Aluminiul si riscul pentru sanatate

Prea mult aluminiu in mancarea noastra?

Alarma vine din partea Efsa (European Food Safety Authority) care, in urma unei cereri a
Comisiei europene, a cercetat si in iulie 2008 a difuzat un raport in care se arata ca dozele de
aluminiu, ingerate de catre europeni fara sa stie, depasesc cantitatea considerata sigura pentru
sanatate.
Aluminiul este introdus in organism in mod principal prin dieta. Aportul cel mai
semnificativ provine din paine, paste si in general din derivate de cereale, pentru ca sunt consumate
din belsug in fiecare zi. Bogate in aluminiu sunt si unele legume ( ciuperci, spanac, laptuca), bauturi
(ceai si cacao) si unele produse in praf pentru copii. Chiar si unele medicamente (antiacide si
antidiareici) contin aluminiu. Putin semnificativ este insa aportul de aluminiu prin apa de baut.
Responsabili pentru aceasta ar fi ( in afara de tendinta unor plante de a inmagazina
aluminiul si alte metale) inalbitorii folositi pentru faina ( pe baza de sulfat dublu de aluminiu si
potasiu- alaun), conservantii si aditivii, dar si recipientele care vin in contact cu alimentele ( bauturi
la cutie si alimente confectionate in tetrapack), ca si tigaile de aluminiu.
In acest scop, o investigatie efectuata decatre Institutul Superior de Sanatate (ISS) a aratat
ca cedarea aluminiului este limitata si in conditiile de timp si temperatura care simuleaza coptura, ca
si in cele ce simuleaza conditiile de conservare a alimentelor la temperaturi scazute (5 °C). La
temperatura ambientala (40 °C) a fost gasita o migrare nerelevanta pana la 24 de ore, in timp ce
pentru perioade mai mari migrarea devine sensibila. Alimentele cele mai agresive, adica cele care
determina o cedare mai importanta de aluminiu sunt rosiile si otetul, din cauza aciditatii lor. Si sarea
contribuie la cresterea migrarii.
Potrivit investigatiei ISS, cantitatea de aluminiu ingerata de un italian mediu, in cazul in
care totul este preparat in recipiente de aluminiu, este de cca 6 mg pe zi. In linie cu aceste rezultate,
diverse studii efectuate pe continentul nostru indica o valoare variabila intre 0,2 si 1,5 mg pe
kilogram pe saptamana la adulti, in timp ce pentru copii si adolescenti valoarea oscileaza intre 0,7 e
2,3. Doza saptamanala tolerabila de aluminiu, potrivit oamenilor de stiinta de la Efsa, este egala cu
1 mg pe kilogram de greutate corporala.
Rezultatele identifica , deci, copii ca fiind categoria de risc major pentru ingerarea
excesiva de aluminiu. La sugarii alimentati cu lapte artificial, in particular, valorile se apropie de
limite si cateodata le si depasesc, uneori chiar si de 4 ori.
Cel mai riscant este laptele pe baza de soia, pentru capacitatea acestei leguminoase de a
concentra metalul, dar si a ambalajului care contine aluminiu.
Pe baza acestor informatii se pot trage cateva concluzii utile pentru a limita ingestia de
aluminiu:
 preferinta pentru alimente integrale;
 varierea alimetatiei;
 limitarea alimentelor ce contin conservanti si aditivi;
 limitarea folosirii bauturilor in cutii de aluminiu sau a alimentelor ambalate in
tetrapack;
 evitarea contactului prelungit la temperatura ambientala a ambalajelor din aluminiu
cu alimente acide ( de exemplu otet).

Problema aluminiului ca si metal toxic de acumulare nu este o problema noua. A fost

studiata inca din anii '90, mai intai in America si apoi si in Europa.

