Sunteți pe pagina 1din 36

Betta splendens

Betta splendens, unul dintre cei mai frumosi pesti de acvariu tocmai din cauza
inotatoarelor cu un colorit deosebit este un peste originar din Asia de sud-est fiind si unul
dintre cei mai 'batausi' pesti de apa dulce. Tocmai din acest motiv este strict interzisa
introducerea in acelasi bazin a doua exemplare de sex masculin de Betta Splendens fiind
recomandat sa se introduca pana si femela doar cand se doreste ca acesti pesti sa se
reproduca.
Acest peste face parte din familia Anabantidae, familie ce are ca si caracteristica esentiala
existenta unui organ respirator suplimentar. Fiind un peste ce provine din orezariile Asiei
de Sud Est acest peste nu este absolut deloc pretentios neavand nevoie de acvarii mari,
putand trai foarte bine intr-un acvariu de mici dimensiuni. De asemenea acest peste nu
este pretentios nici cand este vorba de chimia apei, toleran un pH ce se incadreaza in
intervalul 6.0-8.0 si un dH ce se incadreaza in intervalul 5-19. Singurul paramentru al
apei la care sunt mai sensibili acesti pesti este temperatura deoarece au nevoie de o
temperatura de 28-30 grade C, iar pentru reproducere este nevoie chiar de 32 grade C.
In conditiile in care acest peste este tinut in acvarii de 3-4l este recomandat sa schimbati
apa saptamanal, dar trebuie ca apa care va fi introdusa mai apoi in acvariu sa aiba o
temperatura aproximativ egala cu cea care a fost inainte pentru a nu provoca un soc
hipotermic pestelui ce duce la moartea acestuia. Un alt lucru care trebuie sa il faceti cu
apa ce urmeaza sa fie introdusa in acvariu, este ca aceasta sa fie pastrata 24 ore intr-un
vas cu deschidere cat mai mare pentru a putea fi eliminate din apa substantele periculoase
cum este clorul. Tot pentru a se evita imbolnavirea pestelui si aparitia unor boli in acvariu
se recomanda sa se introduca in apa o lingura de sare neiodata (sare care se foloseste si la
muraturi) la fiecare 5 litri de apa. Tot pentru a nu se produce in acvariu substante nocive
produse in urma descompunerii hranei este cel mai bine ca acesta sa fie hranit de 2 ori pe
zi in cantitati foarte mici.
Hrana. Betta este un mare amator de hrana vie, dar mananca fara probleme toate
sortimentele de hrana pentru pesti (artemia, fulgi, tubifex, larve de tantari, daphnie, inima
de vita congelata si razuita). Pentru o dezvoltare mai rapida posesorul de betta poate sa
foloseasca o combinatie din mai multe tipuri de hrana din cele enumerate mai sus.

Durata normala de viata a acestui peste din familia Anabantidae este de 2, maxim 3 ani,
dar aceasta poate sa scada in conditiile in care pestele este hranit in exces, este stresat sau
este pastrat la temperaturi mult prea mici fata de temperatura pe care o tolereaza.
Reproducerea. Pentru a se reproduce se recomanda ca in acvariul in care vor depune
pestii sa se reproduca, in masura in care se poate, cat mai mult conditiile din biotopul lor
natural. Cele mai bune rezultate au fost obtinute la temperaturi cuprinse intre 25-29 grade
C. Este foarte periculos ca in acvariul in care se vor reproduce sa fie o temperatura mai
mare de 30 grade C deoarece o temperatura prea mare va duce la o depunere prea rapida,
iar puii rezultati in urma depunerii vor muri deoarece nu vor putea sa innoate. O alta
indicatie pentru o reproducerea lor este aceea sa se foloseasca acvarii de dimensiuni
optime: nici prea mari (nu se vor gasi), dar nici prea mici(se vor stresa reciproc).
Primul pas in reproducerea acestor pesti il reprezinta amenajarea acvariului care este
preferabil sa fie mai spatios si sa aiba undeva la 30-40l. In acest acvariu se vor pune
cateva plante de suprafata gen Riccia fluitans, Ceratopteris. Acestea vor avea rolul de
suport pentru viitorul cuib de spuma pe care il va construi mascului. De asemenea in
acest acvariu trebuiesc introduse si cateva plante dupa care sa se ascunda femela. De
asemnea tot ca suport pentru cuib se pot folosi jumatati de pahar de plastic sau hartii
cerate, dar cea mai buna solutie ramane folosirea plantelor plutitoare. Pentru ca se
acomodeaza mai greu, femela trebuie introdusa in acvariul de reproducere cu 12-14 ore
inaintea masculului care se acomodeaza intr-un timp mai scurt. Evitarea acestui pas poate
duce la o fugarire a femelei de catre mascul care acomodandu-se mai usor este excitat si o
poate ucide pe femela.
Cat despre apa aceasta trebuie sa aiba o temperatura de 26-28 grade C si trebuie pastrata
intr-un vas deschis 48 de ore. Coloana de apa nu trebuie in nici un caz sa depaseasca 15
cm deoarece icrele de Betta sunt mai grele decat apa si merg spre fundul bazinului, iar
masculul le ia in gura si le fixeaza de cuibul de spuma creat de acesta in prealabil. O
coloana mai mare de apa implica un efort mai mare din partea masculului care nu va
putea sa fixeze toate icrele de cuib. Peste acvariu este bine sa se puna o bucata de sticla
care impiedica evaporarea apei, dar care are un rol important si in cresterea umiditatii,
specifice zonelor din care acest peste provine.
In cazul in care masculul nu construieste cuibul se poate apela la urmatoarele variante: 1)
introducerea unui geam separator intre cei doi pesti acest geam urmand a fi scos dupa
constuirea cuibului; 2)se schimba apa din acvariu din nou cu apa declorinata; 3)folosirea
unor obiecte/culori care sa imite cat mai mult biotopul natural al acestor pesti ca suport
pentru cuib. Cercetarile au demonstrat ca ideale sunt corpurile de forma
semisferica/semicilindrica de culoare galbena.
Acvariul folosit pentru reproducere trebuie iluminat insa sursa de lumina nu trebuie
asezata deasupra acvariului ci undeva in apropierea acestuia.

Cuiburile de Betta au diferite in unele cazuri fiind formate doar din cateva bule in timp ce
in alte cazuri acesta poate ocupa mai mult de jumatate din suprafata acvariului. Aceste
cuib este acoperit de un strat de mucus ce are rolul de a fixa cuibul de peretii acvariului.
Trebuie stiut ca masculul de betta alterneaza munca la acest cuib cu curtarea femelei care
se ascunde dupa ascunzisurile din acvariu. O dovada ca femela a cedat curtarii masculului
o reprezinta aparitia pe corpul acesteia a unor dungi transversale de culoare deschisa. In
scurt timp femela se apropie de cuib si incepe acel ritual de imperechere al acestor pesti
in care se remarca gratia lor masculul incolacindu-se in jurul femelei si viceversa. In timp
ce stau incolaciti, femela se intoarce cu partea dorsala in sus si incepe depunerea icrelor,
fecundate mai apoi de mascul. Avand o densitate mai mare decat apa acestea se duc spre
fundul apei, moment in care masculul incepe adunarea lor in gura si plasarea in cuib.
Acest proces se repeta de mai multe ori, la fiecare repriza fiind plasate in cuib pana la 20
de icre, pana se ajunge la un numar de 400-500 fr icre. Dupa terminarea depunerii, femela
va fi inlaturata din acvariul de reproducere deoarece din dorinta de a proteja cuibul
masculul devine violent cu femela putand chiar sa o ucida. Pana la aparitia alevinilor,
masculul isi continua misiunea de a ridica icrele inapoi in cuib, pana in momentul in care
puietul este capabil sa innoate singur. Pentru a nu se distruge cuibul este strict interzisa
introducerea in acvariul de reproducere a unor sisteme de aerisire sau filtrare deoarece
acestea prin miscarea impregnata la suprafata acvariului poate distruge cuibul.
In perioada care urmeaza (perioada de incubare ~35-40 ore) masculul ingrijeste cuibul,
aranjand icrele, dar si puietul. Unii specialisti afirma ca in tot acest timp masculul nu face
altceva decat sa oxigeneze cuibul. Dupa 48-60 de ore o mare parte din puiet este capabil
sa innoate singur. Acesta este momentul in care trebuie scos si masculul si se poate incepe
hranirea puietului cu hrana speciala (ex: JBL Nobil Fluid), galbenus de ou fiert sau cu
infuzori. In cazul in care masculul nu este scos la timp din acvariu se poate observa ca in
acvariu vor apare pui in diferite stadii de dezvoltare. Din acest moment se poate pune in
functiune si pompa de aer. Dupa alte 5-7 zile de hranire cu tipurile de hrana amintite cu
cateva randuri mai sus se poate trece la hrana mai consistenta ce ajuta la o dezvoltare mai
rapida: artemia, microviermi. In cazul in care se foloseste galbenus de ou ca hrana pentru
pestisori este de preferat sa se introduca in acvariu si cativa melci care sa consume hrana
ramasa nemancata, hrana ce schimba chimia apei si ii poate afecta pe pesti. Cu cat trece
mai mult timp si puii se dezvolta mai mult trebuie crescuta si coloana de apa. Dupa 2
saptamani se puietul trebuie mutat intr-un acvariu mai mare fiind necesari 10 litri de apa
pentru fiecare 30-40 de pui. Nerespectarea acestui pas duce la o crestere lenta a puietului.

Unii specialisti din domeniul acvaristicii cum este si Walt Maurus afirma ca este
contraindicata introducerea femelei inaintea masculului deoarece aceasta se poate
considera stapana teritoriului. Acesta declara ca este mai bine sa se introduca in acelasi
timp ambele exemplare. In cazul in care femela nu doreste sa depuna, aceasta trebuie
schimbata cu alta pana cand se va gasi o femela care sa depuna. In cazul in care masculul
nu este corespunzator, femela va raspunde negativ si il va ataca pe acesta pana il va ucide.
De asemenea daca dupa schimbari repetate, in 72 de ore nu are loc depunerea icrelor,
atunci trebuie schimbata perechea. S-a constatat ca pentru o depunere cu succes este bine
sa se folosesasca o femela de culoare asemanatoare cu cea pe care a avut-o femela de la
prima depunere. Aceasta regula nu este universal valabila, dar merita incercata.
O regula importanta in reproducerea acestei specii este aceea ca exemplarele trebuie sa
fie de varste asemanatoare si sa nu fie foarte batrani deoarece o varsta inaintata nu este un
atu intr-o reproducere de succes. Concluzia este ca este cu atat mai bine cu cat pestii vor
fi pusi mai rapid si mai des le reprodus. In cazul in care pestii sunt pusi la un anumit
interval sa depuna, acestia devin nervosi daca intervalul nu se mai respecta, dar depun
intr-un timp foarte scurt daca termenul este respectat.
In primele 30 de zile in care se formeaza acel labirint specific Anabantidae-lor trebuie
pusa deasupra acvariului o bucata de sticla care sa mentina temperatura aproximativ egala
intre apa din acvariu si aerul de deasupra acvariului deoarece puietul este foarte sensibil
la schimbarile te temperatura.

