Valorificarea deseurilor menajere

Notiunea de valorificare se defineste ca reprelucrare a deseurilor intr-un

proces de productie, fie pentru scopul original, fie pentru alte scopuri.
Plecand de la ierarhia specifica managementului deseurilor, deseurile a
caror formare nu poate fi evitata trebuie valorificate conform posibilitatilor.
Masurile de valorificare a deseurilor contribuie ca produsele, ambalajele, ca si
alte materiale, de care proprietarul lor nu mai are nevoie, sa nu mai ajunga in
depozitul de deseuri. Aceste masuri trebuie sa faciliteze mentinerea deseurilor in
circuitul economic sau aducerea lor in aceata zona.
Exista 3 tipuri de valorificari:
1.Valorificarea materiala presupune substituirea materiilor prime, deseul fiind
utilizat din nou datorita caracteristicilor sale materiale
2.Valorificarea biologica (compostare, fermentatie) este tot valorificare
materiala a resturilor organice
3.Valorificarea energetica presupune folosirea deseurilor ca material
combustibil inlocuitor pentru obtinerea de energie.
Deseurile menajere valorificate la noi in tara sunt:
Hartia
Sticla
Plasticul
Dozele de aluminiu
Textilele
1.Reciclarea hartiei si a cartonului vechi
Reciclarea hartiei vechi este bine cunoscuta si utilizata astazi, in industria
hartiei.
Hartia si cartonul se inalnesc printre altele, mai ales sub forma de:
Hartii poligrafice (hartii pentru imprimanta si de ziar) ;
Hartii si cartoane de impachetat ;
Hartie igienica;
Hartii si cartoane tehnice speciale.
Deseurile din hartie se obtin, in principal, in urmatoarele domenii:
Tipografii, edituri, chioscuri de distribuire a presei,
Intreprinderi care prelucreaza hartie,
Magazine,
Autoritati, administratii, firme de prestari servicii,
Gospodarii particulare.
Hartia veche colectata separat si valorificata se foloseste in principal in
industria hartiei ca materie prima fibroasa. Exista posibilitati de valorificare a

hartiei vechi si in afara industriei hartiei, ca de ex. in industria materialelor de

constructii ca material izolant, la producerea de placi fibroase, sau ca material de
umplere a ambalajului, dar o asemenea utilizare este totusi de o importanta
redusa.
Utilizarea ecologica a valorificarii hartiei vechi este, din punctul de vedere al
managementului deseurilor, cea mai importanta cale in reducerea cantitatilor de
deseuri. Astfel, este diminuata poluarea mediului prin:
Economisirea cantitatilor de materii prime si de energie ;
Diminuarea emisiilor de gaze si ape reziduale.
De ex. prin utilizarea hartiei vechi la fabricarea hartiei noi, atat consumul
de lemn cat si cheltuielile in energie pentru transportul lemnului si pentru
productie se reduc.
Hartia veche este sortata in vederea reutilizarii pe sortimente, pentru a
putea produce in cele din urma cele 4 tipuri de hartie . Privind lucrurile la modul
general, de ex. grupa de hartie noua, hartie poligrafica cuprinde hartie veche
prelucrata din materialele provenite din deseurile menajere (ziare, ilustrate),
materiale imprimate returnate si resturi de la tipografii.
La fabricarea hartiilor de ambalaj, sau la cartoane se folosesc materiale
din hartie veche corespunzatoare fiecarui strat in parte.
Intre hartiile igienice deosebim hartia tissue, formata 100% din hartie
reciclata, iar pentru fabricarea hartiei pentru toaleta si bucatarie se mai foloseste
sihartie creponata. Ambele au un continut de hartie veche de pana la 100%.
Pentru industria hartiei, utilizarea maculaturii ofera in mare parte avantaje
economice.
2.Valorificarea sticlei
Cea mai mare parte din sticla provenita din deseurile menajere si cele
industriale este reprezentata de sticla din recipiente. O posibilitate importanta de
reducere a sticlei vechi este deci industria sticlei pentru recipiente.
Sticla veche de valoare inferioara poate fi folosita la fabricarea de
materiale izolatoare (vata de sticla), de materiale de slefuit, ca si de teracote si
gresii.
Sticla de ecranul televizoarelor nu trebuie colectata impreuna cu sticla
pentru recipiente. In cazul acesteia se intalnesc materiale incarcate cu substante
toxice, care trebuie colectate separat si tratate corespunzator.
Sticla veche poate fi reciclata fara probleme, teoretic, intr-o proportie de
90%. Totusi, aceasta valoare teoretica poate fi atinsa, daca sticla este colectata
separat pe culori, deoarece cota de reciclare pentru sticla depinde foarte mult de
culoarea produsului.
La fabricarea sticlei pentru recipiente, problemele care apar in procesul de
productie (cum ar fi incluziuni nedorite in sticla), sunt provocate de substante
perturbatoare cum ar fi ceramica, pietrele, portelanul, plasticul, aluminiul,
metalele feroase si neferoase. Pe langa separarea pe culori, sticla veche trebuie