<<Aluminiul este un oligoelement care poate fi periculos, si chiar mortal, daca este ingerat
in cantitati excesive.Intr-adevar, recent, aluminiul a fost recunoscut ca factor etiologic al unor
manifestari patologice (dintre care si encefalopatia, osteopatia si anemia) asociate cu tratamentul
dialitic. A fost ipotizat, de asemenea, ca aluminiul poate fi un cofactor in etiopatogeneza unor boli
neurodegenerative, printre care si boala Alzheimer, chiar daca o proba directa in acest sens este inca
controversata. Totusi, neurotoxicitatea aluminiului este dovedita la animalele de laborator si la
pacientii cu insuficienta renala (ca si consecinta a varstei sau a prezentei unor boli renale) si exista
premize pentru a stabili prezenta unei legaturi intre expunerea la aluminiu si patologiile
neurodegenerative (Prima Conferinta Internationala: metalele si creierul: de la neurochimie la
neurodegenerare; 2000). A fost evidentiata si o asociere intre nivelele crescute de aluminiu -
prezente in unele peparate alimentare pentru nou-nascuti si in solutiile pentru nutritia parenterala
domiciliara - si unele complicatii neurologice si osoase (reducerea vitezei de sinteza osoasa). Totusi
trebuie subliniat ca riscul sanitar legat de toxicitatea aluminiului depinde de durata expunerii
pacientilor si de functia lor renala. De exemplu pacientii supusi pentru o lunga perioada de timp
nutritiei parenterale prezinta un risc sanitar major din cauza expunerii lor prelungite la nivele
scazute de aluminiu, care, cu timpul, pot provoca, contrar cu ce s-ar prezenta la o expunere acuta, o
acumulare majora a oligoelementului in compartimentele organismului. In mod analog nou-nascutii
prematuri sunt expusi in mod particular din cauza functiei lor renale imature si din cauza ca acestia
au nevoie de cantitati crescute de solutii de calciu si fosfat, solutii ce contin si aluminiu. Numeroase
studii indica faptul ca pacientii care au o functie renala alterata, ca nou-nascutii si prematurii, care
sunt expusi pe cale parenterala la concentratii de aluminiu mai mari de 4-5 µg/Kg pe zi tind sa
acumuleze aluminiul in concentratii toxice la nivelul SNC (Sistem Nervos Central) si la nivel osos.
(Buletinul n°18 al Agentiei franceze pentru securitatea sanitara a produselor pentru sanatate;2003)
Totusi trebuie subliniat ca unele studii au aratat ca aceasta acumulare la nivelul tesuturilor
se poate intalni si la expuneri la concentratii inferioare de aluminiu.
Din aceste motive in Franta au fost organizate trei grupuri de lucru cu scopul de a evalua
riscurile legate de expunerea la aluminiu. (Bilantul 2003 a Agentiei franceze pentru siguranta
sanitara a produselor pentru sanatate,, Afssaps)
 grupul InVS: se ocupa cu epidemiologia si analiza critica a tuturor studiilor epidemiologice
publicate;
 grupul Afssa: evalueaza proportia de aluminiu prezenta in alimente si in mediul inconjurator;
 grupul Afssaps: se ocupa cu toxicologia aluminiului ( sunt implicate in mod particular
unitatile de supraveghere toxicologica si farmacologica, departamentul de evaluare a
produselor cosmetice si sectiunea de epidemiologie)
Datorita colaborarii celor trei grupuri a fost posibila elaborarea unui pre-raport cu scopul de
a rezuma situatia evaluarii riscurilor sanitare legate de expunerea populatiei franceze la aluminiul
prezent in apa, in alimente si in produsele pentru sanatate. Pe 13 septembrie 2002 acest pre-raport a
fost prezentat unui grup de experti in toxicologie. In 2002 Olanda a prezentat la EMEA proiectul de
elaborare a unor linii ghid care sa permita evitarea cedarii aluminiului din sticlele de sticla. Limita a
fost fixata la 25 µg/L (cel mai bun dintre tipurile de sticla elibereaza 20 µg/100ml). O alta problema
a fost prezenta aluminiului in substantele utilizate pentru preparatele parenterale, pentru ca a fost
observat ca la pacientii ce utilizeaza acest tip de formule cantitatea de aluminiu eliberata este mai
mare decat 5000 µg si ca putea sa fie o legatura intre folosirea acestor solutii si aparitia unor boli.
