Sunteți pe pagina 1din 84
ISBN 978-606-577-224-3 Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2010

ISBN 978-606-577-224-3

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2010

Referent ştiinţific profesor universitar doctor VASILE POP

1

INTEGRAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN LECŢIILE DE MATEMATICĂ

 

pagina

Introducere

3

I. Importanţa predării matematicii la clasele I-IV

4

II. Dezvoltarea capacităţilor creatoare ale elevilor din ciclul primar în cadrul orelor de matematică

8

III. Jocul didactic în contextul predării matematicii

14

1. Integrarea jocului didactic în orele de matematică

17

2. Dezvoltarea creativităţii prin jocul didactic

26

3. Matematica distractivă disciplină opţională

29

IV. Conceptul, structura,organizarea şi desfăşurarea jocului didactic

34

1. Conceptul de joc

34

2. Organizarea şi desfăşurarea jocului didactic matematic

36

3.Valenţe formativ-educative ale jocului logico-matematic

41

4. Evaluare prin joc

48

5. Lecţia de matematică – proiectare

54

V. Culegere selectivă de jocuri matematice

75

VI. Concluzii

81

VII. Bibliografie

82

2

Introducere

„Munca înseamnă ceea ce un om este obligat să facă şi joaca înseamnă ceea ce un om nu-i obligat să facă!” Mark Twain

În urmă cu 300 de ani Comenius a prefigurat ideea că şcoala trebuie să se identifice cu jocul. Astăzi toţi pedagogii recunosc în joc un mijloc ideal de educaţie. Specia de joc care îmbină armonios elementul instructiv şi educativ cu elementul distractiv este jocul didactic. Metoda jocurilor instructive este utilizată obligatoriu în grădiniţele de copii şi în activităţile complementare în cadrul orelor la şcoală cu elevii din clasele I-IV. Credem una dintre cele mai eficiente forme de captare a interesului elevilor pentru matematică este învăţarea şi organizarea jocurilor raţionale didactice. Asemenea jocuri se practică şi cu elevii din clasele mai mari, dar încă sporadic şi prea timid. Jocul didactic pentru formarea reprezentărilor matematice, de valorificare în condiţii şi forme noi a cunoştinţelor deja acumulate, sau jocurile care angajează resursele intelectuale, antrenează gândirea logică, înlesnesc rezolvarea problemelor puse elevilor. Ele pot fi introduse în orice parte a orei de curs, în funcţie de condiţiile concrete, având sarcini didactice precise. „Pentru copil, ca şi pentru un matematician, jocul este o treabă serioasă”, spunea Grigore Moisil. Practica demonstrează că cercurile de matematică, olimpiadele, diversele activităţi suplimentare cu caracter matematic sunt frecventate de acei elevi care şi-au dovedit deja atracţia şi ataşamentul lor faţă de această ştiinţă. De ce amuzamentul matematic să nu fie adresat în special celorlalţi elevi, care au mai multă nevoie de el ? Exemple de jocuri raţionale didactice folosite la matematică: rebusul, numerele încrucişate, enigmele matematice, glumele şi trucurile matematice, problemele amuzante, paradoxurile, sofismele, curiozităţile matematice, configuraţiile magice, tangramele (de diferite tipuri), jocurile de tipul turnului din Hanoi (sau jocul icosian), labirinturile (bi- şi tridimensionale), cubul magic, etc.

ne amintim constatarea lui John E. Littlewood:

„O glumă bună valorează mai

mult decât o duzină de probleme mediocre şi este, totodată, cea mai bună matematică. ”

3

I. Importanţa predării matematicii la clasele I-IV

Care dintre noi n-a vrut cândva să devină: arhitect, mecanic de locomotivă, n-a visat să parcurgă vâjâind străzile într-o maşină, să conducă şi să stăpânească un gigant al transporturilor, să construiască case înalte, impunătoare, din beton, oţel şi sticlă sau să facă ceva asemănător? Mai târziu, când am crescut şi am aflat despre marile descoperiri sau despre realizările unor renumiţi cercetători, cum n-am fi dorit să devenim un al doilea Cristofor Columb sau un Robert Koch? Cât de interesant este să străbaţi ţări îndepărtate, să descoperi regiuni neumblate şi să fii primul care poate să înconjure Pământul într-o navă cosmică şi să contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor omenirii? Dar, întotdeauna, asemenea visuri se vor împlini numai unora dintre oameni! Ceilalţi, rămaşi acasă, vor afla doar din cărţi despre aceste isprăvi sau eventual le vor putea vedea la televizor. Există totuşi o ştiinţă în care fiecare poate regăsi descoperirile marilor cercetători, fără să trebuiască să plece în ţări îndepărtate sau pe alte planete - matematica. În matematică totul poate fi verificat, poţi merge spre aceleaşi descoperiri, pe acelaşi drum pe care au mers şi marii oameni de ştiinţă, ajunge să-ţi dai osteneala. Şi merită! Deoarece vei avea multe surprize şi vei constata că matematica are haz şi este frumoasă. Cât de frumoase sunt, de exemplu, unele curbe, figuri şi suprafeţe de care geometria s-a ocupat cu multe secole în urmă. Nu este oare remarcabil faptul că unele suprafeţe curbe pot fi construite în întregime din linii drepte? Chiar dacă facem cu totul abstracţie de frumuseţe - câtă bucurie avem când lămurim până la capăt o situaţie matematică! Nu întâmplător se povesteşte că Pitagora, de bucurie că a descoperit o proporţie matematică, a sacrificat zeilor o cireadă de boi, iar Arhimede, când a dedus că în apă corpul său devine mai uşor şi că ar putea stabili dacă coroana regelui Hieron este făcută din aur curat, de bucurie a fugit gol în stradă şi a strigat „Evrica". Şi noi putem retrăi într-o măsură oarecare bucuria descoperirii ocupându-ne de matematică, atunci când înţelegem cu adevărat ceva, când descoperim ceva, când o idee ne vine subit. Atunci ne dăm seama cu uimire de ce performanţe este capabil spiritul omenesc. Ion Barbu spunea „Matematicile pun în joc puteri sufleteşti nu mult diferite de cele solicitate de poezie şi artă”, iar savantul rus Alexandr M. Prohorov, distins cu premiul

4

Nobel în 1964: „Bucuria care inundă interiorul fiinţei tale constă în aceea că simţi cum cele mai ascunse taine ale naturii ţi se dezvăluie, în faţa ochilor se înfăţişează un sens şi o ordine unde, până la tine, nimeni nu a putut să le descopere”. 1 Matematica este nu numai interesantă şi frumoasă, ea nu oferă numai bucurie ci este şi utilă. Oricine ştie că fără matematică, tehnica noastră modernă n-ar fi posibilă, că ea a pătruns ca aerul în toate domeniile vieţii moderne. Toate obiectele care ne atrag atenţia îşi exprimă fiinţa sau frumuseţea prin forme, prin volume, prin proporţii sau prin metodele care ascund vechiul în combinări noi. De altfel chiar de la origine, matematica s-a dezvoltat plecând de la măsurarea terenurilor şi a capacităţilor vaselor, de la construcţii, de la calcularea timpului, de la mecanică, de la navigaţie. Cu timpul s-a adăugat, ca forţă motrice, bucuria descoperirii chiar dacă uneori această bucurie a încercat să împingă pe planul al doilea toate problemele privind aplicabilitatea practică. Dar au existat şi atunci mari matematicieni care n-au neglijat latura practică a matematicii. Un exemplu elocvent a fost şi Arhimede. Maşinile sale au servit pentru irigarea câmpurilor, pentru ridicarea greutăţilor mari ca şi pentru apărarea oraşului său împotriva cuceritorilor romani. Există şi astăzi maşini electronice care au legătură strânsă nemijlocită cu matematica, maşinile electronice de calcul. Drumul la ele a fost lung. În 1642 francezul Blaiser Pascal, pe atunci în vârstă de 19 ani, a creat o maşină cu care se puteau face doar adunări şi scăderi. Mai târziu s-au construit maşini care biruiau calcule care altfel nu puteau fi practic efectuate şi care duc la bun sfârşit, într-un timp foarte scurt, programe complicate. Aceste maşini ajută şi la construirea unor maşini-unelte, turbine cu motoare, calculează valorile a mii de oameni dintr-o mare companie, traduc dintr-o limbă în alta, examinează semnături şi descoperă şi cele mai abile falsuri, ajută medicii în stabilirea diagnosticelor, înlesnesc pătrunderea omului în Cosmos, iar enumerarea ar putea continua. Cu acestea s-a dovedit încă o dată valoarea practică a unor cercetări de matematică izvorâte din necesităţi teoretice. Matematica se ocupă cu dezvăluirea implicaţiilor ascunse. Aşa cum arată Athanase Joja, matematica are un teren comun cu logica, dar îşi are şi domeniul ei propriu. Ea este ştiinţa probei formale şi a demonstraţiei logice, care întruchipează într-un grad înalt idealurile de rigoare şi de consecuţie logică. Ea este o ştiinţă suplă, dinamică, deschisă, capabilă de

1 Câmpan Florica, 1978, Vechi şi nou în matematică Bucureşti, Editura Ion Creangă

5

restructurări care să înglobeze esenţialul vechiului şi să facă saltul la nou. De aceea, matematica nu trebuie privită ca o simplă ştiinţă logică sau ca un instrument util în tehnică sau ca o disciplină educativă, ci ca o activitate umană, atât de naturală în resorturile ei, încât nu se termină niciodată şi care în dezvoltarea ei neîncetată şi mereu frământată depune în anumite puncte staţii rezultate utile, continuându-şi apoi drumul 2 . Matematicianul francez Andre Revuz, arată că „matematica devine una din componentele oricărei activităţi umane care se vrea precisă şi care să obţină rezultate clare, solide, perfect inteligibile" 3 . În contextul dezvoltării în ritm rapid a ştiinţelor, matematica se dezvoltă într-un dublu sens. În interior prin apariţia unor noi capitole şi ramuri şi în exterior, prin pătrunderea şi folosirea ei ca instrument de cercetare pentru celelalte ştiinţe. „Principalul laborator de modele, matematica - spune M. Maliţa - şi-a construit noi aripi”, iar academicianul Miron Niculescu spune „cimentul edificiului ştiinţific în continuă construcţie este matematica 4 . Istoria ştiinţei dovedeşte că disciplinele ştiinţifice care au reuşit să se matematizeze mai rapid şi mai profund decât altele, au cunoscut o dezvoltare mai rapidă şi mai vastă şi o aplicabilitate mai eficace în practică. Dar dezvoltarea matematicii nu se poate atribui exclusiv legăturii sale directe cu practica. Ea cunoaşte şi probleme de gândire pură, care fără a avea aplicaţii practice, reprezintă „exerciţii" de punere la încercare a posibilităţilor gândirii. „Intrarea în ţara cunoaşterii se face pe podul matematicii" spunea profesorul universitar Ştefan Bârsănescu 5 . Indiferent în ce domeniu va lucra, omul zilelor noastre, şi cu atât mai mult omul viitorului, trebuie să posede o bună pregătire matematică. Matematica este mai mult decât o ştiinţă; este un act de cultură, este unul din modurile fundamentale ale gândirii umane. Pentru a-şi extinde capacitatea de înţelegere a fenomenelor ce ies de sub incidenţa simţurilor sale mărginite, omul foloseşte alături de alte modalităţi de cunoaştere şi cunoaşterea matematică. „Tot ceea ce este gândire concretă - spune academicianul Miron

2 , 3, 4,5, Oprescu Nicolae, 1974, Modernizarea învăţământului matematic în ciclul primar, Bucureşti, E.D.P.

3

4

6

Nicolescu - este sau matematică sau susceptibil de matematică. Ce lucru va ajuta să gândim mai repede decât o facem şi mai ales fără risc de eroare în decizii? Răspunsul este cunoscut de multă vreme. Este vorba de ansamblul de metode, de reguli de calcul ale gândirii, de concepte, de fapte care se numeşte matematică" 6 . Matematica este disciplina care, prin însăşi esenţa ei - de ştiinţă a structurilor creatoare de modele şi limbaje ştiinţifice ale realităţii, ce foloseşte cu precădere modele analogice - poate şi are menirea de a forma o gândire investigatoare, creatoare, o apreciere de cunoştinţe noi în general, o apropiere de necunoscut printr-un adevărat stil de cercetare.

6 Oprescu Nicolae, 1974, Modernizarea învăţământului matematic în ciclul primar,

7

II. Dezvoltarea capacităţilor creatoare ale elevilor din ciclul primar în cadrul orelor de matematică

Prin procesul de învăţământ se urmăreşte formarea unor capacităţi cognitive sau noncognitive care, la rândul lor, sunt fundamente ale procesului creator real. Prioritatea nu constă în formarea de creatori propriu-zişi, ci in dezvoltarea supleţei capacităţii de a găsi

soluţia rezolvării problemelor – prin caracterul lor revelator.Această reuşită produce copiilor

o stare de surpriză şi, în acelaşi timp,de trăire intensivă în plan afectiv,ceea ce reanimă

dorinţa şi curiozitatea de a descoperi şi alte căi şi soluţii mai elevate. Ori de câte ori un copil

este pus în faţa unei probleme şi reuşeşte să restructureze datele problemei şi să imagineze procedeul ce conduce la soluţie , el înfăptuieşte un act ce creaţie.

Performanţele şcolare nu sunt posibile fără formarea şi dezvoltarea factorilor intelectuali şi nonintelectuali începând cu dezvoltarea spiritului de observaţie şi, în mod progresiv, până la formele cele mai complexe ale gândirii şi imaginaţiei creatoare. Realizarea acestor deziderate nu poate avea loc fără schimbarea atitudinii faţă de metodologia învăţării şi crearii unei atitudini permisive în clasă care să elibereze copiii de teamă, frica de pedeapsă, admonestare. Trebuie creată o atmosferă interrelaţională de sociabilitate, favorizând comunicarea, consultarea, conlucrarea.

Într-o atmosferă de comunicare, liberă de tensiune, activă şi favorabilă colaborării în muncă, chiar şi copiii cu tendinţe de pasivitat, neobişnuiţi cu efortul intelectual sau activitate mintală intensă, se redresează, se adaptează mediului, intră treptat în procesul muncii intelectuale,îsi eliberează energiile psihice latente şi prind dorinţă de autoafirmare.

Prin realizarea atmosferei creatoare a clasei, a grupului, se realizează crearea omului

creator.

Educarea capacităţilor creatoare la elevii mici, în cadrul orelor de matematica, trebuie

să aibă în vedere mai multe aspecte:

- volumul de cunoştinţe prevăzut de programa şcolara să nu fie depăşit, să se modifice numai sistemul operaţional prin complicarea cerinţelor şi soluţiilor de rezolvare;

- depăşirea caracterului reproductiv al cunoştinţelor şi creşterea treptată a operativităţii mintale, a învăţării prin cercetare-descoperire;

- efortul intelectual trebuie calculat şi distribuit în funcţie de curba efortului;

8

- copilul trebuie dirijat în găsirea soluţiilor cerute de problema solicitată sau să fie

ajutat în procesul de demarare a operativităţii sale mintale (nu prin a-i da soluţia de-a

gata, ci numai prin a i-o sugera) la timp sau ori de câte ori este nevoie;

- munca învăţătorului este mult mai grea şi mai plină de răspundere. El trebuie să

înţeleagă că ideea gândită de el ca răspuns la o întrebare- poate să capete alte modalităţi de formulare în conştiinţa copiilor.Învăţătorul trebuie să aprobe pe cele care exprima adevărul, să încurajeze pe cele care se apropie de adevăr, să-i convingă pe copii de

timpuriu că orice efort fizic sau intelectual,chiar dacă nu se soldează de la început cu rezultate optime, aduce bucurie şi încredere în forţele sale, îndeamnă la acţiune mai eficientă.

