UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTE

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

ROLUL IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN FORMAREA

RESURSELOR BUGETARE ALE ROMÂNIEI

Student:MIHAI HORIA CONSTANTIN

Specializarea: FINANTE BANCI
Anul: II
Grupa: IV

TARGOVISTE
2009

1
 CUPRINS

I. Locul şi rolul impozitelor indirecte în sistemul fiscal din România.......1

I.1 Politica fiscală.....................................................................................1
I.2 Caracterizarea generală a impozitelor................................................6
I.3 Sistemul bugetar – buget public consolidat........................................8
I.4 Concurenţa fiscală.............................................................................10
I.5 Taxa pe valoarea adăugată...............................................................11
I.6 Accizele.............................................................................................14
I.7. Taxele vamale în sistemul fiscal din România.................................16

II. Studiu de caz privind impozitele indirecte.......................................19

II.1 Analiza evolutiei impozitelor în veniturile bugetului de stat şi locul impozitelor
indirecte.................................................................................................19
III. Concluzii..........................................................................................22
Bibliografie...........................................................................................24

2
 I. Locul si rolul impozitelor indirecte in sistemul fiscal din Romania

I.1 POLITICA FISCALĂ

Politica fiscală reprezintă un instrument important prin care statul poate

acţiona în vederea creşterii şi dezvoltării economice. Totodată, politica fiscală
reprezintă un atribut al suveranităţii naţionale şi o componentă a politicii
economice a fiecărei tări, contribuind la finanţarea cheltuielilor publice şi la
redistribuirea veniturilor.
Încă de la constituire Comunitatea Economică Europeană şi-a propus să
promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţii economice a statelor membre,
cu scopul dezvoltării continue şi echitabile, oferind o creştere rapidă a nivelului
de trai, o stabilitate sporită şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre statele membre.
În cadrul U.E., responsabilitatea politicii fiscale revine în principal statelor
membre. Rolul U.E. este de a compatibiliza sistemele fiscale naţionale, nu numai
între ele dar şi în raport cu obiectivele urmărite prin Tratatele fundamentale.
Măsurile fiscale decise de statele membre care au în vedere existenţa pieţei
commune nu trebuie să împiedice libera circulaţie a bunurilor, serviciilor,
capitalului sau să distorsioneze concurenţa. Eficacitatea fiscalităţii se poate
observa atât din modul în care impozitele şi taxele se reîntorc la bugetul de stat
sub forma calităţii serviciilor cât şi în modul în care ele asigură, în mod sustenabil
, menţinerea şi extinderea bazei de impozitare. Relaxarea fiscală este un pilon
important prin care statul poate detensiona mediul de afaceri din România,
stimula iniţiativa privată si de a încuraja oficializarea economiei ascunse. O
fiscalitate ridicată comportă o serie de ameninţări la adresa economiei reale:
rigidizează evoluţia şi restructurarea ofertei interne şi ascunde o parte din
activitatea economică faţă de contabilizarea naţională. Politica fiscală este un
ansamblu de instrumente de intervenţie ale statului prin impozite şi taxe.
Politica fiscală, se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice locale de
percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi
furnizării de servicii şi bunuri publice.O asemenea activitate declanşează1 un
proces de redistribuire,în măsura în care resursele prelevate de către stat sunt
dirijate unor destinatari,care le utilizează conform dorinţei lor,diferită de aceea a
posesorilor iniţiali.
Prin politica fiscală se stabileste volumul resurselor financiare, precum şi
provenienţa resurselor financiare.
Obiectivele politicii fiscale arată impactul pe care aceasta îl are asupra
economiei,impact care poate fi favorabil sau nefavorabil.Obiectivele politicii
fiscal-bugetare sunt strâns correlate cu funcţiile politicii şi efectele lor asupra
economiei naţionale preum şi cu rezultatele obtinute prin folosirea impozitelor si
a împrumuturilor de stat.
Instrumentele politicii fiscale arată modul în care se constituie şi acţionează
în procesul de aplicare a impozitelor, taxelor şi celorlalte mijloace de colectare a
veniturilor bugetare. Eficacitatea politicii fiscale rezultă din consecinţele pragului

3
de suportabilitate a presiunii fiscale prin reducerea efortului productiv, fraudă şi
evaziune fiscală, evaziune internaţională.
Consolidarea predictibilităţii, stabilităţii şi transparenţei politicii fiscale este
un obiectiv prioritar pentru guvern în următorii ani. Politica fiscală este concepută
astfel încât să susţină obiectivele de convergenţă, prin menţinerea deficitului
bugetar la un nivel prudent cu scopul continuării procesului de dezinflaţie şi
menţinerii deficitului extern în limite sustenabile, prin stimularea unor rate de
colectare îmbunătăţite, prin promovarea de măsuri de lărgire a bazei de
impozitare şi creşterea calităţii cheltuielilor publice. Consolidarea calităţii
finanţelor publice circumscrisă într-un cadru bugetar coerent pe termen mediu
reprezintă obiectivul prioritar al Guvernului, iar succesul său constituie condiţia
principală pentru atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu şi pentru
promovarea unei funcţionări eficiente a stabilizatorilor automaţi.
În ceea ce priveşte obiectivul specific pe termen mediu, am pornit de la
premisa că deficitul guvernamental structural va fi de 0,9% din PIB în 2011.
Acest nivel asigură o marjă suficientă de siguranţă pentru evitarea depăşirii
limitei de 3 % din PIB a deficitului bugetar, în condiţiile apariţiei unor posibile
şocuri adverse la adresa ritmului de creştere economică.
Eforturile pe termen mediu ale Guvernului sunt îndreptate către furnizarea
unor servicii publice îmbunătăţite, care să cuprindă un sistem de învăţământ şi
pregatire profesională de calitate ridicată, o reţea modernă şi sigură de transport
şi servicii prompte şi eficiente de sănătate, prin creşteri susţinute ale investiţiilor
nete în sectorul public, inclusiv utilizarea eficientă a fondurilor de la Uniunea
Europeană. În plus, se vor lua măsuri pentru crearea unor condiţii propice în
scopul menţinerii sustenabilităţii finanţelor publice pe termen lung.
Administrarea cu eficienţă a resurselor financiare este esenţială pentru
acest obiectiv, pentru a permite îmbunătăţiri susţinute ale rezultatelor politicii
fiscale pe termen lung. În acest sens, introducerea bugetului pe programe,
creşterea flexibilităţii cheltuielilor şi consolidarea cadrului bugetar pe termen
mediu pe trei ani în planificarea financiară guvernamentală vor asigura obţinerea
sporurilor de eficienţă anticipate pentru cheltuielile sectorului public.
Reforma legislaţiei fiscale impune reducerea continuă a scutirilor şi
exceptarilor acordate la plata impozitelor şi a taxelor, cu scopul creşterii
transparenţei mediului de afaceri, îmbunătăţirii competiţiei şi lărgirii bazei de
impozitare.
Viziunea fiscală trebuie să fie calitativă şi prin stimularea iniţiativei şi prin
respectul faţă de asumarea riscului.
În mod obişnuit, fiscalitatea este o formă de integrare a contribuabilului
într-un circuit economic în care el, pe de o parte, contribuie la alimentarea
sistemului iar pe de altă parte este beneficiar al politicilor publice.
În România, fiscalitatea2 a fost interpretată de contribuabili drept o
agresiune, devenind un factor de încordare în raporturile economice. Ei nu au
simţit, fie că a fost vorba de firme, fie că a fost vorba de contribuabili
individuali, o relaţie partenerială. Întâi de toate, statul nu a transformat o bună
parte din impozite în servicii publice, ci a dezvoltat o birocraţie care a ajuns să
o depăsească pe cea din perioada comunistă. Administraţia publică nu este
prin ea însăşi un serviciu public. Ea este furnizoare de servicii numai în
mãsura în care se dovedeste eficienţă a administraţiei conţine şi elemente
2

