Sunteți pe pagina 1din 5

ISTORIA BUCURESTIULUI

A incerca sa redactezi o istorie a Bucurestiului este un lucru foarte dificil. In primul rand trebuie sa
te obisnuiesti cu ideea ca niciodata nu vei reusi sa cuprinzi totul. In ciuda luarii in deradere a
istoriei acestui oras de catre anumiti contemporani, Bucurestiul are fara indoiala un trecut foarte
bogat in evenimente si nume. Exista o mie de intamplari de la tratate internationale pana la certuri
de mahala ce au ramas consemnate si apoi remarcate de istorici. Ce este cu adevarat important?
Care au fost cu adevarat evenimentele ce au marcat evolutia Bucurestiului de la mici asezari
imprastiate la capitala Romaniei de azi? Acestea sunt intrebari la care numerosi istorici au incercat
sa le gaseasca raspunsul. Articolul de fata este incercarea mea de a rezuma o poveste ce ar putea
sa umple (si a si facut-o) volume intregi, povestea unui oras care nu a influentat lumea precum
anticele Roma si Atena, care era putin cunoscut de altcineva in afara de locuitorii lui (si care este
destul de obscur si astazi), care nu s-a afirmat ca centru al puterii politice de la inceputurile
existentei sale, asa cu au facut-o Parisul si Londra, ci a facut-o de abia in ultimele veacuri. Este
totusi povestea unui oras care a lasat mereu o impresie puternica asupra celor care au locuit in el
sau doar s-au aflat in trecere si care e plina de rasturnari de situatie, tragedii si lupte eroice. Ceea
ce veti citi mai departe probabil ca stiati deja, insa nu cred ca asta va va opri din a citi acest
rezumat. Asa ca haideti sa o luam de la inceput...

Preistoria si Antichitatea
Primele mentiuni istorice despre Bucuresti provin din secolul X IV, insa acest lucru nu inseamna ca
si primii locuitori dateaza din acea perioada. Fara indoiala, zona pe care astazi sta capitala
Romaniei era populata inca din Preistorie. Primele dovezi istoriografice dateaza din Paleoliticul
tarziu (prima epoca a pietrei, ce se remarca prin unelte simple si asezari temporare de dimensiuni
reduse). Urmeaza apoi artefactele din Mezolitic ce au fost la randul lor inlocuite de cele provenite
din Neolitic. De abia acum putem vorbi despre adevarate obiecte de arta si unelte sofisticate ce
apartin culturilor Glina si Gumelnita, a caror arie includea zone vaste din Balcani. Imediat cu
inceperea epocii bronzului apare si cultura Tei, o forma originala specifica exclusiv zonei ilfovene
derivata probabil din cultura Glina.
Acum ca avem ceva cunostiinte despre culturile care au stapanit zona, sa incercam sa ne dam
seama cum arata Bucurestiul, sau cel putin spatiul pe care se va ridica, in aceasta perioada.
Dealungul malurilor Dambovitei se intindeau Codrii Vlasiei, al caror ansamblu salbatic si verde era
intrerupt de zonele pe care se incepuse deja cultivarea graului, si care aveau sa impresioneze atat
de mult pe macedonenii lui Alexandru cel Mare cateva secole mai tarziu. Presarate prin aceste
iintinderi ale naturii se aflau numeroase satulete formate adesea din colibe primitive, si foarte rar
constructii ce ar fi putut aminti de case, alcatuite mereu din lemn si namol.. Aceste mici asezari
aveau un caracter temporar, fiind abandonate conform ciclului transhumantei, in care locuitorii se
indeletniceau cu vanatoarea, pescuitul si foarte rar agricultura. Majoritatea acestor asezari par sa fi
fost concentrate in zonele de periferie precum: Colentina, Herastrau, Tei, Panteliomon, PopestiLeordeni etc. dar acest lucru poate fi pus pe seama faptului ca in zonele centrale nu au putut fi
intreprinse cercetari arheologice. Este foarte probabil ca si centrul sa fi fost bogat in astfel de
asezari, mai ales daca tinem cont de numeroasele unelte descoperite intrebuintate la pescuit, ce ar
fi fost cu siguranta utilizate pe malurile Dambovitei.
In perioada dacica aceasta situatie continua sa fie in mare parte neschimbata. Zona Bucurestiului
nu este nimic altceva decat un punct pe ruta pastorilor ce-si poarta oile an de an de la munte la
ses, departe de centrul puterii dacice din Transilvania, neavand nimic interesant de oferit regilor si
capeteniilor dace.
Nici romanii nu au fost interesati de regiune. In perioada romana, teritoriul bucurestean a continuat
sa fie un pamant al nimanui, cutreierat si locuit cateodata de ciobani , ocolit de numeroasele
popoare barbare ce se aflau in permanenta cautare de prazi bogate, si calcat ocazional de trupe
romane sau bizantine ce incercau sa restaureze controlul imperial in abandonata Dacie, cum a fost
cazul trupelor lui Constantin cel Mare si Iustinian. In ciuda acestui statut de teritoriu slab populat si

