Sunteți pe pagina 1din 8

Depresia este o stare mentala caracterizata printr-o scadere a tonusului psihic, manifestata prin dificultati de

concentrare, oboseala, descurajare, tendinte pesimiste. Simptomele se refera la modificarea dispozitiei (care
devine trista sau anxioasa), a gandirii (in sensul inhibitiei) si a functiilor psihomotorii. Aceste trei simptome
ale sindromului depresiv constituie simptomele de baza, sau cardinale, carora li se pot adauga simptome
accesorii (secundare).
Dispozitia depresiva, cu aspect de “hipertimie negativa”, poate imbraca aspectul tristetii exagerate, al tensiunii
afective, dispozitiei melancolice, anxietatii, nelinistii interioare, disforiei, indiferentei posace, anesteziei psihice
dureroase.
Inhibitia gandirii se traduce prin saracirea imaginatiei, incetinirea proceselor ideative, limitarea asociatiilor,
aparitia ideilor prevalente (idee care domina gandirea subiectului si ii orienteaza cursul, nefiind in concordanta
cu realitatea si avand o semnificatie aberanta; subiectul nu ii recunoaste caracterul patologic <Dictionar de
psihiatrie>, C. Gorgos), monoideism, pesimism, idei de suicid. Subiectiv, depresivul traieste dureros dificultatea
de gandire si evocare, incearca o stare de “oboseala psihica”. Inhibitia cuprinde si vointa (hipobulie), individul
fiind in imposibilitate de a se hotari, de a lua o decizie, fiind marcat de ambitendinta. Activitatea depresivului
sufera prin lipsa elanului si dificultatea demarajului, miscarile sunt lente, fara vlaga, tinuta este caracteristica
(aplecat inainte, ca un batran, lasand impresia ca o cruce mult prea grea purtata pe umeri il incovoaie), vocea
este soptita, monotona.
Conform DSM IV – TR, tulburarile depresive, incadrate la sectiunea tulburarilor afective, sunt organizate in
felul urmator:
- Tulburare depresiva majora
- Tulburare distimica
- Tulburare depresiva fara alta specificatie
Criteriile de diagnostic pentru episodul depresiv major sunt urmatoarele:
Cinci (sau mai multe) dintre urmatoarele simptome au fost prezente in cursul aceleiasi perioade de doua
saptamani si reprezinta o modificare de la nivelul anterior de functionare; cel putin unul dintre simptome
este fie (1) dispozitie depresiva anterioara, fie (2) pierderea interesului sau placerii:
1. Dispozitie depresiva cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, indicata fie prin relatare
personala (de ex. se simte trist sau inutil), ori observatie facuta de altii (pare inlacrimat). La copii si
la adolescenti, dispozitia poate fi iritabila.
2. Diminuare marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile, cea mai
mare parte a zilei, aproape in fiecare zi (fie prin relatare personala, fie prin observatii facute de
altii).

1
3. Pierdere semnificativa in greutate, desi nu tine dieta, ori luare in greutate (de ex., o modificare de
mai mult de 5% din greutatea corpului intr-o luna) ori scadere sau crestere a apetitului aproape in
fiecare zi.
4. Insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi.
5. Agitatie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi (observabila de catre altii, nu numai
senzatiile subiective de neliniste sau lentoare).
6. Fatigabilitate sau lipsa de energie aproape in fiecare zi.
7. Sentimente de inutilitate sau de culpa excesiva ori inadecvata (care poate fi deliranta) aproape in
fiecare zi (nu numai autorepros sau culpabilizare in legatura cu faptul de a fi suferind).
8. Diminuarea capacitatii de a gandi sau de a se concentra ori indecizie aproape in fiecare zi (fie prin
relatare personala, fie observata de altii).
9. Ganduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideatie suicidara recurenta fara un plan
anume, ori o tentativa de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.