Din acest motiv, recent, FDA a publicat un regulament foarte riguros care limiteaza concentratia
aluminiului in substantele utilizate pentru preparatele parenterale la 25 µg/L. In plus a fost stabilita
concentratia de aluminiu in fluidele de administrat pe cale iv la copii si adulti cu insuficienta renala
sau supusi la dializa sa fie cea mai mica posibil si, in orice caz, mai mica decat 10 µg/L. Sa ne
amintim ca cel ami bun tip de sticla elibereaza 20 µg per 100 ml (Bilantul 2003 a Agentiei
franceze pentru siguranta sanitara a produselor pentru sanatate,, Afssaps)
FDA a cerut, in plus, ca pe toate produsele ce contin aluminiu sa fie pusa urmatoarea nota de
avertizare: “acest produs contine aluminiu, care poate fi toxic” (Buletinul n°18 al Agentiei franceze
pentru securitatea sanitara a produselor pentru sanatate;2003).
A fost evidentiata ca, deseori, contaminarea cu aluminiu a produselor pentru uz parenteral
se poate face in timpul procesului de fabricatie si inmagazinare, deci este indispensabil ca productia
sa fie supusa unor riguroase controale de calitate. In 1990 Societatea Americana pentru Nutritia
Clinica si Grupul de Lucru al Societatii Americane pentru Nutritia Enterala si Parenterala au
propus trei definitii pentru riscul toxicologic legat de absorbtia aluminiului (Buletinul n°18 al
Agentiei franceze pentru securitatea sanitara a produselor pentru sanatate;2003):
 fara pericol (1-2 µg/Kg/zi);
 riscant (15-30 µg/Kg/zi);
 toxic (60 µg/Kg/zi).
Problema legata de toxicitatea aluminiului fusese deja obiectul unor studii ale Afssaps
(Buletinul n°5 al Agentiei franceze pentru securitatea sanitara a produselor pentru sanatate;
2001). Intr-adevar, in noiembrie 2000, Agentia Franceza a organizat un grup de lucu “aluminiul si
cosmeticele” pentru a determina riscul potential legat de folosirea aluminiului in produsele
cosmetice, in particular in deodorante/antitranspirante care pot contine pana la 20% aluminiu.
Studiile conduse de acest grup au evidentiat ca aluminiul este un compus cu actiune neurotoxica,
chiar daca nu a fost posibila stabilirea unei corelatii intre aluminiul prezent in cosmetice si aparitia
bolii Alzheimer. A fost observat si faptul ca insuficienta renala creste foarte mult aceasta
neurotoxicitate. Pentru a avea mai multe informatii au fost organizate si studii in vitro, pe piele de
soarece, astfel incat sa se evalueze absorbtia transcutanata a aluminiului. Datele obtinute au
evidentiat o absorbtie de 100%. Totusi au iesit la iveala importante probleme metodologice datorate
faptului ca:
1. Pielea de soarece nu e potrivita pentru studii de biodisponibilitate transpuse apoi la om
pentru ca epiderma soarecelui e constituita din 2-3 straturi celulare pe cand cea a omului din
20-30.
2. Pielea utilizata a fost depilata, ceea ce reduce integritatea barierei cutanate.
Din cauza acestor probleme se intelege ca, pentru a obtine date utilizabile, este necesara
efectuarea unor noi studii pe pielea umana sau de porc, cu respectarea notelor explicative europene
existente. Totusi, in asteptarea acestor date, nu exista elemente suficiente pentru a limita folosirea
aluminiului in produsele cosmetice. >>
Bibliografia
1. Aluminium et toxicité (2003). VIGILANCES- Bullettin de l’Agence française de sécurité
sanitaire des produits de santé (Afssaps), n°18.
2. Groupe Aluminium inter-agences Bilancio 2003 della Agence française de sécurité sanitaire
des produits de santé (Afssaps).
3. Aluminuim et produits cosmetiques (2001). VIGILANCES- Bullettin de l’Agence française
de sécurité sanitaire des produits de santé (Afssaps), n°5.
4. Prima Conferinta Internationala metale si creierul: de la neurochimie la neurodegenerare
(Universitatea din Padova; septembrie 2000). >>

Iata ce am gasit pe siteul Efsa: http://www.efsa.europa.eu/ in legatura cu acest subiect,

revizionat pe 26.nov.2009. Incerc sa redau articolul respectiv.
