror manifes- tare politics este neingrSditS. Spre exemplu, principalele douS curente din Partidul Laburist, a caror confruntare este notorie, sunt reprezentate, pe de-o parte, de intelec- tualii de stinga laburisti, iar pe de alta, de laburistii provenifi din rindurile sindi- calistilor. TotodatS, membrii de partid si liderii din afara Parlamentului au libertatea de a se exprima critic la adresa conducerii superioare a partidului. Confruntarea intra- partidistS permite participarea directs a membrilor de partid la elaborarea liniilor politice directoare ale partidului, rezultat al unui laborios proces de negociere intre diferitele curente componente. Din aceastS perspectivS, se poate aprecia ca partidele britanice sunt partide de tip descentralizat. Disciplina de partid de care aminteam initial se manifests deci nu in procesul de elaborare a deciziilor, ci in aplicarea deciziilor consensual adoptate. Partidele britanice reprezintS un model de democratic institufionalS si, totodatS, de eficienfS politics. Din punct de vedere ideologic, partidele britanice sunt bine individualizate, atat sub aspect comparativ, cat si sub eel al coerentei doctrinare proprii. Cele douS mari partide impartSsesc valorile democrafiei si ale status-quo-ului britanie, dar se deosebesc prin principiile politice specifice ce le guvemeazS activitatea. In esenfS, Partidul Conservator aparfine familiei doctrinare a liberalismului, iar Partidul Laburist celei social-democrate. Desigur, elementele doctrinare particulare sunt cele

1 Primele alegeri care au generat un parlament minoritar (hungparliament)

1974,

desfasurate

in

contextul

unei

crize

economice,

avand

au fost cele din

drept

consecinta

organizarea alegerilor anticipate, in octombrie acelasi an. 2 Negocierile s-au referit sj la reforma sistemului electoral pluralitar, considerat un adevarat tabu al politicii britanice, partile convenind asupra s'olutiei unei consultari populare cu o privire la modificarea modului de scrutin in varianta sistemului majoritar altemativ. 3 Un prim guvern de coalitie a fost format la doi ani dupS alegerile din octombrie 1974, ca urmare a pierderii majoritatii de catre laburisti, sub conducerea premierului James Callaghan. 4 In guvernul de coalitie, PC, cu 306 mandate parlamentare, si-a asigurat 18 posturi, iar liberal-democratii, cu 57 de mandate, au obtinut 5 portofolii.

februarie

85

Sisteme politice contemporane care dau personalitate distincta celor doua partide. Bunaoara, In ultimele decenii in care s-au aflat la guvernare, sub conducerea doamnei Margaret Thatcher, conser- vatorii au promovat o politica ultra-liberala, similara celei practicate in SUA de catre Ronald Reagan, caracterizata prin retragerea masiva a statului din economic Pe de

alta parte, laburistii au renunfat la vechile stogane ale doctrinet lor tradifionale, fiind promotorii unei social-democrafii modeme, de factura liberal! Noua orientare a laburistilor, in conexiune cu modernizarea doctrinara operate de social-democrafia germana sau de catre democratii americani, este cunoscuta sub numele de A treia cale. De altfel, victoria laburistilor in alegerile din 1997 este consecinfa directs a

fruntea

partidului. Orientarea doctrinara de inspirafie liberals a Partidului Conservator si cea de factura social-democrata a Partidului Laburist asigura si simetria dreapta - stanga a esichierului partidist britanie, ca un alt element defmitoriu al sistemului bipartidist. In fine, in contextul analizei sistemului partidist, trebuie amintit si gradul inalt de participate a cetatenilor la viata politica. Ca si partidele, cetafenii britanici sunt responsabili, ei participand in proporfie mare la vot, dar, inca si mai important, avand constiinfa ca pot contribui la reglementarea problemelor sociale. Responsa- bilitatea cetatenilor este o alta fateta a politicii consensuale din Marea Britanie, spri- jinita atat pe structurile institutionalizate ale societSfii civile, cat §i pe cele ale par- tidelor politice. Bunaoara, este binecunoscut faptul ca Partidul Laburist, de tip partid de mase, are in structura sa organizatii sindicale care faciliteaza comunicarea politica in ambele sensuri.

