Educarea Limbajului la varsta prescolara Lucrare stiintifica

Educarea Limbajului la varsta prescolara

Lucrare stiintifica

Cuvant-inainte

Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea de a-si vedea copiii sanatosi, cu vorbirea si
scrierea frumos curgatoare si limpede ca cristalul asa cum a gandit si marele Ion Creanga, cel
care s-a daruit copiilor ca nimeni altul.

Dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina ce

revine numai limbii romane si activitatilor incluse in acest obiect de studiu. Atat latura lexicala,
semantica, cat si cea gramaticala se realizeaza prin intermediul tutuor activitatilor si factorilor
adiacenti procesului instructiv-educativ.

Pornind de la acest considerent, trebuie subliniat faptul ca limba vorbita in situatii

obisnuite de viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte.

In cadrul acestei preocupari, autoarea isi propune sa vina in sprijinul muncii

educatoarelor cu modele didactice si indrumari metodice axate pe unele aspecte esentiale ale
acestui vast si complex domeniu de activitate.

In realizarea lucrarii de fata autoarea a avut in vedere necesitatea apofundarii elementelor

teoretice metodologice ce formeaza si orienteaza munca instructiv educativa.

Autoarea realizeaza in aceasta lucrare imbinarea aspectului de cunoastere validata stiintific cu

cel de actiune practica directa.

O serie de idei, teze si principii psihopedagogice avansate in studiile cu caracter teoretic, sunt
materializate in instrumente de lucru pentru dezvoltarea vorbirii copiilor, pentru integrarea lor in
activitati cu caracter complex, pentru a le crea nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de
expresie, limbajul verbal.

Autoarea a considerat ca prin mijloacele de realizare a activitatilor de educatie a limbajului

(povestiri, memorizari, jocuri didactice) se poate ajunge la dezvoltarea, precizarea si activizarea

vocabularului, la dezvoltarea si educarea spiritului de observatie, a fanteziei si imaginatiei

creatoare, atat de necesare in activitatea scolara, in viata.

Rolul si importanta limbajului

in formarea personalitatii umane

'Limbajul, o forma specifica de activitate umana, realizat prin intermediul limbii si al

tuturor resurselor ei, asigura comunicarea intre oameni si intre copii de gradinita. Forma de baza,
naturala si concreta a limbajului este vorbirea, adica realizarea verbala a procesului de
comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concreta
in care se manifesta limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuala si concreta a limbii, in
cadrul procesului complex al limbajului.' (Lingvistica generala si comparata, pag.56)

Atat limba, cat si vorbirea au caracter social, cu deosebire ca, in procesul comunicarii,
vorbirea capata o forma individuala. Limba presupune vorbirea si invers.

Procesul vorbirii are o baza sociala, pentru ca vizeaza, in primul rand, intelegerea
interumana. Problema functiilor este de prima importanta la definirea esentei limbii.

Functiunea principala si specifica limbii, destinatia ei in societate este aceea de a servi ca

mijloc de comunicare.

Legata de comunicare este si functia dominatica; limba serveste ca instrument al

gandirii, al exprimarii, obiectivizarii, exteriorizarii ideilor.

O alta functie a limbii este cea expresiva. Vorbitul comunica nu numai o idee, un gand, ci
si anumite informatii cu privire la propria persoana; recurgand pentru aceasta indeosebi la
intonatie, apoi la procedeele morfologice, sintaxei si lexicului.

'Limba este mijlocul universal de exprimare si transmitere a ideilor si sentimentelor, la

indemana tuturor vorbitorilor' (Lingvistica generala si comparata, pag.59).

In anii petrecuti de copil la gradinita, sub influenta procesului de invatamant la care

participa copilul, are loc o asimilare rapida a diferitelor aspecte ale limbii; dezvoltandu-se astfel
noi functii si forme a limbajului. Aici copilul vorbeste mai mult cu alti copii despre ceea ce a
vazut, a auzit, a facut, a gandit. In acest fel trece treptat de la limbajul situativ la limbajul
contextual (de comunicare, care are un rol preponderent fata de primul), iar pe masura ce copilul
exploreaza lumea inconjuratoare, el depaseste tot mai mult limitele experientei desprinzandu-se
de influenta momentului prezent.

Dezvoltarea vorbirii si invatarea corecta a limbajului constituie o preocupare permanenta

din partea educatoarelor.

In gradinita, parcurgand cele patru grupe, copiii dobandesc un bagaj de cunostinte, iar
vorbirea devine mai bogata, mai clara, mai corecta, asigurand dezvoltarea intensa a gandirii.

Astfel, intreaga exprienta instructiv-educativa din gradinita atesta posibilitatea si utilitatea

cultivarii limbajului oral, in stransa legatura cu dezvoltarea vorbirii, efectuandu-se exercitii de
pronuntie si de exprimare.

Accentul principal in aceasta privinta este pus pe activitatile de comunicare, pe dialogul

liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonata a gandurilor, de insusirea treptata a
structurii gramaticale a limbii.

Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a prescolarilor este necesar ca activitatea

educativa sa fie facuta in asa fel incat acestia sa fie stimulati sa participe in mod activ la
activitati, atat verbal cat si mental. Luand in consideratie complexitatea actului pedagogic de
cultivare a limbii si limbajului prin procesul de invatamant, este necesar sa exemplificam, cu
obiectivele la care ne-am orientat, activitatea de imbogatire a vocabularului si de formare a unei
conduite verbale a copiilor prescolari.

Aceste obiective sunt:

perceperea si pronuntarea clara a tuturor sunetelor si a grupurilor de sunete ale limbii romane,
integrate in cuvinte;
sporirea zestrei lexicale si activizarea noilor achizitii;
plasticizarea exprimarii prin selectii sinonimice, grupari antonimice si diferentieri omonimice;
folosirea cuvintelor si expresiilor invatate, in mod creator, in imbinari si combinatii personale;
cultivarea deprinderii de folosire corecta a limbii romane.
Consideram ca este necesar sa facem precizarea ca dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii
materne nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai limbii romane, ci si activitatilor incluse in
acest obiect de studiu.

Atat latura lexicala, cat si latura semantica si cea gramaticala se realizeaza prin intermediul
tuturor activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-educativ.

Pornind de la acest considerent, trebuie sa subliniem ca limba vorbita in situatii obisnuite de

viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte. In afara acestei cerinte fundamentale, exista, in
planul de invatamant, activitati care sprijina in mod direct dezvoltarea limbajului si imbogatirea
vocabularului.

Obiectivele stabilite pentru fiecare activitate indica metoda de baza, caile si modalitatile care pot
fi folosite.

Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul absolut. De regula, in cadrul aceleiasi
activitati, unele metode alterneaza din considerente bine cunoscute. Astfel, se stie, ca observarea
unor obiecte sau lectura dupa imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din activitatile prin care
se imbogateste si se activizeaza vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prescolarul isi
formeaza unele reprezentari despre obiectele si fenomenele lumii obiective, cu insusirea lor cu
relatiile in care se afla; verbalizeaza rezultatele observarii, se exprima in termeni adecvati
continutului cognitiv, isi fixeaza in vocabular o terminologie specifica.

Activitatile de memorizare au ca obiective dominante atat dezvoltarea capacitatii de memorare a

unor continuturi informationale cat si a unor structuri lexicale si gramaticale specifice.

Convorbirile sunt activitati care vizeaza formarea capacitatii de participare la dialogul limitat de
doua persoane, apoi multiplicat, iar jocurile didactice au ca obiectiv evaluarea progresului
copiilor in achizitiile lexicale.

Activitatile care urmaresc, cu precadere, formarea capacitatilor de audiere, reproducerea unui

continut de idei, dupa o expunere libera sau dupa o lectura, sunt povestirile.

