Instalatia de ancorare este un ansamblu de piese, mecanisme si dispozitive

care servesc la executarea manevrei de ancorare a navei si cu ajutorul carora se

asigura mentinerea navei ce stationeaza intr-un loc voit, impotriva actiunii vantului,
curentilor sau valurilor.
Instalatia de ancorare are rolul de a asigura legatura dintre nava si fundul
apei, in locuri neamenajate. Nava poate stationa in ancora in bazinele si radele
portuare, in marea deschisa sau in zonele cu gheturi. Ea se fixeaza de fund cu
ajutorul ancorei, prin intermediul lantului de ancora, care poate fi ridicat la bord de
mecanismul de ancorare. Pentru a permite fixarea sigura a navei ancorate si
desprinderea ancorei la virare, ancora este construita astfel incat forta de fixare
este maxima atunci cand asupra ei actioneaza o forta orizontala si minima atunci
cand este solicitata de o forta verticala.
Instalatia trebuie sa indeplineasca anumite conditii, cum ar fi:
- asigurarea navei in locul dorit
- permiterea unei manevre rapide de fundarisire si virare a ancorelor
- fixarea in siguranta a ancorelor la post
Orice nava trebuie echipata n mod obligatoriu cu o instalatie de ancorare
dispusa de regula la prova, pe teuga, formata din urmatoarele parti componente:
- ancore
- lanturi
- nari
- dispozitive pentru fixarea ancorelor
- masina instalatiei
- putul lanturilor
- capatanile de ancora
- piese si dispozitive specifice navelor ce intrebuinteaza ancore de tip
amiralitate sau cu 4 gheare
sunt elemente de fixare a navei fata de fundul apei, prin
intermediul lanturilor de ancora. Ancorele tebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- constructie simpla
- rezistenta mecanica mare
- comoditate la manevrare si intretinere
- forta maxima de frecare
- sa se fixeze rapid de fund
- sa se poata prinde din nou de fund
- sa permita actionarea numai prin lant.
La navele comerciale de tonaj mijlociu, greutatea ancorelor in kilograme este
aproximativ egala cu tonajul navei in tone (ex: 4500T > 4500Kg)
Tipurile de ancore folosite n prezent la bordul navelor pot fi mpartite n doua
categorii:
- ancore cu brate fixe, de tip Amiralitate
- ancore cu brate articulate, de tip patent
Fiecare din aceste tipuri de ancore poate fi mpartit dupa criteriul existentei
traversei n:
- ancore cu traversa
- ancore fara traversa
Numarul ancorelor cu care este dotata o nava variaza in functie de

deplasament si scopul pentru care a fost construita nava. Din punct de vedere al
rolului pe care l au la bord, ancorele se pot mparti n:
- ancore principale sau serviciu curent (dispuse ntotdeauna la prova)
- ancore secundare sau de rezerva (dispuse la pupa); daca nava are
instalatie de ancorare la pupa, o ancora de curent (ancorot)
In general o ancora se compune din urmatoarele parti:
- bratele, fixe sau articulate, avand la extremitati varfuri ce se infig in sol si
palme
(partile plate ale bratelor) care maresc rezistenta impotriva deraparii;
- fusul, care are un inel la extremitatea superioara si o ramificatie in doua
sau patru brate;
- diamantul, care este locul de impreunare a bratelor cu fusul;
- inelul sau veriga de care se leaga unul din capetele lantului de ancora cu
ajutorul unei chei;
- traversa, bara de metal incovoiata la un capat, cu un opritor asezat
aproximativ la centru si un
cui spintecat legat cu un lant. Opritorul si cuiul servesc la fixarea traversei pe
fus, in plan
perpendicular pe planul bratelor.
Tipuri de ancore:
- Ancore de tip Amiralitate ancore cu traversa si brate fixe
- Ancore de tip patent (Hall) fara traversa si cu brate articulate
- Ancora de corp mort cu un singur brat fix si traversa din lemn utilizate
pentru asigurarea geamandurilor
- Ancora de beton pentru balize
- Ancore de tip ciuperca utilizate in special pentru asigurarea navelor far
- Ancore de tip tirbuson pentru constructii hidrotehnice
- Ancore cu 4 gheare (brate) utilizate in special la navele fluviale. Se mai
utilizeaza si ancore mai mici pentru ancorarea barcilor si ambarcatiunilor
navei, denimite ancoroate
- Ancore cu gheara de pisica ancorot cu 4 brate utilizat pentru
recuperarea obiectelor cazute peste bord