- activitatea independentă este calea cea mai eficientă în deprinderea elevilor cu efortul

intelectual.Această activitate trebuie analizată fără admonestări, ci prin îndemn la dorinţa de a fi mai stăruitori, prin încurajarea spontaneităţii cu licăriri de fantezie efervescentă, prin crearea unei atmosfere calme, calde, afective care descătuşează spiritul; Învăţarea creatoare a matematicii începe din clasa întâi pe baza pregătirii afective pentru învăţare ce trebuie să se facă încă din grădiniţă. Treptat, copilul trece de la acţiunea directă şi nemijlocită cu obiectul cunoaşterii care se proiectează în conştiinţă sub forma reprezentării acţiunii la posibilitatea copilului de a reda sub formă de desen sau schemă obiectul cunoscut, ajungând treptat, la reprezentarea simbolică. Un exemplu edificator îl constituie compunerea şi descompunerea numerelor naturale .De regulă, învăţarea insistă numai pe compunerea numerelor, dar experienţa m-a învăţat să insist pe compunere şi descompunere în acelaşi timp.Descompunerea fiind inversul compunerii, se pregăteste înţelegerea scăderii ca operaţie inversă adunării. Luăm ca exemplu compunerea şi descompunerea numărului 6 şi voi prezenta exerciţiile utilizate pentru a dezvolta şi utiliza creativitatea copiilor. În prima etapă, se porneşte de la ultimul număr cunoscut şi consolidat - 5. Pe stelaj şi pe tablele magnetice se apropie un jeton, o bilă, un cerc etc. de 5. Dacă un obiect se apropie de 5, vine către 5, se formează o mulţime, un grup de şase obiecte. Imediat după această operaţie, se lucrează şi descompunerea din şase obiecte se ia unul şi rămân cinci. Se va continua cu toate posibilităţile de compunere şi descompunere a numărului 6. Pentru compunere şi descompunere, se vor folosi mai multe feluri de obiecte, în fiecare caz, pentru ca elevii să conştientizeze că, indiferent dacă se utilizează jetoane, bile, păpuşi,ursuleţi, ciuperci, maşini, puişori, copii etc.,grupul, mulţimea de obiecte — numărul 6 se compune şi se descompune în acelaşi fel.

9

Se organizează şi un joc cu grupe de câte şase copii, cerându-le să compună şi să descompună grupul, dacă se poate, altfel decât grupele vecine. Urmatoarea etapă constă în strângerea materialului concret folosit şi li se cere elevilor să deseneze ce au lucrat cu obiectele sau cu grupele de copii, lăsând la latitudinea lor ce obiecte vor desena. Se trece astfel, de la reprezentarea acţională la reprezentarea imaginativ- concretă. Cu ocazia acestei activităţi, se depistează şi posibilităţile intelectuale ale copiilor, în funcţie de timpul de realizare şi corectitudinea rezolvării cerinţei. După ce m-am asigurat că toţi copiii au făcut saltul de la reprezentarea acţională la reprezentarea imaginativ-concretă, se trece la reprezentarea simbolică - scrierea cifrei 6. După scrierea cifrei 6, se cere elevilor să repete verbal toate posibilităţile de compunere şi descompunere a numărului 6. Pe fişe de muncă independentă, se cere elevilor să lucreze exerciţii de descompunere. Lucrându-se în acest mod la fiecare număr în concentrul 0-10, nu se vor întâmpina greutăţi în înţelegerea operaţiilor de adunare şi de scădere.Nu se vor pune probleme nici când se vor introduce simbolurile literale în locul unuia sau mai multor termeni. Efortul creativ este mai mare atunci când se prezintă elevilor exerciţii de forma a+ b =6, dar aceste exerciţii sunt atractive, copiii încep să caute cu febrilitate, mai ales dacă se organizează şi un concurs.Sistemul operativ se complică şi mai mult dacă prezentăm copiilor suma şi diferenţa a două numere:

a + b = 6

a - b = 2

Deşi gândirea copilului de vârstă şcolară mică operează în plan preponderent reprezentativ şi nu simbolic, pe baza procesului de încercare-eroare, el va găsi soluţia , mai ales dacă stăpâneşte bine acţiunile mintale de compunere şi descompunere a numerelor. Efortul intelectual este mai mare, dar elevii vor găsi, mai repede sau mai lent, soluţia corectă a = 4, b = 2. Satisfacţia reuşitei este mare, manifestată exploziv, dar nu oboseşte, mai ales dacă această activitate de creaţie este plasată la mijlocul orei de curs, timp de 10- 12 minute, acestea fiind cunoscute ca cele mai productive ca ritm al activităţii nervoase superioare. După ce copiii de clasa întâi au învăţat să rezolve probleme, mai ales pe bază de materiale intuitive, li se poate cere să compună ei înşişi probleme. Aceste cerinţe le sporesc curiozitatea şi interesul, le dezvoltă spiritul de observaţie, imaginaţia, dar, mai ales, creativitatea. În acelaşi timp, ei capătă cunoştinţe noi despre lumea înconjurătoare, din care-şi iau datele necesare compunerii problemelor… EXEMPLU: Compuneţi o problema despre jucării folosind numerele 3 şi 6. Sau:

10

Dorina a cules 19 lalele. Ea a oferit mamei sale 5 lalele şi prietenei ei, Maria, 3 lalele. Câte lalele i-au rămas? Rezolvaţi problema şi compuneţi una asemănătoare, folosind ca date numerele 18, 4 şi 2.

Sau:

Ioana are 5 porumbei. Andrei are cu 4 porumbei mai mult. Pune întrebarea şi rezolvă problema. În funcţie de nivelul clasei şi de imaginaţia şi interesul învăţătorului pentru cultivarea

modalităţilor dezvoltării gândirii creatoare cu care se impune să fie obişnuit omul societăţii contemporane, se pot crea exerciţii şi probleme care să solicite creativitatea copiilor, cu atât mai multe, mai variate şi mai interesante cu cât elevii trec de la o clasă la alta şi-şi îmbogăţesc bagajul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. La clasa a doua, se pot propune aceleaşi tipuri de exerciţii şi probleme precum şi altele cu grad sporit de dificultate, dar în concernul 100-1000. Exemple:

Se dă relaţia: a + b = 900. siţi toate valorile lui a şi b,a şi b să fie numere naturale formate din sute întregi. Găsiţi cel mai mic, apoi cel mai mare număr natural de forma abc, folosind numai cifre impare. Aceeaşi cerinţă, cu cifre pare. Aflaţi termenul necunoscut:

420 + a = 875 b – 347 = 193

a + 315 + 147 = 900 364 – b + 100 = 217

Se pot propune probleme în care se dau datele şi se cere copiilor să pună întrebarea sau întrebările prin care să se rezolve problema:

Dintr-o seră s-au cules 125 de garoafe, cu 136 mai mulţi trandafiri şi frezii,cu 58 mai puţine decât trandafiri. Formulaţi întrebarea pentru a rezolva problema prin:

- două operaţii;

- trei operaţii.

Un efort de creaţie suplimentar este solicitat de compunerea de probleme după exerciţii. Exemple:

Compune o problemă după următorul exerciţiu:

- 20 + 32 + 16 =

( clasa I )

- 150 - (36 + 48) =

( clasa a II-a )

- (3 x 8) + ( 9 x 7) =

( clasa a III-a )

- d x 28 + 441126 =453 922

( clasa a IV-a )

11

Exerciţiile – joc sunt foarte bine primite de copii şi , dacă sunt bine organizate, mai ales sub formă de concurs, au un aport creator deosebit. Exemple :

- Introduceţi în cercuri numere de la 1 la 6 , astfel încât să se obţină, pe toate liniile, suma 10.

- Introduceţi în cercuri numere la alegere, astfel încât să se obţină, pe toate liniile, suma

40.

Rebusurile constituie un alt tip de exerciţiu - joc foarte gustat de copii, joc ce dezvoltă nu numai latura creatoare a gândirii, ci şi spiritul de observaţie, sporeşte viteza de reacţie în soluţionarea unei probleme, consolidează cunoştinţele teoretice dobândite. Exemplu: un rebus pentru consolidarea cunoştinţelor de geometrie la clasa a IV-a:

Dacă veţi introduce corect soluţiile pe orizontală, veţi obţine pe verticala A – B denumirea poligonului cu patru laturi :

1

Numărul laturilor unui patrulater.

2

Patrulater cu două laturi paralele şi două laturi neparalele.

3

– Are toate cele patru laturi egale.

4

– Linii care nu sunt nici frânte, nici curbe.

5

– Patrulater cu laturile opuse paralele şi egale şi cu cele patru unghiuri drepte.

6

– Un dreptunghi care

nu are unghiuri drepte.

7

- Laturile pătratului sunt

8

Suma mărimilor laturilor unui poligon se numeşte

9

Drepte care nu se întâlnesc niciodată.

10- Pătrat

/

cu două unghiuri ascuţite şi două unghiuri obtuze.

Valoarea formativa a rezolvarii de probleme este cu atat mai importanta cu cat aceasta activitate solicita participarea si mobilizarea intelectuala a elevilor

12

Valoarea formativă a rezolvării de probleme este cu atât mai importantă cu cât această activitate solicită participarea şi mobilizarea intelectuală a elevilor la un nivel înalt. Rezolvarea unei probleme este superioară altor demersuri matematice, copiii fiind puşi în situaţia de a descoperi ei înşişi modalităţile de rezolvare şi soluţia, să formuleze ipoteze şi apoi să le verifice, să facă asociaţii de idei şi corelaţii inedite. Problemele de matematică reprezintă o sursă inepuizabilă de cunoştinţe, solicită la maxim disponibilităţile psihice şi, de aceea, trebuie tratate cu interes şi responsabilitate de către toţi cei implicaţi.

13

III. Jocul didactic în contextul predării matematicii

În contextul noii societăţi, dreptul la educaţie a devenit realizabil pentru toţi copiii, iar nevoia de cultură - o condiţie a integrării sociale. În vizunea pregătirii viitorilor iniţiatori de transformare, şcoala are sarcina de a înarma tânăra generaţie cu cele mai noi cuceriri ale spiritului uman. Deschiderea spre cultură şi formarea capacităţilor necesare achiziţionării noutăţilor se constituie în sarcini instructiv-educative de bază. Ele mută accentul de la memorare-stocare-reproducere la însuşirea şi mânuirea unor instrumente cum ar fi: gruparea, scrierea, compararea, generalizarea, integrarea în sistem, restructurarea, mânuirea schemelor operatorii, a schemelor relaţionale care să facă posibil contactul continuu cu ştiinţa, tehnica şi, în general, cu cultura. Aceste cerinţe se manifestă în caracterul instrumental al învăţământului primar şi necesită trecerea de la “educaţia prin efort… la educarea efortului”. Aşadar o primă mutaţie s-a produs în sfera obiectivelor fundamentale ale învăţământului primar, eficienţa sa mărindu-se în capacitatea de a asigura şcolarizarea, în condiţii cât mai bune, pe treapta următoare. Pentru a moderniza învăţământul, pentru a-l racorda la cerinţele epocii contemporane, preocupările pentru ridicarea calităţii învăţământului matematic ocupă un loc prioritar. Introducerea, încă de la baza învăţământului, a unor concepte de mare generalitate, concepte unificatoare pe tot parcursul învăţării matematicii, nu presupune doar achiziţionarea acestora ca entităţi independente, ci cultivă o nouă posibilitate de a gândi şi de a înţelege matematica prin: cunoaşterea modurilor fundamentale de organizare a entităţilor matematice, sesizarea relaţiilor fundamentale a proprietăţilor acestora, cunoaşterea dinamicii relaţiilor matematice şi a clasificărilor lor. Matematica modernă ia deci în consideraţie ansamblul structural al ştiinţelor matematice, principiile fundamentale, relaţiile dintre entităţile matematice. În noile programe şcolare de matematică specifice şi altor sisteme de învăţământ au fost introduse conceptele generale cu caracter unificator, ca: structură, mulţime, relaţie ş.a. interpretate în spiritul logicii disciplinei matematice. În lumea întreagă se consideră că, pentru a-i dezvălui copilului încă de la început caracteristicile matematicii moderne şi pentru a-l învăţa să gândească în spiritul ei, conceptele de “număr natural”, “operaţii cu numere naturale”, trebuie fundamentate pe conceptul general de “mulţime”. În ultimele decenii, matematica a pătruns cu deosebit succes în numeroase sectoare ale cunoaşterii şi practicii, căpătând o popularitate senzorială datorită eficienţei metodelor şi instrumentelor ei. Matematica are drept obiect stadiul realităţii obiective şi se constituie ca o

14

reflectare a ei, desprinzând conceptele din această realitate, care, pentru elev, este constituită în primul rând din activitatea şcolară (în clasă, cabinet, laborator, atelier etc.). Există însă şi noţiuni de matematică ce au apărut fără să fie cerute direct de practică, pentru că matematica se dezvoltă şi pe teren propriu, dar acestea îşi găsesc mai devreme sau mai târziu corespondent în viaţă. Puternic ancorată în realităţile practicii contemporane şi cu implicaţii în toate domeniile, matematica zilelor noastre devine tot mai mult domeniul spre care pornesc cu interes şi încredere celelalte ştiinţe. Corelarea matematică în activitatea tehnico-practică oferă elevilor posibilitatea să-şi însuşească cunoştinţele în ansamblul interacţiunilor, iar noţiunile preluate din cadrul disciplinelor tehnico-practice să fie “înnobilate”. Pornind de la ideea că matematica a devenit în zilele noastre un instrument esenţial de lucru pentru totalitatea ştiinţelor şi domeniilor tehnice, este firesc ca, în centrul preocupărilor actuale ale şcolii româneşti să se situeze cultivarea accentuată a gândirii micilor şcolari, prin evidenţierea relaţiilor matematice, prin fundamentarea ştiinţifică a noţiunilor şi conceptelor, prin introducerea progresivă, gradată, a limbajului matematic modern. Astfel, matematica a pătruns treptat şi din ce în ce mai mult în sfera conceptului de cultură generală şi de cultură de specialitate, lăsând puţine sectoare lipsite de prezenţa ei. Semnificaţia teoretică şi practică a matematicii a crescut mereu, făcând din ea principalul obiect de instruire, disciplina cu necontestate valenţe formative, care participă cu mijloace proprii la modelarea personalităţii sub toate aspectele. Astăzi se consideră tot mai mult că matematica constituie fundamentul culturii moderne; indiferent în ce domeniu îşi desfăşoară activitatea, omul trebuie să posede o bună pregătire matematică, pentru a putea soluţiona multiplele şi variatele probleme ale vieţii. Modernizarea pedagogiei învăţământului matematic, în special din perspectiva apropierii formării gândirii logice a elevilor încă din primele clase de logica ştiinţei propriu- zise, impune organizarea şi desfăşurarea acesteia într-o manieră nouă: conştientizarea complexităţii actului de predare-învăţare, metode active şi participative, diferenţierea învăţământului, cultivarea interesului pentru studiu, prin acestea urmărindu-se sporirea eficienţei formative a învăţământului. Prin matematică, elevii reuşesc să recepteze, să înţeleagă, să integreze şi să îmbogăţească enunţuri cu care operează şi nu doar să le memoreze.Efortul intelectual este, în esenţă, un continuu antrenament care are drept efecte dezvoltarea intelectuală reală a elevilor, în primul rând, dar şi dezvoltarea generală a acestora.

15

Sub aspectul moral, matematica formează gustul pentru adevăr, obiectivitate şi echitate, creează nevoia de rigoare, stimulează voinţa de a duce la capăt un lucru început, creează nevoia de a cunoaşte, de a înţelege, formează deprinderi de cercetare şi investigare, preîntâmpină adoptarea unei atitudini nejustificate. Latura estetică a matematicii e conturată de calităţi ale exprimării gândirii, cum ar fi :

claritate, ordine, eleganţă, îl face pe elev să fie sensibil faţă de frumuseţea formelor, faţă de organizarea naturii şi tehnicii. Prin introducerea noului sistem de predare-învăţare a matematicii de la clasele mici până la încheierea studiilor liceale, ţara noastră se înscrie în rândul ţărilor cu un învăţământ matematic modern. Urmărindu-se nu aplicarea unei programe “liniare” compartimentate, ci realizarea unor obiective largi, învăţământul matematic din ţara noastră a dobândit mai multă coerenţă, matematica învăţându-se în acelaşi spirit de la grădiniţă până la universitate. Se realizează astfel condiţii pentru realizarea unităţii sistemului de învăţământ, se pun astfel bazele gândirii logice, formată şi dezvoltată în mod prioritar pe tot parcursul şcolarităţii.

