Sunteți pe pagina 1din 11

FORMELE FARMACEUTICE - PLANTE MEDICINALE

Printre formele farmaceutice des folosite in medicina populara se numara


preparatele farmaceutice obtinute prin extractie si indeosebi solutiile
extractive apoase. Dupa natura materiei prime utilizate , preparatele se
grupeaza in:

biologice, cand provin din produse de natura animala;

infuzii, decocturi, macerate, tincturi si extracte, obtinute prin extractia


produselor vegetale.

Solutiile extractive apoase au o durata de valabilitate foarte redusa, motiv


pentru care ele se prepara si se folosesc imediat. Solutiile extractive
alcoolice se pot pastra 1-2 ani, in timp ce extractele uscate sunt stabile.

In ultimii ani, studiul medicamentelor de extractie a capatat un nou avant,


datorita rezultatelor favorabile obtinute cu unele solutii extractive, a caror
actiune complexa nu poate fi realizata cu substantele active in stare pura.

Eficacitatea unui produs vegetal, respectiv a solutiei extractive, nu se rezuma


numai la activitatea principiului activ principal, ci actioneaza prin totalitatea
principiilor active si uneori prin insesi substantele balast, care influenteaza
activitatea principiilor active, putand sa o mareasca sau sa o prelungeasca.
Aceste constatari determina folosirea unor extracte din plante, chiar daca
farmaciile dispun de principiul activ principal sub forma de substanta pura.

Cele mai multe produse vegetale sufera prin uscare si conservare o serie de
modificari care pot duce uneori la scaderea principiilor active si deci a valorii
lor terapeutice.

In multe cazuri exista o diferenta neta intre compozitia produsului vegetal


proaspat si a celui uscat. Imediat dupa recoltare, in unele produse vegetale
au loc reactii care micsoreaza cantitatea unor componente sau duc la alte
componente care nu se aflau in produsul vegetal proaspat. In aceste reactii
intervine in mod obisnuit umiditatea, care favorizeaza fenomenele de
hidroliza, in timp ce produsul vegetal se vestejeste si nu este complet uscat,
fiind accelerate de actiunea enzimelor. Ca urmare a acestor reactii au loc
degradari, in prea putine cazuri survine o crestere a cantitatii de principii
active sau modificari favorabile activitatii lor terapeutice.

Multe produse vegetale sufera prin uscare modificari profunde.

In produsele sau partile de produs folosite scurt timp dupa recoltare


inceteaza functiile vitale normale, adica ele devin produse moarte, in
sensul ca activitatea biologica este la inceput dezorganizata, apoi inceteaza,
in produs avand loc procese fizice, chimice si enzimatice noi. Procesele
enzimatice incep dupa ce produsul vegetal a pierdut un anumit procent din
umiditatea sa si planta s-a vestejit. Pe masura ce pierderea de umiditate
avanseaza, activitatea enzimatica scade, pentru ca in produsul vegetal uscat
ea sa inceteze.

Cu cat produsul vegetal se usuca mai repede, cu atat efectele reactiilor


enzimatice sunt mai reduse, iar daca uscarea se face repede, la o
temperatura mai inalta, reactiile enzimatice pot fi evitate in mare masura,
produsul vegetal fiind astfel stabilizat prin inactivitatea enzimelor cu ajutorul
caldurii.

Alaturi de reactiile enzimatice, intervin insa si alte procese fizice, chimice sau
fotochimice, care de asemenea antreneaza modificari, incat chiar un produs
uscat si bine conservat nu trebuie considerat ca se pastreaza neschimbat in
timp. Astfel, produsele vegetale care contin uleiuri eterice pierd partial din
principiile active prin volatilizare, oxidare si polimerizare. Acest fenomen este
mai pronuntat la frunze si flori si destul de redus la semintele si fructele
intacte. Din acest motiv nu este indicat ca produsele vegetale care contin
uleiuri volatile sa fie pastrate sub forma de pulbere. Produsele vegetale care
contin vitamine, in special acid ascorbic (vit. C), pierd aproape in intregime
vitamina la pastrare indelungata. De asemenea, produsele vegetale cu
taninuri se pot modifica prin oxidarea taninurilor la flobafene.