Tulburarea depresiva majora este caracterizată prin prezenţa unuia sau a mai multor episoade depresive majore.
Episodul depresiv major - descriere clinică
Sindromul depresiv reprezintă un sindrom complex care afectează dispoziţia, funcţiile cognitive şi somatice şi
care are ca simptom cardinal depresia. În patologia psihiatrică depresia se poate întâlni ca simptom, sindrom
sau boală, reprezentând entitate a cea mai frecventă.
Tulburarea dispoziţiei se manifestă prin prezenţa simptomelor cardinale ale sindromului depresiv: depresia
şi/sau lipsa interesului şi a plăcerii (DSM IV).
Depresia (simptom) este greu de diferenţiat de tristeţea normală, cu atât mai mult cu cât majoritatea pacienţilor
încearcă să-şi argumenteze trăire a depresivă prin existenţa unor evenimente psihotraumatizante în antecedente.
Spre deosebire de tristeţe, depresia este persistentă, "blocată", nu se modifică în funcţie de factorii externi şi nu
poate fi controlată de pacient. Fiecare ins îşi exprimă depresia printr-un echivalent personal: tristeţe, durere
morală, supărare, disperare, proastă dispoziţie etc.
Există cazuri în care pacienţii nu-şi pot identifica acest simptom, în schimb prezintă aşa-numitele "echivalente
depresive" de aspect somatoform (dureri, arsuri în diferite regiuni ale corpului) care maschează celelalte semne
şi simptome ce alcătuiesc sindromul depresiv.
Lipsa interesului şi a plăcerii (DSM IV), alături de depresie, este al doilea simptom important al sindromului
depresiv. Clinic, este exprimat prin lipsa plăcerii pentru orice activitate, indiferent cât de plăcută era înainte de
apariţia bolii. Dispare interesul pentru oricare aspect al existenţei (succesul profesional, relaţiile intrafamiliale,
pasiuni anterioare, viaţa sexuală şi, în ultimă instanţă, pentru îngrijirea personală). Subiectul

2
este pesimist şi lipsit de speranţă, de plăcerea de a trăi. Apare tendinţa de a se izola şi în acelaşi timp scade
dramatic capacitatea de comunicare.
În afară de cele două simptome enumerate (depresia şi lipsa interesului şi a plăcerii) pe care pacientul le poate
relata spontan sau în urma întrebărilor, la examenul psihiatrie se mai pot depista o serie de semne şi simptome
adiacente.
Expresia clinică a sindromului depresiv este strâns legată de tipul de personalitate premorbidă. Anumite
trăsături ale personalităţii pot fi amplificate de depresie şi pot masca tabloul depresiv care poate lua o "faţadă"
isterică (la personalităţile cu trăsături isterice), obsesiv-compulsivă (la persoanele cu trăsături obsesiv-
compulsive), anxios-hipocondriacă (la persoanele anxioase) etc.
Aspectul depresivului poate să fie normal în depresiile uşoare. În depresiile medii şi severe apare aşa-numitul
facies depresiv, cu o mimică ce sugerează tristeţea, cu gesturi reduse, umerii coborâţi, fruntea încreţită. Uneori
subiectuf poate să fie neliniştit sau chiar agitat.
Tulburările cognitive
Funcţiile cognitive în depresie stau sub semnul inhibiţiei, al încetinirii şi al sentimentului de ineficienţă. Acest
fenomen este cunoscut sub numele de bradipsihie.
Investigarea atenţiei pune în evidenţă scăderea capacităţii de concentrare, simptom care este de cele mai multe
ori incriminat de bolnav, acesta afirmând că nu mai poate citi, nu poate urmări emisiunile TV sau nu poate să
ducă la bun sfârşit activităţi cotidiene simple care necesită concentrare. Tulburarea de concentrare a atenţiei se
poate evidenţia şi în timpul examinării, perioadă în care subiectul se concentrează evident greu asupra
discursului. Se pot administra probe simple de evaluare a atenţiei (numărătoarea inversă, din trei in trei,
începând de la 100).
Memoria este perturbată: scade capacitatea de fixare a informaţiilor, fenomen în strânsă legătură cu tulburarea
atenţiei. Frecvent, pacienţii se plâng de scăderea memoriei de fixare (memoria recentă). Amintirile sunt afectate
de dispoziţia depresivă, pacientul evocând în special evenimentele neplăcute din viaţă (eşecurile, umilinţele) în
timp ce realizările sunt minimalizate.
La nivelul gândirii apar atât tulburări de formă, cât şi de conţinut.
• Ritmul ideoverbal este încetinit, subiectul îşi organizează cu dificultate ideile, are sentimentul de "gânduri
încurcate", neclare, greu de sistematizat şi de expus. Exprimarea verbală este lentă, lipsită de spontaneitate, cu
perioade de latenţă între întrebare şi răspuns.
• Conţinutul gândirii este monoton, sărăcit, centrat pe suferinţa actuală sau pe evenimentele care nu i-au făcut
plăcere. Pacientul este indecis, ia hotărâri cu dificultate datorită neîncrederii în propria judecată. Viitorul este
privit cu pesimism şi lipsă de speranţă.
• Tematica ideativă este depresivă, apărând cu precădere:

3
- Idei de neputinţă şi de devalorizare, scăderea autostimei: pacientul se simte incapabil să trăiască, să-şi
desfăşoare normal activitatea, îşi consideră viaţa un eşec şi pe sine ca fiind lipsit de calităţi. Trăieşte totul
ca pe o povară extremă, de nedepăşit, se consideră "un nimeni şi un nimic".
- Idei de vinovăţie: sunt de obicei delirante, pacientul se simte vinovat în mod absurd pentru starea de
neputinţă în care se află, pentru că este ,,o povară pentru familie". În depresiile psihotice ideile de
vinovăţie sunt delirante, pacientul considerându-se vinovat în mod aberant pentru catastrofele familiale
sau mondiale etc.
- Idei de sinucidere: în cele mai multe cazuri sunt gânduri recurente despre moarte (,,ar fi mai bine să
mor", ,,viaţa nu merită trăită" etc.) alteori sunt planuri specifice de sinucidere, iar în 15% dintre cazuri
pacienţii se sinucid.
Tulburări psihomotorii
La nivelul activităţii există două modificări importante ale activităţii:
a) retardarea psihomotorie;
b) neliniştea sau agitaţia psihomotorie asociate de obicei cu anxietate.
Cel mai frecvent simptom întâlnit este retardarea psihomotorie. Toate sistemele de clasificare includ acest
simptom ca un criteriu de diagnostic datorită importanţei lui diagnostice şi predictive. Retardarea se manifestă
la nivelul activităţii motorii: mişcările sunt lente, timpul necesar răspunsului motor este prelungit, vorbirea este
lentă, reflectând încetinirea ritmului ideativ. Retardarea extremă se manifestă prin stupoare (catatonie)
depresivă, stare în care activilatea motorie a subiectului este practic anulată.

Lipsa energiei sau fatigabilitatea (DSM IV) este unul dintre simptomele cele mai specifice ale depresiei.
Activitatea cea mai simplă sau cel mai simplu gest devine o povară, iar efortul pe care pacientul îl face este
resimţit mult mai puternic de către acesta decât cel efectuat înainte de instalarea depresiei. Depresivul afirmă că
îi este greu să se spele, să se deplaseze sau să rezolve activităţi cotidiene, chiar uşoare. Fatigabilitatea este
resimţită ca stare de oboseală, de lipsă de putere, greu de diferenţiat de fatigabilitatea prezentă în afecţiunile
somatice severe. De altfel, subiectul depresiv afirmă că se simte ,,epuizat fizic", "bolnav" în sensul somatic al
cuvântului.
Tulburările de apetit sunt reprezentate de inapentenţă sau, ceva mai rar, de creşterea apetitului. Inapentenţa
conduce la scăderea în greutate, care în depresiile severe poate lua aspecte dramatice. Creşterea apetitului se
întâlneşte de obicei în depresiile cu trăsături atipice, alături de hipersomnie
Insomnia sau hipersomnia. Pot exista atât insomnii de adormire, insomnii mixte, cât şi insomnii tardive,
ultimele fiind cele mai frecvente şi mai specifice pentru episodul depresiv major. În această din urmă formă
subiectul se trezeşte cu câteva ore înainte de ora obişnuită şi nu readoarme. Somnul este superficial, cu

4
coşmaruri, neodihnitor. Insomnia amplifică tulburarea funcţionării sociale prin accentuarea fatigabilităţii şi a
tulburărilor de concentrare.