in principiu salbatic, s-au descoperit chiar si aici urme ale romanizarii, precum monedele
descoperite in zonele Giulesti, Tei si Radu-Voda.
De asemenea exista si o dovada toponimica a perioadei de stabilire a slavilor in zona respectiva,
prin numele de azi: Snagov, Chiajna, Glina si Colentina.

Evul Mediu
Conform traditiei, Bucurestiul si-a luat numele de la ciobanul Bucur, a carui casa, prima din oras, a
stat pe locul de azi al Bisericii lui Bucur. Fie ca dam crezare sau nu acestei legende, am vazut
inainte ca inca din Preistorie, capitala de azi reprezenta un punct important pe ruta transhumantei,
asa ca nu ne este prea greu sa ne inchipuim ca unii din acesti ciobani au inceput sa-si stabileasca
gospodarii permanente in zona, ce au inceput treptat sa capete aspectul de sat. De altfel in timpul
domniei lui Vladislav Vlaicu apare o mentiune la satul Dambovitei, ce ar putea fi Bucuresti.
Indiferent daca este asa sau nu, odata cu domnia lui Mircea cel Batran se cladeste pentru prima
data "cetatea de pe Dambovita", ce era situata pe locul in care astazi gaism ruinele de la CurteaVeche. Aceasta cetate nu era altceva decat un fort din lemn, inconjurat de o palisada inalta si de
cateva case construite tot din lemn, care probabil ca proveneau din satul anterior fortificatiilor. In
contextul in care Mircea cladea Giurgiu ca centru al puterii sale, pentru a fi mai aproape de
teritoriile de la sud de Dunare unde era angajat in razboiul civil din Imperiul Otoman, declansat la
moartea lui Bayazid, Bucurestiul servea drept punct fortificat intermediar intre capitala de la
Targoviste si noul centru de putere al lui Mircea de la Giurgiu.
Sub urmatorii domnitori Giurgiu va fi pierdut in fata turcilor, capitala se va stabili la Targoviste
pentru a fi cat mai aproape de Ardeal si cat mai departe de teritoriile otomane de sub Dunare, iar
importanta militara a Bucurestiului scade considerabil. In ciuda acestui fapt imboldul necesar
dezvoltarii fusese dat. Sub forma "cetatii de pe Dambovita", localitatea este un sat militar, in care
predomina fierariile, forjele, baracile si pilonii de lemn, iar aceasta situatie se va mentine pana in
timpul domniei lui Vlad Tepes.
In cadrul politicii sale agresive si a numeroaselor sale campanii si expeditii la sud de Dunare, Vlad
avea nevoie de un nou loc de scaun Mai apropiat de Dunare decat Targoviste. Astfel el alege sa
faca din vechea cetate a lui Mircea cel Batran o noua capitala a Tarii Romanesti. In celebrele scrisori
catre brasoveni el le cere, printre altele, sa trimita mesteri care sa transforme vechiul fort din lemn
intr-un castel adevarat. Acesta reprezinta al doilea imbold din istoria orasului care il pune pe o
traiectorie de progres clara, care nu a mai putut fi deraiata in ciuda a numeroase dezastre prin care
orasul a trebuit sa treaca, de la epidemii de ciuma, la asedii si distrugeri.
In urmatoarii ani orasul avea sa se dezvolte intr-un ritm foarte rapid, in special datorita numeroase
biserici ce aveau sa fie ctitorite atat de domnitori cat si de familiile boieresti mai importante.
Detinand mosii vaste ce includeau: vii, terenuri agricole si pasuni, bisericile si manastirile au
constituit nucleul in jurul carora au fost atrasi negustorii si mestesugarii ale caror ateliere,
gospodarii si magazii au dus la extinderea treptata a orasului. Prezenta lor a insemnat si
dezvoltarea puternica a comertului, facand orasul din ce in ce mai greu de ignorat de catre
domnitori.
In ceea ce priveste statutul de capitala, secolele XV si XVI s-au remarcat prin competitia
permanenta dintre Bucuresti, Targoviste si Curtea de Arges la onoarea de a fi scaunul domnitorului.
In general ramura Draculestilor, urmasii lui Vlad Tepes, au inclinat mereu spre Bucuresti, in timp ce
ramura mai directa a Basarabilor a tins spre Curtea de Arges si apoi spre Targoviste, desi exista
exceptii individuale in ambele dinastii. Este si o perioada tulbure in care luptele dinastice si
razboaiele cu otomanii fac ca cetatea sa fie asediata de multe ori. Printre asedii si jafuri se numara
cucerirea orasului de catre Stefan cel Mare, pentru a-l da jos de la puetre pe Radu cel Frumos,
fratele lui Vlad Tepes, ce trecuse la o politica aliniata Turciei, raidurile tatarilor din secolul XVI,
asediul respins al fortelor transilvano-maghiareal voievodului Nicolae si, cea mai devastatoare
dintre toate, ocupatia turceasca a fortelor lui Sinan Pasa in contextul luptelor cu Mihai Viteazul.
Desi in timpul acestei ocupatii orasul aproape ca a fost parjolit complet, la numai un an mai tarziu
aproape totul fusese reconstruit.