deci pregatita riguros inainte de topire, adica eliberata, mecanic sau manual, de
substante straine si granulata. Indeosebi sticlele alba si maro sunt foarte sensibile
in ceea ce priveste impuritatile amintite.
In industria fibrelor de sticla, culorile joaca un rol mic, insa in cioburi nu
trebuie sa fie absolut deloc substante straine.
Valorificarea sticlei precinta urmatoarele avantaje ecologice:
Economisirea energiei si reducerea emisiilor la recuperarea, transportul si
pregatirea materiilor prime;
Reducerea interventiilor asupra peisajului si a prejudiciilor asupra apei freatice
cauzate de exploatarea materiilor prime;
Diminuarea poluarii apelor reziduale la fabricarea sodei.
Necesarul de energie la fabricarea sticlei se diminueaza pe punct de
procent al adosului de cioburi cu cca. 0,2 pana la 0,5%
3.Valorificarea plasticului
Resturile din plastic provin atat din gunoiul menajer, cat si din cel
industrial. Pana acum, in Romania, reciclarii plasticului i s-a acordat o
importanta secundara, mai ales din cauza lipsei posibilitatilor tehnice. Intr-o
proportie redusa, aceasta fractiune este colectata prin REMAT, dupa care este
supusa unei valorificari.
Cea mai mare parte din productia de materiale plastice este constituita de
PE, PVC, PPsi PS. In domeniul ambalajelor sunt utilizate mai ales tipurile de
materiale plastice PE si PP
La reciclarea plasticului se deosebesc in practica trei modalitati de valorificare,
principial diferite:
1. valorificare a materiilor industriale;
2. valorificare a materiilor prime;
3. utilizare energetica.
Prin valorificarea materiilor industriale intelegem prelucrarea mecanica
(purificare si separare a substantelor straine, maruntire, macinare, separare in
functie de tip si, inconditiile date, granulare) a materialelor plastice.
Principalii utilizatori pentru regranulatele din plastic sunt. Prin retopire se
produc in cele din urma forme noi, iar regranulatele sunt prelucrate si obtinute
componente finite in forma pura.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca produsele de acest tip sunt
necesare si caeste deci mai ieftin sa le produci din materiale plastice reciclate,
inferioare, in loc de a folosi la fabricarea lor materii prime.
La valorificarea materiilor prime, procesele chimice determina
transformarea materialelor plastice vechi in materiale prime petrochimice, ca
uleiuri si gaze, din care pot fi sintetizate materiale plastice noi, culori sau
materiale adezive noi. Metodele utilizate, ca hidratarea, gazeificarea, hidroliza,
piroliza sau reducerea in furnale, se deosebesc mult, primele doua atingand in
principal un procent de utilizare industrialamai mare.

Aceste metode sunt potrivite pentru prelucrarea deseurilor amestecate si

impure, adica tot ceea ce nu se poate descompune, necesitand mari cheltuieli
pentru aducerea lor in fractiuni pure, pentru a fi valorificate.
Materialele plastice sunt utilizate prin ardere la obtinerea de energie
termica si electrica.
Pe aceasta cale sunt valorificate mai ales resturile plastice amestecate si
impure, dar si cele toxice, din cuptoarele de ciment sau instalatiile industriale de
incinerare.
Arderea materiilor plastice pentru obtinerea energiei este la ora actuala
inca controversata, deoarece, din perspectiva ecologica, trebuie acordata o
atentie deosebita purificarii gazelor de ardere, deoarece in procesul de ardere pot
aparea substante toxice problematice, ca de ex. dioxina.
Semnificatia ecologica a valorificarii resturilor din plastic este in principal
economisirea de resurse, adica economisirea de energie si a emisiilor legate de
ea.