9.

Comunicarea nonverbala
Acest material are scopul de a clarifica notiunea de comunicare nonverbala si importanta acesteia. De asemenea,
se urmareste explicarea elementelor care o compun si a modalitatilor de folosire a acestora intr-un discurs.
DEFINITIA SI IMPORTANTA COMUNICARII NONVERBALE
Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi
decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul
transmis prin cuvinte.
Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu,
acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este
transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.
Mesajele comunicarii nonverbale sunt transmise prin mimica, privire, gestica si prin elementele de paralimbaj.

MIMICA
Mimica reprezinta modul in care trasaturile fetei redau trairile unei persoane. In timpul unui discurs, pentru a ajuta
la castigarea increderii publicului, mimica nu trebuie sa intre in contradictie cu cele spuse.
Vorbitorii experimentati pot folosi anumite trucuri care sa ii ajute in convingerea auditoriului. De exemplu, fara a
spune in cuvinte ca sunt impotriva unei idei, acestia o sustin zambind ironic, creand o reactie de opozitie fata de
ceea ce spun.
Zambetul este un element care ajuta vorbitorul sa atraga bunavointa publicului, deoarece transmite prietenie,
apropiere si siguranta de sine. Din acest motiv este recomandabil ca in introducerea discursului vorbitorul sa
zambeasca.
Incruntarea transmite concentrare, atentie maxima dar si incordare si rigiditate. De aceea nu este bine ca
vorbitorul sa stea incruntat, deoarece transmite catre auditor o stare de tensiune care poate provoca o ruptura.
Rictusul (schimonosirea fetei) induce ideea de nesiguranta. Publicul tinde sa creada ca cel care tine discursul nu
spune adevarul sau nu cunoaste tema despre care vorbeste, fiind indicat ca vorbitorii neexperimentati sa evite
folosirea sa.

PRIVIREA
Privirea este un factor important al limbajului nonverbal, ea fiind si modalitatea prin care se pastreaza legatura
dintre vorbitor si public. Faptul ca privirea nu este indreptata spre public induce sentimentul de nesiguranta si de
ascundere a adevarului.
Contactul vizual permanent este decisiv pentru castigarea bunavointei si a increderii. In cazul unui public
numeros, pentru a crea fiecaruia impresia ca este privit, cea mai simpla posibilitate pentru un vorbitor este de a
se uita la public in forma literei Z, incepand cu ultimul loc din stanga salii si terminand cu primul loc din dreapta.

GESTICA SI POSTURA
Lipsa gesturilor face discursul sa piarda din dinamism si sa devina plictisitor. Pe de alta parte, utilizarea
excesiva a acestora induce publicului o stare de agitatie, rezultatul fiind obosirea audientei.
Un alt obiectiv pentru vorbitor este ca gesturile facute in timpul unui discurs sa atraga atentia asupra celor spuse
fara a deranja publicul. Evitarea gesturilor agresive (mainile tinute in solduri, indreptarea degetului aratator
catre auditor), nervoase (pocnitul din degete) sau a celor care denota indecizie sau nesiguranta (jocul cu diferite
obiecte, trecerea mainii prin par, sau aranjarea parului) face mai sigura obtinerea unui rezultat pozitiv.

9. Comunicarea nonverbala
Postura ferma, dar nu rigida, a vorbitorului ofera un plus de siguranta celor spuse. Orientarea spre public este,
de asemenea, un element ajutator pentru captarea atentiei si pastrarea acesteia pe parcursul desfasurarii
discursului.
ELEMENTELE DE PARALIMBAJ
Elementele de paralimbaj constituie o alta componenta de baza a limbajului nonverbal. Ele presupun utilizarea
modalitatilor de exprimare vocala pentru a da anumite intelesuri cuvintelor din discurs. Tonul, ritmul si volumul
vocii pot fi folosite in asa fel incat sa ii atraga si sa ii convinga pe cei care asculta un discurs.
Tonul este inflexiunea vocii pe care o floseste un vorbitor. El poate fi calm, agresiv, pedant, nervos, cald, rece etc.
Pentru a avea succes, intr-un discurs este preferabil sa se foloseasca un ton calm si sigur, dar care sa nu fie
uniform. Schimbarile acestuia sunt importante, intrucat ele rup monotonia, facand ca expunerea sa castige in
atractivitate. Trecerea de la un ton calm la un ton entuziast nu poate fi scapata, rezultand o atentie sporita din
partea auditoriului.
Ritmul vorbirii reprezinta felul in care alterneaza cuvintele accentuate cu cele neaccentuate si frecventa acestora.
El este ales in functie de ceea ce se doreste sa se comunice.
Pentru accentuarea ideilor importante din cadrul unui discurs se folosesc ruperile de ritm. Spre exemplu, se
poate folosi in expunere un ritm alert, pentru ca inainte de introducerea unei idei importante ritmul sa se reduca, si
sa se reia la aceeasi intensitate in explicarea ideii.
Volumul este intensitatea vocii cu care un vorbitor se adreseaza publicului. Cel care tine un discurs trebuie sa
vorbeasca suficient de tare pentru a fi auzit de toate persoanele care il asculta. In general nu este bine sa se
foloseasca un volum foarte ridicat, deoarece acest lucru poate fi perceput ca o agresiune de cei din jur.
IMBUNTATIREA LIMBAJULUI NONVERBAL
Pentru cresterea capacitatilor de comunicare nonverbala exista cateva modalitati simple:
Repetitia in fata oglinzii este cea mai simpla metoda, cel care exerseaza in acest mod fiind atent la felul in
care limbajul nonverbal transmite mesajul dorit;
Repetitia in fata unui grup se poate apela la un grup de prieteni care, pe baza unor criterii prestabilite, sa dea
un feed-back;
Repetitia in fata camerei video este cea mai buna metoda, deoarece vorbitorul isi poate analiza singur
discursul putand urmari si evolutia sa in timp.

Material realizat de IOAN Mihalcea,

Consultant Asociatia de Comunicare Ethos