Universitatea tefan Cel Mare Suceava

Facultatea de tiine Economice i Admnistraie Public

Comparaie ntre sistemele de contabilitate

italian, francez si roman

Masterand: Daniliuc Marta-Cristina

Specializarea: AGC
Anul II

2015

Comparaie ntre sistemele de contabilitate italian, francez si

roman
Introducere
Fiecare ar dispune de un anumit sistem contabil menit s rezolve propriile
probleme: ndestularea cerinelor utilizatorilor n ce privete informaia
financiar, controlul strii i utilizrii mijloacelor, obinerea informaiei
necesare pentru a lua decizii administrative i economice. i dac scopurile
generale i obiectivele evidenei n flecare ar sunt identice, totui din
punctul de vedere al structurii indicilor din drile de seam, al prioritii
orientrii spre utilizatorii separai ai informaiei i chiar al metodelor de
calculare a indicilor exist deosebiri eseniale.Aceasta este condiionat de
influena multor factori interni i externi: juridici, economici, politici, sociali
pn i geografici.Aadar, pe de o parte, evidena contabil se dezvolt sub
influena reglementrii ei la nivel internaional (n baza Standardelor
Internaionale de Raportare Financiar), ce duce la unificarea, standartizarea
unic i armonizarea diferitelor sisteme contabile. Pe de alt parte, n fiecare
ar exist modelul su naional al contabilitii care difer de altele prin
diverse particulariti.Noiunea general de sistem naional de contabilitate
se bazeaz pe definiia sistemului de eviden i este concretizat de un ir
de criterii.
locul istoric al sistemului de eviden;
sistemul de reglementare a evidenei definitivat din punct de vedere
istoric;
existena i utilizarea sistemului dezvoltat de standarde contabile
naionale;
metodele de eviden i evaluare a resurselor;
planul naional de conturi, construit dup un anumit model;
sistemul de organizare a evidenei contabile la nivelul ntreprinderii;

 metodologia determinrii rezultatului financiar final .a.

Toate aceste aspecte formeaz sistemul general de eviden contabil n
fiecare ar. Deoarece evidena.depinde de mediul n care ea se efectueaz,
n lume au nceput s se creeze diferite sisteme de eviden i raportare
financiar. n ultimii ani, n literatura economic o mare atenie se acord
problemei clasificrii sistemelor contabile. Drept baz pentru clasificare se
iau diferite criterii, din care cauz privind aceast problem nu exist o
opinie unic. Unii autori, de exemplu, n prim plan pun scopul contabilitii,
ns dup cum se tie el este prevzut de SIRF - oferireainformaiei necesare
tuturor grupelor de utilizatori. i ntruct acest scop este unic pentru toate
rile, el nu poate fi luat drept criteriu principal nclasificarea sistemelor de
contabilitate. n literatura de specialitate putem ntlni cteva sisteme
contabile, nsprincipalele din ele sunt anglo-saxon (anglo-american) i
continental(francez), celelalte sisteme: modelul american, modelul islam
.a.,menionate de unii autori, prezint variante ale acestor dou.O anumit
nsemntate a factorilor externi n diferite ri estecondiionat de existena
aspectelor generale puse la baza sistemelorcontabile utilizate n ele. Factorii
ce determin nivelul de dezvoltare suntlegai reciproc. Aa, n majoritatea
rilor n care reglementarea juridic a activitii economice este rigid,
bncile i guvernul erau considerate drept creditori principali, iar n rile de
orientare general juridic, la atingerea obiectivelor financiare ale businessului, acestea mai mult se bazau pe extinderea proprietii pe aciuni i a
pieelor valorilor mobiliare.Criterii mai reuite, din punctul nostru de vedere,
sunt folosite de savanii americani.Ei aplic cteva criterii interdependente
care trebuie examinate de la general la particular. In prim plan este pus
orientarea economic i macroeconomic. Urmeaz criterii, ca
reglementarea contabilitii, influena legislaiei fiscale, rolul profesiei
contabile etc. Dup opinia savanilor americani, mediul n care funcioneaz
evidena este influenat de urmtorii factori:
1) modul de guvernare n ar;
2) tipul sistemului economic;
3) ramura economiei;
4) organizaiile care funcioneaz n sistemul economic dat;
5) tipul de reglementare i control.

SISTEMUL CONTABIL DIN ITALIA

Sub aspect economic, Italia se caracterizeaz printr-o foarte mare

regionalizare a activitilor, un sector privat foarte dimanic i o puternic
participare a statului n sectorul bancar i n cateva mari grupuri industriale.
esutul economic este compus n proporie de 80% din ntreprinderi
mici, inovatoare, dinamice i independente.Majoritatea conserv un caracter
familial, de unde i o caracteristic cu o conotaie cultural : o anumit
coeziune n gestiune i o anumit soliditate pe plan social.
n acest context, societile cele mai rspndite sunt : societile de
persoane (societ personali), societile cu rspundere limitat (societ a
responsabilit limitata) i societile cooperatiste (societ cooperativa).
n mod paralel, exist grupuri foarte puternice i cu legturi foarte
complexe : Fiat, Ferruzzi, Agip Petroli. n pofida eforturilor de
internaionalizare, aceste grupuri rmn centrate pe peninsul.
n condiiile existenei unui numr mare de ntreprinderi familiale,
contabilitatea este asigurat de o serie de cabinete mici numite regioniere,
care i asum i obligaii pe linie de fiscalitate. Nota dominant a acestei
contabiliti este opoziia ntre un formalism destul de mare pe planul
procedurilor i simplitatea procesului contabil. De asemenea, n Italia se
poate constata o diferen mare ntre practica i teoria contabil, fenomen
amplificat i de frauda fiscal. n acest context, multe exploatri sau
profesiuni liberale au la baz o contabilitate simplificat i sunt impozitate
pe o baz forfetar.
Opus ntreprinderilor familiale, marile societi ascult de o alta logic
i anume, internaionalizarea structurii i difuzarea capitalului lor. Aceste
ntreprinderi sunt impuse la exigenele Uniunii Europene(CEE) n materie de
furnizare a situaiilor financiare, la un control legal de nalta calitate asigurat
n bun msur de reelele celor ase mari : The Big Six, la norme stricte
de cominicare financiar formulate de Burs.
Cei doi poli ai structurii economice i contabilitii italiene explic n
parte ntrzierea cu care Parlamentul a votat legea contabil de integrare a
Directivelor a 4-a i a 7-a.

