Sunteți pe pagina 1din 7

SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA

GNSS (Global Navigation Satellite System) utilizeaza tehnica de pozitionare prin


intermediul satelitilor pentru a furniza utilizatorilor informatii de navigatie actuale si precise.

In principiu, un astfel de sistem (GNSS) trebuie sa includa:


informatii in timp real pentru navigare;
verificarea autonoma a integritatii (acuratetea solutiei de navigatie intr-un timp scurt);
precizie suficienta pentru navigarea in siguranta.

Pozitionarea are ca scop determinarea pozitiei momentane a unui obiect aflat in repaus
sau in miscare. Stabilirea pozitiei unui corp in miscare, pe uscat, pe apa sau in aer, precum si
determinarea si corectarea cursului acestuia, sunt probleme tipice de navigatie. Determinarea
pozitiei are in foarte multe situatii ca produs final coordonate intr-un anumit sistem de
referinta. Se remarca, ca operatiile de masurare si pozitionare au deci un scop comun, acela de
a determina coordonate pentru diferite puncte din spatiu.
Parametrii care se pretind in prezent de la un sistem de navigatie sunt:
acuratetea (gradul de conformitate intre pozitia estimata si pozitia masurata) descris
de caracteristicile predictibilitate, repetabilitate si relativitate;
integritatea - care se refera la capabilitatea sistemului de a transmite la timp
atentionari catre utilizatori, cand sistemul nu este disponibil pentru navigatie;
disponibiltate - capabilitatea sistemului de a oferi servicii in zone de acoperire
specificate;
acoperire - definit ca aria unde sistemul de navigatie ofera informatii de pozitie la un
nivel de precizie scontat;
continuitate - posibilitatea unui sistem ca dupa o perioada de timp de functionare
incorecta, sa revina la conditiile de operabilitate impuse;
increderea - probabilitatea de a executa pentru o perioada de timp data functii
specifice sub anumite conditii date.
Orice sistem GNSS contine in principiu trei segmente majore:
Segmentul spatial - format dintr-o constelatie de sateliti, fiecare satelit emitand
semnale RF modulate cu coduri si mesaje de navigatie. Ei sunt considerati purtatori ai
propriilor coordonate;
Segmentul de control - format dintr-o retea de statii de control situata la sol utilizata la
supravegherea satelitilor si actualizarea mesajelor de navigatie ale satelitilor;
Segmentul utilizator - format din totalitatea receptoarelor de radionavigatie
special dedicate pentru receptia, decodarea si procesarea codurilor si a mesajelor
de navigatie.
Sistemul GPS
In principiu, sistemul consta din trei segmente (segmentul spatial, segmentul de
control si segmentul utilizator), asa cum se poate observa in figura 1.1.
Segmentul spatial