Colisa Lalia

Colisa Lalia este o specie de gourami foarte frumoasa si pasnica in acelasi timp, fiind
disponibila in mai multe varietati: albastru dungat, sange rosu si albastru cobalt. In
general masculii sunt mai mari si mai colorati, in timp ce femelele sunt mai mici, iar
coloritul nu este intr-atat de evident. Este indicat ca acesti pesti sa fie pastrati in perechi,
fiind la fel de pasnici si cu pestii din alta specie cat sunt cu pestii din aceasi specie.
Colisa Lalia sunt pesti pretentiosi cand este vorba de calitatea apei din acvariu, iar cand
este vorba de hrana, acestia adora fulgii de calitate superioara, dar si hrana congelata.
Dwarf gourami se inmultesc foarte usor. Aveti nevoie doar de un acvariu de 40l pe care sa
il umpleti pe jumatate si in care sa introduceti multe plante de suprafata. Dupa ce
introduceti pestii in acvariul de reproducere cresteti temperatura treptat, iar dupa scurt

timp masculul ar trebui sa inceapa constructia cuibului de spuma. Dupa ce termina de


construit cuibul, incepe seducerea femelei de catre mascul, acesta din urma incolacinduse in jurul femelei. Dupa depunerea icrelor, femela trebuie indepartata deoarece aceasta
poate fi ucisa de catre mascul. Masculul va aduna pe rand icrele si le va aseza in cuib. La
o singura depunere acestia pot depune intre 300-800 icre. Dupa ce alevinii vor aparea va
fi necesara indepartarea masculului din acvariul de reproducere. In prima saptamana va
trebui sa ii hraniti cu hrana speciala sau cu infuzori, galbenus de ou fiert.
Denumire comuna: Dwarf gourami
Denumire stiintifica: Colisa lalia
Dimensiune maxima (min-max): 5.0 - 6.0 cm ( 2.0 - 2.4 in)
pH: 6.5 - 8.0
Duritatea apei: (dGH) dGH 4.0 - 18.0 N
Temperatura recomandata: 23.0 - 28.0 C ( 73.4 - 82.4 F)
Temperamentul fata de pestii din aceeasi specie: pasnic
Temperamentul fata de alti pesti: pasnic
Locul ocupat in acvariu: suprafata
Inmultire: prolifica
Durata de viata: 4 ani
Zona de provenienta: Ganges, Jumna, Bramaputra

Macropodus erythropterus

Macropodus erythropterus are mai multe puncte in zona capului, o zona rosiatica in
spate, iar corpul este in intregime albastrui. O alta specie asemanatoare este si

Macropodus hongkongensis, diferenta intre cele doua specii fiind ca ultimul are un
colorit mai apropiat de un gri-brun, iar inotatoarele ventrale sunt albe.
Origine: M. erythropterus provine din imprejurimile orasului Dong Hoi (Vietnam) si din
imprejurimile Tailandei.Primul imprt in Europa.
Primul import in Europa a avut loc in anul 2000 in Germania si a fost realizat de catre
Herder si Freyhof
Intretinere: acesti pesti trebuie pastrati in acvarii suficient de mari, bine plantate, iar
plantele plutitoare nu ar trebui sa lipseasca. Temperatura apei acvariului nu ar trebui sa
depaseasca 25 de grade din moment ce o temperatura mai mare duce la imbatranirea
pestelui. Apa trebuie sa fie moale si usor acida, asemeni conditiilor din zona din care
provin. Astfel duritatea ar trebui sa fie 15 dGh. Schimbarile frecvente de apa sunt
necesare, altfel acest peste va fi chinuit. Prezenta unor curenti mai puternici este foarte
apreciata de M. erythropterus. Pentru a preveni hartuirea femelei este recomandat sa ii
asigurati acesteia multe locuri unde sa se adaposteasca. Acestea pot fi construite din
mopani, pietre si chiar plante.
Temperament: M. erythropterus este mult mai agresiv decat un alt peste asemanator, M.
Concolor, iar aceasta agresivitate se manifesta si impotriva altor pesti asemanatori:
Trichogaster, Pseudosphromenus, Betta.
Hranirea: omnivor, orice tip de hrana este tolerat.
Dimensiuni maxime: la maturitate, acest peste poate ajunge la o lungime totala de
maxim 12 cm
Dimorfism sexual: masculii sunt mai mari, au inotatoarele, de asemenea, mai mari, fiind
si mult mai colorati.
Reproducere: M. erythropterus pot fi reprodusi foarte usor pana si in acvarii comune.
Masculul va construi un cuib de spuma intr-o zona in care curentii nu sunt foarte
puternici. Acest cuib poate sa aiba pana la 15 cm diametru si o grosime de 2 cm peste
nivelul apei. Daca femela este gata de reproducere, culoarea acesteia se va transforma in
alb si va incerca sa ajunga la cuib. Pentru o perioada de timp aceasta va fi atacata de
mascul ce va incerca sa o impiedice sa ajunga la cuib. La o singura depunere, masculul va
fertiliza pana la 300 icre pe care le va ingriji pana cand puietul va fi capabil sa inoate
singuri. In o zi puii vor iesi din icre, iar in 3 zile acestia vor putea inota singuri.

Paracheirodon innesi

Paracheirodon innesi sau mai simplu neonul face parte din topul preferintelor
acvaristilor incepatori. Acesta este un peste de card si este nevoie de grupuri de cel putin
6 neoni, dar numarul acestora nu este o problema deoarece este recunoscut ca fiind un
peste ce nu elimina foarte multe dejectii pentru simplul fapt ca este mic.
Zona de origine. Neonul clasic se gaseste cu preponderenta in zonele Americii de Sud, in
bazinul raului Paraguay, Rio Taquari si Brazilia.
Parametrii apei. Neonii cardinal nu sunt foarte sensibili la conditiile apei, dar este
nevoie, ca si in orice bazin de altfel de un sistem de filtrare. De asemenea pentru a se
imita cat mai mult biotopul natural este recomandat sa se foloseasca plante de suprafata si
plante care sa creeze zone umbroase. Duritatea apei trebuie sa fie intre 2-10 dGH in timp
ce pH-ul trebuie sa se incadreze in intervalul 5.5 - 8.0. Referitor la temperatura acest
peste are nevoie de o temperatura de 20-26 C.
Descriere. Neonul este un peste de talie mica, talie specifica pestilor din categoria
Tetrelor. In aparenta acest peste este identic cu neonul Cardinal, ambii avand acele dungi
care par sa isi schimbe culorile daca il privesti din diferite pozitii, dar in esenta acesti
pesti sunt oarecum diferiti. Totusi acesti pesti pot fi foarte usor identificati datorita dungii
rosii si acelei dungi de un albastru aprins. Diferenta dintre cele doua specii este ca linia
rosie de pe Neonul Tetra acopera jumatate din corpul pestelui, in timp ce la neonul
Cardinal aceasta linie rosie se desfasoara pe toata lungimea corpului.
Dimensiuni. Dupa cum am specificat si la inceputul acestui articol acest peste este de
dimensiuni foarte mici avand rareori lungimea totala (lungime in care intra si inotatoarea
codala) de 5 cm.
Hranirea.Fiind un peste omnivor, Paracheirodon innesi vor manca in general orice tip
de hrana: hrana vie, hrana congelata, fulgi etc. Pentru a pastra un echilibru este foarte
bine sa le oferiti fulgi de inalta calitate in fiecare zi, iar daca este posibil combinati mai
multe tipuri de fulgi. O solutie pentru hranirea cu fulgi il constituie folosirea Sera Flake
Menu care cuprinde 4 timpuri de fulgi intr-o singura cutie separata in 4 camere, fiind
foarte usor sa schimbi sortimentul de fulgi pe care doresti sa il administrezi. De asemenea
o hrana ce este pe placul lor este si tubifexul.
Comportament. Paracheirodon innesi este o specie de pesti extrem de pasnica, pesti ce
fac parte din aceasta specie fiind compatibili cu orice alt peste ce nu are un comportament

agresiv. Totusi nu este recomandat ca acest pestisor sa fie pastrat cu pesti de dimensiuni
mari gen scalari, discusi. Pentru a fi cat mai vizibili, dar si pentru ca sunt pesti de card,
acestia trebuiesc tinuti in grupuri de cel putin 6 exemplare.
Reproducere. Neonul tetra este un peste dificil de reprodus. Aceasta dificultate in
reproducere provine din faptul ca genitorii au fost tinuti in apa cu o duritate mult prea
mare. Din acest motiv femelele au ovarele sclerozare, nefiind capabile sa depuna. In
cazul in care acestia au fost tinuti intr-o duritate mai mare de 8dH, femelele nu vor mai
putea participa la reproducere. Concluzia este ca este foarte important ca puietul sa fie
crescut intr-o apa cu duritate mai mica de 4-5 dH si un ph intre 5.5-6 si o temperatura nu
mai mare de 22 C si nu mai mica de 20 C. Pestii ajung la maturitate sexuala la varsta de
10 luni, o pereche ce nu a ajuns la maturitate sexuala neputand sa depuna mai mult de 2030 de icre spre deosebire de 100-200 icre in cazul neonilor ajunsi la maturitate. O alta
problema in reproducerea acestei specii o reprezinta hranirea genitorilor cu hrana vie, in
special tubifex spalat si sterilizat, cu cel putin o luna inainte de a-i pune sa depuna.
Amenajarea bazinului pentru reproducere. Pentru reproducere nu este nevoie de un
bazin mai mare de 10 litri, inaltimea de 15 cm a coloanei de apa fiind suficienta. Acest
bazin trebuie sa aiba in partea de jos o plasa fixata pe un cadru de sticla lipit cu silicon de
peretii acvariului la o inaltime de 2-3 cm. Aceasta plasa este indispensabila puietului
deoarece aceasta il va feri de depunatori care pot manca puii. Peste aceasta plasa se va
pune un ghem rarit de fbre sintetice de o culoare verzuie unde va avea loc depunerea
icrelor. Unii crescatori folosesc ca suport pentru viitoarele icre tufe de Vesicularia
dubyana acestea avand si rolul de a stimula depunerea. Aici apare insa o problema legata
de sterilizarea plantelor, deoarece acestea sunt foarte greu, daca nu chiar imposibil de
sterilizat. Acest bazinse pregateste cu aproximativ o saptamana inainte de introducerea
genitorilor in el. Cea mai indicata perioada pentru depunere este septembrie-martie. O
alta etapa in pregatirea acvariului este acoperirea lateralelor cu hartie de culoare neagra.
mai putin fata care va fi acoperita mai tarziu. Dupa aceea trebuiesc introdusi in bazin
genitorii. In cel mult 3 zile ar trebui sa aiba loc depunerea. Daca acest lucru nu se
intampla perechea trebuie inlocuita. In momentul in care incepe depunerea trebuie oprita
lumina. Dupa ce are loc depunerea, genitorii trebuiesc scosi din acvariu si se acopera fata
si partea superioara a acvariului cu hartie neagra. Dupa 5 zile trebuie treptat eliminata
cate o hartie din cele ce acopera laturile acvariului. In 24 de ore icrele se eclozeaza ca
timp de 4 zile alevinii sa se hraneasca cu sacul vitelin. Incepand doar cu a 5-a zi se va
incepe hranirea. Timp de 4 zile se vor hrani cu infuzorii preparati in prealabil. ATENTIE
insa deoarece acesti infuzori nu se vor administra cu apa de cultura. Incepand cu ziua a 9a se poate incepe hranirea cu artemia. Dupa inca o saptamana se poate incepe hranirea
pestilor cu hrana maruntita. Dupa alte 2 saptamani vor incepe sa apara primele semne ale
coloritului lor, dar greul se termina deabia dupa 3 luni cand se poate incepe mutarea in alt
bazin. Adaptarea acestora se va face treptat si lent prin schimburi de apa intre bazinul de
reproducere si bazinul de crestere, pana in momentul in care parametrii apei din cele doua
acvarii ajung la un echilibru.
Diformism sexual. Masculul este mai slab, iar linia albastra este mai dreapta in timp ce
femela are linia albastra putin curbata.