Sistemul bancar italian este produsul unei reglementri datnd din

1936 i este o consecin a contextului creat n criza din 1929. Mult vreme,
acest sistem era foarte fragmentat i improductiv. Nu exista mari gigani
bancari italieni, la nivel european i mondial : n primele 100 de banci ale
lumii, nu gsim dect 8 bnci italiene ; doar una, n primele 50 i nici una, n
primele 25.
Sectorul public acoper 70% din activitatea bancar. Sistemul bancar
se confrunt cu handicapuri evidente : subefectele de personal ; personal
defectuos format i ineficace ; rigiditatea structurilor ; grad nalt de
corporatism.
Sistemul bursier italian este destul de slab, n pofida progreselor
nregistrate n anii 1980. Centrul financiar bursier este Milano care asigur
aproape 80% din ansamblul tranzaciilor. n rest, pe teritoriul Italiei opereaz
10 burse regionale care coteaz n acelai timp aceleai titluri. Cu alte
cuvinte, nu se manifest principiul unitii cotaiilor. Regionalizarea
sistemului bursier are o explicaie de ordin istoric i ea rezid n data destul
de recent la care s-a realizat reunificarea Italiei. La aceasta, s adugm
distincia i rivalitatea care s-a constituit i s-a conservat ntre capitala
financiar, Milano, i capitala administrativ i economic, Roma. n atare
condiii, nici unificarea Italiei nu a putut s ating cotele centralismului
francez.
n acest peisaj financiar, dei familiile italiene economisesc destul de
mult, economiile lor nu sunt orientate spre piaa financiar.
Contiena de rmnerile sale n urm pe plan financiar i bancar,
Italia a nceput s previn dificultile printr-o serie de reforme. n domeniul
bancar, din iulie 1990, s-a adoptat modelul plurifuncional prin care s-au
creat holdinguri deinute pentru maximum 49% de investitori privai i
pentru mai mult de jumtate, de fundaiile de drept public. Construite dup
modelul german aceste holdinguri au condus la recapitalizarea i regruparea
bncilor publice. Datorit i deficitului statului vor genera o politic de
privatizare cu consecine imediate asupra dezvoltrii i modernizrii pieelor
financiare.
La 7 iunie 1974, a fost creat Comisia Naional pentru Societi i
Burs (La commissione Nazionale per la Societ et la Borsa : CONSOB)
care pe lng rolurile tradiionale pe care le au astfel de comisii, a fost dotat
i cu responsabilitatea de a organiza auditul societailor cotate.

Dreptul contabil italian i are originea n evul mediu, dar ultimul

secol a relevat mai degrab o imixtiune a fiscalitii n reglementarea
contabil.
El este produsul a patru surse eseniale :
Codul civil (i jurisprudena)
Directivele europene
Principiile contabile
Dreptul fiscal
Codul civil urmeaz Codului de comer (care a fost suprimat n 1942)
n materie de legiferare a dispoziiilor contabile.
Decretul din 9 aprilie 1991, dei un cadru imprecis, prezinta
numeroase asemnri cu elementele cuprinse n legea i decretul promulgate
n Frana, n 1983.
Statutul juridic al societilor italiene este, de asemenea, foarte
asemntor celui francez.
Societile italiene : societi n nume colectiv (societ in nome
collettivo), societi n comandit simpl (societ in accomandita semplice),
societi cu rspundere limitat (societ a responsabilit limitata), societ i
pe aciune (societ per azione), societi cooperative (societ cooperative),
societi de asigurare reciproc (societ di mutua assicurazione) se clasific
n dou categorii : mici i mari.
Criteriile de delimitare a ntreprinderilor sunt cele cunoscute n cazul
celorlalte ri comunitare, iar pragurile sunt urmtoarele :
ntreprinderile mici
Total bilanier
< 2.000.000.000 lire italiene
Cifra de afaceri
(ITL)
Efectiv
de <4.000.000.000 ITL
salariai
<50

ntreprinderile mari
>2.000.000.000 ITL
>4.000.000.000 ITL
>50

Documentele supuse controlului i publicrii sunt : bilanul, contul

de profit i pierdere, anex, raportul cenzorilor (sindaci), raportul revizorilor
i raportul consiliului de administraie.
n Italia, contabilitatea i fiscalitatea ntrein relaii complexe i ambigue.
Dac n Frana, cele dou domenii au gsit zona lor de acomodare ,
contabilitatea italian am amintit anterior , i-a pstrat mult vreme zona ei
de autonomie. Totui, noua lege fiscal oblig o ntreprindere ca, pentru a

