Calendar de cursuri

Formare in NLP
Cursuri psihologi
Cabinet

Newsletter
adresa@em

Scenariul de viata sau Cum ai ajuns unde esti

acum?
Share on facebook Share on twitter Share on email Share on print More Sharing Services 1

Am fost copii. Si tu. Si eu. Si el. Si ea. Toti am pornit de acolo. Am avut ganduri. In functie de
parinti, de bunici, frati, surori, de mediul inconjurator, de toti factorii prezenti in viata
noastraam gandit diferit. Am gandit ca "pot sa reusesc" sau "mie nu o sa-mi reuseasca
niciodata". Am gandit ca "sunt cea/cel mai bun(a) dintre toti" sau "oricum eu pierd mereu".
Am gandit ca"ceilalti sunt mai importanti decat mine si primeaza binele lor" sau "eu sunt cel/cea
mai important si conteaza doar ce e bine pentru mine".
In copilarie am decis daca voi castiga sau daca voi pierde. Am decis ca viata mea va fi o lupta
pentru ca tot ceea ce obtineam in copilarie cerea eforturi mari. Am decis ca viata mea va fi grea.
Ca va trebui sa ma zbat. Sa dau din coate. Sa transpir. Sa-mi fie greu. Asa am fost educata. Asa
mi s-a spus. In copilarie, am decis cu cine ma voi casatori, cati copii voi avea, cand voi muri si
cine imi va sta alaturi in ultimele ceasuri ale vietii mele.
Vorbim despre viata si despre un scenariu de viata. Buuun.cine a regizat acest scenariu?

Cum? Cand? De ce anume a tinut cont in realizarea acestui scenariu?

Acest scenariu a fost scris de un copil. De copilul din tine, de copilul din mine, inainte de varsta
de 6 ani (cel mai probabil pe la 3 ani).
Pentru ca un scenariu de viata sa ia nastere sunt necesare anumite elemente: indicatii din partea
parintilor, evolutia adecvata a personalitatii, decizia luata in copilarie, un adevarat entuziasm fata
de o anumita metoda de a obtine esecul sau succesul si o atitudine convingatoare.
Copilul stie - pentru ca este invatat -- daca va fi invingator sau invins, ce trebuie sa gandeasca
despre altii, cum se vor purta ceilalti cu el. Astfel, pe baza experientelor timpurii, copilul isi
dobandeste convingerile, isi ia deciziile si-si adopta pozitia. Apoi, din ceea ce aude si citeste,
alege o predictie si un plan: cum se va comporta ca invingator sau invins, pe ce temeiuri si care
va fi rasplata finala, iar asta e prima versiune clara a scenariului sau pe toata viata.
Pentru ca parintii influenteaza copilul, pentru ca spun si fac anumite lucruri care ajuta la
formarea scenariului de viata al copilului, acesta poate fi castigator, perdant sau negativ.
Scenariul castigator este simplu, eroul iese invingator. Scenariul perdant este acela in care eroul
iese mereu invins. Scenariul negativ reprezinta felul in care eroul sufera foarte mult, ajungand sasi faca rau singur.
Un mod prin care scenariul ia nastere este atunci cand parintele ofera permisiunea, iar copilul
indeplineste sarcina. Totusi, copiii aud mai des "Nu fi prost" decat "Fii destept". Iar copiii au
tendinta de a imita modelele paraintilor sau ale bunicilor. Daca bunica a fost o femeie autoritara,
rece, independenta, totusi gratioasa, simpla prescriptie "Ai sa ajungi precum bunica-ta" va
determina copilul sa repete acelasi comportament prin care sa indeplineasca rolul de "autoritar,
rece, independent, cu oarece accese de gratie".
Tu ce ai auzit mai des? Ti s-a spus ca femeile sunt frumoase atunci cand sunt slabe? Sunt fericite
cand se supun barbatilor? Ti s-a spus ca baieteii nu beau si ai asteptat cu nerabdare maturitatea ca
sa poti bea in voie? Ai auzit atat de des ca in familie barbatul este capul familiei si doar el ia
deciziile incat in familia ta de acum nu ai niciun cuvant de spus?
Un alt mod prin care se formeaza scenariul de viata este prin intermediul povestilor. Asadar,
copilul isi alege personajul preferat dintr-o poveste sau dintr-un basm. Acea poveste
creioneaza scheletul scenariului. La finalul povestii, copilul obtine: un erou - cineva cu care si-ar
dori sa semene; un personaj negativ - cineva cu care isi gaseste scuze sa semene; un tip - ceea ce
stie ca trebuie sa fie; o intriga - o matrice de intamplari care-i permite sa comute de la un rol la
celalalt; o distributie - celelalte persoane care vor motiva comutarile, si un cod etic - setul de
standarde etice care-i vor servi drept justificare cand se va simti furios, indurerat, vinovat,
indreptatit sau triumfator. Daca intamplarile exterioare o permit, cursul vietii sale va fi acelasi ca
planul de viata pe care-l alcatuieste pomind de la schelet sau matrice. De aceea, e important de
stiut care era povestirea sau basmul preferat al persoanei in copilarie, din moment ce in asta va
consta intriga scenariului ei de viata, cu toate iluziile intangibile si tragediile inevitabile pe care
le contine.
Povestea ta preferata din copilarie care e? Cat de mult seamana cu ce traiesti acum? .
Exista o serie de semne care demonstreaza ca un individ se afla inca in scenariul lui. Ce
semnale iti indica faptul ca esti in scenariu?.....La fiecare persoana exista o postura, un gest, un
tic sau simptom caracteristic care semnifica faptul ca acesta traieste "in scenariu" sau "a intrat" in