16

III.1 Integrarea jocului didactic în orele de matematică

În condiţiile şcolarizării copiilor de la vârsta de şase ani se impune o exigenţă sporită

în ceea ce priveşte dozarea ritmică a predării cunoştinţelor elevilor mai ales în primele patru clase. Ţinând seama de puterea lor de concentrare la această vârstă , de nevoia de varietate şi de mişcare în activitatea şcolară , lecţia de matematică trebuie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conţinut matematic, cu suficiente elemente de joc. În general, un exerciţiu sau o problemă de matematică poate deveni joc didactic matematic dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

- realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

- foloseşte elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse, cum sunt întrecerea individuală sau pe grupe de elevi; recompensarea rezultatelor bune şi penalizarea greşelilor comise de către cei antrenaţi în rezolvarea exerciţiilor sau a problemelor propuse ;

- foloseşte un conţinut matematic accesibil, atractiv şi recreativ, prin forma de desfăşurare, prin materialul didactic ilustrativ etc ;

- utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de către elevi.

Jocurile didactice îmbrăcând o formă atractivă, trezesc interesul şcolarului pentru îndeplinirea sarcinii didactice şi întreţin efortul necesar executării lui. Ele se pot executa în

multiple variante. Variantele pot cuprinde sarcini asemănătoare, diferenţa fiind dată de gradul de dificultate în funcţie de vârsta sau nivelul de cunoştinţe. Astfel jocurile pot fi : cu explicaţie şi exemplificare, cu explicaţie,dar fără exemplificare, fără explicaţie, cu simpla enunţare a sarcinii. Dacă un joc se repetă într-o altă formă pentru a se elimina plictiseala şi monotonia , poate fi mărit gradul de dificultate, fără a diminua atractivitatea, fără să devină obositor. Jocurile didactice pot fi folosite şi ca testări prin care învăţătorul să-şi dea seama de calitatea cunoştinţelor pe care le posedă elevul la un moment dat, de gradul de însuşire a unei deprinderi sau de nivelul de dezvoltare a unor procese psihice. Jocurile matematice pot fi clasificate astfel :

1. în funcţie de scopul şi sarcina didactică pot fi împărţite în: jocuri didactice ca jocuri de sine stătătoare, jocuri didactice ca momente propriu-zise ale lecţiei, jocuri didactice în completarea lecţiei, intercalate sau la final, jocuri didactice pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor specifice unui capitol.

17

2. în funcţie de aparatul formativ pot fi clasificate în: jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de analiză ( ex.: Completează şirul ) , jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză ( jocurile numerice predate în cadrul operaţiilor cu numere naturale ), jocuri matematice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua comparaţii ( dintre jocurile numerice putem aminti pe cele pentru recunoaşterea semnelor de ,,=”, ,,< “, ,,> “ ) jocurile pentru dezvoltarea capacităţii de abstractizare şi generalizare ( jocurile de compunere a numerelor naturale în concentrul 0 – 10 ), jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacităţii. Jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecţiei în care observăm starea de oboseală, când atenţia nu mai poate fi captată prin alte mijloace didactice sau pot fi organizate lecţii-joc, în care jocul să domine urmărind fixarea cunoştinţelor, fixarea şi sistematizarea acestora. Inclus inteligent în structura lecţiei, jocul didactic matematic poate să satisfacă nevoia de joc a copilului, dar poate în acelaşi timp să uşureze înţelegerea, asimilarea cunoştinţelor matematice în formarea unor deprinderi de calcul matematic realizând o îmbinare între învăţare şi joc. Doar la auzul îndemnului ,, Hai să ne jucăm ! “ , copilul tresare de bucurie, devine mai atent, mai activ, mai interesat de activitatea ce o va desfăşura, neştiind , practic, că prin joacă el va învăţa de fapt, va sistematiza ori îşi va consolida cunoştinţele. Am aplicat în orele de matematică şi au avut un real succes, cu implicaţii pozitive asupra copiilor, jocuri matematice precum : rebusul matematic ( în verificarea cunoştinţelor, în munca independentă, pe grupe sau colectivă ) ghicitorile matematice, jocuri pentru recunoaşterea semnelor de relaţie, pătrate magice, jocuri pentru formarea unui număr, jocul verificării, labirinturile şi poveştile matematice. În şcoală orice exerciţiu sau problemă poate deveni joc dacă se precizează sarcinile de rezolvat şi scopul urmărit, dacă se creează o atmosferă deconectantă, trezind elevilor interesul, spiritul de concurenţă şi de echipă. În continuare voi prezenta o problemă transformată în joc didactic matematic la clasa I , la descompunerea numerelor. ,,Am baloane roşii şi albe, câte cinci de fiecare. Se sparg cinci baloane. Câte baloane roşii şi câte baloane albe ar putea fi printre cele sparte ?” Ca obiective mi-am propus aprofundarea conoştinţelor despre descompunerea numerelor naturale, dezvoltarea spiritului creativ în gândirea matematică şi a puterii de concentrare în găsirea soluţiilor unei probleme. Sarcina didactică a fost valorificarea cunoştinţelor despre descompunerea unui număr natural într-o sumă de doi termeni. Ca şi

18

element de joc a fost întrecerea şi recompensa individuală şi pe grupe de elevi. Materialul

didactic folosit a fost o planşă cu cinci baloane roşii şi cinci albe.

Regula jocului – elevii să scrie toate soluţiile posibile ale problemei pe o fişă dată la

începutul orei.

Timpul de rezolvare a fost de 10 minute.

Soluţii posibile au fost:

Baloane

Roşii

Albe

Baloane sparte pot fi:

0

5

1

4

2

3

3

2

4

1

5

0

Datorită jocurilor de descompunere folosite la celelalte cifre numai doi elevi n-au

găsit toate soluţiile posibile. Aceşti elevi au fost ,,penalizaţi “ prin a scrie adunările:

0 + 5 =

3 + 2 =

4 + 1 =

1 + 4 =

2 + 3 =

5 + 0 =

Tot în cadrul rezolvării problemelor am prezentat elevilor ,,variaţiuni “ pe aceeaşi

temă:

a) Mihai are 10 ani. Peste câţi ani va avea 16 ani ?

b) Petre are 16 ani. Câţi ani au trecut de când avea 10 ani ?

c) Mihai are 10 ani şi Petre 16 ani. Cu câţi ani este mai mare Petre decât Mihai ?

d) Mihai are 10 ani şi Petre 16 ani. Peste câţi ani Mihai va avea vârsta de azi a lui

Petre ?

e) Mihai are 10 ani şi Petre 16 ani. Cu câţi ani este mai mic Mihai decât Petre ?

f) Mihai are 10 ani şi Petre 16 ani. Câţi ani au trecut de când Petre avea vârsta de

acum a lui Mihai ?

H. Freundenthal aprecia acest tip de rezolvare a problemelor în şcoala primară şi mai

ales în clasele mici, unde se pun bazele dezvoltării gândirii matematice. Chiar pentru

problemele existente în manualul de matematică, am cerut elevilor să le transforme pe unele

în exerciţii, pe altele într-o altă formulare a conţinutului. În momentul transformării mi-am

putut da seama de puterea de creativitate a copiilor. Când tema pentru acasă era o problemă

din manual, ceream ca aceasta să fie transformată în două moduri diferite. De exemplu :

Coca are 5 lalele. Mama îi dă 2 lalele. Câte lalele are Coca ?

19

Prima transformare – Coca are 7 lalele, 5 lalele a avut la început. Câte lalele a primit de la mama ei ? A doua transformare – Coca are 7 lalele, 2 lalele le-a primit de la mama ei .Câte lalele a avut Coca la început ? Aceste exemple dovedesc destul de clar aportul pe care îl are acest procedeu la dezvoltarea gândirii logico-matematice şi a memoriei copiilor. Cu o deosebită eficienţă am organizat în cadrul lecţiilor de consolidare jocul ,,Cu ce

măsurăm ?” . Ţinând cont că elevii din clasa I învaţă despre litru şi în clasa a II-a cunoştinţele despre unităţile de măsură se lărgesc, am încercat să le formez elevilor şi deprinderi de mânuire a cestor unităţi pe care le folosesc şi ei la tot pasul. Ca materiale elevii au avut o planşă pe care se aflau desenate metrul şi litrul, iar în jurul lor pătrate cu înscrierea denumirilor unor materiale ce se pot măsura cu litrul, metrul, kilogramul. Pentru a supune la efort nu numai gândirea ci şi atenţia, pe planşă am inclus în mod intenţionat şi materiale ce se pot măsura cu kilogramul. Aprecierea s-a făcut prin acordarea unui punct pentru fiecare sarcină rezolvată corect. În urma analizei acestui joc am observat că rezultatele sunt variabile. Unele produse, cum ar fi oţetul, petrolul, vinul, i-au pus în încurcătură, considerând că acestea se măsoară cu kilogramul, aşa cum au reţinut ei din spusele părinţilor, care îi trimiteau la magazin să cumpere un kg de oţet, un kg de vin etc. După efectuarea mai multor exerciţii de acest fel am reuşit să depăşim dificultăţile şi în mare parte copiii să ştie să opereze corect cu aceste unităţi de măsură. Utilizarea unei game variate de jocuri didactice a fost de un real folos pentru elevi, contribuind la însuşirea şi consolidarea cunoştinţelor legate de conceptul de număr natural, a operaţiilor cu numere naturale, unităţi de măsurat lungimea şi capacitatea. Pentru ca activităţile să fie şi mai plăcute şi cunoştinţele să fie însuşite mai uşor se utilizează , în special la clasa I , jocurile sub forma unor ghicitori sau poezioare numărători despre numerele din concentrul 0-10, deoarece cu o notă de umor ele descriu chipul unor cifre.De asemenea pentru însuşirea cifrelor se poate prezenta ,, chipul cifrelor “. Pe parcursul orelor în care se însuşesc cunoştinţele despre numere se pot învăţa şi unele cântecele, ca de exemplu Cântecul numerelor . În lecţiile consacrate adunării şi scăderii în concentrul 0-10 se pot folosi ghicitori - problemă de genul :

a) Mac, mac, mac şi mac, mac, mac Zece raţe stau pe lac. Strigă tare mama raţă

20

Mac, mac, mac, nu vreţi verdeaţă ? Şase pleacă la măicuţa Şi-acum socotiţi fuguţa Printe nuferii din lac Câte raţe baie fac?

b) Cinci copii pe-o sănioară De pe deal ca vântul zboară, Ajungând în jos râzând Doi în sanie mai sunt ! Socotiţi câţi în zăpadă, Au căzut de pe grămadă ?

c) Ah, ce mândră-i cloşca mea ! Nimeni n-are pui ca ea. Cinci sunt mici şi unul mare Socotiţi, câţi pui ea are ?

d) În grădiniţa cu flori Au înflorit doi bujori Mai stau gata-mbobocite Cinci lalele rumenite Câte flori eu voi avea În buchet când ţi-l voi da ?

e) Pe poteca din pădure Au plecat s-adune mure Cinci băieţi şi trei fetiţe, Cu găleţi şi coşuleţe.

De un urs s-au speriat, Patru-n vale-au alergat. Socotiţi dacă veţi şti Câţi la mure vor mai fi ?

Tot cu un real succes am aplicat în orele de matematică şi jocuri care au ca scop dezvoltarea deprinderii de a număra în scris, formând şiruri crescătoare sau descrescătoare. Ex. ,, Ajutaţi poliţia să reconstituie figura infractorului, unind convenabil punctele din schemă sau ,, Descoperă cine se ascunde ! “. De asemenea foarte atrăgătoare sunt şi jocurile care verifică operaţiile matematice , într-o manieră care-l determină pe copil la un efort intelectual , fără ca acesta să-şi dea seama.Tototodată acestea îi permit copilului să se verifice singur asociind astfel rezultatul corect cu culoarea cerută de regula jocului , pentru a descoperi în final figura ascunsă. Am aplicat la clasa a III-a jocul ,, Îmbracă ursuleţul ! “ Scopul – Consolidarea deprinderilor de a efectua adunări şi scăderi cu trecere peste

ordin

Material didactic – fişe desenate, creioane colorate Sarcina didactică Îmbracă ursuleţul cu maro acolo unde răspunsul este 76, cu verde unde ai 52, cu roşu unde ai obţinut 49 , iar cu negru 18. Desfăşurarea jocului- Am organizat jocul sub formă de competiţie. Elevii au fost împărţiţi în patru echipe de câte cinci. După ce au realizat sarcina joncului a fost declarată câştigătoare echipa care a îmbrăcat cel mai repede ursuleţul şi a rezolvat corect operaţiile date.

De asemenea, în verificarea operaţiilor matematice în concentrul 0-100 ,la orice clasă se poate aplica jocul ,, Racheta cu mai multe operaţii” Fiecare elev va primi un desen cu forma unei rachete din model. În treapta întâi elevul are de rezolvat calcule de un singur ordin ( adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri ). Dacă el rezolvă corect ceea ce i se cere, devine ,, pilot de elicopter”. Continuă apoi calculele din treapta a doua, unde sunt date spre rezolvare exerciţiile combinate din operaţii de acelaşi ordin (adunare şi scădere, înmulţire şi împărţire ). Trecerea peste treapta a doua îi aduce elevului satisfacţia de a fi considerat ,, pilot de curse interne”. În treapta a treia se cere rezolvarea unor exerciţii combinate, elevul fiind obligat să respecte ordinea efectuării operaţiilor. Dacă va reuşi să rezolve corect şi aceste exerciţii, va putea fi numit ,, pilot de curse externe”. În treapta a patra, elevul va efectua un exerciţiu combinat, cu paranteze mici.Acesta îi va da satisfacţia de a putea fi numit ,, pilot de

22

încercare”. Ultima treaptă şi cea mai dificilă va fi un exerciţiu combinat, pe baza căruia

va trebui să compună o problemă. Abia acum el va avea satisfacţia de a deveni ,, pilot

cosmonaut”. Sarcinile acestui joc sunt rezolvate alternativ cu sarcini de lucru frontale, la

tablă. Elevii care au rezolvat corect toate sarcinile jocului, trecând cu bine peste toate treptele,

primesc drept recompensă numele de ,, pilot cosmonaut” şi imagini cu diferite rachete şi

cosmonauţi. Acest joc poate fi aplicat la orice clasă şi la orice temă, ca activitate de muncă

independentă, într-o diversitate de variante, în funcţie de resursele creative ale învăţătorului.

Activităţi practice şi jocuri pregătitoare pentru învăţarea noţiunilor matematice

În această perioadă copiii îşi formează bazele gândirii logice, a

judecăţilor privind atributele obiectelor şi a relaţiilor dintre ele, dacă o afirmaţie este

adevărată sau falsă şi când anume acestea suferă transformări de valoare.

Prin intermediul jocurilor liber – pregătitoare am reuşit astfel să testez

şi să cunosc nivelul de cunoştinţe matematice pe care îl posedă fiecare elev din familie sau

din grădiniţă, notându-mi lipsurile unora sau progresele altora. În acest context am vizat mai

multe laturi ale cunoaşterii: gradul de mobilitate, capacitatea intelectuală, intuiţia,

vocabularul.

Jocul didactic în predarea şirului numerelor naturale de la 0 la 100

Utilizarea jocului didactic matematic în predarea şirului numerelor naturale mai mici

decât 100 are ca obiective:

înţelegerea de către copii a numărului, ca proprietate a mulţimilor cu acelaşi

număr de elemente (cardinalul mulţimilor echivalente);

înţelegerea locului fiecărui număr în şirul numerelor naturale (aspectul ordinal

al numărului);

înţelegerea semnificaţiei reale a relaţiei de ordine pe mulţimea numerelor

naturale şi a denumirilor corespunzătoare (mai mare, mai mic);

cunoaşterea cifrelor corespunzătoare numărului;

citirea cifrelor de tipar şi scrierea cifrelor de mână.

Utilizarea jocului didactic matematic pentru însuşirea unor unităţi de măsură

Studiul mărimilor şi unităţilor de măsură la clasele I-IV urmăreşte ca, pe baza

observaţiilor şi a reprezentărilor intuitive, elevii să ia cunoştinţă cu unele noţiuni de bază

23

despre mărimi şi unităţi de măsură de largă utilizare, necesare omului. Se urmăreşte, de

asemenea, formarea deprinderii de a măsura, a folosi şi mânui unele măsuri şi instrumente

de măsură, de a cunoaşte câteva unităţi, formarea capacităţii de a aprecia corect diversele

mărimi, precum şi înţelegerea necesităţii adoptării unităţilor standard de măsură.

