Sunteți pe pagina 1din 5

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. Dintotdeauna, viata umana a reprezentat o valoare


sociala incontestabila, indiferent de etapa de dezvoltare istorica a societatii sau de situatia
economica si politica a oricarui stat. Chiar daca, la prima vedere, s-ar parea ca subiectul viata si
moartea omului reprezinta un subiect destul de vulnerabil din punct de vedere juridic ori unul al
carui specific este deja cunoscut, problema vizand aprecierea calitatii vietii umane si luarea
deciziei cu privire la lipsirea de viata a omului in anumite circumstante specifice ramane absolut
nedeterminata.
Eutanasia, ca fenomen social si ca concept juridico-penal, genereaza dezaprobare din
partea unora si acceptare din partea altora. Asemenea atitudini contradictorii duc la aparitia
conflictelor de idei si a diferitelor solutii legislative, datorita imposibilitatii aprecierii unanime a
impactului social si juridic al acesteia. La etapa actuala, odata cu recunoasterea legala a
eutanasiei in Olanda si Belgia, discutiile asupra regimului juridic al acesteia s-au amplificat,
axandu-se pe cautarea unei solutii viabile pentru fiecare stat in parte, bazata pe principiile si
valorile declarate de Constitutia fiecarui stat, de conventiile internationale semnate si ratificate,
pe conditiile de dezvoltare economica si politica, atitudinea populatiei, precum si pe nivelul
acordarii serviciilor de sanatate, totodata luandu-se in calcul capacitatea, posibilitatea crearii si
administrarii organelor de control necesare. Mai mult ca atat, atitudinea instantelor de judecata
din diferite tari vis--vis de unele cazuri, devenite rasunatoare, si posibilitatea aparitiei unor
asemenea situatii in oricare areal geografic readuce eutanasia in actualitate, de fiecare data cu o
tot mai puternica rezonanta.
1.CONSIDERATII GENERALE
Problema regimului juridic al eutanasiei este una de durata, care s-a manifestat diferit pe
parcursul evolutiei sale, fiind caracterizata prin necesitatile perioadelor isto 242b11c rice
respective si prin atitudinea luata de un stat sau altul fata de un asemenea fenomen. Problema
vietii si mortii persista chiar de la inceputul aparitiei comunitatilor umane, fiind determinata de
factori naturali, geografici si fiziologici. Pe parcurs, odata cu aparitia statului si dreptului, s-a
incercat sa se gaseasca o solutie viabila privind natura eutanasiei si importanta ei pentru o
anumita comunitate, civilizatia sec. XXI
ramanand in cautarea unei asemenea solutii.
Din punct de vedere istoric, trebuie de mentionat si faptul ca in perioada razboaielor
medievale se practica omorarea persoanelor grav ranite pe campul de lupta, fapt care era privit ca
un act de binefacere crestina. In acest scop erau folosite pumnale cu manere sub forma de cruce
cu urmatoarea inscriptie pe ele Miserikordia (indurare). Existau si unele societati monarhale
ce purtau denumirea Alina-mi suferintele, care, la intelegerea cu rudele, grabeau moartea celor
grav bolnavi.
Posibilitatea aplicarii eutanasiei in anumite situatii nu i-a lasat indiferenti nici pe
imparatiisi regii acelor timpuri. Imparatul Hadrian a cerut medicului sau sa-i prescrie un anumit

tratament pentru a muri cu demnitate, in urma carui fapt medicul nu s-a invrednicit insa de nici
un avantaj. Iar in 1936 doctorul Lord Dawson a decis sa-l ajute sa moara cu demnitate si fara
mari suferinte pe George al V-lea si chiar a prezentat in fata Camerei Lorzilor un discurs in care
sustinea ca orice medic bun trebuie sa curme suferintele unui bolnav incurabil, indiferent de
rangul acestuia sau de importanta pacientului pe pamant In acelasi an, Societatea pentru
Eutanasie Voluntara (Voluntary Euthanasia Society) nou-creata a initiat o lege in Camera
Lorzilor cu privire la legalizarea eutanasiei pentru persoanele care sufera de boli incurabile si
fatale, precum si de dureri puternice.
In ceea ce priveste determinarea conceptului de eutanasie, autorii de specialitate
pornesc de la cunoscuta idee emisa in 1623 de Farancis Bacon, care in lucrarea sa Instauratio
Magna sustine ca misiunea medicilor este nu numai de a restabili sanatatea, ci si de a indulci
durerile si suferintele pricinuite de boli. Aceasta indulcire a durerilor contribuie si conduce la
convalescenta, dar poate si sa procure bolnavului, cand nu mai exista nici o speranta, o moarte
dulce si linistita.
In concluzie putem mentiona ca abordarea eutanasiei in contextul miscarilor de
legalizare a acesteia s-a conturat pe parcursul unei perioade de timp indelungate. Cu toate
acestea, atitudinea societatii nu a capatat o forma unitara, fiind divizata in doua tabere, formate
din cei care accepta legalizarea eutanasiei si, respectiv, cei care se pronunta contra, indiferent de
etapa de dezvoltare istorica. Acest fapt poate fi explicat prin specificul eutanasiei si legatura
nemijlocita a acesteia cu continuitatea vietii umane, indiferent de calitatea ei; or, viata umana a
fost considerata in toate timpurile ca fiind cea mai de pret valoare sociala.