<< Aluminiul este prezent in mod natural in mediul inconjurator si este eliberat in urma
activitatilor miniere si industriale ale omului, producerea de aluminiu metalic si a altor compusi ai
aluminiului.
O varietate de compusi ai aluminiului sunt produsi si utilizati pentru intrebuintari diferite,
ca de exemplu, tratamentul apei, fabricarea hartiei, fillers, aditivi alimentari, culori si medicamente.
Aluminiul metalic, in principal sub forma de aliaj cu alte metale, gaseste multe intrebuintari printre
care aparate de consum, ambalaje alimentare si unelte pentru bucatarie.
Calea principala de expunere la aluminiu a populatiei este prin intermediul alimentelor.
Aluminiul din apa potabila este o alta sursa, chiar daca este secundara. O alta cale de expunere este
prin intermediul folosirii compusilor de aluminiu in medicamente si produse de consum.
Cea mai mare parte a alimentelor ne-transformate contine de obicei mai putin de 5mg
aluminiu pe kg. Concentratii mai mari (nivele medii cuprinse intre 5 si 10 mg/kg) au fost intalnite
frecvent in paine, dulciuri din comert si produse de patiserie (cu valori mai mari in biscuiti), in
anumite tipuri de verdeata (ciuperci, spanac, ridichi, sfecla, laptuca), fructe glasate, produse lactate,
carnati, produse din maruntaie, moluste, alimente bogate in zahar, preparate pentru panificatie si
majoritatea fainurilor. Alimntele cu concentratii medii foarte crescute cuprind foile de ceai, ierburile
aromatice, cacao si produse pe baza de cacao, mirodenii.
In conditii normale, aportul datorat migrarii din materialele ce vin in contact cu alimentele
reprezinta doar o fractiune minora din ingestia alimentara in totalitate. Totusi, grupul de experti
AFC a observat ca, in prezenta acizilor si a sarii, folosirea tigailor, recipientilor si a foliei de
aluminiu cu alimente ca piureul de mere, ridichea, pasta de tomate sau scumbii sarate, pot cauza o
crestere a concentratiei de aluminiu in astfel de alimente. De asemenea, folosirea vaselor din
aluminiu pentru alimente deja preparate si gata pentru consum, ar putea cauza o crestere moderata a
concentratiei aluminiului , mai ales in mancarurile ce contin rosii, tipuri diferite de muraturi in otet
sau otet.
Expunerea la aluminiu din toate sursele a fost calculata in baza studiilor conduse cu
metoda dietei duplicate in Tarile de Jos, Ungaria, Germania, Suedia si Italia si studii pe cosul de
cumparaturi si pe dieta totala conduse in Marea Britanie, Finlanda si Franta. Expunerea alimentara
medie din apa si alimente la adultii, non supusi la expunere profesionala, a evidentiat mari variatii
intre tari si, in interiorul aceleasi tari, intre o cercetare si alta, variind intre 1,6 si 13 mg de
aluminiu /zi, care corespund la 0,2-1,5 mg/kg greutate corporala pe saptamana la un adult de 60 kg.
In general, la copii aportul alimentar, exprimat in baza greutatii corporale, rezulta mai mare decat la
adulti, deci copiii constituie grupul cu maxima expunere potentiala la aluminiu pe kg corp. In
expunerea alimentara la aluminiu se pot avea mari varieri individuale. La copii si adolescenti
expunerea potentiala calculata la percentila 97,5° varia intre 0,7 mg/kg corp/saptamana pentru
copiii de 3 – 15 ani (Franta) la 2,3 mg/kg corp/saptamana pentru copiii foarte mici (1,5 – 4,5 ani) si
1,7 mg/kg corp/saptamana pentru subiectii de varsta 4-18 ani ( Marea Britanie). A rezultat ca, in
populatia generala, cerealele si produsele pe baza de cereale, verdeturile si bauturile sunt alimentele
care contribuie majoritar (>10%) la expunerea alimentara la aluminiu.
Pentru sugarii din grupele de varsta 0-3, 4-6, 7-9 si 10-12 luni, expunerile potentiale
alimentare derivate din alimente pentru sugari au fost calculate egale cu 0,10, 0,20, 0,43 e 0,78
mg/kg corp/saptamana.