Un factor important in realizarea de solutii extractive il constituie gradul de


maruntire a produsului vegetal. Ca principiu general, produsele vegetale
supuse extractiei ar trebui sa fie maruntite cat mai mult, pentru a se asigura
o extractie completa, totusi, in multe cazuri, acest proces de pulverizare
avansat este nefavorabil fie prin faptul ca ingreuiaza filtrarea, fie ca se extrag
multe substante balast, care ulterior pot sedimenta. Din acest motiv gradul
de pulverizare va fi ales in functie de natura produselor vegetale. Cele care
au tesuturi tari, cum sunt scoartele, radacinile , semintele, se pulverizeaza
mai fin decat cele cu tesuturi friabile, cum sunt florile, frunzele si ierburile.

La pastrare, produsele vegetale pulverizate sufera mai puternic actiunea


factorilor externi decat cele intregi sau divizate in fragmente mari. De aceea,
produsele vegetale sunt pastrate ca atare, iar pulverizarea se face numai
inaintea extractiei.

Dintre solventi, in cazul de fata, apa se foloseste cel mai mult, fiind un
solvent polar foarte activ, indeosebi fata de majoritatea substantelor
anorganice si o serie de compusi organici ca: zaharuri, acizi alcooli, fenoli,
esteri, aldehide, amine, glicozide si saruri de alcaloizi. Disperseaza coloidal
gume, taninuri, mucilagii si albumine. Nu dizolva amidonuri, celuloze,
grasimi, uleiuri volatile (partial), rasini, hidrocarburi, vitamine liposolubile,
alcaloizi liberi (cu exceptia colchicinei). Ca dizolvant apa prezinta si avantajul
ca poate fi asociata cu acizi, baze, alcool, glicerina sau alte substante,
marindu-i-se capacitatea de solubilizare fata de unele substante active mai
greu solubile. Din acest motiv, procedeul de extractie a produselor vegetale
cu apa difera, in functie de natura substantelor extrase. Spre exemplu, la
produsele care contin alcaloizi se recurge la o extractie in mediu acid, in
prezenta acidului clorhidric, tartric, citric. La produsele vegetale cu saponine,
extractia se efectueaza in mediu de bicarbonat de sodiu. Extractia apoasa se
face prin infuzie, decoct, macerare.

PENTRU UZ INTERN

Solutiile extractive apoase sunt cele mai uzitate preparate; apa reprezinta
solventul pentru principiile active (solubile in apa) din materia prima
vegetala. Ele sunt: infuzia, decoctul si maceratul. Se pot indulci cu zahar (de
preferat cu miere, ea insasi fiind un factor terapeutic), exceptandu-se

persoanele cu diabet, obezitate, gastrite hiperacide, colite de fermentatie,


ulcer. Din toate acestea se prepara, de regula, numai necesarul pentru 24 de
ore, deoarece se pot produce degradari (procese fermentative, dezvoltare de
microorganisme sau chiar pierderea substantelor active).

Infuzia. Peste 1-2 lingurite planta maruntita, pusa intr-un vas smaltuit, se
toarna 250 ml apa clocotita; se acopera si se lasa la infuzat circa 15 minute,
dupa care se filtreaza prin presare pe o strecuratoare sau printr-un tifon.
Daca este posibil, pentru a obtine o infuzie cat mai completa, se recomanda,
in mod deosebit, ca in prealabil recipientul sa fie incalzit cu apa clocotita,
dupa care se evacueaza apa. Se pune planta in recipient si se infuzeaza
dupa procedeul descris mai inainte.

O extractie mai completa, dar mai complicata, se face punandu-se peste


materia prima vegetala 3 parti apa rece, tinandu-se la umectat 5 minute,
dupa care se toarna deasupra apa in clocot; infuzia se mai tine apoi inca 5
minute pe baia de apa in clocot; se mai lasa inca 20-30 de minute la infuzat,
apoi se filtreaza.

Infuzarea se recomanda, de regula, pentru organele de plante la care peretii


celulari sunt mai subtiri, ingrosarile secundare ale peretilor celulozici fiind
inexistente sau slabe; flori, frunze, partea aeriana a plantei, chiar unele
fructe.

