Sunteți pe pagina 1din 5

Stimularea contractiei musculaturii striate normoinervate

Aceasta se bazeaza pe actiunea caracteristica de excitare a substraturilor excitabile,


precum tesutul muscular si fibrele nervoase, de catre impulsurile electrice. Fiecare membrana
celulara prezinta o frecventa optima pentru valoarea de prag a stimularii (depolarizarii) sale.
Musculatura scheletica normoinervata raspunde la impulsuri de durata relativ scurta si
frecventa relativ rapida. Frecventele de 30 Hz sunt capabile sa produca contractii musculare
succesive, in timp ce frecvente cuprinse intre 40-80 Hz, utilizate in scop terapeutic, sunt
urmate de contractii tetanizante.
Formele clasice de curenti utilizati in acest scop sunt curentii dreptunghiulari unici cat
si in trenuri de impulsuri, curentii modulati, curentii faradici si neofardici. In acest mod, se
pot realiza adevarate programe de electrogimnastica musculara.
Suplimentar, fibrele nervoase motorii, fibrele musculare si placile neuromotorii
prezinta o receptivitate selectiva fata de curentul neofaradic, principalul efect al acestuia fiind
actiunea excitomotorie cu producerea de contractii musculare pe musculatura cu atrofie de
imobilitate/inactivitate dar cu integritatea fibrelor nervoase motorii. Curentul neofaradic este
ineficient asupra musculaturii cu degenerescenta totala sau partiala. Disparitia excitabilitatii
faradice este un semn revelator al reactiei de degenerescenta musculara totala sau partiala.
Efectelor prezentate li se adauga cel vasomotor, cu vasodilatatie la actiunea prelungita
a curentilor, cat si efectele trofice, revulsive si analgezice secundare vasodilatatiei. Prin
aceasta, curentii dreptunghiulari, modulati si faradici sunt indicati in mod particular in unele
nevralgii si nevrite, stari posttraumatice (contuzii, entorse), tulburari ale sensibilitatii
cutanate, profilaxia trombozelor si emboliilor postoperatorii si dupa nastere (postpartum),
tulburari ale circulatiei de intoarcere venolimfatica.
Indicatiile aplicarii curentilor dreptunghiulari, modulati si neofaradici sunt datorate efectelor
excitomotorii si sunt reprezentate de atoniile si atrofiile de imobilizare sau de alte cauze dar
care care presupun normoinervatie. Daca exista dubii asupra diagnosticului clinic se recurge
la diagnosticul electric, prin cerectarea excitabilitatii neuromusculare a substratului vizat cu
ajutorul aplicarii curentului faradic, la care se aduga determinarea cronaxiei muschiului
respectiv.
Principalele indicatii sunt reprezentate de atrofiile de imobilizare sau de inactivitate
(aparat gipsat, lipsa activitatii fizice prin sedentarism), musculatura slabita a diferitelor
segmente ale corpului prin utilizare deficitara a lor (scolioze, cifoze, picior plat, tulburarile de
ventilatie de tip obstructiv sau restrictiv din cadrul bronhopneumopatiilor cronice nespecifice,
constipatie cronica, postpartum, incontinenta sfincteriana), in vederea prevenirii aparitiei
aderentelor la nivelul partilor moi ale aparatului locomotor. Se va realiza astfel, o
electrogimnastica musculara (inclusiv electrogimnastica respiratorie) menita sa completeze
programele de kinetoterapie.
In anumite conditii (starile posttraumatisme acute ale aparatului locomotor, grupele
musculare disfunctionale din vecinatea celor normale, pareze restante post leziune de nerv
periferic) poate fi necesara o reantrenare musculara. Aceasta consta in stimularea miscarilor
voluntare in vederea refacerii imaginii centrale motorii, dupa o intrerupere a cailor nervoase,
apartinand unor muschi cu inervatie pastrata. Pacientul isi declanseaza el insusi stimulul