beneficia de deductibilitatea anumitor cheltuieli, s le nscrie obligatoriu n

contul de profit i pierdere. Este curios c, din acest punct de vedere,
contabilitatea italian urmeaz calea francez, n timp ce n Fran a se
vorbete tot mai mult i mai des de polurile fiscale n structurile
contabile!
ncepnd cu 1 decembrie 1983, cota de impozit asupra societilor (pe
profit) este de 36%. Societile trebuie s verse 98% din impozitul pltit n
numele anului precedent, n doua rate (scadente):
40%, n momentul declarrii venitului;
60 %, nainte de 30 noiembrie.
Taxa pe valoarea adaugat a intrat n vigoare, n Italia, la 1 ianuarie 1973.
Impozitarea de baz este urmtoarea:
- Cota normal este de 19 %;
- Cota de 4 %: se aplic crilor, produselor de prim necesitate i de
larg consum
- Cota de 9 %: se aplic produselor alimentare , agricole, de pescarie ,
textilelor, produselor farmaceutice, i anumitor servicii
- Cota de 12 %: se aplic anumitor produse de pescrie, plantelor,
lemnului, discurilor.

SISTEMUL CONTABIL IN FRANTA

In Franta, cat si in tari ca : Austria, Elvetia, Belgia , Spania, Italia, Portugalia
si Germania se foloseste modelul European clasificat ca sistem continental
de evident. O trsatura caracteristica a cestui sistem este rectificarea marimii
impozitelor in functie de datele contabile si controlul asupra oportunitatii si
plenitudinii platii lor.
Particularitatea sistemului contabil francez consta in esenta lui juridica ,
deoarece toate regulamentele rezulta din legislatia comerciala si fiscal.
1. Scurt istoric al sistemului contabil francez:
Inceputul procesului de formare si evolutie a legii de baza a contabilitatii in
Franta a fost in anul 1673, Ordonanta lui J.-B. Coliber, in care au fost
reflectatea ideile mercantilistilor privind problemele dezvoltarii economice
din acea perioada. In 1807 o noua versiune a legii contabilitatii a reflectat

ideile Marii revolutii franceze, regulamentle principale ale Dreptului roman

constituind baza normative a dreptului economic si commercial al Frantei
din secolul XIX- mijlocul secolului XX si exercitand totodata, o influenta
esentiala asupra legislatiei comerciale a unui sir de tari din Europa, Asia ,
Africa.
Dupa infrangerea din 1940, ocupatia germane a impus Frantei cereri enorme
privind indemnizatiile financiare si resursele importante. Reactiile Frantei au
fost foarte variate, de la collaborationism la incercari de a detine un control
economic autonom in speranta de a evita rutina totala. In acest context,
Guvernul Vichy considera insuficiente practicile contabile, cerand unei
comisii formate din 30 de membri sa stabileasca un plan contabil. Planul ,
eliberat in 1942, nu a avut un impact considerabil. Acesta lasa optiunea intre
o contabilitate a cheltuielilor si veniturilor clasificate dupa natura si o
contabilitate industrial integrate si nu cuprindea considerentele generale
necesare elaborarii situatiilor financiare. Aceasta versiune foarte elaborate,
numarand 225 pagini , a fost implementata doar in industria aeronautica.
Trecerea la un plan contabil dualist a avut loc in anul 1947, dupa
nationalizarea din anii 1945-1946. Obiectivul Comisiei de normalizare
Contabila a fost acela de a stabili o terminologie comuna, un plan de conturi
si modele comune de situatii financiare pentru toate intreprinderile.
Un rol la fel de importat in optiune pentru planul contabil dualist l-a avut
autoritatea fiscal, dat fiind faptul ca rezultatul fiscal se calcula pe baza
datelor din conturile din Planul Contabil General. Controlul fiscal era asadar
inlesnit. Caracterul dualist al Planului Contabil General din 1947 s-a datorat
si influentelor unor important birocrati care sustineau folosirea unui plan
contabil national ca baza a dezvoltarii statisticilor nationale si aplanificarii
economice nationale.
Spre deosebire de planul contabil din 1942, cel din 1947 plasa intr-o
categorie optional contabilitatea de gestiune, excluzand posibilitatea folosirii
Planului Contabil General ca pe un instrument de supraveghere a costurilor
de productie. Acesta are un character general si este supus unor imbunatatiri
continue, dar ramane facultative pentru intreprinderi.. acestui proiect I s-au
opus initial intreprinderile mari, care aveau o contabilitate organizata intr-un
format integrat, iar schimbarea lui ar fi implicat costuri foarte mari. In timp
insa ele au luat in considerare avantajele unui astfel de plan contabil si au
acceptat aplicarea variantei elaborate in anul 1957.
Incepand cu anii 70 apare necesitatea reglementarii contabile de inflatie, la
care nu raspundea utilizarea unui Plan Contabil General bazat pe costul
istoric, dar mai ales nevoia unui cadru normalizator care sa favorizeze
expunerea economiei Frantei la influentele international si la participarea pe