Decoctul (sau fiertura). Planta maruntita se introduce de la inceput in apa


rece care se pune la fiert, lasandu-se, dupa ce lichidul da in clocot, inca 20-30
de minute sa fiarba la foc domol. Concentratiile sunt de regula aceleasi (1/2
lingurite la 250 ml apa); decoctul se filtreaza fierbinte si se completeaza pana
la volumul initial de apa, cu apa fiarta si racita pusa peste planta din
strecuratoare. Decoctul se recomanda, in general, pentru radacini sau coji,
respectiv acele organe ale caror celule au membrane prin care difuziunea se
face mai greu, care au ingrosari secundare etc. mai rar se recomanda sa se
faca decoct si din flori, frunze, fructe, indeosebi cand se urmareste extractia
unor substante a caror difuziune este mai lenta.

Maceratul la rece. Unele principii active se extrag printr-un contact mai


indelungat al plantelor cu solventul. In aceste cazuri, dupa o spalare

prealabila, plantele maruntite se lasa in apa la temperatura camerei (1525C), timp de 6-8 ore (fara sa se depaseasca aceasta durata, deoarece se
pot dezvolta microorganisme). Practic, seara, inainte de culcare, se pun
plantele la macerat, iar a doua zi dimineata vor fi filtrate prin tifon sau vata.
Maceratul va fi pastrat la rece in sticle inchise. Macerarea la rece se
recomanda pentru unele plante cu continut in mucilagii (radacina de nalba,
seminte de in), precum si pentru frunzele de vasc.

Siropurile. Reprezinta solutii extractive apoase (infuzie, decoct, macerat) la


care se adauga o cantitate ridicata de zahar, astfel incat concentratia
acestuia sa depaseasca 640 g la 1 kg lichid. Adaosul ridicat de zahar
indeparteaza gusturile neplacute (astringente, amare, etc) si reprezinta,
totodata, un factor de conservare a produsului, care se administreaza in
cantitati mici (fiind concentrat) o perioada mai indelungata. Avand in vedere
aportul energetic al zaharului, se recomanda convalescentilor si persoanelor
cu o stare de extrema slabiciune.

Tincturile. Sunt solutii extractive alcoolice, hidro-alcoolice sau etero-alcoolice


obtinute din produse vegetale sau animale.

Denumirea de tinctura vine de la cuvantul tingere = a colora si este


cunoscuta din evul mediu, dupa descoperirea alcoolului.

Tincturile au fost introduse in terapeutica de catre Paracelsus. Acest


cercetator socotea ca tincturile sunt quintesenta drogurilor. Tot el introduce
alcoolul ca mijloc de extractie.

Tincturile apar in Dispensatorium Valerii Gordi (1666) si prima tinctura


preparata a fost cea de coji de portocale. In farmacopee apare in secolul
XVIII-lea.

Dupa natura lor, tincturile pot fi: alcoolice, eterice, vinoase. Dupa compozitie
pot fi simple sau compuse, cu una sau mai multe substante active.

Tincturile pot fi obtinute prin: dizolvare, macerare, macerare repetata sau


percolare.

La Conferinta Internationala de la Bruxelles din 1902 s-a hotarat ca tincturile


de aconit, beladona, coca, colchic, digitala, hiosciam, ipeca, lobelia, nucavomica, strofant si produse vegetale care contin principii toxice sau puternic
active, sa se prepare prin extractia produselor vegetale cu o cantitate de 10
ori mai mare de solvent (10 parti de produs vegetal pentru 100 parti de
tinctura) prin percolare cu alcool de 70. In aceste tincturi, mai inainte de a fi
completate la volum sau greutate, se dozeaza chimic sau biologic cantitatea
de principii active si apoi, pe baza rezultatelor dozarii, se dilueaza la
concentratia determinata. Atat tincturile medicinale cat si extractele folosesc
ca solvent: alcool, alcool + apa, eter, alcool + eter.

Tincturile cu celelalte produse vegetale se prepara prin extractia acestora cu


o cantitate de 5 ori mai mare de solvent (20 de parti de produs vegetal
pentru 100 parti de tinctura) si prin maceratie. Solventul folosit obisnuit
pentru obtinerea tincturilor este amestecul de alcool si apa in diferite
proportii, de obicei alcool diluat, in majoritatea cazurilor de 70 ce se prepara
cu aproximatie din 700 g alcool si 300 g apa pentru un litru de alcool de 70.
Uneori la acest amestec se adauga cantitati mici de acizi sau de glicerina
care favorizeaza dizolvarea principiilor active.