Educatoarei ii revine rolul de a sugera copiilor, in raport cu varsta lor, acele activitati care sa
capteze interesul acestora, sa le trezeasca nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de
expresie, limbajul verbal. Copiii sunt avizi de cuvinte, sonoritatile ii amuza, insa ei cantaresc
rolul acestora.

Problema limbajului la varsta prescolara a facut obiectul a numeroase studii si cercetari care au
reliefat importanta lui in procesul comunicarii copilului cu persoanele din jur, in activitatea de
cunoastere, in dezvoltarea proceselor psihice, precum si in dezvoltarea vorbirii reproductive in
procesul comunicarii cu cei din jur, in asa fel incat copilul sa-si exprime cu usurinta dorintele,

impresiile, gandurile, sa redea in mod inteligibil, cursiv si logic o poveste, un basm cunoscut, o
intamplare sau un fapt trait, auzit la altii sau imaginat de el.

In cadrul activitatilor de educatie a limbajului, in cei 3-4 ani de gradinita, are loc o dezvoltare si
perfectionare a limbajului sub aspect fonetic, lexical si gramatical.

Perfectionarea limbajului copiilor de varsta prescolara reprezinta o importanta deosebita, atat

pentru integraea copiilor in scoala, cat si pentru dezvoltarea intregii personalitati.

Folosind limba ca mijloc de educatie: intelectuala, morala, estetica, educatoarea le dezvolta

vorbirea necesara in procesul de comunicare si de cunoastere a vietii inconjuratoare si in acelasi
timp le perfectioneaza exprimarea, corecteaza pronuntia, imbogateste vocabularul si ajuta pe
copii sa-si insuseasca in mod practic structura gramaticala a limbii romane. Limba este mijloc de
pastrare si transmitere a tezaurului stiintei si culturii, este 'intaiul mare poem al unui popor' cum
spunea Lucian Blaga.

'Ca fenomen social, limba nu este statica, imobila, ea se dezvolta, se imbogateste si se complica
nu numai din punct de vedere al structurii lexicale si gramaticale dar si al sensului si
semnificatiei sale, manifestandu-se ca un sistem deschis multiplelor influente ce actioneaza in
dezvoltarea sa.'

Limba este 'tezaurul cel mai de pret pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai
sacru lasat de generatiile trecute si care trebuie sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile care-l
primesc. Ea este cartea de noblete, testimoniu de nationalitate al unui neam.'

Cercetarea pedagogica

Cercetarea pedagogica reprezinta o strategie proiectata si realizata in scopul de a surprinde relatii

si fapte intre componentele actiunii educationale si de elaborare pe aceasta baza a solutiilor
optime pentru procesul educational. Acest timp de cercetare poate imbraca forme variate de la
simpla observare dirijata la experientul de tip formativ, de la administrarea unui chestionar la
organizarea unor investigatii cu instrumente standardizate.

Dictionarul de pedagogie defineste cercetarea pedagogica astfel: 'Cercetarea care ca scop

cunoasterea fenomenelor educative realizata de catre teoreticieni si practicieni in domeniul
pedagogiei si de echipe de cercetare interdisciplinara'. Cercetarea este o actiune complexa, de
durata, efectuata in cadrul procesului de invatamant avand ca scop lamurirea, rezolvarea unor
aspecte metodice pentru cresterea calitatii invatamantului, este o actiune conceputa stiintific in
vederea cunoasterii problemelor concrete ale procesului de invatamant, a relatiei intre elementele
componente ale cauzelor ce determina evolutia procesului, constatare dupa care se concept
modalitati mai bune, eficiente de cercetare, imbunatatire, de introducere a unor noi modalitati in
asa fel incat obiectivul educational sa fie cat mai adecvat, realizat in raport cu nivelul copiilor, al
calitatilor concrete.

Cercetarea pedagogia este necesara in perfectionarea procesului de invatamant pentru ca teoria

psihologica, metodica trebuie si este aplicata variat de la scoala la scoala, de la grupa la grupa, de
la copil la copil si atunci sunt necesare procedee specifice de rezolvare.

Aceste procedee nefiind generalizate in teorii ele trebuie gasite de educatoare rezultand astfel o
confruntare intre teoria astfel cunoscuta si analiza situatiei concrete.

'In cercetare si prin cercetare scrie marele psiholog elvetian J.Piaget profesia de dascal
inceteaza de a fi o simpla meserie si depaseste chiar nivelul unei vocatii afective pentru a
dobandi denumirea oricarei profesiuni, demnitatea ei ce tine in acelasi timp de arta si de stiinta
deoarece stiinta despre copil si educatie se constituie mai mult ca oricand un domeniu
inepuizabil. '

Cercetarea pedagogica este chemata sa rspunda unor intrebari pe care practica educativa le ridica
neincetat. Raspunsurile obtinute in urma cercetarii sunt concomitent explicatii ale acestor
intrebari si sugestii pentru imbunatatirea si ameliorarea procesului educativ-instructiv. Specificul
unei cercetari pedagogice rezulta din particularitatile actiunii educationale.

Detasarea problemei sau faptei pedagogice nu inseamna izolarea ei. Demersul investigativ ce
urmeaza sa-l intreprindem impune ca problema respectiva sa fie analizata prin raportare la
celelalte variabile ale actiunii educationale.

Cercetarea pedagogica este astfel o strategie care urmareste surprinderea relatiilor dintre cat mai
multe variabile pe care le incuba procesul real al educatiei. Dintre acestea cele ce tin de
personalitatea agentului actiunii si ale personalitatii elevului sunt indispensabile in orice
cercetare pedagogica. Nu poate fi conceputa o asemenea cercetare pedagogica care sa excluda
din perimetrul sau cei doi poli sau sa faca abstractie de ei. Din perspectiva finalitatii sale,
educatia urmareste formarea omului in vederea integrarii sale in societate. Aceasta formare
presupune modificari continue in continutul si structura personalitatii copilului.

Domeniile cercetarii pedagogice pot fi delimitate in functie de mai multe criterii. Daca luam in
considerare continutul educatiei putem delimita cercetari privitoare la educatia intelectuala,
morala, estetica, profesionala si fizica. Diversele componente structurale ale actiunii
educationale pot deveni obiect de investigatie pedagogica.

Metoda observatiei

Metoda observatiei este metoda cu cea mai larga aplicare deoarece furnizeaza date importante in
vederea cunoasterii individualitatii copiilor, stadiului lor de dezvoltare in plan intelectual, socioafectiv, asigurand in acelasi timp o buna orientare in alegerea celor mai eficiente cai de formare
si dezvoltare a unei vorbiri corecte si coerente. Metoda observatiei consta in urmarirea
sistematica a faptelor educationale asa cum se desfasoara ele in conditii obisnuite, in
inregistrarea datelor si constatarilor, asa cum se prezinta cercetatorul asteptand ca ele sa se
produca pentru a le putea surprinde.

Observatia se foloseste in toate etapele cercetarii si insoteste toate celelalte metode, oferind
datele suplimentare in legatura cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.

Folosirea metodei observatiei impune respectarea urmatoarelor cerinte:

elaborarea prealabila a unui plan de observatii cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmarite, a

cadrului in care se desfasoara, a instrumentelor necesare pentru inregistrarea datelor;
datele observatiei sa fie consemnate imediat, fara ca subiectul sa stie;
observatia trebuie efectuata in conditii si imprejurari diferite pentru a furniza date cat mai
concrete asupra subiectului.

In acest sens se folosesc diferite instrumente cum ar fi:

fisa de observatie, pe baza careia se intocmeste protocolul observatiei;

aparatele tehnice pentru inregistrarea unor date si inregistrari;

crearea conditiilor pentru a nu altera desfasurarea naturala a fenomenelor observate;

efectuarea acelorasi observatii in conditii si imprejurari variate de catre un singur

observator sau de mai multi observatori ofera posibilitatea confurntarii datelor obtinute.