scenariu. Atata vreme cat acest semn apare, persoana este inca in scenariu, nu conteaza cate
progrese a facut. Acest semn poate fi, de exemplu, frecatul mainilor in cazul unei persoane care
incepe sa vorbeasca in public. Sau se evidentiaza folosirea semnalelor vocale elementare, precum
sunetele (cascatul - da-mi pace, tusea - nu ma iubeste nimeni), accentele (in functie de tara si de
substraturile societatii), vocile si vocabularul (folosirea cu prepondenta a termenilor precum
"prost", "las", "destept"). Tu l-ai gasit pe al tau?
Pentru ca ne pasioneaza scenariul de viata care creeaza si recreeaza destine, am organizat o
tabara in care vom:
- intelege modul defectuos in care ne-am creat Scenariul de viata
- analiza influentele pe care le-am primit de la altii, vom realiza constientizarea si stergerea
acestora
- schimba aspectelor din trecut care te limiteaza
- reprograma viitorul si renaste cu noi resurse
- face exercitii de streching, vindecare si energizare
- crea jocuri, distractie si ...o mai buna relationare cu ceilalti.
Vom folosi tehnici NLP, Analiza Tranzactionala, exercitii de relaxare si transa, discutii libere,
concurs etc.

Scenariu de viata, imaginatie si realitate

Atunci cand suntem copii, chiar daca nu stim exact ce dorim de la viata, de la noi, de la ceilalti,
cum suntem si ce putem face, construim insa in minte, anumite "scenarii de viata", franturi de
imagini referitoare la cum vom fi in viitor.

Aceste scenarii se constituie in primul rand pe baza experientei senzoriale sau reale
a copilului in interactiune cu cei din jurul sau. Parintii si in special mama sunt primle
oglinzi vii ale copilului. In functie de comportamentul mamei, de parerea ei constienta
sau inconstienta despre copil, de atribuirea de calitati copilului, se va construi viitorul
adult. Un copil care a auzit din partea mamei faptul ca este bun in ochii ei, ca este
capabil, care mai multe calitati decat defecte, are toate sansele sa isi poata construi
scenarii indraznete si chiar sa actioneze in directia atingerii scopurilor personale.
Dimpotriva un parinte frustrat, dezamagit, cu o parere proasta despre sine, va avea de
cele mai multe ori o parere proasta si despre cei din jur. Inconstiient, va putea proiecta
aceasta parere si asupra copilului. De multe ori am auzit parinti care spun ca il
incurajeaza pe copil atunci cand ii spuhn ca nu este foarte bun, ca ar putea mai mult, ca
ceea ce face este bine dar nu suficient, ca viata e grea si ca scopul oamenilor este sa te
infranga. Aceste verbalizari sunt de fapt parerile adultului despre propria existenta, dar
care arunca copilul intr-o mare de temeri, de insatisfactii, ii creaza o parere proasta
despre sine aceste fapte ducand la imposibilitatea stabilirii de catre copil a unui
scenariu de viata indraznet si atractiv. Nu o data am intalnit adolescenti dezamagiti, fara
prea mari planuri de viitor, fara incredere in viata, lasandu-se in voia unei existente
vazuta ca dezamagitoare.