electric si reuseste sa-si recapete controlul motor asupra miscarii pierdute, prin fenomenul de
feedback senzitivo-motor, bazat pe procesul de invatare si memorizare.
Principalele contraindicatii sunt reprezentate de paraliziile spastice, spasmele
musculre, musculatura total sau partial denervata.
Metodologia aplicarii curentilor modulati in electrogimnastica musculaturii striate
recomanda aplicatia bipolara si mai rar monopolara (musculatura mica a mainii). Electrozii se
plaseaza la nivelul insertiilor musculare sau pe zonele de trecere muschi-tendon. La
aplicatiile de curent neofaradic, electrodul negativ se plaseaza la nivelul placii neuromotorii a
muschiului afectat. Intensitatea curentului este menita sa produca secuse/contractii musculare
evidente, sa asigure un adevarat antrenament muscular si sa nu suprasolicite muschiul.
Frecventa utilizata este scazuta, durata sedintei fiind cuprinsa intre 20-30 minute, in serii de
8-12 sedinte pe serie, care se pot repeta.

Stimularea selectiva a musculaturii scheletice total denervate


Aceasta se bazeaza pe modul de actiune al stimulilor a caror intensitate creste lent,
progresiv, in panta, fata de care muschii normoinervati nu prezinta reactie de raspuns, datorita
capacitatii lor de acomodare. Procesul de acomodare fata de stimulii cu panta este prezent si
la fibrele nervoase senzitive integre. Curentii triunghiulari, cu fronturi de crestere liniare, in
special exponentiale, sunt frecvent utilizati in stimularea selectiva a muschilor scheletici
afectati prin lezarea si deteriorarea integritatii nervilor periferici. Explicatia este aceea ca
degenerescenta nervoasa a condus la pierderea capacitatii de acomodare a muschiului care
poate raspunde astfel la intensitati mai reduse de curent. Utilizarea acestor curenti cu panta
lina de crestere a intensitatii lor va evita excitarea musculaturii normal inervate, precum si a
fibrelor nervoase senzitive.
Electrostimularea cu impulsuri triunghiulare, previne si incetineste atrofia musculara a
musculaturii denervate. Ea devine astfel, o metoda pregatitoare pentru programele
kinetoterapiei de recuperare. Pentru a fi incununata cu succes, terapia trebuie instituita
precoce, imediat dupa producerea leziunii nervoase si aparitia semnelor de denervare,
exprimate prin instalarea modificarilor care insotesc atrofia musculara (la max. 7-10 zile).
Semnele de leziune ale nervului periferic se stabilesc cu ajutorul
electrodiagnosticului. Se incepe cu diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor
neuromusculare (testul galvanic si cel faradic al excitabilitatii si curba I/t). Acestuia i se poate
adauga electrodiagnosticul de detectie (electromiografia), care permite decelarea
modificarilor calitative si o apreciere mai acurata a modificarilor cantitative. Intensitatea
curentului de stimulare este furnizata de electrodiagnostic.

Electrodiagnosticul
Diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare cuprinde n general
urmatoarele metode: testul galvanic al excitabilitatii, testul faradic al excitabilitatii si metoda
curbei I/t. In toate aceste metode se folosesc stimuli din domeniul joasei frecvente. Metoda
curbei I/t prezinta, fata de testul faradic si cel galvanic aprecieri cantitative mai precise ale
proceselor de denervare si permite o apreciere cantitativa a procesului de reinervare. Pe de
alta parte, cu ajutorul curbei I/t se pot stabili parametri optimi ai impulsurilor triunghiulare
utilizate pentru tratarea paraliziilor flaste in vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune.