4
 cuantificabile, dar şi o seamă de elemente necuantificabile, non-tangibile. De
pildă, credibilitatea instituţiilor statului, gradul de încredere pe care îl au
cetăţenii în acestea sunt bunuri care înlesnesc funcţionarea societãtii.
Administraţia publică este, în prezent, într-o anumită măsură o instituţie
folosită pentru a asigura funcţionarilor publici diverse forme de rentă, şi mai
puţin o instituţie furnizoare de servicii publice.
Pentru a fi o relaţie partenerială, selectivă şi stimulatorie, fiscalitatea
trebuie să genereze obligaţii şi drepturi de ambele părţi. Statul cel mai adesea
nu şi le respectă pe ale sale. De la nereturnarea taxei pe valoarea adăugată,
cuvenită prin lege şi plata la timp a sumelor pentru medicamentele
compensate, şi până la onorarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale prin
bugetul de stat sau prin companiile care îi aparţin, statul este cel mai rău
platnic al economiei româneşti. În loc să fie un garant al bunei funcţionări a
pieţelor, statul devine cel mai mare infractor al mediului economic.
În aceste condiţii, fiscalitatea este privită nu ca o formă de integrare a
contribuabilului într-un mecanism contractual deschis, ci ca o formă de
agresare şi de izolare a acestuia. Forţat de proliferarea administraţiei publice
şi de propria neîndemînare în gestionarea banilor publici, guvernul are
tendinţa creşterii impozitelor sau a introducerii unor impozite noi. Potrivit unor
evaluări efectuate de asociatiile patronale, în România se plătesc peste 200
de impozite către administraţia centrală şi locală, ceea ce face ca economia
românească să înregistreze recordul european al celui mai mare număr de
impozite. Cotele de impozitare, mai ales în ce priveşte impozitarea foţei de
muncă, sunt aplicate unor niveluri mult mai reduse în comparaţie cu alte ţări,
ceea ce sporeşte dificultăţile contribuabilului. Aceasta face ca un număr
important de firme să fie împinse în afara pieţei. Comportamentul rational,
optimal, nu le îndeamnă să-şi achite obligaţiile fiscale, ci condiţia supravieţuirii
lor stă tocmai în neonorarea obligaţiilor de plată la buget. Această atitudine
merge până într-acolo încât adesea firmele ajung să obţină profituri nu din
îmbunătăţirea producţiei prin investiţii suplimentare, ci prin neplata unor
obligaţii cum ar fi taxa pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit. Această
interpretare a fiscalităţii, ca pe un obstacol în calea supravieţuirii sau
dezvoltării mediului economic este extrem de dăunătoare şi arată cât de
departe suntem de o economie deschisă, de piaţă.
Politica fiscală trebuie să se bazeze pe un parteneriat între stat şi
contribuabil. Comportamentul fiscal al statului nu mai trebuie să fie abuziv.
Raţionalitatea gradului de fiscalitate va permite o mai bună receptivitate a
contribuabilului faţă de sarcina fiscală. Impozitarea corectă şi stimulativă a
veniturilor globale constituie un mijloc important pentru consolidarea acestui
parteneriat.3

5
 I.2 CARACTERIZAREA GENERALĂ A IMPOZITELOR

Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vânzărilor de mărfuri şi

prestărilor de servicii, ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe
cheltuieli sau de impozit pe consum.
Suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final. Toţi ceilalţi
agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu
include cheltuielile de achiziţie a acestora în costul produsului/serviciului pe
care ei îl fabrică şi îl oferă spre vânzare pe piaţă. Ei transferă impozitul
indirect (inclus în preţul de achiziţie) asupra preţului de vânzare a propriului
produs/serviciu, astfel încât nu mai suportă acest impozit.
Perceperea impozitelor indirecte, cum s-a arătat, are loc la vânzarea
mărfurilor ori prestarea serviciilor. Aceasta înseamnă că ele sunt cuprinse în
preţuri, pe care corespunzător le majorează. Când cumpărătorii transformă
veniturile în mărfuri, cantitatea pe care ei o obţin este diminuată cu mărimea
impozitelor indirecte pe care le plătesc. Impozitele indirecte, prin urmare
determină scăderea veniturilor reale ale acestora (cele nominale nu sunt
afectate).
Din cele prezentate, rezultă că impozitele indirecte se aşează asupra
vânzărilor, dar se percep de la cumpărători. De aici le provine denumirea, în
sensul că se realizează prin contribuţii indirecte (persoana care suportă
impozitul este taxată indirect). Plata lor către stat, de regulă, se face de către
agenţii economici(industriaşi, comercianţi, etc.) care însă le recuperează de la
consumatori prin preţuri.
Practicarea impozitelor indirecte constituie, incontestabil, cea mai
flagrantă încălcare a principiului echităţii fiscale. Ele sunt prelevări mascate şi
nu pot fi cunoscute de suportatori. Sunt puţini cei care îşi dau seama cât de
mare este partea din cheltuielile lor destinată impozitelor pe consum. Cu toate
acestea, se practică în toate ţările, având o arie mai largă ori mai restrânsă
de aplicare.. Mai ales în economiile subdezvoltate ponderea lor este mare
pentru că prelevările asupra veniturilor sunt reduse. Apoi, sunt uşor de
perceput şi au randament fiscal ridicat (mai cu seamă în perioadele de avânt
economic). Pe de altă parte, se apreciază că sarcina fiscală este mai uşor de
suportat, deoarece plata acestor impozite se face treptat pe măsura efectuării
de cumpărături (totuşi, cei cu venituri mici sunt puternic afectaţi).4
Sistemul impozitelor indirecte cuprinde variate prelevări. Se practică
frecvent taxele de consumaţie, monopolurile fiscale, taxele vamale şi diferite
alte taxe considerate tradiţionale.
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie cu titlu nerambursabil
datorată potrivit legii bugetului de stat de către persoanele fizice sau juridice
pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.
Impozitul are caracter universal ca o consecinţă a suveranităţii statului şi
el este o instituţie de drept publică fără de care nu se poate concepe existenţa
statului, făcând parte organică din el.
În momentul introducerii unui impozit se are în vedere ca acesta sa aibă un
randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic. Prin elasticitate se întelege
capacitatea impozitului de a se adapta la cerinţele statului. Spre exemplu în