Pana la venirea domniilor fanariote, Bucurestiul nu mai putea fi schimbat cu Targovistele, devenise
deja un centru economic si religios mult prea insemnat. Constantin Brancoveanu nu va avea alta
solutie decat sa-si construiasca palatul de la Mogosoaia ca centru al curtii sale, desi ar fi preferat sa
domneasca din Targoviste. Ca oras, Bucurestiul era la acea data o alternare vasta de de case
inghesuite si spatii largi destinate agriculturii, si chiar si zone inca ocupate de Codrii Vlasiei, motiv
pentru care stabilirea granitelor orasului si a numarului sau real de locuitori era o sarcina foarte
dificila.

Perioada fanariota
In ciuda caracterului general nefast al domniilor fanariote, pentru Bucuresti, aceasta perioada a
fost una de inflorire si dezvoltare. Sub carmuirea unor domnitori precum Nicolae Mavrocordat si
Alexandru Ipsilanti, sunt puse primele pavaje, apar primele scoli si universitati din Bucuresti si
incepe perioada de extindere a concentratiilor urbane si limitarea mosiilor destinate agriculturii, ce
va fi incheiata de abia spre inceputul secolului XX.
Tot in aceste decenii incep sa apara mahalalele a caror organizare se asemana cu cea din
Constantinopol si care duce la concentrarea unor cateorii sociale sau etnii si culte in anumite
cartiere. In aceasta perioada avem o mahala a catolicilor, una a evreilor, alta a armenilor, a cioclilor,
a macelarilor etc. Desi apatenenta la aceste mahalale nu este exclusivista, de exemplu putand
exista si tamplari in mahalaua dedicata macelarilor, majoritatea locuitorilor unei mahalale au ca
principala sursa de activitate cea a mahalalei respective.
In concomitent cu mahalele incep sa apara si primele forme de constiinta bucuresteana, sub forma
razmeritelor si rascoalelor ce adesea rasturnau domnitorul si fortau Poarta sa desemneze pe unul
nou, precum si prin rivalitatile crescande dintre familiile boieresti principale, asemanatoare,
oarecum, cu luptele de astazi dintre galeriile sportive.
Chiar daca la aceasta data orasul era adesea impanzit de noroi, inundat de Dambovita si impanzit
de vii si livezi, aceasta nu i-a oprit pe boieri si pe negustorii cu aspiratii, sa se imbrace in haine
bogate, in culori stridente, intr-un stil vestimentar ce imprumuta generos atat de la Orient cat si de
la Occident, cu numeroase bijuterii drept accesorii, si sa plimbe prin calesti si trasuri somptuos
ornate, trase cateodata de cerbi, cum este cazul domnitorului Nicolae Mavroghen. Multumita
acestui ansamblu atat de cosmopolit, ce se amesteca in peisaj impreuna cu cele mai veridice
imagini de saracie, Bucurestiul incepe sa capete acel aspect unic, prin care se impune in memoria
calatorilor straini, drept punctul de granita intre influentele europene si cele asiatice, si locul de
fuziune si schimb intre cele doua culturi.

Domniile
Organic

pamantene

si

Regulamentul