Determinarea curbei I/t se face, atunci cand muschiul in cauza o permite, in tehnica
bipolara, deoarece, spre deosebire de tehnica monopolara, curentul strabate mai multe
fascicule musculare. Electrozii de marime egala se dispun la capetele muschiului (marimea
lor se adapteaza la dimensiunile muschiului). Catodul se dispune distal in toate cazurile in
care nu exista un raspuns paradoxal (IA>IC). In cazul unui raspuns paradoxal, se inverseaza
catodul cu anodul. La folosirea tehnicii monopolare, electrodul diferit se plaseaza pe punctul
motor al muschiului, iar electrodul indiferent la capatul proximal al acestuia. Electrodul
diferit reprezinta catodul, cu exceptia cazurilor de raspuns paradoxal, cand se inverseaza cu
anodul. Datele obtinute in masuratorile facute pentru ridicarea curbei I/t se trec intr-un grafic
cu scari logaritmice (pe ordonata se reprezinta curentul I in miliamperi, iar pe abscisa timpul t
exprimat in milisecunde).
Masuratorile se fac cu doua tipuri de curenti si anume: impulsuri dreptunghiulare
care vor da curba notata CID (curba cu impulsuri dreptunghiulare) si impulsuri
triunghiulare care vor da curba notata CIT (curba cu impulsuri triunghiulare). Inainte de
determinarile propriu-zise se stabileste cu impulsuri dreptunghiulare (avand o durata de 1000
ms si pauza intre ele de 2000 si 3000 ms) raspunsul la fiecare dintre polaritati in parte
pentru a se stabili raspunsul normal sau paradoxal. Dupa cunoasterea acestui raspuns se
plaseaza electrozii conform indicatiilor de polaritate mentionate mai sus.
1. Se selecteaza forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de impulsuri. Durata
impulsurilor se fixeaza la 1000 ms, iar pauza antre 2000 si 3000 ms. Cu electrozii montati pe
pacient, se creste treptat intensitatea curentului, pana se obtine contractia minima. Valoarea
intensitatii (mA) cu care se obtine aceasta contractie minima se numeste reobaza.
2. Se scurteaza apoi durata impulsului, de exemplu in succesiunea 500, 400, 300, 200,
100, 50 ms, etc., masurandu-se de fiecare data intensitatea curentului ce produce contractia
minima. Valorile obtinute se trec in grafic. La scaderea duratei impulsului, valoarea
intensitatii curentului care produce contractia minima, ramane un timp egala cu reobaza, ceea
ce se traduce printr-o portiune orizontala a curbei CID.
La o anumita durata a impulsului, pentru obtinerea contractiei minime este necesara o
intensitate mai mare decat reobaza. Din acest punct, curba I/t devine ascendenta, pe masura
ce durata tinde spre 0. Timpul (durata impulsului) de la care curba ancepe sa devina
ascendenta este denumit timp util.
De mentionat ca valoarea timpului util variaza foarte mult, in functie de pozitia
electrozilor si de presiunea lor pe tegument. Din acest motiv, timpul util nu este considerat ca
un parametru important pentru elecrtrodiagnostic.
3. Se determina cronaxia, definita ca durata impulsului de curent dreptunghiular, cu
amplitudinea egala cu dublul reobazei, care produce contractia minima. Cronaxia poate fi
determinata in doua moduri:
- pe graficul curbei I/t, determinata in fazele precedente, se traseaza o dreapta paralela
cu abscisa, la valoarea de curent reprezentand dublul reobazei, iar de la punctul de intersectie
al acestei drepte cu curba I/t, se duce o perpendiculara pe axa timpului, unde se obtine
valoarea cronaxiei.
- prin determinarea directa pe pacient. In timpul ridicarii curbei I/t se fixeaza valoarea
de varf a curentului la o valoare egala cu dublul reobazei, durata impulsului fiind foarte
redusa si apoi se mareste treptat durata impulsului, pana la obtinerea contractiei minime;
durata impulsului corespunzatoare contractiei minime este cronaxia.
4. Se ridica curba CIT in aceleasi conditii ca la curba CID. Durata frontului de
descrestere se alege practic zero. Valorile se trec an acelasi grafic ca si curba CID.