Se compune din:
- Fus poate fi cilindric sau prismatic, la capatul superior avand un inel
numit inelul ancorei, de care se leaga o cheie cu vartej (cheia ancorei). In
fus este prevazut un orificiu prin care trece traversa. La mijlocul fusului se
gaseste o bratara (inel) numit traversiera, cu ajutorul caruia se asigura
traversa cand este pliata.
- Bratele se desfac la extremitatea inferioara a fusului, de o parte si de
alta a acestuia, facand cu acesta un unghi de aproximativ 35-40 de grade.
- Diamantul locul de imbinare dintre brate si fus, si in care eforturile sunt
maxime.
- Palmele extremitatile laterale ale bratelor.
- Unghiile fetele orientate spre fus ale palmelor
- Ghearele extremitatile ascutite ale palmelor
- Traversa bara incovoiata la un capat, avand la cele doua extremitati cate
o sfera, iar la mijloc un opritor si un orificiu prevazut cu o pana cu lantisor.
Lungimea traversei este egala cu cea a fusului. Greutatea traversei este
de 25% din greutatea ancorei fara traversa. Distanta dintre ghearele

ancorei este de 70% din lungimea fusului sau a traversei.

al acestui tip de ancora este urmatorul : la fundarisire
ancora
atinge fundul cu unul din brate din cauza greutatii mai mari a partii inferioare. Prin
filarea lantului, ancora se reazema cu capatul indoit al traversei pe fundul apei, cele
doua brate fiind orizontale si in contact cu fundul. Cand s-a terminat filarea lantului
si acesta incepe sa se intinda, inelul ancorei este tras in jos, ceea ce provoaca o
rastumare a ei, traversa devenind orizontala, iar bratele se orienteaza intr-un plan
perpendicular pe fundul apei, dupa care, unul din brate se sprijina pe fund si se
infige in el.
La virarea ancorei inelul este tras in sus si cu un efort relativ mic, bratul se smulge
din sol.

:
Avantajul acestui tip de ancora consta in faptul ca patrunde usor in solul de
pe fundul apei asigurand fixarea navei. Dezavantajul consta in faptul ca lantul se
poate infasura in jurul traversei (ancora subtraversata) sau in jurul bratului (ancora
subbratata) cand nava vireaza, fapt care micsoreaza simtitor buna fixare precum si
faptul ca o intindere mai brusca a lantului o poate smulge. In plus, la adancimi mici,
bratul neinfipt poate avaria carena cand nava trece pe deasupra ancorei.
Un alt dezavantaj al ancorelor cu traversa il constituie manevra greoaie de punere
la post.
La navele cu vele, in mod obligatoriu una dintre ancore trebuie sa fie o ancora de
tip amiralitate.
1 -inel, 2 -fus, 3 -brat, 4 -diamant, 5 palme, 6- brate, 7- traversa

-folosita la fluviu si ape interioare

- se deosebeste de ancora amiralitate prin faptul ca nu are traversa, ci doar
patru brate fixe.
- se intrebuinteaza la unele nave (slepuri, ceamuri) si mici ambarcatiuni.
Ancora cu patru gheare este manevrata cu ajutorul a
doua
lanturi: unul mai gros legat de inel si unul mai subtire, numit lantul calauza legat de
o clama montata pe diamantul ancorei. La fundarisirea acestei ancore, indiferent de
pozitia in care cade, doua dintre ghiare se gasesc - in permanenta - in pozitie
convenabila pentru fixare pe solul albiei.
ancorei cu patru gheare sunt
in principal aceleasi ca si
la ancora amiralitate.

Este cel mai raspandit tip de ancora, fara traversa si cu brate articulate si se
compune din:
- Fus este prevazut cu inelul de ancora in partea superioara, iar in partea
inferioara cu un alt inel de care se leaga bratul de diamant prin
intermediul unui bulon.
- Bratele fixate de o parte si de alta a fusului, avand posibilitatea de a
oscila fata de fus cu un unghi de pana la 45 de grade.
- Contrabratele fiecare brat este prevazut cu un contrabrat care are rolul
de a ajuta la muscare si de a micsora viteza de cadere a ancorei.

