ARTICOLUL

Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul,

aratand in ce masura obiectul denumit de acesta este cunoscut
vorbitorilor.
In cele ce urmeaza veti gasii cateva exemple cu articolul din limba romana:
Caietul este pe banca.
M-am intalnit dimineata cu un coleg.
Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu
corespunde realitatii lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul.
Frumosului copac i-am taiat crengile.
ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului,
aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit.
CAZ
SINGULAR
PLURAL
N./Ac.
omul, casa, muntele;
oamenii, casele, muntii
G./D.
omului, casei, muntelui;
oamenilor, caselor, muntilor
V.
omule!
oamenilor!
ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea substantivelor
care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara a le determina precis.
CAZ
MASCULIN
FEMININ
SINGULAR PLURAL
SINGULAR
PLURAL
N./Ac.
un elev
niste elevi
o eleva
niste eleve
G./D.
unul elev
unor elevi
unei eleve
unor eleve
Observatii:
Articolul hotarat poate fi proclitic:
1. cand precede un substantiv propriu masculin, nume de persoana in G./D. sau
un substantiv propriu feminin, de origine straina:
Lui Costel i-am dat cartea.
Cartea lui Carmen este noua.
2. cand precede substantivele comune nearticulate enclitic si urmate de un
adjectiv posesiv:
Lui varu-tau i-am dat caietul.
3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un
nume propriu :
Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa.
4. cand substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.:
Pe la sfarsitul lui martie i-am povestit intamplarea.
ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui substantiv
sau pronume in genitiv si intra in alcatuirea pronumelui posesiv si a
numeralului ordinal.
Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a,
ai, ale.

Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de

atribut se acorda in gen si numar cu substantivul determinat, nu cu substantivul
sau pronumele in genitiv:
carte a
carti ale elevilor
elevului
copil al vecinei copii ai
vecinelor
ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) insoteste un adjectiv
sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti de vorbire si
substantivul determinat (cel, cea, cei, cele).
Observatii:
Se numeste articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a
pronumelui demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (aoalea) sl
adjectival, deoarece, de obicei, insoteste un adjectiv.
Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu
substantivul determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste:
N./Ac.eleva cea silitoare
D./G. elevei celei
silitoare
In concluzie, articolul are urmatoarele caracteristici:
reprezinta o clasa morfologica restransa
nu are autonomie semantica;
nu indeplineste functii sintactice;
serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor
parti de vorbire.
Substantivul din morfologia limbii romane
Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte,
lucruri, fenomene, actiuni etc).
Cateva trasaturi ale substantivului:
Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul
valorilor morfologice din categoria din care face parte si adjectivele si
numeralele si anume categoria numelui.
Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si
capabila de a primii determinatii (adjective sau numerale) si de a fi
inlocuit prin pronume.
Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical
suficient.
Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului
limbii romane prin cuvintele derivate si cuvintele compuse pe care le
realizeaza.

Felul substantivelor
Criterii de clasificare ale substantivului:
Dupa inteles:
a) substantiv comun (denumesc obiecte de acelasi fel): elev, carte, ploaie,
patrie, casa etc.
b) substantiv propriu (denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele):
Georgescu, Braila, Costel, Mures, Luceafarul etc.
Dupa structura:
a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala,
casa, Bucuresti, Gigel, Arges etc.
b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa,
binefacere, caine-lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra Neamt etc.
Genul substantivelor
a) substantiv masculin: un elev (singular) doi elevi (plural);
b)substantiv feminin: o eleva (singular) doua eleve (plural);
c) substantiv neutru: un scaun (singular) doua scaune (plural).
Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus,
elefant, tantar, privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc.
Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru
masculin si alta pentru feminin.
masculin | feminin
profesor, muncitor | profesoara, muncitoare
Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele
masculine si invers se numeste motiune.
Numarul substantivelor
Exemple de substantive:
elev -eleva a)singular: frate, casa, tablou;
rata -ratoi b)plural: frati, case, tablouri.
curc curca
Substantivele defective de numar:
a
n
A. Au forme numai la singular (singularia tantum):
a. 1. substantive comune
* nume de materie: lapte, miere, unt, secara, mazare, aur, tabla, lana, vata;
* termeni de sport: fotbal, oina, sah;
* nume abstracte, care exprima insusiri si stari fiziologice: cinste, curaj,
bunatate, lene, sete;
a.2. substantive proprii
* nume de persoana: Gigel, Costel, Ioana;
* nume geografice: Banat, Olt, Bacau, Ceahlau.
B.Au forme numai la plural (pluralia tantum)
b.1. substantive comune: anale, sale, calti, icre, taitei, zori, ochelari etc.;
b.2. substantive proprii: Bucegi, Carpati etc.

C.Substantivele cu forme multiple de plural sau de singular

c.1. cu forme multiple de plural:
* sunt substantivele cu acelasi inteles: coli - coale, boli - boale;
* cu inteles diferit: cornuri (produse de panificatie sau instrumente muzicale),
coarne (la animale), corni (la arbusti);
capi (conducatori sau sefi), capete (extremitati ale sau ale unor obiecte), capuri
(termen geografic).
c.2. cu forme multiple de singular: pantec - pantece; foarfec - foarfece;
oaspete - oaspe.
Substantivul colectiv denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol,
grup, oaste, studentime, bradet, pietris, porumbiste etc.
Model de analiza locutiune substantivala
Patria e aducerea-aminte de zilele copilariei
(Al Russo)
aducerea-aminte = locutiune substantivala (amintirea), genul feminin,
numarul singular, cazul nominativ, articulat cu articolul hotarat a, functie
sintactica de nume predicativ.
La ce statornicia parerilor de rau,
Cand prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis
(M. Eminescu)
parerilor de rau = locutiune substantivala (regretelor), genul feminin, numarul
plural, cazul genitiv, articulat cu articolul hotarat lor, functie sintactica de
atribut substantival genitival.
Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte
care, impreuna, au intelesul unui substantiv.
Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin
transformarea infinitivului lung in substantiv propriu-zis.
Locutiuni verbaleLocutiuni substantivale
a-(i) parea rau
parere de rau (regret)
a tine minte
tinere de minte (memorie)
a aduce aminte aducere-aminte (amintire)
a baga de seama bagare de seama (atentie)
luare-aminte (grija,
a lua aminte
atentie)
Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru
singular si plural, putand fi articulate sau nearticulate.
Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza
separat.
Alte locutiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:
Locutiuni substantivaleSensul

locutiunii
punct de vedere
opinie, parere
bataie de joc
batjocura
bataie de cap
suparare
dare de mana
darnicie
nebagare de seama
neatentie
Schimbarea valorii gramaticale
Valoare adjectivala
a) cand insotesc si determina un alt substantiv:
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau.
(G. Cosbuc)
b) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adjectivale:
Omul cu judecata a fost apreciat (cu judecata locutiune adjectivala omul
chibzuit).
Valoare adverbiala:
a) cand determina un verb sau un adjectiv :
Ea s-a maniat foc. (foarte rau)
Fata era desteapta foc. (foarte desteapta)
b) cand substantivele denumesc anotimpurile, zilele sau momente ale zilei
(toamna, dimineata, noaptea).
Deosebirea dintre aceste adverbe si substantivele din care provin consta in
faptul ca atunci cand sunt adverbe determina verbul:
Toamna se culeg roadele. (adverb)
Toamna este anotimpul meu preferat. (substantiv)
c) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adverbiale :
El vorbea cu blandete. (locutiune adverbiala vorbea bland)
Prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata, de obicei, un sens nou.
ADJECTIVUL din morfologia limbii romane
Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea
(caracteristica) unui obiect.
Adjectivul insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru
genul si numarul substantivului:
Numar
Masculin
Feminin
Singular
elev harnic
cladire inalta
Plural
elevi harnici
cladiri inalte
Dupa flexiune adjectivele pot fi:
A. Adjective variabile - care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun,
buna, buni, bune.
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul
masculin si alta pentru feminin:
frumos-frumoasa;
negru - neagra.

a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si

pentru masculin si pentru feminin:
izvor rece - apa rece;
creion verde - iarba verde.
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si
caz. Ele provin din limbi straine si sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv,
vernil) sau alte caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace):
tigru atroce - tigroaica atroce.
Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea):
M-a impresionat asa intamplare.
Asa om (oameni) nu-l (i) gasesti oriunde.
Dupa origine, adjectivele se clasifica in :
A. adjective propriu-zise: frumos, harnic, bun, intelept etc.
B. adjective pronominale, provenite din pronumele ce determina un
substantiv:
b.1. adjective demonstrative: elevul acesta, acela, celalalt;
b.2. adjective nehotarate: fiecare profesor, unele colege, toti copiii;
b.3. adjective posesive: sora mea, colegii nostri;
b.4. adjective negative: nici un caiet, nici o culegere;
b.5. adjective de intarire: el insusi, tu insuti, Ioana insasi, noi insine, ei insisi;
b.6. adjective relative: Nu stiu 1/ce taina ascunzi. 2/;
b.7. adjective interogative: Care om din lume nu doreste pacea?
Dupa structura adjectivele sunt:
Adjective simple: lenes, intelept, rau, inteligent, inalt;
Adjective compuse: cumsecade (cum + se + cade); atotputernic (a + tot +
puternic); galben-auriu, tehnico-stiintific, alb-argintiu.
Schimbarea valorii gramaticale
Valoare substantivala
O constructie in care se afla un substantiv insotit de adjectiv poate fi
simplificata prin inlaturarea substantivului:
Omul lenes nu este apreciat. / Lenesul nu este apreciat.
In constructia simplificata, cuvantul lenesul nu mai insoteste un substantiv, deci
si-a pierdut valoarea gramaticala de adjectiv, si s-a substantivat, a devenit
substantiv. Substantivarea adjectivului lenes s-a facut prin articularea lui cu
articolul hotarat enclitic (-l).
Adjectivele devenite substantive se comporta ca orice substantiv. Ele pot fi
insotite de un adjectiv propriu-zis, de adjective pronominale sau de un numeral:
micutul lenes, acest lenes, trei lenesi.
Daca nu sunt precedate de articolul adjectival (cel, cea, cei, cele), pot fi insotite
de articolul nehotarat: Un credincios al imparatului a iesit din palat.
Valoare adverbiala
Cele mai multe adjective pot fi folosite ca adverbe de mod pentru a arata
caracteristica unei actiuni sau a unei insusiri exprimate de alt adjectiv.