Metoda observatiei datorita prticularitatilor ei mi-a permis urmarirea sistematica si inregistrarea

cat mai fidela a diferitelor aspecte ale dezvoltarii limbajului copiilor.

Observatia mi-a asigurat asumarea unui bogat material faptic cu privire la:

depistarea defectelor de vorbire, in special la grupa mica;

stadiu de dezvoltare al limbajului copiilor;
raportul didactic dintre gandire si limbaj.
Datele culese cu ajutorul observatiei le-am notat in caietul de cunoastere al copilului pentru a nu
se uita sau a fi alterate de impresiile ulterioare. Alaturi de rubrica de observatii am introdus
rubrica Masuri psihopedsgogice in care am specificat sarcinile suplimentare pe care le va primi
copilul si recomandarile necesare.

In observatia desfasurata am urmarit un scop precis si clar de fiecare data. Pentru ca observatia
sa fie fidela si completa am folosit aparatura audio si sistemul transcrierii fonetice imediate.
Desfasurarea in mod sistematic (dupa un plan in care am precizat obiectivele urmarite),
observatia a fost indelunga si repetata. Generalizarile si concluziile au avut la baza prelucrarea
unui insemnat numar de fapte.

Metoda experimentului (experimentul pedagogic)

Experimentul se deosebeste de observatie in primul rand prin faptul ca participa direct si

activ la producerea fenomenelor studiate: el nu mai asteapta pana cand fenomenele se manifetsa
de la sine ci le provoaca creand conditii corespunzatoare. Totodata metoda experimentala ofera
posibilitatea repetarii fenomenelor precum si a varierii conditiilor de experimentare cu scopul de
a mari exactitatea datelor stabilite si de a gasi cauzele determinante ale fenomenelor respective.

Sunt cunoscute doua tipuri de experiment: de laborator si natural.

In procesul instructiv-educativ din gradinita am folosit experimentul natural pentru ca

fenomenul l-am studiat in ambianta sa naturala, obisnuita, fara ca subiectii sa stie ca sunt studiati.

Si in experimentul natural sunt posibile :

producerea fenomenelor;
respectarea lor;
varierea conditiilor in care se desfasoara.
Exista si in cadrul acestei forme de experiment posibilitati de inregistrare cu ajutorul
casetofonului sau casetelor video.

Avantajul experimentului fata de celelalte metode este ca se poate lucra si pe grupe distincte; o
grupa experimentala si o grupa martor (de control). Se stabilesc diferentele dintre cele doua
grupe esantioane, dupa ce in prealabil s-au stabilit diferentele in cadrul fiecarui esantion intre
cele inregistrate in faza initiala si cele inregistrate dupa interventia factorului experimental.

Experimentul nu se rezuma numai la argumentarea teoretica a unor inovatii ce se aduc ci ofera si

modalitati practice de organizare si desfasurare a activitatii educationale de cercetare si
generalizare a rezultatelor obtinute.

Metoda convorbirii

'Sta in firea omului (cu atat mai mult a generatiilor de astazi) trebuinta interioara de a intretine un
schimb larg de informatii si idei, de impresii si opinii, de a se exterioriza in comunicarea cu altii,
ceea ce constituie un bun prilej de statornicie a unor relatii afectiv sociale, de intelegere reciproca
si de cooperare. Spre deosebire de aceasta inclinatie fireasca a omului de a conversa, de a purta
discutii cu altii, dialogul in cadrul activitatii dirijate are alte semnificatii , indeplineste alte
functii, reprezinta altceva decat un simplu schimb de experienta consacrat diverselor scopuri si
interese.'

Dialogul trebuie sa fie cat mai natural, educatoarea sa manifeste multa elasticitate apeland la
intrebari menite sa stimuleze copiii in a-si exprima liber gandurile, parerile, dorintele, necazurile.
Dat fiind specificul varstei, convorbirile presupun mult tact psihologic si pedagogic, atat gasirea
tonului adecvat cat mai ales in formularea intrebarilor. Metoda convorbirii este folosita adesea
pentru a completa datele obtinute prin observatie si experiment. Ea se desfasoara pe baza unui
plan si a unor dialoguri care trebuie sa fie cat mai naturale, colaterale, menite sa nu intimideze pe
interlocutor pentru a-si spune gandurile si opiniile.

Avantajul acestei metode este ca intr-un timp relativ scurt se obtin numeroase date. In timpul
convorbirilor am evitat (convorbirile), intrebarile directe care ar fi putut da discutiei un caracter
de ancheta ducand la raspunsuri formale sau eronate, am urmarit ca intrebarile sa fie clare, sa se
refere la aspecte concrete. Rezultate pretioase, relatari sincere se obtin atunci cand convorbirea
se infiripeaza in mod natural, firesc, cand interlocutorul are incredere in cercetator. Pentru ca
datele obtinute sa nu se piarda le-am notat imediat dupa convorbire sau chiart in timpul acesteia.
Magnetofonul sau casetofonul pot fi folosite cu succes in acest scop. Pentru reusita convorbirii
este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea (sa-si structureze intrebarile), sa-si
culeaga informatiile despre subiect, sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte
in eventualitatea unor situatii neprevazute. Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca
permite racolarea unor informatii numeroase, variate, pretioase intr-un timp relativ scurt.
Dezavantajul convorbirii provine din eventuala lipsa de receptivitate a subiectului si de aceea se
impune cu necesitate ca datele ei sa fie completate si verificate prin alte metoce.

Metoda testului

Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unei informatii
obiective despre subiect pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul capacitatilor masurate si
formula un pronostic asupra evolutiei lor ulterioare.

Pentru a-si satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

valabilitatea (sa masoare exact ceea ce isi propune);

fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare);
standardizare (sa creeze aceleasi conditii pentru toti);
etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masuraa rezultatelor obtinute pentru a
cunoaste valoarea lor).

Testele psihologic se clasifica dupa mai multe criterii:

dupa modelul de aplicare sunt teste individuale sau colective;

dupa materialul folosit sunt teste verbale sau neverbale;

dupa durata desfasurarii sunt teste cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului;

dupa scopul lor sunt teste de performnata, de personalitate, de comportament.

In activitatea noastra am folosit numeroase teste pentru a cunoaste nivelul limbajului copiilor pe
parcursul perioadei prescolare urmarind obiectivele propuse.

Studiul de caz este o metoda deosebit de importanta deoarece are in vedere cunoasterea fiecarui
individ, in timp si actiuni variate, cu sesizarea cauzelor, prevenirea si combaterea lor.

Metoda studiului de caz consta in urmarirea si observarea unui singur subiect, intr-o perioada
mai indelungata de timp. Investigarea se face din mai multe puncte de vedere. Se aplica mai ales

in studierea copiilor care constituie exceptii: cu tulburari de comportament, intarziati in

dezvoltarea fizica, superior dezvoltati sau cei care prezinta tulburari si defecte de vorbire.

Alegerea cazului trebuie sa indeplineasca cateva conditii:

sa corespunza realitatii si conditiilor existente in domeniul dat;

sa ofere posibilitatea unei priviri de ansamblu asupra continutului problematic al cazului;
sa sugereze cit mai multe variate de solutionare al cazului;
sa stimuleze dorinta de reflectie, de investigare.

Aceasta metoda cuprinde doua etape :

sesizarea situatiei care prefigureaza cazul.

sustinerea argumentata a hotararii luate.

