Sunteți pe pagina 1din 3

1

Energii misterioase in Bucegi


Energia misterioasa din Muntii Bucegi
Geologul Traian Trufin a fost martorul mai multor intimplari stranii petrecute in Busteni.

Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu


semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente
neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii
intimplari. Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume.

Un muzeograf "patit"

Bucegii sint considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic. Locul este
invocat de yoghini si vizionari. S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au
facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca
oricare din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul "Cezar Petrescu" din
Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa
gaseasca niste explicatii.

Insomnii fara oboseala

"In 1993, timp de doua saptamini, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii,
indiferent de virsta. M-am gindit ca sint emanatii de noxe de la fabrica de hirtie. Nici vorba de
asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest
lucru cel putin 20 de persoane", povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca
adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in
sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.

Cutremure la ore fixe

Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu
aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a
tinut 3 ani. "Se produceau la ore fixe: la 20 si 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa
seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Busteni-Sinaia.
Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamint un vuiet, ca si cum s-ar fi
prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici
verticale", povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.

Bubuituri din subteran

Nici specialistii de la Statia Seismica de la Cheia n-au putut lamuri lucrurile. Au cazut citeva
cosuri de pe acoperisuri, in zidurile caselor au aparut citeva fisuri. Misterele s-au succedat.
Miscarile de pamint au durat trei ani. S-a emis ipoteza producerii artificiale a cutremurelor
datorita unor detonari subterane. Dar in acea perioada nu fusesera facute nici un fel de
sapaturi in zona. Seismologii n-au gasit explicatii Specialistii de la Institutul de Fizica a
Pamintului n-au putut spune decit ca sint manifestari naturale, determinate de fracturi locale
ale scoartei. "Aici este zona de rezonanta a cutremurelor din Vrancea. In acea perioada, nu s-a
inregistrat nici macar un cutremur de intensitate mare. In Vrancea au loc zilnic miscari slabe
ale scoartei, cu magnitudine sub un grad. Dar aici cutremurele masurau 3-4 grade pe scara
Richter", spune muzeograful convins ca fenomenele de acum 6 ani se pot explica doar prin alte
cauze.

Oameni electrici

A urmat un nou fenomen, aproape generalizat in zona: locuitorii din Busteni s-au incarcat
energetic intr-un mod de neinteles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mina obiecte sau fiinte
pentru ca se electrocutau. Atingerea palmei de corp producea arsuri, iar oamenii evitau sa-si
stringa miinile. Toate acestea la inceput amuzau, dar dupa un timp au inceput sa ingrijoreze.
"Am avut multa vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a batut pe umar, amical.
2

Prin camasa, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a inrosit. Pe intuneric,
atunci cind atingeam unele obiecte, ieseau scintei", isi aduce aminte el.

Semnale radio amplificate

"Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat
ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam
nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio", crede
Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori
aureole ciudate si chiar holograme.

Curcubeu fara ploaie

Intr-o dimineata, pe un soare splendid, fara nici o urma de ploaie in ultimele zile, a observat un
curcubeu imens, cu o stralucire neobisnuita. Un capat pornea din cartierul Zamora, iar celalalt
era ancorat in Crucea de pe Caraiman. Curcubeul aparuse in contradictie cu legile firesti ale
naturii. Deseori, muntele Caraiman este inconjurat de un briu laptos de nori. Acest inel
compact este prezent numai in partea de mijloc a masivului. Piscul si baza muntelui ramin
neinvaluite in ceata. " Timp de doua luni, in muzeul unde lucrez, luminile se stingeau si se
aprindeau, intr-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe
cei de la Renel. N-au constatat nici o defectiune", povesteste Traian.

Coridoare in interiorul muntelui

Traian are o teorie proprie. Crede ca toate anomaliile din Busteni sint cauzate de existenta unor
galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sint de natura
artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamintene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte
fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau
receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele
amplificari stranii, in ce scop, cui ii sint destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu
poate raspunde.

Baze extraterestre in Bucegi

"Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre
lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate
desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este
pregatita sa inteleaga niste lucruri", conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica
si pina la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult
decit lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pina acum oamenii de stiinta.

Crucea de pe Caraiman

Monumentul istoric a fost construit intre anii 1926-1928, prin staruinta reginei Maria, in
memoria eroilor ceferisti cazuti la datorie in timpul primului razboi mondial, in luptele de pe
Valea Prahovei. Asezata la o altitudine de 2.291 m, Crucea Eroilor Neamului are o inaltime de 28
m, cu doua brate a cite sapte metri fiecare. Este montata pe un soclu inalt de 7,5 m, din beton
armat imbracat in piatra. Acesta adaposteste un generator electric care alimenteaza cele 120 de
becuri, de cite 500 W fiecare.

Valentina confirma ipoteza galeriilor subterane

Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine
ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu
cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar
subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. "Acolo e trecutul
omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte.
Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamintului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine
un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cind cu stiinta care va fi pe pamint va birui cineva
sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si,
3

dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intimpla numai dupa ce suvoiul de
energie de deasupra va slabi", spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.

Carpatii, priviti din spatiu

Muntii Carpati au o curbura particulara. Imaginile aeriene obtinute de la mare inaltime ne pot
duce cu gindul la forma sinuoasa a unui sarpe urias, care incearca sa-si inghita coada.
Cosmonautul Dumitru Prunariu a asemanat Carpatii priviti din spatiu cu o mama care isi tine in
brate pruncul. Comparatie care duce cu gindul la afirmatiile religioase care spun ca Romania
este un tinut ocrotit de Maica Domnului.

Misterul Sfinxului din Bucegi

Cea mai misterioasa formatiune din Carpati ramine stinca din Bucegi care are o asemanare
tulburatoare cu Sfinxul egiptean. Dintotdeauna oamenii si-au pus intrebarea daca aspectul ei
particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizata de mina omului. Din
orice unghi e privit se poate constata ca este o reprezentare antropomorfa. Sfinxul romanesc
din Bucegi nu are doar aspectul sfinxului, ci si atributele misterioase ale acestuia. Vizionarii
spun ca in preajma lui au trait revelatii si experiente aparte.

Conuri de lumina din Virful Omu

Bucegii erau muntii preferati ai dacilor. Locuri spirituale pentru venerarea zeilor. Virful Omu
(2.505 m) are si el ciudateniile lui. Deseori s-au vazut conuri de lumina iesind din acest loc.