pietele de capital. Ca raspuns la nevoia acestor schimbari, in franta , sub

influenta Directivei a IV-a europene , s-a conturat Planul Contabil General
din 1982.
Planul Contabil General din 1982 a consacrat existent unui set de principia
contabile care reprezinta o baza conceputuala pentru contabilitate. Aceste
principia se regasesc in dispozitiile generale din textul legii, prescriptiile
raportandu-se la metodele de evaluare si de determinare a rezultatului
precum si de cele de stabilire si prezentare a situatiilor financiare.
Planul Contabil General din 1982 a fost modificat ca urmare a legilor
contabile si a decretelor de aplicare corespunzatoare privind implementarea
Directivelor a IV-a si aVII-a din anii 1983, respective 1985-1986. S-au
implementat astfel prevederile acestor directive referitoare la : regulile
pentru masurarea rezultatelor de exploatare, bazele intocmirii si prezentarii
conturilor anuale si a anexelor, introducand reglementari privind context si
tranzactii specific. Modificarile din 1986 au eliminat capitolul optional
privind contabilitatea de gestiune si au introdus un capitol relative la
metodalogia de consolidare a conturilor. Au fost mentinute: lista
standardizata de conturi (planul de conturi), instructiunile si recomandarile
pentru utilizarea acestora, formatul standard al situatiilor financiare, precum
si ceri ntele privind tinerea conturilor.
Versiunea din 1999 al Planului Contabil Geneal a fost elaborate de Consiliul
National al Contabilitatii, pe baza regulamentului nr. 99-03 din 29 aprilie
1999 al Comitetului Reglementarii contabile, prezentandu-se sub forma unui
cod , care cuprinde cinci titluri, divizate in capitol, sectiuni si subsectiuni
Titlul I. Obiectul si principiile contabilitatii;
Titlul II. Definitia activelor, pasivelor, veniturilor si cheltuielilor;
Titlul III. Reguli de contabilizare si evaluare;
Titlul IV. Tinerea , structura si functionarea conturilor;
Titlul V. Documente de sinteza.
In anul 1998 , Standish apreciaza ca efectele Planului Contabil General
asupra contabilitatii financiare si asupra prezentarii informatiilor in Franta au
fost extraordinary de profunde. Inca de la prima versiune din 1947, Planul
Contabil General a format bazele pentru educarea contabililor (prin
instructiunile privind functionarea conturilor) si pentru expunerea
informatiilor derivate din contabilitatea financiara. Ca instrument de
armonizare , Planul Contabil General creeaza conditii favorabile pentru
comunicarea intre contabili si utilizatori, reflectata in terminologia contabila
si in prezentarea situatiilor financiare, care au, astfel, un grad inalt de
omogenitate, mult mai mare decat a fost vreodata cazul in contabilitatea

anglo-saxona. Pe de alta parte, exagerarea importantei aspectelor fiscal si

orientarea informatiei cu precadere catre nevoile contabilitatii nationale
constituie limite ale normalizarii prin Planul Contabil General.
2.Sistemul contabil francez in prezent
In present, formatul si continutul raportarii financiare in Franta sunt
determinate de Directivele IV si VII ale UE, fapt ce a fost reflectat in PCG
(Planul Contabil General). Formatul standardizat de utilizare generala este
urmatorul:
1. Bilantul contabil de format orizontal si reflectarea obligatory a
activelor, capitalului propriu si datoriilor;
2. Raportul cu privire la rezultatele financiare ale formatului orizontal
( cheltuielile- in stanga, veniturile- in dreapta) sau vertical;
3. Alte forme de raportare financiara, inclusive anexele si
comentariile la ele.
In Planul de Conturi al Frnatei se evidentiaza: conturile principale,
subconturi de ordinul intai si doi, conturi analitice de ordinal intai si doi, etc.
Fiecare cont separate poate fi impartit in cateva conturi cu adaugarea unei
cifre. Trasatura caracteristica a planului de conturi este urmatoarea:
- Conturi cu doua cifre, utilizate in majoritatea cazurilor pentru
alcatuirea bilantului contabil si determinarea rezultatului activitatii
intreprinderii;
- Conturi cu doua cifre, a doua fiind cifra 9, utilizate pentru
formarea provizioanelor privind datoruia dubioasa (datoriile
clientilor), amortizarea, alte provizioane care reflecta micsorarea
valorii activelor;
- Conturi cu trei cifre, ultimile fiind 1-8, care reflecta sumele
detaliate privind operatiile, suma totala acarora este prezentata intrun nivel de clasificare mai inalt cu un numar de doua cifre.
- Conturilor cu trei cifre, ultima cifra fiind 9, care prezinta conturi
opuse conturilor subgrupei respective.
Codificarea conturilor se efectueaza conform sistemului zecimal. In fiecare
clasa de conturi nu pot fi mai mult de zece conturi. In sistemul de codificare
zecimala cifrele finale0 si 9 in conturi si subconturi au o anumita valoare
economica. Conturile care se termina cu 0 reflecta marimea totala a
operatiilor economice omogene. De exemplu, contul 10 reflecta marimea
totala a capitalului si rezervelor intreprinderii, iar conturile 1-18 sunt
prevazute pentru evident unor surse de mijloace proprii.