Colegul meu scrie frumos (valoare de adverb de mod, deoarece determina

verbul scrie)
Pasarea avea penele frumos colorate (valoare de adverb de mod, deoarece
arata caracteristica insusirii exprimate de adjectivul colorate)
Adjectivele folosite cu valoare de adverb devin parti de vorbire neflexibile,
intrucat ele nu se mai refera la un substantiv :
Colegul meu scrie frumos.
frumos = adverb de mod provenit din adjectiv, simplu, grad de comparatie
pozitiv, functie sintactica de complememt circumstantial de mod.
Locutiuni adjectivale din morfologia limbii romane
Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutini adjectivale (grupuri
de cuvinte care au valoarea unui adjectiv). Ele se comporta ca un
adjectiv.
In cele ce urmeaza putei gsii cateva exemple de locutiuni adjectivale.
Nu se cuvine sa-ti pierzi prietenii cei cu credinta. (credinciosi)
Baiatul acela era de treaba. (cumsecade)
Am intalnit un om cu stare. (instarit, bogat)
Dintre toti copiii, fata cea mai mare era mai tacuta si mai cu judecata.
(chibzuita)
Parea un om de seama. (important)
Locutiunile adjectivale se comporta ca un adjectiv:
a) pot fi insotite de articolul demonstrativ (adjectival): omul cel cu stare;
b) pot avea grade de comparatie: un om mai de nadejde; un baiat foarte de
treaba.
Gradele de comparatie ale adjectivului din limba romana
A. POZITIV exprima insusirea, calitatea obisnuita fara a compara cu alta :
elev harnic, trandafir rosu, apa limpede.
Adjectivul la gradul pozitiv poate fi insotit sau nu de articolu demonstrativ
(adjectival) cel, cea, cei, cele: elevul cel silitor; elevii cei silitori.
B. COMPARATIV cand insusirea unui obiect este comparata cu aceeasi
insusire a altui obiect sau a aceluiasi obiect in momente diferite:
b.1. Comparativul de superioritate (adverbul mai):
Caietul lui este mai ordonat decat al tau.
b.2. Comparativul de egalitate (la fel de, tot atat de, tot asa de):
Secerisul fusese tot atat de greu ca si mai inainte.
b.3. Comparativul de inferioritate (mai putin):
Verisorul tau este mai putin voinic.
C. SUPERLATIVUL exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut
grad.
c.1. Superlativul relativ exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut

grad, prin comparatie cu alt obiect:

lonescu este cel mai silitor elev din clasa a VII-a.
Superlativul relativ poate fi:
- de superioritate:
Ceahlaul este cel mai inalt varf al Carpatilor Orientali.
- de inferioritate:
Muntele acela este cel mai putin inalt dintre toti muntii.
c.2. Superlativul absolut exprima, fara comparatie, gradul cel mai inalt sau cel
mai scazut al unui obiect. Se construieste cu adverbele foarte tare sau prin alte
mijloace mai expresive:
* adverbele si locutiunile adverbiale legate de adjectiv prin prepozitia de:
grozav, neinchipuit, extraordinar, nemaipomenit, din cale afara, extrem de;
* prin repetarea adjectivului:
o gradina frumoasa, frumoasa;
* prin lungirea si repetarea unei vocale sau a unei consoane :
bunna, maare, gallben, rrau;
* diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare
de superlativ absolut:
suparat foc, rea de mama focului etc.
Observatii
Nu au grade de comparatie :
A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias,
colosal, complet, intreg, unic, principal, perfect, egal, vesnic.
B. adjectivele care in limba latina reprezinta forme ale comparativului sau
superlativului: exterior, interior, minim, maxim, posterior, anterior, minor,
major, superior, inferior, suprem etc.
Model de analiza adjectivul
Astazi tot se mai vad daramaturi de cetatuie intr-acest loc minunat de frumos
si plin de legende si suveniri despre Negru-Voda, domnul cel mai popular intre
taranii nostri.
(N. Balcescu)
acest = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul
neutru, numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
minunat de frumos = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii genul
neutru, numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ absolut,
functie sintactica de atribut adjectival.
plin = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii, genul neutru numarul
singular, cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut
adjectival.
cel mai popular = adjectiv propriu-zis, variabil cu doua terminatii, genul
masculin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie superlativ
relativ de superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.

nostri = adjectiv pronominal posesiv (mai multe obiecte posedate mai multi
posesori), persoana I, numarul plural, genu masculin, cazul acuzativ, functie
sintactica de atribu adjectival.
De jur imprejur, stau muntii cu piscuri inalte, peste care bradisul negru se
intinde ca o imensa haina de doliu. Nici o pasare nu-si indreapta zborul sau
peste salbaticia si tacerea de mormant a locurilor acestora
(C. Hogas)
inalte = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru,
numarul plural, cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de
atribut adjectival.
negru = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru,
numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie
sintactica de atribut, adjectival.
imensa = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul
feminin, numarul singular, cazul acuzativ, fara grad de comparatie, functie
sintactica de atribut adjectival.
nici o = adjectiv pronominal negativ, compus, genul feminin, numarul singular,
cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
sau = adjectiv pronominal posesiv (un obiect posedat, un singur posesor),
persoana a III-a, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie
sintactica de atribut adjectival.
acestora = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara,
genul neutru, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut
adjectival.
Acum eram liber. in ceasul acela am gustat cea mai mare fericire in sufletul
meu, caci nimic pe lume nu e mai scump si mai slavit decat libertatea: ea este
darul cel mai nepretuit.
(V. Alecsandri)
liber = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul
masculin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv,
functie sintactica de nume predicativ.
acela = adjectiv pronominal demonstrativ de departare, forma literara, genul
neutru, numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cea mai mare = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu o terminatie, genul
feminin, numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ de
superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
meu = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur
posesor), persoana I, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie
sintactica de atribut adjectival.
mai scump si mai slavit = adjective propriu-zise, simple, variabile, cu doua
terminatii, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie
comparativ de superioritate, coordonate prin conjunctia copulativa si, functie
sintactica de nume predicativ multiplu.

cel mai nepretuit = adjectiv provenit din participiu, forma negativa, genul
neutru, numarul singular, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ
relativ de superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
Vorba ceea: un nebun arunca-o piatra in balta si zece cuminti n-o pot
scoate.
(I. Creanga)
un nebun = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin
conversiune), genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie
sintactica de subiect.
cuminti = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune),
genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
Lasati imparatului cununa sa cea fara de prihana..
(M. Sadoveanu)
cea fara de prihana = locutiune adjectivala (pura, neprihanita) alcatuita din
substantivul prihana si prepozitia compusa fara de, insotita de articolul
demonstrativ adjectival cea, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ,
gradul de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Baiatul era foarte de treaba.
foarte de treaba = locutiune adjectivala (foarte cumsecade), alcatuita din
substantivul treaba si prepozitia de, cazul nominativ, gradul de comparatie
superlativ absolut, functie sintactica de nume predicativ.
Ea ramanea cu surorile si fratii si-i povatuia sa fie mai cu rabdare.
mai cu rabdare = locutiune adjectivala (mai rabdatori), alcatuita din
substantivul rabdare, prepozitia cu, cazul nominativ, gradul de comparatie
comparativ de superioritate, functie sintactica de nume predicativ.
Pronumele din limba romana
Pronumele este compus din urmatoarele grupuri de cuvinte: (pro + nomen =
pentru nume)
Pronumele este partea de vorbire flexibila care inlocuieste un tantiv
(nume).
PRONUMELE PERSONAL tine locul persoanelor ( I, a II-a, a III-a,
singular si plural).
PERSOANA I
Cazu Intreba
ri
re
N.
Ac.

cine?
(pe) cine

Singular
Forme Forme
accent neaccentua
uate
te
eu
(pe)
ma, m-

Plural
Forme
accentua
te
noi
(pe) noi

Forme
neaccentua
te
ne

Functie
sintactica
subiect
compleme

D.
G.
V.

?
cui?

mine
mie

imi, mi

noua

ne, ni

al, a, ai,
ale cui?
-

nt direct
compleme
nt indirect
-

PERSOANA a II-a
Cazu Intreba Singular
ri
re
Forme Forme
accent neaccentua
uate
te
N.
cine?
tu
Ac.
(pe) cine (pe)
te?
tine
D.
cui?
tie
iti, tiG.
V.

al, a, ai,
ale cui?
-

Plural
Forme
accentua
te
voi
(pe) voi

Forme
neaccentua
te
va, v-

voua

va, vi, v-

Functie
sintactica

subiect
compleme
nt direct
compleme
nt indirect
-

tu!

voi!

Observatii
Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si
feminin, iar cele de persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si
feminin.
Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv.
Vocativ au numai pronumele personale de persoana a II-a singular si plural (tu;
voi).
Pronumele personal la acuzativ are forme accentuate si neaccentuate.
PERSOANA a III-a (masculin)
Cazu Intreba Singular
ri
re
Forme Forme
accent neaccentua
uate
te
N.
cine?
el
Ac.
(pe) cine (pe) el il, l?
D.
cui?
lui
ii, iG.

al, a, ai,
ale cui?

lui

Plural
Forme
accentua
te
ei
(pe) ei

Forme
neaccentua
te
ii, i-

lor

le, li

lor

Functie
sintactica
subiect
compleme
nt direct
compleme
nt indirect
atribut
pronomina

V.