Metoda studiului de caz de poate utiliza prin predare cazului intregii grupe, unei subgrupe care
discuta cazul si adopta hotararea corespunzatoare sau prin incredintarea fiecarui copil a sarcinii
de a studia cazul si de a prezenta decizia pe care a luat-o. Toate aceste metode de cercetare
imbinate si corelate m-au ajutat la realizarea lucrarii de fata.

Particularitatile psiho-fizice ale limbajului la varsta prescolara

Limbajul reprezinta principalul instrument de formare si informare a omului. Fara

comunicarea verbala nu s-ar fi putut acumula si generaliza experienta scolara; nu s-ar fi putut
dezvolta diferite forme ale constiintei sociale (arta, stiinta).

'Limbajul comunica experienta social-umana, astfel ca, odata cu insusirea vorbirii se

asimileaza si esenta celor concentrate si conservate prin notiunile ajunse la un anumit nivel de
uzanta sociala, devenind astfel componente ale procesului individual de gandire.'

Varsta prescolara are o deosebita importanta in dezvoltarea limbajului si ridicarea gandirii

pe trepte mai inalte de generalizare si abstractizare. Se stie ca in evolutia psihica a copiilor
prescolari, o pondere deosebita o are gandirea care este determinata de constituirea si utilizarea
reprezentarilor dar in buna masura de dezvoltarea limbajului.

In literatura psihologica, limbajul este definit 'drept o forma specific umana, care consta in esenta
in folosirea limbajului in procesul de comunicare si gandire.'

Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in
forme superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de
comunicare prin limbaj determina stagnarea in dezvoltarea personalitatii, modifica natura
relatiilor cu realitatea inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu ajutorul limbajului
sunt formate si organizate sisteme in care sunt integrate cunostintele, ceea ce determina o
complicare a conditiilor interioare si de formare a personalitatii copilului.

Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia personalitatii
copilului, in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra dezvoltarii psihice
a omului, asupra capacitatii sale interioare, intelectuale, si personalitatii sale fiind la randul sau,
influentat de acesta.'

Particularitatile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali si extraintelectuali.

Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activitati didactice duce la
dezvoltarea vorbirii care la randul sau, faciliteaza insusirea cunostintelor. Dezvoltarea vorbirii
copiilor se realizeaza in conditiile intensificarii activitatii de intercomunicare ale unui proces de

formare, a unui proces de formare a limbajului interior, de memorare verbala si activizare a

vocabularului.

Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub influenta adultilor cu care stabileste relatii de
comunicare din ce in ce mai complexe. Apariti limbajului interior face ca raspunsurile pe care le
formuleaza copilul sa fie rezultatul unei formulari anterioare ale gandirii anticipate.

In dezvoltarea limbajului, insusirea structurii gramaticale a limbii reprezinta o conditie esentiala

realizata prin activitatile din gradinita. Caracteristicile varstei prescolare sublinieaza faptul ca,
desi anumite particularitati de varsta egate de pronuntarea sunetelor dispar, apar alte dificultati
odata cu dezvoltarea posibilitatilor de formare a propozitiilor.

Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica cu cei din
jur, de a-si exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o baza in activitatea
scolara si apoi in viata sociala de mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin
care poate realiza comunicarea cu cei din jur in forme superioare, poate ajunge la cunoasterea tot
mai deplina a realitatii obiective. Pe masura ce isi insuseste vorbirea copilul poate fi educat mai
usor prin intermediul cuvantului ce contribuie la educrea lui intelectuala.

Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul inconjurator
mai ales prin actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor de simt, la varta
prescolara, cand copilul incepe sa manuiasca limbajul, cunoasterea directa se realizeaza la un
nivel mai inalt fiind insotita de explicatiile, sublinierile si concluziile adultului. Prin cuvant il
invatam pe copil sa se straduiasca mintal, sa gaseasca un raspuns la intrebarile adresate. In acest
mod se contribuie la dezvoltarea concomitenta a gandirii si limbajului, la cresterea capacitatilor
de cunoastere, la largirea sferei de cunoastere, la dezvoltarea vocabularului, la marirea
posibilitatilor de exprimare.

Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite particularitati ce trebuie sa constituie un ghid in

dezvoltarea gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca in procesul cunoasterii, limbajul devine
pentru copil un instrument de comunicare si exprimare a impresiilor traite, a gandurilor si
emotiilor, a dorintelor si intereselor, ca si un mijloc de dobandire a cunostintelor.

'Intrebarile numeroase pe care copilul de adreseaza adultului sublinieaza prezenta intereselor

cognitive primare, a elementelor gandirii cauzale, a dorintei de a cunoaste si intelege fenomenele
lumii inconjuratoare.'

La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii promite copilului sa realizeze relatii cu
adultii si cu ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si starile
interioare dar si sa inteleaga si sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului copilul isi
dezvlta propria experienta si mai cu seama invata din experienta altora. Din punct de vedere
psihologic, momentul important pentru dezvoltarea ulterioara a sistemului verbal il constituie
recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor cuvinte de catre copil.

Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale constituie momentul crucial in dezvoltarea gandirii si

psihicului in general. Cercetarea atenta si profunda a limbajului copilului prescolar este necesara
si pentru intelegerea modului cum se organizeaza si se dezvolta intreaga activitate psihica.

Comportamentul verbal implica intotdeauna constiinta al carui control se desfasoara dar la randul
sau, el exercita influenta asupra constiintei. Relatia este specifica si dependenta de gradul de
normalitate psihica si al limbajului, de varsta. La copiii cu intelect normal se manifesta cu multa
finete, in timp ce la copiii cu intelect normal, dar cu tulburari de vorbire sunt deficitare nu numai
modul de transmitere a ideilor, a gandurilor, dar si modalitatea de receptionare a ideilor altora,
fapt ce se datoreaza tocmai handicapurilor de vorbire. Datorita acestui aspect adaptarea copilului
cu tulburari de limbaj la conditiile comunicarii, receptionarii si fixarii ideilor se face intr-un mod
deficitar.

Asupra copiilor cu intelect normal si asupra acelora cu intelect normal dar cu tulburari de limbaj
pot fi exercitate influente instructiv-educative nelimitate. Influentele educative exercitate, trebuie
sa tina seama de plasticitatea intelectuala a copiilor de a diversifica si receptiona in mod
personal. Gradul de dezvoltare intelectuala joaca un rol hotarator in definirea nivelului pe care il
atinge limbajul. Cu cat copilul dovedeste o mai mare capacitate mentala, cu atat comportamentul
verbal se caracterizeaza prin finete, suplete, complexitate si superioritate.

Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj aduce la o stagnare in dezvoltrea
personalitatii copilului, ar modifica relatiile lui cu oamenii , cu realitatea inconjuratoare, l-ar

izola si daca ar fi lipsit de influenta instructiv-educativa speciala, l-ar impiedica sa se pregateasca

pentru participarea la viata sociala.

Folosind limba ca un mijloc puternic de educatie intelectuala, morala si estetica, eductaoarea

realizeaza instruirea si educarea copiilor, le dezvola vorbirea necesara in procesul de comunicare,
si de cunoastere a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le perfectioenaza exprimarea
corectandu-le pronuntia, le imbogateste vocabularul si ii ajuta sa-si insuseasca in mod practic
structura gramaticala a limbii.

Prescolaritatea este perioada unei proeminente si intensive receptivitati, mobilitati si flexibilitati

psihice, facand posibila dezvoltarea si perfectionarea limbajului ca o necesitate a pregatirii
copilului pentru scoala, pentru viata.

Directiile dezvoltarii limbajului la varsta prescolara

Educatia limbajului, a vorbirii corecte in limba romana, avand in vedere importanta

deosebita care i se acorda in invatamantul prescolar cat si in intregul sistem de invatamant, ocupa
un loc prioritar in programa.

