Leonardo Da Vinci

Renasterea este denumirea curentului de innoire sociala si culturala care a aparut in

Europa, la sfarsitul Evului Mediu, in secolele al XV-lea si XVI-lea, caracterizata prin
redescoperirea interesului pentru cultura si arta antichitatii clasice.
Renasterea a aparut in Italia si s-a raspandit in Europa Occidentala. In aceasta perioada s-
au produs profunde transformari sociale, politice, economice, culturale si religioase, care au
marcat tranzitia de la societatea medievala catre societatea moderna. In acest timp omul recapata
constiinta de sine, ca individ, dupa o lunga perioada de anihilare filozofica a personalitatii.
Baza spirituala a Renasterii a constituit-o umanismul. Umanismul poate fi inteles ca
pozitie filozofica care pune omul si valorile umane mai presus de orice, orientandu-se in special
asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea suprema, este un scop in sine si nu un
mijloc. Umanismul implica un devotement pentru cautarea adevarului si moralitatii prin mijloace
umane, in sprijinul intereselor umane. Axandu-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul
respinge validitatea justificarilor transcendentale cum ar fi dependenta de credinta, supranaturalul
sau texte pretense a fi revelatii divine.
Pentru marea masa a populatiei din acele timpuri, inflorirea culturala si artistica ce a
caracterizat Renasterea nu a produs nici o schimare in modul de viata sau de reprezentare a lumii.
Referindu-ne insa, la numarul restrans al personalitatilor in diferite domenii de creatie, putem
spune ca astazi noile orizonturi spirituale si liberalizarea moralei au creat un anumit tip de “Om al
Renasterii” , caracterizat prin intelegere ascutita, deschisa oricarei idei, simt deosebit al
frumosului, dorinta de afirmare si renume, individualism cu posibilitati de dezvoltare
multilaterala, adversar al dogmelor si ideilor preconcepute. In aspiratia sa spre universalitate,
inlatura orice bariera care ii sta in cale, se arata curajos in proiectele sale si plin de forta in
actiune. Este prieten si cunoscator al artelor, inlocuieste legile morale cu cele estetice.

Leonardo Da Vinci s-a nascut in anul 1452 pe 15 aprilie, in oraselul Vinci, nu departe de
Florenta, ca fiu nelegitim al notarului Piero Da Vinci si al tarancei Caterina. Copilaria si-a
petrecut-o in casa bunicului, unde era singurul copil. Tatal sau fiind preocupat cu slujba nu s-a
ingrijit prea mult de felul in care crestea copilul; educatia sa a fost diferita de aceea a tinerilor
florentini, care invatau greaca sau latina. Iubea pasarile, caii, pretuindu-le infatisarea zvelta,
incordarea si inteligenta care facea sa inteleaga dintr-un gest porunca omului.
Dovedind talente deosebite la desen, tatal i-a cautat un maestru pentru a-i perfectiona
aceste insusiri. La 14 ani ajunge la Florenta, unde ideile umaniste si arta realista cunoaste o mare
inflorire, si isi incepe ucenicia in atelierul lui Andrea del Verrocchio, unde ii are ca tovarasi pe
Botticelli, Perugino si Lorenzo di Credi.

1
 Din anii 1475-1476 se crede ca dateaza colaborarea sa cu Verrocchio la tabloul “Botezul
lui Crist”, in care ar fi pictat o parte din peisaj si ingerul din extremitatea stanga a tabloului, care
se diferentiaza printr-o expresie cu totul deosebita de restul lucrarii.
In martie 1481, calugarii manastirii din San Donato di Scopeta i-au comandat lui
Leonardo o compozitie avand ca tema “Inchinarea magilor”. Nu a dus pana la final lucrarea; din
ea nu a ramas decat ebosa. Cand se hotaraste sa opreasca lucrul pleaca la Milano. Florenta
Medicilor, ambianta in care traia si lucra nu s-au aratat deloc favorabile dezvoltarii insusirilor lui
Leonardo: faptul ca Lorenzo nu-l aprecia prea mult, se arata interes pentru o arta idealizanta, lipsa
unor comenzi erau tot atatea motive ca el sa nu fie multumit. La 30 de ani paraseste Florenta si
intra in slujbalui Lodovico Sforza, fiind atras de marile lucrari de irigatie aflate in perspective.
Intrea anii 1495-1497 a realizat o mare compozitie murala pe peretele din fundalul
trapezei manastirii Santa Maria delle Gratie, din Milano, atingand culmea maiestriei sale artistice:
”Cina cea de Taina”. Atunci cand i s-a comandat sa execute aceasta lucrare, in sufletul lui trebuia
sa se fi trezit emotia ca, in sfarsit, avea prilejul sa infatiseze o tema care ii putea prilejui redarea
unor aspect deosebit de variate si complexe ale psihologiei umane.
In 1499 paraseste Milano care era ocupat de francezi si ajunge la Mantua unde face
portretul Isabellei d’Este. Continuindu-si seria de peregrinari, in martie 1500 ajunge la Venetia si
in aprilie la Florenta. Dupa doi ani, timp in care lucreaza intens la crearea aparatului de zbor,
paraseste Florenta si intra in slujba condotierului Cesare Borgia.
In martie 1503, Leonardo a inceput sa lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de
“Mona Lisa” sau sub cel de “Gioconda”. Pentru istoria mondiala a portretului, acest tablou
reprezinta o importanta etapa in evolutia posibilitatilor de a reda pe panza continutul sufletului
omenesc.
Intre 1506-1507, apoi intre 1508-1513, Leonardo se afla din nou la Milano, in slujba
regelui Carol al XII-lea al Frantei. Locuieste la familia Melzi dand lectii de arta tanarului
Francesco, care se va atasa de el pana la moartea acestuia.
In 1913 pleaca la Roma si intra in serviciie Vaticanului unde devenise papa, sub numele
de Leon al X-lea, un reprezentant al familiei Medici, Giovani, cu care Leonardo era in relatii
bune. Dar iluziile sale n-au durat prea mult caci noul papa nu a avut o atitudine prea diferita de a
celorlati protector, nepierzand nici un prilej de ai persifla incetineala la lucru.
La invitatia regelui Francisc I, paraseste patria si, insotit de elevul sau Francisco Melzi, se
stabileste in Franta, in Castelul Cloux, aproape de Amboise, unde isi traieste ultimii ani. Cu
partea dreapta a corpului paralizata, Leonardo zacea, presimtindu-si sfarsitul. In ziua de 2 mai
1519 inima a incetat sa mai bata.
A incetat freamatul neastamparat, setea necuprinsa de a sti, de a afla, de a se cheltui fara
crutare in explorarea naturii si a sufletului omenesc. In lupta lui neistovita pentru a cunoaste, a
intelege si a crea frumosul, a intervenit, pentru prima oara, o oprire.