6
momentul în care cheltuielile la bugetul de stat cresc, impozitul este necesar să
poată fi majorat corespunzător sau invers.
Prin introducerea unui impozit, statul urmareste două directii şi anume:
producerea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice şi folosirea
impozitului ca instrument de impulsionare a unor ramuri economice, stimularea
ori reducerea producţiei sau consumul unor mărfuri, extinderea sau, dimpotrivă,
restrângerea relaţiilor comerciale cu străinatatea.
În cazul în care statul doreşte să impulsioneze dezvoltarea unei ramuri sau
subramuri economice stabileşte taxe vamale ridicate pentru produsele din import,
reduce sau scuteşte de plata impozitelor produsele autohtone, micşorează
impozitele directe stabilite in sarcina intreprinzatorului care îşi plasează
capitalurile în ramura sau subramura respectivă, facilitând armonizarea
accelerată a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la reducerea
profitului impozabil al societăţii de capital din ramura sau subramura respectivă.
Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată prin măsuri
fiscale constand în restituirea parţială sau integrală a impozitelor indirecte
aferente mărfurilor exportate: reducerea nivelului taxelor vamale percepute de
catre stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru fabricarea de produse
destinate exportului. Limitarea accesului mărfurilor ăine se poate realiza prin
practicarea unor taxe vamale cu caracter protecţionist la importul anumitor
mărfuri, iar restrangerea exportului anumitor mărfuri străine se poate realiza prin
instituirea de taxe vamale la exportul acestora. Acest procedeu se practică în
ţările în curs de dezvoltare pentru a limita exportul de materii prime şi
semifabricate şi pentru a încuraja exportul de produse manufacturiale.
Impozitele sunt plăţi care se fac de către stat cu titlu definitiv şi
nerambursabil, în schimbul acestora plătitorii nu pot solicita statului un
contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Impozitele pot fi folosite ca mijloc de redresare a situaţiei economice5. Spre
exemplu, pentru stimularea investiţiilor particulare, în unele ţări a fost adoptată
măsura de reducere a impozitului aferent venitului investit în masini, utilaje şi alte
echipamente utile. În vederea reducerii inflaţiei se recurge frecvent la măsura de
majorare a impozitelor.
Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social,
diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.
Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în
sensul că impozitele reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor
băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice. În ţările dezvoltate din punct de
vedere economic prin intermediul impozitelor şi taxelor se procură între 80–90%
din totalul resurselor financiare publice.
Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul
măsurilor pe care statul le ia pentru a interveni în activităţile economice;
impozitele pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei
activităţi economice, de creştere sau reducere a producţiei sau a consumului
unui anumit produs , de stimulare sau îngrădire a comerţului exterior etc.

7
 Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcţii, dintre
care se poate menţiona rolul de instrument de redistribuire a unei părţi din PIB
între clase şi pături sociale, între persoane fizice şi juridice etc.
Pentru a sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic,
social şi politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii ştiinţifice:
a) după trăsăturile de fond şi de formă , pot fi grupate în impozite directe
şi indirecte.
Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice
şi/sau juridice în funcţie de veniturile şi/sau averea acestora şi pe baza cotelor de
impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct şi de la contribuabili la
anumite termene dinainte stabilite. Caracteristic acestor impozite este faptul că în
intenţia legiuitorului, subiectul şi suportatorul sunt una şi aceeaşi persoană însă
uneori acestea nu coincid.
În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării la impozitele directe se pot
grupa în impozite reale şi personale.
Impozitele reale se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură
cu anumite obiecte materiale (pământ, clădiri, fabrici, magazine etc), făcându-se
abstracţie de situaţia personală a subiectului impozabil. Ele mai sunt numite şi
impozite obiective şi pe produs, deoarece se aşează asupra produsului sau
venitului brut al obiectului impozabil.
Impozitele personale ţin cont de situaţia personală a subiectului impozabil,
de aceea se mai numesc impozite subiective.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi prestării
unor servicii (transport, spectacole etc), ceea ce înseamnă că ele atribuie
calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât
suportatorului acestora.
După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe
de consumaţie, venituri de la monopoluri fiscale, taxe vamale, taxe de timbru şi
de înregistrare.
b) după obiectul impunerii impozitelor pot fi clasificate în impozite pe
venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli;
c)în funcţie de scopul urmărit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate
în impozite financiare şi impozite de ordine.
Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri pentru
acoperirea cheltuielilor statului, în această categorie se includ impozitele pe
venit, taxele de consumaţie.
Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei acţiuni
sau în vederea atingerii unui ţel care nu are caracter fiscal. Astfel, prin instituirea
unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice şi a tutunului, se urmăreşte
limitarea consumului, având în vedere efectul nociv asupra organismului uman.
d) după frecvenţa cu care se încasează la bugetul statului, impozitele pot
fi permanente, când se încasează periodic (de regulă anual) la bugetul statului şi
incidentale sau întâmplătoare, când se instituie şi se încasează o singură dată
(de ex. impozitul pe avere se face pe profiturile excepţionale de război);
e)impozitele mai pot fi grupate şi după instituţia care le administrează. Din
acest punct de vedere, în statele de tip federal se disting impozite federale,
impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei şi impozite
locale, iar în statele de tip unitar se întâlnesc impozite ale administraţiei centrale
de stat şi impozite ale organelor administrative de stat.
8
 I.3 SISTEMUL BUGETAR – BUGET PUBLIC CONSOLIDAT