Educatia copiilor prescolari are un rol marcant pentru intreaga lor viata. 'Aceasta nu
pentru ca programa educatiei copiilor din gradinita este dedicata copiilor si generatiilor ce vor
gestiona o noua etapa de dezvoltare a progresului general, social ( intr-o lume ce va avea alte
dimensiuni decat cele de azi, dimensiuni in care vor fi alte- rosturi si rostiri -, pentru ca in
copilarie se pun bazele personalitatii si o fiinta vie devine persoana, om), si pentru ca in
conditiile eterne ale educatiei, copilul prescolar are de parcurs toate drumurile vietii de fiecare zi,
drumuri ce duc de azi pe maine, de a le pava cu o noua forma de intelegere a dragostei de viata, a
respectarii drepturilor omului.'

Programa pentru invatamantul prescolar asigura latura instrumentala a activitatii noastre

si ne da posibilitatea sa luram creativ, sa asiguram designul fiecarei activitati, tinand seama de
specificul grupei.

Invatamantul romanesc cunoaste o continua transformare si renovare, in mod deosebit, sub

aspectul continutului, metodologiei si al strategiei de lucru.

Intedisciplinaritatea se impune ca una dintre directiile principale ale renovarii activitatii din
invatamant, in ansamblul sau, si, in mod deosebit, in continutul acestuia si a strategiilor
aplicative de lucru.

Aceasta se impune ca o necesitate si in invatamantul prescolar, pentru realizarea sarcinilor

majore ce-i stau in fata in pregatirea copilului pentru integrarea cu succes in activitatea scolara.

In viziunea unui invatamant interdisciplinar, copiii ar putea sa dobandeasca o privire de

ansamblu asupra vietii si universului, sa asimileze mai temeinic valorile fundamentale si sa
distinga mai usor scopurile de mijloace. Continutul programei instructiv-educative din
invatamantul prescolar este prezentat intr-o conceptie unitara, cuprinzand: obiective, continuturi,
mijloace de realizare pentru toate categoriile de activitate. Corelarea dintre activitati este posibila
deoarece, obeictivele stabilite pentru fiecare tip de activitate in parte nu constituie un impediment
intrucat exista obiective comune mai multor categorii de activitati.

Punerea in evidenta, in cadrul procesului instructiv-educativ a elementelor pregatitoare, a

premizelor comune mai multor activitati si a conexiunilor dintre aceste activitati, va conduce la
o sporire a eficientei invatarii, la o crestere a capacitatii de aplicare a cunostintelor si la o
amplificare a transferului de idei si de metode de invatare, de la o activitate la alta, in perspectiva
invatamantului primar si a altor trepte de invatamant.

In cadrul enumerarii continuturilor cu privire la activitatile de educatie a limbajului, in ultima

parte se impune sa se stipuleze urmatoarele: sa se puna accent pe problemele de topica, pe
formarea limbajului conceptual si pe imbogatirea vocabularului cu neologisme, la grupa

pregatitoare. Acest obiectiv rezolva privind formarea fluiditatii vorbirii cu consecinta directa
asupra flexibilitatii gandirii.

Fiecare educatoare are raspunderea de a destina intr-adevar toate actiunile copiilor prin
organizarea si pregatirea temeinica a acestora, pe baza cunoasterii profunde a psihologiei
copilului. Cu toate ca trasaturile psihice sunt caracteristice elevului, totusi unele premize ale
acestei trasaturi pot fi asigurate inca din gradinita, ele reprezentand o conditie necesara a trecerii
de la un joc la invatatura sistematica ca activitate de baza.

Una dintre aceste premise o reprezinta educatia limbajului la toti prescolarii dar mai ales la cie
din grupa mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de invatamant, nu pot fi concepute
rezultate reale fara ca elevii sa nu dispuna de capacitatea de a se exprima.

In actualele conditii, la aceste activitati trebuie avute in vedere obiective precum: exersarea
organului fonator al vorbirii pentru asigurarea unei pronuntii clare; a unei pronuntii corecte a
sunetelor si grupurilor de sunete; dezvoltarea capacitatilor de diferentiere perceptiva, fonetica;
imbogatirea vocabularului; formarea priceperilor si deprinderilor de exprimare orala corecta;
simularea capacitatii copiilor in exprimare.

Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul rand in activitati comune dar trebuie acordata si
o atentie sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si individuale acestea permitand tratarea
diferentiata cu rezultate mult mai bune.

Specificul educarii vorbirii corecte la varsta prescolara

Intelegerea treptata a educatiei prescolare in concordantele educatiei permanente sau prelungite

s-a impus gandirii si practicii pedagogice contemporane, datorita mutatiilor profunde si
accelerate ce au loc in structurile sociale in intreaga viata.

'Desi e veche de cand lumea, educatia are de solutionat tot timpul probleme noi pe care
societatea omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le pun in anumite stadii de
dezvoltare.' Conceptia moderna asupra educatiei prescolare presupune folosirea din timp a
invatarii dirijate si spontane considerand invatarea drept scopul principal al dezvoltarii
inteligentei copilului si baza procesului de socializare.

In practica invatamantului romanesc s-a abordat problematica potentialului creativ specific

varstei prescolare in cadrul unui sistem instructiv-educativ bine structurat, unde copilul sa aiba
dreptul sa-si formeze personalitatea si din proprie experienta.

'La varsta prescolara, copilul dobandeste cele mai profunde, durabile si productive
insusiri psihice ale individualitatii proprii, o intensa receptivitate, sensibilitate si flexibilitate
psihica.'

Este cunoscuta importanta deosebita pe care o are vorbirea in dezvoltarea multilaterala

dar mai ales in dezvoltarea intelectuala a copiilor prescolari. O contributie remarcabila in
domeniuo cercetarilor orientate spre dezvoltarea comunicarii orale la copii a avut-o Tatiana
Cazacu, in special in lucrarea Dialogul la copii, ale carei rezultate in cercetarea acestui
domeniu le gasim implementate in proiectarea si desfasurarea activitatilor instructiv-educative in
gradinita, in special, a activitatilor care contribuie la dezvoltarea componentelor fonetice,
lexicale, si morfosintactice ale limbajului, precum si rolul elementelor neverbale in realizarea
omunicarii eficiente. Psihologii au demonstrat ca viata afectiva complexa a copilului de varsta
prescolara are o larga determinare asupra dezvoltarii limbajului si a vorbirii si ca facandu-se apel
la valoarea afectiva a mesajului, comunicarea este mai deplina.

Chiar pentru un copil cu o vorbire anormala ete necesara o influenta sistematica in

dezvoltarea auzului fonematic, in imbunatatirea perceptiei auditive, in formarea abilitatii de a
distinge cuvintele din propozitii, de a imparti cuvintele in silabe si de a pronunta corect sunetele
in insusirea practica a raporturilor gramaticale, sub aspect morfologic si sintactic, in formarea

unei exprimari clare, corecte, a ideilor, in dezvoltarea capacitatilor de a sesiza semnificatia

cognitiva a cuvintelor si propozitiilor incat sa poata folosi un vocabular din ce in ce mai bogat, in
formarea ritmului de vorbire corespunzator continutului si deprinderii de a respecta pauzele,
intonatia si accentul.

In conditiile unei educatii corecte, catre varsta de 3 ani copilul isi insuseste in linii mari
pronunctia fonemelor din limba materna. Totusi, nu sunt rare cazurile in care si copiii de virsta
mai mare manifesta unele dificultati articulatorii. In perioada prescolara se continua
perfectionarea laturii fonetice a limbajului.

Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor adica
notiunile care se schimba, se imbogatesc, se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei
si a perfectionarii operatiilor gandirii.

Un alt aspect important in evolutia limbajului la aceasta varsta il constituie desavarsirea

structurii gramaticale. La sfarsitul perioadei prescolare, copilul stapaneste practic pricipalele
forme si categorii gramaticale ale limbii materne.