Jocul Scriitorii

Priviţi imaginile:

de măsură.  Jocul Scriitorii Priviţi imaginile: Vasile Alecsandri 1818 – 1890 În 1878 a scris

Vasile Alecsandri 1818 – 1890 În 1878 a scris imnul Cântecul gintei latine

– 1890 În 1878 a scris imnul Cântecul gintei latine Ion Luca Caragiale 1852 – 1912

Ion Luca Caragiale 1852 – 1912 În 1884 a scris piesa O scrisoare pierdută

1852 – 1912 În 1884 a scris piesa O scrisoare pierdută Mihail Sadoveanu 1880 – 1961

Mihail Sadoveanu 1880 – 1961 În 1915 a scris romanul Neamul Şoimăreştilor

Cine a trăit mai mult ?

La ce vârstă a scris Vasile Alecsandri Cântecul gintei latine ?

A citit oare Ion Luca Caragiale romanul Neamul Şoimăreştilor ?

Organizarea şi desfăşurarea jocului didactic în învăţarea elementelor de geometrie

Utilizarea jocului didactic în lecţiile de geometrie ajută la formarea capacităţii

de observare a proprietăţilor figurilor geometrice, la dobândirea de cunoştinţe specifice,

la dezvoltarea capacităţii de a aplica cunoştinţele de geometrie. În plus, elevii sunt

angajaţi într-o activitate intensă,în care li se cere să folosească instrumente de geometrie, să

facă măsurători, calcule.

Jocul Ce numere v-au rămas?

Scopul didactic: recunoaşterea figurilor geometrice

24

Sarcina didactică:

- identificarea figurilor geometrice;

- găsirea numerelor pare sau impare din interiorul lor;

Material didactic: planşă, fişe. Desfăşurarea jocului:

Elevii împărţiţi în două grupe vor trebui să rezolve rapid si atent următoarele cerinţe:

- Tăiaţi cu o linie verticală numerele pare care sunt în triunghi sau pătrat;

- Tăiaţi cu o linie orizontală numerele impare care se află în interiorul unui cerc sau al unui pătrat;

- Tăiaţi cu un X numerele impare care sunt în cercuri sau în triunghiuri.

5 - 2

3 7 4
3
7
4

7

3 8-5 9 5
3
8-5
9
5

Ce numere v-au rămas? Câştigă echipa care a tăiat figurile geometrice după cerinţe şi a obţinut corect numerele cerute. Jocurile didactice, în majoritatea lor, au ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi sau chiar elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.

25

III.2 Dezvoltarea creativităţii prin jocul didactic

De cele mai multe ori se ignoră faptul că omul este, prin structura sa biologică, o fiinţă autocinetică şi că dreptul la mişcare nu poate fi abolit de nici un fel de normă didactică. În activitatea didactică nu trebuie ignorat raportul dintre evoluţia randamentului intelectual şi starea fizică generală.

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulând iniţiativa si creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivaţie intrinsecă: de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal.

Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, surpriza, aşteptarea vor asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluţii, în rezolvarea unor probleme, stimulând puterea de investigaţii şi cointeresarea continuă.

Creativitatea ca structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de vedere evolutiv, un caracter procesual supus influenţelor de mediu. Formele organizate de instrucţie îşi aduc în mod diferenţiat aportul în dezvoltarea potenţialului creator al individului în funcţie de conţinutul activităţii, de tipurile de metode utilizate, de pregătirea şi gradul de angajare al cadrelor didactice participante la acţiunile educative. La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor activ-participative ( brainstorming- ul, cubul, metoda celor şase pălării, chindogu, diagramele why-why, diadramele Ishikawa etc), îşi găsesc cu maximă eficienţă locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară, şi activitatea specifică şcolii învăţarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului.Şcolarul mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu educatorul, într-o atmosferă de bucurie şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.

26

Jocul didactic are un conţinut şi structură bine organizate, subordonate particularităţilor de vârstă şi sarcinii didactice, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult, sub directa lui supraveghere, rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie nefiind mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare. Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora. Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii se argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectuali evidenţiaţi în cercetările de până acum. Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate. A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Principiul aplicat în jocurile educative şi didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita însă decât o acţiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilului este înlocuit cu un interes imediat şi puternic. Ideea folosirii jocului în ativităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.” Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a disponibilităţilor psihicului ; efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură. Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive,

27

afective şi volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de relaţii interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri. Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul, spaţiul şi materialele puse la dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergeţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete, de a interpreta şi evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii . Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii copiilor, va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale, flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare şi creaţie a copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere jocul didactic, învăţătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalităţii copilului de a desfăşura o activitate ce solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înţelegere . Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii. Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare. Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora. Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se formează şi exersează cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul şcolarităţii elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele la nivelul claselor primare.

28

III.3 Matematică distractivă disciplină opţională

Plecând de la premisa că învăţământul trebuie să fie accesibil, reforma curriculară, ca o componentă fundamentală a reformei învăţământului românesc, propune diverse oferte de învăţare. Una dintre aceste oferte o reprezintă opţionalele sau curriculum elaborat în şcoală. Curriculum elaborat în şcoală cuprinde diverse activităţi opţionale pe care şcoala le propune sau pe care le alege din lista eleborată de M.E.C.T Reperele pentru proiectarea curriculumului elaborat în şcoală sunt:

- resursele umane şi materiale,

- interesele elevilor,

- specificul şcolii

- necesităţile comunităţii locale

În alegerea opţionalului la clasele la care am predat până acum am ţinut cont de nivelul clasei, de trebuinţele copiilor, de resursele materiale, dar şi de dorinţele părinţilor, care de cele mai multe ori au fost unanime şi s-au apropiat de necesităţile copiilor. S-a considerat astfel, că o aprofundare a cunoştinţelor matematice sub forma unor jocuri sau probleme distractive în cadrul unei ore rezervate special sau învăţarea matematicii cu ajutorul calculatorului ar fi de un real folos copiilor. Am ales , prin urmare, opţionalul la nivelul ariei curriculare ,, Matematică şi ştiinţe” - Matematica distractivă . Există o magie a cifrelor , concretizată prin dictonul latin ,,Mindum regunt numeri,” valorificat de marele matematician Gheorghe Ţiţeica, în afirmaţia ,, studiul ştiinţific al fenomenelor naturii caută să ia forma matematică şi acest studiu se socoteşte pe deplin, când forma matematică a fost găsită.” Astfel spus fenomenul cunoaşterii nu poate fi pe deplin realizat fără stabilirea unor

cuantificări sau implicaţii numerice menite să redea măsura adevărată a elementelor luate în consideraţie. Într-unul din volumele publicate de UNESCO privitoare la modernizarea învăţământului matematic, se aduce enunţurilor problemelor din manuale critica unei formulări prea îndepărtate de limbajul comun, a unei stilizări ermetice pentru cel ce ar voi să folosească matematica în viaţa de toate zilele De obicei, studiul matematic vizează sectoare devenite tradiţionale, operând fie în domenii abstracte, fie într-o ambianţă de noţiuni comune, tinzând adesea spre probleme cu caracter aplicativ. Dar viaţa pune probleme în toate domeniile ei de manifestare şi abordarea

29

a noi posibilităţi lărgeşte orizontul de cuprindere, combate manierismul, creează o ambianţă recreativă. Acesta este obiectivul propus la acest opţional. Cadrul diferit în care se pune problema, precum şi numele obiectului Matematica distractivă îi familiarizează pe elevi cu problemele cotidiene, îi învaţă să gândească pe un plan mai general. Opţionalul Matematica distractivă îi îndeamnă pe elevi să creadă că este vorba de rezolvarea unor probleme distractive, uşoare, care nu cer nici eforturi deosebite, nici o cultură matematică adecvată. În realitate, folosind în general limbajul obişnuit matematic, elevii vor rezolva probleme şi exerciţii ce adesea cer cunoştinţe şi îndemânare în folosirea gândirii logice.

Preocuparea pentru a formula şi rezolva probleme cu caracter recreativ/distractiv este mult mai veche decât ne-o putem imagina. Grecii, arabii cu mult înaintea erei noastre au gustat din plin savoarea unor astfel de îndeletniciri ale spiritului. Numărul creaţiilor de acest gen a crescut de-a lungul secolelor, o parte din ele trecând în circulaţia orală sau chiar în manualele şcolare.

Am ales acest opţional în speranţa că va constitui totodată un mijloc de învăţare, dar şi de recreere, o gimnastică agreabilă şi instructivă a minţii elevilor. În acest sens am elaborat o mini programă la clasa a III-a. Obiectivele cadru formulate:

1. Cunoaşterea şi folosirea conceptelor specifice matematicii,

2. Dezvoltarea capacităţilor de a rezolva probleme

3. Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul matematicii

4. Cunoaşterea şi utilizarea calculatorului în însuşirea şi consolidarea unor

noţiuni şi operaţii matematice ,au impus formularea obiectivelor de referinţă şi activităţile de învăţare, redate sintetic în continuare.

1. Cunoaşterea şi folosirea unor concepte specifice matematicii

Obiective de referinţă

Ex. de activităţi de învăţare

1.1

să înţeleagă sistemul poziţional şi

-

scrierea în baza zece a unor numere

zecimal de formare, citire şi scriere a numerelor naturale

ex.327=3x100+2x10+7

- scrierea cu litere a unor numere

1.2

să compare, să ordoneze şi să

- reprezentarea pe axă a unor numere

aproximeze numerele naturale

exerciţii de comparare a numerelor utilizând modele semnificative

-

1.3. să efectueze operaţii cu numere

-folosirea unor artificii de calcul pentru

30

mai mici decât 100

rezolvarea mai rapidă a unor exerciţii

-

folosirea proprietăţilor operaţiilor

învăţate

- observarea legăturilor între operaţii

1.4. să cunoască unităţile de măsură pentru lungime, masă, timp, unităţi monetare ( multiplii şi submultiplii )

- exerciţii de măsurare

- citirea ceasului

- plasarea în timp a unor evenimente

 

- utilizarea instrumentelor de măsură

pentru lungime, masă etc

-

ordonarea unor obiecte în funcţie de

lungimea, mărimea, forma , greutatea lor

2. Dezvoltarea capacităţilor de a rezolva probleme

2.1

să descopere, să recunoască şi să

completarea, crearea unor şiruri de numere după o regulă dată

-

utilizeze corespondenţe simple şi

succesiuni de obiecte sau numere asociate după reguli date

,,ghicirea” regulii pentru o corespondenţă de tipul

-

5

7

9

– 11

13 -

15

2.2

să folosească simboluri pentru a

rezolvarea ecuaţiilor în plan mental şi simbolic

-

pune în evidenţă numere necunoscute în rezolvarea de probleme

2.3

să rezolve şi să compună probleme

-

crearea de probleme după un

 

exerciţiu dat

-

analiza completă şi rezolvarea

problemei

-

punerea problemei în exerciţiu

adaptarea problemei la viaţa de zi cu zi

-

31

2.4

să utilizeze anumite trucuri şi

-

exerciţii - joc

jocuri în rezolvarea problemelor

rezolvarea de probleme în versuri prin mai multe operaţii

-

2.5

să colecteze date , să le sorteze şi

colectarea, reprezentarea şi interpretarea datelor culese

-

să le clasifice în tabele

3. Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul matematicii

3.1

să manifeste interes pentru analiza

transpunerea unui context matematic în exerciţiu

-

şi rezolvarea unor probleme practice

imaginarea unui context matematic pornind de la un exerciţiu dat

-

3.2 să manifeste disponibilitate pentru a-i învăţa pe alţii, pentru a-i ajuta în rezolvarea de probleme

- jocuri în grup

- competiţii în grup

3.3

să manifeste interes în abordarea

- jocul logic TANGRAM

matematicii folosind jocul didactic

exerciţii şi jocuri didactice ilustrate, atractive.

-

4.Cunoaşterea şi utilizarea calculatorului

4.1

să descrie şi să recunoască părţile

exerciţii de recunoaştere a părţilor componente ale unui PC

-

componente ale unui PC

4.2

să utilizeze un program în însuşirea

-

exerciţii de utilizare a unui program

şi consolidarea unor cunoştinţe matematice

special în consolidarea operaţiilor de adunare, scădere,înmulţire şi împărţire.

32

Conţinuturile învăţării. Notă : Toate activităţile de învăţare propuse se vor desfăşura sub forma unor concursuri şi jocuri matematice.

- Numere naturale de la 0 la 1000, formare, scriere, citire, comparare, ordonare,

- Completarea unor piramide numerice,

- Probleme de ghicire a numerelor,

- Ghicitori matematice,

- Labirinturi matematice,

- Rebusuri matematice,

- Completarea unor şiruri după o regulă dedusă,

- Careuri magice,

- Poveşti matematice,

- Probleme de logică şi perspicacitate,

- Procedee de calcul rapid,

- Probleme în versuri,

- Geometrie cu chibrituri,

- Tehnica TANGRAM,

- Jocuri matematice pe calculator.

33

IV. Conceptul, structura, organizarea şi desfăşurarea matematic IV.1 Conceptul de joc didactic matematic

jocului didactic

Jocul – un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie

intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire

Bine încorporat în activitatea didactică - o face mai vie şi atrăgătoare, îi imprimă o stare de relaxare şi bună dispoziţie. Prin joc se consolidează, se verifică şi se îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe a elevilor.

Procesul de integrare a copilului în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale multilaterale începe odată cu sosirea în clasa I, când o bună parte din timp este rezervată şcolii, preocuparea majoră fiind învăţătura. În programul zilnic al elevului intervin schimbări majore care însă nu diminuează dorinţa de joc a lui, jocul rămâne preocuparea majoră a perioadei copilăriei. Din aceste motive se impune o exigenţă sporită în ceea ce priveşte dozarea ritmică a volumului de cunoştinţe matematice ce trebuie asimilate de elevi şi, în special, necesitatea ca lecţia de matematică să fie completată sau împletită cu jocuri didactice cu conţinut matematic. Poate deveni joc didactic un exerciţiu sau o problemă dacă:

- realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

- foloseşte elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;

- utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi.

a) Scopul didactic se formulează în legătură cu cerinţele programei şcolare pentru clasa respectivă, convertite în finalităţi funcţionale de joc. Formularea trebuie să fie clară, să oglindească problemele specifice impuse realizării jocului respectiv. Un scop bine formulat determină o bună orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii respective.

b) Sarcina didactică este legată de conţinutul şi structura jocului didactic. Ea se

referă la ceea ce trebuie să facă elevii în timpul jocului, pentru a realiza scopul propus. Sarcina didactică antrenează intens analiza, sinteza, comparaţia, dar şi imaginaţia, reprezentând astfel esenţa activităţii propuse. De regulă jocul didactic rezolvă cu succes o singură sarcină didactică. Sarcina didactică este elementul de bază prin care se transpune, la nivelul elevilor, scopul urmărit în activitatea respectivă.

34

c)

Elementele de joc (fenomene psihosociale) pot fi dintre cele mai diverse:

competiţia individuală sau pe grupe de elevi, cooperarea între participanţi, recompensarea rezultatelor sau penalizarea greşelilor comise. Întrecerea, cuvântul, sunt elemente care se utilizează în majoritatea jocurilor didactice, în funcţie de conţinutul jocului. Dacă elementele de joc se împletesc strâns cu sarcina didactică, mijlocesc realizarea ei în cele mai bune condiţii.

d) Conţinutul matematic al jocului trebuie să fie accesibil, recreativ şi atractiv prin forma în care se desfăşoară, prin mijoacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la care apelează.

e) Materialul didactic este cel de care depinde, în mare măsură, reuşita jocului didactic. Bine ales şi de bună calitate, variat şi adecvat conţinutului jocului,

slujeşte foarte bine scopului urmărit. Se pot folosi: planşe, fişe individuale, jetoane, truse cu figuri geometrice etc.

f) Regulile jocului , propuse de către învăţător sau cunoscute de elevi duc la realizarea sarcinii propuse şi la stabilirea rezultatelor întrecerii. Ele concretizează sarcina didactică şi realizează sudura între aceasta şi acţiunea jocului. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru a învinge dificultăţile, costituie reguli de joc ce ajută la pregătirea viitorului elev.