Scenariul de viata se constituie si pe baza imaginatiei. Povestile despre sine in viitor

spun ceva despre personalitatea copilului, despre parerea lui despre viata si despre
felul lui de a fi. Ne e nimic rau ca un copil sa se viseze cosmonaut, mare luptator sau
mare stea de cinema. Am intalnit insa parinti care nu contenesc sa spuna copilului ca
acestea sunt niste prostii, motivand ca realitatea este de fapt cruda si ca "in viata nu e
bine sa visezi". Traind cu propriile dezamagiri si cu propriile vise neimplinite, adultilor le
este de multe ori mai mult decat greu sa isi sustina copiii sa viseze.
Parintii sunt garantii realitatii pentru un copil, cel care ii sustine imaginatia dar si
care este acolo, in realitate. Copiii simt nevoia sa fie sustinuti sa viseze dar si sa li se
vorbeasca despre realitate. Evadarea in imaginar poate fi o forma de aparare a copilului
in fata unei realitati privite ca "dura, cruda, de temut", a unei realitati care nu il satisface.
Am intalnit de asemenea, copii cu vise marete, dar care nu fac nici macar primul pas
pentru indeplinirea acestora. Acesti copiii se refugiaza de fapt in visare, pentru ca nu
cunosc realitatea, ca nu este realitatea pe care o vor ei sau pentru ca se tem de
realitate.
Prezenta parintelui ar trebui sa fie linistitoare pentru copil, pentru ca parintele este
cel care "a trecut prin realitate si a supravietuit", deci " se poate". De multe ori insa, un
parinte, anxios, temator, dezamagit, cu probleme constituie din contra, un
contraexemplu pentru copil. Copilul nu vrea sa fie "ca mama" sau "ca tata". Aceste
comparatii sunt normale si naturale. Pentru a-si afirma propria identitate, adolescentii se
pun de cele mai multe ori in opozitie cu cerintele si cu felul de a fi al adultilor. Dar nu
este un comportament sanatos atunci cand copilul refuza sa creasca, preferand sa se
puna la adapost in imaginar decat sa adapteze unei realitati care nu ii place. Decat sa
fie adult "ca mama" sau "ca tata", prefera sa nu creasca, sa nu faca nimic pentru a-si
atinge scopurile, sa ramana copil. In aceasta categorie intra si preferinta jocurilor pe
calculator. Intalnim adulti conformisti
in viata de zi cu zi, care nu au curajul sa isi afirme identitatea in viata reala, sa fie
spontani si creativi si fac acest lucru intr-o lume virtuala, similara lumii imaginare a
copilariei.
Scenariu de viata, imaginatie si realitate
Atunci cand suntem copii, chiar daca nu stim exact ce dorim de la viata, de la noi, de la ceilalti,
cum suntem si ce putem face, construim insa in minte, anumite "scenarii de viata", franturi de
imagini referitoare la cum vom fi in viitor.

Aceste scenarii se constituie in primul rand pe baza experientei senzoriale sau reale
a copilului in interactiune cu cei din jurul sau. Parintii si in special mama sunt primle
oglinzi vii ale copilului. In functie de comportamentul mamei, de parerea ei constienta
sau inconstienta despre copil, de atribuirea de calitati copilului, se va construi viitorul
adult. Un copil care a auzit din partea mamei faptul ca este bun in ochii ei, ca este
capabil, care mai multe calitati decat defecte, are toate sansele sa isi poata construi
scenarii indraznete si chiar sa actioneze in directia atingerii scopurilor personale.