3.Impactul fiscalitatii asupra dezvoltarii si aplicarii normei contabile

Rolul fiscalitatii asupra dezvoltarii contabilitatii constituie este unul dintre
factorii ce influenteaza contabilitatea intreprinderii, separarea intre
contabilitate si fiscalitate nefiind, pe cat se pare, la ordinea zilei in Franta.
Aceasta influenta a fiscalitatii a aparut in Franta in 1920, ca urmarea a
adoptarii legii din 1917 asupra impozitului pe beneficii. Intr-adevar, cum nu
existau reguli contabile stabilite pentru calcularea beneficiului contabil,
acesta a fost determinat de reguli fiscal.
Prima apropriere intre contabilitate si fiscalitatea a aparut in 1958-1959 in
cadrul reviziei bilanturilor. Avantajele fiscal erau subordonate producerii
unui bilant care sa se conformeze Planului din 1947-1957.Acest Plan, desi
nu era obligatoriu ,in sensul ca nu face obiectul vreunei dispozitii legale care
sa-l faca obligatoriu, a fost in realitatea urmat de toate societatile comerciale
si intreprinderile franceze.
Influenta fiscalitatii asupra contabilitatii s-a facut simtita si in continutul
normelor, deoarece, pentru a putea beneficia de un avantaj fiscal,
intreprinderile sunt obligate sa-l inregistreze in contabilitate. In consecinta,
contabilitatea in Franta este partial supusa unor constrangeri fiscal si , ca
urmare, nu reflecta situatia economica si financiara reala a intreprinderii.
Aceasta constatare trebuie evidentiata atat in conturile individuale, cat si in
cele consolidate. Intr-adevar, numai conturile individuale pot servi ca baza
pentru calculul impozitului, deci ele sunt singurele care contin aspect fiscal
straine de activitatea intreprinderii. In schimb, conturile consolidate fac
abstractive de datele fiscal prin reprelucrarea conturilor individuale, si, din
aceasta cauza, se poate considera ca ele reflecta mai fidel situatia financiarcontabila a societatii.
4.Influenta organizatiilor profesionale asupra normelor contabile
In Franta, normele contabile sunt elaborate de catre Consiliul National al
Contabilitatii (CNC). Totusi, rolul acestui organism nu poate fi inteles fara a
lua in calcul si celelalte organism sau actori care pot intervene in procesul de
stabilire a normelor, in mod direct sau indirect. Este cazul organizatiilor si
asociatiilor profesionale, al pietelor financiare sau al influentei europene in
materie de norme contabile.
In Franta, corpul contabililor este format din experti contabili si din
comisari de conturi. Orice persoana care a obtinut diploma de expert
contabil poate exercita profesia de comisar de conturi. In schimb, persoanele
care nu au decat atestatul de comisar de conturi nu pot active ca experti
contabili. Exista compatibilitati intre aceste doua activitati, aceeasi persoana

neputand sa tina contabilitatea unei societati si sa o si revizuiasca. Aceste

doua profesii sunt profesiii liberale.
Ordinul expertilor contabili (OEC) grupeaza totalitatea expertilor contabili
care profeseaza in mod liber si este insarcinat, ca urmare, sa defineasca
criteriile de deontologie profesionale sis a vegheze la repectarea lor.. Dar pe
langa aceasta prima functie, OEC are, de asemenea, misiunea de a raspunde
dificultatilor cu care se confrunta membrii sai in exercitiul functiunii si de a
conduce activitati de formare si perfectionare.
Compania Nationala a Comisarilor de Conturi (CNCC) are o activitate
orientate catre audit si mai ales catre reglementarea profesiei de auditor.
CNCC se ocupa de deontologia profesiei, raspunde la problemele legate de
practica contabilitatii, ia pozitie prin intermediul revistei pe care o editeaza
si al notelor de informare. De asemenea, CNCC defineste regulile de audit si
ca urmare, trebuie considerate organism de normalizare a activitatii de audit.
In consecinta, organizarea si gestionarea profesiei contabile in Franta au
repercursiuni asupra normelor contabile si de audit.
5.Analiza principiilor contabile aplicate in Franta
Incepand din 1983, principiile contabile franceze sunt conduse de un
obiectiv inscris in codul commercial: o traducere fidel a expresiei englezesti
true and fair view.
Conturile anuale trebuie sa fie corecte, sincere si sa dea o imagine fidela a
patrimoniului, a situatiei financiare si abeneficiului intreprinderii.
Cand aplicarea unei prevederi contabile n u este suficienta pentru a da
imaginea fidela mentionata in prezentul articol, trebuie furnizate informatii
suplimentare.
Daca, intr-un caz exceptional, aplicarea unei prevederi contabile se
dovedeste improprie pentru reprezentarea fidela a patrimoniului, a situatiei
financiare sau a rezultatului, trebuioe facuta o derogare pentru acel caz.
(art. 9 din Codul Comercial).
Principiile de observare:
1. Principiul independentei exercitiilor. Intreprinderea trebuie sa
controleze prin inventar, cel putin o data la 12 luni, existenta si
valoarea elementelor active si passive ale patrimoniului intreprinderii.
Ea trebuie sa stabileasca conturile anuale la inchiderea exercitiului in
vederea angajamentelor contabile si a inventarului. Aceste conturi
anuale include bilantul, contul de rezultate si o anexa: acestea
formeaza un tot indisociabil.
2. Principiul continuitatii exploatarii. Pentru intocmirea conturilor
anuale, comerciantul, persoana fizica sau juridical, se presupune ca isi
continua activitatea.

3. Principiul permanentei metodelor. In afara de cazul cand intervine o

schimbare exceptionala in situatia comerciantului, persoana fizica sau
persoana juridical, prezentarea conturilor anuale, ca si metodele de
evaluare folosite nu se pot schimba de la un exercitiu la altul. Daca
vor intervene schimbari, ele vor fi descrise si justificate in anexa.
4. Principiul necompensarii. Elementele activelor si cele ale pasivelor
trebuie evaluate separate. Nici o compensatie nu poate fi efectuata
intre elementele de active si cele de pasiv sau intre rubricile de
cheltuieli si cele de venituri din contul de rezultate. Bilantul de
incepere al exercitiului trebuie sa corespunda cu bilantul de incheiere
al exercitiului precedent.
Princiipiile de evaluare:
1.
Principiul nominalismului monetar sau al costului
istoric . Diferenta pozitiva de valoare intre valoarea de
inventar a unui bun si valoarea sa de intrarea nu se
contabilizeaza. Exita o exceptie: reevaluarea conturilor. Daca
se procedeaza la o reevaluare a tuturor imobilizarilor
corporale si financiare, abaterea de reevaluare intre valoarea
actuala si valoarea neta contabila nu poate fi folosita pentru
compensarea pierderilor, ci va fi inscris distinct in pasivul
bilantului.
2.
Principiul prudentei. Conturile anuale trebuie sa respecte
principiul prudentei. Chiar in absenta sau insuficienta
beneficiului, trebuie sa se peocedeze la amortizari si la
provizioane. Trebuie tinut cont de riscurile si de pierderile
intervenite in perioada exercitiului, chiar daca intervin intre
data de incheiere a exercitiului sic ea de intocmire a
conturilor.