Astyanax fasciatus mexicanus

Astyanax fasciatus mexicanus este una dintre cele mai ciudate specii de pesti aflate pe
piata in momentul de fata. Acest lucru este datorat faptului ca acest peste nu are ochi, de
aici tragandu-i-se si numele de Blind Cave Fish (Pestele orb de pestera).
Aceasti pesti traiesc in pesterile adanci si intunecoase din Mexic unde ochii nu isi aveau
nicio utilizare, lipsa ochilor fiind doar o adaptare la mediul ostil in care traiesc. Un alt
lucru ciudat este acela ca Pestele orb de pestera nu are pielea colorata, culoarea roz a
pielii provenind de la vasele de sange care se afla sub piele. Toate aceste ciudatenii nu au
scazut insa popularitatea acestui peste. Activ, pasnic si usor de crescut, Pestele Orb de
Pestera este o achizitie interesanta pentru multi acvaristi.
Parametrii apei. Parametrii apei nu sunt foarte importanti pentru acest peste, fiind un
peste nepretentios. Acesta tolereaza o plaja larga a tuturor parametrilor apei: temperatura
poate sa fie de la 15C pana la 26C, duritatea suportata poate sa ajunga si la 30dGH, iar
pH-ul trebuie sa se incadreze intre valorile 6.0 si 7.8.
Conditiile din acvariu. Fiind un inotator activ, este recomandat sa ii asigurati un spatiu
cat mai mare pentru inot.
Hranirea. Pestele orb de Pestera este un peste usor de hranit. Acesta tolereaza orice fel
de mancare i se ofera, de la fulgi pana la hrana congelata, granule sau hrana vie. Pentru o
imunitate mai ridicata este recomandat totusi sa diversificati hrana.
Dimorfism sexual. Pe corpul acestor pesti nu se pot observa semne distinctive intre cele
doua sexe, singura diferenta, si aceasta destul de greu sesizabila, fiind dimensiunea. De
obicei femelele sunt mai mari decat masculii
Reproducerea.Pentru a stimula depunerea scadeti temperatura apei la 19-20C si oferiti-le
hrana vie pentru cateva zile. Daca totul decurge cum trebuie, femela va imprastia prin
acvariu pana la o suta de icre. Aceste icre nu trebuie mutate din acvariu, fiind sensibile la
atingere. Icrele vor ecloza in doua, maxim trei zile, iar puii pot fi hraniti cu artemia, hrana
speciala pentru puiet din comert sau chiar cu fulgi maruntiti. Un lucru interesant este
acela ca acesti pesti au ochi in stadiul larvar dar acestia se atrofiaza pe masura ce se
dezvolta.

Denumire stiintifica: Astyanax fasciatus mexicanus


Alte denumiri: Tetra Mexican, Pestele Orb de Pestera
Familie: Characidae
Origine: Texas, Mexic, America Centrala pana la Panama
Dimensiunea maxima: 9 cm
Temperament: Peaceful - suitable for community tank
Speranta de viata: 5+ ani
Hranirea: Omnivor, tolereaza orice fel de mancare
Reproducerea: Depunator de icre
Intretinere:Usoara
pH: 6.0 - 7.8
Duritate: to 30 dGH
Temperatura: 15-25 C
foto: www.practicalfishkeeping.co.uk

Hemigrammus erythrozonus

Hemigrammus erythrozonus este un peste ce isi are originile din Guyana, din raul
Essequibo, existand si unele persoane care afirma ca acestia s-ar gasi si in sistemul de
rauri din Amazon, Rio Sao Francisci si Rio Paraguay.
Etimologie. Denumirea acestei specii provine de la dunga rosie care strabate corpul
pestelui de la nivelul ochiului pana la inotatoarea codala.

Parametrii apei. Nu este un peste sensibil la parametrii apei. Acesta tolereaza o


temperatura cuprinsa intre 24Csi 28C, un pH cuprins intre 6.0 si 7.5, iar duritatea este de
dorit sa fie cat mai aproape de 0 dGh.
Crestere. Acesta este un peste pasnic care inoata in zona mediana a acvariului, avand
nevoie de un spatiu cat mai larg pentru inot. Fiind un peste mai timid este de dorit sa ii
asigurati cat mai multe spatii pentru a se ascunde si sa ii cresteti in grupuri de minim 6
pesti. Pentru a va putea bucura din plin de coloritul simplu, dar de efect al acestui peste
este recomandat sa ii asigurati parametrii optimi, dar si sa utilizati un substrat inchis la
culoare si lumina mai putina, eventual sa cresteti niste plante de suprafata care sa creeze
acest efect de umbra.
Hranirea. Este un peste omnivor care poate fi hranit cu orice fel de hrana.
Dimensiunea maxima. La maturitate Hemigrammus erythrozonus poate sa ajunga si la
4.5 cm lungime.
Dimorfism sexual. Diferenta dintre cele doua sexe tine de talie, masculii fiind mai mici
si mai supli decat femelele.
Reproducerea. Reproducerea acestei specii nu este dificila. Trebuie doar sa le asigurati
parametrii optimi pentru a stimula reproducerea. In primul rand trebuie ca apa din
acvariul de reproducere sa fie moale si curata cu un kH mai mic decat 1 si cu o
temperatura cuprinsa intre 22C si 29C (de preferat undeva la mijloc). Acvariul de
reproducere trebuie sa aiba si plante pe care sa se fixeze icrele, cele mai bune fiind
Myriophyllum si Cabomba. Acestia pot fi reprodusi in perechi sau in grupuri, femela
depunand pana la 300 de icre pe plante. De obicei depunerea are loc dimineata, iar faptul
ca pestii inoata rapid de sus in jos de-a lungul sticlei este un semn ca totul decurge cum
trebuie. Icrele nu sunt foarte lipicioase si o mare parte din ele vor ajunge pe fundul
acvariului, iar pentru a evita mancarea icrelor trebuie sa indepartati perechea
reproducatoare imediat dupa depunere. La 25C se poate incepe hranirea puilor dupa 4-5
zile cu infuzori, iar dupa alte 3 zile puteti incepe cu hranirea cu artemia. La 8-9 luni, puii
sunt suficient de maturi sexual pentru a putea fi reprodusi din nou.
Familie: Characidae
Origine: Guyana, raul Essequibo
Dimensiune maxima: 4.5 cm
Temperament: Pasnic, peste de card
Durata de viata: 4 ani
Hranirea: Omnivor tolereaza orice fel de mancare

Reproducerea: Depunatori de icre


Crestere: usoara
pH:6.5
Duritate: pana la 10 dGH
Temperatura: 18-24 C
foto: www.aquahobby.com
text:aquaworld.netfirms.com

Nannostomus beckfordi

Nannostomus beckfordi este un peste care traieste in vegetatia deasa din paraiele si
lacurile din America de Sud, Guineea Franceza si Brazilia (raul Rio Negro mai exact si
sistemul de rauri si parauri din Amazon)
Etimologie. Denumirea acestui peste provine de la gura foarte mica, Nannostomus
insemnand gura mica. Nannostomus este un cuvant alcatuit din doua cuvinte de origine
diferita. Nanno provine din limba latina si inseamna mic in timp ce stomus provine
din limba greaca si inseamna gura.
Parametrii apei. Este un peste destul de rezistent tolerand un pH cuprins intre 6 si 7.5,
valoarea ideala fiind 6.7. In ceea ce priveste duritatea, Nannostomus beckfordi tolereaza
valori cuprinse intre 1 si 18 dH, dar este de dorit ca duritatea sa fie cat mai aproape de
5dH. Referitor la temperatura trebuie sa stiti ca acestia au nevoie de o temperatura
cuprinsa intre 22 si 27C.
Dimensiunea maxima. La maturitate acesti pesti pot avea pana la 6.5 cm lungime
Temperament. Este un peste pasnic care este de dorit sa fie crescut in grupuri pentru a se
simti mai in siguranta si pentru a inota mai activ prin acvariu. Acestia pot fi crescuti si
impreuna cu alte Characidae mici fara a exista probleme deoarece acestia nu sunt violenti
cu alte specii chiar daca uneori masculii se tatoneaza intre ei.

Hranirea. Nu este un peste pretentios la mancare putand fi hranit cu orice tip de hrana:
artemia, tubifex, larve de tantari, cyclopi, fulgi, hrana congelata, granule s.a.m.d.. Fiind
un peste cu gura mica puteti eventual sa maruntiti hrana pentru a le fi mai usor sa o
consume.
Specii similare. Nannobrycon unifasciatus Nannostomus marginatus
Amenajarea acvariului. Desi este un peste din familia Characidaelor si nu are nevoie de
mult spatiu trebuie sa il cresteti intr-un acvariu cu o lungime minima de 60cm si/sau cu
un volum mai mare de 40 de litri. Acvariul trebuie sa fie cat mai plantat cu putinta, iar
plantele gen Caboma care pot fi suport pentru icre nu trebuie sa lipseasca. Pentru a imita
conditiile din salbaticie puteti apela si la plantele de suprafata care au un rol foarte
important in difuzarea luminii. Referitor la substrat trebuie sa stiti ca acesti pesti prefera
substraturile inchise la culoare, acestea avand si un rol important in evidentierea
coloritului simplu, dar de efect al acestui peste.
Dimorfism sexual. Masculii sunt mai mici decat femelele, iar culorile acestora sunt mult
mai intense.
Reproducerea. In primul rand aveti nevoie de un acvariu mic in care apa trebuie sa aiba
un pH cuprins intre 6.0 si 7.0 si o duritate nu mai mare de 6dH. Temperatura trebuie sa fie
cuprinsa intre 28 si 30C. In acvariu introduceti cat mai multe plante care pot deveni
suport si adapost pentru icre (Jawa moss, Cabomba, Ceratopteris). Imperecherea incepe
cand masculul impinge abdomenul femelei. In aceasta perioada trebuie sa fiti cu ochii pe
ei deoarece isi vor manca icrele daca nu sunt indepartati la timp. Puteti sa adunati icrele
cu ajutorul unei pipete pentru a evita eventuale surprize neplacute in timpul depunerii.
Icrele eclozeaza in 24-36 de ore, iar puii inoata liberi dupa 6 zile. In toata aceasta
perioada ei inoata aproape de suprafata apei si ii puteti hrani cu artemia sau cu hrana fina
speciala pentru puiet. Cand puii incep sa inoate la un nivel mai scazut puteti sa incepeti sa
ii hraniti cu hrana ce are granulatia mai mare. Prin schimburile de apa repetate puteti sa ii
stimulati sa se dezvolte mai rapid, iar astfel in 5 saptamani acestia vor incepe sa dezvolte
coloritul adultilor.

Symphysodon discus

Symphysodon discus este unul dintre cei mai ravniti pesti de catre acvaristii din intreaga
lume. Acestia impresioneaza prin forma, dar mai ales prin coloritul divers si deosebit.Din