acestei reforme

initiate de laburisti odata cu alegerea lui Tony Blair in

Traditie si modernizare politica

Respectul pentru traditie nu i-a impiedicat pe politicienii britanici sa adopte masuri politice novatoare, reformiste. Schimbarile preconizate in direcfia restructu- rarii camerei superioare reprezinta cea mai importanta reforma politica din 1832 in domeniul parlamentar. incepand cu 1997, guvernarea laburista si-a propus un ambi- fios program de reforma politica, care, in esentS, vizeaza restrangerea numarului lor- zilor si recrutarea lor viitoare pe baze regionale, avand si girul Partidului Conser- vator. Astfel, pe linga reducerea semnificativa a numarului lorzilor ereditari - in noiembrie 1999 Parlamentul a aprobat restrangerea acestei categorii de lorzi la numai 92 - se intenfioneaza ca membrii Camerei superioare sa provina din alesi regionali, din reprezentanti ai minoritStilor etnice si ai comunitatilor religioase, precum si din membri desemnati (actualii lorzi pe viata). in acest fel, natura si rolul Camerei Lorzilor se vor modifica substantial, acest organism devenind similar unui corp ponderator, precum in Franta sau Germania, putandu-se considera ca restructurarea Camerei Lorzilor reprezinta o adevarata revolutie politica. Tot in planul reformei politice se inscriu si masurile privind cresterea autonomiei decizionale locale, care vizeaza constituirea unor parlamente locale in cele trei regiuni nationale (proces de devolutie a statului) - Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord. Pe 11 septembrie 1997, in cadrul unui referendum local, scotienii s-au pro- nuntat in favoarea (74,3%) reinfiintarii parlamentului abolit in 1707, anul integrarii

86

Sistemul parlamentar din Marea Britanie Scofiei in Regatul Unit. Sapte zile mai tarziu a fost randul galezilor sa aprobe constituirea parlamentului local, chiar daca cu o majoritate minima. De menfionat ca in 1979, intr-o consultare regionali similara, galezii au respins un astfel de proiect. Initial, atribufiile parlamentelor locale au fost limitate la domeniul impozitelor, insa importanta este decizia politica pentru descentralizarea guvemarii. Tot aici trebuie remarcata §i constituirea, in premiers, la sfarsitul anului 1999, a unui guvern autonom biconfesional in Irlanda de Nord, zona „fierbinte" a Marii Britanii in care, de decenii, catolicii si protestantii s-au aflat practic in razboi civil. in fine, si in domeniul electoral s-au produs schimbari, cea mai importanta vizand alegerea primarului Londrei prin vot direct. Pe 4 mai 2000, pentru prima oara in istorie, londonezii au fost chemafi la urne pentru a-si alege in mod direct primarul, ca si pe cei 25 de consilieri locali in fata carora va raspunde primarul Londrei. Pana la aceasta data, Londra era condusa de un primar desemnat (lordul primar), ale carui atribufii erau insa exclusiv reprezentative, administrafia capitalei britanice intrand practic in atribufiile guvernul. Interesant de remarcat ca, desi organizate de guvernul laburist, primele alegeri pentru primaria Londrei au fost castigate de Ken Livingstone, un independent (exclus anterior din Partidul Laburist).

Specificul constitufiei britanice

Din perspective istorica, se poate aprecia ca procesul de constituire a regimului constitutional britanie, de altfel un proces cu o vechime respectabila, a parcurs mai multe etape distincte, similare celor de formare a institutiilor de guvernare, in special a Parlamentului si Monarhiei. Spre exemplu, momentul 1832, eel care a rasturnat definitiv balanfa puterii in favoarea Camerei Comunelor a reprezentat in mod cert inaugurarea unei noi formule constitufionale si politice. Diferitele etape ale acestui proces nu si-au gasit insa reflectarea stricta in plan juridic-constitufional prin elaborarea sau modificarea unor constitufii. in buna parte, situatia Angliei este similara celorlalte state feudale europene, unde cutuma constitufionala sau cea juridica in sens larg, si nu legea scrisa, avea o puternica forfa de impunere in con- stiinfa sociala. Dar in Anglia codificarea cutumei constitufionale nu a devenit o nece- sitate nici in timpurile moderne pentru ca in societatea britanica principiul legalitafii este mult mai larg si mai putemic inradacinat, dupa cum intregul edificiu juridic se fundamenteaza pe pragmatism, bine reflectat prin normele cutumiare. Regimul constitutional britanie se bazeaza si astazi pe tradifii si cutume cu un rol functional bine stabilit si verificat de indelungata practica politica, fara ca aceasta situafie sa poata ridica semne de intrebare asupra calitafii regimului politic britanie. Din corpul tradifiilor si cutumelor constitufionale fac parte „legile" care reglemen- teaza activitatea institufiilor politice. Aceste norme cutumiare sunt cunoscute ?i respectate cu strictefe de politicieni, dupa cum obligativitatea lor este recunoscuta si acceptata de catre intreaga nafiune. ' Desigur, regimul constitutional britanie este reglementat si de o serie de legi scrise care, alaturi de tradifiile si cutumele constitufionale, suplinesc absenfa unei constitufii in sens formal. Acestea au o valoare deosebita pentru ordinea constitu- fionala britanica, dar si o semnificafie politica universale. Faptul ca cele mai multe