6.Metode de evaluare a bunurilor in PCG

Metoda de baza, retinuta conform legii, de catre PCG pentru evaluarea
elementelor inscrise in contabilitatea este metoda costurilor istorice (costuri
de intrare in patrimoniu). Ea este fondata pe determinarea costurilor de
achizitie pentru bunurile achizitionate cu titlu oneros, a valorii venale pentru
bunurile achizitionate cu titlu gratuity, a costurilor de productie pentru
produse de intreprindere, fie ca este vorba de stocuri destinate vanzarii sau
imobilizarii care vor fi utilizate de intreprindere pentru ea insasi.

Valoarea va fi determinate in patru moment esentiale ale existentei

intreprinderii:
1. Valoarea la data de intrare in patrimoniu( costul de achizitie, costul
de productie, valoarea venala);
2. Valoarea de inventar( valoarea actuala desemnata ca valoare venala
la data inventarului) pentru ca legea prescrie comerciantului de a
controla prin inventor cel putin o data pe an existenta si valoarea
elementelor de active si pasiv ale patrimoniului;
3. Valoarea de la data de inchidere a conturilor (valoarea de intrare
eventual corectata cu deprecierile pentru a o aduce la data
inventarului la valoarea sa actual);
4. Valoarea la data iesirii din patrimoniu (pretul de cesiune sau
lichidare, sau costul contabil al disparitiei.
7.Situatiile financiare in Franta:
In literatura franceza situatiile financiare, regasite sub denumirea de
documente contabile de sinteza, sunt definite ca situatii periodice in care este
prezentata situatia si rezultatele intreprinderii.
Organismul international de normalizare - International Accounting
Standards Board (IASB), prin IAS 1 Prezentarea situatiilor financiare,
defineste situatiile financiare ca o reprezentare structurata a pozitiei
financiare a unei intreprinderi si a tranzactiilor efectuate de aceasta, avand
drept obiectiv oferirea de informatii despre pozitia financiara, performanta si
modificarile pozitiei financiare ale unei intreprinderi unei game diversificate
de utilizatori. Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor
financiare precizeaza ca situatiile financiare reprezinta o parte a procesului
de raportare financiara si cuprind Bilantul, Contul de profit si pierdere,
Situatia modificarilor capitalului propriu, Situatia fluxurilor de
numerar/trezorerie, Politicile contabile si notele explicative.
Raportarea financiara pentru societatile din Franta este realizata prin situatii
financiare denumite documente de sinteza sau conturi anuale, influentate in
mare parte de prevederile Directivelor a patra si a saptea.
Acestea cuprind cel putin Bilantul, Contul de profit si pierdere si Anexe, dar
pot fi completate cu un Tablou de finantare al exercitiului. Continutul
documentelor de sinteza este stabilit in conformitate cu dispozitiile Planului
Contabil General (PCG) si trebuie sa asigure sub toate aspectele o imagine
fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor, chiar daca
aceasta implica abateri de la reguli sau prezentari suplimentare de informatii.
Specificul raportarii financiare din Franta este faptul ca documentele de
sinteza pot fi prezentate intr-unul din cele trei sisteme:

 sistemul de baza, cuprinde dispozitiile contabile minimale pentru

societatile mijlocii si mari;
sistemul simplificat, destinat societatilor a caror marime nu justifica
recursul la cerintele
sistemului de baza; si
sistemul dezvoltat, care propune documente care sa faciliteze analiza
informatiilor cu scopul
de a fi utile in gestiune. Documentele propuse prin sistemul dezvoltat, altele
dect cele din sistemul de baza sunt evidentiate doar cu titlu de recomandare.

SISTEMUL CONTABIL IN ROMANIA

n Romnia, recurgerea la clasificrile contabile internaionale s-a fcut din

nevoia de a justifica opiunile n materie de strategie de dezvoltare contabil
ce au marcat cele dou etape de reform ale sistemului contabil.
La nceputul anilor '90 Romnia a trebuit s aleag, n mod deliberat dintre
diversele modele de contabilitate i raportri financiare existente n Europa
Occidental i n general, n toat lumea.
Am vzut c multitudinea de reglementri i practici contabile au generat o
varietate de clasificri contabile. Cel mai durabil rezultat al acestor cercetri
a fost recunoaterea c, n lumea dezvoltat rile pot fi mprite n dou
mari grupe, n funcie de obiectivele contabilitii: o grup ce cuprinde rile
anglo-saxone i Olanda i o grup ce include majoritatea rilor continentaleuropene, alturi de Japonia i Coreea. rile din fiecare grup ilustreaz
ceea ce Nobes (1998) a numit clasa A i clasa B, respectiv ceea ce Richard
(1996) a numit contabilitate dinamic i contabilitate static.
Opiunea tarii noastre a fost Frana, o ar din clasa B. O opiune care nu a
fost scutit de costuri politice, economice, fiscale i sociale. Ea a fost
argumentat prin convergenele n plan cultural, politic i economic.
Legea contabilitatii nr.82/1991, republicata, reprezinta cadrul general care
reglementeaza, ca principale obiective, cerintele privind conducerea
contabilitatii, intocmirea situatiilor financiare, auditul si depunerea acestora.
Potrivit prevederilor acestei legi societatile comerciale care intocmesc
situatii financiare anuale se impart in trei mari categorii, astfel:

a) Societatile comerciale care aplica Reglementarile contabile armonizate cu

directivele Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele
Internationale de Contabilitate, aprobate prin ordin al ministrului finantelor
publice. Aceste reglementari se aplica impreuna cu Legea contabilitatii nr.
82/1991, republicata, si cu Standardele Internationale de Contabilitate.
Situatiile financiare intocmite de aceste societati comerciale se compun din
bilant, cont de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalurilor proprii,
situatia fluxurilor de trezorerie, politici contabile si note explicative.
b) Societatile comerciale care nu indeplinesc criteriile stabilite pentru
aplicarea reglementarilor armonizate cu directivele europene si cu
Standardele Internationale de Contabilitate. Acestea intocmesc situatii
financiare simplificate, armonizate cu directivele europene, care se compun
din bilant, cont de profit si pierdere, politici contabile si note explicative.
c) Societatile comerciale incadrate prin reglementari speciale in categoria
microintreprinderilor. In fapt, microintreprinderile aplica reguli comune
societatilor comerciale care aplica reglementari contabile simplificate
armonizate cu directivele europene.
Asa cum este prevazut in Ordinul ministrului finantelor publice nr. 94/2001,
pentru anul 2001, cele trei criterii de marime in functie de care societatile
vor aplica noile reglementari sunt:
a)
cifra de afaceri a anului anterior peste 9 milioane Euro
b)
total active pentru anul anterior peste 4,5 milioane Euro
c)
numarul mediu de salariati al anului anterior 250
Societatile comerciale compara nivelul acestor trei indicatori cu informatiile
din bilantul contabil incheiat la 31 decembrie 2000 si in conditiile in care doi
din cei trei indicatori se incadreaza in prevederile Ordinului ministrului
finantelor publice nr. 94/2001, rezulta ca obligatorie aplicarea
reglementarilor contabile aprobate prin acest ordin. Primul an de aplicare
efectiva a Standardelor Internationale de Contabilitate este anul 2002,
situatiile financiare ale anului 2001 fiind ,,retratate pentru asigurarea
comparabilitatii informatiilor.
Dupa depunerea situatiilor financiare intocmite in conformitate cu
prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991 si H.G. nr. 704/1993, societatile
care intra sub incidenta Ordinului ministrului finantelor publice nr. 94/2001,
procedeaza la retratarea situatiilor financiare intocmite pentru data de 31
decembrie 2001.
Retratarea situatiilor financiare intocmite la 31 decembrie 2001 are rolul de a
asigura comparabilitatea elementelor raportate in acestea, cu cele care se vor
raporta in situatiile financiare intocmite pentru anul 2002, an in care se

aplica efectiv reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a

Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de
Contabilitate. Noile "Reglementrile contabile armonizate cu Directiva a IVa a Comunitii Economice Europene i cu Standardele Internaionale de
Contabilitate" aduc n Romnia modificri i n ceea ce privete situaiile
financiare anuale pe care o ntreprindere trebuie s le ntocmeasc.
Situatiile financiare obtinute prin retratare cuprind: bilantul, contul de profit
si pierdere, situatia fluxurilor de trezorerie, situatia modificarilor capitalului
propriu, toate situatiile avand o singura coloana, respectiv pentru 31
decembrie a anului retratat, politici contabile si note explicative.
In functie de mutatiile existente in literatura din domeniul contabilitatii,
pentru studiul fenomenului contabil, putem utiliza urmatoarea periodizare:
Etapa popularizarii partidei duble (1837 - 1907)
Etapa dezbaterilor profesionale si stiintifice sau a efectului de
sinergie (1908 - 1948)
Etapa ermetizarii contabilitatii (1949 - 1989)
Etapa deschiderii contabilitatii spre realitatea internationala
(1990 - prezent)
Pornind de la aceasta periodizare si de la faptul ca, din punct de vedere
economic (cu repercursiuni la nivelul practicii contabile), in Romania au
existat de fapt doua momente de discontinuitate: anul 1949 si anul 1990 vom
imparti evolutia sistemului contabil autohton in urmatoarele trei
perioade: pre-comunista, comunista si post-comunista.
Perioada ante-comunista a contabilitatii
Cercetatorii admit ca dezvoltarea doctrinara si practica a contabilitatii este in
stransa dependenta de mediul cultural in care acesta evolueaza, privit sub
toate componentele lui: economic, social, juridic, fiscal, politic si chiar
religios.
Forme incipiente ale contabilitatii in Romania
Primele insemnari ce au legatura cu contabilitatea au fost descoperite din
vremea existentei Daciei, cand ideea de contabilitate era legata de
exploatarea minelor de aur de catre romani. Potrivit constatarilor lui
C.G.Demetrescu, documentele pastrate, cateva table cerate, atesta
existenta unor tranzactii economico-juridice cum ar fi: acordarea unui
imprumut de catre o persoana fizica in valoare de 60 de dinari (anul 162),
dobandirea dreptului de proprietate individuala asupra unor mine aurifere