PERSOANA a III-a (feminin)

Cazu Intreba Singular
ri
re
Forme Forme
accent neaccentua
uate
te
N.
cine?
ea
Ac.
(pe) cine (pe) ea o?
D.
cui?
ei
ii, i-

Plural
Forme
accentua
te
ele
(pe) ele

Forme
neaccentua
te
le-

lor

le, li

G.

al, a, ai,
ale cui?

ei

lor

V.

l genitival
-

Functie
sintactica
subiect
compleme
nt direct
compleme
nt indirect
atribut
pronomina
l genitival
-

La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si

pronumele personale: dansul, dansa, dansii, dansele.
Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a
(dumneata, dumitale, dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei,
dumnealor).
Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la
nominativ sau la acuzativ : palaria-mi, palaria-ti, palaria-i. In asemenea
constructii pronumele la dativ are sens posesiv: palaria mea, palaria ta,
palaria ei (lui). Acest dativ se numeste dativ posesiv.
Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie
sintactica de atribut pronominal.
Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-,
imi, iti) se intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele populare pentru
a arata ca povestitorul participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul
folosit in acest scop se numeste dativ etic:
Setila repede-repede mi ti le-a supt pe toate de-a randul.
(I. Creanga)
Pronumele la dativul etic nu are functie sintactica.
Model de analiza pentru pronume
Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si
piata goala dimprejurul lui parca se umple de lume.

Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre

vechile curti unde tinea el sfat odata.
(D. Anghel)
lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular,
cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival.
dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin,
numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa dimprejurul,
functie sintactica de atribut pronominal prepozitional;
indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul
singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia indaratul, functie sintactica de
complement circumstantial de loc.
el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular,
cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
Si stepa toata imprejur
La strigatu-mi va rasari
Cu dansa slobod m-oi iubi,
Uitand de oasele-ti pustii
(I. Pillat)
mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv,
forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal;
cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul
singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla cu, functie sintactica
de complement indirect;
ti = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv
(oasele tale), forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un
substantiv (eleva insasi) cu scopul de a-l preciza; este folosit numai
ca adjectiv pronominal de intarire.
Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au
adaugat formele de dativ ale pronumelor personale sau reflexive neaccentuate :
mi, ti, si, ne, va, le.
SINGULAR
PLURAL
Masculin
Feminin
Masculin
Feminin
ins
ins
ins (i)
ins (e)
(u)
(a)
-mi
-mi
-ne
-ne
(eu)
(eu)
(noi)
(noi)
-ti (tu)
-ti (tu)
-va
-va
(voi)
(voi)
-si (el)
-si (ea)
-si (ei)
-si
(ela)
Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale
de intarire si se acorda in gen, numar si caz cu pronumele personal sau cu

substantivul determinat.
Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii.
Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv inlocuieste obiectul asupra caruia se exercita in mod
direct sau indirect actiunea unul verb.
Pronumele reflexiv prezinta particularitati morfologice si sintactice distincte :
- are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si
acelasi numar ca si subiectul verbului determinat.
- reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai
pentru persoana a III-a.
Ac.pe sine, se, sD. siesi, sie, isi, si- aceste forme sunt nediferentiate dupa gen si numar, iar la persoanele I si a II-a
se folosesc formele neaccentuate de acuzativ si de dativ ale pronumelui
personal.
In cadrul pronumelui reflexiv putem distinge :
reflexivul dinamic, care exprima o actiune cu participarea intensa a
subiectului, construit cu pronume in acuzativ, dar si in dativ: ma
gandesc, se teme, isi inchipuie, isi imagineaza;
reflexivul obiectiv exprima coincidenta dintre subiectul si obiectul
actiunii: a se imbraca, a se trezi;
reflexivul reciproc arata ca actiunea este savarsita de doua sau mai
multe persoane, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt: a se certa,
a se iubi, a se bate, a se saluta.
In multe constructii, pronumele reflexive neaccentuate la dativ determina un
substantiv, au sens posesiv si functie sintactica de atribut pronominal (dativul
posesiv).
Model de analiza pentru pronumele reflexiv
Isi ia palaria de pe cap.
Costel si-a bagat banii in chimir.
Pronumele reflexive isi, si- determina substantivul palaria, respectiv banii
si arata ca subiectul (el Costel) este posesorul obiectului palaria, respectiv
banii.
isi = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv,
forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal,
si- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv,
forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv consta, deci, in faptul ca ele
determina un substantiv, care denumeste obiectul posedat de subiect.
Pronumele reflexiv sine, construit cu diferite prepozitii are urmatoarele functii
sintactice :
atribut pronominal prepozitional:
Iubirea de sine inseamna egoism.

complement direct:
Cine nu se pune pe sine jertfa nu-i vrednic sa stapaneasca.
complement indirect:
Vorbeste mereu despre sine.
complement circumstantial de loc:
L-a asezat langa sine.
Schimbarea valorii gramaticale pronumele personal
Valoare substantivala
Prin articulare, pronumele personal de persoana I singular eu si pronumele
reflexiv, persoana a III-a, cazul acuzativ sine devin substantive.
Flecare isi are eul sau.
Si-a zis in sinea lui cu durere.
Pronumele posesiv din morfologia limbii romane
Pronumele posesiv inlocuieste numele obiectului posedat si indica
persoana posesorului.
Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite
dupa persoana, gen, numar si partial, dupa caz.
Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului
posedat inlocuit.
cartea / cartile / pomul / pomii a mea / ale mele / al meu / ai mei.
Pronumele propriu-zis se modifica in functie de persoana si numarul
posesorilor:
Cartea este a mea. (persoana I, numarul singular)
Cartea este a ta. (persoana a II-a, numarul singular)
Cartea este a noastra. (persoana I, numarul plural)
Pronumele posesiv are genul, numarul si cazul substantivului substituit.
Pe banca sunt ale noastre (cartile) genul feminin, numarul plural, cazul
nominativ.
Pe-al meu (caietul) l-a corectat genul neutru, numarul singular, cazul
acuzativ.
Functii sintactice
subiect: Ai nostri au plecat.
nume predicativ (in nominativ): Cartea este a ta.
nume predicativ (in acuzativ): Darurile sunt pentru ai tai.
atribut pronominal prepozitional: El nu privea lumea cu ochi ca ai
nostri.
atribut pronominal genitival: Am ascultat parerea alor sai.
complement direct: I-am vazut pe ai vostri.
complement indirect (in acuzativ): Discutam despre ai tai.
complement indirect (in dativ): Le-am spus alor mei vestea.
complement circumstantial de loc: Gigel s-a intors la ai sai plin de
trofee.
complement de agent: Banca a fost reparata de ai nostri.

Observatii:
Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor,
urmat de formele pronumelui care arata mai multe obiecte posedate: alor mei,
alor tai, alor sai, alor nostri, alor vostri.
Le-am dat alor tai cartea. (complement indirect)
Sfatul alor mei l-am ascultat. (atribut pronominal genitival)
Ei au navalit asupra alor nostri. (complement indirect)
Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele
posesiv isi schimba valoarea gramaticala, se acorda cu substantivul determinat
in gen, numar si caz si devine adjectiv pronominal posesiv, cu functie sintactica
de atribut adjectival.
Sora mea a plecat cu prietenii sai.
Model de analiza pentru pronumele posesiv
Sinan se mira de indrazneala alor nostri. El gasi de cuviinta sa spuna si alor
sai.
(N. Balcescu)
alor nostri = pronume posesiv (un singur obiect posedat, mai multi posesori),
persoana I, numarul plural, genul masculin, cazul genitiv, functie sintactica de
atribut pronominal genitival.
alor sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor),
persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul dativ, functie
sintactica de complement indirect.
Acel imparat mare si puternic isi intinsese marginile imparatiei sale si toti
imparatii erau indatorati a-i da cate un fiu de-ai sai ca sa-i slujeasca.
(P. Ispirescu)
sale = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur
posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul feminin, cazul genitiv,
functie sintactica de atribut adjectival.
de-ai sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor),
persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de
prepozitia de, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional.
Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand totodata
apropierea, departarea obiectului ori identitatea acestuia cu sine
insusi sau cu alt obiect.
Tipurile de pronume demonstrative sunt:
pronume demonstrativ de apropiere: simple acesta, aceasta;
compuse cestalalt, ceastalalta;
pronume demonstrativ de departare: simple acela, aceea; compuse
celalat, cealalta;
pronume demonstrativ de identitate: compuse acelasi, aceeasi.
Pronumele demonstrative disting opozitii:

de gen: acesta/aceasta; acela/aceea; acelasi/aceeasi; celalat/cealalta;

de numar: acesta/acestia; aceasta/acestea; acela/aceia;
de caz: acesta/acestia (N.-Ac.); acestuia/acestora (D.-G.)
Dintre valorile de intrebuintare trebuie consemnata folosirea cu sens neutru a
formelor de feminin: aceasta, asta, aceea. Sensul neutru se refera la faptul
exprimat intr-o comunicare:
Aceasta intre noi adesea o vedem
Si numai cu cei mari egalitate vrem.
(G. Alexandrescu)
Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt,
astalalta, alalalt, ailalta:
Stii ca are haz si asta?
(I. Creanga)
Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi
schimba valoarea gramaticala devenind adjectiv pronominal demonstrativ si
acordandu-se cu substantivul determinat in gen, numar si caz, cu functia
sintactica de atribut adjectival.
Topica
Adjectivele demonstrative pot sta inainte sau dupa substantiv, exceptie facand
adjectivul demonstrativ de identitate, care sta numai inaintea substantivului
(acelasi elev, aceiasi oameni). Adjectivele demonstrative compuse nu-si
schimba forma, indiferent de pozitia lor fata de substantiv (omul celalalt,
celalalt om), pe cand adjectivele demonstrative simple pierd particula -a
cand sunt antepuse: acest elev, acel creion, fata de elevul acesta, creionul
acela.
Pronumele si adjectivele demonstrative la feminin singular (fata aceea/aceeasi
fata) se scriu cu diftongul ea spre deosebire de formele masculin de plural, care
se scriu si se pronunta cu diftongul ia: (copiii aceia/aceiasi oameni).
Model de analiza pentru pronumele demonstrativ
Acestia sunt prietenii celorlalti. Ei au ramas aceiasi.
acestia = pronume demonstrativ de apropiere, simplu, forma literara, genul
masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect
celorlalti = pronume demonstrativ de departare, compus, forma literara, genul
masculin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal
genitival
aceiasi = pronume demonstrativ de identitate, compus, forma literara, genul
masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de nume
predicativ
Pe vremea cand apele acestora netezeau aceleasi campii, scoarta pamantului
lucra, incretindu-se treptat
(G. Bogza)
acestora = pronume demonstrativ de apropiere, forma literara, genul feminin,
numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival

aceleasi = adjectiv pronominal demonstrativ de identitate, genul feminin,

numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adejectival
Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand totodata
apropierea, departarea obiectului ori identitatea acestuia cu sine
insusi sau cu alt obiect.
Tipurile de pronume demonstrative sunt:
pronume demonstrativ de apropiere: simple acesta, aceasta;
compuse cestalalt, ceastalalta;
pronume demonstrativ de departare: simple acela, aceea; compuse
celalat, cealalta;
pronume demonstrativ de identitate: compuse acelasi, aceeasi.
Pronumele demonstrative disting opozitii:
de gen: acesta/aceasta; acela/aceea; acelasi/aceeasi; celalat/cealalta;
de numar: acesta/acestia; aceasta/acestea; acela/aceia;
de caz: acesta/acestia (N.-Ac.); acestuia/acestora (D.-G.)
Dintre valorile de intrebuintare trebuie consemnata folosirea cu sens neutru a
formelor de feminin: aceasta, asta, aceea. Sensul neutru se refera la faptul
exprimat intr-o comunicare:
Aceasta intre noi adesea o vedem
Si numai cu cei mari egalitate vrem.
(G. Alexandrescu)
Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt,
astalalta, alalalt, ailalta:
Stii ca are haz si asta?
(I. Creanga)
Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi
schimba valoarea gramaticala devenind adjectiv pronominal demonstrativ si
acordandu-se cu substantivul determinat in gen, numar si caz, cu functia
sintactica de atribut adjectival.
Topica
Adjectivele demonstrative pot sta inainte sau dupa substantiv, exceptie facand
adjectivul demonstrativ de identitate, care sta numai inaintea substantivului
(acelasi elev, aceiasi oameni). Adjectivele demonstrative compuse nu-si
schimba forma, indiferent de pozitia lor fata de substantiv (omul celalalt,
celalalt om), pe cand adjectivele demonstrative simple pierd particula -a
cand sunt antepuse: acest elev, acel creion, fata de elevul acesta, creionul
acela.
Pronumele si adjectivele demonstrative la feminin singular (fata aceea/aceeasi
fata) se scriu cu diftongul ea spre deosebire de formele masculin de plural, care
se scriu si se pronunta cu diftongul ia: (copiii aceia/aceiasi oameni).

Model de analiza pentru pronumele demonstrativ

Acestia sunt prietenii celorlalti. Ei au ramas aceiasi.
acestia = pronume demonstrativ de apropiere, simplu, forma literara, genul
masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect
celorlalti = pronume demonstrativ de departare, compus, forma literara, genul
masculin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal
genitival
aceiasi = pronume demonstrativ de identitate, compus, forma literara, genul
masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de nume
predicativ
Pe vremea cand apele acestora netezeau aceleasi campii, scoarta pamantului
lucra, incretindu-se treptat
(G. Bogza)
acestora = pronume demonstrativ de apropiere, forma literara, genul feminin,
numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival
aceleasi = adjectiv pronominal demonstrativ de identitate, genul feminin,
numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adejectival
Pronumele relativ
Pronumele relativ stabileste relatia intre o propozitie subordonata si
regenta ei. Se foloseste numai in fraza si are acelasi rol ca si
conjunctiile subordonatoare sau adverbele relative
Pronumele relativ se deosebeste insa de conjunctii prin faptul ca indeplineste in
propozitia pe care o introduce o anumita functie sintactica, in timp ce
conjunctia nu este decat un element introductiv al propozitiei subordonate,
lipsit de functie sintactica.
Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate.
Pronumele relativ cine se refera la fiinte, care si ce se pot referi atat la fiinte
cat si la lucruri, iar cat se refera la cantitatea obiectelor.
Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un
substantiv (propozitii atributive), cat si propozitii in relatie cu un verb.
Functia sintactica a pronumelui relativ care introduce o propozitie atributiva
se poate recunoaste usor inlocuind pronumele cu substantivul din regenta al
carui loc il tine, la cazul pronumelui:
- subiect: Am apreciat eleva 1/ care se pregateste temeinic.2/
- nume predicativ: Nu stiam 1/ care este rezultatul concursului.2/
-atribut pronominal genitival:El s-a asezat langa o fantana 1/ a carei apa se
scurgea. 2/
- complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decat fratii lui 1/ pe care
i-a lovit.2/
- complement indirect (in acuzativ): Am citit cartea 1/ despre caremi-ai
vorbit. 2/
- complement indirect (in dativ): El a chemat elevul 1/ caruia i-a dat caietul.
2
/

- complement circumstantial de loc: Admiram muntii 1/ spre care ne

indreptam pasii.2/
- complement circumstantial de timp: Mi-am amintit ziua1/ in care am primit
vestea. 2/
- complement circumstantial de cauza: Stiam 1/ din cauza caruiam-am
suparat.2/
Pronumele relativ care la cazul genitiv asezat la inceputul propozitiei este
atribut al substantivului si este precedat de articolul posesiv:
Am curatat pomul 1/ ale carui ramuri s-au uscat.2/
masculin singular feminin plural
masculin singular feminin plural
Pronumele relativ se acorda in gen si numar cu substantivul inlocuit in
propozitia regenta (pomul), iar articolul posesiv (ale) se acorda in gen si numar
cu substantivul determinat din propozitia subordonata aflat la dreapta (ramuri).
Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se
acorda cu acesta in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut
adjectival:
A cumparat 1/ care carte i-a placut.2/
Am aflat 1/ ce elev intarzie.2/
Ei au luat 1/ cate flori au dorit.2/
Model de analiza
Acum Vitoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de
sate si munti pe care nu le mai auzise. A facut popasul obisnuit intr-un sat
caruia ii zice Sabasa
(M. Sadoveanu)
pe care = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul plural, cazul
acuzativ, precedat de propozitia simpla pe, functie sintactica de complement
direct,
caruia = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul dativ,
functie sintactica de complement indirect.
In casa bunicilor am simtit nevoia sa notez ceea ce era chiar sub ochii mei.
(I. Teodoreanu)
ceea ce = pronume relativ compus, forma neutra, numarul singular, cazul
nominativ, functie sinatctica de subiect.
Observatie:
Ceea ce este un pronume relativ compus cu sens neutru, cand se refera la un
fapt, la o situatie anterioara : Vom discuta 1/ ceea ce ai propus.2/
Vedeam 1/ cat adevar, cata culoare se gasesc aici.2/
cat = adjectiv pronominal relativ, genul neutru, numarul singular, cazul
nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cata = adjectiv pronominal relativ, genul feminin, numarul singular, cazul
nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
Pronumele interogativ

Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau grupul de

cuvinte asteptat ca raspuns la un enunt interogativ. Se
caracterizeaza printr-o intonatie specifica.
Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de
obicei, in propozitii interogative.
Care dintre aceste timbre iti plac ?
Cine te ingrijeste ?
Ce mi-ai adus ?
Cati au sosit ?
Pronumele interogativ care distinge opozitii de gen, numar si caz numai la G.
si D.:
N./Ac.- care;
G./D. - caruia (numarul singular, genul masculin);
- careia (numarul singular, genul feminin);
- carora (numorul plural).
Cine ca pronume interogativ distinge opozitia de caz:
N./Ac.- cine?
G./D. - cui?
Ce este un pronume interogativ invariabil si se refera la nume neanimate.
Cat, cata, cati, cate se refera la cantitatea sau numarul obiectelor si distingem
opozitii de gen si numar:
N./Ac.- cat, cata, cati, cate;
G./D. - cator (numai de
caz).
Functia sintactica a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvantului
asteptat ca raspuns la intrebare, adica cu a cuvantului caruia ii tine locul.
Functiile sintactice ale pronumelui interogativ cine:
N. Cine a venit? (subiect)
Cine esti tu? (nume predicativ)
Ac.Pe cine ai lasat acolo? (complement direct)
Cu cine discutai? (complement indirect)
D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect)
G. Al cui baiat esti tu? (atribut genitival)
Al cui este baiatul acesta? (nume predicativ)
Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba
valoarea gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se acorda cu
substantivul in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival.
Cine nu poate deveni adjectiv pronominal intergoativ.
Ce rochie este mai frumoasa?
Care floare o oferi colegei?
Cati elevi vor participa la concurs?
Propozitiile construite cu pronume interogativ sau adjective intergogative sunt
folosite in fraza ca propozitii subordonate fata de regenta.