pacate insa pretul ridicat provenit din numarul scazut de crescatori, dificultatea de a-i
reproduce si numarul mare de amatori de discusi duce la un pret foarte ridicat ceea ce
face ca acest peste sa ramana la stadiul de vis pentru un simplu acvarist. Aceasta
problema parea sa fie depasita insa inaintea revolutiei cand in tara, dar mai ales in zona
Bucurestiului exista un numar atat de mare de persoane care se ocupau de reproducerea
acestor pesti incat au ajuns la un pret modic fiind accesibil si unui acvarist de rand.
Din pacate insa pretul ridicat provenit din numarul scazut de crescatori, dificultatea de a-i
reproduce si numarul mare de amatori de discusi duce la un pret foarte ridicat ceea ce
face ca acest peste sa ramana la stadiul de vis pentru un simplu acvarist. Aceasta
problema parea sa fie depasita insa inaintea revolutiei cand in tara, dar mai ales in zona
Bucurestiului exista un numar atat de mare de persoane care se ocupau de reproducerea
acestor pesti incat au ajuns la un pret modic fiind accesibil si unui acvarist de rand.
O mare greseala pe care o fac toti incepatorii porniti sa investeasca foarte mult intr-un
acvariul in constituie faptul ca incep cu acesti pesti ce se afla pe lista celor mai sensibili
pesti de acvariu, motiv pentru care au loc pierderi foarte mari. Pentru a evita un esec este
foarte bine sa nu achizitionati aceasta specie doar dupa 2-3 ani de experienta in domeniul
acvaristicii si dupa ce va documentati serios despre ce are nevoie aceasta specie pentru a
trai in conditii cat mai apropiate de cele din biotopul natural. In sprijinul acvaristului ce
doreste sa isi cumpere asemenea pesti au aparut in ultimii 10 ani o multime de carti,
articole (in special pe internet) ce cuprind informatii amanuntite despre cum pot fi
crescuti acestia si cum poti fi tratete bolile acestora in conditiile in care o mare parte din
bolile pe care acestia le pot primi sunt specifice doar acestei specii.
Parametrii apei. Plaja de temperaturi optime pentru aceasta specie este foarte stransa,
tolerand doar temperaturi intre 28-31 C, fiind recomandata folosirea unui incalzitor cu
termostat pentru o temperatura cat mai constanta. Cat despre parametrii apei se poate
spune ca in biotopul natural al discusilor apa este foarte saraca atat in substante minerale
cat si in substante organice fiind foarte asemanatoare ca si parametrii cu apa distilata. O
explicatie ar fi aceea ca bazinul Amazonului este format cu preponderenta din granit,
calcarul si pietrele calcaroase fiind foarte rar intalnite. Astfel dupa diferite masuratori
facute in diferite zone ale bazinului Amazonului s-a constatat ca in afluentii Rio Branco si
Rio Negro, duritatea apei este cuprinsa intre 0-0,27 dGH, iar in zona din Rio Purus, zona
din care se trag discusul maro si cel albastru, duritatea apei nu depasea valoarea de 0.6
dGH. Si cum duritatea si pH-ul sunt in stransa legatura, s-a observat ca apa din zonele
Amazonului are un pH cuprins intre 4.5-6.5. Tocmai necunoasterea acestor parametri ai
apei au dus la adevarate esecuri in tentativele de a raproduce discusii deoarece o apa
bogata in saruri, face ca apa intracelulara mai saraca in saruri sa paraseasca celula
distrugandu-i astfel nucleul. In cele din urma icrele se albesc si mor, iar bacteriile
specifice apelor dure vor infesta si distruge si increle bune. Concluzia ar fi ca nu
reproducerea propriu-zisa este cea mai dificila ci reproducerea cat mai exacta a
conditiilor din bazinul Amazonului unde apa este foarte pura, usor acida, foarte moale si
lipsita de substante minerale si organice.

Scurt istoric. Symphysodon discus populeaza acvariile noastre de aproape un veac, mai
precis de aproximativ 90 de ani cand a avut loc primul import de discusi salbatici (anul
1921). Cat despre reproducerea acestei specii, primii care au incercat acest lucru sunt
nemtii Hermann si Herbert Hrtel care in anul 1936 au reusit pentru prima data sa
reproduca aceasta specie in captivitate.
Aria de raspandire. Dupa cum am specificat si cu cateva mai randuri mai sus, acesti
pesti provin din zona Amazonului, mai precis dintr-un perimetru limitat de afluentii Rio
Madeira, Rio Urubu, Rio Negro, Rio Trombetas, Rio Purus, Rio Albacaxis. In intreaga
lume exista nenumarate specii de discus printre care se numara si: Symphysodon
aequifasciata axelrodi, Symphysodon aequifasciata haraldi, Symphysodon aequifasciata
aequifasciata, Symphysodon discus Heckel
Temperament. Discusii ca si pesti, desi fac parte din familia Cichlidae, sunt niste pesti
timizi pana si in biotopul natural, motiv pentru care traiesc in ape ce au adancimi de peste
2m, cu o apa linistita dominata de vegetatie ce creaza zone de ascunzis pentru acesti
pesti. De aceea discusii nu vor fi gasiti niciodata in albia raului, ci doar in lagune. Pe
timpul zilei acesti pesti stau pe fundul apei, doar noaptea incumetandu-se sa vina si la
suprafata.
Dimorfism. Dimorfismul sexual este destul de greu de observa, mai ales de catre
incepatori. Diferenta dintre cele doua sexe se poate observa cel mai bine la reproducere
cand se observa mai bine papilele genitale ale pestilor. Asfel masculul are papila genitala
de o forma aproape conica in timp ce femela o are sub forma unui trunchi de con.

Pseudotropheus saulosi

Pseudotropheus saulosi este un peste foarte popular printre acvariile cu Cichlidae. Acesti
pesti nu cresc foarte mari, dat atat femela cat si masculul au un colorit foarte frumos.La
nastere ambele sexe sunt galbene, dar masculul isi schimba culoarea in albastru cand
ajunge la maturitate sexuala. Femelele care isi cara icrele isi pot schimba si ele coloritul
cu unul asemanator cu al masculului, probabil pentru a arata mai agresive si pentru a
indeparta potentialele pericole pentru icre si pentru a putea depune in siguranta icrele.
Temperament. Temperamentul acestui peste este la fel ca si cel al oricarui cichlid african
putand deveni agresiv cu pestii din aceeasi specie, dar si cu pestii din alte speci.
Temperamentul acestuia varaiaza in functie de mai multi parametri printre care se

numara: dimensiunile acvariului si gradul de populare al acestuia, pestii cu care este pus
in acvariu, dar si parametrii apei.
Dimensiuni maxime. Saulosi pot ajunge pana la o lungime totala de 12 cm in acvariu,
dar aceasta dimensiune nu este valabila si in salbaticie unde poate creste mult mai mare.
Dimensiunile pestelui difera in functie de conditiile in care este pastrat.
Hrana. Pseudotropheus saulosieste un peste ierbivor, alimentatia acestora putandu-se
baza in special pe fulgi de inalta calitate vegetali. Totusi acestia pot fi hraniti si cu hrana
pentru pesti omnivori ce este baza pe carnuri, dar nu este recomandat sa apelati la acest
tip de hrana prea des. Hranirea in exces duce la umflarea cavitatii abdominale si in unele
cazuri chiar la decesul pestilor.
Parametrii apei. Pseudotropheus saulosiadora apa dura cu un pH alcalin. Astfel este
recomandat sa fie crescuti in apa ce are o duritate cuprinsa intre 7-30 dH si un pH cuprins
intre 7.5 si 8.8. Cad despre temperatura este recomandat sa ii crescuti la o temperatura
cuprinsa intre 22 si 28 grade C.
Compatibilitati. Pseudotropheus saulosi pot fi crescuti cu orice mbuna de dimensiuni
asemanatoare. Acestia se inteleg foarte bine si cu pestii din genul Labidochromis. Alti
mbuna de mari dimensiuni sau mai agresivi ar trebui evitati.
Reproducere: la Pseudotropheus saulosi gestatia este bucala. Masculul va alege locul
reproducerii, care de obicei este substratul. De multe ori acesta sapa in substrat o cavitate
in care femela va depune icrele cand va fi pregatita. Acesta isi anunta partenera ca locul
este pregatit prin printr-o miscare de clatinare. Daca aceasta miscare este facuta in fata
altui mascul, acesta este un semn ca isi exprima suprematia. Masculul dominat isi va
arata respectul prin strangerea inotatoarelor si pierderea culorii. Dupa ce arata femelei ca
este pregatit cuibul, acesta o va conduce pana la cuib miscandu-si coada intr-o maniera
vazuta doar in timpul depunerii. Dupa ce icrele sunt fecundate, femela le pastreaza in
cavitatea bucala pana cand puietul este capabil sa inoate si sa se hraneasca singur.
Aceasta operatiune dureaza de obicei intre 13 si 18 zile.
Denumire stiintifica:Pseudotropheus saulosi
Provenienta: Africa, Lacul Malawi
Reproducere: gestatie bucala
Temperament: agresiv moderat
Dimensiune: 12 cm
Temperatura: 22-28 C
pH: 7.8

gH: 7-30

Apistogramma cacatuoides

Apistogramma cacatuoides este originar din Sudul Americii unde populeaza bazinul
Amazonian,mai exact raul Yavari care se afla la granita cu Brazilia si Peru.
Traieste in apele mici, limpezi si lent curgatoare in care substratul este format din resturi
de frunze.
Descriere fizica. Masculii au inotatoarele foarte dezvoltate. Inotatoarea dorsala are
primele trei radii crescute lungi fata de celelalte si are varfurile ascutite. Inotatoarea
caudala este bifurcata, iar inotatoarea anala este ascutita. Femelele spre deosebire de
masculi nu au inotatoarele dezvoltate. Coloritul masculilor depinde de locuitorii
acvariului si acesta poate fi variat. Cea mai comuna varietate are corpul colorat in maro
spre gri. Burta este portocalie apropiindu-se de culoarea inotatoarei dorsale,anale si
pelviene.Varful inotatoarei anale este colorat albastru-verzui, ca si inotatoarele pelviene.
Corpul este marcat cu o dunga laterala care se extinde de la ochi pana la inotatoarea
caudala. Sub aceasta dunga se gasesc trei linii scurte.Depinde de dispozitia pestelui, 5-7
benzi sunt vizibile pe partea superioara a spatelui. Ochiul este marcat cu o dunga care se
extinde pana jos in coltul branhiilor.Femelele nu sunt foarte colorate.Apistogramma
cacatuoides nu este un peste mare, masculii atingand dimensiunea de 9 cm, iar femelele 5
cm.
Amenajarea acvariului. Acvariul trebuie sa aiba lungimea 80 cm cu o capacitate de 115
litri (bineinteles ca un acvariu cu lungimea mai mare de 80 cm nu le face rau), iar
acvariul minim trebuie sa aiba cel putin 50 cm lungime cu o capacitate de 50 litri. Este
bine sa avem in acvariu niste plante plutitoare pentru a difuza lumina si un substrat inchis
la culoare. Acvariul trebuie sa fie bine plantat si sa aiba multe ascunzatori printre pietre,
lemne si radacini.
Parametrii apei. Acest peste prefera o apa nu foarte acida cu un ph intre 6.2-7.7 (ideal
6.7), 3-5 gH (ideal 5) si o temperatura cuprinsa intre 24-27 grade C.
Temperament. Apistogramma cacatuoides este un peste teritorial care poate fi asociat cu
alte Apistogramme (de exemplu Apistogramma bitaeniata care este o specie similara,
Apistogramma borellii, Apistogramma uaupesi, etc.), corydoras,Paracheirodon innesi,

Lamprocheirodon axelroxi, tetre (caracide) si alti pesti care inoata la nivelul superior al
acvariului. Un mascul trebuie tinut cu mai multe femele, toti formand un harem. Masculii
sunt bataiosi in timpul sezonului de imperechere si pot ataca alti pesti din acvariu, chiar si
pe femele (daca in acvariu avem un harem).
Hrana. Ca hrana este recomandata cea vie pentru un colorit intens, formata din: Artemia
salina, Daphnia, Cyclops, Gammarus, Chironomide. Accepta si fulgii,granulele,tabletele
si in final inima de vita tocata marunt (de asemenea este buna si inima de curcan).Nu au
incredere sa mearga la suprafata apei sa manance (se hranesc la fundul apei).
Reproducere. Pentru reproducere folositi apa cu un ph intre 6.8-7.2, cu o duritate de 5
gH si o temperatura intre 26-29 grade C.Pentru obtinerea mai multor exemplare feminine,
temperatura trebuie sa fie de 24 grade C, iar pentru obtinerea mai multor
masculi,temperatura trebuie sa fie de 28 grade C. Fiecarei femele trebuie sa i se asigure o
"pestera" care poate fi o nuca de cocos sau un ghiveci de flori rasturnat pentru protectia
pontei. Femelele depun aproximativ 100 de icre, de multe ori pe "tavanul" pesterii.
Femela apara ouale in timp ce masculul apara teritoriul haremului. Icrele eclozeaza dupa
3-4 zile, iar puii sunt plimbati prin acvariu de femela. Incepeti sa hraniti puii cu infuzori,
dupa o saptamana-doua, puii pot fi hraniti cu nauplii de artemia. La varsta de 4 luni puii
sunt apti pentru reproducere devenind total maturi la varsta de 7-8 luni.Reproducerea este
destul de dificila.Apistogramma cacatuoides are nevoie frecvent de un schimb de apa
partial cu apa proaspata, la fel ca ceilalti pesti crescuti in acvariu