mai putin productive, incheierea de contracte de inchiriere pentru unele

gropi de aur (anul 164). La nivel statal, exista o contabilitate riguroasa cu
privire la tributurile cuvenite statului, dar si la exploatarea miniera si
urmarirea veniturilor acestora. Parasirea Daciei de catre romani si inceputul
navalirilor barbare au condus la perturbarea vietii economice.
Abia dupa intemeierea tarilor romane (Moldova, Tara Romaneasca si
Transilvania), incepand cu secolul al XVI-lea, in Condica visteriei din
timpul lui Constantin Brancoveanu sunt reflectate informatii cu privire la
situatia politica, sociala si economica a tarii, precum si modalitatea de
gestiune financiara a tarii in conditiile ocupatiei turcesti.
Regulamentele Organice adoptate in 1831 in Tara Romaneasca si in 1832 in
Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol(1829), au
consfintit o puternica influenta a Rusiei in Principatele romane. Aceste
documente au consacrat pentru prima oara principiul separatiei puterilor si a
favorizat dezvoltarea noilor relatii economice prin ridicarea protectoratului
turcesc asupra comertului cu grane, iar capitalul occidental a putut intra in
principate. Prevederile tratatului cu privire la tarile romane urmaresc
asigurarea conditiilor prielnice comertului liber si dezvoltarii capitaliste in
principate, lucru urmarit cu interes de Anglia, dornica de noi piete de
desfacere. S-au separat bugetul si finatele statului de cele ale domnitorului si
s-a instaurat, pentru prima oara, organizarea unei contabilitati publice si a
unui control efectiv asupra manuirii si utilizarii banului si bunului public.
Contabilitatea in perioada comunista, anii 1949 1989
Incepand cu anul 1948 (nationalizarea de la 11 iunie) si pana in
decembrie 1989 (momentul caderii comunismului), economia Romaniei a
functionat dupa criteriile specifice unui mediu centralizat, fiind o economie
planificata (socialista). Am aplicat o contabilitate de tip sovietic, impusa
Romaniei, fara prea multe discutii, la fel ca si sistemul economic pe care
urma sa-l deserveasca.
Institutionalizarea economiei planificate in stransa legatura cu actiunea de
normalizare impunea reorganizarea contabilitatii pe linia rationalizarii si a
normarii acesteia. Cultura contabila din tara noastra a stat in acea perioada
sub semnul ideologiei sistemului politic, scopul principal al contabilitatii
normate fiind acela de a asigura documentarea planului de stat, atat in faza
elaborarii, cat si in faza executarii.
Obiectivele ce trebuiau atinse de contabilitate in perioada socialista au fost:

controlul si planificarea centralizata a economiei;


evaluarea si urmarirea performantelor intreprinderii prin raportare
directa la preturile si costurile planificate;

informarea privilegiata a organismelor statului, factor dominant si unic

utilizator al informatiei contabile.
Contabilitatea era considerata un instrument de control al executiei
planului si mijloc de aparare a integritatii proprietatii de stat. Contabilitatea a
fost organizata intr-un singur circuit informational (monism contabil - la
nivelul intreprinderii se organiza un singur circuit contabil, adica atat pe
latura interna, cat si pe latura externa a intreprinderii exista o singura
contabilitate), urmarindu-se cu interes functia de productie a intreprinderii si
calculul costurilor complete
Perioada post-comunista a contabilitatii
Sistemul contabil de tip sovietic nu mai corespundea necesitatilor
informatioale ale utilizatorilor de informatii contabile dintr-o economie de
piata. Ca urmare, normalizatorii din cadrul Ministerului Finantelor si in
egala masura, universitarii din Romania au trebuit sa gaseasca solutii de
normalizare a contabilitatii.
Perioade:
Caracteristici:
1990 - 1993
Adaptarea vechiului sistem contabil la o noua conjunctura economica

Prezentarea in cadrul cursurilor universitare a sistemului contabil din Franta

(sistem tinta pentru Romania)

construirea unui sistem contabil de inspiratie franceza, modelat de universitarii

contabili romani si popularizarea acestuia (editarea de carti, tinerea unor cursuri de
pregatire profesionala, etc.)
1994 - 1996
Implementarea unui sistem contabil de inspiratie franceza (Legea 82/1991):
armonizare implicita cu Directivele contabile europene
1997 - 2000
Initierea, in anul 1997, a Programului de dezvoltare a sistemului contabil din
Romania, al carui obiectiv este acela de armonizare a contabilitatii din Romania cu
directivele contabile europene si standardele internationale de contabilitate
2001 - 2002
Dihotomizarea contabilitatii:
Intreprinderile mici si mijlocii aplica reglementarile contabile existente anterior
(Legea 82/2001)
Intreprinderile mari incep sa aplice, treptat, standardele internationale de
contabilitate (OMFP 403/1999, OMFP 94/2001)
2003 - 2005
Intensificarea armonizarii contabilitatii cu:
Directivele europene de contabilitate, in cazul IMM-urilor (O 306/2002)
Directivele europene si standardele internationale de contabilitate (O 94/2001)

2006
prezent

-
Consecinta procesul de pregatire pentru aderarea a UE, schimba directia
contabilitatii societatilor, renuntand la reglementarile de armonizare si concentrandu-se
pe reglementari de conformitate:
Cu directivele europene: OMFP 1752/2005 prin care se aplica Diectivele a IV-a si
a VII-a
Cu IFRS: OMFP 1121/2006, prin care se aplica reglementarea (EC) nr. 1606/2002
a Parlamentului si Consiliului Europei

Bibliografie
Mihai Ristea, Lavinia Olimid, Daniela Artemisa Calu, Sisteme contabile
comparate, Editura CECCAR, Bucuresti, 2006
www.google.ro