Dimpotriva un parinte frustrat, dezamagit, cu o parere proasta despre sine, va avea de

cele mai multe ori o parere proasta si despre cei din jur. Inconstiient, va putea proiecta
aceasta parere si asupra copilului. De multe ori am auzit parinti care spun ca il
incurajeaza pe copil atunci cand ii spuhn ca nu este foarte bun, ca ar putea mai mult, ca
ceea ce face este bine dar nu suficient, ca viata e grea si ca scopul oamenilor este sa te
infranga. Aceste verbalizari sunt de fapt parerile adultului despre propria existenta, dar
care arunca copilul intr-o mare de temeri, de insatisfactii, ii creaza o parere proasta
despre sine aceste fapte ducand la imposibilitatea stabilirii de catre copil a unui
scenariu de viata indraznet si atractiv. Nu o data am intalnit adolescenti dezamagiti, fara
prea mari planuri de viitor, fara incredere in viata, lasandu-se in voia unei existente
vazuta ca dezamagitoare.
Scenariul de viata se constituie si pe baza imaginatiei. Povestile despre sine in viitor
spun ceva despre personalitatea copilului, despre parerea lui despre viata si despre
felul lui de a fi. Ne e nimic rau ca un copil sa se viseze cosmonaut, mare luptator sau
mare stea de cinema. Am intalnit insa parinti care nu contenesc sa spuna copilului ca
acestea sunt niste prostii, motivand ca realitatea este de fapt cruda si ca "in viata nu e
bine sa visezi". Traind cu propriile dezamagiri si cu propriile vise neimplinite, adultilor le
este de multe ori mai mult decat greu sa isi sustina copiii sa viseze.
Parintii sunt garantii realitatii pentru un copil, cel care ii sustine imaginatia dar si
care este acolo, in realitate. Copiii simt nevoia sa fie sustinuti sa viseze dar si sa li se
vorbeasca despre realitate. Evadarea in imaginar poate fi o forma de aparare a copilului
in fata unei realitati privite ca "dura, cruda, de temut", a unei realitati care nu il satisface.
Am intalnit de asemenea, copii cu vise marete, dar care nu fac nici macar primul pas
pentru indeplinirea acestora. Acesti copiii se refugiaza de fapt in visare, pentru ca nu
cunosc realitatea, ca nu este realitatea pe care o vor ei sau pentru ca se tem de
realitate.
Prezenta parintelui ar trebui sa fie linistitoare pentru copil, pentru ca parintele este
cel care "a trecut prin realitate si a supravietuit", deci " se poate". De multe ori insa, un
parinte, anxios, temator, dezamagit, cu probleme constituie din contra, un
contraexemplu pentru copil. Copilul nu vrea sa fie "ca mama" sau "ca tata". Aceste
comparatii sunt normale si naturale. Pentru a-si afirma propria identitate, adolescentii se
pun de cele mai multe ori in opozitie cu cerintele si cu felul de a fi al adultilor. Dar nu
este un comportament sanatos atunci cand copilul refuza sa creasca, preferand sa se
puna la adapost in imaginar decat sa adapteze unei realitati care nu ii place. Decat sa
fie adult "ca mama" sau "ca tata", prefera sa nu creasca, sa nu faca nimic pentru a-si
atinge scopurile, sa ramana copil. In aceasta categorie intra si preferinta jocurilor pe
calculator. Intalnim adulti conformisti
in viata de zi cu zi, care nu au curajul sa isi afirme identitatea in viata reala, sa fie
spontani si creativi si fac acest lucru intr-o lume virtuala, similara lumii imaginare a
copilariei.