Bugetul în sine este un act juridic în care sunt prevăzute şi aprobate în

fiecare an veniturile şi cheltuielile publice în care se prevăd şi se aprobă prin
lege veniturile şi cheltuielile anuale ale statului şi ale instituţiilor publice
legate de formarea resurselor financiare publice pe de o parte şi de
repartizarea acestora sub forma creditelor bugetare pe de altă parte şi în final
ca instrument de politică financiară întru-cât în acest document sunt stabilite
veniturile bugetare ce reflectă politica fiscală şi cheltuielile bugetare cu rol
important în plan social-economic.
Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective şi
mijloacele cu care se acoperă. În acest scop se stabileşte un raport între
resursele financiare publice – provenite în principal din impozite şi taxe – şi
nevoile sociale. Astfel, pe baza puterii de contribuţie a subiecţilor impozabile
se stabileşte capacitatea de satisfacere a nevoilor generale. Bugetul public
este instrumentul de programare de executare şi de control asupra execuţiei
resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi utilizare a
acestora prin cheltuieli publice.
Bugetul public este un sistem unitar de buget format din:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetul local;
- bugetul fondurilor speciale;
- bugetul trezoreriei statului;
- bugetul instituţiilor publice autonome;
- bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul local şi bugetul fondurilor speciale
după caz;
- bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
- bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate
de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri ce se asigură din fonduri
publice;
- bugetul fondurilor externe nerambursabile;
Componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate şi reunite în două
categorii:
- bugetul public naţional format din bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetul public;
- bugetul general consolidat – este ansamblul bugetelor componente ale
sistemului bugetar agregate şi consolidate
Odată cu trecerea la economia de piaţă, specialiştii utilizează noţiunea de
buget general consolidat al statului, care reprezintă întregul sistem bugetar,
ce cuprinde bugetul public şi implicit bugetul de stat.6
Utilizarea noţiunii de buget general consolidat al statului este o practică
acceptată de specialiştii în domeniu, luând în calcul că la fundamentarea
bugetului public se ţine cont de toate aspectele legate de bugetele care
administrează banul public.

9
 Teoria bugetului consolidat al statului este potrivită unei economii de piaţă, în
condiţiile în care se fac proiecţii bugetare ce pot asigura creşterea puterii şi
independenţei instituţiilor publice, datorită dezvoltării posibilităţilor de finanţare
şi a
diminuării datoriilor.
Astfel, prin bugetul general consolidat al statului se permite elaborarea
unor politici sociale şi economice coerente, care vizează realizarea
echilibrului macroeconomic, în perioadele viitoare.
Consolidara bugetară se referă la operaţiunea de eliminare a transferurilor
de sume dintre bugetele componente în vederea evitării dublei evidenţări a
acestora, incluzând şi ajustările determinate de intrările anuale de credite
externe şi rambursarea ratelor.
Bugetele prezentate sunt formate la rândul lor din venituri şi cheltuieli.
Acestea consolidate la nivel naţional evidenţiază fondurile financiare publice
şi nivelul efortului financiar public urmărindu-se asigurarea echilibrului între
nevoile şi resursele publice. Deficitul de finanţat se stabileşte la nivelul
bugetului general consolidat. Este cunoscut faptul că veniturile publice
reprezintă limite minime ce pot fi depăşite iar cheltuielile publice reprezintă
limite maxime ce nu pot fi depăşite intru-cât acestea ar genera dezechilibru la
nivelul bugetului public.

I.4 CONCURENŢA FISCALĂ

Problemele puse de controlul concurenţei fiscale, la nivelul UE, sunt, din

punct de vedere teoretic, extrem de sensibile. Dintr-un punct de vedere mai
practic, al construcţiei europene, deşi sunt dificile, datorită necesităţii rezolvării
într-un timp rezonabil (de a se tempera, dacă nu elimina complet concurenţa
fiscală), acestea reclamă găsirea unor soluţii în acord cu legislaţia comunitară.
Analiza concurenţei fiscale dintre colectivităţile locale, privind fiscalitatea
directă a persoanelor, consumul colectiv şi protecţia socială, arată că mobilitatea
individuală duce la o segregaţie geografică în funcţie de venit, care, în absenţa
repartizării juste a impozitelor şi taxelor, riscă să adâncească într-o manieră
cumulativă inegalităţile de potenţial fiscal între colectivităţi. Privind fiscalitatea
întreprinderilor, în prezent nu este pus clar în evidenţă efectul diferenţelor de
fiscalitate asupra alegerilor de localizare a activităţilor, concurenţa fiscală între
colectivităţile locale fiind vădită. Ea generează, ca şi pentru prelevările asupra
economiilor, fenomene de concentrare spaţială a activităţilor şi o întărire
cumulativă a inegalităţilor de potenţial fiscal; tot ea este şi la originea câştigurilor
facile ale întreprinderilor nou-înfiinţate şi a sporului de sarcini fiscale ce apasă
asupra poziţiilor mai puţin mobile.7
Impozitul pe venit ocupă o importanţă aparte în sistemul fiscal al oricărui
stat, el fiind fără îndoială, important din punct de vedere psihologic, deoarece
contribuabilul resimte direct prelevarea asupra veniturilor sale. Prin aceasta,
impozitul pe venit se deosebeşte de impozitul pe societăţi sau de TVA, al căror

10
impact fiscal se poate repercuta parţial prin intermediul preţurilor bunurilor şi
facturilor asupra altor agenţi economici.
Impozitarea veniturilor şi a patrimoniilor persoanelor respectă, în toate
statele membre, principiul rezidenţei: contribuabilul este supus legislaţiei fiscale
naţionale a statului în care îşi are rezidenţa şi e ţinut să achite impozitele ce-i
revin, oricare ar fi provenienţa geografică a veniturilor sale. În prezent nu mai
există nici un obstacol teoretic în calea permanenţei sistemelor naţionale
distincte şi eventual foarte disparate de impozitare a veniturilor, în afară de
constrângerile generate de mobilitatea rezidenţială a cuplurilor. Într-adevăr, în
ciuda afirmării principiului liberei circulaţii a persoanelor în interiorul Uniunii
Europene şi a posibilităţii teoretice oferite tuturor cetăţenilor Uniunii Europene de
a-şi alege rezidenţa şi de a lucra în ţara membră pe care o aleg, mobilitatea
rezidenţială a persoanelor rămâne slabă printre statele Uniunii Europene; şi
persistenţa obstacolelor culturale, lingvistice şi de altă natură incită la
previziunea că ea nu ar trebui să crească în mod considerabil pentru majoritatea
populaţiei în anii următori.