Intre artistii teoreticieni ai Renasterii cu multiple preocupari, cum sunt Cennino Cennini,
Leon Battista Alberti, Piero della Francesca, Leonardo da Vinci detine un loc aparte prin
multilateralitatea directiilor cercetarii, prin rigoarea gandirii, intelegerea evenimentelor
2
surprinzatoare si insolita stabilire a legaturilor intre atatea fapte diverse, multiple si instabile prin
care este, probabil, superior marilor genii ale omenirii: Aristotel, Descartes, Kant si Goethe.
Dintre artistii geniali ai omenirii Leonardo si Michelangelo, care s-au intalnit in istorie
sunt departe de a fi direct comparabil. Omul “Cinei” ar fi putut da omului “Judecatii” raspunsuri
stranii si profunde. Ei nu aveau deloc acelasi idei despre arta. Celebra rivalitate dintre Leonardo
si Michelangelo era cauzata fie de conflictul dintre generatii (Leonardo era cu 23 ani mai in
varsta decat Michelangelo), fie de modul de gandire diferit si de conceptiile artistice complet
diferite: pe de o parte, ratiunea, comportamentul stiintific riguros al lui Leonardo si pozitionarea
picturii pe primul loc, iar, pe de alta parte, spiritualitatea profunda a lui Michelangelo si
convingerea sa ferma ca sculptura este superioara picturii. Un manuscris contine episodul savuros
al unei confruntari din Pallaza Vecchio pe care cei doi important artisti italieni au avut-o pe o
strada publica, in perioada in care amindoi se gaseau la Florenta. “Venind Leonardo cu Giovanni
da Gavine, dinspre Santa Trinita […] unde se adunase cativa oameni importanti si unde se
comenta un pasaj din Dante, l-au chemat pe numitul Leonardo, ceradu-i sa le explice el acel pasaj
[…] Intamplator, pe acolo trecea Michelangelo si, fiind chemat de unul dintre ei, Leonardo
raspunse: “O sa va explice Michelangelo”. Si parandu-i lui Michelangelo ca acesta a spus-o
pentru a rade de el, furios ii raspunde: ” Mai bine explici tu, care ai facut desenul unui cal pentru
a-l turna in bronz (statuia ecvestra nerealizata a lui Francesco Sforza), dar n-ai mai fost in stare
sa-l termini, iar de rusine, l-ai abandonat”. Si spunand acestea, le intoarse spatele si se indeparta,
in timp ce Leonardo ramase inmarmurit, rusinat de acele cuvinte”.