Regulile jocului trebuie să fie clare şi precise. Prin folosirea jocurilor didactice, matematice, se realizează importante sarcini formative ale procesului de învăţământ:

- antrenează operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, ordonarea, concretizarea;

- dezvoltă spiritul de imaginaţie creatoare şi spiritul de observaţie;

- dezvoltă spiritul de iniţiativă şi independenţă în muncă, spiritul de echipă;

- dezvoltă atenţia, disciplina, spiritul de ordine;

- formează deprinderi de lucru corect şi rapid;

- asigură o însuşire mai rapidă, temeinică, accesibilă şi plăcută a cunoştinţelor propuse.

35

IV.2 Organizarea şi desfăşurarea jocului didactic matematic

Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea metodică a jocului didactic, modul în care

învăţătorul ştie să asigure o concordanţă deplină între toate elementele ce-l definesc, duc la reuşita jocului didactic.

În acest scop, se impun câteva cerinţe:

pregătirea jocului;

organizarea lui judicioasă;

respectarea momentelor jocului didactic;

ritmul şi strategia conducerii lui;

stimularea elevilor în vederea participării active;

asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

varietatea elementelor de joc (complicarea lui, introducerea unor variante). Pregătirea jocului presupune:

studierea atentă a conţinutului şi structurii lui;

pregătirea materialului;

elaborarea proiectului jocului didactic.

Organizarea jocului didactic necesită o serie de măsuri în funcţie de jocul ales: să se asigure o împărţire corespunzătoare a elevilor clasei în funcţie de acţiunea jocului, să

reorganizeze mobilierul pentru o bună desfăşurare a jocului. În unele situaţii, trebuie numiţi câştigătorii şi din rândurile acestora se vor alege conducătorii. De exemplu, în jocul “ Cine urcă mai repede scara” câştigă cel care a reuşit să “urce scara cel mai repede”, rezolvând corect toate operaţiile date. Alteori, este necesar să se creeze copiilor posibilitatea de a urmări cu uşurinţă toate acţiunile care au loc la catedră. Exemplu, jocul “Săculeţul fermecat”: “Câte jucării am scos din săculeţ?”, “Ghici a câta păpuşă lipseşte?”

O altă problemă organizatorică este cea a distribuirii materialului necesar. Acesta, de

regulă, se distribuie la începutul activităţii de joc, pentru că elevii, cunoscând în prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, vor înţelege mult mai uşor explicaţia referitoare la desfăşurarea jocului. Este un procedeu ce nu trebuie aplicat în mod mecanic: există jocuri didactice matematice în care materialele pot fi distribuite după explicarea jocului: “Numără mai departe”, “Spune-mi a câta jucărie lipseşte?”.

36

O bună organizare a jocului didactic evită “timpii morţi”, respectă momentele

activităţii, influenţând favorabil desfăşurarea activităţii. Desfăşurarea jocului didactic cuprinde următoarele faze:

introducerea în joc (discuţii pregătitoare);

anunţarea jocului şi a scopului urmărit;

prezentarea materialului;

explicarea- demonstrarea regulilor jocului;

fixarea regulilor;

executarea jocului de către copii, complicarea lui, introducerea unor noi variante;

încheierea jocului.

Introducerea în joc este primul contact al învăţătorului cu copiii. Învăţătorul poate găsi formele şi formulele cele mai variate de anunţare a jocului pentru ca, de la o lecţie la alta, ele să fie cât mai adecvate conţinutului. Astfel, jocul “Pescarul iscusit” – care are ca scop iniţierea copiilor în compunerea de probleme şi efectuarea unei analize conştiente a cerinţelor, poate fi introdus printr-o scurtă povestire:

“A fost odată un pescar, care în fiecare zi mergea la pescuit. Într-o zi, şi-a luat uneltele necesare şi s-a îndreptat bucuros pe malul lacului din apropiere. Acum, să vedem câţi peşti a prins în plasa lui…”. Activitatea poate să înceapă şi printr-o scurtă convorbire aşa cum se poate proceda şi în cazul jocului “Magazinul cu jucării”, folosind întrebări simple:

“De unde cumpărăm jucării?” “Cine le cumpără?” “Cum trebuie să vă comportaţi când intraţi în magazin?” “Cum trebuie cerută o jucărie?” “Ce trebuie făcut ca să putem lua jucăria acasă?” “Ce spunem la plecarea din magazin?” Alteori, introducerea în joc se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica materialului este legată întreaga acţiune a elevilor. Prin parcurgerea acestui moment se realizează o mai bună trecere spre enunţarea titlului jocului.

În introducere se pot face chiar şi exerciţii de numărat sau de calcul în vederea

rezolvării cu succes a sarcinii didactice urmărite. Amintesc câteva jocuri care includ operaţii de adunare şi scădere, experimentate cu succes la clasa I: "Încercăm să descărcăm vagoanele”, “La alimentara”, sau “Hai să socotim!” sau jocul “Ghici, al câtelea număr

37

lipseşte!” prin care se pot verifica numeralele ordinale prin întrebări de genul: “Al câtelea loc îl ocupă acest obiect în rând?” Pentru a crea o atmosferă mai plăcută pot fi folosite ghicitori care să se refere la materialul care urmează a fi folosit în joc, la titlul sau la acţiunea acestuia. Anunţarea jocului trebuie făcută sintetic, în termeni precişi, fără cuvinte de prisos, spre a nu lungi inutil începutul acestei activităţi. În acest moment se poate face şi o motivare a titlului jocului. La alte jocuri, se poate folosi formula clasică: “Copii, astăzi vom învăţa un joc nou. El se numeşte…”. Alteori se poate folosi o frază interogativă: “Ştiţi ce o să ne jucăm astăzi? Vreţi să vă spun?” pot fi găsite formulele cele mai variate de anunţare a jocului, astfel ca, de la o lecţie la alta, ele să fie cât mai adecvate conţinutului acestuia. Explicarea jocului – este momentul hotărâtor pentru succesul jocului didactic matematic, alături de demonstrarea lui. Învăţătorului îi revin sarcini multiple:

- să facă pe elevi să înţeleagă sarcinile ce le revin;

- să precizeze regulile jocului, asigurând însuşirea lor rapidă şi conştientă de către copii;

- să prezinte conţinutul jocului şi principalele lui etape, în funcţie de regulile jocului;

- să dea îndrumările necesare cu privire la modul de folosire a materialului;

- să scoată în evidenţă sarcinile conducătorului de joc şi cerinţele pentru a deveni câştigători. Explicaţia şi demonstraţia pot fi îmbinate diferit,în funcţie de nivelul clasei şi de natura jocului didactic. Explicaţia este scurtă şi subordonată demonstrării. De exmplu, la jocul “Din- din “ se pot demonstra principalele etape:

- numărul bătăilor de tobă;

- potrivirea acului pe cadranul ceasului în dreptul cifrei corespunzătoare numărului

de bătăi; - răspunsul la întrebarea “Cât este ceasul?” fără să fie necesară o explicaţie minuţioasă. La clasă, în desfăşurarea jocului didactic, am urmărit ca, la majoritatea jocurilor, explicaţia să fie însoţită de demonstraţie. Între aceste două metode se stabilesc diferite raporturi:

- demonstraţia predomină, iar explicaţia lămureşte acţiunile demonstrate;

- demonstraţia este subordonată explicaţiei, însoţind-o, ilustrând-o;

38

- explicaţia este însoţită de exemplificări sau urmată de demonstrare;

- demonstrarea este echilibrată armonios cu explicaţia, permanent împletindu-se cu aceasta. În timpul organizării jocului logico- matematic am urmărit ca explicaţia să fie concisă şi, în acelaşi timp, accesibilă copiilor, să cuprindă esenţialul din acţiunea jocului, ordinea acţiunilor, etapele şi regulile, să stârnească interesul copiilor pentru joc. Fixarea regulilor – trebuie să evite ruperea în mod mecanic, a regulilor jocului şi să urmărească înţelegerea lor. Uneori, după explicaţie sau în timpul explicaţiei se obişnuieşte să se fixeze regulile transmise. Alteori, am exemplificat regulile după semnalul de începere a jocului: “Începem jocul! Nu uitaţi: nu aveţi voie să deschideţi ochii înainte de a bate eu din palme. După ce aţi deschis ochii, va trebui să observaţi repede…Va răspunde acel copil care a ghicit mai repede.” Fixarea regulilor se poate face şi prin întrebări. De exemplu, în cazul jocului “Caută vecinii!”: Ce trebuie să faceţi după ce s-a aruncat cubul? Ce jetoane trebuie să ridicaţi? Cine câştigă? Executarea jocului – are în general, două moduri de desfăşurare:

- conducere directă (învăţătorul având rolul de conducător al jocului);

- conducerea indirectă (conducătorul ia parte activă la joc, fără a interpreata rolul de conducător). Pe măsură ce se înaintează în joc, elevii capătă experienţă şi astfel li se poate acorda independenţă, pot fi lăsaţi să acţioneze liber. Astfel am procedat şi în cazul jocului “Hai să socotim!” când, în prima parte, am propus elevilor operaţii de adunare şi scădere în limitele 0-100 ( clasa I, II), animând elevii. După ce jocul a fost însuşit, exerciţiile au fost propuse de elevi, echipei adverse. În încheiere se poartă discuţii cu copiii, arătând care dintre ei au respectat regulile, care au fost mai puţin atenţi, vor fi încurajaţi cei care s-au descurcat mai greu. Am observat că jocurile îi atrag pe copii şi devin mai captivante dacă au şi momente vesele, o încărcătură afectivă care să asigure întărirea acţiunii. Astfel în cazul jocului “Săculeţul fermecat” (clasa I) am urmărit să-i ajut pe elevi să perceapă corect însuşirile unei piese “Logi”, chiar dacă n-o văd, folosindu-se de simţul tactil. Inedit a fost faptul că în cadrul acestui joc, a apărut un personaj mult îndrăgit de copii, Tic-Pitic care aduce sacul, îl prezintă copiilor şi le cere să ghicească ce are înăuntru. Rând pe rând, câte un copil a răspuns invitaţiei lui separând din săculeţ câte o piesă şi, fără să o scoată la vedere, să determine prin pipăit

39

forma, mărimea şi grosimea. Pe măsură ce din săculeţ au fost scoase mai multe piese, s-au făcut şi unele deducţii asupra culorii pieselor. Jocurile didactice sunt folosite cu succes şi în scopul fixării, al consolidării deprinderilor. Pentru fixarea celor patru operaţii aritmetice am folosit jocul “Cine urcă scara mai repede”. Fie individual, fie pe echipe, elevii s-au întrecut să rezolve exerciţiile înscrise pe treptele scării desenate pe tablă. Au câştigat cei care au rezolvat mai repede şi cu mai puţine greşeli.

Ţinând cont că prin jocul didactic cultivăm la copii dragostea pentru studiul matematicii, le stimulăm efortul susţinut şi îi determinăm să lucreze cu plăcere, cu interes atât la oră, cât şi în afara ei. Pe parcursul desfăşurării jocului am urmărit:

să imprim un anumit ritm jocului ( ţinând cont de faptul că timpul este limitat);

să menţin atmosfera de joc, evoluţia jocului, evitând monotonia;

să controlez modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectând regulile stabilite;

comportarea elevilor, relaţiile dintre ei;

să găsesc mijloacele potrivite pentru a antrena toţi elevii clasei;

felul în care se respectă, cu stricteţe regulile jocului.

Încheierea jocului – conţine aprecieri şi concluzii asupra felului în care s-a desfăşurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc şi s-au executat sarcinile primite, asupra modului în care s-au comportat elevii. Se fac recomandări şi evaluări cu caracter general şi individual.

40

IV.3. Valenţe formativ-educative ale jocului logico-matematic

La copii, aproape totul este un joc. “ A te întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne

întreba de ce este copil. Copilăria serveşte pentru joc şi imitare” 7 . Prin joc copilul se dezvoltă,

îşi coordonează fiinţa şi îi dă vigoare.

În cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copiilor:

capacităţile intelectuale, calităţile motrice, spiritul creativ.

Jocul didactic este una din formele de învăţare cu cele mai bogate efecte educative, un

foarte bun mijloc de activizare a şcolarului mic şi de stimulare a resurselor lui intelectuale.

Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativităţii. Prin libertatea de gândire

şi acţiune, prin încrederea în puterile proprii, prin iniţiativă şi cutezanţă, jocurile didactice

devin, pe cât de valoroase, pe atât de plăcute. În joc se dezvoltă curajul, perseverenţa,

dârzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, spiritul

de cooperare, de viaţă în colectiv, de comportare civilizată.

Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacităţii de a crea

sisteme de imagini generalizate despre obiecte şi fenomene, precum şi de a efectua diverse

combinaţii mintale cu imaginile respective. În procesul jocului, copilul dobândeşte

numeroase şi variate cunoştinţe despre mediul înconjurător prin care i se dezvoltă procesele

psihice de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii: percepţiile, reprezentările, memoria,

imaginaţia, limbajul, gândirea.

Unele jocuri oferă posibilitatea tratării diferenţiate a elevilor. Sunt jocuri şi exerciţii

distractive care solicită diverse soluţii de rezolvare. Elevii cu posibilităţi mai mari vor găsi o

varietate de căi, soluţii mai ingenioase, iar cei cu posibilităţi mai reduse vor fi ajutaţi să nu se

descurajeze.

Jocurile realizate prin muncă independentă permit formarea unei imagini clare asupra

lacunelor elevilor sau a progreselor înregistrate, ajutând astfel la preîntâmpinarea rămânerii în

urmă la învăţătură şi stimularea unor aptitudini.

Unele jocuri pot evidenţia mai bine valoarea practică a cunoştinţelor matematice: “La

magazin”, “La librărie”, elevii efectuează operaţii matematice subordonate unui joc practic,

acela de a face cumpărături. Astfel de jocuri oferă posibilitatea formării şi exersării unei

atitudini civilizate la elevi.

7 Claparède, Eduard, 1975, Psihologia copilului şi psihologia experimantală, E.D.P., Bucureşti, pag. 78

41

Atât latura informativă cât şi cea formativă a învăţământului pot fi realizate mai temeinic şi mai plăcut prin intermediul jocului didactic. Jocul didactic nu înseamnă “o joacă de copii”, el este o activitate serioasă, care sprijină într-un mod fericit înţelegerea problemelor, fixarea şi formarea deprinderilor durabile, împlinirea personalităţii elevilor. Făcând învăţarea prin jocurile didactice un stil obişnuit de lucru cu elevii, am putut constata nu numai progrese la învăţătură - mai ales cu elevii slabi sau cu un ritm lent de lucru - ci şi o participare voluntară tot mai deschisă a elevilor la lecţie, un interes sporit şi o evidentă plăcere pentru lecţiile în care aşteptau jocuri de destindere. Numărarea şi calculul nu reprezintă obligatoriu primul şi singurul mod de a introduce matematica. Noţiunea de număr nu trebuie să fie abordată fără ca gândirea să fi fost exersată dinainte de procesul de descoperire a relaţiilor din realitate, de imaginare a altor relaţii în cadrul jocului. Operând cu mulţimi, concretizate prin piesele trusei, obiectivul principal este dezvoltarea unei gândiri cu calităţi deosebite, a unui limbaj cât mai adecvat matematicii, valoarea lor răsfrângându-se şi asupra dezvoltării şi perfecţionării tuturor proceselor psihice de cunoaştere. Jocurile logico-matematice fac o legătură firească între matematica preşcolară şi cea şcolară prin intuirea şi înţelegerea noţiunii de mulţimi, relaţii, până la pregătirea însuşirii noţiunii de număr. Începute la grădiniţă, aceste jocuri se complică odată cu venirea copilului la şcoală, când drumul lor continuă ascendent. Fără a neglija programa şcolară sau capacitatea de efort şi înţelegere a copiilor de 6-7 ani, am abordat câteva modalităţi personale de predare-învăţare. Astfel, am rezervat mai multe ore de repetare a noţiunilor transmise, ştiut fiind faptul că “repetarea este mama învăţării”. Pentru a evita monotonia, am realizat fixarea cunoştinţelor prin folosirea unor jocuri diverse. Pentru a antrena întregul colectiv de elevi, am utilizat de câte ori a fost necesar, fişele de muncă independentă. Este cunoscut faptul că obiectivul principal al predării matematicii în primele patru clase primare îl constituie învăţarea şi consolidarea celor patru operaţii cu numere naturale, îmbogăţirea şi completarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite. La realizarea acestui obiectiv am ajuns numai printr-un proces de predare-învăţare activă şi sistematică ce a facilitat participarea conştientă a elevilor la deducerea principiilor de bază, la sesizarea caracterului structurilor algebrice din care se deduc operaţiile cu mulţimea numerelor naturale.