Pentru faza sa finala segmentul spatial era prevazut cu 24 de sateliti, dispusi in 6 plane
orbitale, cate 4 sateliti in fiecare plan orbital si care evoluau la o inaltime de 20200km
deasupra Pamantului, transmitand in permanenta unde radio codificate. Planurile orbitale ale
satelitilor sunt inclinate fata de planul ecuatorial la 55. Din cei 24 de sateliti, 21 erau
considerati normali operationali, iar restul de 3 de rezerva, a caror scop primordial era acela,
de a inlocui eventualii sateliti operationali defecti. Satelitii de rezerva emit insa si ei semnale
radio si din acest motiv, mai sunt numiti si sateliti de rezerva activi.
Orbitele sunt aproape circulare, iar timpul de revolutie al unui satelit este de circa 12
ore. Mai precis, un satelit efectueaza doua revolutii complete, cand Pamantul a efectuat o
rotatie de 360 - adica dupa o zi siderala. Intrucat intre ziua siderala si ziua solara exista o
diferenta de exact 4 minute, se modifica si momentele de aparitie si apunere a satelitilor cu
aceasta valoare (satelitul apare si apune cu 4 minute mai devreme fata de ziua precedenta). Cu
24 de sateliti in constelatie, se pot "observa' in fiecare punct de pe glob, la orice ora din zi,
fara restrictii meteorologice si la o elevatie de peste 15 intre 4 si 8 sateliti. Daca masca de
elevatie se reduce la 10, vor fi vizibili chiar si 10 sateliti si daca se reduce si mai mult (pana
la 5) ocazional vor fi vizibili chiar si 12 sateliti.
Satelitii. In esenta, satelitii GPS reprezinta platforme purtatoare de emitatoare radio,
ceasuri atomice, computere precum si variate echipamente auxiliare necesare pentru operarea
intregului sistem.
Satelitii GPS au diverse modalitati de a fi identificati: dupa data cand au fost lansati,
numarul de catalog al NASA, numarul pozitiei orbitale sau dupa numarul PRN
(pseudorandom noise) - ce reflecta portiunea de cod P ce este utilizata de satelit. In general, sa convenit sa se foloseasca numarul PRN.
Tipurile de sateliti GPS sunt: Block I, Block II, Block NA, Block IIR, Block MM,
Block IIR si Block III.
Satelitii din generatia 'Block-I' au fost sateliti prototip, conceputi pentru faza de testare
si dezvoltare (1979 - 1985) si erau prevazuti cu o durata de functionare de 5 ani. Primul satelit
de tip Block-I a fost lansat in februarie 1978, iar ultimul din cei 11 prevazuti, in octombrie
1985, cu ajutorul rachetelor de tip Atlas F. In general satelitii din aceasta generatie au
indeplinit durata lor de functionare, multi dintre ei chiar au depasit-o astfel incat ultimul
satelit de acest tip a functionat pana la sfarsitul anului 1995.
Satelitii din generatia 'Block-M' se deosebesc esential de satelitii din generatia
precedenta, prin faptul ca aveau implementate tehnicile de protectie SA - Selective
Availability si AS - Anti Spoofing. Primul satelit din aceasta generatie a fost lansat in
februarie 1989, durata lui functionare fiind estimata la circa 7.5 ani. La bordul fiecarui satelit
din 'Block-M' se afla 4 ceasuri atomice, doua cu Cesiu si doua cu Rubidiu.
Satelitii din generatia 'Block-IIA' (A are semnificatia 'Advanced' -avansat) sunt dotati
cu posibilitatea de comunicare satelit-satelit. Primul satelit din aceasta generatie a fost lansat
in noiembrie 1990.
Satelitii din generatia 'Block-IIR' (R are semnificatia 'Replenishment'- inlocuire)
asigura facilitatea de masurare a distantei satelit-satelit - tehnica SSR Satelit-to-Satelit
Ranging), iar ceasurile atomice cu hidrogen sunt cu un ordin de marime mai precise. Durata

de viata este estimata la 10 ani. Lansarea satelitilor din aceasta generatie a inceput in anul
1995.
Satelitii din generatia "Block-IIM' (M are semnificatia 'Modernized' - modernizat) au
inceput sa fie lansati incepand din iulie 2004.
Satelitii din generatia 'Block-IIF' (F are semnificatia 'Follow on'- continua) se doreste
a fi lansati pana in 2010. Aceasta generatie va dispune de sisteme inertiale de navigatie
precum si o structura avansata a semnalului. Durata lor de viata va fi de minim 10 ani si vor
pregati drumul pentru noua generatie de sateliti de navigatie "Block-IM'. Prima lansare a unui
satelit de acest gen se preconizeaza pentru anul 2012, dar este posibil ca aceasta data sa fie
devansata cu un an sau doi.
Semnalele emise de satelitii sistemului NAVSTAR - GPS. Sarcina principala a
satelitilor este de a emite semnale, care sa poata fi receptionate cu receptoare adecvate. Pentru
aceasta fiecare satelit este prevazut cu ceasuri (oscilatoare), un microprocesor, un emitator si o
antena. Asigurarea cu energie este realizata de baterii solare. Oscilatoarele din sateliti
genereaza o frecventa nominala fundamentala de 10,23 MHz, care sta la baza generarii
celorlalte semnale. Multiplicarea frecventei fundamentale cu 154 si 120 genereaza doua unde
purtatoare in banda L, asa numitele semnale L1 si L2, care au urmatoarele caracteristici:

Acestor frecvente le corespund urmatoarele lungimi de unda:


=19.05 cm respectiv

=24.45 cm

Utilizarea a doua frecvente este esentiala pentru eliminarea celei mai importante surse
de erori si anume refractia ionosferica.
Segmentul de control
Atributiile principale ale segmentului de control sunt:

calcularea efemeridelor satelitilor;

determinarea corectiilor pentru efemeridele satelitare, (inclusiv implementarea


tehnicilor SA (Selective Availability) si AS (Anti-Spoofing) la sistemul NAVSTAR GPS);
mentinerea standardului de timp, prin supravegherea starii de functionare a ceasurilor
satelitare si extrapolarea mersului acestora;
transferul mesajelor de navigatie spre sateliti;

controlul integral al sistemului.