Cele mai uzitate forme de tincturi sunt cele obtinute prin macerare simpla
sau macerare repetata.

Macerarea simpla. Produsul vegetal maruntit, la gradul de maruntire indicat,


si lichidul extractiv mentionat se introduc intr-un vas care se inchide bine si
se lasa 8-10 zile la temperatura camerei, agitandu-l de 3-4 ori pe zi. Solutia
extractiva se decanteaza si reziduul se preseaza. Pe o proba filtrata se
determina principiile active si daca este necesar tinctura obtinuta se aduce
cu lichid extractiv la concentratia prescrisa. Tincturile obtinute prin macerare
se lasa in repaus, la rece, timp de 4-6 zile, dupa care se filtreaza. Daca
filtrarea se va face imediat dupa preparare, atunci, la conservare (mai ales la
loc racoros) la fundul vasului se vor forma depozite.

Macerarea repetata. Produsul vegetal maruntit se trateaza succesiv cu

cantitati din volumul total de lichid extractiv, mentinandu-se in vas inchis


timpul prevazut. Solutia se separa, produsul se preseaza si se trateaza cu
portiunea urmatoare de lichid. Portiunile de solutie extractiva se amesteca.
Pe o proba filtrata se determina concentratia in principii active si daca este
necesar, solutia se aduce cu lichid extractiv la concentratia prescrisa.
Tinctura se pastreaza la rece 4-6 zile, apoi se filtreaza.

Cu putine exceptii, tincturile in general sunt produse stabile, cand sunt


pastrate in conditii corespunzatoare in sticle bine astupate, ferite de caldura,
pentru a preveni evaporarea alcoolului sau a altor compusi volatili si pentru a
evita actiunea agentilor atmosferici. Se pastreaza, de preferinta, in sticle
brune, ferite de actiunea luminii, spre a se impiedica procesele fotochimice.

Alte forme farmaceutice de uz intern

Consumul ca atare. Se recomanda la unele seminte care au continut de


mucilagii si care se pot lua ca atare (ex. seminte de in).

Sucul plantei proaspete. Se obtine prin zdrobirea plantei proaspete.

Pudra. Se prepara prin maruntirea foarte fina a produsului bine uscat. Se


recomanda spre exemplu, in cazul frunzelor de vasc Folium Visci sau al
celor de patlagina Folium Plantaginis.

PENTRU UZ EXTERN

Cataplasme (prisnite). Sunt preparate care se obtin din planta macinata in


amestec cu apa calda pana se formeaza o pasta care se pune intre doua
bucati de panza curata si se aplica in zona in care se manifesta afectiunea.

Lotiuni. Frictii. Preparate obtinute prin extractie apoasa (infuzii, decocturi),


alcoolica (tincturi) sau prin diluarea unor uleiuri volatile cu care se
frictioneaza parti ale corpului.

Bai de plante. Se bazeaza in principal pe actiunea directa, la nivelul


tegumentului, a diverselor principii active cu actiune antiseptica,
antiinflamatoare, cicatrizanta, fiind utile in boli de piele; totodata tegumentul
fiind destul de permeabil pentru unele substante active, acestea pot ajunge
in zone subiacente (explicandu-se astfel utilitatea in guta, reumatism) si chiar
transportate de catre curentul sanguin in intreg organismul, fapt ce le
recomanda si intr-o serie de boli interne.

Ca mod de extractie a principiilor active, se fac infuzii ori decocturi


concentrate care se introduc in apa de baie sau se introduc plante maruntite
intr-un saculet de tifon care se tine in apa calda din baie.

Baile medicinale se recomanda numai dupa un prealabil control medical.


Aceste bai se fac sub forma de cura, intr-un numar stabilit, care se repeta la
anumite intervale de timp si se reiau la nevoie. De regula, se fac cure de cel
putin 5-7 bai, durata fiecareia fiind de 20-30 de minute. Baile pot fi generale
(tot corpul) sau partiale (picioare, maini); sunt efectuate in cazi de baie unde
corpul este acoperit total de apa sau in vase de marimi diferite, lighene, cazi
mici, cazanele metalice in care se scufunda mana sau piciorul afectat.