Danio rerio

Zona de origine: Estul subcontinentului Indian. In prezent specia este semnalata (fara a
fi nativa) si in unele rauri din USA, Japonia, Columbia etc. Se pare ca a ajuns in apele
acestor state pornind ... din acvarii.
Biotop: Nativ, zebrele ocupa un areal care cuprinde nu numai o zona intinsa geografic ci
si o varietate mare de ape: de la ape sarace in oxigen, stagnante, cum sunt orezariile, pana
la ape repezi, curenti, fiind comuna in paraiele din zonele cu dealuri joase. Aceasta
adaptabilitate o face lipsita de pretentii deosebite si in acvaristica.In mediul natural hrana
preponderent este alcatuita din zooplancton, viermi, mici crustacee, larve.
Parametrii apei: Plaja de temperaturi optime se intinde intre 22-26 C dar suporta o
plaja mult mai larga (5-30 C). Pentru reproducere se recomanda o temperatura in jur de

24 C.Aciditatea preferata este in jurul celei neutre, pe o plaja larga, pH: 6,5 7,5 dar
suporta o plaja si mai larga a Ph-lui: 6-8.Nici asupra duritatii ape nu sunt probleme, avand
o plaja larga: Gh= 5-18 ceea ce corespunde unei duritati de la mica la mare pe scara
uzuala (neomologata) cu cinci valori (foarte mica, mica, medie, mare, foarte mare).
Descriere; Varietati Danio rerio, asa cum se gaseste in natura, are caracteristicile
obisnuite ale mrenelor: corpul aerodinamic, suplu (cu abdomenul usor mai bombat la
femela), usor turtit pe laterala, cu un raport lungime:latime de cca 5:1 cu inotatoarele
relativ scurte, cu gura orientata in sus (tradand o hranire la suprafata apei), cu mustati
scurte (abia vizibile). Coloristic, are 5 dungi longitudinale, albastre, pe un fond argintiu,
cu o tenta mai galbena la mascul. Nu are linie mediana.In acvaristica mai sunt intalnite
cateva varietati ale acestei specii si combinatii ale acestora.Prin selectie dirijata s-a
obtinut o varietate voalata. Din pacate voalurile, ca si la varietatile voalate ale altor
specii, impiedica miscarea si face pestele sa oboseasca mai repede. Ca o consecinta,
deseori, exemplarele voalate sunt mai putin vioaie decat exemplarele nevoalate si mai
sensibile la agresivitatea mediului.Se pare, dar nu este dovedit, ca varietatea frankei, care
in loc de dungile longitudinale are mici pete de culoare albastra (puncte) de unde si
numele de leopard, s-a obtinut in urma unor mutatii spontane. Initial s-a crezut ca este
vorba de o specie noua si a primit chiar numele Danio frankei dar dupa ce s-a constatat ca
ea nu se gaseste in natura, ca se poate incrucisa cu Danio rerio rezultand urmasi nesterili
si ca din punct de vedere genetic ea nu se deosebeste de Danio rerio intr-atat incat sa se
poata vorbi de o alta specie, s-a decis ca este o varietate a speciei Danio rerio. Din
incrucisarea cu varietatea de baza poate rezulta o varietate hibrida, avand atat dungi cat si
puncte. Albinismul, cu varietatea, rezultat al unui defect genetic, este mai rar intalnit
decat la speciile de somni (catfish, welse).Varietatile rosie, galbena, verde etc. sunt
obtinute (incepand cu anul 1999) prin inginerie genetica si fac obiectul unor patente
inregistrate de National University of Singapore. De altfel, lipsa de pretentii deosebite in
ceea ce priveste calitatea mediului, rezistenta mare la medii adverse (comparativ cu alte
specii), numarul mare de descendenti si viteza mare de crestere a lor, printre alte
particularitati, au facut din Danio rerio o vedeta a cercetarilor in domeniul geneticii,
facand o reala concurenta drosophilei si cobailor. Cresterea acestor varietati in acvarii
este controversata, ca de altfel tot ce tine de domeniul organismelor modificate genetic
(OMG), de asta data cu un plus de indreptatire generat de lipsa ratiunii economice
(prezenta in alte situatii).
Dimensiuni: Lungimea la care ajunge Danio rerio este de cca 5 cm SL (lungime
standard, fara coada) respectiv 6 cm TL (lungime totala, de la varful botului la varfurile
cozii) sau ceva mai mult la varietatile voalate.
Hrana: Fiind un omnivor nativ are nevoie de o hrana variata ca origine (vegetala si
animala) pentru a-si prelua si asimila toate componentele necesare. Manaca cu placere
hrana uscata care se gaseste uzual in comert (fulgi, granule, chipsuri) si care are in
compozitie (de obicei) toate componentele necesare (incepand cu faina de peste si
continuand cu zooplacton si fitoplancton, vitamine, minerale). Apreciaza si alte tipuri de
hrana uscata cum ar fi tubi linofilizati, larve de chironomide, pastile de spirulina etc. care
pot fi administrate periodic pentru o mai mare variatie a meniului. Artemia congelata este

de asemena apreciata. Desigur, hrana vie este de preferat (artemia, larve de tantari, rame,
etc.) dar in ceea ce priveste tubifexul, avand in vedere riscurile de inbolnavire, multiplele
precautii necesare pentru a evita acest aspect si, pe de alta parte, lipsa de pretentii a
zebrelor, nu sunt de parere ca este bine sa fie administrat ca hrana. Practic nu exista vreun
sortiment de mancare care sa nu atraga atentia zebrelor. Voracitatea zebrelor le face
uneori greu de tinut cu pesti lenti si pentru ca acestia nu apuca sa ajunga la mancare din
cauza zebrelor.
Comportament: Comportamental este un peste vioi, mereu in alegare dintr-o parte in
alta a acvariului, mereu pus pe joaca si pe sacairea celorlalti pesti din specie. Este un
peste pasnic dar daca intamplator in acvariu sunt pui mici ai propriei specii sau ai altor
specii nu se sfieste sa-i manace. Totusi, faptul ca este atat de vioi il fac neindicat ca
partener de acvariu cu specii foarte linistite, care ar ajunge sa fie stresate de permanenta
vanzoleala. Fiind un peste rapid este folosit uneori ca partener de acvariu cu pesti in
general agresivi; in aceasta situatie este folosita cu succes doar varietatea nativa (din
motive usor de inteles nu se preteaza la asa ceva varietatile voalate sau cele viu
colorate). Vioiciunea pestelui, cumulata cu faptul ca este un peste care se simte bine in
grup de minim 6 exemplare (unii cunoscatori recomanda chiar minim 10 exemplare) il
fac recomandabil pentru acvarii cu spatii largi de inot, de minim 60 cm lungime dar de
preferat 1m. Totodata, ii place sa aiba in acvariu zone bine plantate, in special cu plante
cu frunze fine, printre care se furiseaza in mare viteza sau, altadata, zabovesc cateva
minute. Desi preponderent se hraneste la suprafata apei nu ezita sa faca o concurenta la
hrana nici sanitarilor sau altor specii care manaca la fundul apei. Practic, bancul de zebre
nu lasa palier liber pentru specii complementare fiind o prezenta activa in toate cele trei
zone clasice ale acvariului: suprafata, masa apei si fundul acvariului.
Varsta: Durata vietii poate atinge 5 ani. La maturitatea sexuala se ajunge la 3-4 luni.
Reproducerea: Poate pentru nici o alta specie de ovipari inmultirea nu este mai usoara
ca la zebre. Nu sunt pretentii deosebite legate de calitatea apei, temperatura ei, lumina
etc. Frecvent, si aceasta este de fapt regula, zebrele depun icre in acvariul comun dar
rareori supravietuiesc pui si asta doar in acvariile foarte bine plantate, in care unii puii se
ratacesc printre plante in zone nefrecvantate de pesti; chiar si cand au 1 cm lungime si
puii inca nu sunt in siguranta in acvariul comunitar.
Pregatirea acvariului pentru reproducere Pentru a impiedica pestii sa manace icrele
sau pui se foloseste un acvariu maternitate, de mici dimensiuni, uzual cu 15-20 l de apa.
Pe fundul acvariului se amplaseaza o plasa care poate fi usor confectionata de fiecare.
Plasa trebuie sa aiba ochirile de 3-4 mm (o astfel de plasa se pune deasupra polistirenului
cand se izoleaza casa si se gaseste la magazinele de constructii; plasa pentru tantari are
ochiurile prea mici). Ea se fixeaza pe un cadru de sarma din inox sau chiar sarma de 2-3
mm folosita la instalatia electrica (din aluminiu sau cupru izolat cu platic). Se
confectioneaza mai intai rama exact pe dimensiunile interioare ale acvariului, acordand o
atentie marita unghiurilor de la colturile acvariului, incat sa nu fie lasat loc de trecere
pentru pesti. Zebrele sunt pesti foarte curiosi si daca gasesc o gaura incat sa le incapa
capul prin ea sigur o vor explora, cu riscul fie de-a ajunge la icre fie de-a ramane blocate

in plasa. Peste rama se coase cu guta de pescuit plasa dupa care se taie partile din plasa
care sunt inutile, evident, avand grija sa nu fie taiata si guta. Intreaga plasa se va sprijini
pe patru picioruse facute din sarma indoita incat ea sa fie la 2-3 cm de fundul
acvariului. Acvariu nu are nevoie de substrat. Pentru o mai usoara acomodare a pestilor
se vor introduce in acvariu cateva plante care fie vor fi prinse de plasa fie vor fi lasate sa
plutesca in apa (o idee buna este Ceratophillum demersum); prezenta plantelor nu este
obligatorie dar este recomandata. Apa folosita este de preferat sa fie din acvariul in care
au stat pestii, in felul asta evitand un stres suplimentar datorat trecerii de la un chimism al
apei la altul.
Pregatirea pestilor pentru reproducere Cei mai multi descendenti se obtin daca sunt
tinuti separat femelele si masculi cam o saptamana. In acest fel se impiedica depunerea
spontana in acvariul comunitar incat odata ajunsi impreuna vor fi mai multe icre de
depus. Chiar si in lipsa acestei masuri se obtin rezultate bune. Pentru depunere se tine
seama ca zebrele depun icrele in grup astfel incat este bine sa fie puse mai multe femele
si masculi cam in raportul de o femela la 2-3 masculi. In lipsa unui numar mare de
exemplare se poate si cu mai putine dar si numarul descendentilor va fi mai mic. Pestii
este de preferat sa fie introdusi de seara in acvariu.
Depunerea icrelor Dimineata, la cca. o jumatate de ora dupa ce lumina ajunge in
acvariu, are loc dansul nuptial! In timpul acestuia femela depune icrele imprastiate pe
substrat sau plantele din acvariu, iar masculii le fecundeaza. Icrele (sau cea mai mare
parte a loc) cad printre ochiurile plasei fiind astfel aparate de voracitatea genitorilor.
Depunerea poate dura intre si 2-3 ore in functie de numarul de pesti pusi la reprodus. O
femela poate depune de la cateva zeci la 200 de icre. Pestii pot ramane 24 ore in acvariu
de reprodus, in eventualitatea unei depuneri si in ziua urmatoare. Apoi, pestii sunt mutati
in acvariul comun iar plasa este scoasa de asemenea.
Evolutia de la icre la pui Pentru apararea icrelor de ciuperci este recomandata punerea a
3-4 picaturi de albastru de metil la un litru de apa, desi exista pareri asupra inutilitatii
acestei precautii, argumentand o imunitate naturala a icrelor la atacul ciupercilor. Durata
de eclozare difera functie de temperatura dar se incadreaza intre 2-3 zile. La inceput
alevinii stau pe fundul acvariului dar curand vor urca pe peretii acestuia iar dupa 3-4 zile
incep sa inoate. Cand incep sa inoate, puii au cca 5-6 mm lungime. Abia cand incep sa
inoate trebuie hraniti. La inceput ei trebuie hraniti cu infuzori, hrana speciala pentru
alevini sau, in cel mai nefericit caz, cu galbenus de ou. (Galbenusul, bine fiert, trebuie sa
fie administrat in cantitati mici deoarece resturile neconsumate deterioreaza proprietatile
apei!) Un filtru cu burete bolborositor poate functiona permanent dar in nici un caz nu
trebuie folosite filtre care creeaza presiuni la absortie sau curenti in apa; puii sunt foarte
fragili si aceste si nu rezista acestora. Nici macar pompa de aer nu trebuie lasata sa
introduca mult aer care sa formeze curenti. Prezenta incalzitorului in acvariu este
recomandata chiar si in lunile de vara; acvariul fiind mic se pot produce rapid modificari
de temperatura care afecteaza in mod negativ puietul.
Se pot pune la reprodus impreuna si varietati diferite de zebra! Pestii obtinuti pot avea
atat culoarea unuia dintre parinti, cat si amestec de culori. Descendentii nu sunt sterili.