La Leonardo da Vinci identificam urmatoarele perioade de creatie: prima perioada

milaneza: 1481-1508; a doua perioada florentina: 1500-1508; a doua perioada milaneza: 1508-
1513; perioada romana: 1513-1515.
Prima perioada milaneza cuprinde 27 de ani, intre 1481-1508. Sunt ani tulburi in care
Lodovico Sforza ia in stapanire Milanul; este perioada in care Savonarola guverneaza Florenta. O
bun parte din timpul perioadei milaneze Leonardo il dedica slujbei pentru care fusese angajat:
organizator de banchete, festivitati si distractii pentru Duce, creator de pantomime, desenator de
costume si modele de stofe si matasuri.
In anii 1483, Leonardo lucreaza cele doua Madone “Fecioara intre stanci-versiunea din
Luvru, realizata in intregime singur si cea din National Gallery din Londra, in colaborare cu
Ambrogio De Predis. In aceste tablouri, personajele divine sunt imaginate de Leonardo ca spleen
de fapturi omenesti cuprinse de o vaga si dulce dispozitie specifica “zambetului leonardesc” care
anima cele mai multe dintre personajele sale. In perioada milaneza, Leonardo continua sa se
instruiasca in anatomie. Cunostea cartile lui Arhimede si tipariturile lui Aristotel, lucrarile lui
Ovidiu si Diogene, Tratatul de arhitectura al lui Vitruvius sic el despre greutate al lui Euclide.
Dupa sapte ani de la intoarcerea in Milano, Leonardo a reusit sa aiba atelierul propriu,
unde preda tinerilor nu numai picture, dar si principiile igienei vietii fizice si morale, pentru care
el insusi era modelul stralucit. Ucenicul invata ca: “adeseori ispita banului injoseste chiar si arta
mesterilor buni, coborand-o pana la nivelul unei simple meserii”. Dupa ispita castigului,
Leonardo infierea ispita vietii mondene, sfatuind pe elevii sai sa-si descopere adevarata fiinta in
3
singuratate. Regasirea persoanei intime era capacitatea de autoconducere si de auto stapanire:
”cine nu-si infraneaza placerile, coboara la randul brutei”. Cunoasterea este o virtute si ca atare
este o obligatie pentru conditia umana.
Este probabil ca indoiala continua si aspiratia catre desavarsire au fost motivele pentru
care Leonardo a lasat neterminate atatea opera. El nu se temea de critica contemporanilor.
Dimpotriva cauta parerile, chiar si ale celor incompetent sau rau voitori. Pe acestia din urma ii
socotea chiar mai sincere decat binevoitorii, caci era convins ca la oameni ur era mai profunda
decat iubirea. Prima vine din profunzimea instinctelor ancenstrale.
Paralel cu cercetarea si inventiile stiintifice, Leonardo continua sa lucreze in domeniu
artei; termina “Fecioara intre stanci”, deseneaza cartonul pentru “Sfanta Ana”, tablou comandat
de Carol al VIII-lea, executa o “Inchinarea pastorilor” pentru imparatul Maximilian (astazi
pierduta) si incepe la cererea Ducelui pictura “Cinei celei de Taina” in sala de mese a manastirii
Santa Maria delle Grazie din Milano. Din acesta perioada dateaza “Madona Litta”, un portret al
amantei Ducelui si Cecilia Gallerani, reprezentata probabil in “Doamna cu hermina”.
Dupa moartea lui Carol al VIII-lea, Ducele de Orleans, noul rege Ludovic al XII-lea ocup
Milanul, parasit in graba de duce, care se refugiaza la imparatul Maximilian. Leonardul asista
impreuna cu cetatenii Milanului la parada impunatorului cortegiu.
A doua perioada milaneza: 1500-1508. Leonardo gaseste Florent intr-o stare de spirit
apasatoare creata de teribilul calugar Dominican Fra Girolamo Savonarola, care prevesteste iadul
vesnic. Leonardo insa, schitase figura calugarului torturat de spaima si animat de focul
misticismului, negatie totala a calitatior umane.
In 502 intra ca architect si inginer militar in serviciul tanarului aventurier Cesare Borgea,
bastardul Papei Alexandru al VI-lea. Dupa putin timp se intoarce in lumea viselor, a celui mai
fanatic dintre toate, visul zborului, care l-a urmarit o buna parte din viata.
Inscris din nou, in 1503, in guilda Sfantului Luca, corporatia pictorilor florentini,
Leonardo se prezinta la concursul pentru decorarea camerei Marelui Consiliu al Vechiului Palat.
Tema trebuia sa fie “Batalia de la Anghiari”, o disputa armata din anul 1440, intre Florenta si
Milano, in care insusi Francesco Sforza fusese comandantul trupelor Florentine, un fel de turnir
cavaleresc, fara prea multe victime. Punandu-i-se la dispozitie sala rezervata papei din manastirea
Santa Novella, Leonardo schiteaza batalia cu o imaginative fara frau. Cartoanele “Bataliei de la
Anghiari” s-au pierdut iar fresca s-a distrus chiar in vremea lui din cauza unei tehnici noi
neexperimentate inca. Contemporanii si posteritatea au inregistrat marele evenment. Pentru
Benvenito Cellini, “Batalia” era, “opera cea mai divina ce se poate inchipui”.
Catre anul 1505, dupa Vasari, Leonardo a fost angajat de catre bogatul florentin
Francesco del Giocondo, sa picteze portretul tinerei si frumoasei lui sotii, Mona Lisa. Portretul nu
era terminat inca la 1 iunie 1506 cand Leonardo pleaca la Milano, invitat de guvernatorul
orasului.
A doua perioada milaneza: 1508-1513. Pus la adapost de grijile materiale si incarcat de
atentiile protectorului si admiratorului sau, Leonardo gaseste ragazul sa termine “Gioconda”,
capodopera clar-obscurului, obiectul interminabilelor discutii asupra aspectului androgin al
voinicei Mona Lisa si asupra misteriosului zambet care intalneste peste veacuri zambetul
4
binevoitor al statuilor gotice si surasul divinitatilor din Anghor. Luat cu sine, in Franta, faimosul
portret avea sa fie cumparat de Francisc I cu suma de 4000 de ducati.
Signoria il declara pe Leonardo pentru neexecutarea unei lucrari parasite. Charles
d’Amboise obtine prelungirea concediului. In primavera anului 1507, Leonardo vireaza in contul
Signoriei suma de bani prevazuta in contract pentru nerespectarea obligatiilor, astfel se elibereaza
de legaturile cu Signoria.
In anul 1508, Papa Iuliu al II-lea avid de putere se aliaza cu Ludovic al XII-lea si cu
imparatul Maximilian impotriva Venetiei, insa vicleanul Pontif, batran, betiv si bolnav de “boala
frantuzeasca”, incheie o pace separata cu Venetia si impreuna cu trupe de mercenari se intoarce
impotriva lui Ludovic al XII-lea care se retrage lasand in urma 15.000 morti. Papa pedepseste
Florenta si incendiaza Milano. Leonardo studia vartejurile de aer ridicate si contempla impletirea
coloanelor de fum.
Perioada romana: 1513-1515. Leonardo gaseste la Roma pe Michelangelo. Care
terminase plafonul capelei Sixtinei, pe Rafael, care decora laVatican “stanzele” si terminase
“Disputa Sacramentului” si ‘Scoala din Atena”, pe Bramante poreclit “Ruinante”.
Leonardo este primit la Castelul Belvedere si e platit cu o pensie lunara de 33 de ducati,
poseda un atelier pentru picture si un laborator pentru cercetari. El nu aprecia prea mult curtea
frivola, unde se discuta literature si stiinta; se facea muzica si se jucau comedii latinesti. Isi reia
studiile anatomice la Spitalul Santo Spirito, dar dupa putin timp, acuzat de sacrilegiu i se opreste
accesul in sala de autopsie.
Papa comanda lui Leonardo constructia unui grajd imens pentru 128 de cai, apoi o presa
mecanica pentru batut monede. Leonardo concepe proiectul masinii si noteaza: ”Multumita
masinii mele piesele sunt taiate perfect ca forma, grosime si greutate, asa incat este crutata munca
celui ce le taie si le cantareste, precum si celui ce le pileste marginile; ele nu vor mai trece prin
mana controlorului si vor fi desavarsit de frumoase”.
Faima de care s-a bucurat in vremea lui s-a oglindit in epitetele prin care contemporanii
si-au aratat admiratia si respectul: era numit “maestro” cu sensul de artist si cercetator
multilateral, in slujba lui Ludovico Sforza a fost cunoscut ca “inginer militar” si “geometru”, pe
tanarul Cesare Borgea la servit ca”inginer” si ”architect”; titulurile purtate in Franta au fost
“Primul pictor al regelui’ si “Mecanician” iar regele Francisc I l-a numit “grandissimo filosofo”.