Formarea deprinderilor de exprimare corecta la varsta prescolara

Perioada prescolara se caracterizeaza prin cele mai profunde, durabile si profunde

transformari ale psihicului, ale individualitatii, perioada de intensa dezvoltare psihica. Aceasta
este perioada unei intense receptivitati, sensibilitati si flexibilitati psihice divergente: cea mai
importanta etapa psihogenetica, datorita progreselor remarcabile in toate planurile, in special in
sfera datelor informationale, a proceselor cognitive, afective, volitive, a trasaturilor de
personalitate ale copilului.

Procesele cognitive facilizeaza cunoasterea, inregistrarea care incorporeaza si forme mai

evoluate de simbolizare in care actioneaza integratorii verbali ( alimente, pasari, flori, fructe).

Copilul prescolar trebuie sa fie nu numai un simplu ascultator al celor transmise de

educatoare in cadrul diferitelor activitati din gradinita, ci un factor activ invatand prin actiune.
Astfel copilul isi va imbogati vocabularul activ, se va familiariza cu structurile gramaticale, cu
vorbirea monologata si dialogata. Toate acestea raspund procesului de invatare din scoala.

Cuvintele nu sunt altceva decat simboluri a caror percepere permite copilului sa-si aduca aminte
de actiunile prelungite cu ocazia observarilor. Copilul prescolar nu invata reguli gramaticale, nu
cunoaste definitii, nu stie ce este substantivul, verbul, declinarea dar respecta in vorbire aceste
reguli gramaticale avand in jur modele de vorbire, este antrenat sa le cunoasca prin jocuri si
exercitii, este corectat cand greseste.

Activitatile de povestire au stat in centrul atentiei mele datorata valorii lor etice si estetice
si influentelor exercitte asupra personalitatii scolarului in devenire. La inceput am urmarit sa
folosesc acele procedee care sa asigure insusirea constienta si activa a povestilor, sa inlesneasca
capacitatea de a respecta episoadele cu succesiunea lor logica, sa-i familiarizeze cu o exprimare
corecta, coerenta, expresiva, cu folosirea expresiilor literare, specific povestilor.

Prin crearea de povestiri dupa imagini: cu inceput dat, sau dupa modelul educatoarei, pe
langa dezvoltarea imaginatiei creatoare, am cautat sa actionez asupra exprimarii corecte tocmai
prin aceste exercitii de creatie (compozitie). In prezentarea povestilor am folosit procedeul
ilustrarii continutului cu ajutorul siluietelor. Repovestirile le-am organizat pe tema de sinteza ca
harnicia, bunatatea, dreptatea etc., prin care copiii s-au desprins din text, reusind sa gaseasca note
comune unei categorii de personaje cuprinse in multe povesti, sa le caracterizeze folosind
mijloace proprii de exprimare.

O alta modalitate pe care am utilizat-o in scopul formarii si dezvoltarii deprinderilor de

exprimare corecta in vederea citit-scrisului in clasa I, a fost si convornirea ca forma de activitate,
prin intermediul careia se trece progresiv de la exercitiile simple si de la vorbirea in propozitii
scurte, la exprimarea independenta, in texte din ce in ce mai complicate.

Aspect fonetic

In ultimul timp invatamantul romanesc a cunoscut importante mutatii in plan calitativ,

gradinitei revenindu-i sarcina de a pregati cat mai bine copilul prescolar pentru scoala. Formarea
deprinderilor necesare citit-scrisului in clasa I este un proces complex si de durata, care nu poate
fi conceput fara o munca pregatitoare sustinuta in directia dezvoltarii limbajului, a comunicarii in
general.

In realizarea aspectului fonetic al limbajului, al vorbirii copiilor s-a avut in vedere doua
coordonate: dezvoltarea auzului fonematic si corectarea pronuntiei copiilor.

Este bine cunoscut faptul ca la varsta prescolara sistemul fonetic este inca in formare, in
special la copiii de la grupa mica. Articularea corecta a sunetelor limbii materne are o influenta
directa asupra insusirii corecte a deprinderii de citit-scris.

Citirea si scrierea se intemeieaza pe asocierea sunetelor verbale rostite (foneme) cu

literele scrise sau citite (grafeme) si este posibila numai prin asocierea semnelor grafice cu
corespondentele lor fonetice si invers.

In vederea gasirii celor mai potrivite metode si procedee de prevenire si corectare a

defectelor de vorbire, am cautat sa descopar cauzele cre le-au generat. Am analizat cauzele ce
determina tulburarile de vorbire ce au la baza afectiuni organice si am constatat ca acestea pot fi
inlaturate prin eliminarea acestora insotita de aplicarea unor mpsuri corective speciale.
Educatoarei ii revine importanta sarcina nu doar de a corecta ceea ce s-a format gresit si de a
preveni, pe cat posibil producerea acestor greseli si a defectelor de articulare a sunetelor, la copiii
prescolari.

In acest sens, am folosit un program de exercitii si jocuri esalonat pe grupe de varsta. O

articulare clara si inteligibila necesita organe puternice de pronuntare, suficient de elastice, care
sa permita efectuarea unor miscari coordonate rapid si extrem de diferentiate, fara a fi insotite de
un efort fonator : deschiderea si inchiderea gurii, umflarea si sugerea simultana a ambilor obraji,
imitarea surasului, miscari ritmice de proiectare a limbii in afara cavitatii bucale.

Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de articulatie verbale, se pot asocia si exercitii de
limitare a unor sunete utilizand din plin anomatopeele (zborul albinitei, chemarea pisicii, sunetul
telefonului, scartaitul usii, sunetul soneriei). Majorittea exercitiilor au fost preluate din programa,
manuale, literatura de specialitate, pe care le-am adaptat nevoilor aparute in munca de prevenire
si corectarea vorbirii ; altele au fost create. Acestea au fost incluse in jocurile si activitatile la
alegerea copiilor, in activitatile comune si in programul distractiv. Tot in scopul emiterii corecte a
unor sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu framantari de limba.

Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, am acordat o atentie deosebita cresterii fondului

principal de cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil in activitatea cotidiana, fenomene,
actiuni, claitati ale obiectelor. Copiii sunt pusi sa verbalizeze actiunile intreprinse, sa faca
motivatii.

La aceatsa varsta se urmareste exersarea auzului fonematic in scopul perfectionarii

perceperii auditive si distingerii sunetelor, a pronuntiei corecte a fiecarui sunet si a cuvintelor,
perfectionarea laturii fonetice a limbajului in sensul pronuntarii cu claritate, exactitate si
siguranta a sunetelor si grupurilor de sunete.

In cadrul activitatilor de memorizare, de povestire, de lectura dupa imagini, chiar daca nu

sunt activitati speciale de dezvoltarea auzului fonematic, educatoarea urmareste acest lucru
folosind urmatoarele procedee :

repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copii, fara sa li se atraga
atentia in mod special asupra acestui lucru, dar scotand in evidenta forma lui corecta si sunetele
cre au suferit modificari ;
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copil, atragandu-le atentia
asupra modului corect de pronuntare ;

repetarea de catre copil intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit. Acest procedeu se
foloseste in cazul in care copiii au retinut bine structura sonora a unor cuvinte invatate si totusi
au posibilitatea de a le pronunta corect.
Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un ton cald,
apropit de copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat procedeele de mai sus, copiii incep sa
devina constienti ca fac diverse greseli atunci can vorbesc, ca urmare a acetei constientizari
asculta mai atenti felul cum pronunta educatoarea, marindu-si pe zi ce trece posibilitatile de
diferentiere a sunetelor limbii, de Autocontrol al limitei verbale si de producere verbala corecta.