42

Procedând astfel, am creat condiţii favorabile realizării sarcinii de a dezvolta efectiv deprinderi de abstractizare şi generalizare, de transfer al cunoştinţelor de la un domeniu la altul.

Pentru consolidarea şi aprofundarea celor patru operaţii cu numere naturale, am insistat asupra suportului logico-matematic al cunoştinţelor despre mulţimi, ce se impun a fi actualizate şi precizate riguros. În acest scop, prin exerciţii şi jocuri, am căutat să precizez noţiunile: mulţimea şi cardinalul ei, mulţimea vidă, reuniunea, intersecţia, diferenţa a două mulţimi, etc. Am început cu elevii numărări ale elementelor mulţimilor rezultate din operaţii, sugerându-le găsirea legăturilor dintre cardinalul mulţimilor şi cardinalul mulţimii rezultate din operaţii. Toate aceste cunoştinţe au putut fi însuşite numai cu condiţia ca ele să fie traduse în modul de a gândi al copilului, iar modalitatea cea mai eficientă de organizare a acestor activităţi în scopul obţinerii unui randament maxim a fost jocul didactic. Jocurile pentru constituirea mulţimilor ocupă un loc însemnat în cadrul lecţiilor de matematică, fiind cu scop de repetare şi consolidare. Jocurile cu diferenţe familiarizează elevii cu ideea de ordine şi succesiune, ele fiind, ca organizare, variante ale jocului “Trenul”. Chiar dacă sunt pregătitoare, ele exersează procesele de analiză - sinteză, comparaţie şi obligă elevii să verbalizeze operaţiile cu judecăţi, contribuind astfel şi la perfecţionarea limbajului, mai ales sub aspect gramatical. După ce elevii şi-au însuşit noţiunile teoretice despre mulţimi, am încercat jocuri în care să apară mulţimea vidă, constatând astfel dacă elevul este capabil să aşeze piesele, dar să şi motiveze apariţia unei mulţimi vide. Situaţiile problematice puse în faţa copilului prin jocurile logice le solicită un efort de gândire, exersând capacitatea de a aplica în practică cunoştinţele matematice dobândite. Ele supun vederea la un antrenament sistematic, asigurând o valoare operaţională cunoştinţelor acestora. În desfăşurarea jocurilor logico-matematice am urmărit principii care să contribuie la sporirea unor valori formative: copilul să mediteze asupra unei situaţii create, să-şi confrunte opiniile sale cu ale colegilor, să verifice variantele şi să-şi îndrepte unele greşeli. Am dirijat elevii spre a-şi ordona cunoştinţele dobândite, spre a le formula corect, să creeze şi să propună noi soluţii. “La ce mulţime m-am gândit?” se intitulează un joc mai dificil care ar putea fi jucat doar de elevii clasei I care au acumulat suficientă experienţă în practicarea jocurilor logice şi poate constitui un exerciţiu de “gimnastică a gândirii” chiar şi pentru noi, cei mari. Spre deosebire de alte jocuri, de astă dată copiii trebuie să descopere o mulţime cunoscând că ea

43

conţine una sau anumite piese ale trusei. Dificultatea provine atât din faptul că drumul spre adevăr este acum mai lung şi mai anevoios, necesitând anumite întrebări judicios selecţionate. În încheierea jocurilor am utilizat fişe de muncă individuală cu diferite sarcini:

Exemple:

fişe de muncă individuală cu diferite sarcini: Exemple: FIŞA NR. 1 Separă numai dreptunghiurile: În jocurile

FIŞA NR. 1 Separă numai dreptunghiurile:

În jocurile de tipul “Aranjăm discurile!” (triunghiurile, pătratele, dreptunghiurile) prin folosirea deducţiei logice, am urmărit construirea unor submulţimi după criteriul formei. La activitatea independentă, elevii au avut de lipit figurile geometrice primite, respectând forma lor. FIŞA NR. 2 Lipiţi pe spaţiul dat figurile geometrice după formă.

2 Lipiţi pe spaţiul dat figurile geometrice după formă. Pe măsură ce elevii au dobândit o

Pe măsură ce elevii au dobândit o mai mare experienţă, fişele au devenit tot mai complexe. Jocul “1, 2 treci la locul tău!” urmăreşte să consolideze cunoştinţele cu privire la folosirea corectă a atributelor corespunzătoare (piesă mică, piesă mare). Am folosit piesa de lucru în următoarele sarcini:

44

FIŞA NR. 3 Încercuieşte pătratele mici şi colorează-le”

NR. 3 Încercuieşte pătratele mici şi colorează -le” FIŞA NR. 4 Formează grupa pieselor mar i

FIŞA NR. 4 Formează grupa pieselor mari

colorează -le” FIŞA NR. 4 Formează grupa pieselor mar i “Aş e ază - mă la

“Aşează-mă la culoarea mea!” Este unul dintre jocurile logice ce urmăresc construirea de submulţimi având drept criterii culoarea. Pentru a da o coloratură jocului am introdus elemente specifice vârstei: chemarea copilului ce a exercitat sarcina stabilită de către un “ursuleţ” sau “piticul Barbă-Cot”. Prin analiza fişelor am urmărit puterea de concentrare a fiecărui copil şi gradul de formare a reprezentărilor despre formă, mărime şi culoare. Am urmărit elevii timizi, acestora acordându-le o atenţie sporită. Procedând astfel, am reuşit să-i aduc pe aceşti copii la un nivel al dezvoltării psihofizice în limitele normalului. Prin contactul nemijlocit al copiilor cu obiectele, ce se deprind să le separe în unităţi, să grupeze apoi unităţile în diverse cantităţi, să compare între ele grupurile de obiecte, jucării, materiale, constatând egalitatea sau

45

inegalitatea cantităţii lor, copiii constată că grupurile de obiecte pot să fie diferite între ele, nu numai ca formă şi culoare, dar şi sub aspectul valorii numerice, al cantităţii. Treptat copiii reuşesc să desprindă cantitatea indiferent de culoare, mărime sau aşezare în spaţiu. “Parcurgând drumul de la concret la abstract şi de la abstract la concret în formarea noţiunilor matematice, efectuând zilnic calcule cu diferite numere, pătrunzând în esenţa fiecărei probleme pentru a stabili corelaţia dintre mărimile cunoscute şi cea căutată, procesele psihice ale copilului, operaţiile gândirii lui sunt stimulate printr-o activitate din ce în ce mai vie, mai încordată” 8 . Prin practicarea jocurilor logice se acumulează o serie de experienţe ce permit copiilor să integreze într-un sistem organic mulţimile, conceptele logice şi, în final, numerele. Valoarea lor formativă sporeşte cu cât cel care le conduce dă curs liber principiilor de bază care le călăuzeşte. Având în vedere aceste aprecieri, în conceperea exerciţiilor pentru formarea deprinderilor matematice, am creat şi introdus în şcoala unde funcţionez, un sistem de exerciţii de tip didactic - teste docimologice în acelaşi timp – pentru predarea celor patru operaţii. Jocul poate fi folosit cu succes atât în lecţiile care au ca obiectiv formarea sau consolidarea unor deprinderi, dar şi în lecţiile de consolidare sau evaluare. El este intitulat “Domino” şi este constituit dintr-un număr variabil de cartonaşe în funcţie de cantitatea de exerciţii care sunt necesare spre rezolvare. Pentru fiecare dintre operaţiile învăţate sunt mai multe seturi de cartonaşe care cuprind exerciţii cu diferite grade de dificultate în rezolvare. Cartonaşele au forma unor dreptunghiuri împărţite pe verticală şi în două spaţii egale în care se găsesc exerciţii propuse spre rezolvare sau exerciţii rezolvate, elevii având sarcina să aşeze aceste cartonaşe conform regulilor jocului “Domino”. Cartonaşele cuprind exerciţii aplicative de aflare a sumei, diferenţei, produsului sau câtului şi urmăresc aplicarea lor în condiţii date.

 

3 x 7 + 5 - 4 : 2

43 + 78

 
 

76 - 28

24

100 + 3 x 7

64 : 8

 

4 006 - 3 709

6 x 8

 

2 x 4

7 - 8 : 4 + 2 x 0

Pe verso, fiecare cartonaş este notat cu o literă mare pentru ca, în final, elevul să spună combinaţia de litere obţinută spre a putea în acest mod, să verificăm dacă elevul a lucrat

8 Oprescu, Nicolae,1998, Contribuţii la dezvoltarea elevilor, Revista de pedagogie, pag. 65

46

corect sau nu. Astfel am avut la îndemână şi un proces rapid de verificare şi evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor. Jocul matematic este o formă de muncă independentă utilizată în rezolvarea exerciţiilor şi în acelaşi timp, permite controlul înţelegerii şi al învăţării, în condiţii de individualizare a învăţământului. Seturile au fost alcătuite şi distribuite diferenţiat, pentru a permite elevilor mai buni să lucreze la capacitatea lor, iar celor cu goluri în cunoştinţe, să-şi poată remedia lacunele. Se înţelege că jocurile didactice nu reprezintă un scop în sine, ci doar o metodă de lucru alături de celelalte, la care învăţătorul fără a abuza de ele apelează în diversele etape ale lecţiei şi eventual în afara orelor de clasă, în cadrul activităţilor şcolare. Într-un asemenea joc, copiii sunt dornici să-şi pună la încercare iscusinţa şi urmăresc cu perseverenţă atingerea performanţei. În consecinţă, consider că alcătuirea de jocuri didactice şi alternarea lor cu grijă în cadrul celorlalte metode euristice de învăţare, constituie unul dintre cele mai active procedee didactice.

47

IV.4 Evaluare prin joc

Importanţa evaluării

Evaluarea şcolară nu poate şi nu trebuie să fie redusă la simplul act al notării. Nota, după Vasile Pavelcu (1968), este «eticheta aplicată unui anumit răspuns la o probă». Principala funcţie a evaluării este aceea de a determina măsura în care diferitele obiective pedagogice au fost atinse. Evaluarea şcolară este «procesul prin care se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile, permiţând luarea unor decizii ulterioare»(Constantin Cucoş). Un adevărat program de evaluare nu numai că apreciază măsura în care randamentul elevului realizează obiectivele pedagogice, dar în acelaşi timp încearcă să explice randamentul nesatisfăcător, indiferent dacă acesta ţine de metodele sau materialele didactice improprii, de predarea incompletă, de profilul moral şi motivaţia inadecvată a elevului sau de insuficienta pregătire. Evaluarea asigură profesorului un feedback esenţial care îi arată cât de eficient organizează şi expune materia de studiu, cât de clar ştie să explice noţiunile, cât de bine comunică cu cei mai puţin sofisticaţi decât el, cât de eficiente sunt tehnicile sau materialele pe care le utilizează. Datele furnizate în urma evaluării sunt utile pentru luarea unor decizii administrative, cum ar fi repartizarea materiei de studiu pe clasei şi secvenţierea optimă a acesteia. Evaluarea sistematică a aptitudinilor, a randamentului şcolar, a caracteristicilor personalităţii, a atitudinilor şi intereselor reprezintă o necesitate pentru individualizarea educaţiei şi pentru orientarea şcolară şi profesională a elevilor. De asemenea, aceste date sunt esenţiale pentru relatarea ce trebuie făcută părinţilor referitoare la progresele la învăţătură şi la deciziile luate în procesul educativ. O importanţă deosebită pentru evoluţia şcolară a elevului o are atitudinea şi modul de implicare a familiei în problemele legate de şcoală. Nivelul de aspiraţie al elevului este influenţat în mare măsură de nivelul de aspitaţie al familiei în ceea ce priveşte performanţele şcolare ale copilului. Când rezultatele la învăţătură se situează mereu sub nivelul de aspiraţie dorit de familie, elevul începe să fie presat de insucces, se descurajează, se simte frustrat, neînţeles de părinţi, colegi şi profesori. Presiunea familiei împinge elevul spre o stare continuă de tensiune(«anxietate de eşec» sau «anxietate de competiţie»), cu toate consecinţele negative ce decurg de aici. Teama

48

de eşec face ca elevul să se aştepte mereu la mai puţin , decât să rişte decepţia. Aceasta este o atitudine ce acţionează asupra echilibrului psihologic: elevul îşi menţine un nivel de aspiraţie mai scăzut pentru a evita eşecul. Aşadar, presiunea spre «mai mult» are drept consecinţă aspiraţia spre «mai puţin». De aici, importanţa realismului familiei în aspiraţiile sale cu privire la copii.

Aspecte psihologice al evaluarii

Orice program de evaluare judicios se întemeiază pe o evaluare periodică destul de frecventă (înainte, în timpul şi la sfărşitul anului şcolar), aducând la cunoştinţă elevilor rezultatele diferenţiat şi nu global. Aprecierea şcolară este o formă clasică de întărire de către profesor a achiziţiilor dobândite în procesul învăţării. Prin întărire se înţelege «sistemul de recompense şi de penalizare menit să asigure selecţia şi fixarea răspunsului sau reacţiei adecvate»(I.T.Radu, 1974). Recompensa constituie «întărirea pozitivă», în timp ce pedeapsa este o «întârire negativă». Este de aşteptat ca elevii sistematic recompensaţi să-şi formeze cu timpul o atitudine pozitivă faţă de profesori şi de şcoală, în timp ce elevii care sunt în mod frecvent dezaprobaţi, ironizaţi şi sancţionaţi să devină nemulţumiţi de viaţa şcolară, deoarece reuşita şcolară şi satisfacţia în muncă merg mână în mână. Succesul dă naştere unor trăiri afective pozitive ce dinamizează, susţin şi directivează conduita elevului spre obţinerea unor performaţe mai înalte. Aprecierea profesorului devine pentru elev un reper de autoapreciere. Ea influenţează asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la conştientizarea nivelului pe care îl are elevul, iar pe de altă parte influenţează sfera volitiv-afectivă, prin intermediul trăirii nemijlocite a succesului şi eşecului. Dezvoltarea capacităţii de autoapreciere şi a spiritului critic în estimarea performanţelor şcolare proprii se poate realiza cu succes prin organizarea unor acţiuni de autoapreciere şi interapreciere care duc la maturizarea şi obiectivizarea atitudinii elevului faţă de aprecierea şcolară. Aprecierea pedagogică se răsfrânge în sfera relaţiilor interpersonale. Elevul ca personalitate se defineşte prin raportarea lui la membrii grupului şcolar din care face parte, grupul constituind «spaţiul de comparaţie» în care se conturează imaginea de sine. Sentimentele de respect şi stimă de sine sunt în funcţie de atitudinea colegilor şi mai ales de

49

cea a profesorului, care îi definesc statusul social în grup. Grupul de elevi confirmă sau potenţează o apreciere, dar poate să o şi infirme sau să-i diminueze valoarea. De cele mai multe ori, grupul «corectează» aprecierea în sensul valorizării celor slabi (pe care îi «vede» ceva mai buni) şi al devalorizării celor foarte buni (pe care îi «vede» doar ca fiind buni). S-a discutat mult pe tema utilizării pedepsei, a întăririlor negative în activitatea la clasă cu elevii. Dacă aceste mijloace dau efecte imediate, cauza trebuie căutată mai curând în tendinţa elevului de a scăpa de pedeapsă, de a evita întăririle negative şi nu într-o motivaţie intrinsecă. Scopul educaţiei este acela de a forma anumite deprinderi, strategii cognitive, atitudini şi comportamente ; acestea se învaţă numai dacă îl punem pe elev să acţioneze efectiv, atât în plan verbal, cât şi pe plan motric. În acest sens, Skinner (1971) notează: Nu întărim pronunţia corectă a elevului pedepsindu-l pentru că a greşit, nici mişcările abile pedepsindu-l pentru neîndemânare. Nu-l facem pe elev harnic pedepsindu-l pentru lene, curajos pedepsindu-l pentru indiferenţă. Nu-l învăţăm să studieze repede pedepsindu-l pentru încetineală, nici să ţină minte pedepsindu-l pentru că uită, nici să judece corect pedepsindu-l pentru lipsă de logică. În aceste condiţii i se va întâmpla poate uneori să descopere singur cum să fie atent, muncitor, curajos, cum să ţină minte şi să judece. Instruirea nu va avea nici o contribuţie aici, fiind inexistentă. Indiferent de vârstă, elevul are sentimentul demnităţii personale; orice încercare de a-l umili, mai ales în prezenţa colegilor săi, va avea un rezultat nedorit: elevul fie că se retrage în sine, refuzând să mai comunice, fie că reacţionează violent la frustrare. Jena, ruşinea, umilirea repetate tind să dezorganizeze personaliatatea copilului, duc la apariţia unor stări psihice negative ca nesiguranţa, ezitarea, apoi pierderea respectului şi încrederii faţă de profesor. În cazuri extreme elevul poate deveni chiar agresiv. Se întâmplă adesea ca elevul frustrat să fie şi izolat în grupul de elevi, deoarece reactivitatea lui exagerată din cauza frustrărilor repetate se manifestă printr-un comportament inadaptat , elevul fiind văzut de colegi ca un tip dificil. Elevul slab, negăsind satisfacţia necesară în şcoală sau în familie, o va căuta în altă parte, angajându-se în activităţi străine scopurilor educative ale şcolii. În asemenea situaţii trebuie subliniate şi cele mai modeste succese, trebuie subliniaţi chiar şi cei mai neînsemnaţi paşi pe care îi face elevul. În aprecierea şcolară, mai ales în cea verbală, trebuie să se releve nu numai o situaţie de moment, ci şi ceea ce este de aşteptat sau de evitat; prin aprecierea sa, profesorul trebuie să schiţeze o perspectivă optimistă.