Ancora se aseaza in
cadere orizontal pe fundul
apei din cauza formei sale. Cand lantul se intinde, fusul se ridica iar bratele se
tarasc pe fundul apei pana intalnesc un obstacol sau o denivelare in care se infig.
Pentru o buna ancorare este necesar ca ancora sa aiba o suprafata si o greutate
cat mai mari.
.
Acest tip de ancora are o mare
rezistenta si poate fi pusa la post printr-o manevra simpla. Constructia ancorei
exclude orice fel de incolacire a lantului. Ea are un singur inconvenient: la ancorare
trebuie sa fie tarata pe fundul apei pana intalneste un obstacol in care sa se poata
infige, ori albia apelor curgatoare este in mare parte neteda sau stancoasa si in
acest sol ancora Hall nu se poate infige destul de adanc, incat se intampla ca uneori
nava sa nu tina bine in ancora.
Alte tipuri de ancora cu fus articulat sunt: Gruson,Speak,Byers,Union,Taylor.
Factorul de smulgere creste odata cu suprafata activa a bratelor.

Pentru navele rapide sunt folosite ancore cu fus articulat, cu factor de smulgere ks
= 6...11, tip Danforth sau Matrosov, prevazute cu traversa in planul bratelor pentru
a asigura asezarea corecta pe fundul apei.
sunt ancore destinate pentru fixarea
navelor far
sau a altor instalatii plutitoare. Aceste ancore se folosesc pentru a fixa solid si pe
timp ndelungat diferite mijloace plutitoare.
Cel mai frecvent sunt folosite trei tipuri de ancora de corp mort si anume:
- ancora de corp mort tip Amiralitate cu un singur brat si cu traversa fixa
- ancora ciuperca
- ancora surub
1 Amiralitate
2 Primitiva de
lemn cu bolovani
3 Romana
4 Vikinga
5 Comuna
6 Baldt
7 Hall
8 Dunn
9 Marrel
Tipuri de ancore

10 Inglefield
11-Gruson-Hein
12 Amiralitate
fara traversa

13 Amiralitate
fara traversa
14 Matrosov
15 Amiralitate
de submarin
16 Tyszack
17 Powell
18 Rynvaart
19 Trotman
20 Northill
21 Westney
22 Danforth
23 Cu patru
brate
24 Calota
25 Cu un brat
tip vechi
26 Surub
27 Bloc (beton)
28 Cioc (fonta)
29 Bloc
(ferociment)
30 Ciuperca
31 Ciuperca
ondulata
32 Tombostone
33 Plug
34 Grapa
35 Cu un brat
(moderna)
36 - Martin

La receptionarea ancorelor cu brate articulate trebuie intotdeauna probat daca

partile mobile se rotesc usor.
Ingrijirea ancorelor trebuie facuta cu atentie. Dupa fiecare virare a ancorei, ea
trebuie spalata cu apa, pentru ca malul si pietricelele mici care au patruns intre fus
si brate sa fie indepartate. Orificiile pentru ungerea partilor in frecare trebuie
curatate cu o sarma, umplute cu unsoare si din nou inchise bine, cu dopuri pasuite.
Unsoarea cea mai buna este cea formata din doua parti petrol si o parte ulei
mineral.
La piturare, pitura nu trebuie sa patrunda in spatiul dintre partile de frecare ale
ancorei. Daca partile in frecare sunt ruginite, ancora trebuie demontata, locurile
atinse de rugina curatate, apoi unse si se trece la montare.