Povestile inconstiente din viata noastra

De multe ori, se poate, sa fi avut senzatia ca traiesti intr-un scenariu de viata prefabricat,
intr-un scenariu in care actiunile personajelor tale sunt ghidate pur si simplu de o forta pe care nu
o poti controla, fiecare jucandu-si rolul perfect.
De multe ori, se poate, sa fi simtit o discrepanta intre comportamentul tau si ceea ce crezi
ca ar fi mai potrivit pentru tine. Ca si cum comportamentul tau isi urmeaza partitura lui de
actiune, ignorand inconstient nevoile tale prezente.
De multe ori, se poate, ca cele de mai sus sa te bulverseze, astfel incat sa devii confuz/a si
nedumerit/a vis-a-vis de ceea ce doresti cu adevarat de la tine si viata ta.
Te intrebi, ce se intampla cu mine? De ce nu reusesc, sa imi orientez comportamentul
spre nevoile mele reale si prezente? De ce ma comport ca si cum as rescrie o poveste de viata
stabilita demult pentru mine?
Ce sunt povestile de viata inconstiente?
Istoria noastra de viata este marcata de etape de dezvoltare si evolutie.
Copii fiind, in primii ani de viata, intelegem si interpretam ceea ce ne inconjoara, prin
prisma a ceea ce simtim. MAMA SI TATA sunt facilitatorii lumii exterioare, mimica si
gesturilor lor constituind repere pentru ceea ce se intampla.
Daca observam pe fata MAMEI o lacrima atunci cand ne lovim, emotiile noastre vor
exprima aceasta lacrima, printr-o poveste dramatica (poveste=interpretarea evenimentului),
poveste ce implica un inceput, o intriga si un final. Povestea poate fi despre un copil care si-a
ranit mama, facand-o sa sufere, prin urmare acel copil NU MERITA IUBIREA MAMEI, prin
urmare NU MERITA IUBIREA NIMANUI; mai tarziu, copil va creste si ca adult el nu va
beneficia de IUBIRE SI VALORIZARE pentru ca, in credinta lui, NU MERITA. Povestea
poate fi despre un copil care, dorind sa ajunga in bratele MAMEI, intalneste un obstacol care il

ranesteel poate lua decizia in acel moment sa planga si uitandu-se la mama lui, care la randul
ei plange, poate intelege ca ceea ce i s-a intamplat este o tragedie si ca lumea inconjuratoare este
amenintatoare si ostila; tocmai de aceea trebuie sa stea mai mult pe langa mama care sa-l
protejeze. Copilul va creste si ca adult el va depinde tot de MAMA sau ALTII ca sa functioneze.
Avem nevoie de o poveste de viata, inca din primii ani de viata, pentru a ne adapta
lumii. In cadrul acestei povesti, parintii joaca un rol major, pana la varsta de 6 ani dupa aceasta
varsta, intervin si alti factori scoala, ceilalti, destinul. Spre maturitate nu mai investim in
povestea noastra de viata, aceasta functioneaza ca un film inconstient, ghidandu-ne
comportamentul zilnic.
Povestea noastra de viata contine personaje, actiuni si evenimente; implica un
rezultat final. De la o anumita varsta, nu o mai adaugam nimic povestii noastre de viata, nu o mai
modelamea functioneaza ca o poveste ce vine din interioriul noastru un ghid inconstient, fara
sa mai stim exact de ce am ales acel scenariu de actiune, de ce personajul principal se simte in
acel fel, de ce poveste are acel final.
Cand povestea de viata devine ineficienta pentru nevoile noastre?
Povestea primara de viata devine ineficienta cand, in calitate de adult, actiunile
noastre nu sunt orientate spre scopuri necesare interiorului nostru. Ca si cum, ne dorim sa
obtinem succesul, dar comportamentul nostru contrazice acest deziderat, dezvoltand actiuni
opuse acestui obiectiv.
Pentru ca povestea primara de viata functioneaza inconstient, ca un automatism, ne
mobilizam sa gasim rapunsuri de ce esuam in ceea ce ne propunemdar uitam sa cautam
explicatii in limbajul acestei povesti.
Daca in primii ani de viata, aceasta poveste a fost functionala pentru noi, acum, in
calitate de adulti nu ne mai ajutapentru ca dispunem de suficiente resurse personale pentru a
reusi in tot ceea ce ne-am propus.
Cum putem rescrie povestea de viata?
Pentru a rescrie povestea de viata, trebuie sa ne intoarcem la copilul din noi insine, sa ii
intelegem emotiile, sa ii intelegem nevoile. Copilul nostru interior si-a construit aceasta poveste
pentru a face fata necunoscutului lumii exterioare. Povestea construita este despre el insusi,
despre ce simte vis-a-vis de necunoscut, vis-a-vis de protectorii MAMA si TATA, despre nevoile
lui de iubire si siguranta. Povestea lui este despre drama traita de un pitic in confruntarea lui cu
un urias (viata). Pentru ca nu dispune de intelegere, emotiile ii sugereaza ceea ce se intampla;
emotii precum teama, neliniste, vinovatie, furie il insotesc pe drumul sau. Mai mult, e suficient
sa simta o singura data teama si va generaliza aceasta teama la toate situatiile necunoscute,
pentru ca mici fiind evaluarile noastre particulare trec rapid in registrul generalizarilor si
adevarurilor absolute despre viata. De exemplu, daca copilul vede intre protectorii sai un conflict
fizic, teama resimtita se poate transforma in panica, iar relatiile dintre mama si tata el le va
interpreta drept amenintatoare; mergand pe principiul generalizarii toti parintii au o relatie