Taxonomie:
Nume validat: Danio rerio;
Descriere initiala: Hamilton, 1822
Sinonime: Brachidanio Rerio, Cyprinus rerio, Perilampus Striatus
Familie: Cyprinides;
Gen: Danio. Din acelasi gen mai face parte un peste foarte raspandit in acvarii:
jandarmul (Danio malabaricus= Danio aequipinnatus).
By Pestinozaurul

Crossocheilus siamensis

Crossocheilus siamensis este singurul mancator de alge ce mananca algele rosii. Acesta
provine din apele curgatoare din imprejurimile Tailandei si a peninsulei Malay. Primul
import european a fost consemnat in anul 1962, dar acesta a devenit celebru in anii '70,
cand capacitatea acestuia de a consuma algele rosii a fost observata.
Celebrul mancator de alge este cunoscut si sub alte denumiri cum ar fi SAE (Siamese
Algae Eater), Siamese Flying Fox sau Siamese fox. Denumirea stiintifica pe care a avut-o
inainte de Crossocheilus siamensis a fost Epalzeorhynchus siamensis. Diferenta dintre
genul Epalzeorhynchus si genul Crossocheilus o constituie lobii nazali.
Descriere. Acesta este un peste zvelt, gri-brun ce are o dunga neagra orizontala. In 2 ani,
timp in care SAE ajung la maturitate, acesta poate sa atinga lungimea de 15 cm. In mod
normal acestia se dezvolta lent, neatingand aceasta dimensiune in captivitate. Totusi
durata lor de viata este de 10 ani. Inotatoarele sunt transparente fara a avea vreo sclipire
galbena sau rosiatica. Dunga neagra porneste din varful botului si se continua si pe
inotatoarea codala. Culoarea acestei dungi poate sa isi piarda din intensitate daca pestele
este stresat sau fugarit de alti pesti. Deoarece nu au vezica inotatoare foarte bine
dezvoltata, Crossocheilus siamensis nu stau foarte mult timp in partea de mijloc a
acvariului, dar este in continua miscare.
Comportament. SAE este un peste foarte activ ce innoata foarte repede si caruia ii place
sa fie crescut in grupuri, dar pot fi crescuti foarte bine si in perechi. Fiind foarte buni
saritori, este recomandat sa acoperiti acvariul, acestia putand oricand sa sara afara din

acvariu. Mancatorii de alge siamezi se tachineaza uneori reciproc, dar niciodata aceste
lupte nu se soldeaza cu rani. Specimenele tinere se odihnesc adesea pe frunzele plantelor,
in timp ce specimenele mature prefera sa se odihneasa pe substrat sau pe plantele scunde,
dense cum sunt Cryptocorynele. Din moment ce nu sunt agresivi, acestia pot fi crescuti in
acvarii comunitare daca acestea nu sunt foarte mici. Totusi activitatea exagerata a
acestora poate stresa unii pesti mai sensibili cum sunt gourami, cichlidaele,
impiedicandu-i sa depuna. De asemenea, SAE nu trebuie crescuti in acvarii cu
Epalzeorhynchus bicolor (Rechin cu coada rosie) daca acvariul nu este suficient de mare
si bine plantat, deoarece acestia din urma sunt pesti foarte agresivi.
Parametrii apei. Mancatorii de alge siamezi ar trebui crescuti intr-o apa ce are o
temperatura cuprinsa intre 24-26 C. Totodata acestia tolereaza un pH intre 5.5 si 8, dar
este recomandat ca pH-ul sa nu fie mai mic de 6.5, dar nici mai mare de 7. Duritatea nu
trebuie sa depaseasca 20 dH. De asemenea este foarte recomandat ca apa sa fie cat mai
curata si oxigenata deoarece acestia provin din ape curate si curgatoare.
Hranirea. Acesti pesti mananca algele, incluzand algele rosii si orice tip de hrana ce se
gaseste in comert. Se intampla foarte rar ca acestia sa manance plantele din acvariu, acest
lucru intamplandu-se in special cand nu gasesc alta hrana vegetala in acvariu. SAE
consuma algele si cand ajung la maturitate, dar se pare ca odata ajunsi la maturitate
prefera sa consume fulgi.
Reproducerea. Acesti pesti nu au fost inca reprodusi in captivitate, asadar toate
specimenele sunt luate direct din natura. Se pare ca acesta este un peste ce se reproduce
doar in anumite sezoane, motiv pentru care in anumite perioade nu se gaseste nici in
magazine.
Acvariul. Acvariul in care sunt pastrati acesti mancatori de alge trebuie sa fie lung si sa
aiba cat mai multe plante. Un acvariu destinat unei perechi de SAE trebuie sa aiba
capacitatea de minim 100l.

Magazin de unde poti cumpara Crossocheilus siamensis.

Barbus tetrazona

Barbus Tetrazona este unul dintre cei mai jucausi si activi pesti de acvariu ce are ca si
caracteristica esentiala cele 4 dungi verticale negre asemanatoare celor de tigru.
Inotatoarea dorsala si cele pectorale sunt oranj in timp ce celelalte inotatoare sunt o
nuanta mult mai deschisa de orange.In ultimii ani, datorita inmultirii selective au fost
obtinute numeroase variante diferentiate prin culoare, printre care se numara s: verde,
negru, rosu si albino.
Temperament. Acest peste ajunge la maturitate la o lungime totala de 7 cm, dimensiune
ce ii face suficient de mari sa nu fie mancati de alti pesti, dar suficient de mici incat sa
puteti sa ii pastrati in grupuri de minim 6 exemplare chiar si in acvariile de mici
dimensiuni.Totusi desi acestia sunt foarte jucausi nu este o decizie prea buna sa ii
introduceti in orice acvariu si mai ales intr-un numar de 2-3 exemplare deoarece acestia
vor incepe sa terorizeze ceilalti pesti din acvariu si chiar sa le ciupeasca inotatoarele.
Acest lucru poate fi evitat prin pastrarea lor in grupuri de cel putin 6 exemplare. Astfel ei
se vor alerga reciproc si ii vor lasa in pace pe ceilalti pesti. Chiar daca vor fi pastrati in
grupuri mari, nu este recomandat sa pastrati Sumatranii impreuna cu pesti blanzi, care se
misca lent sau cu pesti care au inotatoare foarte lungi cum sunt Scalarii sau Betta.
Durata de viata. Daca sunt pastrati in conditii optime, acesti pestisori pot sa traiasca in
unele cazuri chiar si 7 ani.
Parametrii apei. Sumatranii tolereaza o plaja larga de valori ale pH-ului sau ale duritatii,
dar se simt cel mai bine cand sunt pastrati in acvariile cu apa moale si usor acida. Astfel
un pH ideal ar fi undeva la 6.5, in timp ce acestia tolereaza o duritate de maxim 10 dGH.
Temperatura tolerata de acesti pesti se incadreaza in intervalul 20-26 C (68 - 79 F).
Habitat. Barbus tetrazona are nevoie de acvarii cu spatii largi de inot, dar in acelasi timp
au nevoie si de multe plante fie ele si artificiale in acvariu.
Hrana. In mod normal acesti pesti tolereaza orice tip de hrana, dar pentru intarirea
sistemulu imunitar este recomandat sa variati tipurile de hrana administrate. Astfel puteti
sa ii hraniti cu fulgi de inalta calitate, cu hrana vie sau congelata. Acestia vor infulecta
foarte repede nevertebrate mici sau chiar legume fierte.

Dimorfism sexual. Tretrazonele sunt relativ usor de diferentiat deoarece femelele sunt
mai mari decat masculii de aceeasi varsta, in timp ce acestia din urma sunt mult mai
colorati.
Reproducerea. Acesti pesti nu sunt tocmai prietenosi cu icrele pe care le vor manca daca
vor avea ocazia. De aceea amenajati un acvariu separat special pentru reproducere care va
putea fi folosit pentru dezvoltarea icrelor. Pentru a forma o pereche este recomandat sa ii
pastrati in grupuri de cate 6 exemplare. Pentru a conditiona depunerea puteti sa ii hraniti
cu hrana vie, iar dupa ce perechea a fost formata, acestia trebuie mutati intr-un acvariu
separat.
Acvariu de reproducere. Acvariul de reproducere ar trebuie sa aia o apa moale, usor
acida, plante cu frunze mici si nu trebuie sa aiba substrat. Unii crescatori folosesc
marmura pentru substrat, aceasta asigurand un loc sigur pentru icrele depuse. Nu uitati
insa ca daca nu veti folosi substrat, este extrem de important sa ii observati indeaproape,
iar dupa depunere sa indepartati imediat adultii deoarece acestia vor consuma ouale.
Depunerea va avea loc in mod normal dimineata. Daca aceasta nu are loc in maxim doua
zile, o schimbare partiala de apa cu o apa mai calda cu cateva grade poate favoriza
depunerea. In mod normal femela va depune in jur de 200 de icre transparente-galbui, ce
vor fi imediat fertilizate de catre mascul. Dupa ce icrele au fost fertilizate, perechea
reproducatoare trebuie indepartata din acest acvariu. Icrele vor ecloza in 36 de ore, iar
puii vor putea inota singuri dupa 5 zile. Puietul poate fi hranit cu hrana speciala pentru
pui sau cu artemia.
Denumire stiintifica: Barbus tetrazona
Familie: Cyprinidae
Origine: Borneo, Indonezia, Sumatra
Dimensiuni maxime: 7 cm
Temperament: Peste foarte activ de card, ciupeste inotatorile
Durata de viata: 6 ani
Spatiu in acvariu: Partea mediana
Dimensiuni minime ale acvariului: 70 l
Hrana: Omnivor, tolereaza orice hrana
Inmultire: Depunere de icre
Intretinere: usoara spre medie

pH: 6.5
Duritate: pana la 10 dGH
Temperatura: 68-79 F (20-26 C)

Danio margaritatus

Danio margaritatus sau Microrasbora sp Galaxy este un peste care face parte din
familia Cyprinidaelor care provine din zona Myanmar. Coloritul foarte simplu care
contrasteaza puternic cu plantele din acvariu si dimensiunea redusa a acestuia il face sa se
preteze foarte bine la acvariile nano.
Hranirea: nu este un peste pretentios la hrana putand fi hraniti cu fulgi faramitati, cu
hrana vie cum sunt daphniile, cu tubifex sau chiar cu artemia.
Parametrii apei. in salbaticie acesti pesti traiesc in iazuri mici, putin adanci, la o
adancime de maxim 30 cm unde apa are o temperatura care variaza intre 22- 25C. S-a
dovedit insa ca acesti pesti sunt destul de nepretentiosi tolerand o plaja larga de parametri
ai apei. Totusi este recomandat sa fie crescuti si reprodusi la un pH cuprins intre 6.5 si 7.5
si la o temperatura cuprinsa intre 22 si 25C.
Acvariul: dupa cum am specificat si mai sus sunt pesti de talie foarte mica ajungand la
maxim 2 cm la maturitate. De aceea ei au nevoie de un acvariu mic, de 45 cm lungime,
30 cm latime si 30 cm inaltime fiind suficient de mare pentru a adaposti un card de
Microrasbora sp Galaxy. Fiind timizi prefera acvariile mai umbrite, iar pentru a asigura
acest lucru puteti sa folositi niste plante plutitoare. De asemenea este recomandat sa
folositi multe plante si decoruri care sa le asigure locuri in care sa se ascunda.
Temperament: fiind un peste foarte mic si timid este recomandat sa fie crescuti in
grupuri de macar 5-10 bucati. Chiar daca masculii au tendinta sa se urmareasca si sa se
tachineze uneori, acesti pesti sunt foarte pasinici si pot fi crescuti cu orice specie care are
un temperament asemanator.
Dimorfism sexual: masculii sunt mult mai colorati si tind sa aiba dungi portocalii si
albastre pe inotatoarea anala si dorsala in timp ce la femele sunt portocalii.