Se numeste lant un sir lung de inele elipsoidale fabricate din metal, numite
zale, si unite intre ele. Lanturile de ancora sunt destinate pentru asigurarea legaturii
dintre ancora si nava. Ele sunt confectionate din inele metalice de forma unei elipse
numite zale. Zalele de lant pot fi cu pod (cu punte) sau fara. Podul mareste
rezistenta zalelor la intindere cu 20% impiedicand si incurcarea lantului.
Pentru adancimi mari de ancorare in loc de lanturi se folosesc parame

metalice, iar pentru navele rapide, parame nemetalice. La navele de pescuit mai
scurte de 30 de metri si la celelalte nave din otel cu Na < 205, lanturile de ancora
pot fi inlocuite cu parame metalice, cu conditia ca lungimea acestora din urma sa
fie majorata cu 50% fata de cea a lanturilor. Prinderea de ancora a paramelor se
face cu o bucata de lant de minimum 12,5 m. La navele din otel cu Na < 130,
lanturile sau paramele metalice pot fi inlocuite cu parame din fibre sintetice.
In pozitia de ancorare lungimea lantului sau a paramei de ancora trebuie sa
asigure orizontalitatea fortei de solicitare a ancorei. In functie de adancimea de
ancorare, lungimile minime de lant da ancora sunt recomandate in diagrame.

b
d
1

d
1

Za marita cu punte
b
d
d
1

l
Za comuna cu punte
r
1

b
d
1

l
1

r
1

= 1,7 d
Za marita fara punte
r
b
d
l
r = 1,7 d
Za comuna fara punte
Lanturile sunt caracterizate prin calibru, care reprezinta diametrul zalei,
masurat in dreptul podului la zalele cu pod sau la mijlocul ei la cele fara pod.
Lanturile de calibru mic sunt fabricate din otel, prin sudura, iar cele de calibru mare
sunt fabricate din otel turnat si forjat. Lanturile sunt fabricate din bucati indivizibile
cu lungimea de 25 sau 27.5 metri, numite chei de lant, ce se leaga intre ele cu o
cheie de impreunare demontabila numita cheie KENTER. Prima cheie este fixata de
ancora cu o cheie cu vrtej.

Lantul de ancora este caracterizat prin calibrul sau d, care este diametrul
sarmei de otel din care este confectionata zaua. Celelalte dimensiuni sunt
exprimate in functie de calibrul d.
In functie de tehnologia de executie se deosebesc: zale sudate electric (fara
punte, pentru d = 5...37 mm; cu punte pentru d = 13...62 mm) si zale sudate prin
forjare (fara punte pentru d = 7...37 mm si cu punte, pentru d = 13...100 mm).
Pentru formarea lungimii necesare, intretinerea curenta si tractionarea de
probare periodica, lantul de ancora este format din mai multe tronsoane, numite
chei de lant. Fac exceptie lanturile cu un calibru d < 15 mm, care pot fi executate
fara a fi impartite in chei de lant. Dupa pozitia pe care o ocupa in lant, cheile de lant
pot fi: chei de lant de ancora, care se prind de ancora; chei de lant intermediare;
chei de lant de capat, care se fixeaza de corpul navei. Lungimea cheilor de lant
intermediare trebuie sa fie cuprinsa intre 25 si 27,5 m, numarul de zale fiind
intotdeauna impar.
Elementele constitutive ale unui lant de ancora sunt: zale terminale 2, cu
calibrul d1 = 1,2 d, montate la cheia dreapta 1 a ancorei si la capatul navei, zale
vartej 3, montate cate una la fiecare cheie de lant si una langa anora, zale obisnuite
4, zale intarite 5 plasate pe ambele parti ale zalei vartej si zale de cuplare a cheilor
de lant. Prinderea de ancora a lantului se face cu ajutorul cheii terminale 6.
se face prin mai multe metode:
1. Prin inelare
a. prima cheie de lant nu are nici un semn
b. cheia numarul 2 are pe prima za dupa cheia de impreunare un inel
de sarma
c. cheia numarul 3 are pe a doua za dupa cheia de impreunare doua
inele de sarma
...
2. Prin piturare cu pitura alba
a. Cheia numarul 1 nu are nici un semn
b. Cheia numarul 2 are prima za dupa cheia kenter piturata in alb
c. A treia cheie are primele 2 zale dupa cheia kenter piturate in alt
...
3. Prin piturarea cheilor kenter cu pitura colorata:
a. Prima cheie de impreunare cu rosu
b. A doua cheie cu alb
c. A treia cheie cu albastru
d. A patra cheie cu rosu
e. A cincea cheie cu alb
f. A sasea cu albastru

In general, o nava are intre 8 chei de lant la babord, echivalentul a 200 metri
si 9 chei de lant la tribord, echivalentul a 225 metri.