Restaurarea domniilor pamantene, ca urmare a revoltei lui Tudor Vladimirescu din 1821, ce avea sa
dea numele cartierului Drumul Taberei, ca loc de amplasare a taberei revolutionarilor, nu va avea
un efect major asupra orasului. Cresterea demografica, extinderea proiectelor de modernizare,
accentuarea urbanizarii si a vietii culturale vor continua neabatute si in secolul XIX, in ciuda
incendiilor, molimelor si a cutremurelor care au bantuit orasul in aceasta perioada.
Desi Bucurestiul fusese deja ocupat de cateva ori de trupele austriece si de cele rusesti, ca urmare
numeroaselor razboaie dintre cele trei imperii, de abia acum ele vor avea un efect vizibil asupra
orasului, mai exact ocupatia ruseasca a generalului Kiseleff din 1829 pana in 1834. Pe langa
stabilirea Regulamentului Organic, cunoscut astazi ca fiind primul exemplu de constitutie in
Romania, Pavel Kiselyov, pe numele sau rusesc, a fost probabil primul carmuitor al orasului ce a
intreprins un amplu proces de modernizare. Printre realizarile administratiei sale se numara:
intocmirea de recensamante cat mai exacte, cartarea si definirea intinderii proprietatilor, a cladirilor
si a orasului insusi, crearea si extinderea canalizarii orasului, pavarea pentru primda data a strazilor
cu piatra cubica, si nu cu placi de lemn cum fusese cazul in timpul domniilor fanariote, si care isi
dovedisera ineficienta in timpul ploilor, lucru consemnat in celebrul roman al lui Nicolae Filimon,
"Ciocoii vechi si noi", constructia de fantani publice, aducerea la standardele epocii a serviciului de

pompieri, drenarea zonelor mlastinoase din apropierea Dambovitei si crearea bulevardelor: Calea
Dorobantilor si Soseaua Kiseleff. In ciuda acestor ample proiecte de modernizare si infrumusetare,
puternicul contrast material si cultural aparut in vremea fanariotilor continua sa fie omniprezent si
continua sa fie remarcat de calatori straini precum francezul Marc Girardin.
Totusi proiectele lui Kiseleff, precum si a domnitorilor ulteriori au reusit sa dea in sfarsit orasului un
aspect urban adevarat.Daca pana atunci capitala putea fi luata foarte usor drept un sat supraextins
si fragmentat, acum ea se asemana cu adevarat cu un oras european, avand strazi structurate,
cladiri cu mai multe etaje si zone citadine clar definitivate.
O alta noutate marcanta aparuta in aceasta perioada, este presa si cenaclurile literare. Sub
domnitorii din familia Ghica si Bibescu, ziarele si chiar si revistele literare vor incepe sa adune
popularitate, avand un tiraj din ce in ce mai mare. Desi epoca lor de aur va incepe de abia cu
domnia lui Cuza, aceste publicatii isi releva importanta mai ales in timpul miscarii de la 1848, in
care au raliat grosul orasenilor in jurul revolutiei, impreuna cu actiunile si cuvantarile intreprinse de
Ion Heliade Radulescu, Nicolae Balcescu etc.