Reproducerea: pentru reproducere trebuie sa aveti 2 masculi si o femela pe care ii veti


pregati pentru reproducere prin hranirea cu hrana vie. In acvariul de reproducere trebuie
sa asigurati un loc pe care sa depuna icrele si care sa ofere totodata protectie icrelor
deoarece Danio margaritatus fac parte din speciile care isi mananca icrele sau puii foarte
mici. Se poate folosi ca suport pentru icre un fel de mop din material textil de culoare
verzuie si/sau Java moss. La cel mult 24 de ore dupa ce icrele au eclozat, trebuie scosi din
acvariu parintii pentru a evita mancarea puilor. Fiind foarte mici, puii trebuie hraniti cu
infuzori o perioada de timp.
Alte denumiri folosite:Microrabora sp . "Galaxy", Celestichthys margaritatus

Trigonostigma heteromorpha

Din cele peste 60 de specii de Rasbora, Arlechinii sunt in mod cert cei mai populari dintre
toti. Culoarea asemanatoare cu cea a cuprului este accentuata de prezenta unei pete
triunghiulare de culoare neagra, in partea posterioara a corpului.
Rasborele sunt adevarati pesti de apa dulce, niciodata fiind consemnata prezenta acestora
in apa salmastra. Acestia pot fi gasiti totusi in regiunile joase din sud-estul Asiei, unde
apa este moale si usor acida. Arlechinii prefera mediile intens plantate, cu mult spatiu
pentru inot, cu substrat negru sau cat mai inchis la culoare si o iluminare nu foarte
puternica.
Parametrii apei. Acesti pesti nu sunt pretentiosi cand vine vorba de temperatura apei,
dar se pare ca le place foarte mult in apele ce au intre 23 si 26 C. PH-ul apei trebuie sa fie
usor acid si anume sa se incadreze in limitele 6.0 6.5. Este cunoscut faptul ca acestor
pesti se simt mult mai bine cand sunt crescuti in grupuri mai mari care sa aiba cel putin 4
membri. Totodata acestia sunt foarte pasnici si nu vor ciupi si nici nu se vor certa cu
pestii din alte specii.
Hrana. Rasbora sunt pesti deloc sensibili cand vine vorba de hrana, acceptand in aceasi
masura fulgii, granulele, hrana congelata si cea vie.
Dimorfism sexual. Masculii sunt mult mai zvelti decat femelele, iar pata triunghiulara de
culoare neagra are latura din fata usor rotunjita spre deosebire de femela, care area acea
latura perfect dreapta.

Reproducerea. Arlechinii se numara printre cei mai greu de reprodus pesti de acvariu,
dar depunerea icrelor poate avea loc daca acestor pesti li se ofera conditiile optime.
Specimenele tinere trebuie selectate si hranite cu hrana vie pentru a favoriza depunerea.
Rasbora heteromorpha pot fi reprodusi in grupuri intr-un singur acvariu, pastrandu-se
raportul de 2 masculi la o femela. Apa trebuie sa fie foarte moale, ideal ar fi sa nu aiba
mai mult de 2 dGh. Temperatura optima pentru favorizarea reproducerii este intre 25 si
28 C, iar acvariul de reproducere trebuie sa fie plantat cu plante cu frunze fine cum sunt
Cryptocorynele.
In momentul in care acvariul de reproducere este pregatit, pestii pot fi introdusi in acvariu
seara. Depunerea are loc de obicei dimineata si este initiata de mascul care 'danseaza' si
tremura in jurul femelei.Acest ritual de depunere este continuat de femela care se ascunde
sub o planta potrivita pentru depunerea icrelor. Din acest moment se poate observa cum
masculul impinge femela, frecandu-si corpul de partea dorsala a acestuia pentru a o face
sa-si mute locul de depunere.
Dupa ce femela depune icrele, masculul le fertilizeaza. Icrele fertilizate se ridica si se
fixeaza de partea de jos a frunzelor. In acest moment depunatorii trebuie indepartati din
acvariu deoarece acestia vor consuma pestii ce vor iesi din icre. In cazul in care apa are in
jur de 26C, icrele vor ecloza in aproximativ 24 de ore. Puii trebuie hraniti cu infuzori sau
cu nauplii, iar treptat se va trece spre hrana din ce in ce mai mare. In 6-9 luni puii vor
deveni maturi din punct de vedere sexual.
Denumire stiintifica: Trigonostigma heteromorpha
Alte denumiri: Rasbora
Familie: Cyprinidae
Origine: Sud-estul Asiei, Malaezia, Singapore, Sumatra, Tailanda
Dimensiuni: 4.5 cm
Temperament: pasnici, ideali pentru acvariile comunitare
Longevitate: 6 ani
Locul ocupat in acvariu: superioara, mediana
Volumul minim al acvariului: 40 l
Hrana: Omnivore, eats most foods
Reproducere: Depunator de icre - dificil de reprodus. Isi consuma icrele

Dificultate crestere: intermediara


pH: 6.0 - 7.5
Duritate: pana la 12 dGH
Temperatura: 23-28 C

Xiphophorus helleri

Xiphophorus helleri este un peste ce face parte din familia Poeciliidae, fiind popular in
special printre acvaristii incepatori. Numele lor provine de la inotatoarea codala, care la
mascul are partea inferioara iesita mult in exterior fiind asemanatoare ca forma cu o
sabie. Forma corpului este asemanatoare cu cea a unui Guppy.
Datorita experimentelor crescatorilor din intreaga lume s-au obtinut diferite rase de-a
lungul timpului printre care se numara si rasele Neon, Rosu, Lyretail, Red Simpson,
Verde, Albino, Gold tux si Negru.
Zona de origine: America Centrala si de Nord: Rio Nantla, Veracruz in Mexic pana in
nordvestul Honduras. Africa: Natal si estul Transvaal, Lake Otjikoto, Namibia.
Temperament: ca si temperament Xiphophorus helleri sunt pesti pasnici si nu au nevoie
de conditii speciale nefiind foarte pretentiosi. Acestia nu au nevoie de un acvariu mare,
dar au nevoie de zone mari de innot. In cazul in care aveti un acvariu de mici dimensiuni
este bine se acoperiti acvariul cu o bucata de sticla deoarece acest peste este un renumit
kamikaze sarind din acvariu. Pentru orice eventualitate puteti apela la aceasta solutie si la
acvarii mai mari.
Parametrii apei. este nevoie de un pH usor alcalin simtindu-se foarte bine daca pH-ul se
incadreaza intre 7.0 si 8.0. Referitor la greutate este recomandata o greutate de 9 - 19
dH. Aceste preferinte referitoare la perimetrii apei se trag si din faptul ca Xipho este un
peste care in mediul natural traieste adesea in apa salmastra care este o combinatie de apa
sarata si apa dulce. Temperatura tolerata de acesti pesti se incadreaza in intervalul 2428C, dar in zonele din care provin traiesc adesea si la temperaturi de 22C.

Hrana: la fel ca majoritatea pestilor, si Xiphophorus helleri prefera hrana vie gen tubifex,
larve sau artemia cand este puiet deoarece artemia nu ajuta foarte mult dezvoltarea
puietului, dar la maturitate pestii se dezvolta foarte greu in cazul in care se apeleaza la
aceasta metoda de hranire. Totusi daca acest tip de hrana nu va este la indemana puteti
apela linistiti si la hrana uscata din magazine.
Dimensiuni: masculul poate ajunge la 14 centimetri TL (lungime totala - include si
inotatoarea codala) in timp ce femela poate sa ajunga si la 16 cm TL.
Reproducere: specie vivipara, din care face parte si Xiphophorus helleri are o gestatie de
4-6 saptamani. Dupa aceasta perioada de gestatie da nastere la 20-200 de alevini. Acestia
se dezvolta foarte rapid ajungand la maturitate la varsta de doar 3 luni.

Poecilia reticulata Guppy

Poecilia reticulata Guppy este unul dintre cei mai populari pesti ai acestui hobby.
Majoritatea incepatorilor au pornit pe drumul acvaristicii cu cateva exemplare din acest
superb peste. Din cauza infatisarii lui foarte colorate, dimensiunilor reduse si usurintei cu
care se intretine si reproduce este foarte apreciat in lumea acvaristilor.
Fiind un peste preferat de incepatori si de dimensiune mica, multi cumparatori au tendinta
de a suprapopula acvariile. Pentru a evita acest lucru se recomanda ca fiecarui exemplar
de guppy sa-i fie alocat un spatiu de 5l de apa, asta insemnand ca intr-un acvariu de 30l
nu vom putea pune mai mult de 6 guppy.
Origine: Guppy este originar din America Centrala, facand parte din categoria
viviparilor(pesti care nasc pui vii), familia Poecilidae.
Hrana acestor pesti in mediul natural este compusa din diferite larve si insecte mici, insa
in captivitate se hranesc foarte bine cu fulgi si mancaruri speciale din pet shop-uri.
Parametrii apei: nu are nevoie de conditii speciale pentru a putea fi crescut: limitele de
ph sunt destul de tolerante si se incadreaza intre valorile de 6.0 si 8.0. Limitele de
temperatura sunt la fel, destul de generoase, acesti pesti tolerand temperaturi cuprinse
intre 18C si 28C. Duritatea apei trebuie sa se incadreze intre 10 si 20 dH.

Temperament: Guppy sunt pesti pasnici si nu ar trebui asociati cu alte specii mai
temperamentale sau agresive. Cei mai buni colocatari pentru guppy sunt tot viviparii cum
ar fi Platy (Xiphophorus maculatus), Moly (Poecilia sphenops ) sau Xipho (Xiphophorus
helleri) sau Characidaele (ex: neonii. Sunt pesti diurni si isi desfasoara activitatea atat in
partea de mijloc cat si in partea de sus a acvariului.
Dimensiunile adultilor variaza intre 5cm in cazul masculilor si 6cm in cazul femelelor.
Dimorfismul sexual este destul de evident astfel ca femelele sunt mai mari si mai fad
colorate, fara innotatoare voalate, iar masculii prezinta de obicei innotatoare voalate,
culori stridente de diferite forme si combinatii, precum si un corp de dimensiuni mai
mici.

Inmultirea este printre cele mai usoare din cadrul acvaristicii, femelele nascand o data pe
luna, fiind astfel foarte prolifici. Femela naste puii vii care imediat ce sunt expulzati,
incep sa innoate prin acvariu. Este cunoscut faptul ca guppy nu sunt parinti buni si se
hranesc cu puii asa ca este necesar utilizarea unor dispozitive numite maternitati care se
gasesc in comert sau se pot improviza acasa. Un alt mod de a preveni consumarea puilor
de catre parinti sau de catre alti pesti ar fi prezenta unor plante(de preferinta naturale) cat
mai dese printre care sa se poata strecura puii iar parintii din cauza dimensiunii mai mari
sa nu poata intra. Cea mai sigura metoda insa este utilizarea maternitatii intr-un acvariu
din care se va scoate dupa nastere femela, iar puii vor fi crescuti separat in acel acvariu.
In momentul in care femela isi incepe gestatia, burta ei incepe sa capete proportii si sa
apara o pata neagra in partea dinspre coada, cu evolutia gestatiei aceste semne iau
proportii culminand cu posibilitatea de a vedea prin corpul femelei alevinii care asteapta
sa fie nascuti.
II multumim lui daemon pentru acest articol.