50

Indiferenţa nu este deloc recomandată. Ea lezează trebuinţele de bază ale elevului:

respectul faţă de sine, nevoia de siguranţă pe termen lung, nevoia de răspuns afectiv din parte celor din jur. Jocul şi particularităţile sale

Prima şi cea mai evidentă particularitate a jocului constă în aceea că, jucătorului, oboseala cerută de joc nu îi apare ca o povară. Pentru copilul care se joacă nu există din punct de vedere subiectiv deloc impresia de oboseală. Oboseala cauzată de joc îi apare, dimpotrivă ca o activitate plină de plăcere pe care o realizează bucuros, o caută intenţionat şi doreşte să o repete, în limita posibilităţilor. De aceea, Karl Bühler a vorbit de plăcerea funcţională care acţionează în joc, căreia i se adugă tendinţa de repetare. Jocul este un răspuns liber la o situaţie de joc. De aceea, se pot pregăti situaţii de joc de către alte persoane, plasând cu intenţie elevii în situaţii ludice, dar nimeni nu poate fi silit să se joace. Această libertate indispensabilă jocului are o deosebită importanţă din punct de vedere pedagogic. Fiind liber de constrângeri externe, jocul se naşte numai atunci când cel ce se joacă se află la înălţimea jocului. De aceea, există de la început în fiecare joc, în ciuda unor posibile eforturi, o armonie naturală între cerinţele situaţiei de joc şi aptitudinile celui ce se joacă. Datorită acestui fapt, se vorbeşte de «echilibrul» jocului. O altă particularitate a jocului este aceea de activitate vădit caracterizată prin plăcere, prezentându-se ca o «desfătare a vieţii». Jocul creează jucătorilor o dispoziţie fericită, îi scoate din «caracterul temporal al grijii», adică din acea atitudine care conturează în general comportamentul individului faţă de lume. Continua trăire a lipsurilor, a sărăciei, a nesiguranţei (fie că acestea au o bază reală, fie că sunt create artificial) face ca cea mai mare parte a atitudinilor şi activităţilor oamenilor să fie îndreptate spre depăşirea acestora, deci spre viitor, împiedicând astfel omul să trăiască şi să savureze prezentul.

Cele mai importante ipostaze ale jocului din punctul de vedere al activităţii pedagogice

Jocul poate fi folosit pentru a diagnostica conflicte psihologice,fiind binecunoscută capacitatea jocului de a deveni simbol al tendinţelor, dorinţelor sau conflictelor copilului. Formele de joc au menirea să intercepteze tulburările de comportament ce pot fi declanşate de inhibarea instinctelor, cerută de societate. Cu alte cuvinte, cine îşi descarcă, pe

51

terenul de fotbal, mişcările instinctuale asupra duşmanului său, nu o va transfera asupra unui membru al familiei sale şi este probabil că va avea un comportament acceptabil în acest mediu social. Terapia prin joc are la bază efectul său armonizator. Din această cauză, jocul terapeutic a fost numit o «pace încheiată cu sine şi cu ceilalţi». Armonizarea realizată cu ajutorul jocului se manifestă sub forma unei concordanţe subiective între dorinţă şi putinţă. Datorită acesteia, copilul găseşte în joc un răspuns pozitiv la încercările sale mascate de a fi

înţeles şi o confirmare a sentimentului propriei valori. În joc oamenii se întâlnesc în afara ordinii sociale existente, deoarece diferenţele de rang social sunt înlăturate. Jucătorii sunt parteneri şi trebuie să facă abstracţie de rolurile pe care le deţin de obicei (profesor, elev, etc.). Jocul este «o lume aparentă», care nu este supusă aceleiaşi legităţi ca realitatea cotidiană. De aceea, el se pretează foarte bine exersării «scopurilor real-fictive», care, în caz de eşec, rămân fără consecinţe şi sancţiuni. Pornind de la aceasta premisă, jocul devine un factor important în activitatea şcolară, cu toate etapele ei. Diferitele situaţii de joc cu efecte diferite de socializare prezintă un mare interes pedagogic deoarece ele :

- dezvoltă motricitatea copilului şi desfăşurarea acţiunilor care pot fi coordonate

prin voinţă;

- frânează sau dezvoltă fantezia şi, odată cu ea, spontaneitatea;

- odată cu fantezia se pregătesc şi premisele gândirii divergente;

- în gândirea divergentă sunt incluse şi condiţiile creativităţii.

În detaliu, este vorba de exersarea funcţiilor perceptive, a memoriei vizuale şi auditive, exersarea abilităţilor de rezolvare a problemelor, antrenarea fluidităţii (capaciatea de a face asociaţii şi bogăţia lor) şi a originalităţii. Jocul constituie un sprijin necesar în organizarea învăţării, având în vedere faptul că monotonia produsă de formele stereotipe ale exerciţiilor produce rapid plictiseala. Aceasta are ca efect secundar scăderea dorinţei de a învăţa, a interesului şi atenţiei elevilor. Elevul, solicitat de joc, va avea o comportare activă. Ocupaţia respectivă devine pentru el o acţiune ludică, aducătoare de plăcere, determinată de tendinţa spre repetare ce acţionează în joc. Elementele de joc încorporate în procesele instructiv-educative pot motiva şi stimula puternic procesul instructiv, mai ales în prima şi ultima fază a învăţării.

52

Împotriva folosirii jocului în practica pedagogică curentă au fost aduse uneori critici vehemente. Criticii susţin că, dacă jocului îi este impus un anumit scop, acesta pierde componenta esenţială a substanţei sale, particularităţile jocului nu mai sunt respectate şi păstrate, jocul fiind strivit de «tirania cauzalităţii pedagogice». În realitate, substanţa jocului nu este cătuşi de puţin tulburată în cazul în care, din motive pedagogice, se urmăreşte influenţarea celui care se joacă. Pentru cel ce participă la joc, situaţia de joc se transformă în joc din momentul în care o acceptă, indiferent de la cine a pornit iniţiativa organizării jocului. Jocul rămâne joc, chiar şi atunci când efectele lui corespund unor anumite scopuri pedagogice.

53

IV. 5. Lecţia de matematică – proiectare

Proiectarea pedagogică reflectă ansamblul acţiunilor şi operaţiilor angajate în cadrul activităţii didactice pentru realizarea finalităţilor asumate la nivel de sistem şi de proces, în vederea asigurării funcţionalităţii optime a acestora. Activitatea de proiectare pedagogică angajează acţiunile şi operaţiile de definire anticipativă a obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor învăţării, probelor de evaluare şi a relaţiilor dintre acestea, în condiţiile induse de un anumit mod de organizare a procesului de învăţământ. Activitatea de proiectare didactică vizează acţiunile de planificare, programare şi concretizare a instruirii prin valorificarea maximă a timpului real destinat învăţării.Prin raportare la resursa materială a timpului se diferenţiază două modalităţi de proiectare pedagogică:

proiectarea globală, care acoperă perioada unui nivel, treaptă, ciclu de învăţământ şi urmărind elaborarea planului de învăţământ şi a criteriilor generale de elaborare a programelor de instruire; • proiectarea eşalonată, care acoperă perioada unui semestru, an de învăţământ sau a unei activităţi didactice concrete (cum este lecţia), urmărind elaborarea programelor de instruire şi a criteriilor de operaţionalizare a obiectivelor generale şi specifice ale programelor de instruire. Proiectarea pedagogică se materializează în două modele de acţiune, care reflectă dimensiunea funcţională a conceptului, realizat prin mijloace operaţionale specifice didacticii tradiţionale, respectiv didacticii curriculare. Proiectarea tradiţională concepe criteriul de optimalitate în limitele obiectivelor prioritar informative. Modelul proiectării tradiţionale este centrat pe conţinuturi, care subordonează obiectivele, metodologia şi evaluarea într-o logică propie învăţământului informativ. Potrivit concepţiei tradiţionale, aptitudinile intelectuale ale elevilor sunt inegal distribuite. Într-o populaţie şcolară mai mare, distribuţia se realizează procentual potrivit curbei în formă de clopot a lui Gauss: 70% dintre elevii unei colectivităţi se plasează în jurul valorii medii, de o parte şi de alta a acestui interval se situează 13% elevi buni, respectiv 13% elevi slabi, iar la extreme se plasează elevii foarte buni (2%) şi foarte slabi (2%). În consecinţă, criteriile de notare şi probele de evaluare ar trebui să fie elaborate şi standardizate astfel încât să conducă la distribuirea elevilor într-unul dintre intervalele de pe curba lui Gauss.

Pe acest model tradiţional, proiectarea didactică presupune următorii paşi:

54

• definirea în termeni relativi sau procentuali a performanţelor standard, conform modelului

teoretic bazat pe curba lui Gauss; • formularea standardelor instrucţionale în termeni de conţinuturi, funcţie de distribuţia relativă. Practica educaţională a demonstrat că aplicarea acestui model de proiectare a activităţii instructiv-educative poate conduce la stagnare:elevii tind să se identifice cu o anumită poziţie pe curba distribuţiei normale, iar aşteptările profesorilor vizând performanţele unui elev

converg către poziţia acceptată de acesta. Proiectarea curriculară este centrată pe obiectivele activităţii instructiv-educative, în care prioritară este conceperea activităţii didactice ca activitate de predare-învăţare şi evaluare. Abordarea curriculară a procesului de învăţământ presupune construirea unor reţele interdependente între toate elementele componente ale activităţii didactice: obiective – conţinuturi – metodologie – evaluare. Aceste reţele valorifică rolul central acordat obiectivelor pedagogice, care urmăresc realizarea unui învăţământ prioritar formativ, bazat pe resursele de instruire şi educare ale fiecărui elev. Modelul proiectării curriculare marchează

trecerea de la structura de organizare bazată pe conţinuturi definite explicit (ce învăţăm?) la structura de organizare definită prin intermediul unor obiective şi metodologii explicite şi implicite (cum învăţăm?), cu efecte macrostructurale (plan de învăţământ elaborat la nivel de sistem) şi microstructural (programe şi manuale elaborate la nivel de proces). Proiectarea curriculară implică un program educaţional care conţine:

selecţionarea şi definirea obiectivelor învăţării în calitate de obiective pedagogice ale procesului de învăţământ; • selecţionarea şi crearea experienţelor de învăţare adecvate obiectivelor pedagogice, în calitate de conţinuturi cu resurse formative maxime;

• organizarea experienţelor de învăţare la niveluri formative superioare, prin metodologii

adecvate obiectivelor şi conţinuturilor selecţionate;

• organizarea acţiunii de evaluare a rezultatelor activităţii de instruire realizată, conform

criteriilor definite la nivelul obiectivelor pedagogice asumate. În această perspectivă, proiectarea curriculară promovează o nouă curbă de diferenţiere a performanţelor standard, curba în formă de J. Ea evidenţiază faptul că diferenţele dintre elevi, valorificate în sens formativ, pot asigura un nivel de performanţă acceptabil pentru majoritatea elevilor (circa 90-95%), în condiţiile realizării unui model de învăţare deplină. Un asemenea model respectă ritmul de activitate al fiecărui elev, concretizat

55

în nivelul de învăţare al elevului, care este determinat în funcţie de raportul dintre timpul real de învăţare şi timpul necesar pentru învăţare. Dezvoltarea proiectării curriculare generează o nouă structură operaţională a activităţii de instruire şi educare, a cărei consistenţă internă susţine interdependenţa acţiunilor didactice de predare, învăţare, evaluare. Proiectarea activităţii didactice la matematică reprezintă o particularizare, la domeniul menţionat, a prezentării generale schiţate în rândurile de mai sus. Proiectul de lecţie trebuie să conţină:

• datele de identificare: data, clasa, disciplina (matematică);

• datele pedagogice ale lecţiei: subiectul lecţiei, tipul lecţiei (dobândire de noi cunoştinţe, formare de priceperi şi deprinderi, recapitulare şi sistematizare, evaluare), obiectivele de referinţă, obiectivele operaţionale, strategii didactice folosite:

• scenariul didactic ( desfăşurarea lecţiei ), care conţine: eşalonarea în timp a situaţiilor de învăţare (secvenţele lecţiei), obiectivele operaţionale urmărite, conţinuturile, strategiile didactice şi modalităţile de evaluare. Etapele mari ale unei lecţii sunt, în general, următoarele:

- moment organizatoric;

- verificarea temei;

- reactualizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor implicate în înţelegerea noului

conţinut;

- captarea atenţiei;

- anunţarea subiectului lecţiei;

- enunţarea obiectivelor;

- predarea noilor conţinuturi;

- fixarea acestora;

- transferul cunoştinţelor;

- tema pentru acasă.

Evaluarea formativă, ca parte integrantă a demersului didactic se poate realiza fie ca moment de sine stătător în lecţie, fie în urma activităţii independente obişnuite a elevilor. Pentru a fi de calitate, un proiect de lecţie trebuie :

• să ofere o perspectivă completă asupra lecţiei;

• să aibă un caracter realist;

• să fie simplu şi operaţional;

• să fie flexibil;

56

Materialul teoretic prezentat îl exemplific prin câteva proiecte didactice având în componenţa lor şi jocuri didactice.

PROIECT DIDACTIC

Data:

Clasa: a II-a Aria curriculară: Matematică şi Ştiinţe ale naturii Disciplina: Matematică Unitatea de învăţare: Adunarea şi scăderea numerelor naturale în concentrul 0-100, fără trecere peste ordin Subiectul: Exersăm să nu uităm Tipul de lecţie: Consolidare şi formare de abilităţi matematice Scopul : -consolidarea cunoştinţelor privind numeraţia 0-100 -consolidarea deprinderilor de operare cu numere cuprinse între 0-100 ; -dezvoltarea gândirii logice ; - stimularea şi dezvoltarea gândirii creatoare, a spiritului de observaţie. Obiective :

Obiective cadru : Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor

specifice matematicii;

Dezvoltarea capacităţilor de explorare , investigare şi rezolvare de probleme ; Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea matematicii în

contexte variate. Obiective de referinţă :

- să înţeleagă sistemul poziţional de formare a numerelor din zeci şi unităţi;

- să scrie, să citească şi să compare numerele naturale de la 0 la 100 ;

-să efectueze operaţii de adunare şi scădere cu nr. naturale de la 10 la 100, fără trecere peste ordin; -să exprime oral , prin cuvinte proprii, etape ale rezolvării unor probleme; Obiective operaţionale :

O1: - să specifice terminologia matematică pentru cele două operaţii;

57

O2: - să calculeze mintal exerciţiile propuse O3: - să rezolve în scris adunări şi scăderi; O4: - să completeze spaţiile lacunare cu semnele specifice; O5: -să rezolve probleme cu cel puţin două operaţii; O6: - să afle termenul necunoscut dintr-o relaţie matematică; O7: - să redacteze corect planul de rezolvare a problemei; O8: - să rezolve exerciţii şi probleme de tip joc; O9: - să respecte regulile jocului; 010 - să reacţioneze pozitiv, dorind să lucreze şi să fie apreciaţi. Strategii didactice:

a) materiale: fişă de lucru, jetoane ,planşă polistiren, marker,stilou , hârtie glasată verde

şi galbenă (BRĂDUŢI, STELUŢE)

b) procedurale: exerciţiul, conversaţia, munca independentă, calcul mintal,explicaţia, problematizarea, jocul didactic, braistormingul, ciorchinele, stiu/vreau să ştiu/ am aflat, jocul de rol

c) organizatorice: frontal, individual, pe echipe, în perechi,pe grupuri

Manualul alternativ : Manual de matematică , clasa a II-a , Editura Euristica,autori,Viorica,Dumitru şi Cristian Pârâială

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

I.Captarea atenţiei :BRAISTORMINGUL

Am să scriu pe o coală la flip chart cuvântul „ MATEMATICĂ”şi le propun să îmi spună toate cuvintele care le vin în minte la auzul acestui cuvănt. Fără să fac vreo observaţie sau comentariu le voi scrie în jurul cuvâtului (planşa va fi refolosită în altă oră când se va finaliza metoda) Am să le spun că la unele din cuvinte m-am gândit şi eu şi ne vom folosi de ele pe percursul lecţiei de azi.