Spuneti-mi 1/cine lipseste? 2/

Nu stii 1/care elev a intrat in clasa? 2/
In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a
stabili relatia intre subordonata in care indeplineste functia sintactica si regenta
ei.
Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ relativ, iar adjectivul
interogativ a devenit adjectiv interogativ relativ.
Model de analiza
Dumneavoastra, cinstiti oaspeti, se vede ca pasteti bobocii, de nu va pricepeti
al cui fapt este acesta?
- Cine nu stie?
(I. Creanga)
al cui = pronume interogativ relativ, numarul singular, cazul genitiv, precedat
de articolul posesiv genitival al, functia sintactica de atribut pronominal
genitival, cu rol de conjunctie in fraza;
cine = pronume interogativ relativ, numarul singular, cazul nominativ, functia
sintactica de subiect.
Auzi tu, mama, cate-mi spune?
Si-alearga-n sat sa mai adune
Si cate porecliri pe-ascuns
Imi pune?
(G. Cosbuc)
cate = pronume interogativ relativ, genul feminin, numarul plural, cazul
acuzativ, functia sintactica de complement direct, cu rol de conjunctie in fraza;
cate = adjectiv pronominal interogativ relativ, genul feminin, numarul plural,
cazul acuzativ, functia sintactica de atribut adjectival, cu rol de conjunctie in
fraza;
Pronumele nehotarat
Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii precise
cu privire la obiect.
Dupa structura, pronumele nehotarate sunt:
simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii:
- de gen unul/una, putin/putina, tot/toata;
- de numar unul/unii, mult/multi;
- de caz:
N./Ac.Singular: unul / altul Plural: unii / altii
compuse, din
G./D. Singular: unuia /
Plural: unora /
elemente de
compunere: ori-,
altuia
altora
oare-, fie-, alt-,
-va, vre-, cu pronumele relative ce, cine, cat, care, rezultand formele:
orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece,
fiecine, fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva,
altcineva, altcareva etc.

este pronume nehotarat compus din elementul de compunere vre- si pronumele

nehotarat unul.
Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ
sau nehotarat component:
N./Ac.oricine;
G./D. oricui;
N./Ac.fiecare;
G./D. fiecaruia /
fiecareia
Pronumele nehotarat fiecare are forme pentru numarul singular.
Compusele cu pronumele ce (ceva, altceva etc) sunt invariabile la fel ca si
pronumele ce.
Cand pronumele nehotarate determina un substantiv, isi schimba valoarea
gramaticala, se acorda cu acesta in gen, numar si in caz si devin adjective
pronominale nehotarate.
Sunt numai pronume nehotarate, pronumele compuse de la pronumele relativ
cine cu elementele de compunere :ori-, (oare-), fie-, alt-, -va, respectiv:
oricine, oarecine, fiecine, altcineva, cineva.
Pronumele nehotarate altul (alta), unul (una), vreunul (vreuna), devin
adjective pronominale nehotarate sub forma alt (alta), un (o), vreun (vreo).
Observatii:
Pronumele si adjectivele nehotarate orice, oricare, oricat pot fi elemente de
relatie intre subordonata si propozitia regenta:
Cheama 1/ pe oricine vei gasi. 2/
Raman acasa 1/ oricate reprosuri as primi. 2/
Model de analiza
A trecut, ajutat de cativa, toate piedicile neintelegerii si la capatul atator
incercari s-a pomenit acolo sus in cer, zburand.
(N. lorga)
de cativa = pronume nehotarat, compus, genul masculin, numarul plural, cazul
acuzativ, precedat de prepozitia simpla de, functie sintactica de complement
indirect.
toate = adjectiv pronominal nehotarat, simplu, genul feminin, numarul plural,
cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
atator = adjectiv pronominal nehotarat, simpiu, genul feminin, numarul plural,
cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Pronumele negativ
Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context
presupunand obligatoriu prezenta unui termen de negatie.
Nimeni nu stie nimic.
Dupa structura, pronumele negative sunt:
simple: nimeni, nimic;
compuse: nici unul.

Pronumele negativ nimeni substituie nume de persoane, distinge opozitii de

caz:
N./Ac.- nimeni;
G./D. - nimanui.
Pronumele nimic (nimica) substituie nume neanimate si este invariabil.
Nici unul substituie orice substantiv si cunoaste opozitii de gen, numar si caz,
dupa modelul componentului sau unul: nici una, nici unii, nici unele.
Model de analiza
Nici un om n-a observat nimic.
nici un = adjectiv pronominal negativ, compus, genul masculin, numarul
singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
nimic = pronume negativ, simplu, invariabil, cazul acuzativ, functie sintactica
de complement direct.
Observatii:
Sa nu se confunde adjectivul pronominal negativ niciun, nicio sau pronumele
negativ nici unul, nici una cu substantivele articulate nehotarat precedate de
conjunctia nici.
Nici un lucru nu ramane nerasplatit. (adjectiv pronominal negativ)
Nici unul n-a venit. (pronume negativ)
El nu este nici un maestru, nici un incepator, ci un profesionist tenace.
(conjunctie)
Nu stie nici unul, nici altul. (pronume nehotarate, precedate de conjunctia
nici)
Schimbarea valorii gramaticale pronumele negativ
Pronumele negativ nimic devine substantiv prin articulare (un nimic, o
nimica), cu pluralul nimicuri- cu sensul de lucruri fara importanta, fara
valoare.
Precedat de prepozitia de si determinand un substantiv, nimic are valoare de
locutiune adjectivala (de nimic neinsemnat, josnic).
El era un om de nimic. (locutiune adjectivala)
Cand determina un substantiv, pronumele negativ nici unul isi schimba
valoarea gramaticala si devine adjectiv pronominal negativ. Ca adjectiv
pronominal negativ are formele nici un, nici o si neaga numele determinat,
acordandu-se cu el in gen, numar si caz.
Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin si
exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor.
Numeralul dupa structura poate fi:
a) numerale simple: doi, cinci, zece, suta, milion etc.
b) numerale compuse: doisprezece, treizeci si doi, saptezeci etc.
Numeralul dupa sens poate fi:
a) numerale cardinale: sapte, noua, o mie etc.
Numeralele cardinale exprima un numar abstract sau concret : sase,
unsprezece, douazeci etc.

b) numerale ordinale: al doilea, a doua, al saptelea etc.

Numeralele ordinale exprima ordinea prin numarare a obiectelor: intaiul, al
treilea, a treia, al unsprezecelea.
Numeralul are valoare substantivala cand este folosit singur in context, in
sensul ca nu arata numarul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea
acestora.
Cei cinci au sosit tarziu.
Colegul tau este al doilea.
Numeralul indeplineste aceleasi functii sintactice ca si substantivul.
subiect
Cei doi sunt in clasa.Al treilea n-a fost
prezent.
nume predicativ
Noi suntem patru.
atribut genitival
Propunerea celor trei a fost acceptata.
complement direct Ii astept pe cei doi.
complement indirectM-am adresat celor trei.
Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la unu la
nouasprezece (inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea
adjectivala si functie sintactica de atribut adjectival:
Pe strada trec optsprezece elevi.
Ei locuiau in trei camere.
Eleva aceea este in clasa a doua.
Observatii:
Numeralele de la douazeci in sus au valoare substantivala si cand sunt
urmate de un substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin
prepozitia de, cu functie sintactica de atribut prepozitional:
Noi am cumparat douazeci si cinci de caiete.
douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare
substantivala, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct.
Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a
obiectelor:amandoi, amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele,
tustrei, tuspatru, tuscinci.
Pot avea:
valoare substantivala: In clasa au sosit amandoua.
valoare adjectivala: Tustrei feciorii babei umblau in carausie. (I.
Creanga)
Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si
precisa a unui obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu).
Pot avea:
valoare adjectivala cand determina un substantiv: Efortul indoit a fost
rasplatit.
valoare adverbiala cand determina un verb: Noi am castigat intreit.
valoare substantivala prin articulare: Indoitul salariului a fost
discutabil.

Numeralele distributive exprima gruparea si repartizarea numerica a

obiectelor. Pot avea:
valoare substantivala: Cate patru s-au trezit.
valoare adjectivala: Noaptea a lasat pe flori / Cate trei randuri de
salbe. (G. Cosbuc)
valoare adverbiala: Mergeau pe strada cate patru.
Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica
exprimata de adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri
sau caracteristici.
Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un
verb, un adjectiv sau un alt adverb.
Pot insoti:
un verb: El s-a lovit de trei ori in usa.
un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui
vizir este de zece ori mai numeroasa decat a lui Mihai.
un adverb la gradul comparativ de superioritate: Primul concurent
a alergat de doua ori mai repede decat al cincilea.
Observatii:
Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si
adverbul de timp odata. Contextul ne ajuta sa le distingem:
O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial)
Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv)
Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)
Model de analiza pentru numeral
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar dupa multa staruinta din partea
celui de-al doilea au primit. Dupa aceea, calatorul strain a pornit-o spre
amandoi.
(I. Creanga)
cei doi= numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul
nominativ, insotit de articolul demonstrativ adjectival cei, functie sintactica
de subiect.
celui de-al doilea = numeral ordinal, simplu, valoare substantivala, genul
masculin, cazul genitiv, insotit de articolul demonstrativ adjectival celui,
functie sintactica de atribut genitival.
spre amandoi = numeral colectiv, valoarea substantivala, genul masculin,
cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla spre, functie sintactica de
complement circumstantial de loc.
Cate zece se sculau sa spuie cam pe unde trebuie sa fie Pripasel
(B.St. Delavrancea)
cate zece = numeral distributiv, valoare substantivala, genul masculin, cazul
nominativ, functie sintactica de subiect.
Milioane de mineri au coborat pana acum de mii de ori in fundul putului.
(Geo Bogza)

milioane = numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul neutru, cazul

nominativ, functie sintactica de subiect.
de mii de ori = numeral adverbial, functie sintactica de complement
circumstantial de timp.
Verbul in gramatica limbii romane
Definitia verbului este:
Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima
stari, actiuni, existente, evolutii (procese in desfasurare) care se petrec
intr-un timp mai scurt sau indelungat.
Principalele trasaturi ale verbului:
Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai
reprezentative, dupa substantiv impreuna cu care formeaza miezul unei
bune comunicari;
Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste
bogatia flexiunii, putand ajunge la numeroase forme, majoritatea
compuse;
Verbul are categorii gramatice specifice (timul, modul si diateza)
asociate cu cele nespecifice de numar, persoana si gen;
Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune
proprie numita conjugare;
Sintactiv verbul poate devenii centrul comunicarii intr-o propozitie,
fie in propozitia de predicat verbal, fie in cea de copula intr-un predicat
nominal (ajutata bineinteles de un nume predicativ)
Exemplu: Alergam necontenit, dar alergam bucurosi
Baiatul sta la umbra. Baiatul sta pe ganduri
Verbul este o parte de vorbire independenta, pentru care se poate sa
realizeze singur o propozitie.
Exemplu: Ploua! S-a inserat.
Dupa criteriul sintactic, verbul pot fi :
a) tranzitiv / intranzitiv;
b) personale / impersonale;
c) predicativ / nepredicative.
Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica
a caror actiune se rasfrange in mod direct asupra unui obiect:
L-am vazut pe Vasilescu.
Citesc o carte frumoasa.
Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct,
respectiv: verbele de miscare (a pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele
reflexive (a se gandi, a se teme, a se mira) si verbele care exprima starea (a
sta, a dormi).