Libertate-mediu. Intre anii 1495-1497 Leonardo a realizat o mare compozitie murala pe

peretele de fundal al trapezei manastirii Santa Maria delle Grazie din Milano, intitulata “Cina cea
de Taina” , ce va atinge culmea maiestriei sale. Atunci cand i s-a comandat sa execute picture, in
sufletul trebuie sa se fi trezit emotia ca, in sfarsit, avea prelejul sa infatiseze o tema care-i putea
prilejui redarea unor aspect deosebit de variate si complexe ale psihologiei umane.
Pictorii precedenti tratasera subiectul cu o evlavie naiva si emotionanta, insa fara a
intrezari profunzimea. Giotto a relevant bine patetismul, insa fara a intui scara de valore a
apostolilor si fara a pune in evidenta superioritatea lui Iisus asupra discipolilor sai. Leonardo
hotaraste sa-L picteze pe Iisus la masa de adio cand rosteste celebrele cuvinte : “Unul din voi ma
5
va vinde”. A pictat rasfrangerea acestui act asupra celor 12 apostoli cu caractere diferite inseamna
a pune in evidenta natura actului respectiv prin efectul lui asupra omenirii. Cei pe care ii vedem
nu sunt pescari din Galileea, ci simboluri regesti ale omenirii eterne. Pot fi recunoscute trei trepte
ale ierarhiei morale: instinctivii, patimasii si psihicii; ele se regasesc la toate popoarele.
Cele doua capete ale mesei reprezinta instinctivii. Primul din stanga, Baartolomeu sta
ridicat. Cu ambele maini sprijinite de masa il priveste pe Iuda cu un amestec de uluire si de
indignare in timp ce distinsul si pasnicul Andrei se intoarce spre tradator ridicandu-si amandoua
mainile ca pentru a se indeparta de el, al celalalt capat al mesei, Simion, un batran naiv intinde
mainile zicand: “Nu, nu se poate!” Matei, cu alura de tanar atlet, raspunde lui Simion cu o
sinceritate impetuoasa: ” Tu nu vezi vinovatul?” In acelasi timp, el il arata cu amandoua mainile
intinse in spatele lui pe Iuda, care strange in pumnu-i inclestat punga cu bani. Intre Simion si
Matei, mandrul Tadeu cu parul ravasit si ochii amenintatori, adauga cu furie:” Nu se poate pune
la indoiala…Invatatorul a spus-o!” Toma necredinciosul, ridicat de pe locul lui, protesteaza cu un
aer sceptic impotriva afirmatiei Invatatorului si obiecteaza radicand degetul aratator : “ Cum? Tu
ai zis: Unul dintre noi?” – acesti 6 apostoli reprezinta prima categorie, cei care se limiteaza la
faptele vizibile si palpabile.
Iacob cel Mic, Iacob cel Mare si Petru se afla de o parte si de alta a lui Iisus, in posturi
violente. Acestia sunt apostolii de gradul doi, impulsivii si oamenii de actiune Petru e aplecat in
fata. Printr-o nedreapta banuiala, mana lui indica un apostol asezat in capatul mesei. Dar Iacob
cel Mic, al carui chip apare intre Bartolomeu si Andrei ii replica: “Tu nu vezi ca te atingi de
tradator?” in acelasi moment Iacob cel Mare, asezat langa Iisus se intoarce spre El intr-o tresarire
de indignare. Bratele lui indepartate de trup ii exprima umila ruga: “Uita-Te la mine, Invatatorule,
si spune daca eu sunt in stare de o asa nelegiuire!” – acesti 3 apostoli reprezinta categoria
omenilor de actiune si a entuziastilor violent carora, dupa cuvantul Lui Hristos insusi, le aprtine
imparatia cerurilor. Ei au inteles desavarsirea lui Hristos si maretia misiunii Lui. A treia
categorie, cea a psihicilor sau a intelectualilor spiritualizati, este reprezentata in Cina lui
Leonardo de doar 2 apostoli: Filip si Ioan, cu frumusetea lor delicata si subtila, cu sensibilitatea
lor frematatoare, ei sunt aproape niste femei. Filip se ridica, si, aplecat spre Invatator, cu mainile
pe piept isi marturiseste nevinovatia cu gratia unei fete tinere. Ioan nu zice nimic pentru ca a
inteles totul: oroarea situatiei, voia Invatatorului de a se sacrifice pentru omenire, inutilitatea
oricarui cuvant in plus.
In ceea ce-l priveste pe Iuda, cu profil coroiat, ce se intoarce catre Iisus cu o privire
sfidatoare, strigand: “Nu eu sunt!” , negarea lui il tradeaza si mai vizibil decat cuvantul
Invatatorului, pentru ca el isi proclama nevinovatia cu fizionomia unui calau. In felul acesta se
opun, in central tabloului cele 2 extreme ale treptei sufletelor, omul decazut prin rau, impietrit in
infernul invidiei, al zgarceniei si al urii neputincioase, si Dumnezeu facut Om, Cuvantul ceresc.
Leonardo a renuntat sa mai puna o ultima tusa pe fata lui Iisus din sublime modestie,
