Sunteți pe pagina 1din 1

O scrisoare pierdută

Rezumat: Cetăţeanul turmentat găseşte o scrisoare de amor a lui Tipătescu către


Zoe, soţia lui Trahanache (preşedintele Comitetului electoral şi a numeroase comitete şi
comisii). Caţavencu (ziarist de scandal şi adversar politic) îi sustrage scrisoarea şi iniţiază
un şantaj. Pentru a salva onoarea lui Zoe şi respectul lui Trahanache, Tipătescu decide să
sprijine candidatura lui Caţavencu (ca deputat) în schimbul scrisorii. Scrisoarea este
regăsită de proprietarul ei graţie aceluiaşi Cetăţean turmentat. Dar prefectul Tipătescu
trebuie din nou să renunţe la candidatură în dauna unui necunoscut propus de partid (de la
Centru). Finalul marchează alegerea cu unanimitate a lui Agamemnon Dandanache.
Tipătescu trebuie să conchidă (ca şi Trahanache) că trăiesc într-o lume fără
principii.
Sursa de inspiraţie
Lacan a scris deja despre scrisoarea furată din nuvela cu acelaşi nume (The
Purloined Letter) a lui Poe. El consideră scrisoarea cu pricina o metaforă pentru
inconştient şi dorinţele ascunse. Peripeţiile acestei scrisori a lui Poe s-ar putea să-l fi
inspirat pe Caragiale care citise şi tradusese din scriitorul american. El poate cel mult să
dezvăluie inconştientul acestui popor, ansamblul său de credinţe obscure.
Acestea sunt supoziţii. În mod cert ceea ce a simţit enorm şi văzut monstruos (aici
ca şi aiurea) a fost atotputernicia situaţiei asupra indivizilor. Îi urmărim pe cei mai
puternici oameni (Tipătescu şi Trahanache) dintr-un orăşel de munte care se văd
prizonieri ai situaţiei şi trebuie să-şi schimbe comportamentul de vreo trei ori pe
parcursul piesei pentru că optica s-a schimbat. Sigur că în această schimbare de optică
intervine şi raportul între oraşul de munte şi „centrul” care are propriile sale directive.
Deloc paradoxal faptul că acest centru a decis tot în virtutea unei situaţii delicate care
conţine o scrisoare şi nişte persoane sus-puse.
Spectacolul teatral diferă de lectură prin aceea că îţi impune ritmul şi durata în
care să asimilezi conţinutul. Cu alte cuvinte – creează o situaţie. Personajele din
triunghiul Tipătescu, Zoe, Trahanache au luptat şi ei ca să-şi facă o situaţie şi se aşteaptă
ca ceilalţi să asiste la „încoronarea” lor la fel de pasivi ca spectatorii unei piese. De alfel
repetarea expresiei „să vezi comedie” de către Trahanache punctează exact transformarea
lor în actori, obligaţi să joace diferite roluri în funcţie de dorinţa celui care posedă
scrisoarea pierdută. Pentru cei care nu au încă o situaţie scrisoarea scoate în evidenţă
dorinţa de parvenire. Pristanda este dispus să treacă în tabăra lui Caţavencu, Caţavencu
vrea să fie susţinut de fostul său duşman, Farfuridi şi Brînzovenescu rămîn fideli numelor
lor şi vor o fărîmă din ospăţ iar Dandanache se dovedeşte mai machiavelic decît
Caţavencu pentu că nu a înapoiat scrisoarea care l-a propulsat în funcţie (Caţavencu era
dispus să facă un schimb între scrisoare şi susţinerea politică).
Vitalitatea piesei. După mine regimul comunist a subliniat şi mai mult forţa
situaţiei asupra individului (şi în dauna sa) şi a permis perpetuarea comportamentelor
caragialeşti. Paradoxal este că piesa „O scrisoare pierdută” continuă să fie de actualitate
deşi este ancorată într-un context istoric care a dispărut între timp.