In ceea ce priveste aspectul fonetic ne-am orientat spre:

pronuntarea corecta a tuturor sunetelor limbii romane potrivit modului de articulare; intonatia
acestora in functie de asezarea in cuvant sau in silaba;
perfectionarea discernamantului auditiv in sesizarea sunetelor in ansamblul cuvantului sau in
grupuri silabice;
deprinderea de formare a cuvintelor din sunete initiale date;
ameliorarea si inlaturarea unor deficiente de pronuntie a sunetelor (omisiuni, inversiuni,
inlocuiri, prelungiri).
Activitatile de dezvoltare a vorbirii desfasurate cu grupa de prescolari sunt destinate sa-l
pregateasca pe copil pentru trecerea la perioada preabecedara, pentru ca in corectitudinea
cititului si scrisului un rol deosebit il are calitatea auzului fonematic.

Aspect gramatical

Din punct de vedere gramatical, varsta prescolara se caracterizezaa prin folosirea

nedecvata a formelor gramaticale. La aceasta varsta, copilul incepe sa depaseasca faza limbajului
situativ, desprinzandu-se de influientele momentuuli prezent, si-si dezvolta din ce in ce mai mult
capacittea de a folosi limbajul contextual, intensificandu-se functia intelectuala, care consta in
planificarea mintala si reglarea activitatilor practice.

Copilul prescolar nu invata structurile gramaticale, nu stie si nu cunoaste definitii, nu stie

ce este substantivul, verbul, declinarea, dar, in vorbire respecta aceste reguli, pentru ca are in jur
modelul de vorbire, este antrenat sa-l cunoasca prin diferite activitati din gradinita, este corectat
atunci cand greseste.

Datorita acestui fapt modelul de vorbire din jurul sau trebuie sa fie corect, adultul trebuie
sa aiba o exprimare ingrijita, sa respecte regulile gramaticale dupa care este structurata vorbirea.
Urmarind, la copii, educarea unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical, in toate relatiile
de comunicare, exprimam clar, precis, in termeni simpli, fara sa ne coboram la un nivel infantil.
De asemeni, educatoarea trebuie sa vorbeasca rar, sa pronunte clar cuvintele pentru ca
prescolarii sa poata sesiza structura sonora a lor.

Copiii trebuie sa ajunga sa foloseasca constructii corecte din punct de vedere gramatical.
Astfel vor fi obisnuiti:

sa foloseasca corect terminatiile cazurilor substantivelor, mai ales genitivul si dativul, formele
articulate si nearticulate ale substantivelor la singur si plural;
sa schimbe formele verbale dupa persoana, timp, numar si mai ales sa foloseasca corect trecutul
si viitorul verbelor cunoscute;
sa acorde substantivele cu cuvintele care le insotesc, asa redea in vorbire anumite grade de
comparatie;
sa foloseasca corect forme variate de pronume personale si de politete, sa realizeze acordul
acestora cu unele parti de propozitie;
sa foloseasca corect cuvintele de legatura uzuale (conjunctii si prepozitii);
sa construiasca propozitii simple si dezvoltate, chiar unele fraze.

Pentru realizarea acestor obiective, am folosit ca mijloace de realizare: lecturi dupa imagine,
jocuri didactice, povestiri, memorizari, convorbiri.

Exprimarea copilului prescolar abunda in dezacorduri intre subiect si predicat. Una din cauzele
acestor dezacorduri trebuie cautata in insuficienta analiza a raporturilor de corespondenta intre
actiune si subiectul actiunii. O alta cauza a dezacordurilor consta in preluarea formei pe care a
intrebuintat-o antevorbitorul, fara a o mai adapta in vederea unei replici corecte. De asemeni,
daca limbajul care se vorbeste in jurul copilului este defectuos, in lipsa unui model corect,
copilul continua sa faca dezacorduri.

Un mijloc eficient de realizare a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical este
convorbirea. In activitatea de convorbire, intrebarile puse de educatoare, solicita pe copil sa-si
reaminteasa si sa selecteze cunostintele, sa foloseasca cele mai adecvate operatii ale gandirii si sa
le aplice in functie de contextul discutiei. In unele activitati de convorbire, materialul intuitiv
poate crea o atmosfera favorabila discutarii unor aspecte cunoscute de copii.

Imbogatirea cunostintelor ar avea un caracter pasiv, daca educatoarea nu l-ar invata pe copil
sa le soloseasca, sa patrunda in esenta fenomenelor si proceselor in vederea descoperirii
legaturilor dintre ele si totodata sa le comunice intr-o ordine logica. In cadrul acestora, m folosit
pocedee cre sa asigure insusirea constienta si activa a povestilor, care sa-l ajute pe copil sa
desprinda principalele momente ale ei, sa-l familiarizeze cu o vorbire corecta din punct de vedere
gramatical.

Exista o multitudine de metode si procedee care duc la sporirea contributiei activitatilor de

dezvoltare a vorbirii in vederea realizarii aspectului structurii gramaticale, la insusirea corecta a
limbii romane de catre arescolari, fiecare educatoare avand posibilitatea sa aleaga, sa creeze.

Aspect lexical

Copilul isi insuseste de la ce ami frageda varsta limba materna, limba in care vorbesc
adultii din jurul sau. Pe baza ei se asigura comunicarea copilului cu adultii, prin intermediul ei
dobandesc cunostinte si isi impartasesc experienta, gandurile si dorintele lor. Totodata, insusirea
limbii materne permite largirea orizontului de cunostinte ale copiilor, atat pe baza experientei
personale cat si pe baza asimilarii experientei sociale.

Procesul de influientare a vorbirii copiilor si imbogatirii vocabularului incepe inca de la

grupa mica, tinandu-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultatilor de pronuntie,
vocabular redus, gandire concreta, atentie instabila, memorie involuntara.

Imbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi (substantive, verbe, adjective,

pronume, numerale, conjunctii etc.) se realizeaza concomitent cu predarea de cunostinte despre
obiectele si fenomenele din mediul inconjurator. Noile cuvinte se transmit copiilor pe baza
materialului intuitiv, prezentandu-li-se obiectele pe care le desemneaza cuvintele respective sau
explicand continutul lor pe baza reprezentarilor pe care ei le poseda.

Cuvantul insusit in stransa legatura cu obiectul sau fenomenul pe care-l desemneaza nu

va ramane pentru copil so simpla expresie sonora, ci va contribui la formarea unor reprezentari
precise si clare despre obiectele si fenomenele respective. Imbogatirea vocabularului
prescolarilor merge in pas cu cunoasterea realitatii.

Imbogatirea vocabularului cu verbe care denumesc actiuni pe care le indeplinesc copiii

am realizat-o prin jocul didactic: 'Ce face Andrei? ' Pa parcursul desfasurarii jocului am urmarit
ca prescolarii sa construiasca propozitii, utilizand corect verbele la prezent, sa-si imbogateasca
vocabularul cu cuvinte care exprima actiuni, sa poata sa perceapa diferentiat miscarile si sa faca
legatura intre actiiuni si obiectul cu care se poate efectua aceasta.

Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor prescolari este determinat nu numi de

posibilitatile mentale, dar si de nivelul socio-cultural in care traiesc. Imbogatirea experientei
copilului se poate realiza cu ajutorul lecturilor dupa imagini, ce cuprind imagini clare ale
obiectelor si fenomenelor, imagini cu actiuni umane, imagini ale pasarilor si animalelor, imagini
sugestive.

Deci, in atentia noastra, ca educatoare, trebuie sa stea aspectul semantic al dezvoltarii

vorbirii-explicand mereu intelesul cuvintelor folosite.