Grupul de experti AFC a calculat expunerea potentiala la auminiu la sugarii de 3 luni
derivate dintr-o serie de alimente pentru sugari. S-a vazut ca poate atinge, la expunere medie, 0,6
mg/kg corp/saptamana pentru produsele pe baza de lapte si este de 0,75 mg/kg corp/saptamana
pentru produsele pe baza de soia. La percentile de expunere mare se poate atinge 0,9 mg/kg
corp/saptamana pentru produsele pe baza de lapte si 1,1 mg/kg corp/saptamana pentru cele pe baza
de soia.
S-a observat, de asemenea, ca pentru anumite marci de lapte praf concentratia de aluminiu
era de cca 4 ori mai mare decat concentratiile medii calculate, cu o expunere de patru ori mai mare
pentru sugarii ce folosesc in mod constant acele marci de lapte. (N.r. Nu sunt declarate care ar fi
aceste marci, desi corect deontologic ar fi fost sa fie semnalate, iar cine prescrie sau cumpara
marcile respective sa fie macar informati).
Expunerea potentiala a copiilor alaptati la san a fost calculata a fi inferioara la 0,07
mg/kg corp/saptamana.
Biodisponibilitatea orala la om si la animalele de experiment al ionului de aluminiu
provenit din apa potabila a fost stimata in jurul cifrei de 0,3%, in timp ce biodisponibilitatea
aluminiului ce provine din alimente si din bauturi in jur de 0,1%. Este totusi probabil ca absorbtia
orala a aluminiului din alimente sa varieze de cel putin 10 ori, in functie de formele chimice in care
este prezent. Desi gradul de hidrosolubilitate al unui compus de aluminiu pare a creste
biodisponibilitatea ionilor de aluminiu, prezenta sau absenta in intestin a unor chelanti alimentari
poate face sa creasca ( ex: citratul, lactatul si compusi complecsi ai acidului carboxilic, fluoruri) sau
sa scada (de ex. Fosfatul, siliciul, polifenoli) absorbtia.
Dupa absorbtie, aluminiul se distribuie in toate tesuturile animale sau umane, acumulandu-
se in unele dintre acestea, in mod particular in oase. Principalul transportor al ionilor de aluminiu in
plasma este prtoteina ce leaga fierul, transferina. Aluminiul poate penetra in creier si sa ajunga la
placenta si la fat. Aluminiul poate persista pentru o lunga perioada de timp in diferite organe ,
ianinte de a fi eliminat cu urina. Desi timpii de retentie a aluminiului par a fi mai lungi la om decat
la soarece, datele existente sunt insuficiente pentru a face extrapolari de la rozatoare la om.
Desi la nivele crescute de expunere, anumiti compusi ai aluminiului pot, in vitro si in
vivo, altera ADN-ul prin mecanisme indirecte, grupul de experti a considerat improbabil ca aceasta
sa fie relevant pentru persoanele expuse la aluminiu prin alimentatie.
Baza de date despre cancerigenitatea compusilor aluminiului este limitata. In studiul cel
mai recent nu e reiesit nici o indicatie a vreunui potential cancerigen pe soarece in urma
administrarii alimentare a sulfatului de aluminiu si potasiu la nivele crescute. Grupul de experti
AFC a concluzionat ca este improbabil ca aluminiul sa poata avea efecte cancerigene pentru om la
dozele corelate dietei.
Aluminiul a demonstrat a avea efecte neurotoxice in pacientii dializati si din aceasta cauza
expusi pe cale parenterala in mod cronic la concentratii crescute de aluminiu. A fost sugerat ca
aluminiul este implicat in etiologia bolii Alzheimer si ca este asociat cu alte boli degenerative care
ataca omul. Aceste ipoteze raman insa controversate. In baza datelor stiintifice disponibile, grupul
de experti AFC nu retine ca expunerea la aluminiu prin alimentatie prezinta risc pentru aparitia bolii
Alzheimer. ( N.r. Bineinteles ca nu vor recunoaste vreo legatura... Si oricum este vorba de
alimentatie, dar despre aluminiul introdus prin vaccinuri si injectii nu spun nimic...)
