Sunteți pe pagina 1din 3

Eu nu strivesc corola de minuni a

lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga face parte din
seria artelor poetice ale literaturii romane din perioada interbelica alaturi de Joc
Secund de Ion Barbu si Testament de Tudor Arghezi. Poezia este asezata in
fruntea primului sau volum de poezii, intitulat Poemele luminii (1919) si are rol
de manifest literar, realizat prin mijloace artistice.
Textul poate fi considerat o arta poetica deoarece autorul isi exprima
crezul liric si viziunea asupra lumii. Prin mijloace artistice, este configurata
conceptia despre poezie si despre rolul poetului din perspectiva unei estetici
moderne.
Poezia este o arta poetica moderna pentru ca, in primul rand interesul
autorului este deplasat de la tehnica poetica la relatia poet-lume si poet-creatie. In
al doilea rand, poezia ilustreaza unele dintre influentele expresioniste precum:
exacerbarea eului liric, sentimentul absolutului, interiorizarea si spiritualizarea
peisajului, tensiunea lirica.
Ideile poetice se vor regasi ulterior formularea si corespondenta in plan
teoretic-flozific in lucrarea Cunoasterea luciferica (1933), din Trilogia cunoasterii.
Atitudinea poetului fata de cunoastere poate fi explicata cu ajutorul
terminologiei filozofice ulterior construite. Pentru filozoful Lucian Blaga exista doua
modalitatie de cunoastere: cunoasterea paradiziaca (pe calea ratiunii, unde
misterul este redus cu ajutorul logicii, al intelectului) si cunoasterea luciferica
(intuitiva, din care face parte si cunoasterea poetica si in care misterul este sporit
cu ajutorul imaginatiei poetice, al trairii interioare.
Optand pentru al doilea tip de cunoastere, Blaga isi desemneaza propria
cale: adancirea misterului si protejarea tainei prin creatie. In opinia acestuia, rolul
poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trairea interioara
si prin contemplarea formelor concrete prin care ele se infatiseaza.
Rolul poeziei este acela ca, prin mit si simbol, elemente specifice
imaginatiei, creatorul sa patrunda in tainele Universului, sporndu-le.
Creatia este un mijlocitor intre eu si lume. Sentimentul poetic este acela de
contopire cu misterele universale, cu esenta lumii. Actul poectic transfigureaza
misterul nu il refuce. Misterul este substanta originara si esentiala a poeziei:
cuvantul originar, iar cuvantul poetic nu inseamna, ci sugereaza.

Tema poeziei reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale


Universului: cunoasterea lumii in planul creatie poetice este posibila numai prin
iubire (comunicare afectiva totala).
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizeaza in mod
direct prin marcile specifice subiectivitatii: pronume si verbe de persona I singular
eu nu strivesc, eu nu ucid, adjective posesive (lumina) mea, (calea) mea.
Titlul operei este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii
luciferice. Pronumele personal eu plasat la inceputul poeziei corespunde cu
influentele expresioniste: exacerbarea eului liric si exprima atitudinea poetuluifilozof de a proteja mistere lumii, izvorata din iubire. Verbul la forma negativa nu
strivesc exprima refuzul pentru cunoasterea de tip rational. Metafora revelatorie
corola de minuni a lumii, imagine a absolutului, a perfectiunii prin ideea de cerc,
semnifica misterele universale.
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau, imbogatit
prin seria de antiteze si prin lantul metaforic se intregeste cu versurile finale: Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/ [...]/caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si
morminte. Poezia este un act de creatie, iar iubiea o cale de cunoastere a
misterelor lumii. Metaforele enumerate surprind teme majore ale creatiei poetice,
imagine ca petalele unei corole uriase care adposteste misterul lumii: floriviata,efemeritatea, buze-iubirea, morminte-moartea, iar ochii cunoasterea.
Compozitional, poezia are trei secvente marcate, de obicei prin scrierea
cu majuscula a versurilor. Ele se organiseaza in jurul unor sintagme cheie cu
ajutorul unor marci ale subiectivitatii.
Prima secventa exprima concentrat cu ajutorul verbelor la forma
negativa (nu stivesc, nu ucid) atitudinea poetica fata de tainele lumii - refuzul
cunoasterii de tip rational. Verbele se asociaza metaforei calea mea, care
reprezinta destinul poetic asumat.
A doua secventa este mai ampla si se construieste pe baza unor relatii
de opozitie: eu-altii, lumina mea lumina altora. Metafora luminii este
emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga, sugereaza cunoasterea.
Dedublarea luminii este redata prin opizitia dintre lumina mea si lumina
altora: Lumina altora/sugruma vraja nepatrunsului ascuns/in adancimi de
intuneric,/dar eu,/eu cu lumina mea sporesc a lumii taina.
Antiteza este marcata si grafic, pentru ca versul liber poate reda fluxul
ideatic si afectiv. In pozitie madiana sunt plasate cel mai lung si cel mai scurt vers.
Conjunctia adversatica dar si pronumele personal eu , verbul la pesoana I
sporesc (a lumii taina), afirma optiunea poetica pentru un mod de cunoastere cu
lumina mea si atitudinea fata de misterele lumii.

Ampla comparatie asezata intre linii de pauza functioneaza ca o explicatie


a ideii exprimate concentrat in versul median. Astfel, cunoasterea pe care poetul o
aduce lumii este asemanata cu lumina lunii, care in loc sa lanureasca misterele
noptii, le sporeste: si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu miscoreaza, ci
tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii,/asa imbogatesc si eu intunecata
zare. Plasticizarea ideii poetice se realizeaza cu ajutorul elementelor imaginarului
poetic blagian: luna, noapte,zare, flori,mister.
Finalul constituie o a treia secventa, cu rol concluziv, desi exprimata prin
raporul de cauzalitate caci. Cunoasterea poetica este un act de contemplatie
(tot..se schimba...sub ochii mei) si de iubire (caci eu iubesc).
Elementele de recurenta in poezie sun mosterul si motivul luminii.
Discursul liric se organizeaza in jurul acestor elemente.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al
limbajului poetic. La nivel morfosintactic, plasarea pronumelui personal eu in
pozitie initiala si repetarea de cinci ori sustine caracterul confesiv si (auto)definirea
relatiei eu-lume. Conjunctia si prezenta de zece ori confera cursivitate discursului
liric.
La nivel lexico-semantic se observa terminologia abstracta a lexicului
imprumutat din spera cosmicului si a naturii. Opozitia lumina-intuneric releva
simbolic relatia dintre cunoasterea poetica si cea logica.
In poezia lui Lucian Blaga organizarea ideilor se face in jurul unei imagini
realizate prin comparatia ampla a elementului abstract cu un aspect al lumii
materiale. O alta particularitate este cultivarea cu predilectie a metaforei
revelatorii, dar si a metaforei plasticizante.
Poezia este alcatiuta din 20 de versuri libere, cu metrica variabila si
masura inegala, al caror ritm interior reda fluxul ideilor si frenezia sentimentelor.
Eufonia versurilor sugereaza amplificarea misterului.
Forma moderna este o eliberare de la rigorile clasice, o cale directa de
transmitere a ideii si a sentimentului poetic.
Eu nu stivesc corola de minuni a lumii de lucian Blaga este o arta poetica
moderna penru ca interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice
la relatia poet-lume si poet-creatie. Creatia este un mijlocitor intre eu si lume.
Sentimentul poetic este acela de contopire cu mistere lumii. Actul poetic
converteste misterul, nu il reduce, ar cuvantul poetic nu inseamna si sugereaza,
nu explica misterul univers al, ci il protejeaza prin transfigurare