I.5 Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată. reprezintă una dintre cele mai moderne şi

eficiente componente ale politicii fiscale din ţările europene occidentale.
Taxa pe valoarea adăugată reprezintă o impunere pe consum cu caracter
general care se aplică o singură dată produselor indiferent dacă acestea
reprezintă bunuri de consum sau mijloace de producţie, precum şi asupra
serviciilor.
Taxa pe valoarea adăugata (impozitul unic incasat fracţionat cum mai este
denumit), se calculează asupra creşterii de valoare, adăugat de fiecare agent
economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei
lucrări care intră sub incidenţa acestui impozit.
Plătitorii de TVA sunt toţi agenţi economici care vând produse, execută
lucrări sau prestează servicii.
Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrărilor şi a
serviciilor la preţurile de facturare. Materia impozabilă este suma globală a
vânzării. Suportatorul este consumatorul final.
În sfera de aplicare a taxei pe valoare adaugată se cuprind operaţiunile
care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este
considerat a fi în România;
b) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o
persoană impozabila;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una din
actvităţtile economice.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprinde şi importul de
bunuri.
Pentru operaţiunile din interioriul ţării, plătitorii taxei pe valoarea adăugată
sunt:
11
 - persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea
adăugată, pentru operaţiunile taxabile realizate;
- beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane
impozabile stabilite în străinătate indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu
înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
La importul de bunuri, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt persoanele care
importă bunuri în România. Persoanele fizice datorează taxa pe valoarea
adăugată pentru bunurile introduse în ţară, potrivit regulamentului vamal aplicabil
acestora.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată8 este constituită din:
* preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la
momentul livrării. Dacă bunurile sunt mijloace fixe, preţul de achiziţie sau preţul
de cost se ajustează;
* suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea
prestărilor de servicii.
* pentru alte livrări de bunuri şi prestări de servicii, din tot ceea ce constituie
contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din
partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct
legate de preţul acestor operaţiuni.
Impozitele, taxele, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile accesorii, cum
ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate
cumpărătorului sau clientului se cuprind în baza de impozitare a taxei pe
valoarea adăugată.
În baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată nu se cuprind
următoarele:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de
furnizori direct clienţilor.
b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească
definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală
sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau
tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt,
reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate,
operaţiuni de leasing;
d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin
schimb, fără facturare;
e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se
decontează acestuia;
f) taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către
autorităţile publice locale prin intermediul prestatorilor.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează9 în
următoarele situaţii:
a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau
parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile
bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

12
c) în situaţia în care reducerile de preţ sunt acordate după livrarea bunurilor sau
prestarea serviciilor, precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau
prestării;
d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa
din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de
la care se declară falimentul;
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat
marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din
valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la
care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv
taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.
Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum
comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin până
la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste
cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare. Primul loc de destinaţie a
bunurilor îl reprezintă destinaţia stipulată în documentul de transport sau orice alt
document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România.
Dacă suma folosită la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri
este exprimată în valută, aceasta se converteşte în moneda naţională a
României, în conformitate cu metodologia folosită, pentru a stabili valoarea în
vamă a bunurilor importate.

Cotele de taxă pe valoarea adăugată

Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică
asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este
scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a
taxei pe valoarea adăugată.
Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra
bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de
bunuri:
a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice,
monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri,
expoziţii;
b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate
exclusiv publicităţii;
c) livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor
dentare;
d) livrările de produse ortopedice;
e) medicamente de uz uman şi veterinar;
f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară,
inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.
Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care
intervine faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, cu excepţia operaţiunilor
pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.
În cazul schimbărilor de cote se va proceda la regularizare pentru a se
aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru
care regularizarea se efectuează aplicând cota în vigoare la data exigibilităţii

13
taxei. Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul
ţării pentru livrarea aceluiaşi bun.

I.6 Accizele

Accizele reprezintă o parte importantă a impozitelor indirecte, iar rolul pe

plan fiscal, economic şi social, este în conrinuă creştere în România, ca ţară în
plin proces de tranziţie la economia de piaţă. Pentru România accizele reprezintă
o importantă pârghie fiscală, folosită tot mai des în ultima perioadă.
Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie, în ţările în care se
aplică, o sursă de venituri apreciabilă, facil de obţinut, la un cost puţin ridicat.
Cotele cele mai mari de accize afectează în general băuturile, ţigările,
automobilele şi carburanţii, şi furnizează majoritatea veniturilor procurate de
aceste taxe speciale de consumaţie.
Accizele, spre deosebire de taxele generale asupra consumului, pentru că
intră în forma preţului înainte de TVA, sunt considerate a nu fi impozite ad
valorem. Faptul că se aplică fie asupra valorii în vamă, asupra cărora se adaugă
taxele vamale, în cazul produselor importate, fie în suma fixă asupra cantităţilor
livrate de petrol şi gaze naturale, determină, ca in condţiile de inflaţie, valoarea
reală a veniturilor bugetare pe care le produc, să se diminueze.
Deosebirea esenţială a taxelor speciale de consumaţie faţă de TVA este
aceea că, accizele se datorează într-o singură fază a circuitului economic,
respectiv de către importatori, producători sau achizitori, în timp ce TVA se aplică
la fiecare stadiu al circuitului economic. Accizele intra în baza de impozitare a
TVA.
Nivelul şi calculul accizei
Accizele se calculează prin aplicarea cotelor procentuale asupra bazei de
impozitare care reprezintă:
a) pentru produsele din producţia internă - contravaloarea bunurilor livrate,
exclusiv accizele;
b) pentru produsele din import – valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la
care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale stabilite, potrivit legii, la
importul unor categorii de produse;
c) pentru bunurile introduse în ţară de persoanele fizice neînregistrate ca
agenţi economici, dar comercializate prin agenţi economici - contravaloarea ce
se cuvine deponentului pentru bunurile vândute.
Pentru cafea, cafea cu înlocuitori şi cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu
cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin
aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură, asupra cantităţilor importate.

Plătitorii de accize
Plătitorii de accize sunt:
* agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice
autorizate - care produc sau importă astfel de produse.
* plătitori de accize sunt agenţii economici importatori.
* persoanele fizice care introduc în ţară autoturisme şi autoturisme de teren,
inclusiv rulate.