.
Nu este indicat ca lantul sa fie supus la tensiuni mai mari decat acelea pentru
care a fost calculat. De aceea nu se recomanda ancorarea cand nava are viteza ,
decat in caz de forta majora.
Deoarece capatul liber al lantului este supus la o tensiune mai mare decat capatul
fix, dupa o perioada de mai multi ani este bine ca lantul sa fie intors, anume,
capatul fix sa fie legat la ancora.

In timpul exploatarii, lantul ancorei trebuie verificat sistematic pentru a exista

siguranta ca zalele nu sunt crapate si podurile nu sunt slabite. Lantul de ancora nu
trebuie folosit daca se constata zale crapate sau vreun pod slabit. ntotdeauna cnd
nava este urcata pe doc, lanturile se scot din puturi, se ntind pe puntea docului, se
curata de rugina si de vopseaua veche, dupa care se pitureaza cu miniu de plumb si
apoi se vopseste. Este necesar ca la fiecare virare lantul sa fie bine spalat cu
instalatii speciale de spalare dispuse in nara ancorei.

Echipamentul pentru ancoraj constituie partea componenta a instalatiei de ancorare

care este destinata pentru fixarea, depozitarea si manevrarea ancorelor si lantului
la bordul navei.
Echipamentul pentru ancoraj este alcatuit din:
- nari
- stope
- boturi
- postamentul ancorei
- putul lantului

Sunt deschideri in punte si bordaj ce traverseaza corpul navei, prin

care trece lantul, si in care stau la post ancorele fara traversa. Sunt de forma
elipsoidala sau circulara, suficient de largi astfel incat sa permita trecerea
simultana prin ele a trei lanturi. O instalatie de ancorare are urmatoarele
nari:
Nara ancorei:
- nara de bordaj
- tunel cu dispozitiv de spalare
- nara de punte
Nara putului:
- nara de punte
- tunel de ghidare al lantului
- nara de put propriu zisa

Fac parte din categoria dispozitivelor pentru fixarea ancorei sau lantului
(mecanisme de siguranta dispuse pe punte intre nara ancorei si masina instalatiei).
Pentru fiecare lant sau cablu de ancora sunt prevazute la bordul navei cate o stopa
de punte care asigura la post sau fixeaza si opreste miscarea lantului pe timpul
manevrei de ancorare sau pe timpul lucrarilor la lant.
Stopele de punte sunt dispuse pe traiectoria lantului de ancora, intre vinci si ancora
(nara). Ele sunt fixate solid in punte si reprezinta un mijloc suplimentar de
asigurare a lantului in afara vinciului.
Dupa felul constructiei exista doua tipuri principale de stope:
- stope cu calcai, actionate cu o prghie
- stope cu surub, actionate cu ajutorul unui ax filetat
Se mai pot intalni si stope cu falcele, cu zavor, cu maneta etc.
Pentru marirea sigurantei ancorajului si evitarea ca ntreg efortul cu care trage
lantul ancorei sa se aplice in stopa, se boteaza lanturile ancorelor cu ajutorul unor
boturi confectionate din lant sau din parma.
De regula, botul este format dintr-o bucata de lant cu 5-6 zale, fixata cu un capat la
un ochet sau o placa metalica in punte iar in celalalt capat se termina cu un cioc de

papagal sau o gheara de drac, care se fixeaza de lantul ancorei si l blocheaza.

Boturile sunt montate de regula intre stopa si vinci.
.
1 ochi in punte; 2 sarma; 3 lant; 4 palanc
Stopa cu calcai

In timpul marsului ancorele sunt fixate la post, pe postament sau suspendate.