5. Se determina coeficientul de acomodare, notat cu ?, ce se defineste ca raportul


dintre intensitatea curentului triunghiular cu durata de 1000 ms si intensitatea curentului
dreptunghiular cu aceeasi durata, pentru valorile ce produc contractii minime. Prescurtat se
poate exprima : la contractie minima
Coeficientul de acomodare are la muschii sanatosi ai scheletului valori intre 2,5 si 6.
O scadere a valorii sub limita inferioara denota o denervare partiala a muschiului, iar o
scadere sub 1 arata o denervare totala. Determinarea coeficientului de acomodare este foarte
importanta, deoarece in valorea acestuia se reflecta chiar leziunea incipienta a nervului.
Pentru muschii denervati, forma curbei se modifica mai mult sau mai putin si din
alura ei se pot trage concluzii privind gradul afectarii. Astfel, la muschiul total denervat,
curba este deplasata in dreapta si in sus, ca urmare a cronaxiei crescute a fibrelor musculare,
care sunt excitate an locul fibrelor nervoase.
Pentru optimizarea parametrilor alesi pentru electrostimularea terapeutica este utila
determinarea curbei CIT pentru muschiul corespunzator sanatos al nervului simetric. Aceasta
din urma curba este denumita in literatura de specialitate si climaliza. Pe grafic se traseaza,
incepand de la origine, o dreapta aproape tangenta la curba climalizei. Suprafata triunghiului
hasurat descris de curba CID si aceasta dreapta reprezinta domeniul de intensitati si durate, ce
pot fi alese pentru excitarea muschiului bolnav cu impulsuri triunghiulare. De obicei se alege
un punct situat pe dreapta tangenta, caruia ii corespunde o intensitate mai mare cu cativa
miliamperi decat reobaza. Dreapta verticala ce trece prin acest punct determina la intersectia
cu abscisa durata frontului de crestere a impulsului, iar dreapta orizontala la intersectia cu
ordonata indica intensitatea curentului. Durata frontului de descrestere a impulsului se alege
practic zero. Alegerea punctului pe tangenta cu cativa miliamperi mai mult decat reobaza are
in vedere nedepasirea unui anume nivel al intensitatii curentului, care sa provoace oboseala
muschiului stimulat. Pauza dintre impuslurile triunghiulare se alege de cateva ori mai mare
decat durata impulsului.
***************************************************************
Metodologia de aplicare a electrostimularii consta in utilizarea tehnicii monopolara
(electrodul negativ de aplica la punctul motor al muschiului afectat) sau bipolara (cei doi
electrozi se aplica pe extremitatile muschiului afectat, electrodul negativ fiind situat distal, la
jonctiunea tendomusculara). Cu cat procesul de denervare este mai accentuat, cu atat mai
mult este necesara cresterea duratei impulsului de stimulare. Se incepe cu un numar scazut de
stimulari pe sedinta, care se repeta in cursul unei zile. Se recomanda 7-14 zile de tratament.
Aplicariile in scop de electrostimulare a musculaturii denervate trebuie sa tina cont de
urmatoarele reguli:
- Se va mentiona obligatoriu miscarea ce trebuie recastigata prin electrostimulare,
- Pacientul participa efectiv si afectiv la programul de electrostimulare,
- Pozitionarea corespuzatoare a pacientului si a segmentului care efectueaza miscarea,
- Articulatia de vecinatate trebuie sa fie indemna,
- Se vor utiliza proceduri pregatitoare ale miscarii, precum termoterapie, masaj locoregional,
electroterapie (diatermie si/sau curent galvanic).
- Tratamentul prin electrostimulare poate dura cateva luni pana la obtinerea fortei musculare
de valoarea 2. Sunt necesare reevaluari periodice ale parametrilor de electrostimulare (la 1014 zile interval). Se poate continua cu stimularea selectiva a muschilor denervati, chiar si
dupa introducerea programelor kinetologice.