Statiile monitoare si de control. Segmentul de control al sistemului NAVSTAR - GPS


este format din 5 statii, acestea putandu-se clasifica in functie de sarcini si functionalitati in:
statia de control principala (Master Control Station), statii monitoare si statii de control la sol.
Statia de control principala din Colorado Springs colecteaza toate datele de la statiile
monitoare si calculeaza predictiile pentru orbitele satelitilor intr-un sistem de coordonate
cartezian geocentric precum si pe elipsoidul echipotential World Geodetic System 1984
(WGS-84). Aceste rezultate sunt transmise ca mesaj de navigatie la statiile de control de la
sol. Tot in sarcina statiei principale de control intra si determinarea corectiilor efemeridelor
satelitilor. In acest sens satelitii sunt prevazuti cu antene de receptie, un sistem de propulsie
pentru a executa corectiile de traiectorie si un sistem de control a stabilitatii.
Statiile monitoare, pe langa cea din Colorado Springs, sunt amplasate in bazele
militare americane din Hawaii, Kwajalein (in insulele Marshall din Oceanul Pacific), Diego
Garcia (insula in Oceanul Indian) si Ascension (insula in sudul Oceanului Atlantic). In statiile
monitoare sunt inregistrate date de la toti satelitii vizibili, sunt masurate date meteorologice,
se face o preprocesare a datelor (filtrari, statistici etc), care apoi sunt transmise statiei de
control principale pentru prelucrarea finala.
Ca statii de control la sol figureaza Kwajalein, Diego Garcia si Ascension. In esenta
aceste statii sunt prevazute cu antene la sol de emisie, prin care sunt transmise mesajele de
navigatie spre sateliti. De regula, aceste date sunt transmise de 1 - 3 ori pe zi. Cele cinci statii
ale segmentului de control operational sunt suficiente pentru determinarea efemeridelor, care
sunt denumite efemeride transmise (Broadcast), care sunt mai putin precise si sunt transmise
prin mesajul de navigatie de la satelit la utilizator. In cazul in care statiile de la sol nu ar mai
functiona, in sateliti exista mesaje de navigatie precalculate, astfel incat precizia de
pozitionare a lor va descreste gradat. Durata in care satelitii mai pot furniza serviciul de
pozitionare fara a mai avea contact cu segmentul de control este dat in tabelul de mai jos:
Segmentul utilizator
Pentru a putea receptiona semnalele emise de satelitii GPS, utilizatorul trebuie dispuna
de receptoare adecvate. Un receptor GPS este format din mai multe componente. Foarte
generalizat se pot enumera urmatoarele: antena cu amplificatorul de semnal, oscilatorul de
inalta frecventa, microprocesorul, unitatea de control, memoria pentru stocarea datelor si
sistemul de alimentare cu energie. Antena receptioneaza semnalele de la satelitii vizibili,
punctul de referinta fizic pentru semnalele receptionate fiind centrul de faza, care poate sa
difere fata de centrul geometric al antenei. Pozitia centrului de faza depinde de modul de
constructie al antenei si variaza in functie de directia de incidenta a semnalelor satelitare.
Deci, segmentul utilizator este alcatuit dintr-o multitudine de receptoare. In functie de
tipul masuratorilor pe care le poate efectua un receptor, acestea se pot clasifica pe scurt
conform tabelului de mai jos:
Sistemul GLONASS
Dezvoltarea sistemului satelitar GLONASS (Global Navigation Satellite System) a
inceput aproximativ in aceeasi perioada cu sistemul satelitar GPS. Primul satelit GLONASS a
fost lansat in anul 1982, aceasta corspunzand cu faza de dezvoltare a sistemului american.
Dupa 1982 conceptia sistemului a fost de mai multe ori reluata si imbunatatita, avand ca

rezultat o precizie sporita a pozitionarilor pentru navigatie si o incredere ridicata in aparatura