Micul Paris
Veacul scurs intre 1859 si 1946 avea sa fie cel mai infloritor pentru Bucuresti. Devenit capitala
intregii Romanii ca urmare a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, orasul avea sa treaca printr-o
adevarata explozie economica, demografica si culturala.
Pe plan economic aceasta este perioada in care se vor deschide primele mari fabrici ale orasului, ce
acopereau obiecte de consum precum: tigari, bere, sapunuri, lumanari, textile si chiar si utilaje
grele si avioane. In acelasi timp orasul serveste ca un important centru comercial, atragand oameni
de afaceri si magnati din toata Europa si chiar si din Statele Unite. Aceste masive afaceri si
oportunitati financiare au dus la aparitia progresiva a burgheziei autohtone reprezentatata atat de
micii comerciantii cat si de marii industriasi si magnati, ce aveau sa inlocuiasca pe vechii boieri si
preoti ca cea mai importanta si puternica clasa din oras. Tot acum va creste in numar si clasa
muncitorilor, atrasa de oportunitatea prezentata de noile fabrici.
Sub impulsul cresterii demografice si aparitiei unei vieti economice care nu se mai baza pe
agricultura, procesul de urbanizare este incheiat. Sunt construite un numar impresionant de cladiri
de toate tipurile, apartinand unor stiluri arhitecturale extrem de variate, iar ultimele spatii verzi
dispar sau sunt transformate in parcuri. Cafenelele, buticurile, magazinele cu vitrina, chiar si casele
cu balcon apar in aceasta perioada si incep sa faca parte din viata orasului. Astfel, noul oras, cu
strazi largi, cu tramvaie trase de cai, cu cladiri de cateva etaje aflate in apropierea gradinilor
bogate in arbori de diferite soiuri, este botezat de vizitatorii sai "Micul Paris", fiind inca un oras al
contrastelor si al scandalurilor, insa in acelasi timp, si un tablou unic, un amestec al culturilor si in
acelasi timp o creatie originala in sine.
Pentru a completa acest peisaj cultural, mai trebuie mentionate si cenaclurile, publicatiile literare si
marii scriitori ai Romaniei ce au trecut prin Bucuresti intr-un moment al vietii, daca nu si-au trait
aproape intreaga viata in el. De la romanticul Mihai Eminescu, la realistii Liviu Rebreanu si Camil
Petrescu, pana la modernistii Tudor Arghezi si Lucian Blaga, toti au trecut prin Bucuresti si au fost
influentati de el mai mult sau mai putin. Unii dintre ei au transpus orasul in operele lor, precum
Mateiu Caragiale in romanul sau definitiv si operele scurte ale arhicunoscutului sau tata, poeziile lui
Alexanndru Macedonski si George Bacovia, romanele citadine ale lui Camil Petrescu, Hortensia
Papadat-Bengescu si Mihail Sebastian si operele balzaciene ale lui George Calinescu. Fie ca privesc
cu dezgust aglomerarea urbana sau sunt impresionati de lumea acesteia, toti ne ofera o mostra din
perioada de glorie a orasului.
Tot in aceasta perioada Bucurestiul va fi ocupat de trupele germane in Primul Razboi Mondial, va fi
lovit de numeroase cutremure si incendii, va fi scena a multe rascoale si razmerite, de la
conspiratia care-l va inlatura pe Cuza, pana la lovitura de stat impotriva regimului Antonescu, si va
fi bombardat de aliatii anglo-americani iar apoi de catre fostii aliati germani in timpul celui de-al
Doilea Razboi Mondial. Dar in ciuda tuturor acestor dezastre, viata si progresul a continuat asa cum
aa facut-o in trecut, orasul atragand in continuare noi locuitori de la simpli lucratori la genii
artistice.