Baile locale intereseaza numai o anumita zona a corpului si se recomanda in


cazul unor plagi purulente, a unor afectiuni articulare, hemoroizi, bai de ochi.
Cantitatea de planta calculata la litrul de apa va fi mult mai mare decat la
baile generale, mergand pana la 20-50 g la litrul de apa.

Incaperile in care se face baia generala trebuie sa fie incalzite, temperatura


fiind cuprinsa intre 21-23C, ferite de curenti de aer rece (in timpul baii).

Apa din baia medicinala trebuie sa atinga temperatura indicata in reteta,


adica 37C si se verifica cu ajutorul termometrului.

Baile medicinale se efectueaza, de obicei, seara, inainte de culcare, pentru a


evita o schimbare brusca de temperatura si o eventuala transpiratie a
corpului, prin care s-ar elimina o parte din principiile active absorbite. Inainte

de a efectua baia medicinala, se spala corpul printr-o baie calda sau dus,
pentru indepartarea de pe piele a substantelor grase sau a transpiratiei
acumulate in timpul zilei.

La iesirea din baie, se sta minimum 10 minute inainte de a sterge corpul cu


un prosop moale, prin tamponare usoara.

Dupa baie este bine sa se stea intins cel putin o ora.

Daca apar mancarimi de piele, stare alergica, in urma unei bai, baia se
intrerupe imediat si nu se mai repeta, intrucat organismul poate prezenta
intoleranta la unul din principiile active din planta. Daca este posibil, se
incearca prin tatonare sa se descopere planta care nu este tolerata, pentru a
nu mai fi folosita.

Perioadele in care se fac baile sunt, de preferat, vara, toamna (la inceput) si
primavara (la sfarsit).

Bai de sezut. Cand apa baii este adusa la temperatura de 37C, se face baia
de sezut, stand in apa 10-15 minute, dupa o toaleta a regiunii anale. Se fac 2
bai pe zi, din care una inainte de culcare. Tratamentul de bai continua pana
la descongestionarea totala a hemoroizilor, uneori chiar pana la disparitia lor
si vindecarea fistulelor anale.

Clisma. Se incalzeste o cantitate de ceai (infuzie sau decoct), egala cu


capacitatea unei pompite de cauciuc pentru copii. Dupa scaun, se face o
toaleta a regiunii anale, apoi se introduce in anus cantitatea de ceai din
pompita, aceasta fiind unsa in prealabil la exterior, cu unguent Hemorzon,
procurat de la farmacie. Continutul se resoarbe in aproximativ 45 de minute.
Dupa aceasta se introduce in anus un supozitor Hemorzon. Este bine ca
temperatura ceaiului sa fie putin mai mare decat a corpului.

Inhalatia. Este forma de administrare care se bazeaza pe inspirarea unor


vapori de apa cu esente (uleiuri volatile) ce se evapora in timpul fierberii din

anumite plante (ex. frunze de eucalipt, flori de tei) sau de preparate medicale
care le introducem in apa ce se fierbe (inhalant); actioneaza asupra cailor
respiratorii, usurand expectoratia si calmand mucoasele cailor respiratorii; se
face cu inhalatoare speciale sau prin aplicarea unui cornet de hartie (din
jurnal) deasupra vasului in care fierbe apa si se pune planta sau
medicamentul respectiv; se foloseste in bronsite, laringite, traheite, astm,
emfizem, etc.

Gargarisme. Modalitatea de dezinfectare a gurii si faringelui, prin tinerea in


gura a unor infuzii sau decocturi; prin miscari ale limbii si tinand capul pe
spate, lichidul ajunge si in regiunea amigdalelor. Se recomanda, ca
dezinfectante generale, in stomatite, afte, amigdalite, abcese si dureri
dentare.

CANTITATI APROXIMATIVE DE MATERIE


PRIMA VEGETALA USCATA SI MARUNTITA

intr-o lingura rasa:

- frunze

- partea aeriana

- radacini, rizomi

3-4 g;

2-3 g;

4-5 g;

5-7 g;

- fructe

5-6 g;

- scoarte

6-7 g;

- flori

intr-o lingurita: jumatate din cat se ia intr-o lingura.

Pentru lichide: cana obisnuita de ceai se considera a avea aproximativ 200250 ml. Toate aceste cifre sunt estimative; nu se recomanda a fi utilizate in
cazul plantelor medicinale cu principii active puternice care trebuie sa fie
precis cantarite.