87

Sisteme politice contemporane dintre ele au fost elaborate cu sute de ani in urma, ramanand si astazi in vigoare, le sporeste importanta si totodata indica coerenta si continuitatea regimului. Printre aceste acte trebuiesc amintite Magna Charta Libertatum (1215), The Habeas Corpus Act (1679), The Bill of Rights (1689), The Reform Act (1832), The Parliament Acts din 1911 si 1959, The Human Rights Act (1998). Asadar, in Marea Britanie legea fundamentala a statului are forma unui ansamblu de cutume si texte juridice complementare. Fara a fi o construcfie juridica propriu-

zisa, in sens formal, ea este o Constitute in sens material. O astfel de constitute este expresia directs a specificului procesului de constituire a institufiilor politice bri- tanice. Totodata, nature sa materials face ca aceasta Constitute, ca si regimul consti- tutional reglementat de ea, sa se bucure de o serie de caracteristici deosebite. Con- stituta britanica este extrem de supla, tocmai datorita cutumelor ce ii confera confi- nut material. Cutumele se pot modifica cu usurinfa, atunci cand situafia politica o cere, fara proceduri parlamentare sau juridice complicate. Cu o expresie specifics dreptului constitutional, principul blocarii ordinii constitutionale nu este recunoscut in sistemul britanie. Suplefea constitutiei este conjugate cu adaptabilitatea ei, ca o forma de expresie a pragmatismului specific regimului politic britanie. In aceasta complementaritate putem regasi si motivatia pentru continuitatea si rezistenfa in timp

a institutiilor politice britanice. O trasatura cu totul excepfionalS a Constitutiei bri-

tanice o reprezinta legitimitatea ei si, in consecinfa, a institutiilor politice, legitimitate conferita de acceptarea unanima a prevederilor sale. Constitufia este respectatS nu numai ca o lege fundamentala, ci ca un simbol nafional. In fine, din perspectiva con- finutului constitufiei (a regimului constitutional), vom putea evidenfia faptul ca prin- ciple juridice fundamentale, redate de orice constitufie democratica, sunt, in cazul Marii Britanii, rezultatul activitafii politice. Bunaoara, principiul separafiei puterilor

stat este respectat nu pentru ca ar fi inscris in lege (de altfel nici nu este), ci pentru

ca el constituie chiar substanfa regimului politic asa cum este el practicat de sute de ani.

In concluzie, regimul constitutional din Marea Britanie este unui de factura cutumiara, in care tradifia joaca rolul de element-cheie al sistemului. Intreg edificiul politic britanie s-a intemeiat pe forfa tradifiei, si tot ea a fost cea care i-a dat rezis- tenfa in timp si funcfionalitate. Sa nu uitam ca, cum o arata istoria Angliei, fizio- nomia actualului sistem politic s-a definitivat inca din secolele XIV-XVI, adica cu mult timp inaintea redactarii oricarei constitufii moderne in sens formal. In fapt, se poate afirma c& britanicii, cu un puternic spirit pragmatic, au fost preocupafi mai degraba de desavarsirea problemei de fond, si mult mai pufin de aspectele ei formale. Asadar, in cazul Marii Britanii, analiza stabilitafii si funcfionalitafii remarcabile ale institufiilor politice britanice trebuie obligatoriu sa ia in considere forfa tradifiei, anterioritatea si primordialitatea normelor cutumiare in raport cu cele formale, fundamente ale sistemului Westminster.

in

88

'i

*

*

*

Sistemul parlamentar din Marea Britanie Evolufia puterii relative a partidelor britanice 1945-2010

Anul

Conservatorii

Laburistii

Liberalii/

Lib.-dem.

 

alegerii

Voturi

Voturi

% %

Maiidate

Voturi

Mandate

Voturi

Mandate

Nr.

%

%

Nr.

%

%

Nr.

%

1945 36,2

197

30,8

47,7

393

61,4

9,0

12

1950 43,5

298

45,8

46,1

315

48,5

9,1

9

1,3

1951 48,0

321

49,4

48,8

295

45,4

2,5

6

0,9

1955 49,7

345

53,1

46,4

277

42,6

2,7

6

0,9

1959 49,5

365

56,2

43,8

258

39,7

5,9

6

0,9

1964 43,4

304

46,8

44,1

317

48,8

1 U

9

1,3

1966 41,9

253

38,9

47,9

363

55,8

8,5

12

1,8

1970 46,4

330

50,7

43,0

287

44,2

7,4

6

2,4

1974 38,2

296

47,0

37,2

301

47,8

19,3

14

2,2

1974

35,8

276

42,5

39,3

319

49,1

18,3

13

2,0

1979 43,9

339

52,2

37,0

269

41,4

13,8

11

1,6

1983 42,4

397

61,1

27,6

209

32,2

25,4

23

3,2

1987 42,3

376

57,9

30,8

229

35,3

22,6

22

3,3

1992 41,9

336

51,7

34,4

271

41,7

17,8

20

3,0

1997 30,1

165

25,1

43,1

419

63,6

22,4

46

7,1

2001 31,7

166

25,2

40,7

412

62,5

18,3

52

8,0

2005 32,4

198

30,7

35,2

353

54,7

22,0

62

9,6

2010 36,1

306

47,1

29,0

258 | 39,7

23,0

57

8,8

89