Otocinclus vestitus

Otocinclusii sunt o achizitie foarte buna pentru acvariul dumneavoastra, acestia fiind cei
mai renumiti mancatori de alge din domeniul acvaristicii. Acestia vor consuma atat algele
de pe frunzele plantelor, cat si algele ce s-au prins pe peretii acvariului sau pe decoruri.
Totusi acest peste este unul foarte retras, avand nevoie de ascunzisuri pentru a se simti
sigur. Fiind un peste sperios, nu este recomandat sa il pastrati in acvarii cu pesti agresivi
sau cu pesti suficient de mari incat sa ii manance.
Compatibilitate cu alti pesti: datorita temperamentului pasnic, acesti pesti poti fi tinuti
aproape cu orice peste. Evitati insa introducerea lor in acvarii cu pesti agresivi.
Dificultate in ingrijire: acesti pesti sunt usor de crescut, dar au nevoie de o aclimatizare
lenta, iar parametrii apei trebuie sa sa fie in corespunzatori. Nu ii introduceti in acvarii in
care ciclul azotului nu s-a incheiat(acvarii neciclate).
Parametrii apei: Otocinclus vestitus sunt pesti destul de sensibili la parametrii apei
motiv pentru care este bine sa ii cresteti intr-o apa care are parametrii cat mai apropiati de
cei prezentati in randurile urmatoare. In primul rand pH-ul apei trebuie sa fie unul cat mai
aproape de neutru, dar tolereaza valori cuprinse intre 6 si 7.5. In ceea ce priveste duritatea
apei aceasta trebuie sa fie cuprinsa intre 6 si 15 dH. Temperatura apei este bine sa fie
tot timpul mai mare de 21-22 de grade, temperaturi mai joase putand crea probleme
serioase. Temperatura indicata crescatorilor este 21C - 26C.
Hranirea: Oto este un peste erbivor, iar in cazul in care in acvariu nu are suficiente alge
pentru a se hrani, puteti apela si la hrana ce are in continut vegetale sau chiar alge. Un
mare dezavantaj al acestor pesti este acela ca sunt foarte sensibili la parametii apei.
Pentru a preveni imbolnavirea lor trebuie sa schimbati apa cu regularitate pentru a pastra
nivelul nitratilor la nivelul recomandat. Totodata este recomandat sa impregnati o miscare
cat mai mare la suprafata apei pentru ca schimbul de gaze de la suprafata apei sa fie cat
mai intens.
Durata de viata: in principiu acesti pesti traiesc in captivitate de la 3 pana la 5 ani, viata
lor fiind scurtata drastic in cazul in care sunt crescuti in parametri improprii.
Reproducerea: acesti pesti pot fi reprodusi si in captivitate, dar majoritatea crescatorilor
afirma ca este o specie dificil de reprodus. La fel ca si multi alti pesti din familia Welse, si
Otocinclusii isi depun icrele pe frunzele plantelor. In aproximativ doua zile apar puii, iar
in alte 3 zile acestia inoata singuri. Puietul poate fi hranit cu fulgi vegetali faramitati sau
chiar cu spanac fiert.

Ancistrus dolichopterus

Ancistrus dolichopterus are nevoie de acvarii mari, foarte bine filtrate, iar lungimea
minima a unui acvariu trebuie sa fie de 60 cm. Acest peste se adapteaza foarte usor la
diferite tipuri de apa, dar trebuie evitata introducerea lor in acvarii cu apa alcalina.
Ancistrus dolichopterus este un peste pasnic si poate fi introdus in acvarii cu diferite
specii de pesti, fiind si foarte folositor deoarece se hraneste cu alge.
Ancistrus dolichopterus este un peste foarte activ seara si pe timpul noptii, dar daca
introduceti in acvariu plante emerse care sa umbreasca acvariul, atunci acesta va fi activ
si pe timpul zilei. Acest peste ajunge la maturitate la o lungime totala de 13 cm.
Provenienta: ancistrusul provine din Brazilia, din zona Rio Negro, primul import in
Europa fiind facut in anul 1911.
Amenajarea acvariului: din acvariul in care este introdus acest peste nu trebuie sa
lipseasca mopanii si/sau pesterile din piatra in care acest peste sa se ascunda. Un alt lucru
la care trebuie sa aveti grija cand amenajati un acvariu in care doriti sa introduceti aceasta
specie este pietrisul care trebuie sa fie cat mai rotund pentru a evita ranirea acestuia.

Hranirea: hrana principala pentru acest peste o constituie algele si hrana ramasa de la
ceilalti pesti. Pentru a suplimenta aceasta hrana puteti apela si la salata, spanac sau
mazare, iar daca in acvariu introduceti mai multe exemplare de ancistrus atunci este
aproape necesar sa apelati si la aceste suplimente vegetale.
Parametrii apei: acest peste nu este unul foarte pretentios avand nevoie de o temperatura
de 23-27 C, un pH cuprins intre 6.0 si 7.5, tolerand o apa cu duritate cuprinsa intre 0-13.
Dimorfism sexual: cea mai mare diferenta intre cele doua sexe o constituie coarnele care
la masculi sunt mari si bifurcate la capat, in timp ce la femele acestea lipsesc sau sunt
foarte mici. Aceste coarne apar abia dupa 7-8 luni, dar acest timp poate sa scada sau sa
creasca in functie de conditiile in care sunt crescuti. In timpul depunerii masculul isi
schimba coloritul, avand cateva pete deschise la culoare in zona capului.
Reproducerea: Ancistrus dolichopterus este un peste relativ usor de reprodus. In mod
normal acest peste va depune in acvarii comune in diferite ascunzatori. Pentru a favoriza
depunerea este necesara o temperatura mai mare, iar apa trebuie sa fie moale si usor
acida. Masculul va proteja icrele timp de 5 zile pana cand acestea vor ecloza. Puii vor
parasi imediat cuibul si isi vor cauta locuri in acvariu de care sa se prinda. Acestia vor sta
fixati de acest obiect pana cand sacul vitelin se va resorbi. Din acest moment puii vor
incepe sa se hraneasca intens.

Corydoras paleatus

Corydoras paleatus provine din America de Sud, de pe teritoriile Braziliei, Argentinei si


ale Uruguay-ului.
Dimensiuni: la maturitate acest peste ajunge la 10 cm, dar se ajunge foarte greu la
aceasta dimensiune, deoarece C. paleatus au o dezvoltare lenta si o durata de viata
ridicata (10-15 ani)
Parametrii apei: temperatura apei trebuie sa se incadreze in intervalul 20-24 C, in timp
ce duritatea apei trebuie sa fie foarte scazuta. PH-ul ideal este 7 acestia preferand apele
usor acide spre neutre. Totusi acestia, ca si orice alti pesti reprodusi in captivitate, pot
suporta diferite valori ale pH-ului daca modificarea acestuia se face treptat.

Temperament: este un peste pasnic, dar nu este recomandat sa fie pastrati cu pesti foarte
mari si/sau foarte agresivi cum sunt cichlidaele.
Hranirea: fulgii de calitate, hrana congelata si cea vie sunt cele mai recomandate
sortimente de hrana pentru acest sanitar.
Dimorfism sexual: femelele sunt mai mari decat masculii, avand un corp mult mai
rotunjit.
Reproducerea: pentru o reproducere este recomandat sa introduceti in acvariul de
reproducere mai multi masculi decat femele (2 masculi la o femela). Dimensiunile ideale
ale unui acvariu de reproducere sunt 45 lungime, 30 latime si 30 inaltime (40 litri). In
acest acvariu trebuie sa introduceti nisip cat mai fin, iar ca filtrare un burete bolborositor
sau un filtru suficient de puternic sa creeze curentii optimi. Din acest acvariu nu trebuie
sa lipseasca jawa moss-ul si mopanii, acestea oferindu-i femelei un loc bun pentru
depunerea icrelor, chiar daca aceasta de cele mai multe ori depune in alte locuri.
Temperatura ideala este de 22-23 C, iar pH-ul este indicat sa fie neutru (7). Inainte de
reproducere hranitii cu hrana congelata sau vie cum sunt tubifexul, daphniile sau cu fulgi
de calitate.
In momentul in care sesizati ca femela s-a ingrasat, schimbati 50% din apa cu una mai
rece pentru a scadea temperatura apei. Pentru o oxigenare mai buna a apei puteti
introduce si un filtru intern de mic dimensiuni.
In momentul in care depunere si fertilizarea icrelor a avut loc puteti fie sa pastrati in
acvariul mare icrele si sa mutati adultii, fie sa mutati icrele intr-o cresa si sa pastrati
adultii in acvariul mare.

Aphyosemion australe

Aphyosemion australe provin din vestul Africii, in special din zona padurilor tropicale
ale Gabonului, si sunt printre cei mai usor de crescut si inmultit killie, din aceasta cauza
fiind preferati de multi incepatori.
Hranirea: acesti pesti sunt omnivori putand fi hraniti cu orice hrana, fulgi, granule, hrana
congelata sau vie, ultima dintre ele fiind totodata cea preferata de ei. Cele mai bune

variante de hranire sunt: artemia, microviermii sau larvele de insecte. Pentru a asigura
diversitate este recomandat totusi sa asociati hrana vie cu cea uscata.
Temperament: Aphyosemion australe sunt pesti pasinici si este de dorit sa fie crescuti
impreuna cu pesti de talie asemanatoare si cu un temperament asemanator. In cazul in
care sunt crescuti impreuna cu pesti de talie mare sau agresivi, acestia se vor retrage intrun anumit colt al acvariului unde se vor putea ascunde.
Parametrii apei: pentru a va putea bucura din plin de coloritul deosebit al acestei specii
trebuie sa le aisgurati o apa curata, cu parametrii cat mai aproape de cei ideali. Un
parametru important al apei pentru acesti pesti este pH-ul. Ei prefera o apa moale (5-12
dGh) si acida cu un pH cuprins intre 5.5 si 6.5. Temperatura apei este de dorit sa fie
cuprinsa intre 21 si 24C, dar tolereaza fara probleme si temperaturi usor mai ridicate
(27C).
Dimensiuni: la maturitate acesti pesti pot ajunge la 5-6 cm, neexistand o diferenta
sesizabila in ceea ce priveste dimensiunile intre masculi si femele
Durata de viata: petru un killie, Aphyosemion australe se poate spune ca traieste destul
de mult in comparatie cu alte specii. Crescut in conditii optime acest peste poate trai pana
la 3 ani.
Dimorfism sexual. femelele tind sa aiba o culoare mai bruna cu puncte rosii in timp ce
masculii au un colorit mai viu, mai puternic (galben brun spre portocaliu brun) si au
inotatoarele mai lungi.
Reproducerea: acesti pesti se numara printre cei mai usor de reprodusi killie, majoritatea
crescatorilor incepand reproducerea acestei familii cu aceasta specie. Inainte de
reproducere trebuie sa ii hraniti in special cu hrana vie. Acvariul de reproducere trebuie
sa fie dotat cu mopuri de depunere si cu plante care pot deveni suport pentru icre.
Depunerea icrelor este lenta si dureaza 10-12 zile pana cand toate sunt depuse, doar o
mica parte fiind si fertilizate la timp (in mod normal 10-20 la o depunere). Dupa ce sunt
depuse toate icrele indepartati perechea reproducatoare sau mutati icrele intr-un alt
acvariu. Puii trebuie sa hraniti cu artemia proaspata.

S-ar putea să vă placă și