2. Definirea conceptului de eutanasie


Eutanasia reprezinta unul dintre controversatele subiecte ale jurisprudentei, medicinei si
bioeticii, care ridica variate dispute si polemici. Cu toate ca este incriminata penal in majoritatea
statelor lumii, tot mai des apare problema necesitatii, perspectivelor si importantei legalizarii
unei asemenea proceduri intr-un stat sau altul, luandu-se ca baza legislatiile statelor unde
eutanasia are sau a avut un cadru legal de aplicabilitate.
In ceea ce priveste definirea unui asemenea concept, literatura juridica si cea medicala
din diferite tari incearca sa stabileasca unele elemente comune eutanasiei, care ar putea s-o
caracterizeze si sa evidentieze trasaturile specifice nu doar pentru asa-numitul fenomen al
eutanasiei, dar si pentru infractiunea de eutanasie. In general, conceptul de eutanasie implica mai
multe elemente obligatorii, iar elaborarea unei definitii unanim recunoscute constituie un
procedeu destul de complex. Din aceste considerente, majoritatea autorilor prefera sa elucideze
doar unele aspecte ale acestei notiuni, plecand de la intelesul etimologic si semantic al cuvantului
eutanasie.
Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarea definitie: eutanasia este o metoda
de provocare a unei morti nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinta grea si
indelungata. Dictionarul juridic penal defineste eutanasia ca: uciderea savarsita sub impulsul

unui sentiment de mila, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care sufera de o boala
incurabila si a carei moarte este, din aceasta cauza, inevitabila. De fapt, aceste definitii generalexplicative determina sensul multifunctional al termenului de eutanasie: metoda de provocare a
mortii, ucidere activitate de pregatire a mortii, act medical, legate in principal de lipsirea
de viata a unei persoane bolnave incurabil.
Etimologic, notiunea de eutanasie provine din grecescul euthanasia. Paradoxal si
metaforic, putem spune ca notiunea de eutanasie inseamna moarte usoara, in sensul unei morti
linistite, acceptate si dorite de catre persoana in cauza. Eutanasia este procesul prin care o viata
umana este luata de catre o alta persoana pentru a evita efectele chinuitoare ale unei boli. In
limbajul curent eutanasia desemneaza prescurtarea voluntara a vietii de catre medic, la cererea
explicita a unui pacient, prin anumite mijloace. Scopul urmarit nu este, in sine, neaparat de
scurtare a vietii; el trebuie sa evite mai ales prelungirea inutila a durerii si suferintei. Deci,
eutanasia poate fi definita ca fiind acea metoda de provocare de catre medic a unei morti precoce
nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinta grea si prelungita.
Elaborarea unei definitii unanim acceptate cu privire la conceptul de eutanasie implica
expunerea tuturor elementelor constitutive ale acesteia, care rezida in: stabilirea categoriilor de
persoane fata de care poate fi aplicata eutanasia, identificarea trasaturilor privind rugamintea
victimei, determinarea motivului faptei de eutanasie. Astfel, in sens juridico-penal, propunem
urmatoarea definitie a conceptului de eutanasie:lipsirea intentionata de viata a unei persoane,
care
sufera de o boala incurabila, la rugamintea insistenta, clara, repetata si liber exprimata a
acesteia sau a reprezentantului sau legal, din motiv de compatimire fata de
bolnav. Totodata, consideram necesara clasificarea eutanasiei in activa si pasiva datorita
specificului fiecarei forme,
luand in consideratie gradul prejudiciabil al fiecareia, cu urmatoarea specificare:
1) eutanasia activa reprezinta actiunea intentionata in scopul lipsirii de viata a unui
bolnav incurabil pentru curmarea suferintelor fizice, prin mijloace care vor produce in mod direct
moartea acestuia, precum si aplicarea mijloacelor predestinate pentru usurarea suferintelor lui,
dar care in aceeasi masura sunt capabile sa-i scurteze viata;
2) eutanasia pasiva reprezinta intreruperea intentionata a tratamentului sau a mijloacelor
de mentinere a vietii unui bolnav incurabil in scopul lipsirii de viata a acestuia pentru curmarea
suferintelor fizice.
3. Eutanasia si dreptul la viata: compatibilitati si controverse
Drepturile omului reprezinta niste garantii necesare fiecarei societati care contribuie la
formarea unor reguli pentru convetuirea sociala si care permit instalarea unor prerogative pentru
respectarea acestora. Subiectul drepturile omului este foarte des vehiculat, mai ales in ultimul
timp, cand se incearca democratizarea unor anumite tari. Uneori, notiunea drepturile omului