Ele admit numai relatia verb complement indirect sau complement

circumstantial.
Noi am plecat la Timisoara. (complement circumstantial de loc)
Toti se gandeau la admitere. (complement indirect)
Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana:
scriu, scrii, scrie etc.
Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la
fenomene meteorologice.
Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua,
tuna, ninge, fulgera, trazneste). Verbele a trebui, a placea sunt impersonale.
Verbul impersonal admite un subiect sau o subiectiva.
Imi place muzica. (subiect)
Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)
Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod
predicativ.
Costel invata bine. (verb predicativ)
Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume
predicativ, alcatuind un predicat nominal. Ele nu au inteles de sine statator.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a
ramane, a insemna, a constitui, a reprezenta etc.
Cand au inteles de sine statator, verbele a fi, a ajunge, a iesi, a
insemna, a face, a ramane sunt predicative.
Elevii sunt in clasa. (se afla, exista)
Noi am ajuns la scoala. (am sosit)
Ei au iesit din magazin. (au plecat)
Voi ati facut lucrarea. (ati terminat)
Ele au ramas la spectacol. (au stat)
Verbul a face la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva
nu are inteles de sine statator, deci este copulativ:
Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit.
(B.St. Delavrancea)
De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb
reflexiv impersonal este verb predicativ:
Iarba pare de omat. (verb copulativ)
(M. Eminescu)
Se pare 1/ ca vor pleca mai repede.2/ (verb predicativ)
Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a
timpurilor compuse precum si a diatezei pasive (a fi).

Exemple: a fi, a avea, a vrea.

Verbul a fi se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor
moduri si timpuri:
viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris;
conjunctiv perfect: sa fi scris.
conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris.
infinitiv perfect: a fi scris;
Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul a fi: sunt
chemat (a); eram chemat (a); as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc.
Verbul a avea serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a
modului conditional-optativ, timpul prezent si perfect:
perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit.
conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi.
Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru
exprimarea unei forme a viitorului popular (construit cu modul conjunctiv): am
sa citesc, ai sa citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa
citeasca.
Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriuzis: voi scrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veti scrie, vor scrie.
Flexibilitatea Verbului din limba romana
Conjugarea este flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, numar si
persoana.
Diatezele sunt formele pe care le iau verbele pentru a exprima relatia dintre
actiune si autorul el.
a) Diateza activa: Subiectul face actiunea pe care o sufera sau jnu obiectul.
George Cosbuc a scris volumul Balade si idile.
b) Diateza pasiva: Subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva (de
subiectul logic = complementul de agent).
Elevul a fost chemat de profesor.
Subiectul gramatical ElevulComplementul de agent profesor
Subiectul gramatical sta in cazul nominativ si sufera actiunea facuta de
altcineva.
Subiectul logic (de profesor) nu sta in nominativ, ci in acuzativ precedat de
prepozitiile de, de catre si este autorul actiunii pe care o sufera subiectul
gramatical. Diateza pasiva se construieste cu ajutorul verbului auxiliar a fi
care precizeaza modul, timpul, persoana si numarul.
a) Diateza reflexiva are un caracter eterogen. Formal se distinge prin prezenta
pronumelui reflexiv in acuzativ sau in dativ.
In diateza reflexiva subiectul face actiunea si tot el o sufera.
Dupa Gramatica Limbii Romane, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la
aceasta diateza numai verbele insotite de pronume reflexive care nu pot fi
inlocuite cu pronume personale.

De exemplu, in ma spal, pronumele reflexiv ma se poate inlocui cu pronumele

personal te, il etc. (forma verbului ramanand neschimbata te spal, il spal,
ceea ce inseamna ca a se spala nu este verb reflexiv, ci verb activ
pronominal.
In schimb in ma gandesc, imi inchipui, o asemenea substituire de pronume nu
este posibila, de unde observatia ca cele doua verbe sunt la diateza reflexiva.
Reflexivul este de doua tipuri:
1. Dinamic, ce exprima o actiune facuta cu participarea intensa a subiectului:
a se gandi, a se apuca, a-si inchipui, a-si bate joc, a-si uita (de sine) etc.
2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are
loc, neinteresand cine o face:
Aici se citeste bine.
Se calatoreste comod.
Se pare, se spune etc.
Celelalte categorii de verbe construite cu pronume reflexiv, susceptibil de a fi
inlocuit cu pronume personal constituie categoria verbelor active
pronominale, in cadrul carora se disting urmatoarele grupe:
a) verbe pronominale obiective (subiectul face actiunea si tot el o sufera): a
se spala, a se imbraca, a se trezi etc.
b) verbe pronominale reciproce[1] (actiunea este savarsita de doua sau mai
multe subiecte, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt): a se iubi, a se
bate, a se certa, a se intalni etc.
c) verbe pronominale posesive care se construiesc cu pronumele reflexiv in
dativ (subiectul este posesor al obiectului verbului): a-si scoate (caciula), a-si
murdari (pantofii), a-si ajuta (colegul).
Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente
exprimate prin pronume reflexive.
Modurile verbului din morfologia limbii romane
Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza
cum considera vorbitorul actiunea.
Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba
forma dupa persoana si numar si formeaza predicatul propozitiei.
Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si
au alte functii sintactice, nu aceea de predicat verbal.
Modurile verbului modul indicativ
A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate:
prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, viitor
propriu-zis, viitor anterior.
Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de
momentul vorbirii, neterminata: invatam, invatai, invata, invatam, invatati,
invatau.
Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand:
vorbii, vorbisi, vorbi, vorbiram, vorbirati, vorbira.

Verbul la perfectul compus exprima o actiune trecuta si terminata. Semnul

distinctiv al perfectului compus este verbul auxiliar a avea: am, ai, a, am,
ati, au, care precede participiul verbului de baza (am cantat, ai scris).
Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea
altei actiuni trecute:
Eu invatasem cand ai venit tu.
(actiunea invatasem s-a indeplinit inaintea actiunii ai venit)
Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul
vorbirii (viitor propriu-zis).
Voi citi o carte interesanta. (viitor propriu-zis)
Voi fi citit o carte interesanta dupa ce voi cumpara-o. (viitor anterior)
Modurile verbului modul conjunctiv
B. Conjunctivul exprima o actiune posibila si realizabila, in doua forme
temporale:
a) prezent: sa invat, sa inveti, sa invete;
b) perfect: sa fi invatat.
Acest mod se construieste cu ajutorul conjunctiei sa (marca a modului
conjunctiv).
Modurile verbului modul conditional-optativ
C. Conditionalul-optativ prezinta o actiune dorita, dar a carei realizare
depinde de o conditie :
a) prezent: as scrie, ai scrie, ar scrie etc.
b) perfect: as fi scris, ai fi scris, ar fi scris etc.
Conditional-optativul prezent se formeaza din infinitivul verbului de conjugat
si verbul auxiliar a avea cu formele: as, ai, ar, am, ati, ar.
Modurile verbului modul imperativ
D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand
forme numai pentru persoana a ll-a singular si plural:
* forma afirmativa:
a) singular: scrie! (tu)
b) plural: scrieti! (voi)
* forma negativa:
a) singular: nu scrie! (tu)
b) plural: nu scrieti! (voi)
Modurile nepersonale (nepredicative) sunt: infinitivul, gerunziul, participiul
si supinul.
A. Infinitivul denumeste actiunea in doua forme temporale:
a) prezent: a face, a scrie, a lucra, a vedea;
b) perfect: a fi facut, a fi scris, a fi lucrat, a fi vazut.
Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza
dupa verbele a putea, a sti.
Nu poti da cat ti se cere.
Multe mai stiti vorbi.

Infinitivul are doua forme :

* forma scurta: a citi, a scrie, a zice, a face;
* forma lunga: citire, scriere, zicere, facere.
B. Gerunziul indica imprejurarea in care se petrece actiunea verbului.
Se formeaza prin atasarea sufixelor modale -and sau -ind, la radacina verbului:
a lucr / a lucr / and
a ven / i ven / ind
C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea
timpurilor si modurilor compuse la diateza activa, reflexiva si pasiva.
Are valoare adjectivala, cand se acorda cu substantivul determinat in gen,
numar si caz:
Cartea citita a fost interesanta.
Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este
precedat de un articol proclitic:
Ranitul s-a vindecat.
Un ranit a fost adus la spital.
Are valoare adverbiala, cand determina un verb:
Noi i-am vorbit deschis.
D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se
formeaza din participiul invariabil precedat de o prepozitie simpla sau
compusa: de, dupa, la, pentru, de la.
a) scopul actiunii: Ei au plecat pentru vanat.
b) destinatia obiectului: Am adus unelte de pescuit.
c) provenienta: Fructele sunt de la cules.
Model de analiza verbul
Zapada era batuta si ei alunecau strasnic. Uneori se tineau unul de altul.
Alteori, sirul se rupea si mai ales cei din spate erau zvarliti departe in zapada.
era batuta = predicat nominal, alcatuit din verb copulativ era, intranzitiv,
persoana a III-a, numarul singular, conjugarea a IV-a, diateza activa, modul
indicativ, timpul imperfect si numele predicativ batuta, exprimat prin
adjectiv provenit din participiu, genul feminin, numarul singular, cazul
nominativ, grad de comparatie pozitiv.
alunecau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal,
intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea I, diateza activa, modul
indicativ, timpul imperfect.
se tineau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal,
intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea a III-a, diateza
reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.
se rupea = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal,
intranzitiv, persoana a III-a, numarul singular, conjugarea a III-a, diateza
reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.