Grupul de experti AFC a observat ca diferitii compusi ce contin aluminiu pot produce
neurotoxicitate (soarece, sobolan) si pot avea efecte pe sistemul reproducator masculin (caine). In
afara de asta, acesti compusi au demonstrat a avea embriotoxicitate (soarece) si efecte pe
dezvoltarea sistemului nervos la descendenti ( soarece, sobolan) in urma expunerii mamei in timpul
sarcinii. De asemenea, grupu de experti a observat ca exista foarte putine date toxicologice specifice
relative la aditivii alimentari ce contin aluminiu. (N.r. Aha! Nu au luat in considerare aditivii si
colorantii alimentari care deja se gasesc in aproape toate produsele cumparate in magazine. Asta
inseamna ca evaluarea lor nu e totusi foarte corecta, eliminand un factor important de introducere
a aluminiului prin alimentatie. In plus, intre aditivii alimentari sunt si citrati, lactati si alte cele
care cresc potentiala absorbtie a aluminiului la nivel digestiv). Deci, grupul de experti AFC a
considerat ca este prudent sa se tina cont de aceste efecte in determinarea aportului tolerabil pentru
toate sursele alimentare. Studiile disponibile au o serie de limite si nu permit stabilirea unei relatii
doza-raspuns. De aceea, expertii s-au bazat pe indicatiile ce au reiesit din diferitele studii pe
soarece, sobolan si caine la care s-au administrat compusi ai aluminiului cu alimentatia. In aceste
studii, nivelele cele mai mici, la care efectele adverse sunt observabile (LOAEL) in termeni de
neurotoxicitate, efecte pe testicole, embriotoxicitate si dezvoltarea sistemului nervos, sunt egale cu
52, 75, 100 si respectiv 50 mg aluminiu/kg corp/zi. In mod analog, nivelele cele mai scazute, fara
efecte adverse observate (NOAEL), au fost egale cu, respectiv, 30, 27, 100 mg de aluminiu/kg
corp/zi si pentru efectele pe dezvoltarea sistemului nervos, cu 10-42 mg de aluminiu/kg corp/zi.
Luand in considerare tendinta aluminiului de a se acumula in organism in urma expunerii
alimentare, grupul de experti AFC a considerat ca este mai utila stabilirea aportului saptamanal
tolerabil pentru aluminiu (TWI) in locul aportului zilnic tolerabil (TDI). In baza complexului de
indicatii reiesite din studiile de mai inainte, grupul stiintific a fixat un TWI de 1mg de aluminiu
/kg corp/saptamana.
Expunerea alimentara zilnica la aluminiu stimata pentru populatia generala, evaluata in
diferite tari europene, a rezultat a varia intre 0,2 si 1,5 mg/kg corp/ saptamana ( consumatorul cu
expunere medie) si a crescut pana la 2,3 mg/kg corp/ saptamana. La consumatorii cu expunere
alimentara crescuta.
Este deci probabil ca TWI de 1 mg/kg corp/ saptamana sa fie depasit de o parte
semnificativa a populatiei europene. Cereale si produse pe baza de cereale, vegetale, bauturi si
anumite produse pentru sugari par a fi alimentele care contribuie majoritar la expunerea alimentara
la aluminiu.
Din cauza studiilor facute pe baza dietei umane si a metodelor de analiza folosite, care sunt
in gardul de a determina doar continutul total de aluminiu in alimente si nu compusii singulari sau
singurele tipuri de aluminiu prezente, nu este posibil sa se traga concluzii asupra surselor specifice
care contribuie la continutul de aluminiu al unui aliment specific, de exemplu, cantitatea prezenta in
mod intrinsec prezenta intr-un aliment, aportul aditivilor alimentari si cantitatile de aluminiu cedate
alimentului de foliile de aluminiu in timpul transformarii si conservarii. Din aceste motive, nu este
posibila furnizarea unei analize detaliate pentru fiecare sursa de expunere. (N.r. Si in felul asta s-au
spalat pe maini. “Nu este vina noastra ca nu am studiat fiecare conditie in parte, care insa ar putea
influenta aportul de aluminiu si in consecinta efectele pe termen lung a acumularii acestui metal).