de la bordul satelitilor, care aveau o perioada de functionare de 5 ani. La inceputul anilor '90
sistemul GLONASS a fost dat liber pentru utilizatorii civili si anume, pentru rezolvarea
problemelor de navigatie si pentru determinarea parametrilor de rotatie ai Pamantului.
Sistemul GLONASS este alcatuit din trei segmente:
. segmentul spatial;
. segmentul de control;
. segmentul utilizator.
Segmentul spatial este alcatuit din 24 de sateliti plasati pe orbite la o inaltime de
19100 km. Satelitii sistemului GLONASS sunt dispusi pe trei plane orbitale, cate 8 in fiecare
plan orbital. Satelitii sunt distantati la 45 pe orbita, iar in functie de argumentul latitudinii
satelitii sunt decalati pe cele trei orbite cu 15. Orbitele sunt aproape circulare, cu o inclinatie
de 64.8.
Segmentul de control consta din:
. centrul de control terestru de la Moscova;
. sincronizatorul central de la Moscova;
. statiile de monitorizare la Petersburg, Ieniseiesk si Comsomolsk pe Amur;
. echipamentul de control al navigatiei de la Moscova si Comsomolsk pe Amur.
Segmentul utilizator este alcatuit din receptoarele de navigatie si echipamente de
procesare a semnalelor transmise de satelitii GLONASS in vederea determinarii pozitiei,
vitezei si timpului.
Caracteristicile semnalului
Fiecare satelit GLONASS emite semnale in doua benzi de frecventa L 1B B~1.6 GHz si
L2B B~1.2 GHzB. In sistemul de navigatie GLONASS, fiecare satelit este caracterizat prin
frecventa lui proprie (Frequency Division Multiple Access). Trebuie precizat faptul ca doi
sateliti din acelasi plan orbital decalati la 180 emit pe aceeasi frecventa. Pe banda L 1 a
sistemului GLONASS sunt transmise semnale de navigatie de doua tipuri: codul C/A (numit
si precizia standard de pozitionare) si codul P (denumit si codul de precizie ridicata).
Sistemele standard de pozitionare sunt destinate utilizatorilor civili. Spre deosebire de GPS,
ambele coduri sunt accesibile, deoarece codul P nu este criptat. Pe banda L 2 este transmis doar
codul P.
Caracteristicile sistemului
Pozitionare fixa: asemeni sistemului GPS, sistemul GLONASS este accesibil aproape
in permanenta. Totusi, semnalul GLONASS fiind acoperit de zgomot este necesar sa se

faca o medie a semnalelor receptionate. Rata de actualizare a informatiei in receptor


variaza intre 1 - 20 actualizari pe secunda;
Dimensiuni fixe: GLONASS permite determinarea pozitiei 4D atunci cand sunt
vizibili cel putin 4 sateliti. Cand sunt vizibili numai 3 sateliti si se presupune ca se
cunoaste elevatia, se pot determina nivelul marii, latitudinea, longitudinea si timpul;

Capacitatea sistemului: este nelimitata;

Precizia: eroarea de pozitionare este estimata la 30 m pe orizontala si 20 - 30 m pe


verticala;

Disponibilitatea sistemului este de 98%;

Increderea: durata de viata a satelitilor este de 3 ani ( 5 ani pentru satelitii modificati);

Acoperirea: globala.
Sursele de erori:

segmentul spatial : 9.2 m;

segmentul de control : 9.2 m;

segmentul utilizator:

Datorita faptului ca segmentul satelitar nu este complet, disponibilitatea si precizia


sistemului sunt limitate. Din aceasta cauza se recomanda neutilizarea in aplicatii critice. De
asemenea numarul utilizatorilor de receptoare este limitat, desi pe piata sunt disponibile o
serie de receptoare combinate GPS/ GLONASS. Utilizand un astfel de echipament,
utilizatorul poate beneficia de o constelatie buna.
Sistemul GALILEO
In anul 1994, Comisia Europeana (CE) a evidentiat necesitatea ca Europa sa isi aduca
contributia la dezvoltarea tehnologiilor GNSS. In 26 martie 2002, Consiliul Europei a decis in
unanimitate lansarea programului de navigatie Galileo. Acesta este primul sistem de
pozitionare si navigatie prin satelit orientat pe aplicatii civile.
Infrastructura sistemului este dezvoltata in trei faze:
1. dezvoltarea si validarea sistemului
2. implementarea sistemului
3. dezvoltarea operatiunilor comerciale
Programul Galileo este o alternativa la sistemele GPS si GLONASS, care ocupa o
pozitie de monopol si deci in situatii de criza se poate restrange accesul la serviciile sale de
mare precizie.

Alte considerente care au dus la demararea acestui program au fost:


Sistemul LORAN-C este depasit, neeficient si insuficient de fiabil in sensul ca are
momente de cadere pe care nu le semnalizeaza, ceea poate duce la accidente in aplicatiile
critice
Eroarea de pozitionare este mare si instabila
Sistemele GPS si GLONASS au fost dezvoltate in special pentru aplicatiile militare si
sunt mai putin orientate pe aplicatii civile
Potrivit documentului MHD (Galileo Mission High-level Definition), componentele
sistemului Galileo sunt grupate in urmatoarele categorii:

Componenta globala

Componenta regionala

Componenta locala

Componenta utilizator

Componenta globala cuprinde segmentul spatial si segmentul de control.

Segmentul spatial include o constelatie 30 de sateliti, distribuiti in trei plane orbitale


cu o inaltime de 23616 km. De controlul constalatiei satelitare, sincronizarea ceasurilor
atomice din satelit, integritatea semnalului se ocupa segmentul de control prin cele doua
centre de control Galileo (GCC - Galileo Control Centers) amplasate la sol.