Perioada comunista
Despre demolarile si procesul de reorganizare a Bucurestiului conform liniilor realismului socialist
nu voi vorbi prea mult. Pe acest subiect s-a dezbatut deja suficient cat sa umple lectura unei vieti
intregi, iar subiectul in sine este unul destul de dureros si proaspat in memoria multora dintre noi.
Pe scurt, Bucurestiul comunist s-a caracterziat prin ridicarea de intregi cartiere noi de blocuri
rezidentiale, specifice tarilor comuniste, amplasarea de statui cu scopul glorificarii doctrinelor si
liderilor, demolarea bisericilor si a cladirilor vechi ce stateau in calea noului plan urbanistic, crearea
de uzine si fabrici ciclopice catre periferia orasului etc. Deci, fara a mai insista, in aceasta perioada
multe din elementele ce constituiau farmecul si stilul "Micului Paris" s-au pierdut pentru totdeauna.
Sa incercam in schimb sa vedem realizarile mai pozitive infaptuita in acei ani, caci da, au mai
existat si astfel de constructii si proiecte. Dintre acestea putem sa amintim: metroul, cel mai rapid
si mai eficient mijloc de transport din Bucurestiul sufocat de trafic; Casa Poporului, care desi este
hulita de multi pentru costurile si demolarile facute in numele sau, este indiscutabil unul din cele
mai importante monumente din intreaga Romanie; parcurile si spatiile verzi din cartierele
marginase, precum Tineretului si IOR; asfaltarea strazilor si a trotuarelor, a caror utilitate in
transport si rezistenta la capriciile naturii nu poate fi tagaduita. Cu riscul de a suna patetic, trebuie
sa afirm ca orice moment intunecat din istorie are si partile sale bune daca esti dispus sa privesti
cu atentie, iar daca perioada comunista a adus vreun progres in oras atunci acestea au fost
eficientizarea sistemului de transport, de canalizare si de electricitate.
Bucurestiul comunist era un oras mai sigur, mai linistit si cu facilitati mai bune decat Bucurestiul
interbelic, in acelasi timp insa era un si un oras mult mai urat, aproape complet cenusiu, care isi
pierduse magia si suflul care-l facusera atat de miraculos strainilor.

Dupa Revolutie
Dupa Revolutia din '89, probabil cea mai mare rascoala din multele pe care Bucurestiul le vazuse
pana atunci, s-a incercat o revenire la ideea de "Micul Paris", insa mostenirea lasata de comunism
nu poate fi stearsa sau mascata. In loc de demolari si parasiri, ar tebui gasita o metoda prin care si
ramasitele socialiste, niste ramasite foarte mari si omniprezente, sa fie integrate in imaginea de
ansamblu a unui oras, care ne-a dovedit dupa atatea veacuri ca poate sa se adapteze si sa
prospere in orice situatie istorica si politica, oricat de vitrega.
Consider ca este prea devreme pentru a identifica directia de evolutie a Bucurestiului, in acest nou
context, insa pana acum doua fenomene mi se par consolidate:1)abandonarea fabricilor si a
marilor complexe din perioada comunista, si 2)extinderea intr-un ritm aproape supersonic a mallurilor, supermarketur-ilor si a altor astfel de complexe comerciale masive, atat la periferie cat si
prin zonele apropiate de centru.
Istoria acestei perioade a Bucurestiului inca se scrie, si poate ca peste cateva decenii vom putea sa
spunem ca si aceasta a avut ceva unic. Pana atunci propun sa privim cu optimism viitorul.