suprem omagiu al geniului, devenit vizionar in fata misterului divin.
Identificam cele 3 tipuri de personaje din celebra pictura “Cina cea de Taina”, consider
ca pozitia pictorului fata de libertate si determinism este una medie intrucat fiecare dintre cei 12
apostoli traieste diferit dar intens momentul in care Iisus rosteste cuvintele fatale. Acest
6
eveniment “demasca”comportamentul fiecaruia dintre apostolic si impactul ce-l are asupra lor.
Am prezentat pe larg reactia fiecaruia, tocmai pentru a arata varietatea gesturilor si mimicilor.
Irationalitate-moderat. Marsilio Ficino declara ca toata viata pamanteasca e aservita
miscarii stelelor si elaboreaza un sistem despre aceasta robie care include gandirea, natura,
destinul individului si evolutia istorica.
In acea epoca, nimeni nu pleca la drum, nu lua o hotarare nu se casatorea fara sa afle in
prealabil cum sta cu constelatia. Insasi existenta omului din timpul acela este supusa astrelor pe
care le intreaba neincetat cu o privire tematoare. Aceasta robire pare in dezacord cu increderea in
sine pe care omul timpurio a dobandit-o, cu victorie asupra spatiului, cu visurile sale cutezatoare.
Dar putini sunt acei care se razvratesc impotriva atotputerniciei astrologilor.
Asupra astrologiei, Leonardo se pronunta cu dispret: “Fugi de invatamintele acestor
speculanti ale caror judecati nu se intemeiaza pe experienta! ” . Totusi la un moment dat,
Leonardo se arata dispus sa caute o impacare cu mentalitatea populara, sa incerce sa se adapteze
la conceptiile celor din jur.
Am mers pe aceasta varianta intrucat este foarte evident faptul ca oamenii din perioada
Renasterii aveau convingerea ca soarta le era scrisa in stele, sunt condusi de o forta superioara
lor. Chiar si Leonardo desi initial respingea aceasta idee, a trebuit sa o accepte in final.
Holism-moderat. In martie 1503 Leonardo a inceput sa lucreze celebrul portret cunoscut
sub numele de Mona Lisa sau sub cel de Giocanda. Lomazzo scrie ca “Leonardo nu l-a terminat
pentru ca nu stia niciodata daca mai avea ceva de spus, mereu se intorcea sa lucreze la el,
niciodata nu i se parea ca l-a terminat!”.
Leonardo studiase multe tipuri feminine, cunoscuse si pictase femeile cele mai distinse ale
epocii, curtezane luxoase, fecioare candide si suave dar niciodata nu a intalnit o femeie
asemanatore acesteia fiindca ea parea ca intruchipeaza la un loc toate femeile. Intreg sexul cu
toata gama lui de nuante lucioase, inchise si deschise, se transfigurau in ea intr-un exemplar
implinit, unde extremele se topeau intr-o armonie. Cea mai subtila ironie se amesteca cu o intense
pasiune. Ovalul perfect al fetei exprima forta si finetea, puterea si blandetea une personalitati de o
individualitate inchisa in ea insasi. La primele sedinte maestrul a adus pentru model titaristi si
cantareti din Florenta. Insa curand, Mona Lisa declara ca nu are nevoie de aceste divertismente
frivole si ca simpla conversatie cu maestrul era de ajuns. Incetul cu incetul, artistul isi etala in fata
tovarasei sale atente din comorile experientei si gandirii sale. Si totusi, daca el i se deschidea, ea
ramanea inchisa ca un sipet. Pentru ca ea nu i-a destainuit nimic din propria viata, si-i ascundea
cu grija trecutul. Cu toate eforturile lui, i-a fost imposibil sa-l patrunda. Dupa cateva luni iscusitul
imblanzitor de suflete a trebuit sa se considere invins. I se parea ca atunci cand va atinge
asemanarea perfecta a panzei lui cu Mona Lisa, el va fi descoperit enigma enigmelor.
Pentru a cunoaste toate trasaturile si a reda intocmai multiplele ei metamorfoze si sa-i
transpuna pe panza nuantele cele mai fugitive ale expresiei Leonardo a trebuit sa investigheze
omul. L-a studiat, si-a completat sau si-a largit cunostintele si astfel a reusit sa redea cu precizie
aproximativa chipul modelului sau.
Enviromentalism-slab. Destul de dispretuitor la adresa celor care nu sunt “copii nascuti
din dragoste” , Leonardo nota pe marginea unui desen: “copilul nascut din fastidioasa inclinatie
7
spre desfrau a femeii si nu din vointa sotului, va fi mediocru, rau si va avea un spirit grosolan;
barbatul care savarseste impreunarea cu reticenta si neplacere va zamisli copii irascibili si lasi”.
“Daca impreunarea se face din mare dragoste si cu mare dorinta, atunci copilul va fi foarte