amenintatoare; ca adult se va simti insecurizat intr-o relatie cu sexul opus, pentru ca potrivit
povestii primare de viata, aceast lucru inseamna amenintare.
In cadrul povestii sale de viata copilul isi atribuie un rol, rolul adaptat povestii
construite. Poate copilul din exemplu de mai sus simte nevoia de a-si pedepsi unul dintre parinti,
astfel incat sa-si protejeze celalalt parinte. In aceasta poveste, copilul isi poate asuma un rol de
salvatorsalvatorul este SUPER EROUL care apara personajul din poveste, agresat de celalat
personaj rau. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoie sa salveze de fiecare data pe
cineva aflat intr-o situatie de neajutorare, ignorandu-si propriile nevoi.
In unele povesti, copilul poate juca rolul de victimavictima este personajul care simte
vinovatie in povestea lui; in exemplul dat, copilul poate interpreta ca mama si tata se cearta din
cauza lui, ca el este sursa conflictului lor, prin urmare, nu merita sa beneficieze de mama si tata,
nu merita iubire. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoia de a primi cat mai multa atentie
si iubire, sufocandu-si partenerul sau partenera cu dovezi continue de iubire.
Spuneam ca ne putem rescrie povestea de viata, daca intelegem nevoile copilului nostru
interior. Cin este acel copil? Copilul interior reprezinta una dintre cele trei stari caracteristice
Eului. Eric Berne a definit o stare a eului ca si un model constant de sentimente si experiente
direct relationat cu un model corespunzator de comportament. Avem 3 stari ale eului care
corespund cu modele constante, separate si distincte de sentimente si comportamente. Aceste 3
stari se numesc: starea Parinte a eului, starea Adult a eului si starea Copil a eului. Starea eului de
Copil reprezinta emotiile noastre, este starea cea mai pretioasa din noi, este lacasul trairilor
specifice copilariei si inocentei.
Intr-o lume in care copilul nostru interior afla ca NU ESTE OK, intr-o lume in care
copilul nostru interior se simte nevalorizat, intr-o lume in care sentimentele copilului nostru
interior sunt ranite, intr-o lume plina de pericole, copilul are nevoie de un ADULT care sa se
bucure de prezenta lui, care sa il ocroteasca si sa il invete sa se adapteze.
In fiecare dintre noi exista acel ADULT care poate oferi liniste si securitate copilului
nostru interior, modificand astfel povestea dramatica de viata. Rezultatul va fi o mai buna
intelegere a nevoilor prezente, de adult. Rezultatul va fi un interior mult mai echilibrat si adaptat
unui prezent dinamic.
Pretuieste copilul tau interior.asculta-i povesteaocroteste-l
- http://www.psihohipnoza.ro/lucrari-personale/schimbarea-scenariului-de-viata-prin-limbajulhipnotic/