14
 Momentul exigibilităţii accizei intervine:

a) pentru produsele din producţia internă, la data efectuării livrării, la data

acordării produselor ca dividende sau ca plată în natură, la data la care au fost
consumate pentru reclamă şi publicitate şi, respectiv, la data înstrăinării ori
utilizării în oricare alt scop decât comercializarea;
b) pentru produsele importate, la data înregistrării declaraţiei vamale de import.
Momentul datorării accizelor îl constituie:
a) data efectuării livrării pentru producători;
b) data efectuarii formalităţilor de vămuire pentru importatori;
c) data cumpărării pentru agenţii economici achizitori;
d) data vânzării bunurilor.
Accizele se plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care acciza devine exigibilă.
În cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim
suspensiv, momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei
vamale de import.
Neplata accizelor sau a impozitului la ţiţeiul din producţia internă şi gazele
naturale, la termenele stabilite, atrage majorarea sumei de plată cu 0,3% pentru
fiecare zi de întârziere.
Calculul majorărilor de întârziere se face din ziua lucrătoare imediat următoare
expirării termenului de plată şi până în ziua plăţii inclusiv.În cazuri justificate,
Ministerul Finanţelor poate aproba eşalonarea, amânarea plăţii accizelor şi a
impozitului la ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale, după caz, precum şi
eşalonarea, amânarea, reducerea sau scutirea de plată a majorărilor de
întârziere.
Accizele sunt în general sensibile la inflaţie10, ajungându-se în perioada de
inflaţie puternică la o scădere a randamentului acestora. Faptul că se aplică
asupra valorii în vamă, la care se adaugă taxele vamale în cazul produselor
importate, sau în sumă fixă asupra cantităţilor de petrol livrate, face ca aceste
taxe să-şi diminueze randamentul în condiţii de inflaţie puternică. Creşterea
accizelor are un impact negativ asupra populaţiei.
O sporire a accizelor va reduce venitul real al consumatorilor prin creşterea
preţurilor produselor importate. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care funcţia
ofertei nu este complet inelastică, situaţie care se întâlneşte pentru o mare parte
a produselor de consum. Dacă oferta nu este complet inelastică, atunci producţia
produselor impozitate va scădea. Chiar dacă masa monetară din economie nu a
scăzut, pe termen scurt, aceeaşi cantitate de bani va fi utilizată pentru a cumpăra
o cantitate mică de produse, ceea ce va determina presiuni inflaţioniste.
Dacă, creşterea accizelor nu poate fi evitată, cel puţin două reguli pot fi
avute în vedere pentru ca presiunile inflaţioniste să fie minime:
- creşterea accizelor să se refere la produsele care afecteaza un segment
mic al consumatorilor;
- creşterea să fie aplicată produselor la care elasticitatea ofertei în raport
cu preţul este mai mică.
De aceea, accizele reprezintă o pârghie fiscală care trebuie folosită foarte
atent pentru a nu şa o creştere a inflaţiei.

10

15
 I.7 Taxele vamale în sistemul fiscal din Romania

Taxa vamală reprezintă un impozit perceput de stat asupra mărfurilor în

momentul în care trec graniţele vamale ale ţării respective în scopul importului,
exportului sau tranzitului acestor mărfuri. Taxele vamale aplicate pe un teritoriu
vamal sunt cuprinse într-un tarif vamal.
Teritoriul vamal reprezintă teritoriul pe care se aplică acelaşi tarif vamal
care poate să coincidă sau nu cu teritoriul naţional al ţării, existând însă situaţii
de extindere a teritoriului vamal (uniunii vamale) precum şi situaţii de restrângere
a teritoriului vamal (antrepozite vamale, zone libere etc.). În condiţiile actuale de
creştere a interdependenţei economice între state se manifestă o tendinţă
obiectivă de reducere a taxelor vamale.
Taxele vamale apar ca urmare a interventiei statului în comerţul
internaţional, această intervenţie realizându-se pe două căi: direct şi indirect.
Pe cale directă statul poate interveni, fie prin măsuri cantitative asupra
importurilor sau exporturilor, fie prin reglementarea schimburilor. Intervenţia
directă ridică probleme destul de delicate, deoarece poate perturba relaţiile dintre
state şi poate avea efecte păguboase asupra raporturilor economice în
perioadele următoare.
Intervenţia indirectă se realizează prin taxele vamale, adică prin impozitarea
schimburilor internaţionale. Ceea ce se impune este valoarea în vama a
produselor care fac obiectul tranzacţiei externe. Cota de impunere, adică nivelul
taxei vamale, este prevăzută prin lege.
Deoarece taxele vamale sunt multiple ca număr, ca mod de aşezare şi
fiecare având efecte diferite, pentru a elabora o plitică vamală corespunzătoare
intereselor generale ale statului se impune o clasificare a lor. Mulţimea taxelor
vamale poate fi ordonată astfel:
a) în funcţie de obiectul impunerii, taxele vamale vizează importurile , exporturile
sau fluxurile de tranzit:
• taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate când trec
graniţele vamale ale ţării importatoare, sunt achitate de firmele importatoare şi
sunt incluse în preţul de desfacere pe piaţa internă a importatorului, fiind
suportate de consumatorii finali.
• Taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene la exportul
acestora şi sunt percepute la un nomenclator redus de mărfuri şi pe timp limitat
sau limitarea exportului unor produse de bază în vederea prelucrării la intern.
• Taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine aflate în
trecere pe teritoriul vamal al ţării respective.
b) După modul de percepere se disting:
• taxe vamale specifice ce se calculează pe unitatea de măsură fizică
( masă, volum) a mărfurilor şi presupune existenţa unui tarif vamal foarte
detaliată, ce cuprinde o descriere amănunţită a mărfurilor.
• Taxe vamale ad-valorem se prelevă sub forma unui procent determinat
asupra valorii mărfii importate. Avantajul este că ele nu cer un tarif vamal prea
detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare se aliniază în mod
continuu preţurilor fiind calculate sub formă de procent.