este folosita pentru camuflarea unor actiuni, mai mult sau mai putin corecte, alteori este folosita
pentru declararea unor puncte de plecare in realizarea anumitor politici statale. Cu toate acestea,
nu putem sa nu apreciem importanta si necesitatea lor pentru fiecare cetatean al unui stat.
Examinarea vietii ca componenta a dreptului de proprietate mult timp a fost discutata in
jurisprudenta. Cu toate ca initial ea constituia temeiul criminalizarii suicidului, ulterior a capatat
si un aspect diametral opus. Cand in societate a aparut ideea ca imparatul nu mai este
proprietarul vietilor supusilor sai, a aparut intrebarea: nu este oare proprietar al vietii sale insusi
cetateanul? Daca omul poseda un asemenea drept de proprietate, respectiv lui ii apartine si
dreptul de a dispune de ea. Dreptul la viata reprezinta unul dintre drepturile fundamentale ale
omului care se cere a fi respectat si protejat de legislatia fiecarui stat. Legatura dintre dreptul la
viata si dreptul penal este una semnificativa, deoarece Codul penal incrimineaza cateva categorii
de infractiuni, care pot aduce unele atingeri acestuia. Cu toate ca in calitate de obiect al
infractiunilor contra vietii este recunoscuta viata persoanei, dreptul la viata ramane o valoare care
la fel poate suferi in urma atentatelor criminale. Deseori, in literatura de specialitate se discuta
corelatia sau legatura dintre asa fapte infractionale ca genocidul, provocarea ilegala a avortului,
eutanasia, pruncuciderea si dreptul la viata, posibilitatea influentarii reciproce si coexistentei lor.
De altfel, problema eutanasiei implica si examinarea conotatiilor juridico-practice in legatura cu
realizarea libera a drepturilor fundamentale ale omului si, in particular, a dreptului la viata. Poate
oare fi considerata decisiva compatibilitatea sau incompatibilitatea eutanasiei cu dreptul la viata?
Raspunsul poate fi doar unul afirmativ, deoarece prin prisma acestei abordari poate fi determinat
statutul juridic al eutanasiei si cadrul de aplicare a acesteia.
Ocupand locul central in ierarhia tuturor drepturilor civile subiective prevazute de
legislatia in vigoare, fiind dupa natura sa juridica strict personal, absolut, exclusiv si inalienabil,
dreptul la viata se atribuie, cum corect se mentioneaza in literatura, la drepturile personale
nemateriale, care asigura existenta fizica a persoanei. Continutul dreptului la viata este compus
din urmatoarele drepturi: dreptul la inviolabilitatea vietii, dreptul la dispunerea libera de viata,
dreptul la salvarea vietii. Obiectul protectiei juridice a dreptului la inviolabilitatea vietii si a
dreptului la salvarea vietii este insasi viata ca valoare. Dar, in unele situatii juridic este protejata
nu viata, ci posibilitatea reala a omului liber de a dispune de ea. Dreptul la viata ca drept natural
al omului are cateva aspecte, inclusiv dreptul la mentinerea vietii si la dispunerea de ea, care se
disting si se manifesta, in special, in dreptul de a decide asupra intreruperii propriei vieti. Orice
drept natural al omului presupune
oferirea posibilitatii de a dispune de acest drept cu conditia ca folosirea acestui dreptul subiectiv
nu este insotita de cauzarea unei daune societatii sau statului. De aceea, cand se hotaraste
problema
dreptului omului la moarte nici statul si nici societatea nu sunt in drept de a-i impune ceva, care
pretinde a fi un bine. Dreptul la moarte este, ca si dreptul la viata, un drept natural, iar eutanasia
urmeaza a fi privita ca o varietate a realizarii dreptului omului la moarte. Astfel, se poate vorbi
despre dreptul la viata in sens ingust si in sens larg. In sens ingust el reprezinta, de fapt,
continutul dreptului constitutional subiectiv. In acest sens, dreptul la viata nu protejeaza nici
calitatea vietii, nici insasi viata, nu constituie o baza pentru aparitia vietii. Dreptul la viata in sens