Postamentul ancorelor de tip Hall se afla dispus in bordaj, la capatul din prova
al navei.
Postamentul ancorelor tip Amiralitate este dispus pe punte si constituie o
ntaritura a puntii pe care ancora se fixeaza la post in pozitie orizontala si se
amareaza. Ancorotul este o placa din metal masiv, dispusa pe puntea teuga, in
apropierea bordajului, usor inclinata spre exterior, pe care se aseaza ancora de tip
amiralitate cand aceasta este pusa la post. Punerea la post a ancorelor tip
Amiralitate se face cu ajutorul unui grui rotativ, numit grui de capon, destinat
ridicarii ancorei iesite la suprafata, peste balustrada si instalarea la post pe punte.
Carligul acestuia se prinde de inelul ancorei, realizandu-se practic lansarea sau
punerea la post a ancorei.
Pentru ancorele cu 4 gheare se utilizeaza capul de sarpe care este un
scondru metalic montat la prova navei la nivelul puntii teuga in axul longitudinal si
spre inainte. Acesta are la extremitatea din afara navei un rai deschis prin care
trece lantul ancorei. Lantul calauza este intotdeauna fara pod sau poate fi o parama
metalica care se prinde cu un capat la un inel ce se gaseste prins de diamantul
ancorei, iar celalalt este pus pe vinci sau cabestan. Ancora cu 4 gheare fixata la
post sta de-a lungul capului de sarpe.
se intrebuinteaza atunci cand nava
ancoreaza intr-o
rada deschisa, cand exista riscuri de pierdere a acesteia, sau cand se impune a
parasi ancorajul foarte rapid si suntem nevoiti sa abandonam ancora si lantul.
Folosirea capatanilor de ancora ajuta la gasirea rapida a ancorei si lantului.
Capatanile sunt constituite dintr-o geamandura de mici dimensiuni, de regula de
culoare oranj, pe care se inscrie numele navei si portul de inmatriculare. De inelul
geamandurii se prinde o parama metalica numita gripie ce se leaga cu celalalt
capat de inelul de pe diamantul ancorei sau de o za de lant.

Este un compartiment dispus in imediata vecinatate a vinciului de ancora in

spatele acestuia sub puntea teuga. Este suficient de larg sa permita acomodarea
intregii cantitati de lant existente.
Putul lantului, in interior, este capitonat cu scanduri sau dulapi de lemn pentru
atenuarea zgomotului. Podeaua este cimentuita cu panta de scurgere si orificii de
scurgere a apei. La circa 20-30 cm deasupra podelei se gaseste un gratar metalic
pe care se aseaza practic lantul de ancora. In partea superioara, pe unul din pereti,
sau pe plafon, in imediata vecinatate a capacului de vizita, se gaseste un inel de
care se prinde ultima za a lantului de ancora cu ajutorul unei chei cioc de papagal.
Langa acest inel se gaseste un ciocan care sa asigure eliberarea lantului din put, cat
mai rapid, in situatia in care nava este pusa in situatia de a parasi sau de a renunta
la lant si ancora din diferite motive. Volumul putului de lant este de regula mai mare
cu o treime decat volumul pe care il ocupa lantul de ancora in mod normal.
Accesul in putul lantului se realizeaza prin forepeak.

Cand pentru ancorare se foloseste un lant, aceste mecanisme au ca organe

de lucru una sau doua roti cu canal profilat (barbotine), care angreneaza lantul de
ancora tensionat. Pe acelasi arbore principal, pentru legare exista tamburi de capat,
pentru manevrarea paramei cu capat liber. Cand si pentru ancorare se foloseste
parama metalica sau nemetalica, aceasta se infasoara pe un tambur cilindric
montat in locul barbotinei. Masinile cu ax orizontal sunt denumite vinciuri, iar cele
cu ax vertical, cabestane. In prova navelor vinciurile sunt de obicei duble,
dispunand de doua barbotine, pentru cele doua ancore prova si de doi tamburi de
capat pentru manevra.
Spre deosebire de vinci, un cabestan are doar un capat liber al axului
principal, pe care se pot monta barbotina si tamburul de manevra. Cabestanele au
intotdeauna tamburi de capat pentru manevra, pot avea barbotina si nu pot avea
tamburi cilindrici. Capatul inferior al arborelui principal al unui cabestan poate
traversa puntea, permitand amplasarea sub punte a reductorului si a
electromotorului de actionare, ceea ce prezinta avantaje in privinta economiei de
spatiu la orice nava si a protejarii masinii, la navele militare.
Puterea dispozitivului de actionare a mecanismului de ancorare trebuie sa
asigure virarea oricaruia din lanturile de ancora cu o forta de tractiune la barbotina
egala cu cea determinata prin calcul cu formula:

[N]
unde este calibrul lantului.
Dispozitivul de actionare al mecanismului de ancorare trebuie sa asigure
virarea concomitenta a doua ancore (dupa ce au fost smulse pe rand) si sa creeze
in acest caz urmatoarea forta de tractiune
:

Un mecanism de ancorare:
- tragerea navei pe lant sau parama pana la verticala ancorei
fundarisite,
- smulgerea ancorei de pe fundul apei si ridicarea ei cu viteza de
minimum 8 m/min,
- ridicarea ambelor ancore de la jumatatea adancimii de ancorare, cu
viteza de minimum 8 m/min,
- ridicarea unei ancore de la lungimea maxima de lant fundarisit,
- manevrarea paramelor de legare pe tamburii de capat pentru
manevre,
- fundarisirea ancorelor cu ajutorul franei sau a mecanismului.
Instalatia manuala de actionare a ancorei trebuie sa asigure o viteza de
ridicare de minimum 2,5 m/min. Pentru fiecare om care lucreaza la manivele,
efortul nu trebuie sa depaseasca 150 N.
Vinciurile de manevra cu tambur cilindric trebuie sa asigure:
- infasurarea sau desfasurarea paramei sub sarcina, cu tambur

decuplabil,
- functionarea in suprasarcina, la acostarea navei, avand insa limitatori
de moment maxim,
- mentinerea cablului tensionat, cu ajutorul franei si atunci cand
mecanismul nu este actionat.
Cabestanul este un mecanism de forta, care pe lnga virarea lantului
ancorei este destinat si la ntinderea parmelor de manevra.
El este format dintr-un tambur care se roteste in jurul unui ax vertical. La
partea superioara a tamburului sunt prevazute 5-6 locasuri prismatice in care se
introduc niste bare de lemn denumite manele, cu ajutorul carora se pune in
miscare cabestanul atunci cnd se lucreaza manual. La baza tamburului exista una
sau doua piese mobile cu rol de opritor, care se numesc castaniete. Acestea permit
rotirea tamburului fie intr-un sens, fie in ambele sensuri, in functie de pozitia in care
sunt asezate.
Cabestanul

Toate cabestanele care sunt destinate pentru virarea ancorelor au in plus o

piesa speciala, o coroana cu santuri de forma zalelor de lant, care se numeste
. Lantul ancorei se angreneaza perfect in locasurile barbotinei,
astfel ca, in
final lantul se misca in sensul in care se invarteste barbotina. Orice cabestan este
dotat cu frna sau stea de cuplare, cu ajutorul careia se angreneaza sau se
elibereaza barbotina. Cabestanele actionate mecanic sau hidraulic sunt ntotdeauna
dublate de posibilitatea actionarii manuale.

Vinciul este un mecanism de forta cu aceiasi destinatie ca si cabestanul, cu singura

deosebire ca din constructie este prevazut cu tamburi si barbotine care se rotesc in jurul unui ax
orizontal.

Pe navele mari, instalatia de ancorare se afla in grija sefului de echipaj. nainte de

ancorare sau virare seful de echipaj este obligat:
- sa puna in functiune cabestanul (vinciul)
- sa verifice functionarea acestuia fara sarcina
- sa verifice daca functioneaza ungerea

- sa verifice functionarea cuplarii si decuplarii barbotinei

Desfasurarea operatiunii de ancorare se desfasoara dupa urmatorii pasi:
- nava este stopata
- la comanda FUNDA se slabeste frna vinciului iar ancora pleaca datorita
greutatii
- cu ajutorul motorului nava se deplaseaza putin napoi, ancora se taraste pe
fundul apei pana se fixeaza
- se da drumul la lant cat este nevoie (de trei ori adncimea apei), lantul se
ntinde pe fund
- se strnge frna, se fixeaza lantul cu stopa, se pune botul sau gheara de
drac, dar in general se lasa fara pentru o eventuala manevra a lantului.
La alegerea locului de ancoraj trebuie avut ntotdeauna in vedere asigurarea
spatiului de siguranta reprezentnd lungimea navei + lungimea lantului din apa +
factor de siguranta de cel putin 2 cabluri (2 x 185,2 m) cnd este posibil.
Comunicarea prova comanda la fundarisirea ancorei
Ofiterul de la prova comunica:
Tribord / Babord Gata de funda
Funga Tribord / Babord se da drumul la lant
Ofiterul de la prova comunica in permanenta numarul cheilor si pozitia lantului:
O / Doua / Trei / etc chei la apa / nara / pe vinci
cu statia de manevra sau clopotul (o bataie de clopot pentru fiecare cheie din apa).
Lantul la pic
Lantul intinde inainte
Lantul intinde inapoi
Lantul intinde la travers
Lantul forteaza
Ancora grapeaza
Lantul cade in banda