16
• Taxe vamale mixte ce se calculează în special ca adaos la cele
precedente.
c) După modul de fixare se împart în:
• taxe vamale autonome ce sunt stabilite de stat în mod independent, fără
nici o înţelegere prealabilă cu alte state.
• Taxe vamale convenţionale ale căror nivele au fost convenite de stat prin
înţelegeri cu alte state conform celor stite în acordurile comerciale încheiate.
Statul stabileşte pentru anumite mărfuri taxe vamale mai reduse în comparaţie cu
cele autonome.
• Taxe vamale preferenţiale care sunt aplicate de stat în cadrul importurilor
din state cu un regim comercial preferenţial mai favorabil decât cele aplicate în
mod larg ţărilor care beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate. Taxele
vamale preferenţiale pot fi unilaterale sau reciproce.
d) în funcţie de plătitorii taxelor vamale:
• taxe vamale percepute de la persoane fizice
• taxe vamale percepute de la persoane juridice.
e) după scopul impunerii:
• taxe vamale fiscale ce sunt, de obicei, mai scăzute şi se percep cu scopul
de a aduce un anumit venit statului.
• Taxe vamale protecţioniste, care sunt taxe al căror scop principal este
crearea unei bariere pentru mărfurile străine, prin care se urmăreşte eliminarea
concurenţei străine pe piaţa ţării respective şi expansiunea pe pieţele externe.
În aplicarea taxelor vamale ca instrument de protecţie a economiei se
constată:
• tendinţa de a utiliza taxele vamale ca modalitate de punere în practică
comercială internaţională a principiului nediscriminării, a clauzei naţiunii celei mai
favorizate între doi parteneri. Orice avantaj care se acordă între terţe ţări de către
unul din parteneri trebuie extins şi în raporturile dintre ei.
• Tendinţa de reducere a taxelor vamale în condiţiile clauzei naţiunii celei
mai favorizate între ţările membre GATT(Organizaţia Mondială a Comerţului) ca
urmare a desfăşurării unui şir de negocieri tarifare multilaterale în cadrul acestui
acord.
• Tendinţa de reducere în general a semnificaţiei nivelului taxei vamale.
Caracterul de protecţie al unui tarif vamal este evidenţiat de prioritatea
care i se acordă de fiecare ţară unuia dintre cele două scopuri: protecţia
desemnată să elimine sau să reducă importul prin creşterea preţurilor sau
obţinerea unor venituri pentru bugetul ţării importatoare .
Pentru calcularea ratei efective a protecţiei vamale se ţine seama de
taxele vamale prelevate asupra materialelor încorporate în produsul finit
respectiv, stabilindu-se gradul de protecţie a valorii adăugate în procesul de
prelucrare.Există 4 categorii de taxe vamale:
1. Taxe vamale liberale în care nivelul preţului extern al unui produs se
majorează cu o taxă care permite ca preţul intern să fie mai mic decât preţul de
producţie internă a produselor.
2. Taxe vamale egalizatoare ce aduc la acelaşi nivel preţul intern cu preţul
de producţie interna al produsului.
3. Taxe vamale restrictive în care preţul intern este mai mare decât preţul
intern de producţie.

17
4. Taxe vamale prohibite la care nivelul preţului intern creşte foarte mult,
scăzând interesul pentru produsul respectiv.
Plătitorii taxelor vamale sunt persoane juridice în al căror obiect de activitate sunt
prevăzute şi operaţiuni de import, cât şi persoane fizice autorizate să efectueze
astfel de operaţiuni.
De asemenea , pot deveni subiecţi ai impunerii şi persoane fizice
neautorizate atât în cazul introducerii bunurilor în ţară, cât şi în cazul scoaterii din
România , dar dacă depăşesc o anumită valoare sau plafonul valoric de scutire
în vigoare la data trecerii frontierei.
Taxele vamale sunt prevăzute în Tariful Vamal de Import al României, fiind
exprimat în procente şi se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate,
exprimată în lei şi se percep de organele vamale , pentru ca în final să fie vărsate
la bugetul de stat.
Potrivit Codului Vamal al României , pe teritoriul României pot fi instituite
prin lege porturi şi zone libere în care bunurile introduse sau scoase sunt
exceptate de la plata taxelor vamale . Prin aceasta normă se reglementează
excepţii de la impunerea vamală prin instituirea unor teritorii (porturi libere şi
zone libere de comerţ) care nu fac parte din teritoriul vamal al ţării.
Portul franco permite intrarea şi ieşirea mărfurilor indiferent de provenienţa lor ,
fără să fie supuse plăţii taxelor vamale.

18
 II. Studiu de caz

II.1 Analiza evoluţiei impozitelor în veniturile bugetului de stat şi locul

impozitelor indirecte

În cadrul resurselor publice, ponderea cea mai mare o înregistrează

veniturile cu caracter fiscal, mobilizate în special sub forma impozitelor directe şi
indirecte.
Proporţia de participare a celor două categorii de impozite(directe şi indirecte) la
formarea veniturilor fiscale a fost diferită în perioada cuprinsă în studiu, asa cum
rezultă din „Tabelul nr. 1” si din „Tabelul nr. 2”pe anii 2002 – 2008.

Evoluţia nivelului veniturilor fiscale, a impozitelor indirecte si a

impozitelor directe în perioada
2002 – 2008
Tabelul nr. 1
-mii lei-
An Venituri fiscale Impozite directe Impozite
indirecte
2002 168.008.125 45.685.022 122.323.103
2003 223.569.335 50.489.245 173.080.090
2004 269.306.813 58.416.966 210.889.847
2005 336.119.600 75.238.100 260.881.545
2006 467.804.424 139.256.324 328.548.100
2007 521.858.500 157.701.150 364.157.350
2008 668.884.950 264.914.149 403.970.801

Comparând informaţiile cuprinse în tabel, rezultă o evoluţie aproximativ

aceeaşi în cazul veniturilor fiscale ca la veniturile totale, putem spune o creştere
constantă până în 2004, pentru ca din 2005, evoluţia veniturilor fiscale să fie
ceva mai ridicată, creştere ce se datorează faptului modificării legislaţiei de la an
la an, datorită modificării cotelor, etc.
Dacă în perioada 2002-2003 impozitele indirecte aveau un aport mai mare
la formarea veniturilor bugetului general consolidat, comparativ cu impozitele
directe, începand cu anul 2004, raportul dintre cele două categorii de impozite se
inversează, accentul fiind pus pe creşterea încasărilor din impozite indirecte la
formarea resurselor publice. Astfel, faţă de ponderea cea mai ridicată în totalul
veniturilor bugetare înregistrată în anul 2003, impozitele directe îşi diminuează
contribuţia la constituirea fondului bugetar.Această reducere vizează atât
diminuarea ponderii impozitului pe profit, cât şi a impozitului pe salarii, ceea ce
impune găsirea unor surse alternative de venituri bugetare.
Evoluţia nivelului impozitelor indirecte urmează aceeasi coordonitate ca şi
în cazul celorlalţi indicatori analizaţi anterior.

19
 Spre deosebire de impozitele directe, impozitele indirecte au avut până în
anul 2004 inclusiv, un nivel mai scăzut, pentru ca dupa 2004, nivelul impozitelor
indirecte sa le depăşească valoric ajungând în anul 2004 să aibă o pondere de
două ori mai mare în totalul veniturilor fiscale.
În concluzie, afirmăm faptul că impozitele indirecte în anul 2002 au
reprezentat 71% din totalul veniturilor fiscale (cel mai ridicat nivel din perioada
analizată), diminuându-se uşor până la nivelul de 60% în anul 2008, dar
precizăm de asemenea faptul că această diminuare este uşoara în raport de la
an la an deoarece datorită acelorlaşi cauze premergătoare schimbării legislaţiei
de la un an la altul.
Ceea ce este semnificativ pentru perioada analizată este această mutaţie în
structura resurselor fiscale, constând în tendinta de devansare a impozitelor
directe de către cele indirecte.