larg reprezinta principiul interdependentei dintre om, societate si stat, datorita careia omul devine
centrul politicii statale.
Legislatia penala romana ocroteste viata persoanei prin incriminarea, intr-o sectiune
distincta intitulata Omuciderea, a faptelor prin care este suprimata viata altei persoane. Aceasta
ocrotire incepe, in cadrul sectiunii amintite, din momentul cand copilul se naste si isi incepe
existenta sa independenta de corpul mamei si dureaza pana la incetarea din viata a persoanei
(moartea biologica). Dreptul la viata este ocrotit in raport cu orice alta persoana. Nu intereseaza
daca victima este tanara sau batrana, sanatoasa sau bolnava, barbat sau femeie. Chiar un
muribund are dreptul la ocrotirea vietii.
O alta problema ce apare in legatura cu eutanasia ca continut al dreptul la viata este
posibilitatea legitimizarii eutanasiei in cadrul legal al respectarii dreptului la viata, adica
posibilitatea de a recunoaste dreptul la eutanasie ca o realizare naturala a dreptului la viata. Cu
toate
ca s-ar parea ca se afla in opozitie, exista posibilitatea ca aceste doua concepte sa coexiste pe
viitor. Dreptul la viata ridica unele discutii si in legatura cu recunoasterea asa-numitului drept la
moarte.
In baza instrumentelor privind protectia drepturilor omului apare posibilitatea de a pleda pentru
existenta dreptului pozitiv la moarte, cu toate ca nu exista nici o prevedere expresa privind acest
drept in nici unul din instrumentele care proclama drepturile omului. Cu toate acestea, putem
afirma ca dreptul la moarte sau, cel putin, libertatea de a fi asistat la o moarte timpurie poate fi
stabilit in baza altor prevederi ale acestor instrumente, cum ar fi dreptul la viata sau dreptul la
viata intima si siguranta persoanei. Tentativa de a analiza dreptul la moarte ridica dificultati
enorme, incepand cu notiunea populara a dreptului la moarte, avand intelesul ca moartea este
inevitabila pentru fiecare persoana. Mai mult ca atat, dreptul la moarte este un drept ambiguu,
deoarece el poate semnifica orice: incepand cu dreptul de a nu fi tinut in viata impotriva vointei
pana la un drept mai pozitiv, ca acela de a solicita asistenta la moarte.
Problema eutanasiei este una dintre cele mai complicate si controverse, dat fiind faptul
ca prin aplicarea ei se atenteaza la dreptul fundamental al omului dreptul la viata. Fiecare om
poate sa-si decida el insusi soarta, dar in cazul in care este marcat de o maladie incurabila, cand
nu mai suporta chinurile fizice si psihice proprii, acest om poate lua, intr-o clipa de slabiciune, o
decizie radicala. Aceasta decizie poate fi uneori inconstienta. Si atunci cand nu exista un cadru
juridic bine determinat privind aplicarea eutanasiei, cine poate da garantii ca medicii sau
persoanele implicate nu vor folosi actul eutanasiei in alte scopuri decat cele de compasiune, cu
atat mai mult cu cat criteriul incurabilitatii este dificil de a fi determinat in raport cu progresele
stiintei in domeniul
medicinii. In orice moment pot aparea metode avansate de vindecare, inovatii care pot prelungi
viata omului. Dupa cum sustine, pe buna dreptate, S. Agachi, aceste motive, precum si
convingerile morale si religioase ne determina a ne pronunta impotriva legalizarii eutanasiei.