nainte de virarea ancorei se fac de asemenea o serie de pregatiri care constau in:
- punerea in functiune si verificarea vinciului sau cabestanului
- asezarea lantului pe barbotina (garnisirea lantului)
- punerea in functiune a instalatiei de apa sub presiune pentru spalarea
lantului si ancorei de namol
Comunicarea prova comanda la virarea ancorei
Cnd operatiunea de virare este pregatita ofiterul comunica:
Tribord / Babord gata de vira
Pe timpul virarii se comunica numarul cheilor:
5 chei pe vinci / 4 chei pe vinci / etc
Ancora s-a smuls
Ancora la suprafata
Ancora la post de mare

In afara ancorelor principale care se manevreaza, marea majoritate a navelor

dispun de ancore secundare sau ancore de curent, care se numesc ancoroate si
care sunt dispuse la pupa navei.
In functie de marimea navei ca ancora de la pupa poate fi folosita o ancora tip
Hall, iar navele mai mici o ancora tip Amiralitate.
Unele nave au prevazute din dotare o instalatie de ancorare pentru ancora de la
pupa. In acest caz instalatia de ancorare de la pupa se actioneaza in mod similar cu

cea de la prova.

Se vor controla si gresa inainte si dupa virare toate componentele instalatiei

de ancorare ce necesita acest lucru. Se verifica franele, se verifica nivelul uleiului
din reductor. La virare, lantul si ancora se vor spala cu jet de apa. La fiecare 6 luni,
lantul trebuie scos din put, curatat si piturat. Cand lantul se scoate din put se curata
si acesta si se verifica orificiile de scurgere din putul lantului. Dupa fiecare virare,
lantul se va ciocani, el trebuind sa dea un sunet clar, operatiunea executandu-se in
zonele in care lantrul a lucrat mai intens. Periodic se vor schimba intre ele cheile de
lant, astfel incat sa se realizeze o uzura fizica si morala uniforma pe toata lungimea
lantului. Cand vinciul si cabestanul nu lucreaza ele vor fi acoperite cu capoate de
tenda.

Montarea si probarea instalatiilor de ancorare se executa in conformitate cu

documentatia elaborata de proiectant si ele trebuie sa respecte conditiile tehnice
impuse de proiect. In timpul fabricatiei in uzinele subfurnizoare, toate mecanismele
trebuie sa fie verificate si probate de catre inspectorii societatii de clasificare care
urmeaza sa acorde navei certificatul de clasa.
La montare se urmareste in special ca fixarea mecanismelor sa se execute
dupa o prealabila verificare a corectitudinii de amplasare a postamentilor,
babalelor, stopelor, ghidajelor cablurilor, etc.
La probarea instalatiei de ancorare se verifica capacitatea vinciului de ancora
de a ridica si smulge, de la adancimea de 100 m (pentru navele cu zona nelimitata
de navigatie), fiecare din ancorele cu care este dotata nava, cu viteza de virare de
circa 8 m/min.
De asemenea, se mai verifica corecta asezare si ghidare a lantului pe
barbotina, in tubul de ancora si in nara, precum si asezarea la post a ancorei. In
timpul lansarii ancorei se verifica capacitatea de franare a vinciului de ancora,
executand cate doua franari la fiecare lant.
Pentru vinciurile de acostare si manevra se verifica capacitatea vinciului de a
realiza forta periferica proiectata, iar in cazul vinciurilor automate se verifica valorile
tensiunilor care comanda filarea sau virarea paramei de legare, masurandu-le cu
ajutorul unor dinamometre montate pe cablu.