Variante clinice ale sindromului depresiv


Depresia mascată
În 1979, Kielholz a descris o stare depresivă în care simptomele somatice domină tabloul clinic, mascând
simptomele psihice specifice depresiei.
Manifestarea principală a acestui tip de depresie este durerea, cel mai adesea în sfera digestivă şi cardiacă, dar şi
în alte zone (dureri osoase, musculare, genitourinare etc.). Durerile nu au caracterul specific afecţiunii organice,
nu cedează la terapia antialgică sau specifică bolii somatice pe care o sugerează, uneori sunt prezente numai în
prima parte a zilei. Aceşti pacienţi se prezintă în primul rând la medicul de medicină generală sau la internist,
care de obicei nu recunosc depresia şi de cele mai multe ori fac investigaţii de laborator şi tratamente
costisitoare. La aceşti bolnavi examenul psihiatric va depista alte simptome ale depresiei: fatigabilitatea, lipsa
elanului vital, anhedonia (incapacitatea de a resimţi plăcerea în situaţii care o generează în mod normal),
tulburările de concentrare, retardarea psihomotorie, indecizia şi pesimismul. În faţa unui astfel de tablou clinic
proba terapeutică, prin administrarea terapiei specifice antidepresive, poate să fie suficientă pentru elucidarea
diagnosticului (durerile dispar în urma terapiei antidepresive).

Depresia cu simptomatologie paranoidă (cu trăsături psihotice, delirantă)


Este important de recunoscut această variantă semiologică datorită implicaţiilor privind diagnosticul diferenţial
cu schizofrenia şi asupra tratamentului. Se caracterizează prin halucinaţii, mai ales în sfera auditivă, congruente
cu dispoziţia, care pot să fie halucinaţii comentative negative la adresa bolnavului. Cele mai severe sunt
halucinaţiile cu caracter imperativ care comandă pacientului sinuciderea şi care reprezintă o urgenţă psihiatrică.
Pot apărea idei delirante de tip paranoid (urmărire, persecuţie, otrăvire), idei delirante care pot fi tipic depresive
(idei de vinovăţie, de catastrofă, de negare a unor organe). De asemenea pot apărea idei delirante incongruente,
cum sunt ideile de influenţă exterioară şi ideile delirante cu conţinut mistic, care pun cele mai multe probleme
de diagnostic diferenţial. Toate aceste idei se manifestă în cadrul şi pe fundalul simptomatologiei depresive. O
dată ce aceasta dispare, ideile delirante şi tulburările de percepţie dispar şi ele, persistenţa acestora în afara
tulburării afective de tip depresiv punând problema unui alt diagnostic.

Existenta depresiei la varste mici este o problema controversata. Pana nu demult, era raspandita ideea ca
bolile depresive nu pot apare in copilarie, sau daca apar o vor face sub o forma mascata. Astazi depresia este
recunoscuta si in varsta de dezvoltare. Asociatia Psihiatrilor Americani (DSM IV, 1994), considera ca criteriile
de diagnostic ale depresiei in prepubertate, adolescenta, adult, sunt identice. La varste mai mici, copiii difera de
5
adult prin capacitatea de a experimenta unele din caracteristicile cognitive, au o slaba capacitate de a-si
comunica tristetea, de a sesiza virarea calitativa a dispozitiei lor, de a o verbaliza, disforia [tulburare a
dispozitiei caracterizata prin neliniste, disconfort, nemultumire de sine, anxietate, fara o cauza aparenta] este
inlocuita cu iritabilitate, inhibitia psihomotorie este rara, sentimentul de vinovatie greu de apreciat, iar ideile
suicidare pot fi deduse numai din contextul comportamental.