inteligent, plin de spirit, de voiciune si de gratie”.
Dinspre tata, Leonardo apartine unei lumi ancorate in traditiile burgheze, trainic legata de
spiritual economiei. Venirea pe lume a lui Leonardo da Vinci este rodul intamplator al unei clipe
de dragoste. Mama sa numita Caterina avea “sange de buna calitate “ insa nu de ajuns pentru a se
casatori cu Ser Piero. Acesta din urma se casatoreste iar tanara mama vitrega se ingrijea cu atata
daruire de Leonardo, cat poate avea o straina fara copii. Lipsa unor legaturi sentimentale trainice,
Leonardo le inlocuieste cu iubirea patimasa a peisajului in care s-a nascut, satul Vinci.
Din declaratiile lui Leonardo deducem faptul ca factorul genetic are o importanta
scazuta insa nu trebuie neglijat. Privat fiind de dragostea materna el si-a iubit semenii, i-a
respectat; perioada Renasterii in care s-a dezvoltat, atelierul lui Verrocchio, unde si-a lasat
copilaria au exercitat asupra lui o influenta majora.
Schimbare-moderat. Omul este el insusi fauritorul caracterului sau, sculptorul care isi
ciopleste singur statuia spirituala: aceasta este parerea pe care o impartasea Leonardo.
“Cina cea de Taina” insemna pentru Leonardo o drama umana in care se pune la cale
tradarea, cu emotiile diferentiate ale spaimei, revoltei, tristetii. Este un eveniment profund uman,
de un intens dramatism, care agita personajele grupate cate 3, exprimandu-si emotia si vorbind
prin atitudini si gesture, fiecare dupa structura psihofiziologica si dupa principiul limbajului
vizibil al surdo-mutilor. Mai multe schite atesta procedeul imaginarii personajelor goale, apoi
drapate, pentru ca sufletul sa vadeasca realismul psihologic al artistului, dar si sinteza si
observatiile acestuia. Lucrarea va dura trei ani, insa tehnica experimentala a facut ca ea sa sufere
mai multe reparatii chiar in timpul Renasterii, iar despre Leonardo, Vasari va spune: “In sufletul
sau s-a format o conceptie atat de eretica incat el nu se va mai supune nici unei religii, caci se
pare ca pentru el era un lucru mai maret sa fii filozof decat sa fii crestin”. Contemporanii au
admirat fara reserve opera “pagana”.
Vasari povesteste: “In cele din urma, ajuns la batranete a zacut bolnav cateva luni si
vazandu-se in pragul mortii, Leonardo s-a straduit sa afle cate ceva despre obiceiurile catolice. Pe
urma se spovedi varsand multe lacrimi, si plin de cainta vru sa primeasca sfanta impartasanie”.
Atatea lucruri uitate ii rasar in minte in ceasul cel de pe urma. Din copilaria lui razbate sunetul
clopotelor, mirosul tamaii, cantecele evlavioase, obiceiurile acestea pe care le luase in ras…
Vasari il descrie plangand pe patul de moarte “fiindca il jignise pe Dumnezeu si pe oamenii cu
care a trecut prin lume” si cuprins de remuscari si regrete se osandeste cu o asprime neiertatoare.
Prin cele doua momente cruciale in viata spirituala in viata lui Leonardo, avem exemplul
ce vorbeste de la sine ca se pot produce schimbari in viata unui om.
Subiectivitate-mediu. “Am vazut pictori care in toate personajele pe care le-au creat s-au
infatisat pe ei insasi dupa natura, inzestrandu-le cu gesturile si miscarile lor”(Tratat de pictura) .
“Ia aminte la partile frumoase ale multor fete frumoase, al caror frumusete e confirmata de opinia
comuna mai degraba decat de propria ta judecata, caci te ve putea insela alegand chipuri
asemantoare cu ale tale.”(Tratat despre pictura).
8
 Aceasta tendinta de a crea dupa chipul si asemanarea lor, este dupa Leonardo o
constrangere nascuta simultan cu insasi puterea de a deosebi lucrurile unele de altele. A zugravit
Leonardo fara sa vrea trasaturile acestei femei dupa chipul si asemanarea sa, dupa imaginea
ideala ce o avea despre sine? Oare privirea lui, grea de intrebari profunde, umple ochii Monei
Lisa? Oare surasul lui de o intelepciune superioara staruie in jurul gurii mici feminine si fara
nici o legatura cu chipul blajin, se refuza nelamurit si crud? “Pictorul cu maini grele va face in
tablourile lui maini grele” a spus Leonardo. Monei Lisa cu incheietura puternica, cu dosul
palmei foarte lung, sunt ele oare mainile unei burgheze cum se cade din Florenta.
Actiuni generate de stimuli externi-slab. In 1476 se depune o plangere impotriva unui
oarecare, Jacopo Saltarelli, care este invinuit de legaturi homosexual. Printre cei 4 florentini pe