Terapia musculaturii spastice


Acest tip de terapie se bazeaza pe efectul de inhibitie a motoneuronilor muschilor
spastici, prin care se obtine un efect de relaxare. Stimularea electrica a muschilor spastici se

adreseaza receptorilor contractili si aparatului Golgi. Impulsurile aferente ce sosesc la


maduva spinarii de la proprioceptorii stimulati, declanseaza efecte de inhibitie a musculaturii
spastice, respectiv efecte de stimulare a antagonistilor corespunzatori. Concomitent,
antagonistii musculaturii spastice, de obicei hipotoni, isi amelioreaza tonusul, pe baza
inervatiei reciproce. Stimulul se realizeaza prin impulsuri de forma dreptunghiulara, aplicand
doua circuite electrice de excitatie, intre ele realizandu-se un decalaj in timp, pentru a se
putea stimula mai multe grupe musculare, de obicei antagoniste. Concret, intensitatea creste
progresiv pana la aparitia unor contractii/secuse musculare puternice. Rezulta astfel o
excitatie alternata ritmic a muschilor agonisti-antagonisti, cu o intarziere intre cele doua
circuite excitatorii. Aceste efecte contribuie si la obtinerea coordonarii miscarilor, printr-o
buna corelare functionala a antagonistilor si agonistilor. Efectul de relaxare a musculaturii
spastice se mentine de la 24-48 de ore la 3-4 saptamani, facilitand astfel aplicarea
programelor de kinetoterapie. Aceasra metoda este utilizata cu succes in tratamentul
paraliziilor spastice centrale.
Indicatiile metodei sunt reprezentate de: spasticitatea din parezele sau paraliziile de
origine centrala (in special cea cerebrala infantila sau consecutiva traumatismelor la nastere),
leziunule traumatice medulare si cerebrale (cu exceptia paraplegiilor spastice), parezele
spastice din cadrul scelozei in placi, hemipareze spastice post accidente vasculare cerebrale,
boala Parkinson.
Contraindicatiile terapiei musculaturii spastice utilizand aceasta metoda sunt scleroza
laterala amiotrofica si scleroza difuza in stadiul avansat.
Metodologia metodei este fundamentata de tehnica aplicarii a doua circuite de
excitatie care furnizeaza curenti dreptunghiulari. Se stabileste timpul de intarziere dintre
impulsurile celor doua circuite, precum si durata impulsurilor. Intensitatea curentului trebuie
sa produca o contractie musculara puternica, fara senzatie cutanata neplacuta. Durata
tratamentului pentru o pozitionare segmentara este de 10 minute iar daca se realizeaza mai
multe pozitionari, durata sedintei nu trebuie sa depaseasca 40-50 minute. Se recomanda
sedinte zilnice, pe o durata de 12-18 sedinte. Primul circuit de excitatie se aplica deasupra
musculaturii spastice iar al doilea circuit deasupra musculaturii antagoniste corespunzatoare.
Electrozii se aseaza la nivelul punctelor de excitatie ale muschilor.

Stimularea contractiei musculaturii netede


Stimularea electrica a musculaturii netede se bazeaza pe capacitatea foarte mare de
sumatie a acestor muschi, pe cronaxia lunga si pe capacitatea lor de acomodare neglijabila.
Asupra musculaturii netede se pot aplica stimuli exponentiali, cu durata mare si frecventa
scazuta.
Principalele indicatii ale acestei proceduri sunt reprezentate de constipatiile cronice
atone si de atonia vezicala postoperatorie.
Metodologia consta in aplicatia electrozilor de dimensiuni egale asupra musculaturii
vizate, durata sedintei fiind cuprinsa intre 10-50 minute, in cure de 20-25 sedinte, efectuate la
inceput zilnic.

S-ar putea să vă placă și