II.Anunţarea temei şi a obiectivelor operaţionale :

Am să anunţ că vom face exerciţii şi probleme asemănătoare celor învăţate în unitatea de învăţare la finele căreia suntem. Că vom repeta adunarea şi scăderea fără tecere peste ordin jucându-ne . Voi scrie pe tablă titlul lecţiei” Exersăm să nu uităm”iar elevii vor scrie pe fişele, cu liniatură pătrată , din faţa lor.

58

III.Recapitularea cunoştinţelor :

a) Calcul mintal: Joc didactic (întrecere între două echipe)

Într-un bol sunt jetoane cu diferite tipuri de întrebări, pe un polistiren sunt lipiţi doi brăduţi confecţionaţi din hârtie glasată verde (câte unul pentru fiecare echipă) iar într-o cutie se află steluţe galbene. Pe rând, câte unul, vor veni şi vor extrage un jeton, îl vor citi apoi vor da răspunsul. Dacă este corect vor primi recompensă o steluţă pe care o vor aşeza pe brăduţul grupei.La finalul jocului (când toţi elevii au participat la joc)se va stabili echipa câştigătoare, cea care are mai multe steluţe pe brăduleţ. Le voi spune că pe tot parcursul lecţiei vor mai avea ocazia să-şi împodobească brăduţul cu alte steluţe . Pe jetoane vor exista următoarele cerinţe:

Numărul 75 este format din

Aranjează crescător numerele: 45; 9;40.

Vecinii numărului 79 sunt

20+11 =

0+26=

32+44=

36-10=

9-7 =

55-0 =

Măreşte numărul 85 cu 4

Află suma numerelor 16 şi 30

Diferenţa numerelor 45 şi 5 este

Diferenţa numerelor 52 şi 20 este

Descăzutul este 40, scăzătorul este 10.Care este restul?

Dacă termenul1 este 3, termenul al II-lea este 65, cât este suma?

Pune semnul potrivit pe punctuleţe: 14 + 31

Z

U

31 + 14

b) Conevrsatie dirijată : verificarea temei, metoda„ CIORCHINELUI”

Ce temă aţi avut de pregătit pentru azi? (un ciorchine) Ce aţi reprezentat sub formă de ciorchine? (operaţiile matematice învăţate) Elevii îşi prezintă ciorchinele în faţa colegilor (cele mai reuşite şi mai interesante) şi se fac aprecieri atât din partea elevilor cât şi de învăţătoare.La finalul orei se vor aduna toate temele.

59

c) Fişă de muncă independentă , activitate în perechi (colegi de bancă) şi pe echipe :

JOC: DESCIFRAŢI CODUL

Fiecare copil are pe bancă” Fişa 1”. Perechile din echipa A vor avea COD şi operaţii diferite de cei din echipa B. Cerinţa va fi unică: Calculaţi, apoi puneţi în paranteză litera corespunzătoare , urmărind tabelul (Codul) şi veţi afla răspunsul la întrebarea:”Ce sărbătoare se apropie? Echipa A vor descoperi cuvântul”SFÂNTUL”iar echipa B, cuvântul „NICOLAE după care se va scrie numele sărbătorii pe tablă şi pe foaia lor. Echipa care are cele mai multe răspunsuri corecte va primi două steluţe pentru brad iar cealaltă una.

Joc de rol: Câte un copil din fiecare grupă va primi rolul de” Ajutor de învăţător”(cel

mai bun la matematică şi mai descurcăreţ) Rolul lor este de a număra răspunsurile corecte de la grupa adversă şi de a aranja steluţele pe brăduţi.

d) Activitate pe grupe (câte 4 elevi)

JOC: ”Descoperiţi cuvântul”

Liderul grupului va deschide plicul de pe bancă şi va citi cerinţa. Împreună cu coechipierii va aranja jetoanele astfel încăt urmărind rezultatele să descopere un cuvânt. Se va porni de la START. După găsirea cuvântului va merge la tablă şi va scrie cuvântul,iar ceilalţi vor scrie pe foaia de lucru. Cuvintele descoperite vor fi :”ghetuţe”, „ jucării”, „ dulciuri”şi „nuieluşă”. În funcţie de timpul alocat lucrului se vor acorda recompensele (steluţele), timpul cel mai scurt 4 steluţe, cel mai lung o steluţă. Se va face o scurtă legătură între numele sărbătorii şi cuvintele descoperite.

e) Activitate frontală. Rezolvarea unei probleme.

Metoda: „ŞTIU / VREAU SĂ ŞTIU / AM AFLAT”

Pe fiecare bancă va exista „Fişa 2”cu o problemă care se referă la darurile lui Moş Nicolae. Pe fişă vor apare numai datele problemei urmând ca ceea ce vrem să ştim (întrebările problemei )să le formulăm împreună. Tabla este împărţită în trei coloane, coloana „Ştiu”, coloana „Vreau să ştiu” şi „Am aflat” .Elevii au si ei fişa de lucru , pe verso foii cu liniatură pătrată. În coloana (rubrica) „Ştiu”vom trece datele problemei, în cea cu „Vreau să ştiu” vom scrie întrebările propuse de elevi, iar în ultima vom efectua calculele (rezolvarea). În clasă se vor rezolva primele două coloane

60

IV. Asigurarea retenţiei şi a transferului de cunoştinţe

Le voi anunţa tema de casă. Să rezolve problema completând ultima rubrică a fişei şi să compună o problemă numai despre jucăriile pe care şi-ar dori să le primească de la Moş Nicolae. Pentru rezolvare să se folosească tot de tabelul utilizat în clasă. Joc de rol: Să vă imaginaţi că sunteţi mamele voastre şi faceţi tema la matematică cu copiii voştri.

V. Evaluarea activităţii :

Voi face aprecieri asupra activităţii , voi acorda calificative elevilor cei mai activi şi vom stabili echipa câştigătoare în funcţie de „Cel mai împodobit brăduleţ”(mulţimea steluţelor şi modul de aranjare ) . FIŞA 1

JOC: Descifraţi codul ( în paranteză puneţi litera) Calculaţi, apoi înlocuiţi numerele cu literele din tabelul dat şi veţi afla răspunsul la întrebarea:” Ce sărbătoare se apropie?”

a)

28- 18 =

(

)

10-9-0=

( )

+16=17

(

)

29=27+

(

)

32-10=

(

)

74= 4+

(

)

13+45=

(

)

CODUL :

a)

F

 

S

T

N

Â

L

U

1

 

10

22

2

17

58

70

CODUL :

b)

O

 

I

N

L

C

E

A

10

 

0

20

23

19

79

68

 

FIŞA 1

61

JOC: Descifraţi codul ( în paranteză puneţi litera) Calculaţi, apoi înlocuiţi numerele cu literele din tabelul dat şi veţi afla răspunsul la întrebare: „Ce sărbătoare se apropie?”

b)

34-14= ( ) 15= 15+ ( ) 2+17= ( ) 40-30= ( ) 10=33- ( ) 4+4+60= ( ) 12+67= ( )

FIŞA 2

JOC : Descoperă cuvântul ( se desfăşoară în grupuri de câte 4 elevi) Fiecare grupă va primi un plic cu jetoane pe care sunt scrise diferite operaţii de adunare şi scădere şi rezultatul unei operaţii înlocuit şi cu o literă. Ordonând jetoanele vor descoperi un cuvânt. Jocul începe cu START şi se încheie cu STOP . GRUPA 1

START

16+0

 

16

11+4

G

32

95-14

E

46

44-10

U

34

68- 6+0

Ţ

( GHETUŢE)

 

15

12+20

H

81

10+36-10

T

62

STOP

E

62

GRUPA 2:

 

START

14+4

18

5+23

D

28

46-30

U

59

58-6+0

U

52

91-40+40

R

GRUPA 3

 

START

36+42

78

96-90

J

64

37-6

Ă

17

72-40

I

(JUCĂRII)

 

16

18-5

L

13

5+31

C

36

37+22

I

91

 

I

STOP

 

( DULCIURI)

6

38-14+14

U

38

52+12

C

31

5+12-0

R

32

STOP

I

63

GRUPA 4

START

19-5

14

35+14

N

49

37-6+0

U

25

76-6

U

57

STOP

Ă

( NUIELUŞĂ)

31

11+15

I

26

72-50+50

E

72

15+10

L

70

98-41

Ş

Grupa care termină de ordonat jetoanele , scriu cuvântul găsit în caiete şi liderul grupei îl va scrie la tablă. Când vor apare pe tablă toate cele 4 cuvinte se face legătura cu numele sărbătorii descoperit în jocul „Descifraţi codul”, SFÂNTUL NICOLAE. FIŞA 3 Moş Nicolae a pregătit pentru copiii dintr-un bloc 22 de jucării, cu 4 mai multe pungi cu dulciuri şi cu 15 mai puţine nuieluşe decât dulciuri.

Cerinţa:

Puneţi cât mai multe întrebări posibile şi rezolvaţi problema.

64

Schema de rezolvare va apare astfel:

ŞTIU

VREAU SĂ ŞTIU

AM AFLAT

- 22 de jucării

.Câte pungi cu dulciuri a

(Vor completa rezolvarea, operaţiile)

- Cu 4 mai multe pungi cu dulciuri

pregătit Moş Nicolae? Câte nuieluşe a pregătit?

- Cu 15 mai puţine nuieluşe decât dulciuri

Căte daruri a pregătit în total?

 

(S-ar putea ca elevii să mai dorescă să formuleze şi alte întrebă şi atunci le scriem şi pe acelea)

65

PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ

Data:

Clasa: a IV-a Aria curriculară: „Matematică şi Ştiinţe” Disciplina: Matematică Tema: „ Probleme diverse” Tipul lecţiei: Verificare şi sistematizare a cunoştinţelor Obiectiv general: Educarea atenţiei şi dezvoltarea operaţiilor gândirii ( analiză, sinteză, comparaţie, algoritmizare)

Obiective operaţionale:

O 1 : să exprime pe baza unui plan simplu, oral sau în scris demersul parcurs în rezolvarea unei probleme; O 2 : să utilizeze corect algoritmii de calcul pentru expresiile numerice conţinând cele patru operaţii şi paranteze; O 3 : Să găsească rapid „cheia” rezolvării unor probleme; O 4 : să manifeste interes pentru analiza şi rezolvarea unor probleme practice prin metode aritmetice; O 5 . să depăşească blocaje în rezolvarea de probleme încercând noi căi de rezolvare. Strategie didactică:

a) metode şi procedee: exerciţiul, explicaţia, observaţia, jocul didactic, problematizarea;

b) forme de organizare a activităţii:frontal, pe echipe, individual;

c) material didactic: fişe de muncă independentă şi pe echipe, planşe;

d) material bibliografic:

Nicolae Alina, 2002 „Matematică distractivă”, clasa a IV-a , editura Aramis, Bucureşti, Lung Ana, 1999 „777 de probleme de aritmetică pentru clasele I-IV” vol. I.şi II, Editura Promedia Plus, Cluj Napoca, Ion Petrică , Nicolae Grindeanu, Ion Cojocaru, 2003 „ Matematică manual pentru clasa a IV-a”, Editura Petrion, Bucureşti,.

66

Nr

Momentele

Ob. op.

Activitatea învăţătorului

Activitatea elevilor

 

Metode,

crt.

activităţii

     

procedee

1

Moment

 

-asigur liniştea şi ordinea necesare începerii lecţiei -solicit pregătirea materialelor necesare bunei desfăşurări a activităţii

salută şi pregătesc materialele necesare bunei desfăşurări a lecţiei

-

   

organizatoric

2

Captarea atenţiei

 

Pentru ce oră ne-am pregătit? -Ce am lucrat în ultimele ore la matematică? Ce fel de probleme? -Înainte de a lucra şi astăzi probleme, vă propun o călătorie în lumea poveştilor. Veţi asculta un fragment dintr-o poveste foarte cunoscută şi vă rog să-mi spuneţi numele şi autorul poveştii. - Citesc un fragment din povestea „Prâslea cel voinic şi merele de aur” de Petre Ispirescu

… pentru ora de matematică

 

Conversaţia

exerciţii, probleme

 

…probleme de mişcare -elevii sunt atenţi la expunerea învăţătoarei

-Se

ascultă

fragmentul

citit

de

învăţătoare

 

-

Despre ce poveste e vorba?

-

dau răspunsurile aşteptate:

 
 

„Prâslea cel voinic şi ”

 

Problematizarea

-Cine este autorul? -Ştiţi şi alte poveşti ale acestui autor?

- Petre Ispirescu

- „Sarea în bucate”, „Greuceanu”.

- Ce moment al poveştii aţi ascultat?

-Lupta dintre Prâslea şi zmeu.

 

- Pe cine a salvat Prâslea din mâna zmeului?

-Pe fata de împărat.

 

67

   

-Sub ce nume generic se întâlnesc în basme feciorii voinici care se luptă cu zmeii şi fetele frumoase pe care le salvează? -Pe o planşă ( anexa 1) eu am ilustrat momentul în care Făt-Frumos încearcă să o salveze pe Ileana Cosânzeana din mâna zmeului. Acesta însă o va elibera pe Ileana numai dacă Făt- Frumos va reuşi să potrivească din prima încercare cheia de la uşa fiecărei încăperi prin care are de trecut. Cheile au înscrise pe ele numerele de la 1 la 10 iar pe fiecare uşă se află scris un complicat exerciţiu (anexa 2) al cărui rezultat indică numărul cheii potrivite şi câte o literă. Noi îl vom ajuta pe Făt-Frumos în rezolvarea exerciţiilor scrise de zmeu pe uşi, iar drept mulţumire Făt-Frumos ne va ajuta să rezolvăm astăzi probleme diverse.

-Făt Frumos şi Ileana Cosânseana.

 

-ascultă cu atenţie şi reţin regulile jocului

Jocul didactic

3

Anunţarea temei şi a obiectivelor

Deschideţi caietele şi scrieţi data şi titlul lecţiei:

-Scriu data şi titlul lecţiei pe caiete

explicaţia

„Probleme diverse”. Dacă veţi fi atenţi, cu ajutorul sfaturilor lui Făt-

68

     

Frumos ( anexa 4) vom rezolva probleme diverse amintindu-ne metode asemănătoare de rezolvare

   

a lor.

4

Crearea situaţiilor de învăţare

O

2

- Împart elevilor fişele cu exerciţiile propuse spre

Elevii rezolvă exerciţiile.

Exerciţiul

 

rezolvare -funcţie de răspunsul elevilor aşez pe fiecare uşă numerele corespunzătoare. -dacă aţi calculat corect, puteţi spune în ce ordine sunt numerotate uşile? -pentru că l-am ajutat să ajungă la Ileana

-Comunică pe rând rezultatele.

 

-

în

ordine descrescătoare

-

ascultă cu

atenţie

îndrumările

Cosânzeana, Făt