Fiecare activitate din gradinita isi are partea ei de contributie la imbogatire vocabularului
si dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu contemplarea vie formeaza
precizia in exprimare si da imaginilor coloritul lor concret, corespunzator realitatii. Prin
activitatea cu obiectele, copilul descopera relatiile dintre ele, asemanari si deosebiri, face
comparatii si trage concluzii. Vocabularul copilului la sfarsitul perioadei prescolare este de
aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii le cunosc sensul, ceea ce inseamna ca ei stapanesc
lexicul de baza al limbii romane. Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si
semnificatia cuvintelor, adica notiunile care se schimba, se imbogatesc si se precizeaza treptat pe
masura acumularii experientei si perfectionarii operatiilor gandirii.

Metode si procedee folosite pentru

reglarea ritmului vorbirii

Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o mai buna cunoastere de catre educatoare a
cerintelor necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care le fac prescolarii in perioada
preabecedara, precum si la initierea si intensificarea unor actiuni menite sa previna formarea
unor deprinderi gresite de pronuntie, de citire, de scriere.

Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere s-a constatat ca majoritatea dintre ele se
datoresc: unei ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a sensibilitatii analizatorilor, spiritului
de observatie slab dezvoltat, neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii nedefinitesi
nedezvoltate suficiente a mainilor.

Pronuntia incorecta poate fi determinata, la randul ei, de nedezvoltrea auzului fonematic,

astfel copilul confunda auditiv-fonetic: s cu z, s cu j, p cu b, d cu t. Ea poate fi determinata si
de insuficienta maturizarii aparatului vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la timp exercitii
corespunzatoare.

Corectarea la timp a deficientelor functionale de pronuntie contribuie la micsorarea

volumului de greseli de citire si scriere.

Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii si a respiratiei este recitarea unor
versuri din ce in ce mai lungi, determinandu-i pe copii sa respecte pauzele indicate de punctuatie.
Pentru eliminarea dificultatilor intampinate in general, la prescolari, in folosirea unor cuvinte mai
lungi sau cu structuri fonetice mai grele si a unor poezii care cuprind asemenea cuvinte, am
initiat jocuri de silabe, ghicitori, numaratori.

Prima conditie a exprimarii consta in respectarea pauzelor dintre sintagme si propozitii.

Astfel, copiii sunt incatati sa-si coordoneze miscarile respiratorii in raport cu necesitatea acestor
pauze, efectuand inspiratiile la inceputul pronuntarii propozitiilor sau in pauzele dintre sintagme.
In decursul expiratiei, cuvintele au fost rostite de necesitatile de pronuntare a vocalelor.

Procedand cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, intr-un fel sau altul,
activitatea verbala a copilului, deoarece numai in acest fel se pot preveni si corecta unele defecte
de vorbire.

O educare corecta a vocii si vorbirii copilului necesita o aplicare a unui sistem bine
chibzuit, cu exercitii motrico-muzicale, care urmaresc formarea simtului ritmului, dezvoltarea
supletei aparatului fonator si a intregului corp.

Vorbirea corecta, expresiva a educatoarei si a celorlalte persoane cu care vine in contact

prescolarul, constituie unul din mijloacele principale de educare a limbajului si de corectare a
defectelor de pronuntie. Dezvoltarea pronuntiei corecte, a vorbirii corecte trebuie sa fie o
preocupare permanenta a educatoarelor.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe dintre structurile de

profunzime ale personalitatii. Referindu-se la intreaga copilarie, H.Wallon sublinia 'in viata
individului, copilaria prezinta o valoare functionala, fiind o perioada in care se termina realizarea
tipului speciei.'

Cunoasterea propriu-zisa, indiferent de domeniul avut in vedere, se realizeaza prin

utilizarea unui limbaj adecvat, limbaj 'specializat ', bine stapanit, in care termenii specifici au
calitatea continutului semantic clar, corespunzator informatiei pe care dorim sa o transmitem.
Stapanirea limbajului se impune de la prima treapta a modelarii, ea fiind cea mai dificila.
Vorbirea se naste spontan in sanul grupurilor, in cursul jocurilor, insa lipsita de ajutorul nostru ea
ramane frusta si adesea incorecta, mai ales daca mediul familial are un aport scazut in domeniul
acesta, unde totul se invata prin imitatie.

La aceasta ampla constructie contribuie ansamblul influentelor exercitate atat de familie

cat si de institutia prescolara. Insa, nici unul dintre mediile amintite nu asigura actionand singur,
deplina dezvoltare psihica a copilului, ci numai complementandu-si contributiile.

Pornind de la afirmatia ca 'sa stii sa vorbesti inseamna sa te porti cuviincios cu vorbele,

care sunt o alta forma a lucrurilor, alt timp al adevarului ' (Jean Guihema), permanent ne-am
condus activitatea didactica pe aceasta actiune de a vorbi, de a-i face pe copii sa inteleaga sensul
cuvintelor.

Comunicarea eficienta presupune o anumita organizare a expresiei de catre cel ce

vorbeste si o adaptare a acesteia la partener, in asa fel incat mesajul sa poata fi usor si complet
descifrat de catre receptor, auditor. In afara rolului pe care il joaca limbajul in maturizarea
psihologica in vederea scolarizarii, comunicarea verbala, deprinderile de exprimare consecventa
si riguroasa joaca un rol important in insusirea cu usurinta a activitatilor de tip scolar, si anume
scrisul si cititul.

A forma deprinderi necesare insusirii citit-scrisului nu inseamna a-l invata pe copil sa

scrie si sa citeasca inainte de intrarea in scoala ci inseamna a-i forma acele capacitati care sunt

implicate i procesul scrierii si citirii. Intre premisel care asigura insusirea scrierii corecte si care
se pot forma inca din gradinita trebuie mentionate :

- capacitatea perceperii corecte a materialului verbal ;

- capacitatea sesizarii diferentelor fonetice mai putin pregnante;

- capacitatea analizei si sintezei rapide a materialului verbal cu care se opereaza;

- capacitatea integrarii faptelor de limba in scheme verbala bine diferentiate.

Aceste capacitati se pot forma prin toate activitatile instructiv-educativbe din gradinita si
in primul rand prin cele de dezvoltare a vorbirii, care vizeaza probleme ale insusirii aspectului
fonetic al limbii, ale insusirii lexicului si structurii gramaticale.

Pronuntarea clara a fiecarui sunet al limbii romane, desprinderea si depistarea lui in

configuratia cuvantului sta la baza insusirii constiente a alfabetului roman, litera fiind reprezntrea
grafica a sunetului auzit.

Prescolarii sunt pregatiti, nu numai pentru insusirea si adaptarea la activitatile de tip

scolar, ci si pentru repectarea fenomenului gramatical din scoala. Prin exercitiile, jocurile,
activitatile organizate in mod placut si atractiv in gradinita, copiii sunt stimulati sa inteleaga
esenta unor categorii fonetice, lexicale si gramaticale (sunet, silaba, adverbe, numerale etc.) pe
care chiar daca nu le denumesc stiintific, le clasifica, le exemplifica, iar contextele compuse de ei
sau folosite in vorbirea lor zilnica, confirma acest lucru.

Aceste cunostinte constituie un suport pregatitor important, premise ale receptarii

fenomenului gramatical din ciclul primar.

Program invatamantului prescolar, prin continutul cunostintelor si prin formele de

activitte prevazute la 'Educatia limbajului ', orienteaza intregul proces de stimulare si educare a
limbajului si comunicarii orale a copiilor spre cultivarea expresivitatii verbale, spre o
flexibilitate, o intonatie si o nuantare a vorbirii prescolarului, o accentuare si o articulare corecta
in pronuntia curenta, astfel incat ea sa denote inteligenta, creativitate, putere de adaptare la noile
situatii ivite, deoarece, dupa cum stim cu totii, vorba dulce mult aduce.