Tablou clinic. Depresia care apare la varste mici are, de regula, un debut insidios, o evolutie trenanta, lunga, de
aproximativ 8-9 luni. Pericolul de suicid se apreciaza a fi foarte ridicat, el constituind a zecea cauza de deces
sub 10-12 ani (Kovacs, Ryan).
Debutul depresiei se leaga de cel putin trei domenii de factori: declansatorii depresogeni (pierderea reala a
persoanei de atasament, abandon, divortul parintilor, schimbarea domiciliului rejectie, separare, incadrare in
scoala), factori de risc sau vulnerabilitate (calitatea legaturilor de atasament, contextul si natura socializarii
timpurii, nivelul cognitiv de procesare, reprezentarea imaginii de sine, calitatea mediului familial, bolile
medicale, dar mai ales bolile afective familiale) si resursele sociale reduse sau inadecvate de coping (de a face
fata multiplelor solicitari din mediul de viata - nu fiindca sunt conditiile externe deosebite, ci pentru ca se
reduce capacitatea copiilor de a face fata stresului, de a-si tampona trairile negative, si astfel se instaleaza
depresia).
Cu cat copilul este mai mic, depresia se manifesta prin simptome somatice (aparitia depresiei somatogene este
semnalata de Niessen ca posibila inca de la nastere). Ulterior, mai ales dupa varsta de 5 ani, se vorbeste despre
depresii psihogene, pentru ca, abia dupa varsta de 10-12 ani, acelas autor sa recunoasca depresia endogena.
Astfel, sub 5 ani, simptomatologia somatica este dominanta, intre 6 si 12 ani raportul dintre cele doua categorii
de simptome (somatice si psihice) se egalizeaza, iar la 13-18 ani predomina ideatia depresiva, impulsul suicidal,
complexul de inferioritate, descurajarea. Sub raportul posibilitatilor clinice de manifestare ale depresiei, Nissen
vorbeste despre: depresia anaclitica, reactia depresiva, depresia de competitie (scolara), depresia de supapa
(dupa hipercompensare), depresia nevrotica, depresia constitutionala, depresia endogena, depresia in epilepsie,
endocrinopatii, infectii, intoxicatii, traumatisme.
Diferiti autori (Cytryn, Weinberg, Kowacs) si sistemele actuale de clasificare considera importante pentru
diagnosticul de depresie la copil:
1. Prezenta anumitor trasaturi: disforie, tristete, instabilitate, apetit redus, tulburari de somn, inhibitie
motorie, anhedonie, autoapreciere scazuta, concentrare redusa, comportament agresiv, suicid.
2. Tulburari de ordin social, familial, scolar.
3. Alte tulburari: sentiment de culpabilitate, pierderea interesului general, acuze somatice, anxietate de
separare, insingurare, neastampar, imbufnare, pierderea energiei, iritabilitate, neputinta.

6
4. Se adauga criteriul de durata.

Particularitatile clinice in functie de varsta ar putea fi sistematizate astfel:


a. La sugar predomina tulburarile somatice, tulburarile de somn, plansul paroxistic. Exista un aspect de
tristete expresiva, copil plangacios, cu absenta contactului cu lumea, inhibat motor, cu raspuns slab la
stimulari, pierderea apetitului, scadere in greutate, retard in dezvoltare. Dupa varsta de trei luni se
vorbeste despre hospitalism, nanism psihosocial.
b. La prescolar poate exista o dispozitie trista cu nefericire sau iritabilitate, sentiment de insecuritate,
atitudini de retragere, tulburari de relationare interpersonala, lipsa de interes in raport cu mediul. Copilul
pare plictisit, nesatisfacut, nemultumit, are o slaba capacitate de a se bucura, traieste cu sentimentul ca
este rejectat, neiubit. Prezinta tulburarii de somn, apetit, activitati stereotipe, crize de furie si agitatie,
dezinteres pentru joc. Este gata permanent de plecare. Adesea exista enurezis, encoprezis, pavor nocturn
(manifestare paroxistica de tip anxios manifestata prin trezire brusca in timpul noptii, urmata de o stare
de agitatie puternica, spaima si plans), onicofagie (tendinta de a roade continuu unghiile), ipsatie
(masturbare).
c. La scolarul mic depresia este mai putin extinsa si se confunda adesea cu boli somatice. Apare un fond de
tristete, insecuritate anxioasa-iritabila, inhibitie mnestica, tulburari de concentrare la lectii si joc,
tulburari de atentie, comportament agresiv, accese de plans, enurezis.
d. La elevul mare apar, de multe ori, tulburari de comportament, crize de furie, randament scolar scazut,
complexe de inferioritate, lipsa de apetit pentru activitate, crize de acting-out antisociale (actiuni de
obicei impulsive, rupte de motivatiile habituale, si care pot lua o forma auto- sau heteroagresiva)
impulsuri suicidare, cefalee. Par plictisiti, tristi, suferinzi, slabiti, cu imagine de sine alterata.