care invinuitul ii frecventa este si Leonardo, fiul lui Ser Piero da Vinci domiciliat la Andrea del
Verrocchio. Este o invinuire destul de frecventa in acea vreme pentru ca umanistii scolii
platonicene preamareau prietenia si camaraderia iar dusmanii se razbunau socotindu-i perversi.
Leonardo fu inchis. Incercand sa caute ajutor, un sprijin el constata ca este parasit de toti, de cei
pe care ii credea prieteni si chiar si de tatal sau. Aceasta constatare ii descopera prapastia
singuratatii umane, isi da seama de neputinta omului in fata calomniei. “Gura ucide mai multi
oameni decat cutitul”, scrie el intr-o scrisoare. El va pastra in sufletul sau o neincredere vesnic
treaza si o teama bolnavicioasa de josnicia omeneasca, se va indoi de orice sentiment spontan iar
orice relatie ii va parea dubioasa si va trezi in el un dezgust.
Fra Luca Pacioli, numit de Lodovico in 1496 profesor de matematica ceva mai in varsta
decat Leonardo este toscan ca si el si este inzestrat cu o facultate de asimilare foarte mare. Isi da
seama in ce masura i-ar putea folosi o colaborare cu Leonardo da Vinci si cum tocmai e pe cale
sa pregateasca un tratat de geometrie ii cere lui Leonardo o serie de desene pentru ilustrarea
lucrarii sale. Se poate ca Leonardo sa fi fost tras pe sfoara de Luca PAcioli, sau poate sa se fi
lasat exploatat de buna stiinta, fiindca vroia sa-si insuseasca cunostinte noi. Celebrul sau desen de
la Venetia care reprezinta un corp omenesc inscris totodata intr-un cerc si intr-un patrat a fost
facut in acest timp. Principalul aport al lui Pacioli a fost acela ca l-a inzestrat pe Leonardo cu o
incredere proaspata care i-a ingaduit sa evolueze. Leonardo simte pamantul destul de ferm sub
picioare, toate problemele se limpezesc in mintea lui si se leapada de vechile sale iluzii si rataciri.
Prin acest exemplu se poate observa puterea stimulilor externi. Leonardo, raspunzand la
stimulul extern, Fra Luca Pacioli, a reusit sa treaca mai mult sau mai putin peste o intamplare
nu placuta din viata lui.
Heterostazie-moderat. De cate ori se afla in fata unei sarcini noi, Leonardo simte aceeasi
neliniste urcand in el, strangandu-i grumazul si de fiece data da aceeasi batalie ca impotriva unui
inamic personal. Inarmat cu stiinta lui vasta, cu virtuozitatea sa tehnica, lucid pana in miezul
instinctului sau creator, el se indoieste de o data de sine, ca biruit dinainte de maretia lucrului pe
care il intreprinde si uneori restristea lui este ata de puternica, incat lasa sa-i cada bratele in jos,
istovit. Dintre cei apropiati care au inteles acest chin, Lomazzo il descrie cel mai bine in felul lui,
dupa cum urmeaza: “…Leonardo nu ispravea niciodata un lucru inceput, inchipuindu-si sublimul
la o asemenea scara incat vedea greseli pana si in operele care pentru altii aveau aparenta
minunilor”. Dar Leonardo stie el insusi ca tocmai din aceasta neliniste si din aceasta indoiala se
9
nasc adevaratele capodopere. A spus-o in mai multe randuri: “ Artistul al carei opera depaseste
judecata e un jalnic maestro. Desavarsirea o va atinge numai acela a carui opera este depasita de
propria lui judecata”. Aceeasi idée el o rezuma in aceasta formula izbitoare: “Pictorul care nu se
indoieste de sine insusi nu va face mare lucru”.
Mi-am permis sa folosesc aceste declaratii cu gandul ca pot inlocui picorul cu orice
categorie de oameni, de la muncitor pana la presedinte. Motivatia este indreptata spre
dezvoltare, cercetare.
Cogniscibilitate-moderat. Intreaga existenta lui Leonardo avea sa se imparta intre cele
doua domenii:al artei si al stiintei. Aceste doua puteri s-au intrajutorat si s-au combinat in opera
lui. Arta il chema catre adevaruri imuabilece se filtreaza din misterul crestin; stiinta il atragea in
imensa mare a finite, in abisul vietii. Insa, in cele din urma isi da seama ca arzatoarea sete de a
cunoasteeste pasiunea dominanta a finite sale.
Consider ca aceasta dorinta de a sti cat mai multe se trage, fara a fi vina lui, din
copilarie, atunci cand crestea fara iubirea unei mame si a unui tata preocupat de slujba si de
construirea unei familii. A suferit cand s-a numit “illetterato”, “uomo senza lettera”. Eu in
aceasta maniera inteleg incercarea lui de a atinge toate domeniile…o incercare de a recupera
trecutul.