Grafic evoluţia nivelului impozitelor directe şi indirecte în perioada

2002 – 2008 se prezinta în Figura: 2.1.

Evoluţia nivelului impozitelor directe şi indirecte în

perioada 2002 - 2008

350,000,000
300,000,000
AN
250,000,000
200,000,000 impozite
indirecte
150,000,000
impozite
100,000,000 directe
50,000,000
0

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Pentru a putea determina care sunt impozitele care au cunoscut de-a lungul
perioadei analizate o tendinţă de creştere mai pronunţată, vom proceda la
realizarea unui grafic în care vom compara evoluţia impozitelor directe cu
evoluţia impozitelor indirecte, această evolutie este prezentată în figura nr. 2.2.

20
 Figura 2.2.

Evoluţia impozitelor directe faţă de cele indirecte

450,000,000
400,000,000
350,000,000
300,000,000
250,000,000 impozite directe
200,000,000
impozite indirecte
150,000,000
100,000,000
50,000,000
0
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

În concluzie, analizând informaţiile şi reprezentarea grafică putem afirma că

dacă în perioada 2002-2004 nivelul impozitelor directe a crescut, astfel ca din
anul 2004 până în anul 2006 să-şi păstreze o „creştere” aproape constantă,
urmând ca din 2006 să aibă o tendinţă ascendentă în formarea veniturilor fiscale.
Pe lângă acestea, impozitele indirecte au avut o tendinţă de creştere de la
an la an ajungând ca în anul 2008 să deţină aproape ¾ din totalul veniturilor
fiscale ale bugetului de stat pe anul respectiv.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare
realizării obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat.
În cadrul resurselor financiare publice, ponderea cea mai mare o deţin
veniturile cu caracter fiscal neprovenind din impozitul pe venitul persoanelor
fizice şi juridice, din impozitul asupra proprietăţii ( impozite directe); din
impozitele indirecte de tipul taxelor de consumaţie, taxelor vamale, taxelor de
timbru şi de înregistrar

21
 II. CONCLUZII

Impozitele indirecte aduc o contribuţie importantă la formarea resurselor

bugetare, resurse pe care statul le poate utiliza la realizarea programelor
economice şi sociale pe care şi le propune.
În multe ţări dezvoltate, pentru a încuraja exportul unor produse cu un grad
înalt de prelucrare, statul acordă exportatorilor diferite facilităţi fiscale
(scutiri,reduceri sau restituiri ale impozitelor indirecte instituite asupra exportului).
În Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie şi Norvegia
se acorda scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru produsele
destinate exportului (în special manufacturate).
În România, în condiţiile introducerii taxei pe valoarea adăugată, cota de
impozitare a fost astfel stabilită încât să le egalizeze pe cele din impozitul pe
circulaţia mărfurilor.
Principalul avantaj al taxei pe valoarea adăugată pentru economiile de
tranziţie este acela că noua structură a impunerii pe vânzări ajută la sfărâmarea
cercului vicios al mecanismului de formare a preţului şi al intervenţiilor de
corectare a dezechilibrului microeconomic.Taxa pe valoarea adăugată ajută
economia să se îndrepte spre un sistem fiscal mai sigur pentru agenţii
economici,caracterizat de transparenţă pentru autorităţi.
Oportunitatea introducerii taxei pe valoarea adăugată a fost privită atât din
punct de vedere economic cât şi fiscal-bugetar.
Într-o economie normală, când relaţiile dintre agenţii economici decurg în
conformitate cu legile economiei de piaţă, iar plăţile decurg cu maxim de
operativitate, taxa pe valoarea adăugată poate acţiona ca o pârghie de stimulare
a accelerării vitezei de rotaţie a mărfurilor şi capitalurilor, dar în condiţiile
blocajului financiar din România, taxa nu a avut efectele scontate.
Cu privire la accize, se poate spune că ele au avut o evoluţie ascendentă
atât în mărime absolută cât şi în procent.O parte a acestei creşteri se datorează,
ca şi în cazul taxei pe valoarea adăugată, influenţei inflaţiei.
Introducerea accizelor este argumentată de nevoile tot mai mari ale
bugetului de stat, precum şi de a limita sau chiar de a stopa consumul de
produse dăunătoare sănătăţii.
Accizele, prin aplicarea lor, protejează anumite ramuri ale ecomomiei,
acţionând concomitent şi paralel cu taxale vamale.Se urmăreşte frânarea
consumului de înaltă tehnologie importată de diverşi agenţi economici.
Taxele vamale au şi ele mai multe scopuri, cel mai important dintre ele fiind
acela de a proteja industria naţională şi a aduce venituri bugetului statului.
Taxele vamale au un rol deosebit în promovarea exportului, România
aliniindu-se altor ţări în ceea ce priveşte utilizarea cotei zero pentru exporturile
româneşti.Doar unele produse, îndeosebi cele brute neprelucrate, au restricţii
vamale.În ceea ce priveşte importurile, taxele vamale au un impact deosebit
ajungând de la zero la 100% asupra valorii produselor în vamă.De asemenea,
pentru unele bunuri de investiţii, statul acordă o reducere substanţială sau chiar
elimină taxele vamale.

22
 Modificarea tarifului vamal periodic vădeşte preocuparea statului de a alinia
obiectivele taxelor vamale cu întreaga strategie financiară a acestuia.
Impozitele indirecte vor constitui principala sursă de venit la bugetul de stat.
Pentru o anumită perioadă de timp vor fi menţinute actualele prevederi în
domeniul TVA.
Efectele pozitive ale relaxării fiscale asupra venitului şi profitului, vor
permite, în perspective, alinierea TVA până la nivelul de 16%, în acordul cu
prevederile acquis-lui comunitar.
Romania ar trebui să continue să acorde atenţie speciala îmbunătăţirii
calităţii şi metodologiei calculării PNB şi a conturilor naţionale, asigurând
exhaustivitatea acestora. De asemenea, Romania ar trebui să îmbunătăţească
calcularea bazei TVA.

23
 BIBLIOGRAFIE

1.Iulian Vacarel , - „Finanţe publice”, Editura Economica si

Gh. D. Bistriceanu Pegagogica R.A., Bucuresti , 2007
Tatiana Mosteanu

2. - Legea Nr. 571/2006, privind Codul Fiscal

3. - www.ziarul financiar.ro

4. - www.mfinante.ro

5. - www.fiscalitate.ro

24