Sunteți pe pagina 1din 2

In farmecul original al Hronicului...

cititorii vor descoprii ei insisi dincolo de


elemental documentar-biografic pe poetul dintotdeauna. Lucrare cu un pronuntat
caracter biografic Hronicului...se deschide cu fabuloasa lume a copilariei. Blaga
patrunde in profunzimea amintirilor, dar cauta in zadar urmele absentei cuvantului,
pe care acum privind cu maturitate nu o poate intelege.
Copilaria autorului a fost dominata de absenta cuvantului, pe care insusi poetul o
explica ,acum, ca fiind o prelungire a unei stari embrionare dincolo de firesc sau o
nefireasca luciditate ce s-a asezat intre el si cuvant.
Desi fiinta vie, copilul Blaga de atunci inca mai dorea stagnarea in pantecele
mamei, asemanate cu un scut protector, de lumea care urma sa il izbeasca. Pentru
el pasirea in viata o insemna cuvantul, dar frica frica era stapana sufletului infantil,
astfel prefera sa aspire la mutenie. Desi , intelegea tot ce i se spunea, copilul tacea,
ci doar executa, fiind el insusi un prizonier al muteniei, prizonier pentru ca isi
dorea asta, dar putea oricand sa paraseasca sfera captivitatii, insa frica de lume isi
spunea intotdeauna cuvantul.
Teama pe care mama copilului o simte, o determina sa il duca la doctor. De acum
urma sa se afle adevarul de aceea poetul afirma : Nu mai era nimic de spus .
Mama copilului urma sa afle adevarul : Lucian putea sa vorbeasca, dar se temea sa
faca. Pana acum a preferat sa se creada ca este mut, dar doctorul va spulbera orice
teama a mamei.
Ajungand acasa femeia incearca sa-si convinga odrasla ca vor cunoaste rusinea
daca nu va incepe a vorbi, insa stradaniile acesteia au fost in zadar, caci cuvantul
nu voia sa se aleaga numaidecat. Ca rasplata pentru protectia oferita de mama,
Lucian se vede nevoit sa vorbeasca, dominat si acum de un aspru sentiment de
frica. Ii era rusine si teama. Cauta un sprijin, cauta un paravan intre el si cuvant si
de sub strasina degetelor si a palmei incepe a vorbi . Inca incerca sa se apere de
lumea cuvantului ca si cum s-ar di aparat sa nu ia in primire pacatul originar. Vorbea
intocmai ca oamenii locului cu cuvinte dialectale.
Ultimul copil al Anei si al lui Isidor Blaga, Lucian de acum incepea sa paseasca pe
cararile vietii. Privea viata ca o lupta pe care doar daca esti cu adevarat puternic
poti sa razbati. Autorul isi aminteste de cea mai lunga fraza alcatuita dintr-o pura
intamplare cu soda si berea.
Pe parcursul intregii copilarii Blaga traieste pe fondul rural si arhaic, deoarece,
permanentele liricii lui Lucian Blaga isi trag radacinile cele mai adanci din solul
satului romanesc, de unde ii vin ispitele miturilor populare, interpretate personal si
intregite de fantezia sa. Astfel poetul prozator Blaga descrie casa parinteasca asa
cum o stie el si cum si-o aminteste, ca o cladire veche, masiva in stilul celorlalte
case din sat.
Fiind mediul copilariei sale, locul unde a invatat sa vorbeasca, sa gandeasca , Blaga
se leaga de orice amanunt, fiecare avand o semnificatie mai mult sau mai putin
importanta.
Alcatuieste un arbore genealogic al familiei Blaga precizandu-l pe Simion Blaga
-;preot in sat-.
Casa amintirilor este mai veche decat insusi poetul, care intelege ca si stramosii sai
au avut amintiri legate de locul acesta.
Uriasul castan din gradinita este considerat de Blaga un protector al familiei, un duh
ocrotitor si care a slujit neamul Blaga de-a lungul timpului. Sufletul copacului se
stinge o data cu sufletul lui Isidor Blaga. In asa zisul salon de lux, au ramas vii in
amintirea poetului cele doua dulapuri cu usi ce luceau in jocuri ca de apa si o

comoda Biedermeier, pe care un ceas auriu canta cand este tras melodii
vieneze inspirand astfel aerul clasic al timpului si sugerand tipul familiei adaptate
vremii.
Copilaria lui Blaga este formata din mai multe parti care cuprind ineputurile
cuvantului, descrierea casei parintesti si un rol important parintii.
Cuvintele mama si tata sunt scrise cu litera majuscula sugerandu-se astfel
sentimentele de venerare, de respect, de admiratie, multumindu-le pentru viata pe
care i-au facut-o drept dar.
Descrierea tata ;ui se rezuma doar la aspiratiile sale : un pasionat al cartilor,
devotat bisericii si satului, uitand de propria gospodarie pentru alte fumuri ale
satului.
Din pasiunea pentru carti se desprinde totodata dorinta de cunoastere, preotul fiind
un om cu carte.
Mama este pentru poet fiinta primara, aducatoare de viata si de speranta, mereu
iubitoare, fara scoal, dar cu instincte materne foarte bine dezvoltate.
Ana Blaga este tipul femeii mature, intreprinzatoare , egoista, insa egoista doar din
dragoste pentru familie ,caci femeia nu se gandeste decat la familie si niciodata
asupra ei insisi.
Asemanata cu o fiinta mareata, fara de pacat, puternica precum o stanca in marea
involburata si in acelasi timp o fire blanda, o zana coborata din taramul basmelor
pentru a-i fi alaturi, este imaginea mamei iubitoare, ocrotitoare.
Mihai Dragan e de parere ca Hronicul lui Blaga este nu numai un document, ci
mai ales un cantec al varstelor fara comparatie , de o poezie fermecatoare care
destrama uneori datele biografice si sobrietatea observatiilor si le transforma in
pagini vibrante de poem.
Opera de compozitie restransa, deliberat organizata, aceasta autobiografie literara
rememoreaza momentele importante ale copilariei si adolescentei scriitorului cu
tendinta de a surprinde nuantat evolutia unui spirit multilateral inzestra, in
imprejurimile istorice agitate si contradictorii ale acestui secol. Mihai Dragan insista
asupra calitatii literare a rememorarii. Lucian Blaga nu-si descrie viata launtrica la
modul sentimental, cu inflorituri romantice, ci cu o oarecare detasare, care-l fereste
de precipitari, ducandu-l spre o atitudine oarecum obiectiva, de prozator analist
care desprinde gesturile si semnificatiile mari din meditatii lucide asupra miscarilor
psihice mai greu detectabile. Coborarea in zonele adanci ale sufletului, prin evitarea
amanuntelor nesemnificative, surprinderea zbaterilor interioare specifice unui
proces exemplar de formare a unei constiinte e o creatie inalta de prozator care
ajunge sa sublimeze metaforic propria experienta de viata, ca si Goethe in
Poezie si adevar , intr-un mare simbol al devenirii unei personalitati .