puter mode slab medi slab mode puter

nic rat u rat nic
Libertate x Determinism
Rationalitate x Irationalitate
Holism x Elementarism
Constitutionalism x Enviromentalism
Schimbare x Uniformitate
Subiectivitate x Obiectivitate
Act. Ger. De st. int x Act. Ger. De st. ex
Homeostazie x Heterostazie
Cognoscibilitate x Incogniscibilitate

Leonardo le apare contemporanilor si ucenicilor sai ca intrupare a diaolului. Sufletul sau e

un camp de crancena batalie intre porniri virtuoase si malefic. Lupta sa permanenta o poarta
pentru a se elibera prin Hristos, pentru a se impaca cu moralitatea crestina. Leonardo ii este
apropiat lui Machiavelli, intrucat ambii sunt coplesiti de hotararea parcurgerii drumui cunoasterii.

Am fost sfatuita sa nu-l aleg pe Leonardo da Vinci, trebui sa-mi iau ceva mai usor, acest
pictor e prea complex. Insa nu m-am tras inapoi, ci mai mult interesul mi-a fost starnit, sau oare
orgoliul..nu as putea duce ceva mai complex la bun sfarsit? Ce putea “ascunde” ascest om?
Stiam ca activase in mai multe domeniisi cam atat. Partea ascunsa (idei, ganduri,
pareri)credeam ca e pentru cei avizati, nu pentru o boboaca.
Marturisesc ca am inceput greu si cu teama de nou, insa cu timpul ce trecea,
descoperindu-l pe acest “uomo universalis” de toate secretele, orele zburau parca prea repede.

10
Acum imi dau seama ca nu stiam mare lucru despre el iar in legatura cu oamenii…mai nou imi
place sa-i aseman cu un puzzle..multe particele, care puse cap la cap il formeaza..cu bune, rele,
lipsuri, frumoase sic ate n-or mai fi! Am aflat ca “Gioconda” este considerate varianta feminina
a lui Leonardo da Vinci; am fost uimita sa aflu parerea lui despre copii nascuti din iubire si cei
din desfrau; m-a amuzat intalnirea lui cu Michelangelo…
Per ansamblu, aceasta tema a fost o provocare pentru mine! Am fost provocata sa
privesc dincolo de limita comoditatii, obisnuitului, am fost provocata sa trec printr-o gama
variata de sentimente citind despre viata unui om asa mare, precum Leonardo da Vinci:
curiozitate, compatimire, indignare, bucurie, de exemplu.

Studenta: Simiciuc Mariuca, PIPP, an 1, grupa 1

Biografie:
1) Antonina Vallentin, “Leonardo da Vinci”, vol 1-2, Editura Meridiane, Bucuresti,
1968;
2) Dramba Ovidiu, “Leonardo da vinci, titan al renasterii”, Editura Saeculum I. O. ,
Bucuresti, 2000;
3) Ghitescu Gheorghe, “Leonardo da Vinci si civilizatia imaginii”, Editura Albatros,
Bucuresti, 1986;
4) Merjkovski Dmitri Sergheevici, “Leonardo da Vinci”, Editura Biblioteca, Bucuresti,
2001;
5) Sabetay I. , “Leonardo da Vinci”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1964;
6) Schuré Édouard, “Profetii Renasterii”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001;
7) Colectia Adevarul - Pictori de geniu, Crispino Enrica, Editura Adevarul Holding,
Bucuresti, 2009
8) Colectiile Cotidianul, vol 1, “Leonardo da Vinci - Arta si Stiinta Universului”,
Alessandro Vezzosi, traducere de Crupenschi Diana, Editura Univers;
9) www.wikipedia.com

11
12