erau zvarliti = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal,

intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea a IV-a, diateza pasiva,
modul indicativ, timpul imperfect.
Locutiuni verbale din morfologia limbii romane
Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu
un verb) cu pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar, echivalente
in majoritatea cazurilor cu un verb simplu:
a-i parea rau(a regreta),
a da ajutor (a ajuta),
a se lua la harta (a se certa),
a-si aduce aminte (a-si aminti).
Lociutiunile verbale sunt alcatuite din :
a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile
in cap (a se cuminti), a ajunge la sapa de lemn (a saraci), a da de veste (a
instiinta);
b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o
lua la fuga (a fugi), a o scalda (a raspunde evaziv);
c) verb si numeral: a da pe din doua (injumatati);
d) verb si adverb sau locutiune adverbiala : a da de-a dura (a rostogoli), a se
da huta (a se legana).
Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a
preciza modul, timpul, numarul si persoana actiunii, iar celalalt cuvant
(substantiv, numeral, adverb) da, de obicei, sensul locutiunii.
Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca
functia sintactica a acestora este de predicat verbal si ca analiza morfologica nu
i se aplica decat verbului.
Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a
aduce, a baga etc) sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Exista
locutiuni care sunt echivalente cu un verb insotit de o complinire: a baga de
seama (a observa, a fi atent); a baga in seama (a acorda atentie).
Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic),
locutiunile verbale pot avea complemente directe, indirecte sau circumstantiale
si pot fi complinite chiar prin propozitii intregi:
Adu-ti aminte ce ai spus.
Baga de seama ce vorbesti.
Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale
pot fi intercalate alte parti de vorbire:
Ii lua pe toti la rost.
Isi bate foarte rau joc de el
Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.
Model de analiza locutiuni verbale
Locutiuni verbale cu modele de analiza.
Trebuia sa ia parte la placerea lui si a pus la cale isprava aceea de pomina.

sa ia parte = locutiune verbala, intranzitiva formata din verb si substantiv,

diateza activa, conjugarea I, modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a III-a,
numarul singular, functie sintactica de predicat verbal.
a pus la cale = locutiune verbala tranzitiva, formata din verb si substantiv,
diateza activa, conjugarea a III-a, modul indicativ, timpul perfect compus,
persoana a III-a, numarul singular, functie sintactica de predicat verbal.
Adverbul din morfologia limbii romane
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica
unei actiuni, stari sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv
sau un alt adverb.
Dupa structura adverul este:
a) adverbul simplu: asa, azi, aici, acolo, bine, abia;
b) adverbul compus: maine-seara, alaltaieri, azi-noapte, dupa-masa.
Dupa sens adverbul este:
a)
adverb de loc: departe, aproape, aici, acolo, unde, imprejur,inainte
etc.
b)
adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine,
romaneste etc.
c)
adverb de timp: astazi, tarziu, devreme, acum, atunci, ieri, odata.
Dupa criteriul sintactic adverbul este :
a) adverb regent (predicativ) cu functie de predicat verbal in propozitie:
Fireste 1/ ca ai gresit.2/ (desigur, pesemne, poate)
b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care
indeplinesc functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde,
oricand, oricum.
Schimbarea valorii gramaticale adverbul
Unele adverbe sunt folosite ca adjective:
Eleva scrie incet. (adverb de mod)
Adie un vant incet si slab. (adjectiv)
Apa curge repede. (adverb de mod)
Este o apa repede. (adjectiv)
Adverbele bine, greu, rau, devin substantive cand sunt articulate enclitic sau
insotite de un articol nehotarat:
Binele i-a fost rasplatit.
Raul a fost inlaturat.
Mereu ne-am luptat cu greul.
Model de analiza adverbul
Deasupra se boltea un cer alburiu de singuratate. Mergeau incet pe un drum
de tarana. Un stol de stanci si grauri puliti alene pe vant, mai apoi se lasa
intr-o valcea.
(M. Sadoveanu)
deasupra = adverb de loc, compus, functie sintactica de complement
circumstantial de loc;

incet = adverb de mod, simplu, grad de comparatie pozitiv, functia sintactica

de complement circumstantial de mod;
alene = adverb de mod, compus, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica
de complement circumstantial de mod;
mai apoi = adverb de timp, grad de comparatie comparativ de superioritate,
functie sintactica de complement circumstantial de timp.
Locutiuni adverbiale ale limbii romane
Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul unui
adverb se numesc locutiuni adverbiale.
Locutiunile adverbiale sunt formate din:
a)
substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua
prepozitii: zi de zi, din vreme in vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in
cand;
b)
substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ),
numeral sau adverb cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie,
de nevoie, in graba. in tacere, din nou, pe de rost, pe nepusa masa, de-a
pururea, pe neasteptate, pe negandite, incetul cu incetul, cu una cu doua, etc.
c)
din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea,
vrand-nevrand, taras-grapis, hodoronc-tronc, ici-colo, etc.
Se scriu cu cratica:
locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt
prepozitiile intru sau dintru. Aceste prepozitii au pierdut vocala u
inaintea unui cuvant care incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins,
intr-adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul
demonstrativ asta si un substantiv cu sens temporal: dupa-amiaza,
asta-vara, asta-seara etc.
marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua
parti de vorbire identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a
doua verbe, a doua adverbe sau doua interjectii: calea-valea, valvartej, vrand-nevrand, harcea-parcea, taras-grapis, hodoronc-tronc.
propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea,
de-a dreptul, de-a curmezisul.
Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite
lucrari de specialitate, in manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu
locutiunile adverbiale propiu-zise.
Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt
mai putin sudate si in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea
unitatile lexicale componente pot fi analizate si separat din punct de vedere
sintactic.
In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate:
la voia intamplarii
la pastele cailor

pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange
Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse
printre locutiuni inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt totusi
foarte labile si greu de fixat.
Locutiuni adverbiale predicative din morfologia limbii romane
Imaginea generala asupra locutiunilor adverbiale trebuie intregita cu unele
detalii referitoare la asa-numitele locutiuni adverbiale cu functie sintactica de
predicat.
Aceste locutiuni adverbiale predicative exprima siguranta, necesitatea si
probabilitatea.
Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si
poate etc.
Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept
subordonata o propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca
ori sa (in cazul locutiunii adverbiale de prisos).
Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/
De prisos 1/ sa continuam. 2/
Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale
predicative, el poate fi, dupa imprejurari, nominal sau verbal.
Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea
verbul copulativ a fi, atunci formeaza un predicat nominal.
Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se
comporta ca un predicat verbal.
Fara doar si poate 1/ ca timpul va sterge acele amintiri.2/
(impreuna cu verbul copulativ a fi subinteles alcatuieste predicat nominal)
Sa se compare constructiile paralele:
De prisos 1/ sa muncesti. 2/
E de prisos 1/ sa muncesti. 2/
Model de analiza locutiuni adverbiale
Pe malul lui inflorit venea in sat, oprindu-se din vreme in vreme sa-si aseze in
oglinda lui naframa.
(I. Agarbiceanu)
din vreme in vreme = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si
un substantiv repetat, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
Cand auzeau obuzele vuind, se aruncau de-a valma la pamant si se tarau in
tacere pe zapada
(A. Mihale)
de-a valma = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitii, si adverb,
functie sintactica de complement circumstantial de mod.

in tacere = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitie si substantiv,

functie sintactica de complement circumstantial de mod.
De-a pururea aproape cei fi de sanul meu,
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.
(M. Eminescu)
de-a pururea = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si adverb,
functie sintactica de complement circumstantial de timp.
Cu siguranta ca recentele rascoale ale maselor taranesti produceau in
Europa emotii si uimire.
(I.L Caragiale)
cu siguranta = locutiune adverbiala predicativa, alcatuita din prepozitie si
substantiv, cere o propozitie subordonata subiectiva), functie sintactica de
predicat verbal.
Prepozitia din limba romana
Prepozitia este partea de vorbire neflexibila, fara autonomie sintactica.
Prepozitia serveste ca mijloc de exprimare a unei relatii de subordonare in
planul propozitiei intre atribut si regentul sau, intre complement si regentul sau.
O adevarata ploaie de stele venea din cer.
substantivul
atribut
verb determinat
complemnet
determinat
Dupa structura prepozitia poate fi:
a) simple: a, de, la, cu, peste, langa, sub, catre, prin, contra etc.
b) compuse: de la, pana la, de catre, de peste, fara de, pe la, de pe, de langa,
dinspre, despre, inspre etc.
Dupa regimul cauzal:
a) prepozitii cu acuzativul: cu, in, spre, catre, ca, pentru, din, de la, de pe, pe
langa, de sub etc.
b) prepozitii cu genitivul: contra, impotriva, asupra, inaintea, deasupra etc. ,
c) prepozitii cu dativul: gratie, datorita, multumita, contrar, conform, potrivit,
aidoma etc.
Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau
nearticulata:
inaintea - inainte (adverb);
imprejurul - imprejur (adverb).
Pornesc tuspatru inainte. (adverb de loc)
El isi opri calul inaintea casei. (prepozitie cu cazul genitiv)
Observatii:
Cand au forma articulata, prepozitiile se construiesc cu substantive sau
pronume la genitiv :
Imprejurul gradinii ei au asezat gardul.
Impotriva lui au fost multi colegi.

Cand au forma nearticulata, ele se construiesc cu pronume personale

neaccentuate, la dativ :
Astfel zise lin padurea
Bolti asupra-mi clatinand
(M. Eminescu)
Model de analiza prepozitia
Vulturul a intins aripile ca o flamura deasupra brazilor batrani. Oamenii nu
se zareau: imprejurul lui nu era nici o vietate.
(E. Garleanu)
ca o flamura = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular,
cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla ca, articulat cu articolul
nehotarat o, functie sintactica de complement circumstantial de mod.
deasupra brazilor = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul
plural, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa deasupra, functie
sintactica de complement circumstantial de loc.
imprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul
singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa imprejurul, functie
sintactica de complement circumstantial de loc.
Morfologia Limbii Romane Locutiuni prepozitionale
Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si
prin locutiuni prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta
unitate de sens si indeplinesc rolul unei prepozitii).
Sunt formate dintr-una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire:
substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele,
fata de, in loc de;
un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de,
afara de, in afara etc.
Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un
adverb articulat se construiesc cu substantive si pronume in genitiv: in fata
blocului, in afara gradinii, in urma ei etc.
Observatii:
Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele
sau locutiunile adverbiale. In realitate, diferentele sunt vizibile diferenta
formala (prepozitiile si locutiunile prepozitionale, de obicei, sunt articulate,
adverbele si locutiunile adverbiale sunt nearticulate).
Sa se compare:
Ei merg inainte. (adverb)
Ei merg inaintea lui. (prepozitie)
Noi ne-am asezat in fata. (locutiune adverbiala)
Noi ne-am asezat in fata clasei. (locutiune prepozitionala)
Exista desigur, si o diferenta functionala : adverbele au functie sintactica,
prepozitiile si locutiunile prepozitionale nu au functie sintactica, ci exprima o
relatie de subordonare.

Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi

adaugate : de-a lungul, de-a latul, in raport cu, o data cu, referitor la,
privitor la sau chiar in ceea ce priveste, al carei statut locutional este dat de
faptul ca aceasta imbinare frazeologica calchiaza francezul en ce qui
concerne
Multe dintre locutiunile prepozitionale cunoscute se pot construi cu un
pronume personal in cazul dativ (la forma neaccentuata si cu valoare posesiva):
Si-a aruncat privirea asupra-mi.
S-au asezat in juru-ti.
In fata-i statea o eleva.
Conjuctia
Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie
sintactica si semantica, care realizeaza legatura intre unitati
sintactice aflate in relatii de coordonare sau subordonare (intre
doua parti de propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii).
Dupa structura conjunctia poate fi:
a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc.
b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc.
Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt:
A. coordonatoare realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice
aflate pe acelasi plan (parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.
Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute)
Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative)
Nu-mi trebuie flamuri 1/
Nu voi sicriu bogat2/
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.3/
(M. Eminescu)
(leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa)
Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau,2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de
pe Rarau 4/ turmele urca 5/ sau coboara de pe Rarau6/
(Geo Bogza)
Conjunctia sau realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre
propozitii de acelasi fel (propozitii principale).
B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice
aflate in planuri diferite, exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata
de un termen regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa,
desi etc.
Conjunctia sa are un dublu rol:

- marca a modului conjunctiv

- element de relatie intre doua propozitii.
E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/
daca fumeaza 5/ ori nu 6/
(M. Sadoveanu)
Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul
de negatie, verbul fiind subinteles (fumeaza).
Observatie:
Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de
context.
Schimbarea valorii gramaticale conjunctia
Valoare de conjunctie:
Boii nu trag nici mai tare, nici mai incet.
(E. Garleanu)
Vazduh si port, perscari si vamesi
Au atipit in spatiul cald
(L. Blaga)
Mama impunge, iar eu trag.
(folclor)
Imi plutea pe dinainte cu al trupului amestic
Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic
(M. Eminescu)
In constructiile date mai sus, cuvintele nici, si, iar, ba sunt conjunctii, pentru
ca realizeaza legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii,
neavand sens lexical de sine statator.
Valoare de adverb:
Nici nu m-a auzit. (adverbul nici intareste negatia exprimata prin adverbul nu)
Cum m-a observat, a si iesit. (indata, imediat) S-a dus iar acolo, (iarasi)
- Asa e? Ba. (nu)
- Nu e asa? Ba da.
Ba are sensul adverbului de negatie nu cand este folosit singur, iar cand
precede adverbul da sau nu are rolul de a intari afirmatia sau negatia: ba da,
respectiv ba nu.
In aceste contexte cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de adverb si ca
orice adverb au sens lexical de sine statator.
Locutiuni conjunctionale
Relatia dintre doua propozitii se poate face si prin locutiuni conjunctionale
(grupuri de doua sau mai multe cuvinte care impreuna au rol de
conjunctie).
In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie
sau alta parte de vorbire cu rol de conjunctie (pronume relativ sau adverb
relativ). Mai frecvente sunt urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce, pentru ca
sa, fara sa, pana sa, cu toate ca, macar ca, chiar daca, pentru ca, asa incat,

din cauza ca, in timp ce, in vreme ce, ori de cate ori, in loc sa, ca si cand, ca si
cum, de parca etc.
Locutiunile conjunctionale subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati
sintactice aflate in planuri diferite, adica exprima relatii de subordonarea unor
propozitii fata de un termen regent:
Dar eu nu te mai tin minte,1/macar ca nu-i asa demult de atunci2/
(M. Sadoveanu)
Conjunctiile, respectiv locutiunile conjunctionale nu trebuie sa se confunde cu
prepozitiile (locutiunile prepozitionale) sau cu adverbele (locutiunile
adverbiale).
Valoarea morfologica este data pentru fiecare dintre aceste parti de vorbire de
contextul in care se afla, de raporturile pe care le stabilesc.
Din cauza ploii a
- locutiune prepozitionala, raport de subordonare in
ajuns tarziu.
> propozitie, leaga complementul de verbul determinat
Din cauza ca a plouat - locutiune conjunctionala, raport de subordonare in
1
/a ajuns tarziu.2/
> fraza, leaga propozitia subordonata nr.1 de regenta ei
Am adus flori si
- conjunctie coordonatoare copulativa, raport de
cadouri pentru
> coordonare in propozitie, leaga doua complemente
fiecare.
Pe mine m-a si
- adverb, cu sensul de imediat, deja
amuzat.
>
Inainte de plecarea ta - locutiune prepozitionala, raport de subordonare in
am dat telefon.
> propozitie
Inainte sa pleci am - locutiune conjunctionala, raport de subordonare in
dat telefon.
> fraza
Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales
cand se afla in corelatie.
Astfel, intr-o fraza de felul: Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur. 2/,
prima locutiune este conjunctionala si introduce o propozitie subordonata
circumstantiala de timp, iar a doua (de atatea ori) este locutine adverbiala si
indeplineste functia sintactica de complement circumstantial de timp pe langa
verbul ma bucur.
Locutiunile conjunctionale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelasi
rol ca si conjunctiile simple si compuse.
Model de analiza conjunctia
Trenul se pravalea peste vai si campuri ca o furtuna. Orasele ori satele se
faceau nevazute.
(AL. Macedonski)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica,
stabileste relatia intre doua complemente circumstantiale de loc (peste vai
campuri).
ori = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica,
stabileste relatia intre elementele subiectului multiplu (orasele satele).

Din nenumarate generatiuni de foi putrede si ingramadite de vremuri isi

ridica fruntea sfios si rar o floare albastra sau rosie.
(C. Hogas)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica,
stabileste relatia intre cele doua atribute adjectivale (putrede
ingramadite).
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica,
stabileste relatia intre cele doua complemente circumstantiale de mod (sfios
rar).
sau = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica,
stabileste relatia intre cele doua atribute adjectivale (albastra rosie).
Acum parca intelegea 1/ ca este cu putinta 2/ ca unul sa citeasca 3/ ceea ce au
scris altii, 4/ fiindca toti carturarii scriu intr-un fel5/
(I. Slavici)
ca = conjunctie subordonatoare simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia
intre propozitia principala regenta nr.1 si propozitia subordonata completiva
directa pe care o introduce.
ca sa = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste
relatia intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata subiectiva pe care o
introduce.
fiindca = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste
relatia intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata cauzala pe care o
introduce.
Interjectia din gramatica limbii romane
Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica
(exclamativa) care exprima:
stari fizice si psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!,oh!;
imita sunete sau zgomote din natura: poc!, cart!, chiau!, tiha!, fas;
un indemn: hai!, cea!, mars!, zat;
o adresare: hei!, mai!, bre!, iaca!, iata!, uite!.
Dupa structura interjectia poate fi:
simple: ah!, zau!, vai!, of!, oh!
compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!
Functiile sintactice ale interjectiei:
- subiect:
De-abia se mai aude de departe: cioc cioc cioc!
(E. Garleanu)
- predicat verbal:
Hai si noi la craiul, draga
(M. Eminescu)
- nume predicativ:
E vai de el!

- atribut adjectival:
Halal!
- complement direct:
De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!
(B.St. Delavrancea)
- complement circumstantial de mod:
Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca!
caracara-ca!
(M. Sadoveanu)
Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei.
Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia
specifica (exclamativa).
- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.
(C. Hogas)
Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care
formeaza o unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac,
hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-lipa etc.
Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte
intregul grup prin virgula:
-Mai Zaharie, nu mai ai tu vreo posta de cele pe undeva?
(I. Creanga)
Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de
acesta prin nici un semn de punctuatie:
Ia luati de ici oameni buni, oleaca de must nou
(M. Sadoveanu)
Schimbarea valorii gramaticale interjectia
Interjectia se transforma in substantiv prin articulare:
Avea un of la inima.
Hopul acesta este mai greu.
Valoarea expresiva a interjectiei
Interjectia este specifica stilului colocvial. Interjectiile apropiate ca sens de
vocativ sau imperativ au topica libera si sunt folosite singure sau impreuna cu
substantivul si verbul:
* pentru a exprima o adresare:
- Bre omule, intelege ca nu pot face nimic !
* pentru a formula un indemn, un sfat sau a da un ordin:
Ia intreab-o bunaoara
(M. Eminescu)
Mars de-aici!
Unele dintre aceste interjectii (mai, bre) sunt folosite ca mijloc de marcare a
vocativului:
Mai baieti, sa ne apucam serios de munca!

Dupa anumite interjectii pot aparea dative posesive :

- Uite-ti caietul!
- Na-ti paharul!
- lata-ti colegul!
Model de analiza interjectia
Neghinita intelese si tusti in urechea stanga
(B.St. Delavrancea)
tasti = interjectie, simpla, predicativa, functie sintactica de predicat verbal.
Pe urma, alta pasare a inganat incet: tic ! tic ! tic !
tic = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sinatetica de complement direct.
Alaturi se aude: cioc! cioc ! cioc!
cioc = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sintactica de subiect.
El nu-si stapanea exclamatia: ha! ha!
ha = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sintactica de atribut