Forme clinice. Stefan Milea (1988) recunoaste pentru copil si adolescent posibilitatea aparitiei depresiei sub
forma de:

- depresii psihogene - tulburari de intensitate nevrotica (depresii nevrotice si de epuizare) sau psihotica
(depresii psihoreactive), apar ca urmare a unor situatii psihotraumatizante, cu actiune indelungata sau
acuta; toate nevrozele copilului si adolescentului prezinta elemente depresive mai mult sau mai putin
exprimate;
- depresiile endogene (formele bipolare, monopolare, depresia recurenta, distimia - Distimia este o
deprimare cronica a dispozitiei care nu intruneste criteriile pentru tulburarile depresive recurente din
perspectiva duratei si intensitatii. Suferinzii au perioade de zile, sau saptamani, in care se descriu ca
simtindu-se bine, dar majoritatea timpului adesea luni in sir, sunt obositi si deprimati, totul constituie
7
pentru ei un efort, nimic nu-i poate bucura. Acesti pacienti mediteaza si se plang, dorm rau, au o stare
de disconfort, dar, de cele mai multe ori, sunt capabili sa faca fata cerintelor vietii cotidiene. Din acest
motiv distimia are multe in comun cu conceptul de nevroza depresiva. Debutul poate avea loc in
pubertatea tardiva si dureaza mai multi ani, uneori indefinit.) au un determinism ereditar, realizand
formele cele mai tipice de depresie;
- psihozele schizo-afective, contextul clinic sugereaza schizofrenia;
- depresiile somatogene sunt atribuite unor cauze fizice incluzand depresiile organice (determinate de
leziuni organice cerebrale - unele tumori, epilepsie, demente) si depresiile simptomatice (in boli ca
diabet, hepatita, hipotiroidismul). In depresiile simptomatice sunt incluse si cele care apar in cursul unor
tratamente de durata cu corticoizi, rezerpina, tranchilizante majore.

Tratament. La ora actuala se considera ca numai 18% din copiii depresivi se afla sub tratament si numai
7% din cei care au recurs la suicid au fost tratati anterior. Abordarea terapeutica a copiilor depresivi va
depinde de problemele identificate. Se impune o apropiere de pacient prin intalniri regulate, discutii cu
copilul si familia lui, acest tip simplu de interventie inlaturand (prin metode combinate) stresul si
imbunatatind dispozitia. In depresiile severe sau in cele cu ideatie suicidala internarea in spital si
supravegherea permanenta este obligatorie. Tratamentul se adapteaza nevoilor copilului, fara a uita
posibilele relatii deteriorate cu semenii, care pot sa joace un rol in mentinerea depresiei. Este obligatorie o
interventie terapeutica cat mai precoce, implicand oferirea unor resurse socio-familiale pentru copiii
depresivi. Interventia cat mai rapida este necesara pentru prevenirea altui episod, pentru a scurta durata
episodului, a diminua fenomenologia clinica asociata si a preveni suicidul. Parintii trebuie sprijiniti,
informati corect si utilizati ca si coterapeuti, asistati pe parcurs, refortificati in stradania lor, tratati daca
sufera si ei de depresie sau de alte boli (M. Kovacs, 1997).
La adult, cele mai studiate tratamente in marea literatura au fost cele cu antidepresivele triciclice care s-au
dovedit a fi superioare (in proportie impresionanta) fata de placebo, in depresiile de severitate moderata.
Depresiile severe, psihotice, raspund mai bine la electrosoc, desi efectele acestui gen de terapie nu persista
mai mult de cateva luni. Unele studii au raportat valoarea psihoterapiei interpersonale.

DSM IV TR 2000; Gorgos; Psihiatrie, Marie Jeane Georgescu